CUPRINS

FORME FARMACEUTICE CONDIŢIONATE SUB FORMĂ DE PULBERI UTILIZATE ÎN

PRACTICA FARMACEUTICĂ

ARGUMENT INTRODUCERE………………………………………………...

CAP.I. Pulberi. Generalităţi……………………………………. I.1. Definiţie,

Istoric………………………………………. I.2. Avantaje şi

Dezavantaje………………….................... I.3. Clasificarea

pulberilor………………….......................

CAP.II. Formularea pulberilor………………………………….

II.1. Proprietăţi fizice ale pulberilor……………………… II.1.1. Mărimea

particulelor……………………………….

II.1.2. Forma particulelor…………………………………. II.1.3. Structura

pulberilor……………………………….. II.1.4.

Comprimabilitatea…………………………………. II.1.5.

Solubilitatea………………………………………… II.1.6. Determinarea volumului

specific………………….

II.2. Proprietăţi reologice…………………………………. II.3. Proprietăţi fizice sau fizico-

chimice ale pulberilor … CAP.III. Prepararea pulberilor………………………………….

III.1. Uscarea………………………………………………... III.2.

Pulverizarea…………………………………………… III.3.

Cernerea…………………………………………......... III.4. Amestecarea/

Omogenizarea………………………… III.5.

Divizarea……………………………………………… III.6.

Sterilizarea……………………………………............

CAP.IV. Controlul şi conservarea pulberilor CAP.V. Pulberi de uz extern (Pudre)

1

V.1. Generalităţi. Pudre…………………………………...

V.2. Formularea pudrelor………………………………… CAP.VI. Preparare pulberi de uz

extern………………………… CAP.VII. Pulberi preparate în farmacii………….......................

Concluzii…………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE ANEXE

INTRODUCERE

Pulberile sunt preparate farmaceutice solide, alcătuite din particule uniforme ale uneia sau mai

multor substanţe active, asociate sau nu cu substanţe auxiliare şi care sunt folosite ca atare sau

divizate în doze unitare.

Ele mai pot fi amestecuri fizice de două sau mai multe substanţe chimice pure, naturale, de

sinteză sau semisinteză, pulverizate în proporţii definite.

În anul 500 î.e.n a fost introdusă una din cele mai vechi pulberi numită ,,Hiera Picra,, care era un

amestec de Aloe şi Canella utilizată ca laxativ.

Pulberile sunt printre cele mai vechi forme de administrare a medicamentelor, iar preparările de

pulberi şi împărţirea lor în doze constituie una dintre cele mai uzuale operaţiuni din officină

(ocupând 20-25% din totalul formelor prelucrate).

În prezent, importanţa pulberilor ca formă farmaceutică s-a diminuat, mai ales în cazul

administrării pe cale orală şi datorită realizării unor noi medicamente mai uşor de utilizat şi cu o

stabilitate superioară cum ar fi comprimatele şi capsulele.

2

CAP.I. PULBERI. GENERALITĂŢI

Pulberile sunt preparate farmaceutice solide constituite din particule ale uneia sau ale mai multor

substanţe medicamentoase în amestec, folosite ca atare sau împărţite în doze.

Din punct de vedere fizic pulberile sunt dispersii de solid în solid iar din punct de vedere al

gradului de dispersie pulberile sunt sisteme disperse eterogene de solid în gaz.

Pulberile reprezintă una din cele mai vechi forme de administrare a medicamentelor, iar

prepararea amestecurilor de pulberi şi împărţirea lor în doze constituie una din principalele

preocupări ale farmaciştilor.

Astăzi, importanţa pulberilor ca formă farmaceutică s-a diminuat datorită introducerii în practică

a unor preparate solide evoluate, cum sunt:

-Comprimatele;

-Drajeurile;

-Capsulele.

I.1. DEFINIŢIE

Conform FR. X, pulberile sunt preparate farmaceutice solide alcătuite din particule uniforme ale

uneia sau mai multor substanţe active asociate sau nu cu substanţe auxiliare.

Pot fi folosite:

-Ca atare;

3

-Divizate în doze unitare. Administrarea lor se poate face:

-Oral;

-Aplicate pe piele sau mucoase.

Pulberile pot fi definite ca suspensii sedimentate, constituite din particule solide de forme şi

dimensiuni diferite cuprinse între 0,5…800 milimicroni.

ISTORIC

Pulberile reprezintă una dintre cele mai vechi forme farmaceutice de administrare a

medicamentelor.

Primele pulberi utilizate în ‚,terapeutica empirică,, de omul primitiv au fost de origine:

-minerală ca: argilele;

-vegetală: pulberi de plante uscate

-animală: produse uscate şi pulverizate din organe şi glande animale.

La vechii greci şi romani, pulberile sunt descrise în operele lui HIPOCRATE şi GALENUS. Una

din cele mai vechi pulberi compuse a fost ,,Hiera picra,, un amestec de Aloe şi Canella, introdusă

pe la anul 500 î.e.n., ca laxativ.

Pulberea SEIDLITZ, un amestec de săruri minerale, cu acţiune purgativă, a fost introdusă de

Thomas SAVORY în 1815.

În prezent, importanţa pulberilor ca formă farmaceutică s-a diminuat, mai ales în cazul

administrării pe cale orală şi datorită realizării unor noi medicamente mai uşor de utilizat şi cu o

stabilitate superioară cum ar fi comprimatele şi capsulele.

4

I.2. AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE

Avantaje:

-Administrarea sub formă de pulberi oferă multiple posibilităţi de asociere a substanţelor

medicamentoase şi asigură o doză precisă a acestora;

-Pulberile reprezintă o formă farmaceutică stabilă comparativ cu preparatele lichide deoarece

reacţiile chimice se produc foarte lent;

-Se dizolvă rapid în fluidele corpului şi de aceea rezultă o acţiune mai promptă decât în cazul

altor forme solide cum sunt comprimatele sau drajeurile;

-Trecerea rapidă î soluţie a pulberilor administrate oral micşorează riscul apariţiei iritaţiilor la

nivelul mucoaselor tractului gastrointestinal.

Dezavantaje:

-datorită suprafeţei mari de contact se conservă greu fiind uşor invadate de microorganisme, ceea

ce impune adăugare de conservanţi;

-se descompun în contact cu aerul, umiditatea şi lumina;

-apariţia unor reacţii între componente poate duce la descompunerea şi lichefierea amestecului;

-greu accesibile datorită gustului sau mirosului neplăcut;

-cost ridicat la transport, spaţii de depozitare mari.

I.3. CLASIFICAREA PULBERILOR

5

Pulberile farmaceutice se pot clasifica după mai multe criterii: După compoziţe:

-pulberi simple - alcătuite dintr-o singură substanţă activă;

-pulberi compuse - constituite dintr-un amestec de substanţe active, cu/fără substanţe auxiliare.

După modul de dozare:

-pulberi nedivizate;

-pulberi divizate.

După modul de administrare:

-pulberi de uz intern - care se administrează pe cale bucală;

-pulberi de uz extern - care se aplică pe piele şi mucoase.

