http://ziarullumina.ro/sfintii-parinti-capadocieni-premiantii-antichitatii-crestine-37988.html

http://ziarullumina.ro/sfantul-grigorie-de-nyssa-parinte-al-misticii-si-increstinator-al-filosofiei-49614.html

https://issuu.com/alexdb19/docs/sfintii_ortodoxiei_-_modele_de_urma_613e2994ebe043

https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_de_Nyssa

http://ziarullumina.ro/grigorie-de-nyssa-filosoful-si-misticul-bisericii-din-secolul-al-iv-lea-49579.html

http://www.crestinortodox.ro/religie/sf-grigorie-nyssa-filosoful-misticul-69573.html

https://www.pemptousia.ro/2014/01/sfantul-grigorie-de-nyssa-profetul-moise-model-al-slujirii-arhieresti/

http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Sf%E2ntul+Grigorie+de+Nyssa

https://invitatielaortodoxie.wordpress.com/2012/02/02/sfantul-grigorie-de-nyssa-omilie-la-intampinarea-domnului-la-nascatoarea-de-dumnezeu-si-la-dreptul-simeon/

Sfinții Părinți călăuzitori ai dreptei credințe - IPS Nicolae Corneanu Sfinții Părinți

călăuzitori ai dreptei credințe1[1]

1

Propovăduită și însușită cu râvnă sfântă încă de la început, învățătura creștină a devenit

norma de viață a din ce în ce mai mulți inși. Pe măsură însă ce numărul aderenților Mântuitorului

au crescut, sa-u ivit și diferite interpretări prilejuite de chiar modul în care mesajul evangheliei a

fost înțeles. Lucrul acesta a determinat necesitatea codificării dreptei credințe în așa fel încât să

se asigure păstrarea ei nealterată, fără împuținări, dar și fără adăugiri. A fost o lucrare deosebit de

importantă și grea în același timp, pe care au împlinit-o Părinții Bisericii pătrunși de duhul lui

Hristos și profund cunoscători ai tainelor teologiei. Urmași nemijlociți ai ucenicilor Domnului,

eu au păstrat cu scumpătatea moștenirea primită, transmițând-o întocmai, din veac în veac.

De la ei încoace, ori de câte ori creștinii au simți trebuința verificării crezului propriu, s-

au întors cu venerație la vechea predaniei, sorbind din aceasta înțelepciune și putere. E ceea ce se

observă mai ales astăzi, când la trecerea aproape a două milenii de la întruparea Cuvântului,

creștinii caută cu înfrigurare restabilirea unității lor de credință.

Pe acest drum, fiecare simte tot mai clar folosul cel-l poate avea din cunoașterea și

împroprierea tezaurului de înțelepciune al sfinților Părinți, garanție sigură a corectei înțelegeri a

Evangheliei. Nu e vorba aici de nesocotirea posibilităților ce le-ar avea creștinul de totdeauna de

a pricepe graiul simplu și clar al Mântuitorului cuprins în scriptura Noului Legământ, ci de

primejdia decurgând din felurimea interpretărilor cărora, din păcate, istoria le este martoră. Și

dacă aceste interpretări n-ar fi dus al dezbinări, încât răul n-ar fi fost atât de păgubitor, dar micile

nepotriviri de la început au tot crescut până la a sfârteca „trupul lui Hristos”.

Pătrunsă de tragedia împărțirii Bisericii în grupuri și grupulețe, creștinătatea a ajuns, după

întortochiate peregrinări, la conștiința necesității refacerii unității primordiale. Și cum s-ar putea

împlini acest deziderat într-altfel decât prin reîntoarcerea la înțelegerea a ceea ce a fost oarecând

și trebuie să fie de-a pururi învățătura creștină.

Este adevărat că însăși ideea unei astfel de reîntoarceri jenează până la un punct pe

credinciosul contemporan, atât de sigur în capacitatea sa de a pătrunde în miezul adevărului

dumnezeiesc. Dar, la drept vorbind, nici nu neagă o atare posibilitate. Problema care se pune e

doar aceea de păstra identitatea cu sine a însăși a unei învățături care a fost a lui Hristos și trebuie

să rămână a Lui până la sfârșitul veacurilor.

Faptele arată că, în mod real, sunt destui creștini care au alternat învățătura Mântuitorului.

Învinuirile ce și le aduc unii altora sunt, chiar numai ele, dovada cea mai elocventă a rătăcirii în

care au căzut. Cum se va restabili atunci adevărul: prin concesii reciproce, prin târguieli

binevoitoare, prin combinații artificiale? Desigur că nu, ci doar prin acceptarea normei pe care au

stabilit-o Însuși Domnului, iar după El și în numele Lui, Apostolii și ucenicii lor, urmașii direcți

ai acestora.

Într-un atare context, precum spunea fostul arhiepiscop de Canterbury, dr. Michael

Ramsey, „adresarea la scrierile Părinților… creează între noi un consens teologic în înțelegerea

credinței, pe baza Scripturii…

Calea spre unitate se află în restabilirea legăturii și nu în cine știe ce improvizații…

tradiția pe care o descoperim în timpurile primare este o tradiție vie, dinamică; operele

Părinților sunt pline de forță dinamică, prin care ei ne pot descoperi și nouă puterea Scripturii

și ne pot comunica puterea Sfântului Duh”2[2].

Convinși de prezența și lucrarea lui Dumnezeu în lume, nu ne îndoim o clipă că orice

credincios poate și trebuie să înțeleagă Evanghelia. Dar chiar Mântuitorul Hristos a avut mereu

grijă să nu lase învățătura Sa la discreția bunului plac al celor ce-i sorbeau cu nesaț cuvintele,

punându-le la îndemână corecta tâlcuire. Iar acest lucru a fost cu atât mai necesar după ce s-a

îndepărtat trupește de ai Săi. Cei pe care i-a lăsat să-i continue opera, au preluat și sarcina unei

astfel de misiuni, împlinind-o cu prisosință. Sfinții Părinți au excelat, ca nimeni alții, în

transmiterea peste veacuri tocmai a predaniei Învățătorului, de aici decurge cinstirea ce le-o

acordăm și tot de aici obligația de a ține seama de spuse lor.

2

Sfinții părinți n-au făcut altceva decât să vegheze la transmiterea Evangheliei. Ei n-au pus

nimic de la ei, ci printr-un efort încununat de strălucit succes, au păstrat credința genuină,

explicând-o corect celor ce au îmbrățișat-o. În aceasta ei au fost privilegiați nu numai de viața

îngerească pe care au fus-o, de înțelepciunea profundă pe care au posedat-o, ci mai ales de

contactul cu cei care au trăit în preajma lui Iisus. Cine le-a putea deci contesta fidelitatea față de

adevărul evanghelic și cine autoritatea lor de dascăli?

Dorind prin urmare să cunoaștem autentica învățătură creștină, vrând-nevrând va trebui

să apelăm la luminile Sfinților Părinți. Făcând așa ne vom regăsi uniți în mărturisirea credinței

noastre, uniți mai ales în urmarea Acelui Căruia se cuvine mărirea și închinăciunea în vecii

vecilor3[3].

(http://hrabalexandru.blogspot.ro/2016/02/sfintii-parinti-calauzitori-ai-dreptei.html)

Actualitatea Sfinților Părinți - Ips Nicolae Corneanu

Actualitatea Sfinților Părinți4[1]

3

4[1] Paginile despre „Actualitatea Sfinților Părinți” constituie articolul publicat sub titlul „Un izvor de nesecată înțelepciune” în rev. Mitropolia Banatului, an. XV, nr. 4-6, aprilie-iunie 1965, pp. 269-271 și în Almanahul parohiei ortodoxe române din Viena pe anul 1966, pp. 37-40.

Dorința și în același timp datoria oricărui credincios este de-a se îmbunătăți pe sine

necontenit, până să ajungă la „starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei plinirii lui

Hristos”5[2]. Nu fără temei s-a spus că adevărat creștin este acela „care imită pe Hristos atât cât îi

este cu putință unui om, în cuvinte, fapte și gânduri” 6[3], creștinismul însuși fiind definit

„imitarea naturii dumnezeiești”7[4]. Dreptar în această strădanie îi va fi de-a pururi următorului

Domnului învățătura ce se desprinde din de Dumnezeu insuflata Scriptură și nu mai puțin din

aprofundata ei tâlcuire aparținând acelora care o au priceput și trăit așa precum a voit și a arătat

însuși Fiul Tatălui ceresc întrupat, ucenicii și urmașii Săi, de Dumnezeu purtătorii Părinți. Sfinții

Părinți ai Bisericii prin viața și scrierile lor păstrate cu scumpătate până astăzi, ne învață de peste

veacuri cum trebuie să gândim, cum e bine să trăim și cum se cade să simțim, spre a fi pe măsura

lui Hristos, desăvârșiți în toate, bineplăcuți lui Dumnezeu și priitor semenilor.

Deși aparțin unor vremuri trecute, Sfinții Părinți rămân mereu un izvor de nesecată

înțelepciune pentru toți fiii Bisericii. Petrecerea lor pământească și scrierile pe care le-au lăsat,

învățămintele ce se desprind din ele, constituie bogat roditoare sămânța aruncată în ogorul

creștinătății.

5[2] Efeseni 4, 15.

6[3] Sf. Ioan Scărarul, Scara, I (Migne, P.G. LXXVIII, 633 B).

7[4] Sf. Grigorie al Nisei, Despre sensul numelui sau profesiunii de creștin (Migne, P.G. XLVI, 244 C).

