Universitatea “Ștefan cel Mare” SuceavaFacultatea de Științe Economice si Administrație Publică

Specializarea Administratie Publică

Lucrare practică la materiaDrept Fiscal

Student: Popovici Ciprian Petru

Suceava 2013

Accizele

Accizele-scurt istoric

Accizele sunt taxe de consumaţie aplicate asupra produselor ce intră în categoria impozitelor indirecte.1 Ele se includ în preţul de vânzare al mărfurilor fabricate şi realizate în interiorul ţării care percepe impozitul. Accizele sunt aşezate asupra unor produse care se consumă în cantităţi mari şi care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele, pentru ca în acest fel impozitul să aibă un randament fiscal cât mai ridicat.2 Deci, accizele se instituie asupra unor produse cum sunt: vinul, cidrul, berea, apele minerale etc. (în Franţa); tutunul, cafeaua, zahărul, ceaiul, uleiurile minerale etc. (în Germania); berea, vinul, spirtul, cidrul, tutunul, uleiurile minerale etc. (în Marea Britanie); produsele din tutun, alcoolul, zahărul etc. (în Indonezia); produsele petroliere, tutunul, uleiurile vegetale, produsele industriei chimice, produsele textile şi din iută etc. (în India); hidrocarburile (în Tunisia)); spirtul, produsele petroliere, băuturile nealcoolice şi cimentul (în Thailanda) etc.

În România accizele, la fel ca şi impozitul pe cifra de afaceri, fuseseră desfiinţate prin reforma fiscală din 1953, impozitele indirecte fiind considerate incompatibile cu noua orânduire. În fapt, în locul acestora s-a introdus impozitul pe circulaţia mărfurilor, care a funcţionat, decenii la rând, ca o taxă de consumaţie universală, până la înlocuirea lui, în 1993, cu taxa asupra valorii adăugate.

Accizele au fost reintroduse în România în decembrie 1991, la început pentru 15 grupe de produse considerate de lux sau dăunătoare sănătăţii, cu cote între 25% şi 60%, pentru că apoi pentru alcool şi tutun cotele să ajungă la 200% şi chiar la 300%. Noua lor reglementare a avut loc prin Legea nr. 42/1993. Aceasta păstra nivelul de aşezare ad-valorem, calculul făcându-se prin aplicarea, unor cote procentuale asupra bazei de impozitare. Cotele stabilite prin noua Lege nr. 22/1997 erau de numai 3% la alcool (exclusiv alcoolul etilic de sinteză) şi 6% la motorină, urcând la 200% la coniac şi bere ambalată în cutii metalice şi la 300% la whisky, gin, rom, rachiu din trestie de zahăr, ţigarete şi produse din tutun de calitate superioară.

Sistemul ad-valorem era favorabil evaziunii prin subevaluarea bazei de impozitare şi de aceea începând cu 1 ianuarie 1998 el a fost înlocuit, la principalele produse accizabile (alcool, băuturi alcoolice, ţigarete, produse petroliere şi cafea) cu calculul accizelor pe baza unor sume fixe stabilite pe unitate de măsură şi exprimate, de data aceasta în E.C.U. Intenţia era aceea de a evita indexarea periodică a accizelor datorită inflaţiei, dar fluctuaţia periodică a cursului leu/Euro a făcut necesară actualizarea permanentă a preţurilor. Legea permitea, pentru evitarea dublei impozitări în cazul procesării alcoolului şi cafelei să se deducă din accizele datorate pentru produsele finale, accizele aferente materiilor prime încorporate prin prelucrare. Cu toate acestea, evaziunea a continuat, astfel că începând cu data de 1 ianuarie 1999, printr-o ordonanţă de urgenţă, se revine la aşezarea accizelor în lei/U.M. pentru alcool, băuturi alcoolice, vinuri şi produse pe bază de vin, bere, produse din tutun şi cafea, cu obligaţia actualizării

1 Bistriceanu, Ghe., “Finanţele agenţilor economici”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.-Bucureşti, 2007, pg.212 Alexandru, F., ,,Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă”, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pg. 19

2

trimestriale, prin ordin al ministrului finanţelor, a nivelului accizelor stabilite în lei, în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei şi a cursului de schimb valutar. De asemenea, pentru a se limita evaziunea fiscală şi pentru a uşura controlul asupra modului de calcul, a sumelor datorate, în cazul alcoolului etilic alimentar, accizele se calculau şi se datorau o singură dată de către agentul economic producător sau importator.