După gradul de fineţe:

-pulberi groscioare (trec prin sita IV);

-pulberi mijlocii (trec prin sita V);

-pulberi semifine (trec prin sita VI);

-pulberi fine (trec prin sita VII);

-pulberi foarte fine (trec prin sita VIII);

-pulberi extrafine (trec prin sita IX).

După modul de formulare:

-pulberi oficinale;

-pulberi magistrale;

-preparate în industrie. După natura lor:

- preparate din produse naturale(vegetale, animale, minerale);

-pulberiobţinute prin sinteză.

CAP.II. FORMULAREA PULBERILOR

6

La formularea pulberilor trebuie ţinut cont de proprietăţile substanţelor active (chimice, fizice) şi

de alte aspecte, care pot influenţa calitatea pulberilor obţinute.

În pulberi, pe lângă particulele individuale se pot găsi aglomerate şi agregate de particule.

Aglomeratele sunt formate din mai multe particule legate prin forţe fizice de adeziune mai slabe.

Agregatele se obţin printr-un proces de sintetizare, astfel încât particulele sunt legate mai

puternic.

II.1. PROPRIETĂŢI FIZICE ALE PULBERILOR

Pulberile sunt un sistem dispers macroeterogen, în care diametrul particulelor este cuprins între

0,5-1000 milimicroni.

Pentru formulare sunt importante pe lângă alte aspecte de ordin chimic sau fizico-chimic si

aspecte de ordin fizic şi anume:

II.1.1. MĂRIMEA PARTICULELOR

Dimensiunea particulelor poate fi determinată microscopic prin suspendarea particulelor într-un

lichid adecvat. Particulele nu au toate aceeaşi dimensiune dar printr-o reprezentare grafică se

poate stabili proporţia particulelor de diferite dimensiuni.

Mărimea particulelor este un parametru foarte important. Pentru pulberile absorbante este nevoie

de un grad de dispersie foarte avansat (la fel

şi pentru pulberile greu solubile), însă pulberile uşor solubile pot avea un grad de dispersie mai

mic (groscioare, semifine).

II.1.2. FORMA PARTICULELOR

Majoritatea particulelor au forme neregulate (poliedrice). Mai rar sunt întâlnite pulberi care au

forme regulate (cub, sferă). Forma particulelor

7

Este importantă mai ales când pulberea este prelucrată în comprimate (forma cubică este

comparabilă direct).

II.1.3. STRUCTURA PARTICULELOR

Depinde de originea pulberilor (animală, vegetală, minerală) sau substanţe organice.

Din punct de vedere al structurii pot fi:

-amorfe – substanţe cu structură neregulată (eterogene);

-cristaline ca o reţea spaţială regulată.

Structura determină proprietăţi importante din punct de vedere tehnologic.

II.1.4. COMPRIMABILITATEA

Este influenţată de structura cristalelor de exemplu, substanţele cristalizate în sistemul cubic sunt

omprimabile direct, în schimb substanţele care cristalizează înalte sisteme cristaline sau

substanţele amorfe ne se pretează comprimării directe.

II.1.5. SOLUBILITATEA

Solubilitatea substanţei creşte odată cu creşterea gradului de dispersie. În general forma amorfă a

aceleiaşi substanţe este mai solubilă decât forma cristalină.

II.1.6. DETERMINAREA VOLUMULUI SPECIFIC

Volumul specific este volumul ocupat de o anumită cantitate de pulbere.

Determinarea volumului specific se va face prin citirea volumului ocupat de 1 g de substanţă

după trecerea prin sită într-un cilindru.

8

II.2. PROPRIETĂŢI REOLOGICE

A.Fluiditatea este proprietatea pulberilor de a curge şi se determină prin cântărirea cantităţii de

pulbere care curge printr-un orificiu calibrat în unitatea de timp. Fluiditatea depinde de mai mulţi

factori: forma şi mărimea particulelor, umiditatea, adeziunea de pereţii vasului etc.

B.Adeziunea

Mărimea forţelor de adeziune se exprimă prin unghiul de înclinare care se determină prin

trecerea pulberii print-o pâlnie de unde este lăsată să cadă pe o suprafaţă plană. Unghiul de

înclinare este format de paralela care trece prin vârful conului şi planul înclinat al planului, unghi

notat cu E.

Adeziunea depinde şi de gradul de umiditate, cu cât unghiul E este mai mare cu atât pulberile

sunt mai adezive, de exemplu: bicarbonatul d Na, amidonul sunt adezive iar boraxul are

dezivitate mai mică.

II.3. PROPRIETĂŢI CHIMICE SAU FIZICO-CHIMICE ALE PULBERILOR

La formularea pulberilor trebuie ţinut cont şi de proprietăţile fizico- chimice şi chimice. În

pulberi pot avea loc reacţii chimice dar care în condiţii de conservabilitate bună au viteză redusă.

Factori externi ca: aerul(oxigenul, apa, diferite gaze) şi lumina pot mări mult viteza de reacţie şi

anume:

lumina poate da reacţii fotochimice;

oxigenul sub influenţa luminii şi căldurii poate da reacţii chiar spontane;

odată cu creşterea gradului de dispersie a pulberilor creşte absorbţia

care este de 2 feluri:

-absorbţie fizică;

-absorbţie chimică(când au loc reacţii chimice putând cauza alterarea substanţelor respective).

9

absorbţia apei depinde de umiditatea relativă din atmosferă astfel: când

tensiunea de vapori din atmosferă este mai mare decât tensiunea de vapori a

substanţei, acestea va fixa umiditatea(substanţe higroscopice ţi delicvescente)

iar când tensiunea de vapori din atmosferă este mai mică decât cea de la

suprafaţa cristalelor substanţa poate pierde total sau parţial apa de cristalizare

(efluorescenţa) ca de exemplu:

- Mg SO4 * 7H2O;

- Na2 CO3 * 10H2O;

-Sulfatul de atropină cu 2,59% apă de cristalizare (toxic);

- Unele substanţe se pot transforma chimic în alte substanţe, ca de

exemplu: acidul acetilsalicilic în acid salicilic si acid acetic;

- Oxidul de magneziu în hodroxid de magneziu.

Polimorfismul influenţează stabilitatea chimică şi activitatea

farmacodinamică a pulberilor de exemplu: Penicilina G sodică sau potasică

amorfă are stabilitatea chimică mai mică decît forma cristalină.

Toate aceste aspecte trebuiesc luate în calcul la formularea pulberilor

CAP.III. PREPARAREA PULBERILOR

La prepararea pulberilor se aplică următoarele operaţii:

-Uscarea;

-Pulverizarea;

-Cernerea;

-Amestecarea/Omogenizarea;

-Divizarea în doze;

III.1. USCAREA

10

FR X menţionează ca uscarea să se facă atunci când este cazul. Uscarea se impune atunci când

umiditatea substanţei depăşeşte limita admisă şi în cazul substanţelor efluorescenţa (substanţe cu

apă de cristalizare care au tendinţa de a pierde o parte din apa de cristalizare în anumite condiţii)

cu scopul de a putea respecta concentraţia prescrisă sau de a preveni unele interacţiuni între

componentele asociate

Uscarea trebuie să se efectueze la o temperatură corespunzătoare în funcţie de termostabilitatea

substanţelor:

-Substanţele termolabile se vor usca la temperatura camerei sau în exicator;

-Substanţele ce se pot descompune la temperaturi, se vor usca la 40-50 grade C;

-Substanţele termostabile se vor usca la 90-110 grade C.

