1

DREPT CONSTITUłIONAL ŞI

INSTITUłII POLITICE

Lect. univ. dr. Simeon MURGU Asist.univ. Narcisa Mihaela STOICU

2

Partea I NoŃiunea. Teoria constituŃiei.

Teoria statului

Capitolul I Dreptul constituŃional ca ştiinŃă în sistemul ştiinŃelor juridice

SecŃiunea 1 NoŃiunea de drept constituŃional. Obiect şi metode de cercetare

Conceptul noŃiunii de drept constituŃional, ca ramură de drept distinctă, studiază totalitatea normelor juridice, al căror obiect principal îl constituie reglementarea organizării politice a diferitelor state şi care se deosebesc de cele care aparŃin altor ramuri de drept. NoŃiunea de drept constituŃional, este utilizată şi pentru a desemna o anumită disciplină ştiinŃifică care cercetează prin metode proprii, normele dreptului constituŃional. Aşadar, dreptul constituŃional studiază norme juridice constituite într-o ramură distinctă a dreptului, raporturile juridice care se nasc în procesul de aplicare a acestor norme şi caută să stabilească legităŃile obiective care stau la baza dezvoltării fenomenelor juridice care-i sunt specifice.

În doctrina dreptului constituŃional, specialiştii studiază aceste fenomene specifice funcŃie de metoda exegetică, metoda analitico-sintetică şi metoda complexă.

SecŃiunea 2 Izvoarele dreptului constituŃional

Forma dreptului mai este denumită în ştiinŃele juridice şi izvor de drept. Principalele forme sunt obiceiul juridic sau

3

cutuma, practica judiciară sau precedentul judiciar şi actul normativ.

§ 1. Izvoare doctrinale

RevoluŃia burgheză din FranŃa din 1789 a determinat reglementări constituŃionale vizând organizarea şi funcŃionarea statului cu un profund caracter democratic, limitând puterea monarhului şi garantând drepturile cetăŃeneşti şi anumite libertăŃi. Această concepŃie a fost înscrisă în DeclaraŃia franceză a drepturilor omului şi cetăŃeanului de după RevoluŃie, din 1791.

ConstituŃiile ulterioare ale FranŃei au consacrat în mod expres, principiul separaŃiei puterilor în stat pentru definirea tipului de regim politic caracteristic acestei Ńări.

În Anglia, prima constituŃie burgheză a fost formată din obiceiuri şi anumite acte scrise, acte care puteau fi modificate prin legi ordinare. La baza primei constituŃii burgheze din Anglia au stat lucrări de referinŃă în istorie în general şi în ştiinŃa dreptului constituŃional comparat în special, cum sunt: Magna Charta Libertatum, PetiŃia Drepturilor, Habeas Corpus şi Bill-ul drepturilor.

Rezultat al unui îndelungat proces istoric, pe parcursul căruia instituŃiile statului englez s-au dezvoltat în contextul unor confruntări de interese economice şi sociale încheiate în majoritatea cazurilor prin soluŃii echilibrate, ConstituŃia Angliei are prin excelenŃă, un caracter pragmatic, consacrând regimul politic parlamentar.

În Statele Unite ale Americii, în anul 1787 a fost adoptată ConstituŃia de la Philadelphia, în urma ConfederaŃiei formate din anumite state, în anul 1781, constituŃie care, întăreşte puterea executivă, sustrăgând-o controlului puterii legiuitoare.

Acest sistem politic a intrat în istorie sub denumirea de regim politic prezidenŃial.

4

§ 2. Izvoarele legislative

Analizând izvoarele legislative ale dreptului constituŃional este de precizat că, o normă de conduită socială nu devine normă juridică cu putere obligatorie, decât dacă este stabilită cu respectarea anumitor forme, întrucât nu orice normă de conduită socială este sancŃionată prin forŃa de constrângere a statului, ci numai aceea pe care organele statului o consacră sau o sancŃionează într-o formă anume.

1. Legea Ca izvor de drept, este actul normativ emis de puterea

legislativă cu respectarea unor forme specifice de legiferare, având ca obiect de reglementare relaŃii sociale de cea mai mare importanŃă.

Din punct de vedere formal, legea este o manifestare de voinŃă care emană de la acele organe ale statului, care au calitatea de organe legislative, în virtutea normelor constituŃionale în vigoare, şi este adoptată cu respectarea procedurii înscrise în constituŃie.

În sens material, prin lege sunt desemnate acele acte juridice care cuprind norme de conduită socială, obligatorii, generale, impersonale şi de aplicabilitate repetată, susceptibile de a fi sancŃionate prin forŃa de constrângere a statului.

Legile iau forma legilor constituŃionale, forma legilor organice, şi legilor ordinare, adoptate în prelungirea şi dezvoltarea reglementărilor constituŃionale pe segmente de relaŃii sociale, precum şi a legilor excepŃionale emise în împrejurării deosebite.

2. ConvenŃiile internaŃionale. ConvenŃiile internaŃionale reglementează raporturi

sociale care formează obiectul dreptului constituŃional, prezentându-se sub următoarele categorii de tratate: tratate-convenŃii, tratate-izvoare de drept şi tratate care apar sub ambele forme.

3. Cutuma sau obiceiul.

5

Cutuma este o regulă de conduită nescrisă, care s-a format prin repetarea unei practici, pe o lungă durată de timp, în convingerea că se respectă o regulă de drept.

Atunci când o cutumă constă în acŃiunea repetată a unuia sau mai multor organe de drept public, ea constituie o uzanŃă .

Capitolul II Teoria constituŃiei

SecŃiunea 1 NoŃiunea de constituŃie şi procedeele clasice de

adoptare a constituŃiilor

§ 1. NoŃiunea de constituŃie

Din punct de vedere etimologic, noŃiunea de constituŃie derivă din latinescul constitutio, care înseamnă aşezare cu temei, organizarea, sau starea unui lucru.

ConstituŃia trebuie să dobândească semnificaŃia unei carte ideologice, politice şi spirituale a unei etape determinate şi să constituie o sursă de idei novatoare şi de direcŃii creatoare pentru toate domeniile de activitate, pentru toate raporturile sociale reglementate.

§ 2. Procedeele clasice de adoptare a constituŃiilor

La sfârşitul sec. al XVIII-lea, când monarhiilor absolute li s-au substituit pe cale revoluŃionară, republici sau monarhii constituŃionale, Ńinând seama de modul în care s-au produs astfel de schimbări, şi au apărut constituŃiile, doctrina clasică a

6

dreptului constituŃional le-a împărŃit în patru categorii: carte concedate, pacte, statute şi convenŃii.

ConstituŃia referendum este forma contemporană cea mai democratică de stabilire a constituŃiilor.

§ 3. ConstituŃia şi ierarhia actelor normative

ForŃa juridică a actelor normative într-un stat are la bază câteva principii, care determină o ierarhizare a lor, în sensul că: organele statului au o competenŃă concretizată în capacitatea de edictare a actelor normative, care este diferită de la o categorie la alta de organe în limita distribuirii puterilor; forŃa juridică a fiecărui act normativ, depinde de competenŃa organului care l-a emis; fiecare act, având o anumită forŃă juridică, duce la o ierarhie a actelor normative; datorită ierarhizării actelor normative, un act emis de către un organ inferior trebuie să fie subordonat oricărui act emis de un organ superior.

