ŞCOALA ROMÂNĂ DE AFACERI A CAMERELOR DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE FILIALA ALBA

ŞCOALA POSTLICEALĂ DE AFACERIALBA IULIA

Specializarea: Asistent medical de farmacie

FORME FARMACEUTICE CA SISTEME DISPERSE OMOGENE

Prof. Farmacist Paraschiv Dorina

ALBA-IULIA2006

SOLUŢII MEDICAMENTOASE

Definiţie: sunt preparate farmaceutice lichide care conţin una sau mai multe substanţe active dizolvate intr-un solvent sau amestec de solvenţi şi sunt destinate administării interne sau externe.

Soluţiile medicamentoase sunt sisteme disperse omogene, constituite dintr-un mediu de dispersie lichid in care sunt dispersate omogen substante active solide, lichide sau gazoase.

Soluţiile ocupă un loc apreciabil în practica farmaceutică deoarece prezintă următoarele avantaje :

o sunt preparate perfect dozateo se absorb şi acţionează rapido după dizolvare substanţele sunt mai puţin iritanteo pot fi îndulcite si aromatizate fiind uşor acceptate de bolnavo forma lichidă este indispensabilă pentru substanţele higroscopice

Preparatele lichide prezintă dezavantajul că sunt greu de manipulat şi sunt mai puţin stabile decît preparatele solide.

Clasificarea soluţiilor medicamentoase se poate face după mai multe criterii : 1. După natura solventului : - soluţii apoase - soluţii alcoolice - soluţii hidroalcoolice - soluţii uleioase2. După compoziţie - soluţii simple (conţin o singură substanţă) - soluţii compuse conţin două sau mai multe substante)3. Dupa modul de administrare : - soluţii de uz intern - soluţii de uz extern4. După modul de formulare şi preparare:

- soluţii oficinale preparate după formulele prevazute în farmacopee - solutii magistrale preparate dupa prescriptia medicala recomandata de medic - solutii industriale sau specialitati preparate industrial5. După dimensionarea particulelor - micromoleculare - micelare - macromoleculare6. După natura substantelor dizolvate : - solutii de gaza in lichid - solutii de lichid in lichid - solutii de solid in lichid

Componentele soluţiilor sunt substanţele active şi solvenţii. Substanţele solide constituie principalele componente ale soluţiilor deoarece ele imprimă acţiunea terapeutică.

2

Alaturi de substanţa activă pot exista şi substanţe adjuvante cu rol de corectori de gust, aromatizanţi, coloranţi, conservanţi sau solubilizanţi.

Vehiculul poate fi format dintr-un singur solvent sau dintr-un amestec de solventi.Atât substantele active cât şi solvenţii trebuie să corespundă condiţiilor de calitate

impuse de farmacopee.Substanţele active solide constituie faza dispersată a unei soluţii. Cea mai importantă

caracteristică pentru obţinerea soluţiilor este solubilitatea. Gradul de dizolvare a unei substanţe solide se numeşte solubilitate. Coeficientul de solubilitate reprezintă cantitatea maximă de substanţă care se dizolvă în unitatea de solvent la temperatura de 20 C. Conform FR X ea poate fi exprimată prin următoarele expresii : foarte uşor solubil, uşor solubil, solubil, puţin solubil, greu solubil şi insolubil. Substanţele uşor solubile se dizolvă la rece iar celelalte în funcţie de natura lor se dizolvă la cald sau prin intermediul altor substanţe.

Solvenţii folosiţi în practica farmaceutică pot fi împărţiţi în trei grupe : 1. apă, alcool etilic, alcool metilic, glicerină2. acetonă, chloroform, eter3. benzen, benzină, ulei de terebentină, ulei de parafină.

Solvenţii din aceeaşi grupă se amestecă între ei în orice proporţie. Cei din grupa 1 sunt parţiali miscibilicu cei din grupa 2 şi nu se amestecă cu cei din grupa 3. Solvenţii din grupa 2 sunt parţiali miscibili cu celelalte două grupe.

Solvenţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii : să fie bine definiţi din punct de vedere chimic să fie puri să aibă putere de dizolvare faţă de substanţele active să fie stabili şi inerţi din punct de vedere chimic să fie incolori să nu aibă acţiune fiziologică proprie să nu modifice acţiunea farmacodinamică a substanţelor pe care le

dizolvă.Cei mai folosiţi solvenţi la prepararea soluţiilor sunt: apa distilată, alcool etilic,

glicerina, uleiuri vegetale şi minerale.FR X face următoarea precizare : când într-o reţetă nu este specificat solventul se va

folosi apa distilată, iar pentru soluţiile uleioase se va folosi uleiul de floarea soarelui.Apa este dizolvantul cel mai folosit deoarece este bine tolerat de ţesuturi, are o mare

putere de dizolvare pentru substanţele anorganice şi o parte din substanţele organice.Apa potabilă nu corespunde cerinţelor datorită conţinutului în săruri anorganice,

săruri organice, microorganisme, impurităţi. Se va folosi numai apa distilată sau demineralizată.

Apa distilată este un lichid incolor, fără gust, fără miros şi trebuie să corespundă condiţiilor de calitate din FR X. Conservarea apei distilate se face în flacoane de sticlă bine închise ferite de surse de contaminare.

Alcoolul este un solvent des utilizat în practica farmaceutică. Alcoolul dizolvă acizi organici, alcaloizi, uleiuri volatile, dar nu dizolvă grăsimi, pectine, amidonul. Se foloseşte pentru dizolvarea unor substanţe care se descompun în apă datorită hidrolizei.

Amestecurile de apă şi alcool au o largă utilizare deoarece acţiunea de dizolvare a amestecului este mai mare decât a componenţilor luaţi în parte.

Alcoolul are şi un alt avantaj : este antiseptic. Eterul se foloseşte mai ales pentru dizolvarea uleiurilor, grăsimilor, uleiurilor volatile

şi a unor alcaloizi.

3

Reguli practice pentru cântărirea substanţelor farmaceutice

1. Se vor folosi în farmacie mai multe tipuri de balanţe. Se va alege balanţa astfel încât să putem cântări cantitatea dorită fără a depăşi limita de încărcare a balanţei.

2. Înainte de cântărire se va verifica dacă balanţa este în echilibru lăsând-o să oscileze liber

3. Cântărirea substanţelor solide nu se face direct pe platanul balanţei ci pe tecturi de hârtie cerată de dimensiuni egale. Astfel, platanele balanţei vor fi protejate de acţiunea corozivă a unor substanţe.

4. Lingurile cu care se vor lua substanţele vor fi din metal, material plastic sau os. Nu se vor turna direct din recipientul de conservare ci se vor lua cu linguriţa.

5. Substanţele lichide se cântăresc direct în flaconul de expediţie. Cantităţile mai mici de 5 g se vor adăuga în picături.

6. La cântărirea lichidelor se are grijă să nu se murdărească eticheta flaconului de conservare motiv pentru care flaconul se va ţine cu eticheta în sus.

7. Substanţele moi se vor cântări pe folie de celofan sau pe sticle de ceas.8. Balanţele se vor feri de lovituri şi mişcări bruşte.9. La terminarea cântăririi, greutăţile se vor aşeza în cutia lor în ordine

crescătoare, iar balanţa se blochează.În farmacie se folosesc balanţe clasice: de Sibiu, Chirana, semiautomate, electronice.

Prepararea soluţiilor.

Operaţia prin care una sau mai multe substanţe solide solubile sunt dispersate omogen până la dimensiuni moleculare într-un dizolvant, se numeşte dizolvare iar lichidul omogen rezultat se numeşte soluţie. Procesul de dizolvare depinde de natura solventului, de natura reţelei cristaline, a legăturilor chimice din structura substanţelor.

Viteza de dizolvare este direct proporţională cu coeficientul de dizolvare, cu suprafaţa de contact şi cu concentraţia. Dizolvarea este influenţată de o serie de factori cum sunt : natura şi structura chimică a dizolvantului şi a substanţei de dizolvat, pH, prezenţa altei substanţe, amestec de solvenţi. Viteza de dizolvare este direct proporţională cu suprafaţa de contact dintre lichid şi solid. Suprafaţa de contact poate fi mărită printr-o pulverizare avansată. Dizolvarea este direct proporţională cu încălzirea. Prin încălzire se accelerează mişcarea moleculelor şi difuziunea lor printre moleculele solventului. Solubilitatea creşte cu temperatura. Încălzirea se poate realiza cu becuri de gaz, reşouri electrice, băi de apă, de ulei, de glicerină, cu vapori. Sunt unele substanţe ce se dizolvă la rece : dizolvarea gazelor se realizează în apă cu gheaţă. Încălzirea este contraindicată la dizolvarea substanţelor volatile şi termolabile.

Agitarea realizează împrăştierea particulelor în lichid. Se realizează cu bagheta sau prin scuturarea vasului. Prin agitare se micşorează stratul de difuziune din jurul particulelor de substanţă activă.

Dizolvarea per descensum se realizează prin suspendarea substanţei la suprafaţa lichidului.

Dizolvarea prin intermediari se realizează prin adăugarea unor substanţe care măresc solubilitatea prin formarea unar complecşi solubili. De exemplu solubilizare cofeinei prin

4

intermediul acidului citric sau benzoatului de sodiu când se formează cofeina citrică sau cofeina natriu-benzoică, uşor solubile în apă. Dizolvarea iodului în apă se face prin intermediul iodurii de potasiu, când se formează un complex iod iodurat uşor solubil.

Substanţele se consideră dizolvate dacă lichidul examinat cu ochiul liber nu conţine particule de substanţă nedizolvată.

Referitor la prepararea soluţiilor, FR X dă numai reguli generale indicându-se cei mai folosiţi solvenţi: apă, alcool, glicerină şi uleiuri vegetale. Se precizează că ori de câte ori se prescriu soluţii fără a se specifica solventul se va folosi apa distilată, iar pentru soluţiile uleioase uleiul de floarea soarelui.

La preparare se pot folosi substanţe auxiliare cu rol de solubilizanţi, corectori de gust, de miros, pentru ajustarea pH ului, conservanţi.

Nu există criterii absolute pentru alegerea celui mai bun dizolvant pentru o substanţă. Se va ţine seama de înrudirea chimică, constanta dielectrică, polaritatea sau apolaritatea asemănătoare.

Toate componentele se cântăresc în grame. Ordinea şi modul de dizolvare ţine seama de natura şi proprietăţile substanţelor active. Vasele şi ustensilele se aleg în funcţie de cantitatea soluţiei şi natura componentelor.

Reguli practice pentru prepararea soluţiilor

1. Ordinea şi modul de dizolvare este ales în funcţie de natura şi proprietăţile substanţelor active. Operaţiile de dizolvare ale substanţelor se fac succesiv. Concentraţia în substanţă activă se stabileşte în funcţie de efectul terapeutic urmărit. După dizolvarea tuturor componentelor şi adăugare celorlalte ingrediente prescrise se completează soluţia la greutatea specificată şi se filtrează.

2. Când cantitatea de substanţă este mică, uşor solubilă, soluţia se prepară simplu prin aducerea substanţei într-un vas, se adaugă solventul şi se agită. Substanţele cristalizate se dizolvă foarte uşor. Când substanţa se prezintă ca o pulbere foarte fină este avantajos să o triturăm cu o cantitate de solvent deoarece pulberea fină are tendinţa de a pluti.

3. Substanţele toxice sau puternic active se adaugă sub formă de soluţie titrată măsurată cu picătura.

4. Substanţele greu solubile se pot solubiliza cu ajutorul substanţelor auxiliare numai dacă există siguranţa că acţiunea terapeutică nu este schimbată. Soluţiile se prescriu şi se prepară la greutate, excepţie făcând soluţiile injectabile care se prepară la volum.

5. La prepararea soluţiilor se pot folosi soluţii de bază denumite şi soluţii stoc sau soluţii de rezervă. Acestea nu se eliberează şi nu se administrează ca atare ci servesc doar la prepararea soluţiilor diluate.

6. Substanţele higroscopice şi delicvescente se păstrează sub forma soluţiilor stoc în concentraţie de 50%. Astfel de substanţe sunt bromura de calciu, clorura de calciu, clorura de zinc.

7. Operaţia prin care se obţine o soluţie mai puţin concentrată dintr-o soluţie cu concentraţia mai ridicată se numeşte diluare. Calcularea concentraţiei dorite se face prin regula de trei simple.

5

La prepararea soluţiilor survin două operaţii principale: dizolvarea propriu zisă şi îndepărtarea particulelor insolubile prin filtrare sau decantare.

FiltrareaConform FR X soluţiile medicamentoase trebuie să fie limpezi şi clare. Pentru

aceasta soluţiile se filtrează cu ajutorul unui material poros hârtie de filtru, vată, tifon. Toate materialele filtrante trebuie să nu cedeze soluţiilor substanţe solubile sau fibre din materialul din care sunt confecţionate. În cazul hârtiei de filtru, care este cea mai folosită, există şi alte condiţii de calitate pe care trebuie să le îndeplinească: să fie perfect albă, iar tratată cu o soluţie de acid salicilic sau sulfură de sodiu nu are voie să se coloreze.

