Drept contencios constitutional - sinteze

110
UNIVERISTATEA „SPIRU HARET” FACULTATEA DE DREPT Prof. univ. dr. MIHAI CONSTANTINESCU Asist. univ. drd. MARIUS AMZULESCU DREPT CONTENCIOS CONSTITUŢIONAL SINTEZĂ Bucure ti, 2002

Transcript of Drept contencios constitutional - sinteze

Page 1: Drept contencios constitutional - sinteze

UNIVERISTATEA „SPIRU HARET”

FACULTATEA DE DREPT

Prof. univ. dr. MIHAI CONSTANTINESCU

Asist. univ. drd. MARIUS AMZULESCU

DREPT CONTENCIOS CONSTITUŢIONAL

SINTEZĂ

Bucureşti, 2002

Page 2: Drept contencios constitutional - sinteze

2

CUPRINS

CAPITOL INTRODUCTIV...................................................................................................6

A. Reglementarea juridică a Curţii Constituţionale...............................................................6

B. Formele controlului de constituţionalitate a legii în raport cu autoritatea care realizează

controlul.................................................................................................................................7

C. Scurtă privire istorică asupra evoluţiei controlului de constituţionalitate.......................12

Capitolul I. STATUTUL CURŢII CONSTITUŢIONALE ŞI AL JUDECĂTORILOR.....15

A. Statutul Curţii Constituţionale.........................................................................................15

1.Curtea Constituţională este o autoritate constituţională....................................................15

2. Curtea Constituţională este o autoritate jurisdicţională....................................................15

3. Natura politico – jurisdicţională a Curţii Constituţionale................................................16

4. Organizarea internă a Curţii Constituţionale....................................................................18

5. Organizarea activităţii jurisdicţionale a Curţii.................................................................19

6. Concluzie privind statutul Curţii Constituţionale.............................................................19

B. Statutul judecătorilor constituţionali...............................................................................20

1. Condiţiile şi procedura de numire a judecătorilor Curţii.................................................20

2. Independenţa judecătorilor...............................................................................................22

3.Caracteristicile mandatului de judecător al Curţii Constituţionale...................................24

4. Răspunderea judecătorilor................................................................................................26

Capitolul II. COMPETENŢA ŞI ACTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE.....................28

A. Competenţa Curţii..........................................................................................................28

B. Actele Curţii Constituţionale..........................................................................................31

Page 3: Drept contencios constitutional - sinteze

3

Capitolul III. SUPREMAŢIA CONSTITUŢIEI..................................................................33

A. Specificul principiului supremaţiei Constituţiei în controlul constituţionalităţii legii...33

B. Actele supuse controlului de constituţionalitate.............................................................35

1. Legea................................................................... ............................................................36

2. Ordonanţele Guvernului...................................................................................................39

3. Regulamentele Parlamentului..........................................................................................41

Capitolul IV. CRITERIILE GENERALE DE EXERCITARE A CONTROLULUI DE

CONSTITUŢIONALITATE................................................................................................43

A. Criterii de interpretare.....................................................................................................43

1. Interpretarea normei constituţionale.................................................................................45

2. Interpretarea legii supusă controlului...............................................................................47

B. Limitele legale şi jurisprudenţiale ale controlului...........................................................48

Capitolul V. TIPOLOGIA CONTROLULUI (CATEGORIILE ŞI MODALITĂŢILE

CONTROLULUI) ...............................................................................................................52

A. Conformitatea internă şi conformitatea externă.............................................................52

B. Control preventiv şi control posterior............................................................................54

1. Control preventiv...........................................................................................................54

2. Control ulterior..............................................................................................................55

C. Control abstract şi control concret..................................................................................55

Capitolul VI. PROCEDURA DE CONTROL A CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGII.......57

A. Aspecte generale ale procedurii de control.....................................................................57

B. Obiecţia de neconstituţionalitate.....................................................................................60

1. Trăsăturile controlului exercitat pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate....................60

2. Efectele specifice..............................................................................................................62

3. Procedura de reexaminare a legii la sesizarea Curţii........................................................63

Page 4: Drept contencios constitutional - sinteze

4

C. Controlul regulamentelor Parlamentului.........................................................................65

1. Trăsăturile procedurii de control......................................................................................65

2. Efectele specifice................................................................... .........................................68

3. Comparaţie între controlul legii pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate şi controlul

regulamentelor parlamentare................................................................................................68

D. Excepţia de neconstituţionalitate.....................................................................................70

1. Caracteristicile procedurii................................................................................................70

2. Cauzele de inadmisibilitate..............................................................................................73

3. Etapele procedurii de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate............................76

4. Efectele deciziei Curţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate............................77

5. Comparaţie între obiecţia şi excepţia de neconstituţionalitate.........................................78

Capitolul VII. CONTROLUL INIŢIATIVEI DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI..........81

Capitolul VIII. TIPOLOGIA DECIZIILOR DE CONSTATARE A

NECONSTITUŢIONALITĂŢII LEGII ŞI EFECTELE JURISDICŢIEI

CONSTITUŢIONALE.........................................................................................................84

A. Tipologia.........................................................................................................................84

1. Decizii simple sau extreme..............................................................................................84

2. Decizii intermediare.........................................................................................................85

B. Efectele deciziilor............................................................................................................86

Capitolul IX. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII PARTIDELOR POLITICE...89

Capitolul X. CONTROLUL CRITERIILOR CONSTITUŢIONALE PENTRU

ÎNDEPLINIREA FUNCŢIEI DE PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI....................................93

A. Funcţia de judecător electoral a Curţii cu privire la alegerea Preşedintelui României...94

B. Constatarea împrejurărilor ce justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al României..98

C. Avizarea propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României....................100

Page 5: Drept contencios constitutional - sinteze

5

Capitolul XI. CONTROLUL REFERENDUMULUI ŞI A INIŢIATIVEI POPULARE..102

A. Controlul organizării şi desfăşurării referendumului....................................................102

B. Controlul privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni............................106

LEGISLAŢIE.....................................................................................................................110

Constituţia României – extras............................................................................................110

Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale..................113

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................135

Page 6: Drept contencios constitutional - sinteze

6

CAPITOL INTRODUCTIV

A. Reglementarea juridică a Curţii Constituţionale:

a) Constituţie

- (titlul V, art. 140 – 145) se referă la denumire, componenţă, mandat,

modalităţi de desemnare a judecătorilor şi a preşedintelui, condiţii

pentru ocuparea funcţiei de judecător, incompatibilităţi, independenţa şi

inamovibilitatea judecătorilor, atribuţiile (competenţa), sesizarea Curţii,

deciziile;

- (art.77) privind promulgarea legii;

- (art.82) privind validarea mandatului şi depunerea jurământului de către

şeful statului;

- (art.95) privind suspendarea din funcţie a şefului statului;

- (art.151) privind instituţiile viitoare.

Notă: Statutul constituţional al Curţii, putând fi modificat doar prin

revizuirea Constituţiei, caracterul rigid al Constituţiei asigură stabilitatea

poziţiei şi rolului Curţii în cadrul echilibrului instituţional al regimului

politic instituit de Constituţie.

b) Legea organică privind organizarea şi funcţionarea Curţii

Constituţionale nr. 47/1992 republicată în Monitorul Oficial al

României nr. 170 din 25 iulie 1997. Legea preia, concretizează şi

dezvoltă statutul constituţional al Curţii, reglementând, în principal,

procedura de control.

Page 7: Drept contencios constitutional - sinteze

7

c) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale,

publicat în Monitorul Oficial al României nr. 308 din 12 noiembrie

1997 (detaliile de organizare, inclusiv evidenţele şi registrele Curţii);

d) Alte legi care detaliază dispoziţiile constituţionale privind competenţa

Curţii, inclusiv unele aspecte procedurale:

- Legea nr. 69/1992 privind alegerea Preşedintelui României (în ceea

ce priveşte competenţa Curţii ca judecător electoral la alegerile

prezidenţiale);

e) Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească (sesizarea Curţii

de către Curtea Supremă de Justiţie şi statutul preşedintelui şi

vicepreşedintelui acestei Curţi, cu care sunt asimilaţi preşedintele şi

judecătorii Curţii Constituţionale).

B. Formele controlului de constituţionalitate a legii în raport

cu autoritatea care realizează controlul

În opinia profesorului Ion Deleanu, sunt redate următoarele tendinţe şi

practici cu privire la controlul constituţionalităţii legii:

absenţa oricărui control;

controlul prin opinia publică;

controlul prin referendum;

controlul exercitat printr-un organ politic;

controlul exercitat printr-un organ jurisdicţional;

controlul exercitat printr-un organ unic, special şi specializat.

Pornind de la această premisă, precizăm următoarele:

Page 8: Drept contencios constitutional - sinteze

8

a) absenţa oricărui control se bazează pe teza că poporul, ca titular al puterii,

decide, deleagă, sancţionează, controlează, judecă, dar el însuşi nu poate fi

judecat, sancţionat sau controlat deoarece astfel nu ar mai fi suveran.

Parlamentul, legitimat prin alegeri, exercită suveranitatea poporului, fiind

astfel el însuşi suveran, aşa încât, la adoptarea legilor, Parlamentul are în

vedere şi constituţionalitatea acestora; oricum, activitatea acestuia nu ar putea

fi sancţionată decât de popor, singurul care l-a împuternicit să legifereze. Este

concepţia legicentristă, caracteristică statului legal, de sorginte iacobină

(tendinţă caracteristică revoluţiei franceze), potrivit căreia parlamentul fiind

suveran, ca urmare a delegării elective ce i-a fost acordată, legea este un ecran

opac între Constituţie şi popor, deoarece altminteri însăşi suveranitatea

poporului ar fi afectată.

b) controlul prin opinia publică se întemeiază, în esenţă, pe aceleaşi

argumente, dar admiţând posibilitatea ca alesul poporului să nu reflecte voinţa

acestuia, presupune sau implică violenţa poporului, în momentul încălcării

dispoziţiilor constituţionale; acest fundament ideologic justifică teoria

rezistenţei la opresiune, şi s-a reflectat în constituţiile care au consacrat

dreptul la insurecţie (Constituţia Franţei de la 1793).

Limita cea mai severă a celor două concepte susmenţionate este că ele

justifică doar sancţionarea de către popor a unui regim politic opresiv, fiind

inadecvate soluţionării unei problematici prin excelenţă juridică, privind

legitimitatea constituţională a legii.

