Drept Procesual Civil
-
Upload
sperantaadjedan -
Category
Documents
-
view
13 -
download
0
description
Transcript of Drept Procesual Civil
Academia “Ştefan cel Mare”
a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova
LUCRARE DE DOMICILIU
Catedra : Drept civil
Disciplina : Drept procesual civil
Tema : Participantii la procesul civil
A efectuat : Saulea Elena
Grupa 531
Chişinău 2015
Cuprins
Introducere ……………………………………………………………………………………….3
Trimitere…………………………………………………………………………………………..4
1. Noţiunea şi poziţia părţilor în procesul civil…………………………………………………...5
2. Instanta…………………………………………………………………………………………5
3.Partile: Reclamantul si paratul.....................................................................................................5
4.Terţele persoane în procesul civil……………………………………………………………….7
4. 1. Aspecte generale şi condiţii de admisibilitate ale participării terţelor persoane în procesul
civil……………………………………………………………………………………………….7
4.2. Forme de participare a terţelor persoane în procesul civil…………………………………...7
5. Rolul şi importanţa participării procurorului în procesul civil. Poziţia lui procesuală………..8
5.1. Formele de participare a procurorului în procesul civil……………………………………9
6.Drepturile şi obligaţiile participanţilor la process……………………………………………..10
Concluzie………………………………………………………………………………………..13
Bibliografie………………………………………………………………...……………………14
2
Introducere
Se consideră participanţi la proces: părţile, intervenienţii, procurorul, persoanele care, în
conformitate cu art.7 alin.(2), art.73 şi 74, sînt împuternicite să adreseze în instanţă cereri în
apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unor alte persoane sau care intervin în
proces pentru a depune concluzii în apărarea drepturilor unor alte persoane, precum şi persoanele
interesate în pricinile cu procedură specială. [1] Procesul civil este o notiune care implica, in
desfasurarea sa, mai multe persoane. Toate aceste persoane care - intr-o maniera sau alta - isi
aduc contributia la desfasurarea procesului civil, pot fi denumite participanti la procesul civil. In
sensul larg al cuvantuiul s-ar putea include si cei ce asista la desfasurarea procesului, participarea
lor fiind afectiva. Dar acestia nu au nici o contributie la deslusirea raporturilor dintre partile
implicate, la luarea vreunei hotarari sau la punerea sa in executare. Participantii la procesul civil
au, insa, drepturi si obligatii procesuale bine definite, iar activitatea lor este menita a contribui
efectiv la buna desfasurare a procesului. Asa, de pilda, un martor are obligatia de a spune
adevarul dar si dreptul de a i se restitui cheltuielile ocazionate de prezenta la instanta, iar
declaratia sa tinde la lamurirea situatiei de fapt deduse judecatii. Pe de alta parte, ori de cate ori
legiuitorul a considerat necesar ca o persoana sa participe la procesul civil I-a atribuit si o
denumire. Putem numi participant la procesul civil acea persoana care contribuie la desfasurarea
procesului civil, pozitia sa fiind bine precizata de legile de procedura prin drepturile si obligatiile
care ii incumba, precum si prin denumirea specifica ce ii este atribuita. In raport de pozitia in
proces, de drepturile si obligatiile lor, participantii pot fi clasificati in:
- subiectii procesului civil
- persoane si organe rara de care procesul nu poate fi conceput, respectiv partile (inclusiv tertii
introdusi sau care au intervenit in cauza), judecatorii, procurorul si autoritatea tutelara (atunci
cand participarea celor din urma este obligatorie);
- participantii ce contribuie esential la buna organizare si indeplinire a actelor dispuse de
judecator: grefieri, aprozi, agenti procedurali, executori judecatoresti, arhivari si registratori,
interpreti;
- participanti ce contribuie esential la stabilirea faptelor pe baza carora se pronunta judecatorul:
martori si experti;
- reprezentantii partilor (parinti, tutori, curatori, avocati, mandatari).
3
Trimitere
[1]. Codul de procedura civila al Republicii Moldova, art. 55.
[2]. V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Editura National, Bucuresti, voI.