SecŃiunea 2 Tipuri de constituŃii

În doctrina dreptului constituŃional, profesorul Tudor Drăganu dezvoltă clasificarea constituŃiilor în constituŃii cutumiare şi constituŃii scrise. ConstituŃiile scrise, se prezintă fie sub forma constituŃiilor suple ori flexibile, fie sub forma constituŃiilor rigide.

De asemenea, constituŃiile se mai clasifică în constituŃii federale, care aparŃin unor state federative şi constituŃii unitare, care aparŃin unor state unitare, precum şi în constituŃii republicane adoptate în regimurile prezidenŃiale şi constituŃii monarhice adoptate în regimurile parlamentare.

Istoria mai păstrează şi clasificarea determinată de tipurile de regimuri politice în constituŃii burgheze şi constituŃii comuniste.

7

SecŃiunea 3 Revizuirea ConstituŃiei României. IniŃiativa revizuirii,

procedura şi limitele revizuirii

ConstituŃia României, poate să fie modificată, numai cu respectarea procedurii de revizuire prevăzută în cuprinsul ei, procedură specială care derogă de la procedura legislativă obişnuită de adoptare a legilor.

IniŃiativa revizuirii constituŃiei aparŃine unor subiecŃi prevăzuŃi în mod expres şi limitativ, în ConstituŃie.

Adoptarea proiectului sau a propunerii de revizuire a ConstituŃiei, presupune mai întâi întrunirea unei majorităŃi calificate şi apoi organizarea unui referendum de aprobare.

SecŃiunea 4 Efectele juridice ale suspendării

constituŃiilor prin revoluŃii, lovituri de stat, ori alte evenimente excepŃionale

Legitimismul juridic, cum este îndeobşte admis ca normă supremă privind constituŃia, impune ca aceasta să fie respectată, modificarea ei neputând să fie făcută decât în condiŃiile stabilite în cuprins.

Numai că, în realitate, adeseori se modifică şi se înlocuiesc constituŃii fără respectarea normelor de revizuire înscrise în constituŃiile modificate ori înlocuite. Schimbările de regimuri constituŃionale cunoscute în istorie au dus la modificări constituŃionale cu nesocotirea procedurilor de revizuire înscrise în constituŃiile respective, fie pe cale revoluŃionară propriu-zisă, fie pe cale de lovitură de stat, sau ca o consecinŃă a unor situaŃii excepŃionale.

8

Capitolul III EvoluŃia sistemului constituŃional în România

Guvernământul constituŃional a apărut atunci când puterile absolute ale monarhului au fost limitate prin adoptarea unor norme de organizare şi funcŃionare a statului considerate superioare ca forŃă juridică legilor ordinare, norme în temeiul cărora o adunare reprezentativă a naŃiunii îşi putea asuma rolul de organ legislativ, şeful statului păstrând doar puterea executivă şi încetând să mai fie judecătorul suprem, formându-se o justiŃie independentă de această putere. În România, guvernământul constituŃional a luat naştere sub forma regimului politic parlamentar.

§ 1. Regulamentele organice § 2. ProclamaŃia de la Izlaz § 3. ConvenŃia de la Paris § 4. Statutul dezvoltător al ConvenŃiei de la Paris § 5. ConstituŃia din anul 1866 § 6. ConstituŃia din anul 1923 § 7. ConstituŃia din anul 1938 § 8. Repunerea în vigoare a ConstituŃiei

din anul 1923 § 9. ConstituŃia din anul 1948 § 10. ConstituŃia din anul 1952 § 11. ConstituŃia din anul 1965

9

Capitolul IV Teoria statului

SecŃiunea 1 Statul ca instituŃie

§ 1. NoŃiunea de stat

În orice societate umană, apare ca fenomen inerent în dezvoltarea ei istorică, o diferenŃiere între guvernanŃi şi guvernaŃi. GuvernanŃii îşi pot impune voinŃa lor, guvernaŃilor prin forŃa de constrângere de care dispun.

Statul se deosebeşte de o instituŃie obişnuită prin faptul că, activităŃile desfăşurate de el au o natură specifică, acestea fiind grupate în limita funcŃiilor sale, respectiv: funcŃia legislativă, funcŃia executivă şi funcŃia jurisdicŃională .

§ 2. Personalitatea juridică a statului

Din punct de vedere juridic, statul apare ca o persoană juridică, care are în proprietate un teritoriu, fiind înzestrată cu drepturi subiective. Ca atare, se impune a se face distincŃie între dreptul subiectiv şi dreptul obiectiv.

În doctrina dreptului constituŃional comparat, au fost formulate teoria ficŃiunii, teoria personalităŃii morale-realitate naturală şi teoria personalităŃii morale-realitate juridică, pentru a explica personalitatea juridică a statului. Au existat însă şi teorii care au negat personalitatea juridică a statului.

Nici o constituŃie în vigoare nu concepe suveranitatea ca un drept subiectiv al statului ci ca o prerogativă inalienabilă a naŃiunii, care o exercită prin delegare.

În concluzie, personalitatea juridică a statului, este un procedeu tehnic, juridic, creat de lege, pentru ca în raporturile

10

cu terŃii colectivitatea care stă la baza statului să apară ca o unitate.

SecŃiunea 2 Elementele statului

Aproape în unanimitate, constituŃionaliştii consideră că, statul trebuie sa aibă un teritoriu, o populaŃie şi o autoritate publică, sau putere de stat sau suveranitate.

§ 1. PopulaŃia

Statul, ca o grupare umană instituŃionalizată cunoaşte variate forme de organizare. Se consideră în general, că în stadiul actual al evoluŃiei umanităŃii, suportul statului îl constituie naŃiunea.

1. CetăŃenia CetăŃenia română îşi găseşte reglementarea în ConstituŃia

României şi în Legea cetăŃeniei nr. 21/1991 privind cetăŃenia română, completată şi modificată.

1.1. Dobândirea cetăŃeniei

CetăŃenia română se dobândeşte prin două modalităŃi: a) de drept; b) prin efectul unui act juridic individual.

a) Dobândirea de drept a cetăŃeniei române

- dobândirea cetăŃeniei române ca efect al naşterii – - dobândirea cetăŃeniei române de către copilul născut

pe teritoriul statului român din părinŃi necunoscuŃi - dobândirea cetăŃeniei române prin adopŃie -

dobândirea cetăŃeniei prin efectul schimbării cetăŃeniei părinŃilor

11

b) Dobândirea cetăŃeniei române prin efectul unui act juridic individual se realizează prin repatriere şi prin acordare la cerere.

1.2. Pierderea cetăŃeniei române Pierderea cetăŃeniei române survine prin două modalităŃi:

a) de drept; b) prin efectul unui act juridic individual. 1.3. Retragerea cetăŃeniei române Retragerea cetăŃeniei române spre deosebire de

renunŃarea la cetăŃenie intervine cu titlu de sancŃiune şi se pronunŃă din oficiu faŃă de persoana care se face vinovată de săvârşirea vreuneia din faptele prevăzute de lege.

