Etapele procesului bugetar constau în

36
Etapele procesului bugetar constau în: a) elaborarea proiectelor de buget; b) aprobarea acestora; c) executarea lor; d) raportarea modului de execuţie care presupune: - încheierea acestora; - controlul organelor abilitate asupra acestora; - aprobarea conturilor generale privind execuţia bugetelor. 2.2 Elaborarea proiectelor de buget etapă a procesului bugetar Elaborarea proiectelor de buget este un atribut al organelor executive ale statului - guvernul, ministerele, alte organe centrale ale administraţiei publice centrale de stat - din rândul cărora un rol important îl au Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi alte ministere şi instituţii centrale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă etc. Elaborarea proiectului bugetului de stat reprezintă prima etapă a procesului bugetar la nivelul acestui buget, care constă în formularea propunerilor privind veniturile şi cheltuielile bugetare de către ordonatorii de credite bugetare, comunicarea acestora Ministerului Finanţelor Publice la nivelul căruia are loc centralizarea într-un document numit proiect al legii bugetului de stat. Acesta este documentul elaborat de către Guvern prin Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum şi a proiectelor bugetelor locale. Calendarul elaborării proiectului bugetului de stat, potrivit reglementărilor româneşti,

Transcript of Etapele procesului bugetar constau în

Page 1: Etapele procesului bugetar constau în

Etapele procesului bugetar constau în:a) elaborarea proiectelor de buget;b) aprobarea acestora;c) executarea lor;d) raportarea modului de execuţie care presupune:- încheierea acestora;- controlul organelor abilitate asupra acestora;- aprobarea conturilor generale privind execuţia bugetelor.2.2 Elaborarea proiectelor de buget etapă a procesului bugetarElaborarea proiectelor de buget este un atribut al organelor executive ale statului -guvernul, ministerele, alte organe centrale ale administraţiei publice centrale de stat - din rândulcărora un rol important îl au Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Solidarităţii Socialeşi Familiei, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa Naţională deAsigurări de Sănătate şi alte ministere şi instituţii centrale, Agenţia Naţională pentru OcupareaForţei de Muncă etc.Elaborarea proiectului bugetului de stat reprezintă prima etapă a procesului bugetar lanivelul acestui buget, care constă în formularea propunerilor privind veniturile şi cheltuielilebugetare de către ordonatorii de credite bugetare, comunicarea acestora MinisteruluiFinanţelor Publice la nivelul căruia are loc centralizarea într-un document numit proiect al legiibugetului de stat. Acesta este documentul elaborat de către Guvern prin Ministerul FinanţelorPublice, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precumşi a proiectelor bugetelor locale.Calendarul elaborării proiectului bugetului de stat, potrivit reglementărilor româneşti,este următorul:-lucrarea privind indicatorii macroeconomici şi sociali pentru exerciţiul bugetarpentru care se întocmeşte proiectul de buget şi pentru următorii trei ani va fi efectuată deorganele abilitate până la data de 31 martie a anului curent;- Ministerul Finanţelor Publice va prezenta guvernului până la data de 1 mai

Page 2: Etapele procesului bugetar constau în

obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru noul an bugetar pentru care se întocmeşteproiectul bugetului de stat;- până la 1 iunie, Ministerul Finanţelor Publice transmite ordonatorilor de credite(ministere şi alte organe centrale etc.) o scrisoare prin care se prezintă contextulmacroeconomic pe baza căruia se va întocmi proiectul de buget, metodologia de lucru etc,precum şi limitele de cheltuieli aprobate de guvern;- până la data de 15 iunie, Ministerul Finanţelor Publice comunică ordonatorilor decredite eventualele modificări ale limitelor de cheltuieli, în baza schimbării cadruluimacroeconomic din martie până la această dată;- până la data 15 iulie, ordonatorii principali de credite transmit Ministerului FinanţelorPublice proiectul de buget şi anexele respective, cu încadrarea în limitele de cheltuieli estimatepentru următorii trei ani;- Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea guvernului, îşi aprobă bugetele proprii şile înaintează guvernului pentru a fi incluse în proiectul bugetului de stat;- în aceeaşi perioadă, organele administraţiei publice locale efectuează propunerile lorcătre Ministerul Finanţelor Publice privind mijloacele de echilibrare din cote şi sume careurmează a se defalca din veniturile bugetului de stat, precum şi eventualele propuneri detransferuri bugetare din bugetul de stat către bugetele locale, pentru lucrările de investiţii la carepot fi atrase şi finanţări externe;- Ministerul Finanţelor Publice poartă un permanent dialog cu ordonatorii principalide creditare privind propunerile acestora, iar în caz de divergenţă hotărăşte guvernul. în acestcontext, proiectul de buget şi anexele acestuia se depun la Ministerul Finanţelor Publicepână la data de 1 august;- până la data de 30 septembrie, Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelorordonatorilor principali şi a variantei proprii, întocmeşte proiectul legii bugetare şi proiectul

Page 3: Etapele procesului bugetar constau în

propriu-zis al bugetului de stat şi al anexelor la acesta, pe care le înaintează guvernului.Proiectul va fi însoţit de un raport privind situaţia macroeconomică pentru exerciţiul bugetarrespectiv şi proiecţia acesteia pe următorii trei ani. Raportul va cuprinde, de asemenea, politicafiscal-bugetar avută în vedere la elaborarea legii bugetare şi a proiectelor bugetare;- guvernul îşi însuşeşte documentele cu privire la legea şi proiectele bugetelorprezentate de Ministerul Finanţelor Publice sau introduce unele modificări, după care îl depunela parlament, până la data de 15 octombrie, pentru aprobare.Proiectul bugetului de stat depus la parlament pentru aprobare cuprinde:a) la venituri, estimările anului, structurate pe capitole şi subcapitole;b) la cheltuieli, creditele bugetare, determinate de autorizările conţinute în legi specifice,în structură funcţională şi economică, defalcate pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole,precum şi alineate, după caz;c) deficitul sau excedentul bugetar. Anexele proiectelor legii bugetare cuprind:a) sinteza bugetului;b) bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea;c) sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi criteriile de repartizarea acestora;d) alte anexe specifice.Totodată, în bugetul de stat se includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernuluişi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatoriprincipali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului,pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.Alocarea de sume pentru bugetele locale se face prin majorarea sumelor defalcate din unelevenituri ale bugetului de stat sau a transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale pentruinvestiţii finanţate parţial din împrumuturi externe, după caz.

