FICATUL_2011

5/7/2018 FICATUL_2011 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ficatul2011 1/8

FICATUL

Este cea mai mare glandă din organism (1500g), esenţială pentru viaţă, cu secreţie mixtă exocrină

şi endocrină

Structura generalăFicatul este un organ parenchimatos învelit într-o capsulă conjunctivă subţire (capsula

Glisson) , care trimite septuri spre interiorul glandei şi o împart în lobi şi lobuli.

Parenchimul hepatic

▪ este format din hepatocite aranjate în cordoane ( plăci ) anastomozate într-o reţea

tridimensională, separate prin capilare sinusoide

Stroma

▪ este foarte redusă

▪ formată din fibre de reticulină care însoţesc vasele sanguine pe măsură ce pătrund în

parenchim

Lobulul hepatic▪ Reprezintă unitatea morfofuncţională a parenchimului hepatic

▪ Este aria de parenchim hepatic tributară unei vene centrolobulare , delimitată periferic de linia

arbitrară ce uneşte spaţiile portale.

▪ Are formă de hexagon pe secţiune :

- în centrul hexagonului se află vena centrolobulară

- în colţurile lui se află spaţiile portale

- în interior cordoane de hepatocite separate de capilare sinusoide care converg radiar

spre vena centrolobulară

Spaţiile portale

▪ se găsesc la întâlnirea a trei lobuli hepatici, în trei din colţurile hexagonului

▪ fiecare spaţiu portal conţine o ramură din artera hepatică, o ramură din vena portă şi uncanal biliar. Aceste trei structuri formează împreună triada portală.

Capilarele sinusoide

▪ Sunt capilare sanguine dilatate, cu traseu anfractuos, neregulat, situate printre cordoanele de

hepatocite

▪ Primesc sânge din ramurile terminale ale arterei hepatice şi venei porte la periferia lobulului

şi îl conduc spre vena centrolobulară

▪ Au perete foarte subţire format dintr-un strat discontinuu de celule endoteliale fenestrate

dispuse pe o membrană bazală incompletă. Această structură a peretelui sinusoidal permite

schimbul rapid de substanţe între sânge şi hepatocit.



Spaţiul perisinusoidal (spaţiul Dissé)

▪ Este un spaţiu îngust situat între celulele endoteliale ale sinusoidelor şi hepatocite

▪ Reprezintă locul în care au loc schimburile de substanţe dintre sânge şi hepatocit: în acest

spaţiu hepatocitele absorb substanţele nutritive şi O2 din sânge şi eliberează produşii de

secreţie (proteinele plasmatice)

▪ Spaţiul Disse conţine:

- fibre de reticulină care susţin capilarele

- microvilii hepatocitelor care se proiectează în acest spaţiu şi măresc suprafaţa de schimb

a celulei. Plasma intră în spaţiile Disse printre celulele endoteliale şi ia contact direct cu

microvilii hepatocitelor.

Celulele parenchimului hepatic▪ hepatocitele

▪ celulele Kupffer

▪ celulele Ito

Hepatocitele

▪ formează 80% din masa ficatului

▪ sunt celule cuboidale, cu 6 feţe:

▪ 2 orientate spre capilarele sinusoide (polii vasculari ai hepatocitului)

▪ 2 spre hepatocitele învecinate ( polii celulari)

▪ 2 spre canaliculele biliare ( polii biliari)

Aspect la microscopul optic:

▪ Celule mari, poligonale, cu diametre de 20-30µm

▪ nucleu rotund, localizat central, cu aspect eucromatic

▪ citoplasma are aspect granular datorat corpilor bazofili Berg (reprezintă mase de RER)

▪ sunt binucleate în proporţie de 25%

Aspect la microscopul electronic:

Organite abundente:

▪ RER

- Se găseşte mai ales spre polul vascular al celulelor

- Este implicat în sinteza proteinelor plasmatice

- REN - roluri în:

- sinteza colesterolului



- sinteza acizilor biliari din colesterol . Aceştia sunt conjugaţi cu aminoacizi (glicină,

taurină) şi devin solubili, apoi sunt secretaţi în canalicule

- sinteza lipoproteinelor (VLDL)

- detoxifiere (conjugarea substanţelor toxice, medicamentelor, cancerigenilor chimici)

- conjugarea bilirubinei

▪ aparat Golgi

- rol în secreţia proteinelor de export

▪ mitocondrii

- foarte numeroase, aproximativ 1000-2000/celulă

- se găsesc mai ales la periferia lobulului, unde procesele metabolice sunt mai intense

▪ peroxizomi

- rol în metabolismul H2O2, detoxifiere

Incluziuni citoplasmatice :

▪ de glicogen

▪ lipidice

Membrana hepatocitului:

