1.Conceptii privind dreptil public si dreptul privat

Drept – este o totalitate de norme de conduită în societate, care au fost edictate sau sancţionate de stat şi a căror respectare este asigurată, în ultimă instanţă prin forţa de constrângere a statului.

Dreptul public se ocupă de constituirea statului şi a puterilor publice şi de raporturile dintre stat şi particulari în general. În raporturile cu cetăţenii săi, statul îşi exercită puterea suverană; acestea sunt – raporturile de subordonare.

Dreptul privat se ocupă de actele particularilor care nu pun în discuţie decât interesele individuale; el este dreptul persoanelor private (persoane fizice şi persoane juridice de drept privat). Raporturile de drept privat sunt raporturi de egalitate juridică, în sensul că nici una dintre părţi nu îşi poate impune voinţa juridică celeilalte. Statul poate însă participa şi el la asemenea raporturi juridice, atunci când acţionează nu în virtutea puterii sale suverane, ci ca persoană juridică

2.Caracteristica generala a dreptului civil

Definiţia dreptului civil: - reprezintă o totalitate de norme juridice care reglementează pe baza egalităţii juridice a participanţilor relaţiile patrimoniale şi unele relaţii personal nepatrimoniale.Principiile dreptului civil.

Orice sistem de drept este guvernat de anumite principii fundamentale, deci de idei călăuzitoare, reguli de bază comune tuturor ramurilor de drept.

Principii fundamentale ale dreptului reprezintă idei de bază ce sunt consacrate de legea fundamentală şi alte legi. Ele sunt aplicabile tuturor ramurilor de drept. Aceste principii sunt:

principiul democraţiei, egalităţii în faţa legii, separării puterii în stat.

3.Notiunea si obiectul dreptului afacerilor

Definiţia. Dreptul afacerilor reprezintă un ansamblu de normejuridice care reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale ce apar între persoane în legătură cu desfăşurarea activităţii de întreprinzător, precum şi raporturile care apar în cazul

intervenţiei statului în această activitate.

Obiectul dreptului afacerilor. Din cele menţionate rezultă că dreptul afacerilor are ca obiect raporturile reglementate

de normele juridice din care aceasta este formată.

Obiectul dreptului afacerilor reprezintă relaţiile care apar în legătură cu activitatea economică aducătoare de profit între persoanele fizice şi juridice care au calitatea de întreprinzător:

- raporturile care apar în legătură cu dobândirea, menţinerea şi încetarea calităţii de întreprinzător, inclusiv relaţiile corporative (înregistrarea întreprinzătorilor, relaţiile ce apar în: interiorul întreprinzătorilor persoane juridice, în legătură cu reorganizarea şi lichidarea întreprinzătorilor persoane juridice, precum şi cu încetarea activităţii întreprinzătorilor persoane fizice); - relaţiile ce apar în activitatea de întreprinzător şi în obţinerea de profit (încheierea şi executarea diferitelor contracte comerciale, extragerea, cultivarea şi producerea de bunuri, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor etc); - relaţii ce apar între autorităţile publice şi persoanele care au calitatea de întreprinzător. / /

5.Izvoarele dreptului afacerilor

Prin izvor de drept în sens formal se subînţelege sistemul de acte normative aranjate într-o anumită ierarhie după forţa lor juridică.

Sunt considerate izvor al dreptului afacerilor actele normative cu prevederi care reglementează raporturile dintre întreprinzători. După forţa lor juridică, actele normative au următoarea ierarhie: Constituţia, legile (organice şi ordinare), ordonanţele şi hotărârile Guvernului, actele Băncii Naţionale a Moldovei şi ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, actele autorităţilor publice centrale (ministere, departamente etc), actele autorităţilor publice locale şi actele corporative

6.Principiile dreptului afacerilorI. Principiile generale ale dreptului sunt acele idei directoare extrase din dispoziţia Constituţiei sau deduse pe cale de interpretare, cum sunt: principiul legalităţii (art. 1 şi 7); principiul egalităţii în faţa legii (art. 16), principiul neretroactivităţii legii (art. 22), principiul exercitării dreptului cu bună credinţă (art. 55). Acestea sunt principiile de drept, deoarece rezultă din Constituţie şi răspund unor nevoi care se impun în viaţa juridică. Odată stabilite, aceste principii pot contribui la crearea şi aplicarea viitoare a unei norme juridice.1

Principiile generale ale dreptului civil. De asemenea, sunt aplicabile în dreptul comercial şi principiile generale ale Dreptului civil, dintre care menţionăm: principiul recunoaşterii mai multor forme de proprietate, a egalităţii lor juridice, principiul inviolabilităţii proprietăţii (art. 1, Cod civil al RM), principiul libertăţii contractuale (art. 1, Cod civil al RM).

III. Principiile speciale ale dreptului afacerilor. Dreptului afacerilor îi sînt caracteristice şi cele mai progresiste principii ale dreptului civil, cum ar fi cel al inviolabilităţii proprietăţii private (art. 9,46,127 din Constituţie), al libertăţii de a contracta, al poziţiei de egalitate a subiectelor raporturilor civile. Pe lângă acestea, pot fi menţionate şi unele principii speciale care se referă numai la dreptul afacerilor: principiiul libertăţii activităţii de întreprinzător, al concurenţei loiale şi inviolabilităţii investiţiilor persoanelor fizice şi juridice.

7.Notiunea si elementele activitatii de intreprinzator

Prin activitatea de întreprinzător se subînţelege activitatea de fabricare a producţiei, de executare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din propria iniţiativă, în numele şi cu riscul propriu, sub răspunderea lor patrimonială, în scopul asigurării unei surse de venituri permanente (Legea nr. 845/1992, art. 1).

Persoana fizică, fără a constitui o persoană juridică, poate desfăşura activitatea dată, dacă:

a obţinut patenta de întreprinzător; a înregistrat o întreprindere individuală;a înregistrat o gospodărie ţărănească

Activitatea independentă presupune libertatea întreprinzătorului în alegerea obiectului viitoarei activităţi şi a metodelor de lucru, inadmisibilitatea imixtiunii în afacerile private. Întreprinzătorul activează din propria voinţă şi în interesul său propriu.

Activitatea independentă a întreprinzătorului are, totuşi, anumite limite, astfel că nu putem vorbi de libertate totală. Independenţa lui poate fi limitată de actele normative, dar numai în măsura necesară asigurării securităţii statului, ordinii publice, sănătăţii, drepturilor şi libertăţilor legale ale altor persoane etc.

Activitatea din proprie iniţiativă este activitatea care se exercită prin propriul spirit de întreprinzător şi propria ingeniozitate. Iniţiativa trebuie să fie raţională, întemeiată, reală şi legală. Nimeni nu poate fi obligat să practice activitatea de întreprinzător.

Activitatea în nume propriu este desfăşurată de întreprinzător sub denumirea de firmă proprie, dacă este persoană juridică cu scop lucrativ, iar de întreprinzătorul individual sub numele său, care trebuie să fie inclus în denumirea de firmă. Denumirea de firmă şi numele individualizează întreprinzătorul în activitatea sa.

