Vicepresedintele Aliantei Civice contesta comisia de selectie organizata de ministrul Culturii Sorin Iliesiu: "O atitudine ostila proiectelor care prezinta crimele comunismului" 14 februarie, 17:36 Regizorul si vicepresedintele Aliantei Civice, Sorin Iliesiu, a contestat cea mai recenta sesiune a comisiei de selectie numita de ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, pentru evaluarea proiectelor cinematografice in cadrul concursului organizat de Centrul National al Cinematografiei , apreciind ca aceasta a "subevaluat intr-o maniera incalificabila cele doua proiecte prezentate de noi la ultimul concurs". Este vorba de proiectul de film documentar lung-metraj "Experimentul Pitesti. Reeducarea prin tortura" (regia - Sorin Iliesiu; scenariul Sorin Iliesiu, Alin Muresan), care a fost clasat pe pozitia 26 cu nota 5,34. Mentionam ca la sesiunea anterioara de concurs acelasi scenariu s-a clasat pe pozitia 7 (primul sub linie)cu nota 7,58. Alt proiect de film documentar lung-metraj "Stalinism pentru eternitate. Secvente din istoria comunismului romanesc" (regia - Sorin Iliesiu; scenariul - Vladimir Tismaneanu, Sorin Iliesiu) a fost clasat pe pozitia 28 cu nota 5,17. La sesiunea din decembrie 2006 acelasi scenariu s-a clasat pe pozitia 12 (primul sub linie) cu nota 7,67. Ambele au fost respinse de la finantare ."Contestam corectitudinea evaluarii la ultima sesiune de concurs. Semnalam atitudinea din ce in ce mai ostila fata de proiecte care prezinta crimele comunismului, incercandu-se astfel cenzurarea accesului la propria istorie. In mod simptomatic, si alte proiecte cu tematica similara, pecum cele semnate de Lucia Hossu Longin sau Marius Oprea, au fost descalificate, fiind aruncate la coada clasamentului", spune Iliesiu. Cartea "Stalinism pentru eternitate", scrisa de eminentul politolog Vladimir Tismaneanu, este celebra prin corectitudinea cu care radiografiaza regimul comunist din Romania. Evident, filmul ar fi realizat acelasi lucru cu mijloace specifice, arata regizorul. "Contestam corectitudinea membrilor comisiei de selectie, intrucat au dat note minime ambelor proiecte tocmai la criteriile de evaluare obiectiva, unde scenariile trebuiau apreciate cu nota maxima: Originalitatea si gradul de interes si noutate al temei propuse, potential de interes si impact asupra publicului, potentialul de reprezentare internationala. Asadar, chiar la aceste criterii, am obtinut note minime. Comentariile sunt de prisos. Mentionam ca interesul publicului fata de "Experimentul Pitesti" este confirmat de succesul exceptional al cartii recent lansate in librarii: "Pitesti. Cronica unei sinucideri asistate". Cartea este scrisa chiar de co-autorul scenariului, Alin Muresan, arata Iliesiu intr-un comunicat. Experimentul Pitesti - reeducarea prin tortura Potrivit lui Sorin Iliesiu, acest scenariu este scris pentru un film despre "cea mai cumplita barbarie a lumii contemporane". Asa a fost considerat experimentul

Pitesti de catre celebrul scriitor Alexandr Soljenitin (laureat in 1970 al Premiului Nobel pentru Literatura, autor al romanelor Arhipelagul Gulag, Pavilionul cancerosilor, O zi din viata lui Ivan Denisovici). Istoricul Francois Furet, membru al Academiei Franceze, descrie fenomenul Pitesti ca "una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra". In cartea sa, Fenomenul Pitesti (publicata in 1981 la Paris), Virgil Ierunca scrie: "Ceea ce n-a ajuns insa - si inca - la cunostinta tuturor este ca in Arhipelagul romanesc a existat o insula a ororii absolute, cum alta n-a mai fost in intreaga geografie penitenciara comunista: inchisoarea de la Pitesti". Iata un fragment sugestiv din cartea lui Ierunca: "Imaginatia deliranta a lui Turcanu (n.r. - seful tortionarilor) se dezlantuia mai ales atunci cand avea de-a face cu studenti care credeau in Dumnezeu si se straduiau sa nu se renege. Astfel, unii erau botezati in fiecare dimineata: scufundati cu capul in hardaul cu urina si materii fecale, in timp ce ceilalti in jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura pana ce continutul facea bulbuci. Cand detinutul recalcitrant era pe punctul de a se ineca, era scos, i se dadea un scurt ragaz sa respire, apoi era scufundat din nou. Unul dintre acesti botezati caruia i se aplicase sistematic tortura, ajunsese la un automatism care l-a tinut vreo doua luni de zile: mergea in fiecare dimineata si-si baga singur capul in hardau, spre hazul reeducatorilor." Experimentul Pitesti a fost una din cele mai diabolice inventii din intreaga istorie. Conform principiilor comuniste, conducerea partidului comunist si a Securitatii a incercat falsificarea evenimentelor, incercand sa ascunda adevarul. "Unicat" in materie de cruzime Filmul isi propune sa aduca la lumina acest teribil moment al istoriei Romaniei, aproape necunoscut. Iata cum este prezentat pe scurt experimentul Pitesti, in cadrul Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei1 de la Sighet: "In anii 1949-1951, distrugerea elitelor societatii era pe cale de a se infaptui: intelectualii, diplomatii, preotii, militarii, magistratii, politistii, oamenii politici ai vechiului "regim burghezo-mosieresc" erau in inchisori, taranii cei mai gospodari erau deportati in coloniile de munca fortata. Tuturor impreuna, si fiecaruia in parte, li se aplica eticheta de "dusman al poporului". Mai ramasesera tinerii, o forta sociala imprevizibila si care trebuia sa fie anihilata. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitesti, denumit de Securitate "reeducare". Metodele cele mai barbare de tortura psihica au fost aplicate asupra tinerilor detinuti "recalcitranti" - majoritatea fiind studenti, de cele mai diferite credinte politice si religioase, cu scopul de a-i face sa se umileasca reciproc, sa se maltrateze fizic si sa se mutileze psihic, denigrandu-si trecutul. Aceasta operatie diabolica de depersonalizare si de asasinat moral s-a desfasurat cu incepere din decembrie 1949 in penitenciarul Pitesti, continuand apoi, cu o putere mai scazuta, in penitenciarele Gherla si Targu - Ocna.

Victimele sunt transformate in calai, detinutii sunt torturati chiar de prietenii lor, de colegii lor de suferinta. Scopul: "reeducarea" prin distrugerea fizica si psihica, transformarea tinerilor in atei, in delatori ai prietenilor lor. In final, majoritatea celor "reeducati" ajungea sa recunoasca faptul ca merita orice injosire si ca nu se poate reabilita decat partial, devenind ei insisi tortionarii noilor veniti. La cea mai mica ezitare, erau din nou supusi torturilor. Experimentului de la Pitesti i s-a pus capat printr-o ancheta si printr-un proces mamut in anii 1953-1954. Sentinta din 10 noiembrie 1954 condamna la moarte 22 de membri ai comandourilor legionare conduse de Eugen Turcanu (fiind executati 16). In proces nu au fost incriminati ofiterii de Securitate sau de penitenciar care instrumentasera "reeducarea", reprosandu-li-se, doar, in cursul anchetei, "lipsa de vigilenta si neglijenta criminala" care "a permis" experimentul! Intr-un alt proces, din 1957, acesti ofiteri au fost si ei condamnati la pedepse minore, ca ulterior sa fie gratiati, fara sa fie macar amintita vinovatia mai-marilor Securitatii: Teohari Georgescu, Marin Jianu, Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolschi, Misu Dulgheru s.a. Experimentul de la Pitesti este considerat un unicat in panoplia mijloacelor de distrugere in masa a personalitatii umane." Din "meniul" reeducarii Metode utilizate in torturarea detinutilor, in majoritate studenti, pentru obtinerea asa-ziselor "demascari" (preluate din materialul documentar al Memorialului Sighet): Bataia individuala si bataia colectiva in cerc Bataia cu vana de bou, cureaua, coada de matura, piciorul de la prici Agatarea de greutati (40 kg) de spatele "reeducatului" timp de cinci - sase ore Obligarea detinutului sa stea cu ochii fixati pe un bec aprins Smulgerea parului cu dispozitive speciale Strivirea degetelor de la maini si de la picioare Aplicarea picaturii chinezesti Obligarea detinutilor sa consume mancaruri deosebit de sarate urmate de suprimarea apei Obligarea detinutilor sa se bata in cap ca berbecii Arderea talpilor Bataia peste fluierele picioarelor Obligarea detinutului sa linga closetele Obligarea detinutului sa asiste la torturile in colectiv Atarnarea de subsiori cu o ranita de greutati in spate

