151

10.6. REALIZAREA PROFILULUI TOPOGRAFIC Profilul topografic este o reprezentare grafică a unei secţiuni verticale a

terenului pe o anumită direcţie, printr-o linie de contur. Profilul topografic este util pentru studierea reliefului, studierea şi exploatarea diferitelor zăcăminte de minerale utile, pentru proiectarea şi construirea obiectivelor economice, în studiile de planificare teritorială etc.

Datele pentru întocmirea profilului (valori altitudinale, distanţe între puncte, reţea hidrografică, toponime) se extrag de pe planurile şi hărţile pe care relieful este redat prin metoda curbelor de nivel. Sunt situaţii în care profilul topografic se poate realiza pe baza măsurătorilor efectuate în teren.

Prin modul de reprezentare, pe profil se combină dimensiunea orizontală cu cea verticală, rezultând o reprezentare grafică schematică, dar foarte sugestivă şi utilizată.

Pentru realizarea unui profil topografic folosind datele oferite de un plan sau o hartă (în curbe de nivel) trebuie parcurşi următorii paşi:

1. Se stabileşte pe hartă traseul profilului, pe care se marchează punctele caracteristice: capetele profilului şi punctele de schimbare de orientare, în cazul în care acestea din urmă există. Punctelor de la extremităţile profilului li se determină altitudinile, în cazul în care nu sunt puncte de cotă cunoscută (în exemplul din fig. 79 HA = 480,00 m şi HB = 522,00 m).

Atenţie! ☻ Nu confundaţi trasarea liniei de profil pentru profilul topografic cu modul de trasare pentru profilul geomorfologic!

2. Punctele caracteristice de pe hartă se unesc printr-o linie subţire trasată cu creionul (folosind rigla, nu cu mâna liberă!) şi care constituie direcţia după care se va realiza profilul topografic. În cazul în care profilul se va realiza în linie dreaptă între două puncte (cazul din fig. 79) se va obţine o linie de profil în linie dreaptă, dar dacă profilul are unul sau mai multe puncte de schimbare a direcţiei, linia de profil va fi o linie frântă. Profilul se poate întocmi şi după o linie sinuoasă. În funcţie de poziţia liniei de profil faţă de formele de relief se pot executa profiluri transversale, longitudinale şi complexe.

3. Se suprapune pe linia de profil (sau pe primul sector al acesteia, în cazul liniilor frânte) marginea (perfect dreaptă!) a unei fâşii de hârtie cu lăţimea de 2–3 cm (sau chiar mai mult). Fâşia de hârtie trebuie să fie suficient de lungă, astfel încât pe ea să încapă întreaga lungime a traseului ce trebuie urmărit.

4. Ţinând fâşia de hârtie astfel încât să nu se deplaseze (faţă de linia de profil) se marchează, pe marginea ei, toate punctele de intersecţie ale liniei de profil cu punctele cotate, curbele de nivel (sau curbele batimetrice, după caz) şi apele. Marcarea punctelor de intersecţie se face prin liniuţe perpendiculare pe marginea fâşiei de hârtie. Contează strict punctul de intersecţie (şi acesta trebuie marcat pe hârtie), nu traseul curbei de nivel sau al apei! Intersecţia liniei de profil cu apele se marchează printr-o linie şerpuită.

5. În dreptul fiecărui punct de intersecţie extras pe marginea fâşiei de hârtie se notează valoarea sa altitudinală (fie că este vorba de un punct cotat, fie că este o curbă de nivel). Pentru intersecţia cu apele curgătoare se calculează altitudinea talvegului în respectivul loc (vezi cap. 10.2. Determinarea altitudinilor).

152

6. Având încă fâşia de hârtie pe hartă se stabileşte orientarea cardinală a profilului (fig. 22) şi se notează pe bandă. În cazul profilurilor realizate după linii frânte se stabileşte orientarea cardinală pentru fiecare sector rectiliniu în parte (acestea sunt profiluri cu schimbare de orientare).

7. Pe banda de hârtie se mai pot marca şi alte elemente de pe hartă, cum ar fi: localităţi, limite de păduri, arbori izolaţi care constituie puncte de reper în orientare etc. (în funcţie de scopul întocmirii profilului topografic).

8. Se extrag de pe hartă toponimele (denumirile vârfurilor, dealurilor, apelor etc.) şi se scriu pe bandă în locul corespunzător.

9. Se trasează pe hârtie milimetrică un sistem rectangular de axe. Pe axa verticală se va reprezenta scara înălţimilor (sau scara verticală), care se alege de către cel care întocmeşte profilul în funcţie de amplitudinea reliefului şi de scara hărţii. Axa orizontală este destinată scării lungimilor (scării orizontale) care, de obicei, este scara hărţii de pe care s-au extras datele necesare întocmirii profilului. Sunt şi cazuri în care este necesară mărirea sau micşorarea scării orizontale a profilului faţă de scara hărţii. Această scară a lungimilor poate fi marcată sau nu direct pe axa orizontală (vezi mai jos punctul 14).

Scara înălţimilor poate să fie aceeaşi cu scara hărţii, caz în care profilul are scara înălţimilor normală. Dacă scara înălţimilor este mai mare decât scara hărţii, profilul are scara înălţimilor exagerată. În primul caz, pe scara înălţimilor se trec valorile echidistanţelor grafice care rezultă din reducerea la scară a echidistanţei naturale (dintre curbele de nivel), adică:

e = E/n, în care: e = echidistanţa grafică; E = echidistanţa naturală; n = numitorul scării hărţii.