Pentru filtrare prin hârtie de filtru se pot folosi mai multe tipuri de filtre: filtru neted sau simplu, cu un debit de filtrare mai mic, folosit pentru cantităţi

mici de soluţie filtru plisat sau creţ, cu un debit de filtrare mai mare.

Vata folosită trebuie să fie hidrofilă şi să corespundă normelor tehnice din FR X, respectiv să fie lipsită de substanţe grase, substanţe reducătoare, cloruri, sulfaţi. Acest tip de filtrare este rapid şi economic, cu pierderi minime şi este recomandat pentru filtrarea cantităţilor mici de lichide. Filtrarea se realizează la rece doar pentru soluţiile extractive, lichidele vâscoase sau uleiurile se filtrează la cald.

Ambalarea

Soluţiile se ambalează în flacoane din sticlă sau material plastic, de culoare brună, cu o închidere eficientă.

Toate soluţiile se eliberează sub formă de soluţii clare. Dacă preparatele au aspectul modificat nu se mai folosesc.

Etichetarea

În funcţie de calea de administrare preparatele farmaceutice se etichetează în mod diferit:

o etichetă roşie pentru preparatele de uz externo etichetă albastră pentru preparatele de uz interno etichetă galbenă pentru preparatele injectabile.

Pe eticheta fiecărui produs se vor nota următoarele date- numele farmaciei şi localitatea- modul de administrare- semnătura farmacistului- numărul din registrul de copiere a reţetelor - data preparării şi termenul de valabilitate- alte recomandări ca a se agita înainte de întrebuinţare, otravă, a se păstra la loc răcoros.

6

Controlul soluţiilor

Conform FR X soluţiile sunt preparate lichide, limpezi, clare, incolore, având culoarea, mirosul şi gustul substanţelor componente.

Soluţiile trebuie să corespundă condiţiilor de calitate din FR X, iar cele industriale normelor interne. Culoarea se stabileşte prin comparaţie cu etaloanele de culoare din FR X.

Mirosul se stabileşte prin îmbibarea unei bucăţi de hârtie de filtru 10/10 mm cu 2 ml soluţie şi mirosirea de la 2-4 cm.

Gustul – pentru substanţele toxice se controlează prin îmbibarea unei bucăţi de hârtie de filtru 5 50 mm a unei soluţii diluate 0.1 şi atingerea cu limba.

Determinarea masei totale pe recipient se face prin cântărire.Determinarea cantitativă a componentelor se face după FR X.

EXEMPLE DE SOLUŢII

Soluţii simple şi compuse obţinute prin dizolvare sau diluare. Soluţiile apoase reprezintă categoria soluţiilor medicamentoase cel mai frecvent folosită în practica farmaceutică. În această categorie intră toate soluţiile ce au ca solvent apa distilată, preparate după formule magistrale sau industriale, acestea fiind fie soluţii simple, compuse sau soluţii de uleiuri volatile cunoscute sub numele de ape aromatice, fie sunt soluţii concentrate de zahăr numite siropuri.

O serie de soluţii medicamentoase se pot obţine prin simpla diluare a unei soluţii mai concentrate sau prin simpla dizolvare a substanţelor medicamentoase în apa distilată.

Soluţia de clorură de calciu 50%

Este o soluţie stoc oficinală în FR X. Se prepară după următoarea formulă : Clorură de calciu 50g Apă distilată q.s.ad. 100gClorura de calciu este o substanţă higroscopică şi delicvescentă greu de manipulat, de

aceea farmacopeea recomandă obţinerea unei cantităţi mari de soluţie 50% şi care să se păstreze în farmacie. De aceea este numită şi soluţie stoc. Din această soluţie se pot obţine soluţii de clorură de calciu cu concentraţii mai mici prin diluarea acesteia.

Clorura de calciu se foloseşte pentru acţiunea sa hemostatică, antialergică şi mineralizantă. Nu se administrează ca atare, ea intră în compoziţia unor preparate farmaceutice lichide de uz intern. Datorită gustului sărat, amar şi arzător se asociază cu corectori de gust şi aromatizanţi.

La fel se prepară şi soluţia de bromură de calciu.

7

Soluţii obţinute prin diluare cu apă

Acid acetic diluat

Este o soluţie de acid acetic cu o concentraţie cuprinsă între 28-32%FR X prevede ca atunci când se prescrie acid acetic fără a se specifica concentraţia se

va folosi acid acetic diluat se prepară prin diluarea acidului acetic concentrat cu apă distilată. Intră în compoziţia unor preparate magistrale de uz intern sau extern.

Acid clorhidric diluat 10%

Se prepară prin diluarea acidului clorhidric cu concentraţia 32-38% şi se păstrează la Separanda. Se foloseşte în hipoaciditate gastrică. Când se prescrie acid clorhidric fără a se specifica concentraţia se va folosi acid clorhidric diluat.

Soluţie de apă oxigenată 3%

Se obţine prin diluarea soluţiei concentrate cu apă distilată. Soluţia concentrată de perhidrol ( 28,5-32%) nu se poate folosi ca atare deoarece produce arsuri ale pielii. Pentru diluare se va folosi numai apa distilată deoarece prezenta ionilor metalici din apa curentă duc la descompunerea şi eliberarea oxigenului.

Se păstrează în flacoane de sticlă colorată bine închise la loc răcoros. Apa oxigenată se foloseşte ca dezinfectant al plăgilor infectate, prin acţiunea bactericidă a oxigenului se administrează strict extern ca atare sau în asociere cu alte substanţe pentru tratamentul diferitelor infecţii la nivelul cavităţii bucale, gingiilor sau la nivelul conductului auditiv în otite. În preparatele magistrale alături de alte substanţe medicamentoase, perhidrolul se va adăuga la sfârşit după ce au fost dizolvate celelalte substanţe.

Soluţii obţinute prin dizolvare substanţelor în apă

Soluţia conservantă (FR IX) Nipagin 0.75 g Nipasol 0.25 g Apă distilată q.s.ad 1000 gPreparare: substanţele se dizolvă în apă prin încălzire după care se completează cu

apă la cantitatea prescrisă şi se filtrează. Se obţine o soluţie compusă, utilizată ca şi conservant la preparatele de uz intern şi extern. Are o acţiune bactericidă şi bacteriostatică la concentraţia de 0,1%. Soluţia conservantă este incompatibilă cu săruri de fier, sulfamide, fenobarbital sodic când acţiunea conservantă este anulată în totalitate.

8

Soluţia de rivanol 0,1%

Rivanol 0.1g Apă distilată 99,9g Rivanolul este solubil în apă la cald. Este folosit pentru acţiunea

antiseptică,antimicotică şi bactericidă. Nu este toxic şi nici iritant, de aceea este indicat în dermatite, eczeme, stomatite sub formă de comprese umede, gargarisme, spălături.

Soluţia de iod- iodorat

Se numeşte şi Soluţie Lugol. Se prepară în concentraţie de 2 şi 5%. Rp. Iod 5g Iodură de potasiu 10g Apă distilată 85gIodul este insolubil în apă, dar uşor solubil în prezenţa iodurii de potasiu cu care

formează un complex iod- iodurat. Se administrează intern sub formă de picături în afecţiuni tiroidiene şi extern sub formă de tamponări, pentru acţiunea antiseptică, antimicotică şi topică fiind mai puţin iritant decât soluţia alcoolică.

Soluţii în care substanţa activă se obţine prin reacţia dintre componente

Există trei tipuri de reacţii la baza obţinerii substanţelor active în soluţieo reacţii de hidratareo reacţii de neutralizareo reacţii de dublu schimb

Soluţia de aceto- tartrat de aluminiu 10% ( FR X )

Se mai numeşte soluţie Burow Sulfat de aluminiu 30 g Acid acetic diluat 36,5 g Carbonat de calciu 13,5 g Apă distilată q.s. Acid tartric q. s.Preparare: soluţia se obţine în două faze:

Faza 1. Sulfatul de aluminiu se dizolvă în 100g apă distilată, se filtrează soluţia obţinută şi se adaugă acidul acetic diluat şi apoi treptat, sub agitare se adaugă carbonatul de calciu dispersat în 20g apă distilată. Amestecul obţinut se lasă în repaus 24 de ore la temperatura camerei agitând din când în când pentru îndepărtarea bioxidului de carbon care se formează.

Faza 2. Amestecul obţinut în faza 1 se filtrează şi la fiecare 100g de soluţie se adaugă 3,5g acid tartric. Se obţine o soluţie limpede, incoloră, cu miros slab de acid acetic şi gust acru, astringent.Conservarea se face în flacoane bine închise la loc răcoros.Se utilizează numai extern ca antiseptic, astringent, decongestionant fiind aplicat sub

formă de comprese, spălături şi chiar gargarisme în diluţii de 1-3%.

9

Intră în compoziţia unor unguente - Pasta Petrini. Este incompatibilă cu substanţe cu acţiune alcalină, săruri de plumb, taninuri.

Industria farmaceutică comercializează soluţia de aceto - tartrat de aluminiu sub formă de comprimare sau pulbere cu denumirea de Burow 1 şi 2. Cele două plicuri se dizolvă în 250 g apă şi se utilizează ca atare fără a mai fi necesară diluarea.

Soluţia de acetat de amoniu 15%( FR X)

Se numeşte şi Spirt Mindereri Rp. Soluţie de hidroxid de amoniu 10% 37,5 g Acid acetic 30% 41,4 g Apă distilată q.s.ad 100 g

Preparare: Principiul activ al soluţiei se obţine prin neutralizarea soluţiei de amoniac cu acid acetic. Amoniacul şi acidul acetic se amestecă cu 20 g apă într-un vas conic şi se încălzeşte la fierbere la fierbere timp de 3 minute. După răcire soluţia se neutralizează la hârtia de turnesol după care se completează cu apă distilată la 100g.

Se obţine o soluţie limpede, incoloră, cu gust sărat şi miros slab de acid acetic.Încălzirea soluţiei nu trebuie să fie prea îndelungată pentru că ambele componente

sunt volatile. Reacţia dintre componente se consideră totală dacă pH-ul soluţiei este neutru.O altă posibilitate de obţinere a soluţiei de acetat de amoniu este prin dizolvarea în

apă distilată a acetatului de amoniu cristalizat şi neutralizarea cu soluţie de amoniac.(FR X).Conservarea se face în flacoane pline, bine închise la loc răcoros. În timp soluţia

poate să piardă din amoniac de aceea trebuie neutralizată cu amoniac diluat.Se întrebuinţează ca expectorant şi dezinfectant al căilor respiratorii asociat în infuzii

şi decocturi. Se poate folosi ca diuretic şi dezinfectant. Extern se utilizează ca dezinfectant uşor sub formă de comprese şi gargară.

Soluţie de hidroxid de calciu 0,15%( FR IX )

Se mai numeşte Apă de calciu Rp. Oxid de calciu 2g Apă distilată q.s.ad. 100gPreparare: Oxidul de calciu se umezeşte cu 5g apă când are loc formarea

hidroxidului de calciu şi se adaugă treptat 100g apă. Suspensia obţinută se agită din când în când, se lasă în repaus câteva ore după care lichidul se decantează şi se aruncă. Operaţia se repetă de două ori. Pe sedimentul rămas se adaugă 100g apă, se agită şi numai în momentul folosirii se filtrează. Soluţia obţinută trebuie să fie limpede, incoloră, fără miros iar prin încălzire se tulbură. Spălarea reziduului de hidroxid de calciu este necesară pentru a îndepărta impurităţile care trec in soluţie( sulfaţi, cloruri).

Conservarea soluţiei de hidroxid de calciu se face pe reziduu, iar decantarea şi filtrarea se face numai în momentul utilizării. Cantitatea de soluţie folosită se înlocuieşte de fiecare dată cu altă cantitate de apă şi se agită puternic.

Apa de calciu se foloseşte intern ca antiacid, ca antidiareic şi slab antiseptic.Extern este utilizat în diferite forme farmaceutice: gargarisme, unguente şi obţinerea

linimentului oleocalcar.

10

Soluţii medicamentoase cu substanţe greu solubile sau insolubile.

De cele mai multe ori în reţetele magistrale sunt prescrise substanţe medicamentoase peste limita lor de solubilitate în apă sau chiar insolubile. Prepararea acestor soluţii se poate face prin mai multe procedee:

înlocuirea substanţelor insolubile cu derivaţi solubili transformarea substanţelor insolubile în săruri solubile prin modificarea

pH- ului. formarea de complecşi solubili utilizarea de cosolvenţi solubilizarea prin intermediul substanţelor tensioactive.

