SANGELE

SANGELE Tesut lichid circulant

Format din elemente figurate suspendate in plasma

Are o imp fiziologica si functionala extraordinara

Cei 5,5 L de sange in medie care realizeaza toate / aproape toate schimburile cu rol nutritiv si de epurare intre organism si mediu extern

In conditii de repaus aproape jumatate din masa sanguina totala se afla cantonata la diverse niveluri:

La niv viscerelor

La niv plexurilor subpapilare

Unde circula extrem de lent, aceasta masa fiind scoasa pt mom in afara circulatiei active, este vorba de volumul inactic (stagnant sau de rezerva) si se pune in miscare at cand este nevoie de un flux mai mare de energie.

Vol sanguin total : 5,5 L sange 70 kg

Masa sanguina variaza in fctie de starea fiziologica a org.

La barbati, volumul sanguin este cu 10 % mai mare decat la femei pe seama unui volum hematic crescut.

Volemia creste in cazul:

Efortului fizic

Temperaturii ambiante crescute

La altitudine

In cazul emotiilor puternice

La jum a 2-a a sarcinii

Variatiile volemiei in conditii fiziologice au loc nu numai pe seama cresterii volumului total ci si pe seama redistribuirii sangelui intre diversele sectoare in mod normal:

Muschiul contine 40 % din vol sanguin

Piele 30 %

Viscerele 20 %

Coronarele 5 %

Efortul fizic det cresteri mari ale vol sanguin din segmentele active cu reducerea rezervelor din restul organismului.

Efortul digestiv este un factor ce influenteaza negativ activitatea fizica si cerebrala prin reducerea aportului de sange in aceste segmente.

Volemia creste temporar si in urma unor ingestii masive de apa, saruri minerale sau transfuzii rapide.

Hipervolemii (in conditii patologice):

Ciroza, hiperaldosteronism prin cresterea vol plasmatic

Policitemia vera prin cresterea vol globular

Hipovolemii (in cond patologice):

In caz anemiilor scade nr hematii

Hemoragii prin pierderile inregistrate in ambele compartim sanguine (elem fig, plasma)

Varsaturi si diaree severa

Hipoproteinemie nefrotica

Arsuri

Principalul factor care conditioneaza deplasarile apei dinspre compartimentul plasmatic spre cel interstitial este reprez de existenta membranei capilare, cu proprietati de membrana semipermeabila dializanta.

Functiile sangelui

Functia circulatorie in mentinerea si reglarea presiunii sanguine, aceasta depinzand integral de masa sanguina. Ex. Hipovolemia rez in urma hemoragiilor masive det scaderea intoarcerii venoase si a debitului sistolic => hipotensiune pana la colaps vascular. Ingestia masiva de apa si saruri, sarcina sau mielomul multiplu det cresterea presiunii arteriale.

Functia respiratorie prin transportul de gaze de la plamani la tesuturi asigurand aportul de oxigen necesar desfasurarii normale a proceselor energetice tisulare.

Cedarea oxigenului la nivel tisular este insotita de preluarea CO2 din respiratie si transportarea sa catre zona de eliminare alveolo-capilara.Functia excretorie - sangele = principalul / unicul transportator al catabolitilor (uree, acid uric, amoniac, acid lactic) de la nivel tisular la organele excretoare.

Functia nutritiva sangele asig o legatura intre tesuturi is organele de absorbtie a alimentelor. Prin sange sunt vehiculate spre locul de utilizare: glucoza, Aa, lipidele care asig desfasurarea normala a metabolismului tisular.

Functia de mentinere a echilibrului hidroelectrolitic exista o suprafata capilara imensa care se interpune intre comparimentul plasmatic si cel interstitial a.i. orice modif a compozitiei la niv unuia dintre compartim se repercuta la niv celuluilalt si invers. Sangele = singura posibilitate de comunicare cu exteriorul a mediului intern si principalul mijloc de mentinere a echilibrului fizico-chimic ce conditioneaza desfasurarea nomala a proceselor vitale.

Functia de termoreglare de mentinere a temp constante a mediului intern (homeotermie). Homeotermia este un elem imp al mentinerii homeostaziei generale conditionand viteza si randamentul reactiilor metabolice.

Functia de aparare sangele este o imp bariera impotriva antigenelor. Functia de aparare se realiz prin interm anticorpilor (prot specifice), dar si prin interm elem figurate specializate (leucocitele).

Functia de reglare a principalelor fctii ale organismului prin proprietatile sale fizico-chimice si prin substantele active continute in reglarea functiilor circulatorii, digestive, excretorii.

Asigurarea unitatii organismului sangele realiz o legatura intre diferite sisteme si tesuturi.

Prop fizico-chimice ale sangelui

Culoarea sangelui = conferita de prezenta pigmentului respirator, a hemoglobinei din hematii.

Culoarea Hg variaza in fctie de starea sa chimica:

In sangele arterial, Hg este saturata cu O2 100% si predomina oxihemoglobina=> culoarea este rosu-aprins

In sangele venos => cul rosu inchis dat:

Saturatiei cu O2 pana la 60 % din capacitatea de fixare a Hb

Cantitatii mari de Hg redusa

Densitatea sangelui:

Dep de:

Cant si densitatea substantelor solvite

Nr elementelor figurate

Valori normale:

1061 la B

1057 F

Variatii fiziologice in cursul ingestiei si pierderii de lichide.

Variatii patologice:

Hipoproteinemii det prin :

Reducerea aportului alim in foame prelungita

Hiperproteinemii:

In mielomul multiplu

Temperatura:

37,7 38 grade, variaza intre:

Max 40 gr la niv hilului hepatice

Min 36 gr la niv plaman si scrot

Vascozitatea sangelui

Prin frecarea dintre moleculele diverselor subst din sange precum si dintre sange si perete sunt generate forte de coeziune care se opun curgerii sangelui. In felul acesta rezistenta opusa de sange fortelor ce il propulseaza in patul vascular e d.p. cu vascozitatea.

Val vascozitatii conditioneaza rezistenta periferica si prin aceasta insasi p arteriala.

Fortele de frecare dintre peretele vascular si sange = mai mare decat fortele de frecare din interiroul coloanei de lichid => si in circulatia laminara a sangelui sa existe dif de viteza de deplasare (viteza axiala in centru > viteza parietala).

Compozitia plasmei

Plasma = lichid transparent de culoare usor galbuie datorata pigmentilor biliari.

Reprez partea lichida a sangelui:

90 % apa

10 % reziduu uscat (subst anorg/ org)

Subst organice pot fi azotate proteice si neproteice.

Subst org neazotate: glucide, lipide si produsii lor de metabolism.

Proteinele plasmatice 7,5 g /100 ml sange.

Scaderea sub 6 reprez hipoproteinemie

Cresteri peste 8 hiperproteinemii

Se comporta ca o dispersie coloidala realizand un gradiant osmotic fata de lichidul interstitial.

P coloid osmotica rezultata reprez forta primara responsabila de prevenirea pierderii excesive de plasma din capilare in lichidul interstitial asigurand mentinerea volumului plasmatic.

Roluri:

- in tamponarea variatiilor de pH si- la mentinerea vascozitatii normale a sangelui.

Plasma contine 3 principale categorii de proteine:

Albumine

Globuline

Fibrinogen

Separarea si dozarea proteinelor plasmatice sau serice se poate realiza densitometric, colorimetric sau refractometric, fie prin separarea electroforetica sub forma a 5 fractiuni.1. Serumalbuminele

Cele mai abundente prot plasmatice reprez din proteinemia totala (3,5-4,5 g )

Concentratia lor moleculara mare asigura 75-80% din p osmotica a plasmei necesara mentinerii apei in compartim intravascular.

Leaga o serie de compusi hidrofobi ca bilirubina, acizi grasi liberi, vit liposolubile pe care le transporta la distanta.

2. Fractiunea alfa 1 globulinica

Transporta vit B 12 si hormoni tiroidieni.

Eritropoietina apartine acestei fractii.

3. Fractiunea alfa 2 globulinica:

Se fixeaza pe Hg impiedicand strabaterea de catre aceasta a filtrului renal.

4. Fractiunea gama globulinica constituie fractia heterogena de proteine plasmatice cu rol crucial ca imunoglobuline (anticorpi) in reactiile de aparare imunitara declansate de diversi determinanti antigenici. Exista mai multe clase de Ig cu functii dif. Spre deosebire de celelalte prot plasmatice gama globulinele sunt sintetizate in ggl limfatici si alte organe limfoide de plasmocite, celule ce provin prin diferentierea si proliferearea limfocitelor B. 5. Fibrinogenul

Glicoprot plasmatica sintetizata in ficat Conc sang variaza intre 0,2- 0,4 g % Rol in coagularea sangeluiVariatii fiziologice ale pH-ului sangui

Scaderea pH-ului sub 7,3 si a rezervei alcaline sub 40 de volume CO2 % echivaleaza cu intrarea org in acidoza. pH intre 7,6-7,8 apare starea comatoasa pH de 6,8 =>moartea cresterea peste 7,42 det intrarea org in alcaloza ph =8 => moarteaMecanisme biologice de mentinere a echilibrului acido-bazic

Reglarea si mentinerea echilibrului acido-bazic se realiz prin mec fizico-chimice ce apeleaza la sisteme tampon sanguine si mecanisme biologice specifice anumitor organe:

plamanii prin eliminarea CO2 care poate sa provina fie din respiratia tisulara, fie din tamponarea acizior organici nevolatili care rezulta din metabolismul intermediar. Aceasta eliminare a CO2 este de 20 ori mai rapida decat patrunderea O2. Orice reducere a eliminarii prin permeabilitatea scazuta a membranei alveolo-capilare sau prin scaderea mobilitatii toracice poate duce la acidoza gazoasa, iar prin hiperventilatie se realiz alcaloza gazoasa. Rinichii

Pielea prin eliminarea transpiratiei, reprez echivalentul functional al unui rinichi Ficat prin: Fctia proteoformatoare si fctiile de oxidare a acidului lactic

Fcta de sulfo si glucuronoconjugare a catabolitilor acizi

Tubul digestiv prin eliminarea excesului de sarcini acide sau alcaline.

Aparatul cardiovascular realiz omogenizarea si transportul sarcinilor in exces spre organele cu rol de eliminare.

Fiziologia seriei eritrocitare

Informatii generale:

Sinonime: eritrocite/globule rosii (hematii provine din limba gr, de la cuv haima = sange).