Sunt câțiva zeci de ani de când se aude tot mai stăruitor îndemnul: „înapoi la Sfinții

Părinți”8[5]. Mulți nu i-ai dat cuvenita importanță și tot atâția l-au înțeles greșit. Pe de-o parte s-a

arătat temerea că s-ar împuțina prețuirea care trebuie dată Sfintei Scripturi, după cum pe de altă

parte s-a crezut că întoarcerea înapoi ar însemna un fel de împietrire. Adevărul însă e altul și n-a

întârziat să iasă la iveală. Părinții bisericești s-au arătat a fi pe linia celei mai curate tâlcuiri a

dumnezeieștii Scripturi și, în același timp, contemporani nouă prin învățămintele pilduitoare și

nespus de mult prisositoare pe care ni le-au lăsat. Nu e de mirare, drept aceea, că astăzi nu numai

noi ortodocșii, și la fel romano-catolicii prețuim cum se cuvine pe Sfinții Părinți, dar chiar și

credincioșii aparținând Bisericilor Reformei se adapă cu mult nesaț din izvoarele cristaline ale

gândirii și simțirii lor. Reînvierea studiilor patristice e un semn al vremii pe care o străbatem și o

dovadă în plus a căutării unui temei comun care să ducă la o mai mare apropierii între creștini.

Dacă ar fi să încercăm a lămuri mai pe-ndelete valoarea deosebită care o are pentru noi

creștinii moștenirea lăsată de Sfinții Părinți, am putea spune că ea ne-a dăruit Scriptura însăși

transmițându-ne-o nealterată, ea ne-a oferit cheia adevăratei înțelegeri a acesteia și tot ea ne-a

arătat cum trebuie să trăim potrivit celor cuprinse în Lege.

Fără Părinții Bisericii care au stat în imediata apropiere a Sfinților Apostoli, a ucenicilor

Domnului și a urmașilor lor, ar fi cu neputință de înțeles, omenește vorbind, existența

Evangheliilor, a epistolelor apostolești, într-un cuvânt a cărților Noului Testament. Ei le-au

preluat și le-au transmis din generație în generație, cu scumpătate și fidelitate în același timp. Din

multele cărți puse în vechime sub numele unuia sau altuia dintre Apostoli, fie că era vorba de

Evanghelii, Epistole sau Apocalipse... ei le-au arătat pe cele cu adevărat inspirate, deosebindu-le

de celelalte numite apocrife.

Sfinții Părinți au cunoscut Scriptura ca nimeni alții și, nu numai textul ei, pe care-l puteau

reproduce pe dinafară, ci și adevăratul ei înțeles. Cărțile pe care ni le-au lăsat conțin explicarea

întregii Scripturi într-un chip neegalat. Este adevărat că oricui credincios îi este dată putința să

înțeleagă cuvântul dumnezeiesc potrivit, celor spuse de Sfântul Apostol Ioan9[6]. Numai că „în

8[5] G. Florovsky, Westliche Einflűsse in der russischen Theologie (Procès-verbaux du premier Congrès de Théologie orthodoxe à Athènes, 29 november – 6 décembre 1936), Atena, pp. 225, 226, 228 și 231.

9[6] I Ioan 2, 20-27).

Scripturi sunt unele lucruri cu anevoie de priceput pe care cei neștiutori și neîntăriți le

răstălmăcesc spre a lor pierzare”10[7].

Luminați de Duhul Sfânt, părinții Bisericii au aprofundat într-așa chip Sfânta Scriptură

încât tâlcuirea lor e și azi valabilă iar învățătura pe care ne-au lăsat-o, întemeiată de pe Biblie,

formează adevăratul crez creștin. Nu e de mirare, drept aceea, că în dorința lor de a-și reface

unitatea de credință, creștinii pornesc azi nu numai de la Sfânta Scriptură, izvorul prin excelență

al învățăturii Bisericii, ci și de la corecta tâlcuire pe care i-au dat-o Sfinții Părinți, între una și alta

fiind o legătură cu neputință de desfăcut.

Atât sinoadele, în decursul vremii, cât și teologii luați aparte și-au întemeiat gândirea, și

așa va trebui să fie mereu, pe Dascălii care întocmai ca niște faruri veșnic aprinse, luminează

drumul întregii creștinătăți. Având în minte acest lucru marele Vasile declara următoarele: „Ceea

ce învățăm noi nu sunt roadele gândirii noastre, ci lucrurile pe care le-am învățat de la Sfinții

Părinți”11[8]. Iar sinodul alexandrin din anul 430, în epistola adresată lui Nestorie, preciza între

altele: „... Urmăm pretutindenea mărturisirile Sfinților Părinți care au fost făcute vorbind Duhul

Sfânt în ei și urmărim cu grijă scopul ideilor lor, bătătorind astfel oarecum calea împărătească...

Acestea le-am învățat a le cugeta de la Sfinții Apostoli și Evangheliști, din toată Scriptura cea de

Dumnezeu insuflată și din mărturisirea cea adevărată a fericiților Părinți”12[9].

Dar nu numai crezul pe care noi îl mărturisim se întemeiază pe învățătura Sfinților

Părinți, ci și viețuirea noastră întreagă. Îndrumările lor și pilda pe care ne-au lăsat-o, ne sunt

permanent dreptar pe care urmându-l devenim mai buni, mai drepți, mai curați.

La școala Sfinților creștinii învață cum să trăiască potrivit Legii săvârșind cele

bineplăcute Domnului și de folos oamenilor. Sfinții părinți urmând lui Hristos, prin nevoințe

vrednice de admirat și prin eroica renunțare la tot ce este rău, au urcat piscuri de perfecțiune

dându-ne exemple unice. Mari realizatori de viață superioară, Sfinții părinți ne poartă pe cărări

de lumină înspre țelul dorit cu atâta înfocare: desăvârșirea. Ei ne arată cum se îmbină urmarea lui

Hristos cu slujirea semenului. Armonia pe care au realizat-o ei prin unirea „celor de sus” cu a

10[7] II Petru 3, 16.

11[8] Sf. Vasile cel Mare, Epistola CXL, 2 P.G. XXXII, 588); cf. Sf. Grigorie din Nazianz, Cuvântarea XXXIII, 15 (Migne, P.G. XXXVI, 233 B).

12[9] Migne, P.G. LXXVII, 109 și 120; Mansi, Sacrorum conciliorum nova et amplisima collectio, t. IV, Florența și Veneția, 1759-1798, col. 1072 sq., ap. Nicolae I Popovici, Începuturile nestorianismului, Sibiu 1933, pp. 25, 33.

„celor de jos” este mult pilduitoare. Nu putem să nu amintim că aparențele cum și ignoranța

noastră ne-au făcut nu odată să-i înțelegem greșit. Și totuși, cunoașterea lor inadecvată ni-i pune

într-o lumină care nu lasă putința nici unei îndoieli asupra faptului că scopul suprem ce-l

urmăreau era acela de a se mântui prin și deodată cu semenii lor, de care se simțeau strâns legați

și pentru care, în cele din urmă, au făcut ceea ce au făcut.

Pentru toate cele acum spuse și pentru multe altele, Sfinții Părinți sunt pentru noi temei în

cele ale credinței și dascăli în cele ale vieții. Tot de aceea tezaurul de învățături și bune pilduiri

pe care ni l-au lăsat este atât de prețuit, la el apelând mereu ca la aluatul care se pune în

frământătură spre a o face să crească și să sporească13[10].

Sursa: Mitropolit Nicole Corneanu, Studii Patristice. Aspecte din vechea literatură

creștină, Timișoara, 1984, pp. 9-11.

(http://hrabalexandru.blogspot.ro/2015/01/actualitatea-sfintilor-parinti-ips.html)

13[10] Galateni 5, 9.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie, Episcopul Nissei

Troparul Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Nissei, glasul al 4-lea:

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu mine după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la mine; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa mea.

 

Cântarea 1, glasul al 5-lea. Irmos: Pe cal şi pe călăreţ…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Adâncul înţelepciunii fiind, Vistierie a cunoştinţei şi a desăvârşitei bunătăţi, Hristoase, dă-mi a lăuda cu cântări pe Sfântul Grigorie, luminătorul Slăvitei Tale Biserici.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Părinte Grigorie, podoabă a învăţătorilor, primeşte lauda cea neputincioasă, care se aduce din dragoste pomenirii tale; întru care fă-mi mie binevoitor pe Domnul Hristos.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvânt călăuzitor în Taine, îndestulat şi înţelept, cinstita Biserică ai învăţat-o a teologhisi o Unire Întreită în număr şi o Treime de Un Scaun şi o Cinste, Sfinte Părinte Grigorie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă.

Numai credinţa, iar nu dovedirea, să întâmpine minunile tale, cele mai presus de minte, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, pe Cel Necuprins cu gândul, Îmbrăcat în Trup omenesc.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce pe nimic ai înfipt…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Săltările trupului le-ai supus cugetului, care este stăpân; iar cugetul l-ai supus Împăra-tului tuturor. Drept aceea, fără împiedicare săvârşind călătoria poruncilor, te-ai făcut cu dreptate sălăşluire a Preasfintei Treimi, Sfinte Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

La faptă ai adăugat adânca cugetare, părinte; pentru aceea Hristos a dat în mâna ta cârmuirea Bisericii; pe care fără nici o greşeală ai chivernisit-o, ca un ales slujitor al Tainelor, Sfinte Grigorie, Preafericite.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Suindu-te la muntele faptelor bune, Părinte Grigorie şi aşezând în inima ta suişurile, te-ai ridicat de la pământ cu neîncetată alergare către vieţuirea cea cerească, mai înainte de ieşirea ta din trup.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă.

Tu, fără împreunare şi fără durere de maică, te-ai făcut Maica lui Dumnezeu, Cel Ce a Strălucit din Tatăl, Nepătat. Pentru aceasta te propovăduiesc, Născătoare de Dumnezeu, cu dreaptă credinţă, că ai născut pe Cuvântul Cel Întrupat.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Cunoscând Dumnezeiasca ta…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Ca un stâlp cu totul luminat te-ai arătat, cu viaţa şi cu cuvântul, fiind aprins de dragostea fierbinte a Ortodoxiei, Sfinte Ierarhe Grigorie, călăuzitorul noului Israel.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Primind harul Duhului, ai osebit îmbrăcămintea cea obişnuită a literei Legii şi mi-ai descoperit frumuseţea cea ascunsă a duhului ei.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Rugăciunea cea dată de Dumnezeu, care a ieşit din Dumnezeiască gură, Sfinte Grigorie, ca un liturghisitor al Tainelor celor Dumnezeieşti, ai împărtăşit-o Bisericii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-mă.

