ECOU DE TIMP

1

ECOU DE TIMP

2

Sfantul Proroc Ilie

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiţia apocrifă, care a transmis aceste detalii despre naşterea Prorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron şi deci era preot. Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Încă din copilărie, ţinea strict toate poruncile Legii şi se ţinea în permanenţă în faţa lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat şi rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul şi făcură din el modelul vieţii mănăstireşti. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit şi pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioşenie şi depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soţia sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Prooroci şi pe toţi oamenii rămaşi credincioşi lui Dumnezeu şi se închina idolilor Baal şi Astarte.

Sfantul Proroc Ilie Peştera profetului Ilie, Muntele Carmel, Israel

Sfântul şi Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă luptă pentru dreapta credinţă a poporului care prin exemplu mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secete groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars ; bărbaţii, femeile, copiii, animalele domestice şi animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau şi nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranţa că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la credinţă. Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, acoperit cu o piele de oaie şi înveşmântat cu piele de viţel, părăsi ţinutul lui Israel şi se

ECOU DE TIMP

3

duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiţia bisericească, în acest loc a fost ridicata apoi mănăstirea Hozeva, care mai exista şi astăzi, şi unde a trăit şi Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Se adăpa cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi pe care evreii ii considerau impuri şi care aveau reputaţia unei mari cruzimi faţă de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineaţa şi carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu îşi trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea şi fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datorate ospitalităţii şi îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina şi uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalităţii sale : la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină şi urciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urca la etaj acolo unde locuia el si după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsufleţit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profeţind astfel învierea morţilor. Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuţii, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veşnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea fata în faţă slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise şi de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la faţă (cf. Matei 17). Sfârşitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe Care Ilie L-a slujit cu multa autoritate. Se spune că, simţind el că zilele pe pământ sunt numărate, şi-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost personalitatea lui, încât Domnul i-a făcut aceasta favoare de a se muta din viaţa aceasta pământească la viaţa cea cerească, fără a trece prin poarta morţii. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălţat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălţat la cer pe o căruţă de foc trasă de cai. În tradiţia populară, Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat şi erou al credinţei. Fiii Bisericii Ortodoxe Române au o evlavie profundă pentru acest sfânt făcător de minuni. Există tradiţii populare diferite din toate zonele geografice ale Românei, încât unitatea este cinstea deosebită care i se cuvine profetului Ilie. Oamenii cred că atunci când se întâmpla fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie de fapt traversează cerul cu căruţa lui de foc, pentru a ne ocroti. El este mereu şi mereu în slujba binelui. Dreptatea si autoritatea precumpănesc în raport cu alte virtuţi ale sfinţilor Noului Testament. Fiind unul dintre Profeţii evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaşte sub numele de Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesvieanul.

Bota Avram

ECOU DE TIMP

4

Interviu cu Dumitru Jompan (continuare din numărul trecut) Observăm în activitatea multor muzicologi şi dirijori români o afinitate spre culegerea şi promovarea folclorului, acest filon nesecat de inspiraţie. Vă rog să ne prezentaţi activitatea dumneavoastra de culegător de folclor.

Încă din 1956 când eram tânăr absolvent al Liceului Pedagogic din Caransebeş

aveam un caiet în care îmi notam anumite versuri din folclor auzite din diverse izvoare, inclusiv de la bunica mea. Am făcut culegere de folclor literar iar cu vremea, devenind student al Conservatorului din Bucureşti unde am avut profesori de seama ca: Prof. Florin Georgescu, Emilia Comişel. Am citit apoi îndemnul lui Henri Stahl, cunoscut sociolog român, mergi pe uliţele satului, vorbeşte cu oamenii, intră în arhive şi biblioteci şi vei vedea că vei putea să treci la monografierea şi cunoaşterea sufletului locului unde-ţi desfaşori activitatea. În acest fel am procedat şi eu, terminând Conservatorul am putut transcrie în muzica liniară cântecele adunate de mine de la consăteni şi nu numai de la ei cât şi din alte regiuni ale ţării. Dar mai mare a fost bucuria pentru mine tipărirea volumului Folclor muzical în 1979 la Cluj, un volum consistent, bogat, în care folclorul comunei Marga este pus în valoare în peste 400 de pagini.

