ECONOMIA TURISMULUI Lect. univ. drd. Carmen Boghean

DISCIPLINĂ DE SPECIALITATE LA SPECIALIZAREA

ECONOMIA COMERŢULUI, TURISMULUI ŞI SERVICILOR

CUPRINS

CAPITOLUL I TURISMUL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE ...........................................3 1.1 Concepte şi clasificări folosite în turism ............................................................................................................. 3 1.2 Forme ale activităţii turistice............................................................................................................................... 4 1.3 Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale ........................................................................................ 6

CAPITOLUL II IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA ECONOMIEI...............................10 2.1 Impactul macroeconomic al turismului............................................................................................................. 10 2.2 Efectul multiplicator al turismului.................................................................................................................... 11

2.2.1 Turismul şi ocuparea forţei de muncă ........................................................................................................ 12 2.2.2 Turismul internaţional şi echilibrarea balanţei de plăţi externe.................................................................. 12

2.3 Impactul social al turismului ............................................................................................................................. 14 CAPITOLUL III ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA TURISMULUI.............................15

3.1. Organisme internaţionale de turism ................................................................................................................. 15 3.2. Rolul statului în turism..................................................................................................................................... 16 3.3. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice............................................................................................. 19 3.4. Agenţiile de turism, veriga de bază a instituţiilor care activează în industria călătoriilor şi turismului ........... 22 3.5. Începuturile organizării mişcării turistice în România ..................................................................................... 27

CAPITOLUL IV RELAŢIILE MANAGER-SUBORDONAŢI ÎN ÎNTREPRINDERILE TURISTICE.................................................................................................................................31

4.1. Funcţiile manageriale de conducere operativă ..................................................................................................... 31 4.2. Modele comportamentale ale personalului întreprinderilor de turism................................................................. 33

4.3.1. Necesitatea creativităţii în întreprinderile turistice .......................................................................... 38 4.3.2. Procesul de creativitate .......................................................................................................................... 38 4.3.3. Tehnici de stimulare a creativităţii ............................................................................................................ 39 4.3.4. Rolul managerului în monitorizarea creativităţii..................................................................................... 41 4.3.5. Rolul managerului în armonizarea obiectivelor în relaţiile conducători-subordonaţi .................. 41

CAPITOLUL V TURISMUL ÎN ROMÂNIA ..........................................................................43 5.1. Succintă prezentare a ultimei jumătăţi de secol ............................................................................................... 43 5.2 Analiza macromediului ..................................................................................................................................... 45

5.2.1 Mediul economic........................................................................................................................................ 45 5.2.2 Mediul socio-cultural ................................................................................................................................. 45 5.2.3. Mediul politic ........................................................................................................................................... 46 5.2.4 Mediul tehnologic ............................................................................................................................... 49 5.2.5 Mediul ecologic................................................................................................................................... 49

CAPITOLUL VI. ANALIZA PIEŢEI TURISTICE ROMÂNEŞTI ...................................51 6.1. Cererea turistică ............................................................................................................................................... 51

6.1.1. Tipologii de cerere turistică....................................................................................................................... 53 6.1.2. Comportamente generatoare de cerere turistică ........................................................................................ 55

6.2. Oferta turistică.................................................................................................................................................. 58 6.2.1. Caracterizare conceptuală ......................................................................................................................... 58 6.2.2. Resursele turistice - naturale şi antropice - ale României ......................................................................... 59

6.3. Capacitatea de cazare turistică ......................................................................................................................... 60 6.3.1 Capacitatea de cazare pe forme de turism .................................................................................................. 61 6.3.2. Capacitatea şi calitatea structurilor de cazare turistică .............................................................................. 63

6.4. Turismul şi economia în ţara noastră ............................................................................................................... 64 CAPITOLUL VII TURISMUL ŞI MEDIUL..........................................................................65

7.1. Protecţia şi conservarea mediului, necesitate obiectivă a dezvoltării turismului ............................................. 65 7.2. Aspecte ale degradării mediului prin turism ................................................................................................... 66 7.3. Conceptul de dezvoltare durabilă în turism...................................................................................................... 68 7.4. Indicatorii capacităţilor de suport pentru turism .............................................................................................. 71 7.5. Principalele acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic.......................................... 72

CAPITOLULVIII ROMÂNIA CA DESTINAŢIE TURISTICĂ –ANALIZA S.W.O.T. ...75 8.1 Puncte forte. Puncte slabe ................................................................................................................................. 75

8.1.1 Puncte forte ................................................................................................................................................ 75 8.1.2 Puncte slabe .............................................................................................................................................. 80

8.2 Oportunităţile şi ameninţările ........................................................................................................................... 84 8.2.1 Oportunităţi ............................................................................................................................................... 84 8.2.2 Ameninţări ................................................................................................................................................. 86

Teste grilă ....................................................................................................................................88 BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................................92

2

CAPITOLUL I TURISMUL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE 1.1 Concepte şi clasificări folosite în turism

Etimologic, cuvântul „turism" provine din termenul englez „tour" (călătorie), sau „to

tour", „to make a tour" (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor

1700, pentru a desemna acţiunea de voiaj în Europa - în general şi în Franţa - în special. La

rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour" (călătorie, plimbare,

mişcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement.

Termenul francez are rădăcini şi mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos" şi, respectiv,

din cel latin „turnus" şi înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism" a derivat şi cel

de „turist", adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.

Se pune problema clarificării unor aspecte legate de termenul „turist". Profesorul englez F.

W. Ogilvie, în 1933, considera ca fiind turişti „... toate persoanele care satisfac cel puţin două

condiţii, şi anume sunt depărtate de casă pentru o perioadă care nu depăşeşte un an şi cheltuiesc

bani în acele locuri fără ca să-i câştige ". Asemănător se pronunţa şi compatriotul său A. C. Norwal

(1936), care considera că turistul „este acea persoană care intră într-o ţară străină pentru orice

alt scop decât de a-şi stabili o reşedinţă permanentă sau pentru afaceri şi care cheltuieşte, în

ţara unde se stabileşte temporar, banii câştigaţi în altă parte". Cel care a elaborat o definiţie a

turismului - acceptată pe plan mondial, a fost profesorul elveţian dr. W. Hunziker, acesta

apreciind că: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi

sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate

printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare'' (1940).

Zece ani mai târziu The Shorter Oxford English Dictionary (Oxford, 1950) - defineşte

turismul ca fiind „...teoria şi practica din sfera călătoriilor; călătoria fiind de plăcere", iar

turistul drept „...cel care face un tur sau mai multe tururi, în special cel ce face aceasta pentru

recreere; cel care călătoreşte de plăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri

pentru obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare".

Dicţionarul Enciclopedic Român (1966, vol. IV) propune următoarea definiţie a

turismului: „Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu

diferite mijloace de transport a unor distanţe, pentru vizitarea regiunilor pitoreşti, a localităţilor,

a obiectivelor culturale, economice, istorice etc."

Dictionnaire Touristique International (1969) conţine şi el o formulare: „Turismul

reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi desfăşurarea unor

călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizaţii, societăţi

sau agenţii specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi industria

care concură la satisfacerea nevoilor turiştilor" şi tot în Dicţionarul turistic internaţional

3

(1980) se precizează că „turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru persoana

în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a ţintei, pe de alta, preocuparea exclusivă pentru

satisfacerea plăcerii sale".

Sintetizând cele enunţate, prin turism se înţelege:

• în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul

liber călătorind în altă localitate sau ţară, pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi

muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru

odihnă sau tratament;

• în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi

serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ şi în condiţiile

protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.

Luând în considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social în

care se desfăşoară turismul în perioada de la ultima Conferinţă Internaţională a ONU privind

turismul (Roma 1963), Conferinţa Internaţională asupra turismului şi statisticii turismului de la

Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism:

„Turismul se referă la activităţile unei persoane care călătoreşte în afara mediului

său obişnuit, pentru mai puţin de o perioadă specificată de timp şi al cărei scop principal

de călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul de vizitare."

Din perspectiva acestei definiţii şi a normelor elaborate recent de Organizaţia Mondială a

Turismului este considerat turist „orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara

reşedinţei obişnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni şi ale cărei motive principale de

călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat. Astfel sunt

consideraţi turişti persoanele care:

• efectuează o călătorie de agrement (vacanţă, concediu);

• se deplasează în staţiunile baneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătăţirii

stării de sănătate;

• se deplasează în alte localităţi în scopul de a participa la competiţii sportive;

• călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferinţe internaţionale,

reuniuni ştiinţifice sau misiuni religioase etc;

• se deplasează în scopuri culturale.

1.2 Forme ale activităţii turistice

In cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme:

• turismul intern (domestic tourism) - rezidenţii unei ţări care călătoresc în

propria ţară;

4

• turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor tourism) - vizitarea

unei ţări date de către non-rezidenţi;

• turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) - rezidenţii unei ţări

date care vizitează alte ţări.

Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:

• turism interior - incluzând turismul intern şi turismul receptor;

• turism naţional - incluzând turismul intern şi turismul emiţător;

• turism internaţional - incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul emiţător

(outgoing).

Evenimentele de după 1989 au reprezentat un nou punct de plecare pentru turismul

românesc. Managerii au fost obligaţi să facă faţă concurenţei destinaţiilor externe, interzise

până atunci în România. Marile oraşe din vest şi staţiunile de la Marea Neagră au fost

principalele ţinte. La început, majoritatea românilor au preferat tot litoralul românesc. în

prezent, agenţii de turism spun că destinaţiile externe se vând foarte bine. După ce a pierdut clar

cursa cu Turcia şi Grecia, iar destinaţii precum Spania sau Egipt sunt din ce în ce mai solicitate,

din acest an şi litoralul bulgăresc pare să fi luat o felie consistentă din piaţa românească. În

ultimii ani, turismul românesc a suferit modificări semnificative. Importanţa litoralului a scăzut,

iar infrastructura învechită i-a determinat pe mulţi turişti să se orienteze către alte locuri. Marii

câştigători par a fi agroturismul, zonele montane şi Delta Dunării. Specialiştii sunt de părere că

ar putea apărea noi staţiuni cu potenţial turistic.

În ţara noastră sunt prezente aceste forme de turism şi sunt intrate de mai multe decenii

atât în teoria turismului, cât şi în activităţile turistice desfăşurate de către unităţile prestatoare de

servicii turistice. Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le

suportă, se mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii:

a) după motivele călătoriei.

• loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);

• vizite la rude şi prieteni;

• afaceri şi motive profesionale;

• tratament medical;

• religie/pelerinaje;

• alte motive.

b) după gradul de mobilitate al turistului di stingem:

• turismul de sejur (lung/rezidenţial; mediu; scurt).

• turismul itinerant (de circulaţie);

• turismul de tranzit.

5

c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:

• turismul particular;

• turismul social;

• turismul de masă.

d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:

• turismul organizat;

• turismul neorganizat;

• turismul mixt.

e) după vârsta participanţilor:

• turismul pentru preşcolari;

• turismul pentru elevi;

• turismul pentru tineret (18-31 ani);

• turismul pentru adulţi (31-60 ani);

• turismul pentru vârsta a III-a.

Aceste forme de turism nu trebuie privite în mod izolat, ele suprapunându-se prin

anumite caracteristici comune.

1.3 Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale

Evoluţia, atât a turismului, cât şi a turismului internaţional se caracterizează, la nivel

mondial, printr-o tendinţă de creştere datorită influenţei factorilor economici, demografici,

politici, sociali. Turismul internaţional are, în această situaţie, cea mai importantă creştere

datorită dorinţei oamenilor de a vizita alte ţări, de a cunoaşte alte civilizaţii, obiceiuri dar şi

datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii

mai rapide şi mai confortabile pe distanţe din ce în ce mai lungi.

Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin acţiunea a doi indicatori:

sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional.

Tabel nr. 1: Sosirile şi încasările din turismul internaţional perioada 1950-1999

Anul Sososiri de turişti

(mii)

Încasări (mld) (USD)

1950 25.3 2.1

1960 69.3 6.9

1970 165.8 17.9

1980 287.8 102

1990 266.2 1995

1995 566.4 393.3

1999 664.4 455.5

Sursa: WTO, Compendium of Statistic

6

Din informaţiile prezente în tabel se poate observa o creştere accentuată a turismului

internaţional în anii '60 şi '70, urmată de o încetinire a ritmului de creştere.

Indicatorul „încasări" prezintă o creştere mult mai accentuată, care se datorează şi

fenomenului inflaţionist, pe lângă ceilalţi factori de influenţă (creşterea numărului de sosiri, a

duratei sejurului, a cheltuielilor ocazionate de activitatea turistică, a distanţei de deplasare).

Previziunile WTO se referă la o încetinire a ritmului de creştere atât a sosirilor, cât şi a

încasărilor. Sunt luate în considerare ritmuri medii anuale de creştere situate în jur de 4%

(echivalentul unei dublări la un interval de 18 ani) pentru ambii indicatori de măsurare a

circulaţiei turistice internaţionale.

WTO consideră că în anul 2020 numărul de sosiri din turismul internaţional va ajunge la

1,56 mld. Din acest număr, 1,2 mld vor reprezenta călătoriile în ţările învecinate (regionale) şi

0.4 mld vor fi călătorii pe distanţe lungi (inter-regionale).

In tabelul 2 se poate observa creşterea susţinută a zonei Asia-Pacific care, în perioada

2010-2020 îşi va dubla numărul de sosiri internaţionale şi va devansa în ceea ce priveşte cota

de piaţă continentul american. Cea mai mare rată de creştere anuală o are zona Orientului

Apropiat, aceasta dublându-şi numărul de sosiri internaţionale în acelaşi interval.

Repartizarea sosirilor internaţionale pe regiuni geografice confirmă poziţia de lider a

Europei (717 milioane), urmată de Asia de Est şi Pacific (397 milioane) şi de continentul

american (282 milioane). Urmează Africa, Orientul Apropiat şi sudul Asiei.

Tabel nr. 2: Previziunea sosirilor de turişti internaţionali pe regiuni

Anul de

bază

Previziuni Creşterea

anuală

(%)

Cote de piaţă

1995 2010 2020 1995-2020 1995 2020

Lumea 565.4 1006.4 1561.1 4.1 100 100 Africa 20.2 47.0 77.3 5.5 3.6 5.0 America 108.9 190.4 282.3 3.9 19.3 18.1 Asia de Est şi

Pacificul

81.4 195.2 397.2 6.5 14.4 25.4

Europa 338.4 527.3 717.0 3.0 59.8 45.9 Orientul

Mijlociu

12.4 35.9 68.5 7.1 2.2 4.4

Asia de Sud 4.2 10.6 18.8 6.2 0.7 1.2 Intraregional 464.1 790.9 1183.3 3.8 82.1 75.8 Long-Haul (b) 101.3 215.5 377.9 5.4 19.9 24.2

Sursa: World Tourism Organization

(a) Intraregional include sosirile din ţări de origine nespecificate.

(b) Long-Haul este definit ca restul, mai puţin turismul intraregional.

Călătoriile pe distanţe lungi vor avea o tendinţă de creştere mai accentuată (5.4%/an)

7

decât călătoriile pe distanţe scurte (3.8%/an). Astfel, de la o pondere de 82% a călătoriilor pe

distanţe scurte în anul 1995, se va ajunge în 2020 ca acestea să deţină aproape 76% din piaţa

turismului internaţional.

In privinţa încasărilor din turismul internaţional se apreciază atingerea sumei de

2000 mld USD în anul 2020. Astfel se apreciază ca se vor cheltui ~ 5 mld USD în fiecare zi în

întreaga lume.

Până în anul 2020, numărul turiştilor, la nivel mondial, va ajunge la 1,6 miliarde, mai

mult decât dublu faţă de evidentele existente la nivelul anului 2005, aproximativ 700 milioane.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Gunter Verheugen, responsabil de politicile

întreprinderilor şi industriei, a declarat: „Sectorul european al turismului se află în plină

expansiune. Politica noastră vizează, în principal, ameliorarea şi competitivitatea sectorului

european al turismului, precum şi crearea a noi locuri de muncă, susţinând dezvoltarea

durabilă a sectorului", în turism lucrează circa şapte milioane de persoane în două milioane de

unităţi turistice - hoteluri, restaurante, baruri, agenţii de turism. Contribuţia la Produsul Intern

Brut în UE este de 5%. Din sectoarele conexe, cum ar fi transportul, alte sectoare dezvoltate pe

orizontală, contribuţia la PIB ajunge până la 11%, şi mai mult de 20 de milioane de locuri de

muncă. La Forumul european de turism, găzduit de Malta, au fost abordate teme, cum ar fi:

dezvoltarea în domeniul turismului, ameliorarea reglementarilor cu un mai mare accent pe

directiva „servicii", legătura dintre competitivitate şi pregătirea profesională. Comisia

Europeană a lansat prima ediţie a forumului în anul 2002.

Referitor la piaţa europeană din care face parte şi România, WTO identifică următoarele

tendinţe macroeconomice care se vor manifesta în viitorul apropiat:

• Se previzionează ca sosirile internaţionale de turişti să atingă 1,56 miliarde în

2020 cu o creştere medie anuală de 4,1%. Se estimează că vor creşte călătoriile pe distanţe

lungi (de la 18% la 24% în 2020) în detrimentul călătoriilor inter-regionale.

• Până în 2020 Europa Centrală şi de Est va atrage mai mulţi turişti decât ţările

din Europa de Vest.

• Sosirile internaţionale de turişti în Europa vor ajunge la 717 milioane în 2020, cu o

creştere anuală de 3%, sub media mondială de 4,1% fapt care va diminua cota de piaţă a

Europei.

• Franţa va rămâne cea mai importantă ţară receptoare de turişti din Europa (până

în 2020 se va ajunge la aproape 106 milioane de turişti internaţionali).

• Cele 10 ţări balcanice vor ajunge să primească în 2020 până la 79 milioane turişti,

92% dintre ei fiind atraşi de Grecia, Bulgaria, România şi Croaţia. Acest lucru se datorează unei

creşteri anuale de 4,6% în perioada 1995-2020.

8

• Până în 2020, 346 milioane de turişti vor vizita zona Mediteranei (reprezentând 22%

din totalul mondial al sosirilor).

Pe lângă aceste previziuni de natură pur economică sunt necesare şi anumite previziuni

de natură social-psihologică pentru a putea înţelege nevoile / dorinţele noilor turişti şi a veni în

întâmpinarea lor cu produse şi servicii care să satisfacă întocmai aşteptările acestora. OMT

identifică tendinţele care se vor manifesta, în acest sens, pe piaţa europeană:

• Turismul este promovat de către guverne mai mult pentru profiturile economice

obţinute decât pentru beneficiile sociale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.

• Creşterea concurenţei între destinaţiile de vacanţă şi alte forme de petrecere a

timpului liber.

• Creşterea importanţei Internetului ca mijloc de promovare şi vânzare.

• Parcurile de distracţii tematice vor deveni din ce în ce mai populare prin

oferirea unei game largi de atracţii şi facilităţi într-o zonă relativ compactă.

• Introducerea monedei unice EURO are ca principal rezultat creşterea numărului

de călătorii intraregionale.

• Creşterea rapidă a numărului de „low cost airlines" va avea ca efect creşterea

călătoriilor intraregionale.

• Consolidarea tour-operatorilor europeni va continua prin „înghiţirea" operatorilor de

dimensiuni medii lăsând marii operatori şi micii operatori specializaţi să deservească piaţa.

• In societăţile vestice se manifestă o tendinţă de creştere a numărului

persoanelor în vârstă, a ratei divorţurilor, a familiilor monoparentale şi a căsătoriilor la

vârste mai înaintate şi a respectului faţă de natură.

• Cultura reprezintă o componentă a călătoriei la peste 60% dintre turiştii europeni.

Aceste previziuni, atât cele de natură economică, cât şi cele psiho - sociologice sunt

necesare pentru crearea unei oferte turistice corespunzătoare evoluţiei şi cerinţelor pieţei.

Aceasta este o abordare la nivel macro-economic care va trebui aprofundată prin analize pe

termen scurt ale pieţei.

9

CAPITOLUL II IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA ECONOMIEI

În ansamblul unei economii naţionale, turismul acţionează ca un element dinamizator al

sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri şi servicii, cerere care

antrenează o creştere în sfera producţiei acestora. De asemenea, cererea turistică determină o

adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice şi indirect în stimularea

producţiei ramurilor participante la: construirea şi realizarea de noi mijloace de transport, instalaţii

de agrement pentru sporturi de iarnă, nautice etc. Dezvoltarea turismului conduce astfel, la un

semnificativ spor de producţie.

2.1 Impactul macroeconomic al turismului Cu toate că are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are şi o contribuţie aparte la

realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligenţă şi

creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate într-o măsură mai mare decât alte

ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.

De asemenea, turismul antrenează şi stimulează producţia din alte domenii. Studiile de

specialitate au evidenţiat faptul că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de

nevoile turismului.

Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii economiei unei ţări.

Astfel, necesitatea de adaptare a activităţii turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe

ale turiştilor determină apariţia unor activităţi specifice de agrement, transport pe cablu.

În primele patru luni ale anului, deficitul de cont curent al balanţei de plăţi, calculat ca

sumă între soldurile operaţiunilor cu bunuri şi servicii, veniturile înregistrate şi transferurile

curente de bani din străinătate, a înregistrat 1,39 miliarde de euro, cu 77% mai mult decât anul

trecut. Tendinţa este totuşi de descreştere a deficitului, cum după primele trei luni ale anului

curent dezechilibrul era superior cu 85% faţă de primul trimestru al anului 2004. Schimburile

comerciale în primele patru luni înregistrează un dezechilibru în favoarea importurilor de

1,8 miliarde de euro, cu aproape 70% mai mult decât în perioada similară din 2004. Sectorul

Serviciilor a înregistrat, de asemenea, un deficit de 210 milioane de euro, un maxim negativ

fiind atins pe segmentul transporturi, respectiv 108 milioane de euro. în domeniul

serviciilor turistice a fost înregistrat un excedent de 20 milioane de euro. Potrivit datelor

remise de BNR, datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut cu 14,2% faţă de finele

anului trecut, până la nivelul de 20,7 miliarde de euro. Din aceasta, peste jumătate, respectiv

10,6 miliarde de euro, a fost datoria externă publică şi public garantată. în primele patru luni

ale anului curent, românii din străinătate au trimis în ţară 897 milioane de euro, cu aproape o

10

treime mai mult decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. (Adevărul, 28/06/2005).

Pe lângă toate acestea, turismul reprezintă şi o cale (în unele cazuri chiar singura) de

valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse şi în special a celor naturale:

frumuseţea peisajelor, calităţile curative ale apelor minerale sau termale, condiţiile de climă.

Există ţări care realizează până la 80% din PIB (I-le Maldive) din activitatea turistică, dar

şi ţări cu o economie dezvoltată (Franţa 7.3% PIB, Elveţia 7.7% PIB) care au ponderi ridicate ale

activităţii turistice în PIB. Faţă de această situaţie, în România, turismul contribuie cu 2-3% la

realizarea PIB.

Pentru ţara noastră - în etapa actuală, ca urmare a prezenţei unor resurse turistice

neexploatate şi insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramură cu posibilităţi

însemnate de creştere şi deci rămâne o sferă de activitate care poate absorbi o parte din forţa de

muncă rămasă disponibilă prin restructurarea economică.

Trebuie menţionat şi faptul că turismul este capabil să asigure prosperitatea unor zone

defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin dezvoltarea

unor zone mai puţin bogate în resurse cu valoare economică mare, dar cu importante şi atractive

resurse turistice naturale şi antropice. Datorită acestui fapt el este considerat o pârghie de

atenuare a dezechilibrelor interregionale.

O altă formă de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezintă contribuţia

sa la asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului

intern şi internaţional.

2.2 Efectul multiplicator al turismului Este vorba, în primul rând, despre un aşa-numit efect direct care constă în creşterea

veniturilor în sectorul turistic (salarii, profituri ale hotelurilor, restaurantelor, agenţiilor tour-

operatoare), ca urmare a cheltuielilor diverse efectuate de turişti în decursul unei anumite

perioade de timp, de obicei un an. în al doilea rând, avem în vedere efectul indirect care vizează

impactul creşterii cheltuielilor pentru serviciile turistice asupra ramurilor producătoare de

bunuri de consum la care firmele turistice apelează în mod inevitabil pentru a-şi susţine oferta

turistică la parametri competitivi. In fine, în al treilea rând, poate fi urmărit şi un efect indus

asupra întregii economii naţionale, deoarece atât veniturile celor ce lucrează nemijlocit în turism,

cât şi cele ce revin sectorului producător de bunuri de consum sunt reinvestite în vederea

procurării altor mărfuri şi servicii de care au nevoie. Asistăm astfel la un proces de multiplicare

a cererii agregate la scară macroeconomică.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului efectul multiplicator poate fi definit ca

volumul suplimentar de venituri realizat de o unitate de cheltuieli a turistului, care va fi utilizat

11

în economie.

Pornind de la modelul keynesian al multiplicatorului investiţiilor, în literatura de

specialitate se indică o formulă de calcul a multiplicatorului turistic astfel:

R = l / 1 -c'

R = multiplicatorul turistic care arată de câte ori se multiplică în economia naţională

fiecare unitate monetară cheltuită de turist.

c' = înclinaţia marginală spre consum turistic care arată cu cât creşte cheltuiala

pentru consumul turistic la creşterea cu o unitate monetară a veniturilor din turism.

2.2.1 Turismul şi ocuparea forţei de muncă Turismul, prin faptul că este un mare consumator de muncă vie, joacă un important

rol în economie. El creează noi locuri de muncă, participând astfel la atragerea excedentului

de forţă de muncă din alte sectoare, contribuind astfel la atenuarea şomajului. Numărul mare al

celor care lucrează în domeniul turismului are ca explicaţie faptul că posibilităţile de mecanizare-

automatizare a operaţiunilor turistice sunt limitate.

De la jocul copiilor, la distracţia adulţilor, animatorul a început să fie o persoană din ce în

ce mai căutată şi în România. Acum, în ofertele de joburi de vară se întâlnesc şi anunţuri de

genul „Animatori Grecia care vor lucra în hoteluri. Responsabilităţi: buna desfăşurare a

programului de animaţie, propunerea programului către oaspeţii hotelului, activităţi

sportive în timpul zilei (polo de apă, volei, ping-pong, aerobic, sporturi de apă), precum şi

evenimente culturale şi sportive din cursul serii. Trebuie să fie o persoană dinamică, să aibă

spirit de echipă şi capacitate de comunicare. " Din păcate, în toţi aceşti ani, în România nu au

debutat, decât sporadic, cursuri de specializare reală a animatorilor, nici pentru copii, nici pentru

adulţi. Chiar dacă, aparent, jobul lui este distracţia, responsabilitatea este enormă.

De asemenea, rămânând tot în sfera relaţiei turism-forţă de muncă, trebuie amintit efectul

indirect al creşterii numărului celor ocupaţi în acest sector. Studiile arată că un loc de muncă

direct din turism poate crea 1-3 locuri de muncă indirecte şi induse. Aceasta se explică prin

aceea că turismul, fiind un mare consumator de bunuri şi servicii, influenţează benefic

utilizarea forţei de muncă în ramurile furnizoare ale acestuia (agricultura, industria alimentară,

construcţii).

2.2.2 Turismul internaţional şi echilibrarea balanţei de plăţi externe Una dintre trăsăturile majore ale evoluţiei economiei mondiale o reprezintă creşterea şi

diversificarea schimburilor internaţionale. Astfel, turismul apare ca o componentă importantă

a relaţiilor economice internaţionale.

Turismul egiptean reprezintă o industrie care a adus în 2004 un profit de 6,6 miliarde

12

de dolari, bani scoşi de pe urma celor peste 8 milioane de turişti care au vizitat ţara. Pentru

multe alte naţiuni, între care ne numărăm şi noi, aceste cifre ar reprezenta un obiectiv fantezist,

numai că egiptenii au priceput de foarte mult timp că turismul poate fi un colac de salvare pentru

o ţară săracă, dar care are ce arăta, şi au reuşit să transforme acest sector într-o veritabilă

maşină de făcut bani.

Adevărata lecţie egipteană nu este însă felul în care au reuşit locuitorii Ţării Faraonilor să

scoată 6,6 miliarde de dolari de la nemţi, americani, englezi, francezi sau ruşi, ci faptul că

egiptenii n-au nici cea mai mică intenţie să se oprească aici. Recent, preşedintele Hosni

Mubarak a anunţat că guvernul egiptean a realizat un program, în urma căruia numărul de turişti

care vizitează statul ar trebui să se majoreze, anual, cu circa un milion. În acest fel, până în

2015 numărul vizitatorilor ar urma să depăşească 18 milioane pe an, iar dacă sumele câştigate de

pe urma fiecărui turist rămân constante, este de aşteptat ca veniturile realizate anual de Egipt

din turism să „sară" de 15 miliarde de dolari.

Este binecunoscut faptul că turismul face parte din structura comerţului invizibil

mondial, reprezentând una dintre principalele componente ale acestuia. Comerţul

invizibil este o formă a schimburilor economice internaţionale care nu au ca obiect o marfă.

Comerţul invizibil se materializează şi formează „balanţa invizibilă" sau „balanţa serviciilor",

componentă importantă a balanţei de plăţi externe a unei ţări. In cadrul balanţei

serviciilor, încasările şi cheltuielile provenite din activitatea turistică se înregistrează în

contul balanţier numit „călătorii". Astfel, în creditul acestui cont se înscriu veniturile rezultate

din activitatea turistică, iar în debit cheltuielile ocazionate de desfăşurarea activităţii turistice.

În legătură cu rolul turismului în echilibrarea balanţei de plăţi externe a unei ţări, în

funcţie de mărimea şi semnul soldului contului „călătorii", dar şi de mărimea şi semnul

soldurilor celorlalte conturi balanţiere, putem avea una din următoarele situaţii:

a) Contul „călătorii" are un sold pozitiv, atunci acesta poate contribui, în funcţie

şi de soldul celorlalte conturi balanţiere, după caz la:

• reducerea deficitului balanţei de plăţi;

• echilibrarea balanţei de plăţi;

• creşterea excedentului balanţei de plăţi.

b) Contul „călătorii" are un sold negativ, atunci acesta poate contribui la:

• creşterea deficitului balanţei de plăţi;

• reducerea excedentului balanţei de plăţi;

• dezechilibrarea balanţei de plăţi.

Pentru a înţelege şi mai bine locul şi rolul turismului în cadrul balanţei de plăţi

externe a unei ţări, analizele economice trebuie completate şi cu alte elemente care ţin de

13

obiectivele majore ale politicii comerciale şi chiar cu cele ale politicii externe, în general.