Regimul accizelor a fost ajustat ulterior prin Ordonanţa Guvernului nr.22/1995, prin Ordonanţa de Urgenţă nr.82/1997 şi 158/2001 pentru că în prezent el să fie reglementat prin Codul Fiscal.

Ţările Europene au experienţă în ceea ce priveşte aşezarea şi perceperea accizelor.Ca şi impozitele speciale asupra consumului, accizele reprezintă una dintre formele cele mai vechi de impozitare. Preferinţa spre folosirea lor a fost legată de facilităţile de colectare. Stabilite timp îndelungat sub forma unor sume fixe pe unitate de produs, ele au fost uşor de controlat mai ales în cazul unor produse, precum petrolul, la care producţia şi distribuţia este puternic concentrată sau a unor produse ce fac obiectul unui monopol, ca în cazul tutunului (în Franţa) sau a alcoolului (în unele ţări nordice).3 În ciuda unei tendinţe puternice de concentrare asupra a trei produse: alcool, tutun şi hidrocarburi, s-au menţinut în multe ţări taxe specifice considerate desuete. În Germania, de exemplu, s-au menţinut accizele pentru cafea, ceai, zahăr, sare, becuri electrice şi îngheţată; în Danemarca pentru almanahuri şi somon; în Italia pentru banane, iar în Franţa accize cu destinaţie specifică pentru Fonds Nationale du Livre şi pentru Centre Nationale des Lettres.4 Desigur că renunţarea la astfel de taxe de ordin secundar ar simplifica sistemul fiscal şi aşa destul de complicat. Se consideră legitimă suprataxarea alcoolului şi tutunului care consumate abuziv afectează nu numai sănătatea consumatorului direct ci şi pe a celor din jur şi implică cheltuieli însemnate pentru buget, care trebuie să finanţeze cheltuielile cu combaterea efectelor acestui consum mai însemnate chiar decât încasările realizate prin accizarea acestor produse.

În 1987 când s-a pus problema armonizării impozitelor indirecte, inclusiv a accizelor, Comisia optase pentru unificarea totală a acestora. Soluţia a fost abandonată ulterior, deoarece existau situaţii extrem de diferite de la o ţară la alta în privinţa importanţei şi ponderii accizelor în P.I.B. şi în veniturile fiscale, dar şi în privinţa nivelului de taxare aplicat, astfel că impactul unificării ar fi fost extrem de diferit pentru ţările comunitare. Accizele reprezentau în Belgia doar 3,1% din P.I.B. şi 6,9% din veniturile fiscale, pe când în Portugalia ponderea lor era de trei ori mai mare, reprezentând 9,2% din P.I.B. şi 26,6% din veniturile fiscale, în condiţiile în care în principalele ţări dezvoltate ele reprezentau între 3% şi 5% din P.I.B.

Structura accizelor şi nivelul de taxare a diferitelor produse erau, de asemenea, foarte diferite de la o ţară la alta. În cazul carburanţilor, de exemplu, situaţia era total diferită de Germania şi Regatul Unit care percepeau taxe relativ moderate pentru benzină, avantajând foarte puţin motorina în raport cu aceasta şi ţări precum Franţa şi Italia care practicau taxe foarte ridicate pentru benzină, dar aplicau taxe foarte reduse la gazolină.

În privinţa băuturilor alcoolice diferenţele erau şi mai importante. Existau practic trei zone bine delimitate: Nordul Europei (Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit) care aplicau taxe foarte ridicate; Centrul (Belgia, Olanda, Germania şi Franţa) cu taxe moderate şi Sudul (Spania, Italia, Grecia şi Portugalia) care aplicau taxe foarte reduse,

3 Tatu, L., Şerbănescu, C., “Fiscalitate şi control fiscal”, Editura Aner, Bucureşti, 2002, pg.534 Vintilă, G., Călin, M., Vintilă, N., “Fiscalitate”, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pg.44

3

aproape nule.5 Astfel de structuri pe produse avantajau evident producţiile locale. Astfel, ţările producătoare de bere, dar care nu produceau vin, favorizau net consumul berii. Situaţia era inversă în ţările producătoare de vin, cu excepţia Franţei şi Germaniei care produc ambele produse.

