ECOLOGIE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

CURS 2

25 februarie 2013

INTRODUCERE

• din cuvintele grecești: oikos - casă și logos -

știință, "știința studierii habitatului„

• știință biologică, studiază interacțiunea dintre

organisme, plante și mediul în care ele

trăiesc

• analizează structura, funcția și productivitatea

sistemelor biologice supraindividuale

(populații, biocenoze) și a sistemelor mixte

(ecosisteme)

• a 2-a jumătate a sec. XX semnificația

termenului ecologie s-a lărgit peste sensul

restrâns din domeniul biologiei, devenind

sinonim pentru ideea de protecție a

mediului înconjurător.

• Se încearcă promovarea unei economii

ecologizate, unde principiile ecologice devin

și principii fundamentale în dezvoltare.

• se folosesc metode matematice pentru a

modela evoluția populațiilor,

metode fiziologice pentru a înțelege viața organismelor, metode geologice pentru a

descrie proprietățile solului, etc.

• principiul interacțiunii în lumea vie -Charles Darwin -

diferitele specii se influențează reciproc prin

activitățile lor și că de aceste interacțiuni reciproce

depinde succesul unei specii în lupta pentru

existență

• Denumirea de „ecologie” a fost introdusă de Ernst

Haeckel (1866), biolog și filozof german

• Populație - interpretat diferit :

• în demografia umană, populația este o grupare de organisme umane într-o zonă dată;

• în genetică o populație este un grup de indivizi din aceeași specie care se reproduc și care sunt izolați de alte asemenea grupări;

• în ecologia populației o populație este un grup de indivizi din aceeași specie care trăiesc pe același teritoriu și care au posibilitatea de a se reproduce între ei.

• Populațiile pot fi definite la scări spațiale diferite.

• O populație locală poate ocupa un habitat foarte mic (ex. băltoaca)

• O grupare de populații conectate prin dispersia indivizilor este numită metapopulație.

• Populațiile pot fi considerate la scara unei regiuni, insule, continente sau mări.

• o specie poate fi văzută ca o singura populație (speciile endemice).

Hypolimnas antevorta

• Problema majoră în ecologia populației

• a deriva caracteristicile populației din caracteristicile indivizilor

• a deriva procesele populaționale din procesele organismelor individuale.

• biocenoză ( gr. Koinosis - a împărți) reprezintă

un nivel supraindividual de organizare a materiei

vii și descrie totalitatea organismelor vii, vegetale (fitocenoză) și animale (zoocenoză)

care interacționează între ele

• Aceste organisme conviețuiesc într-un

anumit mediu sau sector

din biosferă (biotop), formând cu el un tot

• Biocenoza se caracterizează printr-o anumită

structură și funcționare dată de modelul

circulației materiei, energiei și informației.

• Biocenoza și mediul ei de viață (biotopul)

formează un tot unitar: ecosistemul, în cadrul

căruia ele sunt strâns corelate și intercondiționate dialectic

• Biocenoza -populația biotopului

• Biotopul- locul sau mediul, ocupat de

biocenoză.

• Știința care se ocupă cu studiul biocenozelor - biocenologie.

• Termenul de biocenoză a fost propus de Karl

Mobius în 1877.

• Între organismele unei biocenoze există numeroase relații de interdependență:

• intraspecifice: – de reproducere;

– de concurență;

• interspecifice: – de concurență;

– de cooperare;

– de parazitism;

– neutre.

• Caracteristicile biocenozei sunt:

• Diversitatea:nr. mare de specii, cu cât diversitatea este mai mare, cu atât biocenoza este mai stabilă.

• Dominanța:specia predominantă.

• Abundența:nr. de indivizi dintr-o biocenoză raportat la biomasă.

• Constanța:consecvența cu care o specie trăiește in biocenoză.

• Frecvența:raportul exprimat în procent dintre numărul de indivizi al unei probe și numărul total al probei.

• Conceptul de mediu înconjurător • Legea nr. 265/2006, Legea Protecţiei Mediului

defineşte mediul ca ansamblu de condiţii şi elemente naturale ale Terrei:

• A) Solul şi subsolul, apele de suprafaţă şi subterane; • B) Toate straturile atmosferice; • C) Toate materialele organice şi anorganice ca şi fiinţele

vii; • D) Sistemele naturale în interacţiune cuprinzând

elementele de la A la C, inclusiv valorile istorice, culturale şi estetice rezultate.

• Tipologia mediului după ştiinţa habitatului

• În prezent, sunt cunoscute diferite tipuri de mediu :

• mediu geochimic (chimismul scoarței terestre);

• mediu edafic (tipul de sol şi caracteristicile sale);

• mediu hidrologic (învelișul de apă al Terrei);

• mediu orografic (referitor la relief);

• mediu climatic (tipurile și subtipurile de climă);

• mediu biocenotic (formele de viaţă cu care organismul vine în contact);

• mediu biochimic (totalitatea compușilor metabolici eliminați de organismele vii in mediu);

• mediu geofizic (totalitatea forțelor fizice dependente de alcătuirea scoarței terestre) ;

• mediu cosmic (totalitatea forțelor fizice dependente de alcătuirea cosmosului).

• Ierarhia supraindividuală sau ecologică cuprinde: • individul • populaţia • biocenoza • biomul • biosfera.

• Noţiunea centrală a ecologiei, şi anume cea de ecosistem,

are doua componente de bază: biotopul şi biocenoza. • Introdus pentru prima dată în ştiinţă de botanistul englez

A. G. Tansley, la 1935, ecosistemul este unul dintre sistemele fizice din care este edificat Universul.

• Acesta îl defineşte ca fiind „un complex de organisme şi factori fizici care formează ceea ce numim mediul biomului”.

• Legea protecţiei mediului din ţara noastră (Legea nr. 265/2006) defineşte ecosistemul ca fiind „un complex dinamic de comunităţi de plante, animale şi microorganisme şi mediul lor abiotic, care interacţionează într-o unitate funcţională”.

Bibliografie

• Botnăriuc N., Vădineanu A., 1982, Ecologie, Ed. Did. și Ped., București

• Maxim A., 2008, Ecologie generală și aplicată, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca

• Muntean L., Stirban M, 1995, Ecologie și Protecția Mediului, Editura Dacia

• Toncea I., 2002,Ghid practic de agricultură ecologică, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca