Evolutia omului

Omul intelept reprezintă specia căreia îi aparţin toţi oamenii moderni. Homo sapiens este una dintre speciile grupate în clasa Homo, însă este singura care nu a dispărut. Numele “Homo sapiens” a fost folosit în 1758 de către părintele clasificării biologice moderne, Carolus Linnaeus. Se ştia de mult timp că oamenii se aseamănă din punct de vedere fizic cu primatele mult mai mult decât orice alte organisme vii cunoscute, dar pe atunci clasificarea fiinţei umane laolaltă cu restul fiinţelor vii era un act de mare îndrăzneală. Linnaeus, preocupat exclusiv de asemănările din structura corpului, s-a confruntat doar cu problema deosebirii lui Homo sapiens de maimuţe (gorile, cimpanzei, urangutani şi giboni), care diferă de oameni prin numeroase trăsături corporale şi cognitive.

Cel mai vechi candidat la statutul de hominid este Sahelanthropus tchadensis, identificat pe baza unui craniu din Ciad, Africa nord-centrală. Clasificat în 2002, acest specimen este datat cu 7–6 m.a.u. Semnul distinctiv al clasei Hominine este în general considerat a fi deplasarea în poziţie verticală, pe două picioare (bipedalism terestru). Craniul lui S. tchadensis nu indică în mod cert dacă această specie avea respectiva trăsătură. Aspectul cel mai remarcabil al acestui craniu este structura lată şi aplatizată a feţei – ceva asociat anterior cu hominizii mult mai recenţi – împreună cu o cutie craniană mai mică, de forma celei a maimuţei. Acest specimen are, de asemenea, caninii mici în comparaţie cu cei ai maimuţelor, aliniindu-se astfel cu hominizii, din punct de vedere funcţional. Nu s-a ajuns încă la un acord în ce priveşte locul acestuia în arborele genealogic al omului (sau mai exact „arbustul genealogic“), dar, chiar dacă este vorba de un hominid, este foarte puţin probabil să fie un strămoş direct al lui Homo sapiens.

Evolutia omului a avut loc foarte lent. Omul progresa din etapa in etapa in functie de dezvoltarea creierului sau.

Astfel apare “homo habilis” care este obisnuit cu viata in grup. “Homo erectus” este primul care cunoaste focul. Fata sa incepe sa se aplatizeze. El apare cu 1,5 milioane ani in urma.

In continuare apare “homo sapiens”. Acesta are un creier voluminos de. Este mai dezvoltat din punct de vedere intelectual, acum apar primele ritualuri si primele desene pe peretii pesterilor. Resturile fosile ale acestei clase pot fi intalnite pe toata suprafata globului. Scheletul sau se aseamana cel mai mult cu cel descoperit in 1868 la Cro-Magnon, în Dordogne. “Cro-Magnon” este strămoşul nostru direct. Din el provine omul modern “homo sapiens sapiens”.

Fiecare element al familiei “homo” a dominat planeta pentru o perioada de timp dupa care a disparut. “Homo sapiens sapiens” a existat de peste 35000 de ani. Acest lucru dovedeste posibilitatea sa de a se adapta la toate situatiile impuse de natura.Multe clase au disparut cand conditiile lor de viata au fost modificate. Este cazul “homo sapiens neandertalensis”.

Este foarte probabil ca ultimul strămoş comun, a cărui identitate nu a fost încă descifrată, să se fi deplasat mergând pe toate cele patru membre, la fel ca maimuţele de

astăzi, dar sprijinindu-se pe palme, nu pe încheieturile degetelor de la antebraţe, spune Almecija.

La fel ca maimuţele din Miocen, ar fi avut palme mici şi degete mai scurte şi mai drepte decât cimpanzeii moderni şi nu s-ar fi deplasat prin copaci legănându-se de crengi, ci s-ar fi deplasat mergând pe toate cele patru membre, uneori ridicându-se în două membre pentru a se agăţa de crengi pentru susţinere.

Miocenul prezenta o diversitate mult mai mare a maimuţelor decât lumea în care trăim astăzi, spune Almecija.

Totuşi, pentru că nu arătau şi nici nu se deplasau ca cimpanzeul de astăzi, cea mai apropiată rudă a omului din punct de vedere genetic, aceste maimuţe au fost în mare parte trecute cu vederea în studierea evoluţiei umane.

„Maimuţele care trăiesc astăzi au istorii evoluţionare proprii, independente de cele ale omului, iar anatomiile lor moderne nu ar trebui să fie considerate drept o reprezentare a condiţiilor ancestrale ale strămoşului omului”, explică Almecija.

„Pentru a înţelege originile bipedalismului uman, oamenii de ştiinţă ar trebui să înceteze să presupună un punct de pornire asemănător cimpanzeului de astăzi”, a explicat cercetătorul.