FR X prevede pentru unele substanţe efluorescente deshidratarea până la un anumit grad înaintea

asocierii sau amestecării cu alte substanţe.

Dintre substanţele efluorescente pentru care FR X recomandă uscarea fac parte Na2 SO4 şi Na3

PO4.

Na2 SO4 * 10H2O – în mod normal se foloseşte anhidru.

Metode de uscare:

a)Uscarea la aer cald;

b)Uscarea la cald;

c)Uscarea în vid;

d)Uscarea cu ajutorul substanţelor deshidratante;

e)Deshidratarea sărurilor prin distilare azeotermă.

a) Uscarea la aer cald

Operaţia se efectuează prin plasarea substanţelor solide umede în straturi subţiri, în diferite

aparate încălzite, la temperaturi cuprinse între 30 şi

110 grade C.

11

Eliminarea aerului se produce prin ventilare şi anume: aerul cald ventilat antrenează umiditatea

şi apoi este eliminat.

Aparatele pot funcţiona:

Discontinuu:

-Etuvă;

-Uscător cu rafturi;

-Camere de uscare.Continuu:

-Tunel de uscare;

-Uscător cu bandă transportatoare.

b)Uscarea la cald se face cu ajutorul unui agent de uscare încălzit (aerul este cel mai des folosit)

care circulă deasupra materialului, se încarcă cu vapori de apă şi este evacuat prin vantilare.

Uscarea la cald este aplicabilă la substanţele termostabile si necesită o aparatură specială şi

condiţii de lucru controlate.

Pot fi mai multe modalităţi de uscare la cald:

-prin convecţie - când aerul cald, apa încălzită sau vaporii încălziţi vin în contact cu vasul în care

este expus materialul supus uscării;

-prin conducţie - când vasul este în contact cu sursa de căldură;

-prin radiaţie termică (infraroşu) - uscarea este produsă de radiaţii IR la temperaturi cuprinse

între 40-110C, temperatura alegându-se în funcţie de stabilitatea substaţei.

c)Uscarea in vid se efectuează pentru substanţele termolabile care cedează greu umiditatea

(extracte , lecitina, etc).

d)Uscarea cu ajutorul substantelor deshidratante se aplică în cazul substanţelor higroscopice

(extracte uscate etc.).

12

Ca substanţe deshidratante se pot utiliza: oxid de calciu, acid sulfuric concentrat etc. Operaţia se

efectuează în exicatoare.

Exicatoarele sunt recipiente cu pereţii groşi de sticlă care pot fi acoperite etanş cu un capac şi

care servesc la uscarea unor substanţe.

Unele exicatoare au la partea inferioară un compartiment peste care se găseşte o placă de

porţelan care serveşte drept suport pentru vasele care conţin materialul de uscat.

Compartimentul inferior serveşte pentru introducerea unor substanţe higroscopice care fixează

umiditatea: CaO, H2SO4 concentrat, silicagel etc.

Substanţele higroscopice şi delicvescente reţin/fixează umiditatea din aer în condiţii defectuoase

de păstrare. Se deosebesc prin cantitatea de apă absorbită:

-Substanţele higroscopice se umezesc în prezenţa umidităţii atmosferice;

-Substanţele delicvescente se pot dizolva în apa absorbită.

Exicatoarele servesc la deshidratarea unor substanţe în cantităţi mici sau pentru păstrarea unor

produse higroscopice:

-Unele extracte uscate;

-Unele extracte moi.

f) Deshidratatrea sărurilor prin distilare azeotropă se utilizează pentru îndepărtarea apei de

cristalizare de la unele substanţe (sulfat de magneziu etc.) prin amestecarea acestora cu o

substanţă organică (benzen, toluen) urmată de distilare.

În procesul distilării aceste substanţe organice antrenează şi vaporii de apă rezultând amestecuri

azeotrope.

III.2. PULVERIZAREA

13

Pulverizarea este operaţia prin care corpurile solide sunt transformate

în fragmente mai mici de 1 mm. În cazul produselor vegetale pulverizarea este precedată de

mărunţire.

Pulverizarea permite aducerea unei pulberi la gradul de mărunţire prevăzut de monografia

respectivă.

Pulverizarea la mojar este operaţia cea mai fracvent întâlnită în practica farmaceutică.

Ea se poate face prin:

-Pisare (lovire) – se efectuează lovind cu putere substanţa aflată pe fundul mojarului cu pistilul

pe o direcţie perpendiculară. Această metodă se aplică substanţelor dure sau produselor vegetale

care au ţesuturi tari (exemplu: acidul tartric, rădăcina de Ipea).

-Triturarea este procedeul în care pistilul este învârtit în mojar imprimându-se o acţiune de

presare (frecare asupra materialului de pulverizat). Rotirea pistilului se face de obicei în sens

invers acelor de ceasornic (de la dreapta la stânga). Prin triturare se pulverizează substanţele mai

puţin dure care se sfărâmă mai uşor.

Pulverizarea prin intermediu.

Unele substanţe folosite în farmacie nu pot fi pulverizate prin simpla triturare la mojar pentru că

datorită structurii lor se aglomerează. Pentru a se înlesni pulverizarea se recurge la o altă

substanţă numită intermediu.

Intermediile folosite pentru pulverizare pot să rămână sau nu în amestec.Ele pot fi:

-Solide (zahărul) – intermediu permanent;

-Lichide (alcool, eter, cloroform) – intermedii volatile.

În general o substanţă se pulverizează fără reziduu. Un eventual reziduu se pulverizează din nou

şi se încorporează în amestec.

Gradul de fineţe al pulberilor diferă după destinaţia lor:

14

-Pansamentele gastrice, pudrele trebuie să corespundă unei fineţi avansate (sitele VII-IX);

-Pulberile care se dizolvă înainte de administrare, pulbeile de uz intern care sunt dizolvate de

secreţia gastro-intestinală pot avea un grad de dispersie mediu (sitele V-VII).

Substanţele se pulverizează în cantităţi necesare pentru că stabilitatea lor sub formă de pulbere

este mai redusă redusă.

III.3. CERNEREA

Prin operaţia de pulverizare se obţine o pulbere care este constituită din particule de dimensiuni

diferite. Deseori este necesar ca particulele care au dimensiuni mai mari să fie separate.

Cernerea este operaţia prin care particulele cu dimensiuni mai mari se separă cu ajutorul sitelor.

Prin cernere rezultă 2 fracţiuni:

-Particule cu dimensiuni mai mici decât dimensiunile sitei – cernut;

-Particule cu dimensiuni mai mari sau egale cu dimensiunea sitei –

refuz.