Page 4: Etapele procesului bugetar constau în

Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se poate majora în cursul anuluibugetar cu creditele bugetare anulate (aferente sarcinilor care au fost desfiinţate sau amânate) aleordonatorilor principali de credite bugetare, finanţaţi din bugetul de stat.Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principalide credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentrufinanţarea unor acţiuni urgente în vederea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale şisprijinirii persoanelor fizice sinistrate. în cursul exerciţiului bugetar acest fond poate fi majoratde Guvern din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în funcţie de necesităţileprivind asigurarea sumelor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale. Întocmireaproiectului legii bugetului de stat constituie rezultatul primei etape a procesului bugetar,respectiv elaborarea bugetului de stat.De asemenea, odată cu elaborarea şi aprobarea Legii bugetului de stat cu sprijinul CaseiNaţionale de Asigurări de Sănătate, are loc elaborarea şi aprobarea bugetului Fondului naţionalunic al asigurărilor sociale de sănătate ca parte integrantă în anexă, la Legea bugetului de stat.Paralel cu demersurile organelor de specialitate ale statului pentru elaborarea Legii bugetuluide stat şi a proiectului bugetului de stat, aceleaşi organe (în cadrul aceluiaşi calendar bugetar), dintrecare un rol important îl deţine Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Casa Naţionalăde Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei deMuncă, elaborează proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetuluiasigurărilor pentru şomaj, precum şi proiectele bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetuluiasigurărilor pentru şomaj.În acelaşi cadru, elaborarea proiectelor bugetelor locale se face pe baza proiectelorbugetelor proprii ale administraţiilor publice locale şi ale instituţiilor şi serviciilor publice din

Page 5: Etapele procesului bugetar constau în

subordinea lor.În conformitate cu calendarul procesului bugetar pentru bugetul de stat, organele publice aleadministraţiei publice locale (consiliile locale, municipale, orăşeneşti, comunale, ale sectoarelormunicipiului Bucureşti, consiliile judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti) prezintăproiectele bugetelor locale Direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi municipiuluiBucureşti până la data de 15 mai. Acestea cuprind şi propunerile pentru echilibrarea lor pe seamasumelor şi a cotelor defalcate din veniturile bugetului de stat şi din eventualele transferuri de labugetul de stat. Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi municipiului Bucureşti suntobligate să prezinte Ministerului Finanţelor Publice, cel târziu până la data de 1 iunie, proiectelebugetelor locale, pe ansamblul judeţului şi al Municipiului Bucureşti.La rândul său, până la 1 iulie, Ministerul Finanţelor Publice analizează propunerilebugetelor locale privind mijloacele de echilibrare solicitate de acestea (sume şi cote defalcatedin veniturile bugetului de stat) şi eventualele transferuri şi, cu acordul guvernului, transmiteDirecţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti nivelul acestorapentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte (judeţene şi a municipiului Bucureşti), învederea definitivării proiectelor bugetelor locale.Pe baza nivelurilor mijloacelor de echilibrare şi a nivelurilor transferurilor comunicate deDirecţiile generale ale finanţelor publice, organele locale ale administraţiilor publicedefinitivează până la data de 20 iulie proiectele bugetelor locale, pe care apoi le depun ladirecţiile respective care, şi ele la rândul lor, întocmesc proiectul bugetului local la nivelulîntregului judeţ şi al municipiului Bucureşti.Elaborarea proiectului de buget se bazează pe:• prognozele indicatorilor macroeconomici şi sociali din anul bugetar pentru care seîntocmeşte bugetul şi ale celor pentru următorii trei ani;• politicile fiscale şi bugetare;

Page 6: Etapele procesului bugetar constau în

• prevederile memorandumurilor de finanţare, de înţelegere sau ale altor acorduriinternaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale, semnate şi/sau ratificate;• politicile şi strategiile sectoriale, priorităţile stabilite în formularea propunerilor debuget, prezentate de ordonatorii principali de credite;• propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;• programele întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unoracţiuni de ansamblu, programe ce sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecăruiprogram;• propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi detransferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale;• posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar.2.3. Examinarea şi aprobarea proiectului bugetului de statÎnainte de dezbaterea în plen a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, abugetului fondurilor speciale (sănătate şi şomaj) şi a proiectelor legilor acestora, documentelerespective sunt analizate şi amendate de comisiile de specialitate ale parlamentului (Comisiabuget-finanţe în special), pe baza propunerilor grupurilor parlamentare.După ce se îndeplinesc şi aceste condiţii legale, bugetele se discută şi se aprobă în plen decătre parlament, pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate, după caz,pe ordonatori principali de credite, precum şi pe credite de angajament pentru acţiunilemultianuale.■ în acest context, bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelefondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat şi bugetelefondurilor externe nerambursabile se aprobă prin lege de către Parlament.■ Bugetele instituţiilor publice autonome se aprobă de organele abilitate în acest scop,prin acte normative speciale.■ Bugetele instituţiilor publice finanţate parţial prin bugetele prevăzute la primulpunct se aprobă prin lege, ca anexe la bugetele ordonatorilor de credite.

Page 7: Etapele procesului bugetar constau în

■ Bugetele instituţiilor publice finanţate integral din bugetele prevăzute la acelaşipunct se aprobă de ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora.■ Bugetele instituţiilor publice care se finanţează integral din venituri propriise aprobă de organul de conducere al instituţiilor publice, cu acordul ordonatorului decredite ierarhic superior.■ Bugetul Trezoreriei statului se aprobă prin hotărâre a guvernului.În termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat,proiectele bugetelor locale trebuie supuse aprobării consiliilor locale, judeţene şi Consiliuluigeneral al municipiului Bucureşti, urmând ca proiectele acestora să fie publicate în presa localăşi afişate la sediul primăriilor, inclusiv după aprobarea acestora în forma definitivă.■ Bugetele locale municipale, orăşeneşti şi comunale se aprobă de consiliile locale;bugetul propriu al judeţului sau al municipiului Bucureşti se aprobă de consiliilejudeţene, respectiv, de Consiliul general al municipiului Bucureşti. În vederea aprobăriibugetelor locale, proiectele acestora sunt însoţite de un raport al primarului, al preşedinteluiconsiliului judeţean sau al primarului general al municipiului Bucureşti, după caz. Cu ocaziaaprobării bugetelor locale, trebuie să se aibă în vedere contestaţiile depuse de locuitori cuprivire la acestea, în sensul analizării lor şi, în funcţie de temeinicia lor, să se ţină contde ele la aprobarea bugetelor.Dacă legile bugetelor anuale nu sunt aprobate de parlament până pe data de 15decembrie, guvernul poate solicita parlamentului aplicarea procedurii de urgenţă. De asemenea,dacă legile bugetare nu au fost aprobate în acest context cu cel puţin patru zile înainte deexpirarea exerciţiului bugetar precedent pentru anul curent, guvernul execută bugetul anuluicurent la nivelul cifrelor anului precedent, în care sens cheltuielile lunare nu pot depăşi 1/12 din