Fără împreunare ai zămislit în pântece şi Nestricată şi fără dureri ai născut; iar după naştere Fecioară te-ai păzit, născând pe Dumnezeu cu Trup.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Cel Ce Te îmbraci cu lumina…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Tu, ca un foc ai ars tufişurile cele spinoase ale cuvintelor eresurilor, iar mintea mea a credinciosului ai luminat, fericite călăuzitor de Taine, Sfinte Ierarhe Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Tu ai înlăturat credinţa cea deşartă a lui Eunomie şi cuvintele lui cele cu greutate de ocolit; şi lanţurile curselor celor tari le-ai stricat, ca nişte ţesături de păianjen.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Înfruntat-ai, Părinte Grigorie Preaalesule, pe Macedonie cel ce se lepădase de Dumnezeu şi care hulea fără de temere pe Dumnezeiescul Duh, ca pe unul ce nu avea împărtăşire cu Dânsul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă.

Tu, născând nouă fără sămânţă Dreptatea şi Izbăvirea, pe Hristos, ai slobozit de blestem firea strămoşului, Născătoare de Dumnezeu.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Linişteşte, Stăpâne Hristoase…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având cuget smerit şi blând către toţi, te-ai arătat războinic, Sfinte Grigorie, faţă de cei ce se nevoiau să micşoreze Slava lui Hristos.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Învăţătura cea greşită şi înrădăcinată a lui Arie, care despărţea Treimea, tu ai surpat-o desăvârşit, cu înţelepciunea ta şi cu cuvânt îndestulat, Sfinte Ierarhe Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Sabelie, luptătorul împotriva Dumnezeirii, socotind, ca un nepriceput, că Unimea Treimii ar fi amestecare, a fost înfrânt de tine, Sfinte Grigorie, întru tot fericite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă.

Fecioara a născut şi născând a rămas Curată, purtând în braţe cu adevărat, ca o Maică Fecioară, pe Cel Ce pe toate le poartă.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea întru rugăciuni…

Insuflatul de Dumnezeu ierarh al Bisericii şi cinstitul scriitor de cântări al înţelepciunii, mintea cea priveghetoare a Nissei, Sfântul Grigorie, dănţuind şi desfătându-se cu îngerii întru Dumnezeiasca Lumină, se roagă neîncetat pentru noi toţi.

 

CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească…

Cu ochiul sufletului priveghind, ierarhe, te-ai arătat lumii ca un păstor priveghetor şi cu toiagul înţelepciunii tale, preafericite cuvioase, ai alungat pe toţi rău voitorii credinţei, ca pe nişte lupi, păzindu-ţi turma nevătămată, Preaînţelepte Părinte Grigorie.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Cel Preaînălţat, Domnul…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Unindu-te prin dragoste cu Lumina Dumnezeirii Celei în Trei Străluciri, Sfinte Grigorie, ai făcut-o să Strălucească tuturor, ca o oglindă care împrăştie răsfrângerile luminii.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Lăsat-ai părinteşte cuvintele tale ca pe o comoară pentru curăţirea deprinderilor sufletului şi pentru desăvârşirea cunoaşterii mie celui ce cu credinţă cânt: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Propovăduit-ai pe Tatăl, Mintea şi Pricina cea dintâi, care a născut pe Cuvântul şi deopotrivă a purces pe Duhul, cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă.

Un Şingur Ipostas în două firi ai născut, Preacurată, pe Dumnezeu Cel Întrupat; Căruia Îi cânt: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Ţie, Ziditorule a toate…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Toată Strălucirea Mângâietorului ai primit, fericite, care te lumina pe tine, cuvioase, cel ce strigai: toate făpturile Domnului, lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Îmi izvorăște după Dumnezeiescul cuvânt al lui Hristos, râuri de cunoaştere din pântecele tău; că în adevăr harul te-a arătat, părinte, lumii izvor pururea curgător, în veci.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

O, cât de minunată este frăţeasca doime: după trup de acelaşi sânge, iar după cele Dumnezeieşti la un gând. Pe aceasta cinstind-o, după dreptate, cinstesc pe Sfântul Vasile împreună cu Sfântul Ierarh Grigorie, în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă.

Pe tine Ceea ce mai presus de gând ai născut pe Cuvântul, Dumnezeu şi Om şi ai rămas Fecioară, eu după cuviinţă bine te cuvântez şi te preaînălţ întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Isaie dănţuieşte…

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Mintea mea neputând lăuda limpede virtuţile faptelor şi ale cuvintelor tale, Sfinte Părinte Grigorie, îşi mărturiseşte strălucita înfrângere şi vesteşte lauda ta, care este mai presus de putinţa ei.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Preaalesule între slujitorii Tainelor, stând acum înaintea Preasfintei Treimi, împreună cu ceata Apostolilor şi a proorocilor, a mucenicilor, a drepţilor şi a patriarhilor, adu-ţi aminte de mine, care lăud pomenirea ta, Sfinte Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine.

Caută de sus, arhiereule şi apără Biserica lui Hristos, dăruindu-mi biruinţă mie binecredinciosului şi sfărâmă jugul robiei, mântuindu-mă, cu rugăciunile tale, pe mine cel ce alerg la tine, Părinte Grigorie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă.

Ca Una ce ai născut, Preacurată, pe Ziditorul făpturilor, porţi Stăpânire peste toată făptura, având mărire neasemănată şi mai presus de fire. Pentru aceea, închinându-mă naşterii tale, pe tine te măresc.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…

Dumnezeiască Lumină moştenind şi cu viaţa nematerialnică nevoindu-te, ai vieţuit întocmai ca un preot adevărat; că lămurind dogmele cele mai presus de fire, ai întărit

lumea cu dreapta credinţă. Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu să-mi dăruiască mare milă.

 

SEDELNA Praznicului Botezului Domnului, glasul 1. Podobie: Piatra fiind pecetluită…

Iisus născându-se din Fecioara Maria şi în Iordan botezându-se de la Ioan, Duhul S-a pogorât peste Dânsul, văzut, în chip de Porumbel. Pentru aceasta Proorocul împreună cu îngerii a zis: Slavă venirii Tale, Hristoase; Slavă Împărăţiei Tale, Slavă iconomiei Tale, Unule Iubitorule de oameni.

Pastorație și duhovnicie - Tratamentul diferitelor temperamente în Taina Spovedaniei Arhim. Visarion Joantă - See more at: http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/974/pastorație-și-duhovnicie-tratamentul-diferitelor-temperamente-în-taina-spovedaniei#sthash.nD5PFnBv.dpuf

Ca duhovnci, preotul trebuie să țină cont de însușirile principale ale sufletului oemensc. Una dinter acestea este și liberattea sa. Aceasta înseamnă că omul, dispunând de libertate morală, nu poate fi constrâns la niciun fel de act moral, prin urmare nici la acrele care privesc mântuirea lui. El poate fi condus prin luminarea minții, prin buna dispoziție a voinței lui, prin înlăturarea condițiilor defavorabile și crearea unor condiții favorabile faptelor bune. Trebuie să țină seama apoi de condițiile speciale, sufletești și trupești, materiale și morale, în care se găsește respectivul credincios. Între cele sufletești, se caută mai întâi temperamentul și caracterul lui.

Psihologia ne arată că sunt patru feluri de temperamente: sanguinic, coleric, melancolic și flegmatic.

1. Temperamentul sanguinic este emotiv până la exaltație și depresie, activ, dar nestatornic. El evită singurătatea, îi place societatea, plăcerile și tot ceea ce îi măgulește vanitatea. Ca aspect pozitiv, se poate remarca faptul că cel sanguinic este deschis și sensibil la tot ceea ce este bun. Nerealizările sau neîmplinirile îl aruncă în deznădejde.

2. Temperamentul coleric este caracterizat prin energa voinței, dar și prin patima de dominație și mândrie. El e mereu activ, nu suferă contrazicere și e supărăcios. Ca fapt pozitiv, se poate remarca dorința și voința puternică în realizarea unui lucru. Dorește cu orice preț să-și impună punctul de vedere, chiar dacă nu este cel mai bun.

3. Temperamentul melancolic  reprezintă pe individul acre se retrage în eul propriu, neîncrezător în lumea de afară, supărăcios și, uneori, brutal față de alții, fără să o știe. Are deosebită dispoziție pentru închipuri ale fanteziei (narcisism). Dacă îi lipsește buna îndrumare religioasă e ușor accesibil tuturor rătăcirilor. Față de cel ce îl rănește e

neîmpăcat și răzbunător. Nu rareori este dispus să-și satisfacă poftele senzuale pe cale nenaturală. Ca fapt pozitiv, se poate remarca deschidera lui spre o viață sufeletească superioară.

4. Temperamentul flegmatic este impropriu oricărei încordări, îi place comoditatea, liniștea, acordă ușor încredere altora, nu ține mânie. Se simte bine în posesia de averi, la mâncat și la băut. Nu știe să păstreze echilibru în viață. Comoditatea și lâncezeala îl face să cadă ușor în păcatul desfrânării, sub toate manifestările lui.

Trebuie remarcat faptul că aceste patru temperamente rar se găsescîn stare pură. În viața de zi cu zi a credinciosului, ele sunt amestecate cu anumite nuanțe tranzitorii (trecătoare). Ele variază și în funcție de vârstă: copilăria este mult mai sanguinică, tinerețea melancolică, bărbăția colericăși bătrânețea flegmatică.

În tratarea pastorală a lor, sanguinicii se vor îndrepta cu multă dragoste spre deprinderea virtuților, arătându-li-se frumusețea acestora și urâciunea păcatelor. Cu multă grojă vor fi îndrumați să se ferească de anturajele rele și de tot ceea ce poate să-i ducă la păcat, să fie stăruitori în rugăciune și în primirea Sfintelor Taine.