FR X prevede 9 site standardizate (I = dimensiunile mari, IX = dimensiuni foarte mici).

Sitele pot fi caracterizate prin:

-Latura interioară a ochiului (milimetri);

-Numărul de ochiuri pe cm2;

-Diametrul sârmei (milimetri).

Sita nr. 1 – fragmente mari;

Sita nr. 2 – fragmente mijlocii;

Sita nr. 3 – fragmente mici;

Sita nr. 4 – pulberi.

15

III.4. AMESTECAREA/OMOGENIZAREA

Amestecarea pulberilor farmaceutice are ca scop omogenizarea particulelor de mărimi diferite

din aceeaşi substanţă sau a particulelor apropiate ca ordin de mărime dar diferite din punct de

vedere chimic. Amestecul obţinut trebuie să fie omogen.

Pentru amestecarea pulberilor în farmacie se utilizează de obicei mojarele. Acestea trebuie să

aibă o capacitate de 5-10 ori mai mare decât volumul pulberii.

Conform FR X la prepararea pulberii compuse substanţele se amestecă în ordinea crescătoare a

maselor cu excepţia substanţelor cu densitate mare care se adaugă la început. Când masa pulberii

depăşeşte 20g cernerea finală este obligatorie.

Dacă substanţa care este în cantitatea cea mai mică, este din grupa celor puternic active sau

toxice, se introduce în mojar numai după ce, cu o porţiune egală sau dublă dintr-o altă substanţă

prevăzută în amestec s-au încărcat porii mojarului. La fel se procedează şi în cazul substanţelor

colorate.

Componentele care sunt prescrise în cantitate mai mare sau prezintă volume mai mari, se adaugă

în mai multe porţiuni succesive. Substanţele cu densitate mică, voluminoase se adaugă la sfârşit.

În scopul asigurării omogenităţii amestecului de pulberi, FR X recomandă în cazul pulberilor ce

depăşesc 20 g trecerea prin sita imediat inferioară sitei ce indică fineţea pulberii respective.

16

Deoarece în timpul trecerii prin sită are loc o sortare a pulberii, la început trecând prin sită

particulele mai fine iar la sfârşit cele mai mari, se impune reducerea pulberii în mojar şi

omogenizarea ei din punct de vedere al mărimii particulelor.

REGULI PRACTICE LA AMESTECAREA PULBERILOR

-Realizarea unei pulberi omogene depinde de: mărimea, forma şi greutatea specifică a

particulelor, de modul şi timpul de amestecare;

-FR X indică ordinea de amestecare a componentelor unei pulberi. Aceasta este în funcţie de

proprietăţile fizice ale componentelor. În general se efectuează în ordinea crescândă a cantităţilor

şi în raport cu volumul substanţelor solide; la început se adaugă pulberile cu volum mic;

-Ordinea de amestecare poate fi schimbată în funcţie de greutatea specifică a substanţelor, la

început se adaugă cele cu greutate specifică mare, indiferent e cantitate (subnitratul bazic de

bismut se adaugă la început iar oxidul de magneziu, întotdeauna în final) pentru a evita unele

interactiuni între componentele asociate;

-Ingredientele prescrise în cantităţi mari sau care au volummai mare se adaugă în amestecul de

pulberi în mici porţiuni, omogenizând bine;

-Substanţele puternic active, toxice şi stupefiante se adaugă în preparat,

după ce în prealabil porii mojarului în care se realizează amestecarea

componentelor, au fost acoperiţi prin triturarea unei cantitati egale sau duble

(faţă de substanţa puternic activă), dintr-o pulbere inertă prescrisă în reţetă.

Pentru cantităţi foarte mici de substanţe puternic active, toxice şi stupefiante

(sub 0,05 g) se utilizează pulberile titrate ale acestora;

- substanţele colorate şi colorante, se adaugă în amestecul de pulberi, în

final, acestea indicând totodata şi gradul de omogenitate al amestecului;

17

-substanţele higroscopice sau efervescente se amestecă cu substanţe absorbante sau inerte

(lactoză, zaharoză);

-substanţele lichide (tincturi, extracte fluide) se dispersează în pulberi absorbante (lactoza, talc,

caolin, oxid de magneziu, cărbune, oxid de zinc) în cantitate pana la 10%, iar cele moi până la

30%;

-uleiurile volatile se dispersează cu o pulbere inertă absorbantă (oxid de magneziu sau zahăr);

-substanţele grase solide sau moi (ceară, stearină, lanolină) se topesc sau se dizolvă în solvenţi

volatili, după care se amestecă cu pulberile prescrise pană la omogenizarea amestecului si

volatilizarea totală a solventului (alcool, eter etilic);

-amestecarea componentelor se consideră terminată, când pulverizarea are un aspect omogen

(timp de amestecare 1 – 8 minute). Omogenitatea se verifică prin apăsarea pistilului pe suprafaţa

pulberii.

F.R.X. indică verificarea omogenităţii pulberii întinse în strat subţire prin observare cu lupa (4,5

x);

-Omogenizarea pulberilor se realizează şi prin cernere.

III.5. DIVIZAREA

Divizarea se poate face în mai multe moduri:

a) divizarea prin apreciere vizuală - această operaţie se

realizează pe cartele de celuloid care trebuie să aibă o flexibilitate corespunzătoare. Pentru a

micşora gradul de eroare divizarea, prin apreciere vizuală se face în maxim zece părţi.

Cartelele pe care are loc divizarea se aşează pe două rânduri, a 5 cartele, fiecare cartelă având

acoperit 2/3 din suprafaţă de cartela următoare iar pe spaţiul rămas liber se divizează substanţa.

Pentru divizare în afară de

18

cartelele obişnuite se pot utiliza şi cartele speciale şi anume: cartele cu cioc, construite astfel

pentru a uşura deschiderea pungilor, cartele cu cercuri concentrice, care permit o mai bună

apreciere vizuală a volumului pulberii.

Când medicul prescrie 20 prafuri, cantitatea totală se împarte la doi, fiecare din cele două

cantităţi divizându-se apoi în 10 doze.Când divizarea se face în 5 doze exactitatea poate creşte cu

cel puţin 15%.

b) divizarea după volum se poate realiza în următoarele moduri:prin împărţirea volumului în

părţi egale.

Operaţia se realizează în dispozitive formate dintr-un cilindru în

care se introduce pulberea în strat uniform. Împărţirea în doze se realizează prin introducerea

unor lamele despărţitoare aflate la distanţe egale între ele, scoaterea unor volume egale de

pulbere.

Operaţia se realizează cu linguriţa de dozat pulberi, un alt dispozitiv pentru dozarea pulberilor

este dispozitivul de divizare a pulberilor după volum.

c) divizarea pulberilor prin cântărire. Acest mod de divizare dă cele mai exacte rezultate şi constă

în cântărirea fiecărei doze individuale.

III.6. STERILIZAREA

Sterilizarea este o operaţie pentru fabricarea de pulberi sterile.