2.3 Impactul social al turismului Pe lângă consecinţele economice, turismul are şi o profundă semnificaţie socio-umană.

El acţionează, prin natura sa, atât asupra turiştilor în mod direct, cât şi asupra populaţiei din

zonele vizitate. De asemenea, efectele turismului se răsfrâng şi asupra calităţii mediului, a

utilizării timpului liber şi nu în ultimul rând asupra legăturilor dintre naţiuni.

Turismul este, dincolo de toate, un element care favorizează comunicarea, schimbul de

idei, de informaţii, stimulând lărgirea orizontului cultural cu efect asupra formării intelectuale.

Una dintre cele mai importante funcţii ale turismului constă în rolul său reconfortant, în

calitatea sa de a contribui la regenerarea capacităţii de muncă a populaţiei, atât prin formele

de odihnă, cât şi prin formele de tratamente balneo-medicale. Totodată, turismul reprezintă un

mijloc de educaţie, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură şi civilizaţie a oamenilor.

Aşadar, turismul contribuie nu doar la satisfacerea nevoilor materiale, ci şi la

satisfacerea nevoilor spirituale ale oamenilor. „Orice pas al unei călătorii devine o aventură a

cunoaşterii; la fiecare pas mori şi învingi de bucurie, ineditul te face să renaşti, natura te

reînalţă pe soclul fiecărei zile, martor la propriul miracol”.

Răspunzând unor cerinţe de ordin social, turismul se afirmă şi ca un important mijloc de

utilizare a timpului liber. Evoluţia contemporană a economiei mondiale este caracterizată de

tendinţa de creştere a timpului liber, fapt ce ridică probleme privind organizarea şi utilizarea

eficientă a acestuia.

Dacă privim activitatea turistică ca pe una de producţie, cu intrări şi ieşiri, se observă că

aceasta presupune exploatarea unei game variate de resurse, cele naturale având un rol

fundamental. în consecinţă, turismul exercită influenţă asupra mediului şi componentelor sale.

Tot în plan socio-economic, dar şi politic, trebuie amintit rolul deosebit de important

al turismului în intensificarea şi diversificarea legăturilor între naţiuni pe plan mondial. într-

adevăr, alături de comerţul propriu-zis, turismul internaţional tinde să devină una din

formele principale de legătură dintre oameni situaţi pe continente diferite.

14

CAPITOLUL III ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA TURISMULUI

Organizaţiile internaţionale de turism au un caracter permanent, iar modul de

funcţionare a lor este stabilit prin intermediul unor tratate multilaterale. Principalele obiective ale

activităţii lor se referă la promovarea turismului, reglementarea unitară a raporturilor juridice şi

economice dintre organizaţiile de turism, pregătirea personalului ce activează în acest sector,

înlăturarea piedicilor ce stau în calea dezvoltării turismului, facilitarea schimbului de experienţă

în oricare din domeniile de servire turistică mondială etc.

3.1. Organisme internaţionale de turism

Organizaţiile internaţionale de turism au un caracter permanent, iar modul de

funcţionare a lor este stabilit prin intermediul unor tratate multilaterale. Principalele obiective ale

activităţii lor se referă la promovarea turismului, reglementarea unitară a raporturilor juridice şi

economice dintre organizaţiile de turism, pregătirea personalului ce activează în acest sector,

înlăturarea piedicilor ce stau în calea dezvoltării turismului, facilitarea schimbului de experienţă

în oricare din domeniile de servire turistică mondială etc.

Una dintre cele mai mari organizaţii internaţionale de turism cu caracter

interguvernamental este Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.), care a fost înfiinţată în

1975 (prima adunare generală a avut loc în mai 1975, la Madrid). O.M.T. preia şi confirmă

experienţa pozitivă de colaborare internaţională în domeniul turismului, dobândită de Uniunea

Internaţională a Organismelor Oficiale de Turism (U.I.O.O.T.). Spre deosebire de fosta

U.I.O.O.T., O.M.T. este o organizaţie internaţională guvernamentală, în sensul că reprezentarea

în cadrul ei se face în numele guvernelor ţărilor membre. Obiectivele fundamentale ale O.M.T.

sunt, conform statutului, "promovarea şi dezvoltarea turismului, cu scopul de a contribui ia

expansiunea economică, la înţelegerea internaţională, la pace şi la prosperitate, ca şi la

respectul universal, la respectarea drepturilor şi libertăţilor umane fundamentale, fără

deosebire de rasă, sex, limbă sau religie". Pentru realizarea acestor obiective, O.M.T. trebuie să

acorde o atenţie deosebită intereselor ţărilor în curs de dezvoltare.

O.M.T. are rolul de centru mondial al informaţiilor turistice, prin schimbul de date

asupra turismului naţional şi internaţional, în special sub formă de culegeri statistice, prin

schimbul de informaţii privind legislaţia şi reglementările în vigoare în domeniul turismului în

statele membre sau în legătură cu evenimente din domeniul turismului. Organizaţia este un

instrument de iniţiativă în mâna statelor membre pentru organizarea de cooperări în domeniul

turismului, în special în domeniul formării şi perfecţionării cadrelor (O.M.T. dispune de un

centru internaţional specializat în acest domeniu), în sectorul concepţiei produsului turistic,

15

organizării şi promovării ofertei turistice (prin cooperări cu P.N.U.D. sunt organizate diverse

misiuni de sprijin sectorial). Organizaţia furnizează membrilor săi studii, rapoarte, analize,

manuale şi alte materiale de referinţă în domeniul economiei, finanţelor şi turismului.

Ţara noastră, ca membru fondator al O.M.T., a fost prezentă în toate fazele impuse de

procesul de organizare şi de delimitare programatică a noii organizaţii, începând din 1979,

România a fost aleasă, pentru un mandat de patru ani, în Consiliul Executiv al O.M.T.,

candidând din partea grupului ţărilor europene, iar în 1981 a fost aleasă vicepreşedinte al acestui

organ de conducere. Pe linia colaborării multilaterale, ţara noastră participă la activitatea a 12

organisme şi forme guvernamentale şi neguvernamentale de cooperare turistică. în grupa

formelor de colaborare cu caracter interguvernamental, alături de O.M.T., se înscrie

Consfătuirea Organelor Guvernamentale de Turism din Ţările Balcanice - formă de

consultare periodică în cadrul aplicării Acordului de colaborare multilaterală balcanică din mai

1971.

Dintre organizaţiile cu caracter neguvernamental (la care participă şi România, prin

intermediul asociaţiilor profesionale, menţionăm: Federaţia Universală a Asociaţiilor

Agenţiilor de Voiaj (F.U.A.A.V. / U.F.T.A.A.), care este, în momentul de faţă, cea mai

reprezentativă organizaţie internaţională neguvernamentală cu profil turistic, Alianţa

Internaţională de Turism (A.I.T.) şi Federaţia Automobilistică Internaţională (F.I.A.),

Federaţia Internaţională de Termalism şi Climatologie (F.I.T.E.C.), Federaţia

Internaţională a Scriitorilor şi Ziariştilor din Turism (F.I.J.E.T.), Academia Internaţională

de Turism, Federaţia Mondială a Bucătarilor şi Cofetarilor, Organizaţia Internaţională a

Transportatorilor pe Cablu (O.I.T.A.F.), Biroul Internaţional de Turism Social (B.I.T.S.)

etc.

3.2. Rolul statului în turism

Încă de la sfârşitul secolului trecut, dar mai ales în perioada interbelică şi până în zilele

noastre, dezvoltarea turismului a atras atenţia cercurilor guvernamentale din diverse ţări cu

potenţial turistic, care au început să tragă importante foloase de pe urma acestei activităţi. Cu

toate acestea, problema promovării turismului a fost lăsată în întregime în seama iniţiativei

private, fără o coordonare pe plan central a eforturilor instituţiilor şi firmelor care participau la

dezvoltarea turismului (companii feroviare şi de navigaţie maritimă, firme hoteliere, asociaţii de

propagandă, turing-cluburi etc).

Degradarea activităţii economice în perioada primului război mondial a determinat

guvernele să adopte măsuri speciale de redresare a economiilor lor naţionale, inclusiv pe linia

dezvoltării turismului. în această perioadă au apărut primele încercări de instituţionalizare a

16

turismului şi primele organizaţii semioficiale sau oficiale de turism.

Interesele guvernelor pentru promovarea turismului şi măsurile de creare a unor

organisme oficiale, prin care statul să-şi poată exercita rolul de organizare şi coordonare a

turismului, s-au concretizat şi în diverse acorduri şi convenţii de colaborare internaţională,

semnate în perioada interbelică, precum şi în legi menite să contribuie la dezvoltarea acestei

activităţi.

În perioada de reconstrucţie de după cel de-al doilea război mondial o serie de guverne

europene au continuat eforturile pentru stimularea dezvoltării, în continuare, a turismului. în

acest scop au fost alocate fonduri considerabile pentru dezvoltarea bazei materiale şi a

infrastructurii turismului, finanţate atât din bugetele de stat, cât şi prin contribuţia unor

organizaţii internaţionale, printre care un loc de frunte a revenit Programului Naţiunilor Unite

pentru Dezvoltare (P.N.U.D.).

Progresul rapid a fost susţinut şi de investiţiile masive de capital ale întreprinzătorilor

privaţi, care necesitau şi o îndrumare şi coordonare pe linie de stat. în consecinţă, guvernele au

ajuns la concluzia că singura cale de evitare a efectelor negative care rezultau din conflictele de

interese de stat. semistatale, de grup sau private, constă în coordonarea dezvoltării turismului sub

directa îndrumare a organismelor guvernamentale.

Pe de altă parte, importanţa naţională crescândă a industriei turistice, privită sub aspect

economic, social, politic şi cultural, precum şi relaţiile care s-au statornicit pe linie

guvernamentală între ţări, au determinat coordonarea treptată a politicii de organizare şi

promovare a turismului de către autorităţile statale.

În afara rolului de coordonator (de exemplu în cazul încheierii unor acorduri

guvernamentale de colaborare turistică, a elaborării unor proiecte de legi, decrete etc. legate de

reglementarea unitară pe plan naţional a activităţilor turistice etc), statele exercită totodată o

importantă funcţie de dezvoltare a turismului şi în politica de investiţii şi amenajări turistice. Este

vorba de coordonarea eforturilor investitorilor pentru realizarea unor amenajări turistice de mari

proporţii, cum este cazul creării unor noi zone şi staţiuni de interes turistic, - montane sau de

litoral, - unde dezvoltarea infrastructurii turistice (dotarea reţelei de căi ferate, de autostrăzi,

şosele, canalizare, aeroporturi, asigurarea echilibrului ecologic etc.), depăşeşte puterea financiară

a agenţilor economici investitori.

Competiţia pentru atragerea traficului turistic internaţional spre ţările primitoare creşte

considerabil o dată cu intrarea în circuitul turistic a unor noi ţări, cu noi atracţii turistice, ceea ce

impune în toate ţările - chiar şi în cele cu un turism dezvoltat şi cu o bază materială modernă -

elaborarea unor programe guvernamentale de dezvoltare şi amenajare complexă a unor zone şi

staţiuni de interes turistic, posibil a fi realizate numai cu sprijinul statelor.

17

În consecinţă, se remarcă o creştere accentuată a rolului coordonator al organismelor

guvernamentale şi în ceea ce priveşte exploatarea complexă şi controlată a resurselor naturale şi

antropice ale teritoriului naţional, păstrarea echilibrului ecologic al acestor zone destinate

prioritar activităţilor turistice, în cadrul unor programe generale de dezvoltare.

Amploarea rolului organismelor guvernamentale în aceste politici de dezvoltare turistică

variază, fireşte, în funcţie de condiţiile politice, economice şi sociale din fiecare ţară şi chiar din

fiecare zonă de interes turistic.

Cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională a adăugat noi dimensiuni

intervenţiei statului în domeniul turismului. O dată cu recunoaşterea turismului ca factor al

dezvoltării social-economice, pe plan internaţional s-a trecut, în mod sistematic, la includerea sa

în programele de asistenţă şi cooperare tehnică ale unor organisme internaţionale, precum şi în

programele bilaterale de asistenţă.

În scopul ridicării productivităţii industriei turistice, statul are un rol important în

procesul de pregătire şi perfecţionare profesională, a personalului la toate nivelurile. Acest

proces de pregătire şi perfecţionare este întreprins în strânsă cooperare cu instituţiile private şi

departamentele direct interesate în formarea profesională a cadrelor şi în continua ridicare a

calificării profesionale a personalului din industria turistică. Eforturile depuse în acest proces

trebuie apreciate, prin urmare, ca fiind la fel de importante ca şi cele din infrastructură sau

promovare.

Direct sau indirect, statul are un rol însemnat şi în procesul de orientare a cererii

turistice. Turismul modern este produsul direct al dezvoltării social-economice a ţărilor,

respectiv al unui nivel determinat de venituri, al unui timp i liber sporit etc. Dezvoltarea

turismului de masă a creat probleme serioase cu privire la sezonalitatea cererii turistice şi la

eşalonarea concediilor şi vacanţelor; statele au făcut şi continuă să facă eforturi pentru rezolvarea

acestor probleme.

Statele participă la acţiunile de promovare a turismului şi prin procesul elaborării

diverselor reglementări legate de activitatea turistică. Importantele beneficii pe care le aduce

turismul economiilor naţionale au determinat majoritatea ţărilor să faciliteze dezvoltarea

circulaţiei turistice internaţionale, prin desfiinţarea sau simplificarea la maximum a formalităţilor

de trecere a frontierei naţionale pentru turiştii străini.

Evident, legislaţia turistică trebuie să ţină pasul permanent cu orientarea şi dezvoltarea

în perspectivă a circulaţiei turistice şi cu noile circumstanţe în cadrul cărora se derulează

fluxurile turistice.

Din cele prezentate rezultă că, în condiţiile unei economii moderne, politica de realizare

a obiectivelor economice şi sociale de interes major pentru economia naţională (printre care

18

implicit şi obiectivele turistice sau cele care servesc interesele turismului) sunt în competenţa

directă a organismelor de stat, singure în măsură să decidă utilizarea fondurilor publice.

Sintetizând experienţa internaţională cu privire la modalităţile de acţiune ale guvernelor

diferitelor ţări, în vederea coordonării eforturilor organismelor publice şi private pentru

promovarea turismului, rezultă următoarele posibilităţi de sprijinire, pe linie de stat, a dezvoltării

turismului:

- definirea coordonatelor strategiei generale, de dezvoltare a turismului (determinarea

priorităţilor şi a formelor de turism posibil a fi promovate cu eficienţă maximă, utilizarea

prioritară a terenurilor şi amenajarea turistică a teritoriului);

- evaluarea, în cadrul dezvoltării generale, a nevoilor probabile de mijloace de cazare

şi alte obiective de bază materială turistică;

- coordonarea cercetărilor în domeniul turismului, incluzând şi sistemele

informaţionale pentru culegerea datelor statistice indispensabile atât cercetărilor, cât şi pentru

fundamentarea strategiei de promovare a turismului intern şi internaţional;

- punerea în aplicare, prin unităţi de stat şi private, a programelor de formare şi

perfecţionare profesională a cadrelor necesare industriei turistice;

- reglementarea şi controlul funcţionării diferitelor compartimente sau componente ale

industriei turistice, în vederea stimulării, protejării şi asigurării cadrului legal al activităţii,

corespunzător intereselor industriei turistice, în general, şi intereselor turiştilor naţionali şi

internaţionali, în special;

- furnizarea serviciilor cu caracter general, indispensabile expansiunii turistice;

- desfăşurarea campaniilor de promovare turistică generală şi sprijinirea campaniilor

de publicitate turistică comercială ale agenţilor economici din industria turistică.

3.3. Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice

Turismul este un sector de activitate cu profil complex, un agregat de servicii şi

activităţi cu implicaţii multiple în toate ramurile vieţii naţionale. Apare evident, în acest caz, că

turismul, ca sector de activitate social- economică, nu poate fi limitat exclusiv la activitatea unui

singur departament sau organism guvernamental. De aceea, în turism, mai mult ca în alte

sectoare de activitate, trebuie să se consolideze o strânsă coordonare între diversele departamente

guvernamentale şi organizaţii care se ocupă cu activitatea turistică. în consecinţă, în afara

coordonării centrale a activităţii turistice la nivelul economiei naţionale, trebuie să existe o

coordonare şi între reprezentanţii organismelor guvernamentale de turism la nivel zonal şi,

respectiv, local.

Funcţia de coordonare a întregului ansamblu de măsuri de promovare a turismului se

19

realizează prin intermediul organismelor naţionale de turism.

Organismele naţionale de turism sunt menite să coordoneze politica turistică naţională,

constituind totodată şi instrumentul de executare, îndrumare şi control al activităţii turistice

naţionale.

Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.), a cărei membră este şi ţara noastră, a

elaborat următoarea tipologie a organismelor naţionale de turism:

- ministere de sine stătătoare (ex: Ministerul Turismului);

- ministere mixte sau combinate {ex., Ministerul Comerţului şi Turismului, Ministerul

Turismului şi Transporturilor Aeriene, Ministerul Turismului şi Culturii sau Spectacolelor,

Ministerul Turismului şi Sporturilor etc);

- secretariate de stat pentru turism, organisme de sine stătătoare sau în cadrul unor

ministere mixte;

- departamente în cadrul unor ministere mixte;

- comitete de stat sau comisariate pentru turism;

- oficii naţionale de turism (guvernamentale);

- autorităţi naţionale de turism;

- direcţii generale de turism, în cadrul unor ministere mixte sau al unor departamente

etc.

După cum se observă în această grupare, există o multitudine de organisme naţionale de

coordonare a activităţii de turism şi o considerabilă disproporţie între natura şi responsabilitatea

organului însărcinat cu coordonarea activităţii turistice.

Responsabilităţile organismelor guvernamentale de turism, în afara acţiunilor de

publicitate, includ funcţiile vitale de coordonare a tuturor activităţilor de turism, elaborarea şi

punerea în aplicare a programelor naţionale de dezvoltare turistică, reprezentarea pe plan intern

şi internaţional nu numai a organizaţiilor turistice, ci şi a guvernelor ţărilor respective.

Mai trebuie menţionat şi faptul că industria turistică, prin legăturile ei cu aproape toate

sectoarele vieţii economice, impune ca organismele de turism să menţină o legătură continuă cu

toate departamentele, organismele, firmele şi organizaţiile interesate şi implicate în dezvoltarea

turismului.

În acest scop, în multe ţări - printre care şi România - au fost create consilii

interdepartamentale de turism, înfiinţate pe baza unor acte normative, în care sunt reprezentate

ministerele, departamentele, instituţiile şi alte organisme guvernamentale, a căror activitate are

tangenţă cu industria turistică. în aceste consilii sunt reprezentate şi organizaţiile

neguvernamentale şi principalele firme prestatoare de servicii turistice.

Pe plan teritorial, funcţiile de conducere ale statelor pentru dezvoltarea şi promovarea

20

turismului sunt exercitate de o multitudine de instituţii, uniuni, federaţii, patronate, societăţi,

agenţii, filiale etc, ale căror competenţe, atribuţii, structuri organizatorice etc. sunt adaptate

cerinţelor specifice locale ale turismului receptor şi emitent din raza administrativă a unui

teritoriu (regiune, zonă, centru turistic, staţiune etc).

Organismele turistice care funcţionează ca intermediare între firmele economice

angrenate în industria turismului, sau care îndeplinesc pe plan teritorial un rol de coordonare a

activităţii turistice desfăşurate în aceste firme, pot fi clasificate, în sens orizontal şi vertical, în

următorul mod:

1. Organizaţii orizontale (organizaţii profesionale):

1.1. Organizaţii naţionale:

- organizaţii private (de transport, de hotelărie, agenţii de voiaj etc);

- organizaţii publice.

1.2. Organizaţii internaţionale:

- organizaţii private;

- organizaţii publice.

2. Organizaţii verticale:

2.1. Organizaţii naţionale:

2.1.1. Organizaţii private

- cu caracter local ( societăţi de dezvoltare, sindicate de iniţiativă, asociaţii de interes);

- cu caracter regional (oficii şi asociaţii regionale);

- cu caracter naţional (asociaţii şi oficii naţionale)

2.1.2. organizaţii publice:

- cu caracter naţional (direcţii, Oficii Naţionale de Turism, Comisariate, Ministere ale

Turismului);

- cu caracter regional (oficii şi administraţii regionale de turism);

- cu caracter local (oficii şi administraţii turistice)

2.2. Organizaţii internaţionale:

- organizaţii private (de exemplu: F.I.T.E.C., B.I.T.S.)5.

- organizaţii publice (de exemplu: O.M.T., O.C.D.E.)6.

Mai trebuie menţionat rolul organismelor consultative private care activează în

zonele, staţiunile sau localităţile de interes turistic (societăţile de dezvoltare, asociaţiile de

interese, comitetele şi centrele de iniţiativă, sindicatele de iniţiativă etc), create cu scopul de a

sprijini acţiunile colective de promovare a activităţilor desfăşurate de firmele turistice şi agenţiile

private de voiaj, societăţile comerciale prestatoare de servicii hoteliere, unităţile de agrement,

societăţile de transport etc.

21

Cele mai reprezentative organisme de acest fel sunt sindicatele de iniţiativă, care

constituie celula de bază a întregii activităţi organizatorice şi promoţionale a industriei turistice

în majoritatea ţărilor cu o industrie turistică dezvoltată.

Sindicatele de iniţiativă sunt organisme de interes local, constituite de cele mai multe

ori sub forma unor asociaţii sau comitete fără scop lucrativ, având ca obiect de activitate

promovarea turismului pe plan local, propaganda turistică colectivă şi furnizarea de informaţii

pentru turişti, apărarea intereselor prestatorilor de servicii şi asigurarea celor mai favorabile

condiţii de primire a turiştilor.

3.4. Agenţiile de turism, veriga de bază a instituţiilor care activează în industria

călătoriilor şi turismului

Diversitatea formelor de turism care pot fi practicate pe un teritoriu receptor, precum şi

complexitatea elementelor componente ale unui produs turistic, în care serviciile oferite de

prestatori se regăsesc în cele mai diferite proporţii, au creat o multitudine de organizaţii şi firme

care mijlocesc sau prestează direct serviciile solicitate de turişti.

Aceste firme turistice pot îmbrăca, după caz, cele mai diverse forme organizatorice,

purtând în consecinţă, variate denumiri. Ţinând seama de profilul şi volumul de activitate, de

sfera lor de interese (în funcţie de raza lor de activitate, de condiţiile specifice în care-şi

desfăşoară activitatea, de formele de proprietate etc)', de legislaţia existentă în această materie în

diverse ţări, categorisirea lor riguros ştiinţifică nu este posibilă, mai ales dacă se are în vedere şi

faptul că unele firme pot avea funcţii turistice exclusive, iar altele numai funcţii turistice

ocazionale sau tangenţiale.

Agenţiile de turism private formează veriga de bază a instituţiilor care activează în

industria turismului. Pot fi considerate ca agenţii de turism unităţile economice care dispun de

mijloace de producţie şi fonduri circulante adecvate pentru conceperea şi prestarea de servicii în

vederea satisfacerii cererii turistice.

Una din clasificările mai des întâlnite în literatura turistică de specialitate împarte

întreprinderile economice care activează în turism, în funcţie de prestaţiile oferite, în două

categorii principale:

- firme turistice primare, care se consacră exclusiv sau preponderent activităţii de

turism şi, în consecinţă, existenţa lor este direct dependentă de rezultatele economice ale acestei

activităţi.

Printre firmele turistice primare pot fi amintite: stabilimentele care oferă servicii de

cazare, alimentaţie şi servicii speciale (ghizi, instructori de sport, interpreţi etc), sanatoriile şi

clinicile din staţiunile turistice care oferă servicii de tratament balneomedical, societăţile

22

comerciale specializate în transporturi turistice (carreers), firmele producătoare de mărfuri pentru

necesităţile turiştilor (cadouri, amintiri etc), firmele prestatoare de servicii de agrement etc.

- firmele secundare sau indirecte, a căror activitate principală de prestări de servicii

are un caracter general, subordonată intereselor şi cerinţelor populaţiei locale, dar care într-o

anumită măsură prestează şi servicii turistice.

Practic, în această categorie pot fi incluşi deci toţi prestatorii de servicii generale, care

dintr-un considerent sau altul nu au fost cuprinşi ca firme turistice primare. Gama de servicii

prestate de aceste firme fiind foarte diversă, delimitarea funcţiilor lor turistice nu este posibilă în

toate cazurile.

În cadrul întreprinderilor turistice primare, o poziţie deosebită o ocupă întreprinderile

profesionale de mijlocire a serviciilor turistice, al căror prototip clasic îl constituie agenţiile de

voiaj, birourile de turism, operatorii de tururi - într-un cuvânt, agenţiile de turism.

Agenţiile de turism au fost create ca rezultat al dezvoltării şi intensificării circulaţiei

turistice, având rolul unor societăţi comerciale de distribuţie pentru facilitarea contactelor

organizate între clientela turistică potenţială din ţara (zona, localitatea etc.) de reşedinţă a

turiştilor şi firmele prestatoare de servicii turistice (hoteluri şi restaurante, de transport, de

agrement etc.) din ţara (zona, localitatea etc.) receptoare, aleasă de turişti ca destinaţie pentru

vizitare şi petrecerea concediilor.

În consecinţă, agenţiile de turism organizează, oferă şi derulează o gamă diversificată

de aranjamente turistice, care includ deplasarea, sejurul şi agrementul acestora în cadrul

călătoriilor întreprinse. Astfel, în final, în produsul turistic oferit se materializează nu numai

serviciile prestatorilor, ci şi logistica de combinare a serviciilor preluate cu serviciile proprii ale

agenţiilor, ceea ce contribuie la conferirea unui grad mai ridicat de originalitate produselor

turistice şi a unei mai mari satisfacţii pentru consumatorii serviciilor cumpărate.

Spre deosebire de reţelele clasice de distribuţie a mărfurilor şi produselor, în condiţiile

specifice ale activităţii turistice se comercializează de fapt doar "imaginea" unui produs turistic şi

nu produsul însuşi, dat fiind că între momentul achiziţionării printr-un aranjament al produsului

turistic şi momentul consumului efectiv al pachetului de servicii programate există un decalaj

considerabil de timp şi spaţiu. în consecinţă, agenţiile de turism îndeplinesc, pe lângă funcţiile

comerciale de intermediere şi funcţii de informare-promovare a acţiunilor turistice, care devin o

fază deosebit de importantă a valorificării produselor respective.

În evoluţia ascendentă a circulaţiei turistice s-a format, în fiecare ţară, o reţea vastă de

agenţii de voiaj şi de birouri de turism, dintre care majoritatea s-au specializat pe comercializarea

unor aranjamente specifice pentru turismul intern şi pentru turismul internaţional. în acest scop,

agenţiile de voiaj stabilesc contacte permanente, pe baze contractuale cu prestatorii de servicii

23

din ţară şi din străinătate.

De exemplu, în condiţiile unei activităţi turistice pronunţat sezoniere, unităţile de

alimentaţie, comerciale, de transporturi generale, de asigurări etc. vor servi, în vârf de sezon, cu

preponderenţă interesele turismului, restrângându-şi activitatea la satisfacerea aproape

exclusivă a cerinţelor populaţiei locale în perioadele de extrasezon.

În procesul de dezvoltare a reţelei agenţiilor de voiaj au apărut, treptat, o serie de

organizaţii turistice puternice care, în paralel cu activitatea tradiţională de intermediere pentru

vânzarea pe bază de licenţe a biletelor de călătorie (de tren, de avion etc), au preluat organizarea

de călătorii forfetare cu diferite mijloace de transport ("AIRTOUR", "CARTOUR",

"RAILTOUR", "NAVITOUR"), pe care le revând agenţiilor mici de voiaj şi birourilor de turism;

acestea, la rândul lor, devin subagenţi pentru vânzarea aranjamentelor respective.

Ca rezultat al intensificării competiţiei, în ultimii ani, organizarea călătoriilor externe se

concentrează tot mai mult în mâinile unui număr relativ restrâns de organizaţii sau agenţii

puternice de voiaj, unele dintre acestea deţinând practic poziţii monopoliste pe piaţa turistică din

ţările lor

În aceste condiţii, o serie de firme turistice mici nu au putut rezista presiunilor

monopoliste; unele au fost nevoite să-şi înceteze activitatea, iar altele au fuzionat cu organizaţiile

turistice mai puternice, respectiv acţionează exclusiv ca subagenţi ai acestor firme.

Din cete de mai sus se poate desprinde următoarea situaţie ierarhică a organizaţiilor

turistice, a agenţiilor de voiaj şi a birourilor de turism care acţionează pe pieţele turistice din

ţările economic dezvoltate:

- marile concerne turistice, care s-au transformat în organizaţii monopoliste,

dispunând de o reţea foarte largă de birouri şi puncte de valorificare; acestea ocupă cea mai mare

pondere în turismul organizat de trimitere şi de primire pe piaţa turistică internaţională din ţările

respective;

- agenţiile de voiaj de mărime mijlocie, care-şi vând aranjamentele proprii,

contractate cu partenerii externi, şi preiau parţial aranja mente de la alţi organizatori de turism

mai puternici, raza lor de acţiune este mai mică decât a marilor concerne turistice, limitându-se

în general la nivel regional;

- agenţiile şi birourile de turism mici, cele mai numeroase, dar de cele mai multe ori

fără programe turistice externe proprii, ele activând în turismul internaţional, în principal, ca

vânzători ai programelor marilor concerne organizatoare de voiaje. Spre a face faţă competiţiei

marilor concerne şi a agenţiilor de voiaj mai puternice, aceste agenţii şi birouri de turism îşi

concentrează activitatea pe formele turismului intern sau oferă programe de călătorii externe care

ocolesc turismul de masă (călătorii de studii şi profesionale, programe pentru tineret, turism

24

cultural, turism balneomedical, croaziere maritime etc). Cu tot numărul lor mare, agenţiile şi

birourile de turism mici ocupă o pondere modestă în volumul de activitate turistică din ţările

respective.

Sintetizând cele prezentate anterior, agenţiile de voiaj îndeplinesc, indiferent de formele

lor de proprietate şi de volumul tor de activitate, următoarele funcţii de coordonare a activităţii

turistice;

- de creaţie: agenţiile de voiaj promovează şi organizează pentru public noi excursii

către noi destinaţii; unele din aceste acţiuni pot fi comandate de firmele turistice specializate,

fiind doar executate de agenţia de voiaj;

- de promovare: agenţiile de voiaj trezesc interesul publicului pentru vizitarea unor

ţări, zone, staţiuni etc, prin intermediul diferitelor forme de propagandă, publicitate şi informare

turistică;

- de informare; agenţiile de voiaj acordă toate informaţiile turistice solicitate de

clienţii potenţiali la sediul acestora;

- de distribuire; agenţiile de voiaj vând călătorii şi servicii ale prestatorilor: bilete de

transport, de spectacole culturale, sportive etc;

- de realizare; agenţiile de voiaj organizează aranjamente (programe) special

comandate pentru turişti individuali şi pentru grupuri organizate. Unele agenţii de voiaj dispun

de un parc propriu de autocare, microbuze etc, cu care execută excursiile oferite (de exemplu:

tururi de oraş sau în circuit); în acest caz, devin organizatori şi realizatori ai activităţii comerciale

proprii. Complexitatea acestei profesiuni face foarte dificilă elaborarea unei definiţii a agenţiilor

de voiaj. în literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe definiţii: de exemplu, F.U.A.A.V.