În privinţa tutunului taxarea era, în general, mai omogenă, ponderea taxelor în preţul final al ţigărilor fiind cuprinsă între 70 şi 75%. Diferenţa apare aici între ţările producătoare şi cele importatoare. Franţa, de exemplu, care producea tutun brun, de o valoare mai scăzută, aplica un sistem de taxare proporţională, favorizând produsele proprii. În schimb, ţările importatoare percep taxe fixe care avantajează tutunurile blonde al căror preţ este mai ridicat, comparativ cu tutunul brun.

Pe baza studiilor efectuate în diferitele ţări s-a putut astfel estima efectul soluţiei de armonizare asupra încasărilor bugetare.

Ţara cea mai afectată de armonizare ar fi fost Danemarca la care încasările din accizele s-ar fi redus considerabil, iar dacă la acestea s-ar fi adăugat şi reducerea de 30% a încasărilor din T.V.A. ca efect a reducerii cotelor, prin încadrarea în benzile convenite, efectul global ar fi fost o reducere de 8% a încasărilor fiscale.

În Irlanda reducerea încasărilor fiscale era estimată la 4%, fiind datorată scăderii preţurilor la alcool, compensată în parte de creşterea vânzărilor la acest produs.

Pentru Franţa armonizarea propusă de Comisie pentru accize ar fi însemnat o reducere foarte importantă a taxelor la carburanţi, cu o scădere a preţurilor cu 10%, ceea ce ar fi dus la o creştere estimată a consumului de 2%, cu o presiune nedorită asupra balanţei comerţului exterior.

În schimb, la tutun şi alcool taxele ar fi trebuit să crească, ducând la scumpirea acestora cu cca 20% în cazul tutunului şi cu 10% în cazul alcoolului. În consecinţă consumul s-ar fi redus cu 4% la tutun şi cu 6% la băuturile alcoolice, ceea ce se considera benefic din punct de vedere al sănătăţii publice.

Pentru Germania, armonizarea fiscalităţii indirecte propuse de Comisie nu ar fi provocat consecinţe bugetare importante, apărând o uşoară creştere a încasărilor fiscale cu cca 0,4%. Armonizarea accizelor ar fi adus încasări fiscale suplimentare la carburanţi de 3,5 mld. Euro, dar modificările la tutun şi alcool ar fi fost nesemnificative, apărând doar încasări suplimentare la bere de cca 0,8 mld.Euro.6

În cazul Olandei armonizarea accizelor ar fi antrenat o creştere a veniturilor de 0,5 mld. Euro, în principal datorită încasărilor suplimentare la carburanţi şi tutun.

În Italia armonizarea accizelor ar fi însemnat, la fel ca şi în Franţa, reducerea taxelor la carburanţi, cu o scădere estimată a încasărilor de 6,3 mld. Euro, şi o creştere a taxelor la tutun şi alcool, cu un plus de încasări de 3,3 mld. Euro, soldul diminuărilor la încasări fiind astfel estimat la 3 mld. Euro, dar putea fi compensat prin creşterea previzibilă a încasărilor la T.V.A.

Situaţia din Belgia, nu era fundamental diferită de cea din Italia. Armonizarea accizelor ar fi adus un plus de încasări fiscale de 0,9 mld. Euro prin creşterea taxelor la petrol şi bere şi reducerea lor la vin şi alcool, în condiţiile în care taxele la tutun ar fi fost menţinute. Deducerea T.V.A. ar fi compensat şi aici creşterile de la accize, astfel că pe ansamblu armonizarea impozitelor indirecte ar fi fost neutră din punct de vedere bugetar.7

5 Ţaţu, L., Ţerbănescu, C., Ștefan, D.,Cataramă, D., Nica, A., Miricescu, E., “Fiscalitate-de la lege la practică”, Editura C.H. Bech, Bucureşti, 2008, pg. 126 www.zf.ro, articol din 07.11.2008 7 www.capital,ro, articol din 15.06.2008

4

Pentru Regatul Unit armonizarea accizelor ar fi dus la diminuări însemnate a încasărilor fiscale. Numai reducerea taxelor la băuturile alcoolice ar fi determinat o pierdere de venituri de 6 mld. Euro, parţial compensată prin creşterea cu 39% a consumului la băuturi şi cu 4% la tutun.

Pentru Luxemburg care practica taxe foarte reduse, de care profitau foarte mulţi turişti, prin armonizare cumpărările nerezidenţilor s-ar fi diminuat, ceea ce ar fi dus la reducerea încasărilor fiscale din accize.