Page 8: Etapele procesului bugetar constau în

prevederile anului precedent, cu anumite excepţii extrem de motivate (acţiuni noi etc). Legilebugetare cuprind:• la venituri, estimările anului bugetar;• la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în legi specifice, înstructura funcţională şi economică a acestora;• deficitul sau excedentul bugetar, după caz;• reglementări specifice exerciţiului bugetar.Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi derectificare elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Acestor legi rectificative li seaplică aceleaşi proceduri ca şi legilor bugetare anuale iniţiale.2.4.Execuţia bugetului de statDupă ce legile bugetare au fost adoptate de parlament şi promulgate de preşedinte,acestea se publică în Monitorul Oficial al României, moment din care devin operaţionale.Acest lucru presupune măsuri şi acte decizionale referitoare la încasarea veniturilor prognozate şiefectuarea cheltuielilor (plăţi de casă), în limita creditelor bugetare aprobate.Competenţa şi răspunderea execuţiei bugetare cu privire la bugetul de stat, bugetulasigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale (sănătate şi şomaj), bugetuluiTrezoreriei statului revine guvernului şi organelor sale de specialitate (ministere şi alte instituţiipublice centrale etc), iar cea referitoare la bugetele locale revine birourilor executive aleconsiliilor locale, primarilor, preşedinţilor consiliilor judeţene, primarului general almunicipiului Bucureşti, precum şi conducătorilor instituţiilor publice care sunt finanţate prinintermediul acestora.Execuţia de casă a bugetelor presupune un complex întreg de operaţii care se referă laîncasarea veniturilor şi plata cheltuielilor.Execuţia bugetară propriu-zisă este demarată prin propunerile ordonatorilor principali decredite de repartizare pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care se aprobă de

Page 9: Etapele procesului bugetar constau în

Ministerul Finanţelor Publice, ocazie cu care se au în vedere termenele de plată a impozitelor,taxelor şi contribuţiilor, corelate cu scadenţele cheltuielilor pe fiecare obiectiv public şi acţiunespecifică. Cum ritmicitatea efectuării cheltuielilor este mult mai constantă decât periodicitateade încasare a veniturilor, acest specific trebuie luat în considerare cu ocazia aprobării şirepartizării pe trimestre a prevederilor bugetare. Repartizarea pe trimestre a prevederilorbugetare trebuie parcursă în cadrul tuturor componentelor bugetului general consolidat, proces încare Ministerul Finanţelor Publice, ca organ de specialitate al guvernului, joacă un rol extremde important, întrucât el este acela care răspunde şi este cel mai bine informat cu privire lamodul în care se derulează procesul de constituire a resurselor bugetare pe întregul sistembugetar şi periodicitatea efectuării plăţilor de casă. Cu aceeaşi ocazie, a repartizării petrimestre a prevederilor bugetului de stat, Ministerul Finanţelor Publice aprobă şi defalcareape trimestre a mijloacelor de echilibrare care se acordă din bugetul de stat bugetelor locale.Execuţia bugetului de stat înseamnă activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi deefectuare a plăţii cheltuielilor aprobate prin acest buget. Aceste activităţi presupun o serie deoperaţiuni ce vizează atât încasarea veniturilor bugetare, cât şi plata cheltuielilor bugetare.Astfel, vorbim de execuţia de casă a bugetului ca reprezentând ansamblul acestor operaţiuni.În România, execuţia de casă a bugetului se realizează prin trezoreria statului, implicând şioperaţiuni prin sistemul bancar.Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor publice, în funcţie de termenele lacare urmează să se realizeze, asigură executarea echilibrată a bugetului de stat şi a bugetelorinstituţiilor publice centrale prevăzute distinct în bugetul de stat, deoarece prin ea se potsurprinde eventuale dezechilibre între veniturile şi cheltuielile anumitor trimestre. Astfel, se

Page 10: Etapele procesului bugetar constau în

procedează la repartizarea cheltuielilor bugetare, în funcţie de proporţia realizării veniturilorbugetare în fiecare trimestru.2.4.1.Execuţia veniturilor bugetului de statExecuţia veniturilor bugetului de stat este activitatea de încasare a impozitelor, taxelor,contribuţiilor şi a altor venituri cuvenite acestui buget. Principiile ce stau la baza execuţieiveniturilor bugetare sunt:• nici un impozit, taxă sau alte obligaţii de natura acestora nu pot fi înscrise în buget şiîncasate, dacă acestea nu au fost stabilite prin lege;• legea bugetară anuală aprobă, pentru fiecare an, lista impozitelor, taxelor şi a coteloracestora, precum şi a celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă.• este interzisă perceperea sub orice titlu şi sub orice denumire de contribuţii directe sauindirecte în afara celor stabilite prin lege.Execuţia bugetară se încadrează strict în anul financiar, care are aceeaşi durată ca şiexerciţiul bugetar, atât pentru stat, cât şi pentru agenţii economici.Colectarea creanţelor bugetareMinisterul Finanţelor Publice administrează veniturilor statului, ceea ce presupuneadministrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi a altor venituri bugetare potrivitlegii, prin intermediul procedurilor de gestiune, colectare, control fiscal, soluţionare acontestaţiilor şi de dezvoltare a unor relaţii de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prinacordarea de servicii de asistenţă, conform competenţelor.Un rol însemnat îl are Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, aceasta avândprintre obiectivele principale colectarea veniturilor bugetului de stat (impozite, taxe şi altevenituri ale bugetului de stat, conform competenţelor), precum şi a veniturilor bugetuluiasigurărilor sociale de s stat (contribuţia de asigurări sociale), bugetului asigurărilor pentruşomaj (contribuţia de asigurări pentru şomaj), bugetului Fondului naţional unic de asigurări

Page 11: Etapele procesului bugetar constau în

sociale de sănătate (contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, contribuţia de asigurarepentru accidente de muncă şi boli profesionale) datorate de plătitori, persoane juridice şipersoane fizice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este autorizată să aplice, prinorganele abilitate, modalităţile de executare silită şi măsurile asigurătorii, în condiţiile legii,pentru a căror colectare este competentă potrivit legii.Evidenţa creanţelor şi plăţilor efectuate se face pe plătitori. În cazul persoanelor fizice,plătitorii români sunt evidenţiaţi după codul numeric personal (CNP), iar cei străini după NIF.Persoanele juridice sunt identificate după codul unic de identificare (CUI).Încasarea veniturilor la bugetul de stat se poate realiza prin următoarele procedee (figura2.2.):1.calcularea si plata directă de către subiecţii impozitelor;2.calcularea, reţinerea şi vărsarea la bugetul de stat a impozitului datorat de către o terţăpersoană;3.impunerea şi debitarea de către organele fiscale;4.utilizarea timbrelor fiscaleOperaţiile implicate la nivelul organelor fiscale în legătură cu execuţia veniturilor pot figrupate în următoarele etape: aşezarea; lichidarea; emiterea titlului de percepere; încasareapropriu-zisă, prezentate în figura 2.3.Figura 2.2. Procedee tehnice de încasare a veniturilor bugetareFigura 2.3 Definirea etapelor execuţiei veniturilor bugetare2.4.1.Execuţia cheltuielilor bugetului de statExecuţia cheltuielilor bugetului de stat reprezintă activitatea de efectuare a cheltuielilorprevăzute şi aprobate prin acest buget.În legile bugetare anuale sunt stabilite şi aprobate creditele bugetare pentru cheltuielilefiecărui exerciţiu bugetar, după clasificarea economică, funcţională şi pe surse de finanţare.Creditul bugetar este suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se potordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamente contractate în cursul