Colericii vor fi îndrumați spre idealul suprem, care este mărirea lui Dumnezeu și mântuirea sufletului. Să fie îndrumați a-și înfrâna ambiția, mânia și toată patima, să se supună autorităților. Din aceste motive, ei au nevoie de conducere energică și hotărâtă, care să le impună o disciplină și o ordine.

Melancolicii trebuie tratați, la început cu multă grijă. După ce au fost convinși că li se vrea binele și acordă încredere duhovnicului, atunci să li arate binele suprem și calea care duce la acesta. Trebuie să fie îndrumați să fie amabili cu alții, făcându-li-se mici servicii și recurgând la ajutorul lor, ca astfel să fie scoși din singurătatea lor.

Flegmaticii au nevoie de o îndrumare care să-i scoată treptat din comoditatea care-i caracterizează, fără a li se cere prea mult deodată. Trebuie să li s eimpună anumite norme hotărâte în ce privește deprinderile necesare învingerii pornirii spre lenevie și moleșeală.

Pe lângă temperament, trebuie ținut cont și de caracter, înțelegând prin caracter facultățile spirituale și morale ale credinciosului care dau notă distinctivă și esențială individului. După calitatea principiilor morale care stau la baza caracterului, se poate stabili dacă persoana respectivă este înclinată spre săvârșirea binelui sau răului. În îngrijirea pastoral-duhovnicească, pentru formarea caracterului creștin, se va ține cont de principiile morale creștine.

Pentru a cunoaște toate aceste lucruri, atât de necesare în îndrumarea duhovnicească a credincioșilor, este neapărat nevoie de studirerea disciplinelor de sociologie și psihologie religiaosă și laică.

 

Arhimandrit Visarion Joantă

Mănăstirea Brâncoveanu, județul Brașov

Telegraful Român/Nr. 33-36/ sept. 2014

sursa foto: revista.forter.ro

- See more at: http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/974/pastorație-și-duhovnicie-tratamentul-diferitelor-temperamente-în-taina-spovedaniei#sthash.PYXjMbsL.dpuf

DIALOGURI CU SAVA BOGASIU

Duhovnic sau psiholog terapeut?(continuare din numărul trecut - 4779)

articol de: Sava BOGASIU

Duhovnicul dăruieşte gratis harul iertării, pentru că tot gratis l-a primit de la Dumnezeu.

Harul nu se comercializează.

Atunci cînd mergi la un psiholog sau psihiatru trebuie să plăteşti bine şi uneori chiar mult pentru o şedinţă de consiliere psihologică.În ultima vreme s-a înmulţit numărul de cabinete de psihologie şi a crescut şi numărul de psihologi.Dumnezeu îngăduie acest lucru prin pogorămînt, deoarece a scăzut numărul duhovnicilor şi interesul oamenilor faţă de suflet.Este trist faptul că noi, preoţii, nu sîntem mai activi în această lucrare duhovnicească cu oamenii din parohia noastră! Ne-am pierdut rîvna, elanul şi dragostea de cele sfinte.

De multe ori, preoţia este percepută ca o prestaţie de serviciu religios. Doamne,

fereşte!

Sfîntul Ioan Gură de Aur a scris o minunată carte despre valoarea mare a preoţiei: „Tratatul despre preoţie“. Aici am găsit scris că: „Puţini preoţi se mîntuiesc, deoarece nu pun mult suflet în această lucrare sfîntă de salvare a sufletelor oamenilor, încredinţaţi spre păstorire“.

Oricît de bun profesional ar fi un psiholog, nu poate înlocui rolul şi importanţa unui preot duhovnic.Eu nu neg lucrarea unui psiholog, ci doar afirm că lucrarea lui este foarte limitată şi nu are dimensiunea veşniciei.Prin tratamentul unui psiholog, omul nu poate înainta duhovniceşte, nu devine mai religios, mai aproape de Dumnezeu şi nu-i poate garanta că are acces în rai.Atunci cînd te spovedeşti curat, deja eşti vindecat sufleteşte de toate problemele psihice, ai un alt moral psihic, o stare de bucurie şi de linişte profundă, îţi vine în acele momente să-i iei pe toţi în braţe, să-i îmbrăţişezi. Te simţi cu adevărat „o făptură nouă“, „un fluture“ care zboară liber, o floare plină de frumuseţe sufletească.

Faptul că eşti iertat de toate păcatele făcute şi că poţi începe o nouă viaţă, această bucurie nu ţi-o poate da nici un psiholog sau psihoterapeut din lume. Aici este marea diferenţă dintre un psiholog şi un preot duhovnic.

La această întrebare, care totuşi persistă la unii dintre noi: unde să mergem, la duhovnic sau la psiholog, voi răspunde tot cu o întrebare adresată către toţi:- Ce alegem ca sursă de lumină: soarele (care este astru ceresc) sau lampa de pe noptieră (care este un produs omenesc cu putere limitată)?Şi un copil ar da următorul răspuns, plin de înţelepciune: aleg soarele şi nu lampa, deoarece soarele este o sursă inepuizabilă de lumină; el o revarsă continuu pe pămînt pentru toţi oamenii, pe cînd lampa este un obiect artificial de iluminat, provizoriu, care costă şi bani atît pentru cumpărarea lămpii, cît şi plătirea energiei electrice.De remarcat că noi, oamenii, nu plătim lumina soarelui, ni se dă gratis de către Dumnezeu. Una este lumina naturală de afară care vine de la soare şi alta este lumina artificială creată de om.

La fel este şi diferenţa între duhovnicie şi psihologie. Duhovnicia ţine de Dumnezeu, vine de la El ca lumină a sufletului, pe cînd psihologia este o ştiinţă creată de om cu limitele şi neputinţele ei. Soarele poate înlocui oricînd lumina dată de o lampă electrică, pe cînd nici o lampă oricît de mare ar fi nu poate reda lumina soarelui.

Un duhovnic nu poate fi înlocuit cu psihologul. Dar oricînd un bun duhovnic este în acelaşi timp şi un bun psiholog.

Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, a susţinut marţi, 17 martie 2009, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ conferinţa cu titlul: „Realismul duhovnicesc - prin dez-amăgire la viaţa cea nouă“ ▲ Preasfinţia Sa a răspuns invitaţiei Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi de a împărtăşi câteva gânduri cu privire la realismul duhovnicesc ▲

PS Siluan a vorbit, în prima parte a cuvântului său adresat studenţilor prezenţi în număr mare în Aula Magna „Mihai Eminescu“, despre realismul duhovnicesc, conştiinţa asumării greşelilor de către fiii lui Adam, cel care s-a ascuns de Dumnezeu, neştiind că Dumnezeu Care l-a creat îl vede. „Realismul duhovnicesc reprezintă acea conştiinţă deschisă faţă de realitate, prin antagonism cu atitudinea care ne pândeşte pe toţi, ca fii ai lui Adam cel ruşinat şi ruşinos, care,

în momentul în care greşeşte, e de ajuns să-i şoptească diavolul şi să-i spună că e gol pentru a muşca a doua oară din momeala vrăjmaşului. Adam nu-şi dă seama cât de repede se ascunde în tufişul conştiinţei şi crede că nici nu-l mai vede Dumnezeu. Toată această descendenţă şi perpetuare a atitudinii de ascundere de Dumnezeu la prima greşeală, de ne-asumare, de întoarcere a spatelui către Dumnezeu, a făcut pe om să alunece din realitate şi din realism, în închipuire, în teamă, în ruşine, în întoarcerea spatelui faţă de Dumnezeu şi să ajungă să constate această situaţie ca fiind normală. De fiecare dată când suntem în situaţia aceasta, avem posibilitatea să devenim realişti, să deschidem ochii şi să ne nevoim în a nu repeta şi a perpetua aceeaşi fugă, în tufiş. Mă ascund şi aştept să mă caute Dumnezeu pe mine, respectiv să mă întâlnesc cu Dumnezeu la sorocul pe care eu I l-am dat“, a spus PS Siluan, care a continuat să vorbească despre asumarea păcatului înaintea lui Dumnezeu, pentru că Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos a luat asupra Sa moartea şi păcatul.Dumnezeu - singura perspectivă care ne poate scoate din păcat„De fiecare dată când suntem în situaţia aceasta, avem posibilitatea de a deschide ochii către realitatea neplăcută şi dureroasă a eşecului, cu consecinţele lui, şi de a rămâne cu Dumnezeu. Realismul fiilor botezaţi, care sunt născuţi din apă şi din duh, care trăiesc prin prisma Domnului, prin care vine harul şi adevărul, înseamnă că împărăţia lui Dumnezeu chiar s-a apropiat. Împărăţia lui Dumnezeu nu numai că s-a apropiat, ci este înlăuntrul nostru, prin botez. Duhovnicul ar trebui să se numească «duhovnic» dacă se ocupă cu duhul. Dacă duhovnicul se ocupă cu păcatul mai mult decât cu duhul, atunci este «păcătovnic». Pe mine nu mă mai interesează să mai analizez păcatul şi păcătoşenia încă o dată, că şi aşa mă ţine de dimineaţă până seara. Asta înseamnă să fiu realist, adică să văd realitatea în faţă şi, în loc să fug în tufiş, să fug la Dumnezeu cu păcatul. Fug la Dumnezeu şi vreau să ajung la Dumnezeu şi nu să mă împotmolesc în analiza păcatului, ci să înţeleg cum să ies din păcat. Dumnezeu reprezintă singura noastră perspectivă care ne poate scoate din păcat şi din consecinţele lui cele mai dureroase, suferinţa şi moartea. Domnul ne cheamă să ne asumăm păcatele, pentru că El Însuşi Şi-a asumat moartea şi păcatele noastre. Nu înţelegem nici acum, având harul botezului şi având experienţa a 2.000 de ani cu care ne tot batem în piept în faţa altora, că suntem chemaţi să ne asumăm păcatul. Ce simplu ar fi şi pentru duhovnicie dacă sufletul acela nu s-ar duce în spiritul ne-asumat la duhovnicie şi la spovedanie, ci ar preda greutatea care îl apasă şi ar pleca mai împlinit, mai uşurat“, a mai adăugat PS Siluan.Deznădăjduirea de sine şi nădejdea în Dumnezeu

Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Italia a subliniat apoi faptul că asumarea păcatului nu este un lucru uşor, aducând, în acest context, exemplul samarinencei. „Nu-i uşor să-ţi asumi păcatul. Hristos îi grăieşte samarinencei că «Domnul caută închinători în duh şi în adevăr». Care e adevărul de care vorbeşte Domnul? Noi credem că, pentru a ne întâlni cu Dumnezeu, trebuie mai întâi să fim serioşi şi să nu mai greşim. Domnul arată, prin pilda femeii samarinence, în mod foarte clar că vine şi caută pe om în adevărul în care se află. Domnul arată că vine în întâmpinarea omului în adevărul în care se află şi că nu faptul că adevărul respectiv este

minciună şi înşelare, cum este în cazul samarinencei, Îl împiedică pe Dumnezeu să împărtăşească cu ea adevărul. Acest lucru îi deschide inima să poată primi cu curaj, cu realism, starea în care se află. Simpla asumare realistă, curajoasă, cu un pic de bărbăţie duhovnicească, te păstrează în perspectiva împărăţiei. Cel Care iubeşte lumea atât de mult şi Care a arătat iubirea Lui până la a lua păcatul asupra sa spune: «Nu deznădăjdui». Chiar dacă tu nu înţelegi nimic. Nu numai că ne dezamăgim de toate preju-decăţile şi clişeele, dar nici nu deznădăjduim. De multe ori, omul deznădăjduieşte de sine şi de propriile puteri şi începe să nădăjduiască numai în Dumnezeu, numai în Maica Domnului. Cel care te amăgeşte vine şi cu soluţia, aşa cum i s-a întâmplat lui Adam“, a mai completat PS Siluan.

http://www.orthonews.ro/abcdef/spovedania-o-taina-ce-trebuie-redescoperita/#

Spovedania – acel moment în care, având cel puţin un martor uman (duhovnicul), ne ducem în faţa lui Hristos pentru a ne recunoaşte, cu propriile cuvinte, păcatele, lipsurile, ratările, dar şi nevoile spirituale.  Totul, în această Taină, stă – trebuie să stea – sub semnul unei auto-acuzatoare sincerităţi.

Nu e o Taină uşoară, dar aceasta nu pentru că ne înfăţişăm în faţa lui Hristos cu toată mizeria adunată în sufletele noastre, ci pentru că… suntem obligaţi să ne privim singuri propriile mizerii şi propria ratare.

De obicei, ceea ce întâlnim acum în bisericile catolice şi ortodoxe este departe de ceea ce ar trebui să fie o spovedanie autentică.  Întâlnirea dureros de sinceră cu chipul lui Dumnezeu din noi, alterat de păcate şi de neputinţe, este înlocuită de un formalism liturgic, de o logică juridică, sau, mai grav, de una magică conform căreia un ”hocus pocus” ritualic îţi poate obloji conştiinţa şi te poate trimite acasă ca şi cum ”nici usturoi n-ai mâncat, nici gura nu-ţi miroase”.

Tocmai de aceea întâlnirile cu duhovnici autentici, dar şi momentele noastre de deplină sinceritate faţă de noi înşine şi faţă de Dumnezeu, pot fi considerate momente de har, daruri speciale de la Dumnezeu, şi tratate ca atare.

Pentru a înţelege Taina Spovedaniei (ca şi pentru a înţelege orice priveşte viaţa creştină), fiecare dintre noi trebuie să scăpăm, înainte de orice, de autosuficienţa religios-idolatră, care ne determină să ”dogmatizăm” repede, fără să mestecăm.

Taina Spovedaniei între ”cele 7 Taine”

Taina Spovedaniei, aşa cum o avem acum, are puţin în comun cu experienţa Bisericii.  Spovedania, la începuturi, nu era văzută nici măcar ca fiind o Taină a Bisericii. De fapt, însuşi acest concept sistematic de ”şapte Sfinte Taine”, este un produs scolastic, probabil al lui Petru Lombardul,  preluat şi de ortodocşi undeva prin secolul al XIV-lea. Această sistematizare a fost 

o încercare – nu foarte fericită, sunt de acord mulţi teologi şi din Răsărit, şi din Apus – de a ierarhiza lucrările Bisericii: în Taine şi ierurgii (Sacramente şi sacramentalii- ca să folosim şi terminologia latină).

Din păcate, din comoditate, Bisericile Catolică şi Ortodoxe au oficializat această sistematizare, în secolele XVI-XVII, acum credincioşii ambelor Biserici fiind învăţaţi că cele 7 Taine ar fi în viaţa Bisericii… de la Hristos.

 Ce este şi ce era Spovedania?

Spovedania este înţeleasă acum ca fiind procedura liturgică prin care, în urma recunoaşterii păcatelor – care păcate sunt deja sistematizate în mai multe ”liste” – preotul, dacă nu găseşte vreun impediment serios, dă ”dezlegarea”, adică îţi iartă păcatele în numele lui Hristos şi, după un ”canon” mai lung sau mai scurt (după discernământul preotului), îţi permite accesul la Euharistie.

Dacă în Biserica Catolică şi în unele Biserici Ortodoxe accesul la Euharistie este mult mai permisiv, în alte Biserici Ortodoxe, precum Biserica Ortodoxă Română, accesul la Euharistie este foarte mult îngrădit, creându-se o relaţie de dependenţă între Taina Spovedaniei şi Taina Euharistiei.  De aici şi tentaţia foarte uşoară de a confunda spovedania cu o obligaţie liturgică pentru a te împărtăşi.

În primul mileniu creştin întâlneam două fenomene diferite şi totuşi complementare: pe de o parte spovedania publică, în faţa parohiei tale, pentru păcatele comise care puteau să atragă pedeapsa excomunicării – excluderii din parohie. Când comiteai un astfel de păcat, te duceai la preot şi la comunitate şi, după ce recunoşteai păcatul, cereai iertare, cereai ca comunitatea să nu te excludă permanent ci, după o meritată pocăinţă, să te reintegreze în sânul ei.

Cum unele păcate – adulterul, de exemplu – aveau în acea epocă şi o dimensiune penală, iar riscul de scandal public şi de a fi executat pentru că ţi-ai mărturisit singur păcatul ar fi fost foarte ridicat, pentru anumite păcate, din secolele IV-V, s-a introdus posibilitatea spovedaniei doar la unul din liderii comunităţii parohiale, în speţă preotul. Acest lucru se observă în obsesia epitimiilor de a opri de la împărtăşanie. Într-o comunitate sănătoasă din punct de vedere creştin este practic imposibil să nu ai deasă împărtăşanie, căci Euharistia era, este şi trebuie să rămână singurul liant al comunităţii creştine. Iar o Liturghie la care se împărtăşeşte doar preotul este un eşec pastoral.

Al doilea fenomen este cel mult mai intim: al paternităţii duhovniceşti.  Aici  nu mai exista nici o lucrare liturgică, ci doar intimitate duhovnicească.  Având încredere în discernământul duhovnicesc şi înţelepciunea unui om, mă încredinţez sfaturilor sale. Pentru a primi sfaturile sale într-un mod cu adevărat folositor, îl fac părtaş cercetării cugetului meu.

Duhovnicie şi preoţie

Era acel duhovnic preot? Nu. Aşa cum nu orice preot nu este, teoretic, duhovnic (deşi hirotesia duhovniciei, se acordă, fără prea mult discernământ, tuturor preoţilor, după placul episcopului, de parcă a fi ”părinte” e o chestiune de patalama, nu de vocaţie).

Mulţi mari Sfinţi de înaltă duhovnicie nu au fost preoţi. Un cititor atent al Patericului vede că foarte puţini din Părinţii Pustiei aveau şi hirotonii ca preoţi.  Despre cei care erau preoţi se spune clar lucrul acesta. Evagrie Ponticul, poate cel mai subtil dintre cercetătorii eroziunii patimilor asupra sufletului omenesc, era un simplu diacon, Maxim Mărturisitorul era un simplu călugăr, Simeon Evlaviosul – părintele sufletesc al lui Simeon Noul Teolog, era un simplu monah, Nicolae Cabasila un laic.

Dădeau ei iertare de păcate? Evident că nu. Pentru că până destul de târziu în Evul Mediu nimeni nu vedea în spovedanie vreun ritual ”magic” de iertare a păcatelor. Păcatele nu se iartă printr-un hocus-pocus cu epitrahil (stolă) şi formule stabilite prin Molitfelnic.

Ceea ce dăruiau aceşti Părinţi era contribuţia de discernământ duhovnicesc, care să-l ajute pe cel ce se deschide înaintea lor, să vadă şi gravitatea problemelor, dar şi posibilitatea soluţiilor. Chiar şi acum, după ce instituţionalizarea spovedaniei ca mecanică a iertării de păcate, deşi ştiu că orice preot le poate da ”dezlegarea de păcate”, credincioşii practicanţi caută duhovnici – preoţi care să le dea mai mult decât ”iertare de păcate”, ci mai ales sfaturi, soluţii, sprijin în drumul anevoios spre sfinţire.

 Psihologie sau duhovnicie?

Instituţionalizarea paternităţii duhovniceşti a creat un gol – mai ales în Apus, unde duhovnicul a fost izolat în colivia confesionalului, lăsând loc unei nevoi de paternitate duhovnicească.

Iar pe acest gol s-a pliat foarte bine în modernitate psihologia – această ştiinţă la limita ideologiei, care încearcă, ignorând experienţa ecleziastică şi refuzând fundamentul revelaţional – să rezolve problemele sufleteşti ale oamenilor.

