EDUCABILITATEA

Educabilitatea-capacitatea omului de a fi receptiv la influienta educativa si de a realiza progrese acumulative in diverse structuri de personalitate. Teoriile educabilitatii:

1 ereditarista- devenirea omului este predeterminata de zestrea ereditara si orice interventie exterioara de a modifica potentialul innascut este inutila.

2 teoria amientalista- factorii externi au rol decisiv in formarea omului excluzind orice interventie de natura interna .

3 teoria interactionista - afirma ca dezv biopsihosociala este dublu determinata de ereditatea omului si factorii externi.

Factorii formarii si dezvoltarea personalitatii umane:

1 interni (ereditate)

2 externi(mediu+ educatie) ereditatea- insusire biologica generala care consta in transmiterea partic morfo-fiziologice de la scendenti la descendenti. Gena -unitate de baza , component al ADN. copilul mosteneste de la parinti genotipul care se manifesta prin fenotip. prin eredit se mosteneste structura anatomica , pozitia capului , metabolism, reflexe neconditionate , fenotip (ex : culoarea oki) particularitatile analizatorilor si ale sistemului nervos.

Mediu- ansamblu conditiilor in care are loc existenta si dezv omului. Exista factori de mediu interni ( mediu intaruterin) si factori de mediu externi. Factorii de mediu externi se impart in : mediu fizic - ansamblu conditiilor bioclimatice in care omul traieste , mediul social- totalitatea conditiilor economice , politice, culturale. Nivelul dezvoltarii intelectuale este cu atit mai ridicat cu cat influentele mediului sunt mai numeroase si variate. Educatia- vine sa medieze influientele mediului , canalizindu-le in directia dorita, detine rolul hotaritor in dezvoltarea psihica . Pleaca de la premisele interne favorabile si de la conditiile externe necesare.

Personalitatea este rezulatatul actiunii conjugate a ereditatii mediului si educatiei , educatia detinind rolul hotaritor( formuleaza finalitati clare , creeaza un cadru structurat in care se realizeaza influente formative organizate , stimuleaza potentialul genetic).

EDUCABILITATEA

 Educabilitatea este particularitatea specifică omului de a se modela şi dezvolta sub influenţa factorilor de mediu şi educaţie, bazându-se pe potenţialul ereditar.Educabilitatea se manifestă în relaţia educator – educat. Educatorul vine în această relaţie cu competenţe general umane (echilibru biopsihic, însuşiri de personalitate, experienţă de cunoaştere şi de viaţă,

disponibilitate de a relaţiona) şi cu competenţe profesionale (cultură generală, cultură de specialitate)şi didactice (tact pedagogic, stil de predare). Educatul  vine în relaţie cu competenţe general umane (echilibru biopsihic, capacităţi de cunoaştere, de raportare afectivă şi volitivă), cu o experienţă de cunoaştere în curs deconstituire, cu o receptivitate nativă şi dobândită pentru cunoaştere, cu motivaţii interne şi externe, cu disponibilitate de a comunica şi de a răspunde solicitărilor, cu capacitatea de a recepţiona, prelucra şi integra experienţa transmisă, cu particularităţi de sănătate fizică şi mentală. Educabilitatea este un ansamblu de şanse de a fi eficient ca educator şi de a profita de relaţia educaţională cu cel educat, în sensul stimulării dezvoltării personalităţii acestuia. Şansele de a fi eficient depind de o serie de condiţii: acceptarea reciprocă, compatibilitatea psihologică, tipul de autoritate pe care o impune educatorul, capacităţile individuale ale educatului. Prin urmare, reuşitele educaţionale depind atât decapacităţile biologice şi de personalitate ale celor doi factori umani implicaţi, cât şi de existenţa unui mediu stimulativ.2 .Pu terea e du ca ţ i e i