Page 9: Drept contencios constitutional - sinteze

9

c) controlul prin referendum este o modalitate democratică, dar prezintă

numeroase neajunsuri deoarece: prin natura sa, controlul constituţionalităţii

legii implică analize de specialitate, de o mare complexitate, inadecvate

formării unor opţiuni populare, în esenţă politice, care de aceea presupun doar

aspecte fundamentale, susceptibile de a permite electoratului o alegere între

variantele supuse deciziei sale; rolul hotărâtor al partidelor politice, liderilor şi

formatorilor de conştiinţă (mass-media) în formarea reprezentărilor populare,

având ca efect transformarea unei problematici, prin excelenţă juridică

(supremaţia Constituţiei) într-o simplă opţiune politică; costuri ridicate;

frecvenţa relativ mare a cazurilor de neconstituţionalitate; de regulă aceste

cauze, deşi prin natura lor implică un interes general (public), nemijlocit

privesc numai interesul unor segmente sociale, nu corpul electoral în întregul

său, astfel încât nu sunt susceptibile a trezi interesul efectiv al electoratului; în

principiu, toate argumentele ce justifică regimul reprezentativ mutatis

mutandis privesc şi controlul constituţionalităţii legii; în opţiunea sa corpul

electoral poate fi liberticid (acapararea puterii de către Hitler sau Mussolini)

sau conservator (experienţa referendumului în Elveţia şi Italia) astfel că pe

calea referendumului s-ar putea ratifica chiar o neconstituţionalitate (un

aspect al rolului Curţilor Constituţionale este legat tocmai de sancţionarea

unor asemenea derapaje politice).

d) Controlul exercitat printr-un organ politic este specific, în secolul XX, cu

precădere în ţările ce asimilaseră modelul sovietic, realizându-se de către

legiuitor, ceea ce s-a dovedit ineficient deoarece nimeni nu poate fi judecător

Page 10: Drept contencios constitutional - sinteze

10

în propria cauză; în plus, conducerea de către partidul politic unic avea drept

consecinţă că un asemenea control era doar aparent.

f) Controlul exercitat printr-un organ jurisdicţional

Negarea controlului constituţionalităţii legii se întemeia pe prezumţia că

legea, fiind expresia voinţei majoritare a reprezentanţilor poporului exprimă

implicit voinţa majoritară în societate; experienţa istorică a regimurilor

politice totalitare şi dictatoriale au compromis definitiv această prezumţie;

postulatul controlului este existenţa sau oricum posibilitatea existenţei unor

opinii divergente în societate, inclusiv în adunările reprezentative, cu privire

la conţinutul voinţei populare; de aceea controlul este unul din consecinţele

pluralismului inerent democraţiei, fiind de neconceput în condiţiile regimului

politic întemeiat pe principiul unanimismului; existând o deosebire între

voinţa guvernanţilor şi cea a guvernaţilor (una dintre consecinţele inevitabile

ale pluralismului), controlul constituţionalităţii legii nu este un control contrar

principiului democratic al reprezentativităţii deoarece nu voinţa populară este

controlată, ci aceea a guvernanţilor; poporul îşi exprimă voinţa supremă în

Constituţie, astfel încât legea exprimă voinţa generală numai în respectul

Constituţiei, iar controlul constituţionalităţii legii sancţionează, în principal,

două aspecte: încălcarea de către autoritatea legiuitoare a drepturilor

fundamentale ale omului, în general, deci un spaţiu politic rezervat

cetăţenilor, ca indivizi precum şi regimul de separare şi colaborare a puterilor

în stat, aşa cum el rezultă din echilibrul instituţional al autorităţilor publice,

prevăzut de Constituţie; deci controlul priveşte trăsăturile fundamentale ale

regimului politic constituţional.

Page 11: Drept contencios constitutional - sinteze

11

Controlul jurisdicţional realizat prin intermediul instanţelor judecătoreşti

este întâlnit astăzi în practica mai multor state (S.U.A., Japonia, Argentina,

Australia etc.) şi se realizează fie concentrat, competentă fiind doar instanţa

supremă, cum era în Constituţia din 1923, fie de către toate instanţele

judecătoreşti, cum este în Statele Unite, în ambele ipoteze, deciziile având

însă efecte inter partes litigantes. Acest din urmă aspect constituie şi limita sa

deoarece una şi aceeaşi lege, într-o cauză poate fi declarată neconstituţională,

iar în alta, dimpotrivă, considerată ca fiind conformă Constituţiei. Această

soluţie este contradictorie în ţările continentului european (familie de drept

romano-germanică), ceea ce a împiedicat mult timp acceptarea controlului

însuşi spre diferenţă de ţările de common law unde obligativitatea

precedentului evită asemenea consecinţe (legea declarată neconstituţională

face parte din “stare decisis”, adică din partea hotărârii anterioare ce

constituie precedentul cu caracter obligatoriu).

g) controlul exercitat printr-un organ unic, exercitând o jurisdicţie specială

şi specializată se regăseşte în Italia, Germania, Franţa, Spania, Belgia, Cehia,

Slovenia, Portugalia, Ungaria, Bulgaria, Federaţia Rusă, Polonia, Turcia,

România etc., iar în afara continentului european, în numeroase ţări din Africa

şi Asia. Autoritatea care efectuează controlul - Curte, Tribunal sau Consiliu

Constituţional - este independentă faţă de celelalte autorităţi, exercită o

jurisdicţie specială şi specializată, are o competenţă de atribuire, iar deciziile

sale au efecte "erga omnes", faţă de toate autorităţile publice şi cetăţeni.

Page 12: Drept contencios constitutional - sinteze

12

C. Scurtă privire istorică asupra evoluţiei controlului de

constituţionalitate

a) Modelul american

- a fost impus pe cale pretoriană, adică nu prin lege ci de către practica

judecătorească, prin interpretarea principiului supremaţiei Constituţiei, ca

normă supraordonată legii, pe care legiuitorul nu o poate încălca;

- a fost prima dată consacrat în Statele Unite ale Americii la 1803 în

cauza rămasă celebră: Marbury versus Madison; ca proceduri

caracteristice pentru modelul american sunt excepţia de

neconstituţionalitate invocată într-un proces, injoncţiunea invocată în afara

unui proces şi judecata declaratorie, în caz de dificultate de aplicare a legii.

b) Modelul european

- a fost influenţat de concepţia şcolii normativiste a lui Hans Kelsen ce a

fundamentat necesitatea controlului pornind de la realitatea structurii

sistemului juridic în formă de piramidă, având Constituţia ca normă

supremă;

- controlul este centralizat, asigurând astfel aplicarea uniformă a

Constituţiei şi se realizează de către o autoritate care nu face parte din nici

una dintre cele trei puteri clasice – legiuitoare, executivă şi judecătorească

– fiind rodul colaborării acestora; se evită astfel politizarea justiţiei;

- efectele deciziilor sunt opozabile "erga omes";

Page 13: Drept contencios constitutional - sinteze

13

- modelul european este rezultatul evoluţiei modelului american; s-a

dezvoltat în Europa în mai multe valuri succesive: după primul război

mondial (Austria, Cehoslovacia), ca urmare a prăbuşirii regimurilor

fasciste (Germania, Italia, Spania, Portugalia) sau unor schimbări de regim

(Franţa după Constituţia din 1958, Belgia după federalizare) şi după

căderea regimurilor comuniste în ţările din răsăritul Europei;

- controlul se realizează pe calea excepţiei de neconstituţionalitate,

recursului direct (acţiunii “in amparo” în Spania şi Portugalia), controlului

preventiv, înainte de publicarea legii (în Franţa este singura modalitate de

control) sau în alte modalităţi, cum ar fi avizul prealabil (Canada);

Constituţia României din 1991 a receptat excepţia de neconstituţionalitate,

controlul preventiv şi, într-o modalitate mai restrânsă, recursul direct în ce

priveşte regulamentele parlamentare.

c) Evoluţia controlului de constituţionalitate în România

În ţara noastră, controlul constituţionalităţii legilor a fost impus pentru

prima dată în 1912, tot pe cale pretoriană de către Tribunal Ilfov, care a

infirmat aplicabilitatea unei legi ca fiind contrară Constituţiei, soluţie

confirmată şi de Curtea de Casaţie. Acesta era un control difuz putând fi

realizat de către toate organele judecătoreşti, unificarea jurisprudenţei

făcându-se prin exercitarea căilor de atac.

Constituţia din 1923 consacră principiul, dar restrânge sfera instanţelor

competente, dând doar Curţii de Casaţie, în secţiuni reunite, posibilitatea de a

judeca constituţionalitatea legilor (ceea ce atenua efectele caracterului difuz al

controlului, fără însă a le înlătura, decizia fiind prizoniera autorităţii lucrului

Page 14: Drept contencios constitutional - sinteze

14

judecat şi având efecte inter partes litigantes; astfel, o lege declarată

neconstituţională putea fi aplicată în alt caz de către o altă instanţă, care o

considera constituţională).

Soluţia a fost menţinută şi în Constituţia din 1938, dar odată cu instaurarea

regimului comunist, controlul este desfiinţat, iar verificarea constituţionalităţii

legilor a devenit, exclusiv, o problemă a legiuitorului, ceea ce, desigur, era

ineficient şi nejustificat.

Constituţia din 1991 reafirmă principiul, dar nu revine la soluţia

Constituţiei din 1923, ci receptează, ca toate celelalte ţări foste socialiste,

modelul european, realizând controlul printr-o Curte Constituţională, organ

jurisdicţional exercitând o procedură specială şi specializată de control al

constituţionalităţii legilor.

România se încadrează astfel în:

- evoluţia paneuropeană de la statul legal, în cadrul căruia legea este

necontrolabilă, ecran opac între Constituţie şi societate, la statul de drept,

asigurând prioritatea drepturilor omului şi respectarea regimului de

separaţie a puterilor în stat, rezultat din echilibrul instituţional al regimului

constituţional, corespunzător democraţiei constituţionale;

- caracteristica generală a instituirii controlului constituţionalităţii legii

după prăbuşirea unor regimuri dictatoriale şi/sau totalitare (Germania,

Italia, Spania, Portugalia, fostele ţări socialiste);

- tendinţa generală a expansiunii modelului european de control nu

numai în Europa, dar şi în Africa şi Asia (31 de ţări europene şi 31 de ţări

din afara continentului).

Page 15: Drept contencios constitutional - sinteze

15

Capitolul I

STATUTUL

CURŢII CONSTITUŢIONALE ŞI AL JUDECĂTORILOR

A. Statutul Curţii Constituţionale

1. Curtea Constituţională este o autoritate constituţională

Curtea Constituţională este independentă faţă de orice altă autoritate

publică şi se supune numai Constituţiei şi legii sale organice. Statutul său

constituţional cuprinde principalele aspecte ale activităţii sale cu excepţia

procedurii de control şi a unor detalii de organizare definind Curtea ca una din

autorităţile componente ale regimului constituţional al ţării.

Curtea Constituţională nu este o a patra putere în stat, nu face parte din

puterea executivă, judecătorească sau legiuitoare, nu se subordonează uneia

dintre aceste puteri, fiind rodul colaborării lor.

Rolul Curţii Constituţionale este acela de a garanta supremaţia

Constituţiei, în care scop are o competenţă de atribuire (nu generală),

prevăzută expres şi limitativ de Constituţie.

2. Curtea Constituţională este o autoritate jurisdicţională

Legea organică a Curţii Constituţionale defineşte procedura

jurisdicţională a acesteia şi principalele aspecte privind organizarea şi

funcţionarea sa.

Prin exercitarea jurisdicţiei sale, Curtea Constituţională nu se substituie

autorităţii judecătoreşti, având ca unic scop asigurarea supremaţiei

Page 16: Drept contencios constitutional - sinteze

16

Constituţiei (este o jurisdicţie pentru asigurarea aplicării unei singure legi,

Constituţia, aşa cum este Curtea de la Strasbourg pentru convenţiile europene

privind drepturile omului).