1, 1996, pag. 304-306; E. Herovanu, Principiile procedurei judiciare, voI. 1, Institutul de Arte
Grafice 'Lupta', Bucuresti, 1932, pag. 141-144.
[3]Concepţie exprimată în literatura de specialitate de către A. Hilsenrad şi I. Stoenescu, în
lucrarea ’’Procesul civil în R.P.R’’, Editura Ştinţifică, Bucureşti, 1957, pag. 66;
[4]A. Hilsenrad şi I. Stoenescu, în lucrarea ’’Procesul civil în R.P.R’’, Editura Ştinţifică,
Bucureşti, 1957, pag. 66;
[5]D. Radu, ’’Acţiunea în procesul civil. Partea generală’’, Editura Junimea, Iaşi, 1974, p.111-
113;
[6] Codul dprocedura civila al Republicii Moldova, art 56.
4
1. Noţiunea şi poziţia părţilor în procesul civil
Codul de procedură civilă foloseşte deseori noţiunile de parte, reclamant, pârât fără precizarea
unui conţinut exact al acestora. Lipsa unei definiţii legale a generat naşterea unor controverse în
literatura de specialitate, referitoare cel mai adesea la condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a
fi parte în procesul civil sau pentru exercitarea acţiunii civile.
Astfel, în determinarea noţiunii de parte s-au avut în vedere uneori interesele contrarii ale
persoanelor între care s-a ivit litigiul[3]. În această concepţie părţi în procesul civil devin
persoanele care exprimă interese contrare, în sensul că cel puţin una dintre ele ’’…pretinde că
are de realizat un drept împotriva celeilalte sau celorlalte, care au nesocotit acest drept’’[4]. Într-o
altă opinie s-a susţinut că ’’interesele contrare’’ nu pot fi afirmate ’’fără o bază de drept material
care să le justifice pe plan procesual’’ [5].
2.Instanta
Cuvantul instanta are diverse semnificatii[2], cele ma importante fiind acelea de complet de
judecata si de institutie: statului. Prin instanta ca si complet de judecata se intelege judecatoru
sau judecatorii din completul de judecata, adica acele persoane can conduc intregul proces civil
si care solutioneaza cauza dedusa judecatii. Prin instanta ca si institutie se intelege Inalta Curte
de Casatie si Justitie, curte a de apel, tribunalul sau judecatoria pe rolul careia se; afla cauza,
respectiv cladirea in care functioneaza si personalul, adica magistratii (inclusiv asistentii judiciari
de la Inalta Curte de Casatie si Justitie si personalul auxiliar (grefierul de sedinta si aprodul care
indeplinesc actele procedurale si masurile dispuse de judecator, registratorul care primeste
cererea de chemare in judecata, arhivarul, etc.)
3.Partile: Reclamantul si paratul
Institutia procesului civil a luat nastere in scopul rezolvarii situatiilor litigioase, a conflictelor.
Atunci cand persoanele implicate in derularea unui raport juridic de drept material au
intereseconvergente, ele isi armonizeaza reciproc conduitele. Nu de putine ori se ajunge la
incheierea unor contracte civile.Vointele subiectilor raporturilor juridice fiind convergente, nu se
justifica interventia unui arbitru. Insa, atunci cand intre doua sau mai multe persoane se naste un
litigiu cu privire la o situatie de fapt sau de drept, calea de ultima instanta pentru rezolvarea sa o
constituie procesul. In forma cea mai simpla, procesul civil presupune participarea a doua
persoane: una care formuleaza pretentii si una fata de care se formuleaza pretentii. Prima se
numeste reclamant, iar ce de-a doua parat. In mod firesc, pozitia lor este tot timpul
5
contradictorie. Reclamantul va incerca prin toate mijloacele permise de lege sa-si dovedeasca
pretentiile, iar paratul va adopta o pozitie defensiva, incercand sa dovedeasca netemeinicia
pretentiilor celui dintai. Uneori paratul paraseste atitudinea defensiva, formuland pretentii fata de
reclamant prin cerere reconventionala, incat se ajunge la un judicium duplex. O 'parte' nu poate
avea, ca regula, in procesul civil, o existenta de sine statatoare, independenta total de alta 'parte',
existenta procesului fiind conditionata sine qua non de existenta a cel putin doua parti cu interese
contrarii. Textul mentionat prevede imperativ ca cererea de chemare in judecata trebuie sa
cuprinda nqmele partilor. Folosind argumentul per a contrario tragem concluzia ca o cerere care
nu cuprinde numele a cel putin doua parti nu poate fi considerata cerere de chemare in judecata
(chiar daca are toate celelalte elemente), iar in lipsa unei cereri de chemare in judecata nu avem
proces, deci nici 'parte' in proces.Notiunea de parte nu poate fi analizata in afara si independent
de afirmarea existentei unui raport juridic civil. Ca regula, partile dintr-un proces civil sunt
partile raportului juridic civil, devenit litigios. Unele analize au pornit numai de la ideea afirmarii
de catre reclamant a unui raport juridic civil si de aceea concluziile au aparut partial eronate.