Page 12: Etapele procesului bugetar constau în

exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare pentru acţiuni multianuale.Deci, sumele aprobate, la partea de cheltuieli, în bugetul de stat, sunt limite maxime ce nupot fi depăşite. Totodată, pentru acţiunile multianuale, în bugetul de stat, se înscriu distinctcredite de angajament şi credite bugetare.Creditele bugetare aferente acţiunilor multianuale reprezintă limita superioară acheltuielilor care urmează a fi ordonanţate şi plătite în cursul fiecărui exerciţiu bugetar. Plăţilerespective sunt aferente angajamentelor legale efectuate în limita creditelor de angajamentaprobate în exerciţiul bugetar curent sau în exerciţiile bugetare anterioare.Spre deosebire de creditul bugetar, creditul de angajament este limita maximă acheltuielilor ce pot fi angajate, în cursul exerciţiului bugetar, în limitele aprobate prin legeabugetară anuală.Pentru angajamentele multianuale, termenul de credit destinat acţiunilor multianualeevidenţiază sumele alocate unor programe, proiecte, subproiecte, obiective şi altele asemenea,care se desfăşoară pe o perioadă mai mare de un an şi dau loc la credite de angajament şicredite bugetare.Execuţia cheltuielilor bugetare se bazează pe următoarele principii:• creditele bugetare sunt nerambursabile şi nepurtătoare de dobândă, ele vizândfinanţarea bugetară definitivă şi gratuită;• creditele bugetare aprobate sunt autorizate pentru tot anul bugetar;• creditele bugetare aprobate nu pot fi majorate fără a se preciza sursele de finanţare;excepţie fac alocaţiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de crediteşi, în cadrul acestora, pe capitole, ce nu pot fi majorate; de asemenea, aceste alocaţii nu pot fivirate şi utilizate la alte articole de cheltuieli;• creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şiutilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite;• creditele bugetare aprobate pentru un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui

Page 13: Etapele procesului bugetar constau în

capitol;• virările de credite bugetare între subdiviziunile clasificaţiei bugetare sunt în competenţaordonatorilor principali de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor subordonate, şise pot efectua, începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar, în limita a 10% din prevederilecapitolului bugetar la nivelul ordonatorului principal de credite, care urmează, însă, a sesuplimenta cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor;• virările justificate de credite bugetare de la un capitol la altul al clasificaţiei bugetare,precum şi între programe sunt în competenţa ordonatorilor principali de credite, pentru bugetulpropriu şi bugetele instituţiilor subordonate, şi se pot efectua cu acordul Ministerului FinanţelorPublice, începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar, în limita a 10% din prevederilecapitolului bugetar, la nivelul ordonatorului principal de credite, şi, respectiv, 5% din prevederileprogramului, care urmează, însă, a se suplimenta cu cel puţin o lună înainte de angajareacheltuielilor;• nu se pot realiza virări de credite bugetare de la capitole care au fost majorate dinfondurile de rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului;• situaţia virărilor de credite bugetare este transmisă lunar Ministerului Finanţelor decătre ordonatorii principali de credite bugetare, în termen de 5 zile de la sfârşitul lunii;• menţinerea unor credite bugetare este analizată lunar de către ordonatorii principali decredite care pot formula propuneri de anulare a acestora dacă se constată că nu sunt necesare.Creditele bugetare anulate la ordonatorii principali de credite, finanţaţi din bugetul de stat,majorează Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat.• creditele bugetare aprobate şi care nu au fost utilizate până la sfârşitul exerciţiuluibugetar sunt anulate.Efectuarea cheltuielilor bugetare se poate realiza prin: numerar, virament din iniţiativa

Page 14: Etapele procesului bugetar constau în

instituţiilor publice.Etapele execuţiei cheltuielilor bugetareEfectuarea de cheltuieli potrivit prevederilor bugetare presupune un număr însemnat deprocedee şi operaţiuni, printre care:- definitivarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, cu repartizarea acestora pe fiecareinstituţie publică ce are calitatea de ordonator de credite şi cu aprobările de rigoare, când estevorba de o instituţie publică ierarhic inferioară;- deschiderea de credite bugetare (autorizarea bugetară);- realizarea veniturilor proprii în cuantumul prevăzut, atunci când instituţiapublică în cauză are dreptul prin lege să-şi acopere o parte din cheltuielile sale din acestevenituri (contrar principiului universalităţii bugetare). Aceeaşi prevedere este valabilă şi încazul consiliilor locale, judeţene şi al municipiului Bucureşti, pentru care realizareaveniturilor proprii reprezintă condiţia de bază şi limita în cadrul căreia se pot efectua cheltuielipublice.Alte etape necesare în vederea efectuării de plăţi din contul Trezoreriei statului (pentrucheltuielile publice prevăzute prin bugete) sunt: angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata.Primele trei operaţii - angajarea, lichidarea şi ordonanţarea - sunt efectuate de cătreconducătorii instituţiilor publice (ordonatorii de credite bugetare) sau de către împuterniciţiiacestora. A patra operaţie - plata - se efectuează de către gestionarii de bani publici (casieri saucontabili publici).Operaţiunile implicate la nivelul instituţiilor publice, în legătură cu execuţia cheltuielilorsunt evidenţiate în figura 2.4.Figura 2.4. . Definirea etapelor execuţiei cheltuielilor bugetareOrdonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai înlimita prevederilor şi potrivit destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitateainstituţiilor publice.1. Angajarea cheltuielilor bugetare îmbracă două forme:• angajamentul legal;