Înlocuirea substanţelor insolubile cu derivaşi solubili se face ori de câte ori există în farmacie aceşti derivaţi solubili cu condiţia ca ei să nu influenţeze negativ stabilitatea celorlalte componente. De exemplu: înlocuirea fenobarbitalului acid cu fenobarbital sodic uşor solubil în apă, a codeinei cu codeina clorhidrică sau fosforică uşor solubile, a cofeinei cu citratul de cafeină.

Modificarea pH-ului se face numai atunci când nu există săruri solubile. Unele substanţe se solubilizează în mediul acid( anestezina, adrenalina), iar altele în mediu alcalin( aspirina, teofilina). Dizolvarea se va efectua după caz în soluţii acide sau alcaline, după completa dizolvare se vor dilua cu apă. Dintre substanţele cu caracter acid folosite sunt acid clorhidric, acid citric,acid tartric, pentru soluţii de uz intern şi acid boric pentru soluţiile de uz extern. Dintre substanţele cu caracter bazic se folosesc frecvent bicarbonat de sodiu, hidroxid de sodiu, fosfat de sodiu.

Formarea de complecşi solubili este un procedeu mai puţin întâlnit deoarece prin această metodă pot fi modificate proprietăţile farmacodinamice ale substanţelor. Se recurge la aducerea iodului în soluţie apoasă cu ajutorul iodurii de potasiu prin formarea complexului iod – iodurat.

Solubilizarea cu ajutorul amestecului de solvenţi sau cosolvenţi se face atunci când una dintre substanţe este solubilă într-un anumit solvent. Diluarea se face limitat cu apă şi nelimitat cu cosolvenţi. Dintre cosolvenţi cei mai folosiţi sunt alcoolul, glicerina, propilenglicolul.

Substanţele tensioactive sunt substanţe bipolare care la o anumită concentraţie, numită concentraţie micelară critică, formează nişte agregate moleculare numite micele care pot să înglobeze în structura lor substanţele greu solubile. Procesul de solubilizare se numeşte solubilizare micelară. Ca substanţe tensioactive se folosesc polisorbaţii, folosiţi în concentraţii de 10: 1sau 5: 1 faţă de substanţa insolubilă. Soluţiile obţinute au aspect limpede sau slab opalescent, incolore sau slab gălbui şi vor spumifica la agitare.

11

APE AROMATICE

Definiţie: Sunt preparate lichide apoase de uleiuri volatile destinate a fi utilizate ca atare sau ca vehicul la prepararea unor medicamente de uz intern sau extern.

Apele aromatice se pot prepara prin două metode:1. Prin dizolvarea uleiului volatil1g de ulei volatil se triturează cu 10g talc şi cu 1000g soluţie conservantă încălzită la

35-40 grade şi adăugată treptat. Amestecul se trece într-un flacon cu dop rodat şi se agită puternic 3 minute, apoi din când în când timp de 1 oră şi se lasă în repaus 24 de ore. Se filtrează până când se obţine o soluţie limpede sau slab opalescentă şi se completează cu apă la greutatea prescrisă. Cantitatea de ulei volatil se va măsura in picături. Solubilitatea uleiurilor volatile în apă este de 0,3 – 0,5% , apa dizolvă doar componentele cu caracter hidrofil, deci cantitatea de ulei luată în lucru este mai mare, o parte se evaporă iar o altă parte este absorbită pe talc şi reţinut pe hârtia de filtru. Prezenţa talcului realizează un proces de dizolvare selectivă, el absorbind componentele insolubile ale uleiului volatil caracterizate printr-un gust şi miros neplăcut. Soluţia conservantă trebuie încălzită la 40 grade deoarece la această temperatură solubilitatea uleiului este maximă.

Se pot prepara prin această metodă următoarele ape aromatice:- Apă de mentă- Apă de fenicul- Apă de melisă

2. Prin antrenarea cu vapori de apă a drogurilor vegetale ce conţin uleiuri volatile

Metoda este folosită la prepararea apelor aromatice pe cale industrială.

Apa de tei

Rp. Flori de tei 100g Alcool 100g Apa q.s.ad 1000gProdusul vegetal este mărunţit şi trecut prin sita IV, apoi se umectează cu un amestec

de 100g alcool şi 100g apă lăsându-se la macerat timp de 12 ore. Amestecul se supune apoi distilării până se obţine 1000g apă aromatică. Florile de tei au un conţinut redus de ulei volatil şi de aceea se recomandă prepararea numai prin antrenare cu vapori de apă.

Conservarea apelor aromatice se face în flacoane bine închise, la loc răcoros, ferit de lumină. Au o conservare limitată în timp, sunt uşor invadate de microorganisme de aceea se recomandă prepararea în cantităţi mici.

Apele aromatice se folosesc la aromatizarea unor preparate pentru mascarea gustului şi mirosului neplăcut. Au şi acţiune medicamentoasă: carminativă, antispastică, uşor sedativă.

Extern se pot folosi sub formă de gargară sau spălături având acţiune antiseptică şi antiinflamatoare.

12

SIROPURI

Sunt preparate farmaceutice lichide cu un conţinut crescut de zahar, de consistenta vâscoasa, destinate administrării interne.(FR X). Sunt soluţii concentrate de zahar in apa sau soluţii apoase care conţin substanţe active sau aromatice. Spre deosebire de majoritatea soluţiilor in care cantitatea de solvent este mai mare decât cantitatea de substanţa dizolvata, siropurile constituie o excepţie, deoarece cantitatea de zahar predomina fata de cantitatea de solvent. Concentraţia optima de zahar este de 64% pentru siropul simplu si 54- 64% pentru celelalte siropuri. Daca concentraţia este prea mare zaharul cristalizează la răcire, iar daca concentraţia nu este suficienta siropul se alterează prin fermentare.

Clasificarea siropurilor se face după următoarele criterii:1. După modul de preparare:

- siropuri obţinute prin dizolvarea zaharului in apa, soluţii de - substanţe active, sucuri, macerate, ape aromatice.- siropuri obţinute prin amestecarea siropului simplu cu - soluţii de substanţe active, soluţii extractive.

2. Dupa scopul in care in care sunt folosite: - siropuri aromatizante- folosite pentru corectarea gustului si mirosului

neplăcut - siropuri medicamentoase care au acţiune terapeutica bine

definita(purgativa, expectoranta, diuretica).In practica farmaceutica siropurile sunt folosite pentru avantajele pe care le prezintă:

o pot masca gustul neplăcut al unor substanţeo au valoare nutritivao prin concentraţia mare de zahar permit o buna conservare a preparatelor

farmaceuticeo se pretează uşor la prepararea soluţiilor magistrale pentru copii.

Prepararea siropurilor.

Presupune următoarele faze:1) Dizolvarea zaharului in apa sau soluţia care conţine substanţa

activa2) Aducerea la concentraţia dorita3) Clarificarea si decolorarea siropului.

Dizolvarea zaharului se poate realiza la rece sau la cald.Dizolvarea la rece. Se foloseşte zahar cristalizat de cea mai buna calitate, iar apa sa

fie distilata , fara impuritati. Daca s-ar folosi apa curenta s-ar forma săruri de calciu insolubile sub forma de precipitate.

Dizolvarea la rece se face in mai multe moduri:a) dizolvarea prin suspendarea zaharului la suprafaţa lichidului, metoda numita

„ per descensum”. Se introduce zaharul intr-un saculet de pânza si se suspenda la suprafaţa apei. Moleculele de apa dizolva zaharul, devin mai grele, cad la fundul vasului, alte molecule le iau locul pana la dizolvarea completa, după aceea se amesteca pentru omogenizare.

13

b) dizolvarea prin percolare se realizează cu ajutorul percolatorului, un vas de forma conica prevăzut in partea de jos cu un robinet de curgere. Se aşează zaharul peste care se toarnă apa si se reglează debitul de curgere convenabil. Este un procedeu industrial.

c) dizolvarea prin agitare directaIn timpul lucrului vasele trebuie sa fie acoperite pentru a se evita contaminarea cu

microorganisme.Dizolvarea la cald se realizează prin aducerea zahărului în apă la cald într-un vas şi

încălzirea lui până când zahărul se dizolvă complet în solvent. Este recomandată umectarea zahărului înaintea aducerii lui în solvent şi agitarea pe tot parcursul dizolvării pentru a evita caramelizarea acestuia. Este o metodă rapidă de dizolvare a zahărului când are loc coagularea substanţelor albuminoidice care sunt îndepărtate prin filtrare. Spuma care se formează la suprafaţă se îndepărtează. Filtrarea siropurilor se face la cald prin material filtrant, după care se completează cu apă la cantitatea prescrisă. Dizolvarea zahărului la cald se face în vase din oţel sau vase emailate.

Clarificarea siropurilor se face cu cărbune activ în concentraţie de 2-5% şi filtrarea prin hârtie de filtru, sau cu pastă de hârtie de filtru 1 gram de hârtie la 1 Kg de sirop. Hârtia de filtru se rupe în bucăţele se umezeşte cu apă distilată şi se triturează la mojar până devine o pastă moale care se adaugă în siropul fierbinte. Se agită şi se filtrează prin material textil.

Clarificarea se poate obţine şi pe cale biologică cu albuş de ou. Albuşul se adaugă în siropul rece, se încălzeşte uşor până când se coagulează şi se ridică deasupra, moment în care antrenează particule nedorite ce sunt îndepărtate prin filtrare. Această metodă este mai puţin folosită deoarece pot rămâne urme de albumină care duc la alterarea rapidă a siropului.

Condiţii de calitate: siropurile sunt preparate farmaceutice lichide, limpezi sau slab opalescente, cu mirosul, gustul şi culoarea caracteristice componentelor. Nu trebuie să prezinte miros sau gust neplăcut datorită alterării. Siropurile preparate industrial trebuie să aibă o concentraţie în zahăr de cel puţin 40%. FR X prevede controlul calităţii urmărind descrierea, densitatea, indicele de refracţie, masa totală pe recipient şi dozarea substanţelor active.

Conservarea siropurilor se face conform FRX în flacoane bine închise cu capacitate de cel mult 1 Kg, la temperatura de 8-15 grade. Se recomandă ca pe parcursul conservării siropurile să fie agitate din când în când. Pentru siropurile care au o concentraţie în zahăr mai mică de 64% să se folosească conservanţi în concentraţie de 1% ( nipagin – nipasol).

Se pot folosi şi alţi conservanţi de uz intern cu condiţia ca aceştia să fie dizolvaţi în puţin alcool după care se amestecă cu siropul. Siropurile au o conservare limitată în timp datorită hidrolizei care duce la fermentarea preparatului. Siropurile care au aspect, miros şi pH modificat nu se mai folosesc.

Siropurile se folosesc ca îndulcitori şi aromatizanţi pentru corectarea gustului şi mirosului neplăcut al unor substanţe, iar cele care conţin substanţe medicamentoase se pot folosi ca atare. În cazul bolnavilor de diabet nu se folosesc siropuri de zahăr, zahărul fiind înlocuit cu îndulcitori sintetici (zaharină, ciclamat, aspartam), iar pentru mărirea vâscozităţii se folosesc compuşi macromoleculari de tipul celulozei şi carboximetil celulozei.

14

Exemple de siropuri.

Siropurile se pot obţine prin dizolvarea zahărului în apă sau soluţii medicamentoase şi prin amestecarea siropului simplu cu diferite soluţii medicamentoase sau extractive.

Siropul simplu ( FRX)

Se prepară după următoarea formulă : Zahăr 64 gr.Preparare : zahărul se dizolvă în apă la cald. Se fierbe timp de aproximativ 2 minute

Apă distilată q.s.ad 100 gr.agitându-se continuu. După dizolvare se completează cu apă la cantitatea prescrisă şi

se filtrează cald prin material textil. Se obţine un lichid limpede, vâscos, incolor sau slab gălbui, fără miros, cu gust dulce

şi reacţie neutră.La începutul preparării se face tara vasului. În timpul dizolvării o parte din apă se

evaporă de aceea după dizolvare se completează cu apă la cantitatea prescrisă, după care se amestecă şi se filtrează. Este necesară diluarea cu apă deoarece o soluţie prea concentrată în zahăr prin răcire ar duce la cristalizarea zahărului. O soluţie cu o concentraţie mai mică de zahăr ar duce la fermentarea ei. Fierberea timp de 1 – 2 minute este necesară pentru distrugerea microorganismelor şi pentru clarificarea siropului simplu. Se păstrează în flacoane de 1000 gr. pline, bine închise la o temperatură de 8 – 15 grade.

Siropul simplu nu se administrează ca atare ci este folosit ca edulcorant la prepararea soluţiilor de uz intern sau poate fi folosit la obţinerea altor siropuri prin amestecare cu alte soluţii sau extracte.

Sirop de Balsam Tolu ( FRX )

Se prepară după următoare formulă : Tinctura balsam tolu 4,5 gr. Carbonat de magneziu 4 gr. Zahăr 64 gr. Apă distilată q.s.ad 100 gr.Preparare : Tinctura de balsam tolu se amestecă într-un mojar cu carbonatul de

magneziu şi 20 gr. zahăr. Se amestecă, se adaugă 30 gr. apă distilată amestecând până la completa dizolvare a zahărului. Amestecul obţinut se filtrează prin hârtie de filtru. În filtratul obţinut se va dizolva restul de zahăr la o temperatură de 40 grade, se completează cu apă la 100 gr.