Dar este evident pentru orice creştin practicant că nu este posibilă o altă soluţie pentru dramele interioare ale omului decât asumarea unei antropologii creştine, a înţelegerii omului ca creaţie a lui Dumnezeu, afectată de păcat şi care nu îşi va găsi liniştea decât în comuniunea cu Dumnezeu.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Mai multe despre cookies. OK

<iframe src="//www.googletagmanager.com/ns.html?id=GTM-PN9HS" height="0" width="0" style="display:none;visibility:hidden"></iframe>

<IMG SRC="http://g-protv.count.brat-online.ro/cgi-bin/cnt/CP/" WIDTH="1" HEIGHT="1"> <IMG SRC="http://stiriprotv.count.brat-online.ro/cgi-bin/cnt/CP/s_120" WIDTH="1" HEIGHT="1">

<img src="/bin/usrtrck-new.php?c=UNKNOWN" alt="." width="1" height="1" border="0" />

24.04.2016, 15:06

Ads by INTERNET PROTV

STIRI

#special

Romania, te iubesc!

Show-Buzz

Programe

Vest

Ardeal

Video

Top of Form

Bottom of Form

Stirile ProTV de la 07:00

Stirile ProTV de la 13:00

Stirile ProTV de la 19:00

Stirile ProTV de la 23:30

Videochat

Dupa 20 de ani

Omul care aduce cartea

ultimele stiri

«

«

Piedone si-a depus din nou candidatura la Primaria Sectorului 4. Reactia unui tata care si-a pierdut fiul in Colectiv

Un roman a fost arestat in Austria. Barbatul calatorea cu un presupus terorist suspectat de legaturi cu atentatele din Paris

Dacii si romanii nu aveau nevoie de dentist. Care este alimentul pe care nu il consumau, iar noi il mancam zilnic

"Dorel" de Arges loveste din nou. Ce fac acesti 4 muncitori pe marginea unui drum depaseste orice imaginatie

Extinctoare expirate, o singura usa de evacuare si prea multi oameni in interior. Concluziile rechizitoriului "Colectiv"

Ocolul Pamantului intr-un avion care foloseste doar energia Soarelui. Reusita echipei din spatele "Solar Impulse 2". VIDEO

"P. S. I love you". Povestea exceptionala a femeii care inca mai primeste flori si bijuterii de la sotul sau decedat

O mumie veche de 4.500 de ani, descoperita in Peru. Ce au gasit oamenii de stiinta in mormantul in care era ingropata

O catelusa pechineza a auzit un zgomot si s-a napustit imediat spre o usa. Ce au descoperit politistii in acea casa

Atac armat la balul de absolvire al unui liceu din SUA. Un barbat a deschis focul asupra elevilor

Cat de periculoasa este aparitia varicelei la adulti. Bolile grave care pot fi activate de virusul copilariei

Si-a inscenat moartea, dupa ce fosta iubita, veterana de razboi, a platit un asasin. Insa ce a aflat apoi l-a enervat teribil

"Suntem capabili sa lovim imperialistii americani". Mesajul amenintator al lui Kim Jong-un dupa testul rachetei balistice

Vremea se raceste in toata tara, iar ploile cuprind mai multe regiuni. Prognoza pentru urmatoarele 3 zile

Cum poti ajunge pe podgoriile de vin din Franta fara sa cumperi un bilet de avion. Tehnologia care revolutioneaza calatoritul

Imaginile pe care internautii le-au privit inmarmuriti. Cine se afla la volanul acestei masini

»

»

EMISIUNI

Dupa 20 de ani

Preotul Constantin Necula, despre proiectul Mega-Moscheei: "E ca si cum ai mai face o buba pe o rana". Catedrala, "un parc"

Embed:

Preotul Constantin Necula este invitatul lui Cristian Leonte in editia din Duminica Floriilor a emisiunii “Dupa 20 de ani”.

<iframe src

12Comenteaza

In editia din 24 aprilie a emisiunii “Dupa 20 de ani”, preotul Constantin Necula, doctor in teologie, vorbeste despre semnificatia Floriilor, dar si despre Catedrala, “Mega-Moschee” si familie.

-► Bucuria Pastelui in 2016-► Spaime si refugiatii-► Imparatia Cerurilor, luata cu asalt de credinciosi-► Biserica si Cumintenia Pamantului-► Catedrala Mantuirii Neamului-► Biserica si "Mega-Moscheea"-► Familia si persoanele cu alte orientari sexuale

Bucuria Pastelui in 2016

Ne intalnim in dimineata Duminicii de Florii, sarbatorim Pastele in curand. Ce ar trebui sa intelege m noi din sabatoarea aceasta in 2016?Ar trebui sa intelegem ca a inviat Hristos, in ciuda tuturor aparentelor, si ca Mantuitorul nu este un personaj, este o persoana. O persoana care azi strabate Ierusalimul de dragul copiilor. E o imagine foarte interesanta pe care am redescoperit-o, copiii care il asteapta pe Iisus calare pe un cal nazdravan, asinul din Evanghelii. Iar copiii sunt cavalerii lui. Hristos le ofera un Paste copiilor, un joc de-a moartea si de-a viata, mai ales de viata. Iar apoi toata Saptamana Patimilor, copii nu apar in povesti, deloc. Ii e jena lui

Dumnezeu de nejena noastra.Am stat o zi si jumatate si am privit copiii din Ierusalim cum se joaca in drum. Ei nu s-au schimbat de atunci, noi ne-am schimbat. In putinele locuri de racoare ale Ierusalimului, copiii arabi si evrei impartea apa corect.

Noi cum ne-am pierdut bucuria?Cred ca ne-am asfaltat sufletul, am uitat bucuria de a fi inaintea lui Christos, de a fi impreuna cu Hristos. Copiii mai au aceasta capacitate, eu cred ca i-au dat si bomboane Mantuitorului.

E lipsa asta de bucurie caracteristica noua, oamenilor din mileniul asta, sau asa a fost de cand lumea?Au fost perioade si perioade, dar acum suntem tristi. Ne-am intors in ’89, suntem foarte speriati de tot ce se intampla, nu stim de unde sa apucam realitatea.

Dar de ce sa ne speriem?Pe noi ne deranjeaza si bucuriile celorlalti, am ajuns sa fim deranjati de implinirile celorlalti. E foarte greu de echibilibrat intre starea de bine pe care o ofera Mantuitorul Iisus Hristos si starea de bine pe care lumea nu vrea sa si-o asume. M-am gandit de foarte multe ori ce minunatii am vazut prin parcuri, pe copiii i-am vazut in Sibiu razand in ploaie, poate de aici putem reporni motorul de supravietuire a Romaniei. Cu ochii la copiii si protejandu-i de orice anomalie care ar putea sa le raneasca sufletul.

Si pentru ca nu-i vedem am incetat sa-l cautam pe Hristos?Si asta poate fi. Noi Il cautam pe Hristos intergalactic, ori El este Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut, direct intrupat. Drumul acesta al Lui prin Ierusalim este pipaibil. Iadul nu e pentru oameni, noi ne incapatanam sa intram in Iad.

Mamele noastre ne spun ca pe vremuri faceau o gramada de lucruri. Noi azi nu mai reusim, nu mai apucam nici sa ne gandim la Hristos. Cum sa facem asta?Eu zic ca e suficient sa ne luam in brate copiii inainte de culcare, sa nu-i lasam tot timpul in grija bonei, televizorului. Mamele noastre ne sarutau pe frunte. Munceau, veneau epuizate, dar aveau timp de noi. Noi astazi le dam intre 5 si 7 minute copiilor, e calculat. Noi nu-i mai intrebam despre ei – cat ai zambit azi, ai desenat, ce ai simtit? Nu mai reusim sa-i intrebam si e trist.

Spaima si refugiatii

Vorbiti despre noi romanii sau despre oamenii de azi in general?Noi romanii, ceilalti i-am vazut speriati. Europa e speriata, am vazut chipurile francezilor, belgienilor, am remarcat incruntarea din Germania. Era o placere sa te plimbi altadata in spatiile unde acum au loc bombardamente. In Orient e acelasi lucru. Ierusalimul ne indeamna sa ne gandim putin si la spatiul acesta unde sufera copii, sufera oameni, indiferent de natiune sau religie.

Sunt foarte multi copii care vin din Orientul Mijlociu in Europa, spre mai bine, sunt foarte multi si cei care nu reusesc sa treaca. Noi va trebui sa primim o parte din acesti refugiati. Au fost discutiiVor mai fi, sunt convins. Ceea ce trebuie sa ne asumam este propriul nostru pelerinaj catre mai bine. Suntem un popor care a migrat catre Occident. Sansa noastra a fost ca am invatat rapid o limba,c a

aveam o credinta care azi e acuzata ca ar fi fundamentalista. Dar in anii ’90 ne-a salvat o latinitate a comportamentului care ne-a integrat in lumea latina. Am trait anii aceia in Italia, in diaspora avem cele mai frumoase gradini de Romanie pe care le-am vazut vreodata, implanturi de lumina romaneasca. Vin cu chipul unor oameni care au trecut prin propria mare si prin propria Romanie.

Biserica din Romania ce face pentru ca oamenii sa nu mai faca rau?Macar incearca sa explice ce e raul, intr-o lume in care raul a fost egalizat cu binele de nu mai intelegi nimic. Incearca sa le explice oamenilor care e substanta raului si cum ar putea sa-l evite. Orele de religie, nu foarte iubite de unii, dar indreptatite in anumite situatii, mai ales de cand au semnat parintii pentru ele, faptul ca intra in penitenciare, ca au un dialog cu cei care pot sa decida asupra vietii si mortii unor oameni. E impresionat, in penitenciar te intalnesti cu oameni care-si pun problema libertatii pe baza binelui, nu a dreptului la libertate. Cum echilibrezi lucrurile astea, e un exercitiu extraordinar de interesant.

