Familia Sănătoasă Este Familia Fără Violență

7/25/2019 Familia Sănătoasă Este Familia Fără Violență

http://slidepdf.com/reader/full/familia-sanatoasa-este-familia-fara-violena 1/9

Tema: ”Familia sănătoasă este familia fără violență ”

Instituția: Instituția Publică Liceul Teoretic ”Petru Zadnipru”

Data: 25 noiembrie- 10 decembrie 2015

Durata: 60 minute

Scopul: Sensibilizarea părinților în vederea preîntîmpinării violenței în familie.

Obiective:

Să definească conceptul de violență în familie;

Să evidențieze semnele evidente care ne vorbesc despre prezența acesteia;

Să acorde ajutor și asistență în cazul depistării unor cazuri concrete de violență înfamilie;

Să evidențieze cauzele violenței;

Să identifice portretul copilului violent; Să promoveze un comportament non-violent în situațiile de conflict.

Forma activității: Lectorat în cadrul Campaniei ”16 zile de activism împotriva violenței

în bază de gen”



Familia sănătoasă este familia fără violență

Violenţa în familie -încălcare a drepturilor omului!

Ce este violența în familie?

„Violenţă în familie" este orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între membriiunei familii. Aceasta poate include un singur episod sau mai multe acte de violență, formând un modelde comportament abuziv prin exercitarea controlului. Violența în familie este un comportamentintenționat. Scopul violenței în familie este stabilirea și exercitarea puterii și controlului asupra altei

persoane.

Violența este folosită pentru a intimida, umili sau înfricoșa victima, apare atunci când o persoanăobține și menține puterea și controlul asupra unei alte persoane. Este un model de comportament, încare abuzatorul aplică violența fizică, constrângerea, amenințările, intimidarea, izolarea și abuzulemoțional, sexual și economic pentru a controla sau schimba comportamentului celuilalt.

Cinci caracteristici principale ale violenței în familie:

Violența în familie este un comportament învățat; Violența în familie este un comportament repetitiv și cuprinde diferite tipuri de abuz care pot

trece dintr-unul în altul sau în combinație; Făptuitorul este cauza violenței domestice și nu consumul de alcool, victima sau relațiile dintre

ei;

Pericolul pentru victimă și copii crește pe timpul separării dintre parteneri; Comportamentul victimei depinde de modurile de supraviețuire la care a aderat.

Violența poate avea mai multe forme, oricare din aceste forme de abuz pot fi aplicate de abuzatorși asupra copilului.

VIOLENȚA FIZICĂ: îmbrânciri, pălmuiri, loviri cu/de obiecte, lovituri cu picioarele sau cu pumnul, tragere de păr, izbirea victimei de pereţi sau de mobilă, sugrumare, etc.

VIOLENŢA PSIHOLOGICĂ: umiliri şi înjurături, batjocorire, criticarea opiniilor sausentimentelor, ameninţări cu bătaia, ameninţare că o să ia copiii, folosirea copiilor pentru a trezisentimente de vină, neglijare, amenințare, distrugere demonstrativă a obiectelor, manipulări

psihologice sau izolarea forțată de prieteni, familie, copii, școală și/sau serviciu,etc.

Abuzul emoțional este grav. Rănile emoționale ar putea să se vindece foarte greu.

VIOLENȚA SEXUALĂ: constrângere la relații sexuale sau atingeri nedorite, contactul sexualcontinuat după cererea de a-l opri, sau forțarea cuiva să se supună la o relație sexuală neprotejată sauumilitoare.

VIOLENŢA ECONOMICĂ: interzicerea de a avea sau păstra un serviciu, limitarea accesuluila veniturile și bunurile familiei, de a avea bani proprii, lipsire de mijloace de existență precum hrană,

medicamente, etc. ABUZ ECONOMIC: Încercarea de a face persoana dependentă financiar, de exemplu

menținerea unui control total asupra resurselor financiare, îngrădirea accesului la bani, interzicereafrecventării școlii/continuării studiilor sau angajării la un post de muncă.



VIOLENȚA SPIRITUALĂ: de exemplu: limitarea sau interzicerea practicării unui cultreligios sau unui mod de viață.