Activitatea pe riscul propriu şi sub răspunderea patrimonială proprie. Riscul activităţii de întreprinzător, spre deosebire de alte noţiuni juridice ale riscului, poate fi definit ca activitatea acestuia pe piaţă, în condiţiile incerte referitoare la posibilul câştig sau pierdere, când cel care ia decizia, nefiind în stare să prevadă faptul dacă va obţine profit sau va suferi pierderi, trebuie, totuşi, să opteze pentru una din deciziile optime.

Răspunderea materială a întreprinzătorului este diversă, în funcţie de forma organizatorico-juridică, şi intervine atunci când activitatea sa este ineficientă sau când nu şi-a onorat obligaţiile.

Activitatea în scopul asigurării unei surse de venit permanent. Activitatea de întreprinzător presupune obţinerea sistematică a unei surse de venit, ca rezultat al unei activităţi continue, şi nu ocazionale.

1

8.Genurile activitatii de intreprinzatorProducerea mărfurilor este acel tip de activitate economică cu caracter general, care are ca obiect transformarea

materiilor prime şi a materialelor în produse noi cu o valoare mai mare.

Executarea lucrărilor este activitatea economică prin care întreprinzătorul se obligă să îndeplinească, într-un termen stabilit, o anumită lucrare, fie din propriul material, fie din materialul beneficiarului. Acestea sunt lucrări de construcţii, montaj.

Prestarea serviciilor este acel gen de activitate economică destinată satisfacerii necesităţilor persoanelor fizice şi juridice prin acordarea diferitelor servicii: consultative, de transport, de asigurare, de deservire socială etc.

Comercializarea mărfurilor şi produselor. Tot spectrul de produse şi servicii sunt destinate, în general, consumatorilor. Comercializarea mărfurilor poate fi făcută direct şi nemijlocit de către producător prin magazine sau depozite angro proprii ori prin intermediari (firme de distribuţie).

Toate mărfurile şi serviciile sînt destinate consumatorilor. între producător şi consumator însă există de regulă unul sau mai mulţi intermediari, altfel spus, comercianţi, care cumpără de la producător mărfuri pentru a le revinde fie consumatorilor nemijlocit, fie altor comercianţi. Actul de comercializare presupune transferul dreptului de proprietate asupra unui bun de la vânzător la cumpărător

9.Tipurile activitatii antreprenorialeDupă importanţa pentru societate, activităţile de întreprinzător pot fi clasificate în: activităţi interzise; activităţi

monopol de- stat; activităţi monopoluri naturale, activităţi supuse licenţierii; activităţi practicate în baza patentei de întreprinzător; activităţi care pot fi practicate liber, fără autorizaţie specială

Activităţile interzise. Legislaţia nu conţine o listă a activităţilor economice interzise aşa cum fusese anterior94. în lipsa unor reglementări exprese, în această listă se includ activităţile care pot să aducă un profit material şi pentru care este prevăzută o pedeapsă penală sau administrativă.

Potrivit Codului penal nr.985/2002, se interzic şi se sancţionează: activitatea mercenarilor (art.141), traficul de fiinţe umane (art.165), traficul de copii (art.206), munca forţată (art.168), practicarea ilegală a medicinii şi activităţii farmaceutice (art.214), proxenetismul (art.220) etc.

Activităţile monopol de stat sunt desfăşurate exclusiv de organe ale statului sau de persoane juridice constituite de stat. Monopolul de stat este definit ca situaţie în care un număr limitat de agenţi economici sunt învestiţi de către autorităţile administraţiei publice cu dreptul exclusiv sau cu drepturi exclusive de desfăşurare a unei anumite activităţi aducătoare de profit. Potrivit Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, art. 10 alin.(3), numai întreprinderilor de stat li se permite să desfăşoare următoarele activităţi:

Activităţile monopol natural. Prin monopol natural legiuitorul desemnează situaţia în care producerea, transportarea, comercializarea, procurarea mărfurilor şi grupurilor de mărfuri fungibile, precum şi prestarea anumitor tipuri de servicii, în virtutea unor factori de ordin natural, economic sau tehnologic se află sub controlul direct al unuia sau al mai multor agenţi economici.

Activităţile supuse licenţierii. Activităţile de întreprinzător supuse licenţierii sunt stabilite la art.7 din Legea nr.451/2001 privind licenţierea unor genuri de activitate.

Activităţile practicate în baza patentei de întreprinzător. Activităţile de întreprinzător care pot fi desfăşurate în baza patentei de întreprinzător sunt stabilite la anexa nr.l a Legii nr.93/1998 privind patenta de întreprinzător.

10.Obligatiile intreprinzatoruluiDin momentul înregistrării de stat, întreprinderea poate să desfăşoare orice gen de activitate, cu excepţia celor

interzise de lege. Este prevăzută o listă a tipurilor de activitate a căror practicare este permisă doar întreprinderilor de stat, de exemplu, tipărirea bancnotelor şi baterea monedelor naţionale, tipărirea valorilor mobiliare, confecţionarea ordinelor şi medaliilor. Mai sunt şi genuri de activitate pentru practicarea cărora este nevoie de obţinerea unor acte suplimentare, cum este licenţa

11.Notiuni generale de subiect la dreptul afacerilor

12.Persoana fizica-subiect al dreptul afacerilor

Conform legislaţiei în vigoare, persoana fizică este omul privit individual, ca titular de drepturi şi obligaţii. Persoana fizică are dreptul să practice activitatea de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în calitatea de întreprinzător individual (Cod civil al RM, art. 26, alin. 1)

Pentru ca persoana fizică să fie recunoscută ca subiect al dreptului comercial, trebuie să dispună de capacitatea juridică care, la rândul său, se împarte în capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. Conform art. 18 al Codului civil al R.M. – capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile se recunoaşte, în egală măsură, tuturor persoanelor fizice. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare la momentul naşterii şi încetează odată cu moartea. Spre deosebire de capacitatea de folosinţă, capacitatea de exerciţiu presupune aptitudinea persoanei de a dobândi prin fapta proprie şi de a exercita drepturile civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le exercita. Capacitatea de exerciţiu apare la 18 ani. Pornind de la dispoziţiile Codului civil al R.M., se permite practicarea activităţii de întreprinzător, până la atingerea vârstei de 18 ani, în trei cazuri, şi anume: conform art. 20 al Codului civil al R.M. minorul dobândeşte prin căsătorie capacitatea deplină de exerciţiu. Al doilea caz este atunci când este recunoscută capacitatea de exerciţiu deplină a minorului care a atins vârsta de 16 ani, dar care lucrează în baza unui contract de muncă sau cu acordul părinţilor, tutorilor, curatorilor, practică activitatea de întreprinzător (cazul al treilea).

13.Activitatea in baza de patenta de intreprinzatorUna din cele mai simple forme de practicare a activităţii de întreprinzător de către persoana fizică din Republica

Moldova este activitatea practicată în baza patentei de întreprinzător.

Patenta de întreprinzător este un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfăşura genul de activitate de întreprinzător indicat în ea în decursul unei anumite perioade de timp.