Se utilizează şi în industrie, aceleaşi metode de sterilizare ca pentru prepararea pulberilor, în

farmacie, descrise anterior:

19

-Sterilizarea cu aer cald;

-Prepararea pe cale aseptică;

-Asocierea de substanţe conservante;

-Sterilizarea prin radiaţii UV.

FR X recomandă ca pulberile care se aplică pe plăgi, arsuri, pielea sugarilor, să se prepare prin

metode care să le asigure sterilitatea şi care permit evitarea unei contaminări ulterioare cu

microorganisme. În acest regim se încadrează şi pulberile cu antibiotice.

CAP.IV. CONTROLUL ŞI CONSERVAREA PULBERILOR

Controlul

Pulberile trebuie să fie formulate, fabricate şi condiţionate în aşa fel încât să asigure

biodisponibilitatea fizico-chimică şi absenţa contaminării microbiene.

20

Calitatea pulberilor trebuie să se păstreze pe toată perioada de valabilitate.

Condiţiile de calitate a pulberilor se determină după farmacopee şi normele interne de calitate şi

anume:

-Omogenitate: pulberile trebuie să prezinte un amestec uniform; întinse în strat subţire pe o lamă

de sticlă şi examinate cu lupa, nu trebuie sa prezinte aglomerări de particule;

-Gradul de fineţe a unei pulberi se poate exprima raportându-l la

sitele standard, care corespund specificaţiilor sitelor neanalitice. Atunci când gradul de fineţe a

pulberilor se determină prin cernere, aceasta se defineşte în funcţie de numărul sau numerele

sitei, respectiv sitelor utilizate, exprimând fineţea pulberii.

Practic uniformitatea fineţii pulberilor se determină astfel: ,,20 g de pulbere se introduc în sita

prevăzută cu capac şi recipient, specificată în monografia respectivă şi se agită, dacă nu se

prevede altfel, timp de 20 de minute.

Reziduul de la cernere obţinut cu sita specificată nu trebuie să fie mai mare de 5 % şi nu trebuie

să fie mai mic de 60% cu sita superioară, dacă nu se prevede altfel,,.

-Masa totală pe recipient se foloseşte numai pentru pulberile nedivizate.Se efectueaza la

pulberile nedivizate si se procedeaza în felulurmator: se cântaresc individual 10 recipiente

-Dozarea: Pentru pulberile nedivizate se admit anumite abateri, conţinutul de substanţă activă

faţă de valoarea declarată dacă monografia respectivă nu prevede.

-Uniformitatea masei : Acest parametru se determină la pulberile divizate. Se cântăresc 20

pulberi individuale şi se calculează masa medie.

-Controlul sterilităţii. Se execută la pulberile care se aplică pe

21

plăgi, arsuri sau pielea sugarilor. Controlul se realizează conform F.R. X.

Conservarea:

-Pulberile sunt sensibile la umiditatea, lumină, oxigen, căldură sau ambalaj;

-Absorbţia umidităţii duce la modificarea caracterelor organoleptice;

-Pulberile pot fixa Bioxidul de Carbon sau alte gaze care se găsesc în mediul de păstrare;

-Oxigenul atmosferic în prezenţa luminii şi a căldurii poate altera substanţa activă din pulberi

prin reacţia de oxido-reducere;

-Pulberile sunt alterate în prezenţa luminii;

-Păstrarea pulberilor se face în flacoane şi recipiente uscate, bine

umplute, dozate cu dopuri sau sisteme de închidere ermetice prevăzute de multe ori cu substanţe

absorbante;

- Se mai pot păstra în plicuri termosudabile, confecţionate din material plastic sau folie de

aluminiu.

22

CAP.V. PULBERI DE UZ EXTERN (PUDRE)

Pudrele sunt preparate farmaceutice ce conţin una sau mai multe substanţe medicamentoase

asociate cu diferite substanţe ajutătoare şi care se aplică pe piele sau mucoase. Pudrele se

caracterizează printr-un grad de fineţe avansat.

Ele se administrează cu scopul de a absorbi secreţiile, pentru răcorire, în scop sicativ sau cu

scopul de a exercita o acţiune locală antiseptică, antiinflamatoare etc.

Pudrele conţin ca substanţe active: sulf, acid salicilic, sulfamide, antibiotice, vitamine.

Substanţele ajutătoare folosite la prepararea pudrelor, trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi

anume:

-Să aibă o bună toleranţă;

-Un grad avansat de fineţe;

-O bună aderenţă;

-Compatibilitate cu medicamentele cu care se asociază;

-Stabilitate.

Ca baze pentru pudre se folosesc: Amidon, Talc, caolin, Carbonat de Magneziu, Oxid de

Magneziu, Oxid de Zinc.

V.1. GENERALITĂŢI PUDRE

Sunt pulberi de uz extern.Se utilizează diferite pulberi unidoză sau multioză.

Pulberile administrate pe răni deschise, piele vătămată, arsuri, pielea sugarilor trebuie să fie

sterile.De asemenea, toate pulberile cu antibiotice se prepară în condiţii aseptice.

Pulberile multidoze, pentru administrare locală, sunt preferate pentru o condiţionare într-un

recipient cu orificii sau într-un recipient sub presiune (presurizat).

23

Pulberile de uz extern mai sunt numite şi pudre.Pudrele sunt pulberi simple sau compuse

nedivizate, cu un grad avansat de fineţe şi care se aplică pe piele sau mucoase.

Pudrele mai pot fi definite drept cele mai fine pulberi, care servesc la protejarea mecanică, la

uscarea şi la răcorirea pielii, la înfrumuseţarea tenului, precum şi la aplicarea şi la acţiunea

substanţelor medicamentoase la nivelul epidermei sau mucoaselor.

Pudrele cu substanţe medicamentoase au efect terapeutic bine definit, acestea fiind pudre

medicamentoase.

Pudrele cosmetice sunt alcătuite din substanţe anodine, alături de esenţe sau parfumuri şi

eventual, de coloranţi şi conservanţi şi se folosesc în scop cosmetic şi pentru apărarea pielii, prin

aplicare în timp îndelungat.

Majoritatea autorilor nu realizează o separare netă între pudrele medicamentoase şi cele

cosmetice, ambele tipuri acţionând asupra epidermei.

Diferenţa ar fi aceea că pudrele medicamentoase au una sau mai multe substanţe active alături de

excipienţi şi se aplică în scop curativ sau preventiv pe piele sau mucoase.

Pot fi folosite pentru a absorbi secreţiile, pentru răcorire sau pentru a exercita acţiune locală pe

tegumente, pe mucoase sau pe plăgi (cu efect antipruriginos, antimicrobian, antiinflamator etc).

Pudrele trebuie sa îndeplinească o serie de condiţii generale de calitate şi anume:

-Să fie omogene;

-Să adere de piele (bioadezive);

-Să fie onctuoase (adică sa alunece uşor);

-Să nu fie toxice sau iritante;

-Să nu astupe porii pielii;

-Să nu fie higroscopice;

-Să aibă masă specifică mică;

24

-Să aibă pH apropiat de al pielii;

-Să nu se şteargă repede;

-Să aibă o bună absorbţie pentru seboree;

-Să fie uşor astringente;

-Să aibă culoare omogenă (dispersarea coloranţilor);

-Să nu fie solubile.

