TEZĂ DE DOCTORATREZUMAT

Managementul performanţei şi risculuiîn băncile comerciale din România

Conducător ştiinţific,

Prof.univ.dr. Ioan Trenca

Doctorand,

Eugenia Ana Dărăban (căs. Matiş)

2009

Universitatea Babeş-BolyaiFacultatea de Ştiinţe Economice

şi Gestiunea Afacerilor

Cluj-Napoca

II

“Să nu pretindem ca lucrurile să se schimbe dacă tot timpul facem acelaşi lucru. Creativitatea se naşte din necesitate precum şi ziua se naşte din noapte.”

Albert Einstein

III

IV

Cuprinsul rezumatului tezei de doctorat

1. Structura tezei de doctorat ………………………………………………………… 1

2. Motivaţia şi importanţa cercetării ştiinţifice ………………………………….….. 5

3. Metodologia cercetării ştiinţifice ……………………………………….……….…. 9

4. Sinteza capitolelor cuprinse în teza de doctorat …………………………….…... 15

5. Concluzii şi propuneri ……………………………………………………….……. 51

6. Limitele şi perspectivele cercetării ………………………………………..……… 53

7. Referinţe bibliografice selective ………………………………………….….…… 55

Cuvinte cheie: managementul riscului, performanţa bancară, Acordul Internaţional de

Convergenţă şi Adecvare a Capitalului (Acordul Basel II), modelarea riscului, sisteme de

rating, managementul riscului de credit, managementul riscului de piaţă, managementul

riscul operaţional, managementul riscului de lichiditate, active ponderate în funcţie de

risc, modele de evaluare a performanţei.

V

VI

1. Structura tezei de doctorat

Introducere

Capitolul 1

Tendinţe actuale privind managementul performanţei şi riscului în bănci

1.1 Teorii moderne privind performanţa bancară

1.2 Concepul de risc

1.3 Evoluţia metodelor şi tehnicilor de gestiune a riscului

1.4 Impactul acordului Basel II asupra managementului riscului în bănci

1.5 Integrarea managementului riscului în strategia globală de

dezvoltare a băncilor

Capitolul 2

Imagine retrospectivă asupra reformei sistemului bancar românesc

2.1. Impactul globalizării asupra evoluţiei sistemului bancar din România

2.1.1. Structura economiei României în anul 1989

2.1.2. Dimensiunile procesului de globalizare a sistemului bancar

2.2. Etapele reformei sistemului bancar din România

2.2.1 Prima etapă a reformei bancare

2.2.2. A doua etapă a reformei bancare

2.3. Caracteristici ale sistemului bancar actual şi performanţa acestuia

2.3.1 Contextul naţional şi internaţional al intermedierii bancare

2.3.2 Structura sistemului bancar românesc

2.3.3 Profitabilitatea în sistemul bancar românesc

Capitolul 3

Strategia de restructurare a Băncii Comerciale Române şi efectele crizei economico-

financiare

3.1. Impactul reformei bancare la Banca Comercială Română

3.1.1. Impactul reformei sistemului bancar în restructurarea

Băncii Comerciale Române

3.1.2. Restructurarea Băncii Comerciale Române în contextul definirii

profilului de risc

3.1.3. Implementarea guvernanţei corporative la Banca Comercială Română

3.2 Efectele strategiei de restructurare a Băncii Comerciale Române şi a crizei

economico-financiare asupra clienţilor

3.2.1 Analiza empirică de sinteză asupra satisfacţiei clienţilor

şi a percepţiei acestora privind restructurarea băncii

3.2.2. Impactul schimbărilor din cadrul BCR Erste şi a crizei

economico-financiare asupra clienţilor săi

3.2.2.1 Dimensionări metodologice aferente studiului şi argumentaţie

3.2.2.2 Imagine de ansamblu asupra rezultatelor obţinute

3.2.2.3 Analiza, integrarea şi implicaţiile rezultatelor înregistrate

Capitolul 4

Abordări teoretice privind managementul performanţei şi riscului în sistemul

financiar-bancar

4.1. Abordări teoretice privind managementul riscurilor bancare

4.1.1. Performanţa şi riscul bancar

4.1.2. Clasificarea riscurilor bancare

4.1.3. Procesul gestionării riscurilor bancare

4.1.4. Modele utilizate în evaluarea performanţei bancare

4.2. Managementul riscului – componentă a guvernanţei corporative

aplicată în bănci

4.2.1. Guvernanţa corporativă

2

4.2.2. Standardele şi obiectivele Acordului Basel I

4.2.3. Guvernanţa corporativă – cerinţa esenţială a Acordului Basel II

4.2.4. Problematica implementării cerinţelor Basel II în România

Capitolul 5

Politici şi practici privind managementul performanţei şi riscului bancar

5.1. Managementul riscului de credit (determinarea ratingului)

5.1.1. Reguli generale privind activitatea de creditare în instituţiile de credit

5.1.2. Modele de gestiune a riscului de credit utilizate în bănci

5.1.3. Algoritmul de rating utilizat în Banca Comercială Română

5.2. Managementul riscului operaţional în instituţiile de credit din România

5.2.1. Principii privind administrarea riscului operaţional

5.2.2. Evenimente şi factori generatori de riscuri operaţionale

5.2.3. Analize de management privind evenimentele de risc operaţional

5.3. Managementul riscului de lichiditate. Soluţii în condiţii de criză

economico-financiară la instituţiile de credit din România

5.3.1. Planul alternativ de finanţare privind administrarea riscului de

lichiditate în condiţii de criză

5.3.2. Procedurile de urmărire şi limitare a riscului de lichiditate

5.3.3. Limite şi analize de lichiditate standardizate în cadrul Erste Group

5.4. Managementul riscului de piaţă în bănci

5.4.1. Modele econometrice utilizate în gestiunea riscului de piaţă

5.4.2. Implementarea metodologiei Value at Risk la nivelul BCR

Capitolul 6

Adecvarea capitalului - obiectiv central al managementului performanţei şi riscului

bancar

6.1. Managementul riscului prin prisma alocării capitalului

6.1.1. Abordările privind alocarea capitalului

3

6.1.2. Adecvarea capitalului – cerinţele Acordului Basel II

6.1.3. Validarea şi implementarea modelelor interne de rating în concordanţă

cu cerinţele Basel II în instituţiile de credit din România

6.2. Analiza modalităţilor de exercitare a opţiunii naţionale referitoare la adecvarea

capitalului şi a abordării bazate pe modelele interne de rating

6.2.1. Abordarea teoretică

6.2.2. Studiu empiric asupra opiniilor exprimate la nivelul unui eşantion de

state din Uniunea Europeană comparativ cu România

6.2.2.1. Argumentarea studiului

6.2.2.2. Fundamentarea teoretică a opţiunilor considerate

6.2.2.3. Abordare metodologică

6.2.2.4. Prezentarea şi interpretarea datelor obţinute

6.2.3. Finalitatea studiului

6.3. Procesul de alocare a capitalului în Banca Comercială Română (studiu de caz)

6.3.1. Practici de management al riscurilor în Banca Comercială Română

privind implementarea Acordului Basel II

6.3.2. Guvernanţa datelor în cadrul Băncii Comerciale Române

6.3.3. Tratamentul riscurilor conform abordării standard în Banca

Comercială Română

Concluzii, propuneri, limite şi perspective ale cercetării

Referinţe bibliografice

Lista abrevierilor

Lista tabelelor, figurilor şi graficelor

Lista anexelor

Anexe

4

2. Motivaţia şi importanţa cercetării ştiinţifice

Liberalizarea şi diversificarea pieţelor financiare, concurenţa semnificativă dintre bănci şi

multitudinea produselor şi serviciilor oferite de acestea sunt principalii factori care au

expus băncile la noi riscuri, conducând totodată la multiple provocări. Din aceste motive

devine din ce în ce mai importantă inovarea permanentă a tehnicilor şi instrumentelor de

management a riscurilor şi performanţelor bancare. Doar o analiză pertinentă şi o foarte

bună cunoaştere a noilor tendinţe în managementul riscurilor financiar-bancare pot oferi

instituţiilor financiare din România opţiuni eficiente cu privire la gestionarea acestora, în

condiţiile obţinerii unei profitabilităţi ridicate şi a unui nivel adecvat al lichidităţii.

Literatura de specialitate din domeniul financiar evidenţiază direcţiile principale de

dezvoltare ale managementului performaţei şi riscului bancar, în ultima perioadă

punandu-se accentul pe managementul riscului bancar în condiţii de criză. Perioada

actuală este denumită „era managementului de risc” în domeniul bancar, iar

managementul de risc constituie o sarcină extrem de complexă şi importantă a

managementului bancar.

Doug Horton (cleric şi lider academic american al secolului XX) afirma că simplitatea

reprezintă în fapt un puzzle al complexităţii, vorbă de duh ce ne-a inspirat şi pe noi în

croirea unui făgaş prin complexitatea literaturii de specialitate specifică domeniului

abordat. Managementul performanţei şi riscurilor în sistemul bancar reprezintă în opinia

noastră o tematică complexă, ce poate fi amplasată în centrul sistemului financiar în

virtutea rolului pe care instituţiile bancare îl ocupă în cadrul acestuia. Rolul şi implicaţiile

instituţiilor financiar-bancare în cadrul sistemului financiar internaţional sunt poate cel

mai bine puse în evidenţă de actualele circumstanţe de criză economico-financiară, ce au

demonstrat lumii întregi maniera în care neregulile instituţiilor de credit americane au

avut capacitatea de a fi propagate la nivel internaţional, infiltrându-şi efectele diverse în

cadrul economiilor naţionale, unde, corelate cu alte puncte slabe specifice sistemelor

5

financiare naţionale au condus la situaţii de criză cu caracteristici diverse, dar de fiecare

dată cu efecte îngrijorătoare. Pornind din acest punct al raţionamentului logic, o analiză

în sens deductiv ne conduce înspre recunoaşterea importanţei managementului unor astfel

de organizaţii, în cadrul cărora performanţa şi riscurile reprezintă aspecte cheie, ce

interacţionează permanent, un management adecvat având în perspectiva noastră

capacitatea de a optimiza gestionarea riscurilor în direcţia performanţelor dorite.

Demersul ştiinţific asumat se focalizează pe cazul particular al unei economii în curs de

dezvoltare, analizând problematica managementului performanţei şi riscurilor în sistemul

bancar din România. Dacă este să facem referire la literatura de specialitate în domeniu,

un punct de pornire extrem de util cercetării noastre îl reprezintă seria lucrărilor elaborate

sub egida BIS (eng. Bank for International Settlements), departamentul monetar şi

economic dezvoltând o serie de analize la nivelul sistemului bancar din cadrul

economiilor în curs de dezvoltare cu scopul supravegherii evoluţiilor înregistrate.

Realitatea curentă vine însă ne demonstreze faptul că simpla analiză şi corelare a faptelor,

chiar dacă uneori pare a fi evidentă, nu reprezintă o dovadă a cauzalităţii. Aceasta

înseamnă că este necesară realizarea unei analize dincolo de teorie, urmărind canalele

specifice prin care schimbările identificate în cadrul pieţelor financiare contribuie la

circumstanţele macroeconomice. Pornind de la aceste raţionamente, la nivel internaţional

au fost conturate două curente, unul susţinând legătura dintre valorile îmbucurătoare ale

variabilelor macroeconomice la nivelul primului semestru al anului 2007 şi schimbările

din cadrul pieţelor financiare şi al instituţiilor financiar-bancare, iar celălalt acceptând de

asemenea existenţa unei astfel de relaţii, dar până la un anumit punct. Mai precis, acesta

din urmă avertiza că o bună parte din ceea ce reprezenta la vremea respectivă „veştile

bune” ar putea reprezenta în fapt costul unor „veşti semnificativ mai proaste” ce aveau să

vină (White, 2008), fiind din păcate şi adeverit în scurt timp.

Revenind la nivel teoretic, putem afirma că efectele sistematice generate de problemele

financiare înregistrează o probabilitate scăzută în cadrul unui sistem financiar orientat

înspre piaţa de capital decât în cadrul unui sistem financiar bazat pe instituţiile financiar-

6

bancare. În cadrul unui sistem financiar dominat de bănci, problemele legate de finanţare

ale acestora sau problemele unui anumit beneficiar de credite care au capacitatea de a

afecta capitalul băncii tind să conducă înspre diminuări ale creditării, băncile reducându-

şi această dimensiune a activităţii. În cadrul unor sisteme financiare orientate înspre piaţa

de capital riscurile se consideră a fi mai bine dispersate, intermediarii cheie având mai

multe oportunităţi în vederea diversificării şi gestionării riscurilor asumate (BIS, 2008).

Cu toate acestea, ni s-a demonstrat în mod evident că actualul sistem financiar este în

continuare vulnerabil în faţa riscurilor şi incertitudinilor inerente tuturor tranzacţiilor

financiare. Creditorii beneficiază în continuare de informaţii incomplete cu privire la

părţile cu care derulează tranzacţii, iar evaluarea activelor financiare continuă să fie

nesigură (Fraga, 2008). Considerăm de asemenea că gestionarea inadecvată a riscurilor în

cadrul instituţiilor financiar-bancare, asociată cu proliferarea unor noi instrumente

financiare şi a unor noi jucători în cadrul pieţelor financiare are capacitatea semnificativă

de a creşte vulnerabilitatea pieţelor în faţa unor evoluţii neaşteptate din cauza lipsei de

experienţă în tranzacţionarea acestor tipuri de instrumente, dar şi a lipsei de prudenţă din

partea sistemului bancar.

Analiza şi gestionarea riscurilor din cadrul sectorului bancar cu scopul evaluării

stabilităţii financiare a întregului sistem bancar implică în primul rând utilizarea unor

metodologii standard, specifice managementului modern al riscului. Elsinger et al. (2003)

prezintă o abordare originală prin crearea unui model al reţelei împrumuturilor

interbancare, analizând astfel riscul la nivelul sistemului bancar ca întreg şi nu la nivelul

individual al băncilor, bineînţeles în combinaţie cu metodologia clasică mai sus amintită.

Aplicând modelul propus la nivelul unui eşantion de bănci austriece, Elsinger et al.

(2003) demonstrează că existenţa unei corelaţii între portofoliile de active ale băncilor

domină efectul de molipsire (sau altfel spus propagare) ca principală sursă a riscului

sistematic.

Actuala teză de doctorat reuneşte toate aceste probleme comune ale managementului

performanţei şi riscurilor financiar-bancare, cu o semnificaţie majoră în activitatea

7

instituţiilor de credit, introducând aspecte teoretice şi practice, de aplicare a unor modele

şi de interpretare a unor situaţii de risc, fiind evidenţiate avantajele şi dezavantajele

abordărilor recente din domeniul complex al riscurilor finaciar-bancare.

Obiectivul principal al acestei cercetări este de a cerceta aspectele teoretice şi practice ale

managementului performanţei şi riscului în instituţiile de credit în condiţiile în care

băncile sunt supuse unor riscuri diversificate. Demersul ştiinţific constă în identificarea,

monitorizarea şi evaluarea celor mai eficiente strategii de gestiune a riscurilor bancare,

care să conducă la obţinerea unei rentabilităţi maxime în condiţiile menţinerii unei

lichidităţii adecvate şi a alocării unui capital cât mai redus pentru finanţarea acestora.

În lucrare sunt prezentate principalele aspecte ale managementului riscurilor, insistându-

se pe noile abordări privind gestionarea riscurilor în general şi gestionarea riscurilor

bancare în particular, fiind identificate principalele tipuri de riscuri ce afectează

performanţele bancare, în funcţie de specificul activităţii fiecărei instituţii bancare.

