UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIS”

ETICA ȘI EDUCAȚIA – RELIGIA ȘI

EDUCAȚIA

PLATON - Republica

Student:

Varga Alexandra Stejara

Anul I

Satu Mare, mai 2015

Cel mai de vază reprezentat al idealismului antic a fost Platon, filosof aristocrat, discipol

al lui Socrate. Platon a trăit intre anii 427-347 î.Hr. S-a născut pe insula Eghina, iar adevăratul

său nume era Aristocle. Primele opere au amprenta idealismului etic al lui Socrate. În dialogurile

posterioare, Platon promovează idealismul obiectiv și critică ideile materialiste ale altor filosofi.

În problema cunoașterii susține că obiectul cunoașterii sunt esențele spirituale, iar că

părerea se referă la obiectele senzoriale. Sufletul nemuritor al omului își amintește despre

contemplările ideilor până la întruparea sa în om, astfel capătă cunoștințele adevărate, străine

lumii senzoriale.

Etica lui Platon pornește de la concepția despre suflet, compus din trei părți: conștientă

(rațională), înfocată (volitivă) și doritoare (senzorială). Prima constituia baza virtuții

înțelepciunii, a doua era baza bărbăției, iar a treia consta în înfrângerea senzualității, virtutea unei

bune cuviințe.

Concepția cosmologică a lui Platon e bazată pe principiul teologic cu ajutorul căruia

Platon încearcă să arate ruptura dintre lumea ideilor și lumea obiectelor.

In lucrarea ”Republica”, autorul expune ideile etice, estetice, psihologice, politice,

pedagogice, într-un sistem bine închegat, numind ”dialectica” – metoda de a cunoaște ideile. La

baza concepției despre idei a lui Platon stau 3 concepții majore:

Învățătura lui Socrate despre general – ca bază a eticii

Concepția eleațiilor despre ființa unică, adevărată și nemiscată

Învățătura pitagoreică despre numere

Opera lui Platon a fost mereu o sursă a dezbaterilor pe teme considerate fundamentale.

Dintre acestea, reflecţiile politice şi cele morale, poate mai mult decât altele, prezintă caractere

inalterabile din perspectiva trecerii timpului. Pentru cititorul lui Platon, devine repede clar că

între politic şi moral nu există nicio demarcaţie netă ci, aproape cu fiecare dialog, se relevă

profunda lor legătură. Problemele ridicate de viaţa socială şi politică nu pot fi gândite separat de

caracterul şi educaţia cetăţenilor. De aceea, valorile politice, aşa cum se conturează în unele

dintre dialogurile platoniciene, sunt intrinsec determinate de valorile morale, au un caracter

derivat deoarece sunt obţinute printr-un argument moral.

Accentul întregii lucrări este pus pe evidenţierea respingerii răzbunării ca principiu al

dreptăţii de către Socrate. Poziţia socratică, sub aspectul inovaţiei morale, mi se pare că are o

importanţă considerabilă, deoarece locul ocupat de legea talionului într-un cod moral şi juridic

determină în mod esenţial normele acestuia. A accepta sau respinge dreptatea răzbunării

înseamnă a configura două moduri diferite, chiar opozabile, de a gândi fenomenul moral.. De

aceea, consider că semnificaţia răzbunării are rolul unei chei de boltă, exprimând natura

fundamentelor construcţiei etice. Atunci când Socrate afirmă că răzbunarea este un principiu al

nedreptăţii, consecinţa este accea că sunt respinse porţiuni vaste din moralitatea tradiţională a

grecilor. Atunci când IIsus cere ca unei palme date, să răspunzi întorcând celălalt obraz, se

instituie o nouă religie, o nouă lege morală. Dar înaintea personajului biblic, Socrate este cel care

va face această importantă rectificare morală.

Noutatea temei pe care o propune această lucrare constă în analiza argumentelor pe care

personajul central al dialogurilor lui Platon le desfăşoară, pentru a susţine caracterul nedrept al

legii talionului şi că, omul cu adevărat drept nu practică răzbunarea.

Am considerat că există temeiuri pentru a susţine că se poate atribui paternitatea

respingerii talionului lui Socrate. În mod curent se distinge între o dreptate platoniciană şi una

socratică. Textul din Republica oferă prin acelaşi personaj două voci. Este de presupus că

Socrate îşi expune convingerile şi îşi aplică metoda în Cartea I, iar în restul dialogului Platon

construieşte cu mintea cetatea ideală, sediul virtuţiilor. Comparate, cele două concepţii despre

dreptate nu produc aceleaşi concluzii. La fel poate fi considerată şi în lumea contemporană

tentativa de a predica eliminarea răzbunării dintre indivizii, motivând că este expresia

nedreptăţii.

Tema centrală a lucrării de faţă este tocmai aceea de a reconstitui elenchos-urile pe care

Socrate le desfăşoară în faţa preopinenţilor săi. Din perspectiva ei, am considerat că este utilă

evidenţierea unor elemente care prin forţa tradiţiei intră în componenţa moralităţii comune.