În afara proprietăţilor generale ale pulberilor generale ale pulberilor, pudrele prezintă anumite

proprietăţi specifice, legate de modul de administrare şi anume: capacitate de absorbţie,

sterilitate.

Mărimea particulelor dintr-o pudră este de maxim 120 nanomicroni. Prin pulverizare avansată se

măreşte suprafaţa de contact dintre particulele pudrei şi ţesuturile lezate, creşte puterea de

absorbţie şi în consecinţă, acţiunea farmacologică.

Pentru pudrele aplicate pe plăgi deschise, se recomandă un grad de diviziune cât mai avansat.

În cavităţile naturale ale organismului se administrează pudre de dimensiuni coloidale.

Pudrele trebuie să aibă o mare capacitate de absorbţie a umidităţii si grăsimilor, capacitate de

curgere şi etalare şi adezivitate pe tegument, pentru a nu se scutura uşor.

Pudrele trebuie să aibă densitate mică, un pH cât mai apropiat de al pielii, să fie inofensive la

aplicare (să nu conţină derivaţi acizi sau alcalini, produse abrazive sau toxice ori coloranţi

solubili).

Ele conţin diferite componente active şi pot avea efecte adverse. Pudrele se pot clasifica în

funcţie de:

Scopul administrării:

- Pudre medicamentoase : utilizate în tratamentul bolilor de piele,

ulceraţiilor, plăgilor, având acţiune:

Antimicrobiană;

25

Absorbantă-sicativă;

Deodorizantă.

-Pudre cu aplicaţii speciale : pentru cataplasme, depilatoare;

-Pudre cosmetice, cu acţiune de protecţie a tenului împotriva agenţilor atmosferici, razelor

solare, cu rol decongestiv, răcoritor, absorbant;

Modul de prezentare :

-Pulberi fine neaglomerate;

-Pudre compacte (farduri);

Natura şi acţiunea componentelor:

-Sicative-absorbante;

-Acide;

-Dezinfectante, antiseptice, chimioterapice şi antibiotice;

-Lubrifiante;

-Răcoritoare;

-Astringente;

-Antipruriginoase, calmante;

-Cheratolitice;

-Antisudorifice etc.

a.Pudrele răcoritoare absorb căldura din piele, pe baza unei bune conductibilităţi şi conferă astfel

o senzaţie de răcorire. Acest efect îl au, cu precădere, diferite sorturi de amidon care conţin apă.

Stearaţii dau de asemenea senzaţia de răcoare. Prin asociere cu substanţe volatile, mentol sau ulei

de mentă 2% se măreşte efectul răcoritor al pudrelor.

b.Pudrele astringente conţin ca substanţe active tanin, săruri de bismut, formaldehidă, asociate cu

excipienţi ca talc, amidon, caolin.

c.Pudrele antipruriginoase care combat urticaria, având şi acţiune calmantă, au în compoziţie

mentol sau ulei de mentă 1-2%, cu efect răcoritor şi antipruriginos. La o urticarie puternică,

precum şi în cazul durerilor, se

26

utilizează şi anestezice locale. Din ce în ce mai mult se foloseşte prednison,

în cazurile inflamatorii cauzate de urticarie sau dureri.

Deoarece antibioticele în pudre prezintă acţiune terapeutică numai pentru un timp limitat, se

acordă o atenţie deosebită stabilităţii.

Toate aceste pudre se prepară aseptic, cu excipienţi sterilizaţi. Prin asocierea sării de Calciu a

benzilpenicilinei cu sulfamida şi cu uree – alături de laurilsulfat de sodiu şi un corp gras pentru

prelungirea acţiunii, utilizând lactoza ca excipient, se asigură o stabilitate a pudrei timp de 4 luni.

Lactoza asociată cu ureea măreşte, de asemenea, stabilitatea cloramfenicolului în pudre.

Pentru mucoasa auriculară, se foloseşte pudră cu sulfatiazol 5%, iod 1% şi acid boric 4%,

aplicată sub formă de insuflaţii.

În general, nu se recomandă aplicarea de pudre puternic absorbante pe suprafeţe care secretă

cantităţi mari de fluide, deoarece se formează cruste.

Uneori, unele substanţe medicamentoase se pot aplica direct sub formă de pudră, fără alte

adaosuri.

O formă modernă de administrare a pudrelor este cea de aerosoli, care se aplică şi pe mucoase.

V.2. FORMULARE PUDRE

Pudrele medicamentoase conţin: - Substanţe active care pot fi:

solide;

lichide şi moi.

- Excipienţi care pot fi:

de natură anorganică;

de natură organică.

Exemple de substanţe active solide:

27

-Antibiotice;

-Sulfamide;

-Sulf;

-Acid boric;

-Acid salicilic.

Exemple de substanţe active lichide şi moi:

-Mentol;

-Camfor;

-Ihtiol.

Exemple de excipienţi anorganici:

-Talc;

-Caolin;

-Carbonat de Calciu;

-Carbonat de Magneziu;

-Oxid de Magneziu;

-Oxid de Zinc.

Exemple de excipienţi organici:

-Amidon;

-Stearat de Magneziu.

Exemple de excipienţi naturali:

-Animală – Albumina;

-Vegetală – Licopodiul, pudra de mătase.

Amidonul de cartof este mai puţin folosit deoarece are o granulaţie mare.

Este inert din punct de vedere fiziologic, incolor, absoarbe apa şi lichidele apoase, are o bună

capacitate de curgere şi alunecare.

28

Amidonurile naturale sunt mai puţin folosite, deoarece sunt uşor invadate de microorganisme, de

aceea s-a trecut la a folosi amidonurile modificate – derivaţi de amidon sterilizabili şi rezorbabili.

Caolinul este o pulbere albă ce poate fi adusă la o granulaţie foarte fină. Are capacitatea de a

absorbi apa, are o mare capacitate de acoperire şi aderare.

Talcul are o bună capacitate de aderare şi absorbţie a secreţiilor grase dar nu poate lega apa. Este

uşor impurificat de bacterii iar sterilizarea se face cu mare grijă.

Se foloseşte pentru prepararea pudrelor ce se aplică pe pielea intactă. Este contraindicată pe

pielea lezată şi plăgi deschise, deoarece talcul

produce iritaţii cu apariţii de conglomerate de talc.

Carbonatul de Magneziu are capacitatea de curgere moderată şi nu este adeziv. Este o pulbere

amorfă care absoarbe atât apa cât şi uleiurile.

Este un dezinfectant slab, astringent slab, imprimă apei un pH alcalin.

Oxidul de Zinc prezintă o bună absorbţie a apei, o bună adezivitate, proprietăţi de curgere.

29

CAP. VI. PREPARARE PULBERI DE UZ EXTERN

Prepararea pudrelor se face ca la cele pentru uz intern prin metodele şi anume :

-Uscare;

-Mărunţire;

-Pulverizare;

-Cernere;

-Amestecare;

-La care se adaugă şi sterilizarea.