(Federaţia Universală a Agenţiilor de Voiaj) defineşte esenţa profesiunii de agent de voiaj, în

timp ce alte definiţii enumera numai esenţa activităţii (statutul profesional) în virtutea legilor

naţionale de organizare a agenţiilor de voiaj.

O definiţie mai cuprinzătoare, ce pare a fi tot mai larg acceptată, este următoarea:

"Agenţia de voiaj este un organism complex, ce cuprinde misiuni intelectuale, comerciale,

industriale, care constau în procurarea directă sau indirectă - o parte prin el însuşi, o parte prin

terţi (contra unui comision) - de programe turistice (transportul, cazarea, hrana etc) solicitate-de

turişti."

Activitatea complexă a agenţiilor de voiaj ridică multiple probleme juridice şi

economice, rezultate din rolul de intermediar între turiştii care solicită servicii turistice şi

prestatorii de servicii turistice.

Trebuie precizat că agenţiile de voiaj îşi asigură beneficiile şi acoperirea costurilor din

comisionul acordat de prestatorii de servicii turistice în numele cărora acţionează, turiştii

25

achitând practic tarifele stabilite de aceşti prestatori, fără a plăti comisioane suplimentare pentru

serviciile agenţiilor de voiaj.

Pornind de la specificul activităţii turistice desfăşurate, responsabilitatea agenţiilor de

voiaj poate fi:

- limitată la atribuţiile unui simplu intermediar (mandatar), în cazul în care toate

serviciile sunt oferite în numele prestatorilor de servicii turistice;

- sporită, pentru activitatea desfăşurată, în situaţia în care creşte rolul de organizator

(de antreprenor) al agenţiilor de voiaj pentru serviciile contractate, ca de exemplu în cazul

voiajelor forfetare practicate la un preţ global (în cazul "I.T'-urilor şi al "Package-Tour"-urilor) şi

în cazul activităţii desfăşurate direct (pentru mijloacele de transport sau unităţile de cazare

închiriate de agenţiile de voiaj în sistemul pauşal).

În funcţie de volumul şi specificul activităţii desfăşurate, agenţiile ele voiaj pot organiza

filiale proprii sau birouri de vânzare, de asemenea cu funcţii de organizatori sau numai de

intermediari.

În majoritatea ţărilor s-au adoptat reglementări legale privind statutul juridic profesional

al agenţiilor de voiaj, asigurând condiţiile de practicare a profesiunii de agent de voiaj pe baza

unor licenţe speciale.

În ceea ce priveşte ţara noastră, agenţii economici cu activitate de turism sunt persoane

fizice sau juridice care realizează serviciile turistice, de agrement-divertisment, servicii balneare,

organizarea şi prestarea serviciilor turistice şi alte acţiuni cu caracter turistic.

Serviciile turistice pot fi prestate şi comercializate numai pe baza licenţei şi a brevetului

eliberate de Autoritatea Naţională pentru Turism şi după înscrierea agenţiilor de turism în

"Registrul Naţional al Turismului."

Agentul economic cu activitate de turism are următoarele drepturi:

a) să presteze şi să comercializeze servicii turistice, în condiţiile legii;

b) să primească asistenţă de specialitate şi informaţii generale privind strategia şi

programele de dezvoltare a turismului, din partea Ministerului Turismului şi a instituţiilor din

subordinea sa;

c) să fie inclus, la cerere, în programele ele pregătire profesională iniţiate de Ministerul

Turismului;

d) să participe la acţiunile de promovare naţională şi internaţională şi să fie inclus în

cataloage, ghiduri şi alte mijloace de lansare a ofertei naţionale de servicii turistice;

e) să beneficieze de facilităţile acordate de stat şi de alte organisme şi organizaţii,

conform prevederilor legale, în scopul stimulării activităţii de turism;

f) să obţină certificatul de clasificare pentru fiecare unitate proprie în care prestează

26

servicii turistice, corespunzător criteriilor îndeplinite de unitatea respectivă;

g) să obţină reclasificarea unităţilor proprii, ca urmare a îmbunătăţirilor aduse nivelului

de dotare şi calităţii serviciilor.

Agentul economic din turism are următoarele obligaţii:

a) să realizeze servicii turistice la nivelul şi în limitele prevederilor licenţei prin care a

fost abilitat ca prestator sau comercializator în turism;

b) să se înscrie în Registrul Naţional al Turismului;

c) să presteze servicii turistice la nivelul unităţii respective;

d) să practice tarife şi preţuri corespunzătoare categoriei de încadrare, potrivit

certificatului de clasificare acordat şi normelor Ministerului Turismului;

e) să funcţioneze cu personal brevetat şi calificat, după caz, în conformitate cu

Nomenclatorul de profesiuni şi funcţii elaborat de Ministerul Turismului în colaborare cu

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;

f) să afişeze, în formă vizibilă şi clară, lista serviciilor şi tarifelor practicate;

g) să apere interesele şi să asigure securitatea turiştilor, informarea lor adecvată, precum

şi despăgubirea acestora în cazul apariţiei unor prejudicii, conform prevederilor legale;

h) să asigure, potrivit legii, exploatarea raţională a patrimoniului turistic, asigurând

totodată protecţia şi conservarea acestuia şi a mediului;

i) să transmită datele statistice conform sistemului informaţional al turismului şi

reglementărilor Comisiei Naţionale pentru Statistică.

Profesiunile specifice turismului sunt cuprinse în Nomenclatorul de profesiuni al

turismului. Aceste profesiuni pot fi exercitate numai de persoane a căror capacitate profesională

este atestată conform reglementărilor de specialitate.

Asociaţiile şi organizaţiile înfiinţate în scopuri culturale, ştiinţifice, profesionale,

religioase sau sociale, pot fi autorizate să exercite şi servicii turistice, exclusiv prin mijloace

proprii, fără scop lucrativ, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

3.5. Începuturile organizării mişcării turistice în România Primele încercări de a organiza activitatea turistică în ţara noastră datează încă din

secolul XIX. Din iniţiativă privată au apărut o serie de asociaţii, organizaţii sau societăţi, cluburi

etc. care desfăşurau o activitate turistică pe arealele geografice posibil de abordat, căutând să

atragă în mişcarea turistică şi păturile sociale cu posibilităţi de a sponsoriza amenajarea unor

obiective de bază materială turistică.

Asociaţiile şi organizaţiile de turism din România şi-au desfăşurat activitatea înainte de

primul război mondial şi în perioada dintre cele două războaie. Preocuparea acestor asociaţii s-a

27

îndreptat în special spre construirea de cabane şi case de adăpost în munţi, spre amenajări de

drumuri, poteci, marcaje, precum şi spre organizarea de cursuri de schi, publicarea de monografii

turistice, de almanahuri, ghiduri, hărţi etc.

Printre primele societăţi care au urmărit dezvoltarea turismului în zonele montane pot fi

citate: Societatea Română de Geografie (1875), care se remarcă prin numeroase excursii

geografice sau de plăcere şi Societatea Carpatină din Sinaia (1895), avându-i ca întemeietori

pe Tache lonescu si scriitoarea Bucura Dumbravă. în programul acestei societăţi se înscriu

deschiderea şi amenajarea Peşterii Ialomiţei, amenajarea de poteci în Munţii Bucegi, construirea

primelor cabane pe Caraiman şi Omu, organizarea de excursii colective.

Societatea Turiştilor Români (1903-1916) a avut ca membri figuri de intelectuali ai

vremii: S. Mehedinţi, Al. Tzigara-Samurcaş, Munteanu-Murgoci, L Mrazec etc. Realizări:

construcţia casei "Grindu" din Piatra Craiului, a unei cabane pe Muntele Negoiu şi publicarea

unui anuar. Această societate a constituit prima pepinieră de turişti iubitori ai muntelui: N.

Bogdan, dr. A. Ureche, Mihai Haret şi alţii, care au devenit apoi ctitorii viitoarei asociaţii de

după război - Hanul Drumeţilor, cu scopul de a organiza şi dezvolta "turismul pe jos" sau

"drumeţia" - singura în măsură să fie accesibilă tuturor păturilor sociale.

În Transilvania, printre organizaţiile turistice private, o activitate remarcabilă a

desfăşurat Asociaţia Carpatină Transilvania, fondată în 1880, cu sediul la Sibiu

(Siebenburgische Karpathen Verein - S.K.V.). Asociaţia îşi propunea ca obiectiv cultivarea

spiritului turistic, făcând cunoscute şi accesibile populaţiei orăşeneşti frumuseţile naturale ale

Carpaţilor. Activitatea Asociaţiei s-a orientat spre Munţii Făgăraşului, Cibinului, Sebeşului,

lărgindu-se treptat şi spre Piatra Craiului, Bucegi, Parâng, Căliman şi Rodna.

În anul 1920 asociaţia număra 4.456 de membri cotizanţi, care au contribuit la

dezvoltarea turismului montan prin organizarea de excursii, şcoli de că lăuze, posturi de prim-

ajutor, amenajarea căilor de acces şi marcarea potecilor, totalizând circa 700 km. S.K.V. a

construit case de adăpost în zonele montane. Pe linie de propagandă turistică, asociaţia a editat

broşuri, hărţi, cărţi poştale ilustrate şi un anuar - "Jahrbuch fur Sibenburgische Karpathen

Verein", în care s-au publicat descrieri de excursii, fotografii inedite, dări de seamă ale asociaţiei.

Încă dinainte de înfiinţarea S.K.V., în 1873 se forma la Braşov Asociaţia Alpină a

Transilvaniei (Siebenburgische Alpen Verein in Kronstadt), având ca scop cercetarea Carpaţilor,

ameliorarea căilor de comunicaţie şi de acces, organizarea de excursii în zonele montane.

Această asociaţie a fuzionat ulterior cu S.K.V.

În anul 1921 a luat fiinţă societatea Turing-Clubul României (T.C.R.) adoptând, încă

de la constituire, sloganul "Prin turism la cunoaşterea şi iubirea României". T.C.R. a cunoscut o

dezvoltare intensă, mai ales după anul 1925, când a înglobat asociaţia Hanul Drumeţilor. Prin

28

înglobarea treptată şi a altor asociaţii de turism din Muntenia şi prin aderarea de numeroşi

membri, Turing-Clubul României a devenit cea mai puternică asociaţie de turism din ţară.

Activitatea ei s-a extins şi în Transilvania, unde activa cunoscuta asociaţie de turism Frăţia

Munteană, întemeiată la Cluj, în 1921, de Emil Racoviţă, cu scopul de a cultiva dragostea

pentru natura sălbatică a munţilor şi de a organiza excursii în masivele muntoase.

Asociaţia Frăţia Munteană a fost înglobată în anul 1935 în Turing-Clubul României, în

cadrul căruia au luat fiinţă o serie de secţiuni: Munţii Apuseni, Retezatul (1933) cu sediul la

Deva, Maramureş (1934) cu sediul la Sighet, Arad (1936) cu sediul la Arad, Satu Mare (1936),

Munţii Făgăraş (1938) cu sediul la Sibiu, Secţiunea Alpină a Bucegilor (1938) cu sediul la

Sinaia.

În preocupările T.C.R. intrau organizarea de excursii colective, cursuri şi competiţii de

schi, conferinţe de propagandă turistică, serbări, amenajări de drumuri şi poteci turistice - dintre

care două treimi în Munţii Transilvaniei -construcţia de case de adăpost cu precădere în zonele

muntoase izolate (Bucegi-2; Gârbova-1; Cristianu Mare -1; Retezat şi Vâlcan - 4; Munţii

Apuseni -5; Ţara Oaşului -1; Maramureş - 1;Rarău - 1).

În această perioadă, la Iaşi, a activat o secţie de turism a Societăţii de Gimnastică,

Sport şi Muzică, care a amenajat o casă de adăpost pe Ceahlău. în Moldova, S.K.V. a colaborat

cu o secţie organizată de C. Mătasă, intitulată Cercul Turistic de la Piatra Neamţ.

Cu trecerea timpului au apărut şi alte asociaţii:

- Prietenii Naturii, înfiinţată în 1919, a avut 15 filiale pe tot cuprinsul ţării. Deşi

asociaţia a desfăşurat o activitate prodigioasă pentru promovarea turismului în rândul populaţiei,

s-a dizolvat în 1924; activitatea ei, împreună cu a filialelor sale a fost preluată de Asociaţia

sportivă "Stăruinţa";

- Asociaţia Drumeţilor din Munţii Iubiţi ai României (A.D.M.I.R.), fondată în

1929, şi-a desfăşurat activitatea în Munţii Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraşului, Iezer-Păpuşa,

având patru secţii cu sediile la Ploieşti, Piteşti, Câmpulung-Muscel şi Făgăraş. A.D.M.I.R. a

construit cinci case de adăpost în Munţii Bucegi, Piatra Craiului, Iezer-Păpuşa şi pe versantul

sudic al Făgăraşului; totodată a fost una din continuatoarele iniţiativei S.K.V. pentru marcajul

potecilor şi drumurilor de acces de pe masivul Piatra Craiului;

- Asociaţia Turistică "România Pitorească" (A.T.R.P.), constituită în 1930, a

realizat marcajele pe numeroase poteci în Munţii Ciucaş şi Penteleu, a construit o casă de

adăpost pe Muntele Ciucaş şi a editat un Buletin Turistic;

- Clubul Carpatin Român (C.C.R.) a activat în masivele Bucegi şi Piatra Mare şi a

construit o casă de adăpost în Bucegi (Jepii);

- Asociaţia "Munţii noştri", cu sediul în Poiana Sibiului, şi-a desfăşurat activitatea în

29

Munţii Lotrului şi Sebeşului, construind trei case de adăpost în aceste masive;

- Clubul Alpin Român (C.A.R.) s-a ocupat cu precădere de ascensiunile grele în

munţi şi a realizat marcajele pe o serie de ,poteci pe versantul sudic al Bucegilor; de asemenea, a

editat "Buletinul Alpin".

Printre preocupările de valorificare a potenţialului turistic a! ţării noastre se remarcă şi

eforturile pentru dezvoltarea turismului în zona litoralului Mării Negre. în anul 1926, din

iniţiativa prof. dr. Valeriu Tebeica, s-a constituit Asociaţia de Camping şi Turism, în cadrul

căreia, în anul următor, a fost creat, la Eforie Nord, Oficiul de Camping, Sport şi Turism

"Prietenii Mării. Urmărind asigurarea unor condiţii adecvate pentru petrecerea agreabilă a

vacanţelor, O.C.S.T. "Prietenii Mării" a amenajat o tabără modernă de corturi, oferind membrilor

asociaţiei programe de competiţii sportive amicale, programe cultural-distractive etc.

O reuşită a eforturilor constante de promovare a turismului pe litoral, a O.C.S.T.

"Prietenii Mării", a fost amenajarea, în anul 1935, la Eforie Nord, a primului teren de campare

din ţara noastră, având o capacitate de 300 de locuri, care a primit încă din acel an şi oaspeţi de

peste hotare.

30

CAPITOLUL IV RELAŢIILE MANAGER-SUBORDONAŢI ÎN

ÎNTREPRINDERILE TURISTICE 4.1. Funcţiile manageriale de conducere operativă

Managerul întreprinderii de turism exercită şi alte funcţii esenţiale, cum sunt cele privind:

- stabilirea obiectivelor ce derivă din misiunea pentru care a fost creată întreprinderea;

- elaborarea planurilor strategice de marketing pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite;

conceperea unei structuri organizaţionale corespunzătoare;

- completarea, cu atenţie, a organigramei cu personal apreciat ca necesar şi cât mai

competent posibil;

- coordonarea activităţii personalului angajat;

- exercitarea controlului operativ al performanţelor salariaţilor în toate compartimentele de

prestaţii de servicii turistice.

Îndeplinirea funcţiilor manageriale nu va oferi însă rezultatele sperate dacă managerul

întreprinderii turistice nu va înţelege şi rolul factorului uman în obţinerea performanţelor economice

dorite. Sarcina managerului este deci să stimuleze întregul colectiv de salariaţi să contribuie efectiv, în

limitele atribuţiilor lor de serviciu, la realizarea obiectivelor întreprinderii turistice, fără a uita însă

preocupările personalului pentru satisfacerea propriilor dorinţe şi nevoi.

În îndeplinirea acestor sarcini, funcţia managerială de conducere este definită ca

ansamblul proceselor de influenţare şi dirijare a personalului angajat, într-o manieră abilă, astfel

încât salariaţii să contribuie, cu entuziasm şi fără măsuri coercitive, la realizarea obiectivelor

întreprinderii de turism.

Tot aşa cum obiectivele urmărite de manageri diferă de la o întreprindere de turism la

alta, în aceeaşi măsură diferă şi nevoile, aspiraţiile şi ambiţiile salariaţilor, apreciate ca

importante pentru ei. De aici rezultă că managerii, prin funcţia lor de conducere, pot sprijini

propriii salariaţi în satisfacerea aspiraţiilor personale ale acestora, urmând, ca la rândul lor,

satisfacţiile obţinute să se transforme în stimulente pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor

urmărite de agenţiile de turism. Astfel se explică importanţa înţelegerii de către manageri a

manifestărilor de individualitate şi personalitate ale salariaţilor.

În posturile pe care le ocupă, salariaţii îşi asumă diferite roluri profesionale, dar în

acelaşi timp ei trăiesc nu numai în mediul intern al întreprinderii, ci şi în mediul incomparabil

mai larg al sistemului economico-social extern. Ca urmare, ei apar şi în rolul de consumatori de

bunuri şi servicii, trăiesc în mediul lor familial şi se comportă în mediul lor extern ca simpli

cetăţeni.

Prin urmare, managerii şi personalul condus de ei constituie componente ale unor

colective mai mari sau mai mici, corespunzătoare dimensiunilor întreprinderilor de turism în care

31

s-au integrat şi îşi asumă roluri diferite în sistemul economico-social al mediului. Or, dacă

oamenii au roluri diferite, sunt şi ei diferiţi, şi ar fi o eroare de concepţie managerială dacă toţi ar

trataţi în acelaşi fel.

În agenţiile de turism (ca, de altfel, în multe alte tipuri de organizaţii prestatoare de

servicii turistice, ca de exemplu pentru transport, cazare, alimentaţie, tratament, agrement-

divertisment etc.) mai persistă concepţia că întregul personal trebuie subordonat aceloraşi

proceduri. Firmele elaborează pentru întregul personal subordonat regulamente interne comune,

stabilesc normele procedurale pentru respectarea regulamentelor aprobate, întocmesc programe

rigide de venire la muncă şi standarde de securitate a muncii, pe care le reunesc tot într-o formă

generală în fişa posturilor, toate bazate pe prezumţia că toţi salariaţii sunt identici şi deci sunt

obligaţi să aibă şi comportamente identice.

Desigur, la nivel de ansamblu, aceste prezumţii sunt necesare pentru ordonarea

eforturilor unei întreprinderi turistice, dar tot atât de necesară este şi recunoaşterea faptului că

persoanele angajate şi integrate în colectivul unei deprinderi nu sunt identice în felul lor de a fi.

Ele manifestă atitudini diferite, au acumulat diferite niveluri de experienţă profesională, au

potenţiale diferite de dezvoltare şi perfecţionare şi, ca atare, aplicarea unei concepţii manageriale

atotgeneralizatoare va provoca erori în munca de conducere, va genera restricţii diferite în

procesele de comunicare şi, ceea ce este tot esenţial, va putea conduce la greşeli dificil de

remediat în motivarea personalului.

Întreprinderile de turism sunt organizaţii economice create cu scopul de a produce profit

şi, în consecinţă, activităţile de conducere sunt subordonate eforturilor de realizare a obiectivelor

lor. Obţinerea profiturilor este cea importantă sarcină a managerilor, dar stilul de conducere

orientat rezultate economice profitabile nu trebuie să lezeze demnitatea subordonaţilor. Aceasta

înseamnă că oamenii trebuie să fie trataţi cu respectul cuvenit indiferent care ar fi poziţia ocupată

de ei în organigrama unei firme turistice.

În consecinţă, managerul trebuie să ia în considerare nu numai trăsăturile distinctive ale

unei persoane din întreprinderea pe care o conduce, cum ar fi abilitatea profesională sau nivelul

de cunoştinţe, ci totalitatea naturii umane a salariatului respectiv. Orice salariat dispune, într-o

măsură sau alta, de anumite caracteristici distinctive (atitudine faţă de sarcini şi faţă de clienţi,

îndemânarea şi perfecţionarea prestaţiilor etc), dar aceste caracteristici personale sunt

interrelaţionate, se influenţează reciproc, iar în anumite situaţii specifice se pot schimba rapid şi,

de cele mai multe ori, imprevizibil.

Fiinţa umană este foarte complexă şi influenţată de factorii mediului extern, cum sunt

familia, anturajul, şcoala, biserica, asociaţiile profesionale sau organizaţiile sindicale,

formaţiunile politice şi grupurile de apartenenţă. Omul nu se poate debarasa de impactul acestor

32

forţe ale mediului său extern nici după ce s-a integrat, în calitate de salariat, în colectivul unei

agenţii de turism sau în colectivul unor structuri organizaţionale cu funcţii de primire ce

activează în sfera serviciilor turistice. Prin urmare, managerii trebuie să accepte existenta acestor

caracteristici umane, nu rareori contradictorii, şi trebuie să fie pregătiţi să opereze cu ele.

4.2. Modele comportamentale ale personalului întreprinderilor de turism Pentru a înţelege mai bine complexitatea oamenilor, analiştii au elaborat numeroase

modele privind comportamentul uman. La rândul lor, managerii firmelor de turism şi-au formulat şi

ei, conştient sau nu, propriile aprecieri privind comportamentele individuale sau organizaţionale.

Toate modelele comportamentale elaborate de analişti se bazează pe premisele sau conceptele privind

manifestările fiinţei umane şi, ca atare, se regăsesc într-o formă sau alta şi în activităţile

întreprinderilor de turism.

Analistul Edgar H. Schein, de exemplu, a elaborat următoarele patru «iele ce

reflectă comportamentul oamenilor1:

Modelul premiselor raţional-economice se bazează pe ideea că oamenii

sunt motivaţi, înainte de toate, prin "incentive" (stimulente) economice. Dacă aceste

"incentive" sunt administrate de o întreprindere turistică, oamenii sunt pasivi, putând fi

manipulaţi, motivaţi şi controlaţi de organizaţia respectivă.

Cel de-a! doilea model se bazează pe concepte sociale şi pleacă de la premisa

că oamenii sunt motivaţi în fond prin nevoile lor sociale. După acest concept, forţele

sociale ale grupului de referinţă de care aparţine o persoană exercită asupra ei o influenţă

mai puternică decât controlul exercitat de manageri.

Al treilea model se referă la conceptul autoactualizării şi sugerează ideea că

motivaţia se divide în cinci trepte ierarhizate, începând cu nevoile primare pentru

supravieţuire şi terminând cu autoactualizarea, utilizând în acest scop potenţialul maxim

de care este capabilă o persoană. Conform acestui concept oamenii sunt automotivaţi

dacă doresc să se maturizeze profesional într-o întreprindere turistică.

Cel de-al patrulea model reflectă punctul de vedere personal al lui Schein

şi se bazează pe conceptul complexităţii. După acest concept oamenii au firi

complexe şi oscilante şi ca atare caută diverse motivaţii ce se combină într-o motivaţie

complexă. Oamenii doresc să asume şi motivaţii noi, căutând să corespundă, în acest fel,

la cerinţele impuse pentru ocuparea unor posturi la diversele niveluri manageriale.

Întrucât înţelegerea comportamentului oamenilor este dependentă de natura fiinţei

umane şi respectiv de firea lor, au avut loc şi alte încercări ale analiştilor de a categorisi

punctele de vedere privind natura comportamentelor umane. Printre aceste eseuri se remarcă

33

studiile grupului de cercetători Lyman H. Porter, Edward E. Lawler şi J. Richard Hackman,

care au identificat şase asemenea modele de comportament:

- Modelul raţional conform căruia se apreciază că oamenii se comportă raţional. Ei

colectează informaţii şi evaluează sistematic informaţiile reţinute, deciziile lor bazându-se pe

analiza obiectivă a diferitelor alternative considerate ca fiind cele mai potrivite cu aspiraţiile lor.

Un manager care adoptă acest punct de vedere va încerca, probabil, interacţiunea cu subalternii

săi pe o bază raţională, dar va tinde să ignore mentalitatea, emoţiile şi, în ansamblu, latura umană

a personalităţii lor.

- Modelul emoţional apreciază că oamenii se conduc după emoţiile lor, din care unele

nu sunt controlabile. Un manager care acceptă acest punct de vedere va prelua rolul unui

psihanalist amator, căutând să descopere şi să explice cauzele psihologice ce influenţează

comportamentul angajaţilor,

- Modelul comportamental (behavioristic) explică influenţele mediului asupra

comportamentului salariaţilor. După această teorie, pentru a obţine de la subordonaţi

comportamentul dorit, un manager va căuta să modifice elementele mediului intern al unei

întreprinderi de turism.

- Modelul fenomenologic este diametral opus punctului de vedere behavioristic şi

pleacă de la premisa că oamenii sunt imprevizibili, subiectivi, dar dispun totuşi de un potenţial

latent de a performa servicii. Un manager care se orientează după acest model va căuta probabil

să descifreze şi să înţeleagă mecanismul complex al raţionamentului salariatului ce va determina

comportamentul său. Deoarece acest lucru nu este posibil, rezultă că oamenii nu pot fi pe deplin

înţeleşi numai baza unor observaţii ştiinţifice.

- Modelul economic explică motivaţia personalului prin influenţele factorilor

economici. Managerii adepţi ai acestui punct de vedere sunt de părere că salariaţii lor vor acţiona

raţional în speranţa că vor obţine recompense materiale. Aceşti manageri vor privi banii ca fiind

principalul (dacă chiar unicul) mijloc de stimulare, în măsură să sporească contribuţia salariaţilor

la realizarea sarcinilor întreprinderilor de turism. În plus, managerii respectivi vor căuta să creeze

pentru salariaţii lor micromediu intern, în care va prevala competiţia pentru satisfacerea

intereselor individuale ale angajaţilor.

- Modelul autoactualizării, în contrast cu modelul precedent, apreciază că oamenii

sunt doritori să-şi sporească competenţele şi, în acest scop, se vor strădui să-şi utilizeze şi să-şi

dezvolte întregul potenţial de care suni capabili. Un manager care aderă la acest model va căuta

să creeze micromediul adecvat în care salariaţii vor putea să-şi concretizeze tendinţele către

autodirecţionare, în limitele maxime ale capabilităţii lor.

Un alt concept privind natura oamenilor, care, cu tot caracterul său teoretic, a primit o

34

largă răspândire, a fost elaborat de Douglas McGregor şi este cunoscut ca Teoria X şi Teoria Y

McGregor este de părere că activitatea de conducere ar trebui să înceapă, înainte de toate, cu

autoaprecierea comportamentului managerului în relaţiile sale cu alte persoane. Teoria X şi te Y

conţin două seturi distincte de presupuneri privind natura oamenilor:

Teoria X se bazează pe următoarele aprecieri:

1. în general, fiinţele umane manifestă aversiune faţă de muncă şi deci pe cât

posibil vor evita să muncească.

2. Din cauza acestei caracteristici umane, de aversiune faţă de muncă, cei mai

mulţi oameni vor trebui să fie constrânşi, dirijaţi, controlaţi şi ameninţaţi cu sancţiuni

(pedepse) pentru a fi determinaţi să depună efortul necesar cerut de realizarea obiectivelor

organizaţionale.

3. Fiinţele umane preferă să fie conduse, tind să se sustragă de la

responsabilităţi, nu manifestă decât foarte puţină ambiţie şi aspiră, înainte de toate, la

securitatea mediului în care activează.

Teoria Y a fost formulată mai târziu, în baza următoarelor constatări:

1. Consumul de eforturi fizice şi intelectuale sunt tot atât de fireşti ca şi joaca şi

odihna.

2. Controlul şi sancţiunile coercitive nu sunt singurele modalităţi de a genera

un efort pentru realizarea obiectivelor organizaţionale. Oamenii preferă autoconducerea şi

controlul pentru activităţile în a căror realizare s-au implicat.

3. Gradul de implicare faţă de obiectivele organizaţionale este proporţional cu

mărimea recompenselor ce vor rezulta din realizarea lor.

4. Dacă condiţiile sunt adecvate, fiinţele umane sunt dispuse nu numai să

accepte, dar şi să-şi caute responsabilităţi.

5. Capacitatea de a exercita un grad relativ ridicat de imaginaţie, de

ingeniozitate şi de creativitate în soluţionarea problemelor organizaţionale nu este limitată,

ci mai degrabă larg răspândită în rândurile populaţiei.

6. În condiţiile vieţii industriale moderne, potenţialul uman este utilizat numai

parţial.

Rezultă deci două seturi de aprecieri fundamental opuse. Teoria X este pesimistă, statică

şi rigidă, iar controlul salariatului este impus de superiorul său. Teoria Y este optimistă, dinamică

şi flexibilă, cu orientare spre autoconducere şi spre integrarea nevoilor individuale ale

salariatului în cerinţele organizaţionale.

Teoria X şi Teoria Y necesită următoarele precizări:

- Cele două teorii se bazează pe presupunerile lui McGregor, nu al rolul de recomandări

35

sau sugestii pentru formularea strategiilor manageriale şi, ca atare, ele trebuie verificate în

practică, în confruntarea cu realităţile din întreprinderile turistice.

- Teoria X şi Teoria Y nu implică un management rigid {HARD MANAGEMENT) sau un

management maleabil (SOFT MANAGEMENT). Abordarea "hard" poate provoca rezistenţă din

partea salariaţilor şi sentimente de antagonism, iar abordarea "soft" ar putea avea ca rezultat o

conducere delăsătoare (LAISSEZ-FAIRE MANAGEMENT), în realitate, managerii întreprinderilor

turistice recunosc capacitatea salariaţilor, dar totodată şi limitele acceptabile ale

comportamentelor umane, aşa cum o cer şi situaţiile din practica turistică.

