Academia de Studii Economice din Bucureşti

Ştefănescu Maria-CristinaFacultatea de Comerţ

Seria A, Grupa 343STUDIU DE CAZ

CONFLICT PROFESOR-ELEV LA CARE AM LUAT PARTE

Prezentarea cazuluiEram clasa a X-a. Mai erau 10 minute din ora de chimie şi Claudiu se plictisea, motiv

pentru care aruncă cu avioane în clasă. Nu era prima dată când deranja ora de curs şi nu era singura oră pe care o deranja. Claudiu făcea parte din „gaşca răilor”. Profesoara scria pe tabla o formulă enormă din care nu prea înţelegeam niciunul nimic. Ultimul avion lansat s-a îndreptat către tablă, s-a lovit de ea şi a căzut chiar la picioarele profesoarei. Furioasă, acesta a început să ţipe, să apostrofeze toată clasa spunându-ne că suntem imaturi, iresponsabili şi obraznici. Pe măsură ce ne certa se înfuria şi mai tare. A întrebat cine e cel sau cea care are chef să zboare, pentru că o să zboare până la biroul doamnei directoare. Când şi-a dat seama că nu va recunoaşte nimeni lansarea avionului ne-a cerut să scoatem o foaie de hârtie. Toţi am crezut că vom fi obligaţi să dăm un test fulger ca pedeapsă pentru gestul lui Claudiu. Mare ne-a fost mirarea când ne-a spus să nu ne trecem numele pe hârtie şi să scriem pe ea cine a aruncat avionul. La vederea răspunsurilor noastre profesoara a rămas mută de uimire. Din cei 18 care eram prezenţi 13 au răspuns „Nu ştiu, a venit din spatele meu”, iar pe 5 dintre foi scria „EU”. Înfuriată şi mai tare, profesoara a ieşit din clasă trântind uşa şi spunând „O să aveţi toţi scăzută nota la purtare”.

Cei care scriseseră „Eu” erau cei din “grupul vesel” al clasei, cei care făceau de obicei toate trăsnăile, cei cărora nu le păsa dacă li se va scade nota la purtare, sau dacă le erau chemaţi părinţii la şcoală. Restul care răspunseseră „Nu ştiu” erau cei cărora le era frică de „gaşca răilor”, cei care erau luaţi în râs când luau note mari, sau pentru că purtau ochelari, sau pentru greutatea lor. Recunosc, şi eu am făcut parte din grupul „Nu ştiu”. Cea mai sigură cale era să te ţii deoparte.

Rezolvarea conflictuluiS-a făcut şedinţa cu părinţii şi elevii pentru a ne forţa să spunem cine a fost cel care a

aruncat avionul. Au fost date cele 5 bilete cu „Eu” părinţilor pentru identificarea vinovaţilor. Din păcate doar 2 părinţi au recunoscut scrisul copiilor lor. Asta ne arată că nici părinţii nu erau foarte implicaţi în viaţa copiilor lor. Erau dintre cei care nu dădeau pe la şcoală, nici măcar la şedinţele cu părinţii. Ca să se dea mari, cei 5 care scriseseră „Eu” au ieşit în faţă. Dar nu puteau fi pedepsiţi toţi 5 pentru că fusese doar un avion. În urma presiunilor de acasă câţiva dintre noi au mărturisit numele vinovatului părinţilor, şi unul dintre părinţi l-a spus dirigintei.

Cazul a ajuns în Consiliul Profesoral şi pentru a nu crea urmări şi mai grave s-a hotărât să nu fie făcut public numele lui Claudiu şi vina să rămână pe toţi cei 5 care şi-o asumaseră, pentru că se ştia că cei din ”gaşcă” sunt răzbunători şi ar fi putut să le facă rău colegilor care „au turnat”. Toţi cei 5 „zmei” au avut scăzută nota la purtare iar noi, restul clasei am primit un avertisment, fără să ne fie scăzută nota la purtare.

Fiind un conflict asimetric din punct de vedere al forţei, a fost un conflict stins, dar nerezolvat: marea majoritate a noastră nu am mai declanşat conflicte, ştiind că suntem în vizorul Consiliului Profesoral, şi nu ne doream să avem nota scăzută la purtare, dar nu la fel au stat lucrurile în ceea ce îl priveşte pe Claudiu şi pe prietenii lui.