Daca, insa, se are in vedere ca raportul juridic civil poate fi afirmat de oricare din parti si ca
tocmai aceasta conduce la declansarea litigiului, atunci se poate formula o definitie cu un grad
mai mare de generalitate decat cele anterioare. Chiar in situatia in care reclamantul ar invoca nu
un drept, ci un simplu interes, interesul respectiv are o natura foarte apropiat fie de cea a unui
drept subiectiv, fie de cea a unei obligatii naturale.Nu totdeauna persoana care afirma dreptul il
pretinde pentru sine. Uneori persoana care sta in. proces in calitate de parte afirma, pretinde,
drepturi ale altora si pentru altii, exemple elocvente in acest sens regasindu-se in atributiile
procurorului si in drepturile creditorului chirografar. Alteori, persoana care apare in fata
magistratului este doar un reprezentant al persoanei care afirmi dreptul. Notiunea de parte nu se
limiteaza numai la ceea ce se desemneaza prin cuvintele de reclamant sau parat, ci include si
persoanele care intervin in procesul deja declansat pentru a afirma aceleasi drepturi sau drepturi
conexe. In raport de cele enuntate credem ca putem formula urmatoarea definitie: Partile sunt
acele persoane cu interese contradictorii ale caror drepturi si obligatii reciproce constituie
obiectul procesului civil. De regula, in procesul civil exista un singur reclamant si un singur
parat. Nu putine sunt, insa, situatiile cand in acelasi proces participa mai multi reclamanti, mai
multi parati sau mai multi reclamanti si parati. Asemenea situatii se intalnesc in cazul actiunilor
derivand din sau implicand obligatii solidare, in solidum sau conjuncte, coproprietatea devalmase
ori pe cote-parti, actiunilor drivand din mostenirea de catre mai multe persoane impreuna a unei
anume mase de bunuri, in cazul unor actiuni de dreptul familiei. In exemplele enuntate este nu
numai util, dar uneori chiar necesar, sa se recurga la o forma de participare in proces a mai
6
multor persoane care sa aiba calitatea de parat sau reclamant. Doar astfel se creeaza posibilitatea
rezolvarii complete si corecte a litigiilor in care sunt implicate mai multe persoane, se inlatura
riscurile unor solutii contradictorii, se asigura respectarea drepturilor procesuale ale tuturor
persoanelor implicate, probele se administreaza mai rapid, se evita pronuntarea unor hotarari
ineficiente.
4.Terţele persoane în procesul civil
4. 1. Aspecte generale şi condiţii de admisibilitate ale participării terţelor persoane în procesul
civil.
Conceptul de terţe persoane este folosit destul de frecvent în doctrină şi jurisprudenţă.
Semnificaţia acestei noţiuni este, în mod evident, diferită în dreptul procesual civil faţă de
dreptul substanţial. Codul de procedură civilă se referă la acest concept în cartea a II-a, capitolul
III din Titlul I, intitulat: „Alte persoane care pot lua parte la judecată”.