Asezarea a 15-17 trupuri peste detinutul torturat Bataia cu capul de ciment Obligarea detinutului de a dormi in pozitii fixe inteparea talpii cu acul Obligarea detinutului de a sta in picioare toata noaptea cu fata la zid Obligarea detinutilor sa-si faca necesitatile in gamelele in care primeau mancarea Obligarea detinutilor sa se urineze in gura altor detinuti Mancatul in patru labe direct din gamela, fara lingura, mancarea fiind fierbinte Atarnarea detinutului cu capul in closet Bataia peste cosul pieptului Romania a avut nesansa istorica de a fi locul punerii in scena a celui mai macabru experiment imaginat vreodata de mintea umana. Torturile de la Pitesti si Gherla (si in mai mica masura, de la Canal si Targu Ocna) dintre 1949 si 1951, au atins cote paroxistice beneficiind de experienta acumulata in deceniile precedente de initiatorii si supraveghetorii fenomenului din China pana in Rusia. Actiuni inrudite, denumite in general "reeducare", avusesera loc deja atat in China, cat si in Uniunea Sovietica, insa momentul 1949 a permis imbinarea si dezvoltarea celor mai dure metode din experientele precedente. Filmarile, sub indrumarea fostilor detinuti Conceptia de transpunere cinematografica a scenariului, potrivit lui Iliesiu, va avea la baza editarea alternanta, in paralel si prin insertie, a urmatoarelor materiale, structurate pe urmatoarele sase categorii : In principal, interviuri-marturii cu fosti detinuti politici care, intre anii 1949-1951, au fost victimele experimentului Pitesti. Supravietuitorii au astazi varste cuprinse intre 78 si 85 de ani. Experimentul Pitesti a fost realizat cu peste 1000 de detinuti politici, majoritatea studenti in momentul arestarii. In prezent exista sub 100 de supravietuitori. Astazi, doar o parte dintre ei nu ar dori sa fie filmati. Majoritatea sunt de acord. Am convenit pana in prezent cu circa 30-35 dintre dansii sa realizam filmari de tip interviu-marturie pentru a evoca - pentru filmul nostru documentar - propria experinta prin care au trecut acum 55-58 de ani. Includem in scenariu un fragment dintr-un interviu-pilot realizat de noi in iunie 2007 . Filmarile vor fi realizate astfel incat fostii detinuti politici sa evoce, in fata aparatului de filmat, cat mai mult posibil din intregul adevar, subiectiv si/sau obiectiv, despre ororile experimentului Pitesti. Supravietuitorii vor fi filmati in special la gros-plan, in vedere frontala, astfel incat sa fie pus in valoare orice detaliu sugestiv al chipului celor care au trait experimentul Pitesti, si povestesc in fata aparatului de filmat ceea ce au trait.

In film vor fi inserate secvente cu imagini de arhiva cinematografica (in principal, jurnale cinematografice) din perioada 1949-1951 precum si din anii premergatori, pentru a prezenta contextul istoric al experimentului Pitesti. Se vor realiza filmari la inchisorile unde a fost practicat experimentul Pitesti inchisorile din Pitesti si Gherla, de la Canal si Targu Ocna, precum si la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet. Se vor filma atat cadre generale, cat si detalii sugestive/semnificative. Se vor realiza interviuri cu personalitati culturale de prestigiu (istorici romani si straini, filozofi, scriitori): Se vor realiza secvente de reconstituire a unor metode utilizate in torturarea detinutilor. Din ratiuni de deontologie, dar nu numai din acestea, reconstituirile vor fi facute sub indrumarea unor fosti detinuti politici care au fost victime ale experimentului Pitesti. Se vor filma personaje (maximum 50 de personaje) interpretate de actori, actori-mimi si figuranti, intr-un platou de filmare de dimensiuni relativ mari, cu minimum de decoruri, costume, recuzita generala specifica locurilor de detentie si recuzita specifica anumitor metode de tortura. Reconstituiri cu Dan Puric Pentru momentele-cheie ale reconstituirilor vom apela la o trupa de pantomima ideal, la trupa lui Dan Puric, actorii-mimi avand exceptionala capacitate de comunicare prin expresivitatea corpului. Pentru a mari coeficientul de credibilitate, senzatia de real pe care spectatorul o va avea la vizionarea filmului, imaginea va tinde spre abstractizare. Filmarea se va face in cheie vizuala-abstractizanta: personajele din cadru, respectiv tortionarii si victimele, sau altfel spus - "reeducatorii" si "reeducatii", vor fi filmati in clar-obscur, in silueta, in contralumina - astfel intat umbra proprie sa fie dominatoare fata de lumina minimala proprie. Umbra devine astfel noua identitate a personajelor anonime: o identitatea fara identitate. Imaginea va fi decupata in detalii semnificative si in cadre largi. Imaginea in silueta va fi uneori cea a umbrelor provenite de la personaje in actiune sau a umbrelor proiectate pe un perete cu igrasie, alb-cenusiu, cu tencuiala cazuta pe alocuri, cu denivelari rectilinii sau curbe, astfel incat umbrele sa fie rupte, deformate brusc, avand o dinamica imprevizibila. Umbrele vor fi alungite pe verticala precum personajele lui El Greco, prin filmarea in unghi de aproximativ 45 de grade fata de planul peretelui pe care vor fi proiectate umbrele. Imaginea va respira un aer de sorginte expresionista, dar fara ostentatie, mentinandu-se in limitele credibilitatii necesare imaginii de reconstituire. Modalitatea de filmare va exploata la maximum posibilitatile de transfigurare a umbrei si forta de expresivitate a acesteia. Ulterior, la montaj, muzica acestor imagini va fi, de asemenea, abstracta (muzica de pian); aceasta va fi ulterior mixata cu zgomote ale unor obiecte de tortura, cu zgomote de ambianta, cu "tipete" provenite de la instrumente muzicale (de

preferinta violoncelul, intrucat lungimea de unda a acestuia este cea mai apropiata de cea a vocii umane masculine); sunetul va avea uneori un efect de ecou diminuat; mentionam ca in film nu vor exista strigate/tipete provenite de la voce umana. In acelasi spirit al austeritatii coloanei sonore, cuvintele reeducatorilor si reeducatilor din imagine vor fi inexistente sau minime. Uneori cuvantul rostit va fi inlocuit cu cel scris pe ecran - subtitrare cu rol explicativ sau sub forma de replica, precum in filmele mute. Uneori, peste imaginile de reconstituire va fi suprapusa vocea-document, vocea inregistrata astazi a unui fost detinut politic, care nareaza, evoca, explica - ceea ce vedem. Figuranti cu aspect scheletic, la mare cautare Pentru credibilizarea personajelor interpretate (detinuti subnutriti), se vor folosi figuranti cu aspect relativ scheletic (detinutii care au trecut prin experimentul Pitesti aveau 35-40 de kg) (...) Filmul va avea un comentariu minimal, care va completa - acolo unde va fi nevoie - discursul verbal al interviurilor-marturii care urmeaza a fi filmate. in comentariu vor putea fi inserate scurte fragmente din cartea lui Virgil Ierunca - "Fenomenul Pitesti". Naratorul filmului va fi profesorul Alexandru Zub - academician, presedintele Sectiei de stiinte istorice a Academiei Romane. Acesta, filmat in ipostaze neconventionale, informale, isi va derula discursul narativ atat ca "voce din off", cat si ca prezenta vizuala (in diferite incadraturi: plan mediu, prim plan si gros-plan)(...) Solutia finala, versiunea PCR Prezentam cateva marturii ale unor detinuti, care au trecut prin reeducarea de la Pitesti si Gherla ( preluate din materialul documentar al Memorialului Sighet), cu precizarea ca, desi numeroase, reprezinta doar fragmente, raportat la numarul incredibil al ororilor si, in egala masura, la cel al victimelor care nu au mai apucat sa traiasca si sa marturiseasca (...) "Ce a urmat nu se poate descrie. Nimeni nu ar putea crede, oricine ar spune ca e de domeniul fantasticului: bataie in cap, pentru indobitocire; bataie in fata, pentru desfigurare; mii de lovituri in spate, sub coaste, in plex, la talpi. Zeci de lesinuri si iar de la capat, ore intregi, iar ochiul de la vizeta veghea, veghea mereu. Mi-au zdrobit coastele, plamanii, ficatul, jucau incaltati pe oasele mele, pe rinichii mei." Eugen Magirescu, Moara dracilor. Amintiri din inchisoarea de la Pitesti, p. 15 "Talpile mi se umflasera, mainile la fel, muschii erau rupti si negri, obrazul si capul total desfigurate. De altfel, aceasta era prima figura a lui Turcanu: te desfigura complet, ranjind de placere, si pe urma isi punea in functie celelalte metode. Eram complet negru, nu se mai gasea macar un locsor pe trupul meu care sa nu fie negru." Eugen Magirescu, Moara dracilor. Amintiri din inchisoarea de la Pitesti, p. 16