1.4. Drepturile şi îndatoririle specifice cetăŃenilor

români

ApartenenŃa unei persoane fizice la un anumit stat, este concretizată într-un număr de drepturi şi obligaŃii pe care le are numai cetăŃeanul faŃă de statul respectiv.

a) Drepturile pe care le au numai cetăŃenii români în virtutea apartenenŃei acestora la statul român sunt: 1) dreptul cetăŃenilor români de a alege şi de a fi aleşi în organele reprezentative ale statului; 2) dreptul cetăŃenilor români de a locui pe teritoriul României şi de a-şi schimba în mod liber domiciliul sau reşedinŃa în orice localitate din Ńară; 3) dreptul cetăŃenilor români de a fi angajaŃi în unele funcŃii civile sau militare care implică exerciŃiul puterii de stat; 4) dreptul cetăŃenilor români de a nu fi extrădaŃi; 5) dreptul cetăŃenilor români la protecŃie diplomatică; 6) dreptul cetăŃenilor români de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România.

b) Îndatoririle pe care le au numai cetăŃenii români în virtutea apartenenŃei lor la statul român sunt: 1) obligaŃia de fidelitate faŃă de Ńară; 2) obligaŃia de apărare a Ńării.

12

1.5. Dovada cetăŃeniei române Dovada cetăŃeniei române se face cu cartea de identitate

sau după caz cu buletinul de identitate, cu paşaportul sau cu certificatul constatator al acordării cetăŃeniei. În cazul copiilor, până la 14 ani dovada cetăŃeniei se face cu certificatul de naştere, însoŃit de cartea de identitate sau paşaportul oricăruia dintre părinŃi ori cu paşaportul individual al copilului.

Dovada cetăŃeniei copiilor găsiŃi se face, până la vârsta de 14 ani, cu certificatul de naştere.

2. Drepturile şi libertăŃile fundamentale ale cetăŃenilor

Ca şi concept, drepturile fundamentale reprezintă o categorie de drepturi subiective, esenŃiale pentru dezvoltarea materială şi intelectuală a cetăŃenilor şi pentru participarea lor activă la conducerea statului.

Având în vedere scopul urmărit de constituŃiile moderne prin reglementarea drepturilor şi libertăŃilor fundamentale, acela de a stabilii garanŃii cât mai eficiente pentru apărarea persoanei umane şi a vieŃii ei private, pentru dezvoltarea materială şi culturală a cetăŃenilor şi pentru participarea lor la viaŃa politică, ele se clasifică în:

– libertăŃi individuale; – drepturi social-economice; – drepturi politice; – drepturi social-politice sau libertăŃi publice.

3. Îndatoririle fundamentale ale cetăŃenilor Pornind de la ideea că nu pot să existe drepturi fără să

existe obligaŃii corelative şi că obligaŃiile reprezintă o modalitate de a asigura exercitarea efectivă a drepturilor, ConstituŃia României a prevăzut următoarele categorii de îndatoriri: îndatorirea de fidelitate faŃă de Ńară, îndatorirea de a

13

respecta ConstituŃia şi legile statului, îndatorirea de a contribui, prin impozite şi taxe la cheltuielile publice şi îndatorirea de apărare a Ńării.

4. Avocatul Poporului InstituŃia Avocatului Poporului a apărut pentru prima

dată în Suedia, ca instrument complementar la controlul exercitat de către Parlament asupra executivului. Prin intermediul ei, ca instituŃie cu caracter democratic, au fost luate garanŃii suplimentare pentru apărarea spiritului legilor şi protejarea drepturilor şi libertăŃilor individuale.

Cu privire la numirea şi rolul Avocatului Poporului articolul 58 din ConstituŃia României din 1991 prevede că, Avocatul Poporului este numit pe o perioadă de cinci ani şi nu poate îndeplini nici o altă funcŃie publică sau privată, cu excepŃia funcŃiilor didactice din învăŃământul superior.

Organizarea şi funcŃionarea instituŃiei Avocatului Poporului sunt stabilite prin lege organică.

§ 2. NoŃiunea de teritoriu al statului

Prin teritoriul statului se înŃelege partea din globul pământesc care cuprinde solul, subsolul, apele şi coloana aeriană de deasupra solului şi a apelor, asupra căreia statul îşi exercită suveranitatea..

§ 3. Autoritatea publică, ca element al statului

Teritoriul şi populaŃia sunt elemente externe care condiŃionează existenŃa statului, însă elementul esenŃial care duce la formarea statului îl constituie apariŃia în cadrul unei colectivităŃi umane aşezate pe un teritoriu determinat, fie a unor guvernanŃi având în frunte un monarh absolut sau un grup limitat de persoane, fie a unui sistem de organe, cărora, li se

14

atribuie capacitatea de a lua, pe calea unor manifestări de voinŃă unilaterale şi în afara oricărei subordonări faŃă de vreo autoritate superioară sau concurentă, măsuri obligatorii, susceptibile de a fi impuse respectului general cu ajutorul forŃei de constrângere care a fost instituită în acest scop.

În literatura juridică şi politică, pentru desemnarea acestui element al statului se utilizează fie termenul de putere de stat, fie termenul de autoritate publică.

SecŃiunea 3 ForŃele politice

Prin forŃe politice se desemnează un ansamblu de fenomene politice şi sociologice care stabilesc raporturile dintre individ şi puterea politică. Ele influenŃează puterea politică şi condiŃionează funcŃionarea sistemului constituŃional, fiind concentrate în partide politice, sindicate, patronate şi asociaŃii profesionale.

Pluralismul instituŃional se reflectă în instituŃii populare (sufragiul şi referendumul), instituŃii deliberative (Parlamentul), instituŃii executive (Guvernul) şi instituŃii jurisdicŃionale (instanŃele de judecată).

SecŃiunea 4 FuncŃiile statului, agenŃii statului şi actele prin care se înfăptuiesc

§ 1. FuncŃiile statului

În analiza funcŃiilor statului urmează a fi identificate activităŃile concrete a căror natură şi întindere variază de la o epocă la alta şi de la un sistem politic la altul.

15

Aşadar, doctrina constituŃională contemporană distinge trei categorii de funcŃii: funcŃii juridice respectiv, funcŃia legislativă, funcŃia executivă şi funcŃia jurisdicŃională; funcŃii politice care au în vedere menŃinerea ordinii sociale interne şi apărarea teritoriului naŃional, implicarea în domenii sociale şi asigurarea progresului economico-social şi funcŃii sociologice vizând constrângerea socială şi activitatea de convingere a cetăŃenilor în legătură cu compatibilitatea între interesele generale şi cele personale. Din perspectivă economică, doctrina vorbeşte despre funcŃia de alocare a resurselor şi funcŃia de stabilizare economică şi distribuirea echilibrată a venitului naŃional.

§ 2. Actele prin care se înfăptuiesc funcŃiile statului

Cele trei funcŃii juridice ale statului se exercită prin intermediul unor acte juridice adică prin intermediul unor manifestări de voinŃă care produc efecte juridice. FuncŃia administrativă însă, se exercită de foarte multe ori şi prin intermediul unor fapte materiale-juridice sau prin intermediul unor operaŃii materiale-tehnice.

