E2M

ECOTURISMUL - O ALTERNATIVĂ A TURISMULUI DURABIL

24

CAPITOLUL 2

PIAŢA ECOTURISTICĂ

2.1. Piaţa ecoturistică

Societatea Internaţională de Ecoturism consideră că piaţa ecoturistică este o nişă a

pieţii turismului în natură, definită drept acele călătorii în areale neperturbate, care oferă

relaxarea în natură, pe baza unor activităţi moderate ale turistului în mediu (Honey,

1999), dar şi bunăstarea comunităţilor implicate.

2.1.1.Fluxul ecoturistic

Datele statistice mondiale nu prezintă cu acurateţe fluxurile de ecoturişti, din

cauza dificultăţilor legate de multitudinea de abordări a acestei alternative turistice. Din

rapoartele sau studiile Organizaţiei Mondiale de Turism (1997, 1998), Ceballos-

Lascurain (1993), Lindberg (1994, 1997), Wight (2001) reliefează diferenţieri

substanţiale în estimările ecoturiştilor, pornind de la 7% la 20%-30% din fluxul mondial

de turişti, iar regional se avansează cifre mai mari. Privit sub aspectul creşterilor anuale,

Rapoartele Societăţii Internaţionale de Turism (2005/2006) au publicat faptul că turismul

în natură a avut, în 2004, o rată de creştere anuală de trei ori mai mare decât faţă de

media generală a turismului mondial. Filion şi colab. (1994), citat de Diamantis şi Ladkin

(1999), afirma că 32% din turiştii care au vizitat Australia şi Noua Zeelandă au avut ca

motivaţie viaţa sălbatică, sosirile din Europa şi Japonia în SUA au fost orientate în

proporţie de 69-88% către natură, iar 50-79% din turiştii Amercii Latine au fost focalizaţi

pe ecoturism. Studiile legate de motivaţia turistică (Filion, 1994; Eagles, 1997) au relevat

o creştere a celor care practică turismul în natură şi mai ales a celor care doresc să

cunoască mediul sălbatic, deşi în ecoturism grupurile de vizitatori sunt reduse ca mărime.

În Nepal, de exemplu, procentul vizitatorilor străini a crescut de la 21%, în 1996, la

37,7 %, (2012) insă ca număr acesta s-a mărit de 3 ori, de la 91 525 în anul 1996, la 267

280, în anul 2012 (Ministry of Culture, Tourism and Civil Aviation, Nepal 2013).

În România, datele din Strategia de dezvoltare a ecoturismului pentru perioada

2007-2026, a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (INCDT, 2009), arătau

că, în ariile protejate, numărul vizitatorilor a fost, în anul 2007, de 1 567 800 de

persoane, cea ce înseamnă circa 18-20% din totalul turiştilor.


25

2.1.2.Profilul ecoturistului

Analiza comparativă a motivaţiilor ecoturistului cu cele clasice studiate începand cu

Maslow (1954) şi Dann (1981), reluate de McIntosh şi Goelner (1990), poate pune în

evidenţă o serie de similitudini cu profilul turistului convenţional, însă pe scara ierarhiei,

unele niveluri sunt mai accentuate faţă de altele (fig.2.1.). Pentru ecoturism, nevoia de a

evada dintr-un anumit mediu, oportunităţile de educatie, auto-împlinirea devin o

constantă de bază. Ecoturistul este adept al călătoriilor în natură şi al implicării directe

sau indirecte în conservarea mediului, având la bază motivaţii interioare: psihice, morale,

sociale susţinute de educaţie, instruire şi repere exterioare.

În alegerea unei destinaţii incumbă motivaţii interioare, dar acestea pot interfera cu

activităţile oferite în pachetul turistic, de resursele naturale şi de infrastructura turistică,

de siguranţa în raport cu elementele de risc şi posibilităţile fizice şi nu în ultimul rând de

puterea financiară a consumatorului.

Fig.2.1. Motivaţiile turistului.