Preşedintele României sau Guvernul acţionează pentru apărarea

Constituţiei prin mijloacele lor specifice, precumpănitor sau exclusiv politice

(art. 80 Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei); diferenţa

dintre metoda politică şi cea juridică constă în aceea că prima se întemeiază

pe scopul preconizat (este precumpănitor teleologică), urmărind declanşarea

acţiunii necesare realizării acestuia pe când a doua este fundamentată exclusiv

pe necesitatea aplicării unei norme pentru soluţionarea conflictelor sociale.

Între caracterul de autoritate constituţională şi cel de autoritate

jurisdicţională ce determină statutul Curţii Constituţionale, este o relaţie de

subordonare, ceea ce asigură caracterul unitar al statutului Curţii, nu numai

pentru că izvorul constituţional este supraordonat celui legal, al legii sale

organice, dar şi deoarece Curtea garantează supremaţia Constituţiei în cadrul

şi prin punerea în mişcare a procedurii jurisdicţionale corespunzătoare, care

are de aceea numai semnificaţia unui mijloc juridic pentru realizarea acestui

scop.

3. Natura politico – jurisdicţională a Curţii Constituţionale

De ce jurisdicţională?

- Curtea "spune dreptul", în soluţionarea conflictului de

neconstituţionalitate; acesta este scopul jurisdicţiei sale, dar nu cu referire

la drepturile şi interesele unei persoane fizice sau juridice, cum este

Page 17: Drept contencios constitutional - sinteze

17

caracteristic pentru jurisdicţia unei instanţe judecătoreşti, ci cu privire la

legitimitatea constituţională a legii, la valabilitatea ei ca act subordonat

Constituţiei;

- în cadrul acestei jurisdicţii, deciziile sale sunt obligatorii "erga omnes",

chiar dacă, în ce priveşte controlul preventiv, înainte de promulgarea legii,

legea constatată ca fiind neconstituţională este supusă reexaminării

Parlamentului care poate cu o majoritate calificată de două treimi în

fiecare Cameră să înlăture neconstituţionalitatea; deci Curtea exercită

"imperium" pe temeiul forţei coercitive a statului.

De ce politică ?

- nu datorită modului de numire a judecătorilor, deşi desemnarea lor se face

de către autorităţi prin excelenţă politice (Camerele Parlamentului şi

Preşedintele României). Judecătorii Curţii sunt independenţi în exercitarea

funcţiei lor, ei nu fac parte din nici un partid politic, nu pot fi traşi la

răspundere pentru voturile şi opiniile exprimate, se supun numai

Constituţiei şi legilor ţării şi au o “obligaţie de ingratitudine” faţă de cei

care i-au numit;

- Curtea Constituţională are un rol politic în procesul legislativ, prin

excelenţă un proces politic, deoarece declarând o lege neconstituţională,

aceasta devine inaplicabilă (astfel Curtea îndeplineşte funcţia unui

judecător negativ), îşi dă avizul pentru suspendarea din funcţie a

Preşedintelui României, proclamă rezultatul referendumului şi poate da o

decizie care să conducă la radierea partidului neconstituţional, competenţe

care prin natura lor au un caracter politic. Rolul său politic nu este de

Page 18: Drept contencios constitutional - sinteze

18

natura partizană, adică de pe poziţia unui partid politic, ci ca autoritate

constituţională.

4. Organizarea internă a Curţii Constituţionale

Preşedintele Curţii Constituţionale

- judecătorii îşi aleg prin vot secret preşedintele pentru o perioadă de 3 ani;

funcţia de preşedinte este reeligibilă;

- pentru alegerea preşedintelui Curţii, fiecare grupă de judecători numiţi de

Camera Deputaţilor, Senat sau Preşedintele României face o singură

propunere; şedinţa este condusă de judecătorul cel mai în vârstă;

- este ales judecătorul ce a întrunit cele mai multe voturi iar dacă nici unul

dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea necesară, se face un nou tur de

scrutin între doi candidaţi care au întrunit cele mai multe voturi; dacă

voturile au fost egale, cei doi candidaţi vor fi desemnaţi prin tragere la

sorţi;

- preşedintele coordonează activitatea, repartizează cauzele numind

judecătorul raportor, reprezintă Curtea în relaţiile cu alte autorităţi şi pe

plan internaţional;

- preşedintele numeşte un judecător care să-i ţină locul în caz de absenţă, de

la caz la caz.

Aparatul funcţional al Curţii este alcătuit din două structuri funcţionale:

a) Corpul magistraţilor asistenţi subordonaţi preşedintelui; ei sunt

repartizaţi pe lângă judecători şi participă la pregătirea lucrărilor şi la

Page 19: Drept contencios constitutional - sinteze

19

redactarea deciziilor şi hotărârilor emise de Curte; pot participa la deliberări

fără drept de vot.

Magistraţii asistenţi au o înaltă competenţă profesională şi minim 10 ani

în activitatea juridică; se numesc pe bază de concurs şi sunt conduşi

nemijlocit de un magistrat asistent şef ce are şi funcţia de juristconsult al

Curţii.

b) Secretariatul Curţii este alcătuit din arhivă, registratură, bibliotecă,

sistem informatic, aprovizionare, relaţii externe, contabilitate etc şi este

coordonat de un secretar general, care este ordonator principal de credite

5. Organizarea activităţii jurisdicţionale a Curţii

- activitatea jurisdicţională se realizează în plenul judecătorilor

- cuprinde două faze succesive: una prealabilă, scrisă, având un rol

pregătitor, condusă de judecătorul raportor, şi cealaltă fază, ulterioară, cu

caracter deliberativ; asupra acestei faze vom reveni la procedurile de

control.

- cvorumul de lucru este de 6 judecători

- deciziile se iau cu votul a 5 judecători cu excepţia controlului

proiectelor de revizuire a Constituţiei când sunt necesare 6 voturi.

6. Concluzie privind statutul Curţii Constituţionale

� Statutul Curţii Constituţionale se defineşte prin raportare prioritar la

Constituţie şi, subordonat, la legea sa organică, emisă în prelungirea pentru

dezvoltarea şi pentru concretizarea normei constituţionale;

Page 20: Drept contencios constitutional - sinteze

20

� Competenţa şi componenţa Curţii Constituţionale sunt de natura

constituţională

� Detaliile de organizare şi funcţionare, precum şi procedura Curţii

Constituţionale sunt de natura legii organice

� Regulamentul Curţii Constituţionale detaliază şi concretizează anumite

aspecte; el nu defineşte statutul Curţii, ci numai îl reflectă

B. Statutul judecătorilor constituţionali

1. Condiţiile şi procedura de numire a judecătorilor Curţii

Condiţiile constituţionale de numire

- Curtea Constituţională se compune din 9 judecători

- aceştia trebuie să fie de profesie jurişti, să aibă o înaltă competenţă

profesională şi o vechime de minimum 18 ani în activitatea juridică sau în

învăţământul juridic superior

- candidatul să nu fi îndeplinit un mandat de judecător constituţional

deoarece acesta este unic; el nu poate fi nici prelungit, nici reînnoit.

Procedura de numire

a) 3 judecători sunt numiţi de Preşedintele României, 3 sunt numiţi de Senat

şi 3 sunt numiţi de Camera Deputaţilor

Fiecare din aceste autorităţi numeşte un judecător la trei ani, prima Curte

fiind alcătuită din 3 judecători aleşi pe 3 ani, alţi 3 pe 6 ani şi ultimii 3 pe 9

ani; astfel se asigură înnoirea Curţii din 3 ani în 3 ani cu câte un judecător, cu

Page 21: Drept contencios constitutional - sinteze

21

un mandat de 9 ani, de către fiecare din autorităţile susmenţionate şi, totodată,

continuitatea practicii sale;

Numirea judecătorilor se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat

în scris, al candidatului, cuprinzând şi angajamentul acestuia de a demisiona

din funcţiile incompatibile, dacă va fi numit.

b) Etapele procedurii parlamentare de numire:

- candidaturile se depun de către grupurile parlamentare la Comisia juridică

a fiecărei Camere, însoţite de actele doveditoare că întrunesc condiţiile cerute

de lege

- audierea candidaţilor de către comisie

- raportul comisiei se va referi, motivat, la toţi candidaţii

- la propunerea Biroului permanent are loc prezentarea în Cameră a

candidaturilor şi apoi a raportului comisiei

- audierea candidaţilor în plenul Camerei (coşul cu crabi)

- votul este secret, cu buletine de vot, iar decizia se ia cu majoritatea

absolută a plenului; votul se repetă până la întrunirea majorităţii necesare.

c) Pentru numirea judecătorilor de către Preşedintele României nu există o

procedură prestabilită.

d) Toţi judecătorii Curţii Constituţionale depun jurământ individual, în faţa

Preşedintelui României şi a preşedinţilor Camerelor, aceasta fiind data la care

începe exerciţiul mandatului.

Page 22: Drept contencios constitutional - sinteze

22

2. Independenţa judecătorilor

a) Regula independenţei judecătorilor nu se reduce la independenţa Curţii,

ci priveşte şi relaţiile dintre judecători între care, inclusiv faţă de preşedinte,

nu pot exista raporturi de subordonare.

Consecinţe ale acestei poziţii:

- egalitatea votului judecătorilor în luarea deciziilor, inclusiv al

preşedintelui;

- independenţa opiniilor judecătorilor care nu pot fi traşi la răspundere

pentru opiniile şi voturile exprimate la adoptarea soluţiilor; dreptul

acestora la opinie separată dacă vor să-şi exprime public votul,

îndeosebi opoziţia la soluţia majorităţii;

- caracterul de demnitate publică a funcţiei de judecător: preşedintele

Curţii Constituţionale este asimilat cu Preşedintele Curţii Supreme de

Justiţie, iar judecătorii Curţii Constituţionale sunt asimilaţi cu

vicepreşedinţii Curţii Supreme.

b) Garanţiile constituţionale ale independenţei judecătorilor:

- judecătorii nu sunt reeligibili şi mandatul lor nu poate fi prelungit; de

aceea ei sunt apăraţi de orice influenţă ce s-ar exercita prin promisiunea

de a fi realeşi; dacă un judecător a fost numit pentru a înlocui un alt

judecător pentru un mandat până la 3 ani, el poate fi reales, un astfel de

mandat nefiind asimilat de legea organică a Curţii cu cel de 9 ani;

- funcţia de judecător este incompatibilă cu orice funcţie publică sau

privată, cu excepţia celei de cadru didactic în învăţământul superior;

Page 23: Drept contencios constitutional - sinteze

23

- interdicţia de a face parte din partide politice, judecătorii fiind obligaţi

ca odată cu acceptarea candidaturii la funcţia de judecători să-şi asume

obligaţia de a demisiona din partidul de care aparţin, şi, după numire, să

demisioneze efectiv;

- inamovibilitatea judecătorilor, ce constă îndeosebi în imposibilitatea

autorităţii care a numit judecătorul de a reveni asupra deciziei;

- judecătorii nu răspund nici în timpul mandatului şi nici după expirarea

acestuia pentru opiniile şi voturile exprimate la adoptarea soluţiilor;

- inviolabilitatea judecătorilor, aceştia neputând fi arestaţi,

percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu acordul, după

caz, a birourilor permanente ale Camerelor sau Preşedintelui României,

iar competenţa materială pentru judecata lor în penal aparţinând Curţii

Supreme de Justiţie.