§ 3. AgenŃii statului

Statul neavând voinŃă proprie, distinctă de voinŃa indivizilor care-l compun , nu îşi poate exercita funcŃiile decât prin intermediul unor persoane fizice care constituie organele sale. Aceste persoane, care sunt competente să exercite prin acte juridice, fapte materiale şi operaŃiuni tehnice materiale, funcŃiile statului, poartă denumirea de agenŃi ai statului.

Pentru ca actele agenŃilor statului să poată fi atribuite statului, este necesar a fi întrunite următoarele condiŃii:

- agenŃii statului trebuie să aibă o învestitură legală,

16

- actele agenŃilor statului, trebuie să fie emise cu respectarea competenŃei care le-a fost stabilită prin lege.

- actele juridice emise de către agenŃii statului, trebuie să fie emise cu respectarea formelor procedurale prevăzute de lege atât pentru constituirea, cât şi pentru funcŃionarea organului competent.

SecŃiunea 4 Forme de stat

§ 1. State unitare

Un stat este unitar atunci când asupra populaŃiei de pe teritoriul său determinat îşi exercită autoritatea un singur sistem de organe înzestrate cu suveranitate internă şi externă.

§ 2. State compuse

Statele compuse se împart în asociaŃii de state şi în ierarhii de state.

1. AsociaŃiile de state Sunt cunoscute următoarele forme de asociaŃii de state: a) Uniunea personală

b) Uniunea reală

c) ConfederaŃiile de state

d) Statul federal

2. Ierarhiile de state Sunt cunoscute următoarele forme: a) Statul vasal

17

b) Statul protejat

c) Dominioanele britanice

d) Teritorii sub mandat

e) Statele sub tutelă internaŃională

SecŃiunea 5 Forme de guvernământ

Forma de guvernământ exprimă modul în care se exercită puterea şi constituirea şi organizarea autorităŃilor statale, precum şi raporturile care se nasc între acestea în procesul exercitări atribuŃiilor lor.

§ 1. MonocraŃia

Aceasta este o formă de guvernământ în care autoritatea publică este exercitată de o singură persoană, care poate fi împărat, rege, prinŃ, consul, preşedinte, etc.

§ 2. Oligarhia

Din punct de vedere etimologic, conceptul provine de la cuvântul grecesc oligos care însemnează puŃin numeroşi, şi arche, care însemnează comandament. Oligarhia este o formă de guvernământ oligarhică în care autoritatea publică este deŃinută de o categorie restrânsă de persoane, de o minoritate, provenită dintre cei mai buni.

§ 3. DemocraŃia

Din punct de vedere etimologic, conceptul provine de la cuvântul grecesc demos, care înseamnă popor, şi kratos, care

18

înseamnă autoritate, putere. DemocraŃia presupune, exercitarea suveranităŃii de către naŃiune, asigurarea participării poporului la rezolvarea treburilor publice, printr-un sufragiu universal şi prin intermediul unui organ legislativ reprezentativ, partajarea prerogativelor autorităŃilor publice, colaborarea şi controlul reciproc între aceste autorităŃi, descentralizarea administrativă, pluralismul politic, sindical şi al altor corpuri intermediare, aplicarea principiului majorităŃii în activitatea deliberantă a organelor colegiale şi consacrarea precum şi garantarea constituŃională a drepturilor şi a libertăŃilor fundamentale ale omului şi cetăŃeanului.

DemocraŃia îmbracă forma directă, indirectă şi semi-

directă. 4. DemocraŃia semi-directă ca formă de guvernământ

prevăzută de ConstituŃia României de la 1991 ConstituŃia României din 1991 în art. 1 alin. 2, prevede

că forma de guvernământ a statului este republica. Ea reglementează două procedee de realizare a democraŃiei semi-directe:

1. IniŃiativa legislativă populară 2. Referendumul

SecŃiunea 6 Principiul separaŃiei puterilor în stat

Forma de guvernământ democratică are la bază ideea separaŃiei puterilor în stat. SeparaŃia puterilor în stat constituie un mijloc de înlăturare a ameninŃărilor împotriva libertăŃilor individuale prin atribuirea diferitelor funcŃii ale statului unor organe distincte şi independente unele faŃă de altele, în sensul că nici un organ al statului să nu poată exercita funcŃia încredinŃată celuilalt organ.

19

SecŃiunea 7 Regimuri politice bazate pe

principiul separaŃiei puterilor în stat

a) Guvernământul de adunare, are la bază subordonarea puterii executive faŃă de puterea legislativă.

b) Regimul politic parlamentar are la bază ideea colaborării puterilor.

c) Regimul politic prezidenŃial, are la bază ideea separării organice a puterilor în stat, şi nu colaborarea dintre ele.

Pe lângă tipurile de regimuri politice clasice, analizate mai sus, sunt cunoscute în viaŃa constituŃională şi regimuri politice mixte, cum sunt regimul politic semi-prezidenŃial şi regimul politic directorial.

a) Regimul politic semi-prezidenŃial. Cel mai frecvent regim politic mixt întâlnit în viaŃa

constituŃională europeană este regimul politic semi-prezidenŃial preluat de România prin ConstituŃia din 1991 din ConstituŃia FranŃei de la 1958. Acest tip de regim politic încearcă să apropie tendinŃe ale regimului politic parlamentar cu accente ale guvernământului de adunare şi ale regimului politic prezidenŃial cu un executiv foarte puternic.

b) Regimul politic directorial este un regim politic hibrid, care nu poate fi încadrat în tipurile de regimuri politice clasice, datorită particularităŃilor care rezultă din raporturile existente între cele trei puteri ale statului.

SecŃiunea 8 România, stat naŃional, suveran,

independent, unitar, indivizibil şi democratic

Primul articol din ConstituŃia României din anul 1991, reglementează, într-o formulare sintetică, elementele definitorii

20

ale statului român, pentru ca apoi , în următoarele trei articole, într-o dezvoltare firească, să reglementeze, pe rând, suveranitatea, teritoriul şi populaŃia.

Statul român este definit, în chiar art. 1 alin 1 din ConstituŃie, ca stat naŃional.

Sub aspectul structurii sale, statul român este un stat unitar şi indivizibil.

Statul român este un stat suveran, independent şi democratic

Stat de drept. În prezent statul de drept a devenit, mai ales în democraŃiile liberale, fundamentul societăŃilor politice şi civile

Stat social. Pentru ca libertăŃile individuale să se poată afirma, este necesar ca puterea politică să nu se afle în mâinile celor ce deŃin puterea economică.

Partea a II-a AutorităŃile publice

Capitolul I Parlamentul

SecŃiunea 1 Rolul şi structura Parlamentului

Articolul 61 din ConstituŃia României, stabileşte rolul şi structura Parlamentului stipulând că: ”Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a Ńării”.

Parlamentul României este format din două Camere, Camera DeputaŃilor şi Senatul, camerele fiind alese prin vot

21

universal, egal direct secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.

