Der SandmannÎntre realitate şi vis

E.T.A. Hoffmann

1

Cuprins:

Introducere............................................................................................................31. Note despre Romantismul European.......................................................32. Romantismul German..........................................................................4

3. E.T.A. Hoffmann: „Der Sandmann”..................................................5

4. Între realitate terifiantă şi vis...............................................................6

5. „Der Sandmann” sau „Moş Ene” - personaj mitologic.....................7

Bibliografie...........................................................................................................8

2

Introducere

„Der Sandmann”, in traducere romaneasca prin corespondenta personajului mitologic, „Mos

Ene” este povestea unui student la drept care in ciuda prezentului fericit si a viitorului

promitator, nu poate scapa de anumite amintiri din copilarie, amintiri pe care inca nu le intelege

si care ii aduc in final moartea. Autorul lasa cititorului loc de interpretare asupra veridicitatii

acestui episod din copilaria lui Nathanael ii permite sa aleaga intre a fi fost real sau doar vis.

Insasi presiunea psihologica exercitata asupra tanarului de atunci si teama extrema, face ca

relatarea faptelor, sa fie pusa la indoiala. Totusi, consecintele acestui fapt se vad in realitate:

Nathanael este terifiat de Coppelius, asociat de el cu personajul sinistru din copilarie, si intreaga

sa viata ia o intorsura tragica.

Note despre Romantismul European

Receptat sub raport teoretic, romantismul se defineste ca o miscare europeana de anvergura,

manifestata in prima jumatate a secolului al XlX-lea, dar care cunoaste in evolutia sa mai multe

etape, specifice concretizarilor sale in toate spatiile europene. Favorizat de destramarea societatii

feudale si de revolutiile burgheze din 1780 si 1830, dar si de perimarea doctrinei clasice,

romantismul se configureaza ca reactie impotriva clasicismului, asigurand literaturii libertate de

exprimare prin inlaturarea tuturor normelor.

In prefata dramei Cromwell, manifestul literar al romantismului francez, Victor Hugo proclama

ca “nu exista reguli, nici modele", caci noua doctrina este “liberalismul literaturii". Acest

liberalism fusese insa anticipat de manifestari culturale preromantice precum “Sturm und Drang"

sau estetica lui Schiller, unde se face distinctia clara intre artistul clasic, expresie a naturii insesi,

si cel romantic, ce aspira spre natura pierduta, dar traieste in dezacord cu sine si cu umanitatea in

genere. Ulterior, fratii August Wilhelm si Friedrich von Schlegel impun termenul “romantic" si

definesc artistul si spiritul romantic, primul fiind insetat de infinit, cel de-al doilea fiind

caracterizat prin melancolie.

Ca trasaturi specifice romantismul inlatura si neaga normele si metodele prescrise de

classicism, afirma primatul subiectivitatii, al sentimentului si fanteziei creatoare, al spontaneitatii

3

si sinceritatii emotionale. Izvoarele de inspiratie, ca si temele operei literare sunt mult largite,

dandu-se o atentie deosebita traditiei populare, istoriei si folclorului, considerate ca manifestari

specifice ale genului popular; natura, cu totul ignorata in literatura clasica devine obiect de

admiratie si mijloc de exprimare a sentimentelor. Romanticii isi manifesta preferinta pentru

personaje exceptionale care impun, fie prin grandoare si noblete sufleteasca, fie prin slutenia lor

fizica (Cocosatul de la Notre Dame de Paris) sau decadenta morala. In toate cazurile personajele

sunt atent individualizate, zugravite in complexitatea vietii sociale si psihice, in continua si,

adeseori, neasteptata transformare. Unul din motivele principale este visul, care capata irostaze

foarte variate, se laicizeaza. Romanticii considera visul un mijloc de cunoastere in care limitele

sunt sfidate, se manifesta interes pentru ilogic, incoerent, himeric, terific, oniric.

Romantismul German

In perimetrul german, aparitia romantismului a fost favorizata de viziunea artistica

promovata de Goethe, Schiller, Holderin ori von Kleist, iar impunerea si raspandirea acestuia a

avut ca suport cele trei mari scoli de la Iena, Heidelberg si Berlin. „Scoala de la Iena" ii aduna pe

marii vizionari precum Ludwig Tieck (cel care va extrage din formula basmului o realitate

miraculoasa, generatoare de substrat liric) sau Novalis (visatorul cautator al absolutului imaginat

in ipostaza “florii albastre" din romanul Heinrich von Ofterdingen). Iar “scoala de la Berlin" il

promoveaza pe E.T.A. Hoffman, initiatorul umorului grotesc proiectat in fantastic.