Suntem asaltaţi din ce în ce mai mult în prezent de sub-genuri muzicale mediocre,

de influenţe ce aduc doar o poluare continuă a culturii. Încotro se îndreaptă muzica românească ?

Folclorul, acest izvor pururea reîntineritor, această aromată băutură de aur, cum spunea Eminescu, s-a poluat iar muzica se manifestă uneori groaznic. Poluarea se datorează intonării cu nişte intensităţi insuportabile a muzicii populare. Fiind un om care trăiesc în societate particip la diverse evenimente, nunţi, botezuri, iar în astfel de locuri nu poţi să stai de vorbă cu omul de lângă tine, nu poţi să auzi şi să decodezi mesajul muzicii, la astfel de evenimente socializarea fiind cea care primează.

Mai păstraţi satul românesc în lada de zestre a bunicilor?

Am o mare nostalgie faţă de satul meu atât în ceea ce priveste aspectele sale tradiţionale, mi-e dor să mai vad case care mai poartă pe faţadă ornamente în tencuială sau fântâni care mai au înca ghizdul acela cu traforaj în lemn sau jocurile de copii care erau nenumarate în copilaria mea. Pragmatic, păstrez satul românesc în suflet prin unele elemente dintre care amintesc aici colecţia de furci de tors din zona aceasta cât şi din ţară care-mi sunt foarte dragi, sculptura lor şi incrustaţiile în lemn sunt nemaipomenite.

Referindu-ne la coruri, ar fi interesant să ştim, este mai plăcut să fiţi dirijorul unui cor de copii sau este mai dificil decât coordonarea unui cor format din adulţi?

ECOU DE TIMP

5

În Marga, în 1977, am selecţionat 50 de elevi şi am muncit foarte mult, le-am

educat vocea, le-am creat un spaţiu adecvat, un cabinet de muzică, am înnobilat pereţii cu portretele celor mai mari compozitori ai neamului românesc. Am pus bazele, odată cu festivalul din 1982, unei Universităţi Muzicale săteşti la Marga, fiind unica din România.

Dacă ai metode, procedee de lucru, munca ţi se va părea foarte uşoară. Am muncit cu coruri de învăţământ primar, de gimnaziu, la Caransebeş am dirijat corul Seminarului, deci adolescenti, coruri de studenti, corul Casei de Cultură din Caransebeş de adulţi. Când căutaţi inspiraţie spre ce vă îndreptaţi gândul: natură, familie, tradiţii, oameni ?

Inspiraţia vine singură, vine ca o muză. Această inspiraţie vine te miri de unde,

sunt la poale de codru, deci vine şi din natură. Alta inspiraţie este soţia mea Lia, căreia îi spun uneori ca este umbra mea luminoasă, Tradiţiile sunt şi ele sursă de inspiraţie, versurile mele îşi trag seva din tradiţiile locului. Mă inspiră oamenii Oameni, oamenii aleşi.

Care este crezul dumneavoastră pentru a reuşi în viaţa? Crezul meu pentru a reuşi în viaţa: Munca. Să nu te dai bătut nici la prima adiere

de vânt, nici la furtuni, să stai ca un temerar, să şti ce vrei, să mergi mai departe pe calea cea dreaptă şi mereu să crezi în Cel de sus.

Gabriel Găină

Podul de piatra Pe pod Şi podul de piatră stăteam amândoi s-a dărâmat năuciţi a venit apa de luciul apei dar nu l-a luat. biciuiţ de soare. Peştişorii Iar peştişorii cu trup galben-auriu nu tăceau ca peştii se întreceau ei ne întrebau: cu cei albi-argintii ,,La cine vreţi ? boeţii de soare cu cei de lună… la Soare sau la Lună Dumitru Jompan