Ati vorbit despre cei napastuiti. Dar cei care aleg sa faca rau, cu ei ce puteti face?Le putem arata exemplul. Sibiul a propus copiii. Au curatat parcul, au igienizat parcul si acum oameni care odinioara aruncau sagace, acum se uita de 2 ori. Noi nu suntem o unitate de forta, ca politia, pentru indepartarea raului, ci oferim alternativa. Cand poti sa alegi intre bine si rau, te ajutam sa alegi de fiecare data binele.

Asta presupune ca cineva sa vina in biserica?Nu, e suficient sa vii si tu, ca preot, in suficient de multe locuri. Eu nu stau numai in Biserica, chiar ma bucur ca am sansa asta de a lucra intre noroi si stele cateodata. Medalia mea sunt oamenii cu care am reusit sa astupam santurile, sa ne lasam de bautura, sa renuntam la droguri impreuna, sa contruim impreuna. Iar bucuria mea mare e, de exemplu, inainte de sarbatorile de la un asezamant anti-alcool de langa Sibiu, de la Sura, copiii au venit sa-mi multumeasca ca li s-au intors tatii acasa. Asta inseamna sa faci binele, gandind la om ca atare, la mediul lui imediat si la toti cei care se vor naste din mediul acela. Un copil care isi vede tatal izbavit din ghearele drogurilor, alcoolului, e un copil restaurat.

Imparatia Cerurilor, luata cu asalt de credinciosi

Avem imagini cu cozi de credinciosi la diferite sarbatori. Ce cauta oamenii acestia, care vin in numar atat de mare la sarbatori?In general cred ca se cauta pe ei. Citeam o cercetare facuta de o psihanalista romanca, insista pe ideea ca Biserica nu-i invata pe oameni sa-si gaseasca propriile limite si ca spovedaniile sunt foarte periculoase. Se vede ca nu practica spovedania. Biserica te indeamna sa te indrepti in primul rand catre tine si apoi in raport cu ceilalti. Eu urmaesc fenomenul de ani buni, e important sa stam in coada si sa-i ascultam pe pelerini ce spun, nu sa-i tentam tot timpul sa vedem ce au de spus. Multe dintre aceste cozi sunt tacute. Eu am traiat un astfel de moment, o coada unde nu se scotea niciun sunet, am tacut tot drumul.

Ne inghesuim pentru apa sfintita, pentru lumina. Ce spune asta despre noi?Spune ca suntem nerabdatori si un pic neatenti, dar suntem un popor care merita iubit. In Ardeal e un pic altfel. Lumea intelege mult mai usor mesajul. Oamenii au moduri diferite de manifestare, de a-l iubi

pe Dumnezeu. Romanii nu sunt un popor de judecat. Imparatia Cerurilor se ia cu asalt, dar cineva trebuie sa-i invete ca nu se ia cu asalt la agheasma si la Lumina.

Puteti spune ca suntem un popor cu frica de Dumnezeu?Poporul nu e format numai din cozi sau din cozi de topor, e format din oameni. Oamenii incearca sa-i zambeasca tandru lui Dumnezeu in speranta ca nu se va supara foarte tare pe ei. Mi-e foarte drag de oamenii care au nevoie de argumenter, nu vin sa-mi urle argumentele lor. Au o oarecare teama de Dumnezeu, nu frica. Zambetul tandru functioneaza intotdeauna. Sufletul romanului este inca adolescentin, noi foarte greu imbatranim ca popor. Poate de asta ne certam atata. Este un popor care merge cu barca avand in fata trecutul si in spate viitorul.

Comunismul a schimbat foarte mult sufletul oamenilor.Nu sufletul, comportamentul. E foarte greu sa identifici toate actele de martiraj care au avut loc atunci pentru Hristos. Erau tineri de 16, 11 ani. Am avut un popor imbatranit fortat. Fenomenul Pitesti se simte acum. Lipsa actuala de lideri, de oameni luminosi, poate ca este si urmarea acelei ucideri in culpa a sufletului tanar al poporului roman. Copiii care vin din urma sunt posibila noastra intoarcere in tinerete.

Mai raman urmele comunismului?Uneori da. Noi i-am condamnat pe Visinescu si Ficior, dar am uitat sa vedem cine i-a ucis pe tineri in ’89. Totusi sunt mai aproape de noi oamenii de acolo. Ne ducem copiii la Disneyland, lumea reala romaneasca se vede in inchisorile comuniste. Ma gandesc la Fortul 13 care e la o aruncatura de bat de Bucuresti, ne pierdem memoria aceasta. Suntem niste tineri care uitam. Trebuie sa fim motivati, ca binele facut a fost facut in directia in care trebuie. Nu exista manual alternativ de istorie, nu avem mame altenative sau sori alternativi, trebuie sa reinvatam povestea poporului nostru.

Ce ar trebui sa inteleg eu din sarbatoarea Invierii?Inseamna o repunere in apropiere a lui Dumnezeu, o reasezare in drept a lui Dumnezeu. E un breaking news, o realitate care este stire in fiecare zi. Noi dam stiri cu toate lucrurile care ni se intampla, unele de-a dreptul barbare. Hristos, prin inviere, schimba conditiile ontologice ale existentei, spunea parintele Staniloaie. Adica schimba modul nostru de a fi. Cand te intalnesti cu Hristos inviat, nu mai ai nevoie de argumente. Asta nu inseamna ca esti lipsit de ratiune. Ratiunea nu cauta argumente, ratiunea cauta ratiuni. Hristos nu invie pentru el, invie pentru noi. Pacatele sunt totdeauna lasate in urma. Noi credem ca pacate sunt chestiile astea mici. Hristos te iarta cu bucurie, il odihnim pe Hristos.

Biserica si "Cuminteania Pamantului"

Zilele acestea m-am gandit foarte mult la Cumintenia Pamantului. Chiar trebuie sa facem ceva pentru asta, daca vrem sa ne redobandim demnitatea ca popor trebuie sa ne recuperam prima statuie cu Eva cazuta in pacat careia ii pare rau de pacatul facut. Exista celalalta “Rugaciune” in care mana stanga a femeii lipseste. In iconografie mana stanga il sustine pe Hristos si e acoperita de Hristos. Mana stanga nu lipseste, e acoperita de Hristos.

Biserica va contribui la pastrarea acestei statui a lui Brancusi?Eu sunt convins ca da. O parte din cei care au dat bani sunt botezati. Noi suntem Biserica. Institutia, cred ca da, eu stiu parohii care strang bani.

Catedrala Mantuirii Neamului

Credeti ca Dumnezeu prefera lemnul si spatiile mici?N-am sa raspund la intrebarea asta. Din respect pentru cativa dintre prietenii mei de acolo din clip. Am raspuns odata in scris, am incercat sa explic, de n-am primit la injuraturi sanatoase, ca oamenii nu-i prefera pe cei care raspund. Cred ca Mantuitorul prefera toata creatia sa, din varful muntelui pana la catedrale. Sa vedem in noaptea de Inviere, prietenii lui Taxi si ai lui Hristos vor raspunde “Hristos a inviat”, vor canta “Hristos a inviat” din toate constructiile. In urma cu cativa ani, cand transmiteam Invierea la ProTV erau oameni care cantau atat de frumos, oameni plecati departe de tara. Eram intr-un spatiu intre arhaic, renascentist, baroc si modern, pentru ca Biserica poate asuma toate aceste functii.

Puteti sa ne explicati care e rostul Catedralei Mantuirii Neamului in 2016?E rostul oricarei cladiri in care ne putem strange pentru a-l lauda pe Dumnezeu. N-are 11, 6 hectare, trebuie sa spunem cifra corecta, are 7 si ceva. E un parc verde. Le spuneam tinerilor, n-o sa umble numai popii cu casti si cu role pe acolo, e un parc pentru mamici, tatici, bunici, pentru toi cei care vor merge catre cladire. E un spatiu in care sunt convins ca toti ce-i care-l cauta il vor gasi pe Dumnezeu.

Vrem spitale, nu catedrale, era un slogan.Eu vreau spitale ca niste catedrale, bine facute, trainice, pe cateva sute de ani, fara sa am intuneric in ele, ci doar lumina. Ce imi doresc in catedrala e sa am echipele din spitale, cu colegialitatea, cu competenta de acolo. Avem multe de invatat unii de la altii, nu se exclud una pe cealalta.

Era vorba de o asezare a banilor altfel.Eu sunt convins ca acolo unde au fost prioritati judetene, locale, pentru a aseza banii altfel s-au asezat. Sper sa le fi iesit. Eu sunt bucuros ca asta i-a indaratnicit mai tare pe preotii nostri si mai mult in asistenta sociala, in munca de teren. Noua ne prinde foarte bine acest antibiotic al strazii, care ne obliga sa scoatem pe masa ce lucram. Pana acum cativa ani habar nu avea nimeni ce lucram.

Sunt multe asezaminte, de ce nu e asta e un fenomen pe care preotii si comunitatea sa-l sustina?Pentru ca ei muncesc, nu au timp sa faca PR. Ei muncesc. Ne gandim la Valea Plopului, omul ala munceste de-i ies ochii. Sunt preoti care fac ciorba la cantine in fiecare zi, ce sa faca, sa anunte ca fac ciorba? Oamenii care muncesc nu pot sa lucreze PR. Unde a aparut foarte bine imaginea a fost acolo unde oamenii de specialitate au pus in valoare aceste constructii. Eu sunt convins ca oamenii care vor sa vada adevarul il vad. Ca sunt nemultumiti de preot, e o problema personala. Dar noi ne certam pe false probleme. Noua ne lipsesc in general constructiile in Bucuresti, nu numai catedrale si spitale.

Biserica si "Mega-Moscheea"

Dar o moschee?Cred ca va fi foarte greu, cred ca e un moment in care ar trebui fiecare sa ne luam un pic de relas. E clar ca e ca si cum ai mai face o buba pe o rana. E foarte inflamata societatea romaneasca.