Romantismul german s-a dezvoltat relativ tarziu in comparatie cu cel englez, coincizand in

primii ani cu miscarea numita Clasicismul German sau Clasicismul din Weimar. In comparatie

cu romantismul englez, cel german este mai variat, cultivand umorul si frumusetea. La inceput a

incercat sa creeze o noua sinteza din arta, filosofie si stiinta luand drept inspiratie Evul Mediu.

Mai tarziu a pus in evidenta tensiunea dintre lumea reala si proiectiile irationale, supranaturale

ale geniului creator.

Declinul romantismului german aduce insa in orizontul literar opera lirica a lui Heinrich

Heine, in al carui volum „Cartea cantecelor”, fondul popular se transfigureaza in materia lirica a

poeziei erotice.

4

E.T.A. Hoffmann: „Der Sandmann”

Povestirea „Der Sandmann” de E.T.A. Hoffmann a fost publicata in 1816 in cadrul

volumului numit Piese de Noapte ( Nachtstücke)

Povestea este relatata de narator care pretinde ca l-a cunoscut pe Nathanael si cuprinde o serie de

scrisori adresate lui Lothar si Klarei. In prima, Nathanael ii povesteste lui Lothar despre teroarea

din copilarie cauzata de legendarul „Sandmann”, care in traditia romaneasca apare sub numele de

„Mos Ene”, personaj care ar fi fost vinovat la un moment dat de moartea tatalui sau. In fiecare

seara acesta avea un vizitator pe care il primea singur in biroul sau, si pe care copii nu aveau voie

sa-l vada. Bona acestora ii grabea la culcare spunandu-le povesti ingrozitoare despre ce li s-ar fi

putut intampla: copiilor care nu voiau sa doarma li se presara nisip in ochi. Acestia le cadeau si

erau dusi de catre personajul mitologic in cuibul sau de fier de pe luna unde erau dati spre hrana

propriilor sai copii. Tanarul Nathanael dezolta o spaima pentru acest vizitator, care devine in

mintea sa un adevarat monstru.

Intr-o seara, insa reusind sa se strecoare in biroul tatalui sau dupa ora de culcare, descopera ca

„Der Sandmann” nu e altul decat avocatul si asociatul tatalui sau, un anume Coppelius, un om

slut si meschin. Este de interpretat daca scena care urmeaza este reala sau doar un vis urat,

antrenat de spaima copilului: descoperit de catre cei doi, oaspetele tatalui sau il prinde si

intentioneaza sa-i scoata ochii, lucru fata de care tatal sau se opune si chiar il roaga pe Coppelius

sa ii crute viata. Nathanael crede ca acum un vanzator de barometre care trecuse recent pe la el,

sub numele de Giuseppe Coppola nu este altul decat meschinul avocat Coppelius, si este hotarat

sa razbune moartea tatalui sau.

Klara, cea care citeste scrisoare lui Nathanael, pare sa nu creada in adevarul povestirii lui si desi

isi exprima simpatia pentru drama lui, incearca sa-l convinga de faptul ca totul ar fi putut fi in

inchipuirea sa. Ea se foloseste de o serie de argumente logice si filosofice demonstrandu-i ca o

serie de factori externi ar fi putut influenta rationamentul copilului de atunci. Nathanael este

nemultumit de lipsa de credibilitate pe care i-o ofera logodnica sa. In urmatoarea sa scrisoare

carte Lothar, acesta recunoaste ca s-a inselat, pentru ca numele de Coppola este italian, pe cand

Coppelius era german, iar primul colaboreaza cu un cunoscut fizician din vecinatate, Spalanzari,

care dealtfel ii si cunoaste pe Coppola de mult timp.

5

Intre timp Nathanael isi gaseste o noua pasiune in a o spiona pe fiica profesorului de fizica de

alaturi cu un mic ochean cumparat de la Coppola. Se indragosteste de aceasta si ii marturiseste

sentimentele, insa singurul cuvant pe care Olympia il rosteste este o interjectie „Ah”. Cand

tanarul decide sa ii ceara mana fetei, nimereste in mijlocul unei dispune intre Spalanzari si

Coppola asupra trupului ei. Cel din urma ii smulge Olympiei ochii, care se rostogolesc

insangerati pe jos. Coppola isi descopera adevarata identitate si pleaca din oras cu ceea ce a mai

ramas din corpul masinariei. Povestea in sine lasa urme adanci asupra psihicului lui Nathanael,

care nu se mai poate recupera si in final intr-o ultima inalnire cu Coppelius ii aduce acestuia

moartea.

