Marciuc Alexandra (Țaga)

Dumitriu Petronela (Alemnăriței)

D.A.I.P.,anul II

Educația sanitară a școlarului mic

Măsuri de prim ajutor

Primul ajutor trebuie înțeles ca o intervenție imediată și directă asupra unei persoane amenințate

de un pericol, în așteptarea intervenției medicale, dar și ca acțiune care creează condițiile prielnice

pentru o intervenție hotărâtoare.

Cele mai multe dintre accidentele în care sunt implicați copiii mici au loc în interiorul locuinței.

Cauze ale accidentelor pot fi:

Foarfeci, cuțite, obiecte ascuțite;

Pungi de plastic pe care copiii și le pun pe cap, riscând să se sufoce;

Jucării periculoase prin forma ori prin compoziția materialului din care sunt confecționate;

Obiecte mici care pot fi înghițite;

Detergenți sau substanțe folosite pentru curățenia casei;

Medicamente lăsate fără supraveghere;

Prize de curent electric neprotejate;

Obiecte mobile aflate pe locuri aflate la înălțime;

În împrejurările grave înainte de a interveni trebuie să apreciem starea copilului:

este în stare de înconștiență;

respiră;

bătăile inimii sunt regulate.

Ordinea acțiunilor întreprinse pentru aprecierea stării în care se află un copil inconștient:

o Pronunțați-i numele, pișcați-l și scuturați-l cu blândețe. Dacă nu dă semne că-și revine, înseamnă

că și-a pierdut cunoștința. Sunați imediat la 112.

o Verificați în primul rând să fie libere căile de respirație. Deschideți-i gura și îndepărtați vreun

eventual corp străin, fiind atenți să nu înrăutățiți situația împingându-l și mai adânc.

o Pentru a verifica dacă respiră observați dacă toracele copilului se ridică și apropiați-vă urechea

de gura lui.

o Pentru a verifica dacă inima bate, pune-ți două degete pe latura gâtului unde se află carotida.

o Dacă și-a pierdut cunoștința, dar respiră și ritmul cardiac este regulat, puneți-l în poziția de

siguranță în așteptarea ajutoarelor.

1

I. Tehnici de reanimare:

1. Respirația gură la gură.

a) Verificați dacă în gât nu se află corpuri străine.

b) Eliberați căile respiratorii. Susține-ți cu o mână toracele și cu cealaltă mână ceafa copilului astfel

încât capul să se lase ușor pe spate.

c) Astupați nasul copilului, puneți-vă buzele pe gura lui și expirați până când toracele se ridică. Lăsați

toracele să coboare, apoi expirați din nou. Introduceți astfel aer în plămâni la fiecare 3 secunde.

d) Verificați ritmul cardiac. După ce ați practicat respirația artificială timp de un minut, controlați ritmul

cardiac. Dacă nu se simt pulsații practicați masajul cardiac.

2. Masajul cardiac.

Masajul cardiac extern incepe imediat ce se constata lipsa bătăilor cardiace, lipsa pulsului carotidian.

Masajul cardiac extern, asociat cu menținerea libertății căilor aeriene si a ventilației artificiale asigură o

activitate circulatorie minimală prin tehnica zisă a compresiilor toracice intermitente la nivelul

sternului. 

Mecanismul său constă în punerea în joc a pompei cardiace.

Comprimând inima intre stern si coloana vertebrală, se golește conținutul său sanguin înainte ca o nouă

umplere cardiacă să aibă loc în urma doar îndepărtării compresiunii, căreia i se adaugă efectul pompei

toracice (legat de variațiile de presiune toracica datorate alternantei compresiune/relaxare a toracelui)

care asigură expulzarea sângelui spre marea circulație.

Victima este așezată in decubit dorsal pe o suprafață plană, dură.Primele manevre care se încearcă sunt:

-hiperextensia capului pentru eliberarea căilor respiratorii;

-se ridica membrele inferioare la poziție verticală si se mențin ridicate 5-15 sec.; dacă este un singur

reanimator, se începe reanimarea (respiratie-masaj cardiac) dupa 5 sec.; dacă sunt doi reanimatori,

membrele inferioare se țin ridicate 15 secunde, apoi se începe reanimarea;

-concomitent cu ridicarea membrelor inferioare, se aplică bătăi ferme, cu marginea pumnului în

porțiunea inferioară a sternului (se obțin rezultate în blocuri atrio-ventriculare).

Dacă nu se obțin rezultate se începe masajul cardiac extern.