ECOU DE TIMP

6

Premiile acordate la Festivalul AMA – FILM Oţelu Roşu, 16 – 18 iulie 2010 Juriul format din: Geo Saizescu, preşedinte, Alecu Croitoru, Eva Sârbu, Vera Romaniuc, Lucian Ionică, Rozina Gheorghioni, Florin Beşliu a acordat urmatoarele premii: Marele Premiu “Paul A Kovacs” Vladimir Lucaveţchi – Cineclubul “Bacău” din Bacău. Diploma de excelenţă a “Institutului European de Cultură pentru Comunicare, Cunoaştere şi Educaţie prin Imagine”: lui Emil Mateiaş pentru contribuţia adusa la renaşterea miscării cineclubiste din România. Categoria AMATORI Premiul I - Filmului “1400° C” – Mihai Manolescu – Cineclubul “Audiovox” Piteşti. Premiul II - Filmului “Tot pe loc, pe loc, pe loc” – Nicolae Negruţiu – Cineclubul “Oţelul Roşu” din Oţelu Roşu. Premiul III - Filmului “Miracolul Brâncuşi” - Cosmin Dragu – Videocineclubul “Constantin Brâncuşi” din Targu Jiu. Categoria ELEVI Premiul I - Filmului “Diferiţi dar egali – Educaţia este pentru toţi” – Alina Bohoru şi Maria Pascu – Liceul de Arte Plastice Timişoara. Premiul II - Filmului “Let’s Go Digital” – Alexandru Cristian Savescu – Liceul de Arte Plastice Timişoara. Premiul III - Filmului “Patru întâmplări şi Jais – Cum am facut noi un film” – Georgia Filip şi Veronica Rusu – Liceul Vulcan. Categoria STUDENŢI – MASS MEDIA Premiul I - Filmului “Zbor” – Virgil Babuşcov – Universitatea de Vest Timişoara. Premiul II - Filmului “Viaţa fără Hi5” şi “Povestea dansatorului pe sârmă” – Mihai Vulpe – “Tele 3 Media” Târgu Jiu. Premiul III – Filmului “Un sfert de ceas la poarta raiului” – Angela Lorincz - Deva. PREMII SPECIALE Premiul special al Asociaţiei Naţionale a Cinecluburilor din România filmului “Sfârşitul unei simfonii” – Emil Mateiaş – Cineclubul “Oţelul Roşu” – Oţelu Roşu. Premiul special al Primarului oraşului Oţelu Roşu, Iancu Simion-Simi, filmului “Progenis Terrae” realizat de Maximilian Popescu si Viorica Popescu de la Cineclubul “DUNARIS NAVROM” Galaţi. Premiul special al conducerii MECHEL DUCTIL STEEL celor trei generaţii de cineamatori “Colonelu” din Bucurest Premiul special al Preşedintelui Cineclubului Oţelul Roşu, Nicolae Negruţiu se acordă filmului “Foc nestins” – Constantin Balaci – Cineclub “Zboina Film 25” Focşani. Premiul special al cineamatorului veteran Emil Mateiaş de la Cineclubul Oţelul Roşu se acordă filmului “În alb şi… prea mult negru” – Matei Donea – Independent – Oţelu Roşu. Premiul special al cineamatorului veteran Emil Mateiaş de la Cineclubul “Oţelul Roşu” se acordă filmului “Bacea Dorel din Lazuri” – Lucian Negruţiu – Independent – Oradea. Premiul special al cineamatorului veteran Norbert Taugner de la Cineclubul “Oţelul Roşu” se acorda filmului “Ireversibil” realizat de Cristian Maghiar si Lucian Matei – independenţi Timisoara.