Sterilizarea este operaţia de îndepărtare sau distrugere a tuturor organismelor sub formă

vagetativă sau sporulată din preparatele medicamentoase.

Se face pentru substanţele termostabile şi se realizează cu ajutorul căldurii uscate din etuve la

160-170C prin punerea borcanelor închise în etuve.

Substanţele termolabile nu se sterilizează iar ustensilele de laborator se sterilizează în autoclav.

Sterilizarea pudrelor:

1) După preparare (după amestecarea componentelor) cu condiţia ca atât substanţa activă cât şi

excipienţii să fie termostabili.

Sterilizarea se efectuează în etuvă la: 180 grade C – 30 min, 170 grade C – 60 min, 160 grade C -

180 min.

Exemple: acid boric, unele sulfamide, excipienţi: talc, amidon, caolin.

30

2) Dacă pudrele conţin substanţe medicamentoase termolabile se realizează încorporarea aseptică

a acestora în amestecul de excipienţi sterilizaţi.

Prepararea se realizează în condiţii adecvate şi în spaţii sterilizate cu radiaţii UV.

Condiţionarea se face în recipiente sterilizate, închise etanş. Excipienţii se pot steriliza separat

sau după o prealabilă amestecare.

Controlul specific pudrelor:

Se determină mărimea particulelor;

Porzitatea;

capacitatea de aderare se determină pentru pudrele medicamentoase,

cu dispozitive mecanice sau direct pe pielea uscată sau umedă. Aderenţa pe piele constă în

determinarea prin cântărirea cantităţii de pudră luată cu pensula de pe 10 cm pătraţi suprafaţă de

piele;

capacitatea de absorbţie este o metodă specifică pentru pudrele medicamentoase a căror

substanţe auxiliare pot absorbi o parte din substanţele active;

umiditatea;

pH-ul – se agită 1 g probă de pulbere cu 9 g apă distilată dezaerată, proaspăt fiartă şi răcită, apoi

se filtrează. În filtrat se determină pH-ul potenţiometric sau colorimetric.

Dozarea.

31

CAP.VII. PULBERI PREPARATE ÎN FARMACII

In farmacii pulberile se gasesc sub mai multe forme:

1.Pulberi oficinale

2.Pulberi magistrale

3.Pulberi tipizate

Pulberi oficinale

1. Pulberea alcalină sau pulberea pentru soluţia Bourget

Rp: sulfat de Na 2 g

fosfat de Na 4 g

bicarbonate de Na 6 g

Misce fiat pulbere

FR X preferă ca aceste substanţe să fie uscate.

Preparare:

Substanţele se cântăresc, se triturează la mojar în ordinea crescândă a cantităţii sau descrescândă

a densităţii;

Pulberea se aliberează în pungă de hârtie.

Descriere:

Pulbere albă, cu gust amărui, solubilă în apă, de aceea se dizolvă cele 12 g de pulbere în 100 ml

de apă fiartă şi răcită, se bea 200 ml înainte de masă cu o oră.

Acţiune terapeutică:

Coleretic-colagog;

Coleretic – reduce procesul inflamator datorită infecţiilor biliare şi stimulează secreţia bilei;

Colagog – declanşează secreţia biliară.

32

2. Pulberea laxativă efervescentă sau pulberea Seidltz

I. Rp: Sulfat de Na 2 g

Bicarbonat de Na 6,5 g

II. Rp: acid tartric 6 g

Preparare:

-Se prepară Rp I, se cântărec substanţele în ordinea crescândă, se triturează în mojar până se

obţine o pulbere omogenă şi se eliberează în pungi de hârtie de culoare albastră. Pe plic se va

scrie I;

-Rp II – se cântăreşte şi se pulverizează acidul tartric, se mojarează şi se eliberează în pungă

albă;

-Se condiţionează separat pentru a evita reacţiile dintre cele 2 componente.

Acţiune terapeutică:

-Acţiune laxaativă dată de sulfatul de Na şi de tartratul de Na.

Administrare:

-Fiecare plic se dizolvă în 100 ml de apă fiartă şi răcită;

-Soluţiile se pot administra succesiv sau amestecate după încetarea efervescenţei.

O categorie aparte de pulberi de uz intern o constituie pulberile efervescente.

Iniţial, aceste pulberi conţineau substanţe alcaline (bicarbonat de sodiu) şi substanţe acide (acid

citric, tartric, tartrat de sodiu şi potasiu); componentele acide erau condiţionate separat de cele

alcaline.

Înainte de administrare, fiecare pliculeţ era dizolvat în apă separat şi soluţiile se amestecau

(pulberea Seidltz).

33

Mai nou, pulberile efervescente sunt disponibile în unităţii de condiţionare singulare sau

multiple, care conţin substanţe active, cât şi substanţe acide şi alcaline, ce reacţionează rapid în

apă şi eliberează bioxid de carbon.

Pulberile sunt dizolvate în apă înainte de administrare, de exemplu, aspirina efervescentă,

vitamina C, paracetamol etc.

Acesta este un mare avantaj, deoarece substanţa activă este în soluţie, la un pH apropiat de 7,

care permite un pasaj rapid prin pilor.

Absorbţia substanţei medicamentoase, cât şi debutul acţiunii terapeutice poate fi, astfel,

accelerat.

Pulberile efervescente conţin:

Materiale acide ca:

-Acizi: citric (monohidrat sau anhidru), tartric, ascorbic, fumaric, acetilsalicilic, malic, adipic etc;

-Anhidride: citrică, glutarică;

-Săruri: dehidrogenocitrat de sodiu, fumarat de sodiu, fosfat monoacid de sodiu;

Surse de CO2: săruri de bicarbonat de sodiu, cel mai utilizat, carbonat de sodiu, carbonat de

calciu, glicincarbonat de sodiu;

Alţi excipienţi (principala caracteristică o constituie solubilitatea în apă):

-Lubrifianţi: PEG 6000 cel mai utilizat singur sau asociat cu stearil-fumarat de sodiu, benzoat de

sodiu, clorură de sodiu, D, L – leucină;

-Aglutinanţi: polividona (PVP), maltodextrină hidrogenată, PEG 6000;

Alte substanţe: edulcoranţi, aromatizanţi, coloranţi, surfactanţi, agenţi antispumanţi (ca

polidimetilsiloxanul).

Procesul de fabricare necesită o umiditate foarte mică şi un control al umidităţii relative a aerului

(circa 20% sau mai puţin) dacă este necesar, dar şi un control al temperaturii ambiante, aproape

de 25 grade C.

În general, pulberile efervescente sunt fabricate prin:

34

Granularea umedă a componentelor acide, separat de cele alcaline;

Sau prin amestecarea componentelor cu apă-etanol sau izopropanol;

O atenţie specială va fi rezervată în cazul granulării totale pentru a limita reacţia de efervescenţă,

cu excepţia utilizării tehnicii de granulare cu un rotor. Stabilitatea şi valabilitatea pulberilor

efervescente sunt asigurate prin protecţia contra umidităţii externe.