SecŃiunea 2 Organizarea internă a Parlamentului

Parlamentul nou ales se întruneşte potrivit dispoziŃiilor constituŃionale, în termen de cel mult 20 de zile de la alegeri, la convocarea Preşedintelui României.

§ 1. Biroul permanent

Biroul permanent al fiecărei Camere a Parlamentului este format prin alegere din rândul membrilor acesteia şi constituie organul de lucru al Camerei.

§ 2. Preşedintele Camerei

Preşedintele Camerei este ales pe durata legislaturii dintre candidaŃii propuşi de grupurile parlamentare, prin vot secret, cu buletine de vot. Fiecare grup parlamentar poate să facă o singură propunere pentru funcŃia de preşedinte a Camerei. Este declarat ales preşedinte, candidatul care a obŃinut, în primul tur de scrutin, votul a cel puŃin jumătate plus unu din totalul membrilor respectivei camere.

§ 3. VicepreşedinŃii

VicepreşedinŃii sunt aleşi, prin vot secret, cu buletine de vot, la propunerea grupurilor parlamentare, în raport cu ponderea acestora potrivit configuraŃiei politice a Camerei. VicepreşedinŃii se aleg la începutul fiecărei sesiuni ordinare.

22

§ 4. Secretarii

Secretarii sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare după o procedură identică cu cea stabilită pentru alegerea preşedinŃilor.

§ 5. Chestorii Chestorii sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare,

după procedura prevăzută pentru alegerea preşedintelui, a vicepreşedinŃilor

§ 6. Comisiile parlamentare

Comisiile parlamentare sunt organe de lucru ale camerelor Parlamentului, fiind alcătuite din deputaŃi şi senatori, potrivit configuraŃiei politice a fiecărei camere a Parlamentului.

Comisiile parlamentare sunt de două categorii, având în vedere criteriul timpului pentru care sunt alese:

– Comisii permanente – Comisii temporare.

§ 7. Grupurile parlamentare

Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei DeputaŃilor şi Senatului fiind alcătuite din parlamentari care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid politic, ale aceleiaşi formaŃiuni politice, alianŃe politice sau alianŃe electorale, sunt adepŃii aceloraşi idei sau subscriu aceluiaşi program de guvernare.

23

SecŃiunea 3 FuncŃionarea Parlamentului

§ 1. Mandatul sau legislatura

ConstituŃia României prevede că mandatul Parlamentului este de patru ani şi poate fi prelungit prin lege organică în caz de război sau de catastrofă.

§ 2. Sesiunea

Camerele Parlamentului îşi desfăşoară activitatea în cadrul sesiunilor parlamentare care sunt ordinare şi extraordinare.

§ 3. ŞedinŃele

Acestea sunt formele permanente de lucru ale Camerelor, ele fiind şedinŃe separate şi şedinŃe comune. ŞedinŃele se desfăşoară , de regulă pe parcursul a patru zile din săptămână, cea de-a cincia fiind rezervată activităŃii în circumscripŃiile electorale.

§ 4. Sistemul de vot în Parlament

Camerele Parlamentului hotărăsc prin vot deschis sau secret. Votul deschis exprimă public, prin ridicare de mâini, ridicare în picioare, apel nominal sau vot electronic. Votul secret se exprimă prin buletine de vot - pentru numiri şi prin bile sau electronic - pentru votarea legilor sau a hotărârilor parlamentului.

24

§ 5. Protejarea mandatului parlamentar

Protejarea mandatului parlamentar se realizează pe calea incompatibilităŃilor şi a imunităŃilor parlamentare.

SecŃiunea 4 FuncŃiile Parlamentului

§ 1. FuncŃia de informare

În raport de prevederile constituŃionale, procedurile de informare rămân la iniŃiativa cetăŃenilor, la iniŃiativa parlamentarilor, la iniŃiativa Camerelor şi a organelor ei interne şi la iniŃiativa Guvernului.

a) Cu privire la informarea Parlamentului la iniŃiativa cetăŃenilor

b) Informarea la iniŃiativa parlamentarilor, c) Informarea la iniŃiativa Camerelor şi a organelor ei

interne d) Informarea Parlamentului la iniŃiativa Guvernului

§ 2. FuncŃia de control şi sancŃiunile controlului

Ca proceduri de realizare a controlului parlamentar, din analiza textelor constituŃionale pot fi reŃinute: încunoştinŃarea, consultarea prealabilă, acceptarea programului de guvernare, interpelarea şi angajarea răspunderii.

a) ÎncunoştinŃarea Parlamentului printr-un mesaj; b) Consultarea prealabilă a Parlamentului; c) Aprobarea; d) Interpelarea; e) Acceptarea programului de guvernare şi acordarea

votului de încredere Guvernului;

25

f) MoŃiunea de cenzură; h) Angajarea răspunderii Guvernului la iniŃiativa sa; i)

Procedura suspendării din funcŃie a Preşedintelui României; j) Punerea sub acuzare a Preşedintelui României; k) Urmărirea penală a membrilor Guvernului.

§ 3. FuncŃia deliberativă

Parlamentul ca unică autoritate legiuitoare a Ńării exercită funcŃia deliberativă cu componenta ei funcŃia legislativă

1. Actele juridice ale Parlamentului. Camera DeputaŃilor şi Senatul în conformitate cu art. 67

din ConstituŃie adoptă legi, hotărâri şi moŃiuni. 1.1. Legea este actul juridic suprem în ierarhia actelor

normative structurată pe baza principiilor menŃionate. Procedura legislativă ordinară distinge o fază preliminară

care constă în elaborarea proiectului, depunerea şi dezbaterea lui în una sau mai multe comisii şi faza de dezbatere şi decizie în Camerele Parlamentului. Cumulând aceste faze distingem următoarele etape în adoptarea legii:

A. IniŃiativa legislativă B. Sesizarea Camerelor. C. Avizarea proiectului de lege sau a propunerii

legislative de către Consiliul Legislativ ca organ consultativ de specialitate al Parlamentului.

D. Avizarea proiectului de lege de către Consiliul Economic şi Social.

E. Examinarea în comisia parlamentară. F. Dezbaterea generală şi pe articole a proiectului

legislativ. G. Votarea. H. Promulgarea legii. I. Publicarea legii în Monitorul Oficial al României.

26

Ca o procedură legislativă complementară ConstituŃia prevede că Preşedintele se implică în procedura legislativă când înainte de promulgare poate cere Parlamentului o singură dată reexaminarea legii.

Ca proceduri legislative speciale, sunt de amintit, procedura de urgenŃă, procedura revizuirii constituŃiei.

Tot ca procedură excepŃională este reglementată în ConstituŃie delegarea legislativă.

1.2. Hotărârile Aceste se deosebesc de legi prin forŃa lor juridică, prin

conŃinut şi prin procedura de adoptare. 1.3. MoŃiunile Acestea sunt o varietate a hotărârilor şi prin ele se

exprimă opinii asupra unei probleme determinate. 2. Actele exclusiv politice ale Parlamentului Acestea pot lua forma unor declaraŃii, apeluri, moŃiuni,

mesaje şi altele, în funcŃie de obiect, destinatar şi scopul urmărit.