Titular al patentei de întreprinzător poate fi orice cetăţean al R.Moldova, cetăţean străin sau apatrid, cetăţenia persoanei care solicită patenta neavând nici o importanţă. O cerinţă semnificativă, în cazul patentei de întreprinzător, este principiul stabilirii de domiciliu, adică locuirea permanentă pe teritoriul R.M. O altă cerinţă faţă de titularul de patentă este corespunderea abilităţii personale cu cerinţele de calificare necesare pentru practicarea genurilor de activitate indicată în patentă. Un aspect important pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător în temeiul patentei este lipsa necesităţii de înregistrare a activităţii sau de primire a licenţei. Mai mult decât atât, titularul de patentă nu cade sub incidenţa cerinţelor ce presupun prezentarea dărilor de seamă financiare şi statistice, de ţinere a evidenţei contabile şi financiare, de efectuare a operaţiunilor şi decontărilor de casă.

În baza patentei de întreprinzător se pot desfăşura numai activităţile care sunt indicate în anexa legii cu privire la patenta de întreprinzător, nr. 93/1998.

Titularul patentei de întreprinzător are următoarele obligaţii:

să desfăşoare activitatea numai în locurile permise în aceste scopuri de autoritatea administraţia publice locale; să respecte drepturile şi interesele consumatorului; să respecte cerinţele legale impuse celor care desfăşoară genul de activitate respectiv, inclusiv normele sanitare,

antiincendiare; să afişeze patenta sau copiile ei autentificate de notar vizibil în locurile unde îşi desfăşoară activitatea de

întreprinzător persoana fizică.La practicarea activităţii de întreprinzător în baza patentei de întreprinzător deţinătorul patentei nu este în drept să

angajeze lucrători pentru desfăşurarea activităţii, să încheie tranzacţii cu întreprinderea individuală a cărei fondator este el sau careva dintre membrii familiei sale.

Încetarea activităţii în baza patentei de întreprinzător se efectuează în baza următoarelor condiţii:

expirarea termenului pentru care a fost eliberată; renunţarea titularului de patentă; pierderea capacităţii de muncă; decesul titularului de patentă; aplicarea faţă de titularul patentei a unor sancţiuni administrative.

Titularul de patentă răspunde pentru obligaţiile asumate în activitatea de întreprinzător cu tot patrimoniul său, excepţie făcând bunurile care, potrivit legii, nu pot fi urmărite (lista bunurilor sunt indicate în art. 85 al Codului de executare al RM).

14.Intreprinzatorul individual-subiect al dreptul afacerilor15.Gospodaria taraneasca subiect al dreptul afacerilor

Gospodăria ţărănească este o întreprindere individuală, bazată pe proprietatea privată asupra terenurilor agricole (denumite în continuare terenuri) şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), având ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primară, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii agricole.

Gospodăria ţărăneasca se poate constitui şi dintr-o singura persoană fizică. Activitatea gospodăriei ţărăneşti este reglementată de Legea cu privire la gospodăriile ţărăneşti, de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, de Codul civil, Codul funciar, Codul fiscal, Codul muncii şi de alte acte normative.

Dreptul la constituirea gospodăriei ţărăneşti îl au persoanele fizice care au atins vârstă de 18 ani, dispun de capacitate de exerciţiu deplină şi posedă teren cu drept de proprietate privată.

O persoană fizică poate fi fondatorul (membrul) numai al unei gospodării ţărăneşti.Pentru constituirea gospodăriei ţărăneşti persoana fizică trebuie să depună o declaraţie de constituire semnată

de fondator şi de potenţialii membri ai acesteia în formă autentică16.Activitati licentiate

Articolul 8. Genurile de activitate supuse reglementării prin licenţiere

(1) Se supun reglementării prin licenţiere următoarele genuri de activitate:

a) de către Camera de Licenţiere:

1) activitatea de audit;

2) activitatea de evaluare a bunurilor imobile şi/sau de efectuare a expertizei mărfurilor;

3) activitatea burselor de mărfuri;

4) activitatea în domeniul asigurărilor (reasigurărilor); activitatea de gestionare a activelor fondurilor

nestatale de pensii (pînă la 1 octombrie 2008);

5) activitatea asociaţiilor de economii şi împrumut (pînă la 1 octombrie 2008);

6) activitatea cu metale preţioase şi pietre preţioase; funcţionarea caselor de amanet;

7) activitatea în domeniul jocurilor de noroc: organizarea şi desfăşurarea loteriilor, întreţinerea cazinourilor, exploatarea automatelor de joc cu cîştiguri băneşti, stabilirea mizelor la competiţii sportive;

8) importul şi comercializarea angro a alcoolului etilic, a băuturilor alcoolice şi a berii importate;

9) fabricarea şi/sau păstrarea, comercializarea angro a alcoolului etilic, a producţiei alcoolice şi a berii;

10) importul şi comercializarea angro a articolelor din tutun; importul şi prelucrarea industrială a tutunului

şi/sau comercializarea angro a tutunului fermentat;

11) proiectarea plantaţiilor pomicole, bacifere şi viticole; producerea şi/sau comercializarea seminţelor,

materialului de înmulţire şi săditor;

12) producerea, păstrarea şi comercializarea materialului biologic de prăsilă (animale, material seminal,

embrioni, ovule, icre şi lavre de peşte, ouă de pasăre şi ouă de viermi de mătase) destinat reproducerii;

13) activitatea farmaceutică veterinară şi/sau asistenţa veterinară (cu excepţia activităţii desfăşurate de

serviciul veterinar de stat);

14) importul şi/sau comercializarea produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor;

15) transportul auto de călători în folos public; transportul auto internaţional de mărfuri;

16) activitatea de proiectare pentru toate categoriile de construcţii, urbanism, instalaţii şi reţele tehnicoedilitare,

reconstrucţii, restaurări;

17) construcţiile de clădiri şi/sau construcţii inginereşti, instalaţii şi reţele tehnico-edilitare, reconstrucţiile,

consolidările, restaurările;

18) extragerea zăcămintelor minerale şi/sau producerea şi îmbutelierea apelor minerale şi naturale potabile;

19) lucrările de foraj (cu excepţia prospecţiunilor tehnice în construcţie);

20) activitatea topogeodezică şi cartografică;

21) colectarea, păstrarea, prelucrarea, comercializarea, precum şi exportul resturilor şi deşeurilor de metale

feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv în stare prelucrată;

22) activităţile nucleare şi radiologice, cu utilizarea surselor radioactive, ce se raportă la categoriile I-III;

[Art.8 al.(1), pct.22 în redacţia LP115-XVI din 22.05.08, MO106/17.06.08 art.407]

23) importul şi/sau fabricarea, depozitarea, comercializarea angro a substanţelor şi materialelor chimice

toxice, articolelor şi produselor chimice de menaj; producerea, importul şi/sau exportul, reexportul substanţelor

care distrug stratul de ozon, precum şi al echipamentelor şi produselor ce conţin asemenea substanţe;

24) confecţionarea şi distrugerea ştampilelor;

25) activitatea particulară de detectiv sau de pază;

26) montarea şi/sau reglarea, asistenţa tehnică a sistemelor automate de semnalizare şi de stingere a

incendiilor, precum şi de protecţie a clădirilor împotriva fumului şi de înştiinţare în caz de incendiu;