"Unii au cedat imediat, de groaza puscariei; altii la cateva palme, iar unii la mii si zeci de mii de ciomege si alte chinuri, dar tot au cedat. Chiar si moartea este o dovada ca au cedat, orice ar spune oricine! A depins de constitutia fiecaruia si de locul, ca sa zic asa, ce l-a avut pe scara lui Mendeleev!" Eugen Magirescu, Moara dracilor. Amintiri din inchisoarea de la Pitesti, p. 22 "A urmat demascarea personala. Trebuia sa ma autobatjocoresc, sa spun ca am fost un prefacut, un hot, un escroc, ca i-am mintit pe altii. Mi-am dat seama ce vor si m-am scuipat singur cat au vrut ei." Eugen Magirescu, Moara dracilor, in Memoria nr. 13, p. 39 "in asa zisa actiune de depersonalizare, studentii erau obligati, prin torturi permanente inimaginabile, sa tradeze pe cele mai scumpe fiinte: Dumnezeu, proprii parinti, frati, surori si prieteni. Ei au fost constransi sa bea urina si sa manance fecale! Omul era astfel nimicit. Dezgustat de slabiciunea sa, el nu se va mai putea redresa niciodata in fata propriei constiinte. Durerile erau peste puterile de rezistenta a fiintei umane." Eugen Magirescu, Moara dracilor. Amintiri din inchisoarea de la Pitesti, Editura Fronde, Alba-Iulia - Paris, 1994, p. 6 "stiau sa faca din toate, prilejuri de tortura. Iesitul la WC trebuia executat cu o rapiditate naucitoare. Cei peste 40, cati eram dintre osanditi, eram datori sa ne terminam nevoile in cel mult o jumatate de ora, asa ca nu aveam decat 30-40 de secunde la dispozitie; de multe ori renuntam, amanand pentru a doua zi si pana atunci ne constipam si mai tare". Justin stefan Paven, Infernul Pitesti, in revista Memoria, nr. 22, p. 71 "Cu o furie de nedescris au inceput sa-l loveasca, si cu pumnii, si cu ciomegele, si cu picioarele. si sa-l arunce de la unul la celalalt, pana cand nenorocitul, plin de sange, a cazut aproape in nesimtire si nu s-a mai putut ridica. Dupa ce i-au mai tras cateva picioare in cap, l-au luat doi si l-au zvarlit pe prici, silindu-l sa stea cu mainile in buzunare si cu capul in jos, cum se daduse porunca. A urmat altul, si apoi altul, ca intr-o hora draceasca menita sa nimiceasca si ultima picatura de rezistenta fizica si morala a celor care intrau in jocul lor turbat." Justin stefan Paven, Infernul Pitesti, in Memoria, nr. 22, p. 66 "Mi-am revenit cu greu din starea de lesin, aveam si cefalee cumplita, dureri generalizate, cu un ochi nu mai vedeam, sangele imi curgea din nas si din gura si, ceea ce era mai grav, din ambele urechi; eram pe jos, pe ciment, nu ma puteam misca, am fost luat pe sus si trantit pe prici. in linistea din celula auzeam doar cuvinte disparate din cuvantarea lui Turcanu: banditi, criminali, demascarea sau moartea". Nicu Ionita, Pitesti - agonia unei zile, in Anale Sighet 7, Anii 1949-1953 Mecanismele terorii, Fundatia Academia Civica, 1999, p. 588 "Prin celula se plimbau agitati, cu ciomegele in mana, prietenii si colegii nostri; amara surpriza, crunta deziluzie. La un semn a lui Turcanu s-au napustit asupra noastra; prietenii nostri manuiau batele cu o dexteritate de invidiat si fiecare lovitura era insotita de o agresiune verbala greu de imaginat la niste intelectuali. Am fost tarati jos, calcat in picioare si loviti la nimereala." Nicu Ionita, Pitesti -

agonia unei zile, in Anale Sighet 7, Anii 1949-1953 Mecanismele terorii, Fundatia Academia Civica, 1999, p. 588 "Hrana era de toate zilele, insuficienta si slaba in calitate, era impartita de ei, noua ne dadeau atat cat considerau ca meritam si de mancat o mancam cand si cum voiau ei; fie ni se luau lingurile si eram nevoiti sa sorbim zeama precum cainii, fie ne turnau zeama fierbinte in gura si ne obligau sa o inghitim cat mai repede. Apa nu aveam voie sa bem; eforturile mari ne provocau transpiratii abundente si nu ne puteam potoli setea si era cumplit". Nicu Ionita, Pitesti - agonia unei zile, in Anale Sighet 7 Anii 1949-1953 Mecanismele terorii, Fundatia Academia Civica, 1999, p. 589-590 "Bestia Turcanut care avea 90-100 de kilograme, mi-a tras puternic o palma de am cazut sub oblonul ferestruicii si mi-am spart timpanul; apoi m-au dezbracat, mi-au bagat in gura, cu coada lingurii, obielele murdare, umplandu-ma de sange, mi-au legat cu o funie mainile la spate si cu alta funie picioarele. Ce a urmat nu se poate descrie...bataie in cap, pentru indobitocire; bataie in fata, pentru desfigurare; mii de lovituri in spate, sub coaste, in plex, in talpi. Zeci de lesinuri si iar de la capat, ore intregi, iar ochiul de vizeta veghea, veghea mereu. Mi-au zdrobit oasele, plamanii, ficatul, jucau incaltati pe oasele mele, pe plamanii mei. Dupa prima tura de cateva ore, Turcanu mi-a zis: "Cat Dumnezeul ma-tii vrei sa mai stau eu in puscarie din cauza ta, ma? Ori iti faci demascarea, ori, daca nu, te duci ingeras, dupa altii de-alde tine". Si a inceput a doua tura. Am lesinat. Ceva mai era viu in mine, caci stiu ca mi-am zis: "sunt mort si asa e pe lumea cealalta". Era un fel de euforie. M-am trezit udat cu apa si legat de teava caloriferului, care era acolo de forma". Eugen Magirescu, Moara dracilor, in Memoria nr. 13, p. 38 "Momentul culminant al acestui calvar l-a constituit insa pedepsirea bietului Nita Cornel, in seara zilei de 28 februarie 1950...Turcanu a asmutit haita asupra lui. Repezindu-i cativa pumni, l-a varat intr-un cerc format din 6-7 tortionari care l-au luat in primire cu pumnii si picioarele, zvarlindu-l de la unul la altul ca pe o minge, pana cand a cazut jos ametit...Turcanu se plimba furios si se gandea la o noua metoda de schingiuire, il auzim ca se da ordin ca sa i se lege mainile la spate si-i face semn lui Vasile Puscasu, namila care avea cea mai mare forta dintre ei, sa-l ridice in sus. Urcandu-se cu picioarele pe marginea priciului, Puscasu il prinse de mainile legate si rasucindu-l, il suspenda in aer, intr-o pozitie care sugerea imaginea crucificarii. Bietul copil, cu capul complet varat in piept, a mai avut puterea sa scoata un strigat sfasietor in momentul cand i s-au luxat bratele, apoi facea eforturi disperate sa traga aer in piept. in jurul lui vreo patru sau cinci tortionari ii loveau cu ciomegele, cu un sadism ingrozitor, peste cap, peste picioare, intr-o infernala pofta de distrugere a vietii. Dupa cateva zeci de lovituri iau dat drumul sa cada de la inaltime. S-a prabusit inert, cu fata la pamant, fara sa se mai poata misca din loc". Justin stefan Paven, Infernul Pitesti, in Memoria nr. 23, p. 69. (...) "Demascarea a urmarit secatuirea memorie, spalarea creierului, renuntarea la credintele si idealul pe care le-ai avut, renegarea modului de viata in care te-ai

format, condamnarea societatii in care ai trait, lepadarea de familia ta si invinuirea parintilor tai, a fratilor si surorilor tale de cele mai abjecte fapte, cu alte cuvinte s-a urmarit stergerea circuitelor logice si distrugerea modelelor interne ale lumii in care ai trait si care iti apartinea. Reeducarea a urmarit formarea altor circuite logice si un alt model intern al lumii inconjuratoare, o lume asa cum o doreste partidul si care te asteapta la eliberare. Din pacate, in mare parte, s-a reusit." Nicu Ionita, Teroarea - psihofiziologie si psihopatologie, in Anale Sighet 7, Anii 19491953 Mecanismele terorii, Fundatia Academia Civica, 1999, p. 29 (...) "Fata lui Turcanu se congestioneaza, privirea parca ii varsa foc, trupul ii tremura. Cred ca nu am vazut in viata mea o privire atat de fioroasa ca cea pe care o are el acum! Se repede, mai mult se arunca, asupra medicinistului militar. Ca la comanda, Puscasu, Steiner, Gherman si Patrascanu sunt in spatele lui. Turcanu il trage de gulerul hainei pana in mijlocul camerei. E de statura mijlocie, cu trasaturile fetei regulate. E culcat pe podea; degeneratul ii insfaca gatul in maini, il izbeste cu capul de ciment. Cinci-sase lovituri. Se lasa cu toata greutatea pe gatul victimei; il stranguleaza. Medicinistul horcaie, se zbate in stransoarea mainilor lui Turcanu il tine asa mult (notiunea timpului n-o mai am)... il dezbraca la piele... sase din echipa de batausi se aliniaza la o distanta de un metru unul de altul. In fata lor, la doi metri, alti sase. Toti au in maini bate si curele. Medicinistul e legat la gura cu un prosop innodat strans la ceafa...Dupa un timp, pe spinare si pe picioare pielea-i e rupta. Sangele se prelinge pe picioare in jos. Cimentul e rosu..." Grigore Dumitrescu, Camera 4 Spital Pitesti, in Memoria nr. 3, p. 25 (...) "La Pitesti, prima data in viata mi-am dorit moartea si mi-am dorit moartea cum nu se poate mai cu ardoare, dar mi s-a luat si acest drept, aceasta posibilitate de a muri" Marturia lui Tudor Stanescu. Almira Enuta, Fenomenul Pitesti in varianta romanesca, in Anuarul de Istorie Orala, I, Presa Universitara Clujeana, Cluj Napoca, 2000, p. 386 (...) Turcanu: "Fecioara Maria, marea curva" "Turcanu nu isi abandona victima, pana nu o trecea printr-o alta serie cumplita de incercari. Capul victimei infundat in tineta cu fecale si tinut acolo pana la sufocare, victima pusa in patru labe, obligata sa manance din gamela, fara sa se ajute de lingura, porceste; pusa sa-si faca nevoile in gamela in care la pranz se va servi polonicul cu arpacas; amestecul trebuia mancat, in caz contrar, daca l-ar fi varsat, urma sa-l stranga cu limba de pe dusumea. Cand victima era un fost student la Teologie, sau o persoana cu o anumita traire religioasa, era pus sa se inchine la fundul gol al unuia dintre cei reeducati, numind acel fund icoana si obligat sa-l sarute. Trebuia sa eticheteze pe Sfanta Fecioara, "marea curva", pe Isus Cristos "marele idiot rastignit pe cruce" . Daca se stia ca victima isi iubea parintii, Turcanu, provocator, il invita: Ia spune, ma X, cum te-ai culcat cu maica-ta? sau Ia