Totodată, sunt prezentate modelele clasice utilizate de autorităţile de supraveghere pentru

gestionarea riscului sistemic, dar şi modelele moderne de gestiune a riscului, având la

bază analiza macroprudenţială, ce permite evaluarea sistemului bancar din perspectiva

riscurilor la care acesta este expus.

În identificarea, evaluarea şi gestionarea riscurilor specifice activităţilor bancare, un rol

important revine modelelor şi tehnicilor care abordează riscul de credit, riscul de piaţă,

riscul operaţional şi riscul de lichiditate, punându-se accent pe comportamentul acestora

în perioadă de criză economică şi de recesiune. O importanţă deosebită este acordată

modelului de rating CAAMPL (Capital Acţionariat Active Management Profitabilitate

Lichiditate), modelelor de raportare a evenimentelor de risc operaţional, medodelor de

stress-testing, precum şi planului alternativ de finanţare în cadrul managementului

riscului de lichiditate, ţinându-se cont de recomandările Comitetului de la Basel. Sub

aspect practic este analizat managementul performanţei în contextul gestionării riscului

de credit, riscului de piaţă, riscului operaţional şi riscului lichidităţii în perioadă de criză,

8

cercetarea efectuându-se pe cea mai mare instituţie bancară din România, Banca

Comercială Română (BCR).

3. Metodologia cercetării ştiinţifice

Aria cercetării cuprinde sistemul de management al riscului în instituţiile de credit,

procesele de identificare, evaluare, analiză şi control al riscurilor bancare, alături de

analiza cerinţelor organelor de supraveghere bancară, perfecţionarea metodelor de

evaluare a riscului în instituţiile de credit din România şi, nu în ultimul rând, abordarea

managementului performanţei şi riscului în perioadă de criză financiară.

Demersul ştiinţific al lucrării a implicat parcurgerea următorilor paşi:

analiza evoluţiei noţiunii de risc, abordarea contemporană a noţiunii de risc;

analiza şi comparaţia particularităţilor şi principiilor de identificare şi clasificare a

riscurilor bancare;

prezentarea dezvoltării managementului riscului bancar;

evidenţierea aspectelor importante ale managementului riscului bancar în perioadă

de criză şi recesiune;

analiza cerinţelor organelor de supraveghere bancară, inclusiv ale Comitetului de

la Basel;

cercetarea şi comparaţia structurii şi metodelor de identificare, evaluare, analiză şi

control ale riscului bancar;

analiza modelelor econometrice de evaluare a riscului bancar, folosite în cadrul

instituţiilor de credit, exemplificate prin mai multe studii de caz la Banca Comercială

Română;

prezentarea argumentelor privind tendinţele actuale în gestiunea riscurilor

bancare.

Unul dintre dezideratele acestei lucrări este de a prezenta şi analiza detaliat efectele

globalizării asupra sistemului bancar din România şi impactul acestora asupra

instituţiilor bancare şi asupra clienţilor lor, prin analiza istoricului reformei şi printr-un

9

studiu de caz ce are la bază o cercetare efectuată asupra percepţiei clienţilor Băncii

Comerciale Române, privind efectele reorganizării. Pentru realizarea obiectivelor propuse

s-a pornit de la ipoteza conform căreia evoluţiile macroeconomice au o influenţă directă

asupra performanţelor bancare ale unei instituţii de credit şi am demonstrat faptul că

există o serie de factori care influenţează performanţele financiare ale unei bănci, precum

şi gradul de satisfacţie al clienţilor acesteia. Pentru realizarea acestui obiectiv am pus un

accent deosebit pe modul de implementare a guvernanţei corporative la nivelul celei mai

mari bănci din România. În această ordine de idei, în vederea demonstrării ipotezei

formulate, prezenta cercetare conţine un studiu de caz ce se bazează pe date reale ale

BCR, referitoare la gradul de percepţie al clienţilor asupra reorganizării băncii, precum şi

la satisfacţia acestora privind flexibilitatea şi operativitatea noii structuri. Concluzia

studiului va confirma aşadar ipoteza formulată şi anume existenţa unor influenţe directe

a evoluţiilor macroeconomice asupra satisfacţiei clienţilor şi implicit asupra

performanţelor unei bănci.

În vederea atingerii acestui obiectiv s-au folosit următoarele metode de cercetare: analiza

şi sinteza, inducţia şi deducţia, abstracţia ştiinţifică, analogia, metoda sistemică, metoda

analizei factoriale şi comparative, metodele statistico-matematice, metode de modelare

economică şi de previziune. Sinteza rezultatelor obţinute, concluziile principale ale

cercetării efectuate şi recomandările înaintate ar putea contribui la perceperea corectă a

impactului reorganizării unei bănci asupra clienţilor, precum şi la perfecţionarea

sistemului managementului performanţei şi a riscurilor bancare.

Un alt deziderat al lucrării îl constituie identificarea tendinţelor în managementul

riscului bancar, în cerinţele autorităţilor de supraveghere şi reglementare, în vederea

validării proceselor de implementare a Acordul Basel II. Pentru realizarea obiectivelor

propuse s-a pornit de la ipoteza conform căreia complexitatea şi evoluţia riscurilor

bancare au un impact direct asupra valorii de piaţă a unei bănci şi am demonstrat faptul

că există o serie de factori de risc cu un impact semnificativ asupra performanţei unei

bănci. Pentru realizarea acestui obiectiv am pus accent pe noile metode şi tehnici utilizate

de bănci în vederea gestiunii riscurilor la care sunt expuse. Pentru a demonstra ipoteza

10

formulată, s-au efectuat o serie de studii la BCR privind: analizarea eficienţei

algoritmului de rating folosit de către aceasta, analize de management privind riscul

operaţional şi riscul de piaţă. Totodată s-a pus accentul pe managemntul riscului bancar şi

adecvarea capitalului în condiţii de criză, efectuându-se analize de lichiditate

standardizate la nivelul Erste Group. Concluzia studiului va confirma aşadar ipoteza

formulată, şi anume existenţa unor influenţe directe ale gestiunii riscurilor bancare asupra

sistemului de indicatori de performanţă ai unei bănci.

Sintetizând cele prezentate mai sus, etapelor parcurse sunt următoarele:

Identificarea domeniului general al cercetării

Domeniul bancar

↓

Selectarea temei abordate

Managementul performanţei şi riscului în băncile comerciale din România

↓

Stabilirea planului cercetării

Modele de evaluare şi tehnici de gestionare a riscului de credit, riscului de piaţă, riscului operaţional şi riscului de lichiditate, ţinând cont de prevederile Acordului Basel II.

↓

Colectarea informaţiilor

Prelucrarea de informaţii referitoare la particularităţile operaţiunilor de creditare, a principiilor şi reglementărilor specifice domeniului bancar, la modalităţile de înfăptuire a managementului în bănci şi la procesul de adecvare a capitalului.

↓

Analizarea informaţiilor

Aplicarea metodelor analizei factoriale şi comparative, metodelor statistico-matematice şi a modelării econometrice în vederea: analizării managementului riscului de credit, a riscului de piaţă şi a riscului operaţional la nivelul BCR; conceperii unui plan de urmărie şi de limitare a riscului de lichiditate; determinării impactului schimbărilor din cadrul BCR Erste şi a crizei economico-financiare asupra clienţilor săi.

↓

Concluzii şi recomandări

Valorificarea rezultatelor obţinute concomitent cu sugestii referitoare la posibile modalităţi de optimizare a managementului în

11

bănci.În ceea ce priveşte metodologia de cercetare, aceasta s-a concentrat atât asupra analizei

datelor privind structura Acordului Basel II, cât şi asupra efectelor implementării

acordului. Abordarea acestei teme a avut la bază interesul pentru cunoaşterea efectelor

potenţiale ale riscurilor asupra sistemului bancar românesc. De asemenea, am dorit să

surprindem şi efectele la nivelul instituţiilor de credit. Nu în ultimul rând, urmărim să

demonstrăm că integrarea României în structurile europene şi adoptarea sistemului Basel

II, va avea atât efecte pozitive, cât şi efecte negative asupra creşterii economice.

Rezultatele ştiinţifice estimate au în vedere prezentarea modificărilor structurale la

nivelul sistemului bancar românesc şi efectele acestor modificări asupra stabilităţii

macroeconomice, analizând structura şi prevederile sistemului Basel II.

Suportul teoretico-ştiinţific se regăseşte în lucrările specialiştilor autohtoni şi străini

privind teoria managementului bancar, problemele sistemului bancar, teoria riscului şi

metodele de management ale riscurilor, tendinţele actuale în managementul riscului

bancar în vederea obţinerii unei performanţe eficiente. De asemenea au fost utilizate

documente oficiale ale Băncii Naţionale a României, ale Comitetului de la Basel, precum

şi materiale care au fost publicate într-o serie de baze de date internaţionale.

Contribuţia proprie în cadrul acestei lucrări constă pe de o parte în dezvoltarea unor

modele regresionale pentru determinarea gradului de corelare dintre percepţia clienţilor

BCR Erste asupra reorganizării şi a crizei economico-financiare şi reacţia la manifestarea

acestor două aspecte, precum şi în dezvoltarea unor metode de management a riscurilor

bancare specifice sectorului bancar românesc. În funcţie de profilul economic al

societăţilor clienţi BCR Erste şi de perspectiva parteneriatului cu BCR Erste s-au

dezvoltat două modele regresionale de tip ordinal ce surprind profilul economic al

entităţilor analizate şi parteneriatul BCR Erste. În ceea ce priveşte metodele şi tehnicile

de gestiune a riscului de credit s-a propus un algoritm de rating de tip bi-dimensional,

care combină rezultatele analizei caracteristicilor clientului cu cele ale creditului, punând

accent atât pe aspectele de ordin cantitativ, cât şi pe cele de ordin calitativ. Pentru

gestiunea riscului de lichiditate în condiţii de criză s-a dezvoltat un plan alternativ de

12

finanţare prin simularea mai multor scenarii ce arată capacitatea băncii de a face faţă la

diferite tipuri de crize de lichiditate. O altă cercetare realizată este legată de

implemenetarea abordării standard de alocare a capitalului la BCR şi pregătirea

implementării bazate pe modele avansate, prezentându-se detaliat modul concret de

calcul a îndeplinirii cerinţelor de capital pe elementele bilanţiere şi extrabilanţiere ale

băncii. Totodată, am analizat aversiunea la risc pe care diverse ţări membre ale UE au

manifestat-o în practică prin exprimarea opiniei în legătură cu o serie de opţiuni

disponibile pentru alocarea capitalului.

Ca şi o concluzie finală a cercetării în domeniul managementului performanţei şi riscului

bancar dorim să subliniem şi să exprimăm opinia noastra că metodele şi tehnicile de

gestiune a riscului trebuie în permanenţă revizuite şi adaptate schimbărilor care au loc pe

pieţele financiare, o revizuire a Acordului Basel II fiind absolut necesară în contextul

economic şi financiar actual.

13

14

4. Sinteza capitolelor cuprinse în teza de

doctorat

Sinteza capitolului 1

TENDINŢE ACTUALE PRIVIND MANAGEMENTUL PERFORMANŢEI ŞI

RISCULUI ÎN BĂNCI

“Singurul obstacol important în calea prosperităţii mondiale îl reprezintă doctrinele

învechite de care mintea oamenilor nu se poate dezbăra.”

Paul Krugman

1.1 Teorii moderne privind performanţa bancară

1.2 Concepul de risc

1.3 Evoluţia metodelor şi tehnicilor de gestiune a riscului

1.4 Impactul acordului Basel II asupra managementului riscului în bănci

1.5 Integrarea managementului riscului în strategia globală de dezvoltare a băncilor

Capitolul întâi se concentrează asupra lucrărilor de sinteză, apărute recent în domeniul

cercetării riscului şi al performanţei financiar-bancare, dar şi asupra impactului pe care

globalizarea economică o are asupra viabilităţii sistemului bancar. Toate acestea sunt

descrise în contextul îmbunătăţirii procesului de supravaghere bancară printr-o continuă

colaborare între autorităţile de supraveghere membre ale Comitetului de la Basel, fiind

analizate principalele lucrări şi studii din domeniul riscului bancar, precum şi

reglementările în domeniul supravegherii bancare la nivel naţional şi internaţional.

Metodele convenţionale de măsurare a performanţei portofoliilor financiare au apărut

aproape concomitent cu modelul de echilibru al activelor financiare acestea fiind:

modelul lui Jack Treynor (1966), modelul lui William Sharpe (1966) şi modelul lui

15

Michael Jensen (1969). Explicaţia interesului instituţiilor financiare pentru aceste modele

rezidă în insuficienţa măsurării statistice a performanţei portofoliului (bazată pe rata de

rentabilitate calculată ca medie aritmetică sau medie geometrică) şi pe impactul direct pe

care costurile procurării informaţiilor şi costurile de tranzacţionare îl au asupra

performanţei.

Orice portofoliu este supus atât riscului de piaţă (risc sistemic) care este nediversificabil,

fiind influenţat de factori ca evoluţia generală a economiei naţionale, modificarea ratelor

dobânzii pe piaţă, inflaţia sau variaţia ratei de schimb valutar, cât şi riscului specific al

activelor financiare din care este compus (risc specific, diversificabil) ce poate fi eliminat

prin diversificarea şi includerea mai multor tipuri de active financiare în portofoliu. Prin

diversificarea portofoliului se urmăreşte dispersarea riscului, precum şi obţinerea unui

grad crescut de lichiditate. În cazul protofoliilor bacare este necesar un număr de cel

puţin treizeci de titluri în vederea eliminării riscului sistemic (Smithson, 2003).

Din punct de vedere al profitabilităţii unei bănci, situaţia ideală este constituită de

atragerea de resurse pe termen scurt şi plasarea acestora pe termen mai lung. Astfel,

nivelul ratelor de dobândă pentru plasamente s-ar situa cu mult peste cel al resurselor pe

termen scurt, ceea ce ar genera o marja susbstanţială între dobânda activă şi dobânda

pasivă, şi implicit un profit maxim. Acest mod de abordare însă nu ţine cont de riscurile

inerente activităţilor bancare şi în special de riscul de lichiditate. Chiar dacă performanţa

clienţilor beneficiari de credite ar fi excelentă şi nu s-ar înregistra credite restante, nu se

poate asigura permanent lichiditatea necesară până la scadenţa finală a plasamentelor ca

urmare a diferiţilor factori exogeni şi endogeni ce acţionează asupra sistemului financiar-

bancar. De asemenea, fluctuaţiile ratelor de dobândă pe o perioadă mai lungă de timp pot

conduce la înregistrarea de pierderi, mai ales dacă reevaluarea ratei dobânzii la credit se

face rar, deşi iniţial prognozele privind profitul obţinut erau foarte optimiste. În plus,

conducerea băncii trebuie să decidă proporţia care va fi plasată în diferite active astfel

încât să fie îndeplinite condiţiile de lichiditate, prudenţialitate şi solvabilitate, precum şi

atingerea unui anumit nivel al rentabilităţii sperate. Rezervele minime obligatorii impuse

de către BNR trebuie îndeplinite în primul rând. Excesul de fonduri rămas va putea fi

16

plasat în diverse alte tipuri de active în vederea asigurării atât a lichidităţii, cât şi a unui

nivel corespunzător de profitabilitate.