27) importul şi/sau exportul, comercializarea armamentului şi muniţiilor, repararea armelor organice,

sportive şi/sau de vînătoare, de tir, de instrucţie, de decoraţie, de colecţie şi de autoapărare;

28) importul, depozitarea şi/sau folosirea materialelor explozive (inclusiv a materialelor pirotehnice);

efectuarea lucrărilor de dinamitare;

29) importul, exportul, elaborarea, producerea şi comercializarea mijloacelor criptografice şi tehnice de

protecţie a informaţiei, dispozitivelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei; prestarea

serviciilor în domeniul protecţiei criptografice şi tehnice a informaţiei (cu excepţia activităţii desfăşurate de

autorităţile publice învestite cu acest drept prin lege);

29) importul, exportul, proiectarea, producerea şi comercializarea mijloacelor criptografice şi tehnice de

protecţie a informaţiei, mijloacelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei; prestarea serviciilor

în domeniul protecţiei criptografice şi tehnice a informaţiei (cu excepţia activităţii desfăşurate de autorităţile

publice învestite cu acest drept prin lege);

[Art.8 al.(1), pct.29) modificat prin LP181-XVI din 10.07.08, MO140-142/01.08.08 art.576, în vigoare 01.11.08]

30) activitatea farmaceutică, inclusiv cu folosirea preparatelor narcotice şi/sau psihotrope, desfăşurată de

întreprinderile şi/sau instituţiile farmaceutice; importul şi/sau producerea articolelor de parfumerie şi

cosmetică;

31) fabricarea, comercializarea, asistenţa tehnică, repararea şi verificarea articolelor de tehnică şi optică

medicală;

32) acordarea asistenţei medicale de către instituţiile medico-sanitare private;

33) activitatea în domeniul geneticii, microbiologiei şi activităţile incluse în clasele III şi IV de risc,

desfăşurate cu organisme modificate genetic;

34) activitatea legată de plasarea în cîmpul muncii a cetăţenilor în ţară şi/sau în străinătate;

35) activitatea de turism;

36) activitatea instituţiilor de învăţămînt privat de toate nivelurile, treptele şi formele; învăţămîntul

complementar (extraşcolar) şi/sau pentru adulţi, cu excepţia celui finanţat de la bugetul public naţional;

37) activitatea de depozitare a cerealelor cu eliberarea certificatelor de depozit pentru cereale;

38) activitatea magazinelor duty-free, inclusiv pentru deservirea corpului diplomatic;

39) activitatea de broker vamal;

b) de către Banca Naţională a Moldovei:

40) activitatea instituţiilor bancare şi unităţilor de schimb valutar;

c) de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare:

41) activitatea în domeniul asigurărilor (reasigurărilor); activitatea de gestiune a activelor fondurilor

nestatale de pensii (începînd cu 1 octombrie 2008);

42) activitatea asociaţiilor de economii şi împrumut (începînd cu 1 octombrie 2008);

43) activitatea profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare;

44) activitatea birourilor istoriilor de credit;

d) de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică:

45) importul şi comercializarea cu ridicata şi/sau cu amănuntul a benzinei, motorinei şi/sau a gazului

lichefiat la staţiile de alimentare;

46) producerea energiei electrice; transportul energiei electrice şi/sau activitatea de dispecerat central;

distribuţia energiei electrice; furnizarea energiei electrice la tarife reglementate sau nereglementate;

[Art.8 al.(1), pct.43)-46) abrogate prin LP241-XVI din 15.11.07, MO51-54/14.03.08 art.155 în vigoare 14.09.08]

47) producerea şi/sau stocarea gazelor naturale; transportul gazelor naturale; distribuţia şi/sau furnizarea

gazelor naturale la tarife reglementate sau nereglementate;

e) de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei:

48) utilizarea frecvenţelor sau canalelor radio şi/sau a resurselor de numerotare în scopul furnizării reţelelor şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice;

49) furnizarea serviciilor de elaborare, întreţinere şi implementare a produselor program, echipamentelor şi sistemelor informatice de importanţă statală;

50) furnizarea serviciilor de proiectare, elaborare, implementare a sistemelor şi resurselor informaţionale automatizate de importanţă statală (crearea bazelor de date, exploatarea acestora şi serviciile privind furnizarea

informaţiei) şi serviciilor de asigurare a funcţionării acestora;

f) de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului:

51) activitatea de emisie pentru difuzarea serviciilor de programe pe cale radioelectrică terestră şi/sau prin orice alte mijloace de telecomunicaţii decît cele radioelectrice terestre.

(2) Genurile de activitate neindicate la alin.(1) se desfăşoară fără licenţe sau fără alte acte administrative cu efect similar, cu excepţia autorizaţiilor, stabilite expres prin lege, pentru confirmarea unor cerinţe tehnice, norme separate sub un anumit aspect.

(3) Introducerea reglementării prin licenţiere pentru alte genuri de activitate este posibilă numai prin modificarea şi completarea listei genurilor de activitate supuse reglementării prin licenţiere, stabilite la alin.(1).

17.Obligatia intreprinzatorului de a obtine licentaProcedura de obţinere a licenţei. Pentru obţinerea licenţei, conducătorul întreprinderii sau organizaţiei ori persoana împuternicită de acesta sau persoana fizică depune la autoritatea de licenţiere respectivă personal, prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală) o declaraţie de modelul stabilit de această autoritate, semnată de persoana care depune:

a) declaraţia, ce conţine:

denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO al întreprinderii sau al organizaţiei ori numele, prenumele, adresa şi IDNP al persoanei fizice;

genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare solicitantul de licenţă intenţionează să obţină licenţă;

asumarea pe propria răspundere de către solicitantul de licenţă a responsabilităţii pentru respectarea condiţiilor de licenţiere la desfăşurarea genului de activitate pentru care se solicită licenţă şi pentru veridicitatea documentelor prezentate.

b) copia de pe certificatul de înregistrare de stat a întreprinderii sau organizaţiei ori de pe buletinul de identitate al persoanei fizice;

c) documentele suplimentare în conformitate cu prevederile actelor legislative ce reglementează activitatea licenţiată pentru care se solicită licenţa. Documentele pot fi însoţite şi de copii pe suport electronic.

Documentele se depun în original sau în copie. Datele din documentele şi informaţiile depuse se verifică prin procedura ghişeului unic. Declaraţia pentru eliberarea licenţei şi documentele anexate la ea se înregistrează conform borderoului, a cărui copie se expediază (se înmînează) solicitantului de licenţă, cu menţiunea privind data înregistrării declaraţiei, autentificată prin semnătura persoanei responsabile a autorităţii de licenţiere.

Declaraţia pentru eliberarea licenţei nu se înregistrează în cazul în care:

a) aceasta a fost depusă (semnată) de o persoană care nu are atribuţiile respective;

b) documentele au fost perfectate cu încălcarea cerinţelor legisla iei.ț

Despre refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă este informat în scris în cel mult 3 zile lucrătoare din ziua adresării, indicîndu-se temeiurile refuzului.