§ 4. Starea de necesitate în condiŃiile statului de drept

Potrivit principiului formulat încă de romani ”salvarea statului este legea supremă (salus rei publicae, suprema lex)”, duce la concluzia că, în cazul în care intervine o stare de necesitate organele statului pot să aprecieze, funcŃie de împrejurări în ce măsură vor aplica legile statului de drept. În astfel de împrejurări excepŃionale care ar pune în pericol însăŃi existenŃa statului, organele abilitate pot lua măsurile necesare, chiar dacă în acest scop ar fi încălcată legea.

După reglementarea acestui principiu general, ConstituŃia în art. 92 alin. 3 şi în art. 93, reglementează două situaŃii în care starea de asediu sau starea de urgenŃă, ca stare de necesitate, ar justifica luarea unor astfel de măsuri.

27

Capitolul II Preşedintele României

SecŃiunea 1 Rolul şi atribuŃiile Preşedintelui României

§ 1. Rolul şi funcŃiile Preşedintelui României

În sistemul constituŃional românesc, executivul este dualist, specific regimurilor politice parlamentare întrucât funcŃia executivă este încredinŃată şefului statului şi organului colegial, Guvernul, fiecare având atribuŃii autonome.

Adoptând un tip de regim politic semi-prezidenŃial, sistemul se apropie de cel prezidenŃial prin modalitatea de alegere a Preşedintelui prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, dar se îndepărtează de acest sistem prin toate celelalte trăsături esenŃiale, de tipul de regim politic parlamentar şi de tipul de regim politic prezidenŃial.

– În doctrină au fost conturate trei funcŃii preşedinŃiale, raportat la dispoziŃiile articolului 80 din ConstituŃie şi celelalte dispoziŃii constituŃionale, respectiv: funcŃia de reprezentare,; funcŃia de garant şi funcŃia de mediere,

§ 2. AtribuŃiile Preşedintelui României

Preşedintele Românie exercită următoarele atribuŃii potrivit dispoziŃiilor constituŃionale:

1. AtribuŃii cu privire la legiferare;

2. AtribuŃii cu privire la organizarea şi funcŃionarea puterilor publice;

28

3. AtribuŃii cu privire la alegerea avizarea, numirea sau revocarea unor autorităŃi publice;

4. AtribuŃii în domeniul apărării Ńării şi asigurării ordinii publice;

5. AtribuŃii în domeniul politicii externe.

SecŃiunea 2 Alegerea şi mandatul Preşedintelui României

§ 1. Alegerea Preşedintelui României

În conformitate cu dispoziŃiile art. 81 din ConstituŃie, Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, secret şi liber exprimat, prin scrutin uninominal direct, în două tururi de scrutin. Este declarat ales candidatul care a întrunit în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale. În cazul în care nici unul dintre candidaŃi nu a întrunit această majoritate se organizează al II-lea tur de scrutin între primii doi candidaŃi stabiliŃii în ordinea numărului de voturi obŃinute în primul tur de scrutin, fiind declarat ales candidatul care a obŃinut cel mai mare număr de voturi.

Nici o persoană nu poate îndeplini funcŃia de Preşedinte al României, decât pentru cel mult două mandate, care pot să fie şi succesive.

§ 2. Mandatul Preşedintelui României

ConstituŃia României prevede în art. 83 că, mandatul Preşedintelui României este de cinci ani şi se exercită de la

29

data depunerii jurământului până la depunerea jurământului de către preşedintele nou ales.

Mandatul Preşedintelui României ia sfârşit la expirarea duratei acestuia dacă nu apar situaŃii care să determine încetarea mandatului şi survenirea vacanŃei funcŃiei (art. 97 din ConstituŃie). VacanŃa funcŃiei prezidenŃiale intervine în caz de demisie, demitere, de deces şi de imposibilitate definitivă a exercitării atribuŃiilor.

SecŃiunea 3 Actele Preşedintelui României şi

răspunderea acestuia

§ 1. Actele Preşedintelui României

În exercitarea atribuŃiilor sale înscrise în ConstituŃie dar

şi în legea organică, Preşedintele României, emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României, nepublicarea atrăgând inexistenŃa acestora, însă execută şi fapte materiale şi operaŃiuni materiale tehnice în cadrul AdministraŃiei PreşedinŃiale.

În exercitarea atribuŃiilor prevăzute în ConstituŃie, Preşedintele României, emite şi acte cu caracter exclusiv politic.

§ 2. Răspunderea Preşedintelui României

Cu privire la răspunderea Preşedintelui României,

ConstituŃia cuprinde dispoziŃii care privesc imunitatea, răspunderea politică şi răspunderea penală.

30

Capitolul III Guvernul României

SecŃiunea 1 Organizarea şi funcŃionarea Guvernului

§ 1. Rolul şi funcŃiile Guvernului

Puterea executivă are ca scop organizarea aplicării legilor, asigurarea bunei funcŃionări a serviciilor publice şi emiterea de acte normative şi individuale sau efectuarea unor operaŃiuni materiale prin care, pe baza legii, intervine în relaŃiile sociale. Ea se exercită în primul rând, prin intermediul Guvernului, care asigură realizarea politicii interne şi externe a Ńării şi exercită conducerea generală a administraŃiei publice.

§ 2. ComponenŃa şi atribuŃiile Guvernului

1. ComponenŃa Guvernului Din guvern fac parte primul-ministru, miniştri şi membri

stabiliŃi prin legea organică. Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăŃenia română în exclusivitate şi domiciliul în Ńară, se bucură de exerciŃiul drepturilor electorale, nu au fost condamnate penal, funcŃia de membru al Guvernului fiind incompatibilă cu exercitarea altei funcŃii de reprezentare profesională, salarizate în cadrul organizaŃilor cu scop comercial. Alte incompatibilităŃi au fost stabilite prin legea organică.

2. AtribuŃiile Guvernului

31

În realizarea funcŃiilor sale, potrivit normelor constituŃionale şi ale legii organice, Guvernul îndeplineşte următoarele atribuŃii principale:

– exercită conducerea generală a administraŃiei publice; – iniŃiază proiecte de lege pe care le supune spre

adoptare Parlamentului; – emite hotărâri pentru organizarea aplicării legilor; – aprobă strategiile şi programul de dezvoltare

economică a Ńării; – asigură realizarea politicii în domeniul social conform

Programului de guvernare; – asigură apărarea ordinii de drept, precum şi a

drepturilor şi libertăŃilor fundamentale ale cetăŃenilor; – aduce la îndeplinire măsurile adoptate pentru apărarea

Ńării; – asigură realizarea politicii externe a Ńării prin

negocierea tratatelor, acordurilor şi convenŃiilor care angajează statul român;

– conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa;

– asigură administrarea proprietăŃii publice şi private a statului;

– acordă şi retrage cetăŃenia română; s. a.

§ 3. FuncŃionarea Guvernului şi actele prin care îşi realizează atribuŃiile

Guvernul îşi desfăşoară activitatea în cadrul şedinŃelor conduse de primul ministru, în care se dezbat probleme de politică internă şi externă a Ńării, precum şi probleme vizând conducerea generală a administraŃiei publice.

În exercitarea atribuŃiilor sale Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanŃe.