Caracterul ciclic al violenței în familie

Violenţa în familie are un caracter ciclic, care nu se opreşte de la sine. După „explozii de violenţă”

vine o perioadă de împăcare, momente în care agresorul promite că „nu se va mai întâmpla”, după

care vine o altă „furtună”. Cu timpul, actele de violenţă devin tot mai frecvente și mai grave, iar

perioadele blânde devin tot mai scurte sau dispar cu totul și ciclul de violenţă continuă.

Mituri și realități despre violența în familie

Dacă violența în familie a fost un tabu, nu înseamnă că nu a existat. A existat. Dintotdeauna. Dar nu s-

a discutat despre ea sau a fost acceptată ca ceva normal într -o căsnicie.

Violența în familie nu este un mit, este o realitate cu care s-au întâlnit femeile aproape dintotdeauna înrelațiile familiale și pe care au acceptat-o vrând-nevrând, pentru că nimeni nu le credea sau nu le ajutaîn vreun fel.

Miturile și prejudecățile despre violența în familie învățate de mici ne împiedică să realizăm faptul căviolența în familie este un act cu conotație criminală îndreptat împotriva unei persoane și încălcânddreptul său fundamental la protecție și libertate.

MIT:

Femeile pr ovoacă violența și o merită!

Realitate Violența nu este o cale de rezolvare a conflictelor. Bărbații nu au nici un drept să abuzeze învreun fel o femeie, indiferent de "provocare"!

MIT: Nu este violență, ci doar ciondăneală

Realitate

Există o diferență clară între ceartă și violență: în timp ce în ceartă nivelul puterii esteaproximativ egal, în acțiunea de violență raporturile de forță și putere nu sunt la fel, căci unulare categoric mai multă putere decât celălalt.

MIT: Violența se întâmplă numai în familiile sărace sau cu nivel scăzut de educație.

Realitate

Toate cercetările arată că frecvența și gradul de manifestare a violenței nu depind nici denivelul socio-economic, nici de cel educațional, căci violenta apare în toate straturile sociale

și la toate nivelele economice și de educație.



MIT: Violența domestică este o problemă privată, nimeni nu ar trebui să se amestece!

Realitate

Extinderea fenomenului demonstrată statistic și complexitatea consecințelor asupra femeilor,

copiilor și relațiilor între adulți fac din acest fenomen social o problemă care ne privește petoți, societatea în ansamblul ei.

MIT: De fapt, femeilor le place să trăiască în aceste relații violente, altfel ar pleca.

Realitate

Sunt foarte multe obstacole datorită cărora femeile nu își părăsesc partenerul: prezențacopiilor și resursele limitate, lipsa unui adăpost ulterior, frica, rușinea, etc.

MIT:

Bărbații violenți sunt așa pentru că au fost abuzați/maltratați în copilărie sau provin din

famili i violente.

Realitate Deși un procent semnificativ din bărbați au suferit abuzuri în copilărie, nu toți, devenindadulți, repetă abuzul în relațiile lor.

MIT: Bărbații violenți sunt bolnavi psihic.

Realitate Realitatea studiilor infirmă această convingere.

MIT: Bărbații abuzează femeile deoarece nu cunosc un alt mod de a- și exprima emoțiile.

Realitate

Realitatea infirmă această idee, printre altele chiar prin însuși comportamentul abuzatoruluidin așa-zisa "fază de miere", care urmează de obicei episodului de violență. În această

perioadă, bărbatul pare că regretă, își cere iertare, promițând că nu se va mai repeta.

MIT: lcoolul este cauza violenței domestice.

Realitate Realitatea arată că doar în jumătate din cazurile de violență, bărbatul este sub influența

alcoolului.



MIT: Copiii au nevoie de tată” sau „o să le suport pe toate pentru copii”.

Realitate

Fără îndoială, copiii au nevoie de tată, dar dacă în loc de dragoste şi înţelegere copilul vede

în familie doar agresivitate şi violenţă, aceasta aduce la distrugerea psihologică şi emoţionalăa copilului.

MIT: Violența se va opri odată și - odată!

Realitate Studiile arata că, odată ciclul violentei pornit, sunt realmente șanse minime ca violența să seoprească.