În cazul Greciei, Spaniei şi Portugaliei taxele asupra băuturilor alcoolice şi asupra tutunului ar fi trebuit să crească considerabil, în schimb pentru petrol schimbările previzibile erau limitate pentru Grecia şi Portugalia însă se dovedeau foarte însemnate în cazul Spaniei unde taxele asupra carburanţilor ar fi trebuit să crească considerabil.

Cum impactul bugetar al unificării accizelor ar fi fost extrem de diferit, Comisia a renunţat la soluţia iniţială, propunând că începând cu 1 ianuarie 1993 să se introducă un sistem care să prevadă taxele minime şi recomandând ţărilor membre să încerce să se aproprie de taxele ţintă fără a se fixă o dată limită pentru convergenţa finală.

Accizele-definiţii, încadrare, conţinut

Definiţii:· Conform Dicţionarului Limbii Romane, DOM, accizele sunt o formă specială de

taxă de consumaţie care se datorează bugetului de stat pentru anumite produse din ţară şi din import, fiind incluse în preţul de vânzare al acestora. Accizele se percep asupra produselor care se consumă în cantităţi mari şi care nu pot fi înlocuite de consumatori cu altele de acelaşi tip.

· Accizele, cunoscute şi sub denumirea de taxe speciale de consumaţie, reprezintă un impozit indirect care se aplică asupra unor categorii de bunuri provenite din ţară sau din import.

· Taxa de consumaţie sau vamala, suportată de către consumatori, forma cea mai răspândită a impozitelor indirecte, accizele se încasează la mărfurile de larg consum sau unele servicii.

· Taxa suportată de consumatori, una din formele cele mai răspândite ale impozitelor indirecte, care se include în preţul de vânzare al unor mărfuri determinate. Este o taxă specială de consumaţie care se aplică produselor din ţară şi din import, suportată de consumatori. Acciza constituie o importanţă sursa a veniturilor bugetare. Teoria economică recomanda aplicarea accizelor asupra bunurilor cu cerere inelastica. În aceste condiţii, creşterea bunurilor impozitate prin accize nu determina reduceri semnificative ale consumului acestor bunuri, astfel încât veniturile bugetare din accize sunt relativ stabile. 8

Accizele au un câmp de aplicare diferit de la ţară la ţară. În orice caz, randamentul lor fiscal este mare. Accizele se datorează bugetului de stat într-o singură fază a circuitului economic, respectiv de către producători sau achizitori. Ele se calculează fie în sumă fixă pe unitatea de măsură, fie pe baza unor cote procentuale proporţionale aplicate

8 Alexandru, F., ,,Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă”, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pg. 25

5

asupra preţului de vânzare. Nivelul cotelor utilizate pentru determinarea accizelor diferă de la o ţară la alta şi de la un produs la altul.

Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, şi anume formarea de resurse la dispoziţia statului. Cel puţin la fel de importantă este însă şi motivaţia de ordin social a accizelor, prin faptul că aceste pot fi folosite ca şi pârghii fiscale pentru controlarea consumurilor, în sensul descurajării acelora care, spre exemplu, dăunează sănătăţii.

Plătitorii accizelor sunt agenţii economici care importă produsul respectiv pentru vânzare, producătorii sau vânzătorii acestuia.9 Ca şi în cazul TVA, suportatorul este însă, cel care cumpără produsul respectiv, adică consumatorul final.

Acciza se calculează de regulă în două moduri, în funcţie de cum este exprimata cota de impunere pentru fiecare produs accizat în parte. Astfel, cota de impunere poate fi o cotă fixă în lei sau în Euro pe unitatea de măsură specifică (de exemplu pe litru, pe gradul de concentraţie, pe cifra octanica etc); sau poate fi o cotă procentuală care se aplică asupra bazei de impozitare.