Încrederea în şanse şi în rezultatele educaţiei se exprimă prin optimismul sau scepticismul pedagogic,acestea manifestându-se la nivel de concepţie, de atitudine, de stare de spirit. De-a lungul timpului, diverşi teoreticieni şi practicieni ai educaţiei s-au situat pe poziţiile optimismului sau ale scepticismului pedagogic,în funcţie de modul de interpretare a unor descoperiri ale geneticii, în funcţie de speculaţiile filosofice ale momentului, de contextul social-istoric în care au trăit şi în funcţie de nevoia de a stimula dezvoltarea sistemului educativ în atmosfera spirituală a epocii respective.Predestinarea biologică, genetică a omului şi imposibilitatea influenţării din exterior a formării şidezvoltării sale (o parte din aceste teorii constituie baza modului de organizare şi desfăşurare a educaţiei deficienţilor). Lombroso a susţinut teoria „criminalului înnăscut”, Szondi a creat teoria „impulsurilor”(manifestările vieţii psihice sunt expresii ale unor impulsuri ce se regăsesc în codul genetic, sub formădominantă sau latentă), iar Szigmund Freud a promovat teoria „instinctelor” (manifestările personalităţiisunt rezultatul instinctelor moştenite, care apar în primii ani de viaţă). Forma cea mai reacţionară adeterminismului biologic a fost teoria „rasistă”, care a împărţit omenirea în rase superioare şi inferioare,diferenţele dintre oameni fiind atribuite factorului genetic.Predestinarea socială a indivizilor, potrivit căreia, mediul social „prie lnic”, specific elitelor, face ca potenţialul ereditar al acestor indivizi să fie superior celor din păturile de jos ale societăţii. Neotomiştii susţin că procesul cunoaşterii se realizează prin raţiune şi revelaţie, graţia divină fiindfactorul de dezvoltare a fiinţei umane, de aceea educaţia are un rol extrem de limitatPersonaliştii susţin că omul are dreptul să trăiască într-un univers marcat de iubire şi de caritate, deschisspre divinitate, acestea fiind cele mai importante elemente pentru devenirea individului.Martin Heidegger – „fiinţa umană nu există efectiv, ci devine ceea ce trebuie să fie”, iar educaţia îl  p r e gă t e ş t e pe om pe n t ru o v i a ţ ă i n au t e n t i c ă , co t i d i an ă ( c u ob l i ga ţ i i ş i g r i j i ) ş i a t unc i omu l a r e „sentimentul aruncării