Prima mare secţiune intitulată Contextul moral-religios şi normativ din Atena lui Platon,

cuprinde cinci titluri. Secţiunea a doua a lucrării, Respingerile socratice ale legii talionului,

urmăreşte argumentele morale prezentate de Socrate şi elenchos-urile pe care le aplică

preopinenţilor pentru respinerea ideii că răzbunarea nu este un principiu al dreptăţii.

O dezvoltare remarcabila a culturii si a civilizatiei si, implicit, a preocuparilor pentru

educarea si formarea tinerelor generatii, o gasim înca în lumea greco-romana unde s-a realizat o

desprindere a gândirii de sub autoritatea religiei, o instituire a unei culture rationale, stiintifice.

Se poate spune chiar ca stiinta si, prin aceasta, educatia, s-a nascut odata cu gândirea greaca.

Analiza elementelor de gândire pedagogica antica greco-romana i-au adus pe cercetatori la

concluzia ca primele referiri asupra învatamântului mai evoluat, activ, în cadrul caruia cel care

învata este pus în situatia sa gândeasca, apartin lui Socrate (469-399 î.Hr.). Fiind un bun orator, -

ideile sale de cunoastere le avem doar din relatarile discipolilor sai, în principal ale lui Platon, el

nelasând nimic în scris - reusea sa fascineze auditoriul.

Ca prim discipol al lui Socrate, Platon avea sa continue si, totodata sa dezvolte ideile

despre educatie ale învatatorului sau. Platon este creatorul binecunoscutei Akademia (388 î.Hr.),

scoala de înalta cultura, înfiintata de el pe lânga gimnaziul închinat lui Akademos. În aceasta

scoala, prioritar filosofica, el s-a ocupat si de educatia si instruirea practica a tinerilor, aspecte

tratate pe larg în doua dintre principalele sale lucrari: „Republica” si „Legile”. Scopul suprem al

întregii sale cugetari este promovarea unor valori: Binele, Frumosul, Justul, Armonia non-

contradictoriului. Mai exact, a unui unic principu de Valoare în care sunt date toate aceste

ipostaze. La Platon, valorile în cauza, desi diferite, constituie totusi o unitate: Justul e bun si

frumos; Binele e liber de contradictie; Frumosul si Justul au aceeasi calitate; Noncontradictoriul

e bun, frumos si drept. Kalokagathia indica astfel nu o simpla asociere a doua notiuni (Kalos –

frumos si agathos – bun), ci si o conditie axiologica unica având doua valente. În fata Binelui,

omul simte o încântare – afirma Platon – care-I patrunde fiinta fizica de sentimental armoniei, ca

si în fata unui peisaj frumos, iar Frumosul e epurator de rau, este un bun moral.

Astfel, ca si Socrate, credea ca omul poate fi format pentru viata si pentru societate, în

primul rând, prin intermediul educarii lui morale. Spre deosebire de profesorul sau însa, Platon

considera ca daca într-adevar virtutea poate fi învatata, acest lucru era pe deplin posibil numai

daca cel care îi îndruma pe tineri este el însusi un virtuos.

Platon este si primul gânditor care se preocupa de educarea copiilor de vârsta prescolara

(3-6 ani), sarcina care, dupa opinia lui, trebuia sa revina statului. La aceasta vârsta jocul trebuia

sa devina un mijloc de educatie, un mijloc de dezvoltare a curajului si initiativei. Alaturi de joc,

un rol important trebuia sa îndeplineasca povestirea, cântul si gimnastica. De la 7 ani copilul

trebuia sa urmeze scoala de gramatica unde se învata cititul, scrisul, socotitul si gramatica. Între

12-16 ani se urma scoala de gimnastica (palestra) iar între 16-18 ani se învata aritmetica,

astronomia si geometria. De la 18-20 de ani tinerii urmau scoala de efebi unde educatia era

orientata, îndeosebi, spre activitati cu specific militar sau practic-utilitar. Cei care dovedeau

calitati deosebite de conducatori continuau sa studieze si dupa aceasta vârsta (chiar pâna la 35 de

ani), preocuparile fiind, de aceasta data, îndeosebi filosofice si morale.

Marele filosof aprecia astfel ca prin studiul astronomiei, geometriei, muzicii si retoricii,

acesti tineri puteau intra în posesia Adevarului, Binelui si Frumosului, întrunind astfel calitatile

ce ar trebui sa caracterizeze un conducator al cetatii, un om politic.

Platon a fost departe de a propovadui democratia, el a vazut posibilitatile unei “tiranii a

majoritatii”. Republica  este o lucrare in formatul unui  dialog socratic scrisă de Platon

aproximativ în anul 360 î.Hr.