32

SecŃiunea 2 Raporturile Parlamentului cu Guvernul

§ 1. Implicarea legislativului în activitatea executivului

1. Autoritatea legislativă adoptă actele normative pe care puterea executivă le aduce la îndeplinire.

2. Parlamentul aprobă programul Guvernului, acordându-i în acelaşi timp şi un vot de încredere.

3. Parlamentul aprobă delegarea legislativă 4. Parlamentul controlează activitatea Guvernului prin întrebări, interpelări şi moŃiuni simple, şi prin moŃiuni de cenzură.

§ 2. Implicarea executivului în activitatea legislativului

În raporturile dintre cele două puteri, executivul intervine în activitatea legislativului cu prilejul iniŃiativei legislative, al promulgării legilor şi al referendumului.

Capitolul IV Autoritatea judecătorească

SecŃiunea 1 GaranŃiile constituŃionale ale înfăptuirii justiŃiei

Pentru ca justiŃia să fie independentă este necesar a fi constituit un sistem de organe care să înfăptuiască activitatea jurisdicŃională fără influenŃe din partea puterii legislative şi a puterii executive. Acestei autorităŃi judecătoreşti îi revin

33

atribuŃii esenŃiale pentru garantarea celorlalte mecanisme juridice de înfăptuire a statului de drept.

GaranŃiile constituŃionale ale înfăptuirii justiŃiei constau în:

a) Înfăptuirea justiŃiei în numele legii

b) IndependenŃa şi inamovibilitatea judecătorului

c) Egalitatea în faŃa legii

d) Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiŃie

e) Dreptul la apărare

f) PrezumŃia de nevinovăŃie

SecŃiunea 2 InstanŃele judecătoreşti

Autoritatea judecătorească se realizează prin intermediul instanŃelor judecătoreşti, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii cu atribuŃiile prevăzute în ConstituŃie şi în legea specială.

Prevederile constituŃionale având ca obiect reglementarea activităŃii jurisdicŃionale organizează următoarele forme de jurisdicŃie:

a) JurisdicŃia de drept comun b) JurisdicŃia politică c) JurisdicŃia constituŃională

SecŃiunea 3 Ministerul Public

În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăŃii şi apără ordinea de drept precum şi drepturile şi libertăŃile cetăŃenilor, exercitându-şi

34

atribuŃiile prin procurori, constituiŃi în parchete în condiŃiile legi.

AtribuŃiile Ministerului Public, în concret sunt stabilite potrivit legii.

SecŃiunea 4 Consiliul Superior al Magistraturii

Consiliul Superior al Magistraturii exercită în concret atribuŃia de a propune Preşedintelui României numirea în funcŃie a judecătorilor şi procurorilor, cu excepŃia celor stagiari fiind şi colegiul de disciplină al magistraŃilor. Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenŃei justiŃiei .

Capitolul V Mecanismele juridice de realizare a

statului de drept

În acceptarea unanimă a opiniilor formulate în literatura de specialitate a dreptului constituŃional, mecanismele juridice de realizare a statului de drept se circumscriu la : generalitatea legii; reglementarea prin lege a principalelor raporturi sociale; sancŃiunea supremaŃiei constituŃiei; controlul legalităŃii în administraŃia publică şi independenŃa justiŃiei.

SecŃiunea 1 Generalitatea legii

Reglementării prin lege îi este supusă toată sfera raporturilor sociale din societate, la un moment dat.

35

Legea este adoptată de organele care reprezintă voinŃa generală şi ca atare are poziŃia cea mai înaltă în ierarhia actelor normative aplicabile pe teritoriul unui stat. Dar, şi alte organe ale statului cum sunt cele ale puterii executive pot să emită norme juridice. Ceea ce caracterizează legea în raport cu actele normative ale puterii executive, este faptul că ea este învestită cu o forŃă juridică superioară acestora, ele trebuind să i se conformeze.

SecŃiunea 2 Controlul constituŃionalităŃii legilor

SancŃiunea supremaŃiei constituŃiei se realizează în practică prin: controlul exercitat de opinia publică; controlul prin referendum; controlul judecătoresc; controlul printr-un organ unic, special şi specializat.

§ 1. Controlul constituŃionalităŃii legilor în Ńările cu constituŃii flexibile

Controlul constituŃionalităŃii legilor în cadrul unui astfel de sistem nu se poate realiza, deoarece, o lege nouă care conŃine dispoziŃii contrare constituŃiei, nu constituie o încălcare a acesteia, ci doar o modificare a ei.

§ 2. Controlul constituŃionalităŃii legilor în Ńările cu constituŃii rigide

ConstituŃia rigidă fiind înzestrată cu o forŃă juridică superioară legilor ordinare, ca urmare a faptului că ea poate să le modifice oricând dar nu poate să fie modificată de acestea, în unele state cu constituŃii rigide, controlul constituŃionalităŃii legilor, a fost încredinŃat unui organ jurisdicŃional distinct de

36

parlament, înzestrat cu competenŃa de a verifica conformitatea legilor ordinare cu constituŃia

§ 3. Controlul constituŃionalităŃii proiectelor de legi

Adoptarea legilor presupune o procedură complexă , care cuprinde mai multe faze, unele fiind anterioare adoptării legilor de către parlament, altele fiind ulterioare adoptării acestora. Avându-se în vedere momentul în care poate să intervină controlul de constituŃionalitate al legilor, acesta poate să fie: a) control de constituŃionalitate asupra proiectelor de legi; b) control de constituŃionalitate anterior sancŃionării sau promulgării legilor şi c) control de constituŃionalitate posterior intrării lor în vigoare.

SecŃiunea 3 Controlul constituŃionalităŃii legilor consacrat de ConstituŃia României

§ 1. Organizarea CurŃii ConstituŃionale

Curtea ConstituŃională a fost structurată după modelul Consiliului ConstituŃional din FranŃa fiind alcătuită din nouă judecători, aleşi sau numiŃi pentru un mandat de nouă ani, mandat care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei dintre judecătorii CurŃii ConstituŃionale sunt aleşi de către Camera DeputaŃilor, trei dintre judecători sunt aleşi de către Senat, iar trei judecători sunt numiŃi de către Preşedintele României.

37

§ 2. AtribuŃiile CurŃii ConstituŃionale

Potrivit dispoziŃiilor constituŃionale, Curtea ConstituŃio-nală are următoarele atribuŃii:

- exercită un control al constituŃionalităŃii legilor, înainte de promulgarea acestora (art. 146 alin. 1 lit. „a” din ConstituŃie);

- se pronunŃă din oficiu asupra constituŃionalităŃii iniŃiativelor de revizuire a ConstituŃiei(art. 146 alin. 1 lit. „a”din ConstituŃie);.