în lume”, al absurdului, al neantului, trăieşte frica de moarte, disperarea că s-a pierdut de sineJean Paul Sartre – esenţa omului este libertatea de a alege, omul este „condamnat să fie liber”, îşi alegelibertatea, esenţa, iar în aceasta constă măreţia, disperarea, neliniştea lui. Educaţia este cea care îi îngrădeşte omului libertatea, prin impunerea de modele. Toate aceste teorii îi reproşează educaţiei nivelarea existenţelor prin influenţe uniformizante în societate, în şcoală, care duc la înstrăinarea individului de sine, atitudinea optimistă atitudinea sceptică atitudinea realistă.In contextul vieţii şcolare, problema personalităţii copilului apare sub aspectul dezvoltării şi al educaţiei, cu scopul de a identifica cele mai eficace căi , mijloace şi procedee de orientare şi formare a personalităţii. Dezvoltarea este un proces complex, de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex,care se realizează printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapă reprezentând o unitate funcţională cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapă la alta implică atât acumulări cantitative, cât şi salturi calitative, acestea aflându-se într-o condiţionare reciprocă. Dezvoltarea personalităţii se manifestă prin încorporarea şi constituirea de noi conduite şi atitudini, care permit adaptarea activă la cerinţele mediului natural şi socio-cultural. Dezvoltarea permite şi facili tează constituirea unor relaţii din ce în ce maidiferenţiate şi mai subtile ale fiinţei umane cu mediul în care trăieşte şi se formează. Dezvoltarea are un caracter ascendent, de spirală, cu stagnări şi reveniri aparente, cu reînnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul acţiunii contradicţiilor ce se constituie mereu între capacităţile pe care le are la un moment dat copilul, pe de o parte, şi cerinţele din ce în ce mai complexe pe care le relevă mediul, pe de altă parte. Copilul acţionează pentru satisfacerea trebuinţelor şi năzuinţelor sale,şi astfel posibilităţile de care dispunea anterior sporesc. Pe această cale, contradicţiile dintre cerinţe şi posibilităţi se lichidează, oferind loc altora care, la rândul lor, aşteaptă o nouă rezolvare. Conduita esenţială arezolvării şirului ascendent de contradicţii este activitatea, efortul depus de individ în mod sistematic şi mereu adecvat etapei dezvoltării sale. Dezvoltarea psihică se realizează în stadii care înglobează totalitatea modificărilor ce se produc încadrul diferitelor componente psihice şi a relaţiilor dintre ele. Complexitatea şi specificul dezvoltării umane sunt determinate de două grupe de factori:•factori interni, care pot fi de natură biologică, ereditară şi• factori externi, cum sunt mediul şi educaţia.Factorii interni sunt: ereditatea, trăsăturile psihosociale ale personalităţii ( calităţi ale proceselor  psihice, trebuinţe, motive interne de acţiune), experienţa personală nemijlocită, concretă , dobândită de fiinţa umană în cursul evoluţiei sale. Factorii externi sunt alcătuiţi din ansamblul condiţiilor, ai elementelor şiforţelor tuturor influenţelor care se exercită din exterior în scopul formării şi dezvoltării personalităţii umane.În procesul dezvoltării, cele două categorii de factori se intercondiţionează, creează o anumită fuziune, care sporeşte potenţialul existent al individului şi determină o permanentă restructurare a formelor de reacţie. Toate influenţele externe sunt filtrate prin prisma condiţiilor interne, acţionează prin intermediul acestora din urmă.Pe parcursul existenţei sale omul trece printr-o multitudine de transformări la nivel fizic, psihic şi social. Se înregistrează astfel o

dezvoltare fizică ( concretizată în schimbări fizice, morfologice şi biochimice la nivelul organismului), o dezvoltare psihică (concretizată în apariţia şi dezvoltarea proceselor şi însuşirilor  psihice) şi o dezvoltare socială ( exprimată prin reglarea conduitelor individului conform cerinţelor impusede mediul social). Dezvoltarea psihică reprezintă un proces dinamic de formare şi reconstrucţie continuă, prin învăţare,a structurilor cognitive, psiho-motrice, dinamico-energetice, afectiv-motivaţionale şi atitudinale, manifestateîn comportament.În determinarea dezvoltării psihice, rolul esenţial îl are interacţiunea dintre cei trei factori:a) Ereditatea – ca premisă naturală a dezvoltării, b)Mediul – condiţia socială a dezvoltării,c) Educaţia – condiţie determinantă a dezvoltării, datorită valorificării depline a premiselor ereditare şi a condiţiilor sociale. Ereditatea Este fenomenul transmiterii informaţiei genetice de la ascendenţi la descendenţi , însuşirea fundamentală a materiei vii de a transmite de la o generaţie la alta mesajele de specificitate (ale speciei, ale grupului, ale individului) sub forma codului genetic.Substratul material al eredităţii este format de genele situate la om pe cele 23 de perechi de cromozomi ai speciei. Patrimoniul ereditar al fiecărui individ rezultă din combinarea unităţilor genetice materne şi paterne. Deoarece există posibilităţi infinite de combinare a acestora, probabilitatea apariţiei unor   indivizi identici este practic imposibilă, excepţie făcând gemenii monozigoţi, a căror zestre genetică este identică.Organismele se diferenţiază prin genotip şi fenotip.Genotipul este totalitatea informaţiei genetice aflată în stare latentă, înainte de intervenţia factorilor externi. Fenotipul reprezintă totalitatea caracteristicilor dobândite ca rezultat al interacţiunii genotipului cu mediul. Ereditatea reprezintă ansamblul predispoziţiilor cu valoare polivalentă ce condiţionează formele de reacţie, nu caracterele indivizilor. Ereditatea se manifestă din punct de vedere fizic în două planuri, prin care se transmit:•Însuşiri general umane ( apartenenţa la specia umană, conformaţia somatică, structura internă,tipul de sistem nervos, predispoziţii pentru boli, însuşiri ale analizatorilor etc.);•Însuşiri particulare, ce se transmit în interiorul unei linii de descendenţi (grupa sanguină,culoarea pielii, a ochilor, a părului, amprente digitale, trăsături fizice particulare).Toate aceste caracteristici sunt destul de refractare la influenţele mediului, de aceea prezintă un interes mai scăzut din punct de vedere pedagogic, fără a putea fi însă ignorate. Mult mai important este să cunoaştem rolul factorilor ereditari în cadrul fenomenelor psihice. Ideea de la care porneşte Ioan Nicola (1996, p.83) este aceea că nu se poate vorbi de o ereditate psihică pură, pentru că toate fenomenele psihice se formează de-a lungul vieţii şi activităţii individuale, decise încadrează în fenotip. În relaţie cu fenomenele psihice, factorii genetici sunt consideraţi premise necesare,dar nu suficiente. Din această categorie fac parte: particularităţi anatomo-fiziologice ale analizatorilor,  particularităţi ale sistemului nervos etc. Ponderea factorilor ereditari şi de mediu este diferită, nu numai de la un individ la altul, ci şi de la o funcţie psihică la alta. Caracterul polivalent al eredităţii se exprimă prin faptul că se pot forma trăsături diferite ale indivizilor, pe un fond ereditar asemănător, datorită intervenţiei factorilor de mediu şi educaţie. Astfel, ereditatea nu predetermină în mod fatal anumite însuşiri ale  personalităţii