După înlăturarea cauzelor ce au servit temei pentru refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă poate depune o nouă declaraţie, care se examinează în modul stabilit.

Autoritatea de licenţiere, în baza declaraţiei pentru eliberarea licenţei şi documentelor anexate, adoptă decizia privind eliberarea licenţei sau privind respingerea declaraţiei în cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.

Temei pentru respingerea declaraţiei pentru eliberarea licenţei este depistarea de către autoritatea de licenţiere a datelor neveridice în documentele prezentate de către solicitantul de licenţă. În caz de respingere a declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul poate depune o nouă declaraţie după înlăturarea cauzelor care au servit drept temei pentru respingerea declaraţiei precedente

18.Activitati monopol de statActivităţile monopol de stat sunt desfăşurate exclusiv de organe ale statului sau de persoane juridice constituite de

stat. Monopolul de stat este definit ca situaţie în care un număr limitat de agenţi economici sunt învestiţi de către autorităţile administraţiei publice cu dreptul exclusiv sau cu drepturi exclusive de desfăşurare a unei anumite activităţi aducătoare de profit. Potrivit Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, art. 10 alin.(3), numai întreprinderilor de stat li se permite să desfăşoare următoarele activităţi:

- prepararea şi vânzarea substanţelor narcotice, cu efect puternicşi toxice, inclusiv semănatul, cultivarea şi desfacerea culturilor ce conţin substanţe narcotice şi toxice;

- tratamentul prin intervenţie chirurgicală şi metode invazive, supravegherea şi tratamentul femeilor gravide, bolnavilor care suferă de narcomanie, boli canceroase, boli cantagioase, periculoase şi deosebit de periculoase, inclusiv de boli dermatovenerice infecţioase, precum şi de boli psihice în forme agresive, eliberarea avizelor corespunzătoare;

- efectuarea expertizei pentru determinarea pierderii temporare sau stabile a capacităţii de muncă, precum şi a examenelor şi controalelor medicale periodice şi preventive decretate ale cetăţenilor;

- tratamentul animalelor ce suferă de boli deosebit de periculoase;- confecţionarea ordinelor şi medaliilor;- producerea emblemelor ce confirmă achitarea impozitelor şi taxelor de stat;- prestarea serviciilor poştale (cu excepţia poştei exprese), telegrafice, serviciilor de telecomunicaţii

internaţionale, confecţionarea timbrelor poştale;

- confecţionarea şi comercializarea tehnicii de luptă şi militare speciale, oricăror feluri de arme, precum şi reparaţia acestora (cu excepţia armelor sportive şi de vânătoare), confecţionarea şi comercializarea muniţiilor şi substanţelor explozive;

- evidenţa de stat, înregistrarea de stat şi inventarirea tehnică (inclusiv paşaportizarea) bunurilor imobile, restabilirea documentelor pentru dreptul de proprietate şi administrarea acestora;

- imprimarea şi baterea monedei, imprimarea hârtiilor de valoare de stat;- efectuarea lucrărilor cartografice, geografice, astronomo-geodezice, gravimetrice, topografice, cadastrale, a

lucrărilor în domeniul hidrometeorolgiei şi geologiei.

19.Activitati monopol naturalActivităţile monopol natural. Prin monopol natural legiuitorul desemnează situaţia în care producerea, transportarea,

comercializarea, procurarea mărfurilor şi grupurilor de mărfuri fungibile, precum şi prestarea anumitor tipuri de servicii, în virtutea unor factori de ordin natural, economic sau tehnologic se află sub controlul direct al unuia sau al mai multor agenţi economici.

Lista activităţilor monopoluri naturale este aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.582/1995 cu privire la reglementarea monopolurilor. Astfel de activităţi sunt:

- activităţile legate de exploatarea căilor ferate magistrale cu zonele lor de protecţie, instalaţiile de cale, construcţiile de arbă şi serviciile de exploatare a acestora, de staţiile şi punctele de tiraj pentru trecerea garniturilor de tren;

- activităţile legate de exploatarea gărilor feroviare;- activităţile legate de exploatarea autostrăzilor, construite din contul bugetului republican şi local, cu zonele de

protecţie şi serviciile de întreţinere;- activităţile legate de exploatarea căilor navigabile naturale şi artificiale;- activităţile legate de exploatarea porturilor fluviale;

- activităţile legate de exploatarea reţelelor magistrale de telecomunicaţii;- activităţile legate de exploatarea reţelelor de televiziune şi radiofuziune pentru difuzarea radioprogramelor de

stat;- activităţile legate de exploatarea reţelelor de telecomunicaţii internaţionale;- activităţile legate de exploatarea întreprinderilor staţionare de producere a energiei electrice şi termice conectate la

sistemul energetic unic;- activităţile legate de exploatarea reţelelor electrice de toate tensiunile şi reţelelor termice magistrale;- activităţile legate de exploatarea reţelelor de gaze şi obiectivelor sistemului unic de gazificare, precum şi cele legate de

transportul gazelor prin conducte;- activităţile legate de exploatarea reţelelor şi comunicaţiilor de aprovizionare cu energie termică, conductelor de apă şi

canalizare;- activităţile legate de colectarea gunoiului şi zăpezii;- activităţile ce privesc acordarea serviciilor rituale;- activităţile legate de exploatarea aeroporturilor şi a sistemelor de dirijare a circulaţiei aeriene, de comunicaţie dintre

navele aeriene şi de asigurarea securităţii decolării şi aterizării aeronavelor.20.Persoana juridica subiect al dreeptul afacerilorSubiect de drept nu este numai omul izolat, considerat în sensul dreptului ca persoană fizică. Viaţa în societate şi multiplele

interese care nu pot fi satisfăcute prin activitatea singulară a individului l-au determinat să intre în diferite colectivităţi. Aceste colectivităţi, organizate ca entităţi distincte de membrii care le compun şi sprijinite economic pe o masă de bunuri comune în vederea satisfacerii unor interese comune, au devenit subiecte de drept de sine stătătoare. Ele sunt persoane juridice sau morale.

Conform dispoziţiilor art. 57 al Codului civil al R.M., nr. 1107/2002, din Codul civil, persoanele juridice sunt de drept public şi de drept privat, situate, în raporturile civile, pe poziţii de egalitate.

Persoane juridice de drept public sunt: statul, unităţile administrativ-teritoriale, alte autorităţi publice. Deşi sunt în drept să participe la raporturi juridice civile, ele nu au calitatea de întreprinzător şi nu desfăşoară afaceri în nume propriu.

Persoana juridică de drept privat. Potrivit art.59 din Codul civil, persoanele juridice de drept privat pot avea scop lucrativ (comercial) şi scop nelucrativ (necomercial

21.notiunea si natura juridica a societatilor comercialesocietatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii se înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate.

22.Clasificarea societatii comerciale

Cele mai des întâlnite criterii de clasificare a societăţilor comerciale sunt:

1. După natura lor sau după prevalenţa elementului personal ori a celui material, societăţile comerciale se împart în două categorii: societăţi de persoane şi societăţi de capitaluri.Societăţile de persoane se constituie dintr-un număr mic de persoane, pe baza cunoaşterii şi încrederii reciproce, a

calităţii personale ale asociaţilor. Fac parte din această categorie – societatea în nume colectiv şi societatea în comandită.