Atât teoria cât şi practica reorganizării structurilor bancare şi a managementului riscului

au avut o evoluţie puternică în ultimele două decenii ale secolului XX. Teoria s-a

dezvoltat într-atât încât restructurarea managementul riscului bancar a devenit o

subramură a teoriei financiare. Acest subiect a necesitat o imensă energie intelectuală, iar

evoluţia pe care a înregistrat-o şi practica managementului riscului au fost la fel de

importante, având doi factori majori care au contribuit la aceasta.

Unul este reprezentat de dezvoltarea părţii teoretice a managementului riscului şi de

aplicarea directă a acestor teorii. Un exemplu pentru acest fapt este aplicarea în practică

în anii 1970 a modelului Black-Scholes de evaluare a preţului pentru opţiuni. Ecuaţiile

modelului Black-Scholes şi alte astfel de ecuaţii au fost programate şi instalate pe

calculatoare personale pentru a fi utilizate ca instrumente decizionale.

Al doilea factor care a schimbat procesul de management al riscului bancar a fost

dezvoltarea noţiunii numite „Value at Risk”. Value at Risk, sau VaR a fost dezvoltată

iniţial ca o metodologie de măsură a riscului de piaţă, dar s-a descoperit în mod rapid că

poate fi utilizată în raportările cu privire la acţiuni sau pentru luarea deciziilor interne,

pentru gestiunea corporaţiei (Holton, 2003). VaR mai poate fi utilizată pentru luarea

deciziilor cu privire la investiţii prin ajustarea veniturilor aşteptate la un anumit nivel de

risc şi poate oferi informaţii privind calitatea deciziei de investiţie luate ceea ce este

esenţial în elaborarea regulilor pentru procesul decizional de investiţie.

După anul 1970, care înseamnă un an important în istoria relativ tânără a conceptului de

risc bancar, extinderea sistemelor tradiţionale de credit, vulnerabilitatea pieţelor

financiare au generat o incertitudine şi, prin consecinţă, creşterea riscurilor bancare. În

acest mediu, băncile au cunoscut riscuri tot mai mari, asimilând tehnici noi pentru

gestiunea acestora. În momentul de faţă, literatura de specialitate tratează secvenţial

riscurile bancare care pot afecta în mod direct banca şi în mod indirect partenerii băncii

17

(clienţii, autoritatea monetară, angajaţii). Sintetizând, evoluţia instrumentelor de măsurare

a riscului de-a lungul timpului este următoarea (Jorion, 2003):

Tabel: Evoluţia instrumentelor de măsurare a riscului

Sur

sa: Phillipe Jorion (2003)

În prezent, pe plan internaţional, responsabilitatea privind menţinerea sub control a

riscurilor activităţii băncilor pe pieţele financiare a fost redefinită ca un parteneriat între

instituţiile de reglementare şi cei ce acţionează efectiv pe aceste pieţe. De asemenea, în

ultimii ani a apărut conceptul de guvernanţă corporativă care joacă un rol primordial în

evaluarea şi diminuarea riscurilor financiare printr-o gestionare eficientă a acestora în

condiţiile unui parteneriat cu roluri precise în evitarea, diminuarea şi administrarea

acestor riscuri.

1938 – Bond Duration1952 – Cadrul medie-dispersie al lui Markowitz1964 – CAPM al lui Sharpe1966 – Modele multifactoriale1973 – Modelul Black Scholes Merton de evaluare a obligaţiunilor1988 – Ponderarea activelor funcţie de risc1993 - Value-at-Risk1994 – Risk Metrics1997 – CreditMetrics, CreditRisk +1998 – Risk budgeting2003 – Basel II

18

Sinteza capitolul 2

IMAGINE RETROSPECTIVĂ ASUPRA REFORMEI SISTEMULUI BANCAR

ROMÂNESC

“Atât prin funcţiile lor economice, cât şi prin situaţia centrală ce o ocupă în cadrul unei economii naţionale, băncile sunt destinate să primească în primul rând şocul

schimbărilor de conjunctură economică. Când banca se lasă dusă de valurile cotidianului, când îşi desfăşoară activitatea ei de la zi la zi, nu poate fi nici o mirare

dacă o schimbare de conjunctură o pune imediat într-o situaţie iremediabilă.”Victor Slăvescu

2.1. Impactul globalizării asupra evoluţiei sistemului bancar din România

2.2. Etapele reformei sistemului bancar din România

2.3. Caracteristici ale sistemului bancar actual şi performanţa acestuia

În anii ’90 a început o perioadă de reforme şi crize bancare. S-au făcut eforturi deosebite

pe plan internaţional pentru îmbunătăţirea sistemelor bancare, cu toate că aceste crize s-

au extins. Cele mai importante crize şi probleme din acest sector de activitate au avut loc

în Mexic (1994-1995), în Asia (1997-1999), în Rusia (1998), dar şi în Japonia, Argentina,

Ecuador şi Turcia. Crizele bancare din această perioadă au fost intense, având efecte

intersectoriale în cadrul ţărilor care le-au experimentat şi care au avut de suferit din cauza

costurilor semnificative. Îmbunătăţirea situaţiei a avut loc într-un timp relativ scurt în

ţările care s-au concentrat asupra unei reforme financiar-bancare, ample şi profunde.

Cele mai semnificative reforme bancare au fost întreprinse în ţările aflate în tranziţie din

estul Europei şi în fosta Uniune Sovietică. Un număr mare dintre aceste ţări aveau la

începutul anilor ’90 un sistem bancar rudimentar, organizat pe un singur nivel, unde

banca centrală se ocupa şi de activităţile bancare comerciale. În momentul actual, aceste

ţări dispun de sisteme bancare cu orientare spre piaţă şi în acelaşi timp, de bănci centrale

bine dezvoltate şi structurate, pentru a opera tehnici de politică monetară.

19

Stabilirea sistemului bancar modern a însemnat un proces complicat, uneori plin de

tensiuni şi probleme, cu scopul de a ajunge în final la sistemul bancar pe două niveluri.

Există unele ţări, unde reformele bancare au avut obiective multiple. În afară de evitarea

crizelor financiare, aceste ţări au iniţiat reforma bancară şi economică, recunoscând

importanţa unui sistem financiar-bancar eficient şi transparent în cadrul unei economii.

Globalizarea în domeniul sectorului bancar reprezintă o consecinţă a liberalizării

fluxurilor comerciale dintre ţări şi în acelaşi timp a deschiderii pieţelor financiare pentru

investitorii din alte ţări. Acest proces de globalizare este intensificat de progresul

telecomunicaţiilor şi a tehnologiei informaţionale, fiind favorizat de interdependenţele

economico-financiare la nivel mondial.

Reforma bancară din România a început din decembrie 1990, o dată cu implementarea

sistemului bancar pe două niveluri şi a continuat pe parcursul anilor ’90, prin actualizarea

legislaţiei şi prin procese de consolidare. Reforma bancară din România se poate separa

în două etape majore: perioada 1990-1997, când s-au pus bazele sistemului bancar pe

două niveluri şi s-au elaborat cele mai importante acte legislative (Legea nr. 33/1991

privind activitatea bancară, Legea nr. 34/1991 privind Statutul BNR, Legea nr. 83/1997

privind privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar) şi

perioada ulterioară anului 1997, când banca centrală a acţionat pentru îmbunătăţirea

legislaţiei bancare prin alinierea acesteia la standarde europene (Legea nr. 58/1998,

Legea nr. 101/1998, Legea nr. 312/2004), începând astfel un proces de consolidare şi

asanare a sistemului bancar, un proces esenţial după criza din anii 1998-1999.

Prima etapă s-a caracterizat printr-o profundă dominanţă a băncilor de stat, a căror

activitate era de foarte multe ori afectată de neconcordanţele politicului (Isărescu,1996).

Protejarea băncilor faţă de influenţe similare şi asigurarea unei guvernanţe corporative

eficiente s-a rezolvat în mare parte datorită privatizărilor. În decembrie 1990 s-a

implementat structura bancară pe două niveluri şi în România, punându-se astfel bazele

unui sistem specific economiei de piaţă, compus din banca centrală şi băncile comerciale.

În acest proces, Banca Naţională a României a păstrat sarcinile unei bănci centrale de tip

20

occidental, iar funcţiile şi operaţiunile comerciale au fost asumate de Banca Comercială

Română, o bancă nou înfiinţată.

Etapa a doua a reformei sistemului bancar din România s-a concretizat atât prin

privatizarea cu întârziere faţă de celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi

prin lipsa stabilităţii macroeconomice, care a afectat grav procesul de privatizare. Această

privatizare a caracterizat şi întreprinderile economice, iar ritmul lent al procesului a fost

cauzat de structura depăşită a economiei şi a politicii din România. La începutul etapei a

doua a reformei bancare din România, Parlamentul României a promulgat trei legi

bancare: Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României, Legea Bancară şi Legea

privind procedura falimentului băncilor, pentru încurajarea şi accelerarea procesului

bancar, dar şi pentru a asigura stabilitatea macroeconomică.

Un rol foarte important în această perioadă l-a jucat intermedierea financiară, în alocarea

eficientă a resurselor prin mobilizarea economiilor, controlul asupra firmelor şi alocarea

fondurilor după criterii specifice. De-a lungul perioadei de tranziţie, gradul de

intermediere bancară în România a fost şi continuă să fie mult mai redus decât în cele mai

multe ţări aflate în aaşi situaţie. Ponderea activelor bancare la sfârşitul anului 1999

însemna 36 % din PIB, după care s-a redus la 29 % în anul 2000, datorită „procesului de

asanare a sistemului bancar, rezultând cea mai mică pondere faţă de alte ţări în poziţie

similară.”(Isărescu, 1996)

Criza economică mondială a generat însă transformări semnificative în structura

bilanţului instituţiilor de credit din România. În prima parte a anului 2008, instituţiile de

credit şi-au orientat plasamentele către piaţa internă, sub forma creditului acordat

sectorului privat, care şi-a redus substanţial ritmul de creştere, în favoarea titlurilor de

stat. Cea mai importantă componentă a activului agregat continuă să o reprezinte

activele interne, contribuţia decisivă revenind creanţelor asupra sectorului nebancar

autohton, care concentrează peste 60% din volumul activelor bancare. Ambele sectoare,

companiile şi populaţia, au consemnat scăderi ale dinamicii, cu aproape o treime faţă de

perioada precedentă. Prin urmare, la sfârşitul lunii martie 2009, fiecare sector a ajuns să

21

deţină câte o treime din activul agregat, scăzând de la 48,4% (decembrie 2008) la 46,5%

(martie 2009). Scăderea a fost mai accentuată în cazul creditelor în lei, astfel încât

ponderea creditelor în devize în totalul împrumuturilor acordate sectorului privat a

continuat să se majoreze, ajungând să înregistreze cea mai mare valoare din ultimii trei

ani şi jumatate (59% la 31 martie 2009), datorită deprecierii leului. Creanţele asupra

sectorului guvernamental şi-au continuat trendul ascendent, evoluţia acestora fiind

marcată mai ales de creşterea rapidă a portofoliului de titluri de stat, acesta dublându-se

faţă de intervalul anterior.

În structura pasivului agregat din sistemul bancar românesc depozitelor atrase de la

sectorul nebancar reprezintă aproximativ 50% din volumul pasivelor bancare (conform

Anexei nr. 3). Depozitele atrase de la companii şi persoane fizice au intrat pe un trend

descendent, dar rămân în continuare sursa principală de finanţare a băncilor (BNR, 2009).

La finele primului trimestru al anului 2009 reprezentau 42,9% din pasivul agregat al

băncilor. Acestea au înregistrat un trend descendent faţă de anul 2004, când reprezentau

62,3% din pasivul agregat al instituţiilor de credit, pe fondul deteriorării conjuncturii

economice, a aşteptărilor legate de perspectivele economiei şi ale veniturilor.

În concluzie, datorită amplificării efectelor crizei financiare internaţionale, s-au produs

mutaţii semnificative la nivelul agregat al bilanţului instituţiilor bancare. Sursele de

finanţare ale instituţiilor de credit au fost afectate de îngreunarea condiţiilor de finanţare

externă şi de reducerea excedentului de lichiditate din sistemul bancar, aceste surse fiind

orientate spre creşterea portofoliilor de titluri de stat (BNR, 2009). Sistemul bancar intern

a fost însă supus presiunilor generate de turbulenţele economice internaţionale, iar

riscurile sunt în creştere. Instituţiile financiare din România nu au expuneri pe activele cu

grad ridicat de risc ce au destabilizat sistemul financiar internaţional, însă efectele

indirecte s-au resimţit la nivelul tuturor segmentelor sistemului financiar intern.

22

Sinteza capitolului 3

STRATEGIA DE RESTRUCTURARE A BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE ŞI

EFECTELE CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

“Managementul pe formula de grup financiar, reflectă impunerea şi în România a tendinţei europene şi mondiale de concentrare a sistemului

bancar în grupuri şi holdinguri, ce au capacitatea de a oferi o gamă complexă de produse şi servicii bancare şi nebancare clientelei tot mai

avizate şi prin urmare tot mai exigente.”Analele BCR

3.1. Impactul reformei bancare la Banca Comercială Română

3.2 Efectele strategiei de restructurare a Băncii Comerciale Române şi a crizei

economico-financiare asupra clienţilor

Acest capitol se concentrează asupra cercetării teoretice privind reforma sistemului

bancar şi a celei empirice, pe exemplul Băncii Comerciale Române. Sunt prezentate

procesul organizatoric al Băncii Comerciale Române între anii 2001-2008 concretizat în

organizarea procesuală şi structurală; documentele de formalizare a structurii

organizatorice materializate în regulamentul de organizare şi funcţionare; sistemul

decizional al Băncii Comerciale Române care cuprinde ansamblul deciziilor manageriale

a căror aplicare determină realizarea obiectivelor băncii; subsistemul informaţional, în

cadrul căruia un rol deosebit de important îi revine sistemului informatic, având în

vedere faptul că fără un set de programe informatice profesionale, competitive pe plan

naţional şi internaţional, nu ar fi posibilă desfăşurarea în condiţii de eficienţă a activităţii

bancare; sistemul metodologic al Băncii Comerciale Române care este alcătuit din

instrumentarul managerial şi elementele metodologice de concepere, funcţionare şi

perfecţionare a celorlalte componente ale sistemului de management. La finele acestui

subcapitol, este prezentat un aspect important al strategiei de schimbare şi anume

23

procesul de alocare a capitalului pe linii de afaceri în cadrul BCR. Scopul acestui proces

vizează îmbunătăţirea modelului de profitabilitate pentru centrul de gestiune al capitalului

propriu.

Punctul principal al capitolului trei constă în cercetarea efectuată pe un eşantion de clienţi

ai Băncii Comerciale Române. Prima etapă a cercetării s-a efectuat în anul 2007, înaintea

implementării noii structuri funcţionale şi organizatorice (centralizarea funcţiilor de back-

office şi suport), a doua etapă în 2008, imediat după implementarea acesteia şi a treia

etapă în anul 2009. Principalele obiective ale primei cercetări sunt constituite din

definirea şi determinarea gradului de satisfacţie a clienţilor în relaţia cu banca, privind

produsele şi serviciile oferite de aceasta, precum şi de flexibilitatea acordării produselor.