Între realitate terifiantă şi vis

Povestirea lui Hoffmann se incadreaza in seria horror; dealtfel majoritatea scrierilor sale sunt

considerate gotice.

In centrul povestirii se afla conflictul psihic al protagonistului, Nathanael, care penduleaza intre

halucinatii si realitate. Intreaga sa viata acesta s-a confruntat cu un stres post-traumatic, cauzat de

episodul cu „Der Sandmann” din copilaria sa. Pana la finalul povestirii ramane neclar daca

aceasta experienta a fost adevarata sau doar un vis al tanarului Nathanael. Textul ii lasa

cititorului libertatea de a alege intre certitudinea tanarului ca o forta malefica il controleaza fie

cea a Klarei ca totul este doar imaginatie . Evenimentele apar toate din perspectiva lui Nathanael

care din cauza problemelor prihice nu poate fi considerat un observator obiectiv. Hoffmann ii

lasa cititorului aceasta incertitudine. Motivul „ochilor” este unul central, interpretat de catre

Freud drept frica fata de castrare. Autorul cunoscut pentru lipsa de conformare cu societatea,

reuseste sa o critice pe aceasta intr-un mod satiric, oferindu-le o lectie atat iluministilor cat si

romanticilor ( Klara este considerata in povestire drept o sursa de ratiune, ea reprezinta

iluminismul, insusi numele inseamna „clar”, iar Nathanael romantismul cu tot obscurul si

misterul specific).

Coppelius/ Coppola nu trebuie considerat un personaj real cat o metafora. El reprezinta partea

intunecata a lui Nathanael. Spre exemplu ca in conflictul dintre Spalanzari si Coppola il putem

pe vedea pe acesta dar se aude de fapt vocea lui Coppelius.

6

Romantismul german are o parte mai sumbra, basmele, povestirile exploateaza misteriosul,

terifiantul, grotescul, elemente care socheaza prin faptul ca nu fac parte din viata de zi cu zi dar

nu raman clar delimitate de realitate. Personajul inchipuit de Nathanael pare real, pare ca traieste

in aceeasi lume intr-un mod firesc. Fantasticul e prezentat drept realitate, iar cititorul este invadat

de sentimentul absurditatii acestei lumi, una in care nebunia este singura stare de normalitate.

Grotescul elimina bariera dintre uman si animal si il reduce pe om la dimensiunea de papusa.

Prin personificare grotescul ajunge sa inglobeze forma mecanica, cea care tinde sa aiba o viata

proprie ( Olympia).

„Der Sandmann” sau „Moş Ene” - personaj mitologic

„Der Sandmann” , motiv din folclorul vest-european, este un personaj mitologic care presarand

un nisip magic in ochii copiilor le aduce acestora vise frumoase si ii ajuta sa doarma.

Corespondentul autohton al acestuia este poate „Mos Ene” care asemeni primului este asociat cu

somnul si copilaria.

Hoffmann prin puterea sa creatoare reuseste sa-l transforme intr-o figura negativa, terifianta,

lucru ce demonstreaza cat de sinistru poate deveni un personaj iubit. In povestirea sa, Mos Ene

arunca nisip in ochii copiilo, acestia le cad si sunt dusi in cuibul sau de fier de pe luna si oferiti

spre hrana propriilor copii. Nathanael ajunge sa asocieze aceasta creatura sinistra cu asociatul

tatalui sau Coppelius, care pe tot parcursul pevestirii apare cititorului drept malefic si diavolesc.

Freud trateaza povestirea lui Hoffmann intr-un eseu numit „Der Unheimlich”. Termenul de

misterios (der Unheimlich) este descris de Freud drept un tip special de teama si se refera la acel

ceva care ar fi trebuit sa ramana ascuns dar a fost in schimb scos la iveala.

7

Bibliografie:

Alexandru Dima: Romantism Romannesc si Romantism European. 1970

Mihai Zamfir: Din Secolul Romantic. 1989

http://huehueteotl.wordpress.com/ Notes About Romanticism, The Uncanny, Automata and E. T. A. Hofmann

Sigmund Freud: “Der Unheimlich”

8