spune cum l-ai surprins pe taica-tu violand-o pe sora-ta? Victima, dupa ce trecea prin purgatoriul reeducarii, nu era niciodata abandonata, ci era si ea atrasa in tagma calailor. I se dadea pe mana cea dintai victima introdusa in camera. Cunoscand bine toata gama de torturi la care el insusi fusese supus, calaul (...) era poftit de restul tagmei sa faca dovada ca este intr-adevar apt pentru o viata noua. Daca nu isi facea cum trebuie datoria, devenea din calau iarasi victima". Ion Balan, Regimul concentrationar din Romania, 1945-1964, Fundatia Academia Civica, 2000, p. 225 (...) "Era injosita, batjocorita demnitatea umana: erai vopsit pe fata cu pasta de dinti sau crema de ghete, ti se punea un colac de WC in gat si erai obligat sa reciti poezii de autobatjocorire; daca aveai deranjat stomacul, cand stateai pe tineta, erai admonestat ca esti un nesimtit, ca ai stricat aerul; te obligau sa lingi closetul; erai tinut fortat cu capul in hardaul cu urina si excremente, pana la sufocare; erai pus sa te tragi cu altul de organele genitale sau unul din ei iti baga in gura penisul sau; daca te scapai pe tine in timpul bataii, erai obligat sa-ti mananci fecalele si sa lingi izmenele murdarite sau sa mananci fecalele altuia din propria-ti gamela pentru mancare, fara sa ti se permita apoi s-o speli; erai constrans sa te saruti reciproc, cu altii in fund; erai silit sa urinezi unul in gura celuilalt; cand cereai apa, ti se dadea urina de la tineta sau se urinau in gura ta, sau erau pusi ceilalti sa te scuipe in gura; erai obligat sa te scuipi reciproc cu altul in fund apoi sa te lingi acolo unul pe altul; te ungeau pe la gura si in gura cu un bat uns la WC in materii fecale; erai silit sa-ti bagi degetul in fund si apoi sa-l sugi." Costin Merisca, Tragedia Pitesti. O cronica a "reeducarii" din inchisorile comuniste, Institutul European, Iasi, 1997, p. 70-71 "Daca moartea ar fi venit insa imediat, ar fi fost mult mai usor, dar tortura continua. Iar cand nu mai aveai pe nimeni ca sa te mangaie si sa-l stii alaturi de tine, timpul devenea insuportabil." Dumitru Gh. Bordeianu, Marturisiri din mlastina disperarii. Pitesti, volumul I, Editura Gama, Bucuresti, 1995, p. 100 (...) "Culmea degradarii a fost atunci cand o parte din noi au fost fortati sa manance fecalele altuia. S-a ajuns atat de departe in aceasta nemaipomenita degradare incat unii dintre noi au preferat sa manance propriile fecale, pentru a nu fi obligati sa le manance pe ale altuia. Aceasta siluire paranoica a durat vreo trei saptamani, iar pentru altii cateva luni, timp in care am fost atat de crunt batuti pentru ca refuzam sa ne supunem, incat aceste saptamani au fost pentru noi inceputul unui delir colectiv." Dumitru Gh. Bordeianu, Marturisiri din mlastina disperarii. Pitesti, volumul I, Editura Gama, Bucuresti, 1995, p. 140-141 (...)

Infernul credinciosilor Spectacolele pe teme religioase, liturghii negre puse in scena de Pasti ori de Craciun, ii ingrozeau pe detinuti. In asemenea ocazii, cel mai mult aveau de suferit studentii la Teologie, costumati in "Hristosi" imbracati in sutane si patrafire manjite de fecale. Ei erau pusi sa faca "impartasanii" cu urina si fecale, iar in loc de cruce li se confectiona un falus din sapun, pe care toti ceilalti erau obligati sa il sarute. De pe margine erau interpretate cantece bisericesti cu texte scabroase, in care locurile comune erau insultarea lui Iisus si a Fecioarei Maria, uneori detinutii fiind dezbracati la pielea goala. Unii supravietuitori povestesc chiar ca s-a procedat la inversarea poruncilor din decalog ori la interpretarea lor malitioasa. Un student la Teologie a fost imbracat de Pastele anului 1950 cu un cearsaf manjit cu excremente, legandu-i-se in acelasi timp de gat un falus din sapun in fata caruia toti participantii la sceneta trebuiau sa se prosterneze. O "femeie" ii turna "mir" in cap (fecale), iar "Iisus" impartasea fecalele "ucenicilor" spunand: "Luati, mancati, acesta este trupul meu". (...) Se regizau si scenete sexuale Fireste, si ele la ordinul lui Turcanu. In Vinerea Mare, el imparte rolurile: "asinul" e felat de "Maria Magdalena", "Iosif" sodomizeaza "asinul", care la randul lui sta cu botul in poalele "preacurvei fecioare Maria", sodomizata concomitent de "Iisus". Reeducatii, in frunte cu Turcanu, manifestau o placere draceasca in a batjocori pe cei mai credinciosi, porecliti "misticii". Asemenea scene aveau un efect teribil asupra victimelor, care gaseau, de regula, singurul sprijin in credinta. Or, dupa participarea la liturghiile negre, intreaga lor credinta era zguduita din temelii nu pentru ca ar fi participat afectiv la aceste mizanscene, majoritatea actionand robotizat, ci dintr-un sentiment firesc de vinovatie si rusine. Preotul P.K., unul dintre cei mai batjocoriti detinuti din Gherla, i s-a confesat printre lacrimi lui Octavian Voinea, care incerca sa il incurajeze: "Domnule Voinea, am cosmaruri. Nu pot dormi noaptea. Am pacatuit impotriva lui Dumnezeu comparandu-ma cu Iisus Hristos. Un glas de diavol imi suna mereu in ureche ca eu am suferit mai mult decat Hristos". K. i-a povestit ca a fost batut la talpi si pe tot corpul gol, obligat sa alearga fara haine in jurul camerei si sa strige: "Pravalia mea a fost biserica, oficina de comert". Liderul camerei a pus vreo 20-30 de oameni sa isi faca nevoile: "Banditilor, pregatiti-va sa va cacati!", iar K. a fost pus sa le manance pe toate: "O viata intreaga ai mancat cacat in amvon, acum sa-l mananci in fata noastra ca sa te vedem!". Supliciile nu s-au incheiat aici, caci acelasi agresor a pus un hardau cu materii fecale in mijlocul camerei, l-a acoperit cu o patura si l-a obligat pe parintele K. sa faca impartasania cu "trupul si sangele lui Hristos", in timp ce agresorii ii strigau in batjocura: "Ia-o parinte pe glasul al patrulea sau al cincilea. Eu cantam popeste iar ceilalti torturati constituiau corul corul blasfemiei - pe patru voci". Dupa slujba de sfintire a murdariei din hardau, i sa dat o lingura cu care trebuia sa serveasca pe toata lumea zicand: "Se impartaseste robul lui Dumnezeu cu trupul si sangele lui Hristos si se va curata". (...)