Accizele mai sunt cunoscute şi sub denumirea de taxe speciale de consumaţie, ele reprezentând un impozit indirect care se aplică asupra unor categorii de bunuri provenite din ţară sau din import, fiind reglementate la Titlul VII al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Taxele de consumaţie se aşează în două moduri: fie ca taxă generală pe consum – taxa pe valoarea adăugata -fie ca un impozit (taxă) special aşezat numai pe vânzarea anumitor bunuri – accizele.10

Distinct de TVA în toate statele există taxe speciale de consumaţie care "lovesc" numai anumite produse. Accizele sunt acele taxe speciale de consumaţie care se aşează, de regulă, pe vânzarea unor grupe aparte de produse. În prezent, aceste grupe speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt reprezentate, în principal, de bunurile care dăunează sănătăţii şi de produsele considerate de lux. Prin urmare, accizele au un randament fiscal ridicat şi se instituie asupra unor produse de larg consum, cum sunt: alcoolul etilic alimentar, berea, ţuica şi rachiurile naturale, vinurile şi orice alte produse destinate industriei alimentare şi consumului care conţin alcoole etilic alimentar, cafeaua, produsele din tutun, unele confecţii din blănuri naturale cu excepţia celor din iepure, oaie şi capră, articole de cristal, mobilierul sculptat, articolele de parfumerie şi toaletă, cărţile de joc, bijuteriile din metale preţioase (exclusiv verighetele de aur), produsele petroliere, gazul metan sau gazul de sondă, benzina, motorina s.a.

Accizele sunt denumite taxe speciale de consumaţie şi, deşi poartă şi această denumire, ele fac parte din categoria şi structura impozitelor indirecte. Noţiunile de taxe şi impozite sunt noţiuni diferite şi presupun caracteristici diferite.

Impozitul exprimă contribuţia bănească obligatorie a persoanelor fizice şi juridice stabilită prin lege la bugetul statului, cu titlu definitiv sau nerambursabil şi fără echivalenţă directă şi imediată, în vederea acoperirii cheltuielilor publice.11 Prin urmare, rolul principal al impozitului se manifestă în plan financiar, el reprezentând mijlocul principal de procurare a resurselor financiare publice necesare pentru acoperirea

9 Tulvinschi, M., “Fiscalitate-Note de curs”, Universitatea “Ştefan cel Mare” , Suceava, 2009 10 Sandu, G., ,,Finanţe - Note de curs”, Universitatea ,,Ştefan cel Mare” Suceava, 2007. 11 Sandu, G., Ciubotariu, I., Apetrei, A., ,,Finanţe – abordări teoretice şi practice”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2008, pg. 21

6

cheltuielilor publice. Din această definiţie, rezultă trăsăturile principale ale impozitului, şi anume:

· Impozitul reflectă contribuţia obligatorie în formă bănească a persoanelor fizice şi juridice la bugetul de stat şi bugetele locale. Caracterul obligatoriu al impozitului exprimă faptul că, plata acestuia către stat este impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit. Dreptul de a institui impozite revine organelor puterii centrale şi locale;

· Impozitul reprezintă o plată care se face către stat, cu titlu definitiv sau nerambursabil. Resursele financiare prelevate la dispoziţia statului sub forma impozitelor sunt destinate acoperirii cheltuielilor publice;

· Transferul de valoare de la persoanele fizice şi juridice la bugetul statului prin impozit, se realizează fără contraprestaţie directă şi imediată. În schimbul sumelor plătite la buget sub formă de impozite nu se solicită contraprestaţii din partea organelor statului. Prelevarea unor sume la buget sub formă de impozit, fără contraprestaţie directă şi imediată deosebeşte impozitul de taxe şi de contribuţii;

· Impozitul se stabileşte prin norme juridice de către puterea legislativă. În spiritul acestei trăsături, rezultă că nu se pot percepe cu orice titlu contribuţii directe sau indirecte dacă nu sunt reglementate prin norme juridice.

· Impozitele se individualizează prin obligativitatea aşezată la baza stabilirii şi virării lor la buget.

Impozitele contribuie la finanţarea cheltuielilor publice reflectate în bugetul de stat sau bugetele locale.

Taxele reprezintă plăţi efectuate de către persoane fizice şi juridice pentru serviciile prestate de organele de stat sau instituţiile publice, cu ocazia primirii, întocmirii, eliberării unor acte ori a rezolvării unor interese legitime ale părţilor.

Taxele îndeplinesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor, şi anume: caracter obligatoriu, titlu definitiv, (nerambursabile), urmărire în caz de neplată. Spre deosebire de impozite care nu presupun o contraprestaţie (sau contraserviciu) din partea statului, taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un anumit serviciu. Însă, se poate afirma că taxele sunt asimilate impozitelor datorită obligativităţii aşezate la baza perceperii lor.