ECOU DE TIMP

7

ÎN ALT SPAȚIU Am vrut să fug de lume Și m-am ascuns aici, departe, M-am ascuns în mine Căutându-mi sufletul albastru... Dar nu mai e acolo. A rămas suspendat Într-un vis, Colorat în verde si albastru. A rămas dincolo de curcubeul absolut, Atunci când acesta a fost rupt în două: O parte verde, Ce-si scaldă privirile în fosnetul ierbii. O parte albastră, Desenând pe mare si în cer porti de iubire, Pentru cei care n-au uitat să viseze. M-am ascuns în mine Și am zăvorât bine portile. Oricine mă caută, nu mă va găsi... Pentru ca, fără iubire, Eu nu mai sunt EU! Am rămas doar un învelis, Fără sufletul albastru ce-i dădea viată OBSESII Mă caută si-n fapt de seară Obsesii vechi, demult uitate Și-o bucurie dulce-amară M-a regăsit în miez de noapte. Mă lupt cu lespezi de ispită Și-mi sfâsii aripa plăpândă, Căci de iubire răvăsită Nu mai stiu asteptarea blândă. Sperante tainic dau în floare Când viselor mă las tribut, Dar si mai mult trezirea doare, Când nu mai am tot ce-am avut

ZBOR Simt în mine zborul unei păsări. Îmi bate cerul sufletului cu aripi zdrentuite. Ochiul ei trist mă priveşte. Mă oglindesc în el, ca într-o apă de lacrimă si îmi văd neîmplinirea strigând nopţi albe. Alerg să-mi ajung din urmă desăvârsirea viselor pierdute în zborul spre lună. Dar mă prăbuşesc, stea căzătoare, scrum de speranţe deşarte. ONIRIC Măsor şi azi pământul cu un vis Și număr dune-albastre în clepsidră Fac din speranţe punţi peste abis Și îmi ascund un cearcăn în oglindă. Mai caut pe cer mare întoarsă Tăişul aripei ce-n stele a nins Și simt cum fiebintele dor ce m-apasă Deschide visării ţinut ascuns Maria Forgaci

ECOU DE TIMP

8

Amintiri ca la Creangă

Trăiesc…încă. Nu contează că doar câteodată uit să respir prin tine. Mă ameţeşte un gând demult uitat şi mi se inundă nările de un miros cunoscut doar în copilărie. La ţară bunica avea flori, în faţa cireşului..care poate era vişin, dar care sigur era lângă fântână. Nu am avut voie multă vreme să scot apă din fântână, chiar dacă puteam. Mă fascina cum galeata parca se grăbea să ajungă jos, la apa rece. Şi apa. Cât de buna era, cât de pura. Nu mi-a plăcut niciodată. Nu avea clor. Nu era aceeaşi apă poluată cu care eram obişnuită eu acasă. Şi la ţară, nu departe de fântâna era via. Se întindea pe o suprafaţă mare, cam jumatate din întreaga grădină a bunicii. Şi cei mai mulţi erau strugurii negri. Dar şi când îi găseam pe cei albi, nu mai aşteptam să se facă vin sau must. Dar cireşul, că era cireş sigur, avea un clopot în vârf. Tot acolo se mai odihneau ciorile şi bunicului nu-i placeau. Jos, la trunchi, se odihnea el, bunicul, şi câteodată, vara, şi mama. Şi când nu mai era nimeni să se ascundă de soare sub ramurile cireşului, stăteam noi, nepoţii, şi ne dadeam pe un leagăn făcut dintr-un lemn şi două sfori. Cred că am urcat şi în cireş, chiar dacă era înalt. Şi sigur nu ne-am dus prea sus…sau poate doar eu am ramas acolo. Spre toamnă, înainte să plecăm acasă, cireşul de la fântână avea omizi. Nu erau la fel de mari ca cele pe care le avea nucul pe sub care trebuia să trecem când voiam să ajungem din curte în grădină, dar în imaginaţia mea de copil prostuţ erau cele mai oribile lucruri. Şi când, din greşeală, vreuna pica pe mâna mea, pe picior sau oricare alta parte, nimeni nu ma mai putea opri din plâns.Îmi amintesc palariile mari, din paie, pe care eram obligate să le purtăm ca sa ne protejeze de soare. Pe capul surorii mele era una din ele, roz, şi, pe marginea ei se plimba liniştită o omidă mare şi păroasă. Îngrozitor moment. Am ţipat şi am fugit din casă, fără să o ajut pe ea să scape de monstruletul care o speria la fel ca pe mine. Defapt, monstruleţii din mintea ei au fost creaţi de mine şi fricile ei sunt şi au fost mereu fricile mele. Ar fi fost cel mai curajos copil daca nu ar fi avut cea mai speriată soră…Sper să nu citeşti până la final, Rox! Rusu Veronica