Rol esential: in transp de O2 intre tesuturi

Nr hematiilor: B 5.100.000+_500.000 mm3/ sange

F 4.600.000 +_ 500.000 mm3/ sangeVariatii ale nrului:

Cresteri:

de natura fizio:

la varstele tinere (printr-un consum exag datorat proceselor de crestere

la altitudine in conditiile unei reduceri a p partiale a oxigenului atmosferic si => poliglobulia de altitudine

efortul fizic prin hemoconcentratie

in emotii

in sterile de deshidratare

de nat patologica:

boli insotite de hipoxie tisulara

Scaderi:

fizio:

hemodilutie in sit unei ingestii exag de apa / la pers ce muncesc in conditii de p atm crescuta

hiperbarism: mineri, scafandri

patologice:

hemoragii

icter hemolitic

anemii

Variatii

De numar:

scade nr de eritrocite: anemie

creste nr eritrocite : poliglobulie

De forma:

ovale = ovalocite

cu forme negeometrice, bizare = polikilocite

eritrocite sferice = sferocite

in secera = depanocite

De culoare

palide, slab colorate = hipocrome

intens colorate = hipercrome

normo-, hipo-, hiperocrome = anizocromie

Functii:

transp O2 la tesuturi

intervin in hemostaza

factori de aparare impotriva agresiunilor de diferite etiologii

Forma eritrocitului

elemente celulare anucleate

forma de discuri bi-/uniconcave comparata cu a unui biscuit de sampanie

prezenta concavitatii le confera avantaje functionale ca echidistanta, suprafata de schimb maxima, o mare rezistenta la variatiile de p osmotica

= capabila sa treaca prin mari modificari de volum fara ca integritatea membranei sa fie periclitata

Dimensiune suspendate in plasma, au un diametru de 7,5-8,3 micrometrii, care scade odata cu inaintarea in varsta a celulei

in conditii patologice pot aparea hematii cu dimensiuni anormale: macrocitele + microcitele

anizocitoza = variabilitatea dimensiunilor eritrocitare dat aparitiei hematiilor tinere de dimensiuni mari

Culoare

la microscop obisnuit: heematiile suspendate au o cul rosie portocalie dat prez hg

zona centrala = mai palida dat grosimii reduse a celulei

continutul in hg nu poate fi modificat decat in sensul scaderii

cul rosie portocalie aprinsa oxihg din sangele arterial cul mai inchisa din sangele venos carbohg carboxihg ce apare in intoxicatiile cu oxid de carbon, are o cul rosie deschisa rosie bruna = methgStruct eritr

elem celulare anucleate

Membr eritrocitara particularitati:

formatiune bistratificata formata din particule proteice inglobate intr-o masa lipidica imp

Prop eritr

1. Plasticitate: prop eritr mature de a-si modif forma la trecerea prin capilare cu diam < diam eritrocitar la niv circulatiei capilare ia forme variate (ciuperca) poate traversa pori de 2,3-3 micrometri fara a fi distrus se pierde odata cu imbatranirea celulelor2. Plachetarea = prop eritr de a se deplasa in fisicuri la niv capilarelor 3. Rezistenta globulara = rez E la solicitari mecanice, chimice, biologice.4. Sedimentarea = prop E lasate in repaus de a sedimenta in virtutea gravitatiei (recoltare pe anticoagulant). Normal:

VSH = 1-10 mm /h la F

2-13 mm / h la B

5. Scintilatia = prop E de a reflecta razele de lumina

Fiziologia Hg

Structura Hg

cromoproteina molecula globulara formata din 4 subunitati fiecare unitate contine: o grupare prostetica hem atasata de o grupare polipeptidica globina

Hematopoeza

= procesul de formare a hematiilor si necesita dezvoltarea progresiva a caracterelor structurale si functionale specifice unei anumite serii celulare prin diferentiere si maturatie

proliferarea continua celulara in vederea mentinerii in limite normale a celulelor sanguine. producerea neintrerupta a elem figurate ale seriei rosii este asig de un nr red de celule din maduva hematopoetica = celule stem pluripotente.Pana in luna 5 a vietii embrionare nu exista cavitati osoase. => sediul proceselor de hematopoeza sufera o deplasare in etape succesive:

1. Et mezoblastica (0-2 luni) : hematiile nucleate mari, caract acestei perioade se formeaza in insule de tesut mezenchimatos de la niv sacului vitelin.2. Et hepatica (2-5 luni): hematopoeza este preluata de ficat, splina, timus si ggl limfatici care produc hematii anucleate.3. Et medulara (incepe din luna 5 a vietii embrionare): se dezv maduva osoasa rosie(hematogena)La nastere ea ocupa in intregime cavitatile osoase si este capabila sa preia total hematopoeza.

La varsta de aprox 4 ani incep sa apara cantitati semnificative de maduva galbena nefunctionala.

In jurul varstei de 18 ani, maduva rosie atinge greutatea adulta 2500 g (50% din cantitate fiind necesara pt acoperirea necesarului curent de hematii). Datorita acestui fapt, transformarea treptata si reversibila in maduva galbena si ulterior fibrozarea (maduva cenusie), ce apar in cursul vietii, nu afecteaza esential nr-ul de elemente figurate.

!Maduva hematogena activa = localizata la nivel de vertebre, stern, coaste si epifizele proximale ale femurului si tibiei.

Cinetica eritropoezei

Pornind de la celula primordiala si trecand prin dezvoltarea normoblastica spre hematia adulta, seria eritrocitara = un tot unitar in dezvoltare.

Eritron = totalitatea celulelor eritropoetice si a eritrocitelor adulte. = un organ functional dispersat dar unic.Elem celulare componente ale eritronului (in ordinea cronologica a aparitiei lor):

Celula primordiala = celula matca (celula stem) = un elem multipotential, cap sa devina capul de serie atat in eritropoeza cat si in leuco sua trombopoeza.

la nivel de maduva celulele de acest tip ar forma un pool cu 2 compartim: primul format din celule multipotentiale cu turnover lent (rezerva)

al doilea format din celule programate unipotential care dau nastere rapid, fie seriei rosii, fie seriei albe.

Celulele stem latente sunt simultate de o citokina capabila sa induca proliferarea rapida a lor prin interm unui receptor specific. Ele vor da nastere la 2 tipuri de celule:

Celule stem mieloide, multipotente se vor diferentia in variate tipuri de celule progenitoare, care vor urma linia de maturare in eritrocite, neutrofile, eozinofile, bazofile, mastocite, monocite si trombocite. Celule stem limfoide vor genera celule progenitoare unipotente care se vor matura transformandu-se in lifocite B si T.Reglarea eritropoezei

Eritropoeza moleculara se desf in 2 et:

et de diviziune

maturare

lansare in circulatie

Et de diviziune Celula stem multipotenta se divide intr-un element identic si altul precursor al seriei eritrocitare. Eritropoetina se ataseaza pe celulele eritroide precursoare, le stimuleaza sa se diferentieze si prolifereze inmultindu-se pt a da nastere proeritroblastului, prima celula a seriei eritrocitare, o celula mare intens bazofila cu nucleu de dimensiuni mari.

In etapele succesive, proeritroblastul se multiplica producand 2 eritroblasti bazofili ce vor da nastere eritroblastului policromatofil formator de Hg.

Din diviziunea eritroblastului policromatofil provin eritroblasti oxifili (acidofili) care contin mari cantitati de Hg.

Eritroblastii oxifili isi pierd nucleul transformandu-se in reticulocite care continua sa sintetizeze hg si care stabilesc contacte stranse cu fata externa a endoteliului capilare pe care il traverseaza spre lumenul capilar.

Reticulocite

eritrocitele tinere

anucleate

imature

se matureaza complet in circulatia periferica la 1-2 zile dupa ce parasesc maduva osoasa

zilnic aprox 1% din eritrocite sunt inlocuite cu eritrocite tinere.

2.Etape de maturare in care are loc:

a. reducerea pana la disparitia nucleului

b. cresterea continutului de hg

c. scaderea ARN ribozomal

3. Etapa de lansare

- prin miscari active = citodiabaza

- dupa 24-48 h de la lansarea reticulocitelor in circulatie are loc maturarea si transformarea lor in eritrocite.

reticulocitele se gasesc in sangele circulant in proportie de 0,5-1,5 %

durata de viata a E mature : 120 zile

Hematopoeza = reglata de echilibrul dintre semnalele activatoare si inhibitorii cresterii celulelor hematopoetice. Rolul cel mai imp in prolif liniei celulare eritrocitare revine eritropoetinei.

Mentinerea ech intre elem eritrocitare lansate in circ si cele distruse: prin mec complexe nervoase si umorale de reglare.

Excitantul fiziologic al autoreglarii eritropoezei este nivelul presiunii partiale a oxigenului de la nivelul tesuturilor. Cand p oxigenului scade = > hipoxie, apare poliglobulia ca urmare a lansarii in circulatie a unui nr cat mai mare de reticulocite de catre eritropoetina.

Eritropoetina= o glico proteina acida, hormonala, alcatuita din 166 AA

Sinteza are loc:

la niv celulelor granuloase ale aparatului juxtaglomerular renal ( 90%)

la niv ficatului 5-10 % din secretia bazala mai ales in cursul vietii fetale si la NN.

Asigura ajustarea productiei de eritrocite in fctie de necesitatile de oxigen ale org. In absenta ei, proeritroblastii si eritroblastii sufera un proces de moarte celulara programata = apoptoza. In conditiile anemiei acute apar concentratii crescute ale eritrpoetinei plasmatice in fctie de severitatea hipoxiei.

Biosinteza are la baza efectul direct al deficitului de O2 tisular asupra celulelor producatoare ale acesteia. Detectia presiunii oxigenului este realiz de catre o hemoproteina de la suprafata celulelor producatoare de eritropoetina, cu rol de senzor al nivelului oxigenarii tisulare.

Alaturi de mecansimul umoral si in legatura cu acesta este mec nervos.

Sectionarea maduvei spinarii in regiunea cervicala scade raspunsul eritrocitar la hipoxie ca urmare a intreruperii legaturilor dintre centrii nervosi superiori si organele efectoare.

Hipoxia tisulara ca stimul fiziologic al eritropoezei ar actiona:

direct asupra unor grupe neuronale centrale

indirect prin interm receptorilor de la niv zonei sinocarotidiene si cardio-aortice.

Grupele sanguine

La suprafata eritrocitelor exista un complex de determinanti antigenici in majoritatea cazurilor de natura zaharidica care le confera un grade inalt de specificitate imunologica.

In plasma exista niste anticorpi impotriva unor astfel de antigene, reactia dintre acestea ducand la formarea de agregate ireversibile = fenomenul de aglutinare.

In functie de prezenta diferitelor antigene (aglutinogene) si a Ac (aglutinine)

Aglutinogene (A, B)

= glicoprot prez pe suprafata hematiilor

apar in l 3 de viata intrauterina

Aglutininele (alfa, beta)

= Ac prez in plasma, bivalenti

Grupa AntigeneAnticorpi

0 / I

--

alfa, beta

A/ II

A

beta

B/ III

B

Imp grupelor sanguine

Grupa sanguina a unui individ = > transfuzii

Pt realiz transfuziei corecte trebuie cunoscuta compatibilitatea dintre sangele donatorului cu al primitorului.

Pt transfuzii > 500 ml donatorul trebuie sa aiba aceasi grupa cu primitorul.

Pt transfuzii < 500 ml e imp aglutinogenul donatorului.

Exista si alte sisteme antigenice prez pe suprafata hematiei. Aceastea dau o reactie de aparare redusa.

Circuitul fierului in organsim

Fe asigura unitatea si functionalitatea moleculei de Hg.

Cant totala de Fe din org atinge valori de 4g. Se compartimenteaza in:

1. hemoglobinic -67% din total2. de depozit 27 % sub 2 forme:i. feritina = combinatie hidrosolubila in care hidroxidul feros se fixeaza pe o prot purtatoare = apoferitinaii. hemosiderina = o feritina partial hidrolizata si prin aceasta insolubila 3. mioglobinic 3,5% in care Fe se afla inclus sub forma de hem inconjurat de o bucla formata din 150 de Aa. 4. compartimentul labil reprez de Fe aflat in curs de a traversa membrana normoblastilor5. din enzimele oxidative 0,2 % - asig desfasurarea activitatii acestora6. plasmatic forma mobila avand un turnover de 24 h, reprez forma de deplasare a lui de la zonele de absorbtie spre cele de depozitare, utilizare, excretie. In plasma Fe circula sub forma de Fe3+ fixat pe transferina.Necesarul variaza in fctie de:

varsta sex starea fiziologicaDe ex:

copii 5 mg/24 h femei tinere 20 mg/24 h

femei gravide 30 mg/24 h barbati 10 mg/24 h

Aceste cant sunt furnizate prin alimentatie. Un regim alimentar obisnuit aduce un aport de 10-20 mg/24 h.