Page 15: Etapele procesului bugetar constau în

• angajamentul bugetar individual şi global, definite în figura 2.5. Angajareacheltuielilor trebuie să se facă întotdeauna în limita disponibilului de credite bugetare.Angajamentele legale pot fi, la rândul lor, provizorii şi individuale. Angajamenteleprovizorii se referă la cheltuielile curente de natură administrativă ce se efectuează în modrepetat în cursul unui exerciţiu bugetar, materializate în bugete previzionale, ordonatorul decredite având obligaţia să verifice ca acestea să nu fie depăşite de valoarea angajamentelor legaleindividuale. În cazul angajamentelor legale individuale aprobate până la sfârşitul anului,acoperite de aceste angajamente legale provizorii, nu trebuie avizate de persoana împuternicită săexercite controlul financiar preventiv; viza de control financiar preventiv este necesară doarpentru angajamentele legale individuale ce depăşesc valoarea angajamentelor legale provizorii.Figura 2.5. Formele angajării cheltuielilor bugetareAngajamentele bugetare se realizează prin emiterea unui document scris privindangajamentul bugetar individual şi global, prin care se certifică existenţa unor credite bugetaredisponibile şi se pun în rezervă (se blochează) creditele aferente unei cheltuieli, respectându-sedestinaţia stabilită în buget.Propunerile de angajamente însoţite de toate documentele justificative aferente seînaintează din timp persoanei împuternicite cu exercitarea controlului financiar preventiv învederea acordării vizei, urmând ca la sfârşitul anului să analizeze modul de realizare acheltuielilor ce au făcut obiectul angajamentelor bugetare globale, precum şi dacă totalul angajamentelorlegale individuale aferente acestora este la nivelul angajamentelor legale provizorii.Astfel, dacă nu se constată diferenţe semnificative între cheltuielile previzionate şi celedefinitive, este avizat (semnat, ştampilat) angajamentul bugetar global ce devine definitiv. în

Page 16: Etapele procesului bugetar constau în

cazul în care se observă diferenţe semnificative, atunci se hotărăşte includerea în viitor acheltuielilor ce au făcut obiectul angajamentelor bugetare globale în categoria angajamentelorbugetare individuale. După vizarea angajamentului bugetar de către persoana împuternicită săexercite controlul financiar preventiv, acesta este semnat de către ordonatorul de credite şitransmis compartimentului contabilitate pentru înregistrare.2. A doua etapă a execuţiei cheltuielilor bugetare este lichidarea, în cadrul căreia severifică existenţa angajamentelor şi realitatea sumei datorate pe baza documentelor care atestăbunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate (factură fiscală; factură; state de plată încazul salariilor etc). Aceste documente sunt analizate de persoana împuternicită de ordonatorulde credite să efectueze lichidarea cheltuielilor.3. Ordonanţarea plătii cheltuielilor bugetare este documentul intern prin careordonatorul de credite dă dispoziţie conducătorului compartimentului financiar (financiarcontabil)să întocmească instrumentele de plată a cheltuielilor. Primele trei faze ale procesuluiexecuţiei cheltuielilor bugetare se realizează în cadrul instituţiei publice, răspunderea pentruangajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor revenindu-i ordonatorului de credite bugetaresau persoanelor delegate să exercite această calitate.4. Plata cheltuielilor bugetare este efectuată de persoanele autorizate numite contabil, înlimita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate, prin unităţile de trezorerie la care au conturideschise, cu excepţia plăţilor în valută, care se efectuează prin bănci. Instrumentele de platăfolosite de către instituţiile publice sunt cecul de numerar şi ordinul de plată pentru trezoreriastatului (OPHT) semnate de conducătorul compartimentului financiar (financiar-contabil) şi decătre persoana cu atribuţii în efectuarea plăţii.În cadrul derulării execuţiei bugetare, pot apărea situaţii în care la anumite subdiviziuni

Page 17: Etapele procesului bugetar constau în

ale clasificaţiei bugetare să existe disponibilităţi de credite bugetare, iar la altele, insuficienţe;pentru soluţionarea acestui neajuns, se poate apela la viramente de credite bugetare. Virarea decredite bugetare presupune operaţiunea prin care se diminuează creditul bugetar de la osubdiviziune a clasificaţiei bugetare (programului), unde în anumite împrejurări existădisponibilităţi şi se majorează corespunzător la o altă subdiviziune, la care fondurile suntinsuficiente, respectându-se principiile şi dispoziţiile legii finanţelor publice de efectuare aoperaţiunilor respective. Această operaţiune se poate efectua numai într-o anumită perioadă aexerciţiului bugetar - de regulă, începând cu semestrul II al anului.În efectuarea cheltuielilor bugetare, un rol important în execuţia componentelor bugetuluigeneral consolidat îl au unităţile Trezoreriei statului, la care îşi au deschise conturile instituţiilepublice consumatoare de fonduri publice şi prin intermediul cărora se efectuează plaţi decasă. în cadrul Trezoreriei statului, pe baza unui sistem informaţional-contabil propriu, suntevidenţiate plăţile de casă pe toate componentele bugetului general consolidat şi, în cadrulacestora, pe acţiuni şi domenii, apoi pe fiecare instituţie publică în parte. Instituţiile publicesunt şi ele obligate ca, în contabilitatea proprie, să detalieze execuţia de casă a bugetului înfuncţie de natura plăţilor, după criteriul economic, dar despre toate acestea, mai analitic în Parteaa Ii-a a lucrării.În concluzie, efectuarea de cheltuieli din fondurile publice, prin intermediulcomponentelor bugetului general consolidat, se pot efectua numai după ce:1) parlamentul sau organul legislativ abilitat aprobă bugetul în cauză, prin stabilireaunor limite, în cifre anuale şi promulgate de preşedinte;2) are loc repartizarea acestora pe trimestre, inclusiv a veniturilor bugetului respectiv,ocazie cu care se stabileşte şi modul de finanţare a deficitului bugetar, în această operaţiune,rolul principal avându-1 Ministerul Finanţelor Publice, pentru bugetul de stat, bugetul

Page 18: Etapele procesului bugetar constau în

asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale, respectiv direcţiile generale ale finanţelorpublice, pentru bugetele locale;3) se deschid de credite bugetare, operaţiune care se face lunar, pe baza aprobăriiMinisterului Finanţelor Publice, şi care reprezintă condiţia de bază pentru a se putea efectua plăţide casă;4) pentru bugetele locale, alături de condiţia de la 3 trebuie constituite efectiv în cont şiresursele financiare corespunzătoare.2.5.Încheierea execuţiei bugetarePotrivit reglementărilor româneşti, execuţia bugetară se încheie la 31 decembrie,aplicându-se deci „sistemul de gestiune", care presupune:- orice venit încasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată în cadrulprevederilor bugetare, dar neplătită până la 31 decembrie, se va încasa sau se va plăti, dupăcaz, în contul bugetului pe anul viitor. În acest context, creditele bugetare neutilizate pentruexerciţiul curent îşi pierd valabilitatea;- disponibilităţile din mijloacele extrabugetare existente în conturi la 31 decembriese vor regulariza cu bugetul din care este finanţată acea instituţie, în limita subvenţiilor primitedin acel buget, iar disponibilităţile rămase se vor reporta pentru anul următor, dacă legeaspecială care le reglementează nu prevede altfel;- eventualele excedente ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetelorfondurilor speciale, care au fost echilibrate în cursul anului prin transferuri consolidatede la bugetul de stat, se vor regulariza de asemenea cu bugetul statului în limita transferuriloracordate;- De asemenea, disponibilităţile fondurilor externe nerambursabile, sosite prin anumiteprograme, precum şi disponibilităţile din fondurile publice destinate cofinanţăriicontribuţiei financiare a Comunităţii Europene se reportează pentru anul următor.