Reanimatorul se așează lateral, in dreptul toracelui victimei. Fixează locul unde se va executa

compresiunea: in jumătatea inferioară a sternului pe punctul de inserție xifoido-sternala, la trei laturi de

deget de varful apendicelui. Zona este fixată cu ajutorul degetelor la joncțiunea sternală. La nivelul

acestei zone se așează podul palmei celeilalte mâini, astfel încât presiunea să se exercite pe eminentele

tenare si hipotenare, iar degetele mâinii să nu atingă peretele toracelui in timpul compresiunii. Peste

palma așezată pe zona de compresiune se așează, similar, și palma cealaltă. Mâinile reanimatorului

2

trebuie sa fie cât mai paralel posibil, iar compresiunea se va face cât se poate de perpendicular pe

toracele victimei (umerii reanimatorului sa fie deasupra sternului victimei astfel incât presiunea să fie

efectuată și prin utilizarea greutății jumătății superioare a corpului reanimatorului). Presiunea se exercita

perpendicular cu bratele întinse, fără flectari din articulatia coatelor. Se executa o presiune regulată,

continuă, astfel ca sternul să coboare 3-5 cm spre coloana vertebrala. La sfârșitul compresiunii se

menține o scurtă pauză (pentru asigurarea golirii cât mai complete a inimii) si apoi se decomprimă

(mulți indică o decompresiune bruscă), palmele reanimatorului ramânând pe toracele victimei.

II. Asfixierea prin înec și sufocare

1. Asfixia prin înecare

Înecul se petrece atunci când apa pătrunde în plămâni înlocuind aerul, și face ca respirația să se oprească

provocând asfixia. În consecință, diferite organe nu mai primesc oxigen și acesta duce la stopul cardiac,

la pierderea cunoștinței.

Pentru acordarea primului ajutor, ai la dispozitie maxim 4-5 minute. Victima trebuie scoasă din apă și

trebuie începută imediat respirația artificială.

Scoaterea victimei din apă trebuie făcută cu foarte mare atenție; aceasta trebuie apucată de sub braț și

ținută cu fața în sus deasupra apei.

Dacă victima nu respiră, așezați-l culcat pe burtă și cu capul întors într-o parte, apoi apăsați-l pe șira

spinării, încet cu ambele mâini pentru a face ca apa să se scurgă din plămâni. Sunați imediat la 112 și

începeți fără întârziere respirația gură la gură în același timp faceți masaj cardiac.

Dacă victima respiră, se șterge cu ceva uscat, se incălzește si i se dau de băut lichide fierbinți.

La inecul in apa de râu, apa patrunde foarte repede prin plămâni în vasele de sânge, provocand hemoliza

(distrugerea elementelor componente ale sângelui). Reanimarea trebuie incepută imediat, fără a pierde

timpul cu eliberarea căilor respiratorii de apă. Dupa reanimarea cu succes, victima trebuie internată de

urgență.

La inecul în mare, apa ramâne in căile respiratorii și plămâni, extrăgându-se apa din sânge si țesuturi,

pentru diluare si echilibrarea presiunii osmotice. Astfel, trebuie eliberate cât mai urgent căile respiratorii

si de-abia după aceea se face respirația artificială si masajul cardiac. După reanimare, victima are nevoie

lichide calde.

Chiar dacă după metodele de prim ajutor victima pare să fie în regulă, aceasta trebuie sa fie consultată

de un medic, pentru a se evita așa-numitul înec secundar – edemul pulmonar – insuficiența respiratorie,

oprirea respirației sau a inimii.

2. Asfixia prin sufocare

3

Asfixierea este o stare fiziopatologică ce apare datorită pătrunderii insuficiente a oxigenului in sânge

deci a scăderiii oxigenului de la nivelul vaselor sanguine și respectiv a creșterii în același timp a

bioxidului de carbon. Asfixierea mecanica se numește si obstrucția căilor aeriene superioare cu un corp

străin care sufocă victima.

Asfixierea mecanica poate fi clasificată in două categorii, in funcție de modul de producere și anume:

- asfixiere prin obstrucție

-asfixiere prin compresiune.

In primul caz apare obstrucția căilor aeriene superioare cu un corp străin sau cu lichide (in caz de înec),

cu sânge sau lichid gastric, cu zăpadă sau pământ (in caz de avalanșă sau alunecări de teren). De

asemenea poate să apară obstrucția orificiilor de respirație cu un obiect compact, material, oase sau cu

mâna.

În cel de-al doilea caz (al asfixierii prin compresiune) este vorba despre strangulare, spînzurare,

sugrumare, compresiunea abdomenului si a toracelui.

Se poate întampla ca in laringe, apoi in trahee si respectiv în bronhii să patrundă anumite obiecte mici

(monezi, nasturi, boabe de fasole, pâine, bucați de alimente, etc) care ocupa lumenul, îl inchid și

impiedică respirația. Intotdeauna când apare obstrucția căilor respiratorii persoana în cauza se

invinețeste la față. Iși pastrează in faza inițială starea de conștiință și face eforturi puternice să-și

restabileasca permeabilitatea căilor respiratorii: are stări puternice de tuse, iși pune mâinile in jurul

gâtului, incearcă sa scape de compresie. La un moment dat începe să aibă amețeli, batăile inimii se

accelerează, uneori poate urina involuntar sau defeca si ajunge să dezvolte convulsii.Dupa 5-7 minute de

obstrucție completa a căilor respiratorii survine decesul.

Cum acorzi primul ajutor in caz de sufocare prin asfixiere mecanica?