Eugen Turcanu Dupa ce actiunea de reeducare daduse gres la Targu Ocna, Brasov si Canal si fusese stopata la Pitesti, a venit randul Gherlei sa opreasca oroarea. in decembrie 1951 Turcanu si alti zece colaboratori ai sai au fost dusi la Jilava pentru cercetari. Detinutii care colaborau cu Securitatea si administratia penitenciarelor s-au simtit inselati si amagiti. Nascut la 8 iulie 1925 in Darmoxa, Eugen Turcanu era casatorit si avea un copil cand a fost condamnat la 5 februarie 1949 de catre Tribunalul Militar Iasi la 7 ani de inchisoare. Legaturile sale cu Miscarea Legionara au fost mai degraba vagi, insa exploatate la maximum de comunisti atunci cand a trebuit scos tap ispasitor pentru crimele din Pitesti si Gherla. Dupa 1941 nu ne-a ramas nici o marturie despre vreo actiune de-a sa alaturi de legionari sau de Fratiile de Cruce. Turcanu avea cinci frati. S-a casatorit cu fata unui avocat bucovinean, legionar, insa imediat dupa 23 august 1944 a inceput sa cocheteze cu comunistii. Se pare ca s-a inscris in U.N.S.R., asociatie studenteasca procomunista, dar si in cadrul Partidului Muncitoresc Roman. Printre fostii detinuti politici au circulat numeroase zvonuri legate de activitatile sale in perioada 1945-1948, conform carora ar fi frecventat un santier de munca si indoctrinare comunista in Bulgaria si o scoala de diplomatie, beneficiind de suportul lui Emil Bodnaras. Turcanu renuntase la simpatiile copilariei pentru Legiune (avea 16 ani cand a renuntat la activitatea in cadrul Fratiilor de Cruce) si se angajase pe un cu totul alt drum, intuind evolutia istoriei. Ne-au ramas mai multe descrieri ale persoanei sale, realizate de victimele sale. Dumitru Bordeianu il infatiseaza drept "un barbat frumos, iesit din comun, cu capul mare insa cu trasaturi fine, fruntea lata, buze senzuale, parul castaniu spre blond, ondulat si nasul de tip clasic, grec. Ochii mari, exagerat de mari, albastri, erau foarte expresivi. Cand se incrunta, te inspaimanta. Barbia specifica tipului voluntar. Radea arareori si rasul lui era placut, atragator. Corpul bine proportionat parea corpul unui atlet de performanta. Cand iti da un pumn sau o palma, te dobora la pamant. Cand se enerva era atat de crud, ca distrugea totul in calea lui, ca un ucigas feroce. Mai era apoi si de o inteligenta iesita din comun si cu o memorie formidabila. isi aducea aminte de tot ceea ce declarase fiecare student in Pitesti si Gherla. Era insa atat de satanizat ca nu mai stiai ce sa crezi despre el. Lam asemuit unui inger cazut. Vointa de putere cu orice chip il dusese la nebunie. Devenise o bruta degradata si satanizata". Altii au remarcat trasaturile sale de caracter: "Era inzestrat cu o vointa si cu o inteligenta remarcabile, dar lipsit total de scrupule si stapanit de o grandomanie fara de margini: era in stare sa se foloseasca de orice mijloace pentru a-si atinge scopul. Cand era vorba de interesele lui, nu cunostea nici simtul echitatii si nici mila". A fost inchis la Suceava in iulie 1948. S-a exprimat in mai multe randuri ca actiunea lui Bogdanovici, pornita in toamna lui 1948, nu isi avea sensul cat timp procesele lor nu fusesera judecate, asa incat a stat in expectativa, urmarind desfasurarea evenimentelor. Odata ce condamnarile au inceput sa curga si s-au dovedit a fi mai mari decat se asteptau cei mai multi, Turcanu a preluat initiativa si

i s-a alaturat lui Bogdanovici in incercarile acestuia de a colabora cu administratia, impulsionat si de agitatia pe care acesta o produsese printre unii ofiteri de la Bucuresti. Dan Lucinescu spune ca Turcanu actiona oarecum in paralel cu Bogdanovici si ca era manat de un sentiment al vendetei: arestat dupa dezvaluirile din mai 1948, a cautat sa se razbune pe legionari, iar Bogdanovici s-a constituit intr-un impediment in acest sens, datorita concurentei pe care i-o facea. A creat Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste, in februarie-martie 1949. Adauga in declaratie ca avea chiar si un caiet in care isi nota activitatea zilnica si concluziile. Turcanu declara in ancheta ca l-a inlocuit pe Bogdanovici la conducerea actiunii pentru ca el era "cel mai indicat sa o conduc, datorita pozitiei mele, ca eram fara activitate legionara din 1946, ca fusesem strecurat in P.M.R. si ca eu eram hotarat sa conduc acea actiune", dar se tradeaza ca avea unele informatii de la autoritati atunci cand afirma ca "acea actiune eu am condus-o ca in eventualitatea cand se va putea intreprinde de catre stat o astfel de actiune, sa poata gasi la Suceava elemente pregatite si organizate in inceputul unei astfel de actiuni". A ajuns la Pitesti in aprilie 1949. A participat direct la torturarea a sute de detinuti in Pitesti, conducand comitetele de agresiune in majoritatea camerelor, dat fiind ca se bucura de libertate de miscare in penitenciar. A fost transferat la Gherla in august 1951 cu un ultim transport din Pitesti si s-a adaptat situatiei gasite la fata locului mai degraba de nevoie, intrucat Popa tanu controla "reeducarea". Turcanu realiza ca planurile manipulatorilor din umbra s-au schimbat si incepea sa fie prudent. intr-o discutie avuta cu Popa la scurta vreme dupa sosirea sa in Gherla, i-a atras atentia acestuia ca daca vor fi intrebati vreodata despre actiune "sa ne sinucidem. Mai bine sa mori decat sa ajungi un tradator", avertizandu-l sa fie oricand pregatit pentru asta, iar la sfarsit l-a amenintat razand: "Vezi sa nu te confund vreodata cu Bogdanovici". A fost ridicat din Gherla in decembrie 1951 si dus la Jilava pana la proces. Personalitate complexa, Eugen Turcanu a fost abil manevrat de catre adevaratii dirijori ai actiunii din Pitesti, care i-au speculat la maximum setea de razbunare pe cei care l-au aruncat in inchisoare. Dintr-un barbat casatorit si cu copil mic acasa, cu frumoase perspective de cariera politica, el s-a trezit cu o condamnare de 7 ani pentru vechi contacte cu tineretul legionar, astfel ca acestia au devenit principala sa tinta, intocmai pe placul autoritatilor comuniste. In acelasi timp, ambitia, vanitatea, lipsa de scrupule si cruzimea patologica l-au recomandat pentru a conduce torturile. Turcanu era nu doar inteligent, ci si un bun psiholog, fiindca stia cum sa vorbeasca cu victimele sale. Pe Visovan l-a amenintat ca ii pregateste ceva special, astfel ca acesta a trait cu spaima in suflet pe tot parcursul batailor. Altuia, pe care il vazuse mai firav si mai usor de speriat (era filosof ca formatie), i-a spus ca de el nu se va atinge, intrucat va ceda de unul singur, lucru care avea sa se intample intocmai dupa ce a asistat la torturile colegilor sai.

Puterile lui Turcanu l-au transformat in proiectiile victimelor sale intr-o zeitate atotputernica, el fiind hulit si adorat in acelasi timp de catre detinutii care treceau prin mainile lui. Puterea sa de fascinatie actiona si dupa ani de zile, cand era deja executat: Dan Dumitrescu si Aristotel Popescu erau atat de ingroziti de ideea ca Turcanu ar putea sa apara in celulele lor din Jilava pentru a relua bataile, incat denuntau fara incetare pe toti detinutii ori gardienii care nu aveau o comportare adecvata. Dementa i-a impins pana la a refuza painea lasata pentru ei la toaleta de catre vecinii de celula, fiindca nu puteau accepta ideea ca Turcanu murise si suspectau permanent ca erau supusi incercarilor. A fost executat in 1954. Tudor BORCEA

Un tnr regalist in demascri: Justin Paven Justin tefan Paven, astzi episcop al Bisericii greco-catolice, a ajuns n pucrie la vrsta de douzeci i patru de ani, ca membru al unei organizaii studeneti regaliste, numit "Stema rii", dup titlul unei reviste al carei na fusese, ca i redactor unic, alturi de Titus Pittini, rspunztor de grafica i machetarea ei. "Iniiatorul organizaiei noastre, un avocat de orientare socialist, Vladimir Corbasca, ncercase s participe la alegerile din 1946, cu un partid nfiinat de el, dar nentrunind numrul de adepi, nu fusese nscris pe liste. n ateptarea unor eventuale noi alegeri, ncercase cu noi s-i formeze cadre pentru o platform de viitor" (p. 29). Pentru aceast activitate a primit o condamnare de trei ani. nc de la acest prim citat, se face simit nclinarea autorului spre duhul blnd ironic i abia flfind delicat ntre gnd i cuvnt. ntreaga scriere este alert i impregnat de acelai spirit ironic, cel puin nainte de rememorarea nceputului reeducrilor. Ea intr de la primele rnduri n materie, fr introducere, trntind n capul cititorului ordinul caraliilor, resimit ca o lovitur, aa cum i izbise i pe cei arestai. "- Mic-te mai repede, banditule, i ine mai aproape! Cu pistoalele automate strnse n poziia de a trage imediat n cel care ar fi fcut un singur gest de ieire din rnd, miliienii tineri, pregtii cu mult grij i responsabilitate ideologic, se sileau s-i arate zelul de combatani n lupta pe care 'partidul' o declanase contra "trdtorilor i dumanilor patriei". Mergeam de-a valma, nghesuii unul n altul, cu cte o boccelu, silindu-ne s nu 'ieim', apropiindu-ne de cordonul amenintor cu moartea al celor ce "i fceau datoria"ctre ...patrie, adic partid.

