Ecosistemul de padure

Pădurea este o suprafață mare de teren pe care cresc în stare sălbatică specii de arbori și arbuști, specii de plante erbacee, mușchi, dar și diferite specii de animale.

ECOSISTEMUL PADURII DE STEJARMaretul stejar cu crengile sale ramnificate creste pana la o inaltime de 40m, traieste pana

la 800 ani si ofera adapost unei sumedenii de animale si plante.Una dintre cele mai impresionante privelisti in tinuturile impadurite temperate din nord o

reprezinta stejarul comun (sau european). Este un arbore foios (caruia ii cad toate frunzele in fiecare an) care se gaseste in toata Europa, din Spania in vest si sud, pana in Ucraina in est si Scotia in nord. Stejarii pot sa traiasca pana la 800 ani si cresc pana la o inaltime de aproximativ 40m. De la varful coroanei pana la capetele radacinilor –care pot sa se extinda in adancimea solului cat ramurile de deasupra- stejarul este locuit pe toata durata anului, la toate nivelele.

Un stejar matur poate sa aiba pana la 50.000 de ghinde, desi putine dintre acestea vor cerste si se vor transforma in copaci noi. Majoritatea sunt mancate de pasari si de animale, fie in copac, fie dupa ce au cazut la pamant.

Chiar si cele ramase au nevoie de o sursa permanenta de umiditate pentru a germina.Primavara, cand stejarul adormit se trezeste din somnul de iarna si apar primele frunze,

incepe ciclul anual. Apare o abundenta de insecte in copac, care la randul sau atrage animalele si pasarile insectivore. Exista 100 de specii de fluturi de noapte mai mari, dintre care multi si-au primit numele dupa acest copac. Pasarile au zona de operare specifica: pitulicea mica, pitigoiul albastru si pitigoiul mare, cintezoii si silviile de padure ocupa varful copacului. Pe trunchiul robust al stejarului, ticlenii, ciocanitoarele patate mici si mari.

Sub copac, la sol, se gasesc macalendrii, mierlele, pitigoii mari si cintezoii, asteptand sa cada ceva de sus. Noaptea, un alt fel, diferit, de vietati apar sa profite de ospatul de omizi sau fluturi. Lichenii, care se raspandesc treptat de-a lungul multor ani pe trunchiul si pe ramurile stejarului, ascund fluturii valet si fluturii patati de covor, iar frunzele moarte de la solul padurii ascund fluturele comun cu evantai. In partile moarte ale copacului, larvele de lemn, radastele si alti gandaci, precum si viespele de lemn sapa tunele protectoare in care vor vor ajunge la maturitate –doar daca scapa de ciocanitoare. Dar stejarul rezista acestor atacuri.

Prima defoliere este in curand inlocuita cu o generatie ulterioara, numita “frunzele lammas”, care la inceput sunt aramii si treptat se inverzesc.

La baza copacului revenirea soarelui aduce la viata primulele, anemonele si violetele. Maretul stejar arata cel mai impresionant vara, cand are frunzisul complet, dar in aceste luni calde, adesea secetoase, face un mare efort de supravietuire. La fel ca orice planta, stejarul creste si traieste prin fotosinteza –fabricile sale (frunzele) sunt actionate de energia soarelui. El trebuie sa adune substante nutritive (minerale) si apa din sol si sa le transporte pe intreaga sa inaltime –si pana la cele mai indepartate crengi, ramurele si frunze.Intr-o zi de vara, un singur copac poate sa absoarba peste 450 l apa.

Vietatile si plantele care traiesc pe stejar si langa el raman active vara. Fluturele fir de par purpuriu poate sa colonizeze frunzisul luxuriant din varful copacului, in timp ce mai jos poate sa se gaseasca fluturele imparat purpuriu. Pe trunchiul copacului traiesc mustele stejarului: acestea au obiceiul de a ramane nemiscate, cu capul orientat in jos,pe scoarta copacului.

Gargaritele traiesc pe ramuri. Femela depune un singur ou din care eclozeaza o larva, care traieste din ghindele care cresc acolo.

In lumina serii se ivesc carabusii si radaste mari, precum si masculul caprimulgului, dupa ce si-a marcat deja cu atentie teritoriul dintr-un punct adapostit aflat la vederea perechii sale, din cuibul sau bine camuflat in frunzele moarte aflate dedesubt.

Lumina soarelui se poate infiltra printre ramurile stejarului pana la solul padurii, unde ierburile, ferigile si murii ofera substante nutritive pentru animalele care pasc si care se hranesc cu plante, de le soareci de camp, chitcani si iepuri pana la caprioare. Bine camuflati de frunze se gasesc sitarul de padure, o pasare terestra. Radacinile ramificate pot ascunde vizuina unei vulpi. O vulpe infometata nu se fereste sa manance viermi si larve –si in jurul unui stejar acestea exista din abundenta.

Numarul anual de ghinde al stejarului variaza –pot sa fie pana la 50.000, desi putine din cele care cad vor creste si se vor transforma in arbori maturi. Ghindele se formeaza in timpul lunilor de vara si cad in primele saptamani ale toamnei.