Acelaşi dor Am scris trei versuri Atunci am luat un mesteacăn Şi le-am dăruit mamei; Şi am sculptat poarta casei Ea …le-a învelit în năframa-i tristă unde m-am născut, Şi mi le-a pus la căpătâi Am sădit-o în visele mele După ani şi ani, Şi în fiecare seară, Când am desfăcut năframa, când adorm, Am găsit aceleaşi cuvinte Mă aşteaptă MAMA în poartă. Doar că…..aveau miros de pâine Şi îmbrăţişări de humă. Vicu Cojocaru

ECOU DE TIMP

9

Gabriel Găină – www.greensphera.ro Gărâna, un colţ de paradis unde se cântă jazz.

Locuri frumoase putem găsi peste tot în jurul nostru însa locurile speciale sunt întotdeauna mai inaccesibile, ascunse majoritatii, puse deoparte de mâna divină pentru a ne provoca să le pătrundem adevăratul miracol.

Un astfel de loc este şi Gărâna, colţul de paradis ce găzduieşte an de an Festivalul Internaţional de Jazz ce-i poartă numele, o mică localitate în Banatul Montan, situată la 36 km de Reşiţa. Localitatea, amplasată pe versantul nordic al muntelui Semenic, la o altitudine de 1000 m, a fost înfiinţată în 1828 de colonişti germani şi din Boemia şi avea numele Wolfsberg, cuvânt regăsit şi astăzi, cu mândrie, în orice colţ al localităţii. Influenţa germană se regăseşte înca aici, la fiecare pas Gărâna ne surprinde prin arhitectura specifică, prin rigurozitatea şi curaţenia locului. Bătrânii, puţinii descendenţi ai coloniştilor autodenumiti pemi care au rămas încă să locuiască aici, sunt acum parte a unei comunitaţi nomade alcătuită din oameni din diverse oraşe ale ţării (în special din Timişoara), alţii din alte ţări europene, care au achiziţionat aici locuinţe dar care nu locuiesc permanent în zonă. Pensiunile, micile vile, hanurile, sunt prezente la fiecare pas iar ceea ce surprinde plăcut este faptul că proprietarii au adus înbunătaţirile necesare vechilor locuinţe fără a schimba arhitectura localitaţii, păstrând specificul unei comunitati montane cu influenţe bavareze, clădirile vechi sunt, în majoritatea lor, văruite în alb, având tâmplăria de lemn vopsită în verde.

Începand din 1997 când spunem Gărâna, spunem cu mândrie jazz, percepem mica localitate din Caraş Severin ca pe o mică Mecca românească a muzicii de calitate, găsim un motiv de verticalitate şi respect, ne bucurăm că există. Trebuie menţionat şi faptul că atunci când spunem Gărâna Jazz Festival, înglobăm aici o sumă de elemente ce nu se rezumă doar la recitalurile invitaţilor. Fenomenul Gărâna este mult mai amplu, el are o puternică componentă socială, este un eveniment foarte apreciat, aşteptat în fiecare an cu nerăbdare de o mulţime de pasionaţi ai muzicii de jazz, blues şi rock, iubitori ai muntelui şi ieşirilor în natură. Gărâna Jazz Festival, aflat anul acesta la cea de-a 14-a ediţie, a debutat Joi, 22 Iulie, încă de dimineaţă, cu o febrilă activitate de organizare a evenimentului din Poiana Lupului, tradiţionala locaţie a festivalului. La orele prânzului locurile speciale de camping erau deja umplute la refuz, obligându-i pe cei ce abia soseau să-si monteze corturile în alte locuri din preajmă iar la pensiunile din Gărâna nu se mai găsea nici un loc vacant, rezervările făcându-se încă din primăvară.