Drumul cobora ntr-un debleu, la captul cruia, sub nivelul pmntului, se aflau nite ziduri groase de cetate, cu creneluri i ferestruici de intire, strjuite de pori masive i grele. Pe frontispiciul acestei intrri n lcaul care-i deschisese flcile s ne nghit ca un balaur, o inscripie rmas din vremuri ndeprtate arta vechea destinaie a edificiului: FORTUL 13 JILAVA . Lng mine, un mucalit care privea cu un zmbet ironic panorama supliciului ce ne atepta n hruba aceasta, murmur printre dini: - Fortul 13 e cu ghinion!, adugnd apoi cu un glas profund teatral: Lasciate ogni speranza, voi che entrate!"(p. 5-6). Ironia nu este doar citat, ci rsare, jucu, i din comentariul din umbr. "eful camerei ddea raportul: - S trii, domnle ef, camera '4 Spital' se prezint cu un efectiv de 60 deinui! i la salutarea 'efului' trebuia s rspundem n cor: - S trii! Dup un timp s-a desfiinat obiceiul acesta cu "s trii", pentru c s-a spus c n-ar fi fost cazul s triasc att ct le doream noi"(p. 29). Autorul, sensibil ca un termometru la ironie, o reine toat viaa, cum stau lucrurile cu aceea a gardianului care a ptruns cel dinti n celula unde se dezlnuiser pentru prima oar btile asupra grupului din care fcea Justin parte. Militarul se adres lui urcanu, mustcind a grimas: "Da' ce sunt aa de suprai, m, bieii tia ai ti, azi? Ce, nu le-a plcut ciorba?!..." (p. 36). Referitor la eful reeducrilor, consemneaz: "Era deosebit de inventiv n a scorni i aplica cele mai cumplite suplicii, de la simpla btaie cu pumnul pn la silirea de a-i mnca excrementele pe care osnditul nu i le putuse reine din pricina durerilor. (...) n mijlocul unei haite de fiare feroce care rnjeau satisfcute i fceau haz de spasmele osnditului obligat la asemenea monstruozitate, i ddeau la urm cutia cu urin de la tinet "ca s-i dreag gustul"! (p. 40-41). Cea mai fin catifelat ironie transcris, surprins la ceilali deinui, se refer la Canalul Dunre-Marea Neagr: "Se zvonise c urma s fim selecionai (...); fiecare era dornic s ajung la acel "El Dorado"unde se spunea c existau 'vorbitor', pachete, scrisori, mncare suficient i via n aer liber. Pentru noi aprea ca un fel de 'Pmnt al Fgduinei' i chiar i se spunea n glum: 'Canaalul' "(p. 70).

Asupra noilor venii la Jilava a planat ca un corb alb un zmbet ambiguu, dintr-o lume strin, unde ni se ese, spimntos, destinul: fur ndreptai ctre "Reduit, (...) plasat n centrul fortificaiei. Ca o ironie a soartei, avea form de ...inim"(p. 8). Titlul lucrrii e smuls dintr-o disperare concretizat n vorbirea cu sine, consemnat la p. 43: "Doamne, Tu ai suferit doar o noapte i o zi, iar pe noi ne lai s fim chinuii atta timp pe crucea aceasta!... Dumnezeule, de ce ne-ai prsit?!... ""Dumnezeul meu, de ce m-ai prsit? Reeducri - Camera 4 Spital Piteti i trei sonete nchinate autorului de Mihai Rdulescu"; [Bucureti, Editura Ramida n colaborare cu Editura Majadahonda, 1996]. Justin tefan Paven este un dibaci mnuitor al limbii literare - bogat i proaspt fr ostentaie -, care-l slujete cu credincioie, niciodat ieind n frunte, ci ajutndu-l a izbuti un tur de for scriitoricesc, anume s-i redacteze amintirile n dou stiluri - iniial acela al naivitii i curiei vrstei ce nu cunotea nimic din atrocitile la care urma s-l expun sistemul, urmtorul - acela al sfierii aduse de o maturizare pripit i complet neateptat, ntre ele necscndu-se vreo falie disonant, dimpotriv al doilea decurgnd, n ritmul vieii nsei, din cel dinti. Iat o prob din substana stilului adolescenei ntrziate pomenit. "Dezbrcai complet, n pielea goal, treceam zgriburii, pe rnd, n faa unui miliian care ne scotocea bgjelul cu haine, verificndu-le pe la toate custurile ca nici mcar un ac de cusut s nu ajung n celul. La sfrit, ni se cerea s ne aplecm cu fundul ctre miliian, s vad dac nu cumva aveam ceva introdus n anus. Dei emoia impactului brutal cu asemenea situaii necunoscute de mine pn atunci era destul de vie, m nsoea permanent curiozitatea, ca la lectura unui roman senzaional, cnd ateptam cu interes evenimentele de pe pagina urmtoare. Dorina de a m rentlni cu prietenii m fcea s nu acord prea mult importan brutalitilor de moment ale miliienilor, fiind pregtit sufletete pentru orice surpriz m-ar fi pndit" (p. 7). Retrirea ingenuitii de atunci e splendid nduiotoare, n acelai timp nelipsind din ea luarea de sine peste picior. "Dan Cernovodeanu, (...) ef de promoie n clasa Regelui Mihai (...) ne promitea s vorbeasc Regelui despre noi, cei ce ne-am sacrificat tinereea pentru regalitate, i-mi simeam inima plin de mndrie la gndul c Regele va auzi i numele meu"(p. 10). Posibilitile sale de portretist se mrginesc la a schia din fug dou-trei linii principale, necesare pentru o spum de imagine gritoare. "l chema U Paraschiv; avea vreo treizeci de ani, fost poliist, nalt, usciv, poate din cauza maltratrilor prin care trecuse la anchet i pe care mi le povestise pe nersuflate n duba ce ne adusese de la Securitatea din Uranus" (p. 6). Sau figura unui preot greco-catolic maramurean, al crui nume l-a uitat. "Un om deschis, cu un permanent zmbet pe buze, gata s ajute pe oricine l vedea ntr-o strmtoare i mai ales s spun un cuvnt de ncurajare.

Optimismul lui era de alt natur dect al intelectualilor cu vederi politice. El i ntemeia buna speran pe texte evanghelice i simeai c spusele sale aveau o autoritate care depea vremelnicia momentului. Pe el l-am auzit vorbind despre Sf. Fecioar cu o cldur cum nu mai ntlnisem pn atunci. Fa de imaginea pe care o aveam eu despre Ea, mai mult ca o realitate iconografic, modul intim i cald cum nfia el prezena Ei n viaa noastr reprezenta pentru mine o noutate ce m captiva"(p. 13). Dac portretele sale dau seama de nfiarea general a omului, ori de purtarea lui, Justin Paven surprinde i modificrile impuse portretului de mprejurri: "Iosif Iosif, un tnr blond, care intrase n carantin ceva mai trziu dect noi i care sttea toat ziua foarte tcut i retras i se uita mereu pe fereastra ce da n curtea interioar, ateptnd parc s se petreac ceva acolo, devenise alb la fa, ca varul, i-l cuprinsese un tremur nervos, plimbndu-se de colo pn colo i ncercnd s se stpneasc. La comentariile noastre ngrozite nu spunea dect att: - O s vedei voi!... o s vedei" (p. 25); asupra aceluiai va insista Marcel Petrior, dup cum vom vedea n ultima parte a acestui volum. Descrierile sunt rare, la fel de sobre ca i portretele, dar constatm c autorul tie descoperi un spaiu nou i cu alt sim dect vzul universal folosit, n cazul de fa cel olfactiv: "Ca dintr-o etuv sub presiune, m-a izbit o duhoare de abur mirosind greu a urin i sudoare". Simul mirosului deseneaz preambulul receptrii vizuale: "Pe cele dou pri ale unei ncperi lungi de vreo 20 metri, se gseau priciuri de lemn suprapuse, lsnd un coridor ngust la mijloc. Vreo sut cincizeci de deinui n pielea goal, purtnd doar un chilot sumar, zceau nirai pn la refuz, de o parte i de alta a acestor stelaje. Aplecndu-se s vad cine a intrat, semnau cu nite osndii dintr-o galer roman, crora le lipseau numai vslele"(p. 8). Auzul nu absenteaz nici el de la conjuraia mijloacelor de receptare a realitii celei noi: "Deodat, n linitea nopii, se auzir nite strigte de durere..., apoi altele i altele, ntr-un vacarm de urlete disperate ce lsau impresia de a fi cuprins ntreaga nchisoare. Am srit cu toii nspimntai, netiind ce se petrecea. Primul gnd, mprtit de la unul la altul, a fost c s-a dat ordin general pe nchisoare de a se bate n noaptea Crciunului i ateptam ngrozii s se deschid ua i s intre miliienii cu ciomegele, s ne cspeasc" (p. 24). Finalmente: "Torionarii se retrgeau n paturile lor, iar noi rmneam n grija plantonului care se plimba n tcere, cu pai sacadai prin fa noastr" (p. 42). Dup cum procedm n toate prezentrile de fa, vom culege datele portretului lui Eugen urcanu i din textul prezent, omul lui Nicolschi obsedndu-ne i intrigndu-ne n aceeai msur ca i pe victimile demascrilor iniiate de el n rndurile tineretului studenesc (cu osebire legionar) la Piteti. "n cursul zilei (de 21 ianuarie 1950; n. n.) cineva mi-a atras atenia s fiu mai prudent n conversaii i n special mai circumspect fa de cteva persoane, dintre care mi-a pomenit pe unul care ar fi fost mai periculos. Era un tip robust, bine legat, de talie mijlocie, cu o figur rotund i ochi albatri. Fusese student n Drept, la Iai, i pe traista n care i inea lucrurile scria: Eugen urcanu, str. Valea Seac 9, Cmpulung. Sttea foarte retras, i-i petrecea mult vreme privind pe fereastr, gnditor i ntunecat (...).