În accepţiunea sa obişnuită, noţiunea de terţe persoane are în vedere situaţia unor persoane
străine de un anumit raport juridic. Într-o primă perspectivă, prin terţe persoane se desemnează
participarea la activitatea judiciară a acelor persoane care au intervenit sau au fost introduse în
proces după promovarea iniţială a actului de sesizare (caz în care aceştia primesc în momentul
introducerii în proces calitatea de părţi). Într-o altă perspectivă conceptul de terţe persoane
desemnează chiar poziţia unor subiecţi de drept până în momentul introducerii lor în proces. Prin
urmare, stricto sensu, prin terţe persoane determinăm acei subiecţi de drept care sunt străini de
procesul civil existent între reclamant şi pârât.
4.2. Forme de participare a terţelor persoane în procesul civil.
Codul de procedură civilă reglementează formele de participare a terţelor persoane la procesul
civil amănunţit în art. 49-66. Aceste dispoziţii legale consacră următoarele forme de participare a
terţilor la activitatea judiciară:
– intervenţia (art. 49-56 Cod proc.civ.);
– chemarea în judecată a altor persoane (art. 57-59 Cod proc. civ.);
– chemarea în garanţie (art. 60-63 Cod proc. civ.);
– arătarea titularului dreptului (art. 64-66 Cod proc. civ.).
Prevederile procedurale în vigoare nu fac însă o distincţie categorică între intervenţia voluntară şi
cea forţată. Această distincţie este facută de literatura de specialitate, si are la bază criteriul
7
iniţiativei persoanei care solicită lărgirea cadrului procesual cu privire la părţi. Astfel, când
iniţiativa participării la proces aparţine chiar terţului, intervenţia are un caracter voluntar
(intervenţia voluntară mai este denumită uneori şi intervenţie activă, directă sau propriu-zisă).
Dacă participarea terţului în proces este determinată de iniţiativa uneia dintre părţile principale,
intervenţia are un caracter forţat (acest tip de intervenţie cuprinde următoarele forme de
participare a terţilor la proces: chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanţie,
arătarea titularului dreptului). Este de subliniat faptul că atragerea unui terţ la judecată la
iniţiativa reclamantului sau a pârâtului (intervenţia forţată) nu este permisă decât în cazurile
prevăzute expres de lege. Spre deosebire de dispoziţiile legale care stabilesc dreptul terţelor
persoane de a interveni într-un proces în curs de desfăşurare ori de câte ori au un interes, legea
nu prevede în mod general introducerea în procesul civil, pe calea intervenţiei forţate, a oricărei
persoane ce ar avea vreun interes în legătură cu pricina ce se judecă şi care nu figurează ca pârât
în cererea de chemare în judecată. Aşadar, nu poate fi introdus forţat într-un litigiu orice terţ care
ar avea posibilitatea să intervină voluntar, deoarece intervenientul voluntar îşi apără de bunăvoie
propriile interese, în timp ce intevenientul forţat este chemat fie să recunoască dreptul unei părţi
din proces, fie să se constate că nu are nici un drept asupra părţii care l-a introdus în proces.
5. Rolul şi importanţa participării procurorului în procesul civil. Poziţia lui
procesuală
Conform art.124 din Constituția RM și art.1 alin.2) al Legii cu privire la procuratură, procurorul
prin exercitarea atribuțiilor sale reprezintă interesele generale ale societății, apără ordinea de
drept, drepturile și libertățile cetățenilor. Astfel, procurorul sesizează instanţa de judecată,
participă la judecarea pricinilor în primă instanţă, dacă procesul a fost intentat la cererea lui cît şi
foloseşte căile de atac împotriva hotărîrilor judecătoreşti. Procurorul participînd în procesul civil
sprijină în mod activ apărarea drepturilor subiective recunoscute persoanelor fizice ori de cîte ori
acestea au fost încălcate.
În ceea ce priveşte acţiunile civile alăturate celor penale, activitatea desfăşurată de procuror în
materie civilă, se deosebeşte de cea desfăşurată în materie penală. Exemplu: procurorul este
obligat să participe în procesul civil numai în cazurile cînd delictele au fost comise de către
minori sau persoane incapabile, pe cînd în procesul penal, participarea lui este obligatorie,
indiferent de subiectul infracţiunii sau obiectul acesteia.