Societăţile de capitaluri se constituie dintr-un număr mare de asociaţi, impus de nevoile capitalului social, fără să prezinte interes calităţile personale ale asociaţilor. Elementul esenţial îl reprezintă cota de capital investită de asociat.

În această categorie intră de exemplu, societăţile pe acţiuni.

2. Societăţi în care asociaţii au o răspundere nelimitată şi societăţi în care asociaţii au o răspundere limitată.În societatea în nume colectiv asociaţii răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii, pe când în societatea

pe acţiuni şi în societatea cu răspundere limitată, asociaţii răspund până la concurenţa aportului lor.

În privinţa societăţii în comandită răspunderea asociaţilor este diferită în funcţie de categoria acestora, astfel, asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii, iar asociaţii comanditari numai în limita aportului lor.

3. După structura capitalului social şi modul de împărţire a acestuia, societăţile comerciale se clasifică în două categorii: societăţi în care capitalul social se divide în părţi de interes (de ex. SRL) şi societăţi în care capitalul se împarte în acţiuni (de ex. SA).

4. Societăţi care emit titluri de valoare şi societăţi care nu pot emite asemenea titluri. În prima categorie intră societăţile pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată, în categoria a doua intră societăţile în nume colectiv şi în comandite.

În raport de provenienţa capitalului societăţile pot fi, societăţi cu capital autohton şi societăţi cu participare străină

23.Funktiile societatilor comerciale

24.Conditii generale de constituire a persoanelor juridice cu scop lukratic 25.Fondatorii societatilor comercialeConstituirea societăţilor comerciale poate fi efectuată de către persoane fizice şi juridice. Conform art. 31 al Legii nr.

1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, sunt consideraţi fondatori persoanele fizice şi juridice care au luat decizia de a o înfiinţa. Fondatorii semnifică persoanele care îşi asumă riscul în contextul organizării unei afaceri. Anume fondatorul este cel care determină obiectivele unei afaceri, fiind persoana care, având iniţiativa constituirii unei afaceri, se angajează să reunească capitalul necesar constituirii şi potenţialul personal, precum şi să îndeplinească formalităţile prevăzute de lege în acest scop.

La constituirea unei societăţi comerciale pot participa persoane fizice şi juridice care nu sunt interzise prin lege sau hotărâre judecătorească. În conformitate cu legislaţia în vigoare, fondatori pot fi cetăţeni ai R.Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii, persoane juridice naţionale şi străine, statul şi unităţile administrativ-teritoriale. Pentru ca persoana fizică să fondeze o societate comercială, ea trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu

Persoana juridică. Cadrul normativ al R.M. acordă dreptul persoanei juridice de a constitui societăţi comerciale. Astfel, de exemplu, art. 106 al Codului civil al R.M. prevede că societatea comercială poate fi fondator (membru al unei alte societăţi comerciale, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul civil şi alte legi). Exemplu de excepţie de la regula generală este prevăzut în art. 12, al. 2 şi art. 136, al. 2, conform cărora o persoană juridică, adică o societate comercială, nu poate fi asociat decât într-o singură societate cu răspundere limitată sau comanditar într-o singură societate în comandită.

26.Actul de constituire a societatii comercialeConstituirea persoanelor juridice poate fi divizate condiţional în două etape:

1. etapa contractuală(consensuală);2. etapa de înregistrare.

Etapa contractuală (consensuală)

Etapa contractuală este etapa iniţială şi ea poate fi divizată în următoarele perioade :

¤ elaborarea actelor constitutive;

¤ aprobarea actelor;

¤ autentificarea (semnarea) lor.

Elaborarea şi aprobarea actelor constitutive

Punctul de plecare în constituirea unei întreprinderi este întocmirea actelor constitutive ale unei societăţi. Prin utilizarea termenului de act de constituire legiutorul desemnează atît actele unipersonale(declaraţiile de constituire), cît cele pluripersonale (contractele). La o analiză a actului de constituire, se disting 4 caractere juridice, care ilustrează că actul este solemn, plurilateral, cu titlul oneros şi comutativ.

a) Caracterul solemn al actului de constituire rezultă din dispoziţiile art. 107 al Codului civil, potrivit căruia acesta se autentifică notarial. Nerespectarea solemnităţii actului juridic atrage nulitatea lui (art.213).

b) Caracterul plurilateral al a actului de constituire rezultă din definiţia legală a societăţii comerciale al cărei capital social este constituit din participaţiuni ale fondatorilor (membrilor). Folosind pluralul, legiuitorul a vrut să ilustreze că, de regulă, societatea se constituie din mai multe persoane care doresc să lucreze în interes propriu, implicând activitatea şi bunurile acestora.

Ca excepţie, apar societăţile cu răspundere limitată (Codul civil, art. 145) şi societăţile pe acţiuni (art. 156) care pot fi constituite şi de o singură persoană, iar actul lor de constituire va fi unilateral.

c) Caracterul oneros al actului de constituire decurge din faptul că fiecare asociat înţelege să devină membru al viitoarei entităţi colective în scopul - vădit patrimonial - de a obţine o cotă predeterminată din câştigul prezumabil sau, altfel spus, din „foloasele ce ar putea deriva" şi care trebuie împărţite intre ei.

d) Caracterul comutativ. Printre actele de natură oneroasă al actelor de constituire se înscrie în categoria celor comutative, întinderea obligaţiilor pe care şi le asumă fiecare fondator nu depinde de un eveniment viitor (aleas), ci este cunoscută de părţi, adică este certă şi determinantă la momentul semnării contractului. Faptul că rezultatele economice ale activităţii desfăşurate în comun se pot concretiza nu numai în beneficii, ci şi în eventuale pierderi, nu transformă contractul de societate într-o operaţiune aleatorie.

e) Caracterul comercial al actelor de constituire este determinat de obiectul de activitate al viitoarei societăţi care desemnează activitatea de întreprinzător preconizată de societate şi care trebuie să fie indicat în actul de constituire. Totul ce face o societate comercială o face în scopul obţinerii profitului, faptul acesta fiind de esenţă. Actele cu titlu gratuit constituie o excepţie. El se face numai dacă adunarea generală a decis să atribuie o parte din profit realizării scopurilor filantropice

27.Inregistrarea societatii comercialeConform legii nr. 220-XVI 19.10.2007 cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor

individuali, prin înregistrarea de stat se înţelege certificarea din partea organului înregistrării de stat, a creării, reorganizării ori lichidării întreprinderii sau organizaţiei, precum şi a modificărilor şi completărilor din documentele de constituire a acestora. Dacă facem abstracţie doar de momentul constituirii societăţii comerciale, atunci putem spune că înregistrarea de stat reprezintă certificarea (recunoaşterea) din partea statului, prin intermediul organelor abilitate, a legalităţii elaborării actelor de constituire şi aprobare a acestora