Începând cu ora 19 :40 în Poiana Lupului a început prima seară a Festivalului de Jazz de la Gărâna cu recitalul formaţiei elveţiene Elina Duni Quartet. O trupă bine sudată, prezentând un jazz sensibil, aerisit, elaborat, punctând la fel de mult pe patimă cât şi pe latura emoţională. Solista Elina Duni, de origine albaneză, ne-a prezentat alături de ceilalti 3 membri ai formaţiei : Colin Vallon (pian), Patrice Moret (Contrabas) şi Norbert Pfammatter (Baterie) o serie de melodii cu puternice şi evidente influenţe balcanice, câte o melodie inspirată din muzica tradiţională a Albaniei, Serbiei, Turciei, Bulgariei şi o interpretare foarte emoţionantă a melodiei Mariei Tănase: “Lume, lume“, melodie ce dă şi titlul actualului album al formaţiei elveţiene.

ECOU DE TIMP

10

Elina Duni s-a stabilit din 1992 în Geneva, a studiat jazz-ul vocal şi compoziţia, a jucat în câteva filme pentru care a compus şi muzica iar în prezent studiază pianul classic la Conservatorul din Geneva.

La standul de prezentare şi vânzare de CD-uri şi a produselor promoţionale se găsea şi albumul “Lume, lume“ al formaţiei Elina Duni Quartet cât şi multe alte albume de jazz, tricouri inscripţionate, mape, programe, s.a. După o pauză necesară montării instrumentelor şi efectuării unui soundcheck s-a trecut la prezentarea unui super band internaţional alcătuit din: Gerald Cleaver (baterie), Miroslav Vitous (bas) şi Terje Rypdal (chitară). Acest recital a fost unul mai pretenţios din punct de vedere muzical, impregnat cu sonoritaţi de jazz-rock pigmentate cu experimente funky, interpretări fără cusur ale unor muzicieni consacraţi, aşteptaţi la Gărâna cu nerăbdare de publicul cunoscător de jazz. Miroslav Vitous, liderul grupului, este născut în Cehoslavacia iar din 1966 s-a mutat in SUA şi a colaborat cu Chick Corea, Miles Davis, Stan Getz, Charlie Mariano, Herbie Mann. In 1970 a format, alaturi de Joe Zawinul şi Wayne Shorter grupul Wheater Report iar peste 3 ani a format, împreună cu John Surman, Kenny Kirkland şi Jon Christensen grupul Miroslav Vitous Group. Din 1988 Miroslav Vitous s-a reîntors în Europa pentru a compune şi participa la festivalurile de jazz. Terje Rypdal este un cunoscut muzician norvegian, chitarist şi compozitor care a făcut parte în 1968 din grupul lui Jan Garbarek iar mai apoi din sextetul lui George Russell. A studiat compoziţie de muzică clasică şi pianul, este autodidact în chitară, fiind influenţat iniţial de Jimi Hendrix, mai cunoaşte şi saxofon soprano, flaut, ş.a. În 1972 a format celebrul grup Odyssey şi a mai condus şi o seamă de alte grupuri. În decursul carierei sale a compus simfonii, 2 opere, un concert pentru vioară cât si numeroase opere moderne ce nu pot fi catalogate ca făcând parte dintr-un anume gen muzical. Gerald Cleaver este un percuţionist de jazz şi profesor de muzică din Detroit cu o bogată activitate alături de lideri de jazz: Henry Threadgill, Jacky Terrasson, Hank Jones, Tommy Flanagan, Charles Gayle, Reggie Workman, Eddie Harris. A făcut parte din grupuri precum: Joe Morris Quartet, Matthew Shipp Quartet, Roscoe Mitchell Trio, Bishop Cleaver Flood.

A treia formaţie prezentă pe scena Festivalului de la Gărâna a fost Funky Growl din Timişoara, în formula: Petre Ionuţescu (trompetă, keyboards) , Gabriel Almasi (ghitară), Uţu Pascu (ghitară bass), Tavi Scurtu (tobe), Lucian Nagy (saxofon tenor), Alin Constantin (Dj K-lu), Daniel Dorobanţu (artist visual) si Bacos Sergiu Dan (trombone). Această formaţie, cunoscută tinerilor iubitori de funky-jazz din Banat, a încheiat spectaculos prima zi de festival oferind tuturor ocazia să se dezlănţuie pe melodiile ritmate prezentate în recital. Melanjul de acid-jazz, funk, soul şi hip-hop ne-a fost prezentat de o formaţie constituită din tineri instrumentişti de excepţie, melodiile lor Relaxare totală, Inspiră muzica, Funky Jam fiind deja clasice în cadrul genului muzical abordat.