Page 19: Etapele procesului bugetar constau în

Aşa cum s-a mai arătat, referindu-ne la etapa execuţiei de casă a sistemului bugetar,aceasta se înfăptuieşte prin intermediul Trezoreriei statului, care întocmeşte şi documentele deînchidere a exerciţiului bugetar, printre care: contul general anual de execuţie a bugetului destat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, conturile anuale de execuţie a bugetelor fondurilorspeciale (sănătate şi şomaj) şi contul general anual al datoriei publice. Prevederile acestorconturi, întocmite de Ministerul Finanţelor Publice, se însuşesc de guvern şi se supun adoptăriiparlamentului.Înainte ca parlamentul să-şi exprime opinia în legătură cu aceste conturi, proiectele lorsunt înaintate Curţii de Conturi, care procedează la analizarea datelor evidenţiate în acestea, înspecial pe baza controalelor pe care le efectuează la majoritatea instituţiilor publice centrale şilocale care realizează şi folosesc fonduri publice. Verificarea efectuată de Curtea de Conturiasupra conturilor generale privind execuţia componentelor bugetului general consolidat are învedere respectarea legalităţii, a oportunităţii şi a necesităţii acestor cheltuieli. Totodată, acesteaverifică dacă aceste cheltuieli s-au efectuat în condiţii corespunzătoare de eficienţă socială, înfapt, cu prilejul verificării execuţiei bugetare, Curtea de Conturi urmăreşte calitatea gestionăriibanilor publici din multe puncte de vedere la nivelul fiecărei instituţii publice, precum şi peansamblul bugetelor.Pe baza raportului Curţii de Conturi cu privire la conturile generale de execuţie abugetelor şi pe baza sintezei guvernului cu privire la evoluţia economico-financiară aeconomiei, cu luarea în considerare a opiniei comisiilor permanente parlamentare reunite, debuget-finanţe, conturile generale privind execuţia bugetelor se supun dezbaterii parlamentului,pentru a fi adoptate.După adoptare, conturile generale de execuţie a bugetului de stat şi a bugetului

Page 20: Etapele procesului bugetar constau în

asigurărilor sociale de stat se promulgă de preşedintele ţării şi se publică în Monitorul Oficial.

Home Exploreaza Upload

Finante

Proiect finante Bugetele localeFinante

Bugetele locale

Organizarea finantelor locale

Finantele publice locale isi au originea in autonomizarea autoritatilor teritoriale in administrarea comunitatilor respective.

Comunitatile locale reprezinta colectivitati umane, delimitate teritorial din punct de vedere politic si administrativ, care au autoritati publice diferite de cele ale statului. Aceasta estefinanciare, deoarece autonomia administrativa nu ar fi posibila fara autonomia financiara, care-i asigura

suportul financiar al functionarii. Organizarea distincta a finantelor locale pe baza autonomiei lor financiare

o comunitatile locale cunosc, cel mai bine, posibilitatile proprii privind resursele banesti de provenienta publica si in 242h72c special nevoile privind cheltuielile ce

trebuie acoperite; o permite degrevarea finantelor centrale de o seama de cheltuieli;

o reduce numarul si amploarea fluxurilor banesti intre cele doua niveluri structurale ale finantelor publice;

o permite o urmarire mai buna a modului cum sunt folosite fondurile financiare publice constituite;

o finantele locale satisfac mai bine cerintele de utilitati publice in teritoriu, cum ar fi: construirea de drumuri, politia, iluminatul public, gospodaria comunala, s.a.

Problema care trebuie studiata si rezolvata este pâna unde se poate intinde autonomia financiara, respectiv cât trebuie sa reprezinte centralizarea si cât descentralizarea in domeniul finantelor publice.

In fiecare tara, raportul dintre finantele publice centrale si cele locale este diferit.

Gradul de centralizare financiara difera in functie de concentrarea administratiei tarii, de gradul in care organele locale sunt subordonate conducerii centrale. Problemele majore, de interes national, strategic,

apartin finantarii centrale, o alta modalitate nefiind posibila (apararea, ordinea publica statala,

email

Login

Page 21: Etapele procesului bugetar constau în

administratia de stat, relatiile externe, sanatatea, invatamântul, stiinta etc.).

Descentralizarea financiara incepe sa functioneze dincolo de limita de la care aria utilizarii bunurilor si serviciilor publice de interes national incepe sa se restrânga, iar costul comparativ al luarii deciziilor la nivel central devine prea ridicat (este cazul anumitor utilitati cum sunt: construirea de drumuri, politia,

iluminatul public, gospodaria comunala, transporturile locale, scolile s.a.). Indiferent de gradul de autonomie a comunitatilor locale, se apreciaza ca la descentralizarea financiara

trebuie avute in vedere urmatoarele principii:

o principiul diversitatii, explicat pe seama varietatii de forme si a masurii diferite a solicitarilor de bunuri si servicii publice;

o principiul echivalentei in finantarea serviciilor publice, explicat pe baza beneficiilor geografice pe care acestea le aduc cetatenilor;

o principiul acceptarii costului descentralizarii, determinat de diferentele fiscale regionale, care se interfereaza cu raspândirea in spatiu a activitatilor economice;

o principiul redistribuirii si stabilizarii centralizate, impus de realitatea conform careia comunitatile locale nu dispun de instrumentele macroeconomice pentru infaptuirea unor

obiective de importanta nationala;

o principiul compensarii fluxurilor financiare dintre colectivitati, involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice si care prejudiciaza infaptuirea

programelor de cheltuieli pentru unele din acestea;

o principiul asigurarii serviciilor sociale vitale, conform caruia aceasta sarcina cade in seama autoritatilor centrale; Guvernul trebuie sa ofere minimum de servicii publice esentiale

(sanatate, siguranta sociala, educatie) tuturor cetatenilor tarii;

o principiul accesului echitabil la resursele financiare publice, determinat de situatia unor colectivitati locale a caror balanta de nevoi si capacitate fiscala este deficitara, necesitând compensarea minusului de resurse prin transferuri guvernamentale, pe seama unei scheme

prestabilite;

o principiul echilibrului financiar, conform caruia repartizarea intre nivelurile de autoritate publica ale finantelor publice trebuie sa asigure exercitarea conducerii in limita atributiilor si competentelor ce revin fiecareia (adica, resursele financiare publice trebuie redistribuite,

deopotriva, pentru acoperirea cheltuielilor cu functionarea sectorului public in administrarea statului si in aceea a colectivitatii locale).

In România, organizarea teritoriala a finantelor publice este asezata pe impartirea tarii in unitati administrativ-teritoriale, fiind structurata pe niveluri ierarhice in limitele fiecarei unitati administrative:

judete, municipii, orase, comune.