Procedura înregistrării. Pentru înregistrarea de stat a persoanelor juridice se prezintă:

a) cererea de înregistrare după modelul aprobat de Cameră;b) actul de constituire al societăţii comerciale care urmează să fie înregistrată;c) actele de identitate ale fondatorilor. Dacă este persoană fizică, fondatorul va prezenta buletinul de identitate, iar

dacă este o persoană juridică, se va prezenta actul de constituire a acesteia şi copia de pe certificatul ei de înregistrare;

d) actul de identitate al managerului principal al societăţii;e) bonul de plată a taxei de timbru şi a taxei de înregistrare.

documentul ce confirmă depunerea de către fondatori (asociaţi) a cotei-parţi în capitalul social al societăţii în mărimea şi în termenul prevăzut de legislaţie

28.Drepturile si obligatiile asociatilor societatii comercialeÎn procesul activităţii de întreprinzător asociaţii societăţilor comerciale dispun un şir de drepturi şi obligaţii. Prin drepturi ale asociaţilor se înţeleg prerogativele con ferite acestora de lege şi de contractul de societate, în temeiul cărora pot pretinde soci etăţii şi altor persoane o anumită conduită, constând în acţiuni şi abstenţiuni, folosind la nevoie forţa de constrângere a statului, pe calea acţionării în justiţie.

Drepturile asociaţilor pot fi drepturi fundamentale, caracteristice calităţii de asociat şi drepturi specifice asociaţilor ce fac parte din anumite forme de societate sau îndeplinesc anumite funcţii. Drepturile asociaţilor mai sunt clasificate în drepturi individuale şi drepturi colective.

Drepturile individuale fundamentale sunt:

a) Dreptul la egalitatea tratamentului care constituie premisa tuturor celorlalte drepturi şi obligaţii ale asociaţilor. Orice clauză care ar afecta egalitatea de tratament a asociaţilor este lovită de nulitate.

b) Dreptul la beneficiu este dreptul asociatului de a obţine o cotă-parte din beneficiul realizat de societate, prin efectuarea actelor comerciale. Acest drept este prevăzut în art. 115 al Codului civil. Extinderea acestui drept este diferită, du titlul de societate, voinţa părţilor şi rezultatul activităţii economice, în raport c cota de participare la capitalul social. Distribuirea de dividende este decisă de adunarea generală şi, din momentul respectiv, acestea devin drepturi de creanţă exigibile ale asociaţilor împotriva societăţii. Repartizarea beneficiului se efectuează la sfârşitul anului financiar, însă în actul constitutiv poate fi prevăzută repartizarea trimestrială sau chiar lunară a beneficiului, dar nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate şi nici nu poate fi absolvit de pierderile suferite de societate.

c) Dreptul de participare la împărţirea finală a patrimoniului. El generează din actul constitutiv al societăţii şi din dispoziţiile legale. Asociaţii sunt în drept să primească, în caz de lichidare a societăţii, o parte din valoarea activelor societăţii râmase după satisfacerea creanţelor creditorilor, proporţional participării la capitalul social.

d) Dreptul de participare la conducerea şi activitatea societăţii. Acest drept se exprimă prin posibilitatea de participare la elaborarea voinţei sociale, respectiv participarea la adoptarea deciziilor şi hotărârilor adunării generale, dreptul de a fi ales în organele de conducere şi de control ale societăţii. Existenţa acestui drept este condiţionată de calitatea de asociat.

e) Dreptul de informare şi controlul asupra gestiunii societăţii, când se consideră că organele societăţii îşi îndeplinesc necorespunzător sarcinile. Acest drept asigură garantarea dreptului de participare la beneficiul societăţii şi de prevenire a orice situaţie care le-ar diminua acest beneficiu.

f) Dreptul de transmitere, cedare şi donare a părţilor sociale poate fi exercitat în condiţiile legii, fără a atinge drepturile celorlaltor asociaţi. De exemplu, art. 142, Cod civil, prevede că participaţiunea comanditarului poate fi înstrăinată unor terţi, poate trece succesorilor fără acordul asociaţilor, dacă actul de constituire nu prevede altfel. Comanditarii au dreptul de preemţiune în cazul înstrăinării participaţiunii de către alt comanditar, regulile date fiind aplicate şi la înstrăinarea participaţiunii în societatea cu răspundere limitată.

Obligaţiile asociaţilor sunt îndatoririle ce le revin acestora faţă de societate. Principalele îndatoriri ale asociaţilor sunt:

a) Să depună şi să completeze aportul la care s-au angajat. Mărimea şi tipul aportului este prevăzută în actul de constituire, limita pentru unele tipuri de societăţi fiind prevăzută de lege. De exemplu: la constituirea societăţii cu răspundere limitată fondatorul unic trebuie să depună cel puţin 5400 lei pentru constituirea societăţii. Fiecare asociat trebuie să îndeplinească obligaţia de a transmite aportul în termenul stabilit în actul de constituire, însă nu mai târziu de 6 luni de la data înregistrării. Asociatul, care nu a depus aportul social, este răspunzător de daunele pricinuite, putând fi exclus din societate.b) Să nu divulge informaţia confidenţială despre activitatea societăţii. Secretul comercial constituie un element important la obţinerea beneficiului de către societate. Divulgarea informaţiei confidenţiale nu numai că reduce eficienţa activităţii societăţii, dar chiar o poate submina. în conformitate cu legislaţia în vigoare, societatea comercială este în drept să determine care informaţie constituie secret comercial, obligându-i pe asociaţi să nu divulge informaţia confidenţială despre activitatea societăţii.c) Să nu facă concurenţă societăţii. Această obligaţie se întemeiază pe voinţa asociaţilor de a colabora, de regulă, ceea ce trebuie să guverneze relaţiile dintre asociaţi şi societate. Asociatul, prin comportarea sa, trebuie să elimine orice suspiciune de activitate neloială. Asociatul, care încalcă această obligaţie, poate fi exclus din societate sau la alegere să fie obligat să predea beneficiul rezultat şi să plătească despăgubiri.d) Să participe la suportarea pierderilor şi să răspundă pentru obligaţiile asumate de societate. Această obligaţie se corelează cu dreptul la beneficiu. Asociaţii trebuie să răspundă pentru obligaţiile sociale, în mod diterit, după forma societăţii. în societatea în nume colectiv şi în societatea in comandită, asociatul (comanditatul) răspunde pentru obligaţiile sociale, nelimitat şi solidar, adică cu întregul patrimoniu. în societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată, asociaţii răspund în limita aportului lor social (părţi, cote-părţi, acţiuni).e) Să nu folosească bunurile societăţii în interes propriu sau în folosul unor terţi. Potrivit art. 154, Cod civil al R.M., asociatul care utilizează bunurile in scop personal sau al unor terţi şi comite fraude în dauna societăţii, deţinând funcţia de administrator, poate fi exclus din societate pentru încălcarea obligaţiei de a nu folosi bunurile societăţii în interes propriu. Faptele prin care se încalcă această obligaţie constituie o infracţiune pentru administrator şi director.