- Teoria X şi teoria Y exprimă puncte de vedere complet diferite şi nu trebuie plasate pe

aceeaşi scală graduală, unde X şi Y sunt extreme opuse.

- Nici una dintre cele două teorii nu constituie un argument contra importanţei

exercitării autorităţii managerului. Din punctul de vedere al Teoriei Y autoritatea este privită ca una din

multiplele căi prin care managerii exercită conducerea operativă a întreprinderilor turistice.

- Diferitele sarcini şi, respectiv, situaţii întâlnite în practică, reclamă din partea

managerilor o mare varietate de abordări pentru rezolvarea lor.

La concluzii similare au ajuns şi cercetătorii John I. Morse şi Jay W. Lorsch, atunci când

sugerează că, în situaţii diferite, se dovedesc eficiente şi modalităţi diferite de abordare a funcţiilor

manageriale. Cu alte cuvinte, o întreprindere de turism va efectua prestaţii eficiente numai atunci când

sarcinile şi cerinţele formulate salariaţilor pentru a fi realizate se vor integra în condiţiile unor situaţii

particularizate.

Într-o manieră simplistă, implicaţiile Teoriilor X şi Y în procesele manageriale se rezumă

la următoarele:

a. Stabilirea obiectivelor întreprinderii de turism şi elaborarea planurilor pentru

realizarea lor.

b. Punerea în aplicare a planurilor de către conducerea întreprinderii.

c. Controlul şi evaluarea rezultatelor, comparate cu standardele stabilite anterior.

Analistul Raymond E. Miles a elaborat un alt concept teoretic pentru

exemplificarea comportamentelor umane. Conform teoriei sale, sarcina managerială constă

în integrarea într-un sistem sociotehnic a variabilelor organizaţionale (scopuri, tehnologii şi

structuri) şi a variabilelor umane capabilităţi, atitudini, valori, nevoi şi caracteristici

demografice). Această integrare, se realizează prin intermediul unor activităţi manageriale

ce includ dirijarea, selectarea personalului, instruirea, evaluarea, comunicarea şi controlul.

Integrarea se referă şi la design-ul costurilor şi la recompensa personalului. Miles,

continuând analizarea Teoriilor X şi Y elaborate de McGregor, identifică trei "teorii"

manageriale, cunoscute ca Modelul tradiţional, Modelul relaţiilor umane şi Modelul

36

resurselor umane.

În Modelul tradiţional, similar cu Teoria X, accentul cade pe control şi dirijare.

Modelul se bazează pe presupunerea că membrii unei întreprinderi turistice vor colabora

eficient cu conducerea, dacă sarcinile şi procedurile de realizare a lor vor fi clar formulate,

iar salariaţii vor fi selectaţi, instruiţi şi plătiţi în mod corespunzător.

Modelul relaţiilor sociale diferă de Modelul tradiţional şi poate fi considerat

ca o variantă participativă a Teoriei X. Modelul recunoaşte că tratamentul corect al

angajaţilor şi salariul nu sunt suficiente şi acordă atenţie nevoilor sociale şi egoistice. Cu

toate aceste preocupări principiile manageriale se axează tot pe control.

Modelul resurselor umane diferă de cele precedente şi se apropie de Teoria Y.

Managerul este privit ca un conducător preocupat să-şi ajute subordonaţii, pentru ca

aceştia să realizeze performanţele cerute. în acest model apare şi participarea

colectivelor !a stabilirea obiectivelor firmelor turistice. în plus, dacă pe parcursul

rezolvării apar anumite probleme, sunt analizate şi evaluate influenţele factorilor ce pot

constitui surse potenţiale ale dificultăţilor apărute. Deşi în acest model autoconducerea şi

autocontrolul sunt considerate importante, managerii recunosc totuşi necesitatea şi a altor

posibilităţi de efectuare a controlului.

Prezintă importanţă şi faptul că, în opinia lui Miles, managerii adoptă un model

dual de comportament un model pentru conducerea activităţii subordonaţilor şi un alt

model de comportament pentru ei înşişi, aplicat în relaţiile cu managerii verigilor ierarhice

superioare.

Din cercetările şi aprecierile analiştilor se desprinde concluzia că nici un model, luat

singur, nu este suficient aprofundat pentru a explica în întregime comportamentul individual

şi organizaţional al salariaţilor unei întreprinderi turistice.

Oamenii se comportă diferit în situaţii diferite şi în secvenţe diferite de timp. în unele

situaţii oamenii acţionează raţional, iar în altele sunt ghidaţi de emoţiile lor. Managerilor le

revine sarcina de a crea un mediu adecvat firmelor turistice în care salariaţii pot fi dirijaţi,

influenţaţi, stimulaţi şi motivaţi să contribuie la realizarea scopurilor întreprinderilor

turistice.

Dacă un manager acceptă ideea că oamenii pot fi manipulaţi, el va ignora

individualitatea subordonaţilor şi va subestima inteligenţa lor. Desigur, recompensele

economice sunt importante într-o întreprindere turistică, dar adeseori oamenii vor ceva mai

mult decât salariul primit pentru munca lor. Ei ar dori să le fie recunoscute capacităţile,

competenţa şi potenţialul.

Un manager efectiv va recurge deci la o abordare eclectică a

37

manifestărilor comportamentale, extrăgând din modelele descrise acele elemente

caracteristice pe care le apreciază drept compatibile cu natura umană a salariaţilor din

întreprinderea condusă.

În final, managerul va trebui să accepte şi faptul că oamenii sunt diferiţi şi nu se

încadrează perfect într-un model conceptual. Salariaţii trebuie trataţi cu respect şi

demnitate, trebuie priviţi în contextul mediului lor, în care îşi asumă diferite roluri. La

fel de importantă este şi înţelegerea faptului că situaţiile diferite cer şi o varietate de

sisteme manageriale pentru a ajunge la utilizarea efectivă şi eficientă a celei mai valoroase

resurse a unei întreprinderi turistice, şi anume a resurselor umane.

4.3.1. Necesitatea creativităţii în întreprinderile turistice

Stimularea creativităţii salariaţilor este un factor important în conducerea unei

întreprinderi turistice. Termenul de creativitate se referă la abilitatea şi forţa intelectuală a

salariaţilor de a găsi noi idei, iar inovaţia, în mod uzual, se referă la aplicarea în practica

turistică a ideilor noi. într-o întreprindere turistică, aceste idei se pot referi la conceperea

unor produse noi, la servicii noi sau la procedee noi de performare a prestaţiilor.

Gândirea creativă şi imaginaţia sunt elemente importante ale activităţilor turistice

şi absenţa creativităţii va provoca, fără îndoială, nu numai o staţionare în dezvoltare, dar cu

timpul poate pricinui chiar un dezastru economic pentru o întreprindere turistică.

Creativitatea impune managerilor întreprinderilor turistice să reevalueze periodic

dimensiunile segmentelor de piaţă pe care s-au poziţionat, să analizeze cu multă precauţie

produsele şi serviciile, pentru a elimina din ofertele lor acele produse, servicii sau procedee a

căror profitabilitate se diminuează în ritmuri alerte. În cadrul acestor preocupări, se cere să

fie analizată cu prioritate situaţia produselor perimate, pentru ca ele să nu acţioneze în

detrimentul întreprinderii turistice.

Evident, decizia unui manager cu privire la restrângerea gamei de produse şi

servicii va deveni operantă numai dacă întreprinderea turistică şi-a asigurat în prealabil

portofoliul de noi oferte substitutive, de unde rezultă şi necesitatea acordării importanţei

cuvenite procesului de creativitate.

4.3.2. Procesul de creativitate

Într-o întreprindere turistică, procesul de creativitate nu se desfăşoară linear; de

regulă, acesta se concretizează în patru etape succesive, şi anume: căutarea instinctivă,

intuiţia, concretizarea şi definirea logică a ideii noi.

În faza căutării instinctive, procesul de căutare a noilor idei se plasează în sfera

38

subconştientului, fără a avea conturul unui scop definit.

A doua fază, intuiţia, constituie punctul de legătură între conştient şi subconştient. În

această fază se conturează interferenţele diverselor forţe ale mediului şi sunt sesizate conexiunile

ce determină aceste interferenţe. Intuiţia, cu timpul, se va transforma într-o idee novatoare, dacă

este aplicabilă profilului de activitate al întreprinderii turistice.

Concretizarea este cea de a treia fază a procesului de creaţie, care urmăreşte trierea

ideilor, eliminarea celor ce nu-şi găsesc aplicabilitate În întreprinderea turistică şi reţinerea, în

scopul de a fi analizate, a acelor idei care se dovedesc utile pentru conceperea unui nou produs

turistic, a unui serviciu nou sau a unui procedeu mai eficient de prestare a serviciilor;

Definirea logistică a noilor idei urmăreşte, în final, transformarea lor în procese

operaţionale, asociate cu analiza aspectelor economice necesare implementării lor (posibilităţile

şi costurile de implementare, estimarea avantajelor etc)

4.3.3. Tehnici de stimulare a creativităţii

Unele tehnici de stimulare a creativităţii de bazează pe interacţiunea de grup, iar altele

pe stimularea iniţiativelor unor persoane individuale din cadrul întreprinderii turistice. Printre

aceste tehnici, cele mai cunoscute, dar încă puţin aplicate în industria turistică din ţara noastră,

sunt "brainstormingul” şi "sinectica".

Brainstorming este o tehnică larg răspândită pe plan mondial pentru facilitarea

creativităţii şi a fost iniţiată de Alex F. Osborn, denumit "părintele brainstormingului"9. Scopul

acestei tehnici urmăreşte găsirea, prin dezbateri de grup, a unor soluţii de rezolvare a

problemelor specifice cu care se confruntă întreprinderea. Condiţiile de desfăşurare a

dezbaterilor de grup au fost stabilite de Osborn şi privesc următoarele:

1. Nici o idee nouă nu va fi criticată de participanţii la dezbatere.

2. Cu cât o idee este mai radicală, cu atât este mai bună pentru a fi analizată şi

dezbătută.

3. "Producţia" de idei noi este limitată la tematica discuţiilor de grup.

4. Completarea, nuanţarea şi finisarea ideii este încurajată.

Rezultă deci că tehnica brainstorming se bazează pe gândirea colectivă, de grup.

Tehnica are adepţii ei, dar în aceeaşi măsură şi opozanţi. Opozanţii sunt adepţii gândirii

creative individuale şi susţin că o persoană care acţionează individual poate să-şi formuleze şi să-

şi concretizeze mai bine ideile dacă lucrează singură, decât atunci când participă la o dezbatere

de grup.

În schimb, adepţii brainstormingului sunt de părere că, în sfera economiei serviciilor

(unde se încadrează şi industria turismului), fiecare membru al grupului participant la tehnica

39

brainstorming a acumulat o anumită experienţă în procesele prestaţiilor de servicii şi, ca atare,

poate contribui în nai mare măsură la activităţile creative de finisare a unei noi idei. Un argument

esenţial în favoarea acestei tehnici rezidă şi în faptul că, dacă o decizie de aplicare a unei noi idei

este elaborată de un grup, gradul de acceptare a soluţiei de aplicare este mai ridicat decât în cazul

când o idee nouă emană de la o singură persoană.

În ceea ce priveşte sinectica, această tehnică a fost definită la origine ca tehnica Gordon

(după creatorul ei William J.J. Gordon), dar cu timpul a suferit unele modificări şi, în prezent,

este mai bine cunoscută sub numele de sinectica10. În acest caz, la analizarea unei situaţii

particularizate ce necesită găsirea unei idei roi, membrii grupului, participanţi la dezbateri, sunt

selectaţi cu grijă, după criteriul apartenenţei lor la diversele colective de muncă şi, respectiv,

după experienţa lor de muncă în colectivele interesate în soluţionarea problemelor ivite.

Rolul vital în reuşita dezbaterilor revine conducătorului grupului. În intenţia de a nu

influenţa grupul în formularea unor păreri premature, conducătorul grupului nu dezvăluie de la

început scopul concret al discuţiilor; el va căuta să dirijeze dezbaterile într-o astfel de manieră

încât problemele cele mai presante pentru bunul mers al întreprinderii să pară că au fost

formulate de înşişi participanţii grupului. Cu alte cuvinte, raţiunea tehnicii este să nu îngrădească

dezbaterile în limitele unei teme dinainte cunoscute, evitând în acest fel riscul ca membrii

colectivului să se lase influenţaţi, conştient sau nu, să abordeze doar un singur aspect al

problemei analizate. Dacă conducătorul (grupului va reuşi să dirijeze discuţiile în cadrul complex

al interacţiunilor posibile de grup, de cele mai multe ori dezbaterile se finalizează cu design-ul

concret al unui nou produs sau serviciu turistic.

Cu toate că tehnicile de brainstorming şi de sinectica pot furniza idei creative, ar fi

incorectă aprecierea că această creativitate poate emana numai la activităţile de grup. Numeroşi

analişti apreciază că discuţiile de grup pot .avea şi efecte contrarii şi pot conduce la inhibarea

creativităţii. Argumentele opozanţilor la tehnicile de grup sunt numeroase, iar dintre acestea

merită să fie menţionate următoarele:

- membrii unui grup pot fi fascinaţi de o idee nouă, dar prin aceasta vor neglija

sau vor exclude alte alternative de soluţii;

- unele persoane participante la dezbaterile de grup pot avea reţineri în exprimarea

opiniilor, de teama de a nu fi ridicularizaţi de alţi membri ai grupului;

- managerii de niveluri inferioare pot fi inhibaţi în exprimarea ideilor lor, în faţa

unor manageri de niveluri superioare, temându-se să nu fie apreciaţi greşit (eventual să nu

fie cotaţi cu necorespunzător) dacă soluţia formulată de ei nu va fi acceptată;

- pot exista şi presiuni camuflate din partea grupului, ce vor descuraja exprimarea

unor idei apreciate ca deviatoare sau neconforme cu opinia formulată de grup;

40

- nevoia de a se alătura opiniilor majoritare ale grupului poate fi mai puternică

decât nevoia de a explora alte alternative pentru soluţionarea unei probleme sau alternative

care ar putea fi apreciate ca nepopulare din partea grupului;

- în final, urgenţa impusă pentru găsirea unei soluţii ar putea conduce la acceptarea

primei alternative de idei noi, fără a continua eforturile de căutare şi a altor soluţii care,

eventual, s-ar dovedi mai relevante pentru decizia cerută.

4.3.4. Rolul managerului în monitorizarea creativităţii

Unii manageri apreciază - din păcate destul de frecvent - că majoritatea

subordonaţilor sunt persoane noncreative şi dispun de puţină abilitate şi imaginaţie necesare

conceperii unor idei noi. Pentru o întreprindere turistică, o asemenea optică poate fi

dăunătoare, deoarece într-un mediu adecvat toi oamenii sunt virtual capabili să fie creatori,

deşi gradul de creativitate diferă considerabil de la un salariat la altul.

Consideraţi în ansamblu, oamenii creativi sunt predispuşi să formuleze idei noi, chiar

neobişnuite, deoarece numai în rare cazuri se declară mulţumi de statutul lor profesional şi

social într-o întreprindere turistică. De cele mai multe ori persoanele creative sunt conştiente

de posibilităţile lor profesionale şi deci sunt capabile şi de o judecată independentă. Prin

urmare, mulţi salariaţi se implică nu numai în laturile de rutină ale proceselor de prestaţii ci şi

în latura emoţională a serviciilor prestate, emoţie ce derivă din însăşi personalitatea lor. Aceşti

salariaţi manifestă entuziasm în rezolvarea problemelor, mergând până la tenacitate pentru a

dovedi capacitatea lor de a executa sarcinile ce le-au fost atribuite.

Dacă oamenii creativi pot aduce o mare contribuţie la bunul mers al

întreprinderi turistice, ei pot provoca şi dificultăţi pentru conducerea acesteia.

Schimbările într-o întreprindere turistică, aşa cum o ştiu toţi managerii, nu se bucură

întotdeauna de popularitate în mijlocul subalternilor. Mai mult, schimbările provocate de

aplicarea unor idei creative pot provoca frecvente restricţii nedorite sau neaşteptate. În

mod similar, în multe cazuri creativitatea salariaţilor este încă subestimată, iar tehnicile

de stimulare a creativităţii individuale sau de grup nu sunt efectiv utilizate în

întreprinderile turistice. Dar creativitatea nu constituie un substitut al raţionamentului

managerial, managerului îi revine deci rolul de a determina şi de a evalua riscurile unor idei

,ce urmează să fie traduse în practicile inovative de prestaţii turistice.

4.3.5. Rolul managerului în armonizarea obiectivelor în relaţiile conducători-

subordonaţi

Importantă pentru exercitarea funcţiei manageriale este înţelegerea

41

comportamentului factorului uman. Modul cum va reuşi un manager să influenţeze

motivaţiile salariaţilor va depinde, în mare măsură, de felul cum priveşte el natura umană a

personalului subordonat.

Oamenii angajaţi într-o întreprindere turistică nu lucrează singuri, ci grupaţi în

colective, şi fiecare membru al colectivelor respective, o dată cu urmărirea realizării

obiectivelor întreprinderii, urmăreşte şi obiectivele sale personale. Or, aceste obiective

emană din puncte de vedere diferite şi nu se armonizează întotdeauna între ele. Deoarece

nimeni nu poate garanta că obiectivele subordonaţilor vor fi identice cu cele ale

superiorilor, una dintre cele mai importante activităţi manageriale constă în armonizarea

intereselor individuale cu interesele de ansamblu ale întreprinderii turistice.

De aici rezultă că procesul de conducere urmăreşte să stabilească o legătură şi o

interferenţă raţională şi armonioasă între două sfere de activităţi fundamentale ale

întreprinderii turistice:

- pe de o parte prin planuri economice bine fundamentate, structuri

organizaţionale raţional construite, programe eficace de pregătire- perfecţionare

profesională şi tehnici eficiente de control;

- pe de altă parte, prin cunoaşterea nevoilor şi dorinţelor salariaţilor de a fi

înţeleşi şi motivaţi, pentru a putea contribui, în funcţie de capacitatea lor, la realizarea

obiectivelor întreprinderii turistice.

În plus, managerii trebuie să ştie să comunice cu subordonaţii, pentru ca aceştia să

înţeleagă şi ei, la rândul lor, măsura în care îşi servesc propriile interese, dacă lucrează

eficient în întreprinderea turistică.

42

CAPITOLUL V TURISMUL ÎN ROMÂNIA 5.1. Succintă prezentare a ultimei jumătăţi de secol

Intre anii 1960-1970, România a făcut eforturi de dezvoltare a infrastructurii turistice,

dar majoritatea au fost concentrate pe litoralul Mării Negre.

În anul 1971 este înfiinţat Ministerul Turismului care avea în subordine mai multe

organizaţii specializate în servicii turistice, în zone precum Braşov, Bucureşti şi litoralul Mării

Negre. România era o ţară uşor accesibilă ţărilor din Europa de Vest şi oferea o alternativă ieftină

Greciei şi Spaniei.

Turismul domestic a evoluat şi el, iar românii au fost încurajaţi să călătorească prin ţară

şi să viziteze monumentele contemporane ale realizării socialiste. Tot în această perioadă,

numărul vizitatorilor străini a început să crească de la 500.000 în anul 1965 la 2.3 milioane în

1972 în cazul celor din Europa de Est şi fosta Uniune Sovietică, şi de la 200.000 la 600.000 în

cazul turiştilor din celelalte ţări. În anii 1970, odată cu venirea lui Ceauşescu la putere, ţara

devine din ce în ce mai mult condusă sub climatul tiraniei. In anul 1974 este stabilită o lege

care solicita turiştilor să schimbe o anumită cantitate de valută pentru fiecare zi a vizitei lor în

România. In anul următor, românilor le este interzis să găzduiască turiştii străini în casele

proprii.

Regimul lui Ceauşescu a avut un impact semnificativ asupra turismului, mai ales că

a restricţionat legătura dintre România şi ţările occidentale. Turismul în România a

înregistrat o scădere drastică în perioada anilor 1980, atunci când Ceauşescu decide să

plătească datoriile externe ale ţării mult mai devreme decât era prevăzut, fapt care a condus la o

austeritate severă pentru cetăţenii românii, precum şi la o scădere a standardului de viaţă. Prin

urmare, standardele serviciilor turistice au scăzut şi ele sub limitele standardelor occidentale,

mâncarea distribuită în restaurante şi hoteluri era în cantitate mică, infrastructura şi transportul

- de o calitate inferioară, iar România devine o destinaţie deloc atractivă pentru turiştii din

Occident.

După revoluţia din anul 1989, Frontul Salvării Naţionale (FSN) eradichează anumite

legi care au avut consecinţe negative asupra turismului, de exemplu legea care interzicea

românilor să găzduiască turiştii străini în casele proprii. După 1989, sosirile turiştilor

internaţionali au crescut la 1.6 milioane, deşi doar jumătate din ei vizitau ţara în scop

turistic, iar cealaltă jumătate era formată din ziarişti, reporteri şi reprezentanţi ai organizaţiilor

de caritate.

În perioada post-comunistă, România a fost vizitată de turiştii din Europa Occidentală

din motive legate de anii socialişti şi de revoluţia din 1989 care a creat o imensă curiozitate

pentru vizitarea obiectivelor asociate cu prăbuşirea regimului comunist. România a încercat să

43

depăşească frontierele socialismului şi să încurajeze dezvoltarea turismului la începutul anilor

1990, prin utilizarea unui slogan care avea ca scop atragerea cât mai multor turişti: „come as a

tourist, leave as a friend" {„vino turist, pleacă prieten"), dar România mai trebuia să-şi

actualizeze facilităţile turistice şi să administreze mai bine produsele turistice pe care încearcă să

le promoveze.

La începutul anilor 1990, Guvernul a încercat să dezvolte capacitatea turistică a

turismului rural, atunci când oamenii puteau, pentru prima oară, să primească străini în casele

lor. Interesul continuu al Guvernului pentru turismul rural s-a regăsit în crearea Comisiei

pentru Zonele Montane (1990) cu vagi responsabilităţi de organizare şi promovare a turismului

rural, urmată de o perioadă de inactivitate totală a acestei Comisii. În 1994, Asociaţia

Naţională a Turismului Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) a încercat să promoveze ideea

turismului rural, atât pentru vizitatori cât şi pentru cei care îi găzduiesc, prin implementarea unui

program ce oferea capacităţi de cazare turistică promovate prin intermediul unei reţele naţionale

de rezervare a structurilor de cazare.

În 1993, Guvernul României iniţiază o reformă a programului de dezvoltare a turismului.

Ordonanţa Guvernamentală nr. 62, care a devenit ulterior nr. 145 din 27 decembrie 1994,

stabileşte planul pentru dezvoltarea naţională a turismului rural, în special pentru regiunile

montane, Delta Dunării şi Marea Neagră. Tot atunci, Ministerul Turismului promovează

propria opinie privind turismul rural, aceea că acesta reprezintă pentru România cea mai

atractivă „ofertă turistică" posibilă.

În momentul de faţă, România este pe punctul de a deveni o destinaţie turistică

importantă, dar înainte de toate va trebui să-şi estompeze anumite minusuri care nu îi conferă o

poziţie concurenţială pe piaţa internaţională turistică. Aceasta s-a datorat unui program de

dezvoltare a turismului prost administrat, dar şi datorită perioadei de recesiune cu care România

s-a confruntat după perioada comunismului. Iar fără o dezvoltare sănătoasă a economiei

româneşti şi a societăţii, dar mai ales fără o privatizare a acestui sector şi fără un bun program

de promovare a acesteia peste hotare, nu se poate spera ca România să devină o atracţie

importantă a turismului internaţional.

Din punctul de vedere al turiştilor străini, România se află în momentul de faţă într-

o conjunctură favorabilă, dar din cauza lipsei unei bune strategii nu este posibilă valorificarea

avantajului competitiv pe care ţara noastră îl deţine. România este o ţara europeană sigură şi

riscul asumat de turişti este foarte mic. Atacul terorist din 11 septembrie din Statele Unite a creat

o anumită vulnerabilitate celorlalte ţări, aceasta însemnând că România va fi destinaţia

preferată, cel puţin pentru moment, a străinilor, deoarece prezintă o anumită siguranţă.

Nu acesta va fi însă asul din mână de care România se va folosi pentru atragerea

44

turiştilor străini, ci va fi nevoie de o strategie de promovare a turismului care să aibă efecte

durabile şi sigure. Aşa cum a mai fost precizat, după perioada ce a urmat comunismului, au fost

făcute anumite eforturi de promovare a turismului, dar nu suficiente, în ciuda faptului că sosirile

turiştilor pe teritoriul românesc au crescut în fiecare an. Totuşi, România nu are destulă

capacitate de cazare turistică nici măcar pentru turismul domestic, ceea ce va afecta numărul

turiştilor internaţionali care vor să viziteze România.

5.2 Analiza macromediului

În analiza macromediului vom face referiri la mediile: economic, socio-cultural, politic,

tehnologic şi ecologic.

5.2.1 Mediul economic

Mediul economic este un factor semnificativ, care influenţează industria turismului

dintr-o ţară atât din punct de vedere al cererii, cât şi al ofertei. Din punct de vedere turistic,

factorii care pot influenţa comportamentul de consum sunt rata dobânzii, cursul de schimb,

disponibilitatea creditului, creşterea şi stabilitatea economică şi rata inflaţiei, precum şi structura

economică a industriilor relevante turismului şi profitabilitatea lor (costul capacităţii de cazare,

costul călătoriilor etc).

Preţurile, care reprezintă costuri pentru consumatori, au cea mai semnificativă influenţă

asupra puterii acestora de cumpărare. De aceea, preţul unei destinaţii turistice rămâne cel mai

important factor asupra cererii turistice. In acelaşi timp, preţurile pot avea efecte negative, în

sensul că acestea pot fi influenţate de cursul de schimb între ţara de origine şi ţara de destinaţie,

precum şi de nivelul de inflaţie.

În cazul României, puterea lirei asupra leului este foarte puternică, putând avea efecte

pozitive asupra cererii pentru servicii turistice, întrucât costurile cu transporturile şi cazarea

sunt relativ mici, cu excepţia Bucureştiului unde costul unei camere pe noapte este de cel puţin

25$, iar preţul unei mese în oraş este de cel puţin 5$. Cu toate acestea, costul unei vizite la

muzeu sau călătoria cu autobuzul sau cu trenul este foarte mic.

5.2.2 Mediul socio-cultural

Modificările din mediul socio-cultural pot determina noi oportunităţi sau ameninţări

pentru turism. Principalele schimbări socio-culturale care ar putea avea un impact asupra

turismului naţional sunt:

- schimbări în structura familiei şi reducerea natalităţii; schimbări în structura vârstei pe

piaţa turistică;

- schimbări în stilul de viaţă şi nevoia de detaşare din rutina de zi cu zi;

- schimbarea atitudinii faţă de calitatea vieţii şi creşterea nevoii de a învăţa lucruri noi

45

manifestată de noi regiuni şi culturi;

- creşterea numărului de turişti bine informaţi ca urmare a şcolarizării şi a mijloacelor

de comunicare.

„Nevoile de călătorie în epoca modernă au fost create de societate şi modelate de viaţa

de zi cu zi. Motivaţia individului de a călători pentru a descoperi în afara graniţelor ceea ce nu

poate găsi în propria ţara este creată nu numai de un impuls instinctiv, dar este creată în

principal sub influenţa mediului social în care individul îşi stabileşte normele. Decizia

individuală este predeterminată social, în special în ceea ce priveşte călătoriile şi vacanţele.

Ceea ce societatea oferă individului obosit de rutină este turismul, o varietate de concedii în

afara vieţii de zi cu zi, identificându-le ca modalitate de evadare, ofertanţi de putere, energie

şi fericire... "

Pieţele potenţiale pentru turismul internaţional, dar şi intern sunt influenţate de numărul

de persoane cu venit mare, timp liber şi mobilitatea de a genera şi susţine creşterea pieţei

turistice pentru următoarea decadă. Din punct de vedere al marketingului, un factor important

îl reprezintă atitudinile şi comportamentul potenţialilor turişti faţă de călătoriile turistice în

comparaţie cu celelalte servicii de recreare.

Un alt factor semnificativ în generarea cererii turistice îl reprezintă atitudinea faţă de

protecţia mediului înconjurător sau cel puţin exercitarea standardelor minime de reducere a poluării

şi aglomerării staţiunilor turistice.

5.2.3. Mediul politic Schimbările în structura politică, a deciziilor politice şi apariţia de evenimente

neaşteptate au implicaţii majore asupra distribuţiei turistice şi uneori astfel de situaţii nu pot fi

controlate de industria turismului ţării respective.

Liberalizarea turismului în România după 1989, precum şi a ţărilor din Europa de Est,

au mărit interesul turiştilor pentru această arie geografică, în special pentru obiectivele turistice

legate de prăbuşirea comunismului. Democratizarea fostelor ţări comuniste şi reforma turistică a

acestora pot avea un impact major asupra cererii turistice din Europa de Vest.

Anumiţi factori politici şi guvernamentali pot avea o importanţă semnificativă asupra

modului în care cererea pentru servicii de turism evoluează pe plan intern şi internaţional.

Astfel, regulile şi legile privind protecţia consumatorului pot decide trendul cererii turistice,

precum şi legile anti-trust în stabilirea unei pieţe competitive.

Există patru factori importanţi care au influenţă asupra turismului:

1. Legea transporturilor

În cazul transportului aerian, acesta poate influenţa rutele şi liniile aeriene, numărul de

46

zboruri, capacitatea locurilor şi preţurile acestora. Taxele de aeroport reprezintă de asemenea o

problemă, întrucât sunt plătite de turişti.

Modernizat şi reorganizat, transportul feroviar răspunde, în acest moment, tuturor

exigenţelor pasagerilor, mai ales pe rutele deservite de trenuri Inter - City sau rapide. în

completarea acestora, trenurile accelerate permit accesul vizitatorilor în aproape toate staţiunile

sau oraşele României, în acelaşi timp, conexiunile cu liniile internaţionale înlesnesc utilizarea

facilităţilor internaţionale pentru diferite tipuri de legitimaţii de călătorie.

Transportul auto, atât cel intern, cât şi cel internaţional, cu microbuze sau

autocare, s-a dezvoltat foarte mult, în ultima perioadă de timp acoperindu-se în întregime

teritoriul românesc (rute interjudeţene, dar şi judeţene sau locale), cât şi rute internaţionale. în

acest sens, există curse-linii permanente, care fac legătura dintre România şi alte ţări:

Marea Britanie, Italia, Austria, Germania, Spania, Olanda, Franţa etc.

Toate reşedinţele de judeţ, principalele oraşe, respectiv staţiuni turistice din România,

sunt legate printr-o reţea densă de transport auto în comun, care se realizează atât cu autocare

moderne, cât şi cu microbuze.