In alim Fe-ul apare sub forma de saruri, complexe aminoacidice si compusi de hem.

Absorbtia Fe-ului

din alimente se desf prin transp activ la niv IS fiind max la niv mucoasei duodenale.Fe-ul trivalent din alim este redus in forma bivalenta si apoi transportat prin membrana celulei intestinale. In interiorul celului are loc oxidarea Fe2+ in Fe3+.

O buna parte din acest Fe se combina reversibil cu apoferitina, produsa de ribozomii celulei intestinale, formand feritina si ramand depozitata in celule.

In functie de necesitatile org, feritina se poate desface eliberand Fe3+, care trece in circulatie, formand transferina circulanta.Excesul de transferina neutilizat in circulatie, poate fi captat de celule intestinale care il depoziteaza.

Compusii de hem aflati in alimente fie sunt trecuti ca atare din tubul digestiv in circulatie, fie sunt in prealabil degradati, eliberand Fe 2+ care este captat de celula intestinala.

Abs Fe-ului=modulata de mai multi factori:

a. continutul in Fe 2+ al org:supraincarcarea cu Fe 2+ impiedica evacuarea in sange a metalului absorbit si fixat sub forma de feritina in celula intestinala.Eliminarea excesului creat are loc prin:

1. procesul de descuamare a epiteliului intestinal (excesul de Fe plasmatic trece in celula intestinala unde se fixeaza)2. trecerea macrofagelor incarcate cu Fe din tesutul interstitial in lumenul intestinal.In conditiile unui deficit de Fe celula intestinala nu mai retine depozite de feritina si are loc trecerea rapida din intestin in torentul circulator. b. Secretia gastrica fav abs Fe-ului, reducandu-l din forma trivalenta in cea bivalenta. S-a descris in secretia gastrica si prezenta unui compus activ denum gastroferitina, care reduce absorbtia Fe-ului. c. Functia hepatica si cea pancreatica unele afectiuni cronice la acest nivel cresc absorbtia in mod similar actionand si secretia biliara.d. Compozitia alimentelor

Reduc absorbtia Fe-ului prin formare de complexe inerte: regimurile alimentare bogate in oxalati, fosfati. Cresc absorbtia prin actiunea lor reducatoare alimentele bogate in vit C (patrunjel verde) Imbunatatirea absorbtiei prin activarea secretiei gastrice: cantitatile moderate de alcoole. Hipoxia tisulara si anemia maresc si ele absorbtia Fe-ului.Transportul Fe-ului

Circulatia Fe-ului poate fi considerata un sistem inchis in care pierderile prin eliminare sunt reduse la minimum.

O data absorbit, un ion de Fe2+ poate circula cateva luni inainte de a fi eliminat. Aceasta circulatie incepe la niv de absorbtie, de unde sub forma de transferina, Fe este transp in maduva rosie de unde este preluat de normoblasti in vederea sintezei de Hg.

Fixat ulterior in eritrocitul adult, Fe2+ circula pana in mom hemolizei, cand Hg este captata de celulele fagocitare ale reticolului endotelial.

Excretia Fe-ului

Eficacitatea sistemului de conservare nu permite in 24 h eliminarea unei cant de Fe mai mari decat 10 % din continutul total.

Cea mai imp cale de eliminare digestiva: 1 mg Fe se pierde zilnic prin materiile fecale, cantitati mai reduse prin exfolierea pielii si urina.

La F, 1mg/zi se pierde in cazul lactatiei si hemoragiilor menstruale.

Factorii cu rol catalitic in sinteza hemoglobinei

Fe bivalent, indeplineste rol catalitic si de substrat

Cu aport zilnic de 2 mg pt a absorbi Fe si a intretine viabilitatea hematiilor si pt a mentine o desfasurare normala a hematopoezei.

Co deprivarea de Co det avitaminoza B12 si anemia consecutiva.

Ni induce stari de usoara anoxie celulara necesare pt a stimula secretia bazala de eritropoetina pt o hematopoeza activa.

HCl gastric actioneaza indirect pt red Fe3+ in Fe2+Vit C, PP, B6 - imp pt procesele de hematopoeza si activitatii enzimelor din eritrocitul adult.

Acidul folic = factor antianemic extrinsec se afla in alim sub forma conjugata si se deconjuga in mom absorbtiei intestinale. La niv de tesuturi, acidul folic este redus succesiv in prez vit C si a homocisteinei la acid dihidrofolic si apoi la acid tetrahidrofolic din care rezulta acidul folinic (forma finala activa: aceasta intervine in sinteza purinelor, mai ales a ADN-ului si a histidinei in acest mod se produce participarea acidului folinic in procesul de maturatie, absenta sa det aparitia anemiei megaloblastice).

Histidina = un Aa cu forma activa L histidina care prin decarboxilare => histamina cu rol in reactiile imune.

Vit B12/ciancobalamina/factor antianemic extrinsec Castle !

Necesara in cant de 1 microgram in 24 h

Se absoarbe la niv ileonului inf si strabate mucoasa combinandu-se in prealabil cu o mucoproteina de origine gastrica num factor antianemic intrinsec Castle

Deficitele de absorbtie apar in anaclorhidrii, botriocefaloza si gastrectomii sau prin scaderea / disparitia HCl de la niv gastric. Ajunsa in sange, vit B12 circula fixata de o globina transportatoare.

La nivel de tesuturi, ea actioneaza stimuland sinteza de novo a gruparilor metil, metabolizarea acidului folic in acid folinic si sinteza de ARN si ADN.

Deficitul de vit B12 det degenerari in sis nervos, defecte de maturizare in seria eritrocitara cu aparitia unor megaloblasti si anemie consecutiva (anemie megaloblastica).Degradarea eritrocitelor hemoliza fiziologica

Durata de viata a hematiilor este de cca 120 zile. Distrugerea lor ( hemoliza fiziologica) se desf la 3 niveluri:

1. In splina sistem de sechestrare vasculara a hematiilor modificate permitand fixarea hematiilor cu modificari minime. Din arteriolele mici, hematiile trec in zona marginala formata din pulpa alba, celulele reticulo-endoteliale de la acest nivel formeaza un filtru mecanic care incetineste progresia hematiilor lezate. Intrand in pulpa rosie, maj hematiilor trec prin vasele sinusale captusite cu celule macrofage care det distrugerea celulelor fragilizate prin imbatranire. Procesele de hemoliza splenica sunt influentate si de activitatea unor factori umorali secretati la acest nivel:

Hemolizina part la distrugerea membranei hematice

Splenine:

Cu rol in cresterea rezistentei globulare

Cu efect hemolizant

2. Ficatul capabil sa distruga doar hematiile cu vicii evidente de conformatie. Ficatul are un rol extrem de imp in hemoliza pt ca din sangele debitat de inima, 55 % trece prin ficat fata de 5 % cat trece prin filtrul splenic.3. Circulatia generala hematiile fragilizate si deformate prin imbatranire pot fi distruse si in mom trecerii prin diverse paturi capilare prin actiunea fortelor hidrodinamice care pot depasi capacitatea de rezistenta globulara. Pigmentul elibera prin hematiile distruse este captat de celulele macrofage ale sistemului reticulo-endotelial.

!!!Hemoglobina se transforma in coleglobina care prin pierderea Fe bivalent trece in biliverdinglobina, pierzand globina, aceasta se transforma in biliverdina, care este redusa apoi in biliverdina prehepatica.

La niv ficatului, aceasta sufera un proces de glucurono- / sulfo-conjugare fiind transformata in biliverdina hepatica ce sta la originea pigmentilor biliari. LEUCOCITELE=Celule circulante implicate in apararea organismului si nu contin hemoglobina.

Valorile normale variaza intre:

Adult 6000-8000 / mm3

In sangele N-N este intre 12.000-20.000/mm3

La sugari: 9000-12000/mm3

Cresteri ale nr leucocitelor leucocitoza fiziologica poate aparea in:

Sarcina

Ef fizic

Frig

Emotii

In alte stari de predominanta a SNV simpatic

Leucocitoza patologica

Diabet

Leucemii

Stari infectioase acute, subacute, cronice

Neoplasme

Scaderea nr leucocitelor leucopenie fiziologica la: pers varstnice.

Leucopenie patologica: aplazii medulare prin iradiere, intoxicatii cu benzen, febra tifoida, gripa, rujeola, malarie.

Clasificarea morfofunctionala a leucocitelor = formula eritrocitara. Dupa aspectul nucleului avem:

Mononucleare agranulocite = 32,5 % din totalul leucocitelor si sunt reprez de:

Limfocite 25,5 % - celule mici

Monocite 5% - celule mari

Polinucleare granulocite (citoplasma cu granulatii) 67, 5% au nucleu polilobat.

(de retinut procente)

In fctie de abilitatile tinctoriale ale granulelor din citoplasma, polinuclearele sunt:

Neutrofile

Eozinofile

Bazofile

Leucocitele circulante nu reprez decat un compartiment cu semnificatie functionala redusa. Aceste celule extrem de diferentiate parcurg un circuit de la maduva spre sange si de aici in tesuturi unde isi indeplinesc functia de baza.

Granulocitele procesul de formare si maturare a granulocitelor de la niv maduvei hematogene = granulopoieza. LEUCOCITE

= celulele ce form seria granulocitara sunt in ordinea aparitiei:

Celula primordiala aceeasi celula stem ca si in cazul eritropoiezei; e initial multipotentiala, sufera o deviere leucoida, se trans intr-o celula unipotentiala care genereaza doar elementele seriei albe.

Mieloblastul in primele 24 h sufera prima diviziune a seriei

Promielocitul rezultatul primei diviziuni si trece prin a 2-a diviziune a seriei

Mielocitul contine granulatii specifice, intra in a 3-a diviziune

Metamielocitul nu se mai divide, seria continuand-se prin maturare treptata

Granulocitul tanar nesegmentat cu nucleu alungit pliat, cu condensari

Granulocitul adult forma matura, circulanta a seriei granulocitare cu d=12-15 micrometri, nucleul este segmentat in 3-5 lobi.

Devierile spre stanga a formulei leucocitare = o predominanta a leucocitelor tinere, putin segmentate = activitate granulopoetica intensa si, invers, devierile spre dreapta = proces de imbatranire a seriei.

Citoplasma granulocitelor contine granulatii neutrofile, eozinofile, bazofile caracteristice.

Forma granulocitelor = variabila datorita mobilitatii. Ele se afla intr-o continua deplasare. Celula emite pseudopode in directia de deplasare.

Granulocitele = populatie unica ce progreseaza dinspre maduva hematogena =>circulatie => tesuturi

Acest proces este format din:

Componenta granulopoietica formeaza pool-ul mitotic; e reprez de celulele medulare, care prin 3 mitoze trec in decurs de 4 zile prin stadiile de mieloblasti, promielocite, metamielocite.