Adaptare după concepţiile: Maslow (1954), Ryan (1991), McIntosh& Goeldner (1990).

Profilul pshihologic al ecoturistului se înscrie în modelul alocentric definit de Plog

(1974), atât introvertit, cât şi extrovertit (după gruparea stabilită de Nickerson şi Ellis,

1991), predominant explorator şi aventuros (Nedelea şi Coita, 2008).

Pshihologic, turiştii pot fi incluşi uneia din cele patru mari grupe temperamentale

hipocratiene: sanguinic - caracterizat prin sociabilitate şi bună dispoziţie, realişti şi care

pot adopta cu rapiditate o hotărâre; coleric - probabil dirijat în alegere de intensitatea

proceselor afective uşor similare trăirilor grupei melancolice, flegmatic - dominat de

calm, lucid, echilibrat şi melancolic - de regulă, turistul cu înclinaţii, sensibilitate pentru

mediu şi de multe ori adeptul mişcărilor ecologice şi care este dominant consumator de

ecoturism.


26

În ceea ce priveşte profilul demografic şi social al ecoturistului, s-a constat că el

provine din ţările unde procesul de urbanizare este accentuat şi stresul mai mare, unde

informaţia despre mediu este mai puternică.

Dacă la început, ecoturismul era apanajul segmentului de populaţie cu vârstă între

35-54 ani, o grupă trecută de etapa construirii familei şi a profesiei, în ultimii ani, limita

vârstei a coborat către categoriile de populaţie tânără, prin introducerea unor activităţi,

produse, servicii cuplate la procesul educativ, dar a crescut spre cea vârstică în statele

dezvoltate (Wight, 2001), (tabelul 2.1.).

În statisticile specifice, 60% din ecoturişti preferă deplasările în cuplu, circa 15%-

cu familia şi numai aproximativ 13% călătoresc solitar etc. (Global Ecotourism Statistics,

2007).

În ceea ce priveşte structura pe genuri, TIES a raportat un echilibru între acestea,

deşi, pentru produsele de aventură sau cu dificutăţi accentuate, turistul predomină

turistei. În ceea ce priveşte nivelul de pregătire, educaţie, TIES arată că, dacă iniţial

ecoturiştii proveneau din rândul celor cu studii superioare, a cercetătorilor, la ora actuală

se constată o deplasare şi către cei cu studii medii sau cei aflaţi în proces educaţional

(turismul şcolar). Observaţiile şi cercetările de piaţă arată că ecoturistul este consumator

de publicaţii specifice (ex. National Geographic) sau sunt membri ai unor cluburi

orientate spre natură (Diamantis, 1999).

Tabelul 2.1. Profilul demografic al ecoturiştilor.

Tara Vârsta Gen Venit Educaţie Dimensiune

grup

SUA 23% [45-54]

22% [55-64]

57% feminin]

27 % [sub 100 mii

dolari]

25% [peste 100 mii

dolari]

26% [facultate

24%

[postuniversitare,

liceu]

35% în cuplu

UK 22% [45-54]

22% [55-64]

20% [25-34]

47%[feminin]

54 % [Lucrează peste

30 ore-sapt.]

17% [pensionari]

50% [facultate

22% studenţi

14%

postuniversitare]

50% în cuplu

Germania 22% [45-54]

21% [55-64]

25% [25-34]

50%[feminin]

50 % [1500 Euro-

lună]

48% [pănă la 4000

euro-lună]

50% [liceu

26%

universitare]

44% în cuplu

Sursa: Prelucrare după Băltăreţu A. M. 2007.


27

Luând în considerare durata deplasării, distanţele mari între destinaţii şi tările

emitente, accesibilitatea scăzută în teritoriul vizitat, cei mai mulţi dintre ecoturişti

optează pentru sejururi de 8-14 zile, iar cei cu experienţă se orientează către durate mai

mari.