Între porturile româneşti ale Dunării fluviale nu există relaţii de transport fluvial

regulat de persoane. Există, în schimb, rute de transport de pasageri între România şi Bulgaria

sau România şi Iugoslavia ori rute de transport de autovehicule. Din păcate, nu există curse

regulate de feribot în acest moment pe Marea Neagră, cu plecare din porturile româneşti,

în timpul sezonului se pot face plimbări de agrement, cu plecare din portul turistic Tomis,

Constanţa, cu navele Euxin, Tomis şi Condor, nave pregătite pentru acest gen de programe.

Există şi anumite programe de reabilitare şi restructurare a Căilor Ferate Române

(CFR) co-finanţat de BIRD, BERD, Guvernul României şi Comisia Europeană în vederea

îmbunătăţirii confortului călătorilor, creşterea siguranţei acestora şi a eficientizării

transportului de marfă în vederea alinierii sistemului naţional de transport la sistemul european.

Totodată se are în vedere maximizarea efectelor pozitive asupra mediului şi

minimizarea impactului global şi local pe care activităţile de transport le generează şi sunt axate

în general pe:

stoparea degradării infrastructurii şi menţinerea în exploatare a sistemului de

transport;

aducerea în parametrii de funcţionare şi valorificare a capacităţilor existente prin

repararea şi modernizarea infrastructurilor;

înlăturarea sau prevenirea apariţiei restricţiilor de circulaţie şi eliminarea

blocajelor şi aglomerărilor;

promovarea tehnologiilor de transport ecologice;

47

integrarea drumurilor de interes local în reţeaua de infrastructură naţională.

Călătoriile aeriene se efectuează în conformitate cu reglementările internaţionale

referitoare la condiţiile generale de transport aerian al pasagerilor şi bagajelor, precum şi în

baza condiţiilor de transport înscrise pe biletele de avion, iar taxele plătite de pasager sunt

cele impuse de autorităţile guvernamentale sau de operatorul aeroportuar.

Numărul companiilor internaţionale şi naţionale de închiriere a autoturismelor a crescut

considerabil în ultimul timp. Dintre companiile care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa românească

amintim: Avis, Hertz, Sixt, Budget, Francocar, Autorent, majoritatea cu reprezentanţe în

Bucureşti şi aeroportul Henri Coandă.

2. Agenţiile de turism şi hotelurile

Controlul asupra clasificării hotelurilor şi a serviciilor prestate de acestea în vederea

protecţiei consumatorilor influenţează nivelul preţurilor şi prin urmare natura cererii. Alte

reglementări, precum nivelul TVA- ului şi legile Uniunii Europene privind drepturile angajaţilor

au o influenţă directă asupra nivelului de servicii.

Numărul agenţiilor de turism din România este de peste 1000. Dintre acestea, circa 800

fac parte din Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism. Toate agenţiile de turism, legal

constituite, trebuie să funcţioneze în baza unei licenţe de turism eliberate de autoritatea tutelară în

domeniu. Exceptând condiţiile legate de calificarea personalului, spaţiu, utilizarea mijloacelor de

transport clasificate, o agenţie de turism trebuie să beneficieze de o poliţă de asigurare pentru riscul

de insolvabilitate sau faliment.

Ministerul Turismului a solicitat deja hotelurilor şi restaurantelor din Bucureşti înaintarea

documentaţiilor necesare obţinerii certificatelor de clasificare şi a brevetelor de turism.

Conform legii, Ministerul Turismului va clasifica restaurantele independente de 3, 4 şi 5 stele.

Reprezentanţii şi proprietarii de hoteluri şi restaurante au posibilitatea de a obţine aceste

certificate prin Internet, această metodă fiind inclusă în programul naţional de dezvoltare

turistică Info Turism. Restaurantele de lux şi cele cu specific românesc sunt cele mai populare

în rândul turiştilor internaţionali şi de aceea este necesară intrarea lor în legalitate, ca mai apoi

să urmeze procesul de promovare a acestora.

3. Sistemele de rezervare on-line

Sistemele de distribuţie globală (GDS) folosite de companiile aeriene, precum

SABRE, WORLDSPAN, GALILEO ŞI AMADEUS pot influenţa competiţia prin modul în care

acestea funcţionează. GDS (Global Distribution System) a apărut în anii 1970 şi 1980, odată cu

software-ul Windows şi Internetul în vederea creării accesului la e-commerce privind sistemul de

rezervare on-line.

Worldspan oferă o tehnologie de frunte de Tarife şi Preţuri, în cadrul industriei

48

turismului, precum Worldspan e-PricingSM, soluţii de găzduire şi produse de turism

personalizate, inclusiv Worldspan Travel ButtonSM. Worldspan oferă furnizorilor,

distribuitorilor şi companiilor din domeniul turistic posibilitatea de a reduce costurile şi de a

creşte productivitatea prin recurgerea la o tehnologie de vârf, precum Worldspan Go, şi

Worldspan Trip Manager. Sediul central al companiei este în Atlanta, Georgia. Worldspan

aparţine companiilor afiliate ale Delta Airlines, Inc (NYSE:DAL), Northwest Airlines

(NASDAQ:NWAC) şi American Airlines, Inc.

În România sunt utilizate cu succes în mod special Amadeus, Worldspan şi Galileo.

5.2.4 Mediul tehnologic

Dezvoltările tehnologice, în special telecomunicaţiile şi procesarea informaţiilor pot

determina creşteri ale vânzărilor în industria turismului.

Factorii tehnologici cu influenţă majoră asupra cererii turistice includ:

creşterea activităţii promoţionale şi de distribuţie prin intermediul World Wide Web de

către sectorul public şi privat şi agenţiile de turism, incluzând vânzarea on-line şi folosirea

Internetului pentru vânzările de ultimă oră;

dezvoltarea bazei de date de consumatori în sistemele informatice de marketing;

marketingul de relaţie.

Romanian Tourism este una din companiile care au creat un portal profesional de

turism care combină promovarea ofertei turistice cu vânzarea şi rezervarea de pachete turistice

prin Internet. Acest portal are ca parteneri Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT),

Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), Federaţia Industriei

Hoteliere din România (FIHR), Federaţia Patronală din Turism (FPT), Organizaţia Patronală a

Turismului Balnear din România (OPTBR) şi Romanian Convention Bureau (RCB) şi este

singurul portal inclus în ECTAA - Grupul Naţional al Agenţiilor de Turism şi al Asociaţiilor de

Tur-operatori din Uniunea Europeană.

Prin această tehnologie de transfer se are în vedere dezvoltarea pieţei turistice naţionale

şi regionale din România şi valorificarea produselor turistice de către companiile de turism şi tur-

operatori.

5.2.5 Mediul ecologic

Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului a fost înfiinţat în 1990 şi are ca

responsabilităţi monitorizarea factorilor ecologici şi promovarea măsurilor stricte de protecţie

a mediului înconjurător, precum şi reprezentarea Guvernului României în relaţie cu organizaţii

internaţionale de specialitate.

49

Printre alte responsabilităţi se numără promovarea şi coordonarea unor programe de

cercetare în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi administrarea apelor şi pădurilor.

Ministerul controlează 41 de agenţii de protecţie a mediului înconjurător regionale, autorităţi

locale care aplică politica şi strategia referitoare la mediul înconjurător pe o scară locală,

precum şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

A fost creat, de asemenea, un program de strategii de promovare a managementului

apelor şi pădurilor şi a protecţiei mediului. Dezvoltarea modalităţilor de acţiune privind protecţia

mediului s-au bazat pe analiza mediului natural din România ce conţine două documente:

Conferinţa Naţiunilor asupra Mediului şi Dezvoltării (UNCED) şi Strategia Română privind

Mediul înconjurător, creată în colaborare cu un număr mare de organizaţii internaţionale, precum

Banca Mondială, Comunitatea Europeană, Banca Europeană, Banca Europeană pentru

Reconstrucţie şi Dezvoltare (EBRD). Strategia forestieră se bazează pe Conferinţa de la Helsinki

privind protecţia pădurilor din Europa, iar cantitatea de lemn tăiat a fost limitată la 15 milioane

cubi metrici.

In concordanţă cu obiectivele incluse în strategie, au fost identificate 14 zone majore şi

anumite strategii au fost puse în acţiune pentru prevenirea şi reducerea poluării. În afară de

investiţiile locale sau ale celor alocate din bugetul statului pentru aceste zone, au fost oferite

resurse financiare suplimentare din partea Ministerului Mediului înconjurător, reprezentând

aproximativ 3000 mil. lei pentru accelerarea rezolvării unor probleme serioase de poluare.

Plajele din România vor fi incluse în programul „Steagul Albastru - Blue Flag",

destinat protecţiei mediului din astfel de zone, conform unei hotărâri adoptate de Guvern în

ultima şedinţă, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apelor şi Protecţiei

Mediului. Conform acestuia, proiectul de act normativ a fost susţinut de Ministerul Mediului şi

Ministerul Turismului, care vor asigura şi coordonarea comitetului naţional ce va fi înfiinţat în

acest scop. „Blue Flag" este un program al Fundaţiei de Educaţie pentru Mediu (FEE) din

Marea Britanie şi reprezintă simbolul plajelor protejate. Titlul se acordă anual de către Juriul

European al FEE la propunerea Comitetului Naţional „Steagul Albastru - Blue Flag", pe baza

evaluării a 27 de criterii pentru plaje şi a 16 criterii pentru porturile de agrement. Calificarea

„Blue Flag" este valabilă pentru un singur sezon turistic, iar reînnoirea se face numai după o

nouă evaluare a îndeplinirii criteriilor.

Plajele din România vor fi incluse în programul „Steagul Albastru -Blue Flag", destinat

protecţiei mediului din astfel de zone, în acest sens Guvernul aprobând constituirea unui comitet

naţional a cărui activitate va fi coordonată de Ministerul Turismului şi de Ministerul Apelor şi

Protecţiei Mediului.

50

CAPITOLUL VI. ANALIZA PIEŢEI TURISTICE ROMÂNEŞTI

6.1. Cererea turistică

Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a

se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii, pentru alte motive decât prestarea unor

activităţi remunerate la locul de destinaţie.

Consumul turistic este o expresie a cererii solvabile a populaţiei pentru serviciile

turistice, care îşi găseşte echivalent în oferta turistică, în timp şi spaţiu. Consumul turistic este

format din cheltuielile efectuate de purtătorii cererii turistice pentru achiziţionarea unor servicii şi

bunuri legate de motivaţia turistică.

Gama de servicii pe care un turist le poate solicita în timpul unei călătorii turistice, în

decursul unui sejur de vacanţă sau în cadrul unei forme specifice de turism, este foarte variată,

depinzând de însăşi forma de turism practicată, de diversitatea produselor turistice în cadrul

fiecărei forme de turism, de distanţa dintre localitatea de reşedinţă a turistului şi locul unde se va

realiza respectivul consum turistic, de sezonalitatea activităţii turistice, de felul atracţiilor turistice

majore care polarizează curentele turistice spre anumite destinaţii, de puterea de cumpărare a

clientului potenţial (cererea solvabilă) şi, într-o proporţie importantă, de gusturile, preferinţele,

aspiraţiile etc, într-un cuvânt, de motivaţiile nevoilor sociale pentru servicii turistice ale clientelei

potenţiale.

Încercând o sintetizare a acestor multiple aspecte, rezultă că cererea turistică se manifestă

practic într-un număr infinit de variante, nuanţate de la un client potenţial la altul, în funcţie de:

- tipologia socioprofesională, familia şi forma de turism în care se desfăşoară călătoria

turistică a clientului interesat;

- caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejurului, formele de transport,

modalităţile de cazare etc);

- sursele financiare şi sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice în funcţie

de structura serviciilor;

- motivaţiile clientelei şi preferinţele turiştilor pentru atracţiile oferite.

Volumul, structura, dinamica, dispersia în timp şi spaţiu şi tendinţele de ale cererii

turistice sunt influenţate în permanenţă, de o serie de factori cu acţiune continuă sau ocazională,

care determină de altfel şi dezvoltarea ansamblului industriei turistice pe plan si mondial.

Comparativ cu cererea de mărfuri, cererea turistică prezintă o serie de particularităţi, ce

decurg inerent din sfera nevoilor sociale pentru mărfuri şi servicii ale populaţiei:

Spre deosebire de cererea solvabilă de mărfuri a populaţiei, care se identifică cu

51

consumul propriu-zis al mărfurilor (chiar în cazul produselor de îndelungată), cererea de servicii

turistice nu se identifică în totalitate consumul turistic, situaţie explicabilă prin faptul că acele

categorii de populaţie care, din diferite motive, nu-şi părăsesc localitatea de reşedinţă în timpul

concediilor, nu se manifestă de regulă ca solicitanţi de servicii turistice.

Dacă în consumul de mărfuri se poate stabili o anumită ierarhizare a formelor de

modificare a cererii pentru diferite grupe de mărfuri, cererea turistică nu se caracterizează, de

obicei, printr-un consum periodic al aceluiaşi produs turistic, oferit la aceeaşi destinaţie a

călătoriilor turistice. Din aceste considerente, deşi în practica turistică se acceptă clasificarea

cererii în periodică şi ocazională (rară), periodicitatea trebuie înţeleasă ca o manifestare generală

a cererii de servicii turistice în cursul unei perioade de referinţă, avându-se în vedere că, totodată,

periodicitatea consumului turistic nu afectează decât într-o mică măsură aceeaşi ofertă de servicii

la intervale apropiate.

Raţionamentul face în mod deliberat abstracţie de unele forme impuse de manifestare

periodică a cererii turistice, ca de exemplu cazul călătoriilor de afaceri (asimilate cu călătoriile

turistice), în cazul recomandărilor medicale pentru anumite proceduri de tratament balneomedical

care necesită repetare la intervale regulate de timp şi în aceeaşi staţiune turistică, sau chiar şi în

cazul unor forme cu predilecţie de turism (de exemplu, vânătoarea sau pescuitul sportiv) legate de

aceeaşi destinaţie a călătoriilor.

Periodicitatea cererii turistice este o funcţie a veniturilor disponibile, a timpului

liber şi a sezonalităţii activităţii turistice, care generează diferite forme de turism bazate pe o ofertă

anuală periodică (de exemplu: turismul în staţiunile de sporturi de iarnă, turismul estival pe litoral

etc). În acest context merită să fie reamintit faptul că factorul esenţial al formării periodice

(sezoniere) a cererii turistice şi, în consecinţă şi a repartiţiei inegale în timp şi spaţiu a cererii, este

reprezentat de limitele timpului liber disponibil pentru turism în decursul unui an calendaristic.

Se au în vedere, în primul rând, concediile şi vacanţele anuale, care reprezintă perioade

mai lungi şi neîntrerupte de timp liber şi care influenţează formarea cererii turistice prin:

- durata concediilor şi vacanţelor; cu cât acestea sunt de mai lunga durată, permit

fragmentarea lor în mai mare măsură şi, ca atare atenuează caracterul sezonier al cererii;

- limitele caracteristice impuse acestora, cunoscând că, pentru anumite categorii de

populaţie activă, concediile pot fi utilizate în scopuri turistice numai în anumite

perioade de an (de exemplu în agricultură).

Timpul liber săptămânal are în schimb o influenţă mai pronunţată asupra periodicităţii

cererii turistice, din cauza frecvenţei mai constante de utilizare pentru turism a sfârşitului de

săptămână în cursul unui an.

52

Din practică mai rezultă că cererea turistică are un grad ridicat de spontaneitate în

comparaţie cu cererea de mărfuri. Cu toate că în turism s-a adoptat clasificarea cererii în fermă şi

spontană, însăşi cererea fermă comportă în toate împrejurările un grad ridicat de urgenţă şi se

manifestă cu elasticitate variabilă la diferite categorii de populaţie.

Ca rezultat al elasticităţii nevoilor de consum ale populaţiei, ordinea de urgenţă a

satisfacerii nevoilor pentru mărfuri şi pentru servicii turistice se manifestă şi ea diferenţiat de la o

categorie de populaţie la alta. Cu anumite excepţii (de exemplu, în cazul cererii pentru tratament

balneomedicale), cererea turistică este mai puţin legată de condiţiile de existenţă ale populaţiei

decât cererea de mărfuri, fiind în general mult m sensibil influenţată de nivelul veniturilor

populaţiei şi de nivelul tarifelor pentru aranjamentele (pachetul de servicii) turistice. Prin analogie

cu cererea de mărfuri, elasticitatea cererii turistice se exprimă prin intermediul coeficienţilor de

elasticitate.

Evident, valorile pe care le vor îmbrăca coeficienţii de elasticitate depind de natura

produsului turistic şi de natura şi categoria cumpărătorilor virtuali ale căror niveluri de venituri

sunt luate în considerare.

Nivelul veniturilor, tarifele, distanţa şi durata călătoriilor nu sunt singurele elemente care

pot influenţa cererea turistică. În egală măsură trebuie cunoscute şi obiceiurile de a călători ale

cetăţenilor şi motivaţiile care-i incită să întreprindă călătorii în scopuri turistice.

6.1.1. Tipologii de cerere turistică

În practica turistică, analiştii disting trei categorii principale de turişti, cu diferenţieri

sensibile în ceea ce priveşte aspiraţiile şi manifestările lor de cerere pentru produsele turistice şi

pentru destinaţiile de vacanţă, şi anume:

- turişti pentru care constrângerile economice nu sunt de natură să influenţeze în sens

restrictiv alegerea formulelor şi destinaţiilor de vacanţă şi care constituie categoria

clientelei de "lux";

- turiştii "activi", care dispun de resursele financiare necesare sau sunt în căutarea unor

resurse pentru a stabili un echilibru financiar între mijloacelor lor economice şi

cererile pentru călătoriile de vacanţă;

- turiştii "pasivi" (sau, după unii analişti, aşa-numiţii turişti "captivi"), ale căror aspiraţii

pentru achiziţionarea produselor turistice nu depăşesc limitele condiţiilor lor economice.

Cererea pentru formele turismului de lux:

Turismul de lux sau turismul păturilor sociale "de vârf (high-life) include toate categoriile

53

de clientelă pentru care practicarea turismului nu este îngrădită de nivelul veniturilor.

Deşi pe această piaţă particularizată se înregistrează un volum redus de cerere, piaţa

turismului de lux este totuşi profitabilă pentru agenţii economici, însă dificil de monitorizat, din

cauza pretenţiilor personalizate faţă de nivelul calitativ al serviciilor. De altfel, cererea pentru

formele turismului de lux se manifestă în multiple variante, sofisticate şi chiar extravagante, pe

care nu le pot acoperi decât structurile de primire de categoria cinci stele şi, numai într-o anumită

măsură, cele de categoria patru stele.

Impactul sociocultural al turismului de lux asupra destinaţiilor de vacanţă se manifestă cu

efecte contrastante: pe de o parte, turiştii de "elită" nu sunt interesaţi de stabilirea şi dezvoltarea

contactelor cu populaţia comunităţilor locale, iar pe de altă parte, se adâncesc contrastele dintre

elita temporar-vizitatoare şi populaţie, ceea ce poate îmbrăca caracterul unor adevărate provocări

sociale .

Solicitări pentru serviciile turistice de confort superior se manifestă şi din partea oamenilor

de afaceri, ceea ce stimulează agenţii economici să se orienteze şi către formele turismului de lux,

desigur în limite rezonabile de competitivitate şi de eficienţă.

Tot în această categorie se înscriu ocazional şi călătorii "marginali" proveniţi din diverse

pături sociale cu venituri medii, dar dispuşi să sacrifice o parte din aceste venituri pentru a

beneficia de niveluri superioare de confort ir structurile de primire de categoria lux.

Turismul de lux este foarte versatil şi instabil: comportamentele care evidenţiază caracterul

distinctiv al cererii clientelei şi modelele lor originale de manifestare sunt supuse tendinţelor de

imitare din partea altor pături sociale mai puţin bogate. Afluxul turiştilor cu venituri medii

conduce treptat la "democratizarea" destinaţiilor privilegiate ale clientelei de lux, provocând

inerent reorientarea clientelei de elită către alte destinaţii, exotice, încă "neinvadate" de turismul

cu tendinţe de masă şi către alte preferinţe de consum.

Turismul activ

În categoria turiştilor activi se înscriu toţi vizitatorii ce formează grupuri eterogene, dar

care au totuşi o trăsătură comună: tendinţa de a concilia mijloacele lor economice cu dorinţa de a-

şi satisface cererea pentru diversele forme de consum turistic.

Aceşti turişti aparţin păturilor sociale care apreciază că este necesar să-şi părăsească

reşedinţa obişnuită pentru a pleca în vacanţă şi care, din punct de vedere economic şi cultural,

dispun atât de anumite posibilităţi, cât şi de discernământ şi selecţie privind formele de turism şi

destinaţiile preferate. Oricare ar fi mobilul motivaţiilor ce vor genera concretizarea nevoilor

acestora, pot fi exemplificate unele trăsături comune ale manifestărilor lor de consum, începând cu

54

nevoile elementare pentru odihna fizică, nervoasă şi morală şi continuând cu nevoile de

destindere, agrement-divertisment şi setea de cultură, toate rezultând din desprinderea temporară

din cotidian prin activităţi sportive, jocuri de societate, contacte cu populaţia autohtonă, acumulare

de noi cunoştinţe etc.

Satisfacţia consumului turistic este amplificată de sentimentul că îşi poate alege

deliberat mediul destinaţiilor de vacanţă, ştiind că elasticitatea bugetului lor le permite şi

posibilitatea de a decide asupra perioadei şi duratei sejurului asupra formelor de cazare şi asupra

organizării "loisir"-ului lor. Desigur libertăţile enumerate sunt relative, dar sentimentul deciziei

de selecţie este factor determinant al dimensiunilor consumului turistic.

Mai trebuie reamintit şi faptul că o parte din aceşti turişti activi manifestă şi aspiraţia de

a adera la practicile turistice ale păturilor sociale mai avantajate din punct de vedere economic,

iar preferinţele lor pentru activităţile din timpul liber sunt inspirate, pe cât posibil, de copierea

modelelor elaborate de riştii de elită.

Turismul celor "pasivi"

În termeni generali sunt catalogaţi turişti "pasivi" (sau "captivi") cei care ar dori să se

deplaseze în călătorii de vacanţă, dar nu dispun de suficiente posibilităţi materiale pentru a-şi alege

mijloacele preferate de transport şi de cazare, rămânând captivi, nevoiţi să accepte formulele

forfetare de vacanţă, gătite şi comercializate de agenţiile tour-operatoare sau de agenţiile

intermediare ale acestora. Nedispunând de suficiente posibilităţi pentru a-şi realiza pe cont propriu

sejurul turistic, aceşti turişti se limitează la câmpul de selecţie a ofertelor de produse turistice pe

care le consideră accesibile în limitele bugetelor modeste de vacanţă. Cel mai bun exemplu în

această privinţă este oferit de formele turismului rural, unde turiştii acceptă deliberat condiţiile

modeste de confort, compensat însă cu satisfacţiile căutate în mediul încă nepoluat al

gospodăriilor ţărăneşti.

6.1.2. Comportamente generatoare de cerere turistică

Motivaţia turistică (vocaţia, înclinaţia) generatoare de cerere turistică este întotdeauna

profund personală, subiectivă, determinată de impulsuri gene (psihologice) şi exogene (influenţate

de mediu). Impulsurile exogene pot fi:

pozitive - manifestate printr-o atracţie faţă de un obiectiv turistic, o staţiune (o

destinaţie), o formă de turism etc.

negative - manifestate prin reţinerea faţă de anumite forme de turism sau de o

55

formulă de vacanţă sa chiar prin respingerea unei destinaţii.

În dorinţa de a completa problematica motivaţiilor turistic prezintă interes gruparea acestor

motivaţii în două mari categorii:

motivaţii care exprimă refuzul consecinţelor negative ale mediului din centrele

urbane şi industriale în care trăieşte turistul virtual, de unde rezultă şi aspiraţiile de

a căuta satisfacţii şi destinderea prin schimbarea temporară a acestui mediu.

motivaţii de tip pozitiv, care se identifică cu interesul bine definit pentru anumite

obiective turistice sau cu anumite atracţii de importanţă deosebită (culturale,

artistice, sportive etc), care se regăsesc în afara locului de origine a cererii turistice

şi care contribuie, cu efecte diferite, la concretizarea cererii pentru activităţile

turistice preferenţiale.

În studierea comportamentului clientelei turistice analistul a emis unele ipoteze interesante

de materializare a cererii, în funcţie de personalitatea turistului şi de distanţele apreciate de acesta

ca fiind acceptabile pentru călători spre o destinaţie de vacanţă.

Aceste studii împart clientela turistică în cinci categorii:

• psihocentrici;

• cvasipsihocentrici;

• mediocentrici;

• cvasialocentrici;

• alocentrici.

Turiştii "psihocentrici" sunt absorbiţi de preocupările lor mărunte cu caracter personal şi nu

manifestă decât un interes limitat pentru lumea exterioară. Solicitările lor pentru destinaţiile

turistice cuprind:

- destinaţii care oferă caracteristici apropiate condiţiilor din localităţile lor de reşedinţă;

- activităţi de agrement general acceptate de toate categoriile de populaţie;

- odihnă sedentară;

- destinaţii uşor accesibile;

- echipamente turistice tradiţionale;

- călătorii programate şi organizate în întregime.

Turiştii "alocentrici" se interesează de atracţiile turistice variate şi inedite, sunt curioşi şi

dornici de a descoperi lumea înconjurătoare. Aceşti turişti preferă:

- regiuni (zone) care nu sunt dezvoltate din punct de vedere turistic;

- experienţe noi, de descoperire;

' 56

- destinaţii mai greu accesibile;

- forme simple de cazare;

- contacte cu populaţia locală şi cu alţi turişti;

- călătorii simple, eventual numai semiorganizate şi pe cont propriu.

Între aceste două categorii extreme se situează majoritatea turiştilor potenţiali, ponderea

cea mai mare revenind categoriei de turişti "mediocentrici".

Pornind de la considerentul că motivaţiile turistice au întotdeauna un caracter subiectiv şi

nu pot fi decât condiţionat-generalizate, cercetătorii care se ocupă cu analiza circulaţiei turistice

sunt nevoiţi să recurgă la elaborarea mor modele de evaluare a consumului turistic, menite să

substituie insuficienţa datelor şi incertitudinea comparabilităţii lor.

Astfel, marea diversitate a elementelor componente ale consumului turistic a dus la

necesitatea elaborării unor indicatori valorici de comparaţie a acestui consum specific de mărfuri

şi servicii. Astfel, cercetătorii recurg la aşa-numitul "coş de consum turistic" (tourist basket), care

exprimă valoarea totală a serviciilor şi a mărfurilor (serviciilor) consumate de un turist mediu într-

o unitate te timp de vacanţă (zi de şedere, sejur mediu etc.) la o destinaţie turistică.

Se poate aprecia că asemenea modele de fluxuri turistice includ două efecte:

- un efect de formare a fluxurilor turistice: traficul turistic emis de diferite ţări în funcţie de

influenţa factorilor legaţi de nivelul de trai (nivelul veniturilor disponibile, bugetul de

cheltuieli alocabil pentru concediu etc), de posibilităţile de călătorie (durata

călătoriilor, distanţa parcursă, timpul disponibil şi fracţionarea vacanţelor etc.) şi de

caracteristicile demografice particularizate (vârsta, sexul, situaţia familială etc);

- un efect de dispersie a traficului, care depinde de atractivitatea turistică relativă a

diverselor destinaţii posibile (în funcţie de tipul sejurului - organizat, semiorganizat, pe

cont propriu), de costul sejurului, de diversele mijloace de transport folosite etc.

De asemenea, în estimarea cererii de servicii turistice va trebui luată în considerare şi

apariţia pe piaţa turistică a unor noi categorii de consumator priviţi nu numai din punctul de

vedere al volumului crescând al cererii, ci şi a diversificării structurii sociale a cererii,

caracteristice pentru segmentele de piaţă din care se recrutează aceste noi categorii de clientelă

(turism pentru tineret, turism social, turism de tratament).

Limitele rezultatelor obţinute prin asemenea modele, care simulează comportamentul şi

motivaţiile clientelei turistice potenţiale, nu reprezintă însă decât un prim stadiu al cercetărilor

întreprinse în domeniul studierii cereri turistice. Aceste limite sunt dictate de aspectul static al

acestor modele, care oglindesc numai tendinţele traficului turistic la un moment dat, şi nu permit

decât o aproximare a fluxurilor în evoluţia lor cronologică, de unde derivă o serie de probleme

57

specifice în elaborarea şi interpretarea modelelor reţinute pentru analiză.

Modificările în consumul turistic, ca urmare a unor schimbări ale gusturilor clientelei

(deci modificări de ordin motivaţional), pot provoca şi ele diminuarea atractivităţii turistice, dar

aceste mutaţii se vor repercuta cu o anumită întârziere asupra numărului global al sosirilor într-o

zonă considerată.

Aspectele analizate, care influenţează sensibil volumul, structura şi intensitatea în timp şi

spaţiu a curentelor turistice convergente spre anumite zone primitoare de turişti, reflectă din plin

marea diversitate şi complexitate a problemelor legate de cercetarea cererii turistice.

6.2. Oferta turistică

6.2.1. Caracterizare conceptuală

Oferta turistică este formată din ansamblul atracţiilor turistice care pot motiva vizitarea

lor. Practic, oferta turistică a unei ţări (zone, staţiuni) cuprinde totalitatea elementelor care pot fi

puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice.

Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice, oferta turistică se împarte în primară,

care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale şi secundară, incluzând ansamblul

resurselor create de mâna omului (valori istorice, arhitecturale, culturale, folclorice etc.).

Ansamblul ofertei primare şi secundare constituie oferta turistică potenţială a unui

teritoriu, care va deveni ofertă reală (efectivă) numai în măsura în care va întruni o serie de

caracteristici pentru stimularea consumului turistic, respectiv atunci când se vor dezvolta

condiţiile necesare de primirea turiştilor şi de petrecere a sejurului lor în ambianţa caracteristică

a resurselor primare şi secundare, ca rezultat al dezvoltării bazei materiale a turismului şi a

infrastructurii sale tehnice.

Oferta primară nu are valoare intrinsecă: ea se distinge de oferta turistică secundară

(produsă de mâna omului) prin faptul că resursele naturale nu pot fi reproduse artificial, ele fiind

create de natură, atât în spaţiu, cât şi în timp.

Oferta turistică primară şi secundară constituie deci "materia primă" pentru industria

turismului, care se va modela în diferite produse turistice numai printr-un consum efectiv de

muncă vie, înglobată în prestaţiile de servicii turistice specifice pentru fiecare produs turistic.

În literatura de specialitate se regăsesc şi sub numele de resurse turistice antropice.