Componenta de maturare- metamielocitele care in decurs de 5 zile devin mature trecand succesiv la niv maduvei de la forma de granulocit tanar nesegmentat la cea de granulocit adult segmentat; aceste forme reprez o etapa de stocare a granulocitelor.

Componenta sangvina = reprez de granulocite adulte care trec in sange unde circula cel mult 1 zi si se repartizeaza in 2 compartimente:

Compartimentul circulant care sunt antrenate in torentul circulator

Compartimentul marginal care sunt fixate pe peretele capilar, si care, relativ imobile, sunt gata de o interventia locala imediata.

Componenta tisulara din durata totala a vietii de circa 15 zile, granulocitele adulte circula 1 zi in sange, apoi se afla in tesuturi unde isi indeplinesc functia 4-5 zile dupa care sunt distruse.

Reglarea granulopoiezei

Exista urmatoarele ipoteze:

1. Umorale locale care au la baza urmatorii factori: Granulopoietina tisulara factor umoral cu acitune similiara eritropoietinei Sistem al factorilor granulocitari (granulocitele mature sunt capabile sa regleze granulopoieza prin producerea unor factori inhibitori sau inductori).2. Mecanisme neuroendocrine generale

Granulopoieza este stimulata de toxinele microbiene, de resturile leucocitelor distruse, de proteinele straine structurii organismului, acesti factori antigenici ar actiona declansand reactii nervoase si endocrine:

Componenta nervoasa catre centrii simpatici ai granulopoiezei din hipotalamus Componenta endocrina

Componenta endocrina !!!!!= reprez de sistemul hipofizo-cortico-suprarenal prin stimularea:

Secretiei de factor eliberator care det secretia de ACTH din hipofiza anterioara, ACTH det cresterea secretiei de glucocorticoizi din corticosuprarenala care exercita efecte inhibitoare la niv maduvei, det fenomene de eozinopenie si limfopenie.

Hipofiza ar mai stimula granulopoieza si prin hormonul somatotrop si prolactina.

Tiroida hipertiroidiile se insotesc de eozinofile cu limfocitoza

Hipotiroidiile se caract prin leucopenie

Hormonii androgeni stimuleaza granulopoieza

Splina intervine prin:

Secretia unui factor stimulator intervine in granulopoieza

Faptul ca la niv splinei are loc distrugerea leucocitelor

Functiile granulocitelor neutrofile si eozinofile

Combaterea agentilor antigenici patrunsi in organism sunt reprez in esenta de acumularea focala fagocitica. Acumularea focala leucocitele se acumuleaza in tesuturi unde se cantoneaza agentul agresor.

Patrunderea intr-un teritoriu tisular a unu agent inflamator oarecare det dilatarea capilarelor si venulelor din apropiere. Granulocitele isi incetinesc circulatia si se fixeaza pe peretele capilar. Ulterior, modificandu-si forma prin emitere de pesudopoze, ele se strecoara printre celule endoteliale in spatiul interstitial.

Acest fenomen de diapedeza e urmat de deplasarea amoeboidala si acumularea focala in jurul agentului inflamator care a declansat procesul.

In esenta aceasta acumulare focala este consecinta unei migrari directionate, dictata prin:

Fenomene de chimiotactism pozitiv (atractie) Fenomene de chimiotactism negativ (respingere) 1. Mecanismele fizice sunt:

Atractia electrostatica dintre leucocitele incarcate pozitiv si focarul inflamator electronegativ, datorita acumularii de acizi organici rezultati din distrugerile tisulare (in cazul infectiilor datorita echipamentului enzimatic si agentului patogen format din hialuronidaza si diverse proteaze). Prezenta suprafetelor rugoase si tensiunea superficiala scazuta din focar care det zona de membrana in care devine posibila emiterea pseudopodelor ce permit deplasarea. 2. Mecanisme chimice factori care produsi de tesutul lezat creaza prin difuziune la distanta un gradient de concentratie de minim 1 % care poate fi perceput si urmarit de granulocit. Dintre substantele chemotactice pozitive se pot cita:

Ca2+ Leucotoxine tisulare, eliberate prin distrugerile tisulare datorate agentilor termici, mecanici, chimici

Bradikinine

Toxine bacteriene

Opsoninele (factori nesepecifici circulanti proteici cu rol de activare a procesului de acumulare focala)!!!

Anticorpii specifici la antigenul tisular (formeaza complexe Ag-Ac care atrag granulocitele)

Sistemul complement (sistem de 9 factori serici activati in prezenta complexelor Ag-Ac)

Sis complement favorizeaza imunoaderenta sau chemotactismul apropiat.

De ex:

Fact 3 al sistemului compl (C3) se fixeaza simultan pe complexul Ag-Ac si suprafata neutrofilului determinand aderenta lor.

O parte din factorii sis complement sunt solubili, creaza un gradient de concentratie care poate fi recunoscut de esterazele si ATP-aza leucocitara in acest fel leucocitul ar fi ghidat in cursul deplasarii sale spre focar.

Factorii C3 + C5 det deplasarea neutrofilelor si actioneaza asupra bazofilelor determinand eliberarea de histamina.

Complexul de factori C5,C6,C7 atrage eozinofilele.

Chemotactismul negativ

= det de o serie de factori chimici leucocidinele (toxine microbiene), anestezicele si unii hormoni.

Fagocitoza

Se desf in 4 etape:

1. Aderarea pseudopodele granulocitului se fixeaaza pe suprafata corpusculului de epurat prin interm:

Fact fizici (rugozitatea corpusculilor si electronegativitatea sa)

Fact chimici (modificarile locale ale membranei leucocitare)

Aderarea = fixarea particulei de fagocitat (Ag) la niv unor receptori de pe suprafata membranei fagocitului prin opsonizarea (inactivarea) agentilor antifagocitari realizata prin fixarea opsoninelor termostabile (Ac) sau termolabile ( factorii sistemului complement).

Pe suprafata leucocitului exista receptor pt complement si pt Ac ce permit fixarea complexului coresp cu Ag. Actiunea receptorilor pt Ac reprez semnalul pt inglobarea materialului fixat.

2. Inglobarea

Pseudopodele se gelifica, retractandu-se.

Particula straina org = inglobata intr-o vezicula membranara numita fagozom. Aceasta proemina in citoplasma, e inconj de organitele celulare si in scurt timp se detaseaza de membrana.

3. Digestia

Lizozomii fagocitului fuzioneaza cu fagozomii formand fago-lizozomul, actiune datorata acumularii de acid lactic care prin scaderea ph-ului det instabilitatea membranelor citoplasmatice care se contopesc.

O data fuziunea realizata, hidrolazele lizozomale sunt injectate in interiorul fagozomului incepandu-si actiunea distructiva. Astfel lizozimul si alte enzime blocheaza oxidarile in germenul inglobat, ii modifica permeabilitatea si det liza membranei sale .

Formarea fago-lizozomilor este favorizata si de cresterea sintezei si incorporarii lipidelor necesare noii structuri membranare.

4. Distrugerea leucocitelor

Leucocitul este distrus si transformat intr-un globul de puroi prin:

Excesul de toxine eliberate in urma distrugerii germenilor

Fenomene de autoliza dat enzimelor lizozomale eliberate in citoplasma

Functia secretoare a leucocitelor in cursul inflamatiei

Eliberarea enzimelor lizozomale in afara leucocitelor este un proces secretor realiz de leucocitele intacte cu rol in reactiile locale si generale ale procesului inflamator.

Secretia se realiz at cand fagolizozomul nu este complet separat de membrana celulara mentinand inca o comunicare cu mediul extern.

Prin aceste procese sunt eliminate in mediul extracelular 3 categorii de mediatori ai inflamatiei:

Grupul radicalilor liberi (anionul superoxid)

Grupul derivatilor de ac arahidonic membranar (prostaglandine, tromboxani)

Grupul enzimelor lizozomale (colagenaze, elastaze)

Dintre factorii leucocitari cei mai imp:

Enz lizozomale ajunse in afara granulocitului ataca si distrug membranele bazale ale epiteliului vascular. !!!SRSA (Slow reacting substance of anaphylaxis) = factor leucocitar leucotrienic eliberat in cursul fagocitozei, actioneaza asupra eozinofilelor bazofile determinand eliberarea de histamina. Are actiune puternic arteriolo- si capilaro-dilatatoare care combinata cu efectele sale veno-constrictoare il fac sa reprez un elem declansator in starile de soc anafilactic. Proteinele bazice de natura leucocitara ajunse in mediul focarului inflamator participa la permeabilizarea vasculara din teritoriu si la fenomenele de degranulare a mastocitelor Pirogenul substante proteice eliberate de leucocite in focarul inflamator patrund in circulatie si det prin stimularea centrilor termogenezei din hipotalamus reactia febrila ce insoteste evolutia focarului. Tromboplastina neutrofilica granulocitele contin si elibereaza in cursul fagocitozei acest factor procoagulant.Functiile granulocitelor bazofile ( mastocite)

Mastocitele = granulocite specializate in directia stocarii si eliberarii de histamina.

Ele furnizeaza circa jum din histamina circulanta.

Complexul monocite macrofage

= ansamblu celular circulant cu o origine si o functie comuna

Celulele acestui complex prez si particularitati morfologice in fctie de tesutul in care ajung si actioneaza

Celule complexului provin din aceeasi celula mezenchimala nediferentiata.

La niv de maduva, celula stem multipotentiala suferind un proces de programare mieloida se transf intr-o celula unipotentiala.

Aceasta genereaza prin diferentiere monoblastul, capul de serie al complexului, care prin diviziune da nastere promonocitului si apoi monocitului sanguin circulant.

Diferentierea medulara dureaza ~ 3-4 zile. Monocitul odata eliberat in sange, nu circula decat 1-4 zilem dupa care prin diapedeza patrunde in tesuturi, se maturizeaza definitiv si este stocat pt perioade de 2 luni pana la ani de zile sub forma de macrofage libere. Un alt component tisular al complexului monocite-macrofage este grupul macrofagelor fixe. Ele sunt deosebit de dezvoltate in tractul gastro-intestinal, ficat (celule Kupfer) si splina, unde formeaza sistemul reticulo-endotelial (SRE). !!! In fctie de necesitatile organismului, macrofagele fixe pot deveni mobile si invers. In inflamatii trecerea monocitelor din circulatie in tesuturi se accelereaza semnificativ.

Date de morfologie functionala

Monocitele circulante

Pot fi de dim mari (20-30 micrometri diametru) sau mici (15-20 micrometri)

Nucleul sit excentric = rotund sau oval

Forma celulei depinde de starea sa functionala:

Triunghiulara, cu unul dintre varfuri ramas in urma => monocitele in miscare

Aplatizate, cu nucleul central, margini franjurate, cu miscari ondulatorii caract => monocitele aderente pe o suprafata (sticla)

Macrofagele tisulare:

Variate ca aspect si au organitele bn defzv

Diam intre 20 -50 micrometri

Functii:

Functia fagocitara difera in fctie de forma libera / cea fixa.

Macrofagele libere se deplaseaza spre particula de fagocitat prin fenomenele chemotactice declansate de factori mediatori. In cazul macrofagelor exista asa zisul necrotactism (atractia de catre resturile celulare distruse din focarul inflamator). Spre deosebire de granulocite, macrofagul poate fagocita un nr mai mare de particule voluminoase.

Macrofagele fixe (din ficat, ggl limf) part la epurarea circulatiei fie prin extinderea de pseudopode, fie prin deschierea unor vacuole de captare la suprafata.