În ceea ce priveşte participarea procurorului în procesul civil propriu – zis, esenţial este faptul că
el promovează nu în nume propriu, dar în favoarea unui alt subiect de drept acţiunea civilă, şi ca
atare devine parte în procesul civil, asupra sa răsfrîngîndu-se drepturile şi obligaţiile procedurale
8
specifice calităţii respective, fără ca asupra lui să se extindă consecinţele de drept material ale
hotărîrii judecătoreşti.
Precizarea poziţiei procesuale a procurorului în procesul civil implică examinarea raporturilor în
care acesta se află cu instanţa, cu părţile şi cu ceilalţi participanţi la proces, a drepturilor şi
obligaţiilor sale, precum şi examinarea trăsăturilor specifice poziţiei sale procesuale şi
consecinţele ce decurg din aceasta. În opinia unor doctrinari, în ipoteza în care procurorul
înaintează acţiunea civilă el devine parte în proces şi totodată devine titularul drepturilor şi
obligaţiilor specifice rolului pe care îl are în proces. Exemplu: cînd el înaintează acţiunea civilă
dobîndeşte poziţia procesuală de parte la proces, o poziţie egală cu a celorlalte părţi în proces, iar
titularul dreptului la care se referă acţiunea va fi și el introdus în proces în calitate de reclamant.
Ca parte în procesul civil, procurorul are o poziţie specifică, care nu afectează egalitatea sa cu
celelalte părţi. Specificul poziţiei procurorului rezultă din faptul că el nu este subiect al raportului
de drept subiectiv material şi se exprimă prin imposibilitatea de a face acte de dispoziţie asupra
dreptului civil respectiv (cum ar fi de ex: tranzacţia de împăcare).
Se apreciază totuşi, că există o deosebire între procuror, ca parte în proces şi o parte obişnuită:
procurorul se bucură numai de drepturile procedurale, fără ca asupra lui să se extindă
consecinţele de drept material ale hotărîrii judecătoreşti, în sensul că hotărîrea nu se pronunţă
nici în favoarea, nici în detrimentul lui; de asemenea procurorul nu va putea fi obligat la plata
cheltuielilor de judecată faţă de partea pîrîtă.
Unii autori consideră că procurorul nu este parte în proces,ci este participant, acesta nefiind
adversarul vreuneia din părţile aflate în litigiu, el este străin de pretenţiile acestora. Împrejurarea
că el este ţinut să respecte formele procedurale, ordinea şi termenele în care trebuie îndeplinite
actele de procedură nu-i stabileşte poziţia de parte în proces, deoarece nu numai părţile, ci toţi
participanţii trebuie să se conformeze normelor legale. Deși, reprezintă interesele reclamantului,
procurorul nu poate fi considerat reprezentant, deoarece el apără drepturile altor persoane pentru
interesele societății în general și nu urmărește decît scopul menținerii ordinii de drept, care
exclude orice încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenilor.
În concluzie, procurorul dispune în procesul civil de o calitate procesuală deosebită. Poziția
procesuală a procurorului în procesul civil rezultă din interesele procesuale pe care le are acesta
și din volumul de drepturi și obligații pe care legea procesuală i le oferă. Potrivit art.72 alin.1)
CPC, procurorul are drepturile și obligațiile procesuale ale reclamantului. Însă, ținînd cont de
faptul că procurorul nu este subiect al raportului material litigios, el nu poate dispune de obiectul
litigiului, adică de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecății, fapt care
determină lipsa interesului juridic material și existența numai a celui procesual. Procurorul nu are
9
calitatea de reclamant, deși la solicitarea lui are loc intentarea procesului civil. Reclamant este
titularul dreptului subiectiv încălcat, care din anumite motive nu poate să-l apere personal. Deși
nu are calitatea de reclamant, interesul său procesual juridic coincide cu cel al reclamantului și
constă în admiterea acțiunii.