In cazul asfixierii mecanice trebuie determinată cauza acesteia.

Primul ajutor constă în eliminarea corpului străin (a barierei mecanice) prin diferite tehnici care

au la bază creșterea artificială a presiunii căilor respiratorii.

Pacientul trebuie sa fie calm si să se miște cât mai puțin.

Se șterge gura de resturi alimentare și se trage limba spre exterior. Astfel se poate vedea ce

obiect a blocat gâtul in zona amigdalelor.

Cu degetul mijlociu si arătător de la mâna dreapta se încearcă scoaterea obicetului din gâtul

pacientului. Daca obiectul este prea jos nu se realizează aceasta manevra deoarece se face mai mult

rău, obiectul poate fi impins mai jos spre interiorul căilor respiratorii și astfel se ajunge la decesul

victimei.

Manevra Heimlich este foarte eficientă în astfel de cazuri. Se pun brațele in jurul persoanei, se

strâng pumnii și se așează in zona centrala a abdomenului acesteia sau mai bine spus deasupra

4

ombilicului si sub coaste. Se fac compresii rapide astfel incât să se impingă cu pumnii spre exterior și

în sus.

Metoda upside down se aplică la copii. Aceștia se iau in brațe se țin cu capul in jos, se bat ușor

pe spate spre a fi expulzat corpul străin din gât.

După ce a fost eliminat factorul de comprimare se face respirație artificială.

Dacă este prea târziu și a survenit decesul nu mai ramane decât sa fie aplicate metode de

resuscitare.

III. Otrăvirea cu substanțe toxice

Otrăvirea cu substanțe toxice reprezintă totalitatea tulburarilor provocate de introducerea, voluntară sau

nu, în organism a uneia sau mai multor substanțe toxice (otrăvuri). 

Cauze substanțele toxice pătrund în organism prin ingestie, prin inhalare, prin injectare sau prin

absorbție prin piele sau mucoase. Intoxicațiile acute constituie un procentaj ridicat de spitalizari, fie ca

sunt accidentale (casnice sau profesionale), fie voluntare (toxicomanie, tentativa de sinucidere).

Intoxicatiile cu medicamente, cele mai frecvente, reprezinta 8O% dintre intoxicatiile ce necesita o

spitalizare de urgenta. Ele sunt, in general, provocate prin asocierea mai multor medicamente (65% din

cazurile semnalate la adulti). În ordinea descrescândă a frecvenței,medicamentele responsabile

sunt benzodiazepinele, analgezicele, antidepresivele, neurolepticele, barbituricele si alte psihotrope, in

sfârsit, medicamentele impotriva tulburarilor cardiace. Alte substanțe toxice sunt produsele industriale

(solvenții), produsele menajere (detergenții, apa de Javel solutie 5-10% de hipoclorit de sodiu), alcoolul,

tutunul si stupefiantele, oxidul de carbon, plantele si ciupercile, precum și produsele utilizate de catre

agricultori (îngrășăminte, fungicide, erbicide, insecticide, raticide). Intoxicațiile cronice sunt legate în

mod deosebit de activitatile profesionale (mai ales în industrie) și de poluarea mediului. Gravitatea unei

intoxicații depinde de toxicitatea produsului în cauza, de modul de introducere in organism, de doza

absorbită, de rezistența organismului si de vârsta subiectului. Adesea imprevizibilă, ea justifica

recurgerea sistematică la intervenția medicului. Mortalitatea rezultată in urma intoxicațiilor este

actualmente mai mica de 1% la adulți și de 0,5% la copii.

Simptome si tratament - Acestea depind de toxicuI sau de toxicele în cauză. Tinând cont de varietatea

acestora, aproape toate funcțiile si toate organele pot fi afectate. Totuși, in caz de intoxicație acută, o

preocupare comuna este aceea de a decela semnele unui risc vital imediat: insuficiența respiratorie (jena

resimțită de către victimă, mișcări toracice prea ample sau prea slabe, prea rapide sau prea

lente), insuficiența circulatorie (stare de șoc cu rău,paloare, agitație), puls slab sau prea rapid,

scăderea presiunii arteriale), convulsii, coma (victima, inconștientă, nu se mai mișca, nu vorbește, nu

răspunde la întrebări). Dupa ce au fost prevenite serviciile medicale (centrul local antiotravire), cei din

5

jur trebuie să se abțina de la orice fel de intervenție, indeosebi: să nu miște victima, să nu o facă să bea

(inclusiv lapte), să nu o facă să vomite. Medicul sosit efectuează un număr de gesturi și de verificări, atât

la fața locului apoi, daca este nevoie, și la spital. 

Prevenire - Medicamentele nu trebuie sa fie tinute la indemana copiilor. In caz de intoxicație voluntară,

este recomandata consultarea unui psihiatru. 

Principalele produse toxice sau cu risc

Acetona (dizolvant pentru lacul de unghii, adezivi, vopsele). 

Simptome:inhalare: iritație bronșica, tulburări respiratorii, ebrietate. Ingestie: ebrietate.