Aceasta a fost efectuata înaintea reorganizării BCR pe diferite linii funcţionale. A doua

cercetare a fost efectuată în aprilie 2008, atât în rândul clienţilor externi cât şi în rândul

clienţilor interni (angajaţii băncii), după implementarea strategiei de reorganizare, cu

privire la importanţa informării clienţilor despre schimbare, importanţa procesului de

reorganizare pentru client şi nu în ultimul rând, satisfacţia clientului faţă de noua

structură. A treia cercetare a fost efctuată în septembrie 2009 şi prezintă impactul

conjugat al schimbărilor din cadrul BCR Erste şi al crizei economico-financiare în rândul

clienţilor BCR. Este un studiu de caz detaliat şi complex, cu rezultate semnificative

privind situaţia economico-financiară din România. Studiul are atât un caracter cantitativ,

cât şi unul calitativ, fiind analizată reacţia clienţilor la procesul de reorganizare a

instituţiei finaciar-bancare în contextul crizei economico-financiare.

Motivaţia dezvoltării unui astfel de studiu îl constituie, dincolo de şansa vizualizării

schimbărilor analizate din punctul de vedere al celor aflaţi în centrul atenţiei oricărei instituţii

de credit – clienţii săi, tocmai oportunitatea integrării rezultatelor obţinute în cadrul procesului

decizional şi al conturării unor perspective privind direcţia oportun a fi urmată din perspectiva

managementului performanţei şi riscurilor în cadrul sistemului bancar la nivel naţional. Suntem

de părere că obţinerea unor astfel de informaţii, care reprezintă în fapt feedback-ul clienţilor

vis-a-vis de manifestarea în practică a schimbărilor înregistrate în cadrul organizaţiei, reprezintă

un plus de valoare din perspectiva posibilităţii valorificării acestora, pe de o parte în scopul

24

dezvoltării unui management adecvat organizaţiei considerate, iar pe de alta în vederea

extragerii unei esenţe informaţionale care poate fi utilizată la nivelul sistemului bancar

românesc.

Primul instrument utilizat în cadrul cercetării intitulată „Impactul schimbărilor din cadrul

BCR Erste şi a crizei economico-financiare asupra clienţilor” este chestionarul, iar

modalitatea de administrare este una directă, prin interacţiune inter-personală cu

reprezentanţii principalelor entităţi care formează clientela băncii. Rezultatele înregistrate

au fost prelucrate, stocate şi structurate manual, fără a face recurs la utilizarea unui

program informatic specializat. Însă, prelucrările bazei de date create au fost realizate

prin intermediul unui software1 adecvat.

Dacă ne propunem să facem referire la structura chestionarului, putem sublinia faptul că

se compune din patru părţi distincte, însoţite de o parte preliminară, cu rol introductiv în

cercetarea efectuată. Părţile componente ale chestionarului utilizat sunt focalizate pe

problematici distincte, astfel:

(1) Partea A: Date privind entitatea analizată cuprinde patru seturi distincte de

elemente menite să contribuie la dimensionarea şi caracterizarea entităţilor

cuprinse în eşantion. Aceste date cu caracter definitoriu pentru fiecare entitate în

parte constituie în fapt baza analizei univariate a elementelor considerate în cadrul

cercetării noastre.

(2) Partea B: Dimensiunea activităţii derulate în raport cu BCR Erste se referă în fapt

la dimensiunea valorică şi practică a relaţiei dintre instituţia bancară şi clienţii săi.

Informaţiile solicitate entităţilor participante fac referire cu precădere la produsele

şi serviciile bancare de care acestea beneficiază, fiind exprimate atât din

perspectivă cantitativă, cât şi valorică.

(3) Partea C: Aspecte legate de reorganizarea BCR Erste este dedicată acelor

elemente considerate de entitatea bancară ca fiind definitorii pentru procesul de

reorganizare la care a fost supusă, ca urmare a schimbării posesorului atributelor

proprietăţii.

1 Software-ul utilizat pentru prelucrarea datelor înregistrate este SPSS v. 16.

25

(4) Partea D: Aspecte legate de criza economico-financiară cuprinde patru elemente

distincte care au ca primordial deziderat dimensionarea efectelor crizei economice

şi financiare actuale, din perspectiva entităţilor prezente în mediul economic

naţional.

Dincolo de aceste aspecte ce creionează obiectivul fiecărei parţi a chestionarului, trebuie

menţionat faptul că, pe baza elementelor definitorii anterior formulate, putem aprecia că,

în fapt, obiectivul major al cercetării noastre (în cadrul studiului la nivelul BCR Erste)

este de fapt dimensionarea gradului de corelare şi interdependenţă dintre percepţia

entităţilor cuprinse în eşantion asupra reorganizării entităţii bancare şi a crizei

economico-financiare actuale, şi reacţia (atitudinea indusă) la manifestarea celor două

aspecte considerate (reorganizarea şi criza).

Prelucrarea datelor obţinute prin intermediul răspunsurilor oferite de către entităţile

participante la întrebările formulate are două dimensiuni distincte: una dintre acestea este

cea a analizei univaritate, având un caracter descriptiv al elementelor definitorii aferente

cercetării noastre, iar cea de-a doua dimensiune este cea a dezvoltării unui model

regresional, a cărui obiectiv major este tocmai cuantificarea gradului de corelaţie şi

interdependenţă dintre ceea ce am denumi anterior reacţie versus percepţie.

Dacă ne referim la modelul regresional anterior amintit trebuie să menţionăm că ne

propunem formularea şi testarea următorului set de ipoteze alternative de cercetare:

H0: În mediul economic actual din România nu există o legătură directă între

reacţia entităţilor economice la fenomene precum restructurarea şi criza

economică şi percepţia acestora asupra unor astfel de fenomene.

H1: În mediul economic actual din România există o legătură directă între

reacţia entităţilor economice la fenomene precum restructurarea şi criza

economică şi percepţia acestora asupra unor astfel de fenomene.

Un alt aspect care trebuie menţionat în această parte metodologică cu caracter general

este ansamblul elementelor definitorii ale eşantionului de entităţi analizate. În acest sens,

26

au fost invitate să participe la această cercetare toate entităţile economice care se numără

printre clienţii Centrului de Afaceri Corporate din Cluj-Napoca, drept parte integrantă a

BCR Erste Cluj. Numărul acestora este de 540, iar rata de răspuns la chestionarul adresat

este de 20%, ceea ce înseamnă 108 entităţi. În urma analizei şi prelucrării răspunsurilor

oferite de aceste entităţi am decis reţinerea în eşantionul nostru a unui număr de 83

entităţi. Aceste răspunsuri au fost apreciate ca fiind valide, fapt ce determină o rată de

acceptare a răspunsurilor oferite de 76,85%, în raport cu numărul entităţilor participante

la cercetarea noastră. Având în vedere elementele definitorii ale entităţilor reţinute în

cadrul celor 83 validate, precum şi rata de răspuns înregistrată în final, putem aprecia

eşantionul de entităţi format ca fiind relevant pentru atingerea obiectivului major al

cercetării noastre.

Analiza univariată a elementelor considerate

Prin intermediul chestionarului aplicat, ce poate fi de altfel considerat principala sursă de

date ale prezentei cercetări, am reuşit atingerea a două obiective distincte. Primul dintre

acestea este reprezentat de dimensionarea activităţilor întreprinse de entităţile din mediul

de afaceri românesc în condiţiile economice şi financiare ale momentului actual, iar cel

de-al doilea este în fapt transpunerea condiţiilor mediului economic naţional în percepţia

entităţilor analizate sau altfel spus, efectele mediului de afaceri naţional actual asupra

participanţilor la economia românească. Rezultatele analizei univariate se sintetizează

astfel:

Partea A: Date privind entitatea analizată

- la nivelul tuturor entităţilor nu se produc modificări semnificative în ceea ce

priveşte numărul de angajaţi, de la un exerciţiu financiar la altul. Majoritatea entităţilor

au până la 50 de angajaţi, drept o medie anuală;

- există o tendinţă de creştere a cifrei de afaceri, dacă ne referim la grupul de

entităţi analizate din perspectiva unui tot unitar şi o valoare negativă a capitalurilor

proprii, ceea ce demonstrează un grad de îndatorare ce depăşeşte valoarea activelor

disponibile.

27

Partea B: Dimensiunea activităţii derulate în raport cu BCR Erste

- se observă o uşoară tendinţă de creştere a numărului de produse bancare de care

beneficiază entităţile din cadrul grupului, iar majoritatea entităţilor au recurs la un număr

de aproximativ 3 produse bancare, până în prezent. De asemenea, se poate observa că

există în cadrul grupului de analiză entităţi care nu au apelat la instrumente de investire,

la sursele de finanţare oferite de instituţia bancară şi nici la alte produse bancare, mai

sofisticate, oferite de bancă;

- pe de altă parte, acele entităţi cuprinse în grupul de analiză care apelează la

produsele oferite de bancă desfăşoară un volum ridicat de tranzacţii. O parte dintre

acestea beneficiază de surse de finanţare sub formă de linii de creditare semnificative

asigurate de bancă.

Partea C: Aspecte legate de reorganizarea BCR Erste

- majoritatea entităţilor intervievate apreciază importanţa informării clienţilor cu

privire la reorganizările din cadrul băncii ca fiind de nivel mediu sau ridicat, în timp ce

doar aproape 15% dintre entităţi percep acest fapt drept foarte important. Pe de altă parte,

aproape jumătate dintre entităţi consideră că nivelul de informare privind reorganizarea

entităţii bancare se poziţionează în jurul mediei;

- dacă ne referim la noua structură a băncii, după procesul de reorganizare, atât

din perspectiva percepţiei privind gradul de operativitate, cât şi din cea a satisfacerii

nevoii de informare a clienţilor, majoritatea entităţilor apreciază că acestea se situează la

un nivel mediu spre ridicat. Însă, aproape 70% dintre subiecţi apreciază că în prezent,

comunicarea cu instituţia bancară este peste medie, mai exact, se situează într-o poziţie

ridicată sau foarte ridicată.

Partea D: Aspecte legate de criza economico-financiară

- analiza descriptivă a datelor înregistrate pentru secţiunea dedicată percepţiei

asupra crizei economico-financiare ne permite să considerăm că percepţia entităţilor

privind manifestarea crizei economico-financiare actuale se află la un nivel mediu, însă

nu mai putem considera că există o tendinţă spre o apreciere la nivel ridicat.

28

Dezvoltarea şi implementarea modelelor regresionale vizate

Dincolo de perspectiva descriptivă a elementelor considerate pentru dezvoltarea analizei

noastre, pentru atingerea obiectivului anterior enunţat se impune cu prisosinţă

implementarea unei analize regresionale care să infirme sau să confirme ipotezele

formulate încă de la începutul acestui demers ştiinţific. Mergând mai departe se impune

să menţionăm că analiza reacţie versus percepţie are la bază următoarea delimitare, în

cadrul instrumentului de cercetare utilizat:

(1) percepţia este dimensionată prin ansamblul întrebărilor cuprinse în cadrul părţii

din chestionar dedicate atât problemelor legate de criza economico-financiară, cât

şi celor aferente procesului de restructurare a entităţii bancare;

(2) reacţia pe care entităţile selectate (în număr de 83) o dovedesc în raport cu cele două

elemente de referinţă ale percepţiei este analizată din două perspective distincte.

Prima dintre acestea este reprezentată de profilul economic al entităţii, a cărui dezvoltare

în cadrul studiului de faţă se bazează pe trei elemente distincte, astfel: cifra de afaceri,

capitalurile proprii şi numărul mediu anual al angajaţilor.

Cea de-a doua perspectivă aferentă reacţiei entităţilor poate fi denumită parteneriatul cu

BCR Erste Bank deoarece se fundamentează pe o serie de cinci elemente distincte:

numărul anual de produse şi servicii bancare de care societăţile au beneficiat din partea

băncii, volumul rulajelor anuale prin bancă, instrumentele de investire, sursele de

finanţare, alte servicii.

Un prim aspect ce trebuie menţionat este faptul că întregul instrument de cercetare a fost

structurat, la nivelul primelor două părţi, pe trei exerciţii financiare distincte. Elementul

cheie în selectarea exerciţiilor financiare pentru care am solicitat entităţilor incluse iniţial

în studiu date, a fost anul de referinţă 2008 care poate fi considerat, pe de o parte, anul

restucturării în cadrul BCR Erste Bank, iar pe de altă parte, anul crizei economico-

financiare actuale. Pornind de la acest element am adăugat încă două noi exerciţii

financiare, unul înainte de acest an de referinţă considerat şi un altul, după 2008. Practic,

29

putem afirma că am solicitat în cadrul primelor două părţi ale chestionarului date pentru

exerciţiile financiare 2007, 2008 şi iunie 2009.

Pentru dimensionarea celor două elemente considerate în cadrul prezentei cercetări drept

definitorii pentru ceea ce numim reacţie am recurs la implementarea următorilor paşi de

analiză metodologică:

(1) considerarea valorilor înregistrate pe baza răspunsurilor furnizate de către

entităţile selectate şi verificarea acestora pe baza datelor existente la nivelul

entităţii bancare;

(2) analiza variaţiei valorilor înregistrate de la un exerciţiu financiar la altul şi

determinarea caracterului pozitiv (+) sau negativ (-) al acestora;

(3) analiza şi interpretarea cumulată a variaţiilor înregistrate pentru fiecare entitate în

parte, urmată de atribuirea unei valori predefinite (pentru o variaţie cumulată pozitivă

am acordat valoarea 1, iar pentru o variaţie cumulată negativă, valoarea 0);

(4) determinarea unui scor final, prin considerarea variaţiilor cumulate înregistrate la

nivelul tuturor variabilelor considerate. Pentru determinarea scorului final am

utilizat următoarele formule de calcul:

(1)

unde:AScore reprezintă scorul final înregistrat pentru dimensiunea denumită

profilul economic al entităţiiv reprezintă variabilele independente considerateiv reprezintă valoarea atribuită (0 sau 1) pentru fiecare dintre

variaţiile considerate pentru analiză

(2)

unde:BScore reprezintă scorul final înregistrat pentru dimensiunea denumită

parteneriatul cu BCR Erste Bankv reprezintă variabilele independente considerate

30

iv reprezintă valoarea atribuită (0 sau 1) pentru fiecare dintre variaţiile considerate pentru analiză

(5) În funcţie de valorile potenţiale ale indicatorilor prezentaţi anterior am recurs la

acordarea unui atribut final, care reprezintă în fapt valorile variabilelor

dependente, ce vor fi utilitate în aplicarea modelelor regresionale ce vor face

obiectul analizei următoare.

Mergând mai departe şi considerând argumentaţia metodologică anterior prezentată am

procedat la dezvoltarea a două modele regresionale de tip ordinal, utilizând funcţia

Complementary Log-log, având la bază structura datelor utilizate şi cu precădere

distribuţia datelor pentru variabila dependentă. Cele două modele regresionale ordinal pe

care le propunem sunt:

unde:

EconomicStructure reprezintă profilul economic al entităţiial fiecăreia dintre entităţile analizate;

Toate variabilele independente au fost explicate şi dimensionate în cadrul părţii

anterioare a lucrării de faţă.

unde:

Partnership reprezintă parteneriatul cu BCR Erste Bank al fiecărei entităţi analizate;

31

Această etapă de dezvoltare este urmată de implementarea efectivă a celor două modele, iar

pentru demonstrarea sustenabilităţii acestora am utilizat două teste suplimentare şi anume,

Likelihood ratio test şi Chi-square goodness of fit. De asemenea, în acelaşi scop am urmărit

valorile înregistrate pentru testele Cox-Snell R2, Nagelkerke şi McFadden measures.