Puterea financiară joacă un rol decisiv pentru destinaţiile exclusiviste

(Arhipelagul Canadian, Antarctica, Oceania etc.). Ecoturismul este practicat în general de

turiştii al căror venit anual este mare (în jur de 70 000-100 000 dolari), deoarece, acolo

unde se respectă cerinţele de mediu până la amortizarea investiţiilor, preţurile pachetelor

ecoturistice sunt uşor mai mari din cauza cheltuielilor legate de infrastructura specială

(apă, energie nepoluantă, mijloace de transport amiabile cu mediul, număr mare de ghizi,

transport multimodal etc.), taxe de vizitare (Weiler şi Richins, 1995).

De asemenea, studiile efectuate în Florida, SUA (Buskin Goldring Research, 1998),

arată că ecoturiştii cheltuiesc mai mult decât în turismul clasic, respectiv 1000-1500

dolari/excursie/ecoturist. Pentru acele ţări unde ecoturismul nu este încă bine organizat şi

unde se pot accesa unele destinaţii în mod neorganizat (Romania), produsul ecoturistic

este relativ ieftin.

Motivaţia vizitării depinde de profilul turistului, de serviciile oferite acestora, de

caracteristicile destinaţiei (tabelul 2.2., 2.3.). Studiile efectuate asupra profilului naţional

al ecoturistului pentru destinaţiile din Canada arată că americanii sunt foarte interesanţi

de caicac pe mare, observarea naturii, admirarea balenelor etc. Germanii care aleg

Canada au interes pentru canoe şi echitaţie, admirarea faunei, în timp ce francezii sunt

consumatori ai elementelor culturale şi apoi a celor naturale. Britanicii aleg cu predilecţie

pachetele care cuprind canoe, iar japonezii pun pe primul loc observarea naturii şi

vizitarea parcurilor (Wight, 1995).

Şi cazarea segmentează piaţa. Astfel, America de Nord promovează cazarea în cort

sau cabane, Australia în moteluri, hoteluri sau camping-uri, în Europa se caută

pensiunile, dar şi cabanele.

Resursele cele mai atractive de pe piaţa ecoturistică sunt: cazarea în locuri sălbatice,

vizitarea unor habitate faunistice rare, drumeţii în natură etc.

Tabelul 2.2. Interesul pentru ecoturism al ecoturiştilor.

Activităţi ecoturistice China (%) SUA (%) UK Germania

Urmărirea vieţii sălbatice 22 26 39 27

Vizitarea pracurilor naţionale 12 27 28 21

Vizitarea padurilor umede 5 10 10 7

Staţionarea în mediul sălbatic 10 5 10 11

Sursa: Prelucrare după Băltăreţu A. M. 2007.


28

Tabelul 2.3. Prima motivaţia turistică pentru destinaţiile din Kenya, Brazilia,

Nepal, Belize, Peru şi Australia .

Ţara de destinaţie Motivaţie

Kenya Viaţa sălbatică

Brazilia Parcurile naţionale

Nepal Parcurile naţionale

Belize Admirarea peisajelor

Australia Parcurile naţionale

Peru Combinarea vizitelor în pacurile naţionale-admirarea

păsărilor cu siturile culturale

Sursa: TIES, 2011.

Ecoturiştii rămân fideli acestei experienţe, astfel că cei mai mulţi care au ca motivaţie

plăcerea de a călători în natură, de a schimba stresul urban cu relaxarea oferită de mediul

nepoluat, de a cunoaşte alte areale naturale, revin pe piaţa ecoturistică.

Se estimează că pentru ţările dezvoltate, de unde provine fluxul cel mai mare de

ecoturişti există un număr apreciabil de ecoturişti, iar ţările mai puţin dezvoltate depind

de ecoturism. Astfel, în America de Nord, 77% din turiştii înregistraţi în anul 1995 au

avut cel puţin un pachet ecoturistic (Wight, 1995), iar ecoturismul în Kenya, Costa Rica

devine preponderent pe piaţa turistică.