Exemplu:

Echidistanţa curbelor de nivel normale pe un plan la scara 1: 20 000 este de 20 m. Care este echidistanţa grafică?

e = 2 000 cm/20 000 cm = 0,1 cm = 1 mm, adică pentru fiecare milimetru de pe scara înălţimilor corespund 20 m în altitudine pe teren. Aceasta este o scară normală. Scara va fi însă exagerată de două ori dacă în loc de 1 mm pentru 20 m în altitudine se vor lua 2 mm, sau exagerată de 3 ori dacă în loc de 1 mm pentru 20 m se vor lua 3 mm etc.

În anumite situaţii exagerarea scării verticale este inevitabilă, şi anume atunci când prin reducerea echidistanţei naturale la scara hărţii rezultă o echidistanţă grafică mai mică de 1 mm, ceea ce ar împiedica reprezentarea grafică.

Exemplu:

Echidistanţa curbelor de nivel normale pe o hartă la scara 1: 50 000 este de 10 m şi ca urmare echidistanţa grafică este: e = 1 000 cm/50 000 cm = 0,02 cm = 0,2 mm, adică la fiecare milimetru de pe scara înălţimilor corespund 50 m în altitudine (pe teren). Această scară de proporţie nu permite însă celui care realizează profilul ca pe fiecare milimetru al scării înălţimilor să marcheze, pe hârtia milimetrică, cinci echidistanţe grafice (valorile a 5 curbe de nivel, din 10 în 10 metri). Ca urmare, în acest caz se impune exagerarea scării verticale.

Atunci când pe un profil topografic scara înălţimilor diferă de scara lungimilor, valoarea exagerării verticale se calculează raportând scara înălţimilor la scara lungimilor:

153

lungimilor scara

rinaltimilo scaraexagerarea

Exemplu:

Scara înălţimilor este 1: 10 000, iar scara lungimilor 1: 50 000. Exagerarea este:

510000

50000

50000

110000

1

exagerarea , adică exagerarea s-a făcut de cinci ori.

Fig. 79. Realizarea profilului topografic

(După A. Năstase, Gabriela Osaci-Costache, 2002, 2006)

154

Fig. 80. Profil topografic cu scara înălţimilor normală

(După A. Năstase, Gabriela Osaci-Costache, 2002,

2006)

Fig. 81. Profil topografic cu scara înălţimilor exagerată de patru ori

(După A. Năstase, Gabriela Osaci-Costache, 2002, 2006)

Revenind la realizarea profilului (pasul 9), pe scara verticală se va începe, în

origine, de la o valoare mai mică decât cea mai mică altitudine de pe profil. Se vor nota apoi restul valorilor, conform scării verticale alese, până la cea mai mare valoare, care poate coincide cu altitudinea cea mai mare de pe profil sau poate fi o valoare superioară acesteia.

10. Banda de hârtie cu datele necesare întocmirii profilului se suprapune pe axa orizontală (care a fost trasată pe hârtia milimetrică). Primul punct marcat pe fâşie poate să coincidă cu originea sistemului de coordonate sau poate fi deplasat cu câţiva milimetri spre dreapta, pentru a exista un spaţiu între axa verticală şi punctul de începere a profilului, spaţiu ce poate fi utilizat pentru scrierea toponimelor, a cotelor etc. fără a intersecta axa verticală (vezi comparativ figurile 80 şi 81). Se ţine banda de hârtie astfel încât să nu se mişte şi de la fiecare punct de intersecţie marcat pe ea se ridică câte o perpendiculară până la altitudinea corespunzătoare respectivului punct şi care este notată pe bandă (fig. 79, b).

11. Punctele astfel obţinute pe hârtia milimetrică se vor uni cu mâna liberă (nu cu rigla!).

12. Se completează profilul cu celelalte elemente care au fost extrase de pe hartă şi se copiază (de pe bandă) orientarea cardinală a profilului.

13. Se notează pe profil toponimele şi valorile punctelor cotate. În acest scop se trasează o linie verticală întreruptă (folosind rigla) din acel punct de pe profil la care face referire toponimul, iar toponimul se scrie cu litere de tipar, pe orizontală (fig. 79 – 81). În cazul profilurilor mai lungi este preferabil ca toate denumirile vârfurilor să fie plasate la acelaşi nivel, iar pe un alt aliniament, mai coborât, să fie plasate denumirile apelor (hidronimele) ş.a.m.d. (fig. 79).

14. Se definitivează profilul, adică:

Se haşurează pe sub linia de profil;

Se menţionează titlul (scris centrat, de obicei deasupra profilului, folosind un tip de scriere cartografică adecvat, scrierea cu şablonul sau scrierea aplicată;

Se scriu scările profilului (scara lungimilor şi scara înălţimilor); dacă cele două scări au aceeaşi valoare, scara se scrie o singură dată (fig. 80). În

155

ceea ce priveşte scara lungimilor, aceasta se poate menţiona în mai multe moduri:

▸ prin scrierea explicită a scării numerice (de exemplu: „scara lungimilor 1: 200 000”);

▸ prin desenarea scării grafice, lateral sau sub profil;

▸ prin divizarea axei orizontale şi transformarea ei într-o scară grafică (se procedează ca şi la înscrierea valorilor scării înălţimilor pe axa verticală). În această variantă, desenarea profilului începe chiar de pe axa verticală (ca în fig. 80), pentru ca punctul zero al scării să fie în originea sistemului de coordonate.

Profilul final se trasează în tuş negru. El poate să rămână pe hârtia milimetrică, dar cel mai frecvent se copiază pe calc.

Vedeţi aplicaţiile 227 - 234