Tulburările copilului educat de către părinții violenți:

tulburări organice sau funcționale;

dezvoltare fizică și intelectuală mai lentă, comparative cu copii din familiile armonioase,uneori chiarretard mental;

imaturitate morală și afectivă;

instabilitate psihică, hiperexcitabilitate, impulsivitate, toleranță scăzută la frustrare; tulburări de conduit: agresivitate în raporturile interpersonale sau, dimpotrivă, pasivitate

în fața agresiunilor celorlalți. În această sferă a problemelor de comportament se înscriu:fuga de acasă, abandonul școlar, consumul de alcool sau droguri, furtul și minciuna caforme defensive de comportament.

Incidența reală a fenomenelor de violență la nivelul populației este, însă, greu de stabilit;statisticile se contrazic adesea în acestă privință. O explicație constă în faptul că mediile sărace,caracterizate de promiscuitate morală și de deficit cultural prezintă o toleranță crescută la violență;astfel, anumite acțiuni abusive nu sunt recunoscute ca atare; mai ales atunci, cînd partenerii de cuplu

preiau din familiile lor de origine asemenea modele comportamentele, ei rămân atașați uneireprezentări sociale a violenței care plasează în zona normalității forme precum: controlul economic alfemeii în cadrul familiei și a relației ei cu exteriorul, agresiunea verbal sau emoțională, considerândviolențe doar acele acte care amenință sau lezează persoana din punct de vedere fizic sau sexual. Laaceasta se adaugă faptul că persoanele agresate sunt foarte puțin dispuse să mărturisească brutalitățilela care sunt supuse în interiorul căminului; umilința, rușinea, sentimental infamării și teama sunt totatâtea motive de a-și păstra secrete suferințele, în încercarea de a păstra respectful celor din jurpentru

propria persoană. Raporturile de dominație-supunere nu implică, însă, prin ele însele, relaționări de tipagresiv; ele sunt specific familiilor patriarhale tradiționale, bazate pe o structură de tip autoritar,

guvernate de un ”pater familiar” cu drept exclusive de decizie; organizarea ierarhică a acestui tip defamilie are drept drept consecință un grad de acceptare a dominației prin forță, care poate devia spreviolență domestic. Chiar dacă familia extinsă, de tip patriarchal, devine tot mai mult un model deorganizare revolut, tinzând să fie înlocuită, mai ales în domeniul urban, de familia nucreară, atunci



când partenerii cuplului nuclear provin din astfel de familii, ei rămân adesea purtătorii valorilor șinormelor grupurilor de origine, reinstituind raportul de dominație masculină- supunere feminine ca o

axă a sistemului normativ- axiologic moștenit și transpus în noua structură familială.

Tranziția de la familia patriarhală, întemeiată pe autoritatea absolutăa ”șefului- pater”, la grupulfamilial nuclear, este de natura să inducă schimbări în expectațiile și atitudinile membrilo r

subordonați- poate puțin sesizabile, dar active în relația cu liderul grupului. Astfel, autocrația acestuia poate fi resimțită de ceilalți ca o limitare excesivă adezvoltării și a libertății personale, fără ca ei săreacționeze în mod deschis. Fie de teamă, fie pentru ca la nivel conștient acceptă normele și valorileînscrise în ”codul de legi”instituit, consolidate și validat de experiența multor generații- inacceptabil,

însă, la nivel inconștient, pentru că se opune unor nevoi profunde și neexprimate- nu se ajunge la o

confruntare directă. În absența unor asemenea confruntări, nici unul dintre membrii grupului nu vaconsidera că în familia respective există neînțelegeri, certuri, conflicte. Cu toate acestea, relațiile lor cusoțil/tatăl pot fi puternic conotate negative din punct de vedere emotional,configurând un conflictlatent, nemanifestat încă, de care actorii relației pot fi prea puțin conștienți. Această diferențiere între

conflictual exprimat și tensiunea conflictuală subliminală, relevă faptul că răspunsurile la un chestionarmenit să surprindăconflictualitatea intrafamilială nu pot să facăevidente decât o parte a situațiilor deacest gen- cea vizibilă, manifestată – ponderea reala a fenomenului, mult mai mare, continuând sărămână ascunsă abordăr ilor de tip cantitativ.