umane. Dacă factorii ereditari sunt premise ale dezvoltării, se ridică problema momentului intrării lor înacţiune. În principiu, acţiunea lor nu se încheie în momentul naşterii, unele din aceste predispoziţii intrând în acţiune pe parcursul dezvoltării, în diverse etape de vârstă. Astfel, toate modificările organice şi nervoase care apar ca urmare a intrării în funcţiune a factorilor genetici, constituie procesul de maturizare. Cercetările au constatat că exersarea şi stimularea exterioară, provocate de mediu şi de educaţie, pot accelera procesul de maturizare, dar echilibrul dintre individ şi mediu este asigurat de ereditate, care direcţionează din interior,în limite variabile, dezvoltarea indivizilor.Deşi cercetările privind ereditatea umană au o istorie relativ scurtă, câteva aspecte se impun a fi subliniate:•Moştenirea ereditară apare ca un complex de predispoziţii şi potenţialităţi, nu ca o transmitere fatală la descendenţi a trăsăturilor ascendenţilor;•Diversitatea psihologică umană are cu siguranţă şi o rădăcină ereditară (constituţie, biotip, baze comportamentale etc.) , dar nu se reduce la acestea;•Ceea ce ţine de ereditate se poate manifesta în diverse etape de vârstă sau poate rămâne în stare de latenţă pe tot parcursul vieţii, în absenţa unui factor activator ;•Ereditatea conferă unicitatea biologică ca premisă a unicităţii psihologice;•Prin programul proceselor de creştere şi maturi zare, ereditatea creează premisele unor momente de optimă intervenţie din partea mediului educativ, în perioadele sensibile.Anticiparea sau pierderea acestor perioade se poate dovedi ineficientă (de exemplu achiziţia limbajului, a mersului, a operaţiilor gândirii) ;•Aceeaşi trăsătură psihică poate fi, la persoane diferite, rodul unor factori diferiţi, la unele persoane ereditatea fiind esenţială, iar la altele mediul sau educaţia fiind decisive pentru formarea acelei trăsături. Rolul eredităţii în dezvoltarea individului este de premisă naturală. Această premisă, cu acţiune probabilistă , poate oferi individului o şansă (un avantaj) sau o neşansă (o tară). Prima poate fi ulterior valorificată sau nu, iar a doua, în funcţie de gravitate, poate fi compensată în diverse grade.