- autonomia Curţii în ceea ce priveşte constatarea şi aplicarea

sancţiunilor disciplinare;

- rezervarea postului ocupat anterior numirii, pentru ca după încetarea

mandatului, judecătorul să nu depindă de bunăvoinţa autorităţilor;

rezervarea este obligatorie dacă judecătorul a fost numit dintre

magistraţi.

Page 24: Drept contencios constitutional - sinteze

24

3. Caracteristicile mandatului de judecător al Curţii Constituţionale

Natura juridică a mandatului judecătorilor Curţii Constituţionale

� nu este un mandat reprezentativ, deoarece judecătorii nu reprezintă

autorităţile care i-au numit. De aceea, ei nu se bucură de legitimitate

politică, diferenţă esenţială faţă de mandatul parlamentar sau cel

preşedinţial;

� mandatul judecătorilor Curţii Constituţionale are sensul unui mandat

constituţional acordat de autorităţile publice constituite direct de către

corpul electoral, care implică împuternicirea de a acţiona într-un domeniu

şi într-o modalitate care priveşte exclusiv interesul public constând în

garantarea supremaţiei Constituţiei.

Trăsăturile caracteristice mandatului de judecător al Curţii

a) Durata mandatului

- mandatul începe de la data depunerii jurământului;

- mandatul este de 9 ani;

- mandatul este unic, fără posibilitatea prelungirii sau reînnoirii acestuia;

regula priveşte numai mandatul de 9 ani; de aceea, în caz de vacanţă a

funcţiei, cel numit până la împlinirea duratei de 9 ani, pe o perioadă, însă,

mai mică de 3 ani, poate fi ales pentru un mandat întreg de 9 ani; dacă,

însă, perioada de înlocuire este mai mare de 3 ani, mandatul îndeplinit

fiind asimilat celui de 9 ani, judecătorul respectiv nu mai poate fi din nou

numit;

Page 25: Drept contencios constitutional - sinteze

25

- Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime dintre judecători, din 3 în

3 ani; de aceea, judecătorii primei Curţi Constituţionale au fost aleşi pentru

perioade diferite 3, 6, 9 ani

b) Încetarea şi suspendarea mandatului

- mandatul judecătorilor Curţii Constituţionale nu poate înceta decât

individual, niciodată colectiv. Forma individuală de încetare a mandatului

poate fi voluntară sau de drept

- Încetarea mandatului are loc în următoarele cazuri:

1. la expirarea acestuia ;

2. la data demisiei ;

3. la data excluderii de drept ca urmare a unei condamnări penale ;

4. la data decesului ;

5. ca urmare a apariţiei unei situaţii de incompatibilitate ;

6. ca urmare a imposibilităţii exercitării funcţiei mai mult de 6 luni

7. ca urmare a încălcării prevederilor art. 16 alin. 3 sau 37 alin. 3 din

Constituţie (pierderea cetăţeniei române, obţinerea şi a unei cetăţenii

străine, schimbarea domiciliului în străinătate, încălcarea interdicţiei de a

face parte din partide politice) sau a unei abateri disciplinare de o gravitate

deosebită.

Primele cinci cazuri se constată de către preşedinte, iar celelalte de plenul

Curţii. În toate cazurile, preşedintele încunonştiinţează autorităţile competente

asupra vacanţei postului.

Suspendarea mandatului, neavând ca efect întreruperea acestuia, intervine

numai în caz de arestare a judecătorului până la achitare.

Page 26: Drept contencios constitutional - sinteze

26

c) Conţinutul mandatului

- conţinutul mandatului este asigurarea supremaţiei Constituţiei ceea ce

presupune îndeplinirea anumitor obligaţii ce sunt grupate în două

categorii:

� legate de exerciţiul funcţiei de judecător, referitoare la

imparţialitate, păstrarea secretului deliberărilor şi a votului,

interdicţia abţinerii de la vot;

� legate de protecţia demnităţii funcţiei de judecător, referitoare la

interdicţia de a da consultaţii sau de a lua poziţie publică în

probleme de competenţa Curţii Constituţionale, de a permite

folosirea funcţiei în scop de reclamă, îndatorirea de a comunica

preşedintelui Curţii Constituţionale orice activitate care l-ar face

incompatibil.

4. Răspunderea judecătorilor

Răspunderea disciplinară este numai pentru încălcarea dispoziţiilor

prevăzute în art. 40 din Legea nr. 47/1992 republicată, potrivit cărora

judecătorii Curţii Constituţionale sunt obligaţi:

a) să-şi îndeplinească funcţia încredinţată cu imparţialitate şi în respectul

Constituţiei;

b) să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor şi să nu ia poziţie publică

sau să dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale;

c) în adoptarea actelor Curţii să-şi exprime votul afirmativ sau negativ,

abţinerea de la vot nefiind permisă;

Page 27: Drept contencios constitutional - sinteze

27

d) să comunice preşedintelui Curţii Constituţionale orice activitate care ar

putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită;

e) să nu permită folosirea funcţiei pe care o îndeplinesc în scop de reclamă

comercială sau propagandă de orice fel;

f) să se abţină de la orice activitate sau manifestări contrare independenţei şi

demnităţii funcţiei lor.

Sancţiunile disciplinare sunt: mustrarea, avertismentul sau încetarea

mandatului şi se aplică doar de către plenul Curţii.

Răspunderea penală este în condiţiile inviolabilităţii la care ne-am

referit.

Răspunderea civilă este aceea de drept comun.

Page 28: Drept contencios constitutional - sinteze

28

Capitolul II

COMPETENŢA ŞI ACTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

A. Competenţa Curţii

- totalitatea atribuţiilor Curţii defineşte competenţa acesteia;

- Curtea are o competenţă exclusiv constituţională şi specializată în funcţie

de atribuţiile cu care a fost investită prin art. 144 din Constituţie, fiind,

deci, o competenţă de atribuire;

- Curtea este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale, fiind

unica autoritate de jurisdicţie constituţională a ţării;

- competenţa Curţii nu poate fi contestată de nici o autoritate în limitele

prevederilor Constituţiei, astfel încât nu poate exista între Curte şi o altă

autoritate jurisdicţională un conflict de competenţă, negativ sau pozitiv; pe

cale de consecinţă deciziile sale sunt obligatorii erga omnes;

a) Tipologia atribuţiilor Curţii Constituţionale în funcţie de obiectul

acestora

controlul constitutionalităţii legii, cuprinzând:

� controlul anterior, a priori, al constituţionalităţii legii înainte de

promulgare exercitat pe cale de acţiune directă, denumită obiecţie de

neconstituţionalitate (control la sesizare);

� controlul posterior, a posteriori, al legilor după intrarea lor în vigoare, al

ordonanţelor Guvernului exercitat pe calea excepţiei de

Page 29: Drept contencios constitutional - sinteze

29

neconstituţionalitate, precum şi a regulamentelor parlamentare, exercitat

pe cale de acţiune directă (control la sesizare);

� controlul din oficiu a iniţiativelor de revizuire a Constituţiei (control

sistematic);

- în toate aceste cazuri funcţia de garant al constituţionalităţii legii, privită

lato sensu, este specializată în sensul asigurării drepturilor şi libertăţilor

cetăţenilor şi a regimului de separaţie a puterilor potrivit echilibrului

instituţional al regimului constituţional;

2. controlul criteriilor constituţionale privind învestirea Preşedintelui

României, întrucât:

� Curtea este judecător electoral pentru alegerile prezidenţiale;

� stabileşte interimatul funcţiei de Preşedinte al României;

� emite avizul la suspendarea din funcţie a Preşedintelui României.

- în toate aceste cazuri Curtea are funcţia de garant al constituţionalităţii

investirii în funcţia de Preşedinte al României.

3. controlul referendumului şi al iniţiativei legislative populare

- în aceste cazuri Curtea are funcţia de garant al constituţionalităţii

modalităţilor de realizare a democraţiei semi-directe

4. controlul constituţionalităţii partidelor politice

- în acest caz Curtea are funcţia de garant al constituţionalităţii dreptului de

asociere în partide politice.

Page 30: Drept contencios constitutional - sinteze

30

b) O altă clasificare este aceea în raport cu natura juridică a actului emis

de Curte. În acest sens s-ar putea deosebi:

� acte cu caracter jurisdicţional emise în activitatea de control a

constituţionalităţii legii, în ce priveşte controlul constituţionalităţii

partidelor politice şi controlul criteriilor constituţionale de îndeplinire a

funcţiei de Preşedinte al României şi

� acte fără caracter jurisdicţional emise în controlul iniţiativei de revizuire a

Constituţiei, în controlul iniţiativei de revizuire a Constituţiei, în controlul

referendumului şi a iniţiativei populare şi avizul consultativ privind

suspendarea din funcţie a Preşedintelui României.

Criteriul tipologiei în funcţie de caracterul jurisdicţional al actului emis

este dat de faptul că prin actul respectiv Curtea se pronunţă asupra unui

conflict cu caracter constituţional şi că pentru soluţionarea acestui conflict,

Curtea exercită o jurisdicţie, adică "spune dreptul" în principal prin

aplicarea normei constituţionale, iar actul emis are caracter obligatoriu sau,

dimpotrivă, actul emis nu prezintă aceste caracteristici, ceea ce presupune

că şi atribuţiile corespunzătoare nu sunt jurisdicţionale, neavând ca scop

soluţionarea unui conflict cu caracter constituţional.

Dar actul emis de Curte, indiferent de denumire şi de efecte, este

întotdeauna jurisdicţional, întrucât emană de la o jurisdicţie, Curtea

constituţională fiind unica autoritate de jurisdicţie constituţională din

România. În fond, soluţionarea unui asemenea conflict este însăşi raţiunea

de a fi a jurisdicţiei constituţionale.

Page 31: Drept contencios constitutional - sinteze

31

c) Clasificarea actelor Curţii în decizii, hotărâri şi avize se justifică în

primul rând prin faptul că însăşi Constituţia se referă la aceste tipuri de

acte şi în al doilea rând se justifică datorită efectelor diferite ale deciziilor

şi hotărârilor. Astfel, deciziile au efecte numai "ex nunc" (pentru viitor),

iar hotărârile, care, în mod necesar, ca şi cele judecătoreşti, soluţionează

litigiul de la data la care s-a produs, "ex tunc".

Tipologia atribuţiilor în funcţie de criteriul naturii actului emis în

temeiul lor are un rol secundar faţă de tipologia rezultată din criteriul

obiectului activităţii, întrucât caracterizarea unei activităţi în funcţie de

efectele sale nu poate dezvălui decât aproximativ natura acelei activităţi.

B. Actele Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională, potrivit competenţei stabilite în art. 144 din

Constituţie, pronunţă decizii, hotărâri şi emite avize, după cum urmează:

1. Decizii, în cazurile în care:

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea

acestora şi asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

b) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului;

c) hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind

neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor;

d) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui

partid politic.