Mergând mai departe, valorile obţinute pentru testele Cox-Snell R2, Nagelkerke şi McFadden

measure în cadrul primului model regresional ordinal ne determină să apreciem că percepţia

entităţilor cuprinse în eşantion privind restructurarea băncii şi criza economico-financiară se

află într-o relaţie de intensitate medie cu ceea ce am numit profilul economic al entităţii, în

condiţiile economice actuale. Dacă trecem la interpretarea aceloraşi rezultate în cadrul celui

de al doilea model regresional, putem aprecia că parteneriatul cu BCR Erste Bank al

entităţilor selectate este influenţat într-o măsură medie spre ridicat de către cele două

dimensiuni: procesul de restructurare a băncii şi criza economico-financiară actuală.

Dacă ne referim la ipotezele formulate la începutul acestui studiu, având în vedere că la

nivelul primului model am obţinut pentru Chi-Square test o valoare de 63.955, iar p-value =

0.001, iar pentru cel de-al doilea model dezvoltat, Chi-Square test înregistrează o valoare de

159.695, cu p-value = 0.000 putem afirma că ambele ipoteze nule se resping şi se acceptă

ipotezele alternativă. Cu alte cuvinte, rezultatele înregistrate demonstrează că există o

legătură cel puţin de intensitate medie între activitatea entităţilor din mediul economic

selectat şi cele două procese analizate, cel al restructurării entităţii bancare, respectiv criza

economico-financiară actuală. O astfel de stare de fapt este justificată dacă avem în

vedere că, pe de o parte, procesul de restructurare are un impact pozitiv (de regulă),

iar o criză economică cu manifestări internaţionale generează un impact negativ.

Această concluzie demonstrată în cadrul cercetării de faţă ne determină să susţinem

faptul că pentru instituţia bancară aflată în centrul acestui studiu – BCR Erste Bank –

desfăşurarea procesului de restructurare pe fondul crizei economice actuale a fost un

element pozitiv, care a atenuat semnificativ efectele crizei.

32

Sinteza capitolului 4

ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND MANAGEMENTUL PERFORMAŢEI ŞI

RISCULUI ÎN SISTEMUL FINANCIAR-BANCAR

„Totuşi, criza, în cea mai mare parte a ei, n-a fost una a problemelor provocate de instituţii dereglementate care să-şi fi asumat riscuri noi. Nicidecum – a fost vorba de

riscurile preluate de nişte instituţii care de la bun început n-au fost nici o clipă reglementate.” Paul Krugman

4.1. Abordări teoretice privind managementul riscurilor bancare

4.2. Managementul riscului – componentă a guvernanţei corporative aplicată în bănci

În opinia noastră riscul bancar reprezintă o prezenţă permanentă în activitatea băncii.

Acest termen nu include doar riscurile aferente activităţii bancare, ci şi modul în care

riscurile afectează banca. De aceea, riscul se găseşte astăzi în centrul afacerilor bancare.

Gestionarea riscurilor este funcţia cheie a băncilor moderne axate pe activitatea de piaţă.

Operatorii de pe pieţele internaţionale se confruntă cu volatilitatea crescută şi cu

repercusiunea crizelor care se pot transmite rapid dintr-un centru financiar în altul. În

acest caz vorbim despre riscul sistemic.

Managementul riscului presupune prevenirea, măsurarea, gestionarea şi controlul

riscurilor. Scopul managementului riscului este de a facilita implementarea politicilor de

risc şi de afaceri. Practicile clasice constau în stabilirea unor limite de risc, iar cele

moderne constau în stabilirea limitelor pe baza unor măsurări economice ale riscului,

asigurând cea mai bună performanţă ajustată la risc. În ambele cazuri scopul este

creşterea profilului de risc-rentabilitate al tranzacţiilor şi al portofoliului băncii.

33

Metodele de acoperire a riscurilor sunt utilizate în cazul acelor tipuri de riscuri a căror

frecvenţă şi amplitudine este previzibilă. Acoperirea riscurilor se poate realiza fie printr-

un program formal de finanţare, elaborat pe baza prognozelor privind pierderile

anticipate, fie prin prelevări pentru fondurile de rezervă pentru pierderi din creditare.

Transferul riscurilor este mai adecvat în cazul apariţiei şi acţiunii unor evenimente foarte

grave, imprevizibile. Măsurarea performanţelor acoperirii arată calitatea gestiuni

riscurilor, punctele tari şi pe cele slabe ale acestuia, ilustrând modul de aplicare a

instrumentelor politicii de gestiune a riscurilor la diferite nivele de decizie ale băncilor.

Pentru managementul bancar, aproximarea pierderilor anticipate are un rol important în

ajustarea veniturilor viitoare, în scopul evitării unor proiecţii iluzorii a profitabilităţii.

Modelarea matematică, dependentă de existenţa bazelor de date istorice şi de anumite

evoluţii stabile în timp a variabilelor de calcul, este mai puţin operaţională în practica

bancară românească actuală. De altfel, procesul de tranziţie sistemică pe care îl parcurge

societatea noastră de la debutul anilor ’90 a generat, prin amploarea mutaţiilor structurale

şi complexitatea efectelor, o serie de comportamente atipice, care au indus dificultăţi

deosebite în activitatea băncilor comerciale şi în gestionarea riscurilor.

Activitatea de supraveghere bancară se orientează spre analiza profilului de risc al

instituţiei de credit, a mijloacelor şi instrumentelor existente la îndemâna conducătorilor

acesteia pentru gestionarea eficientă a riscurilor specifice. Sistemele de rating şi de

avertizare timpurie, testele de rezistenţă (stress-testing) şi cele de contaminare

interbancară reprezintă tehnici sofisticate care permit realizarea cu succes a obiectivelor

menţionate anterior. Aceste instrumente utilizează informaţii relevante despre

caracteristicile unei instituţii de credit şi contrapartidele acesteia, pe baza cărora este

furnizată o măsură sintetică a performanţelor şi a vulnerabilităţilor lor.

Sistemele de rating bancar sunt utilizate cu precădere în scopul prevenirii apariţiei

fenomenului de contaminare indirectă. Aceasta se referă la situaţia în care operatorii din

piaţă reacţionează disproporţionat asupra unor bănci solvabile ca urmare a percepţiei lor

greşite privind existenţa efectelor contagiunii directe chiar dacă nu este cazul. În acest

34

context, ratingul bancar permite atât identificarea instituţiilor de credit cu performanţe

financiare scăzute şi creşterea şanselor de reabilitare a acestora, cât şi îmbunătăţirea

comunicării autorităţii de supraveghere cu operatorii din piaţă atunci când apare

insolvabilitatea unei instituţii de credit. Pe de altă parte, pentru cuantificarea probabilităţii

de apariţie şi a severităţii unui eventual fenomen de contaminare interbancară directă,

respectiv contaminarea realizată exclusiv pe baza expunerilor interbancare, teoria şi

practica de specialitate au consacrat testul de contaminare interbancară ca fiind cel mai

potrivit instrument în acest sens.

Aliniidu-se la standardele internaţionale Banca Naţională a României a implementat

începând cu anul 2009 "Sistemului de rating bancar şi de avertizare timpurie –

CAAMPL” (Capital, Active, Acţionari, Management, Profitabilitate şi Lichiditate).

Acest sistem constituie un instrument eficient de evaluare a instituţiilor de credit, în

scopul identificării într-o fază incipientă a acelor unităţi bancare care sunt ineficiente sub

aspect financiar şi operaţional sau care manifestă trenduri adverse, solicitând o atenţie

sporită din partea autorităţii de supraveghere. Astfel, fiecare din cele şase componente ale

sistemului CAAMPL sunt evaluate pe o scară de valori de la "1" la "5", având

semnificaţie descrescătoare; astfel "1" reprezintă cel mai performant nivel, iar "5" cel

mai scăzut nivel. De asemenea, fiecărei bănci i se acordă un "grad compus de clasificare"

numit şi rating compus, pentru care se atribuie un punctaj cuprins, de asemenea, între "1"

şi "5", determinarea bazându-se pe evaluarea celor şase componente specifice de

performanţă.

Sistemul s-a perfecţionat continuu în vederea promovării unei supravegheri bancare

eficiente, aliniată practicilor şi standardelor internaţionale. O descriere a sistemului

CAMEL şi a sistemelor de rating SEER şi SCOR (utlilizate de Statele Unite ale

Americii), SAABA (utilizat de Franţa) şi PATROL (utilizat de Italia) se regăseşte în teză.

Dimensiunea complexă a modelului de gestionare a riscului bancar este reflectată prin

problematica implementării guvernanţei corporative, un cadru bine definit în sistemul

Basel II. Acesta este un subiect de permanentă actualitate şi de larg interes, care are ca

35

scop principal asigurarea unei protecţii adecvate investitorilor şi instituţiilor financiare.

Acest interes asupra guvernanţei corporative se datorează influenţei sale asupra creşterii

economice sănătoase a companiilor şi asupra societăţii în ansamblu.

Demersurile în vederea implementării sistemului guvernanţei corporative în bănci au fost

iniţiate o dată cu lansarea Acordului de la Basel. Elaborat pentru prima oară în anul 1988

(Acordul Basel I) şi reîînoit apoi în anul 2005 (Acordul Basel II), acesta a stabilit

criteriile ce trebuie avute în vederea dimensionării optime a capitalului unei bănci şi s-a

stabilit nivelul minim de capital pe care trebuie să-l aibă o bancă.

Unele bănci internaţionale au implementat deja practici de risk management, în cadrul

guvernanţei corporative, privind mai ales colectarea şi prelucrarea unitară şi transparentă

a datelor. Deşi aceste proiecte au necesitat investiţii importante şi au durat între doi şi trei

ani, rezultatul a fost implementarea de soluţii flexibile şi fiabile şi un prim pas înspre

îndeplinirea cerinţelor modelului IRB (Internal Rating Based Approach). Există un număr

de factori care încurajează şi băncile naţionale să se adapteze la Basel II cât mai repede.

În primul rând, o bancă aflată pe cale să implementeze Basel II este mult mai atractivă

pentru potenţialii investitori străini şi poate obţine un preţ mai mare pentru acţiunile sale.

De asemenea, se poate integra mai uşor într-o reţea mondială. În al doilea rând, în urma

aplicării Acordului Basel II, pieţele bancare naţionale vor deveni mai concurenţiale, deşi

există riscul unei mai mari sensibilităţi la şocurile externe. Pe de altă parte, trebuie ţinut

cont şi de faptul că, colapsul economiei mondiale din 2008 a început să genereze semne

de întrebări privind eficacitatea sistemului de gestionare a riscurilor instituţiilor de credit

conform sistemului Basel II.

36

Sinteza capitolului 5

POLITICI ŞI PRACTICI PRIVIND MANAGEMENTUL PERFORMANŢEI ŞI

RISCULUI BANCAR

“Esenţa constă în managementul riscului, nu în eliminarea acestuia.”Walter Wriston, Citicorp

5.1. Managementul riscului de credit (determinarea ratingului)

5.2. Managementul riscului operaţional în instituţiile de credit din România

5.3. Managementul riscului de lichiditate. Soluţii în condiţii de criză economico-

financiară la instituţiile de credit din România

5.4. Managementul riscului de piaţă în bănci

Managementul riscului de credit (determinarea ratingului)

Ţinând cont de faptul că riscul de credit reprezintă principala cauză a falimentelor

bancare, trebuie acordată o atenţie specială acestui tip de risc. În acest sens, analiza

afacerilor clienţilor se efectuează pentru a identifica şi evalua capacitatea de plată,

respectiv capacitatea de a genera venituri şi lichidităţi ca principala sursă de rambursare a

creditului şi de plată a dobânzii şi a celorlalte costuri aferente acordării împrumutului.

În modelarea riscului de credit, conform Comitetului de Supraveghere Bancară de la

Basel(BCBS, 1999), diversele abordări ale băncilor diferă prin: alegerea orizontului de

timp şi măsurarea pierderii din credite prin abordări default-mode sau marcare la piaţă

(mark-to-market), funcţia densităţii de probabilitate, agregarea riscului de credit,

dependenţa dintre evenimentele de intrare în incapacitate de plată.

Instituţiile financiare şi-au construit însă propriile modele de risc de credit care iau în

37

considerare profilul în timp al expunerii, ratele de intrare în incapacitate de plată a

debitorului, precum şi corelaţiile dintre acestea, ţinând cont de efectele obţinute prin

diversificarea portofoliului. Principalele modele utilizate pentru managementul riscului

de credit sunt: CreditRisk+ (dezvoltat de banca de investiţii Credit Suisse First Boston),

CreditPortfolioView (dezvoltat de compania McKinsey), CreditMetrics (dezvoltat de

banca de investiţii J.P. Morgan), PortfolioManager (al companiei Moody’s KMV).

Modelul CreditMetrics măsoară gradul de senzitivitate a valorii viitoare a portofoliului

în funcţie de modificarea ratingurilor atribuite creditelor acordate clienţilor, modelul

putând fi aplicat atât portofoliilor de credite şi obligaţiuni, cât şi asupra scrisorilor de

garanţie bancară sau liniilor de credit. Acesta permite evaluarea în mod sistematic a

riscului de concentrare al portofoliului ce rezultă din creşterea expunerii către un anumit

debitor sau către un grup de debitori ale căror activităţi sunt corelate, totodată permiţând

evaluarea efectelor datorate diversificării portofoliului.

Modelul CreditRisk+ este o abordare actuarială şi tratează procesul falimentului,

inclusiv rata de recuperare a obligaţiei, ca fiind exogen, ceea ce înseamnă că

probabilităţile de intrare în faliment furnizate de model sunt bazate pe date statistice

istorice. Modelul are la bază ipoteza conform căreia distribuţia de probabilitate a

numărului de falimente pentru orice perioadă de timp este o distribuţie Poisson. Pe baza

acestei ipoteze modelul produce distribuţia pierderii pentru un portofoliu de obligaţiuni

sau de credite utilizând caracteristicile individuale ale fiecărui debitor şi corelaţia dintre

instrumentele din portofoliu.

Modelul CreditPortofolioView măsoară riscul de faliment prin intermediul unor

variabile macroeconomice, corespunzătoare unor variabile financiare utilizate ca proxy

pentru starea economiei: nivelul cursului de schimb şi a ratei dobânzii, rata de creştere a

economiei, rata şomajului, cheltuielile guvernamentale, rata de economisire. Acest model

corespunde evidenţei empirice conform căreia ciclurile de credit şi ciclurile economice

sunt cointegrate, prezentând şi avantajul disponibilităţii datelor.

38

Modelul PortofolioManager a recurs la o metodologie de estimare a probabilităţii de

intrare în faliment (EDF), în funcţie de structura de capital a firmei, a volatilităţii

randamentului activelor firmei şi a valorii curente a acestora. Valoarea EDF a unei firme

poate fi transpusă în orice sistem de rating pentru un scor echivalent al debitorului

respectiv. Această metodologie se aplică în principal companiilor a căror valoare a

capitalului este determinată de către piaţă (care sunt tranzacţionate pe o bursă de valori),

deoarece informaţia conţinută în preţul acţiunilor şi în bilanţ poate fi translatată în riscul

implicit de faliment. Riscul de credit în această abordare este în mod esenţial determinat

de dinamica activelor firmei.

Banca Comercială Română a implementat şi utilizează încă din anul 2000 propriul sistem

de rating al creditelor, calculat prin intermediul modelului CreditMetrics, care a fost

elaborat de către specialiştii băncii în conformitate cu principiile şi practica

internaţională, fiind îmbunătăţit o dată cu preluarea de către Erste Bank.