- se pronunŃă asupra constituŃionalităŃii tratatelor sau altor acorduri internaŃionale, la sesizarea unuia dintre preşedinŃii celor două Camere, a unui număr de cel puŃin 50 de deputaŃi sau de cel puŃin 25 de senatori (146 alin 1 lit. „b” din ConstituŃie);

- se pronunŃă asupra constituŃionalităŃii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinŃii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puŃin 50 de deputaŃi sau de cel puŃin 25 de senatori (146 alin 1 lit. „c” din ConstituŃie);

- hotărăşte asupra excepŃiilor de neconstituŃionalitate privind legile şi ordonanŃele, ridicate în faŃa instanŃelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepŃia de neconstituŃionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului(art. 146 alin 1 lit. „d” din ConstituŃie);

- soluŃionează conflictele de natură constituŃională dintre autorităŃile publice (art. 146 alin. 1 lit. „e” din ConstituŃie);

- veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului (art. 146 alin 1 lit. „f” din ConstituŃie);

- constată existenŃa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcŃiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului (146 alin 1 lit. „g” din ConstituŃie);

38

- dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcŃie a Preşedintelui României (146 alin 1 lit. „h” din ConstituŃie);

- veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia (146 alin 1 lit. „i” din ConstituŃie);

- verifică îndeplinirea condiŃiilor pentru exercitarea iniŃiativei legislative de către cetăŃeni (146 alin 1 lit. „j” din ConstituŃie);

- hotărăşte asupra contestaŃiilor care au ca obiect constituŃionalitatea unui partid politic (146 alin 1 lit. „k” din ConstituŃie);

- îndeplineşte şi alte atribuŃii prevăzute de legea organică a CurŃii ConstituŃionale (art. 146 alin. 1 lit. „l” din ConstituŃie).

§ 3. Actele CurŃii ConstituŃionale

Curtea ConstituŃională, în exercitarea atribuŃiilor prevăzute în ConstituŃie se pronunŃă prin decizii hotărâri şi avize neconstituŃionalitatea unui tratat sau a unui acord internaŃional, acesta nu mai poate să fie ratificat de către Parlament.

SecŃiunea 4 Controlul legalităŃii actelor administrative

ModalităŃile prin care se asigură respectarea legilor în activitatea executivă a statului se grupează în două categorii principale, după cum sunt exercitate: a) în cadrul unui control al legalităŃii organizat în structura ierarhizată a administraŃiei publice sau b) într-un cadru specializat.

39

a) Controlul legalităŃii înfăptuit structura ierarhizată a administraŃiei publice îmbracă două forme: recursul graŃios şi recursul ierarhic.

b) Controlul jurisdicŃionalizat al legalităŃii actelor administrative este reglementat în mod diferit după cum este vorba despre acte administrative normative sau individuale.

SecŃiunea 5 IndependenŃa justiŃiei

În aplicarea principiului separaŃiei puterilor în stat, deosebit de importantă pentru realizarea Ńelurilor statului de drept este existenŃa unei justiŃii independente, adică a unui sistem de organe chemat să înfăptuiască activitatea jurisdicŃională, distinct de puterea legiuitoare şi de cea executivă şi sustras oricărei influenŃe a acestora.

Potrivit principiului independenŃei justiŃiei, instanŃele judecătoreşti competente sunt Ńinute să soluŃioneze litigiile cu care au fost sesizate, întemeindu-se exclusiv pe normele juridice în vigoare, fără ca instanŃele judecătoreşti superioare sau organele aparŃinând puterii legiuitoare sau executive să le poată influenŃa în activitatea lor prin ordine, instrucŃiuni, îndrumări sau sugestii.

Bibliografie generală

1. Tudor Drăganu, Drept constituŃional şi instituŃii

politice, vol. 1 şi 2, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2000;

2. Tudor Drăganu, Drept constituŃional şi instituŃii politice partea a II a, Editura FundaŃiei Chemarea, Iaşi, 1992;

40

3. Tudor Drăganu, Drept constituŃional şi instituŃii politice vol. I, Editura Uni. Ecologică D. Cantemir-Fac. de Drept-Târgu Mureş 1993;

4. Tudor Drăganu, Drept constituŃional şi instituŃii politice vol. II, Editura Uni. Ecologică D. Cantemir- Fac. de Drept-Târgu Mureş 1995;

5. Tudor Drăganu, Introducere în teoria şi practica statului de drept, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992;

6. Ion Deleanu, InstituŃii şi proceduri constituŃionale- în dreptul român şi în dreptul comparat, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;

7. Ion Deleanu, InstituŃii şi proceduri constituŃionale- în dreptul român şi în dreptul comparat, Editura Servo-Sat, Arad, 2003;

8. Ion Deleanu, Drept constituŃional şi instituŃii politice, tratat vol. 1 şi 2, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996;

9. Ion Deleanu, JustiŃia constituŃională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995;

10. Ion Deleanu, Drepturile subiective şi abuzul de drept, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998;

11. Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ion Vida, ConstituŃia României, comentată şi adnotată, Editura R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1992;

12. Ioan Muraru, Drept constituŃional şi instituŃii politice, Editura Actami, Bucureşti, 1998;

13. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituŃional şi instituŃii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;

14. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Simina Tănăsescu; Marian Enache, Gheorghe Iancu, Interpretarea ConstituŃiei – doctrină şi practică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;

41

15. Tudor Drăganu, Începuturile şi dezvoltarea regimului parlamentar în România până la 1916, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991;

16. Tudor Drăganu, DeclaraŃiile de drepturi ale omului şi repercusiunile lor în dreptul internaŃional public, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;

17. Victor Duculescu, ConstanŃa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Drept constituŃional comparat, vol. 1 şi 2, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999;

18. Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Revizuirea constituŃiei, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002

19. Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Drept parlamentar românesc, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;

20. Cristian Ionescu, Tratat de drept constituŃional contemporan, Editura All Beck, Bucureşti, 2003;

21. Cristian Ionescu, Drept constituŃional şi instituŃii politice, vol. 1 şi 2, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;

22. Cristian Ionescu, Regimuri politice contemporane, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2006;

23. Cristian Ionescu, Sisteme politice contemporane, Editura Şansa, Bucureşti 1994;

24. Dan Ciobanu, Victor Duculescu, Drept constituŃional român, Editura Univ. Hiperion-Fac de Drept, Bucureşti, 1993;

25. Ion Rusu, Drept constituŃional şi instituŃii politice, Editura Cerna, Bucureşti, 1998;

26. Gheorghe Iancu, Drept constituŃional şi instituŃii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002

27. Barbu B. Berceanu, Istoria constituŃională a României în context internaŃional, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003;

42

28. Virgiliu Pop, Avocatul Poporului-InstituŃie fundamentală a statului de drept, Editura Perenia, Timişoara, 1995;

29. Ion Rusu, Forma de guvernământ. Drept constituŃional, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997;

30. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Curtea ConstituŃională a României, Editura Albatros, Bucureşti, 1997;

31. Ion Rusu, Preşedintele României, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996;

32. Cristian Ionescu, Principii fundamentale ale democraŃiei constituŃionale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997;

33. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, OrdonanŃa guvernamentală. Doctrină şi jurisprudenŃă, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000;

34. Leon Duguit, Traite de droit constitutionnel, 5 vol, Sirey, Paris, 1921-1925 reeditat, Cujas, Paris 1972;

35. Maurice Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel, P.U.F. Paris, 1975;

36. Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit constitutionnel, Masson, Paris, 1992;

37. Georges Burdeau, Droit constitutionnel et institutions politiques, L.G.D.J., Paris, 1984.