Dac nu mi s-ar fi spus c era un informator periculos, dup figur nu prea a fi om ru i n conversaie era chiar plcut"(p. 29-30). n continuare se adun variate impresii despre el, risipite ici i colo, din care se deduce un portret caracteristic. El, "ddea ordinele i njura ca un ieit din mini" (p. 31); "nsoit de doi vljgani ncruntai, profitnd de acel moment de surpriz, i amenaja terenul de btlie. Lua pe fiecare deinut n parte, i cerea s-i aduc bagajul de unde-l avea pus i-i stabilea un loc pe prici, acolo unde hotra el. Socotea operaia n aa fel nct s nu stea alturi doi din aceai organizaie, ntrebndu-i dac se cunoteau mai demult" (p. 32). Decreta (p. 33); era "stpn pe situaie" (idem); "se plimba ca un lup hmesit (...) i cuta o victim"(p. 33) pe care o tra, "cu civa pumni n cap, (...) n mijlocul ctorva ciraci"(idem); emitea sentine (p. 37), inea alocuiuni (idem); "niciodat nu era mulumit de sinceritatea rspunsurilor noastre i, n cazurile mai grave, bietul nenorocit era ntins pe o mas lung, n mijlocul camerei, i lovit cu ciomagul i cureaua pn fcea de el de durere" (p. 40). Umorul lui const ntr-o ironie nepotrivit i amenintoare: "Cnd a venit la mine prima oar, m-a ntrebat cum m chema. - Paven Justin, am rspuns, cuprins de emoie. - "Paven", ce nume e sta? De unde eti? - Eu sunt din Bucureti, dar numele meu e originar din ara Moilor. Bunicul meu era din Cmpeni. - Aha, eti mo! Ai grij s nu-i tai eu mou'!..., s-a retras zmbind, lsndu-m s bnuiesc c nu m mai socotea printre cei care ar fi putut s-l intereseze"(p. 46). Importana memoriilor intitulate "DUMNEZEUL MEU DE CE M-AI PRSIT" const n faptul c autorul a fost martor al morii lui ura Bogdanovici. Toi memorialitii reeducrilor socotesc de datoria lor s aminteasc de acea crim i, eventual, s-o descrie - conform legendelor (fr a specifica, deobicei, c acesta era statutul informaiilor lor); pentru prima oar cineva a asistat la ultimile clipe ale iniiatorului reeducrilor i aduce o mrturie exact asupra lor. "mpreun cu noi fusese adus i Bogdanovici, care abia se mai inea pe picioare. Era ntr-o stare de slbiciune jalnic, de nedescris. Avea aspectul unui caectic, dar nu att din lipsa de mncare, ct mai ales din tratamentul de violene la care fusese supus. Acum urcanu l lsase n pace, dar nenorocitul nu s-a mai putut redresa. ntr-o zi n-a mai fost n stare s se ridice n capul oaselor i a fost nevoie s fie hrnit de alii. mi amintesc cu ct atenie caritabil se ocupa de el Georgic Georgescu, dndu-i toate ngrijirile pe care condiia claustrrii noastre le ngduia, dar n-a mai rezistat mult. Sttea ntins pe prici, cu ochii aproape imobili, privind undeva, dincolo de tavan, i nu scotea un cuvnt. n tot timpul ct am stat cu el, nu l-am auzit rostind dect cteva cuvinte. Se putea citi pe faa lui o amar descurajare care cred c a contribuit n mare msur la grbirea sfritului su.

Poate c, totui, n tcerea aceasta prelungit, Dumnezeu a putut s-i trezeasc, dintr-un smbure de credin primit la botez, un act de prere de ru pentru viaa sa de pcat i ncheiat att de tragic. A expiat ntr-o diminea, ducnd cu el taina unei frdelegi pe care a ispit-o prin moarte pe Crucea nchisorii, dup ce a primit acelai tratament de respiraie artificial ordonat de urcanu (a se vedea, mai departe, moartea lui Ni Cornel; n. n.) , n momentul cnd intrase n com. A fost primul om din viaa mea pe care l-am vzut de aproape dndu-i sufletul i al patrulea mort din seria cu care am intrat la 'reeducare'. Dup scoaterea lui din camer, n tcerea apstoare care se lsase, urcanu a inut s-i fac un scurt panegiric: - Aa vor pieri toi oportunitii care i nchipuie c pot nela bunvoina regimului!..."(p. 5960). Acest memorialist delicat, de statur potrivit, cu glas mic, cu vedere slab, astzi abia pind din pricina btilor ce i-au zdrobit tlpile, pstrnd ntreaga cinste de odinioar i felul de a fi de-a dreptul al abia majorului arestat cndva, fin ca o mireas a lui Hristos, fu sortit s asiste la o omucidere dintre cele mai odioase. Victima era "o figur de copil imberb, de vreo 20 ani, modest i tcut, Ni Cornel, student la Iai, originar din Bacu, pe care aproape c nici nu lam remarcat n perioada ct am stat la carantin, dar care a devenit, puin mai trziu, eroul unor tragice ntmplri"(p. 24). i totui furia lui urcanu mpotriva acestuia a depit cele ce svrea deobicei. "Momentul culminant al acestui Calvar l-a constituit ns pedepsirea bietului Ni Cornel, n seara zilei de 28 februarie 1950, care moment, prin sfritul lui tragic, a dus la scoaterea i rspndirea noastr pe alt secie. Se fcuse numrul de sear i, dup nchidere, urcanu i-a mobilizat iari echipa pentru operaiuni. Avea de smuls nite declaraii de la tnrul bcuan care nu se lsase convins pn atunci s spun tot ce tia sau ce bnuia urcanu c tia. Dup cteva ntrebri, nsoite de ameninrile de rigoare, vznd c rspunsul era nesatisfctor, urcanu a asmuit haita contra lui. Repezindu-i civa pumni, l-a vrt ntr-un cerc format din 6-7 torionari care l-au luat n primire cu pumnii i picioarele, zvrlindu-l de la unul la altul ca pe o minge, pn cnd a czut jos, ameit. L-au udat cu ap, s se trezeasc, i i-au dat un mic rgaz ca s se hotreasc s vorbeasc. Trebuia s spun ce tia despre omorrea unui soldat sovietic prin prile lui i dac luase i el parte la acea crim politic. Probabil c existau ceva informaii n legtur cu amestecul lui Cornel n acea afacere i urcanu voia s smulg de la el confirmarea, dar bietul biat fie c nu tia, fie c i era fric s declare, rezista cu drzenie s afirme ceva i nu zicea dect: "nu tiu nimic!'. Vznd c nu voia s vorbeasc, au nceput s-l bat la tlpi, fr s-l descale. Loviturile primite prin nclminte sunt mult mai violente, pentru c durerile se localizeaz n special la

cap; apoi l-au pus s fac manej, lovindu-l din nou cu pumnii, pn cnd a czut iari n nesimire. urcanu turba de furie vznd c nu putea scoate de la el nici un cuvnt. Nu mai ntlnise pn atunci atta putere de rezisten la nici unul dintre torturai, iar acum un copil de 19-20 ani primea loviturile cele mai crncene, doar cu un uor geamt de durere. Noi, care asistam la scena aceasta de groaz, ce dura de vreo dou ore, eram cu sufletele crispate, netiind pn unde putea merge oribila maltratare a unui om. Dar bestialitatea clilor a ntrecut orice imaginaie n supliciul aplicat srmanului copil. Dup ce l-au lsat puin s-i mai revin, n care timp urcanu se plimba furios i se gndea la o nou metod de schingiuire, l auzim c d ordin s i se lege minile la spate i-i face semn lui Vasile Pucau, namila care avea cea mai mare for dintre ei, s-l ridice n sus. Urcndu-se n picioare pe marginea priciului, Pucau l prinse de minile legate i rsucindu-i-le, l suspend n aer, ntr-o poziie care sugera imaginea crucificrii. Bietul copil, cu capul complet vrt n piept, a mai avut puterea s scoat un strigt sfietor n momentul cnd i s-au luxat braele, apoi fcea eforturi disperate s trag aer n piept. n jurul lui, vreo patru sau cinci torionari l loveau cu ciomegele, cu un sadism ngrozitor, peste cap, peste picioare, ntr-o infernal poft de distrugere a vieii. Dup cteva zeci de lovituri, dintre care unele cu vrful ciomagului n stomac i n piept, i-au dat drumul s cad de la nlime. S-a prbuit inert, cu faa la pmnt, fr s se mai poat mica din loc. I-au dezlegat minile ce se blbneau pe lng corp, cu articulaiile complet zdrobite, i dup ce i-au mai vrsat o can cu ap peste cap, l-au trt pe un pat de fier, n mijlocul camerei. Abia mai rsufla. Dup un timp a nceput s delireze. Probabil fcuse o hemoragie intern. Vorbea fr ir i ciomgarii din jurul lui fceau haz, btndu-i joc de cuvintele fr neles ce le scotea n netire. urcanu comenta ncruntat cu ciracii lui despre ndrtnicia "banditului"i se btea cu pumnul n piept c pn la urm o s-l fac s vorbeasc: - Am eu ac de cojocul lui, ticlosu'!... Crede c se joac el cu mine?!... O s vad el care-i mai tare!... Fierbea de ciud c "EL, URCANU"a putut fi astfel nfruntat! Sunase stingerea demult i ne bgasem cu toii sub pturi, fr s se poat apropia somnul de vreunul. Plantonul care rmsese de veghe avea sarcina s-i dea unele ngrijiri lui Cornel peste noapte.