De ce spuneti asta?Pentru ca se vede cu ochiul liber. Avem o problema, poate inclusiv de interpretare a modului in care a fost facuta, acest ascunzis. Biserica e acuzata ca nu e transparenta, nu mi s-a parut mai transparenta seria de guverne si de presedinti care au propus proiectul, l-au ascuns, i-au dat iar drumul, dar asta nu-i problema mea. Ca preot, n-am decat sa-mi respect colegii musulmani, n-am decats a-i iubesc. Eu cred ca comunitatea musulmana romana poate sa-si contruiasca un simbol al Islamului, pe care il are deja in moscheea de la Constanta, si poate ca acolo, in platforma lor sociala, sa dezvolte tot ce se poate dezvolta. Pentru momentul moscheii eu cred ca nu e timpul copt.

Poate nu e momentul, dar e momentul vreodata?Eu zic ca nu e momentul. Daca va fi, depinde de modul in care va evolua numarul de cetateni musulmani

in Bucuresti. Eu stiu moscheile din Cluj, din Timisoara, si nu e atata tam-tam. Oamenii de acolo, care cu adevarat prefera lemnul si spatiile mici, se duc foarte retrasi, foarte atenti la ceea ce fac. Oameni cu foarte multa atentie, omul credincios nu e guraliv cand merge la rugaciune, e foarte tacut si foarte atent. Eu am vazut diverse moschei, nu m-am jenat sa intru in ele, e un spatiu in crae oamenii cauta, intr-un fel sau altul, verticalitatea cu Dumnezeu. E foarte important sa le spunem colegilor nostri de cautare ca e prea mare rana deocamdata. Noi va trebui mai intai sa construim o punte de legatura cu cei care trec ca un front atmosferic deasupra Europei, copii, familii. Noi avem de rezolvat in primul rand o problema de mentalitate duhovniceasca.

Adica nu suntem gata sa primi refugiatii.Refugiatii poate ca i-am primit deja. Va fi foarte greu sa ne schimbam optica asupra catorva lucruri din istorie care merg cu noi mai departe. Pentru mine e foarte interesant cum sunt acuzat - un tanar cerea sa fim monitorizati neaparat de SRI, preotii fundamentalisti – dar nu am auzit parerea despre moschee a acelorasi constructori de democratie. Nu sunt obligat sa am eu o optiune pentru aceasta. Vin dintr-o cetate, Sibiul, care n-a predat cheia decat lui Mihai Viteazul. In rest, a ripostat oricarei populatii care a incercat sa vina peste noi. Sunt convins ca istoria are repetabilitatea ei.

Spre deosebire de Bucuresti, care a fost in calea invadatorilor.Si a rezistat cu fermitate de fiecare data. In apropiere e Dealul Spirii, oamenii aceia nu cred ca au murit in zadar.

E pana la urma o falsa discutie?Da, eu cred ca e falsa discutia, imi displace sa spun ca nu-mi plac ripostele pe teren neaparat. Nu inlocuim constructia unei catedrale cu alte simboluri, nu vindecam o rana facand alte rani. Trebuie sa ne comportam in respect reciproc, in dialog. M-a scapat gura si am zis odata “daca tot iti parchezi masina in parcarea mea, macar spune-mi”. Adica trebuie sa incepi un dialog, o discutie, o poveste. Nu mai avem

rabdare pentru asta. Si mai e ceva: ar fi bine sa mai demontam un mit despre catedrala. Eu tot aud de ceva timp ca construim langa Palatul Parlamentului. De acord, nu Biserica a ales locul. Biserica a fost mutata ca un geambas, ca si cum ar fi construit un grajd de cai. Din parc in parc, din colt in colt. Si culmea, acum o construim pe locul unde au fost beciurole de la Uranus si au murit oameni pentru Hristos. Poate nici nu stim de ce ne-a ingaduit Dumnezeeu sa contruim acolo.

Va reusi acolo catedrala cea noua sa alunge toate fantomele?Nu e nevoie sa le alunge, e nevoie sa invatam unde sunt, unde ne obliga sa platim tribut sufletesc. E foarte important pentru noi ca popor.

Ce ne lipseste sa fim fericiti?Foarte multi ma intreaba asta, eu cred ca ne lipsesc persoanele. Fericirea nu e un ce, e un cine. Iar Hristos, cand ne vorbeste despre fericire, ne da fericiri sa ne alegem macar una. Ne ofera o infinitate de fericiri iar noi nu stim ce sa alegem.

Nu cumva suntem deja fericiti si nu vedem asta? Vedeti oameni care cauta fericirea si ei deja sunt fericit?Sunt mai mult decat fericiti, da, se poate intampla asta. Ne distrage sunetul de fond, lumea din jur care ne spune ‘nefericitilor’, ‘ se apropie sfarsitul’. Ne distrage atentia de la propria masurare a fericirii dinauntrul nostru.

Cum iesim din cercul acesta?Prin reconfigurare, e o forma de GPS sufletesc, o nevoie fundamentala a omului de a sta langa om. Oamenii au uitat sa stea langa oameni. Apartamentele nu sunt altceva decat usi inchise, miroase mortul ca sa ne prindem ca a murit vecinul. Parintii Bisericii spuneau ca va veni sfarsitul lumii cand intre chilii nu vor mai fi carari, suntem foarte aproape. Cararile astea le-am virtualizat, le-am sofisticat, dar alea la nivelul ierbii s-au cam dus.Azi am stat in parc inainte de emisiune si m-am uitat la copii. Lumea lor era plina de lumina si ei stiau asta, noi in loc sa ne bucuram ne uitam la factura de lumina. Nu toate fericirile pot fi facturate, exiusta o fracturare a fericirii. Cat costa zambetul copiilor cand le pui o prajitura in fata?

Familia si persoanele cu alte orientari sexuale

Familia formata dintr-un barbat si o femeie. E singurul fel in care credeti ca poate functiona?Obligatoriu. Coalitia pentru Familie a facut miscarea aceasta pe care eu insumi sunt martor ca am facut-o. Cineva mi-a spus “Parinte, de ce o faceti?” Eu o fac si pentru cei care au o alta orientare sexuala decat aceea a familiei barbat si femeie, pentru ca le apar parintii. Nici ei nu s-au nascut din intamplare. Din respect pentru parintii lor o fac.

E alegerea lor, pana la urma.Sa fie sanatosi, e foarte minunat. Bravo, extraordinar. Eu ii intreb pe oameni, “Voi chiar credeti ca eu nu am persoane cu alte orientari sexuale care se spovedesc la mine?” Eu stiu prin ce trec, am trait drame langa ei, am insoti la cimitir eu, cantaretul si cam singuri, pe cei care mor in situatii de genul asta. Asta nu e o amenintare, e o constatare, din experienta mea vad singurtatea in diferite chipuri, unul din

chipuri e acesta. N-am refuzat pe nimeni in numele lui Iisus Hristos, dar in acelasi timp in numele lui Iisus Hristos pot sa spun ca nu pot admite incalcarea acestui principiu.

Nu poate avea copii aceasta familie, adoptati?E tinta vietii lor, remarc si eu ca e cu bataie lunga. Cu tot respectul ii rog sa fie mai atenti la ce se intampla, sa se uite in jur, sa inteleaga. Eu am stat de vorba cu persoane cu orientare alta decat cea obisnuita – desi nu e asa neobisnuita, e orientarea lor – si mi-au spus ca de multe ori se simt obiectul unei manipulari. Unei manipulari media. Eu am vazut stiri manipulate in care s-au aratat cazuri foarte grave, eu stiind bine cam cum se contruieste pe sticla o astfel de stire.

Ati vorbit foarte mult despre iubire. Cum gasim iubirea pentru Hristos cand nu avem timp, aplecare, bunavointa fata de cel de alaturi iar parintii ne cer sa-l iubim.Da, dar ca pe noi insine. Noi nu l-am pierdut pe Hristos, ne-am pierdut pe noi insine. Cum sa-l iubesc pe aproapele meu ca pe mine daca eu pe mine nu ma iubesc. Trebuie sa invatam sa ne iubim pe noi insine in lumina Mantuitorului. Cand am zburat prima data cu avionul am inteles de ce Dumnezeu iubeste lumea. De la 11.000 de metri nu se vad oamenii, ci doar frumestea creatiei.

Si mai putem gasi iubirea de sine?Iubirea de sine incepe cand recunosti ca ai nevoie de ceilalti. Daca iubesti pe cel care te iubeste n-ai facut nimic. Invidia e nascuta prin comparatie. Stie cineva cat doarme sau nu doarme un preot, un medic, o invatatoare? Stiu oamenii asta. Fiecare cand iubeste, se trezeste mai de dimineata, ca sa mediteze asupra frumusetii lumii, ca sa nu fie exclus de la ea.

Parinte, invata-ma sa ma rog in anul 2016. Deja ai invatat. Taie-l pe popa de acolo, “Doamne, invata-ma sa ma rog”, e una dintre cele mai frumoase rugaciuni. Si Hristos o sa-ti dea, zambetul unui pusti. Colegialitatea operatorilor, spatiul in care te

regasesti pe tine si cu prietenii e un spatiu binecuvantat pentru rugaciune. Nu apesi pe buton si iese Hristos, Hristos este El, tot timpul langa tine pentru a te ajuta sa-ti recapeti capacitatea de rugaciune. “Eu voiesc sa voiesc voia Domnului”.

Atunci invatati-ma o varianta la urarea asta, “Paste fericit”.Asta nu stiu de unde e, de pe aptibilduri. Parerea mea e ca Pastele e fericit tot timpul. Aparentele spun ca nu inviat, adevarul e ca a inviat. Colindul e vizibil nascut in noaptea nasterii lui Hristos, cum sa stea copiii cuminti cand aud ce a patit prietenul lor care a intrat in Ierusalim de Florii? Strigatul acesta de biruinta, “Hristos a inviat”, e de la ingeri si copiii. Cine nu il respecta se intristeaza.