Această "materie primă", deşi abundentă în aparenţă, devine din ce în ce mai limitată,

ceea ce îngustează "spaţiul turistic" şi deci posibilitatea folosirii unui teritoriu în scopuri

preponderent sau exclusiv turistice. în acest context, se impune o identificare realistă a resurselor

58

turistice corespunzând motivaţiilor efective, ca şi evaluarea corectă a posibilităţilor de a

transforma resursele potenţiale şi resursele utilizabile în scopuri turistice.

Cererea şi oferta turistică se găsesc în relaţii de cauzalitate, atât oferta, cât şi cererea

putându-se situa una faţă de cealaltă pe poziţie de factor determinant de evoluţie sau pe poziţie

de rezultantă a acestei evoluţii.

Din această cauză, particularităţile produsului turistic imprimă şi ofertei turistice anumite

particularităţi specifice, adaptate ca volum, structură şi ca diversitate direcţionate spre

satisfacerea cererii de consum a clientelei participante la diferite forme de turism, cu luarea în

considerare a factorilor care stimulează sau limitează circulaţia turistică.

Oferta turistică se caracterizează printr-un ansamblu de bunuri şi servicii, a căror

materializare este o funcţie a capacităţilor receptoare. Deoarece capacităţile de primire limitează

oferta turistică în spaţiu, aceasta se caracterizează printr-o rigiditate relativă în comparaţie cu

elasticitatea cererii turistice.

Oferta turistică are şi anumite limite de ordin temporal, putând avea caracter permanent

sau sezonier, în funcţie de condiţiile minime pe care le întrunesc resursele naturale pentru a

putea fi acceptate de turişti într-o anumită perioadă din an.

Interesul pentru consumaţia turistică nu este ceva înnăscut: el apare în contextul

factorilor de influenţare a cererii turistice la locul de origine a turiştilor potenţiali. Aceste

condiţii, conjugate cu impulsurile de ordin personal (deci strict individualizate) ale fiecărui

consumator de servicii turistice, provoacă interesul turistic, cu alte cuvinte - motivaţiile turistice.

Analiza interdependenţei diferiţilor factori motivaţionali care stimulează sau frânează

circulaţia turistică permite adaptarea mai operativă a ofertei turistice la nevoile de consum ale

populaţiei pentru serviciile turistice.

6.2.2. Resursele turistice - naturale şi antropice - ale României

A. Cadrul natural

Cadrul natural este bogat, variat şi complex, cu o structură peisagistică deosebit de

armonioasă. Complexitatea potenţialului turistic, ca şi gradul său de atractivitate, în general, sunt

în strânsă corelaţie cu treapta de relief şi cresc progresiv, de la câmpie către munţi - excepţie

făcând Delta Dunării şi Litoralul Mării Negre.

B. Potenţialul turistic antropic.

De-a lungul existenţei sale de peste două mii de ani, poporul român a creat un extrem de

variat şi bogat patrimoniu cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de

59

monumente care, prin specificul lor pot fi (şi sunt) considerate unicate mondiale. De exemplu:

cetăţile dacice din Munţii Orăştiei care au rezistat mulţi ani atacurilor strălucitelor legiuni

romane, cetăţile ţărăneşti şi bisericile "fortificate" din Transilvania, bisericile de lemn din

Maramureş, mănăstirile din Bucovina, Moldova şi nordul Olteniei, monumentele stilului

brâncovenesc din Muntenia şi Oltenia etc., ca şi creaţiile lui Eminescu, Brâncuşi, Enescu sau

ale lui Grigorescu ş.a.m.d. Fiecare dintre acestea au o valoare turistică deosebită.

Vestigiile antichităţii sunt numeroase şi de mare valoare pentru istoria culturii şi

civilizaţiei poporului nostru.

6.3. Capacitatea de cazare turistică Ca urmare, capacitatea de cazare este semnificativă în România (280.000 locuri de

cazare), comparativ cu alte ţări cu realizări remarcabile în domeniul turismului (Cehia, Croaţia,

Polonia, Ungaria ş.a.). Practicarea unui turism de masă însă, a făcut să predomine unităţile de

cazare de categorii inferioare (ponderea hotelurilor de 1-2 stele pe litoralul românesc depăşeşte

80%).

Deşi România dispune de cea mai mare capacitate de primire turistică între ţările

Europei Central-Estice (3.338 unităţi de cazare), ea ocupă ultimul loc la indicatorii „număr

turişti" cuprinşi în unităţile de cazare şi număr înnoptări.

Numărul unităţilor de cazare a crescut în ultimii zece ani cu aproximativ 25%, în

special datorită apariţiei unor noi forme de cazare (pensiuni rurale, urbane şi agroturistice,

hoteluri pentru tineret). Cu toate acestea, numărul locurilor de cazare pe toate tipurile de unităţi şi

categorii, în ultimii zece ani, a scăzut cu aproape 7% datorită retrocedării imobilelor

naţionalizate (în special vile turistice) şi schimbării destinaţiei unor structuri. În 2002,

România dispunea de 272.596 locuri de cazare.

Un proces vizibil se poate observa în ceea ce priveşte nivelul de confort, deoarece

multe capacităţi de cazare turistică de trei până la cinci stele au fost construite în capitală, la

mare şi la munte.

Analizele Peacock Hotels/Global Management arată că, dacă luăm ca referinţă totalul

celor circa 9.000 de camere de hotel prefigurate a exista în Bucureşti până în 2012, atunci

minim 16-18% din această capacitate ar trebui acoperită de hoteluri de două stele. În prezent,

există patru hoteluri de cinci stele în capitală, respectiv Marriot, Hilton, Crown Plaza şi

Intercontinental şi unsprezece hoteluri de patru stele, respectiv Majestic, Continental, Monte

Nelly, Lido, Chrystal Palace, Howard Johnson, Sofitel, Stil Hotel, Sky Gate, Class Hotel şi

Hotel 7.

60

6.3.1 Capacitatea de cazare pe forme de turism

Circa 42,7 % din capacitatea de cazare turistică a României se află în staţiunile de pe

litoralul Mării Negre, 16,3% în Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (exclusiv Tulcea),

15,7% în staţiunile balneare, 11,5% în staţiuni montane, 0,8% în Delta Dunării şi 12,9% din

locurile de cazare în alte trasee şi destinaţii turistice. Fenomenul de sezonalitate este specific

mai ales pentru turismul de litoral, chiar dacă acesta nu este reflectat proporţional în indexul de

utilizare a capacităţii de cazare (41,3%), datorită contribuţiei aşa-numitului turism social.

Pe litoralul Mării Negre şi în Bucureşti, ambele locaţii deservite de câte un aeroport

internaţional (Bucureşti - Henri Coandă şi Constanţa), unităţile de cazare au o capacitate mult

mai mare decât în celelalte zone turistice (147 paturi este media capacităţii hotelurilor de la

Marea Neagră, în timp ce în zonele montane media aceasta este de numai 48). Acest lucru face

ca Bucureştiul şi litoralul Mării Negre să fie favorabile practicării turismului de grup şi să fie

destinaţiile preferate de tur-operatorii internaţionali.

Turismul de litoral

Ieşirea României la Marea Neagră a creat condiţii pentru dezvoltarea turismului de litoral.

Staţiunile de pe litoral concentrează aproape jumătate din capacitatea de cazare existentă la

nivelul întregii ţări (42,7%).

Datorită faptului că s-a practicat un turism de masă, ponderea hotelurilor de 1-2 stele

depăşeşte 80%, în timp ce hotelurile de 3 stele au o pondere foarte scăzută.

Structurile de cazare pe litoralul Mării Negre sunt concentrate cu precădere în zona de

coastă, având oportunităţi limitate de expansiune. Prin urmare, investiţiile au ca scop în special

reorientarea actualelor structuri.

Turismul montan

În România, practicarea turismului montan are condiţii foarte bune de dezvoltare

datorită potenţialului oferit de cele trei catene muntoase ale Carpaţilor. între tipurile de turism

montan, turismul pentru schi dispune de un potenţial natural ridicat pentru dezvoltare.

Pentru ca România să fie recunoscută pe plan internaţional ca o destinaţie turistică

pentru practicarea sporturilor de iarnă este necesară îmbunătăţirea infrastructurii generale, a

ofertei pentru sporturile de iarnă, refacerea şi dezvoltarea infrastructurii turistice pentru turismul

montan (amenajarea de noi pârtii de schi cu instalaţiile de transport pe cablu aferente,

instalaţii şi echipamente de producere a zăpezii artificiale şi de întreţinere a pârtiilor), precum şi

dezvoltarea, modernizarea şi diversificarea structurilor de primire.

Turismul balnear

România are un potenţial natural ridicat pentru tratamentul balnear al diferitelor boli,

61

dat fiind fondul de resurse disponibile. Subsolurile româneşti în momentul de faţă conţin

peste 1/3 din resursele de ape minerale europene, şi o serie întreagă de resurse minerale unice

sau cu o slabă răspândire pe plan european:

- gazele de mofetă din zona Carpaţilor Orientali,

- nămolurile sapropelice de la Lacul Sărat sau Techirghiol.

Climatul României este în mod special adecvat pentru tratamentele terapeutice, incluzând

arii cu un bio-climat tonic, sedativ, marin şi de mine sărate.

Calitatea fizico-chimică şi valoarea terapeutică a factorilor naturali de cură sunt similare

şi chiar superioare celor existente în staţiunile balneare consacrate pe plan mondial, în toate cele

14 categorii de afecţiuni cuprinse în Nomenclatorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Dezvoltarea extensivă a segmentului de turism balnear până în anul 1989 a fost realizată

atât în vederea practicării unui turism de masă de tip social pe plan intern, cât şi pentru accesul

internaţional. Astfel, în România, dintr-un total de 160 de staţiuni balneare, şi de circa 232

localităţi şi puncte balneare, doar un număr de 24 sunt de interes naţional, celelalte având un rol

mai redus pe piaţa turistică internă şi europeană.

O problemă specifică societăţilor de turism balnear este cea legată de proprietatea asupra

bazei de tratament.

Se întâlnesc situaţii complexe care generează nereguli în încheierea contractelor de

servicii balneare: baza de tratament fie se află în proprietatea unităţii de cazare pe care o

deserveşte (Covasna, Sovata, Lacul Sărat, Voineasa), fie deserveşte mai multe unităţi de cazare,

sau numai unitatea în care este integrată, fiind însă proprietate de stat (Călimăneşti, Căciulata,

Felix, Herculane, SC Mangalia SA).

Deşi staţiunile balneare româneşti se bucură de un renume internaţional

incontestabil în tratarea unei largi game de boli şi afecţiuni, multe dintre amenajările de

tratament se află într-o stare precară de funcţionare.

Datorită calităţii infrastructurii de cazare şi a serviciilor furnizate, numărul turiştilor

străini în staţiunile balneare a scăzut. Românii reprezintă 95% dintre turiştii înregistraţi în

structurile balneare, şi peste 97% din numărul înnoptărilor în aceste structuri. Numărul mare de

turişti români este înregistrat în special datorită programelor sociale şi sindicale. În cazul

turiştilor străini, Germania ocupă primul loc, cu o treime din totalul înnoptărilor, urmată de

Israel şi Ungaria.

Această formă de turism este susţinută de o capacitate de cazare care reprezintă 12,9 %

din totalul locurilor existente la nivelul întregii ţări, în ultimii ani înregistrându-se o diminuare a

acesteia, ca urmare a schimbării destinaţiilor unor unităţi de cazare. Numărul turiştilor străini în

turismul cultural religios a crescut cu 28,5%.

62

Turismul Rural şi Agroturismul

Dezvoltarea şi promovarea turismului rural românesc este realizată de Asociaţia

Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), organizaţie non-guvernamentală

înfiinţată în 1994, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural - EUROGITES. ANTREC are

32 de filiale judeţene (din cele 41 de judeţe din ţară) aproape în toată România, un număr de

2500 membri şi pensiuni turistice şi agroturistice în 770 de sate româneşti.

Cu toate că turismul rural are o ofertă de cazare şi alimentaţie deosebită, de la cabane şi

pensiuni cu caracter rustic la cele dotate la standarde de trei stele, acest tip de turism nu este bine

dezvoltat deocamdată, având în vedere că prezintă o mare cerere pe piaţa de desfacere turistică,

implică investiţii reduse şi grad de risc scăzut şi totodată reprezintă o resursă pentru forţa de

muncă rurală.

Turismul rural ar putea fi practicat în toată perioada anului şi de asemenea ar putea fi

mai bine dezvoltat prin facilitarea pescuitului, vânătorii, drumeţiilor. Prin Programul „Vacanţa

la ţară" demarat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului se urmăreşte

promovarea turismului rural şi atragerea turiştilor străini în pensiunile agroturistice româneşti.

6.3.2. Capacitatea şi calitatea structurilor de cazare turistică România dispunea în anul 2002 de 3.250 capacităţi de cazare turistică, conţinând

105.425 camere care pot găzdui până la 282.806 persoane. Capacităţile de cazare turistică includ

hoteluri, hanuri (moteluri), vile şi cabane turistice, pensiuni agro-turistice, campinguri, sate de

vacanţe, bungalouri, tabere de elevi şi preşcolari şi spaţii de cazare pe nave. Hotelurile deţin

cea mai mare pondere în capacităţile de cazare, respectiv 161.528 locuri (57,1%), urmate de

taberele de elevi şi preşcolari cu 41.400 locuri (14,6%), campingurile cu 25.774 locuri

(9,1%) şi vilele turistice cu 21.205 (7,5%).

Tabel nr. 3: Clasificarea calităţii capacităţilor de cazare

Nivelul calităţii Capacitatea de cazare

totală

Procentul numărului

de camere Numărul de paturi %

5 Stele 1,032 0.4

4 Stele 4,233 1.5

3 Stele 21,285 7.5

2 Stele 108,436 38.3

1Stea 80,521 28.5

Neclasificat 67,299 23.8

Sursa: România Factbook 2005

În ceea ce priveşte calitatea facilităţilor de cazare turistică, cel mai mare număr de locuri

63

(58,4%) îl deţin nivelurile de două şi trei stele, ceea ce indică un nivel mediu al calităţii

structurilor de cazare. Nivelurile de o stea şi cele neclasificate deţin o pondere de 39,1% din

numărul camerelor şi sunt considerate necompetitive la nivel internaţional. Confortul superior

oferit de camerele de patru şi cinci stele este foarte mic, de numai 2,5%.

Statul deţine mai mult de jumătate din structurile de cazare sau unităţile de cazare

turistică (53%), reprezentând 69,8% din capacitatea de cazare a numărului de persoane, iar

sectorul privat deţine numai 35,3% din unităţi, respectiv 19,1% din capacitatea de cazare a

numărului de persoane. Având în vedere densitatea hotelurilor şi a capacităţilor de cazare, zona

litoralului, exceptând Constanţa, deţine cel mai mare număr de unităţi de cazare turistică,

respectiv 41,8%

6.4. Turismul şi economia în ţara noastră În ceea ce priveşte economia României, sectorul serviciilor a fost cel mai dinamic factor

care a contribuit la economia ţării, după cum sugerează Institutul Naţional de Statistică şi Studii

Economice (INSSE): sectorul serviciilor a fost de aproximativ 15 ori mai mare ca valoare în

1997 decât în 1993. Datele INSSE arată că turismul a reprezentat unul din cele mai mari părţi ale

industriei de servicii în 1997 cu o valoare de 716 bilioane lei. S-a estimat că, în acelaşi timp,

turismul a contribuit cu 5,2% la Produsul Intern Brut al ţării în 1999, însemnând 17.250 bilioane

lei.

Sectorul turistic a contribuit cu 1,4% la PIB (29.583,1 bilioane lei) în 2004 şi se aşteaptă

să crească la 88.067,6 bilioane lei până în 2014. Contribuţia serviciilor turistice la economia ţării

va creşte de la 5,9% în 2004 la 6,4% în 2014.

Turismul personal al României este estimat la 72.422,7 bilioane lei (US$2.014 mii) sau

4,2% din totalul consumului individual în anul 2004. Până în 2014 acesta ar trebui să ajungă la

nivelul de 217.304 bilioane lei. Turismul în scop de afaceri este estimat la 19.967,1 bilioane lei

(US$555,3 mii) în anul 2004, cifră ce va creşte la 58.787,0 bilioane lei (US$934,1 mii).

64

CAPITOLUL VII TURISMUL ŞI MEDIUL

7.1. Protecţia şi conservarea mediului, necesitate obiectivă a dezvoltării turismului

Calitatea mediului este afectată, în general, de două grupe de factori esenţiali: factori

cu caracter obiectiv, rezultaţi prin manifestarea unor fenomene naturale nefavorabile şi

factori subiectivi, cauzaţi de activităţi umane. Printre multiplele activităţi prin care omul

poate contribui la distrugerea mediului se includ şi activităţile turistice, desfăşurate

neraţional şi necontrolat, în teritoriu. Spre deosebire însă de rezultatele nocive pentru mediu,

pe care le generează unele îndeletniciri (ca, de exemplu, cele industriale), ale căror efecte

pot fi, în cel mai fericit caz, limitate, turismul îşi poate aduce o contribuţie proprie,

semnificativă, nu numai la stoparea degradării cadrului natural, cauzată de activităţile

desfăşurate, dar şi în direcţia protejării şi conservării mediului, prin adoptarea unor

reglementări specifice şi eficiente.

Relieful, reţeaua hidrografică, peisajul, resursele naturale de factură balneară,

monumentele naturii etc, la care se adaugă şi resursele antropice ca monumente de

arhitectură şi artă, siturile arheologice şi istorice ş.a. reprezintă componente ale mediului

ambiant şi se constituie în resurse de ofertă şi atracţie turistică, favorizante pentru

desfăşurarea unor multiple forme de turism: de la drumeţie, odihnă şi recreere, ia

turismul de sănătate sau cel cultural etc. Cu cât aceste resurse sunt mai variate şi complexe,

dar mai ales nealterate si neafectate de activităţi distructive, cu atât atracţia lor devine mai

puternică şi generează activităţi diversificate, răspunzând, astfel, unor foarte variate motivaţii

turistice.

Rezultă că relaţia turism-mediu ambiant are o importanţă deosebită, ocrotirea şi

conservarea mediului ambiant reprezentând condiţia primordială de desfăşurare şi dezvoltare a

turismului. Orice intervenţie distructivă sau de modificare a proprietăţilor primare ale acestuia

aduce prejudicii potenţialului turistic, care constau în diminuarea sau anularea resurselor sale,

dar şi a echilibrului ecologic, putându-se periclita, în ultimă instanţă, sănătatea sau chiar

existenţa generaţiilor viitoare.

Acest aspect a fost subliniat, în repetate rânduri, în cadrul unor reuniuni consacrate

ocrotirii şi conservării mediului ca, de exemplu: Conferinţa Uniunii Internaţionale de Conservare

a Naturii (U.I.C.N.) din anul 1967 de la Spindlesy Hyn - Cehoslovacia, simpozioanele

internaţionale având ca temă ocrotirea naturii, organizate la Cluj-Napoca (1968), Arles (1971) şi

Copenhaga (1973), conferinţa Naţiunilor Unite pentru mediul înconjurător de la Stockholm

(1972), conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki (1977), conferinţa

Mondială a Turismului de la Manila (1986) ş.a.

65

Începând cu anul 1980, după publicarea "Strategiei mondiale de protecţie a mediului"

de către U.I.C.N., multe ţări au început să coopereze pentru satisfacerea unor cerinţe în acest

domeniu. Astfel, în 1987, s-a înfiinţat „Comisia Mondială pentru Mediul înconjurător şi

Dezvoltare", a cărei strategie principală a fost concepută la nivel global şi, ulterior, orientată, pe

noi baze, la nivel naţional, pe diferite niveluri de către administraţiile guvernamentale.

Dezvoltarea apărută în domeniul managementului viabil pentru resurse a fost (acceptată ca o

modalitate logică de atingere a dorinţei de conservare şi totodată de dezvoltare a mediului

ambiant.

O nouă etapă referitoare la mediul ambiant, în viziunea acestei strategii, are o relevanţă

deosebită în toate ţările, în principal în cele din Europa de Vest. Mediul ambiant, considerat

alături de mediul socioeconomic şi fenomenele culturale, prezintă anumite restricţii pentru

dezvoltarea turistică. Turismul modern ne demonstrează însă că activităţile umane de profil,

încep să se modifice sau să "manipuleze" mediul atât în sens pozitiv, cât şi negativ, iar

consecinţele nu sunt uşor de prevăzut. Turismul necontrolat poate contribui la dezvoltarea

mediului şi implicit, la autodistrugerea sa. Tocmai de aceea, profesorul elveţian J. Krippendorf

sublinia: "Dacă putem să pierdem şi apoi să ne reconstituim capitalul în alte domenii ale

economiei, nu acelaşi lucru se întâmplă în turism, unde substanţa de bază - peisajul şi pământul -

o dată pierdută, este iremediabil pierdută".

Este tot mai evident că perpetuarea unui turism ce consideră legitimă ignorarea mediului

ambiant este imposibil să rămână valabilă pe termen lung.

7.2. Aspecte ale degradării mediului prin turism

Acţiunile distructive ale unor activităţi turistice se manifestă, în principal prin folosirea

necorespunzătoare a mediului ambiant, în scopuri recreative şi de agrement, dublată de o intervenţie

brutală a omului asupra peisajului şi resurselor naturale. Aceste practici nocive se întâlnesc mai ales în

zonele {sau la obiectivele) de mare atractivitate, situate în spaţiile populate, sau în imediata apropiere a

marilor aglomerări urbane. De asemenea, absenţa unor reglementări privind comportamentul

vizitatorilor, însoţite de o monitorizarea zonei sau obiectivelor, favorizează desfăşurarea activităţilor

care afectează calitatea mediului şi pun în pericol integritatea şi conservarea obiectivelor. Astfel de

cazuri se întâlnesc, mai frecvent, în următoarele situaţii:

1. În zonele sau la obiectivele turistice situate în afara traseelor marcate şi special

amenajate, care atrag fluxuri importante de vizitatori, în principal în perioadele de week-end, şi unde

se derulează o circulaţie turistică necontrolată. Prejudiciile pricinuite sunt profunde şi, adesea, pot

avea un caracter ireversibil. Dintre acestea pot fi menţionate: distrugerea vegetaţiei şi florei, ruperea

copacilor şi în special a puieţilor, distrugerea seminţişului natural, desprinderea de roci, braconajul

66

ş.a., care, în final, au ca rezultat împiedicarea regenerării plantelor, terasarea solului, tulburarea

biotopurilor specifice vânatului şi, în general, a faunei, mergând uneori până la dispariţia unor specii.

Este de semnalat, de asemenea, dispariţia unor specii floristice, cauzată de colectarea abuzivă a

florei, în special a plantelor declarate monumente ale naturii, şi totodată de necunoaşterea, de

către turişti, a gravelor implicaţii pe care le pot avea acţiunile necontrolate asupra factorilor de mediu.

în această situaţie se află o serie de specii de plante ocrotite de lege şi aflate pe cale de dispariţie, cum

sunt: Floarea de Colţ, Garofiţa de Munte cu varietatea ei Garofiţa de Piatra Craiului ş.a.

Circulaţia turistică necontrolată efectuată la obiectivele turistice naturale sau antropice

provoacă, de cele mai multe ori, distrugerea ireversibilă a unora dintre elementele care le-au

consacrat ca atracţii turistice, dar care Ieşi asigură valoarea intrinsecă, uneori având caracter de

unicat.

Vizitarea intensivă a unor monumente istorice, arhitectonice şi de artă, în condiţii improprii

(iluminat cu lumânări, lipsa dotărilor tehnice de aerisire sau de poluare etc.) a condus la degradarea

frescelor de mare valoare a unor mănăstiri, a picturilor din cadrul unor monumente istorice şi

de artă, distrugerea formaţiilor carstice din interiorul peşterilor etc.

Tot la acest capitol se înscrie şi inexistenţa în zonele (sau de-a lungul traseelor)

turistice, a unor demarcări precise a locurilor de popas şi campare. Staţionarea pentru picnic

sau instalarea de corturi în zone de mare atractivitate provoacă, inevitabil, degradarea

peisajului şi a altor componente ale mediului ambiant, ca urmare a tasării solului şi, în

special, a urmelor reziduale lăsate la întâmplare de turişti la locurile de popas. Astfel de

situaţii de întâlnesc, de obicei, în zonele destinate turismului de odihnă şi recreere, în

preajma staţiunilor şi a centrelor urbane şi, în special, pe pajiştile montane, în apropierea

cabanelor, pe malul râurilor sau lacurilor etc.

2. Fenomenul poluării naturii s-a amplificat o dată cu pătrunderea turismului

automobilistic în locuri până nu demult inaccesibile pentru acest mijloc de transport.

Abătându-se de la traseele amenajate de acces, turiştii pătrund pe, drumuri ocolite,

oprindu-se în poieni pitoreşti şi provocând distrugerea pajiştilor, a arbuştilor şi a florei, în

general, prin strivirea acesteia sau sub influenţa gazelor de eşapament, scurgerilor de ulei etc.

Efectul nociv al turismului automobilistic se face resimţit şi prin intensificarea

circulaţiei în staţiunile balneoclimaterice. în absenţa unor restricţii le acces în staţiuni, a unor

zone amenajate de parcare, turismul automobilistic alterează calităţile aerului ori ale

factorilor de cură, influenţând negativ şi tratamentele balneare specifice.

3. Concepţia greşită de valorificare a resurselor naturale şi, în special a factorilor

naturali de cură afectează potenţialul turistic, prin exploatarea ştiinţifică şi neraţională a

acestuia şi realizarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu caracter turistic, care

67

se concretizează prin:

- supradimensionarea staţiunilor din punctul de vedere al capacităţilor de

primire şi tratament, comparativ cu capacitatea potenţialului resurselor destinate unei

exploatări raţionale;

- nerespectarea principiilor generale de protecţie şi exploatare a substanţelor

minerale balneare, cu deosebire a apelor minerale şi termominerale, cum fi: limitarea

zăcămintelor în raport cu rezervele omologate de substanţe minerale balneare,

executarea lucrărilor geologice în conformitate cu prevederile cercetărilor şi

proiectelor de specialitate, evitarea exploatării zăcămintelor până la epuizare, protejarea

şi evitarea altor acţiuni care pot conduce la degradarea factorului de cură (exemplu,

nămolurile terapeutice), asigurarea perimetrelor hidrogeologice şi sanitare ale resurselor

împotriva unor agenţi poluanţi etc.

4. Dezvoltarea nesistematizată a localităţilor turistice, în special a staţiunilor, neajuns

ce se caracterizează prin:

- proiectarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu caracter turistic;

- stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică;

- realizarea de construcţii inestetice, neadaptate specificului arhitectonic tradiţional sau

specificului etnografic şi natural al zonei;

- ocuparea intensivă a spaţiului cu construcţii turistice etc.

Toate aceste acţiuni au ca rezultat o supraîncărcare a teritoriului cu instalaţii turistice,

afectează echilibrul ecologic, conduc la urbanizarea staţiunilor.

5. Amenajări deficitare pentru vizitarea peşterilor - obiective de mare atractivitate

turistică, executate fără respectarea tehnicii specifice unor astfel de lucrări. Efectele rezultate

constau în degradarea totală sau parţială acestora, cum este cazul peşterilor Muierii (Munţii

Parâng), Ialomiţei (Munţii Bucegi) ş.a.

7.3. Conceptul de dezvoltare durabilă în turism

În ultima perioadă a fost adoptat şi în ramura turismului conceptul de "dezvoltare durabilă",

utilizat deja în alte sectoare de activitate. Pentru turism, acest concept a fost enunţat de U.I.C.N.

astfel:

"Dezvoltarea durabilă este un proces care se desfăşoară fără a distruge sau a epuiza

resursele, asigurând dezvoltarea. Resursele trebuie valorificate într-un ritm identic cu cel de

reînnoire a lor, renunţându-se la exploatare atunci când resursa se regenerează foarte lent, pentru a o

înlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie exploatate în aşa fel, încât

de ele să beneficieze şi generaţiile viitoare".

68

Există trei principii majore de dezvoltare durabilă:

-durabilitatea ecologică, asigurătoare a unei dezvoltări suportabile cu menţinerea tuturor

proceselor ecologice esenţiale, mai ales a diversităţii resurselor biologice;

- durabilitatea socială şi culturală, ce garantează o dezvoltare economică favorabilă

membrilor societăţii, compatibilă cu cultura şi valorile de cultură şi civilizaţie existente, cu

păstrarea identităţilor comunitare;

- durabilitatea economică, având rol în asigurarea unei dezvoltări economice

eficiente, resursele fiind astfel gestionate, încât să existe şi în viitor.

Altfel spus, durabilitatea economică a turismului se defineşte ca un model de

dezvoltare care asigură:

• ameliorarea calităţii vieţii în aşezările umane care primesc turişti;

• posibilitatea de a oferi vizitatorilor experienţe de primă calitate;

• păstrarea calităţii mediului ambiant, element esenţial pentru vizitatori şi gazde.

Din punctul de vedere al protejării mediului, avantajele promovării unui turism

durabil rezidă în următoarele aspecte:

- turismul durabil favorizează înţelegerea efectelor activităţilor de turism

asupra mediului natural, cultural şi uman;

- asigură realizarea unei planificări şi zonări a teritoriului care să permită o

dezvoltare turistică adaptată la capacitatea de suport a ecosistemelor;

- orientează realizarea unor dotări şi instalaţii de agrement, care poate fi

benefică şi pentru populaţia locală şi poate contribui astfel cu fonduri la conservarea

siturilor arheologice, clădirilor şi vestigiilor istorice;

- favorizează utilizarea rentabilă a terenurilor cu randament agricol scăzut;

- respectă şi asigură cerinţele de protecţie a mediului, dovedind astfel importanţa

resurselor naturale şi cultural-istorice, pentru creşterea bunăstării economice şi sociale a

comunităţilor locale.

La Conferinţa Globală pentru Afaceri şi Mediul înconjurător care a avut loc la

Vancouver (Canada) în anul 1992, specialişti din peste 60 de ţări au prezentat

schimbările majore care au avut loc în sectorul industriei turistice, în ultimul deceniu.

Aceste schimbări au vizat toate aspectele prin care se poate aborda industria

turismului, şi anume:

1. Politici, legislaţie, reglementări:

- realizarea instituţiilor şi cadrului necesar pentru implementarea turismului durabil;

- asigurarea conservării şi protecţiei resurselor turistice de bază;

- mobilizarea sectoarelor industriei turistice pentru practicarea ui turism durabil în

69

concordanţă cu cerinţele de mediu;

- stabilirea unui cadru legislativ-juridic care să vină în sprijinul agenţilor de turism,

autorităţilor regionale şi locale, pentru corijarea atitudinilor turiştilor faţă de mediu.