Factori ce contribuie la dezvoltarea violenței copilului

Majoritatea particularităților comportamentului personal se dezvoltă prin imitare. Un rol covîrșitorîn formarea agresivității îl are copilăria omului. În așa fel asistarea la așa scene de violență în copilăria

precoce orientate spre mamă pot duce la formarea înclinației spre alcoolism, narcomanie, precum și laun comportament agresiv în maturitate. Agresivitatea în familie deseori duce la agresivitatea în viațaulterioară a omului. Se formează o continuitate morbidă a unuia dintre cele mai urîte fenomene socialedin care derivă o mulțime de alte fenomene sociale nedorite.

1. Determinatele individuale ale agresivității. Cercetările au arătat că indivizii cu un nivel înaltde anxietate manifestă un nivel mai jos de agresivitate decît indivizii cu un nivel scăzut de anxietate,așa cum primii au tendința de a se aștepta la dezaprobare din partea altor oameni și cu un deznodămîntnegativ.

2. Caracteristica personală (atribuție preconcepută a agresivității) Reprezintă în sine tendința de

a atribui altor oameni intenții răufăcătoare chiar și atunci, cînd acestea lipsesc. 3. Temperamentul- se manifestă la cea mai fragedă vîrstă și, de obicei, nu se schimbă în decursul

vieții. 4. Autoritarismul- oamenii mai autoritari sunt mai agresivi.

5. Sentimentul de rușine. Există următoarea legitate, cu cît mai des omul resimte sentimentul derușine în procesul de interacțiune cu alți oameni, cu atît el este mai predispus spre furie șicomportament agresiv.

6. Diferențele de sex. Femeile și bărbații se deosebesc, mai întîi de toate, prin montajele lorvizavi de comportamentul agresiv. Bărbații folosesc agresivitatea ca un mijloc de atingere a scopului

stabilit și sunt înclinați de a aplica agresivitatea direct. Femeile folosesc violența ca n mijloc deexprimare a furiei sau de exteriorizare a stresului prin elibirarea energiei agresive și sunt predispuse dea prefera agresivitateaindirectă celei directe, aducînd daune adversarului adesea pe căi ocolite.



Diferențele de gen în agresivitate sunt generate de faptul că în majoritatea culturilor se consideră că bărbații în multe situații trebuie să se comporte mai agresiv decît femeile.

7. Apartenența națională are și ea o oarecare importanță în formarea comportamentului agresiv,

fiindcă există culturi în care sunt prezente atitudini pozitive față de manifestarea agresivității. Deasemenea, la oameni agresivitatea este intensificată de durere, atît cea fizică, cît și cea sufletească. Un

stimul deosebit de puternic îl constituie comportamentul atacant al altui om. Pe timp de arșiță oameniidevin mai irascibili și exvitabili. Spațiul restrîns sau intruziunea în spațiul personal al persoanei deasemenea sunt factori de stres. Spațiul restrîns, umiditatea ridicată, zgomotul, aerul poluat, practicarea

sportului sau urmărirea unor competiții sportive suscită excitația persoanei, care este asociată cugînduri și sentimente distructive poate să contribuie la un comportament agresiv.

8. Televiziunea. Spectatorii nu numai că ilustrează modelele televizate de violență, dar și încondițiile de urmărire permanentă a unor asemenea scene omul devine insensibil la durerea altuia, estedistorsionată viziunea lor despre realitate. Urmărirea violenței la televizor transformă percepțiarealității, oamenii încep să perceapă lumea mai periculoasă, ceea ce duce la intensificarea fricilor șianxietății.

9.

Ereditatea are o influiență asupra sensibilității sistemului nervos și față de stimului violenței. 10. Componența chimică a sîngelui are o importanță considerabilă asupra sensibilității sistemului

nervos față de stimulii violenței. 11. Alcoolul intensifică agresivitatea, șterge idividualitatea, micșorînd nivelul de conștiință a

persoanei și capacității persoanei de a pune în calcul consecințele acțiunilor sale. Trebuie de avut învedere că procesele biologice se desfățoară în context social. De aceea trebuie de recunoscut că asupraagresivității acționează diferiți factori, iar factorii biologici ai mediului au un rol covîrșitor.

Protretul copiilor, mamele cărora sunt supuse violenței

Vârsta copiilor Emoții Conștiință Comportament

Preșcolari

Copiii la această vîrstăsunt cei mai

neputincioși și posedăminimum de abilități

cognitive șicomportamentale

pentru ca să depășeascăsituația.

Panica, neliniște. Neliniște în privința

ambilor părinți. Teamade divorț. Înțepenire,emoționare.