▪ la polul vascular prezintă microvili

▪ la polul biliar delimitează cu membrana hepatocitului vecin un canalicul biliar (nu are perete

propriu)

▪ de o parte şi alta a canaliculului hepatocitele sunt unite prin joncţiuni strânse, impermeabile

pentru bilă

Funcţiile hepatocitelor

1. Funcţie exocrină: sintetizează bilă şi o secretă în canaliculele biliare (500-800 ml/zi)

Bila este un fluid cu compoziţie chimică complexă. Componentele ei principale sunt:

- sărurile biliare sintetizate din colesterol, cu rol în emulsifierea lipidelor în intestin şi

iniţierea absorbţiei acizilor graşi

- bilirubina, produs de degradare a hemoglobinei care este e conjugată cu glucuronid înREN, convertită la o formă solubilă, apoi excretată în canalicule.

Bila este secretată continuu de hepatocit, condusă apoi prin sistemul de ducte la vezicula biliară

unde este concentrată şi depozitată până la sosirea stimulului de eliberare.

2. Funcţia endocrină: sintetizează proteine plasmatice pe care le eliberează direct în sânge:

- albumină

- globuline

- factori de coagulare: protrombină, fibrinogen, factor III

3. Funcţii metabolice:

- intervine în metabolismul glucidic:



▪ depozitează glucoza sub formă de glicogen (glicogenogeneza)

▪ sintetizează glucoză din precursori neglucidici - aminoacizi (gluconeogeneza)

- în metabolismul protidic:

▪ dezaminarea aminoacizilor → produce uree

- în metabolismul lipidic:

▪ depozitează trigliceridele

▪ sintetizează lipoproteine: VLDL (“very low density lipoproteins”), apoi le

eliberează în spaţiile Disse prin exocitoză.

4. Detoxifiere

▪ inactivează enzimatic substanţele toxice absorbite în intestin (medicamente, alcool,

insecticide , substanţe cancerigene) şi le eliberează apoi în canaliculele biliare

▪ inactivarea se realizează prin reacţii de oxidare, metilare, conjugare în REN

Durata de viaţă a hepatocitelor: 150 zile

▪ au capacitate de regenerare mare

▪ experimental, ficatul se reface într-o săptămână după hepatectomie parţială care

îndepărtează 2/3 din ficat

Celulele Kupffer

▪ Sunt macrofage derivate din monocitele circulante

▪ Se găsesc de-a lungul sinusoidelor, pe faţa lor luminală, dispersate printre celulele endoteliale,

▪ Aspect microscopic:

- celule cu formă stelată, cu dimensiuni mai mari decât ale celulelor endoteliale

- conţin mitocondrii abundente, aparat Golgi, lizozomi, fagozomi numeroşi şi RER

▪ Roluri:

1. fagocitează pigmenţi şi hematii degenerate, asigurând sursa de bilirubină insolubilă ce va fi

preluată şi conjugată de hepatocit

2. împiedică diseminarea în circulaţia sistemică a bacteriilor şi agenţilor

patogeni ajunşi accidental în sângele portal (celule santinelă )Celulele Ito

• Sunt celule mezenchimale slab diferenţiate, care se găsesc în număr redus în spaţiile Disse,

între

endoteliul sinusoidelor şi hepatocite (1 celulă Ito la 20 de hepatocite)

Roluri:

1. Depozitează vitamina A exogenă sub formă de picături lipidice

2. Au capacitatea de a se diferenţia în alte tipuri celulare: fibroblaste, adipocite,

celule stem hematopoietice.



Unităţile morfofuncţionale ale parenchimului hepatic:1. lobulul hepatic clasic

2. lobulul portal (Sabourin)

3. acinul hepatic (Rappaport)

1. Lobulul hepatic clasic (v. mai sus)

2. Lobulul portal

▪ Evidenţiază funcţia exocrină a ficatului (fluxul biliar, opus celui sanguin)

▪ Este aria de parenchim hepatic a cărei bilă este drenată de un canal biliar din spaţiul portal

▪ Are formă triunghiulară :

- în centru se află canalul biliar din spaţiul portal

- în colţuri: trei vene centrolobulare din 3 lobuli clasici învecinaţi

3.Acinul hepatic

▪ Este aria de parenchim hepatic irigată de o ramură terminală (distributivă ) a venei porte şi

arterei hepatice

▪ Este compus din 2 triunghiuri cu bazele adiacente, situate în 2 lobuli clasici învecinaţi

- baza celor 2 triunghiuri este formată din ramurile terminale ale venei porte şi arterei

hepatice şi un canal biliar

- în unghiurile laterale se găsesc 2 spaţii portale

- vârfurile conţin venele centrolobulare ale celor 2 lobuli clasici adiacenţi

Fiecare triunghi prezintă 3 zone cu activitate metabolică diferită datorită diferenţei în aportul de O2