Tratament: vărsături provocate și tratare a simptomelor; asistare respiratorie, oxigen, reanimare.

Recomandari: a nu fi lăsată la îndemâna copiilor si adolescenților (risc de toxicomanie).

Alcool metilic (metanol). Solvent pentru pictura, zugraveli, antigel. 

Simptome: dureri de cap, oboseală, crampe, vertije, convulsii, alterări ale vederii, depresie respiratorie.

Tratament: antidot: etanol in perfuzie. Tratament al simptomelor, reanimare, hemodializa. 

Recomandari: foarte toxic (6O-250 ml - doza mortala la adult, 8-10 ml la copil). Spitalizare imediata.

Amoniac 

Simptome: iritația ochilor si a căilor aeriene, tuse, dureri abdominale, sufocare. 

Tratament: tratament al simptomelor, asistare respiratorie. 

Recomandări. Clatirea ochilor cu apă multa timp de 15 min. Nu se induce vomă, nu se fac spălături

stomacale.

Amfetamine (absorbite pentru a obtine un efect stimulant). 

Hiperactivitate, ilaritate, insomnie, iritabilitate, pierderea apetitului, uscarea gurii, tulburari cardiace. 

Tratament; vome provocate sau spălătura gastrica, sedare, dializa peritoneala, tratament al

simptomelor. 

Recomandari:evitarea utilizării (fabricare si distribuire reglementate).

Antidepresive 

Simptome: tulburări neurologice si cardiovasculare, insuficiență respiratorie, hipotensiune, vomă, febră,

transpirații, dilatarea pupilelor. 

Tratament: tratamentul simptomelor si ingrijiri intensive la reanimare, supravegherea funcțiilor vitale și

a complicațiilor neurologice. 

Recomandari:spitalizare imediata.

6

Arsenic. Compusi arsenicali (erbicide, pesticide) 

Simptome: sonstricție faringiana, vome, arsuri digestive, diaree, deshidratare, edem pulmonar,

insuficiența renală si hepatică. 

Tratament,antidoturi: dimercaprol, penicilamina. Vome provocate, spalaturi stomacale. 

Recomandari. Spitalizare imediata

Aspirina si salicilați. (supradozare, absorbție masivă) 

Simptome. Vome, respirație rapidă, febra, convulsii, depresie respiratorie.

Tratament: spălături stomacale, purgație, hidratare, reanimare dacă este necesar.

Recomandări:administrare orală de lichide în mare cantitate (lapte sau suc de fructe). Spitalizare

imediata.

Barbiturice. Amobarbital, pentobarbital, fenobarbital, secobarbital 

Simptome :confuzie, excitație, delir, prabușire respiratorie, comă.

Tratament: vome provocate, spălături stomacale, purgație, asistare respiratorie, rehidratare. 

Recomandari:spitalizare imediata.

Bariu.  Explozive (focuri de artificii), raticide.

Simptome: vome, dureri abdominale, diaree, tremuraturi, convulsii, hipertensiune arteriala, stop cardiac. 

Tratament: antidot: sulfat de sodiu sau magneziu. Vome provocate, spălătura stomacală, tratamentul

simptomelor, asistare respiratorie. 

Recomandari. Spitalizare imediata. A nu se lasa la indemana copiilor.

Carbon. Agenți de scos petele, inflamabili. 

Simptome: grețuri, vărsături, dureri abdominale, dureri de cap, confuzie, tulburări de vedere, toxicitate

pentru rinichi si ficat.

Tratament: spălarea pielii, spălătura stomacală, oxigenoterapie, asistare respiratorie, supraveghere a

rinichilor si ficatului. 

Recomandari: spitalizare imediată. A nu se lasa la indemana copiilor.

Caustice (acizi si baze puternice, acid sulfuric: produse de curațire, de desfundare a toaletelor,

detartranți, detergenți etc.) 

Simptome: dureri intense, arsuri esofagiene, edem care poate astupa căile aeriene, puls rapid, respirație

superficială. 

Tratament: diluarea imediată a substanței absorbite dând să se bea apă, dupa avizul medical; nu spălătura

stomacală, nici vome provocate, tratamentul simptomelor. 

7

Recomandări:îndepartarea hainelor contaminate si spălarea pielii. Spitalizare imediată. Cauza foarte

frecventă de intoxicație la copii: a nu se lasa la indemâna lor.

Cianura. Acid cianhidric, ulei de migdale amare, nitroprusiat, sirop de cireșe salbatice.

Simptome: tahicardie, dureri de cap, somnolență, hipotensiune arterială, coma, convulsii. În caz că nu

se intervine poate apărea decesul rapid (între 1 si 15 minute). 

Tratament :antidot: vitamina B 12 sau hidroxocobalamina in doze mari. Vome provocate sau spălătura

stomacală imediata, asistare respiratorie.

Recomandări: retragerea produsului din mâna bolnavului (ingestie) sau indepărtarea de sursa toxica

(inhalare). Rapiditatea intervenției este foarte importantă.