Taxele depind de natura serviciilor prestate de către organele de stat şi instituţiile publice, de valoarea bunurilor sau a drepturilor ce reprezintă obiectul serviciilor. Plătitorii taxelor pot fi persoanele fizice şi persoanele juridice care solicită prestarea unor servicii de către organele de stat şi instituţiile publice. Perceperea taxelor se realizează pe baza următoarelor principii:

· principiul universalităţii, conform căruia orice serviciu solicitat organelor de stat sau instituţiilor publice este supus la plata taxelor;

· principiul unicităţii, după care pentru un serviciu prestat se datorează o singură taxă;

· principiul plăţii anticipate, conform căruia taxele se plătesc înaintea prestării serviciilor de organele de stat şi instituţiile publice.

După natura lor, taxele se pot clasifica astfel: taxe judiciare, taxe notariale, taxe extrajudiciare, alte taxe.

7

Accizele poartă denumirea de taxe dintr-o simplă obişnuinţa, în fond acestea sunt impozite în sensul că sunt obligatorii, nu presupun o contraprestaţie şi sunt fără o destinaţie specială. Acestea se includ în preţul de vânzare al mărfurilor fabricate şi realizate în interiorul ţării care percepe impozitul.

Analiza accizelor - influenţa acestora pe piaţă

Aplicarea accizelor are atât dezavantaje cât şi avantaje. Ca avantaje putem să precizăm faptul că, prin aplicarea lor, statul descurajează consumul unor produse dăunătoare sănătăţii ca de exemplu ţigările, aloolul etc.

Din punctul de vedere al statului, avantajul aplicării accizelor îl repreazinta faptul că accizele constituie (în ţările în care se aplică) o sursă de venit apreciabilă, facil de obţinut, la un cost puţin ridicat. Cotele cele mai mari de accize afectează, în general, băuturile, ţigările, automobilele şi carburanţii şi furnizează majoritatea veniturilor procurate de aceste taxe speciale asupra consumului, respectiv ¾. Un alt avantaj al impunerii indirecte, implicit al aplicării accizelor îl prezintă rapiditatea, comoditatea şi costul relative redus al perceperii.

Ca şi dezavantaj menţionăm faptul că aplicarea accizelor duce la majorarea preţurilor la producţie, în funcţie de mărimea accizelor, iar acest fapt poate reduce, în anumite condiţii, cererea la aceste produse. Ca urmare, se va diminua volumului vânzărilor şi, respectiv, mărimea profitului. Astfel, va fi afectată şi dezvoltarea ulterioară a întreprinderii

Un alt dezavantaj îl reprezintă faptul că accizele, în general, sunt sensibile la inflaţie, ajungându-se în perioade de inflaţie puternică la o scădere a randamentului accizelor12 (de altfel această problemă este actuala mai mult sau mai puţin pentru toate categoriile de impozite).

Faptul că se aplică supra valorii în vamă, la care se adauga taxele vamale, în cazul produselor importate, sau în sumă fixă asupra cantităţilor de petrol sau gaze livrate, face ca aceste taxe să-şi diminueze randamentul în condiţii de inflaţie puternică. Apare necesară, astfel, o modificare a acestor taxe pentru a compensa efectele inflaţiei.

Partea accizelor în totalul prelevărilor obligatorii variază de la o ţară la alta: moderată în Belgia, Germania, SUA şi foarte ridicată în Portugalia, Grecia, Irlanda. Structura lor diferă în egală măsură: ţările nordice impozitează puternic băuturile alcoolice, ţările de sud le taxeazafoarte puţin, iar Franţa, Germania şi Belgia aplica taxe medii. Accizele, constituind o sursă importantă de venituri bugetare, uşor de procurat, prin ele se urmăresc obiective bugetare dar şi eficienţă administrativă.