Se obţine un lichid limpede, cu gust dulce, miros aromat, caracteristic. Tinctura de balsam tolu conţine rezine şi alţi compuşi organici insolubili în apă,

solubilizarea lor fiind posibilă prin transformarea lor în săruri solubile de magneziu cu ajutorul carbonatului de magneziu. Cele 20 grame de zahăr se adaugă la început cu scopul de a mări suprafaţa de contact dintre tinctură şi apă. Nu se foloseşte toată cantitatea de zahăr deoarece ar rezulta o soluţie prea vâscoasă ce s-ar filtra greu. Restul de zahăr se dizolvă la sfârşit prin încălzire la cel mult 40 grade pentru că la această temperatură se va evita volatilizarea unor componente din balsam. Carbonatul de magneziu are rolul de a transforma rezinele în săruri solubile, de a mări suprafaţa de contact dintre tinctură şi apă şi de a absorbi componentele insolubile din balsamul de tolu.

15

Filtrarea se face printr-un filtru plisat umectat în prealabil cu apă pentru a evita pierderile.

Siropul se va conserva în flacoane bine închise, de cel mult 500 ml, ferite de lumină, la loc răcoros. O conservare necorespunzătoare duce la descompunerea unor componente, preparatul căpătând un miros neplăcut de petrol.

Siropul de balsam tolu are o acţiune dezinfectantă, fluidifiant al secreţiilor bronşice fiind asociat în infuzii şi decocturi în diferite afecţiuni ale căilor respiratorii, sau ca şi corector de gust.

Sirop de portocale (FR IX)

Se prepară după următoarea formulă: Tinctură de portocale 10 gr Talc 2 gr Sirop simplu q.s. ad 100 grPreparare: Tinctura se amestecă cu 10 gr sirop şi 2 gr talc, se lasă amestecul în repaus

timp de o oră agitând din când în când după care se filtrează. La sfârşit se completează cu sirop simplu la 100 gr. Rezultă un lichid limpede, gălbui, cu gust dulce şi miros de portocale, cu un pH slab acid. Amestecând tinctura direct cu siropul s-ar obţine un preparat opalescent, motiv pentru care se foloseşte talcul ce ajută la dispersarea uleiului volatil şi la îndepărtarea excesului de ulei volatil care ar tulbura siropul la diluarea tincturii. Siropul nu are o concentraţie de 64% zahăr dar prezenţa alcoolului va conferi stabilitate siropului împiedicând fermentaţia.

Se conservă în flacoane bine închise la loc răcoros. Este cel mai folosit sirop ca aromatizant şi edulcorant în preparatele farmaceutice de uz intern. Datorită caracterului slab acid nu se va asocia cu substanţe medicamentoase instabile în mediu acid, el se va înlocui cu sirop simplu.

Sirop de codeină 0,2% (FRX)

Se prepară după formula: Codeină 0,20 gr Alcool 1,80 gr Sirop simplu 98 grPreparare: Codeina se dizolvă alcool concentrat şi se amestecă cu siropul simplu. Se

obţine un lichid limpede, vâscos. Incolor sau slab gălbui, fără miros, cu gust dulce – amărui.Se conservă în flacoane bine închise, ferit de lumină, la loc răcoros în dulapul

Venena.Nu se foloseşte ca atare. Este un calmant al tusei intrând în compoziţia unor preparate

de uz intern în afecţiuni respiratorii. Nu se administrează copiilor sub 2 ani.FR X admite înlocuirea codeinei bază cu fosfatul de codeină respectând echivalenţa

de 0,266 gr codeină fosforică pentru 0,2 gr codeină bază. Solubilitatea codeinei în apă este redusă, de aceea se foloseşte alcoolul concentrat pentru dizolvarea codeinei şi diluarea soluţiei cu sirop simplu. Siropul de codeină prezintă unele incompatibilităţi la asociere cu alte substanţe: în asociere cu săruri de alcaloizi ( morfina) precipită, cu fenobarbitalul sodic formează un complex insolubil, imprimă soluţiilor un caracter alcalin şi nu se va asocia cu substanţe instabile în mediul alcalin.

16

Sirop de Belladonna (FR X).

Tinctura Belladonna 5 grSirop simplu 95 grSe amestecă tinctura cu siropul şi se omogenizează. Se obţine un lichid limpede sau

slab opalescent, vâscos, galben – verzui, cu gust dulce şi miros caracteristic.Se păstrează la Separanda, având doze maxime terapeutice 2 gr pentru o dată şi 5 gr

pentru 24 de ore. Înainte de întrebuinţare se recomandă agitarea flaconului. Se păstrează în flacoane bine închise la loc răcoros. Are o acţiune antispastică şi intră în compoziţia unor preparate de uz intern.

Sirop de lămâie (FR IX)

Acid citric 1 grApă distilată 1 grAlcool 1 grUlei volatil de lămâie 0.10 gr Sirop simplu 97.0 gr Preparare: Acidul citric se dizolvă în apă, uleiul de lămâie se dizolvă în alcool, se

amestecă cele 2 soluţii într-o anumită ordine, respectiv soluţia apoasă se adaugă peste soluţia alcoolică în porţiuni mici şi sub agitare, pentru a evita precipitarea. Se adaugă apoi siropul simplu sub agitare. Se obţine un lichid limpede, incolor sau slab gălbui, cu miros caracteristic de lămâie şi reacţie acidă. Datorită pH- ului acid se degradează repede. Nu se va asocia cu săruri solubile de calciu, datorită formării citratului de calciu greu solubil, cu iodura de potasiu când se pune în libertate a iodului, cu substanţele alcaline, cu fenobarbitalul, benzoatul de sodiu. În acest caz se înlocuieşte cu sirop simplu sau alt sirop aromatizant. Se prepară în cantităţi mici la nevoie şi se păstrează în flacoane bine închise, ferit de lumină, la loc răcoros.

Se foloseşte ca şi corector de gust, este un bun stabilizant pentru preparatele cu acid ascorbic şi se utilizează la prepararea limonadelor.

Sirop de tiocol 6% (FR IX)

Tiocol 6 grTinctura de portocale 10,0 grApa 10,0 grSirop simplu q.s.ad 100,0 grPreparare: Tiocolul se dizolvă într-un amestec de 10 gr apă şi 50 gr sirop simplu prin

încălzire la 60-70 grade. După răcire se adaugă tinctura de portocale şi se completează cu sirop simplu la 100 grame. Se obţine un lichid limpede, incolor, slab opalescent, cu miros de portocale şi gust amar, cu reacţie slab alcalină.

Tiocolul are o solubilitate redusă în apă la rece, solubilitatea fiind crescută prin încălzire, dar nu peste 60 – 70 grade, când tiocolul se descompune. Tinctura de portocale se foloseşte ca şi corector de gust pentru tiocol. La preparare nu se folosesc ustensile de metal deoarece este posibil să se oxideze gruparea fenolică, iar siropul se colorează în violet.

Se prepară la nevoie şi se conservă în flacoane bine închise, ferit de lumină.

17

Are o acţiune antiseptică şi expectorantă fiind asociat în infuzii şi decocturi prescrise în afecţiuni respiratorii

SOLUŢII ALCOOLICE

Soluţiile alcoolice sunt preparate farmaceutice lichide ce conţin substanţe active sau uleiuri volatile dizolvate în alcool de diferite concentraţii, destinate administrării interne sau externe. FR X nu are o monografie separată pentru acest grup de soluţii dar face referiri pentru prepararea acestora în monografia Soluţii.

Soluţiile alcoolice ce conţin substanţe sau uleiuri volatile sunt cunoscute sub denumirea de spirturi ( spirt camforat, spirt mentolat). Unul din cei mai folosiţi solvenţi la obţinerea preparatelor farmaceutice este alcoolul etilic pentru care FR X prevede 2 monografii

o alcoolul concentrat de 96 gradeo alcoolul diluat de concentraţie 70 grade

Alcoolul etilic este un solvent polar care se amestecă în orice proporţie cu apa, formând la temperatura obişnuită complecşi hidraţi. Amestecarea alcoolului cu apa se face cu degajare de căldură, cu contracţie de volum şi eliminare de gaze. Amestecul apă-alcool are o putere mai mare de dizolvare decât cei 2 solvenţi separat. Amestecul se realizează la temperatura de 20 grade. Dacă se prescrie alcool fără nici o specificaţie a concentraţiei se va folosi alcoolul concentrat, iar prin alcool dilut se înţelege alcool de concentraţie 70 grade.

Soluţiile alcoolice sunt preparate lichide, limpezi având caracterele fizico-chimice ale componentelor.

Soluţiile alcoolice sunt mai stabile decât soluţiile apoase, având o durată mai mare de conservare datorită prezenţei alcoolului ce împiedică procesul de fermentare. Cu cât sunt mai diluate în alcool cu atât scade termenul de valabilitate, ele putând suferi un proces de fermentaţie acetică. Se conservă în flacoane de sticlă, bine închise, ferite de lumină şi căldură. Soluţiile alcoolice se pot folosi ca atare sau intră în compoziţia unor preparate de uz intern sau extern( gargarisme, linimente, frecţii).

FR X prevede 3 monografii cu soluţii alcoolice sau hidroalcoolice: soluţia alcoolică de camfor 10%, soluţia alcoolică de iod –iodurat şi soluţia alcoolică de nitroglicerină 1%.

Soluţie de alcool camforat 10%

Sinonim : spirt camforat Camfor 10 g Alcool 70 g Apă distilată q s ad 100gPreparare : camforul se dizolvă în alcool, se adaugă apa în porţiuni mici şi sub agitare

până la 100g. Se obţine o soluţie limpede cu miros caracteristic de camfor.Camforul este greu solubil în apă şi foarte uşor solubil în alcool, motiv pentru care

adăugarea apei se poate face treptat şi limitat până la concentraţia în alcool de 70 grade deoarece peste această concentraţie se poate produce precipitarea camforului.

Se conservă în flacoane bine închise, la loc răcoros pentru a evita evaporarea alcoolului.

Se foloseşte extern, în frecţii, ca revulsiv în dureri reumatismale, stări gripale sau în diferite dermatoze, erupţii cutanate ca antipruriginos.

18

Soluţia alcoolică de iod iodurat

Sinonim : tinctura de iod Iod 2g Iodură de potasiu 3g Alcool de 50 grade 95gPreparare : iodul şi iodura de potasiu se dizolvă în 30g alcool de 50grade şi se

completează cu acelaşi solvent la 100g. Se obţine o soluţie limpede de culoare brună, cu miros caracteristic de iod şi alcool. Iodura de potasiu are rol de stabilizant, intervenind în reacţia dintre iod şi apă. Soluţia se iod iodurat se prepară la nevoie deoarece în timp nu este stabilă, apare modificarea mirosului, a culorii, creşterea acidităţii, scăderea conţinutului în iod liber datorită unor reacţii de oxido-reducere. Acidul iodhidric ce se formează este caustic şi iritant. Se conservă în flacoane bine închise, incolore. Lumina acţionează favorabil asupra stabilităţii preparatului. Se păstrează la Separanda. Se foloseşte extern ca dezinfectant şi antiseptic în tratamentul dermatozelor. În chirurgie se foloseşte ca dezinfectant al câmpului operator.

În practica farmaceutică se foloseşte o soluţie magistrală cunoscută sub numele de Soluţia Sabouraud cu următoarea formulă de preparare: Rp./Acid benzoic 1,5g Iod 1,5g Benzoat de sodiu 3 g Alcool dilut 100 gPreparare : Acidul benzoic, acidul salicilic şi iodul se dizolvă în alcool, benzoatul de

sodiu se dizolvă în apă, iar după aceea soluţiile se reunesc. Soluţia apoasă se aduce peste soluţia alcoolică sub agitare. Alcoolul dilut se va prepara „extempore”. Soluţia se prepară la cerere şi se condiţionează în flacoane de sticlă brună bine închise. Se foloseşte extern în dermatoze ca antimicotic şi antipruriginos.

Soluţie alcoolică de ulei de mentă 5% (FR IX)

Ulei de mentă 5g Alcool 95gPreparare: uleiul de mentă se dizolvă în 50 g alcool după care se completează la

cantitatea prescrisă. Soluţia este limpede, incoloră, cu gust şi miros caracteristic de mentă.Se conservă în flacoane de sticlă bine închise, la loc răcoros, ferit de lumină.Se întrebuinţează intern ca antivomitiv sub formă de picături. Extern – ca antiseptic,

aromatizant în compoziţia unor ape de gură şi a altor preparate de uz extern.