N-a mai fost ns nevoie, pentru c, puin timp dup aceea, a intrat n com. Vdit alarmat i netiind cum s procedeze, plantonul i-a luat inima-n dini i l-a trezit pe urcanu, care s-a sculat i a pus pe Gherman i pe Nuti Ptrcanu, care fuseser studeni la Medicin, s-i fac respiraie artificial, fapt care, probabil, i-a grbit sfritul. Eu mi trsesem ptura peste cap, fcndu-m c dormeam, dar m uitam ngrozit pe sub ea, urmrind scena aceasta groaznic: un om cu trupul zdrobit de btaie, cu braele complet luxate, muribund, este maltratat pn n ultima clip a vieii cu aceste micri de respiraie care apreau acum att de groteti. Cnd i-au dat seama c murise, au nceput s intre n panic. Se nvrteau speriai pe lng el Gherman, Roca, Pucau, cutnd s tearg urmele de violen, splndu-i sngele de pe corp i de pe picioare, dar vntile care apreau acum mai proeminente nu se lsau deloc ascunse. Doar urcanu rmsese n aparen calm i ndreptndu-se ctre u a btut, s-l anune pe miliian. Mi-au rmas ntiprite n suflet cuvintele pline de cinism cu care a vestit moartea srmanei victime: - Domnu' ef, anunati doctoru' c a ncetat s bat inima unui 'bandit'!... A venit felcerul i dup ce i-a verificat pulsul, l-au pus pe o brancard, scondu-l din camer. Au trecut pe lng patul meu de lng u, unde stteam chircit de groaz, cu ptura n cap, ca s nu fiu descoperit c am asistat la aceast scen care ar fi umplut de oroare i cele mai tari inimi"(p. 52-56). Pentru a fi cuprins mai aproape de realitate prpastia deschis ntre pregtirea pentru via a lui Justin Paven i cele al cror martor ngrozit devenise vom apela la propriul su autoportret dinainte de arestare. "n climatul acesta spiritual, sufletul meu ncepea s simt ceva din complexitatea unei viei care pentru mine se rezumase pn atunci la aspectele ei cele mai superficiale. n afar de grija, destul de vag, pe care o aveam pentru pregtirea mea universitar - eram student la Facultatea de Chimie, n anul III - toat existena mea de pn atunci fusese de o uurtate ngrijortoare. Prinii mei, oameni simpli dar cu mult bun sim, dup ce se strduiser, cu mari eforturi, smi dea o educaie corect i o pregtire intelectual elementar, considerau c flcul lor, ajuns la majorat, era suficient de dotat ca s-i gseasc, fr intervenia lor ciclitoare, un drum n via. Dei i simeau datoria printeasc de a m ateniona cnd aflau despre escapadele tinereii mele, nu reueau s-mi domine orgoliul i semeia principiului: Lsaim-n pace, c tiu eu ce fac!..., vorb ce dezarmeaz, din nefericire, pe muli prini care-i privesc 'odorul' cu veneraie, mai ales dac este unicul lor copil"(p. 14). El nu apucase nici mcar s se accepte cum era el nsui, dar mi-te s-i accepte pe ceilali cu murdria lor uman, cu ntunecimile i bestialitile lor. Iat-l comentnd momentul

autodemascrii (fragment n care surprinde i o perspectiv asupra evoluiei personale de dup a doua condamnare): "La nceput, mi-a fost enorm de greu s dau pe fa, n mod public, fapte de care trebuia s m ruinez. Cu timpul, ns, auzindu-i pe ceilali, am nceput s privesc cu mai mult curaj viaa mea dezmat i a spune prostiile fcute mi ddea sentimentul c am scpat de ele. Se ajunsese la acea stare de spirit c cei care ntre timp i mai aduceau aminte de vreo fapt din viaa lor, se nscriau grbii la cuvnt, s-o dea pe fa, ca nu cumva s i apese contiina c ascunseser ceva. Cred c de la 'coala' aceasta, fcut pe sufletul meu fraged, am rmas cu puterea de a nu ocoli, n mrturisire (cea religioas), faptele care m-au dezonorat"(p. 58). Ei bine, acestui "suflet fraged"i fu dat s fac o gaf ce l-ar fi putut costa viaa, deoarece uciderea lui Ni Cornel, pentru Justin Paven, nu se ncheiase odat cu moartea tnrului... "Pucau primise din partea lui urcanu o sarcin. Se instalase ntr-o latur a priciului, ctre u, o parte ce era mai ferit, i chemnd pe cte unul dintre noi, uotea cu el cu capul sub ptur, ca s nu fie auzii. N-am reuit s aflu ce vorbeau, dei am ncercat n toate chipurile. Devenisem toi foarte circumspeci, ferindu-ne unul de altul, ca s nu fim pri. O asemenea impruden s-ar fi putut solda cu urmri fatale. Fapt este, ns, c toi ieeau de sub ptur cam nelinitii i aceasta strnea n suflet mii de ntrebri, dar toi erau mui - ca o dovad c metoda de opresiune i fcuse efectul. n sfrit, mi-a venit i mie rndul. Dup cteva ntrebri de circumstan: -"cum te simi aici? mai ai ceva de completat la declaraie?...", a venit i ntrebarea cheie: "ce te-a impresionat mai mult la camera 4?...". Pentru c trebuia s dm dovad de maxim sinceritate i s nu lsm bnuiala c ncercam vreun subterfugiu, rspunsul meu a venit prompt: - Moartea lui Ni Cornel!... - Dar de unde tii tu c a murit?..., s-a roit el la mine, suprat. n clipa aceea mi-am dat seama c am fcut cea mai enorm gaf posibil. tiindu-i capabili de orice nelegiuire, am avut sentimentul c m vor omor i pe mine, ca s dispar orice martor al cumplitei crime. Cu vocea gtuit de emoie, am ncercat s-o dreg: - Nu tiu dac a murit, dar mi-am nchipuit, vznd c l-au scos din camer... - S nu-i mai nchipui prostii, mgarule! Mar de aici!...

Am ieit de sub ptur buimcit, convins fiind c n scurt timp va ncepe exterminarea martorilor. Cei care trecuser de ntrebarea 'sfinxului' m priveau cu oarecare comptimire, ceilali se uitau nedumerii, dar nimeni nu ndrznea s dea dovad nici de cea mai mic indiscreie, care s-ar fi soldat cu o aspr sanciune. M ncurajam doar la gndul c am fost prea muli ca s ne fac s disprem toi, dar asta nu m consola prea tare, gndindu-m c m-a fi putut numra printre primii lichidai. Ce furtun cumplit mi cuprinsese mintea!... Ce disperare!... Ce ncercri de a gsi argumente ca s-i conving c n-am vzut nimic!... mi ziceam: "Se sunase stingerea i trecuse ctva timp, aa c era firesc s fi fost adormit... Eram cu capul sub ptur i nimeni nu putea bnui c nu dormeam... Aa am s le spun i voi susine cu trie c a fost doar o bnuial a mea... Omul se mai poate nela; pentru asta nu e cazul s fie omort... Am s spun la toat lumea c Ni Cornel este n via... Fgduiesc cu jurmnt... Dar dac nu vor mai ine seama de nici un argument i nici mcar nu ne vor mai ntreba?... Dac ne vor extermina pe toi care am fost acolo?... Ce conteaz la ei vreo 40-50 de bandii, fa de omuciderile n mas practicate de comuniti?... Poate c nu ne vor pune la zid, dei i asta este posibil, dar au ei metode destule s ne lichideze cu ncetul... Ne vor bga, tot aa, ntr-o secie pe la subsol i ne vor lsa s murim de foame, de sete sau de frig i lips de aer... Imaginaie au pentru asta mai mult dect mine... Totui, se vor sesiza familiile noastre, le vor cere socoteal occidentalii... Ei i...? Dup ce am murit, le mai pas cine le va cere socoteal?!..." i aa m chinuiam n zile de comar poate mai cumplite dect cele de la '4 Spital' "(p. 60-63). "DUMNEZEUL MEU, DE CE M-AI PRSIT? Reeducri - Camera 4 Spital Piteti"constituie una dintre cele mai coerente relatri privitoare la demascrile de la penitenciarul Piteti, redactat ntr-un limbaj limpede i suficient de bogat pentru o lucrare destinat tiparului. Totui, am o reinere fa de scriere: ea este provocat de delicateea i pudoarea autorului (astzi om al Bisericii), care nu voiete s incrimineze pn la capt (s 'judece' n termenii moralei cretine), drept care tinuiete parial, mcar prin lipsa de insisten, grozviile la care a asistat sau pe care le-a suportat. Discutnd acest aspect, mrturisesc c strdania lui Dumitru Gh. Bordeianu de a-i nelege (cretinete vorbind) pe reeducatori i de a-i ierta (ca pe nite frai care au pctuit cumplit), ntr-o stare de trans mistic a iubirii de semen, depind cele ce ne putem nchipui despre iertare, este mai impresionant dect abinerea de a aduce la lumin toate scderile i bestialitile aproapelui.