ECOSISTEMUL PADURII DE CONIFEREPadurea de conifere este cel mai intins habitat terestru din lume, ocupand o fasie lata de

aproximativ 1.300 km in emisfera nordica. Arborii vesnic verzi de pe aceasta arie intinsa cresc acolo unde este prea frig pentru padurile de foioase, dar prea cald pentru tundra.Padurile de conifere care apar in mod natural se gasesc in emisfera nordica. Nu exista paduri de conifere in emisfera sudica deoarece continentele sudice nu se extind indeajuns de departe spre sud. Din aceasta cauza acolo nu exista o vegetatie comparabila. Padurile din Noua Zeelanda, Tasmania si sudul Americii de Sud sunt paduri tropicale temperate, care includ si conifere. Pentru ca o padure sau un tinut impadurit sa fie considerat padure de conifere, trebuie sa contina conifere in proportie de cel putin 80 %.

Padurile de conifere formeaza o fasie din Scandinavia spre est peste fosta Uniune Sovietica spre nordul Chinei, putin spre nord de Cercul Polar de Nord si spre sud de linia de latitudine de 50° in China. Intinderi semnificative de paduri de conifere apar si de-a lungul lantului muntos Himalayan, in Georgia (CSI) precum si in Alpi si in Pirinei (Europa).

In Europa de Nord vegetatia naturala originala de conifere se intinde dinspre est spre vest, in cea mai mare parte spre nord de linia de latitudine 40° si spre sud de golful Hudson, dar ajungand doar putin la nord de Cercul Polar de Nord in Teritoriile de Nord-Vest si in Alaska. Se mai intalnesc intinderi semnificative de vegetatie de conifere in sud de-a lungul Muntilor Stancosi de pe Coasta de Vest si spre vest de preriile centrale.

Padurile de conifere sunt legate in nord de tundra alpina si de deserturile de gheata, iar in sud, in Asia, de stepa si de desert. Taigaua are diferite semnificatii. Cuvantul "taiga" adesea denumeste padure de conifere. Pentru unii taigaua este insasi padurea de conifere. Pentru altii ea reprezinta granita nordica dintre padure si tundra, numita si padure de licheni, reprezentata de genuri de licheni precum Cladonia, Romalina si Xanthoria. Aceasta granita nordica a padurilor este deschisa, adesea ca un parc, avand copaci izolati si tundra pe marginea padurii. Acest tip de teren este un habitat ideal pentru viata salbatica.

ECOSTISTEMUL PADURII DE FAGFagul este un arbore din zona temperată, având înălţimi de până la 35 metri. Este înalt,

impunător, cu scoarţa netedă, cenuşie-albicioasă. Are muguri fusiformi, ascuţiţi, iar frunzele în

general ovale. Florile sunt unisexuate. Fructul, numit jir, este o nuculă, acoperită de o scoarţă ţepoasă. Înflorirea are loc în luna mai. Creşte în special la deal şi munte, dar poate fi întâlnit - sporadic - şi la câmpie, mai ales în regiunile nordice ale României. În trecut forma o pădure întinsă din Carpaţi până departe în Rusia de astăzi, legată de ceea ce se numeşte acum Taigaua siberiană. Pădurea a fost înlocuită în zonele din nord de Nistru (Podolia) cu silvostepă, stepe şi păduri relicte. În anumite regiuni din Bielorusia, Ucraina şi Rusia se păstrează părţi din acest codru străvechi. Fagul permite multor specii de plante mărunte să supravieţuiască în zonele în care predomină, formând, în cadrul aşa-numitelor făgete, biotopuri bogate şi pline de frumuseţe.

IMPORTANTA PADURILOR Padurea este puternic angajata in sfera ocrotirii sanatatii, intrucat asigura un mediu

corespunzator omului, contribuind la insanatosirea omului bolnav. Pe masura ce societatea umana evolueaza, creste respectul fata de natura. De aceea, domeniul medicinii, care se ocupa cu ocrotirea sanatatii publice, situeaza pe primul plan protectia padurilor, a aerului, a apei si a solului.

Padurea contribuie la intretinerea vietii pe pamant (prin producerea oxigenului si absorbtia dioxidului de carbon), filtreaza aerul de impuritati, constituie o veritabila bariera biologica contra poluarii, contribuie la ionizarea aerului, distruge microbii prin emanatii de fitoncide, asigura apa limpede si curata, atenueaza extremele climatice si reudce viteza vantului, ocrotind pe om si contribuind la cresterea calitatii vietii pe pamant.

Deosebit de importanta este capacitatea padurilor de filtru bacterian, datorita actiunii fitoncidelor emanate de aparatul foliar al arborilor. Fitoncidele produse de stejar distrug microbii dizenteriei si atenueaza bolile inimii, cele produse de brad pe cei ai difteriei, iar cele produse de pin pe cei ai tuberculozei.

O alta insusire a padurii consta in capacitatea de filtrare a aerului de pulberile in suspensie, care afecteaza grav sanatatea omului, padurea producand mari rezerve de aer curat si improspatand permanent pe cel viciat. Pasla de radacini din solurile de padure au calitatea de a filtra apele de impuritati, de a neutraliza bacterile si de a imbunatatii calitatea chimica a apei.

In privinta zgomotului, perdelele si spatiile verzi din zonele intra si extravilane reprezinta puternice ecrane acustice, care contribuie la atenuarea poluarii fonice. Linistea padurii si aerul curat, peisajul variat si climatul placut sunt atribute specifice padurii, influentand atat asupra omului bolnav cat si a celui sanatos.

Padurile cu functii igienico-sanitare importante necesita deci a fi mai bine conservate prin aplicarea unor tratamente complexe, urmand sa fie exceptate de la recoltarea anuala a masei lemnoase, deoarece padurle sunt vitale pentru om, fiind un dar de la Dumnezeu, dupa cum sustinea si Plinius cel Batran.