Soluţie de clorură de amoniu anisată (FR IX)

Ulei de anason 2 g Clorură de amoniu 6 g Alcool 52 g Apă q. s. ad 100 gPreparare: Uleiul de anason se dizolvă în alcool, se adaugă în porţiuni mici sub

agitare soluţia apoasă de clorură de amoniu. Se lasă amestecul în repaus 24 de ore după care se filtrează. Se obţine o soluţie limpede sau slab opalescentă, uşor gălbuie cu miros

19

caracteristic de anason. În formula de preparare sunt prescrise substanţe cu coeficient de dizolvare diferit în cei doi solvenţi prescrişi. Uleiul de anason este solubil în alcool, iar clorura de amoniu este uşor solubilă în apă. Astfel, la preparare fiecare substanţă se va dizolva în solventul preferenţial şi amestecarea celor două soluţii se va face într-o anumită ordine şi anume soluţia apoasă se va adăuga în porţiuni mici sub agitare peste soluţia alcoolică, astfel încât să nu separeu uleiul de anason.

Se conservă în flacoane de sticlă bine închise, ferit de lumină pentru a preveni îngălbenirea, la o temperatură de 8- 10 grade.

Se foloseşte intern pentru acţiunea expectorantă, şi extern ca revulsiv în dureri reumatismale sau în loţiuni pentru întreţinerea tenului.

SOLUŢII CU SOLVENŢI ANHIDRI

În practica farmaceutică în vederea obţinerii unor preparate de uz extern se prescriu şi alţi solvenţi, având o serie de avantaje:

o se pot aduce sub formă de soluţii substanţe insolubile în apăo asigură o stabilitate chimică mai îndelungată a substanţeloro sunt mai uşor de conservat, nefiind medii prielnice pentru

microorganisme, unele nu mai necesită conservanţio se asigură o remanenţă timp mai îndelungat a preparatelor pe

tegumente sau mucoase unde sunt aplicateo soluţiile uleioase prezintă şi acţiune emolientă.

În vederea obţinerii unor astfel de soluţii FR X prevede cei mai utilizaţi solvenţi anhidri: uleiul de floarea soarelui, glicerina, propilenglicolul şi polietilenglicolii lichizi.

Soluţii medicamentoase uleioase

Uleiurile medicamentoase sunt preparate farmaceutice lichide obţinute prin dizolvarea substanţelor medicamentoase în uleiuri de natură vegetală, animală sau minerală. Ele sunt destinate administrării interne sau externe.

FR X prevede că atunci când într-o reţetă magistrală nu este prescris ce ulei să se folosească se va folosi uleiul de floarea soarelui

Preparare: substanţele active solubile în ulei sau miscibil cu uleiul se dizolvă sau se amestecă cu acesta direct. Dizolvarea se poate face la rece sau la cald, în vase închise, direct în ulei. În unele cazuri se alege un solvent intermediar, miscibil cu uleiul, în care se va dizolva substanţa şi apoi se reunesc soluţiile. Solventul folosit ca intermediar se îndepărtează prin evaporare. Soluţiile obţinute se filtrează numai dacă este cazul, filtrarea făcându-se prin hârtie de filtru uscată la 100 grade, la cald.

Soluţiile uleioase păstrează caracteristicele componentelor şi a solventului. Se conservă în flacoane bine închise, ferit de lumină, la loc uscat, răcoros. Este cunoscut faptul că sub acţiunea luminii, umidităţii şi căldurii uleiurile suferă o descompunere hidrolitică şi râncezesc, de aceea se recomandă adaos de conservanţi (tocoferol).

Dacă sunt păstrate la o temperatură de 10 grade uleiurile se tulbură, dar prin încălzire şi agitare redevin limpezi.

20

FR X prevede o singură soluţie uleioasă de acetat de retinol.

Exemple de soluţii uleioase

Rp./ Camfor 10 g Ulei de floarea soarelui 90 g M.f. sol. D.S. externCamforul se pulverizează fin şi se dizolvă în uleiul de floarea soarelui.Rp/. Acid salicilic 5g Ulei de ricin 35g Ulei de floarea soarelui 60gAcidul salicilic se dizolvă în uleiul de floarea soarelui la cald pe baia de apă, după

care se adaugă uleiul de ricin

Soluţii în glicerină

Glicerina este oficinală în FR X, este un solvent miscibil cu apa şi alcoolul în orice proporţie şi nu se amestecă cu uleiurile grase şi volatile.

Prepararea se face prin dizolvarea substanţelor medicamentoase la cald sau la rece, sub agitare continuă. La rece dizolvarea se face anevoios datorită vâscozităţii crescute a glicerinei. La cald, dizolvarea se face pe baia de apă,evitând temperaturile ridicate când poate avea loc descompunerea glicerinei în acroleină cu miros neplăcut, înecăcios.

Soluţiile de glicerină sunt limpezi, vâscoase, incolore, fără miros, cu gust dulceag.Soluţiile de glicerină nu sunt înscrise în FR X, dar datorită vâscozităţii crescute sunt

mult folosite în practica farmaceutică pentru că aderă de mucoase şi tegumentele unde sunt aplicate. Glicerina este o substanţă higroscopică, motiv pentru care va menţine umezeala ţesutului. Folosită in stare anhidră poate produce deshidratarea ţesuturilor, având o acţiune caustică.

Se conservă în flacoane de sticlă bine închise. În glicerină se pot dizolva diferite substanţe: iod, fenol, fenazonă, anestezină, administrate în afecţiuni ale urechii sau cavităţii bucale.

Glicerina boraxată 10%

Borax 10g Glicerină 90gPreparare: Boraxul este o substanţă uşor solubilă în glicerină la cald. În timpul

încălzirii are loc o reacţie între glicerină şi borax cu formarea acidului gliceroboric şi gliceroboratul de sodiu. Prepararea se face într–un vas emailat emailat, în care se adaugă boraxul în prealabil pulverizat cu alcool, se adaugă glicerina şi se încălzeşte pe baia de apă până la obţinerea soluţiei. Este un lichid limpede, incolor,sau slab gălbui, de consistenţă vâscoasă, higroscopică, fără miros, cu gust dulceag şi reacţie acidă.

Se conservă în flacoane bine închise, ferit de umezeală. Se foloseşte pentru badijonaj bucal şi gingival în tratamentul aftelor, micozelor.

21

Soluţii în glicoli

Glicolii sunt inerţi din punct de vedere chimic, dizolvă un număr mare de substanţe medicamentoase şi sunt foarte folosiţi în industria de medicamente şi cosmetică. Au un grad de toxicitate, motiv pentru care nu se folosesc în preparatele farmaceutice de uz intern. FR X prezintă 2 monografii diferite: Polietilenglicolii şi propilenglicolul.

Polietilenglicolii lichizi sunt polimeri ai oxidului de etilen cu apa. Produsele cu greutatea moleculară sub 700 sunt lichide, între 700 şi 1000 sunt moi, iar peste 1000 sunt solizi.

Polietilenglicolii sunt miscibili cu apa, acetona, alcoolul şi practic insolubili în grăsimi, uleiuri şi ulei de parafina.

Propilenglicolul este un lichid asemănător glicerinei, vâscos, higroscopic, cu gust dulce amărui. Se amestecă în orice proporţie cu apa, acetona, eter, cloroform şi este nemiscibil cu uleiuri şi benzina. Gustul poate fi ameliorat prin aromatizare cu mentă, anason, portocale.

Glicolii sunt folosiţi pentru a creşte vâscozitatea apei folosită ca solvent, astfel ca preparatele să rămână mai mult timp la locul de aplicare.

Soluţii medicamentoase cu solvent compus.

Solvenţii compuşi sunt capabili să dizolve anumite substanţe medicamentoase care nu se dizolvă în fiecare solvent în parte. Se folosesc frecvent amestecurile de apă – alcool, apă – glicerină, apă – glicerină – alcool, apă – alcool – propilenglicol.

În FR X sunt înscrise 3 soluţii cu solvent compus:- soluţia de digitoxină 0,1%- soluţia de digoxină 0,5%- soluţia de maleat de metilergometrină 0,025%.Se pot folosi cosolvenţi şi la obţinerea unor preparate de uz extern cum ar fi Soluţia de fucsină şi rezorcină cunoscută şi sub denumirea de Soluţie CastelaniSe prepară după următoarea formulă:Rp. Fucsină 0,5g Acid boric 1g Rezorcină 4g Fenol 2g Alcool 10g Acetonă 5g Apă distilată q. s. ad. 100gPreparare: Fucsina se dizolvă în alcool concentrat, iar acidul boric se dizolvă în apă

la cald. După răcirea soluţiei apoase se adaugă rezorcina şi fenolul. Când s-a terminat dizolvarea, soluţiile se amestecă, se adaugă acetona şi se filtrează soluţia.

Se conservă în flacoane de sticlă, ferit de lumină, la loc răcoros.Se aplică prin badijonare pe tegumente în diferite micoze.În dermatologie se mai foloseşte şi soluţia fără fucsină.

22

SOLUŢII MEDICAMENTOASE CU APLICARE SPECIALĂ

Soluţiile medicamentoase pentru uz extern se aplică de obicei pe mucoase şi ţesuturi.Aceste soluţii au aceleaşi reguli de preparare, control şi conservare ca şi cele ale

soluţiilor medicamentoase studiate anterior, fiind obligatorie respectarea prevederilor din FR X.

Din punct de vedere a compoziţiei, aceste soluţii sunt constituite din substanţa activă răspunzătoare de acţiunea terapeutică şi solventul sau amestecul de solvenţi.

Substanţele folosite sunt antiseptice, antimicotice, antiinflamatoare, anestezice, vitamine.

Ca solvenţi se folosesc: apa, alcoolul, glicerina, uleiul de floarea soarelui, propilenglicolul

Sau amestecuri de solvenţi.În funcţie de locul de aplicare aceste soluţii se clasifică în:

soluţii endonazale soluţii auriculare soluţii cu aplicare orofaringiană şi gingivală soliţii vaginale, uretrale, rectale.

Soluţii pentru aplicare endonazală

Din această grupă fac parte picăturile pentru nas, inhalaţiile, spălăturile şi tampoanele nazale. Aceste soluţii se pot aplica sub formă de picături cu ajutorul instilatorului sau sub formă de aerosoli sau pulverizaţii nazale.

Rhinoguttae sau picături pentru nas sunt preparate farmaceutice lichide sub formă de soluţii, emulsii sau suspensii destinate aplicării pe mucoasa nazală.

Prepararea acestor soluţii se face prin dizolvarea substanţei active în soluţii apoase izotonice sau ulei de floarea soarelui neutralizat şi completarea cu solvent la cantitatea prescrisă. Este permisă folosirea substanţelor auxiliare la prepararea acestor soluţii: solubilizanţi, agenţi pentru creşterea vâscozităţii şi ajustarea pH- ului, conservanţi.

Conservarea se face în flacoane de capacitate mică, bine închise, prevăzute cu dop picurător.

La prepararea picăturilor pentru nas se urmăreşte folosirea unui solvent izotonic sau uşor hipertonic, cu un PH cuprins între 6 – 7,5 care să nu modifice mişcarea cililor nazali şi să nu lezeze mucoasa nazală. Nu se admite folosirea uleiului de parafină deoarece se acumulează în alveolele pulmonare sub forma unor mici picături numite parafinoame.

Soluţia tampon acid boric – borax nu se foloseşte la prepararea picăturilor pentru nas deoarece influenţează negativ mişcarea cililor nazali.

FR X prevede o monografie a soluţiei de Nafazolină 0,1%, preparată după următoarea formulă : Nafazolină hidroclorică 0,1 g

Fosfat de sodiu 0,72g Clorură de sodiu 0,6g Fenosept 0,2% 1g Apă distilată q.s.ad. 100gPreparare : Substanţele se dizolvă în 80g apă, se adaugă soluţia de fenosept, se

completează cu apă la 100g şi se filtrează. Clorura de sodiu are rolul de izotonizant iar

23

fosfatul de sodiu se foloseşte la ajustarea PH-ului. Soluţia de fenosept este antimicrobiană. Se conservă în flacoane bine închise prevăzute cu sistem de picurare cu capacitate de 10 ml la Separanda. Are o acţiune vasoconstrictoare şi decongestivă a mucoasei nazale. Se administrează în rinite acute şi cronice, în epistaxis. Această soluţie se prepară industrial sub numele de Rinofug.

Spălături nazale

Spălăturile nazale sunt preparate farmaceutice lichide, care conţin substanţe active ( antiseptice, dezinfectante, anestezice, vasoconstrictoare) dizolvate într-un solvent sau amestec de solvenţi şi care se introduc lent, cu ajutorul unui irigator special, în fosele nazale, în scop de curăţire sau pentru acţiunea antiseptică. Nici în acest caz nu sunt indicate soluţiile hipotonice care inhibă mişcarea ciliară.

Exemplu : Rp Acid boric 1g Nafazolină clorhidrică 0,5g Ser fiziologic q.s.ad 100g. M.f. sol. D. S. extern- pentru spălături nazalePreparare: Acidul boric se dizolvă la cald în soluţia de ser fiziologic, iar după răcire

se dizolvă clorhidratul de nafazolină şi se completează la 100g. Acidul boric se foloseşte în concentraţie de 1% deoarece concentraţii mai mari inhibă mişcarea cililor.