Regulă de eficienţa este următoarea: taxarea unui bun trebuie să fie invers proporţională cu elasticitatea cererii în raport cu preţul.13 Ori, produsele precum băuturile, ţigările, aparatura electronică, carburanţii etc. nu comportă substituiri puternice, deci cererea lor este considerată, în general, inelastică în raport cu preţul. În realitate, inelasticitatea cererii în raport cu preţul nu este întotdeauna verificată. Astfel, populaţia este foarte sensibilă la costul carburantului. Transportul personal poate fi înlocuit cu transportul în comun şi astfel o modificare a costului carburantului provoacă substituiri

12 Alexandru, F., ,,Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă”, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pg. 2913 Vintilă, G., ,,Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale”, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pg.55

8

între cele două modalităţi de transport. Anumite băuturi de calitate superioară au o puternică elasticitate în sensul că impozitul specific asupra acestor bunuri generează substituiri intre categorii de calitate diferită. O creştere a preţurilor la ţigări exercita un efect de frânare a consumului. S-a estimat că în Franţa o creştere a texelor indirecte de 20% conduce la o reducere de 4% a consumului de tutun şi de ţigări. Frânarea consumului se opune obiectivului de obţinere a veniturilor bugetare. Taxele speciale asupra consumului corespund, în general, voinţei de descurajare a consumurilor excesive de anumite produse. Dar pentru că acest impozit să-şi atingă scopul – respectiv frânarea consumului – trebuie ca cererea să fie relativ elastică în raport cu preţurile, ipoteză care se dovedeşte defavorabilă realizării celuilalt obiectiv – asigurarea veniturilor bugetare.14

Fiind o taxă de consum, acciza se regăseşte în preţul final al produselor. Astfel, orice creştere a valorii accizei va determina o creştere automată a preţurilor15, iar modificarea nivelului accizei va influenţa preţul, în sensul creşterii sau reducerii lui. Variaţia preţului, la rândul lui influenţează piaţa prin creşterea sau diminuarea cererii şi ofertei de bunuri afectate de accize.16

Toate guvernele lumii percep taxe şi impozite pentru a-şi asigura veniturile necesare funcţionării, toate aceste impozite având efecte asupra bunăstării. Să presupunem că guvernul are nevoie o nouă sursă de venit şi doreşte să perceapă un nou impozit. Care categorie ar trebui să plătească acest impozit? Producătorii? Consumatorii? Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să arătăm cine plăteşte impozitul atunci când acesta: a) este plătit de producători; b) este plătit de consumatori. Economiştii folosesc termenul de incidenţă a impozitării pentru a defini modul în care se distribuie în realitate efectul impozitelor între participanţii de pe o anumită piaţă..17

În funcţie de modul în care sunt percepute, impozitele pot fi grupate în două categorii mari: în sumă fixă şi impozite ad valorem. Prima categorie presupune un impozit în sumă constantă pe unitatea de bun produs sau consumat. Un exemplu de acest tip este impozitul pe benzină care este perceput ca o sumă fixă pe fiecare litru sau impozitul pe ţigări, băutura etc. Un impozit ad- valorem se percepe pe valoarea bunului produs sau consumat. Taxa pe valoarea adăugată este un exemplu de astfel de impozit.

Printre ideile fundamentale ale acestui subcapitol este aceea că incidenţa impozitelor (taxelor) nu depinde de categoria de agenţi economici (consumatori, producători, angajatori, angajaţi) asupra căreia acestea sunt impuse (de la care sunt colectate) în mod oficial. În cele ce urmează vom demonstra că, în practică, atât consumatorii cât şi producătorii plătesc câte o parte a impozitului perceput şi că partea de taxă suportată de fiecare este aceeaşi indiferent cui îi este perceput impozitul (singurele excepţii sunt cazurile extreme de elasticitate ale cererii şi ofertei).18

Vom susţine aceste afirmaţii cu două exemple: exemplul unei accize pe bezină percepută producătorilor şi exemplul aceleiaşi accize percepută consumatorilor. Concluziile pe care le vom trage din aceste exemple sunt identice pentru toate tipurile de impozite, nu numai pentru accize.

14 Talpoş, I., “Finanţele României”, Editura Sedona, Timişoara, 2007, pg. 9815 Alexandru, F., ,,Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă”, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pg. 4716 Ţâţu, L., Şerbănescu, C., Ştefan, D., Cataramă, D., ,,Fiscalitate de la lege la practică”, ediţia a V a, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, pg. 95 17 Vintilă, G., ,,Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale”, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pg.7318 Bistriceanu, Ghe., “Finanţele agenţilor economici”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2007, pg. 81

9

Rolul şi importanta accizelor

Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, şi anume formarea de resurse la dispoziţia statului. Cel puţin la fel de importantă este însă şi motivaţia de ordin social a accizelor, prin faptul că aceste pot fi folosite ca şi pârghii fiscale pentru controlarea consumurilor, în sensul descurajării acelora care, spre exemplu, dăunează sănătăţii.