Trei formaţii, trei stiluri complet diferite, totul pentru desfătarea iubitorilor de muzica de calitate prezenţi în număr foarte mare în prima zi de festival, la Gărâna. Gabriel Găină

ECOU DE TIMP

11

În satul meu În satul meu mă duc cu drag Gi-i soare sau gi-i nor, Măicuţa mă aşceaptă-n prag Cu lăcrămi mulce şi cu dor; O văd în prag icoană vie, Privirea-i sparje zarea, Cu-n dor în zbuşiumatu-i piept, Cum zbuşiumata-i marea. Gişcid porciţa gi la drum Ş-o strîg atunşea:Mama, Încinge mânile spră mine, La pieptu său mă ciamă !.... Îi ţuc obrazu veştejît Şi mânile-i crepace Şi păru ei încărunţit… O, mamă bine ce-am găsit Şi rogu-ce mă iarta, C-abia acuma am sosit, M-ai aşceptăt la poartă. Îi gre şi tristă bătrîneaţa Şi gândurile mulce ce aspeasă, Gi sara pănă gimineaţa, N-ai cu şin’ vorbi pîn casă, Ca bietu tata o-nceiat Cu truda pămancească

Şi-n ţintirim el s-o mutat, Inge să hoginească. Îl văd ş-acu , bătrăn şi blând, Sfătos şi înţălept, Îl port în suflet şi în gând Ge-a pururi cu răspect. Cu sfatu lui hăl părincesc El m-o-nvăţat gi toace, Şi cum în viaţă să trăiesc În şînste şi dreptace. Aşază-l Doamne între sfînt Şî da-i hogină meritată, El, şel mai drag gintră părinţ, Bătrânu, bunu, dragu-mi tată ! O, mamă blândă şî sfioasă, Nu-i zî să nu gângesc la cine, Primeşce- mă ce rog acasă, Că numa-işi îi cald şî bine ! Mă arge doru n-am hogină, Că sîngură ce şciu în sat, Da, mama eu n -am nişio vină, Că soarta ni-o împrăşciat. Pă inge paşi az mă poartă Ş-orcât m-ar fi gi bine, Mă traje-acasă a mea soartă Şi doru meu nestîns gi cine !....

Gelu Cîmpeanu

ECOU DE TIMP

12

Inainte sa mor Înainte să mor aş vrea Să sărut bolta de stele Înainte să mor aş vrea Să uit de zilele grele Înainte să mor aş vrea Să beau din izvorul de lapte Înainte să mor aş vrea Să învăt să nu ţin cont de fapte Înainte să mor aş vrea Să traiesc mai presus de toate Înainte să mor aă vrea Să iubesc taina miezului de noapte Înainte să mor aş vrea Să trăiesc….. Insomnie Când viforul nopţii ajunge să urle Când ochii-mi sunt aţintiţi spre turle Când visele şi inimile curg Pe bolta cereasca, roşii spre amurg Când sufletele se săruta pe varful unui deal Când iubirea căuta pe ţăramul suprareal Când eu adorm cu capul pe mână Când caut spre zori o stăpână Pe cerul plin de stele am să scriu Cât e firul vieţii mele, cu un bronz auriu Tot ce am dorit, tot ce am iubit Nopţiile petrecute, singur şi inspăimuit Am să adorm, şi am să visez Şi frica şi ura am să o uit Şi pe muzica somnului o să dansez Până am să adorm subit… Cristian Lunga