2.1.3.Activităţile ecoturistice promovate pe piaţa turistică

Ecoturismul este focalizat pe descoperirea naturii, învăţarea modului în care

funcţionează aceasta şi mai ales a atitudinii pozitive a omului pentru ca această resursă să

rămână inepuizabilă, pe baza unui parteneriat între turoperatori şi comunităţile locale.

Fragilitatea resurselor sugerează turistului atitudini de protecţie, de conştiinţă, de

furnizare a unor acte de încurajare a conservării, consolidând rolul comunităţilor gazdă.

Activităţile practicate în ecoturism (unele regăsite şi în turismul în natură, montan,

agro-turism sau nautic) pot fi grupate după tipologie, mediul de desfăşurare.

Activităţi recreative:

o Vizitarea parcurilor naturale sau naţionale;

o Drumeţiile în natură;

o Călătorii subacvatice (Bazinul M. Caraibe, Oceanul Indian etc.);

o Călătorii acvatice (I-le Galappagos, litoralul estic al Africii, I-le Canare).

Activităţi sportive:

o Canoe sau caiac (Canada, SUA, Zambezi etc.);


29

o Pescuit ecologic (Zambezi, Cariba, Delta Dunării);

o Ciclism;

o Scufundări acvatice;

o Alpinism ecologic (număr redus de ecoturişti, ghidaj permanent,

programare cu 6 luni înainte);

o Echitaţie (SUA, Ceahlău, Călimani);

o Rafting (SUA, România etc.);

o Canioning;

o Unele sporturi extreme.

Activităţi de admirare:

o Admirarea faunei (games reserves);

o Admirarea păsărilor (Birdwatching-Delta Dunării, Amazon, etc.)

o Admirarea peisajelor (puncte de belvedere).

Activităţi culturale :

o Cunoaşterea tradiţiilor comunităţilor locale (dans, meşteşuguri, arta

culinară, practici religioase, mod de trai);

o Învăţarea unor tradiţii culturale.

Activităţi educative:

o Educaţia pentru mediu (lecţii, ateliere de lucru, proiecte);

o Vizite educative (activităţi de refacerea habitatelor, de observarea

ecosistemelor etc.);

o Învăţarea unor tradiţii/meşteşuguri locale.

Mijloacele de penetrare a destinaţiilor variază în funcţie de caracteristicile mediului,

tradiţii, operatori, unele din acestea devenind atracţii prin ele însele. Mijloacele

nepoluante sau cu tracţiune animală sunt preferate. Ciclismul este larg răspândit, alături

de echitaţie, sănii cu tracţiune canină, plimbarea cu ajutorul cămilelor, poneilor.

Pachetele pentru segmentele de turişti atraşi de turismul extrem cuprind alpinsim,

canioning, rafting, speo-turism. Pentru deplasarea pe apă mijlocele promovate sunt barca

fără motor, caiacul-canoe, velele etc. Cursele spre Galapagos cuprind ambarcaţinui cu

chile transparente pentru admirarea faunei acvatice. În funcţie de caracteristicile arealelor

vizitate, unele din acestea se bazează pe mobile de zăpadă, maşini 4x4, nacele sau curse

charter (Marea Barieră de Corali).

2.1.4. Resursele ecoturistice

Pe piaţa ecoturistică primează resursele naturale şi apoi cele antropice.

Resursele ecoturistice naturale eligibile sunt cele ce aparţin biosferei, hidrosferei,

litosferei etc.


30

Biomurile terestre ce grupează ecosisteme atractive forestiere, în care sunt incluse

pădurile tropicale, parc, galerii, de foioase, mediteraneene, taigaua; formaţiunile ierboase

cum sunt preriile, savanele, stepele, pajiştile montane etc;

Biomurile acvatice unde se includ ecosistemele marine apreciate fiind formaţiunile

coraligene, viaţa marină, plante marine.

Foarte atractive sunt ecosisteme umede (mangrove, din estuare, golfuri, mlaştini,

lacuri).