Sistemul de rating de credite al BCR este de tip bi-dimensional, coroborând rezultatele

analizei caracteristicilor clientului cu cele ale creditului şi se bazează atât pe comparaţia

de ordin statistic, cât şi pe analiză şi prognoză. Caracteristicile clientului se

fundamentează pe analiza aspectelor generale, financiare, poziţia în ramura de activitate,

calitatea şi stabilitatea managementului şi strategia afacerii. Analiza caracteristicilor

creditului se bazează pe istoricul relaţiilor cu clienţii, îndeplinirea condiţiilor de

eligibilitate, administrarea şi monitorizarea creditului, serviciul datoriei, sursa de

rambursare şi natura colateralelor. Ca instrument funcţional de management al riscurilor,

ratingul de credite este utilizat activ în fundamentarea deciziilor de creditare, deoarece

ratingul determinat stă la baza aprobării sau respingerii solicitărilor de credite şi ulterior

la monitorizarea permanentă a relaţiei eficienţă-risc cu privire la fiecare ramură de

activitate, fiecare client şi chiar produs. O atenţie deosebită este acordată variabilelor

calitative şi stărilor atribuite acestora (creştere, necunoscut, scădere sau stagnare,

reprezentate de: dezvoltarea cotei de piaţă, dezvoltarea pieţei, evaluarea situaţii

financiare, dependenţa faţă de furnizori, riscul de management, datoria publică restantă,

relatia cu banca şi dependenţa faţă de clienţi.

39

Managementul riscului operaţional

Evenimentele generatoare de riscuri operaţionale se produc atât ca urmare a acţiunii

influenţelor factorilor interni, precum natura activităţii bancare, structura organizatorică,

factorul uman, schimbări la nivelul organizaţiei, derularea neadecvată a unor activităţi

interne, cât şi a factorilor externi, cum ar fi: condiţiile economice, schimbările în mediul

bancar, procesul tehnologic, schimbările de legislaţie, fiscalitate, concurenţă, tâlhăria,

falsificarea, spargerea unor coduri aferente sistemelor informatice, utilizarea tehnicii

avansate, care pot afecta îndeplinirea obiectivelor băncii.

Instituţiile de credit vor dispune de următoarele proceduri pentru administrarea riscului

operaţional:

   a) proceduri de evaluare;

   b) proceduri de monitorizare;

   c) proceduri de reducere a riscului fie pe plan intern, prin corectarea la timp a

erorilor constatate şi prin introducerea unor tehnologii adecvate de procesare şi asigurare

a securităţii informaţiilor, fie prin transferul riscului către alte domenii de activitate (de

exemplu: asigurări împotriva unor evenimente).

În vederea notificării evenimentelor privind riscul operaţional analizele de management

vizează modalitatea de notificare a evenimentelor generatoare de riscuri operaţionale şi

calculul indicatorilor de performanţă. După identificarea ERO (Erori specifice Riscului

Operaţional), unităţile teritoriale le vor înregistra într-un Registru de evidenţă a riscurilor

operaţionale şi le vor transmite conform reglementărilor interne la unnităţile teritoriale

care la rândul lor le transmit la entitatea funcţională din administraţia centrală

responsabilă cu gestionarea evenimentului din categoria respectivă de risc operaţional.

Datele pentru calculul indicatorilor de performanţă se obţin pe baza informaţiilor din baza

de date astfel creată şi administrată la nivelul centralei, care include evenimente de risc

operaţional identificate şi notificate de entităţile funcţionale din administraţia centrală şi

de unităţile teritoriale.

40

Managementul riscului de lichiditate în condiţii de criză

Factorii de declanşare la nivel intern şi extern, semnalează evoluţii care indică o

problemă potenţială de lichiditate pentru bancă. Din această cauză, rezultatul analizei

nivelului şi evoluţiei acestora poate motiva activarea planului alternativ de finanţare.

Conform percepţiei interne, estimările pentru viitor se referă la: rezultatul cash-flow-

urilor estimate pentru lei şi valută, rezultatul cash flow-ului net pe 5 zile la nivelul întregii

bănci. Potrivit percepţiei externe, sunt luate în considerare următoarele: indicatori

macroeconomici; calificativele de rating pentru România şi pentru bancă; indicatori

privind evoluţia nefavorabilă a performanţei băncii; înrăutăţirea rezultatelor raportate

(profit şi pierdere); indicatori care arată evoluţii neobişnuite, îngrijorătoare pe piaţa

monetară, precum creşterea bruscă a ratelor de dobândă şi a marjelor (diferenţa dintre rata

de politică monetară a BNR şi Robid overnight); indicatori privind funcţionalitatea

pieţelor monetare şi de capital.

Instituţiile de credit au elaborat propriile proceduri de urmărire şi limitare a riscului de

lichiditate. Procedura Băncii Comerciale Române conţine prevederi privind următoarele

elemente:

1. Limite interne mai restrictive în cazul indicatorului de lichiditate;

2. Stabilirea şi monitorizarea limitelor valorice în vederea supravegherii riscului

mare de lichiditate faţă de o singură persoană;

3. Indicatori proprii de lichiditate ai băncii;

4. Sistemul informaţional privind lichiditatea pentru conducerea băncii.

Direcţia Controlling Risk calculează şi monitorizează următorii indicatori de lichiditate

imediată, atât pentru fiecare dintre valutele EUR, USD şi RON, cât şi la nivel cumulat în

echivalent RON:

a)Indicatorul de lichiditate calculat ca raport între activele lichide până la 7 zile şi

depozitele la vedere ale clienţilor băncii persoane fizice;

b)Indicatorul de lichiditate calculat ca raport între activele lichide până la 7 zile şi

depozitele la vedere ale clienţilor băncii, persoane fizice şi juridice, inclusiv conturile de

41

corespondent ale altor bănci la BCR (LORO);

c)Indicatorul de lichiditate calculat ca raport între activele lichide până la 7 zile şi

total conturi curente şi depozite la termen ale clienţilor băncii, persoane fizice;

d) Indicatorul de lichiditate calculat ca raport între activele lichide până la 7 zile şi

total conturi curente şi depozite la termen ale clienţilor băncii, persoane fizice şi juridice,

inclusiv conturile de corespondent ale altor bănci la BCR.

Această analiză de lichiditate pe bază de scenarii de criză constituie partea practică a

cercetării efectuate, prin prezentarea limitelor de lichiditate, a efectelor imediate după

declanşarea crizei financiare, a măsurilor luate pentru îmbunătăţirea situaţiei, dar şi prin

analiza eficacităţii rezultatelor obţinute în urma aplicării scenariilor de stress-testing.

În cazul unei crize de lichiditate, presiunile sunt pe termen scurt. Din această cauză, BCR

a decis implementarea unei limite de lichiditate pe termen scurt standard la nivel de grup.

Limita pe termen scurt se referă la fluxul net pe 5 zile care trebuie să fie acoperit de

colateral liber eligibil, separat pe fiecare monedă principală: moneda locală (RON) şi

EUR. Există două criterii de importanţă majoră de care se va ţine cont la calculul zilnic

al valorii colateralului pentru limita de lichiditate pe termen scurt. Aceste două criterii

sunt: disponibilitatea şi eligibilitatea titlurilor. Pe scurt, limita de lichiditate pe termen

scurt trebuie să fie calculată şi monitorizată zilnic pentru fiecare din cele două monede,

RON şi EUR.

Există cinci scenarii de lichiditate, pe fiecare poziţie bilanţieră de activ şi pasiv:

Ø Condiţii normale de activitate (CNA / Ordinary Course of Business): nu există

probleme pe plan intern sau extern;

Ø Criză individuală (CI / Name Crisis):

oCriză individuală uşoară – moderată de imagine (CIU / Mild Name

Crisis): scădere a profitului şi/sau perspectivă negativă;

oCriza individuală gravă – severă de imagine (CIG / Severe Name Crisis):

scădere a calificativului de rating cu cel puţin două unităţi;

Ø Criza de piaţă (CP / Market Crisis):

42

oCriză uşoară de piaţă (CUP / Mild Market Crisis): uşoară recesiune, uşoară

criză politică;

oCriză gravă de piaţă (CGP / Severe Market Crisis): criza sectorului bancar,

recesiune profundă îndelungată şi gravă.

În vederea măsurării riscului de lichiditate s-a dezvoltat un nou model de analiză, bazat

pe aceste scenarii, ce arată capacitatea băncii de a face faţă la diferite tipuri de crize de

lichiditate. Aceasta oferă o imagine dinamică a lichidităţii băncii în funcţie de diferitele

scenarii pentru crizele de lichiditate, dar şi de orizontul de timp pentru care se face

analiza.

Managementul riscului de piaţă

Implicarea crescândă a băncilor în activităţile de investiţii şi tranzacţionare, precum şi

volatilitatea ridicată a mediului de piaţă impune o evaluare din timp şi cât mai exactă a

riscului de piaţă aferent tuturor poziţiilor bilanţiere şi extrabilanţiere expuse la acest risc.

Ca recunoaştere a expunerii din ce în ce mai mari a băncilor la riscul de piaţă şi pentru a

profita de disciplina pe care o impun cerinţele legate de capital, Comitetul de la Basel pe

Probleme de Supraveghere Bancară a amendat Acordul de Capital din 1988, adăugând în

ianuarie 1996 cheltuieli de capital specifice riscului de piaţă. Dintre modelele de

cuantificare a riscului de piaţă cele mai utilizate sunt următoarele (Dowd, 2002):

Non-parametrice (simularea istorică, simularea Monte Carlo, scenarii de stress);

Parametrice (RiskMetrics şi GARCH) ;

Semiparametrice (Teoria valorilor extreme, CAViaR).

Modelele non-parametrice sunt simulări ale modelelor istorice. Dintre abordările

referitoare la simulare se deosebesc în principal modelele de evaluare totală şi parţială.

Prin abordarea evaluării totale (simularea Monte Carlo, simularea istorică, scenariile la

stress) se creează un anumit număr de scenarii pentru factorii de risc, iar apoi, pentru

fiecare scenariu în parte, se reevaluează întregul portofoliu, rezultând astfel distribuţia

43

rentabilităţilor. O evaluare parţială foloseşte simulările pentru a crea distribuţia factorilor

de risc, dar nu reevaluează complet portofoliul. În schimb, foloseşte aproximările delta

sau delta-gamma pentru a determina valoarea portofoliului. VaR este dată de nivelul

cuantilei aferentă observaţiilor zilnice ale distribuţiei rentabilităţilor la nivelul de

încredere impus. Principalul dezavantaj al acestor metode este dat de faptul că valorile

extreme ale cuantilelor sunt dificil de estimat cu exactitate fără a avea la bază un eşantion

suficient de mare de date istorice.

Modelele parametrice (delta-normal) au la bază parametri statistici ca şi media sau

deviaţia standard a distribuţiei factorilor de risc. Utilizând aceşti parametri VaR se va

calcula direct din distribuţia factorilor de risc. Modelele RiskMetrics (1996) şi GARCH

propun o parametrizare specifică a comportamentului preţurilor. Principalul avantaj al

acestor metode constă în efectuarea unei caracterizări complete a distribuţiei

rentabilităţilor, ducând totodată la îmbunătăţirea performanţei.

Astfel, modelele de evaluare internă a riscului pe care le folosesc băncile se înscriu într-

un cadru conceptual comun, evaluând expunerea agregată la riscul de piaţă a întregului

portofoliu. Cea mai folosită metodologie de determinare a limitei minime de capital

necesară unei bănci pentru a-şi acopri riscul de piaţă la care e expusă este Value at Risk.

Aceasta măsoară pierderea maximă probabilă care poate fi pierdută dintr-un portofoliu,

într-o anumită perioadă de timp (10 zile) şi pentru un anumit interval de încredere (99%).

BCR foloseşte metodologia VaR pentru evaluarea zilnică a elementelor din portofoliul

băncii afectate de mişcările zilnice ale preţurilor, ratelor de schimb şi dobânzilor. În acest

scop banca şi-a daterminat portofoliul de tranzacţionare, care include poziţiile pe

instrumente financiare sau mărfuri deţinute cu intenţia de tranzacţionare (poziţii în nume

propriu, poziţii din operaţiuni cu clientela, poziţii rezultate din activitatea de formator de

piaţă a băncii), alături de poziţiile financiare sau mărfuri deţinute pentru operaţiuni de

hedging.

44

Sinteza capitolului 6

ADECVAREA CAPITALULUI - OBIECTIV CENTRAL AL

MANAGEMENTULUI PERFORMANŢEI ŞI RISCULUI BANCAR

“Basel II este un sistem extrem de complex. Această complexitate se datorează în mare

parte încercării de a impune standarde de adecvare a capitalului de diferite nivele de

sofisticare.”

Alan Greenspan

6.1. Managementul riscului prin prisma alocării capitalului

6.2. Analiza modalităţilor de exercitare a opţiunii naţionale referitoare la

adecvarea capitalului şi a abordării bazate pe modelele interne de rating

6.3. Procesul de alocare a capitalului în Banca Comercială Română (studiu de caz)

Noul Acord, denumit Basel II recunoaşte progresele înregistrate în

managementul riscului de credit şi aduce stimulente prin permiterea

utilizării de către băncile cu modele sofisticate de management al

riscului a propriilor lor modele. Acordul Basel II descrie abordările

avansate de măsurare şi setul de cerinţe minime cu privire la nivelul

capitalului. De asemenea, Acordul introduce conceptul divizării

pierderilor potenţiale ale instituţiei de credit în cele aşteptate şi

neaşteptate. Pierderile aşteptate urmează să fie tratate ca parte

componentă a costurilor şi să fie acoperite din sistemul preţurilor

stabilite a produselor acordate şi prin sistemul de provizioane. Pe de

altă parte, categoria pierderilor neaşteptate are ca funcţie de bază

capitalul instituţiei de credit, care acoperă aceste pierderi în măsura în

care activitatea normală a instituţiei de credit să nu fie afectată.

45

Calculul capitalului în managementul riscului propus de Basel II

Sursa: model adaptat de autor în baza Basel Committee on Banking Supervision

Cerinţele minime de capital constau în trei componente:

1. Definiţia capitalului (neschimbată faţă de acordul Basel I);

2. Definiţia activelor ponderate funcţie de risc (RWA);

3. Raportul dintre capital şi RWA (care s-a menţinut la 8 %).

Similar cu acordul precedent, cerinţele minime de capital sunt

calculate ca produs între suma activelor ponderate în funcţie de risc şi

procentul de 8 %:

Activele ponderate în funcţie de risc pot fi calculate pe baza a două

abordări: cea standard şi cea bazată pe rating-uri generate intern.

Utilizarea modelelor interne presupune validarea lor înainte de aplicare, de către

autoritatea de supraveghere. Validarea modelelor interne ale instituţiilor de credit

CALCULUL CAPITALULUI ÎN

SISTEMUL BASEL II

Abordarea Standard

(riscul de credit; riscul operaţional; riscul de

piaţă)

Abordarea fundamentală bazată pe ratinguri

interne (riscul de credit; riscul

operaţional)

Abordarea avansată bazată pe ratinguri

interne(riscul de credit; riscul operaţional; riscul de

piaţă)

46

presupune efectuarea unui set de verificări cu scopul de a determina dacă modelul este

sau nu eligibil pentru a fi utilizat în calculul cerinţei de capital. În acest sens, Banca

Naţională a României a elaborat o serie de procese de validare pentru toate riscurile

prevăzute în Pilonul I: riscul de credit, riscul de piaţă şi riscul operaţional (BCBS, 2005).

Într-o primă etapă, instituţiile de credit vor efectua validarea modelelor interne, urmând

ca autoritatea de supraveghere să evalueze modul în care a fost efectuată validarea de

către bănci. În acest sens, conform Comitetului de la Basel, „este posibil ca autoritatea de

supraveghere să folosească unele din tehnicile de validare aplicate de instituţia de credit”.

Validarea efectuată (BCBS, 2005) de instituţia de credit are două etape: validarea

sistemului şi validarea procesului.

Figura nr. 14 - Validarea sistemului conform cerinţelor Basel II

Sursa: BNR

Validarea internă efectuată de către

fiecare instituţie de credit

Validarea sistemului

Validarea procesului

Arhitectura modelului

Componentele riscului

Calitatea datelor

Raportarea internă şi rezolvarea

problemelor

Back-testing / Stress-testing

Benchmarking

Evaluare risc (Risk

Measure)

Utilizarea modelelor

Autoritatea de supraveghere - evaluează

47

Analiza modalităţilor de exercitare a opţiunii naţionale referitoare la adecvarea

capitalului şi a abordării bazate pe modele interne de rating

Prin intermediul unui studiu empiric am analizat aversiunea la risc pe care diversele ţări

membre ale UE au manifestat-o în practică prin exprimarea opiniei în legătură cu o serie

de opţiuni disponibile atunci când vine vorba de stabilirea capitalului. Alegerile făcute la

nivelul fiecărui stat sunt afectate de o serie de factori, ce se manifestă la diferite niveluri,

un prim pas necesar în vederea testării pe viitor a eventualelor corelaţii fiind realizarea

unei cuantificări a reacţiei înregistrate la nivel de ţară din punct de vedere al tranziţiei de

la metodele tradiţionale de stabilire a capitalului înspre cele moderne. Am inclus în

eşantionul analizat toate ţările membre care şi-au exprimat poziţia cel puţin vis-a-vis de

una dintre opţiunile mai sus amintite, poziţie considerată conform datelor furnizate prin

intermediul Băncii Naţionale a României. Astfel, am ajuns la un eşantion care cuprinde

următoarele state membre: Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Danemarca, Franţa, Germania,

Italia, Marea Britanie, România, Spania.

Având în vedere stadiul intermediar de aplicare a acestor opţiuni, nu a fost posibilă o

nuanţare în detaliu a poziţiilor adoptate de către statele analizate, motiv pentru care am

procedat la codificarea opţiunilor cu valorile 0, 1 şi respectiv 2 în cazul fiecărei ţări

considerate. Astfel, am procedat la analiza de conţinut a prevederilor fiecărei opţiuni şi a

implicaţiilor din punct de vedere al riscului. Facem aici referire la faptul că adoptarea sau

nu a unei opţiuni este expresia asumării unui risc mai ridicat sau mai scăzut, de la caz la

caz. Acele răspunsuri care exprimă asumarea unui risc ridicat au fost codificate cu 2, în

timp ce acele atitudini faţă de opţiuni care arată o reticenţă faţă de asumarea riscului au

fost codificate cu 1. În cazul în care o ţară analizată nu şi-a exprimat opinia în legătură cu

una dintre opţiuni, aceasta este codificată în cazul acelei ţări cu 0.

48

Aplicând această metodologie am ajuns la un eşantion de 11 ţări membre UE, fiecăreia

fiindu-i atribuită codificarea corespunzătoare (0, 1 sau 2) pentru fiecare dintre cele 15

opţiuni analizate. A fost necesară în continuare calcularea unui scor al aversiunii la risc

aferent fiecărei ţări, care să înglobeze datele furnizate de analiza celor 15 opţiuni. Acest

scor reprezintă în fapt o medie a valorilor înregistrate de fiecare ţară la nivelul fiecărei

opţiuni. Am optat, în cadrul studiului realizat, pentru calcularea scorului aversiunii la risc

aplicând media aritmetică, datorită faptului că o cuantificarea a efectului individual al

fiecărei opţiuni ar fi dificil de realizat, caz în care atribuirea unor poderi este dificil de

fundamentat. Astfel, primul pas l-a constituit cumularea punctajului obţinut de către

fiecare ţară pentru toate cele 15 opţiuni analizate, sub forma punctajului aversiunii la risc:

, unde:

PARj - reprezintă punctajul aversiunii la risc aferent ţării j

mj - reprezintă numărul maxim de opţiuni faţă de care ţara j şi-a exprimat poziţia

vi – reprezintă valoarea înregistrată de către ţara j pentru opţiunea i

Acest punctaj este utilizat în calculul scorului aversiunii la risc aferent fiecărei ţări după

cum urmează:

, unde:

se păstrează semnificaţiile mai sus prezentate, iar

SARj – reprezintă scorul aversiunii la risc aferent ţării j.

Se realizează în fapt o medie aritmetică prin împărţirea punctajului cumulat de fiecare

ţară în parte la numărul opţiunilor pentru care această ţară şi-a exprimat poziţia.

Având în vedere metodologia prezentată, precum şi faptul că valorile posibile a fi

înregistrate la nivelul unei opţiuni sunt 1 sau 2 (valorile de 0 în cazul neexprimăriii unei

poziţii vis-a-vis de o opţiune neafectând rezultatele), este evident faptul că valorile

înregistrate la nivelul fiecărei ţări de căre scorul aversiunii la risc (SAR j) pot înregistra

valori cuprinse în intervalul [1, 2]. Datorită faptului că nu toate ţările cuprinse în eşantion

49

şi-au exprimat poziţia vis-a-vis de toate opţiunile analizate, scorul aversiunii la risc este

personalizat în cazul fiecărei ţări în funcţie de acele opţiuni faţă de care au luat atitudine.

Clasamentul ţărilor în funcţie de aversiunea faţă de risc manifestată

Ţara RAS

Cipru 2Danemarca 2

Franţa 1.90Italia 1.86Cehia 1.80

Marea Britanie 1.75Belgia 1.67

Germania 1.67Spania 1.67Austria 1.5

România 1.31

Sursa: Proiecţia autorului

Un scor ridicat al aversiunii la risc, conform metodoligiei aplicate semnifică poziţii

asumate de statele analizate care arată acceptarea unui nivel semnificativ de ricuri, ceea

ce implicit înseamnă că acestea manifestă o aversiune scăzută faţă de risc, aceasta

crescând însă odată cu diminuarea valorilor scorului înregistrat. Constatăm astfel la

extreme Cipru şi Danemarca, care deşi şi-au manifestat poziţia faţă de un număr restrâns

de opţiuni (două), de fiecare dată atitudinea lor este înspre acceptarea unui nivel ridicat al

riscurilor, demonstrând astfel o aversiune scăzută la risc.

La cealaltă extremă se situează chiar România care şi-a manifestat poziţia pentru

majoritatea opţiunilor analizate (pentru 86,67% dintre acestea), atitudinea de ansamblu

manifestând o prudenţă crescută prin înregistratea unui scor scăzut, deci o aversiune

ridicată faţă de risc. Numai pentru 30,77% din opţiunile faţă de care ţara noastră şi-a

exprimat poziţia aceasta a ales variante ce implică un risc ridicat, în timp ce pentru restul

de 69,23% atitudinea este mai degrabă prudentă.

50

Rezultatele sunt pe măsura realităţii la nivel naţional, în sensul că prudenţa pare să fie

unul dintre factorii care încetinesc procesul de adoptare a noilor metode bazate pe

modele, România pregâtind în acest moment terenul pentru aplicarea de noi metode, dar

prudenţa tradiţională pare încă să prevaleze în raţionament.

5. Concluzii şi propuneri

Concluzii şi propuneri privind metoda CAAMPL şi modelele de rating

Având în vedere rezultatele semnalelor furnizate de modelul CAAMPL, propunem

includerea în viitor a unor variabile macroeconomice, precum cursul de schimb, rata

dobânzii sau integrarea informaţiilor colectate prin activitatea de audit bancar în procesul

de interpretare a semnalelor furnizate de modelul statistic.

Considerăm necesară raportarea semestrială a rezultatelor furnizate de modelul

CAAMPL şi publicarea raportului în vederea respectării transparenţei activităţilor

instituţiilor de credit, conform Acordului Basel II, astfel încât aceste rezultate să conducă

la îmbunătăţirea sistemului de previziune a evenimentelor de deteriorare a ratingului

prezentat în cadrul acestui studiu.

Concluzii şi propuneri privind managementul riscului de credit

Ca urmare a analizei sistemului de rating de credite aplicat în cadrul Băncii Comerciale

Române, am constatat necesitatea îmbunătăţirii sistemului de determinare a ratingului

final, şi anume:

este necesară revizuirea periodică a condiţiilor de alocare pe clase de rating, cu

scopul de a determina dacă acestea au rămas adecvate pentru condiţiile portofoliului

curent şi condiţiile externe;

51

modelul scoring utilizat în cadrul sistemului informatic KRIMI-APS poate fi

îmbunătăţit prin creşterea ponderii variabilelor calitative.

Concluzii şi propuneri privind managementul riscului operaţional

Instituţiile de credit trebuie să adopte politici pentru administrarea riscurilor

semnificative, în vederea implementării profilului de risc ales. În vederea evaluării

expunerii la evenimente cu impact negativ major, instituţia de credit trebuie să utilizeze,

în combinaţie cu date externe, analize de scenarii construite pe baza opiniilor exprimate

de experţi.

Concluzii şi propuneri privind managementul riscului de lichiditate

În a ce priveşte managementul riscului de lichiditate, criza financiară actuală este un

adevărat stress-testing pentru instituţiile de credit. Prin aplicarea măsurilor potrivite în

vederea îmbunătăţirii situaţiei de criză de lichiditate, se obţin rezultatele necesare, cu o

eficacitate ridicată. Propunerea şi aplicarea următoarelor măsuri vor creşte capacitatea şi

eficienţa gestionării situaţiilor de criză de lichiditate: tranzacţii REPO cu băncile şi

clienţii; creşterea finanţării pe piaţa monetară locală; optimizarea utilizării

angajamentelor de finanţare; optimizarea finanţării în cadrul grupurilor bancare; finanţări

garantate; tranzacţii REPO, credite Lombard, şi alte tranzacţii de finanţare oferite de

BNR; transferul activelor în cadrul societăţilor din grup; anularea liniilor de finanţare

netrase; emisiuni de obligaţiuni; vânzarea creditelor către alte bănci.

Concluzii şi propuneri privind implementarea Acordului Basel II

52

Prin cercetările efectuate şi observaţiile Comitetului de Supraveghere Bancară, au rezultat

mai mult propunei de îmbunătăţire a Acordului Basel II, cu referire la: nivelul

indicatorului de capital; supravegherea la nivel de grup; guvernanţa corporativă; definirea

capitalului bancar; determinarea capitalului în contextul ciclicităţii crizelor economice;

modelele bazate pe ratinguri interne (IRB); activitatea de supraveghere bancară;

eficientizarea managementului bancar.

6. Limitele şi perspectivele cercetării

Fără a avea pretenţia de a fi epuizat tehnicile şi metodele utilizate în managementul

riscului bancar, un subiect foarte amplu, complex şi dinamic, în permanenţă dezbătut în

literatura de specialitate, considerăm că studiile prezentate în această teză constituie o

perspectivă pentru cercetări viitoare, dar prezintă totodată şi anumite limite având în

vedere dificultatea realizării unui studiu exhaustiv la nivelul tuturor instumentelor de

gestiune a ricurilor bancare.

Înainte de toate, limitele cercetării se pot identifica făcând referire atât la dinamica

subiectului studiat, cât şi la amploarea literaturii de specialitate, extrem de vastă, care a

impus realizarea unei delimitări metodologice în vederea realizării unui studiu elaborat.

Pe de altă parte unele analize s-au efectuat doar la nivelul anumitor pieţe financiar-

bancare şi la nivelul unei singure bănci (BCR Erste).

Din multitudinea metodelor şi tehnicilor de gestiune a riscurilor bancare utilizate la nivel

internaţional s-au descris cele mai folosite în România, având în vedere gradul de

dezvoltare a pieţei bancare din ţara noastră, dar şi stadiul implementării prevederilor

Acordului Basel II, care limitează practic folosirea unor instrumente avansate de

management a riscurilor.

În ce priveşte studierea gradului de adecvare a capitalului s-a pus accentul pe folosirea

metodelor standard, având în vedere faptul că băncile româneşti nu au trecut la abordarea

53

avansată deoarece nu deţin o bază de date suficientă comparativ cu băncile ce activează la

nivel internaţional, dar şi datorită faptului că reforma bancară în România a fost începută

cu întârziere. Totodată studiul realizat cu privire la modalităţile de exercitare a opţiunilor

naţionale pentru alocarea capitalului ţine cont de stadiul actual al dezvoltării fiecărei ţări.

Considerăm că toate aceste limite prezentate mai sus pot fi transformate în perspective

ale cercetării. Pentru continuarea cercetării deschisă în cadrul capitolului 3 referitoare

la percepţia clienţilor BCR Erste asupra restructurării şi a impactului crizei

economico-financiare asupra afacerilor acestora mai sunt multe aspecte de analizat,

BCR Erste fiindu-i indicat să îşi regândească strategia privind sprijinul acordat

entităţilor în confruntarea cu formele de manifestare ale crizei economico-financiare

actuale, pentru a se depăşi nivelul preponderent mediu de satisfacere a nevoilor venite

din partea clienţilor săi. O altă recomandare este aceea de a se continua cercetarea

bazată pe relaţia percepţie versus reacţie şi din alte perspective ale activităţii

instituţiei bancare. Mai mult decât atât, exemplul oferit de BCR prin acest studiu

poate fi urmat şi de alte entităţile bancare. Concluziile unor astfel de cercetări,

efectele potenţiale ale acestora pot avea drept beneficiar direct – mediul economic

local, regional şi/sau naţional.

Un alt subiect interesant de abordat vizează extinderea studiului privind instrumentele de

gestiune a riscului asupra altor bănci ce activează în sectorul bancar românesc, dată fiind

adaptarea intrumentelor folosite de băncile-mamă din străinătate la specificul economiei

româneşti şi a legislaţiei din sectorul bancar autohton. Totodată propunem o corelare a

sistemului intern de rating al băncilor cu modelului de rating CAAMPL, pentru

indetificarea timpurie a riscurilor la care este expusă banca. Aceste modele de rating

utilizate de bănci ar trebui să fie mult mai sensibile la riscul de rată a dobânzii şi la riscul

valutar, datorită vulnerabilităţii mediului economic autohton.

Un alt aspect deosebit de important de care băncile trebuie să ţină cont în conceperea

strategiei de gestiune a riscurilor este impactul pe care criza economico-financiară o are

asupra clienţilor săi. Doar o foarte bună cunoaştere a efectelor resimţite în afacerile

54

clienţilor poate determina banca să ia cele mai adecvate decizii. Totodată modelele de

gestiune a riscurilor utilizate de către bănci trebuie adaptate la actualele condiţii din

eocnomiei, ţinând cont de percepţia clienţilor cu privire la modificările structurale din

cadrul unei bănci în contextul economico-financiar actual.