Page 32: Drept contencios constitutional - sinteze

32

2. Hotărâri, în cazurile în care:

a) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României

şi confirmă rezultatele sufragiului;

b) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea

funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului

şi Guvernului;

c) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea

referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;

d) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de

către cetăţeni

Raţiunea pentru care atribuţiile de la punctul 1 se soluţionează prin

decizii este aceea că deciziile se aplică numai pentru viitor, evitându-se astfel

retroactivitatea, pe când hotărârile pot avea efecte retroactive (ca de exemplu:

se infirmă candidatura la alegerile prezidenţiale de la data înregistrării, se

anulează alegerile de la data la care au avut loc etc.).

3. Avize consultative pentru propunerea de suspendare din funcţie a

Preşedintelui României.

Deciziile şi hotărârile se pronunţă în numele legii.

Page 33: Drept contencios constitutional - sinteze

33

Capitolul III

SUPREMAŢIA CONSTITUŢIEI

A. Specificul principiului supremaţiei Constituţiei în controlul

constituţionalităţii legii

Conform art. 51 din Constituţie, respectarea acesteia şi a supremaţiei sale

este obligatorie; principiul are un conţinut general juridic şi politic, dar care în

asigurarea controlului constituţionalităţii legii capătă doar un conţinut juridic

specific şi anume:

- principiul supremaţiei Constituţiei are valoare supremă, generală şi

universală fiind opozabil erga omnes; de aceea Constituţia are un caracter

universal, spre deosebire de oricare altă lege obligatorie doar în domeniul

său de valabilitate;

- o altă consecinţă a supremaţiei Constituţiei este caracterul direct aplicabil

al prevederilor sale; în unele cazuri norma constituţională este direct

aplicabilă după intrarea în vigoare a unei legi de aplicare (ex.: legea

organică a Curţii Constituţionale pentru aplicarea prevederilor

constituţionale referitoare la controlul constituţionalităţii, legea Avocatului

Poporului, a Consiliului Legislativ)

- faţă de toate celelalte acte subordonate principiului legalităţii, supremaţia

Constituţiei defineşte o supralegalitate constituţională ce rezultă din

poziţia centrală şi supraordonată a Constituţiei în piramida ierarhiei

sistemului juridic; de aceea în conflictul dintre norma constituţională şi

Page 34: Drept contencios constitutional - sinteze

34

dispoziţia legală contrară, legea fiind declarată neconstituţională devine

inaplicabilă;

- consecinţa caracterului universal şi direct aplicabil al Constituţiei, cât şi a

supralegalităţii sale are ca efect interferarea normelor constituţionale în

întreg sistemul juridic; în Constituţie sunt reglementate numai regulile

fundamentale privind cucerirea, exercitarea şi menţinerea puterii, aşa încât

ea asigură încadrarea juridică a fenomenelor politice numai în aceste

limite, permiţând în rest confruntarea liberă a tendinţelor politice ce îşi

dispută întâietatea în societate (chiar şi cu referire la aceste limite,

confruntarea politică este liberă, dar modificarea cadrului constituţional se

poate face numai prin revizuirea normei constituţionale de către

Parlament, ca adunare constituantă derivată, cu aprobarea ulterioară a

corpului electoral, ceea ce este un alt aspect al încadrării juridice a

fenomenelor politice de natură constituţională);

- rezultă deci că legea reprezintă voinţa generală numai în respectul

Constituţiei; sub aspect politic ea reprezintă politica ce a învins; sub aspect

juridic ea este obligatorie în virtutea art.51 din Constituţie, pe temeiul

prezumţiei de constituţionalitate;

- pe plan juridic, supremaţia Constituţiei ar rămâne un simplu deziderat fără

controlul acestui principiu. De aceea, controlul constituţionalităţii legii, ca

sancţiune a principiului supremaţiei Constituţiei constituie o cerinţă

instituţională a acestui principiu, având ca obiect verificarea legitimităţii

constituţionale a actului controlat; actul este legitim dacă legiuitorul a

respectat supralegalitatea constituţională.

Page 35: Drept contencios constitutional - sinteze

35

- pe cale de consecinţă legea, chiar după încheierea procedurii legislative,

poate fi supusă unui proces de cenzură, ca urmare a competenţei Curţii

Constituţionale, având ca efect inaplicabilitatea prevederii

neconstituţionale; astfel se modifică ordinea rezultată din aplicarea legii

(ordinea juridică ca efect al sistemului juridic); prin controlul preventiv,

intervenţia respectivă este chiar în faza finală a procesului legislativ,

procedura promulgării, după ce legea a fost adoptată de Parlament; esenţa

acestei intervenţii constând în controlul constituţionalităţii legii este dată

de apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor,

deoarece chiar dacă controlul priveşte sistemul separaţiei puterilor în

cadrul echilibrului constituţional al regimului politic instituit, în ultimă

analiză acest echilibru vizează statutul cetăţeanului; controlul

constituţionalităţii se defineşte astfel ca un spaţiu politic al ataşamentului

cetăţenilor la drepturile şi libertăţile fundamentale şi marchează sfârşitul

monopolului Parlamentului asupra consacrării acestor drepturi şi libertăţi

în calitate de legiuitor ordinar sau constituant (acest monopol a fost

premisa fundamentală a victoriei parlamentarismului, iar în prezent

protecţia drepturilor şi libertăţilor respective constituie premisa triumfului

controlului constituţionalităţii legii).

B. Actele supuse controlului de constituţionalitate

Controlul constituţionalităţii reprezintă verificarea legitimităţii

constituţionale a normei legale controlate (în fond reprezintă extrapolarea în

acest domeniu a controlului exercitat de judecători asupra legalităţii actelor

Page 36: Drept contencios constitutional - sinteze

36

administraţiei de stat, deci asupra legislaţiei secundare de aplicare a legii;

legea ca act subordonat Constituţiei are, în ultimă analiză, poziţia unei

asemenea legislaţii); în sfera actelor supuse controlului de constituţionalitate

intră, potrivit art. 144 din legea fundamentală: legea, ca act juridic adoptat în

aceeaşi formă de fiecare Cameră a Parlamentului şi supus promulgării,

regulamentele parlamentare şi ordonanţele Guvernului.

Interpretarea strictă a prevederilor constituţionale nu permite Curţii să se

pronunţe asupra constituţionalităţii altor acte, cum ar fi, de exemplu,

hotărârile Guvernului, instrucţiunile ministeriale, ordinele sau circularele

miniştrilor, actele de aplicare a regulamentelor parlamentare etc. al căror

control se asigură , cu excepţia actelor parlamentare, de către instanţele

judecătoreşti.

1. Legea

Legea ca act juridic al Parlamentului se defineşte pe temeiul a două

criterii: formal şi material.

a) Potrivit criteriului formal (organic) legea se identifică prin autorul ei

(Parlamentul) şi, în subsidiar, prin procedura de adoptare, fiind indiferent

conţinutul reglementării pe care o instituie (de aceea, legea poate avea şi

caracter individual, nu doar normativ).

Definiţie pe baza criteriului formal: Legea este actul adoptat în aceeaşi formă

de Camerele Parlamentului, cu respectarea procedurii legislative prevăzute de

Constituţie şi promulgat de Preşedintele României. Intră în această categorie

legile ordinare şi cele organice. Criteriul formal corespunde, sub acest aspect,

posibilităţii legiuitorului de a stabili conţinutul actului potrivit liberei sale

Page 37: Drept contencios constitutional - sinteze

37

voinţe. De aceea la controlul preventiv, anterior promulgării, criteriul formal

este restrâns numai la cerinţa adoptării legii în aceeaşi formă de către

Camerele Parlamentului, cu respectarea procedurilor legislative

constituţionale. Aplicarea criteriului formal, astfel cum a fost definit, exclude

de la controlul constituţionalităţii legile pentru revizuirea Constituţiei

deoarece acestea, o dată adoptate de Parlament, în calitate de putere

constituantă derivată, sunt supuse aprobării prin referendum, ori ceea ce

corpul electoral, ca putere originară, a aprobat, nu poate fi supus controlului

nici unei autorităţi, care indiferent de natura ei, exercită o putere derivată din

aceea a poporului în ansamblul său, deţinător al suveranităţii.

Criteriul formal reprezintă o primă aproximaţie necesară exclusiv

pentru a distinge legea de alte acte normative şi pentru a verifica dacă a fost

adoptată cu respectarea procedurii constituţionale de legiferare ce defineşte

constituţionalitatea externă a legii (cvorumul, majoritatea necesară adoptării

legii, legalitatea sesizării Parlamentului, medierea divergenţelor dintre

Camere, soluţionarea conflictului ce nu a fost stins în procedura de mediere

etc.).

Verificarea constituţionalităţii externe prevalează asupra celei interne,

determinată pe temeiul criteriului material deoarece numai legea adoptată cu

respectarea procedurii constituţionale instituite în acest scop intră sub

incidenţa principiului obligaţiei respectării legii, potrivit art. 51 din

Constituţie

b) Criteriul material priveşte conţinutul reglementării, adică natura relaţiilor

sociale reglementate, dar nu în funcţie de oportunitatea regulilor instituite

(criteriul politic) şi de respectarea graniţelor normative ale competenţei

Page 38: Drept contencios constitutional - sinteze

38

legiuitorului, cu alte cuvinte, dacă reglementarea face obiectul legii ordinare,

organice sau constituţionale. De exemplu, adoptarea printr-o lege ordinară a

unei soluţii legislative de natura legii organice sau care presupune revizuirea

Constituţiei, are drept consecinţă neconstituţionalitatea acelei legi.

Specificul controlului

Legea poate fi controlată atât "a priori" (înainte de promulgare) pe

calea obiecţiei de neconstituţionalitate, cât şi "a posteriori" (după intrarea sa

în vigoare) pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.

În prima ipoteză, întrucât controlul este în perioada de desfăşurare a

procesului legislativ, decizia de neconstituţionalitate are ca efect

reexaminarea legii, având semnificaţia unui veto legislativ, întrucât Camerele,

cu o majoritate de 2/3 în fiecare, pot înlătura obiecţia, impunând propria lor

concepţie asupra legitimităţii constituţionale a legii ; dacă

neconstituţionalitatea nu este înlăturată, legea nu se mai trimite spre

promulgare sau textele constituţionale sunt eliminate din cuprinsul legii

trimise spre promulgare.

În a doua ipoteză, neconstituţionalitatea nu mai poate fi înlăturată şi are

efecte doar pentru viitor, erga omnes (generale) ca şi legea, dar în sens de

legiuitor negativ (doar cenzor), chiar dacă priveşte neconstituţionalitatea unei

interpretări implicate nemijlocit de legea adoptată (deciziile interpretative), un

apel adresat legiuitorului pentru modificarea unei reglementări, (deciziile

apel) sau aplicarea unei reguli tranzitorii, până la intervenţia legiuitorului

(decizii aditive).

Page 39: Drept contencios constitutional - sinteze

39

2. Ordonanţele Guvernului

Guvernul are o competenţă generală, ce constă în organizarea aplicării

legii, în principal prin hotărâri şi o competenţă de atribuire, fiind abilitat să

emită reglementări ce sunt de domeniul legiuitorului, prin ordonanţe.