In fapt, areale care au ca scop protecţia unor biotopuri, ecosisteme, elemente de

fauna, floră, relief etc. sunt cele mai pretabile ecoturismului. Acestea cuprind:

o parcurile naturale (categoria V IUCN)-definite ca areale protejate, unde

interacţiunea om-natură a produs un peisaj aparte, cu aspecte estetice,

ecologice şi valori culturale deosebite, adesea cu o diversitate biologică

remarcabilă;

o parcurile naţionale (categoria II IUCN)- reprezentând acele areale naturale

desemnate pentru protejarea integrităţii ecologice, a unuia sau a mai multor

ecosisteme pentru generaţiile viitoare, exclude exploatarea sau ocuparea

neconcordanţă cu scopurile protecţiei, furnizează oportunităţi pentru educaţie,

cercetare, spiritualitate, recreere, toate fiind compatibile ecologic şi cultural);

o monumente ale naturii (unele);

o rezervaţii naturale (speologice, geologice, paleontologice, botanice, forestiere,

mixte);

o peisaje date de relieful vulcanic, de eolizaţie, carstic, structural, fluviatil,

glaciar etc., de prezenţa resurselor hidrologice (cascade, lacuri, izvoare-

termale, gheizere, carstice), gheţari.

Alături de acestea şi fenomene deosebite cum sunt aurorele polare, meteoriţii,

eclipsele, ”fata morgana”, pororoca etc. sunt pe piaţa ecoturistică.

Resurse ecoturistice umane pot fi: tipuri de sate, tradiţiile de locuire, tradiţiile

religioase, comunităţi pe cale de dispariţie, meşteşuguri specifice, dans şi muzică locală,

costume folclorice, artă culinară şi centre de cercetare arheologică.

2.1.5.Structurile ecoturistice

Ecoturismul generează locuri de muncă în mediul apropiat în mod directm dar şi

indirect, prin activităţile secundare/periferice sau de suport. Dezvoltat corect, el poate

stimula industria hotelieră, comeţul, meşteşugurile, industria alimentară, crează învestiţii

directe în economia rurală.

a. Structurile cu funcţie de cazare

Pentru cazarea ecoturiştilor se utilizează unele structuri ale turismului clasic (hotel

motel, cabană, refugiu, tabără, camping, corturi, pensiuni), dar şi specifice ( ecomoteluri,


31

cabane ecologice „ecolodge”, nave), construite din materiale uşoare, reciclabile, bazate

pe energie neconvenţională, design indigen. Desigur că forma cea mai căutată şi

certificată în ecoturism o reprezintă cabanele ecologice, definite ca structuri turistice

extrem de rezistente, situate în sau în afara unei areal ecoturistic (termen adoptat la

Forumul Internaţional al Ecologiilor, I. Virgine, 1994) şi care conservă mediul ambiant,

au impact minim în timpul construcţiei, utilizează tehnologii ecologice pe tot parcursul

existenţei lor, asigură programe de educare, perfecţionarea personalului, turiştilor, au

parteneriate cu populaţia locală. Pentru independenţa şi siguranţa afacerii, multe din

cabanele ecologice şi-au dezvoltat rezervaţii proprii, reuşind să administreze toate

resursele pe care se bazează acestea, ghizi recrutaţi dintre fermierii locali, biologi,

activităţi specifice (şofat în rezervaţii, plimbări cu diferite mijloace ecologice).

Structurile de primire ecoturistică pot fi simple (corturi-Alaska, Africa) sau mai

complexe fie rustice - tip casă (Belize), ferme (rench-SUA sau haciendas-Venezuela),

tea-house (Nepal), fie luxoase - nave (bărci, vapoare, iahturi-Marea Barieră de Corali, G.

Mexic).

Cabanele ecologice au management specific, diferind mult de cel clasic hotelier.