1. Fctia secretorie macrofagele au participare majora la fctia de aparare locala si generala2. Fctia metabolica de participare a macrofagelor in: Degradarea hb si reciclarea Fe-ului Metabolismul si sinteza a numeroase lipide ( prin num enzime) Fixeaza si degradeaza insulina Elibereaza factori ce induc fibrozarea (cicatrizarea) leziunilor3. Fctia imunitara macrofagele interactioneaza complex cu limfocitele in realiz apararii specifice a org. Interactiunea macrofagelor cu limfocitele are loc in 2 etape:a. Etapa de inducere a raspunsului imun in cursul careia macrofagul prez antigenul limfocitelor T si B, in vederea declansarii rsp-ului imun.b. Etapa efectoare a imunitatii celulare in care limfocitele T activate activeaza la randul lor macrofagele in vederea distrugerii antigenului. Antigenul fagocitat=scindat incomplet de macrofag. Astfel se izoleaza fragmentele caracteristice ale structurii moleculare antigenice care reprez informatia antigenica. Aceasta e transmisa limfocitelor T, ce activeaza limfocitele B, care pe baza ei isi modifica metabolismul proteic, in sensul sintezei anticorpilor specifici antigenului.Limfocite

= celule caract printr-o mare specificitate

Mici 4-10 microm

Mari 20-30 microm ( cu un nr mare de organite celulare)

Plasmocitele !!

= limfocite avand nucleul de cromatina dispusa sub forma de spita de roata

Nu apar in circulatie, sunt cantonate in teusul limfoid si focarul inflamator

Indeplinesc rolul de efectori in fctia de aparare

TROMBOCITELE

Plachete sanguine

Elemente acelulare

Anucleate

Aflate in circulatie unde joaca rol in hemostaza

Trombopoieza - in maduva rosie hematogena din aceeasi celula stem multipotentiala.

Prin procese de diferentiere si diviziune se formeaza:

Megacarioblastul celula cu nucleu si diametru de pana la 30 microm Promegacariocitul bazofil cu nucleul lobat Dupa 4-5 zile apare precursorul direct megacariocitul matur cu nucleul multilobat, iar citoplasma cu multe granulatii Prin fragmentarea megacarioctiului matur => trombocitele

Cinetica trombocitara

O treime din trombocite si mai ales cele nou-formate sunt cantonate la niv circulatiei splenice

2/3se afla in circulatie si participa si la procesele de hemostaza

Durata de viata 8 zile Sunt distruse in circulatia generala, ficat, splina

Nr normal de trombocite circ: 180.000-400.000 / mm3

tulburari de coagulare

>500.000/mm3 trombocitoze => fenomene de hipercoagulabilitate

Compoz:

Glucide

Prot

Lipide

Comp proteici:

Trombostenina - prot de tip contractil asemanatoare actomiozinei cu activitate ATP-azica Fibrinogenul factor procoagulant (25% de origine endogena , restul fiind captat de plasma) Factorii procoagulanti : V,VIII,XI, XII Factorul 2 plachetar factor procoagulant propriu trombocitului care nu are echivalent plasmatic cu rol in activarea fibrinogenului pe care il sensibilizeaza la actiunea trombinei, accelerand formarea monomerilor de fibrina, part la agregarea trombocitelor si blocheaza actiunea antitrombinei III.Comp lipidici:

Factorul 3 plachetar cu rol fctionalTrombocitele contin si serotonina care e captat din circ.Fctiile trombocitelor: sunt adaptate fucntiei hemostatice prin aderarea la peretele vascular lezat, fiind stimulate de acest contact, se agrega si secreta acei factori trombocitari realizand timpul trombocitar al hemostazei.

Hemostaza fiziologica

= ansamblul mec prin care org se apara impotriva hemoragiilor.

Alaturi de hemostaza fiziologica spontana, care este eficienta mai ales in cazul hemoragiilor vaselor mici capilare se mai descr si o hemostaza medicamentoasa si hemostaza chirurgicala.

Hemostaza fiziologica

Se desf in 4 timpi:

1. Timpul parietal ansamblul fenomenelor prin care lumenul vasc se micsoreaza reducand sau chiar oprind pt mom hemoragia, prin spasmul musculaturii vasculare contractia fiind de natura miogena. Acestui spasm i se suprapune un mec reflex simpatic:lezarea vasului stimuleaza reflex centrii vascoconstrictori medulari care det vasoconstrictie teritoriala.

Cu cat = leziunea mai mare, cu atat spasmul = mai puternic (ex. Leziunile prin zdrobire det o hemoragie initial mai redusa decat cele care sunt prin taieri cu lame fine).

Spasmul vascular reflex / miogen e sustinut in timp prin interv unor mec umorale:

Serotonina eliberata din plachete

Catecolaminele din atmosfera periplachetara venite in ctct cu receptorii musculaturii vasculare det o vasoconstrictie prelungita.

Alaturi de fenomenele de vasoconstrictie, reducerea lumenului vascular = favorizata si de actiunea compresiva a edemului tisular care se dezv in zona lezata.

2. Timpul trombocitar reprez de formarea trombusului alb trombocitar care inchide mai ferm lumenul vascular deja contractat. Trombusu alb se form prin aderarea trombocitelor de pe peretele vascular lezat si agregarea lor ulterioara prin:

a. Aderenta parietala : Trombocitele aderate sufera un proces de degranulare expulzand ADP-ul, factori 3 plachetari si Cc care initiaza etapa de agregare.b. Aderarea trombocitelor realiz in 3 faze: Agregarea provizorie = val primar fenomenul de fixare al trombocitelor intre ele la care part num factori: ioni de Ca, Mg, fibrinogen plachetar, Cc si serotonina => trombus permeabil Faza de remisiune trombocitele sufer o contractie centripeta si expulzeaza produsii de secretie in spatiile canaliculare din trombus care pregatesc desfasurarea etapei ulterioare. Agregarea definitiva = metamorfoza vascoasa trombocitele emit pseudopode interdigitate, se umfla si fuzioneaza definitiv => trombusul trombocitar etans, caract printr-o fragilitate deosebita.3. Timpul plasmatic cuprinde de fapt fenomenele de coagulare care se desf in decurs de pana la 5 min de la producerea leziunii si care conduc la formarea trombusului de fibrina care se retracta ulterior si asigura inchiderea de durata a vasului ca urmare a conversiei fibrinogenului in fibrina sub infl trombinei.Hemostaza definitiva

Apare dupa circa 7 zile cand acest trombus de fibrina = distrus prin procese de fibrinoliza asociate cu actiunea macrofagelor tisulare.

Spatiile formate sunt imd ocupate de fibroblasti. Prin secretia de colagen, fibroblastii det fibroza si inchiderea definitiva a vasului lezat.

Daca prin aceasta inchidere se produc fenomene de hipoxie in teritoriu, atunci in interiorul tesutului cicatriceal apar mici vase de neoformare care refac treptat legatura dintre cele 2 bonturi vasculare, readucand conditiile locale la starea initiala.

Coagularea sangelui

Principalul fenomen din timpul plasmatic al hemostazei.

= un proces enzimatic complex prin care fibrinogenul solubil din plasma se transf intr-o retea de fibrina in nodurile careia se fixeaza elementele figurate din sange.

Desfasurarea normala a acestui proces este garantata de echilibrul dintre factorii activatori (procoagulanti) si inhibitori (anticoagulanti).

Procesul de coagulare poate fi declansat prin:

Contactul sangelui cu suprafetele rugoase la scoaterea sa din org

Alterarea traumatica a peretelui vascular

Alterarea degenerativa a peretelui vasc

Dezech cuplului activator-inhibitor

Factorii plasmatici ai coagularii

Prima descr apart lui Morawitz (1905) care considera ca in plasma exista un precursor inactiv(protrombina) care in prez tromboplastinei plachetare si a ionilor de Ca se activeaza generand trombina activa.

Aceasta actioneaza asupra fibrinogenului solubil si il transforma in fibrina insolubila ce form matricea trombusului rosu definitiv.

Wright (1965) a pus la pct nomenclatura standardizata pt factorii plasmatici ai coagularii (cifre romane), factorii fiind numerotati in ord descoperirilor

Factorii sunt descr sub forma inuactiv de precursori (starea activa fiind indicata prin adaugarea literei la cifra coresp. In aceasta nomenclatura factorul 6 lipseste.

Factorul I = fibrinogen

Prot plasm aflata in conc de 0,25-0,5 g/dl. Scaderea sub 0,05 g/dl => tulburari hemoragice Sinteza are loc in ficat si in megacariocitul trombocitar.

Sub act enz a trombinei, legaturile arginin-glicina din struct fibrinogenului sunt acilate, se elibereaza rapid fibrinopeptidele A si B (cu rol vasoconstrictor local) apoi mai lent tripeptidul lantului alfa. Monomerii astfel izolati genereaza ulterior fibrina. Factorul II = protrombina

= o alfa-2-globuina, prot instabila, care se scindeaza in prez Ca 2+ si a protrombin-activatorilor generand trombina si alti factori procoagulanti: VII, IX, X.

Trombina= enzima dotata cu proprietati autocatalitice. In conc reduse putand sa act asupra protrombinei, favorizand scindarea sa dar sa aactineaza si la nivel

Trombocitar activand formarea trombusului alb.

Sediul sintezei protrombinei: in ficat, necesita prez vit K, stimulatoare a activitatii ribozomale.

Factorul III = tromboplastina tisulara / extrinseca

= lipoprot, localiz in creier, plaman, placenta, plasma

Eliberata prin traumatizarea tesuturilor, are o actiune peptidazica, contribuind la activarea protrombinei in trombina.Factorul IV = ionii de Ca2+, indispensabil proceselor de coagulare, participa la:

Formarea activatorului protrombinei

Conversia protrombinei in trombina

Formarea fibrinei insolubile

Factorul V = proaccelerina

= prot f labila, sediul sintezei ficat.

Printr-o activare similara cu cea a protrombinei genereaza accelerina (FVa ) part la formarea activatorului protrombinicFactorul VI : sub aceasta denum a fost descr initial accelerina. Descoperirea faptului ca aceasta nu reprez decat forma activata a factorului V, a det abandonarea acestei pozitii in nomenclatura activatorilor coagularii.

Factorul VII = proconvertina (=factor stabil)

= beta-globulina

Sediul sintezei: in ficat, in prez vit K

Rol de activator al factorului III in mec extrinsec al coagularii

Factorul VIII = factor antihemofilic A = globulina antihemofilica A

Cu rol de a activa factorul X in mec intrinsec al coagularii.

Factorul IX = antihemofilic B = factor Christmas

Part la formarea activatorului protrombinei prin mec intrinsec

Factorul X = factorul Stuart-Power = autoprotrombina C

Activarea sa reprez calea finala, comuna in ambele mec de coagulare, extrinsec si intrinsec.

Factorul XI = antihemofilic C, interesat in mec intrinsec al coagularii.

Factorul XII = factorul Hageman

Cu rol in declansarea mec intrinsec al coagularii

In activarea lui sunt implicati urm factori:

Contactul cu suprafete rugoase, electronegative

Prezenta acizilor grasi liberi si a sarurilor de Na ale acestora

In forma activata, desfasoara activitati esterazice si peptidazice, capabile sa declanseze activarea in serie a celorlalti factori plasmatici.