2. În domeniul cercetării şi tehnologiei:

- identificarea resurselor naturale de bază, cu valenţe turistice;

- identificarea resurselor culturale, cu valenţe turistice;

- stabilirea cererii turistice viitoare şi compararea acesteia cu capacităţile ofertei de a o

asigura;

- realizarea unei bănci de date şi a unei monitorizări prin indicatori specifici care să

evidenţieze noile oportunităţi şi să sprijine noile decizii de planificare şi dezvoltare a industriei

turistice în condiţiile protejării mediului;

- utilizarea tehnologiilor performante pentru proiectarea unui turism receptiv la

problemele mediului ambiant, cu aplicarea unor soluţii arhitecturale, de inginerie a construcţiilor

şi de dotare a acestora, fără afectarea mediului şi în conformitate cu specificul fiecărei zone;

- asigurarea unui management tehnic şi practic al circulaţiei turistice pentru protejarea

echilibrului ecologic şi evitarea degradării mediului

3. În domeniul economico-financiar:

- includerea costului de mediu în încasările percepute pentru activităţi turistice, în ideea

că poluatorul trebuie să suporte anumite taxe legate de formele de poluare, prin care să

contribuie indirect la conservarea mediului ambiant;

- elaborarea unor rapoarte privind gradul de implementare a proiectelor propuse (la

nivel internaţional, naţional, regional), a unor acţiuni întreprinse şi a schimbărilor legate de

adaptarea la cerinţele de mediu ale industriei turistice;

- utilizarea influenţei pieţei interne şi internaţionale pentru identificarea de noi pieţe

turistice, cu respectarea cerinţelor de mediu şi realizarea de parteneriate comune pentru punerea

în practică a noului concept de ecoturism - element de susţinere a turismului durabil;

- obţinerea de beneficii din marketingul de mediu, prin dezvoltarea şi vânzarea unor

produse turistice compatibile cu valoarea acestora.

4. În domeniul comunicării şi formării:

- realizarea unei atitudini deschise în rândul angajaţilor firmelor de turism şi a

populaţiei locale faţă de problemele de mediu;

- elaborarea codurilor de practică pentru industria turistică, a standardelor pentru

creditul de mediu, în vederea atenuării impactelor;

- influenţarea cererii turistice şi a motivaţiilor de călătorie, prin lărgirea ofertei şi a

unei mai bune informări a turiştilor, prin aplicarea codurilor de etică turistică;

70

- evaluarea rezultatelor pozitive din trecut, în vederea stabilirii de noi propuneri de

dezvoltare durabilă, cu transmiterea proiectelor şi experienţelor pozitive prin intermediul

organismelor naţionale şi internaţionale.

5. Alte aspecte:

- practicarea unei educaţii active de protecţie şi în alte sectoare care beneficiază de

resursele naturale şi culturale ale industriei turistice, cu înţelegerea şi a problemelor de mediu;

- stabilirea de relaţii de colaborare cu alte sectoare de activitate implicate în protecţia

mediului (silvicultura, agricultura, planificare regională etc);

- realizarea de modele şi proiecte care să sprijine dezvoltarea durabilă a turismului, cu

prezentarea modelelor şi posibilităţilor de aplicare.

7.4. Indicatorii capacităţilor de suport pentru turism

Ca urmare a dezvoltării ştiinţei mediului ambiant, a creşterii volumului de informaţii privind

ştiinţele economice şi sociale, a aprofundării cercetării în aceste domenii de activitate, conexiunile

acestora cu industria turistică au condus la delimitarea următoarelor tipuri-capacitate de suport pentru

turism:

- Capacitatea ecologică face referire la stabilirea acelui nivel de dezvoltare a

structurilor şi activităţilor turistice fără a afecta puternic mediul ambiant, prin procesul de

degradare a componentelor acestuia. Se au în vedere componentele naturale (aer, apă, sol,

vegetaţie, faună) şi procesul de producţie şi refacere economică, care să nu implice costuri de

investiţii deosebite, determinate de degradarea unor destinaţii turistice;

- Capacitatea fizică are rol esenţial în stabilirea nivelului de saturaţie pe care îl pot

atinge activităţile turistice, dincolo de care încep să aparii probleme legate de mediu. Dezvoltarea

ascendentă a turismului, manifestata în ultimele decenii, ridică problema apariţiei multor forme

de poluare (de litoral, a zonelor montane etc). Protejarea componentelor fizice ale teritoriului se

poate face prin investiţii în tehnologie performantă şi printr-o prestare de ridicat nivel calitativ al

serviciilor turistice;

- Capacitatea social-receptivă vizează importanţa în păstrarea unor bune relaţii între

gazde (populaţia autohtonă) şi vizitatori (turişti). Din momentul în care populaţia locală constată

că activităţile turistice contribuie şi degradarea mediului natural şi cultural, pot apărea din partea

acesteia reacţii ostile, de respingere, înregistrându-se totodată o diminuare a pragului de

toleranţă. Pentru evitarea unor astfel de situaţii, dezvoltarea unei zone sau localităţi turistice

trebuie să ţină cont de modul tradiţional de viaţă al locuitorilor, de obiceiurile acestora etc;

- Capacitatea economică pune în evidenţă valorificarea tuturor resurselor prezente,

prin activităţi turistice şi reprezintă capacitatea de menţinere a funcţiei turistice a unui teritoriu

71

dat. Eficienţa exploatării se măsoară prin raportul dintre costuri şi beneficii, iar ponderea

beneficiilor poate fi mărită prin utilizarea unor tehnologii performante. Nivelul costurilor este dat

şi de "valoarea calitativă şi cantitativă a resurselor (naturale, culturale, forţa de muncă,

infrastructura generală etc);

- Capacitatea psihologică este legată de percepţia negativă a turiştilor faţă de destinaţia

turistică, în urma degradărilor de mediu sau a atitudinii neadecvate a populaţiei autohtone.

Acest concept este ataşat susţinerii motivaţiilor turistice pentru o anumită destinaţie şi

menţinerii satisfacţiei lor personale. Aplicarea acestuia este condiţionată şi de calitatea activităţii

manageriale care poate determina, în final, fidelizarea cererii.

Toate aceste tipuri de capacităţi de suport, aflate în strânsă legătură cu activităţile

turistice, determină limita tangibilă sau netangibilă, măsurabilă sau nemăsurabilă, a unui spaţiu

care deţine sau căruia i se poate atribui o funcţie turistică.

Deşi aceşti indicatori de capacitate nu oferă o formulă standard, ca urmare a faptului că

unele componente ale cadrului natural sau cultural sunt dificil de cuantificat prin serii de date

statistico-matematice, totuşi aceste concepte de suport ne dau măsura dezvoltării durabile a

turismului. în acelaşi timp, tipurile de capacităţi de suport indică şi măsura nivelului la care poate

ajunge impactul turismului asupra mediului, dând posibilitatea de a identifica căile de reducere a

degradărilor produse de circulaţia şi activităţile turistice.

7.5. Principalele acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului

turistic

Protecţia şi conservarea potenţialului turistic şi a mediului se conturează ca o activitate

distinctă, având probleme specifice, care solicită colaborarea specialiştilor din domenii variate.

Această acţiune poate avea o eficienţă satisfăcătoare, numai în condiţiile asigurării unui cadru de

desfăşurare juridico-administrativ adecvat, care impune organizarea administrativă, existenţa unor

resurse economice, un suport legislativ eficient şi o susţinută activitate de educaţie cetăţenească.

Pe plan internaţional, ţări cu vechi tradiţii turistice adoptă o planificare turistică la nivel

naţional fundamentată pe aspectul protejării resurselor turistice proprii. în vederea dezvoltării unui

turism durabil, ele au luat în calcul trei obiective principale:

- economic - esenţial în identificarea, valorificarea şi creşterea gradului de exploatare a

resurselor turistice;

- social - deosebit prin permanentizarea populaţiei, creşterea gradului de ocupare a forţei

de muncă, susţinerea practicării unor meseni tradiţionale şi atragerea populaţiei în practica

turismului;

- ecologic - important pentru evitarea degradării, a poluării mediului şi asigurarea unei

72

exploatări echilibrate şi pe termen lung a resurselor turistice.

În concordanţă cu aceste cerinţe, a apărut necesitatea elaborării şi adoptării unor planuri

naţionale de dezvoltare a turismului, menite să permită conjugarea experienţei şi poziţiilor

principalilor agenţi economici: administraţie publică, organizaţiile patronale, asociaţii şi organizaţii

profesionale, sociale, sindicale, specialişti în cercetarea de profil etc.

Planurile de dezvoltare turistică care au Ia bază prognoze pe termen lung, globale, pe

forme de turism, în concordanţă cu tendinţele pieţelor externe şi planuri concrete, realizate pe termen

mediu (patru-cinci ani) sau scurt (unu-trei ani), elaborate pe regiuni, zone sau forme de turism, sunt

fundamentate pe standardele şi normele europene privind exploatarea resurselor turistice,

dezvoltarea şi modernizarea structurilor şi serviciilor turistice.

Elaborarea prognozelor şi a planurilor de dezvoltare turistică reprezintă principalul punct

de susţinere a strategiei de realizare a unui turism durabil care presupune, între altele:

- conservarea resurselor turistice naturale şi antropice în scopul unei utilizări continue

şi în perioada viitoare;

- creşterea nivelului de trai al comunităţilor locale;

- mai buna cunoaştere şi conştientizare, atât de populaţia locală, cât şi de vizitatori, a

ideii de conservare a mediului.

Planificarea turismului reprezintă o formă de control al viitorului, legat de strategia de

planificare a mediului. Planificarea ecologică presupune supravegherea şi analiza tuturor

elementelor de mediu, în scopul determinării celor mai adecvate modele de dezvoltare şi

amenajare teritorială.

Principalele prognoze şi planuri de dezvoltare la nivel naţional au rol orientativ, de

informare şi estimare a perspectivelor viitorului. Prin sprijinul direct al statului se poate aprecia

cadrul general de protecţie a resurselor, de stabilire a regimului de exploatare sau de realizare a

unor investiţii deosebite.

Planurile pe termen mediu şi scurt sunt benefice, îndeosebi pentru sprijinirea

dezvoltării-locale şi regionale.

Practic, legat de specificul potenţialului turistic al României, principalele acţiuni ce

vizează protejarea şi conservarea mediului şi a resurselor turistice se concretizează în adoptarea

următoarelor măsuri:

- exploatarea ştiinţifică, raţională a resurselor turistice, astfel încât ritmul de exploatare

a acestora să nu depăşească ritmul lor de reciclare şi regenerare, iar intensitatea relaţiilor directe

sau indirecte ale turismului cu factorii de mediu să nu depăşească limitele capacităţii de

suport ale acestora;

- valorificarea în turism a resurselor cu valenţe turistice să fie soluţionată în contextul

73

valorificării tuturor resurselor naturale şi a protecţiei mediului ambiant, pe baza studiilor de

amenajare teritorială, componente ale planului de amenajare ştiinţifică, raţională şi eficientă a

teritoriului - instrument principal al organelor de decizie locale;

- amenajarea şi organizarea adecvată şi la nivel superior a zonelor, traseelor şi

obiectivelor de interes turistic;

- organizarea şi exploatarea turistică raţională a parcurilor naţionale şi rezervaţiilor

naturale, cu asigurarea protecţiei lor. În mod similar se va proceda şi la amenajarea, pentru

vizitare şi exploatare, a peşterilor, ca obiective de atracţie deosebită, menite să îmbogăţească şi

să diversifice oferta turistică românească cu noi produse turistice;

- organizarea corespunzătoare a zonelor montane, pentru dezvoltarea în

perspectivă a turismului de munte, prin localizarea tuturor peisajelor atractive şi a

domeniilor schiabile, menite să ofere baza de proiectare a amenajărilor turistice

viitoare (poteci, marcaje, condiţii de accesibilitate în porţiunile mai dificile, amenajarea

unor puncte de belvedere, dotări pentru practicarea sporturilor de iarnă, cabane şi refugii

montane, instalaţii de transport pe cablu etc.) în condiţii de conservare şi replantare a

pădurilor;

- realizarea de amenajări cu caracter turistic în zone, localităţi şi pe trasee

turistice, menite care să asigure o echipare turistică adecvată unui turism competitiv şi

ecologic;

- dezvoltarea unei conştiinţe ecologice în rândul populaţiei şi a sentimentului

de dragoste şi respect pentru natură, pentru locuri istorice şi monumente de artă şi

arhitectură create de-a lungul timpurilor. Aceasta se poate realiza printr-o susţinută

acţiune de educaţie cu privire la mediu şi la potenţialul turistic, acţiune ce trebuie

întreprinsă ia nivelul întregii ţări, prin insuflarea unei atitudini de respect şi comportament

responsabil faţă de resursele naturale, în vederea ocrotirii lor.

Educaţia ecologică pentru ocrotirea naturii şi a potenţialului turistic trebuie să

aibă caracter permanent, să debuteze încă din perioada copilăriei şi să fie consolidată în

instituţiile de învăţământ de toate genurile şi gradele. Ulterior, ea se poate perfecţiona prin

intermediul mass-media în cadrul unor cercuri de "prieteni ai naturii", prin diverse publicaţii

de specialitate sau de către ghizi şi însoţitori, pe perioada desfăşurării unor excursii etc.

74

CAPITOLULVIII ROMÂNIA CA DESTINAŢIE TURISTICĂ –

ANALIZA S.W.O.T.

Pentru a se putea propune o strategie de relansare a turismului internaţional al

României este necesară o analiză a situaţiei actuale a României, ca destinaţie turistică

internaţională din perspectivă de marketing, pentru a putea identifica zonele de acţiune şi

modalităţile de intervenţie.

Analiza SWOT reprezintă o sinteză a auditului de marketing care prezintă punctele forte

şi cele slabe ale organizaţiei, precum şi oportunităţile şi ameninţările mediului extern. Se

realizează astfel o listă a caracteristicilor pozitive şi negative ale organizaţiei analizate, care o

diferenţiază de organizaţiile concurente. În realizarea analizei SWOT, România trebuie privită

ca o destinaţie turistică unitară care deţine atât puncte slabe, cât şi puncte forte şi care

acţionează pe o piaţă în mişcare, beneficiind de oportunităţi, dar lovindu-se şi de ameninţările

inerente unei pieţe imperfecte.

8.1 Puncte forte. Puncte slabe

Acestea ţin în primul rând de capacitatea de organizare a ţării, de resursele de care

dispune şi sunt o caracteristică a mediului intern. Cea mai bună soluţie de promovare este

susţinerea punctelor forte şi diminuarea punctelor slabe.

8.1.1 Puncte forte

După o analiză a resurselor turistice româneşti am decis că principalele puncte tari

sunt următoarele: potenţialul natural, potenţialul antropic, dezvoltarea şi diversificarea

capacităţii de cazare şi alimentaţie, posibilitatea de a crea noi produse turistice, potenţialul

balnear. Iată care sunt argumentele noastre în acest sens.

Potenţialul natural

Diversitatea cadrului natural oferă premisele unei dezvoltări viitoare a turismului

asigurând totodată şi substratul pentru o varietate de forme de turism. Prin varietatea formelor de

relief: munţi, podişuri, litoral, câmpii, deltă, România se situează printre cele mai frumoase şi

apreciate destinaţii ale Europei.

Munţii Carpaţi reprezintă o componentă importantă a reliefului, acoperind circa 35%

din teritoriul ţării. Chiar dacă nu au altitudinile Alpilor, Carpaţii au câteva particularităţi care îi

deosebesc de ceilalţi munţi ai Europei (Alpi, Pirinei, Tatra):

• diversitatea peisagistică - asociată structurilor geologice şi alternanţei tipurilor de

relief: peisaje alpine (Făgăraş, Retezat, Rodnei, Parâng), peisaje carstice (Aninei, Bihor-

Vlădeasa, Mehedinţi, Cernei), abrupturi calcaroase (Piatra Craiului), chei şi defilee (Bicazului,

75

Olteţului, Turzii, Oltului, Jiului, Dunării);

• accesibilitate - datorită poziţiei centrale, configuraţiei, numeroaselor văi şi defilee,

dar şi datorită altitudinii mai reduse;

• potenţialul speologic bogat: peste 10000 de peşteri (care situează România pe locul

3 în Europa), dintre care unele au o valoare ştiinţifică excepţională;

• complexitate - varietatea formelor de relief, o bogată reţea hidrografică, fond

cinegetic, domeniu schiabil, aşezări umane.

Zona dealurilor subcarpatice şi a podişurilor este deosebit de interesantă prin bogăţia

şi varietatea resurselor balneare. In România există factori naturali de cură, de o mare diversitate

(ape minerale şi termale, lacuri terapeutice, nămoluri terapeutice, emanaţii de gaze terapeutice de

tipul mofetelor, saline, aeroionizarea predominant negativă), în peste 200 de localităţi, situând

România pe unul din primele locuri în Europa.

Zona de câmpie nu prezintă resurse deosebite, dar se poate folosi în interes turistic prin

arealul forestier, fondul cinegetic şi piscicol şi prin resursele balneare (lacuri sărate, nămoluri,

ape minerale).

Litoralul (cu 245 km de plajă) se deosebeşte de oferta altor ţări printr-o serie de

caracteristici:

• orientarea spre est şi sud-est;

• coborârea în mare cu o pantă lină;

• calitatea nisipului;

• lăţimea plajei.

Delta Dunării reprezintă una dintre cele mai complexe zone turistice din România

şi una dintre marile atracţii ale ţării datorită unicităţii ei în zona europeană. Cele mai importante

atracţii ale Deltei sunt:

• plajele întinse în zona litorală (Sulina, Petrişor);

• dunele de nisip (Caraorman, Săraturile);

• vegetaţia de mare varietate (codrii de stejar-Letea, Cărorman, zăvoaie de plută şi

sălcii uriaşe, stufărişuri, specii rare), cuprinzând peste 1150 de specii de plante;

• fauna piscicolă şi ornitologică (peste 300 de specii de păsări şi circa 150 de specii

de peşti);

• fond cinegetic şi piscicol.

Hidrografia cuprinde o vastă reţea de râuri, numeroase lacuri de diferite tipuri (glaciar,

carstic, vulcanic, de baraj natural) şi o mare varietate de ape subterane.

Clima contribuie prin valorile de temperatură, regimul eolian şi pluviometric, gradul

de nebulozitate la crearea ambianţei favorabile călătoriilor, dar constituie şi un motiv special

76

de deplasare prin calitatea de factor de cură (climat excitant-solicitant în zonele de litoral,

sedativ în zonele de deal şi podiş, tonic-stimulent în zonele montane).

Vegetaţia constituie componenta esenţială pentru cercetarea ştiinţifică şi pentru

organizarea de parcuri naturale ca destinaţii de vacanţă. Trebuie totodată menţionate şi plantele

medicinale care constituie un factor natural de cură (fitoterapia) foarte apreciat.

Fauna - România dispune de circa 3600 de specii, dintre care unele au o însemnătate

cinegetică deosebită (ursul brun, cerbul, râsul, cocoşul de munte, raţa sălbatică). Bogăţia faunei

şi fondul cinegetic deosebit prezintă interes pentru turismul de vânătoare şi pescuit sportiv, dar şi

pentru turismul ştiinţific.

Potenţialul antropic

România dispune de un bogat şi diversificat potenţial antropic, rezultat al istoriei de

peste 2000 de ani pe aceste meleaguri, dar şi al factorilor politici care au influenţat

dezvoltarea ţării. Printre cele mai interesante resurse ale potenţialului antropic se numără:

Vestigiile arheologice:

• cetăţile greceşti de pe ţărmul Mării Negre: Histria, Tomis, Callatis;

• cetăţile dacice din Munţii Orăştiei: Sarmisezetusa, Costeşti;

• cetăţile romane: Drobeta, Apullum, Napoca;

• cetăţile medievale din epoca timpurie: Biharia, Severin sau din epoca modernă:

Neamţ, Suceava, Sighişoara, Alba-Iulia, Bucureşti.

Monumentele istorice, de artă şi arhitectură:

• mănăstirile cu fresce exterioare din Bucovina: Voroneţ, Humor, Suceviţa,

Moldoviţa, Arbore;

• bisericile din lemn din Maramureş: Bogdan-Voda, Surdeşti, Botiza, Ieud;

• bisericile şi cetăţile ţărăneşti fortificate din Transilvania: Răşinari, Biertan, Cristian

sau din Oltenia: Cula lui Tudor Vladimirescu de la Cerneţi, Cula Greceanu de la Măldărăşti;

• castele şi palate: Bran, Mogoşoaia, Hunedoara, Peleş, Cotroceni;

• edificii religioase, monumente şi statui: catedrala romano- catolică din Alba-Iulia,

biserica Sf. Trei Ierarhi - Iaşi, Biserica Neagră - Braşov, biserica Stavropoleos - Bucureşti,

biserica Mănăstirii Curtea de Argeş, moscheea din Constanţa, Turnul Chindiei -

Târgovişte, Arcul de Triumf - Bucureşti, Ansamblul sculptural C. Brâncuşi - Tg. Jiu.

Instituţiile şi evenimentele cultural-artistice:

• edificiile unor instituţii culturale: Atheneul Român, Palatul Culturii-Iaşi, Casa

Sfatului- Braşov;

• reţeaua de muzee şi case memoriale: peste 450 de muzee şi circa 1000 de case

memoriale de interes local, naţional sau internaţional;

77

• evenimente culturale: festivaluri muzicale (G. Enescu, Mamaia, Cerbul de Aur), ale

filmului, târguri, serbări (Serbările zăpezii, Serbările mării).

Arta şi tradiţia populară:

• arhitectura şi tehnica populară;

• creaţia artistică: producţia meşteşugărească şi de artizanat (Horezu, Corund,

Marginea, Vama - centre de ceramică), muzica, dansul, portul (ţara Moţilor, ţara Zarândului, ţara

Maramureşului), creaţia literară;

• manifestări tradiţionale: Sâmbra Oilor, târgul de fete, Festivalul Narciselor, Cocoşul

de Horez.

Pot constitui resurse antropice şi o serie de obiective economice: amenajări

hidroenergetice (baraje, lacuri de acumulare, centrale hidroenergetice), canale de navigaţie şi ecluze,

drumuri transmontane înalte (Transfăgărăşan), defilee (Jiului, Oltului, Dunării), precum şi

localităţile urbane sau rurale pentru arhitectura specifică, cultură, civilizaţie.

Dezvoltarea şi diversificarea capacităţii de cazare şi alimentaţie

Diversificarea capacităţii de cazare s-a realizat prin apariţia unor noi tipuri de unităţi de

cazare, precum pensiunile turistice (numărul acestora a crescut de la 16 unităţi în 1993 la 492

unităţi în 2002), pensiunile agroturistice (de la 61 unităţi în 1996 la 461 unităţi în 2002),

hostelurile (11 unităţi în 2002), spaţii de cazare pe nave (6 unităţi în 2002), dar şi prin dezvoltarea

unui segment hotelier de lux (4-5 stele).

Acesta s-a dezvoltat prin intrarea pe piaţa din România, prin contracte de

management sau de franciză, a unor mari lanţuri hoteliere internaţionale precum: Sofitel, Hilton,

Howard Johnson, Marriott, dar şi prin proiecte de investiţii autohtone: Club Scandinavia din

Mamaia, Complexul Europa şi hotelul Astoria din Eforie Nord. Se remarcă o tendinţă tot mai

accentuată de dezvoltare a segmentului de 2-3 stele la nivel urban prin apariţia multor unităţi

de primire de dimensiuni mici, adresate în special turismului de afaceri. Acestea sunt investiţii

noi care oferă o alternativă, din ce în ce mai căutată, la hotelurile de mari dimensiuni.

Dezvoltarea unităţilor de alimentaţie s-a realizat atât pe baza dezvoltării unităţilor

de cazare, dar mai ales prin realizarea unor noi unităţi care vin să acopere cererea rezidenţilor

din localităţile de reşedinţă. S-au dezvoltat atât lanţurile de alimentaţie rapidă (McDonald's,

SpringTime, PizzaHut), în special în marile oraşe ale ţării, dar şi restaurantele clasice, restaurantele

cu specific naţional (italienesc, francez, german, indian, chinez), cât şi cele specializate (restaurante

vânătoreşti, pescăreşti, rotiserii, pensiuni) care oferă o gamă sortimentală variată şi care tentează

prin noutate.

Crearea de noi produse turistice

În ultimii ani, România a avut o prezenţă mai activă pe pieţele internaţionale prin

78

dezvoltarea unor produse turistice naţionale pentru mai multe categorii de turişti: România ţara

Vinurilor, Dracula, Croaziere pe Dunăre, SuperSki în Carpaţi, Agroturism în România. Aceste

programe turistice, la nivel naţional, au fost promovate la manifestările internaţionale de profil

pentru diferite segmente de clientelă, dar fără evidenţierea clară a unuia dintre ele la care

celelalte să fie considerate adiacente.

Este un prim pas pe care România l-a făcut pentru recâştigarea pieţelor internaţionale,

pas care va trebui susţinut de politica turistică internă referitoare la modernizarea unităţilor de

primire turistică, la susţinerea investiţiilor în turism şi chiar la coordonarea activităţii turistice la

nivel guvernamental.

Potenţialul balnear

Potenţialul balnear, chiar dacă a fost amintit în cadrul potenţialului natural - zona

dealurilor şi podişurilor, merită o atenţie deosebită atât datorită factorilor de cură (unii dintre

ei unici în Europa), cât şi datorită bazei tehnico-materiale aferente.

România dispune de un potenţial balnear unic în zona Europei; au fost identificate peste 200

localităţi cu factori naturali de cură de o mare diversitate.

Într-o clasificare succintă, factorii naturali de cură se împart astfel:

Ape:

• oligominerale (termale, mezotermale, reci) cu o concentraţie mai mică de 1 g/litru;

• carbogazoase (>1 g/litru);

• alcaline (>lg NaCo2litru): Poiana Negri, Bodoc, Borsec, Zizin, Slănic Moldova,

Sângeorz Băi, Covasna;

• alcalino-feroase (CO2, Ca, Mg): Borsec, Lipova, Biborţeni, Zizin;

• feruginoase (>10mg Fe/litru): Covasna, Braşov, Vatra Dornei, Buziaş;

• arsenicale (>0,7mg arsenic/litru): Covasna, Salu Dornei;

• clorurate-sodice (>lgNaCl/litru): Băile Herculane, Malnaş Băi;

• iodurate (>lmg iod/litru): Govora, Bazna;

• sulfuroase (>lmg sulf/litru): Băile Herculane, Pucioasa, Călimăneşti;

• sulfatate: Amara, Vatra de jos;

• radioactive (~10-7 sare de uraniu/litru): Băile Herculane, Borsec.

Nămoluri terapeutice:

• sapropelice (sulfuroase);

• nămoluri minerale de izvor: Carpaţii Orientali;

• nămoluri de turbă: Poiana Stampei, Borsec, Tuşnad, Semenic.

Emanaţii naturale de gaze terapeutice:

• CO2: Munţii Oaş, Călimani, Harghita;

79

• hidrogen sulfurat (unic în lume): Şugag Băi, Sântimbru Băi.

Salinele: Slănic Prahova, Tg. Ocna, Praid, Turda şi Cacica.

Lacuri terapeutice: Ocna Şugatag, Bazna, Ocna Dej, Lacul Mangalia, Lacul Sărat,

Sovata.

Bioclimatul, care poate fi: excitant în zonele de câmpie şi litoral, sedativ în zonele de

deal şi podiş şi tonico-stimulent în zonele montane.

Cu ajutorul acestor factori naturali de cură se pot trata o gamă largă de afecţiuni:

reumatism, boli ale aparatului locomotor, boli ale sistemului nervos central, boli respiratorii,

dermatologice, boli ale sistemului renal, afecţiuni ORL (sinuzite, laringite), ale aparatului

respirator (bronşite, astm), afecţiuni neurologice, endocrinologice, boli profesionale, afecţiuni

cardiovasculare (tensiune arterială, cardiopatie ischemică, stări post infarct), reumatism, afecţiuni

ale sistemului neurolocomotor, boli ale sistemului digestiv, boli de nutriţie, hepato-biliare,

renale, de metabolism (diabet, obezitate), astenii, afecţiuni dermatologice.

Turismul balnear are şansa să-şi recâştige locul pe care-1 deţinea înainte de 1989 prin

investiţii în dezvoltarea şi modernizarea bazei de tratament şi diversificarea procedurilor

folosite. Una dintre problemele de care se loveau staţiunile de tratament era legată de

personalul medical; problema a fost rezolvată şi societăţile de turism balnear au dreptul de a-şi

angaja personal medical propriu şi de a încheia contracte cu casele de asigurări, dar şi de a

presta servicii medicale.

8.1.2 Puncte slabe

În dezacord cu nivelul aşteptărilor clientelei turistice considerăm a fi:

Slaba dezvoltare a serviciilor oferite turiştilor se face simţită mai ales în zonele

rurale. Dacă în marile oraşe ale ţării există modalităţi diverse de petrecere a timpului liber:

cinematografe, baruri, cluburi, săli şi terenuri de sport, discoteci, cazinouri, oferte pentru excursii

la obiective din zonă, în oraşele mai mici sau staţiunile turistice, aceste servicii se regăsesc

doar parţial. Este un punct slab, care odată eliminat va dezvolta mai ales industriile conexe,

asigurând o dezvoltare armonioasă a zonelor turistice.

Lipsa unei infrastructuri la nivel cât mai apropiat de cel european reprezintă unul dintre

punctele slabe ale României, un dezavantaj al ţării nu numai la nivelul turismului, dar şi la

nivelul investiţiilor generale în alte sectoare de activitate.

Lungimea totală a reţelei drumurilor publice din România este de 78.836 km (din care

25,3% sunt drumuri publice modernizate), distribuţia acestora fiind relativ uniformă pe întreg

teritoriul ţării, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov. Aceasta dispune de o densitate mai mare a

drumurilor publice, aproape jumătate dintre acestea fiind modernizate. Deşi în perioada 1995-

80

2002 reţeaua drumurilor publice modernizate din România a înregistrat creşteri, densitatea

drumurilor publice (33 km/100 km2) continuă să fie foarte scăzută comparativ cu media ţărilor

UE (116 km/100 km2).