Datorită izolării şi funcţionării lor în areale puţin dezvoltate, în general fără finanţări sau

subvenţii guvernamentale, acestea trebuie să ofere siguranţă sanitară, apă curentă de

calitate, sisteme de epurare a apelor uzate, sisteme de încălzire ecologice, drumuri de

acces, deci să găsească soluţii durabile pentru conservarea mediului şi cooperarea cu

populaţia din zonă, dar să furnizeze şi educaţie în rândul comunităţilor locale.

b. Structurile de alimentaţie se dezvoltă în cele mai multe cazuri prin participarea

locuitorilor, care pot să-şi dezvolte firme mici şi mijlocii. Ele pot oferi produse

ecologice specifice destinaţiei sau în funcţie de originea turiştilor.

c. Structurile complementare asigură servicii de transport, ghidaj, informaţii, educaţie,

echipamente, centre de închiriere facilităţi de agrement şi recreere şi chiar produse

de artizanat. În cea mai mare parte, aceste structuri oferă oportunităţi comunităţilor

de a intra în afacerea ecoturistică.

2.1.6. Personalul din ecoturism

În ecoturism, personalul poate fi caracterizat după mai multe criterii: pregătire,

segmentul căruia îi aparţine, voluntariat sau salariat etc.

1. Personalul turistic ce aparţine firmelor tur-operatoare corespunde formelor clasice, cu

deosebirea că aceasta trebuie în permanenţă pregătit, conform orientărilor legate de

managementul de mediu îmbunătăţit.


32

2. Personalul care asigură transportul, care este de preferat să dispună, de regulă, de

mijloace ecologice de deplasare, trebuie să cunoască foarte bine regulile de deplasare

în funcţie de natura destinaţiei sau a tipurilor de activităţi promovate (autocare,

vehicule 4x4, nacelă, taxi, snowmobile, maxitaxi, vapoare, bărci, caiac, canoe etc.).

3. Ghizii pot fi persoane din comunităţile locale, specialişti din diferite domenii

(geografi, biologi, geologi, istorici, hidrologi etc.) sau pregătiţi de diferite şcoli

atestate pentru ecoturism. Aceştia au un rol deosebit, deoarece asigură educaţia

turistului pentru mediu, monitorizează impactele acolo unde apar, asigură siguranţa

turistului.

4. Personalul din structurile de primire (cazare, alimentaţie) trebuie, pe lângă

cunoştinţele specifice postului pe care-l ocupă, să fie inclus în perfecţionările pe linia

relaţiei turism-mediu.

5. Animatorii, utilizaţi pentru cunoaşterea unor tradiţii culturale locale, pot proveni atât

din comunităţile din destinaţie, cât şi din specialişti.

6. Serviciile de pază, supraveghere a destinaţiei, de cele mai multe ori sunt selectate pe

baza unor cooperări cu firme de gen, din Serviciile Silvice, de salvare

(SALVAMONT-România) sau din personalul parcului.

Pentru o eficienţă financiară dar şi strategică, în ecoturism se apelează la parteneriate

între firme turistice, transport, administraţiile parcurilor şi comunităţile locale.

2.2.Marketingul ecoturistic

Marketingul ecoturistic reprezintă totalitatea măsurilor, metodelor, tehnicilor cu

ajutorul cărora managerul unei societăţi sau întreprinderi turistice poate cerceta relaţia

produs-piaţă, cerere şi ofertă, pentru a eficientiza furnizarea unui produs sau serviciu şi a

realiza profiturile stabilite prin programele de dezvoltare ale firmei.

Ca şi în turismul clasic este important este să se cunoască: exigenţele pieţii; evoluţia

pieţii şi tendinţele acesteia; concordanţa între oferta de produse cu structura, mărimea

cererii; tactica de politici tarifare; canalele de distribuţie; strategiile de promovare.

Acestea sunt elemente foarte utile în construirea mixului de marketing ce se bazează

pe regula celor “4P”:

politica de produs;

politica de preţ;

politica de promovare;

politica de pasare/distribuţie.


33

Produsul turistic vândut şi cumparat este un ansamblu de servicii, facilităţi, ce se

materializează pe realitatea naturală şi antropică ce funcţionează în anumite condiţii date,

de factorii naturali şi socio-economici şi care devin atracţii pentru turişti.