Factorul XIII = factor Laki-Lorand, fibrinaza, factor stabilizator al fibrinei:

= alfa-globulina

Se activeaza in prez trombinei si a ionilor de Ca

In forma activata stabilizeaza monomerii de fibrina polimerizati spontan, determinand formarea legaturilor izopeptidice ce confera rezistenta structurilor moleculare.

Sinteza hepatica a factorilor II, VII, IX, X necesita prezenta vit K.

Factorii plachetari ai coagularii

Trombocitele contin num factori impl in coagulare. S-au descris noua factori plachetari, ulterior stabilindu-se ca o parte sunt de fapt captati de trombocit din plasma si retinuti pana in mom distrugerii.

Factorul 1 = factorul V

Factorul 2 = factorul I (fibrinogenul plasmatic)

Factorul 3 = factor fosfolipidic plachetar

Factor 4 = factor antiheparinic plachetar intervine in inactivarea heparinei, limitand actiunea anticoagulanta a acesteia.

F 5 = prot S

F 6 = factor antifibrinolitic, impiedica liza prematura a trombusului de fibrina

F 7 = serotonina plachetaraF 8 = retractozimul plachetar, implicat in retractia trombusului de fibrina

F 9 = factorul II plasmatic.

Formarea trombusului de fibrina dureaza in medie 6-8 min, maj timpului fiind afectat etapei de formarea a activatorului protrombinei.

Formarea trombinei dureaza 5-7 sec, fibrina 2-5 sec (nu trebuie stiut)

Exista 2 teorii majore ale coag:

1. Teoria cascadei enzimaticePriveste procesul coagularii ca fiind o succesiune de actiuni enzimatice, produsul fiecarei etape contribuind la declansarea etapei urm. In 1970 Hemker a propus schema coagularii in 4 trepte:

A. Formarea activatorilor protrombinei. Dupa cum factorii ce participa la acest proces sunt de origine strict sanguina sau si de origine tisulara, se descriu ca un mec intrinsec si rsp un mec extrinsec. Haulica pg 233 B. Formarea trombinei active

C. Formarea fibrinei

Din mom in care devin disponibile primele cantitati de trombina activa se declanseaza procesul de formare a fibrinei.

Acest proces evolueaza in 3 etape:

a. Faza proteolitica, in care trombina elibereaza fibrinopeptidul A si B, rezultand din fibrinogen plasmatic monomer de fibrina.

b. Faza de polimerizare in care monomerii de fibrina se polimerizeaza formand un polimer (fibrina S)

c. Faza de stabilizare

D. Retractia cheagului dupa formarea trombusului de fibrina etans si solid ancorat. Se realiz retractia acestuia care asigura conditii de hemostaza perfecta. Acest proces e atribuit trombocitelor care actioneaza prin retragerea pseudopodelor. Mai part si trombostenina, ATP-ul si retractozimul plachetar.2. Teoria autocatalizei Seegers

Ipoteza mult simplificata privind mec coagularii Considera ca protrombina este o prot plasmatica labila, capabila prin scindare autocatalitica sa genereze nu numai trombina, ci si alti produsi cu activitate enzimatica, pe care i-a numit autoprotrombine. Acestia, ca si trombina, ar actiona in feedback, determinand scindarea a noi cant de protrombina. Trombina astfel formata actioneaza asupra fibrinei in modul descr ant Conform acestei teorii coagularea odata initiata intra intr-un cerc vicios ce nu poate fi intrerupt decat prin act factorilor anticoagulanti. Controlul coagularii

Extinderea procesului de coagulare dincolo de limitele necesare este prevenita prin interv a o serie de factori cu rol anticoagulant.

a. Fluxul sanguin = prin efectele mecanice, contribuie prin: Fragmentarea fibrinei care este ulterior distrusa Indepartarea si dilutia factorilor activati din zona interesata, contribuind la delimitarea procesuluib. Clearence-ul factorilor activi = factorii plasmatici activati in circulatie sunt metabolizati si inactivati la niv ficatului, SRE, plaman => o reducere a conc lor sub limita necesara evolutiei extensive.c. Antitrombinele plasmatice = in plasma exista noua factori cu rol antitrombinic, cei mai imp fiind:a. Antitrombina I reprez de efectul trombin-adsorbant al fibrinei (asig inactivarea a 85-90 % din trombina formata)b. Antitrombina III = alfa globulina cu 4 roluri:i. Inactivare progresiva a trombinei adsorbite de fibrinaii. Inactivarea f III,VII, Xiii. Inactivare a plasmineiiv. Cofactor al heparineic. Alfa 2 macroglobulin-inhibitorul = 25 % din activitatea antitrombinica a plasmei, inactiveaza trombina prin complexare ireversibilad. Alfa 2 proteolitic inhibitorul, formeaza o fractie minora a activitatii antitrombinice plasmatice. d. Antifactorii plasmatici = inhibitori ai factorilor procoagulanti. Ex: factorul X ar fi inhibat de autoprotrombina IIa.e. Heparina = polizah conjugat, produs in ficat + plamani. =stocata si transportat de mastocite si de polimorfonucleare bazofile.

- Actioneaza ca un antiactivator al protrombinei in prez unui cofactor (antitrombina III).

- Favorizeaza adsorbtia trombinei pe fibrina.= neutralizata de factorul 4 plachetar, eliberat in mom formarii trombusului alb.

f. Sistemul fibrinolitic

Sistemul procoagulant fibrinoformator e dublat si limitat in actiunea sa de existenta unui sistem anticoagulant fibrinolitic. Ambele actioneaza asupra fibrinogenului sau fibrinei, prin interm unei enzime ce rezulta din activarea unui precursor plasmatic inactiv.

Activarea precursorului e det si accelerata de factorii plasmatici si umorali, a caror actiune poate fi redusa/blocata prin existenta antiactivatorilor.

Activitatea enzimei fibrinoformatoare si fibrinolitice poate fi blocata prin antienzime.

Prin act lor conjugata, cele 2 sisteme, fibrinoformator si fibrinolitic, limiteaza procesul de coagulare la dimensiunile strict necesare.

g. Cuplul plasminogen-plasmina = echivalentul fibrinolitic al cuplului fibrinoformator protrombina-trombinaPlasminogenul

= globulina plasmatica fixata in cant mici de fibrina

Prin activare, elibereaza plasmina = enz proteolitica activa care hidrolizeaza fibrina formata transformand-o in fragmente solubile. Plasmina poate distruge fibrinogenul si unii factori procoagulanti (V,VIII) => limiteaza extinderea trombusului de fibrina si previne coagularea intravasculara.h. factorii activatori ai plasminogenului (proactivatori) transformarea plasminogenului in plasmina se realiz sub actiunea activatorilor specifici in 2 etape. In I etapa glutamin plasminogenul nativ cu afinitate redusa pt fibrina este transformat in lizin plasminogen , cu afinitate crescuta pt fibrina care este scindat:

fie prin act enzimatica a unor activatori (urokinaza)

fir prin act autocatalitica a unui compus activ format prin cuplare cu alti activatori (streptokinaza)

In urma scindarii rezulta plasmina activa ce act asupra fibrinei pe care s-a fixat.

i. Factorii antiactivatori

S-a evidentiat:

Actiunea antiactivatoare a unor produsi naturali sau sintetici straini org utiliz in controlul fibrinolizei, cum ar fi: Acidul epsilon-aminocaproic (EAC) Inhibitorul din soia Produsi purificati din plasma Act activatoare (streptokinaza) utilizata in controlul trombozelor. j. Factorii antiplasminici= echivalentul functional al antitrombinelor din sis procoagulat.

S-au descr 2 antiplasmine:

Alfa 2 macroglobulina, sint in ficat si aflata in circ, inactiv plasmina imd dupa formarea, nelasandu-i decat timpul necesar unei actiuni locale limitate.

Alfa 1- globulina, sint in pancreas si parotida, cu o actiune lenta

Tulburarile hemostazei normale

In desf normala a hemostazei sunt necesare:

Normalitatea peretelui vasc

Normalitatea functiei trombocitare

Echilibru intre sistemele pro si anticoagulante.

A. Perturbari de natura parietala apar in:1. Alterari locale ale peretelui vasc (telangiectazii)2. Alterari generale ale rezistentei si permeabilitatii peretelui capilar (fragilitate vasculara ereditara, diabetica, scorbutica)Se insotesc de mici hemoragii externe sau intratisulare locale (epistaxis) sau extinse (petesii, purpura)

3. Lezarea mecanica sau traumatica a vaselor

4. Lezari vasculare sub actiunea unor agenti agresori, de ex microbinei (streptococ), toxici (arsenic), histamina

5. Lezarile prin agenti imunologici, actionand in cadrul reactiilor alergice si anafilactice.

B. Perturbari de natura trombocitara: trombopeniile (sub 150.000/mm3) => tulburari hemoragice (purpura)Ele pot aparea prin:

Defect de producere (congenital, toxic, infectios) Exces de distrugere (hipersplenism, intoxicatii, traumatisme chirurgicale) Modificari ale capacitatii functionale trombocitare (trombopatii)C. Perturbari prin deficite ale factorilor coagularii:

Deficitul ereditar de factor VIII si mai rar de factor IX => hemofilie A, B Deficit de factor XI (hemofilia C) sau XII => pseudohemofilie Deficit de protrombina / factorilor V, VII, X si XIII sau fibrinogen => diverse sindroame hemoragiceD. Perturbari prin disfunctia sistemului fibrinolitic: fibrinoliza exagerata, cauzatoare de hemoragii, poate aparea in: Starile de stres (emotii, oboseala) Interventii chirurgicale Insuf hepatice Accidente transfuzionale Supradozaj de medicamenteCoagularea intravasc diseminata apare in:

Alterarile endoteliului capilar (traumatisme, arterite)

Staza capilara (IC, varice)

Prezenta unor factori trombogeni (veninul)

Intr-un prim mom se formeaza mici agregate trombotice, diseminate, datorate activarii difuze a trombinei.

Consumul excesiv de factori procoagulanti det intr-o a 2-a faza aparitia unei hipocoagulabilitati, urmata de o fibrinoliza exagerata. In acest cadru apar tulburari hemoragice diseminate, de o gravitate deosebita.

FIZIOLOGIA APARATULUI EXCRETOR

Mecanismul de formare a urinei

Bowman a emis prima conceptie privind mecanismul de formare a urinei, considerand rinichiul ca o glanda excretoare.

De apa, la nivelul glomerulilor

De substante solvite la nivelul tubilor, punand bazele teoriei filtrare-secretie

Filtrarea glomerulara = procesul de ultrafiltrare urmat de difuziune

Ultrafiltratul glomerular ajunge in spatiul urinar dupa ce a traversat sub influenta unor factori fizici peretele pluristratificat al membranei filtrante.

Celulele epiteliului glomerular (podocitele) prezinta numeroase prelungiri, ce inconjoara capilarele, sub forma unei retele care vine in contact cu membrana bazala glomerulara. Prin aceasta dispunere se formeaza un spatiu labirintic pe care plasma filtrata il parcurge, ajungand in spatiul urinar ( avand calitatile unui burete submicroscopic care pompeaza continuu plasma filtrata) dupa ce a spalat citoplasma celulelor epiteliului glomerular.

Glomerulul prez 2 parti:

O regiune de filtrare compusa din membrana filtranta, alc din 3 straturi: Epiteliul glomerular

Membrana bazala

Endoteliul capilar

O regiune intercapilara / axiala care contine celule intercapilare numite mesangiale, inconjurate de substanta fundamentala si de membrana bazala axiala.