5.1. Formele de participare a procurorului în procesul civil
Pornirea procesului civil. Pentru o bună înţelegere a acestei forme de participare a procurorului
în procesul civil, trebuie să pornim de la explicarea dreptului procurorului de a introduce
acţiunea civilă şi limitele legale ale exercitării acesteia. Astfel, conform art.71 al. 2 CPC,
acţiunea în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime poate fi intentată de către
procuror:
a) numai la cererea scrisă a persoanei interesate dacă aceasta nu se poate adresa în judecată
personal din cauză de sănătate, vîrstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate.
Acţiunea în apărarea intereselor persoanei incapabile poate fi înaintată de procuror indiferent de
existenţa cererii persoanei interesate sau a reprezentantului ei legal. Potrivit Legii cu privire la
procuratură, procurorul apără și interesele minorilor în procesul civil. Astfel, Codul familiei
prevede dreptul procurorului de a cere declararea nulității căsătoriei minorului, de a cere
decăderea din drepturile părintești;
b) în cazurile prevăzute de lege procurorul este în drept să se adreseze în judecată în apărarea
drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unui număr nelimitat de persoane. De regulă,
sunt cazurile în care procurorul contestă legalitatea actelor normative emise de organele
administrației publice centrale sau locale în instanța de judecată, cazurile de protecție a
drepturilor consumatorilor, de protecție a mediului înconjurător;
c) de asemenea procurorul se poate adresa în judecată în apărarea drepturilor şi intereselor
statului şi ale societăţii ce ţin de:
1. formarea şi executarea bugetului;
2. protecţia proprietăţii aflate în posesiunea exclusivă a statului;
3. contestarea contractelor ce lezează interesele statului;
4. declararea nulităţii actelor normative emise de autorităţile publice, alte organe şi organizaţii,
persoane oficiale sau funcţionari publici;
5. perceperea în beneficiul statului a bunurilor dobîndite ilicit;
6. protecţia mediului înconjurător;
7. alte cazuri prevăzute de lege.
Participarea la judecarea procesului civil
10
Potrivit art. 71 al 1 CPC al RM, procurorul participă la judecarea pricinilor în materie civilă în
primă instanţă în cazul în care acţiunea este intentată la cererea sa în condiţiile legii.
Procurorul care participă la judecarea pricinilor civile are dreptul să ia cunoştinţă de materialele
dosarului, să declare recuzare judecătorului, grefierului, expertului şi specialistului, să prezinte
dovezi, să participe la administrarea lor, să formuleze cereri, să dea explicaţii privind acţiunea şi
să îndeplinească alte acţiuni procesuale prevăzute de lege. La fel are toate celelalte drepturi de
care se bucură un reclamant, cu excepţia dreptului de a încheia tranzacţia de împăcare. Nu se
admite înaintarea acţiunii reconvenţionale procurorului. Procurorul nu are obligația de a achita
cheltuielile de judecată.
Neprezentarea procurorului citat legal, în şedinţa de judecată nu împiedică examinarea cauzei,
dacă persoana în interesele căreia s-a înaintat acţiunea susţine examinarea cauzei în lipsa
procurorului. Renunţarea procurorului la acţiune, nu-l lipseşte pe reclamant de dreptul de a
susţine cerinţele acţiunii după achitarea taxei de stat. Dacă reclamantul renunţă să intervină în
procesul intentat de procuror, instanţa scoate cererea de pe rol. În cazul în care reclamantul
renunţă la acţiune, instanţa încetează procesul.
Exercitarea căilor de atac.
Dacă legea prevede obligativitatea participării procurorului la judecarea pricinii civile, această
obligaţie persistă şi pentru căile de atac ce se exercită în procesul respectiv:
Apelul – acţiune făcută la o instanţă judecătorească superioară, spre a obţine anularea unei
sentinţe date de o instanță inferioară şi judecarea în fond a procesului.
Recursul – cale de atac prin care se cere unei instanțe superioare să verifice legalitatea și
temeinicia unei hotărâri judecătorești nedefinitive, în vederea anulării sau modificării ei.
Revizuirea – cale de atac pentru desființarea unei hotărâri judecătorești definitive, pe baza
unor probe descoperite după judecarea pricinii.
În conformitate cu textul legal, procurorul exercită căile de atac, în scopul remedierii tuturor
greşelilor ce s-au săvîrşit în cadrul activităţii de înfăptuire a justiţiei.