Dialogurile au loc in casa lui Cephalus din Piraeus, port conectat de Atena. Întregul

dialog este relatat de Socrate cu o zi după ce a avut loc – dialogul este intre  Timaeus,

Hermocrates, Critias, şi un necunoscut, dar interpretarea este

incertă. Dialogurile sunt  scrise de Platon si “folosite” literar

(puse pe seama lui) de Socrate. Guvernarea  descrisă de

Socrate, consta intr-o diminuare a  tendinţei omului spre

corupţie din deţinerea  puterii şi astfel alunecarea către sisteme

deficitare ca timocraţia, oligarhia, democraţia şi tirania :

concluzionând că posturile de conducere ar fi trebuit să fie ale

filosofilor.

“Societatea bună” ar trebui să fie guvernată de regi

filosofi; oameni dezinteresaţi care nu conduc pentru binele propriu ci pentru binele

societaţii. Modelul societal care stă în spatele fiecărei societaţi istorice este ierarhia, in care 

clasele sociale au o permeabilitate marginală: fără sclavi, fără discriminări, între bărbaţi şi femei.

Alegoria peşterii este o încercare să justifice locul filosofului în societate ca lider. Platon

îşi imaginează un grup de oameni care s-au instalat într-o peşteră, împiedicaţi de un perete în

subteran, astfel încât să nu vadă lumina zilei. În spatele oamenilor ardea constant un foc care

lumina diferite statui, care erau mutate de alţii, şi care cauzau umbre ce pâlpâiau în jurul peşterii.

Când oamenii peşterii au văzut acele umbre au realizat cât de insignifianţi sunt pentru viaţa şi

încep să atribuie acelor umbre diferite forme (de genul “câine” şi “pisică” …).  Umbrele i-au

făcut pe oamenii peşterii să vadă realitatea.

Alegoric, Platon motivează că omul liber este un filosof, care este singura persoană

capabilă să desluşească Forma Binelui şi deci bunătatea  şi adevărul. La sfârşitul acestei

alegorii, Platon afirmă că este datoria filosofului de a reintra în peşteră. Aceia care au văzut

lumea ideală au datoria să educe oamenii din lumea materială, sau să răspândească lumina

acelora din întuneric. De vreme ce filosoful este singurul capabil să recunoască ce este cu

adevărat bun, şi singurul care poate atinge ultimul grad din linia divizată, atunci el este singurul

potrivit să conducă o societate dupa spusele lui Platon.

Platon vorbeşte despre patru forme greşite ale guvernării: timocraţia, oligarhia,

democraţia şi tirania. 

Timocraţia – Socrate defineşte timocraţia ca o societate condusă de oameni care iubesc

onoarea si onorurile. El crede că această formă de guvernare rezultă din greutatea  urmaşilor de a

vedea si intelege just faptele părinţilor pe care ii glorifica mai mult decat ar merita. Onoarea si

onorul, duc la dorinţa de avutie, posesiuni şi bunăstare. 

Oligarhia – este creata de tentaţia confuza între statutul economic şi onoarea generata

de acesta. Socrate (Cartea a VIII-a) sugerează că avuţia nu o să ajute un pilot să-şi navigheze

propria navă. Aceasta injustiţie împarte lumea în săraci şi bogaţi, ceea ce creaza un mediu

antagonist si conflictual. Cei bogati complotează împotriva celor săraci şi vice-versa. 

Democraţia – atât timp cât împărţirea socio-economică se accentueaza are loc o adancire

dintre cei care “au” si cei care“nu au”, sporind disensiunile între clasele sociale. De la

conflictele generate de  asemenea tensiuni, se creeaza premiza ca democraţia sa înlocuiesca

oligarhia, urmându-i. În acest model pericolul existentei unui demagog si a unei mase amorfe

usor influenţabile poate conduce spre o tiranie.  

Tirania – libertătile excesive date cetăţenilor dintr-o democraţie duc la tiranie, cea mai

violentă formă de guvernare. Aceste libertăţi împart oamenii între caste socio-economice. 

Ironic, Statul Ideal schiţat de Socrate seamănă cu tirania. Diferenta fiind numai in calitatile

prezumtive ale tiranului.

Dialogul Republica lui Platon este o lucrare deosebit de importanta in viziunea mea prin

ideile de baza la care ar trebui sa aspire si sa se dezvolte o societate, anume idea de dreptate si

nedreptate, necesitatea morala pentru stat si pentru individ, precum si principiul bunei randuieli a

societatii.

Bibliografie

Platon – Republica

www.unibuc.ro/...%20Valori%20politice%20si%20mo...

http://politeia.org.ro/magazin-istoric/platon-despre-democratie-in-republica/4214/

https://ro.scribd.com/doc/394631/ Platon -Opere-complete-Vol-1

https://www.uploady.com/#!/download/q9zbLKF1jFs/PxfDA9EzCYgNJZ0M

https://biancadobrescu.files.wordpress.com/2012/06/fileshare-ro_platon-republica.pdf