Memorie scurtă laevenimente. Înțelegerealimitată a violenței.

Neliniștea pentruîncălcarea cursuluifiresc al vieții. Vreareunirea familiei.

Plînge, se lamentează,are izbucniri de

irascibilitate, fuga însine, pasivitate.

Pierderea abilităților de

dezvoltare(impulsivitate, egoism).

Devine taciturn,

iresponsabil. Are

coșmaruri nocturne,tulburări de somn.

Școlari

Copiii la această vîrstă posedă un spectru mai

larg de priceperi șiabilitățicomportamentale

Depresie, o stare de

tristețe, neliniște,

sentimente de vină șirușine. Simtresponsabilitate și

Incapacitatea de a se

concentra și memoria

insuficientă. Gînduri șiimagini violente

obsessive. Fantezii

Scăderea însușiteișcolare. Comportament

social moștenit. Acuzede carater psihosomatic

(dureri de burtă, cap



pentru ca să facă fațăsituației în care îitraumează. Ei facîncercări active de a seîmpotrivi violenței, tind

să apere jertfa și sădetermine importanțasituațiilor stresante. Înrezultat, în comparațiecu copiii de vîrstă maimica, acești copiiresimt sentimente de

vină și rușine, oatitudine contradictorie

față de părinți șiodepresie permanent.

neputință, neliniște și osensibilitate mărită fațăde semnalele de

pericol. Neîncrederea înmature. Sentimente

ambivalente față de părinții care comitviolența (neîncredere șiatașamentconcomitent).

referitor la eliberearea

jertfei sau familiei.

Încercări de a înțelegeviolența. Atitudineambivalentă față de

problema divorțului.

etc.).Agresivitate șicruzime în relațiile cuceilalți. Nesupunere șicomportament de

sfidare, distrugere a

proprietății. Retrăireasituației traumatizanteîn procesul discuției sau

jocului. Dereglarea

relațiilor interpersonalecu semenii.

Adolescenți

Manifestarea

permanent a

insuportabilității,intoleranței față deviolența în familie ducela îndepărtarea copiilor

de vîrsta adolescentinăde familie șiautoidentificare. Înrezultat adolescenții potsă părăsească familiilela o vîrstă timpurie și săexprime un

comportament

antisocial șiautodistrugător.

Ambivalența înatitudinea față de

părinți poate să seschimbe cu favorizarea

unuia dintre ei.

Autobiciuirea,

sentiment de vină și

rușine, idei suicidare.Furie, explozii

emoționale. Fidelitatea

față de unul din părinți.Depresie și sentimentde deznădejde. Lipsacompasiunii față deceilalți.Susceptibilitatea șineîncrederea față de ceimature.

Gînduri și imagini

violente obsessive.Insuficiența abilitate dea se concentra șimemora. Sentimente

amestecate de iubire și

ură. Credința în faptulcă violența este cevanormal. Învinuireacelorlalți decomportamentul său.

Scăderea îsușiteișcolare.

Chiulește de la lecții.Fuga de acasă.Activitate sexualămărită. Implicarea înnarcomanie.

Comportament asocial,

încălcarea or dinei

publice. Refuzul de a

colabora cu maturii.

Caracterul exploziv șiagresiv al comunicării

interpersonale.

Agresarea și ofensareacelor dragi.



Cercul Puterii și Controlului

Cercul Puterii și Controlului demonstrează relația dintre violența fizică, cea sexuală și

intimidarea, coerciția și manipularea soției și copiilor care sunt deseori folosiți de abuzator.

Abuzatorul folosește aceste tactici pentru a menține puterea și controlul obținut prin violența fizică și

sexuală. Chiar și un singur incident de violență fizică sau amenințare cu violența fizică poate fi

suficient pentru instalarea puterii și controlului asupra partenerei.

Acest control și putere este apoi susținut de abuzul non- fizic și coerciție. De exemplu, un abuz

verbal urmat de un abuz fizic dispune de pericolul producerii unui nou abuz fizic și astfel ar putea să

fie suficient pentru a asigura puterea și controlul abuzatorului chiar și fără aplicarea violenței fizice

propriu-zise.

Familia Sănătoasă Este Familia Fără Violență

Documents

Transcript of Familia Sănătoasă Este Familia Fără Violență