6.Drepturile şi obligaţiile participanţilor la proces [6]
Participanţii la proces sînt în drept să ia cunoştinţă de materialele dosarului, să facă extrase şi
copii de pe ele, să solicite recuzări, să prezinte probe şi să participe la cercetarea lor, să pună
întrebări altor participanţi la proces, martorilor, experţilor şi specialiştilor, să formuleze cereri, să
reclame probe, să dea instanţei explicaţii orale şi scrise, să expună argumente şi considerente
asupra problemelor care apar în dezbaterile judiciare, să înainteze obiecţii împotriva
demersurilor, argumentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi, să atace actele judiciare şi
să-şi exercite toate drepturile procedurale acordate de legislaţia procedurală civilă.
11
Participanţii la proces se bucură de drepturi procesuale egale şi au obligaţii procesuale egale, cu
unele excepţii stabilite de lege în dependenţă de poziţia pe care o ocupă în proces.
Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor
procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se
aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă.
Concluzie
Întreaga soluţionare a procesului civil implică, cu necesitate, existenţa unor participanţi la
activitatea judiciară, respectiv a unor autorităţi statale şi a unor persoane fizice. Autorităţile şi
persoanele care devin participanţi la activitatea de judecată poartă denumirea de subiecţi
procesuali. Naşterea oricărui proces implică însă existenţa unor persoane care datorită
nerealizării unor pretenţii pe care le au una împotriva celeilalte pe cale amiabilă, trebuie să se
adreseze instanţei de judecată. Aceste persoane care declanşează un litigiu cu privire la un drept
pentru rezolvarea căruia este necesar să se adreseze instanţei de judecată se numesc părţi. Orice
litigiu presupune, aşadar, participarea a cel puţin două părţi cu interese contrarii şi anume: una
care formulează pretenţii (reclamantul) şi alta împotriva căreia se formulează pretenţia (pârâtul).
Reclamantul şi pârâtul sunt subiecţi procesuali indispensabili, căci fără prezenţa lor activitatea
judiciară nu este posibilă. În cadrul şi în cursul procedurii de judecată mai pot interveni, de
asemenea, şi alte persoane. Acesta este, în primul rând, cazul terţilor care pot participa la
activitatea judiciară, fie datorită propriei lor iniţiative, fie din iniţiaţiva părţilor principale. Odată
introduse în proces terţele persoane devin părţi ale acestuia. Adeseori, procesul civil parcurge şi
ultima sa fază: executarea silită, caz în care şi organele de executare devin participanţi la
activitatea judiciară. Instanţa, părţile, terţele persoane şi organele de executare sunt participanţi
procesuali principali, datorită faptului că prin activitatea lor este influenţată direct naşterea,
desfăşurarea şi soarta procesului civil. În procesul civil mai pot participa şi alte persoane, cum ar
fi: martorii, experţii, interpreţii, etc. Aceştia sunt însă participanţi procesuali auxiliari, rolul lor
fiind unul subsidiar, care vizează doar lămurirea unor împrejurări de fapt ale cauzei. O poziţie
aparte în procesul civil revine Ministerului Public. Acesta partcipă la activitatea judiciară atât în
calitate de subiect procesual, cât şi ca organ de stat specializat în asigurarea şi garantarea
legalităţii.
13
Bibliografie
Codul de procedura civila al Republicii Moldova.
V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Editura National, Bucuresti, voI. 1,
1996; E. Herovanu, Principiile procedurei judiciare, voI. 1, Institutul de Arte Grafice 'Lupta',
Bucuresti, 1932.
Concepţie exprimată în literatura de specialitate de către A. Hilsenrad şi I. Stoenescu, în
lucrarea ’’Procesul civil în R.P.R’’, Editura Ştinţifică, Bucureşti, 1957;
A. Hilsenrad şi I. Stoenescu, în lucrarea ’’Procesul civil în R.P.R’’, Editura Ştinţifică, Bucureşti,
1957;
D. Radu, ’’Acţiunea în procesul civil. Partea generală’’, Editura Junimea, Iaşi, 1974;
14