În cadrul bugetului de stat principalele impozite şi taxe sunt impozitul pe profit, impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată şi accizele. Ponderea acestora în totalul veniturilor bugetului de stat în perioada 2008-2009 se prezintă astfel:19

Ponderea principalelor impozite şi taxe la bugetul de stat

Cel mai important câmp de manevră rămâne domeniul accizelor, care vor fi majorate după un anume calendar din cauză că încă în România nu a fost atins “nivelul minim” impus prin directivele comunitare.

Totalul veniturilor bugetare colectate în trimestrul I de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost de 34.753,65 mil.lei, cu cca. 6,44 % mai mari decât totalul veniturilor realizate (virate efectiv la bugetul general consolidat), respectiv, 32.651,96 mil. Lei.20

Diferenţa de 2.101,69 milioane lei s-a constituit în:-sumele reprezentând TVA şi accize efectiv restituite (1.760 mil. lei);-contribuţiile la fondurile de pensii administrate privat virate de către CNPAS prin

diminuarea conturilor de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat (341,69 mil. lei). Menţionăm că efectuarea acestor viramente a început în luna mai 2008.

19 www.capital.ro, articol din 25.06.200820 www.mfin.ro

10

La accize, faţă de program, încasările au fost mai mari cu 262,42 milioane lei, acest lucru conducând la o depăşire  a programului cu 8,91%. Situaţia detaliată a veniturilor din  accize colectate pe trimestrul I al anului 2009, se prezintă după cum urmează: 21

Accize: 3.206.31 mil lei, din care:La intern: 3.169,31 mil lei Importuri: 36,99 mil.lei

-Produse energetice, 1.607,97 mil.lei-Alcool, distilate şi băuturi alcoolice, 204,59 mil.lei-Produse din tutun, 1.332,75 mil.lei-Cafea, 10,06 mil.lei -Energie electrică, 18,81 mil.lei-Alte produse, 10,13 mil.lei

-Produse energetice, 0,99 mil.lei-Alcool, distilate şi băuturi alcoolice, 6,05 mil.lei-Produse din tutun, 6,27 mil.lei-Cafea, 8,57 mil.lei-Autoturisme, 13,93 mil.lei-Alte produse, 1,18 mil.lei

Situaţia detaliată a veniturilor din  accize colectate pe trimestrul I al anului 2009

21 www.mfin.ro

11

0

200

400

600

800

1000

1200

1400

1600

1800

Produseenergetice

Alcool, distilatesi bauturialcoolice

Produse dintutun

Cafea Energieelectrica

Alte produse

Situaţia veniturilor din accizele colectate la intern pe trimestrul I, anul 2009

0

2

4

6

8

10

12

14

16

Produseenergetice

Alcool,distilate si

bauturialcoolice

Produse dintutun

Cafea Autoturisme Alte produse

Situaţia veniturilor din accizele colectate la import pe trimestrul I, anul 2009

Ponderea cea mai mare o deţin accizele încasate la intern (98,85%). În totalul accizelor încasate cea mai mare pondere o înregistrează accizele din uleiuri minerale (50,18%, din care 50,15% la intern şi 0,03% din importuri), urmate de accizele din tutun (41,67%, din care 41,57% la intern şi 0,20% din importuri), alcool şi băuturi alcoolice (6,57%, din care 6,38% la intern şi 0,19% din importuri) şi cele din cafea (0,58%, din care 0,31% la intern şi 0,27 % din importuri).

12

Bibliografie

1. Bistriceanu, Ghe., “Finanţele agenţilor economici”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2007

2. Vintilă, G., ,,Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale”, Editura Economică, Bucureşti, 2004

3. Talpoş, I., “Finanţele României”, Editura Sedona, Timişoara, 20074. Alexandru, F., ,,Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă”, Editura Economică,

Bucureşti, 20025. Ţâţu, L., Şerbănescu, C., Ştefan, D., Cataramă, D., ,,Fiscalitate de la lege la

practică”, ediţia a V a, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 20086. Tulvinschi, M., “Fiscalitate-Note de curs”, Universitatea “Ştefan cel Mare” ,

Suceava7. Sandu, G., Ciubotariu, I., Apetrei, A., ,,Finanţe – abordări teoretice şi practice”,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 20088. Țâțu, L., Şerbănescu, C., “Fiscalitate şi control fiscal”, Editura Aner, Bucureşti,

2002

13