Din dispoziţiile art. 114 din Constituţie rezultă că ordonanţa nu este o

lege, ci un act guvernamental în domeniul legii, asimilat legii prin efectele

sale şi în limitele constituţionale şi legale ale abilitării.

Ordonanţele sunt de două tipuri : simple şi de urgenţă. Împuternicirea

de a emite ordonanţe poate fi constituţională, în cazul ordonanţelor de

urgenţă, prevăzute de art. 114 alin. 4 din Constituţie sau legală, adică pe baza

unei legi de abilitare, conform alin. 1 al aceluiaşi articol.

Ca şi legea, ordonanţa se analizează, pentru exercitarea controlului

potrivit criteriului formal şi a celui material.

Ordonanţa simplă

a) Criteriul formal

constituie ordonanţă doar actul emis de către Guvern cu titlu de ordonanţă, în

baza unei legi de abilitare, în conformitate cu instituţia delegării legislative,

prevăzută de art. 114 din Constituţie.

b) Criteriul material

potrivit legii speciale de abilitare, împuternicirea dată Guvernului este dublu

limitată:

Page 40: Drept contencios constitutional - sinteze

40

- rationae materiae: ordonanţele simple se pot emite doar în domeniile

care nu fac obiectul legilor organice (pe cale de consecinţă şi a celor

constituţionale) şi în limitele delegării acordate;

- rationae temporis: legea de abilitare va cuprinde obligatoriu şi data

până la care Guvernul este abilitat să emită astfel de ordonanţe ; dacă

legea de abilitare o cere, aceste ordonanţe se supun aprobării

Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea

termenului de abilitare, sub sancţiunea caducităţii.

Ordonanţa de urgenţă

a) Criteriul formal

Doar actul emis de Guvern cu titlu de ordonanţă de urgenţă, în situaţii

excepţionale justificate de interesul public ce impune urgenţa intervenţiei

guvernamentale şi cu condiţia de a fi supus aprobării Parlamentului înainte de

publicare (intrarea sa în vigoare). În cazul în care Parlamentul nu se află în

sesiune, el va fi convocat în mod obligatoriu.

b) Criteriul material

Urgenţa adoptării ca urmare a interesului public afectat de interesul public

afectat de situaţia excepţională existentă, are drept consecinţă că

reglementarea poate fi şi în domeniul legilor organice (nu şi a celor

constituţionale, pentru acestea Constituţia instituind proceduri speciale).

Specificul controlului

Controlul de constituţionalitate poate avea ca obiect:

Page 41: Drept contencios constitutional - sinteze

41

- pentru ordonanţele simple: legea de abilitare, ordonanţa şi legea de

aprobare a ordonanţei, iar

- pentru ordonanţele de urgenţă: se poate referi atât la acestea, cât şi la

legea de aprobare.

Ordonanţa ca atare poate fi controlată numai pe calea excepţiei de

neconstituţionalitate până la aprobarea sau respingerea sa prin lege.

3. Regulamentele Parlamentului

- fiecare Cameră îşi adoptă propriul regulament, iar Camerele reunite

adoptă regulamentul şedinţelor comune ale Camerelor

- regulamentul este o “rezoluţie” sau o varietate de “hotărâre” prin care

se fixează regulile interne ale activităţii parlamentarilor

- regulamentul parlamentar este act normativ, fiind supus obligaţiei de

publicare în Monitorul Oficial, sub semnătura preşedintelui Camerei.

a) Criteriul formal

regulamentul parlamentar reprezintă actul adoptat prin hotărâre cu o

majoritate absolută, de fiecare Cameră sau de Camerele reunite în şedinţă

comună, privind activitatea parlamentarilor acelei Camere

b) Criteriul material se referă la:

- controlul de conformitate a regulamentelor cu Constituţia întrucât

constituie o “prelungire a Constituţiei” în ce priveşte organizarea şi

funcţionarea Parlamentului ( ca şi legea, reglementele se adoptă direct

pe temeiul Constituţiei şi sunt subordonate acesteia);

Page 42: Drept contencios constitutional - sinteze

42

- controlul legat de respectarea competenţei regulamentare a Camerei,

determinată de limitele autonomiei sale constituţionale, în conformitate

cu principiul separaţiei puterilor în stat; prin regulamente nu se pot

institui reguli pentru persoane din afara Parlamentului sau de către o

Cameră pentru cealaltă.

Specificul controlului

- Curtea Constituţională nu poate controla oportunitatea dispoziţiilor din

regulamente ci numai legitimitatea lor constituţională; controlul este “ a

posteriori” (după publicarea regulamentului).

- în temeiul art. 145 alin. 1 din Constituţie, potrivit art. 22 alin. 4 din

Legea nr. 47/1992, republicată, neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale

regulamentului uneia dintre Camerele Parlamentului, are drept

consecinţă obligaţia Camerei de a reexamina aceste dispoziţii, pentru

punerea lor de acord cu prevederile Constituţiei; între timp, textele din

regulament declarate neconstituţionale nu se mai aplică.

Page 43: Drept contencios constitutional - sinteze

43

Capitolul IV

CRITERIILE GENERALE DE EXERCITARE

A CONTROLULUI DE CONSTITUŢIONALITATE

A. Criteriile de interpretare

Controlul constă în verificarea legitimităţii constituţionale a normei

legale controlate în funcţie de prevederile Constituţiei

Controlul nu este un scop în sine, el intervine pentru a curma un

conflict social rezultat din negarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale de

către titularii dreptului de a sesiza Curtea ( de exemplu: parlamentarii

minorităţii politice ce au semnat o obiecţie de neconstituţionalitate şi

majoritatea ce a adoptat legea, controlul preventiv fiind şi un mijloc de

protecţie a acelei minorităţi în disputa cu majoritatea, pe temeiul

constituţionalităţii legii ; cetăţeanul ca titular al excepţiei şi legiuitor;

parlamentarii ce au atacat regulamentul Camerei din care fac parte şi Camera

însăşi ce ar fi putut modifica oricând regulamentul spre a evita controlul;

titularii excepţiei şi Guvern, în cazul în care obiectul controlului este o

ordonanţă).

� controlul de conformitate

- ipoteza în care norma legală preia, dezvoltă şi concretizează conţinutul

normei constituţionale (cum ar fi procedura jurisdicţională reglementată de

legea organică a Curţii)

Page 44: Drept contencios constitutional - sinteze

44

- acest control se bazează pe o judecată pozitivă în sensul că partea din lege

care dezvoltă şi concretizează norma constituţională trebuie să fie în

perfectă concordanţă cu partea care a preluat norma constituţională

� controlul de compatibilitate

- ipoteza în care norma controlată nu se bazează nemijlocit pe norma

constituţională întrucât Constituţia nu reglementează decât raporturile

fundamentale privind cucerirea, exercitarea şi menţinerea puterii, ceea ce

implică şi drepturile şi libertăţile ce definesc statutul cetăţeanului, existând

deci largi spaţii normative nereglementate de norma constituţională în care

legiuitorul ordinar poate dispune cum crede de cuviinţă, cu singura rezervă

de a nu depăşi limitele acestor spaţii trecând pe tărâmul de valabilitate a

Constituţiei şi instituind o normă contrară celei constituţionale;

- dacă legiuitorul nu a încălcat supralegalitatea constituţională, norma legală

controlată nefiind contrară unei dispoziţii constituţionale, legitimitatea ei

nu poate fi negată; controlul se bazează pe o judecată negativă,

compatibilitatea normei controlate rezultând din lipsa de contrarietate cu o

prevedere constituţională.

� aspectul tehnic

- la baza controlului de conformitate sau de compatibilitate stă o comparaţie

între dispoziţia constituţională (premisa majoră) şi norma legală controlată

(premisa minoră), ceea ce presupune identificarea şi interpretarea normei

constituţionale pentru aplicarea sa în vederea soluţionării conflictului de

neconstituţionalitate şi interpretarea dispoziţei legale controlate dar nu în

Page 45: Drept contencios constitutional - sinteze

45

perspectiva aplicării sale ci pentru determinarea conformităţii sale cu

norma constituţională (aplicarea Constituţiei).

1. Interpretarea normei constituţionale

� interpretarea exegetică pentru determinarea sensului originar al

legiuitorului constituant (interpretare literară, istorică în funcţie de

dezbaterile legiuitorului, gramaticală etc.);

� interpretarea sistematică a Constituţiei astfel încât aplicarea unei norme să

nu restrângă şi mai ales să nu excludă aplicarea altor norme constituţionale

(interpretarea unei norme în contextul tuturor celorlalte norme

constituţionale, deci în perspectiva interdependenţei şi conexiunilor lor);

� interpretarea în funcţie de schimbarea condiţiilor social-economice

existente, deci de evoluţia stării de constituţionalitate rezultată din recepţia

socială a Constituţiei, ceea ce implică modificarea reprezentărilor rezultate

din recepţia socială a Constituţiei în funcţie de evoluţia mediului social;

� interpretarea logică bazată mai ales pe identitatea de raţiune (ex: dreptul la

replică are valoare constituţională întrucât constituie o componentă a

libertăţii de exprimare); interpretarea logică poate face parte din cea

exegetică dar poate fi şi în afara ei dacă se referă la un aspect ce nu a fost

avut în vedere de legiuitorul constituant, având ca efect deducerea unor

consecinţe sub forma unor reguli adiţionale, în scopul asigurării

caracterului constituţional al reglementării;

� interpretarea prin cumpănirea intereselor, pentru determinarea

constituţionalităţii în caz de interese divergente, spre a se evita privilegiul

sau discriminarea (de exemplu între interesul patronului de a desface

Page 46: Drept contencios constitutional - sinteze

46

contractul salariatului şi al acestuia de a beneficia de un preaviz, spre a-şi

găsi un alt loc de muncă) interpretarea se bazează pe un raţionament de

proporţionalitate;

� eroarea manifestă a legiuitorului (metodă ce nu a fost încă aplicată în mod

sistematic în practica jurisdicţională a Curţii de la Bucureşti) constând în

fundamentarea neconstituţionalităţii pe constatarea unei asemenea erori ce

depăşeşte limitele aprecierii de oportunitate inerente oricărei interpretări

politice, deci şi a legiuitorului;

� interpretarea în funcţie de precedentul deciziilor anterioare, ca urmare a

obligativităţii acestora potrivit art. 145 alin. 2 din Constituţie, ceea ce însă

nu conduce la "pietrificarea" jurisprudenţei deoarece pentru motive diferite

soluţia poate fi alta; consecvenţa practicii este esenţială pentru

consolidarea stării de constituţionalitate şi un efect necesar al exercitării

controlului centralizat, de către o jurisdicţie specială şi specializată; de

asemenea, în temeiul art.20 alin.2 din Constituţie, în acelaşi sens este şi

interpretarea în funcţie de convenţiile internaţionale în domeniul

drepturilor omului, inclusiv a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg,

deoarece aceste convenţii au valoare "infraconstituţională", orice lege

internă contrară fiind înlăturată; astfel în conflictul dintre o lege internă şi

o prevedere a convenţiilor privind drepturile omului, instanţa

judecătorească, ca şi alt organ de aplicare a legii poate da prioritate

convenţiei internaţionale respective, după cum Curtea Constituţională

poate constata neconstituţionalitatea acelei legi interne, ca urmare a

încălcării de către legiuitor a preeminenţei constituţionale a

reglementărilor internaţionale; în consecinţă pe cale jurisprudenţială s-a

Page 47: Drept contencios constitutional - sinteze

47

format un bloc de constituţionalitate, alcătuit din prevederile

constituţionale, pe de o parte, şi de prevederile acelor convenţii, pe de altă

parte; blocul de constituţionalitate este însă structurat din reglementări

situate pe paliere deosebite, întrucât efectul constituţional al convenţiilor

este în aplicarea art.20 alin.2 din Constituţie (norma constituţională pe un

palier şi norma internaţională pe un alt palier).