Se foloseşte ca antiseptic şi vasoconstrictor şi se prepară la cerere. Înainte de utilizare soluţia se va încălzi la o temperatură apropiată de temperatura corpului.

Inhalaţii nazale

Inhalaţiile nazale se obţin prin adăugarea unor soluţii medicamentoase cu substanţe volatile în apă adusă la fierbere. Substanţele active volatilizate sunt inspirate în fosele nazale odată cu vaporii de apă şi îşi exercită acţiunea de decongestionare a mucoasei nazale.

Rp. Mentol 1g Ulei de eucalipt 10g Alcool q.s.ad 50g M.f.sol. D.S.extern - pentru inhalaţii nazalePreparare : Se dizolvă mentolul în alcool, se adaugă eucaliptol şi se completează cu

alcool la cantitatea prescrisă. Se prepară la cerere şi se condiţionează în flacoane bine închise, ferit de lumină. Se adaugă 15-20 picături din această soluţie în apă fierbinte şi se inhalează vaporii de apă.

Tampoane nazale

Tampoanele nazale se obţin prin îmbibarea unor tampoane din material textil cu soluţii medicamentoase concentrate care se introduc în fosele nazale. Ca substanţe active se folosesc anestezice, astringente, vasoconstrictoare, antihemoragice.

24

Soluţii pentru aplicare auriculară

Picăturile pentru ureche ( Ottogutae) Sunt preparate farmaceutice lichide, sub formă de soluţii, emulsii, sau suspensii destinate administrării în conductul auditiv extern.

Prepararea acestor soluţii se face prin dizolvarea substanţelor active în solventul sau amestecul de solvenţi corespunzător şi completare la greutatea prevăzută.

Ca substanţe active se folosesc antibiotice, antiinflamatoare, analgezice, iar ca solvenţi apa, glicerina, alcool, uleiuri vegetale şi polietilenglicoli. Nu se admite folosirea uleiului de parafină. PH-ul soluţiilor auriculare trebuie să fie cuprins între 5 - 7,5. La prepararea lor este admisă folosirea substanţelor auxiliare, solubilizanţi, antioxidanţi, sisteme tampon, conservanţi antimicrobieni.

Conservarea se face în flacoane bine închise, de capacitate corespunzătoare, prevăzute cu sisteme de picurare. Preparatele farmaceutice destinate aplicării auriculare se administrează în conductul auditiv extern, pe mucoasa nelezată în vederea unui tratament local sau pentru extragerea unor corpi străini. Prepararea acestor forme farmaceutice se face prin dizolvarea substanţelor active în solvenţii corespunzători. Aceşti solvenţi trebuie să asigure dizolvarea sau dispersarea substanţelor active şi să adere pe mucoasa conductului auditiv. Aceste preparate se administrează încălzite la temperatura corpului, după curăţirea iniţială a urechii.

Soluţia otică cu cloramfenifol şi fluocinolon

Se prepară industrial după următoarea formulă Rp. Cloramfenicol 0,5g Fluocinolon 0.05g Propilenglicol 60 g Clorură de benzalconiu 0,02g Apă distilată q.s.ad 100g M.f.sol. D.S. extern 4 picături de 3 ori pe zi în ureche.Preparare : Se dizolvă cloramfenicolul şi fluocinolonul în propilenglicol ian clorura

de benzalconiu în apă. Se reunesc cele două soluţii şi se completează cu apă la cantitatea prevăzută. Propilenglicolul are acţiune antiseptică şi asigură vâscozitatea necesară pentru o bună aderenţă pe mucoasă a preparatului. Se condiţionează în flacoane bine închise, prevăzute cu sistem de picurare.

Se foloseşte în infecţii bacteriene superficiale ale urechii, în otite medii acute şi cronice.

Rp. Acid boric 0.6g Soluţie de perhidrol diluată Alcool 15g M. f sol. D.S. extern 2-3 picături pe zi în ureche.Preparare: acidul boric se dizolvă în alcool şi se adaugă apoi soluţia de perhidrol( apă

oxigenată). Acidul boric şi apa oxigenată au o acţiune antiseptică. Alcoolul se foloseşte ca şi solvent şi pentru că usucă ţesuturile şi micşorează supuraţia. Soluţia se administrează încălzită la temperatura corpului. Este indicată în otite medii supurative, ca şi cicatrizant la nivelul timpanului.

Rp. Anestezină 0,5g

25

Glicerină 20g M.f sol. D.S extern – instilaţii auriculare.Preparare: Anestezina se dizolvă în 3 g de alcool iar apoi se adaugă glicerina.Se prepară la cerere, se eliberează în flacoane colorate prevăzute cu sistem de

picurare şi este indicată ca analgezic în infecţii ale urechii medii şi externe.

Spălături auriculare (băi auriculare)

Aceste forme farmaceutice sunt destinate înmuierii şi îndepărtării cerumenului din ureche şi a altor secreţii. Soluţia se administrează încălzită la temperatura corpului, în conductul auditv extern, se lasă 5 – 10 minute şi apoi se evacuează prin înclinarea capului. Operaţia se repetă de câteva ori, iar după administrare se face un masaj uşor pentru a favoriza pătrunderea soluţiei în interior.

Cele mai utilizate soluţii sunt: soluţia de apă oxigenată 3%, soluţia de acid boric 0,5% în glicerină,glicerina boraxată 2%, soluţia de rivanol.

Se pot adăuga în soluţii substanţe astringente, anestezice locale, antibiotice cu acţiune locală.

Pansamente auriculare

Pansamentele auriculare se folosesc în afecţiuni inflamatorii acute, dureroase ale urechii externe sau medii. În acest scop se foloseşte soluţia de acetotartrat de aluminiu, soluţia de sulfat de zinc 1%. Aceste soluţii se administrează în conductul auditiv extern încălzite la temperatura corpului şi îmbibate pe comprese.

Cauterizări auriculare

Pentru cauterizările auriculare se folosesc soluţii de clorură de zinc 2 – 10% sau soluţia de azotat de argint 2%, în scopul distrugerii formaţiunilor patologice din conductul auditiv. Aceste operaţiuni se fac după o prealabilă anestezie locală a timpanului cu o soluţie de clorhidrat de cocaină 5 – 10%.

Soluţii pentru aplicare orofaringiană

Gargarisme

Sunt preparate farmaceutice lichide care se folosesc pentru spălarea sau tratamentul afecţiunilor cavităţii bucale şi a gâtului. Aceste forme farmaceutice se prepară sub formă de soluţii concentrate care se diluează cu apă în momentul folosirii. Pe eticheta preparatului se specifică concentraţia şi modul de administrare a preparatului respectiv.

Ca substanţe medicamentoase folosite sunt compuşi care pun în libertate oxigenul, cu acţiune bactericidă şi dezodorizantă: peroxizi, apă oxigenată, mentol, salol, ulei volatil.

Ca solvenţi se folosesc apa, amestec de apă – alcool, apă – alcool – glicerină, soluţie izotonică de clorură de sodiu. PH- ul alcalin al acestor preparate favorizează fluidificarea mucusului şi salivei uşurând eliminarea lor.

Rp. Iod 0,3g Iodură de potasiu 3g

26

Glicerină 50g Apă de mentă 250g M.f. sol. D.S.extern – pentru gargară.Preparare: Se dizolvă iodura de potasiu în apa de mentă şi apoi se adaugă iodul

pulverizat.Soluţia obţinută se aduce peste glicerină şi se completează cu apă de mentă la

greutatea prescrisă. Preparatul nu se va administra persoanelor alergice la iod. Pentru a evita precipitarea iodului la diluare cu soluţia apoasă, iodul se va dizolva cu ajutorul iodurii de potasiu, deşi iodul este solubil în glicerină. Glicerina asigură vâscozitatea preparatului şi îi imprimă un gust dulceag. Apa de mentă are acţiune aromatizantă şi anestezic local al mucoasei. După efectuarea gargarei, soluţia din cavitatea bucală se aruncă, nu se înghite.

Se întrebuinţează ca antiseptic şi antimicotic local în faringite cronice.

Spălături bucale ( ape de gură)

Sunt soluţii apoase sau hidroalcoolice folosite pentru clătirea cavităţii bucale, având în general un efect dezodorizant, răcoritor sau antiseptic. Aceste preparate farmaceutice pot conţine substanţe cu acţiune locală antibacteriană, substanţe tensioactive, alcool, glicerină, edulcoranţi, aromatizanţi. PH-ul acestor soluţii trebuie să fie slab alcalin (7-9) pentru a evita lezarea mucoasei sau dinţilor. Etichetarea se face ca şi în cazul gargarismelor, cu specificarea concentraţiei, a modului de diluare şi a modului de administrare.

Rp. Acid salicilic 2g Alcool dilut 50g Apă distilată 50g Ulei de mentă 0,05g M.f. sol. D.S. extern – 1 lingură la 1 pahar cu apă pentru clătirea gurii.Preparare: Acidul salicilic se dizolvă în alcool dilut, se adaugă uleiul de mentă, iar

apoi treptat şi sub agitare apa. Se conservă în flacoane brune, bine închise, la loc răcoros şi se întrebuinţează ca antiseptic şi dezodorizant în combaterea stomatitelor

Rp. Mentol 0,15g Acid benzoic 0,50g Tinctură de eucalipt 3g Alcool dilut 20g M.f sol. D.S. extern – 5-10 picături la un pahar cu apă pentru clătirea gurii.Preparare : Acidul benzoic se dizolvă în alcoolul dilut, se adaugă mentolul şi tinctura

de eucalipt. Se prepară la cerere şi se păstrează la loc răcoros. Se foloseşte ca antiseptic şi dezodorizant.

Colutoriile

Sunt preparate farmaceutice lichide, vâscoase, destinate aplicării pe gingii, pe pereţii interni ai cavităţii bucale şi pe faringe. Denumite şi pensulaţii sau badijonări, aceste preparate se aplică cu ajutorul unui dispozitiv port- vată care se îmbibă în soluţia medicamentoasă. Sub această formă se întrebuinţează soluţii ce conţin albastru de metil, clorură de zinc, iod, rezorcină, antibiotice dizolvate în apă, glicerină sau amestecul acestora.

Rp. Acid boric 1g Acid tanic 4,5g

27

Glicerină 15g Apă 30g M.f. sol. D.S. extern – pentru badijonare.Preparare: Acidul boric se dizolvă în glicerină la cald, iar după răcire se adaugă

soluţia alcoolică de acid tanic. Apa se pune la sfârşit în mici porţiuni şi sub agitare.Se conservă în flacoane bine închise, si se foloseşte ca antiseptic a cavităţii bucale şi

a faringelui.

Soluţii pentru aplicare gingivodentară

Sunt soluţii apoase, hidroalcoolice sau glicerinate care conţin substanţe active anestezice locale, analgezice sau dezinfectante.

Rp. Clorura de zinc 1g Apă distilată 20g M.f sol. D.S. extern – pentru badijonări gingivale.În timp datorită hidrolizei clorurii de zinc soluţia devine opalescentă. Dacă se adaugă

soluţiei acid clorhidric, acesta dizolvă sarea bazică, dar nu se recomandă pentru că soluţia devine acidă şi iritantă. Dacă se foloseşte acid boric soluţia este mai puţin iritantă. Hidroliza este întârziată dacă clorura de zinc se dizolvă în soluţie de acid boric 3% proaspăt preparată.

În practica stomatologică se folosesc: Soluţia Clumski: Rp. Fenol 30g Camfor 60g Alcool 10gPreparare: Fenolul se triturează cu camforul când rezultă un amestec eutectic miscibil

cu alcoolul. Se conservă în flacoane bine închise, ferit de lumină. Se întrebuinţează ca dezinfectant în gangrena pulpară. Se administrează prin îmbibarea unor tampoane care se introduc în canalele radiculare. Nu se foloseşte când se urmăreşte păstrarea vitalităţii pulpei dentare.

Soluţia Walkoff Rp. Clorfenol 25 g Camfor 50g Mentol 25g M.f sol. D.S. externPreparare: Se triturează toate componentele până la formarea unui amestec eutectic

lichid.Se întrebuinţează ca dezinfectant gangrena pulpară.Soluţia Bonain: Rp. Fenol Mentol Cocaină hidroclorică aa 3g M.f sol. D.S. extern.Preparare: Se triturează toate componentele până la formarea unui amestec eutectic

lichid.Preparatul conţine o substanţă stupefiantă şi trebuie să se respecte regimul acestor

substanţe. Folosirea acestui preparat se face numai de către medicul specialist stomatolog.Se conservă în flacoane bine închise şi se etichetează cu eticheta de uz extern cu

menţiunea „ otravă” sau eticheta „ cap de mort”. Se păstrează la Venena.Se întrebuinţează ca anestezic de contact, analgezic şi dezinfectant, sub formă de

pansament calmant în pulpite.