Salşetele unidoză sunt fabricate din materiale complexe pentru a preveni o reacţie prematură,

cauzată de umiditatea externă sau de excesul de umiditate internă, de la procesul de granulare.

Pentru aceste pulberi, sunt necesare studii de stabilitate speciale, în condiţii diferite.

Timpul de dizolvare trebuie să fie mai mic de 3 minute.

Multe substanţe medicamentoase sunt utilizate în produse efervescente ca: aspirina,

acetaminofen, ibuprofen, substanţe antiinflamatoare nesteroidiene, cimetidina, antibiotice

diverse, substanţe mucolitice, vitamine diverse şi altele.

S-a demonstrat că aceste substanţe sunt mult mai rapid şi mai bine absorbite în această formă,

decât în formele farmaceutice convenţionale.

Exemple de pudre magistrale

1. Pulbere mentolată 1%

Rp: Mentol gta 1,00 Talcum q.s. ad gta 100

Misce fiat pulvis Dentur signatur extern

Preparare:

Mentolul se pulverizează cu câteva picături de alcool după care se adaugă treptat cantitatea de

talc prescrisă şi se omogenizează. După

35

omogenizare pudra se ambalează în recipiente corespunzătoare etichetate ,,extern,,.

Acţiune terapeutică:

- antipruriginos, antiinflamator.

2.Pulvis chlorchinaldoli 3% sau pudră de saprosan

Rp: Chlorchinaldolum gta 3,00 Talcum q.s. ad gta 100

Misce fiat pulvis Dentur signetur extern

Preparare:

Saprosanul se pulverizează după care se adaugă treptat cantitatea de talc prescrisă şi se

omogenizează. După omogenizare pudra se ambalează în recipiente corespunzătoare etichetate

,,extern,,.

Acţiune terapeutică:

-Antiseptic.

Pulberi tipizate

1. Neobasept – pudră cu sulfat de neomicină,

-bacitracină şi excipient.

Acţiune terapeutică:

Folosită curativ în tratarea plăgilor infectate, furuncule, abcese incizate, piodermite, ulcere

varicoase, escare şi profilactic – în arsuri, degerături.

2.Debrisan – pulbere sterilă de dextramomer

36

Acţiune terapeutică:

-Asigură drenarea continuă şi curaţarea plăgilor;

-Favorizează formarea ţesutului de granulaţie;

-Capacitate de absorbţie a secreţiilor şi produselor de necroză a microorganismelor.

3. Pulberea higroscopică

Rp: cafeină 0,03 g

Bromură de sodiu 0,30 g

Bicarbonat de sodiu 0,30 g

Misce fiat pulvis

Detur tales doses

Preparare:

-Se încorporează oxidul de magneziu cu rol de a reduce tendinţa de umectare a amestecului;

-Se pulverizează bromura de sodiu cu puţin oxid de magneziu (în cantitate egală cu bromura de

sodiu);

-Se triturează iar peste acestea se adaugă cafeina iar apoi bicarbonatul de sodiu.

Prezentare:

-Este o pulbere compusă, divizată, care conţine un amestec de săruri care conţin apă de

cristalizare.

4. Pudrele sicative

Acţiune terapeutică:

- Sunt folosite pentru a absorbi umiditatea pielii iar ca excipienţi se folosesc: talc,amidon,

carbonat de magneziu

37

-Pot conţine substanţe active, astringente,decongestionante.

Exempul de pudră scativă:

Rp: amidon 15 g

Carbonat de magneziu 15 g

Talc 15 g

Misce fiat pulvis

D. s. extern

5. Pudre acide

Acţiune terapeutică:

-Au acţiune răcoritoare;

-Au rol de protecţie a mantalei acide a pielii.

Exemplu de pudră acidă:

Rp: acid boric 5 g

Amidon 10 g

Talc 85 g

Misce fiat pulvis

D. s. extern

6. Pudre cu substanţe grase Acţiune terapeutică:

-Au scopul de prevenire a degresării pielii;

-În aceste pudre se pot încorpora uleiuri vegetale, lanolină, vaselină, ceară, cetaceu, alcool

cetilic, cu rolul de a mări adeziunea pe piele.

38

Exemplu de pudră cu substanţe grase:

Rp: alcool cetilic 1,5 g

Oxid de zinc 10 g

Amidon 15 g

Talc 25 g

Misce fiat pulvis

D. s. extern

Pudre cu sulf

Acţiune terapeutică:

- Pot conţine 1 până la 30% şi se recomandă folosirea sulfului coloidal car poate fi uşor dispersat.

Rp: sulf p.p 2,5

Oxid de zinc a.a ad 50g

Talc a.a ad 50g

Misce fiat pulvis

D. s. extern

Pudre cu antibiotice

-Există pudre cu penicilină, acestea se prepară în condiţii de asepsie;

-Se păstrează la 4 grade C şi se conservă timp de 2 luni.

Rp: penicilină sodică 1 milion U.I

Ulei de arahide hidrogenate 0,25 g

Eter 5 ml

Lauril sulfat de sodiu 0,50 g

39

Lactoză ad 50 g

Misce fiat pulvis

D.S. extern

Preparare:

-Penicilina este triturată cu soluţia eterică de ulei de arahide, după care se adaugă celelalte

componente;

-Pudra se conservă 4 luni.

40

BIBIOGRAFIE 2012 – 2013

1.TEHNOLOGIA FARMACEUTICĂ, volumele 1 şi 2, Dumitru Lupuleasa, Popovici Iuliana,

Editura Polirom, Iaşi, 2000.

2.AGENDA MEDICALĂ, Editura Medicală, Bucureşti, 2010.

3.TEHNICA FARMACEUTICĂ PENTRU CADRE MEDII, Cornelia Fica, Editura Medicală,

Bucureşti, 1977.

4.TEHNOLOGIA FARMACEUTICĂ INDUSTRIALĂ, Sorin Leucuţa, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 2001.

5.TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ, Sorin Leucuţa, Editura

Dacia, Cluj-Napoca, 2007.

6.TEHNOLOGIA FARMACEUTICĂ, Prof. Univ. Dumitru Lupuleasa, Prof. Univ. Cornelia

Fica, Editura Carol Davila, Bucureşti,

2005.

7.TEHNICA FARMACEUTICĂ, Stănescu V., Editura Medicală, Bucureşti, 1983

8.TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ, Popovici Adriana, I. Ban,

Editura Tipomur, Tg-Mureş, 2004.

9.ÎNDRUMĂTOR PRACTIC PENTRU PREPARAREA

MEDICAMENTELOR, Vol. I, Lupuleasa D., Belu Ionela, Editura

Medicală Universitatea din Craiova, 2003.

10.FRX, Editura Medicală 1995

FRX SUPLIMENT 2000, 2001, 2004, 2006, Editura Medicală, respectiv 2000, 2002, 2004,

2006.

FORME FARMACEUTICE CA DISPERSII ETEROGENE, Cap. III,

TEHNICA FARMACEUTICA, I. Ban, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.

41