2. Interpretarea legii supuse controlului

� specificul interpretării este că ea se face nu în vederea aplicării normei

controlate, ci a aplicării normei constituţionale

� dacă numai o parte din norma controlată este neconstituţională, iar această

parte este "detaşabilă", întrucât ce rămâne poate fi aplicat fără deformarea

voinţei judecătorului, numai acea parte va fi declarată neconstituţională, nu

întreaga normă; altminteri Curtea ar deveni un "colegislator" prin

modificarea voinţei legiuitorului; dacă partea constituţională nu este

"detaşabilă", prevederea legală în întregime devine neconstituţională;

� este posibil şi ca o anumită interpretare impusă de textul de lege supus

controlului să fie neconstituţională; în acest caz extragerea acestui “venin

neconstituţional” constituie o problemă de asigurare a constituţionalităţii

textului respectiv pentru evitarea unei interpretări neconstituţionale; în

practica Curţii există decizii interpretative care precizează în dispozitivul

deciziei că interpretarea contrară Constituţiei, prin formule diferite, cum

sunt: este constituţional în măsura în care (urmează interpretarea declarată

ca neconstituţională) sau potrivit interpretării din considerente;

Page 48: Drept contencios constitutional - sinteze

48

interpretarea trebuie să excludă orice considerent de oportunitate, care nu

poate fi decât de competenţa legiuitorului.

Concluzie generală

- Curtea nu se opune legiuitorului ci asigurând respectarea de către acesta a

supralegalităţii constituţionale, consolidează astfel legea adoptată.

B. Limitele legale şi jurisprudenţiale ale controlului

Limitele controlului sunt exprese şi necesare pentru evitarea arbitrariului,

având ca scop, îndeosebi, evitarea utilizării abuzive a procedurilor de control,

în vederea tărăgănării proceselor sau a definitivării legii; limitele pot fi legale

sau jurisprudenţiale (stabilite prin practica exercitării controlului);

principalele limite sunt următoarele:

� în exercitarea controlului, Curtea se pronunţă numai asupra problemelor de

drept, fără să poată modifica sau completa dispoziţia legală supusă

controlului; este una dintre deosebirile esenţiale ale jurisdicţiei

constituţionale faţă de cea de drept comun; instanţa judecătorească se

pronunţă atât asupra problemelor de fapt, cât şi de drept; pentru stabilirea

legitimităţii constituţionale a legii controlate, în cadrul jurisdicţiei

constituţionale nu interesează problemele de fapt, întrucât această

legitimitate rezultă numai din compararea textului de lege supus

controlului şi a dispoziţiei constituţionale în funcţie de care ea urmează a fi

constatată; tocmai de aceea, prin natura sa, controlul de constituţionalitate

Page 49: Drept contencios constitutional - sinteze

49

a legii este o problemă exclusiv de drept public, iar soluţia pronunţată, ca

urmare a exercitării acestui control este opozabilă "erga omnes";

� Curtea nu poate modifica sau completa dispoziţia legală supusă

controlului; dacă ar face-o, Curtea ar îndeplini rolul unui legislator pozitiv

care însă, potrivit art. 58 alin. 1 din Constituţie, revine exclusiv

Parlamentului în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării;

� Curtea nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare sau de aplicare

a legii deoarece ar întra pe tărâmul puterii judecătoreşti, ceea ce însă nu

exclude declararea ca neconstituţională a unei interpretări impuse de text,

potrivit formulei: este constituţional în măsura în care … (urmează

indicarea interpretării considerată ca neconstituţională), deoarece în acest

caz Curtea se pronunţă numai asupra înţelesului contrar Constituţiei din

legea controlată;

� controlul se exercită numai la sesizare şi în limitele ei, cu excepţia cazului

în care Curtea se pronunţă din oficiu asupra iniţiativelor de revizuire a

Constituţiei; totodată Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor din actul

respectiv care, deşi nu sunt prevăzute expres în actul de sesizare, nu pot fi

disociate de cele ce fac obiectul sesizării (în fond aceste dispoziţii, nu cele

din sesizare fac un ansamblu unitar, astfel încât extinderea şi asupra lor a

controlului nu are semnificaţia depăşirii sesizării);

� subiecţii cu drept de sesizare sunt limitaţi: un grup de 50 de deputaţi sau

25 de senatori, Preşedintele României, Guvernul, preşedinţii Camerelor,

Curtea Supremă de Justiţie, la controlul preventiv, acelaşi grup de deputaţi

sau senatori, preşedintele Camerei sau un grup politic parlamentar la

controlul regulamentelor parlamentare, instanţa de judecată la cererea

Page 50: Drept contencios constitutional - sinteze

50

părţilor dintr-un proces sau instanţa din oficiu, la controlul ulterior, pe

calea excepţiei de neconstituţionalitate.

� exercitarea controlului numai în “limine litis”, adică a prevederii legale

atacate şi în funcţie de motivele de neconstituţionalitate invocate; în acest

sens practica Curţii a demonstrat că invocarea doar a neconstituţionalităţii

în general fără indicarea unei prevederi anume, nedepunerea argumentelor

ce justifică necostituţionalitatea, chiar sumar, în funcţie de prevederile

constituţionale invocate ca şi ridicarea direct, în faţa Curţii, şi a altor

prevederi constituţionale decât cele din sesizare sunt cauze de

inadmisibilitate întrucât sunt modalităţi ale controlului din oficiu şi, după

caz, încalcă prevederile imperative referitoare la exprimarea de către

instanţă a opiniei sale, contradictorialitatea dezbaterii excepţiei în faţa

instanţei şi analiza excepţiei de către partenerii Curţii (Camerele

Parlamentului şi Guvernul) în punctele de vedere exprimate. Desigur

aceasta nu împiedică îmbunătăţirea argumentării în funcţie de alte

prevederi constituţionale, în cadrul metodei de interpretare sistematică,

adică fără ca aceste texte să constituie, prin ele însele, motive noi de

neconstituţionalitate, ca şi extinderea controlului asupra unor alte

prevederi ale actului atacat care sunt evident şi indisolubil legate de

prevederile considerate în sesizare ca neconstituţionale; forma scrisă a

sesizării e obligatorie fiind de asemeni o cauză de inadmisibilitate

(interdicţia sesizării orale, chiar în cazul excepţiei, ceea ce este o altă

particularitate faţă de procedura de drept comun). Cele două cauze sunt în

toate modalităţile de control deoarece în lipsa lor controlul la sesizare s-ar

transforma în control din oficiu;

Page 51: Drept contencios constitutional - sinteze

51

� neretroactivitatea deciziei este o altă limită a controlului. Potrivit art. 145

alin. 2 din Constituţie, deciziile Curţii au efecte numai pentru viitor, regula

fiind justificată prin necesitatea de a nu se tulbura securitatea statică a

drepturilor;

� reexaminarea legii este o limită specifică controlului anterior al legilor

ordinare sau organice deoarece Camerele Parlamentului cu o majoritate de

două treimi pot înlătura neconstituţionalitatea constatată de Curte,

impunând propria lor interpretare;

� exclusivitatea Camerelor în interpretarea propriilor regulamente întrucât

actul de aplicare intră în sfera exclusivităţii Camerelor în temeiul

principiului autonomiei parlamentare;

� inadmisibilitatea constatării unei legi în vigoare, în cadrul controlului

anterior, cu caracter preventiv, a legii înainte de promulgare

� controlul preventiv de revizuire a Constituţiei, limitat de respectarea

procedurii şi limitelor revizuirii (Titlul VI şi art.60 alin.4 din Constituţie) ;

� cazurile specifice ale inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate le

vom prezenta la excepţia de neconstituţionalitate.

Page 52: Drept contencios constitutional - sinteze

52

Capitolul V

TIPOLOGIA CONTROLULUI

(CATEGORIILE ŞI MODALITĂŢILE CONTROLULUI)

Controlul constituţionalităţii legii se realizează prin trei categorii de

proceduri, după cum este declanşat de o obiecţie de neconstituţionalitate, de o

sesizare privind regulamentele parlamentare sau de o excepţie de

neconstituţionalitate.

De aceste categorii de proceduri de control ne vom ocupa ulterior,

analizându-le pe fiecare în parte. Întrucât în cadrul fiecărei categorii se poate

pune în valoare o anumită modalitate de control, în prealabil ne vom opri

asupra acestor modalităţilor controlului.

Prin modalitatea controlului se înţelege specificul acestuia, indiferent

de categorie, în funcţie de trăsătura sa esenţială în cazul dat, adică după cum

priveşte constituţionalitatea externă sau internă, are caracter abstract sau

concret sau este preventiv ori ulterior.

A. Conformitate internă şi conformitate externă

- conformitatea internă rezultă din raportarea legii ce face obiectul

controlului la conţinutul reglementărilor constituţionale, deci prin

aplicarea criteriului material ;

Page 53: Drept contencios constitutional - sinteze

53

- conformitatea externă rezultă din raportarea legii ce face obiectul

controlului de constituţionalitate la procedurile instituite de Constituţie

pentru adoptarea ei deci prin aplicarea criteriului formal ;

- conformitatea externă prevalează asupra conformităţii interne deoarece o

lege, o ordonanţă, un regulament sau o dispoziţie a acestora, adoptate cu

încălcarea procedurii constituţionale este neconstituţională, chiar dacă sub

aspectul conţinutului, reglementarea respectivă nu ar fi contrară normelor

Constituţiei ; de principiu un act nu poate fi legal dacă a fost adoptat cu

încalcarea procedurilor prevăzute pentru emiterea lui, iar potrivit art. 51

din Constituţie obligativitatea legii se referă numai la actul adoptat cu titlu

de lege cu respectarea procedurii constituţionale pentru punerea în mişcare

a competenţei constituţionale a Parlamentului (sesizarea să fie legală,

majoritatea pentru adoptarea legii şi condiţia de cvorum să fi fost

îndeplinite, medierea şi soluţionarea conflictului dintre Camere să fie

conforme Constituţiei, forma să fie aceea a unei legi etc.)

- sub acest aspect “forma distruge fondul” deoarece dreptul iese din

procedură

- specificul controlului conformităţii externe constă în verificarea, în mod

efectiv, nu doar formal, a îndeplinirii condiţiilor necesare emiterii actului

respectiv (de exemplu, legea să fi fost adoptată de majoritatea necesară,

chiar dacă, din cuprinsul ei, rezultă că a fost adoptată cu o altă majoritate,

insuficientă)

- conformitatea internă se determină cu ajutorul tehnicilor controlului de

constituţionalitate prezentate anterior.