Clor. Var clorat, apa de Javel, gaz lacrimogen. 

Simptome: inhalare: iritație severă a căilor respiratorii si ochilor, tuse, vome, edem pulmonar, cianoza.

Ingestie: iritație si coroziune a gurii si a căilor digestive, dureri abdominale, tahicardie, colaps circulator.

Tratament: inhalare: oxigenoterapie, asistare respiratorie. Ingestie: sirop de ipecacuacana, spălătura

stomacală, tratamentul simptomelor. 

Recomandări: spitalizare imediată.

DDT. Insecticide organoclorurate. 

Simptome: vome, stări de rău, tremuraturi, convulsii, edem pulmonar, fibrilatie ventriculara, insuficiență

respiratorie.

Tratament: vome provocate, spălătura stomacală, administrarea de cărbune activat care să rămâna în

stomac, supravegherea funcțiilor renale si hepatice. 

Recomandari: a nu se lasa la indemana copiilor.

Erbicide, pesticide.

Simptome: oboseala, sete, inroșire, vome, dureri abdominale, febra ridicată, tahicardie, pierdere a

conștiinței, stop respirator. 

Tratament: vome provocate, spălătura stomacală, purgație, asistare respiratorie.

Insecticide organofosforice. Gaz neurotoxic, paration, malation. 

Simptome: grețuri, vome, crampe stomacale, dureri de cap, hipersalivație si hipersecreție bronșica,

tulburari de vedere, micșorarea pupilei, confuzie mintală, dificultăți respiratorii, coma. 

Tratament: antidot: sulfat de atropina, oxigenoterapie, asistare respiratorie., tratamentul simptomelor. 

Recomandari. Indepărtarea hainelor, clătirea pielii cu apă, spitalizare imediata. A nu se lasa la indemana

copiilor.

8

Morfina si opiacee. Codeina, heroina, metadona, morfina, opiu, petidina etc. 

Simptome: micșorare importantă a pupilei, somnolență, respirație superficiala, tremurături, prăbușire

respiratorie. 

Tratament: antidot: nalaxon, spălătura stomacală, asistare respiratorie, reanimare dacă este necesar. 

Recomandari: nu se induce voma,spitalizare imediată,risc de toxicomanie. 

Paracetamol (supradozare, absorbție masiva)

Simptome: greturi, vărsături, icter, atingere hepatica ireversibilă.

Tratament: antidot: acetilcisteina, vome provocate, spălătura gastrica.

Recomandari: spitalizare imediata Este o cauză foarte frecventă de intoxicație accidentală la copii: nu se

lăsa la îndemâna lor.

Paradiclorbenzen. Deodorante de WC. Insecticide (contra moliilor). 

Simptome: dureri abdominale, grețuri, vome, diaree, convulsii si tetanie. 

Tratament: spălătura stomacală. Tratamentul simptomelor. 

Recomandari: spitalizare imediata. A nu se lăsa la îndemana copiilor.

Produse petroliere. Asfalt, benzina. eter de petrol, păcură, motorina, uleiuri de gresare, kerosen. 

Simptome: inhalarea de vapori: euforie, arsură în piept, dureri de cap, grețuri, depresie a sistemului

nervos, confuzie,insuficiență respiratorie acuta. Ingestie: arsura a gâtului si stomacului, vome, diaree.

Tratament: cum complicațiile majore sunt legate de inhalarea si nu de ingestia lor, in majoritatea

cazurilor, spălătura stomacală nu este necesara: tratamentul simptomelor, asistare respiratorie. 

Recomanadare: toate hainele murdare trebuie îndepărtate imediat; clătirea pielii cu apă din belșug.

Spitalizare imediata. Cauza foarte frecventa de intoxicatie accidentala la copii: a nu se lasa la indemana

copiilor.

Stricnina (raticide).

Simptome; agitatie, hiperacuitate vizuala si auditiva, convulsii declansate de o stimulare minima,

relaxare musculara.

Izolarea bolnavului si sustragerea lui de la orice stimulare pentru a preveni crizele convulsive, luarea de

carbune activ, asistare respiratorie. 

Recomandare: spitalizare imediata. A nu se lasa la indemana copiilor.

Terebentina. Solvent pentru pictură si zugrăveli. 

Simptome: miros de terebentina, arsuri dureroase bucale si gastrice, tuse, sufocare, stop respirator,

toxicitate pentru rinichi. 

9

Tratament: vome provocate, spălătura gastrica, asistare respiratorie, oxigen, tratamentul simptomelor. 

Recomandare: spitalizare imediata. A nu se lasa la indemana copiilor.

IV. Șocul termic și insolația

Reprezintă totalitatea simptomelor provocate de o expunere excesivă la căldură, Șocul termic este

deosebit de grav la copilul sub doi ani, a cărui reglare termică este prost asigurată, rezervele sale

organice de apă fiind mici. El poate să privească și adultul și survine de cele mai multe ori după o

expunere prelungită la soare.