Page 22: Etapele procesului bugetar constau în

Din punct de vedere juridic,organele financiare teritoriale sunt institutii ale administratiei publice, cu administratie si gestiune proprie de institutie. Sfera lor de actiune difera, dupa nivelul organizatoric,

astfel:

o Directiile generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat,judet si municipiul Bucuresti;

o Administratiile financiare, la nivelul municipiilor si sectoarelor municipiului Bucuresti; o Circumscriptiile financiare, la orase;

o Perceptiile rurale si agentii fiscali, la nivelul comunelor.

Toate aceste organe sunt indrumate si controlate de catre Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat, a carei structura organizatorica cuprinde:

o Directia de trezorerie, cu serviciile: contabilitatea trezoreriei; metodologie, verificare si control; buget;

o Directia impozite si taxe, cu serviciile: constatare si impunere persoane fizice; constatare si impunere persoane juridice; urmarire persoane juridice; urmarirea si incasarea impozitelor,

taxelor si altor venituri; biroul pentru evidenta si valorificarea bunurilor; serviciul TVA;

o Directia controlului financiar de stat, cu serviciile: controlul financiar la regii si societati comerciale; control financiar la institutii publice si agenti economici privati; controlul

financiar la societati comerciale de turism si prestari servicii;

o Garda financiara, structurata pe trei divizii.

Nivelul si structura veniturilor si cheltuielilor bugetelor

Bugetul local reprezinta actul in care se inscriu veniturile si cheltuielile colectivitatilor locale, pe o perioada de un an.

Bugetele locale sunt instrumente de planificare si conducere a activitatii financiare administrativ-teritoriale care au personalitate juridica (comuna, oras, municipiu, sector al municipiului

Bucuresti, judet, municipiul Bucuresti). Structura bugetelor locale evidentiaza:

o gradul de autonomie a administratiei locale fata de puterea centrala si legaturile existente intre diferitele administratii teritoriale;

o fluxurile formarii veniturilor si efectuarii cheltuielilor administratiilor locale; o modalitatea de finantare a cheltuielilor pe destinatii si de acoperire a deficitelor.

Conform clasificatiilor economice si functionale ONU, folosite in raportarile statistice structura veniturilor si a cheltuielilor bugetelor locale este comuna cu cea a bugetului de stat (central) si

se prezinta astfel: I. Venituri:

Page 23: Etapele procesului bugetar constau în

1. Veniturile proprii ale bugetelor locale:

o sunt reglementate prin Legea privind finantele publice si Legea privind finantele publice locale; o cuprind:

o impozitele, taxele si varsamintele de venituri cuvenite de la agenti economici si institutii publice de importanta locala;

o impozitele si taxele locale (de la populatie sau de la persoanele juridice).

2. Venituri atribuite, in care intra sumele defalcate din anumite venituri cuvenite, potrivit legii, bugetului de stat.

3. Transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finantarea unor obiective de interes national, dar care sunt organizate si controlate eficient de catre organele locale (cum sunt actiunile de protectie sociala,

unele investitii etc.);

4. Imprumuturile contractate pe piata financiara interna sau externa, fie direct, in numele organelor administratiei publice locale, fie garantate de catre Guvern.

II. Cheltuieli:

1. Autoritatile executive (Serviciile publice generale);

2. Invatamânt, sanatate, cultura si religie, asistenta sociala, ajutoare si indemnizatii (Actiuni social-culturale);

3. Servicii, dezvoltare publica si locuinte;

4. Transporturi, agricultura, alte actiuni economice (Actiuni economice);

5. Alte actiuni;

6. Fondul pentru garantarea imprumuturilor externe, plata dobânzilor si a comisioanelor aferente;

7. Plati de dobânzi si comisioane (Datoria publica si altele);

8. Rambursari de imprumuturi (Rambursari de imprumuturi si pentru echilibrare bugetara);

9. Fonduri de rezerva;

10. Cheltuieli cu destinatie speciala (Finantate din fonduri speciale).

Page 24: Etapele procesului bugetar constau în

In România, sursele de formare a veniturilor bugetelor locale sunt urmatoarele:

1. Impozite, taxe si alte venituri, precum si cotele aditionale la unele venituri ale bugetului de stat si bugetelor locale.

Consiliile locale, consiliile judetene si Consiliul general al municipiului Bucuresti stabilesc impozitele si taxele locale.

2. Vânzarea sau valorificarea materialelor obtinute ca urmare a casarii activelor fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale. Aceste sume constituie venituri ale bugetelor locale sau ale institutiilor (care nu

sunt finantate integral de la bugetul local) si servesc la finantarea investitiilor.

3. Sumele incasate din vânzarea bunurilor apartinând domeniului privat al unitatilor administrativ-teritoriale sunt venituri cu destinatii speciala si servesc la finantarea investitiilor.

4. Sumele incasate din valorificarea bunurilor confiscate, in functie de subordonarea institutiilor care au dispus confiscarea.

5. Transferuri cu destinatie speciala de la bugetul de stat, aprobate anual prin legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecarui judet si municipiul Bucuresti.

6. Imprumuturile contractate pe piata financiara interna sau externa

o finantarea de investitii publice de interes local; o refinantarea datoriei publice locale.

Procesul bugetar la nivelul colectivitatilor locale din România

Procedura elaborarii, aprobarii si executarii bugetelor locale are la baza principiul autonomiei locale prevazut atât de Legea finantelor publice, cât si de Legea administratiei publice locale nr.

Metodologia elaborarii si executiei bugetelor locale este stabilita de Ministerul Finantelor, ca si in cazul bugetului de stat.

Elaborarea proiectelor bugetelor locale este de competenta primarilor in cazul bugetelor comunale si orasenesti si a presedintilor consiliilor judetene in ceea ce priveste bugetele judetelor.

Proiectele bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale se elaboreaza pe baza proiectelor de bugete ale administratiei proprii din subordine, in etapele prevazute pentru bugetul de stat.