Politica de preţuri şi tarife constă în stabilirea preţurilor pentru produsele turistice

oferite, prin care să se acopere toate cheltuielile companiei de turism, dar care să permită

şi obţinerea de profit şi să fie cât mai accesibil potenţialilor turişti.

Politica de promovare presupune căile prin care o companie de turism se face

cunoscută pe piaţa turistică. Printre activităţile cuprinse în politică se pot enumera:

crearea imaginii produsului, alegerea canalelor de informare (publicitate, creare de site-

uri ori a unor baze de date ale clienţilor etc.) a turiştilor despre existenţa sa şi a tipurilor

de produse oferite şi modalitatea de a determina consumatorul să opteze pentru produse,

pachete. Politicile de promovare în ecoturism urmăresc eliminarea fenomenului de

“greenwashing” care permite dezvoltarea afacerii pe o promovare sub umbrela “eco”.

Politica de distributie incumbă alegerea canalelelor de distribuţie a produselor

turistice oferite de o companie. Produsele se pot distribui direct sau prin canalele de

distribuţie.

Însă eco-marketingul turistic este axat pe trei opţiuni strategice:

- conservarea naturii;

- promovarea ariilor protejate;

- crearea de beneficii pentru comunităţile locale.

Produsele ecoturistice înglobează un pachet mai mare sau mai mic de servicii

turistice, comercializate pe piaţă., iar serviciile în ecoturism sunt similare celor din

industria turistică (de bază, complementare, de comunicare), doar că acestea trebuie să fie

durabile (ecologice). Marketingul ecoturistic trebuie să promoveze/ofere servicii mai

scumpe, dar ecologice.

Programele ecoturistice sunt reprezentate de circuitele, traseele promovate, prin care

ecoturiştii pot cunoaşte patrimoniul ecoturistic. Ele au caracter mixt sau tematic (Ruta

Maya).

În ecoturism, marketingul de produs, servicii, programe devine sensibil deoarece:

produsul se consumă în natură;

se află la distanţe mari, deci preţuri mai ridicate;

pachetul de facilităţi trebuie să atragă turiştii;

consumatorul poate deveni un canal de distribuţie, fiind implicat în promovare prin

împărtăşirea experienţei rudelor, cunoştinţelor care pot deveni consumatori de

ecoturism, în viitor;

producţia, furnizarea, consumul au loc simultan, iar produsul se poate achiziţiona sub

formă de imagine fotografică, peliculă, înregistare sonoră, amintiri etc.;


34

produsul nu poate fi stocat, deci se furnizează proaspăt, în perioada de dezvoltare;

oferă programe de educaţie ecologică, deci creează atitudini etice faţă de natură;

serviciile minimizează riscurile asupra turiştilor prin promovarea în permanenţă a

tehnologiilor înalte (GPS, hărţi electronice), a ghidajului pe grupuri mici de turişti,

uşor de supravegheat şi de asistat;

rezervarea trebuie efectuată din timp pentru siguranţă destinaţiei, seviciilor etc.

Un rol deosebit îl deţine promovarea acestor produse, programe, servicii.

Ecoturismul oferă servicii prietenoase, accesibile, rapide (internet), diverse, sigure,

serioase, ecoetichetate, personal agreabil, bine pregătit şi nu permite utilizarea unor

„trucuri (limbaj verde fără produse verzi)” specifice altor activităţi comerciale.

Marketingul se adresează în general consumatorilor din ţările puternic dezvoltate

(emitente): SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Olanda, Suedia sau în dezvoltare,

ale căror motivaţii trebuie cunoscute. Aceste state comercializează produse din ţările

receptoare, în majoritate mai puţin dezvoltate (Kenya, Tanzania, Nepal, Costa Rica,

Indonezia etc.).

Se poate afirma ca marketingul ecoturistic este responsabil şi ecologic (Wight,

1995), iar piaţa verde nu este privită ca o modă, ci ca o alarmă ce anunţă necesitatea

exploatării durabile a naturii.

E2M

Documents

Transcript of E2M