Simptome: Șocul termic se manifestă printr-o temperatură rectală mai mare de 40 grade Celsius,

o piele uscată și fierbinte, ochii tulburi, o adinamie (slăbiciune musculară). El se poate complica prin

crize convulsive. 

Tratament: Șocul termic se tratează printr-o rehidratare pe cale venoasă și necesită, de cele mai

multe ori, o spitalizare. 

La sugari, prevenirea constă în purtatul de haine ușoare în sezonul cald, în folosirea doar a unui

cearșaf pentru învelit, în aerisirea și umidificarea locului în care se află copilul, în a-i da să bea copilului,

între mese, mai multe biberoane cu apă. 

La adult, este recomandat în caz de căldură excesivă să se evite eforturile fizice importante fără să

se fi făcut o pregătire adaptativă, să se poarte haine ușoare și ample care permit circulația aerului, să se

bea lichide din abundență și să se crească rația de sare de bucătărie, factor important în retenția de apă. 

Insolația sau șocul termic pot fi provocate de expunerea îndelungată la razele soarelui pe timp de

arșiță; temperatura ridicată a mediului, combinată cu umiditate ridicată, lucru fizic solicitant într-un

mediu cu o temperatură ridicată. Deși cele mai multe persoane s-au confruntat cu starea de indispoziție

provocată de insolație sau de încălzirea foarte puternică, acestea prezintă un grad înalt de risc la

persoanele care suferă de boli cardio-vasculare, care suferă de obezitate, dereglări hormonale sau de

metabolism, care suferă de boli cronice incurabile, care nu sunt obișnuite cu un anumit tip de climă, la

copii sau la persoane în vârstă.

Exista trei trepte de supraîncălzire:

a) Ușoară - corpul este slăbit, apare senzația de somnolență, amețeli, dureri de cap sau greață

=> în acest caz, victima trebuie dusă într-o cameră răcoroasă și bine aerisită, i se dau băuturi reci (de

preferat apă minerală sau apă plată cu o linguriță de sare în ea).

b) Medie – dureri mari de cap, greață, vomă, necoordonarea mișcărilor, pirderea cunoștiinței, creșterea

temperaturii corpului, accelerarea bătăilor inimii și respirației.

=> în acest caz, persoana trebuie dezbrăcată și înfășurată într-un cearșaf îmbibat cu apă rece, la cap i se

pune o pungă cu gheață, la gât i se pun comprese reci (nu i se pun pungi cu gheață la nivelul inimii).

10

c) Șocul termic – pierderea cunoștinței, delir, halucinații, respirația și pulsul sunt accelerate, pielea este

uscată sau acoperită de sudoare lipicioasă.

=> în acest caz, se procedează ca în situația anterioară, dar pacientul trebuie ținut sub supraveghere

permanentă, pentru a nu-și înghiți limba. În caz de vomă, capul trebuie întors într-o parte. În caz de

necesitate, persoana trebuie reanimată.

V. Convulsii

Convulsiile sunt spasme (contracţii) necontrolate produse de activitatea electrică anormală a

creierului. Doarece creierul poate fi afectat total sau doar parţial, manifestările convulsiilor sunt foarte

variate. Convulsiile pot apărea în aproape toate tipurile de afectare a creierului, inclusiv leziuni şi

infecţii. Convulsiile recurente sunt un semn de epilepsie.

Cele mai frecvente forme de convulsii sunt cele parţiale, crizele petit-mal şi convulsiile tonico-

clonice generalizate sau grand-mal. Convulsiile parţiale afectează doar o parte a creierului şi pot avea

simptome foarte specifice.

Crizele petit-mal  se pot manifesta doar ca episoade scurte de lipsă de răspuns şi privire fixă.

Convulsiile grand-mal afectează întregul creier. Aceste crize sunt caracterizate de spasme ale

întregului corp şi pierderea totală a conştienţei.

Convulsiile mai pot fi clasificate în funcţie de cauză şi vârsta debutului.

De obicei, convulsiile se opresc de la sine. Deoarece persoanele care au convulsii sunt

inconştiente, este important ca acestea să nu se rănească. După o criză, persoana se poate simţi obosită şi

are nevoie de odihnă. Slăbiciunea, fatigabilitatea şi modificările de comportament şi dispoziţie suunt

normale după o criză convulsivă.

Convulsiile trebuie evaluate de un medic. Pentru convulsiile recurente sau epilepsie se prescrie

tratament. În cazuri severe, stimularea electrică sau chirurgicală poate fi necesară. În multe cazuri,

tratarea cauzelor care le produc poate ajuta la rezolvarea convulsiilor.

Simptomele senzitive care pot însoţi convulsiile sunt:

• Modificări ale auzului, gustului sau mirosului;

• Modificări de dispoziţie, personalitate sau comportament;

• Confuzie sau pierderea conştienţei chiar şi pentru scurt timp;

• Dificultăţi de memorie;

• Halucinaţii;

• Modificarea sau pierderea vederii.