Academia de Studii Economice din Bucureşti

ConcluziiAnalizând acest conflict îmi dau seama că profesoara, simţindu-şi ameninţată autoritatea, a

manifestat emoţii violente ce au culminat cu un acces de furie. Datorită acestui comportament întreaga clasă i-a devenit ostilă. Unii au negat că ar şti cine este vinovatul, alţii s-au aliat cu el, iar vinovatul în sine nu a vrut să-şi recunoască vină, ştiind că va fi acoperit şi greu de descoperit.

Datorită agresivităţii şi etichetării întregii clase drept imaturi, iresponsabili şi obraznici a apărut o tensiune între profesoară şi noi, elevii, ceea ce a făcut ca relaţia să se deterioreze, şi resimţind sentimentul de teamă orice urmă de siguranţă a dispărut. În acel moment s-a instalat criza. Între profesoară şi noi, elevii, nu a mai existat comunicare, toleranţă, cooperare, pozitivitate emoţională şi respect reciproc. Exprimarea emoţiilor, atât din partea profesoarei, cât şi din partea noastră a fost neconstructivă, chiar distructivă.

Trebuie să remarc rigiditatea profesoarei în abordarea problemei. Ea a uzat de o modalitate violentă, nicidecum creativă în abordarea conflictului şi rezolvarea lui, a utilizat greşit puterea, aplicând o pedeapsă uniformă întregii clase, deşi au existat două comportamente diferite - Claudiu şi grupul lui, pe de o parte şi restul clasei, pe de altă parte. Profesoară a perceput elevii ca duşmani ce trebuie puşi la zid, distruşi.

În soluţionarea conflictului profesoara nu s-a concentrat pe problemă ci pe elevul vinovat, demonstrând astfel că nu are cunoştinţe şi deprinderi de rezolvare a conflictului. Ea nu a demonstrat abilităţi de comunicare, nu a cooperat pentru a crea un climat bazat pe încredere, nu a luat democratic deciziile şi nici măcar nu şi-a stăpânit emoţiile primare.

Eu cred că în loc să reacţioneze iritată, exprimându-şi inadecvat furia şi oferind perspective de evoluţie şi agravarea a conflictului, era de preferat ca profesoara să rămână calmă şi să comunice cu noi spunându-ne cu ce am deranjat şi să ne explice ce aşteptări are de la noi, fără a ne jigni. Prin modificarea propriului comportament, profesoara ar fi determinat schimbarea atitudinilor noastre faţă de ea şi ar fi nuanţat pozitivitatea relaţiei cu noi.

Soluţia meaDacă eram pusă în această situaţie în calitate de profesor cred că prima intenţie pentru

soluţionarea acestui conflict era probabil o strategie de evitare, prin care să ignor pentru moment incidentul din cadrul sălii de clasă şi să-mi continui activitatea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Problema din punctual meu de vedere este minoră şi strategia ar fi putut fi eficientă, dar conflictul nu s-ar fi rezolvat, el riscând să reapară, chiar cu o amploare mai mare, atunci când s-ar fi creat condiţii.

Pentru a rezolva totuşi situaţia m-am gândit la două soluţii: 1. Să încerc să distrag atenţia de la acest incident printr-o întrebare care să lege

incidentul de ceva ştiinţific. De exemplu în cazul conflictului cu avionul de hârtie: „Aţi văzut la "How is made" care este procedura de fabricare a hârtiei?” şi de aici se putea ajunge la concluzia că e păcat să tăiem atâţia copaci ca să ajungă avioane;

2. Să detensionez situaţia prin câteva replici cu simţul umorului, de exemplu: „Îi voi propune doamnei directoare să înfiinţeze un concurs de DARTS. Cred că aveţi câţiva campioni printre voi”.

Printre opţiunile pe care le are un profesor pentru a rezolva un conflict nu ar trebui să se regăsească cele violente, ci doar cele nonviolente, cum sunt negocierea, medierea şi arbitrajul.