28

Soluţii pentru aplicare vaginală

La prepararea acestor forme farmaceutice trebuie să se ţină seama de vascularizaţia bogată a mucoasei vaginale care poate determina o acţiune generală a medicamentelor administrate la acest nivel. pH- ul acid al vaginului ( 3,8 – 4,4) constituie o barieră în calea infecţiei şi de aceea acest pH trebuie menţinut în aceste limite.

Spălături sau irigaţii vaginale.

Spălăturile vaginale se folosesc în scop de igienă, folosind dezinfectante, antimicotice, astringente, epitelizante care se dizolvă în apă sau soluţii izotonice de clorură de sodiu, acid boric sau carbonat acid de sodiu. Se pot prepara şi soluţii concentrate care se diluează în momentul folosirii. Administrarea acestor soluţii se face prin încălzire la temperatura corpului şi cu ajutorul irigatorului.

De obicei se folosesc: soluţia de permanganat de potasiu, rivanol, cloramină, carbonat acid de sodiu.

Rp. Acid lactic 50g Apă distilată 100g M.f sol. D.S. extern- 1 lingură la 1litru de apă călduţă pentru irigaţii.Se prepară prin diluarea acidului lactic cu apa distilată prevăzută în reţetă.Acidul lactic se găseşte în mod normal în vagin, dar în anumite infecţii este necesară

refacerea pH-ului acid prin aplicarea unor substanţe acide. Se foloseşte în tratamentul leucoreei şi colpitei.

Rp. Acid boric 4g Clorură de zinc 60g Apă distilată 100g M.f. sol. D.S. extern – pentru spălături vaginale 1 lingură la 1 litru apă caldă.Preparare: Se dizolvă acidul boric în apă la cald iar după răcire se adaugă clorura de

zinc şi se completează cu apă la cantitatea prescrisă. Acidul boric favorizează stabilitatea clorurii de zinc şi are o acţiune antiseptică, iar clorura de zinc are acţiune astringentă, dezodorizantă.

Badijonări sau pensulaţii

Badijonările sunt soluţii medicamentoase care se aplică pe suprafeţe lezate( vulva, vagin, col uterin) după o prealabilă spălare şi uscare a regiunii respective. Se folosesc soluţii apoase de azotat de argint 1%, borax 3%, acid lactic. Se recomandă ca soluţiile să fie vâscoase având ca vehicul glicerina, propilenglicolul alături de apa distilată.

Comprese sau pansamente vulvovaginale

Compresele vulvovaginale se folosesc pentru a prelungi timpul de contact al medicamentelor la locul de aplicare. Acestea sunt reprezentate de soluţii medicamentoase reci sau calde care se îmbibă pe tifon şi se aplică sub formă de comprese, pansamente sau tampoane medicamentoase cu efect calmant, decongestiv în stări inflamatorii şi infecţioase sau în hemoragii uterine. Pansamentele se pot schimba de mai multe ori pe zi sau se pot lăsa 2-3 zile, după caz.

29

Frecvent se utilizează soluţii apoase de acid boric, acetat de aluminiu, rezorcină, fenol, borax sau soluţii de ichtiol în glicerină.

Cauterizările

Cauterizările se realizează în boli ulcerative ale vulvei, vaginului şi colului uterin, după prealabile spălături cu substanţe antiseptice( tinctura de iod).

Ca substanţe medicamentoase se folosesc soluţii concentrate de azotat de argint, clorura de zinc, sulfat de cupru, formol, fenol.

Soluţii pentru aplicare uretrală

Pentru aplicare uretrală se folosesc soluţii de permanganat de potasiu, cloramină, protargol, acid tanic. Soluţiile medicamentoase au acţiune antiinfecţioasă şi astringentă fiind aplicate sub formă de irigaţii sau instilări în uretră sau în vezica urinară. Ca solvent se foloseşte apa sau soluţiile izotonice, iar administrarea se face cu irigator sau canulă sterilă.

Soluţii pentru aplicare rectală

În cazul acestor soluţii se are în vedere faptul că mucoasa rectală este puternic vascularizată şi permite absorbţia rapidă a substanţelor medicamenoase. Băile rectale se fac cu soluţii medicamentoase sau extractive apoase cu acţiune locală emolientă, calmantă sau astringentă. Se aplică încălzite la temperatura corpului.

Clismele

Cuvântul clismă provine din cuvântul grecesc „ kluzein” care înseamnă a spăla.Clismele sunt soluţii apoase care se introduc în intestinul gros în scop terapeutic,

nutritiv, evacuator sau pentru explorarea radiologică a rectului şi intestinului gros.Clismele nutritive se administrează în picături în volume de 100- 150 ml atunci când

administrarea orală nu este posibilă. Sub această formă se pot administra bromuri, cloralhidrat, derivaţi de opiu, analgezice iar ca substanţe nutritive se administrează glucoza, vitaminele hidrosolubile. La aceste soluţii se recomandă adăugarea câtorva picături de alcool benzilic sau tinctură de opiu pentru a evita contracţiile peristaltice şi evacuarea clismei.

Clismele evacuatoare sau purgative se administrează sub presiune(în jet), în volume mari 250 – 1000ml şi conţin substanţe emoliente, soluţii extractive cu mucilagii sau substanţe iritante ale mucoasei: glicerină 20%, clorură de sodiu 8%, săpun de potasiu 10%.

30

SOLUŢII EXTRACTIVE

Soluţiile extractive sunt preparate farmaceutice lichide, care conţine un amestec de substanţe extrase din produse vegetale sau animale. Dependent de solventul folosit soluţiile extractive pot fi: - apoase - macerate,

- infuzii - decocţii - alcoolice - tincturi - extracteSoluţiile extractive pot fi considerate ca soluţii mai mult sau mai puţin saturate, care

conţin principii activi alături de substanţe secundare, substanţe balast. Prin extracţie se urmăreşte separarea substanţelor active de cele inerte. În produsele vegetale utilizate în farmacie se găsesc celuloză, pectine, gume, amidon, taninuri, alcaloizi, glicozide, vitamine, rezine, uleiuri grase şi volatile.

Soluţii extractive apoase

Sunt preparate farmaceutice lichide obţinute prin extracţia unor produse vegetale cu ajutorul apei. Din această categorie fac parte macerate, infuzii, decocturi. Aceste preparate au o serie de caracteristici comune, datorită faptului că extracţia este condiţionată de aceiaşi factori şi se folosesc procedee de extracţie apropiate şi aparatură identică.

Procedeul de extracţie este legat de natura drogului vegetal, aplicându-se infuzarea la produsele vegetale friabile( flori, frunze, ierburi), decocţia la produsele dure( rădăcini, rizomi, scoarţe), iar macerarea se aplică atunci când principii activi nu suportă încălzirea.

FR X prevede cantitatea de produs vegetal care se ia în lucru când aceasta nu este prevăzută în prescripţie şi anume: 6 gr % pentru rădăcina de valeriana, 3 gr % pentru primula şi muşeţel, iar pentru frunzele de digitala 0,5gr.%. Pentru produsele ce conţin substanţe puternic active, când cantitatea nu este prevăzută în prescripţie se va lua în lucru 0,25 gr %. Extracţia fiind dependentă de gradul de mărunţire, FR X precizează sitele prin care se trec produsele după cum urmează:

- sita I - flori, frunze, ierburi şi rădăcina de alteea, - sita III – rădăcini, rizomi, scoarţe, - sita IV – fructe, seminţe, - sita V – produse vegetale ce conţin alcaloizi şi glicozide.Soluţiile extractive apoase se prepară la nevoie, având o conservare limitată în timp. Farmacopeea prevede ca la infuzii şi decocturi să se adauge pentru conservare 0,1%

nipagin. Aceste forme se prepară aproape exclusiv în farmacie. Uneori se prepară prin diluarea extractelor.

Macerarea

Macerarea constă în tratarea produsului vegetal mărunţit cu cantitatea de lichid prescrisă şi menţinerea la temperatura camerei timp de 30 de minute, agitând din când în când, după care soluţia se filtrează prin material textil. Soluţia extractivă se numeşte

31

macerat, iar metoda – macerare simplă. Obişnuit prin această metodă se prepară soluţia extractivă din rădăcina de alteea. Produsul vegetal mărunţit corespunzător se introduce împreună cu apa într-un vas acoperit, se lasă la temperatura camerei 30 de minute agitând de 5-6 ori, după care se filtrează prin vată şi tifon. Reziduul se spală cu apă fără a se presa, şi se completează la cantitatea prescrisă cu apă distilată. Se recomandă să se ia în lucru o cantitate de solvent în exces, pentru a compensa pierderile survenite prin îmbibarea drogului şi a materialului filtrant.

În procesul de extracţie prin macerare intervin 2 factori: osmoza şi difuziunea. Când un drog vegetal este supus uscării, umiditatea din ţesuturi se evaporă, substanţele aflate în soluţie apoasă precipită sub formă de cristale sau masă amorfă. Dacă produsul uscat este introdus în apă procesul este reversibil, substanţele cristaline se dizolvă în apa absorbită.

Timpul de extracţie apoasă prevăzut în FR este de 30 de minute, iar pentru extracţia alcoolică este de 10 zile. Se recomandă ca timpul de extracţie apoasă să fie limitat, deoarece preparatul poate fi invadat de microorganisme. În farmacie macerarea se face în vase de sticlă, emailate sau de porţelan acoperite. Maceratul se păstrează în sticle de culoare închisă, la loc răcoros. Se prepară la nevoie.

Digestia

Este o metodă de extracţie asemănătoare macerării, deosebirea constă în faptul că se foloseşte o încălzire la 40-60 grade, vasul fiind menţinut pe baia de apă timp de 2-6 ore.

Infuzarea

Infuzarea este procedeul de extracţie ce se aplică produselor vegetale cu ţesuturi friabile: flori, frunze, ierburi. Farmacopeea prevede un procedeu general şi unele variante.

Procedeul general: produsul vegetal mărunţit corespunzător se umectează timp de 5 minute cu 3 părţi de apă. După aceea se va adăuga apa încălzită la fierbere şi se menţine în baia de apă în fierbere timp de 5 minute. După 30 de minute se filtrează prin vată, se completează cu apă la greutatea prevăzută. Soluţia obţinută se numeşte infuzie.

Infuzarea frunzelor de digitală se face fără umectarea frunzelor şi menţinerea pe baia de apă, produsul fiind uşor invadat de microorganisme se prepară la nevoie.

Extracţia produselor vegetale ce conţin uleiuri volatile se efectuează astfel: produsul vegetal se umezeşte cu 0,5 părţi de alcool diluat pentru 1 parte produs, se lasă în repaus 5 minute, apoi se adaugă apa în fierbere, se lasă 30 de minute după care se filtrează prin vată şi se completează cu apă la cantitatea prescrisă. Excepţie de la această metodă fac florile de tei la care se urmăreşte extragerea mucilagiilor şi nu a uleiului volatil care se află în concentraţie foarte mică.

Produsele vegetale care conţin alcaloizi se extrag cu apă la care se adaugă acid citric, tartric sau clorhidric în cantitate egală cu concentraţia în alcaloizi a produsului vegetal. Excepţie face scoarţa de china care se extrage în prezenţa a 0,5 părţi acid clorhidric pentru 1 parte de drog. Prin infuzare nu se extrag amidonurile, ceea ce permite obţinerea unor lichide limpezi.

Decocţia

Este operaţiunea de extracţie în care produsul vegetal se umezeşte mai întâi cu apă rece, apoi se adaugă restul de apă în fierbere şi se menţine în baia de apă în fierbere timp de

32

30 de minute după care se filtrează şi se completează cu apă la cantitatea prescrisă. Operaţia se aplică pentru produsele vegetale cu ţesuturi tari: rădăcini, rizomi, scoarţe. Procedeul general înscris în farmacopee, prezintă variaţii în funcţie de principiile active pe care le conţine produsul vegetal ce urmează a fi extras.

Procedeul general: produsul vegetal mărunţit în prealabil, umectat timp de 5 minute cu 3 părţi de apă rece, se tratează cu restul de apă în fierbere şi se menţine în baia de apă în fierbere timp de 30 minute. Soluţia se filtrează fie fierbinte, imediat după preparare, fie după răcire, prin materialul filtrant şi se completează cu apă la cantitatea prescrisă. Soluţia extractivă se numeşte decoct.

Extracţia produselor vegetale care conţin alcaloizi se face în mediu acid ca şi la infuzii. Excepţie face scoarţa de china care se extrage în prezenţa acidului clorhidric 0,5 părţi acid la 1 parte scoarţă.

Extracţia produselor vegetale ce conţin saponine acide greu solubile în apă se face în mediu de bicarbonat de sodiu, 1 parte bicarbonat la 10 părţi produs vegetal. Produsele vegetale se mărunţesc în funcţie de structura lor. Completarea soluţiei extractive la greutatea prescrisă se face prin stoarcerea produsului vegetal sau spălarea lui cu apă.