Alte simptome:

• Demenţă;

• Fatigabilitate;

11

• Febră;

• Cefalee;

• Spasme sau zvâcnituri musculare;

• Amorţeală, furnicături sau alte senzaţii neobişnuite la nivelul mâinilor sau picioarelor;

• Durere;

• Privire fixă şi lipsă de răspuns;

• Slăbiciune (pierderea forţei).

Cauze

Boli sau afecţiuni care pot determina convulsii:

• SIDA;

• Demenţa;

• Encefalita (inflamaţie şi edem al creierului datorită unei infecţii virale sau altei cauze);

• Boala Huntington;

• Meningita (infecţie sau inflamaţie a membranei care acoperă creierul şi măduva spinării);

• Scleroza multiplă (boală care afectează creierul şi măduva spinării producând slăbiciune, tulburări de

echilibru şi coordonare şi alte tulburări);

• Alte infecţii ale cereierului;

• Fenilcetonuria (incapacitatea de a desface aminoacidul fenilalanină);

• Leziunile traumatice ale creierului;

• Tumori ale creierului.

Alte cauze:

• Abuzul de alcool;

• Renunţarea la alcool sau droguri;

• Intervenţiile chirurgicale ale creierului;

• Febra;

• Hipoglicemia;

• Insuficienţa renală sau hepatică;

• Efectele adverse ale medicamentelor;

• Consumul recreaţional de droguri.

Cauze grave de convulsii:

• Epilepsia (tulburare neurologică care determină convulsii recurente);

• Hematomul (colecţii de sânge în creier);

• Şocul (scăderea periculoasă a tensiunii arteriale);

• Accidentele vasculare cerebrale;

• Atacurile ischemice tranzitorii (simptome asemănătoare accidentelor vasculare cerebrale, dar care sunt

12

tranzitorii însă pot fi un semn de alarmă pentru acestea);

• Leziuni traumatice cerebrale.

VI. Epistaxis sau hemoragia nazală

Epistaxisul (sangerarea nazală) este un accident obișnuit, mai ales la copii și poate fi tratat foarte

simplu. Apare de obicei ca rezultat al unor mici traumatisme cauzate de scobirea în nas sau suflarea

nasului. Poate apare și în urma unei infecții a mucoasei care determină uscare și apariția de cruste.

Epistaxisul este rareori serios, dar ocazional poate fi amenințător de viață, în special la persoanele

în vârstă. Apare mai frecvent la persoanele care iau aspirină, anticoagulante(medicamente care

impiedică coagularea sângelui în vase) sau la pacienții cu boli hematologice.

Dacă epistaxisul apare frecvent (mai des de o dată pe săptămână) poate fi un indiciu al unei alte

probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiunea arterială. Se recomandă consultarea medicului de familie

pentru măsurarea tensiunii arteriale și prescrierea unui tratament potrivit. De asemeni, medicul poate

preciza dacă medicamentele pe care le ia pacientul pot determina apariția epistaxisului. Dacă se

suspectează o problemă mai serioasă, se recomandă consultarea unui ORL-ist pentru efectuarea unor

teste suplimentare.

Simptome

În timpul unui epistaxis, sângele curge din fosele nazale. Fluxul de sânge poate fi încet sau rapid,

și poate dura de la câteva secunde până la zece minute.

Epistaxisul poate apare și în timpul somnului. Pacientul poate simți prezența unui lichid

în faringe înainte ca sângele să apară din fosele nazale. Acest simptom apare, de obicei, dacă pacientul

este în poziție întinsă. 

Se recomandă consultarea de urgență a medicului dacă pacientul prezintă sângerare

abundentă, palpitații, dispnee (dificultăți de respirație), paloare, sau dacă înghițirea unei mari cantități de

sânge determină apariția vărsăturilor.

Sângerarea poate fi mai abundentă și mai greu de oprit dacă pacientul prezintă hipertensiune

arterială, insuficiență cardiacă, tulburări de coagulare a sângelui sau ia anticoagulante cum ar

fi Warfarina sau aspirina.

Cauze

Există două tipuri de epistaxis, anterior și posterior, în funcție de locul de origine al sângerării.

Dacă epistaxisul este anterior sângerarea provine din septul inferior (peretele ce desparte cele două fose

nazale). Numită și zona Little această parte a nasului conține o vascularizație bogată care poate fi ușor

lezată.

Principalele cauze ale epistaxisului anterior sunt:

Zgârierea mucoasei nazale datorită unei unghii ascuțite;

13

suflarea cu putere a nasului;

o lovitură ușoară în nas;

răceală  sau gripă;

nas înfundat sau uscat, determinate de obicei de o infecție;

altitudinea mare;

folosirea excesivă a decongestionanților nazali;

folosirea excesivă a cocainei;

De cele mai multe ori copiii au epistaxis anterior care poate fi tratat cu usurinta la domiciliu.

Dacă sângerarea este mai severă, iar sângele vine dintr-o zonă mai înaltă a nasului, se numește

epistaxis posterior și poate necesita intervenție medicală pentru oprirea sângerării. Epistaxisul posterior

este mai frecvent la adulți decât la copii.