Proiectele bugetelor locale, concentrate pe judete si municipiul Bucuresti, se prezinta Ministerului Finantelor in scopul corelarii acestora cu proiectele de bugete ale ministerelor si altor organe centrale de

stat. Conform dispozitiilor legale, aprobarea bugetelor locale este de competenta consiliilor comunale,

orasenesti si judetene. Din punct de vedere procedural, proiectele bugetelor anuale ale comunelor si oraselor (implicit al municipiilor) sunt supuse aprobarii consiliilor locale de catre primari, iar proiectele

bugetelor judetene sunt supuse aprobarii consiliilor judetene de catre presedintii acestora. Pentru aprobarea bugetelor locale, conform dispozitiilor Legii administratiei publice locale privind

Page 25: Etapele procesului bugetar constau în

procedura bugetara locala, sunt necesare urmatoarele acte procedurale:

o publicarea proiectelor de buget anuale, astfel incât locuitorii sa aiba posibilitatea de a cunoaste prevederile de venituri si cheltuieli publice locale, de a le contesta (daca

este cazul) in termen de 15 zile de la data publicarii lor; o supunerea proiectelor de bugete spre deliberare consiliilor competente,

sedinta a acestor consilii dupa expirarea termenului de 15 zile de la data publicarii, insotite de raportul primarului sau al presedintelui consiliului judetean, precum si de contestatiile depuse impotriva datelor cuprinse in respectivele proiecte de bugete;

o deliberarea prevederilor de venituri si cheltuieli bugetare de catre membrii comisiilor locale si, respectiv, judetene cu obligatia de pronuntare asupra contestatiilor

depuse, urmata de votarea pe articole si adoptarea bugetului local.

Potrivit Legii administratiei publice locale nr. 69/1991 sedintele consiliilor locale convocate in scopul aprobarii bugetelor locale, ca si sedintele in care se discuta probleme ale bugetelor locale trebuie

publice. In cadrul deliberarii in scopul aprobarii bugetelor locale se dezbat si se stabilesc impozitele, taxele si celelalte venituri publice locale, categoriile de cheltuieli, precum si, daca este

transferurile necesare pentru echilibrarea bugetelor respective. Bugetele locale se adopta (aproba) prin hotarâri ale consiliilor comunale, orasenesti si judetene, pe

votului a cel putin doua treimi din numarul membrilor consiliului.Dupa aprobarea de catre organele locale, Directiile generale ale finantelor publice ale judetelor si

municipiului Bucuresti intocmesc si transmit Ministerului Finantelor bugetele pe ansamblul fiecarui judet si pe celelalte subdiviziuni, impreuna cu repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor, pe

structura clasificatiei bugetare. Executia bugetelor locale cuprinde actele si operatiunile de realizare a veniturilor si de efectuare a

cheltuielilor prevazute si autorizate prin actele decizionale de aprobare Executia partii de venituri a bugetelor locale este urmarita de catre perceptorii si casierii din comune, de catre functionarii serviciilor de impozite, taxe si alte venituri din organele financiare ale celorlalte unitati

administrativ-teritoriale. Executia de casa a bugetelor locale se efectueaza prin trezoreriile locale sau prin unitatile bancare

stabilite sa incaseze veniturile bugetare locale prevazute de normele juridice in vigoare, sa finanteze cheltuielile acestor bugete in limita creditelor bugetare aprobate.

Executia partii de cheltuieli a bugetelor locale se bazeaza, la fel ca si executia partii de cheltuieli a bugetului statului, pe procedeul „creditelor bugetare" intrebuintate cu aprobarea unor ordonatori de

credite. Ordonatorii principali de credite pentru bugetele locale sunt presedintii consiliilor judetene si primarii

celorlalte unitati administrativ-teritoriale. Ordonatorii secundari sau tertiari de credite bugetare sunt conducatorii institutiilor sau serviciilor publice

cu personalitate juridica din subordinea fiecarui consiliu local, judetean si Consiliu General al Municipiului Bucuresti.

Procesul de repartizare se deruleaza astfel:

Page 26: Etapele procesului bugetar constau în

o repartizarea efectuata de catre ordonatorii principali intre bugetul propriu si bugetele ordonatorilor subordonati;

o repartizarea efectuata de catre ordonatorii secundari ai creditelor bugetare aprobate pe unitatile subordonate si a celor cuprinse in bugetul propriu;

o ordonatorii tertiari utilizeaza creditele ce le-au fost repartizate.

Competentele privind finantarea cheltuielilor revin ordonatorilor principali de credite bugetare. Finantarea cheltuielilor se realizeaza prin deschideri de credite bugetare in limitele cheltuielilor

aprobate, conform destinatiei si in raport de gradul de folosire a sumelor puse anterior la dispozitie. Efectuarea cheltuielilor din bugetele locale si ale institutiilor publice finantate din aceste bugete

supusa conditiilor specifice procedurii de angajare, constatare a lichiditatii, ordonantare si plata a tuturor cheltuielilor din bugetul statului.

Transferurile de la bugetul de stat catre bugetele locale se efectueaza, in limitele prevazute, de catre Ministerul Finantelor, prin Directiile generale ale finantelor publice, la cererea ordonatorilor principali,

in functie de necesitatile executiei bugetare. In situatiile in care in executia bugetelor locale apar goluri temporare de casa, acestea pot fi acoperite, pâna la incasarea veniturilor bugetare, pe seama resurselor aflate in conturile de trezorerie ale statului.

Trimestrial, ordonatorii principali de credite intocmesc dari de seama contabile asupra executiei bugetare pe care le transmit Ministerului Finantelor, prin Directiile generale ale finantelor publice.

Pentru stabilirea rezultatelor finale ale executiei bugetelor locale, ordonatorii principali de credite intocmesc conturile anuale de executie a bugetelor locale pe care le transmit spre aprobare consiliilor

judetene, Consiliului General al Municipiului Bucuresti si consiliilor locale. In cadrul contului anual al executiei bugetului local se inscriu:

1. la venituri:

o prevederile aprobate initial;

o prevederile bugetare definitive;

o incasarile realizate.

2. la cheltuieli:

a. creditele aprobate initial;

b. creditele definitive;

c. platile efectuate.

Page 27: Etapele procesului bugetar constau în

Pe baza acestor date se stabileste rezultatul executiei.

BIBLIOGRAFIE

1. Bimber, B. (1994) The Decentralization Mirage.

2. Bird, R. M., Robert D. E., & Wallich, C.I. (Eds.) (1995) Decentralization of the Socialist

State. A Regional and Sectorial Study. Washington, D.C., World Bank.

3. Bird, R. M., & Vaillancourt, F. (Eds.) (1998) Fiscal Decentralization in Developing

Countries. Cambridge University Press, Cambridge.

4. Costea, M. (2000) Introducere în administratia publica, Ed. Economica, Bucuresti.

5. Kaufman, R. R. (1990) Stabilization and Adjustment in Argentina, Brazil, and Mexico.

In: Economic Crisis and Policy Choice: The Politics of Adjustment in the Third World

( Nelson, J.M. Ed.) Princeton University Press, Princeton, NJ.

6. Lacasse F. (2000) Elaborarea bugetelor si a politicilor: Probleme, tensiuni si solutii.In:

Bugetarea si elaborarea politicilor. Lucrarile SIGMA, 8, FDSC, Bucuresti.

7. Linz, J. J. & Stepan, A. (1996) Problems of Democratic Transition and Consolidation:

Southern Europe, South America, and Post-Communist Europe. Johns Hopkins

Univ. Press, Baltimore, MD.

8. Litvack, J., Junaid A., & Bird, R. (1998) Rethinking