Să nu comită fapte nedemne. Această obligaţie este de natură să asigure onorabilitatea firmei şi de a atrage încrederea agenţilor economici şi a clientelei. încălcarea acestei obligaţii poate atrage anumite consecinţe: pierderea calităţi: de asociat sau împiedicarea obţinerii calităţii de asociat, de administrator sau de cenzor, un tratament juridic mai sever sau sancţiuni penale. 7. Să nu se amestece fără drept în administraţia societăţii. Această obligaţie se referă la exercitarea abuzivă a acestui drept, de natură să perturbe funcţionarea societăţii. Obligaţia este corelativă dreptului de informare şi de control ai asociatului cu privire la gestiunea socială. încălcarea acestei obligaţii de către asociatul cu răspundere nelimitată poate atrage excluderea lui din societate

29.Organele societatilor comercialeAdunarea generală a asociaţilor este forma de organizare a societăţii constituită din totalitatea asociaţilor care participă la elaborarea şi exprimarea deciziei şi hotărârii voinţei sociale în proporţii cu valoarea aportului la capitalul social. Adunarea generală este organul suprem de conducere şi de decizie a societăţii comerciale şi este compusă din membrii acesteia, fie asociaţi, fie acţionari. În funcţie de faptul cine o constituie, asociaţii sau acţionarii, ea poartă denumire diferită, adică adunarea generală a acţionarilor sau adunarea generală a asociaţilor. în Republica Moldova adunarea generală, ca organ al societăţii, îndeosebi este reglementată pentru societatea cu răspundere limitată şi societatea pe acţiuni. însă se admite luarea hotărârilor în cadrul societăţii în nume colectiv, cu majoritatea voturilor membrilor, ceea ce presupune convocarea asociaţilor în anumite adunări.

Adunarea generală a acţionarilor se ţine cu prezenţa acţionarilor, prin corespondenţă sau sub formă mixtă. Adunarea generală anuală nu poate fi ţinută prin corespondenţă.

Adunarea generală ordinară se convoacă cel puţin o dată pe an, de regulă, după expirarea exerciţiului financiar. în actul de constituire poate fi prevăzută convocarea mai frecventă a adunării generale ordinare. Adunarea generală extraordinară se convoacă ori de câte ori este nevoie. Curs de drept comercial

Adunarea generală are următoarele atribuţii: aprobă statutul societăţii, hotărăşte cu privire la modificarea capitalului social, aprobă regulamentul consiliului societăţii, alege membrii consiliului, aprobă regulamentul comisiei de cenzori, alege membrii comisiei de cenzori, confirmă organizaţia de audit, hotărăşte cu privire la încheierea tranzacţiei, aprobă normativele de repartizare a profitului societăţii, decide cu privire la repartizarea profitului anual, inclusiv plata dividendelor anuale, hotărăşte cu privire reorganizarea şi lichidarea societăţii.

Administrarea societăţii comerciale. Administrarea este o formă de executare a atribuţiilor de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra patrimoniului, precum şi asupra săvârşirii actelor de administrare şi gestiune în vederea atingerii obiectului şi scopului social. Ea este realizată de un organ distinct de gestiune permanentă, numit administratori sau organ executiv. Spre deosebire de adunarea generală, care apare în raporturile cu terţii ca o entitate oricare abstractă, apare un pandant reprezentant prin „administratori", care poartă toată răspunderea conducerii concrete a societăţiiCenzorii societăţii comerciale. în societăţile de persoane care au un număr mic de asociaţi şi care se bazează pe încredere reciprocă, controlul se exercită de aceştia, cu excepţia celor care au calitatea de administratori. în societăţi de capitaluri controlul gestiunii societăţii se exercită de către cenzori. Cenzorii sunt persoanele investite de către adunarea generală sau prin actul constitutiv cu controlul gestiunii societăţii.

30.Regimul juridic si companenta patrimoniului societatii comercialeSocietatea comercială are un patrimoniu propriu, distinct de acela al asociaţilor sau acţionarilor şi care nu se confundă cu capitalul social. El este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial (Codul civil, art. 284, alin. (1)), care aparţin societăţii, privite ca o sumă de valori active şi pasive strâns legate între ele.

Acesta este sensul juridic al noţiunii de patrimoniu, deoarece include latura activă (drepturile) şi pe cea pasivă (obligaţiile). Sensul economic al noţiunii de patrimoniu include numai latura activă, adică totalitatea de drepturi (bunuri corporale şi incorporale), deţinute de societate, fiind utilizat mult mai frecvent.106

Latura activă cuprinde drepturile patrimoniale, reale sau de creanţă. Aceste drepturi privesc, în principal, bunurile aduse de asociaţi ca aport la constituirea societăţii, bunurile dobândite de societate ulterior constituirii, în cursul desfăşurării activităţii, precum şi beneficiile nedistribuite.

în latura pasivă sunt cuprinse obligaţiile patrimoniale ale societăţii, contractuale şi extracontractuale (obligaţii sociale).

în doctrina română, sensul economic al noţiunii de patrimoniu, este desemnat prin termenul fond de comerţ - sau, uneori, mai poartă denumirea de patrimoniu comercial. După părerea aceloraşi autori, trebuie făcută distincţia dintre noţiunea de fond de comerţ (patrimoniu comercial) şi cea de patrimoniu. Spre deosebire de fondul de comerţ, care este un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale sau incorporale, afectate de comerciant în scopul desfăşurării unei activităţi comerciale, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor comerciantului care au o valoare economică. Aceasta înseamnă că fondul de comerţ nu cuprinde creanţele şi datoriile comerciantului, cu toate că ele fac parte din patrimoniul acestuiaÎn componenţa patrimoniului societăţii comerciale intră doar drepturile (bunuri corporale şi incorporale).

Bunurile corporale sunt cele care au existenţă materială, aspect şi sunt percepute cu simţurile omului (o casă, un autoturism). Potrivit articolul 285 al Codului civil, bunurile corporale sunt lucrurile (obiectele corporale) în raport cu care pot exista drepturi şi obligaţii juridice.

Bunurile incorporale sunt cele care au o existenţă abstractă, imaterială, ce nu cad sub simţurile noastre. Astfel de bunuri sunt drepturile patrimoniale, cum ar fi dreptul întreprinzătorului asupra denumirii de firmă, asupra mărcii de producţie sau de serviciu, drepturile de autor etc. Bunurile mobile. Codul civil în art. 288 clasifică bunurile în mobile şi imobile. Mobile se consideră acele bunuri care nu au o aşezare fixă şi stabilă, fiind susceptibile de deplasare de la un loc la altul, fie prin ele însele, fie cu concursul unei forţe străine, cum sunt: animalele, lucrurile separate de sol etc.

Bunurile imobile sunt acele bunuri care au o aşezare fixă şi stabilă, după cum sunt: pământul, clădirile şi, în general, cele legate de sol, care nu pot fi mutate din loc în loc, fără să-şi piardă valoarea lor economică (o casă, un teren etc).

Din activul patrimoniului societăţii comerciale poate face parte şi întreprinderea ca complex patrimonial unic. În acest caz, se are în vedere sensul economic al întreprinderii ca un complex patrimonial unic (întreprindere-obiect de drept), şi nu cel juridic, de întreprindere-subiect de drept. Prin întreprindere-obiect de drept se înţelege un bun complex ce cuprinde un ansamblu de bunuri corporale şi incorporale, mobile şi imobile.