ECOU DE TIMP

13

Destin Mustul muls din pâinea viţei, Mulsul lapte-n cufăr zmeu, Mândre lanuri rup din soare, Munţi de foc îngenuncheaţi. Mersul moale şi subţire, Moale cumpănă sechestru, Mişcător tărâm vivace, Mângâind firide-n suflet. Mistic moft al unui zeu, Moftul continuat feroce, Martorul furat dreptăţii, Mistuind suspect furtuna. Mierea mantiei sihastre, Mantie de foc spre stele, Monoton înduplecată, Mişcând vieţile-n destin A B C Atent ating acum angelicul aspect, Aievea ancorat alături, alinare aducând. Blajin bifez binevenita bucurie, Bravând bilingv biciuiesc bicisnicul banal. Contopesc curcubeul cu complimente curate, Căutând chipul cuprinzătorului corolar. Durerea duplicată din dulcele dor, De diafanul dar disimulat durabil. Extaz efervescent expunând exotica erupţie, Emanând exact euforia extremului ecou. Firavă, fragedă fiinţă, fenomenal făurită, Fructul frumos, forţând fragilitatea fericirii

Gura rug şi rugă moartă …unui dac… Sevă-n stupi Din mierea noastră, Murmur crud Din rugul mamă, Crud fuior Şi grai din fluier… Iar din lanul de obidă, Să te-ntinzi cât să-ti ajungă. Fagurii să-ţi fie veghe, Din lumină să-ti faci turlă, Şi sa-ţi pască-n mintea largă, Caii florii, cai curaţi. Coborât din rugul gură, Şi din pestera pădure, Unde creşti şi unde-alergi, Pe un murg cu gura rug. Nu goni cuvântul rugă, Strânge-ţi spinii toţi cunună, Şi-mpresoară jgheabul drag, Cu mândrie şi lumină. Iartă-mi lupul de mă strigă… Eu sunt dac… şi tu esti dac… Gabriel Găină

ECOU DE TIMP

14

Ca iegera Lună plină, lună plină, Doru greu tu mi-l alină, Sloboage-m, soro, o scară, Pân-la mândra tu mă cară. Şi mă lasă baş în zori, La mândruţa întră flori, Să mă vadă pă lumină, La mine iară să vină. Io în braţă să o strâng, Să o ţuc, să nu măi plâng, Am greşît, nu măi greşîm, Să nu ne măi gibăşcăm. Să nu fim pă plăcu lor, Răilor, duşmanilor, Să fiu iar cu mândruţa Ca toarta cu căldaruţa… Ca noi Domne, îs puţîni, Ca iegera să ne ţîni, Precenii ne omenească, Torogoata ne doinească… Vină, draga me, în vis, Oare-aşa ni-i noaua scris ?! Trăscăr ca lovit gi boală, Nu-i ca să m-adoarmă-n poală... O aşcept sară gi sară, La mine să vină iară, Aşceptând-o, am să mor, Mor topit ge-a mândrii dor...

Numa dragoste sa fie Pintră flori care gi care, Şine numele le şcie, Ca regina ha măi mare Acu-i mândra Părăschie; Laie-a iei, cu pruni o sută, Dă racie n-are-o fracă Şî gi pleacă cu o plută, Pleaca tat cu gura saca Ţîne vraniţa-n părece, Florile ca să să vadă Şî cu tătă floarea-n lece, Gi poveşci vrea ca să şadă. Trec veşini şi trec veşine, Scipind să nu le gioată, Să vege că o duc bine, Că-n ocol îs roată , roată. Şine are-o grăginuţă, Flori să sămene cu rându Nu fuflea după drăguţă, La păcace niş cu gându. Săgească lumea, săgească Flori, ca mândra Părăschie, Nime să nu să sfăgească, Numa dragoste să fie…. Lica Lazarescu

ECOU DE TIMP

15

Aduceri aminte - Carte postala din 1942

Publicaţie editată sub egida Casei de Cultură Oţelu Roşu Asteptăm orice material scris sau editat in format electronic pentru a fi publicate în paginile revistei “Ecou de timp” Adresa redacţiei: Casa de Cultură Oţelu Roşu Str. 22 Decembrie 1989. Nr. 1. Loc. Oţelu Roşu. Jud. Caraş Severin. Tel 0255 531599. Cod poştal: 325700. E-mail: info@casadeculturaotelurosu.ro Site web: www.casadeculturaotelurosu.ro

ECOU DE TIMP

16

ECOU DE TIMP

17