▪ zona 1- cea mai apropiată de vasele distributive

▪ zona 2 - intermediară

▪ zona 3 - cea mai îndepărtată de vasele distributive, cea mai apropiată de vena centrolobulară

Celulele din zona 1

▪ sunt primele care primesc sânge cu O2 şi substanţe nutritive▪ sunt cele mai active metabolic, cele mai rezistente la necroză - sunt ultimele care se distrug şi

primele care se regenerează

▪ sunt primele celule care iau contact cu substanţele toxice absorbite din intestin în sânge şi

primele afectate în intoxicaţii

▪ sunt primele care reacţionează la staza biliară

Celulele din zona 3:

▪ au aport de O2 scăzut, sunt mai puţin rezistente la agresiuni, sunt primele care se distrug,

ultimele care se regenerează

▪ reacţionează ultimele la staza biliară



Refacerea celulelor hepatice după diverse agresiuni începe de la periferia lobulului spre centru

Vascularizaţia ficatului

Este dublă: funcţională şi nutritivă

Circulaţia funcţională

- Reprezintă 75% din volumul sanguin hepatic

- Este asigurată de vena portă care aduce la ficat sânge bogat în substanţe nutritive absorbite

în intestin. Ea pătrunde în ficat prin hil împărţindu-se în două ramuri lobare din care se

desprind apoi ramuri tot mai mici care ajung în spaţiile portale, dând naştere venelor

interlobulare. Acestea drenează în venele perilobulare (distributive) care înconjoară

lobulul hepatic. De aici pătrund în periferia lobulului unde se capilarizează şi se deschid în

reţeaua de capilare sinusoide.

Capilarele sinusoide converg spre vena centrolobulară din axul lobulului hepatic. Venele

centrolobulare drenează în venele sublobulare, iar acestea în venele suprahepatice →

vena cavă inferioară.

Circulaţia în lobulul hepatic se face de la periferie spre centru (centripetă ).

Circulaţia nutritivă

▪ 25% din volumul sanguin hepatic

▪ Este asigurată de artera hepatică (ramură din artera celiacă), care aduce sânge oxigenat. Ea

pătrunde în ficat prin hil, ramificându-se în două ramuri lobare, apoi în ramuri tot mai mici

care dau naştere arterelor interlobulare care ajung în spaţiile portale. De aici, unele din

ramurile arteriale se deschid în venele perilobulare, altele pătrund în periferia lobulului

hepatic, unde se capilarizează şi se deschid în reţeaua de capilare sinusoide din interiorul

lobulului. La acest nivel se amestecă sângele arterial cu cel venos şi de aceea zona periferică a

lobulului este mai oxigenată decât zona medie sau centrală.

Căile biliare- formează un sistem de canale care conduc bila secretată de hepatocite în duoden.

Căile biliare intrahepatice

▪ încep cu canaliculele biliare - situate între hepatocite, nu au perete propriu, ci sunt

delimitate de membranele hepatocitelor învecinate

▪ se continuă cu canalele Herring la periferia lobulului, care sunt tapetate de un epiteliu

simplu cubic. Ele drenează în canalele biliare interlobulare din spaţiul portal, al căror



epiteliu este simplu cilindric. Acestea se deschid în canalul hepatic drept şi stâng , iar

acestea se unesc şi formează canalul hepatic comun

Căile biliare extrahepatice

▪ canalul hepatic comun

▪ canalul cistic

▪ canalul coledoc - se deschide în duoden, în ampula Vater, împreună cu canalul pancreatic.

VEZICULA BILIARĂ

Este un organ cavitar cu perete format din 3 tunici:

▪ mucoasa

▪ tunica fibro-musculară

▪ seroasa

Nu are submucoasă.

Mucoasa

▪ Prezintă pliuri înalte şi neregulate, care permit distensia veziculei, dispărând când vezicula

este destinsă de bilă

▪ Are un epiteliu simplu cilindric, format din celule absorbante cu microvili apicali care

absorb apa şi concentrează bila

▪ Corionul este bogat vascularizat şi infiltrat cu limfocite

Nu există musculara mucoasei.

Tunica fibro-musculară

▪ fascicule de fibre musculare netede orientate în direcţii diferite, dispuse într-o reţea

plexiformă discontinuă, întreruptă de fascicule fibroase

Tunica externă

▪ e o seroasă, cu excepţia patului colecistic, unde vezicula biliară aderă la ficat.

Funcţii

▪ depozitează interprandial bila secretată de ficat şi o concentrează (30-35 ml interprandial)

▪ o eliberează periodic în intestin, după stimulare

FICATUL_2011

Documents

Transcript of FICATUL_2011