Soluţiile extractive apoase sunt de cele mai multe ori opalescente sau chiar tulburi, deoarece unele substanţe se află dispersate în stare coloidală, alături de substanţe dispersate molecular. Lipsa clarităţii nu este un inconvenient, prin filtrare se urmăreşte separarea soluţiei de produsul vegetal.

Factorii care influenţează extracţia

1. Natura drogului şi procedeul de extracţie folosit2. Umiditatea produsului3. Gradul de mărunţire4. Timpul de extracţie5. Starea de îmbibare a drogului6. Temperatura de extracţie7. Raportul dintre cantitatea de drog şi solvent8. Reacţia mediului

Natura drogului şi procedeul de extracţie folosit

Procedeul de extracţie se alege în funcţie de randament. Extracţia are loc prin acţiunea solvenţilor asupra drogurilor uscate şi mărunţite. Randamentele de extracţie merg de la macerare la decocţie. Substanţele active aflate în droguri ce se descompun prin încălzire,se extrag prin macerare la rece.

Umiditatea produsului

La prepararea soluţiilor extractive se folosesc produse vegetale uscate. Prin uscare majoritatea produselor vegetale suferă o serie de transformări care pot duce la scăderea conţinutului în principii activi. Umiditatea favorizează hidroliza unor principii activi şi o serie de transformări enzimatice. Reacţiile enzimatice pot fi evitate dacă produsul vegetal se usucă repede la o temperatură mai ridicată. Produsele vegetale ce conţin uleiuri volatile pierd parţial din principiul activ prin volatilizare, iar drogurile ce conţin vitamine, în special acid ascorbic, pierd aproape în întregime vitaminele prin păstrare îndelungată.

33

Gradul de mărunţire

Pentru ca solventul să poată extrage o cantitate cât mai mare de principii active, este necesar ca produsele vegetale să fie mărunţite. Un grad de mărunţire prea avansat este nefavorabil deoarece o serie de substanţe ca amidonul, pectina, mucilagii care constituie material balast, trec direct în solvent şi ulterior pot sedimenta. Gradul de mărunţire se alege în funcţie de natura drogului conform farmacopeei.

Timpul de extracţie

În general timpul de extracţie este destul de limitat deoarece prelungirea timpului de extracţie poate duce la invadarea cu microorganisme. La infuzii şi decocturi timpul prevăzut este calculat din momentul în care amestecul atinge temperatura prevăzută. În timpul de extracţie prevăzut de farmacopee soluţia extractivă are un conţinut corespunzător în principii activi.

Temperatura de extracţie

La fiecare procedeu s-a menţionat temperatura şi durata de încălzire care trebuie respectate şi care au fost stabilite în funcţie de natura drogului.

Starea de îmbibare a drogului

Dizolvarea substanţelor din drogul vegetal uscat este favorizată de îmbibarea şi umflarea drogului.

Apa este un solvent care permite umflarea celulelor şi favorizează osmoza, membrana celulară devine permeabilă pentru solvent. Difuziunea substanţelor este un proces lent care se opreşte în momentul în care concentraţia soluţiei care îmbibă drogul şi concentraţia soluţiei extractive a ajuns la echilibru.

Raportul dintre cantitatea de drog şi solvent

Prepararea soluţiilor extractive cu cantităţile recomandate de farmacopee duc la soluţii aproape saturate. Raportul dintre cantitatea de produs şi solvent se stabileşte ţinând seama de limita de solubilitate a principiilor active. Dacă se măreşte cantitatea de solvent se obţin soluţii cu o cantitate mai mare de substanţe balast. La prepararea infuziilor şi decocturilor se ia o cantitate de apă în exces, pentru a compensa eventualele pierderi datorită îmbibării drogului sau evaporării în cazul încălzirii. Această cantitate de apă se poate determina experimental şi ea depinde de natura drogului şi cantitatea luată în lucru. Astfel pentru flori şi ierburi se poate lua o cantitate dublă de apă, iar pentru rădăcini şi scoarţe o cantitate mai mică.

Reacţia mediului

Un factor care influenţează randamentul extracţiei este pH- ul mediului. În funcţie de proprietăţile chimice ale substanţelor ce se află în drogurile vegetale, extracţia poate avea loc în mediu acid sau alcalin. Astfel un decoct de china preparat cu apă poate extrage 30%

34

din cantitatea de alcaloizi, în mediu de acid citric sau tartric se extrag 50% alcaloizi, iar în mediu de acid clorhidric 80% principii activi.

Produsele vegetale ce conţin saponine se extrag în mediu alcalin, cu ajutorul bicarbonatului de sodiu în proporţie de 1g bicarbonat pentru 10g drog.

Aparatura folosită la preparare

Aparatura este destul de diferită. Macerarea se efectuează în vase de sticlă sau porţelan bine închise. Operaţiunea de infuzare şi decocţie trebuie făcută în vase care să nu influenţeze compoziţia soluţiei extractive şi rezistente la temperatură. Utilizarea recipientelor de fier este contraindicată, mai ales pentru produsele ce conţin tanin când se obţin soluţii colorate. De asemenea nu se recomandă recipiente de aluminiu care pot fi atacate de substanţe acide.

Conservarea

Conservarea soluţiilor extractive este dificilă datorită amidonului şi substanţelor albuminoide prezente care constituie un mediu prielnic pentru dezvoltarea microorganismelor. Pentru a prelungi conservarea se pot folosi agenţi conservanţi, în special nipagin – nipasol, adăugate soluţiei extractive la cald. Soluţiile extractive se prepară la nevoie pentru cel mult 3 zile.

35

SOLUŢII EXTRACTIVE ALCOOLICE

Tincturi

Tincturile sunt preparate farmaceutice lichide alcoolice, hidroalcoolice sau eterice, obţinute prin extracţia produselor vegetale cu o cantitate de 10 ori mai mare de solvent pentru produsele ce conţin substanţe puternic active, şi de 5 ori mai mare pentru celelalte droguri. Tincturile cu stabilitate redusă se prepară prin dizolvarea extractelor uscate corespunzătoare. Nu pot fi considerate tincturi soluţiile alcoolice obţinute prin dizolvarea unor substanţe chimice în alcool, cum ar fi soluţia alcoolică de iod iodurat, numită impropriu tinctură de iod.

Clasificarea tincturilor se face după mai multe criterii:1. După natura dizolvantului - alcoolice

- hidroalcoolice - eterice - eteroalcoolice

2. După compoziţie - simple - compuseLa prepararea tincturilor trebuie să se ţină seama de toţi factorii care influenţează

extracţia, pentru a obţine o extracţie selectivă cu un randament optim.Umiditatea drogului uscat poate să varieze între 3-20%.Deşi preparate corect tincturile pot fi mai diluate datorită umidităţii drogului. Când

umiditatea este prea mare se ia în lucru o cantitate de drog în plus, sau se foloseşte un alcool mai concentrat.

Gradul de mărunţire a drogului este prevăzut de farmacopee pentru fiecare tinctură. La prepararea tincturilor prin macerare se folosesc fragmente mai mari de drog deoarece se extrag cantităţi mici de substanţe balast, iar conservarea tincturii este mai bună. La prepararea prin percolare folosirea de pulberi ar îngreuna procesul de extracţie, drogul se aglomerează şi nu permite o circulaţie bună a lichidului extractiv.

Proporţia dintre drog şi solvent este stabilită de farmacopee: 1: 5 pentru drogurile ce conţin substanţe puternic active şi de 1: 10 pentru celelalte droguri vegetale.

Ca lichide extractive se foloseşte alcoolul de diferite concentraţii. Concentraţia se stabileşte în funcţie de natura substanţelor ce urmează a fi extrase. Astfel alcoolul concentrat dizolvă mai bine rezine, balsamuri, esenţe iar alcoolul diluat dizolvă saponine.

Prepararea tincturilor Conform farmacopeei tincturile se prepară prin: macerare, macerare repetată sau

percolare cu solventul prevăzut.Macerarea . Produsul mărunţit la gradul indicat în monografie se introduce împreună

cu lichidul într-un vas care se închide bine şi se lasă 10 zile la temperatura camerei, agitând de 3-4 ori pe zi. Soluţia extractivă se decantează iar reziduul se presează. Tinctura se păstrează la rece 6 zile după care se filtrează. Filtrarea se face prin vată sau tifon fără presarea reziduului. Extracţia prin macerare este înceată şi incompletă, deoarece se

36

stabileşte la un moment dat un echilibru între concentraţia substanţelor aflate în produsul de extras şi a soluţiei extractive. De aceea agitarea este necesară.

Macerarea se aplică atunci când se urmăreşte extragerea principiilor active solubile la rece. Pentru a mări randamentul de extragere se recurge la macerarea dublă sau macerarea repetată. În procedeul macerării duble cantitatea de solvent se împarte în jumătate. Se procedează la macerarea simplă cu prima jumătate de solvent, iar după decantare se adaugă cealaltă parte. Cele 2 soluţii extractive se reunesc şi se filtrează după 24 de ore. În macerarea repetată se procedează la fel, lichidul extractiv se împarte în mai multe porţiuni. La prepararea tincturilor prin macerare se prevede ca drogul să fie extras cu o cantitate de lichid egală cu cantitatea de tinctură ce trebuie să rezulte, după care se completează cu acelaşi solvent la cantitatea prescrisă.

Percolarea. Produsul vegetal mărunţit se umectează cu 0,5 părţi lichid extractiv, se amestecă şi se lasă 3 ore în vas închis. Se trece apoi prin sita II, se introduce în percolator presând uşor, se adaugă lichidul extractiv. Se lasă 24 de ore după care se începe percolarea. Viteza de percolare trebuie reglată în aşa fel încât în 24 de ore să se obţină 1,5 părţi pentru fiecare parte produs luat în lucru. Tinctura se păstrează la rece 6 zile după care se filtrează. Temperatura la care se face extracţia este cea normală, între 15-20 grade.

Tincturile sunt lichide limpezi, colorate, având mirosul şi gustul produsului vegetal şi al solventului. La amestecare cu apa tincturile se tulbură şi devin opalescente. Prin păstrare tincturile pot forma sedimente, în acest caz se foloseşte lichidul decantat.

Conservarea tincturilor se face în flacoane brune de capacitate mică, bine închise, la loc răcoros. În timpul păstrării, tincturile pot suferi modificări în ceea ce priveşte culoarea, claritatea, conţinutul în principii activi.

Tincturile au o conservare limitată în timp, ele se păstrează 2 ani, după care se controlează şi dacă sunt corespunzătoare se mai pot folosi încă 1 an. Tincturile la care durata de valabilitate este de 1 an, se controlează şi dacă la data expirării sunt valabile, se mai pot folosi încă 6 luni.

FR X prevede următoarele tincturi: Tinctura de Aconit Tinctura Anticolerina Tinctura de coji de portocale Tinctura de Balsam Tolu Tinctura Beladona Tinctura de Eucalipt Tinctura de Genţiana Tinctura de Mentă Tinctura de Opiu Tinctura de Ratanie Tinctura de Valeriana

37

EXTRACTE

Extractele sunt preparate farmaceutice obţinute prin concentrarea soluţiilor extractive până la concentraţia prevăzută. În funcţie de consistenţa lor se pot clasifica în:

- extracte fluide care conţin 20-30% substanţe extrase- extracte moi sau semisolide, de consistenţă vâscoasă, având

cel mult 20% umiditate- extracte uscate

Prepararea extractelor presupune 2 operaţii: - extracţia principiilor active cu solventul potrivit- concentrarea soluţiei obţinute

Operaţia de extracţie se face prin macerare sau percolare în acelaşi mod ca la prepararea tincturilor. La prepararea extractelor fluide prin percolare se culege separat o primă fracţiune de 80 părţi lichid. Percolatele ulterioare se concentrează sub presiune la o temperatură sub 50 grade, până la îndepărtarea dizolvantului, reziduul se dizolvă în prima fracţiune, şi se determină concentraţia în principii activi.

Pentru extractele fluide la care farmacopeea nu prevede dozarea principiilor active, proporţia produs vegetal – solvent luate în lucru este de 1:1. Farmacopeea recomandă ca extractele fluide să fie păstrate la rece 6 zile, între 0-6 grade, pentru depunerea substanţelor balast, iar după aceea se filtrează.

Extractele fluide se prezintă ca lichide limpezi, colorate, cu gustul şi mirosul specific produsului vegetal. Sunt miscibile cu solventul folosit la preparare şi se tulbură la amestecare cu apă.

Extractele fluide au o conservare limitată în timp de aproximativ 2 ani. Se păstrează în flacoane bine închise, ferite de lumină la loc răcoros.. Extractele higroscopice se păstrează în flacoane de capacitate mică, cu dopuri parafinate, la loc uscat.

FR X prevede următoarele monografii de extracte: Extract uscat de Beladona Extract Fluid de Cruşin Extract uscat de Ratanie Extract moale de Valeriana

38