Aceste celule au:

capacitatea de fagocitoza

sensibilitate mare fata de stimuli colagenoformatori

asemanare izbitoare cu celulele care fac parte din aparatul juxtaglomerular

Membrana filtranta glomerulara. Ipoteze:

peretele capilarului glomerular se comporta ca o membrana traversata de pori. O explicatie functionala, MB a capilarelor functionale se comporta ca un gel hidratat care poate fi traversat de apa si cristaloizi, dar prin care moleculele proteice difuzeaza cu atat mai greu cu cat sunt ele mai mari

Pentru explicarea unor aspecte ale fiziologiei si patologiei filtrarii glomerulare, consideram mai plauzibila ipoteza nr 1 ca instrument de lucru.

Dinamica filtrarii glomerulare factorii filtrarii glomerulare

Formarea urinei primitive necesita interventia unor forte capabile sa:

Separe proteinele de apa si substantele solvite in plasma

Sa forteze faza lichida sa traverseze membrana filtranta semipermeabila

Fortele necesare formarii urinei primare sunt reprez de:

a. Presiunea hidrostatica intraglomerulara a sangelui

Principalul factor care det filtrarea plasmei la nivelul membranei filtrante este reprez de presiunea sangelui din glomerulii renali

Este evaluata la 70-80 mm Hg, 60-70 % din p arteriala sistemica

Cand p din aorta scade sub 70 mm Hg, filtrarea scade/chiar dispare (e sistata)

Cu toate acestea, aceasta p nu explica numai prin ea insasi producerea ultrafiltrarii in toate situatiile, fapt dovedit atunci cand filtrarea glomerulara nu inceteaza la p arteriala sistemica scazuta sub valorile amintite si la o presiune intraglomerulara de 35-40 mm Hg.

b. Presiunea coloid-osmotica din capilarele glomerulare = presiune oncotica:

= conferita de proteinele plasmatice

Are val de 25 mm Hg la intrarea in capilarul glomerular

Fiind inferioara p hidrostatice intracapilare, 20 % din apa intravasculara ultrafiltreaza prin peretele membranei endotelio-capsulare.

La iesirea din glomerul are val de 30 mm Hg prin pierderea apei pe parcursul capilarului.

c. Presiunea intracapsulara(intrarenala)

Tensiunea aparuta in interiorul parenchimului renal, fiind datorata prezentei la exteriorul rinchiului a capsulei de natura conjunctivo-fibroasa, inextensibila, dublata de o hidrotermodinamica intensa.

Se echilibreaza continuu cu p existenta in caile urinare si capilarele peritubulare, fiind adesea asimilata presiunii din interstitiul renal.

= cea mai susceptibila la variatii, atat in cond fiziologice, cat si patologice, orice hipotensiune mai imp la nivelul cailor urinare poate determina intreruperea filtrarii glomerulare.

Rezultanta interactiunii dinamice a celor 3 forte care intervin in determinarea procesului fizic al ultrafiltrarii desemneaza presiunea eficace de filtrare in limite de 30-40 mm Hg.

Filtrarea glomerulara in limite relative ct si prin interv altor factori:

1. Difuziunea

Mecanism cu rol imp in realiz filtrarii glomerulare pt ca se poate desfasura chiar si in lipsa unor diferente de p hidrostatica

Depinde exclusiv de gradientul de conc a moleculelor aflate de o parte si de alta a membranei filtrante

2. Fenomenul dinamic de autoreglare a hemodinamicii intrarenale

In mod normal la niv celor 2 rinichi rezulta prin procesul de ultrafiltrare 125-130 ml de urina primara/min, ceea ce coresp unei cant de 170-180 l filtrat glomerular /24 h, acest volum fiind extras din cei peste 1300-1500 L de sange care trec zilnic prin cei 2 rinichi.

Prin ultrafiltrare si difuziune toate substantele aflate in mod normal in apa plasmatica apar in aceleasi concentratii si in urina primara, cu exceptia proteinelor care ajung in spatiul urinar in cant foarte mici.

Determinarea valorilor filtrarii glomerulare se face indirect cu ajutorul metodelor de clearence = capacitatea rinichiului de a depura plasma de diferitele subst ce ajung in filtratul glomerular. Defineste volumul teoretic de plasma depurata in fiecare minut la nivelul glomerulilor celor 2 rinichi.

Filtrarea glomerulara poate fi influentata de diversi factori:

a. Constrictia arteriolei aferente scade fluxul sanguin la nivelul glomerulilor + p intraglomerulara, reducand cant de filtrat glomerular, actiune contrara avand dilatarea arteriolei aferente. b. Constrictia arteriolei eferente

Creste rezistenta la scurgere a sangelui prin glomeruli si presiunea intraglomerulara, marind volumul filtrarii glomerulare.

At cand ea este puternica si de lunga durata, fluxul sangelui la nivelul glomerulului scade, plasma amane o perioada lunga de timp in capilarele glomerulare si o mai mare parte din apa plasmatica scapa la acest nivel in capsula. Totodata, p coloid-osmotica a plasmei creste determinand o scadere paradoxala a filtrarii glomerulare in ciuda unei p glomerulare crescute.

c. Fibrele nervoase simpatice de la nivelul rinichiului produc prin stimulare: Moderata => constrictia arteriolei aferente +eferente, fara modificari ale filtrarii glomerulare

Cu o intensitate mare => cant de lichid filtrat la nivelul glomerulilor scade (deoarece constrictia arteriolei aferente e mai puternica decat a celei eferente).

d. Variatiile p arteriale sistemice det modificai coresp ale volumului de filtrat glomerular: Cresterea presiunii arteriale peste 200 mm Hg => cresterea volumului filtratului glomerular si a cantitatii de urina eliminata.

Scadere la valori de 35-40 mm Hg blocheaza procesul de filtrare glomerulara.

e. Concentratia proteinelor plasmatice determina modificari ale volumului filtratului glomerular prin modificarea presiunii coloid-osmotice: Presiune coloid-osmotica crescuta => scaderea cantitatii filtratului glomerular

Reducerea presiunii coloidosmotice => cresterea filtrarii glomerulare

f. Starea membranei filtrante

Cresterea permeabilitatii ei (efort fizic, sarcina) => trecerea in urina a unor proteine cu greutate moleculara mare Glomerulonefritele, nefrozele, sclerozele renale det variatii ale volumului de filtrat glomerular. Scaderea capacitatii de filtrare a glomerulilor, duce la tulburari grave in organism, la acumulare de apa si electroliti, fenomen cunoscut ca sindrom de hiperhidratare.

Ocluzia intestinala, diareea profuza, fistulele digestive => tulburari hidroelectrolitice prin deshidratea organsimului si au drept consecinta scaderea volumului de filtrat glomerular.

Functiile tubulare

Urina primara, rezultat al ultrafiltrarii plasmei sanguine la nivelul glomerulilor renali, trece de la nivelul capsulei Bowman in sistemul tubular.

Primul segm in care ajunge ultrafiltratul glomerular = tubul contort proximal (TCP) unde urina primara e izotona cu plasma

Strabate ramura descendenta a ansei Henle pana la capatul distal al ei urina hipertona.

Port ascendenta si segmentul gros al ansei urina izotona Tubul colector hipoton / hiperton, in fctie de starea de hidratare a org Cant filtratului glomerular se reduce f mult, vol de urina eliminat din vezica: 1200-1500 ml/24h. Tubul renal are 2 fctii majore:

De economisire a substantelor antrenate in cant mari prin filtrarea glomerulara, dar care sunt necesare org => procesul = reabsorbtie tubulara De completare a procesului de depurare a org inceput la niv glomerulului, cu rol in eliminarea substantelor straine si endogene care se cer mai rapid eliminate decat o poate face insusi abundentul filtrat glomerular = secretia/excretia tubularaReabsorbtia tubulara

= procesul de trecere a unor constituenti din urina primara in torentul sanguin prin transp activ si pasiv

Din cant enorma de ultrafiltrat glomerular cu continut aproape identic cu cel al plasmei se reabsorb 99 % la niv diverselor portiuni ale tubilor uriniferi. Reabs tubulara are loc:

Cea mai mare parte la niv tubilor proximali (80% - reabsorbtie obligatorie); se reabsorb in intregime:

Glucoza

Mari cant de apa

Na

Cationii

Cl

K

Ureea

La niv tubilor distali (20% - reabs facultativa, desf in fctie de necesitatile org)

Secretia si excretia tubulara reprez de trecerea din torentul sanguin al vaselor peritubulare in lumenul tubular a:

Hidrogenului

Potasiului K desi prezent in aceeasi proportie in ultrafiltratul glomerular, ca si in plasma, este eliminat in urina finala dat excretiei sale la niv tubului distal

A ureei (e in mare parte reabsorbita, dar ea apare intr-o conc crescuta in urina finala)

Amoniacul NH3

Subst toxice, medicamentoase, ajunse accidental in org

Prin procesul de excretie secretie se realiz indepartarea principalilor produsi toxici din plasma.

Rolul tubului proximal

Principalele functii sunt:

a. Reabs celei mai mari parti din apa si substantele solvite filtrate la nivel glomerular

b. Reabs prin endocitoza a cant reduse de proteine, care au traversat membr glomerulara

c. Favorizarea eliminarilor de produsi finali de catabolism prin:

Limitarea reabsorbtiilor tubulare (uree+acid uric)

Procesul de secretie (ac uric, acizi, baze organice endogene).

d. Inceperea procesului de acidifiere a urinei, sinteza si secretia de amoniac participand astfel la excretia produsilor acizi de metabolism

e. Secretia unor medicamente

f. Sinteza principalului metabolit activ al vit D

Rolul tubului distal

In prima parte are loc reabsorbtia activa a Na si Ca

Urmatoarele portiuni au celule cu proprietati functionale diferite:

Celulele principale reabsorb Na si secreta K

Celulele intercalare secreta H

In port corticala = aceleasi procese

In port medulara externa:

Procese de secretia activa a ionilor de H

Scad schimburile active de Na si K pt a face loc schimburilor pasive in sens invers

Rolul tubului colector

In partea initiala a tubului colector care traverseaza zona medulara interna, hormonul antidiuretic ADH are actiune maxima asupra permeabilitatii pt apa si mai putin pt uree, producandu-se o reabsorbtie proportionala de apa si concentrare a ureei.

In ultima port permeabilitatea peretelui tubular pt uree este controlata de hormonul antidiuretic.

Celulele principale din structura tubului colector care traverseaza zona medulara interna, desavarsesc procesul de reabsorbtie a Na si de acidifere a urinei, al carei pH poate sa scada pana la valori de 5.

Mecanismul transporturilor tubulare renale

Reabsorbtia si secretia tubulara a substantelor se realiz prin:

1. Transport activ

a. Limitat la o anumita capacitate de transport enzimatic prin care are loc:i. Reabs glucozei, fosfatului, acidului uric, acidului ascorbic, Aaii. Secretia acizilor organici slabi si a bazelor organice puterniceb. Procesul de reabs/secretie activa nu depinde de saturarea unor mec enzimatice de transport, ci de marimea gradientului de conc care exista intre polul luminal si cel capilar al celulei tubulare. Acest tip de transport depinde si de timpul de contact al ultrafiltratului cu epiteliul tubular, in acest fel realizandu-se:i. Reabs Na si bicarbonatului HCO3-ii. Secretia K si a ionilor de H2. Transport pasiv , realizat prin simpla difuziune, ascultand de legi pur fizice (gradiente osmotice, de conc, electrice), presupunand o mare difuzibilitate a substantei in cauza prin membr celulara.Prin acest mec se reabsorb:

Apa UreeaMecanismul reabsorbtiei glucozei

Cant de glucoza din sange (glicemia) se mentine in jur de 1g/L, glucoza filtrata la nivelul glomerulilor fiind in totalitate reabsorbita pe parcursul primei treimi a tubului proximal, a.i. in mod normal ea nu apare deloc in urina finala.