Alți factori de risc pentru epistaxisul posterior pot include:

intervenție chirurgicală recentă la nivelul foselor nazale;

tensiune arterială mare sau crescândă;

deficiență de calciu;

boli precum insuficiența cardiacă, anomalii ale venelor, leucemia sau hemofilia;

tulburări de coagulare a sângelui (pot fi ereditare);

anumite medicamente cum ar fi aspirina, medicamente recomandate în artrită și anticoagulantele

(medicamente care împiedică coagularea sângelui când aceasta nu este necesară);

expunerea la substanțe chimice iritante;

prezența unei tumori în cavitatea nazală.

Oprirea sangerarilor nazale - epistaxis

Pentru oprirea epistaxisului se recomanda urmatorii pasi:

1. Poziția în picioare sau șezut să se aplece în față și să respire pe gură; aplecarea ajuta evacuarea

sangelui prin fosele nazale, prevenind inghitirea acestuia; Lăsarea capului pe spate poate determina

curgerea sângelui pe peretele posterior al faringelui și înghițirea lui, ceea ce poate irita stomacul și

declanșa vărsături; se recomandă scuiparea sângelui care se adună în cavitatea bucală (gură) și gât, și nu

înghițirea lui;

2. Curățarea foselor nazale, prin suflarea nasului ușoară;

3. După curățarea nasului, se recomandă compresiunea viguroasă a părților moi ale nasului; va trebui să

respirați pe gură;

4. Se aplică o pungă cu gheață pe nas și obraji; gheața determină vasoconstricție și ajută la oprirea

sângerării;

14

5. Trebuie menținută compresiune continuă timp de 10 minute; se recomandă folosirea unui ceas pentru

cronometrarea perioadei de timp; aceste 10 minute pot părea mai mult decât atât; evitați decompresiunea

după câteva minute, din curiozitatea de a observa oprirea sângerării;

6. Verificați dacă s-a oprit sângerarea doar după 10 minute de compresiune continuă; dacă nu s-a oprit,

trebuie menținută compresiunea încă 10 minute; cele mai multe sângerări nazale se opresc după

compresiunea directă timp de 10-20 minute;

7. Ungeți interiorul foselor nazale cu o emulsie, de exemplu vaselină; nu suflați nasul și nu introduceți

nimic în interiorul lui timp de 12 ore de la oprirea sângerării;

8. Odihniți-vă timp de câteva ore!

Tratament chirurgical pentru epistaxisul recurent

O procedură minoră de cauterizare a locului de unde se produce sângerarea poate avea succes în

oprirea epistaxisului recurent. Această procedură implică atingerea zonei sângerânde cu un tampon de

vată îmbibat cu o substanță chimică corozivă. Dacă pacientul prezintă vase de sânge care sângerează se

poate interveni prin chirurgie endoscopică (folosind instrumente foarte fine) pentru a lega capetele

vaselor și a opri sângerarea.

Dacă vasul care sângerează este posterior sau este dificil de compresat, poate fi necesară chirurgia

majoră. Există cazuri rare în care este necesară ligaturarea unei artere principale care vascularizează

fosele nazale. Dacă pacientul prezintă deviație de sept nazal, poate fi necesară intervenția de corectare.

Prevenirea epistaxisului și a resângerărilor nazale

După ce epistaxisul a fost oprit, urmatoarele sfaturi pot ajuta la prevenirea unei

resângerări:

1. Evitați suflarea viguroasă a nasului;

2. Evitați efortul fizic și ridicarea de greutăți după un epistaxis;

3. Ridicați-vă capul în timpul somnului cu ajutorul pernelor;

4. Aplicați în interiorul nasului o cantitate mică de unguent emolient, ca de exemplu vaselina, cu ajutorul

degetului mic;

5. Nu folosiți Aspirina sau alte antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi Naproxen sau Ibuprofen timp

de 3-4 zile după sângerarea nazală; se recomandă Acetaminofen (Paracetamol) în cazul durerilor;

discutați cu medicul despre întreruperea tratamentelor în curs;

6. Evitați medicamentele antihistaminice, decongestionante sau alte medicamente cu administrare sub

formă de spray nazal fără a consulta medicul.

Epistaxisul poate surveni la persoanele care prezintă simptome de gripă sau alergii cronice (de

genul rinoree, stranuturi sau prurit nazal (mâncărimi) datorită inflamației și iritării mucoasei nazale.

Tratarea acestor afecțiuni ameliorează simptomele, inflamația și iritarea și scade riscul de epistaxis. Cu

15

toate acestea, folosirea în exces a medicamentelor antialgice poate determina epistaxis, ca efect advers al

acestora. În cazul sângerărilor frecvente, se recomandă consultarea medicului, în vederea administrării

corecte a tratamentului pentru gripă și alergie.

Sângerări repetate într-un interval de timp pot determina apariția anemiei (grup de boli care

afecteaza globulele rosii).

Dacă sângerarea este severă, se repetă des sau interferă sever cu activitatea pacientului, poate fi necesar

un consult ORL.

16