Tabel nr. 4: Reţeaua de drumuri publice din România, în perioada 1995-2002

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

Lungimea reţelei de

drumuri publice (km)

72859 73160 73161 73260 73435 78479 78492 78896

Lungimea reţelei de

drumuri publice

modernizate (km)

17608 17716 17813 18031 18084 19418 19868 19958

Densitatea

drumurilor publice

(km/100 km2)

30,6 30,7 30,7 30,7 30,8 32,9 32,9 33,0

Sursa: Anuarul Statistic al României 2002, Buletine Statistice INS 2003

Principalele oraşe ale României sunt legate printr-o reţea de aproximativ 20.000 km

de drum principal, incluzând aproape 1.000 km de şosea cu trei sau patru benzi de circulaţie şi

doar 160 km de autostradă. (prin inaugurarea în iunie 2004 a primului segment, în lungime de

55,7 km, al autostradei Bucureşti-Constanţa). În 2005 au fost inauguraţi alţi 92 km de

autostradă pe tronsoanele Lehliu-Drajna, Drajna-Feteşti şi Feteşti-Cernavodă, trebuind ca ultimul

tronson, Cernavodă-Constanţa, să fi fost finalizat până în anul 2006. Printre avantajele unei

autostrăzi se numără: capacitatea mare de circulaţie, viteză mare de deplasare de circa 120 km/h,

siguranţa sporită a traficului, crearea de noi locuri de muncă, accelerarea dezvoltării socio-

economice a regiunilor traversate, atu pentru integrarea europeană şi pentru turism.

Rapoartele organismelor financiare internaţionale sugerează că două treimi din reţea (în

jurul a 10.000 km) au ajuns în starea care necesită reparaţii urgente, iar aproape jumătate se

află în condiţii precare. Lipsa întreţinerii a aproape 2.000 de poduri a provocat alte probleme -

40% dintre acestea sunt sub nivelul de standardizare privind greutatea admisă, implicând

restricţii de greutate pentru autovehicule.

Starea drumurilor variază foarte mult pe teritoriul României, în vreme ce străzile

principale din oraşele mai mari şi principalele şosele care fac legătura între oraşe sunt într-o

stare acceptabilă până la bună, majoritatea celorlalte şosele sunt în stare proastă, sunt slab

iluminate, înguste şi deseori nu au benzi marcate. Multe şosele, în special în zonele rurale,

sunt folosite şi de pietoni, animale, biciclişti, căruţe trase de cai care sunt foarte greu de văzut, în

special noaptea. Circulaţia pe şosele poate să fie deosebit de periculoasă atunci când carosabilul

este umed sau acoperit cu zăpadă sau gheaţă. Aceasta este situaţia în special pe drumurile

81

montane.

Acest fapt a dus la devierea vehiculelor pe drumuri secundare, cauzând

congestionarea traficului şi creşterea concentraţiei poluanţilor, alături de scăderea siguranţei

circulaţiei. Reţeaua de drumuri judeţene şi locale se găseşte de asemenea într-o stare

proastă. Estimările arată că aproximativ 60% din lungimea drumurilor acoperite cu asfalt au

depăşit timpul de viaţă, în timp ce o treime se află într-un stadiu avansat de uzură. Site-ul oficial

al Ambasadei SUA în România apreciază astfel situaţia drumurilor din România:

• Siguranţa transportului public: Bună;

• Starea/Întreţinerea drumurilor în mediu urban: Acceptabilă;

• Starea/Întreţinerea drumurilor în mediu rural: Proastă;

• Posibilităţi de asistenţă tehnică/ambulantă pe şosea: Acceptabile.

Tabel nr. 4: Principalele zone în care se va investi în infrastructură

Faza Sector Lungime (km) Cost Bucureşti-Ploieşti 70 350

Centura Bucureşti Nord 50 250 Lugoj-Nădl ac 120 560

Comarnic- Braşov 65 319

Braşov-Sibiu 110 165

Comarnic-Braşov* 65 300

Centura Bucureşti Sud 40 112

Sibiu-Lugoj * 210 662

Bucureşti-Fundulea 26 48,4

Sursa: Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului

* construcţia celei de-a doua benzi pe fiecare sens.

În anul 2002 reţeaua de căi ferate din România avea 11.002 km de linii în exploatare,

din care 3.950 km (35,9%) sunt electrificaţi şi 2.965 km (26,9%) sunt linii duble. Reţeaua de căi

ferate şi-a diminuat lungimea cu 3,2% în 2002 faţă de 1995. Lungimea desfăşurată a

liniilor este de 22.298 km, clasând România pe locul 7 în Europa, după Germania, Franţa,

Italia, Spania, Polonia şi Ucraina. Densitatea căilor ferate în exploatare este de circa 46,2

km/1000 km2 de teritoriu, fiind în scădere faţă de anul 1997 şi aflându-se sub media ţărilor UE

(65km/1000 km2).

În România există 17 aeroporturi. Cele mai importante aeroporturi sunt Bucureşti

Otopeni (aproape 75% din traficul total), Bucureşti Băneasa (9,3%), Timişoara (5,2%) şi

Constanţa (2,2%). Aceste patru aeroporturi funcţionează sub autoritatea Ministerului

Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în timp ce celelalte 13 funcţionează sub autoritatea

Consiliilor Judeţene.

Cel mai important aeroport internaţional este Bucureşti-Otopeni (deschis în 1970), situat

82

la 18 km de Bucureşti (el a preluat zborurile externe de la vechiul aeroport civil de la

Băneasa). 15 oraşe au aeroporturi: Constanţa-Mihail Kogălniceanu, Timişoara, Arad, Sibiu,

Suceava (toate şi pentru trafic internaţional), Bacău, Baia Mare, Caransebeş, Cluj-Napoca,

Craiova, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureş, Tulcea.

Toate cele 17 aeroporturi sunt deschise traficului internaţional. In prezent, pe 9 din

aeroporturi se efectuează curse internaţionale în mod regulat.

Lipsa utilităţilor reprezintă un handicap în concurenţa cu alte state din regiune. Turiştii

străini veniţi în România doresc să beneficieze de condiţii de cazare rezonabile care să le

asigure un minim de confort. Există încă, în mileniul trei, într-o ţară care se pretinde a fi pe

deplin europeană, localităţi neelectrificate în zona munţilor Apuseni. La acestea se adaugă

lipsa unei alimentări curente cu apă, lipsa canalizării şi numărul mic de posturi telefonice din

localităţile rurale.

Toate acestea nu creează premisele unei dezvoltări adevărate a turismului rural, ci doar

impresia unei întoarceri în timp care poate distra turistul străin obişnuit cu facilităţile vieţii

moderne. Reţeaua de utilităţi (alimentare cu apă, cu gaze şi canalizare) este insuficient dezvoltată

în raport cu suprafaţa şi populaţia ţării, dar mai ales în comparaţie cu situaţia ţărilor dezvoltate

din Europa. Într-o abordare de ansamblu, situaţia utilităţilor în România se prezintă astfel:

Reţeaua de alimentare cu apă

■ 15,98 km reţea/100 km2 suprafaţă

■ 1,70 km reţea potabilă/1000 loc

Reţeaua de canalizare

■ 0,73 km reţea canalizare/1000 loc

Reţeaua de gaz metan

■ 0,96 km reţea gaz metan/1000 loc

■ 9,06 km reţea gaz metan/100 km2

Cultura şi turismul au o relaţie simbiotică. Lipsa investiţiilor pentru punerea în valoare a

resurselor culturale ale ţării va avea efecte negative asupra turiştilor, dar şi asupra populaţiei

rezidente. Arta şi meşteşugurile, dansurile, ritualurile, legendele riscă să fie uitate de către

generaţiile tinere, dar pot fi revitalizate atunci când turiştii îşi arată interesul asupra lor.

Monumentele şi obiectivele culturale pot fi valorificate prin utilizarea fondurilor provenite

tocmai din activitatea turistică. De fapt, aceste monumente abandonate suferă tocmai din

lipsa de vizitatori. Cultura şi turismul trebuie să se susţină reciproc şi să dezvolte o relaţie

susţinută de întrajutorare pe termen lung. Această cooperare se poate realiza prin implicarea

atât a sectorului guvernamental, cât şi a sectorului privat într-un parteneriat reciproc avantajos.

Ca promovare, România nu şi-a creat o imagine clară şi puternică pe piaţă

83

internaţională deoarece nu a adoptat o politică sistematică şi susţinută de atragere a turiştilor

străini. într-un an a fost promovat litoralul şi Dracula, în anul următor s-a promovat Delta Dunării

şi turismul rural, toate acestea creând o imagine confuză în mintea străinilor interesaţi de

România. Acţiunea de promovare trebuie să fie puternică şi concertată, să prezinte elementele

care ne diferenţiază de ţările din regiune, trebuie să prezinte un element unic de atracţie care să

stimuleze cât mai mulţi turişti străini să viziteze România. La fel cum Grecia este ţara

vacanţelor însorite, Ungaria este ţara tratamentelor balneare, Croaţia prezintă Mediterana „aşa

cum a fost odată", Portugalia este singura ţară din Europa cu ieşire numai la Oceanul Atlantic şi

România trebuie să găsească un element unic de atracţie în jurul căruia să graviteze celelalte

oferte turistice naţionale.

Din analiza punctelor forte şi slabe ale României se pot identifica direcţiile de acţiune pe

care va trebui să le urmeze strategia de relansare a turismului internaţional al României:

dezvoltarea infrastructurii generale,

dezvoltarea infrastructurii turistice,

crearea şi promovarea intensivă a unor produse turistice competitive care să

valorifice atât potenţialul antropic, cât şi cel natural,

îmbunătăţirea serviciilor oferite turiştilor,

crearea unei imagini coerente pe pieţele externe, imagine care trebuie să fie total

diferită de cea a concurenţilor direcţi: Ungaria, Bulgaria.

8.2 Oportunităţile şi ameninţările

Oportunităţile şi ameninţările, ţinând mai mult de mediul extern al ţării nu pot fi decât

anticipate şi susţinute sau prevenite prin măsuri de natură să maximizeze efectele benefice

şi să minimizeze rezultatele negative. Trebuie desfăşurată o analiză permanentă a evoluţiilor

economice, sociale şi politice din pieţele ţintă pentru a observa schimbările care apar, schimbări

care pot influenţa pozitiv sau negativ activitatea turistică internaţional-receptoare a

României.

8.2.1 Oportunităţi Prin poziţia geopolitică pe care o deţine în cadrul continentului, România beneficiază

de un mare avantaj faţă de ţările concurente. România se află la întretăierea celor mai importante

rute comerciale ale continentului: se găseşte la jumătatea distanţei între nordul şi sudul Europei,

precum şi pe drumul care leagă Europa de Vest de Asia. Acest avantaj se poate dezvolta din

perspectiva turismului de tranzit, cât şi din perspectiva turismului de odihnă şi relaxare prin

distanţele relativ reduse între România şi ţările vestice. Dezvoltarea unei infrastructuri rutiere

84

de nivel occidental va reduce timpul parcurs în condiţiile în care călătoriile rutiere deţin cea

mai importantă pondere în preferinţele de transport ale turiştilor străini sosiţi în Români. Dacă se

menţionează şi posibilitatea ca viitoarea conductă de petrol şi gaze naturale de la Marea Caspică

să tranziteze România se accentuează şi mai mult importanţa geopolitică a ţării în zona central-

europeană.

Intrarea României în NATO nu creează oportunităţi imediate aşa cum greşit se crede

de multe ori. Acest eveniment are o semnificaţie importantă atât pentru noi - ca stat - printr-o

despărţire clară de trecut, cât şi pentru noii aliaţi, prin afirmarea clară a valorilor democraţiei. Pentru

străini, aderarea României la NATO înseamnă siguranţă, stabilitate, înseamnă garanţia unei ţări

care, chiar în reconstrucţie economică, crede în valorile democraţiei mondiale şi ale cărei interese

sunt legate de interesele ţărilor aderante.

Generalul Wesley Clark, fostul conducător al trupelor americane din Irak, declară cu

prilejul unei vizite la Bucureşti: „Aderarea României la NATO va aduce miliarde şi miliarde

de dolari din investiţii străine, educaţie pentru mii de oameni şi zeci de mii de locuri de muncă,

o adevărată transformare în plan economic, militar şi cultural /.../ oamenii de afaceri

occidentali vor veni să investească în România, pentru că ştiu că acum investiţiile lor sunt în

siguranţă, dar şi pentru că vor putea participă la transformarea societăţii româneşti, astfel încât

aceasta să fie compatibilă cu cele din vest".

Din punct de vedere turistic, intrarea în NATO nu poate aduce beneficii imediate

decât prin amplasarea unor baze militare străine (americane) pe teritoriul României în zonele

de interes (litoral, Timişoara, Târgovişte), baze militare care vor aduce un important aport

valutar care, prin efectele induse, vor dezvolta mai multe ramuri ale economiei.

Siguranţa României, comparativ cu alte state europene receptoare de turişti, poate fi o

oportunitate care poate fi exploatată în condiţiile în care atentatele teroriste s-au făcut simţite şi

în ţări care, până nu demult, nu prezentau nici un fel de pericol. Printre ţările care s-au

confruntat cu astfel de atacuri se numără Turcia şi Spania, ambele fiind destinaţii importante

pentru turismul de litoral.

La 15 noiembrie 2003, în Turcia, la două sinagogi din Istanbul, au avut loc atentate cu

bombă, soldate cu 25 de morţi şi 300 de răniţi. La doar cinci zile, la consulatul britanic şi la

birourile băncii britanice HSBC, ambele situate pe malul european al Bosforului, au izbucnit alte

explozii sângeroase în care şi-au pierdut viaţa consulul britanic împreună cu alte 26 de

victime şi au fost rănite peste 450 de persoane. Conform administraţiei de la Ankara, atacul a

fost revendicat de gruparea Al Qaida şi de Frontul Islamic al Combatanţilor din Marele Orient

(IBDA) - o reţea turcă, înarmată, al cărei lider este condamnat la închisoare pe viaţă.

Aceste atentate au avut rezultate negative imediate nu numai asupra economiei Turciei.

85

Tranzacţiile lirei turceşti au fost suspendate, după ce moneda s-a devalorizat cu peste 7 procente,

imediat după explozii.

Tranzacţiile la bursa din Londra s-au prăbuşit imediat după aflarea veştii că atentatele

au vizat obiective britanice din metropola turcă. Vestea atentatelor a provocat şi scăderea

cotaţiilor la acţiunile firmelor de turism şi asigurări.

Investitorii au preferat să vândă aceste acţiuni şi să cumpere obligaţiuni sau aur. In

Germania, unde Turcia este una dintre cele mai bine vândute destinaţii turistice, acţiunile firmelor

de turism au scăzut cu aproape şase procente. O lovitură serioasă au primit şi companiile aeriene

şi cele hoteliere care au afaceri în Turcia. Analiştii spun că evenimente tragice ca cele de la

Instanbul nu vor avea un impact economic major în următoarele luni. Dacă se vor mai produce

noi atentate este foarte probabil ca o parte din fluxurile turistice către Turcia să se orienteze către

alte destinaţii considerate mai sigure.

Atentatele de la Madrid, din 11 martie 2004, soldate cu 199 de morţi şi 1.400 de răniţi, au

fost comise cu trei zile înainte de alegerile parlamentare din Spania şi sunt cele mai sângeroase

din istoria Spaniei moderne şi din Europa, după atentatul de la Lockerbie (Scoţia), care în 1988

s-a soldat cu 270 de morţi. Astfel, o ţară membră atât a UE, cât şi a NATO a fost lovită de un

atentat ale cărui efecte se vor extinde asupra tuturor ţărilor membre UE.

Atentatul de la Madrid a condus la scăderea ritmului de creştere economică a UE

datorită scăderii ponderilor cheltuielilor şi a creşterii economiilor. Printre cele mai afectate

sectoare ale economiei se numără aeronautica, turismul şi bunurile de lux, dar nu sunt excluse

scăderi nici în domeniul electrocasnicelor şi al autoturismelor. Printre experţii în domeniu se

număra şi Herve Goulletquer, coordonatorul pentru studii europene la Credit Lyonnais, care

afirma: „Nu trebuie să aşteptăm o reacţie patriotică precum în Statele Unite, unde americanii au

consumat în mod forţat pentru a susţine economia după atentate".

Valorificarea relaţiilor de cooperare în anumite domenii economice, cu anumite

ţări precum SUA şi China se pot extinde şi asupra turismului.

8.2.2 Ameninţări

Printre ameninţările cu care se poate confrunta România se numără şi deteriorarea

situaţiei economice a ţărilor Europei de Vest şi în special a marilor emiţători de turişti:

Germania, Marea Britanie, Olanda, Franţa, Italia, Austria la care se adaugă ameninţările unor

noi atentate teroriste (după cele din Turcia şi Spania), care vor contracta şi mai mult cererea

turistică. Raportul FMI evidenţiază slăbiciunea economiilor din zona euro în raport cu restul

lumii. Uniunea Europeană a înregistrat o tendinţă de creştere economică pe baza unei cereri

externe mai viguroase, consumul intern păstrându-se la un nivel foarte redus. Creşterea

86

consumului se lasă încă aşteptată, cu toate că rata şomajului dă semne de scădere. Însă

ultimii indicatori macroeconomici la nivelul UE menţin incertitudinea unei depăşiri clare a

perioadei de recesiune. Astfel, menţinerea consumului la un nivel scăzut, chiar în condiţiile unei

creşteri economice, nu este de natură să favorizeze călătoriile, ci mai degrabă investiţiile şi

aşteptarea unor momente mai prielnice.

Creşterea preţului petrolului pe plan internaţional va avea efecte negative şi asupra

fluxurilor turistice, prin creşterea preţului la biletele de avion datorită ponderii ridicate a

costurilor legate de combustibil în totalul costurilor de operare a unei companii aeriene. Preţul

petrolului influenţează şi situaţia economică a ţărilor emiţătoare de turişti, încetinind ritmul de

creştere economică cu efecte negative asupra consumului.

Dacă la condiţiile de incertitudine economică în care se găsesc majoritatea

economiilor din zona UE se adaugă şi perspectivele unor atentate teroriste sau reactivarea

unor focare de agitaţie din Balcani (Kosovo) este mai mult ca sigur că vom asista la o

menţinere constantă sau chiar o scădere a cererii turistice la nivel european. în condiţiile în care

toate ţările din regiune (Bulgaria, Ungaria, România, Turcia, Grecia) doresc o creştere a

fluxurilor internaţional-receptor, între ele se va manifesta o concurenţă acerbă din care

România poate ieşi dezavantajată datorită politicii turistice manifestate până în acest moment.

Globalizarea poate aduce, la rândul ei, pe lângă efectele pozitive legate de sporirea

investiţiilor, creşterea numărului de locuri de muncă şi efecte negative. Acestea din urmă se vor

resimţi mai ales în planul cultural prin deteriorarea, de dragul profiturilor mai mari, a obiceiurilor

şi a modului de viaţă tradiţional. Astfel, mâncărurile tradiţionale se vor adapta gusturilor

turiştilor, obiceiurile şi datinile populare vor fi în pericol de a deveni sinonime kitchului, iar

valorile culturale ale poporului se vor schimba după valorile culturii dominante, în prezent

cultura americană.

Spre exemplu, deşi avem o sărbătoare specifică dedicată îndrăgostiţilor

„Dragobetele" (24 februarie), sărbătorită de sute de ani în România, noi o înlocuim cu o

sărbătoare de import „Valentine's Day" (14 februarie), datorită profitului aferent: mici sau

mari cadouri între persoanele îndrăgostite, flori, petreceri. In tradiţia populară, acesta

sărbătoare îşi are originea în ciclurile naturii, mai ales în lumea păsărilor. Nu întâmplător,

pasărea era considerată una din cele mai vechi divinităţi ale naturii şi dragostei.

Acesta este unul dintre efectele negative ale globalizării, turistul fiind interesat nu

numai de resursele naturale şi antropice ale unei ţări, dar şi de aspecte ce ţin de valori culturale,

obiceiuri şi datini, sărbători specifice.

Prin combinarea celor patru elemente prezentate în analiza SWOT şi gruparea lor câte

două se pot obţine patru strategii:

87

• S-0 (Puncte tari-Oportunităţi): urmărirea oportunităţilor care se potrivesc cel mai

bine punctelor tari;

• W-0 (Puncte slabe-Oportunităţi): depăşirea punctelor slabe în urmărirea

oportunităţilor;

• S-T (Puncte tari-Ameninţări): identificarea modalităţilor de utilizare a punctelor

tari pentru a reduce vulnerabilitatea la ameninţările externe;

• W-T (Puncte slabe-Ameninţări): stabilirea unui plan defensiv pentru a preveni

situaţia când punctele slabe devin foarte vulnerabile la ameninţările externe.

Teste grilă 1. Între formele derivate de turism se include: b. Turismul internaţional receptor; c. Turismul internaţional emitent; d. Turismul intern; e. Turism internaţional. 2. După modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem: a. Turismul itinerant; b. Turismul de tranzit; c. Turismul social; d. Turismul mixt. 3. În funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii există: a. Turism pentru tineret; b. Turism de sejur; c. Turism de tranzit; d. Turism particular. 4. Teoria X se bazează pe următoarele aprecieri: a. în condiţiile vieţii industriale moderne, potenţialul uman este utilizat numai parţial; b. consumul de eforturi fizice şi intelectuale sunt tot atât de fireşti ca şi joaca şi odihna; c. în general, fiinţele umane manifestă aversiune faţă de muncă şi deci pe cît posibil vor evita să muncească; d. gradul de implicare faţă de obiectivele organizaţionale este proporţional cu mărimea recompenselor ce vor rezulta din realizarea lor.

5. Etimologic, cuvântul „turism” provine din:

a. termenul englez „tour” b. termenul francez „tour” c. termenul latin „turnus” d. termenul englez „tourism”

6. Turismul intern la nivelul unei ţări reprezintă:

a. rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară b. numărul tuturor celor care vizitează o ţară

88

c. vizitarea unei ţări date de către no-rezidenţi 7. După gradul de mobilitate al turistului, turismul poate fi:

a. turismul de sejur b. turismul social c. turismul de masă d. turism de mixt

8. Soldul pozitiv al “contului” călătorii poate contribui:

a. la reducerea deficitului balanţei de plăţi b. la dezechilibrarea balanţei de plăţi c. la reducerea excedentului balanţei de plăţi externe d. la creşterea deficitului balanţei de plăţi

9. Contul “călătorii” cu sold negativ contribuie la:

a. creşterea excedentului balanţei de plăţi b. creşterea încasărilor din sectorul terţiar al economie c. reducerea deficitului balanţei de plăţi d. dezechilibrarea balanţei de plăţi

10. Ministerul Turismului a luat fiinţă:

a. în anul 1971 b. în anul 1974 c. în anul 1990 d. în anul 1960

11. Riscul (atacurilor teroriste) asumat de turiştii care vin în România este:

a. Este zero b. foarte mare c. la fel ca şi în celelalte state europene d. foarte mic

12. Industria turistică este influenţată de mediul economic:

a. din punct de vedere al cererii , cât şi al ofertei; b. doar din punct de vedere al ofertei; c. doar din punctul de vedere al cererii; d. din punct de vedere a volumului de produse turistice consumate

13. Turismul este influenţat de o serie de factori de natură politică şi guvernamentală:

a. dezvoltarea bazei de date de consumatori în sistemele informatice de marketing b. schimbări în structura familiei şi reducerea natalităţii; c. orientarea partidelor de la guvernare d. sistemele de rezervare on-line

14. Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului nu are ca responsabilităţi:

a. modul în care turiştii respectă normele de poluare a peisajului turistic; b. monitorizarea factorilor ecologici; c. promovarea măsurilor stricte de protecţie a mediului înconjurător; d. reprezentarea Guvernului în relaţie cu organizaţii internaţionale de specialitate.

89

15. Calitatea mediului este afectată de:

a. factori obiectivi b. factori subiectivi c. factori derivaţi d. acţiunile unor categorii de turişti

16.Să se definească noţiunea de agenţie de turism şi să se precizeze în câte categorii se împart acestea. Agenţiile de turism private formează veriga de bază a instituţiilor care activează în industria turismului. Pot fi considerate ca agenţii de turism unităţile economice care dispun de mijloace de producţie şi fonduri circulante adecvate pentru conceperea şi prestarea de servicii în vederea satisfacerii cererii turistice.

Întreprinderile economice care activează în turism, se împart în două categorii principale: - firme turistice primare, care se consacră exclusiv sau preponderent activităţii de turism şi, în consecinţă, existenţa lor este direct dependentă de rezultatele economice ale acestei activităţi. - firmele secundare sau indirecte, a căror activitate principală de prestări de servicii are un caracter general, subordonată intereselor şi cerinţelor populaţiei locale, dar care într-o anumită măsură prestează şi servicii turistice.

17. Menţionaţi care sunt criteriile conform cărora cererea turistică se manifestă diferit de la un client la altul?

Cererea turistică se manifestă practic într-un număr infinit de variante, nuanţate de la un client potenţial la altul, în funcţie de:

- tipologia socioprofesională, familia şi forma de turism în care se desfăşoară călătoria turistică a clientului interesat;

- caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejurului, formele de transport, modalităţile de cazare etc);

- sursele financiare şi sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice în funcţie de structura serviciilor;

- motivaţiile clientelei şi preferinţele turiştilor pentru atracţiile oferite.

18. Să se definească conceptul de dezvoltare durabilă în turism.

Dezvoltarea durabilă este un proces care se desfăşoară fără a distruge sau a epuiza resursele, asigurând dezvoltarea acestora. Resursele trebuie valorificate într-un ritm identic cu cel de reînnoire a lor, renunţându-se la exploatare atunci când resursa se regenerează foarte lent, pentru a o înlocui cu alta cu mai mare putere de regenerare. Toate resursele trebuie exploatate în aşa fel, încât de ele să beneficieze şi generaţiile viitoare. 19. Care sunt principalele direcţii de urmat pentru relansarea turismului românesc la nivel internaţional?

Din analiza punctelor forte şi slabe ale României se pot identifica următoarele direcţiile de acţiune pe care va trebui să le urmeze strategia de relansare a turismului internaţional al României:

dezvoltarea infrastructurii generale,

90

dezvoltarea infrastructurii turistice, crearea şi promovarea intensivă a unor produse turistice competitive care să

valorifice atât potenţialul antropic, cât şi cel natural, îmbunătăţirea serviciilor oferite turiştilor, crearea unei imagini coerente pe pieţele externe, imagine care trebuie să fie total

diferită de cea a concurenţilor direcţi: Ungaria, Bulgaria.

20. Să se definească oferta turistică, şi să se precizeze de câte feluri este aceasta?

Oferta turistică este formată din ansamblul atracţiilor turistice care pot motiva vizitarea lor. Practic, oferta turistică a unei ţări (zone, staţiuni) cuprinde totalitatea elementelor care pot fi puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice.

Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice, oferta turistică poate fi: - primară, care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale - secundară, ce include ansamblul resurselor create de mâna omului (valori istorice,

arhitecturale, culturale, folclorice etc.). 21. Să se precizeze şi să se explice principalele tipologii de cerere turistică

În practica turistică, analiştii disting trei categorii principale de turişti,

- turişti pentru care constrângerile economice nu sunt de natură să influenţeze în sens restrictiv alegerea formulelor şi destinaţiilor de vacanţă şi care constituie categoria clientelei de "lux";

- turiştii "activi", care dispun de resursele financiare necesare sau sunt în căutarea unor resurse pentru a stabili un echilibru financiar între mijloacele lor economice şi cererile pentru călătoriile de vacanţă;

- turiştii "pasivi" (sau, după unii analişti, aşa-numiţii turişti "captivi"), ale căror aspiraţii pentru achiziţionarea produselor turistice nu depăşesc limitele condiţiilor lor economice.

Răspunsuri teste grilă: 1.d 2.d 3.d 4.c 5.a 6.a 7.a 8.a 9.d 10.a 11.d 12.a 13.d 14.a 15.d

91

BIBLIOGRAFIE Alexandru, D.,Neguţ, S.,Istrate, Geografia turismului, Bucureşti, Editura Academiei, Angelescu, C., Jula, D. Timpul liber – Condiţionări şi implicaţii

economice, Editura Economică, 1997. Bran, F. , Nistoreanu, P. Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti, 2000 Brown, R.L. Eco-economie, Bucureşti, Editura Tehnică, 2001 Cooper, C, Fletcher, J., Gilbert, D.,

Wanhill Tourism, Principies and Practice, Harlow, Longman, 1998

Cosmescu, I. Turismul - Fenomen complex contemporan, Bucureşti, Editura Economică, 1998

Cosmescu, L, Ilie, L Economia serviciilor, Sibiu, Editura Universităţii „Lucian Blaga", 1999

Diaconu Mihaela Turism prin Internet, Bucureşti, Editura Tribuna Economică, 2004

Emilian, R.(coord.) Iniţiere în managementul serviciilor, Bucureşti, Editura Expert, 2001

Ioncică, M. Economia serviciilor, Bucureşti, Editura Uranus, 2000

Ionescu, I. Turismul fenomen social economic şi cultural, Bucureşti, Editura Oscar Prinţ, 2000

Isachen, A. J.,Hamilton, B. C,Gylfason, Th.

Să înţelegem Economia de piaţă, Bucureşti, Editura Oscar Prinţ, 1992

Istrate, L,Bran, F.,Roşu, A. G. Economia turismului şi mediului înconjurător, Bucureşti, Editura Economică, 1996

Lanquar, R. Le tourisme internaţional, Paris, Presses Universitaires de France, 1989

Lupu, N. Hotelul - economie şi management, Bucureşti, Editura ALL Beck, 2002

Minciu, R. Economia Turismului, Bucureşti, Editura Uranus, 2001

Minciu, R., Economia şi tehnica serviciilor de alimentaţie publică şi turism, Bucureşti, Lito ASE, 1984

Neacşu, N Turismul şi dezvoltarea durabilă, Bucureşti, Editura Expert, 2000

Nedelea Al. Piaţa turistică, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2003

Nicolescu, R Serviciile în turism- alimentaţia publică, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1988

Nistoreanu, P Management în turism şi servicii, Bucureşti, Editura ASE, 2005

Nistoreanu, P. Ecoturism şi turism rural, Bucureşti, Editura ASE, 2003

Nistoreanu, P Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1999

Nistoreanu, P.,,Dinu, V.,Nedelea, Al. Producţia şi comercializarea serviciilor turistice Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2004

Niţă, L, Niţă, C-tin Piaţa turistică a României, Braşov, Editura Ecran Magazin, 2000

Snak, O. Economia şi organizarea turismului, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1975

92

Snak, O.,Baron, P.,Neacşu, N. Turismul în economia naţională, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1981

Stănciulescu, G. Economia Turismului, Bucureşti, Editura Expert, 2001

Stănciulescu, G. Tehnica operaţiunilor de turism, Bucureşti, Editura ALL Educaţional, 1998

Stănciulescu, G. (coord.) Managementul agenţiei de turism, Bucureşti, Editura ASE, 2002

Vellas,Fr., Becherel, L. Turismul - tendinţe şi previziuni, Bucureşti, Editura Walforth, 1994

* * * Colecţia Revistei de Comerţ, 2000-2004 * * * DEX, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996 www.abc-netmarketing.com www.amadeus.com www.cyberatas.com www. economia, ci www.ecotourisme2002.org

93