7. Referinţe bibliografice selective

Cărţi

1. Bardoloi S. - Measuring Operational Risk: The Data Challenges, Banking and Technology New Service Network, UK, 20042. Basno C., Dardac N. - Riscuri bancare. Cerinţe prudenţiale. Monitorizare, Editura Didactică şi Pedagogică R.A, Bucureşti, 19993. Bătrâncea I. – Raportări financiare, Editura Risoprint Cluj Napoca, 20064. Bătrâncea I., Hesham S., Binţinţan-Socaciu A. - Analiza modului de organizare şi funcţionare a băncilor cu capital mixt în cadrul sistemului bancar românesc, Cluj-Napoca, 20035. Burciu A., Sandu P., Sandu Gh. - Activitatea bancară internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 1999. 6. C. Basno, N. Dardac - Riscurile bancare. Cerinţe prudenţiale de monitorizare, Editura Didactică şi Pedagogică RA, Bucureşti, 1999.7. Cem K., Taylor M.W. - Toward a New Global Banking Standard. The Basel Committee’s Proposals, Finance & Development, December 20008. Chicken & Posner - The Philosophy of Rik.,Ed. Thomas Telford, 19989. Costică, S.A.Lăzărescu - Politici şi tehnici bancare. Editura ASE, Bucureşti, 200410. Crouhy, Dan Galay, Robert Mark – The Essentials of Risk Management, Editura McGraw Hill Companies, 200611. Dănilă N.,ş.c. – Managementul lichidităţii bancare, Editura Economică, Bucureşti, 200212. Dardac N., Barbu T.– Monedă, bănci şi politici monetare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 200513. Dedu V. - Gestiune şi audit bancar, Ed. Economică Bucureşti, 200314. Doughterty, C. - Economic powers to study growing influence of hedge funds, International Herald Tribune, February 10, 2007.15. Dowd K - Measuring Market Risk, Editura John Wiley & Sons, 2002.16. Friedman, M., Savage, L. - Utility Analysis of Choices Involving Risk, Edirura JPE, 194817. Gallati Reto - Risk Management and Capital Adequacy,Editura McGraw-Hill, 200318. Ghiţă M., Iaţco C., Brezuleanu C.O., Vorniceanu M. - Guvernaţa corporativă şi auditul intern, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 200919. Hertz D B, Thomas H. - Practical Risk Analysis: and Approach Through Case Histories, Editura John Wiley and Sons. Chichester, 198420. Holton Glyn A. - Value at Risk: Theory and Practice, Academic Press, 200321. I.Costică, S.A.Lăzărescu - Politici şi tehnici bancare, Editura ASE, Bucureşti, 2004.

55

22. Ionel Mihai Cetăţeanu, (Banca Comercială Română) – File de Istorie, vol. II, Editura Eurogama, 200723. Isărescu, Mugur - Reflecţii Economice Vol. II., Academia Româna, Centrul Român de Economie Comparată şi Consens, Bucureşti, 2006.24. Isărescu, Mugur - Reforma Bancară din România: 1990-2002. IN: Primul Deceniu al Reformei Bancare din România, Vol. I, BNR, Bucureşti, 2002.25. Jarrow R.A. - Modern risk management. A history, Risk Books, 200326. Jorion P. - Financial Risk Manager Handbook, Second Edition”, Editura John Wiley& Sons, 200327. Likierman Andrew - Measuring corporate responsibility: Acting ethically - and being able to prove it, Ethical Corporation, 200628. Luhmann N. - Risk: A Sociological Theory (Communication and Social Order), Editura Aldine Transaction, 200529. Mestchian P. - Advances in Operational Risk: Firm-wide for Financial Institutions, Second Edition, Incisive Media Ltd., London, 200530. Nistor Ioan - Teorie şi practică în finanţarea întreprinderilor, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 200431. Ong M.K. - The Basel Handbook: A guide for Financial Practitioners, Incisive Media Ltd. With KPMG, London, UK, 200532. Owen M. - Preparing for the pain of Basel II, Banking and Technology New Service Network, UK, 200433. P. Jackel - Monte Carlo methods in finance, Editura John Wiley&Sons, 200234. Per H. Hansen, (2007) - Organizational Culture and Organizational Change: The Transformation of Savings Banks in Denmark, 1965–1990, Published by Oxford University Press on behalf of the Business History Conference.35. Predescu Iuliana - Activitatea bancară între performanţă şi risc, Editura Expert, Bucureşti, 200536. R.A. Jarrow - Modern risk management. A history, Risk Books, 200337. Reich, Robert B. - Supercapitalism. The Transformation of Business, Democracy, and Everyday Life. Vintage Books, Random House, New York, 2008.38. Rotaru C. – Managementul performanţei bancare, Editura Expert, 200139. Ruşcanu G, Pintea A. - Băncile în economia românească. Editura Economică, Bucureşti, 1995.40. Satyajit D. - Risk Management. The Swaps and Financial Derivatives, Ed. JohnWiley and Sons, 200641. Shelagh Heffernan - Modern Banking, Editura John Wiley and Sons, Ltd. 200742. Smithson, C. - Credit Portofolio Management, Editura John Wiley & Sons, USA, 200343. Soros George - Noua paradigmă a pieţelor financiare, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 200844. Stancu I. – Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 200745. Stancu I. – Finanţe, vol. 1, Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului, Ed. Economică, Bucureşti, 200746. Stiglitz Joseph E. - Globalizarea. Speranţe şi deziluzi,. Editura Economică, Bucureşti, 200347. Stoica O., Căpraru B., Filipescu D. - Efecte ale integrării europene asupra sistemului bancar românesc, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi , 2005                   48. Talpoş I. – Finanţele României, Vol. 1, Editura Sedona, Timişoara, 199649. Taylor M.W. - Toward a New Global Banking Standard, Editura Finance and Development, 200050. Trenca I. - Fundamente ale managementului financiar, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă ,Cluj-Napoca 200551. Trenca I. - Metode şi tehnici bancare, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 200452. Trenca I. - Tehnică bancară, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 200453. Tulai C. – Finanţe publice şi fiscalitate, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă ,Cluj-Napoca 2003

Articole

1. Balino, Tomas J.T.; Ubide, Angel – Finance and Development, iunie, 20002. Bank for International Settlements - Stress Testing financial systems: an overview of current methodologies, Monetary and Economic Department, 20043. Bardoloi S. - Measuring Operational Risk: The Data Challenges, Banking and Technology New ServiceNetwork, England, 20044. Bătrâncea I., Hesham S. – Modalităţi de analiză a riscului bancar, Revista Contabilitate şi Informatică de Gestiune, nr.10, ASE, Bucureşti, 2004

56

5. Bichi C. - Basel II şi riscul operaţional, Piaţa financiară, nr. 11, 20036. Bikker, Haaf – Competition, concentration and their relationship: An empirical analysis of the banking industry, Journal of Banking and Finance 26 (1), 20027. Black, F. - How to use the holes in Black-Scholes, Journal of Applied Corporate Finance, 1, 1989. 8. Black, F., Jensen, M., Scholes, M. - The Capital Asset Pricing Model: Some Empirical Tests, Studies in the Theory of Capital Markets, Praeger Publishers Inc., 19729. Bonaci C.G., Strouhal J., Matis E.A. - Reporting for Derivatives: One of the Financial Crisis’ roots?, Journal of International Finance and Economics, Vol. 9, Nr. 1, 2009, p. 45-7610. Cem K., Taylor M.W. - Toward a New Global Banking Standard. The Basel Committee’s Proposals, Finance & Development, december, 200011. Cooke, T.E. - The impact of size, stock market listing and industry type on disclosure in the annual report of Japananese listed corporations, Accounting and Business Research, vol. 22, 1992, p. 229-23712. Danielsson J., Enbrechts P., Goodhart Ch., Keating C., Muennich F., Renault O. - An Academic Response to Basel II, Special paper no. 130, LSE Financial Markets Grup and ESRC Research Centre, May, ISSN 1359-9151-130, 200113. Doughtery, C. - Economic powers to study growing influence of hedge funds, International Herald Tribune, February 10, 2007.14. Foglia A. - Using credit register and company account data for measuring credit risk: a supervisory approach, Bank of Italy, 2002.15. Franklin Raines - discurs în cadrul simpozionului „The rise of risk management: Basel and beyond”, organizat de Federal Deposit Insurance Corporation, New York, iulie 200216. Georgescu F. - Stadiul pregătirii pentru aplicarea reglementărilor Basel II în sistemul bancar românesc, prezentare la seminarul Managementul riscurilor în perspectiva Basel II, ediţia a II-a, organizat de Finmedia, 200517. Gray, S.J., Roberts, C.B. - Factors Influencing Voluntary Annual Report Disclosures by US, UK and Continental European Multinational Corporations, Journal of International Business Studies, vol. 26, no. 3, 1995, p. 555-57318. Hellman T.F., Murdock K.C., Stiglitz J.E. - Liberalization, Moral Hazard in Banking and Prudential Regulation: Are Capital Requirements Enough?, American Economic Review, American Economic Association, vol. 90 (1), 2000, p. 147-165 19. Holton, Glyn A. - Value at Risk: Theory and Practice, Academic Press, 200320. International Monetary Fund. - Global Financial Stability Report, International Capital Markets Department on Market Developments and Issues, September 2007.21. Isărescu, Mugur – România: Sistemul bancar – prezent şi viitor. Prezentare susţinută la FINFAIR-200322. Isărescu, Mugur – STRATEGIA 2025. Dezvoltarea durabilă a sectorului financiar-bancar al României în perioada 2005-2025. Finanţarea marilor proiecte, Prezentare la Conferinţa “Calea spre standarde Europene în servicii financiare”, Râmnicu Vâlcea, 23 septembrie 200823. Johan von Overtveldt - Bernanke’s Test, Agate, Chicago, 2009, p. 203-21124. Kangis, P., Kareklis, P. - Governance and organisational controls in public and private banks, Corporate Governance, vol. 1, no. 1, 2001, p. 31 - 3825. Kupiec P.H. - The New Basel Capital Accord: The Devil is in the (Calibration) Details, IMF, 200126. Lăzărescu S. - Noul Acord de la Basel – prezentare de ansamblu, Tribuna Economică, nr. 21, 2005.27. Georgescu F. - Stadiul pregătirii pentru aplicarea reglementărilor Basel II în sistemul bancar românesc, studiu prezentat la Conferinţa FINMEDIA Managementul riscului în perspectiva Basel II, Ed. a III-a, Bucureşti, febr. 2006, p. 12-13.28. Linstone H.A., Turoff M. - The Delphi Method. Techniques and Applications, 200229. Marco Moscadelii - The modelling of operational risk: experience with the analysis of the data collected by the Basel Committee, iulie 2004.30. Matiş, E.A. - Analiza riscurilor operaţionale în Banca Comercială Română, acceptat pentru publicare, Analele Universităţii din Oradea, 200931. Matiş, E.A., Mutu S. – Calculating VaR through Historical Simulation and Monte Carlo Simulation, Studia Universitatis Oeconomica, Vol. 54, Nr. 2/2009, p. 90 – 9932. Matiş, E.A., Nagy Zs.A. - The Effects of Functional Restructuring at the Banca Comerciala Romana. Enhancing the Marketing Strategy. An Empirical Research Approach. Studia Universitatis Oeconomica, Cluj-Napoca, Vol.53, Nr. 2/2008, p. 46-63

57

33. Matiş, E.A., Nagy Zs.A. - The Management of Liquidity Risk in the Banking System in Crisis Conditions, Vol.Conferinţei Internaţionale „Criza Financiară şi Economică – Cauze, Efecte, Soluţii. 26-28 martie 2009, Cluj-Napoca, 2009, p. 180-19434. Matiş, E.A., Ruga, C. - Implementarea sistemului de management al calităţii în BCR. Simpozionul Internaţional „Specializare, Integrare şi Dezvoltare”, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 2003, p. 531-53935. Matiş, E.A., Trenca. I, Mutu, S. – The management of the interest rate risk in financial crisis – VaR versus Extreme Value Theory, acceptat pentru publicare în Studia Universitatis Oeconomica, 200936. Moody’s Investor Service - Special Comment „Default & Recovery Rates of European Corporate Bond Issuers, 1985-2001, 200237. Morgan D.P. - Rating Banks: Risk and Uncertainty in an Opaque Industry, American Economic Review, American Economic Association, vol. 92 (4), 2002, p. 87438. Moriarty, T., Kimball, J. and Gay, T. - The Management of Corporate Banking Relationships, Sloan Management Review, 24, No.3, 1983, pp.3-15.39. Ong M.K. - The Basel Handbook: A guide for Financial Practitioners, Incisive Media Ltd. With KPMG, London, UK, 2005 40. Owen M. - Preparing for the pain of Basel II, Banking and Technology New Service Network, England, 200441. Popa A., Vasilescu L.G., Fira B. - Posibile implicaţii ale introducerii Acordului Basel II în România, Analele Universităţii din Oradea, 200542. Powell A. - The Management of Risk in Developing Country Finance, Oxford Review of Economic Policy, 198943. Powell A., Balzarotti V., Falkenheim M. - On the use of portfolio risk models and capital requirements in emerging markets: the case of Argentina, World Bank Economic Review, vol. 144. Powell A., Balzarotti V., Falkenheim M., (2002), On the use of portfolio risk models and capital requirements in emerging markets: the case of Argentina, World Bank Economic Review, vol. 16, 2, pp. 197-21245. Rochet J. - Capital Requirements and the Behavior of Commercial Banks, European Economic Review, 36, 1992, p. 1137-117846. Rosen, Dan - Credit Risk Capital Calculation, PRMIA Publications, Volumul III, 200447. Stancu I., Tinca A. - The Basel II Accord on Measuring and Managing a Bank’s Risks, Revista ECTAP, 200848. Stancu I., Bălu F. - Utilizarea metodologiei VaR pentru măsurarea şi prevenirea riscului valutar, Revista ECTAP, 200749. Tasche, D. Engelman, B. Hayden: Measuring the Discriminative Power of Rating Systems, 200350. Taylor M.W. - Toward a New Global Banking Standard, Finance and Development, 200051. Trenca I., Noi cerinţe privind managementul riscului de creditare, Revista ECTAP, 200552. Trenca I., Zoicaş-Ienciu A. - Bugetarea capitalului băncilor comerciale prin sisteme de tip RAROC, Piaţa de capital – articole şi studii, Ed. Universităţii de Vest, 200553. Trichet J. C. - Challenges to the International Monetary System: Rebalancing Currencies, Institutions and Rules. Salzburg Global Seminar, 29 September 200754. Weber, E.U., Hsee, C. - Cross-cultural Differences in Risk Perecption, but Cross-cultural Similarities in Attitudes Towards Perceived Risk, Management Science, vol. 40, no. 9, 199855. Yakov Ben-HaiM - Value-at-risk with info-gap uncertainty, The Journal of risk finance, vol 6, 2005, pg. 38856. Zoicaş-Ienciu A., Făt M. C. - The Analysis Of The Relation Between The Evolution Of The Bet Index And The Main Macroeconomic Variables In Romania (1997-2008), Analele Universităţii din Oradea, 200857. Zoicaş-Ienciu A. - Investment Patterns on Emerging Stock Markets, Revista ECTAP, nr. 1/200758. Zoicaş-Ienciu, A. - Un model de analiză sintetică a riscurilor şi performanţelor bancare,a V-a Sesiune de Comunicări Ştiinţifice "Piaţa de Capital", Timişoara, 1 iunie 2007, Ed. Universităţii de Vest, ISSN: 1842-3981volumul "Piaţa de Capital", nr. 2 (5)/2007, pag. 358-369,

Rapoarte

58

1. Basel - Application of the Supervisory Process Review under Pillar 2, CP03, 20052. FSA - Application pack for IRB Individual Guidance , 2005.3. Basel -International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards – a Revised Framework (sau Acordul Basel II), Basel Comittee on Banking Supervision www.bis.org. Capital Adequacy Directive - Directiva Europeană CAD III  www.europa.eu.int , 2004                                4. BNR - Raport asupra stabilităţii financiare, Bucureşti, iunie 2009.5. BNR - Caietul de studii nr. 23-20076. FMI – GFSR – Raport, aprilie 2009

59