In mod normal, pana la conc de 1,7-1,8 g/L glucoza este in intregime reabsorbita la niv tubului proximal. Peste aceste valori ale glicemiei in urina apar cant mici de glucoza. De altfel, in momentul aparitiei glicozuriei exista o incarcare tubulara egala cu 220-250 mg/min. Capacitatea de reabsorbtie a tuturor nefronilor este depasita at cand incarcarea tubulara ajunge la 350-400 mg/min, pt orice crestere ulterioara a valorilor glicemiei, excretia urinara a glucozei creste paralel cu cantitatea filtrata.

Reabsorbtia tubulara activa a Na-ului

La niv tubului proximal, Na este transportat activ doar pe fata celulei care vine in ctct cu lichidul peritubular. Acesta trece din celulele tubului contort proximal inspre lichidul peritubular (care rezultat al activitatii unui complex enzimatic de natura ATP-azica, localizat la nivelul membranei celulare) => scade concentratia acestuia in interiorul celulei.

Din cauza conc scazute a Na-ului din interiorul celulei, aceasta difuzeaza din lumenul tubular in interiorul celulei conform gradientului de conc, proces favorizat si de marea permeabilitate a suprafetei luminale la difuziunea Na.

Patrunderea Na din urina primara in interiorul tubului proximal este fav de:

Suprafata mare de contact cu lichidul tubular

Aparitia unui gradient electric

La niv tubilor distal si colector, reabsorbtia de Na=5-6 ori mai mica in comparatie cu reabs proximala, dar are semnificatii multiple in reglarea excretiei renale a acestui ion.

Spre deosebire de reabsorbtia proximala, transportul activ al Na la niv tubului distal se realiz:

Sub dependenta hormonala:

Aldosteronul fav patrunderea Na-ului in mediul intracelular printr-o actiune permisiva a proteinelor sintetizate in celula tubulara.

Prin stimularea lanturilor enzmatice, care participa la producerea unor componenti ai sistemului macroergic care aprovizioneaza pompa de Na.

Printr-o activare a pompei de Na sau prin formarea unei noi pompe de Na.

Pt fiecare ion de Na reabsorbit, celula tubulara elimina in lumen un ion de H / de K.Reabsorbtia distala a Na ajusteaza cant de Na eliminata la exterior prin interm urinei, deci reabsorbtia distala e in fctie de necesitatile de eliminare/ conservare a Na in org.

Tranportul activ al Na in regiunea distala a nefronuluii reprez unul din mecanismele principale prin care se realiz si mentin diferentele de osmolaritate intre diferitele regiuni ale rinichiului, gradient necesar mecanismului de conc si dilutie a urinei.

In procesul de transport al Na-ului prin tubi catre plasma sanguina intervine si renina prin angiotensina II, care isi realizeaza efectele prin mecanism:

direct, celular

indirect, prin modificari de hemodinamica

Reabsorbtia apei In segmentul tubular proximal, reabsorbtia activa de Na e urmata de o retroresorbtie pasiva (80%), dar obligatorie a apei care afecteaza 7/8 din apa filtrata.

La nivelul ansei Henle (segm descendent al ansei) se reabsorb 6% din cant de apa filtrata. La niv tubului contort distal, 9% din apa filtrata se reabsoarbe, iar in tubul colector 4%.

Reabsorbtia apei la niv tubului contort distal si al tubilor colectori se face in prezenta ADH-ului (hormon antidiuretic=vasopresina).

Transportul ionului de K prin epiteliul tubular

Filtrat in conc echivalenta cu valoarea sa din plamsa 4 mEq/L, ionul de K este excretat prin urina doar in cant de 15 % din valoarea sa filtrata.

Procese de reabsorbtie a ionilor de K au loc mai ales la niv tubului contort proximal prin fenomene de transport activ.

La niv tubului contort distal, ionul de K este secretat in urina la schimb cu ionii de Na, proces care continua si in tubul colector, fiind rezultatul unui gradient electric ridicat, cu negativitatea in lumenul tubular, realizat de reabsorbtia activa a Na-ului.

Acest gradient electric determina ionii de K sa difuzeze in urina, prin membrana celulei distale care are o mare permeabilitate pt acest ion.

Singura forta care se opune este transportul activ de K din lumenul tubular. Cant de K secretata de-a lungul portiunii distale a nefronului este in fctie de balanta dintre aceste 2 procese. Daca rezerva de Na este reabsorbita inainte de capatul nefronului, forta generata prin transportul Na-ului scade si atunci K este preluat din urina in cant f mari, chiar si la acest nivel.

Eliminarea K-ului la niv rinchiului depinde de mai multi factori:

1. Conc intracelulara a K, mai ales in celulele tubului renal (eliminarea sa fiind putin influentata de niv potasemiei)2. Cant de Na ce trebuie reabsorbita3. Necesitatile de excretie a ionilor de H, de catre tubii renali. Secretia de H tinde sa reduca eliminarea K prin reducerea gradientului creat de reabsorbtia Na.4. Capacitatea mecanismelor de schimb(reabs activa a Na la niv tubului distal e controlata de mineralocorticoizi o secretie adecvata de aldosteron de catre corticosuprarenala intretine acest mec de transport.5. Toleranta pt ionul de K excretia K este facilitata prin administrarea repetata a acestui ion.Participarea rinichiului la mentinerea echilibrului acido-bazic

= imp mentinerea ct a reactiei mediului alcalin pH 7,35-7,45

Orice variatie catre aciditate sau alcalinitate a ph-ului este contracarata prin sis tampon care actioneaza la niv lichidelor circulante ale org mai ales in plasma sanguina.

In org exista o tendinta spre acidoza, rezultatul proceselor de catabolism celular avand drept urmare aparitia unor produsi de tipul acizilor fosforic, sulfuric, lactic.

Acesti produsi necesita pt neutralizare intre 150-200 mEq de baze pe zi, mai ales sub forma de bicarbonat. Rinichiul compenseaza excesul de acizi formati, excretandu-i si recuperand bazele, de aceea in marea mah a cazurilor ph-ul urinei e acid (6,2-6,5).

Mecanisme prin care rinichiul det excretia de acizi si conservarea bazelor:

Secretia tubulara a ionului de H

Reabsorbtia aproape totala a bicarbonatului

Acidifierea sarurilor fosfatice din sis tampon fosfat disodic-fosfat monosodic

Excretia de amoniac

Functia endocrina a rinichiului

Produsii secretati la niv rinichiului sunt:

Renina

Factorul vasodilatator medulina

Eritropoietina

Kininogenele

Renina = enz proteolitica cu struct glicoproteica

Elaborata la niv aparatului juxtaglomerular (celule granulare juxtaglomerulare)

Eliberarea sa in circulatie poate sa fie rezultatul stimulilor veniti de la niv diverselor formatiuni ale aparatului juxtaglomerular. Eliberata in sange initiaza o cascada de reactii metabolice (transformarea angiotensinogenului in angiotensina I inactiva si a acesteia in angiotensina II de catre enz de conversie), intrucat ea nu e activa ca atare ci prin interm angiotensinei II.

Exista o secretie de fond a reninei in scopul intretinerii procesului de autoreglare a functiilor glomerulo-tubulare.

Reglarea secretiei la niv aparatului juxtaglomerular se realiz prin mai multi factori:

Fluxul sanguin renal

Variatiile Na plasmatic si urinar

Volumul sanguin total

Modulatii ale activitatii nervoase vegetative

Exista si sisteme renin-like in alte organe denum izorenine care au fost semnalate in :

Glanda submaxilara

Uter

Placenta

Lichid amniotic

Limfa

Peretele arterelor si miocardului

Tesut nervos

Mai ales in gl hipofiza + epifiza

Rolul sistemului renina-angiotensina

Angiotensina:

Are 2 actiuni principale:

Efect vasoconstrictor

Efect aldosterono-eliberator

= cea mai puternica subst vasoconstrictoare cunoscuta prin:- mecanism direct asupra aparatului cardiovascular

Efect indirect mediat pe cale reflexa de SNV

Actioneaza predominant la niv arteriolelor in teritoriul precapilar, determinand cresterea rezistentei periferice si scaderea fluxului sanguin in teritoriul rsp

Actiunea vasoconstrictoare = mai puternica la niv pielii si rinichiului decat la niv vaselor din mm, creier, inima

Stimuleaza sis simpatico-adrenergic eliberator de Cc la niv periferic+central.

Rolurile sis renina-angiotensina

1. Cresterea rezistentei periferice+a volemiei generand HTA prin:

Act vasoconstrictoare

Act aldosteronoeliberatoare si stimulatoare a sis adreno-simpatic

Cresterea presiunii arteriale poate sa apara:

Fie ca o reactie compensatorie tranzitorie, in caz de hipotensiune, hipovolemie / ischemie renala.

Fie ca fenomen permanent intretinut de alterarea morfofunctionala a parenchimului renal si a arborelui vascular.

Fie prin perturbarea secretiei normale de aldosteron. Activitatea reninei plasmatice prez valori crescute in diferitele forme de hiperaldosteronism secundar, insotite de hipertensiune si edeme.

2. Sis renina-angiotensina e implicat si in aparitia diverselor tulburari generatoare de disgravidii Eritropoietina = factor stimulator al eritropoezei (ESE)

= produsa continuu in cea mai mare parte la niv rinichiului de intreg parenchimul renal, datorita faptului ca in mod normal exista o stare de hipoxie relativa a tubilor renali.

= o veriga a unui sistem tisular activat de hipoxie (exista si un factor inhibitoor cu efect de blocare al eritropoietinei)

Face parte din grupul polipeptidelor plasmatice biologic active

Se produce in urma reactiilor enzimatice asupra unei globuline plasmatice

Det stimularea eritropoiezei care duce la cresterea volumului globular sanguin

Factorul vasodilatator renal (medulina)

= produsa in zona medulara renala ca fractiune de natura lipidica

(Denumit initial lipid reno-medular hipertensiv, capata denum de medulina in 1967)

= alcatuita din mai multi componenti de natura lipidica printre care PGE 2 (cu act vasomotorie marcata), PGF1 alfa + PGA2.

Prostaglandinele :

Scheletul acestor subst are la baza structura chimica a unui ac gras polinesaturat cu 20 at de C, acidul prostanoic

Se gaseste in cant f mici si in zona corticala

Odata sintetizate sunt catabolizate enzimatic, existand 2 sisteme enzimatice de inactivare a lor la niv plamanului si rinichiului.

Cele sintetizate la niv regiunii medulare renale pot sa apara si in circ generala

Actioneaza in doze f mici de ordinul nanogramelor, actiunea fiind diferita ca sens si intensitate de la un organ la altul.

Influenteaza activitatea rinichiului la niv polului vascular + a celui tubular.

Pg E, PgA 1 si PgA 2 injectate in artera r