Page 54: Drept contencios constitutional - sinteze

54

B. Control preventiv şi control posterior

1. Controlul preventiv ("a priori", adică înainte de promulgare)

- se referă la legile ordinare cât şi cele organice înainte de promulgare şi la

iniţiativele de revizuire a Constituţiei înainte de sesizarea Parlamentului ;

- controlul preventiv se interferează în procesul legislativ deoarece dacă

legea este declarată constituţională se reia procedura de promulgare, iar

dacă este neconstituţională, legea se trimite Parlamentului spre

reexaminare ; în ce priveşte proiectele de revizuire a Constituţiei, decizia

Curţii condiţionează promovarea lor în Parlament (până în prezent a fost o

singură decizie care, constatând neconstituţionalitatea, a împiedicat

promovarea sa) ;

- este limitat în timp : până la promulgarea legii sau în termen de 10 zile de

la autosesizarea Curţii cu iniţiativa de revizuire a Constituţiei ;

- reprezintă un control abstract, adică în afara oricărui litigiu legat de

aplicarea legii ;

- este inadmisibil faţă de o lege în vigoare aceasta putând fi controlată doar

pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ;

- reprezintă un mijloc de apărare a minorităţii politice parlamentare în

disputa sa cu majoritatea, conflict care se prelungeşte pe tărâmul

constituţionalităţii legii.

Page 55: Drept contencios constitutional - sinteze

55

2. Controlul ulterior ("a posteriori", adică după intrarea în vigoare a

actului normativ supus controlului)

- se referă la :

� constituţionalitatea legilor intrate în vigoare,

� constituţionalitatea regulamentelor Parlamentului,

� constituţionalitatea ordonanţelor Guvernului (simple sau de urgenţă).

- dacă obiectul său îl constituie legile în vigoare sau ordonanţele

Guvernului, controlul este concret, declanşat ca urmare a unei excepţii de

neconstituţionalitate ridicate în cadrul unui proces în faţa instanţei de

judecată sau de către aceasta din oficiu;

- dacă obiectul său îl constituie regulamentele Camerelor, atunci este un

control abstract, declanşat la sesizarea titularilor prevăzuţi de art.144 lit.b

din Constituţie.

3. Controlul abstract şi controlul concret

- controlul abstract este inspirat, îndeosebi, de motive politice şi are în

vedere prefigurarea şi prevenirea “in abstracto” a unor efecte şi interpretări

neconstituţionale; în cazul regulamentelor, acestea se referă, în ultimă

analiză, la limitele autonomiei parlamentare;

- controlul concret reprezintă îndeosebi un mijloc de apărare a drepturilor şi

libertăţilor cetăţenilor în calitate de titulari ai excepţiei de

neconstituţionalitate ;

- controlul abstract, adică în afara unui litigiu legat de aplicarea legii şi

controlul concret, adică cu ocazia unui litigiu legat de aplicarea legii nu se

Page 56: Drept contencios constitutional - sinteze

56

opun deoarece chiar dacă, în momentul conceperii, o lege sau o ordonanţă

apare ca fiind conformă Constituţiei, ea se poate dovedi, ulterior, la

aplicarea ei, contrară unei norme constituţionale, fie pentru că este aplicată

la aspecte neprevăzute de legiuitor sau unor situaţii noi, inexistente la data

legiferării, fie pentru că devine contrară unor noi drepturi sau libertăţi

recunoscute între timp, de valoare constituţională, fie pentru că starea de

constituţionalitate s-a modificat, moravurile şi realităţile sociale fiind altele

sau concepţia asupra interpretării normelor constituţionale a evoluat etc. ;

- prin controlul concret care, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, se

asigură cetăţeanului accesul la justiţia constituţională, Constituţia însăşi

este o realitate juridică adaptabilă unui mediu social în continuă

transformare ; de aceea pentru motive diferite pe calea controlului concret

jurisprudenţa Curţii poate evolua de la precedentul unei decizii anterioare,

inclusiv emisă în cadrul controlului abstract, cu caracter preventiv, ca

urmare a unei obiecţii de neconstituţionalitate.

Page 57: Drept contencios constitutional - sinteze

57

Capitolul VI

PROCEDURA DE CONTROL A CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGII

A. Aspecte generale ale procedurii de control

Procedura de control, fiind subordonată unui interes general – asigurarea

supremaţiei Constituţiei – este de drept public şi rezultă din punerea în

mişcare a unei competenţe de atribuire, exclusivă şi cu caracter imperativ ;

principalele consecinţe sunt următoarele :

� competenţa Curţii ca unică autoritate de jurisdicţie nu poate fi contestată

de nici o altă autoritate, din care cauză nu poate exista un conflict de

competenţă cu o altă autoritate jurisdicţională, negativ sau pozitiv ;

� procedura are un caracter contradictoriu, în toate cazurile sesizarea fiind

confruntată cu opinia Guvernului şi a Camerelor Parlamentului, iar în

cazul excepţiei şi cu opinia instanţei ; acest caracter este mai accentuat în

ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, care în faza deliberativă are

particularitatea unui contencios constituţional ; excepţie o face procedura

de control a iniţiativelor de revizuire a Constituţiei întrucât se exercită din

oficiu (sistematic), nu la sesizare, şi are ca scop prevenirea unui conflict

social viitor, nu actual ;

� Camerele Parlamentului si Guvernul în controlul constituţionalităţii legii,

ca şi Biroul Permanent în cadrul controlului regulamentelor parlamentare

sunt partenerii Curţii în exercitarea controlului întrucât este obligatoriu să

li se ceară punctul de vedere ; în ce priveşte controlul concret, pe calea

Page 58: Drept contencios constitutional - sinteze

58

excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată este asociată la

exercitarea acestuia ;

� procedura jurisdicţională se completează cu regulile procedurii civile, în

măsura în care legea organică a Curţii nu prevede o altă regulă specială

(specialia derogat generalibus) sau regulile procedurii civile sunt

compatibile cu procedura în faţa Curţii ; compatibilitatea se stabileşte de

Curte, ceea ce are semnificaţia unei delegări legislative pentru înlăturarea

aplicării unor prevederi din procedura de drept comun (în acest sens în

jurisprudenţa Curţii s-a statuat că nu sunt aplicabile căile extraordinare de

atac, cheltuielile de judecată pot fi reclamate numai în faţa instanţei

judecătoreşti, regulile de drept comun cu privire la suspendarea,

întreruperea sau stingerea procesului nu se aplică etc.) ;

� cererile adresate Curţii sunt scutite de taxe de timbru

� termenul regulamentar de soluţionare a cauzei este mult mai scurt decât la

instanţele de drept comun (de regulă 60 de zile pentru depunerea

raportului ; la revizuirea Constituţiei termenul de emitere a deciziei este

de 10 zile de la autosesizarea Curţii prin încheiere) ;

� constituie o procedură cu două faze : prima este condusă de judecătorul

raportor şi are caracter pregătitor întrucât :

- se administrează probele, se cercetează practica şi doctrina de

specialitate şi se culeg informaţii şi opinii de la orice autoritate publică,

societate comercială etc, precum şi consultaţii juridice ale unor

specialişti ;

- se solicită punctul de vedere al partenerilor Curţii : Camerele

Parlamentului şi Guvernul în cazul controlului constituţionalităţii legii,

Page 59: Drept contencios constitutional - sinteze

59

cu excepţia propunerilor de revizuire a Constituţiei şi al Biroului

Permanent în cadrul controlului constituţionalităţii regulamentelor

parlamentare ;

- se încheie cu prezentarea raportului de către judecătorul raportor

• a doua fază este deliberativă, în plenul judecătorilor, întrucât :

- şedinţa de judecată este publică şi orală la excepţiile de

neconstituţionalitate sau litigiile privind neconstituţionalitatea

partidelor politice, având astfel caracterul unui contencios

constituţional şi nu este publică în celelalte proceduri, la care pot fi însă

invitate anumite persoane pentru a-şi exprima opinia

(contradictorialitatea se asigură îndeosebi prin punctele de vedere

solicitate) ;

- se încheie cu emiterea şi publicarea deciziei ;

� autorităţile publice şi structurile private sunt obligate să comunice

informaţiile şi documentele pe care le deţin la cererea Curţii ;

� organul de jurisdicţie este plenul judecătorilor în care decizia se ia cu

majoritatea absolută (5 voturi) şi, în ce priveşte revizuirea Constituţiei,

majoritate calificată de 2/3 (6 voturi) ; cvorumul pentru întrunirea legală a

plenului este de două treimi (6 judecători) ; judecătorii pot face opinie

separată ;

� deciziile pronunţate se publică în Monitorul Oficial împreună cu

eventualele opinii separate.

Page 60: Drept contencios constitutional - sinteze

60

B. Obiecţia de neconstituţionalitate

1. Trăsăturile procedurii de control pe calea obiecţiei de

neconstituţionalitate

Termenul are caracter tehnic, desemnând acţiunea directă prin care Curtea

este sesizată în vederea controlului legitimităţii constituţionale a legii înainte

de promulgare ; principalele caracteristici specifice ale procedurii sunt

următoarele :

- reprezintă un control anterior (a priori) cu caracter preventiv (pentru

înlăturarea unei neconstituţionalităţi înainte de aplicarea legii) şi, abstract

(pentru că nu rezultă din procesul de aplicare) ;

- subiecţii care pot invoca obiecţia de neconstituţionalitate sunt :

� Preşedintele României

� Preşedinţii Camerelor

� Guvernul

� Curtea Supremă de Justiţie

� cel puţin 50 de deputaţi sau 25 de senatori (sesizarea nu poate fi

semnată decât fie de deputaţi fie de senatori deoarece parlamentarii

îşi pot exercita prerogativele doar în Camera pentru care au fost

aleşi) ;

- legea adoptată se comunică Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie şi se

depune la secretarul general al fiecărei Camere timp de 5 zile de la

anunţarea în plenul Camerei a acestei măsuri (2 zile atunci când este

procedura de urgenţă) înainte de a fi trimisă spre promulgare. Termenul

Page 61: Drept contencios constitutional - sinteze

61

este de protecţie faţă de prerogativa Preşedintelui României de a promulga

legea, pentru a se crea posibilitatea reală pentru parlamentari de a se

invoca obiecţia de neconstituţionalitate ;

- obiecţia poate fi invocată până la promulgare, deci chiar dacă s-au împlinit

termenele susmenţionate sau Preşedintele României a cerut reexaminarea

legii ori a invocat o obiecţie de neconstituţionalitate ;

- dacă obiecţia de neconstituţionalitate a Preşedintelui României şi cererea

de reexaminare a acestuia au acelaşi obiect, procedura de control trebuie

suspendată, urmând a fi reluată după epuizarea procedurii de reexaminare,

când dacă legea a fost modificată s-ar putea să rămână fără obiect ;

- primind sesizarea, preşedintele Curţii încunoştiinţează Preşedintele

României, iar astfel se întrerupe termenul de promulgare a legii şi se

suspendă exercitarea de către Preşedintele României a atribuţiei de

promulgare ;

- preşedintele Curţii desemnează un judecător raportor, stabileşte data când

va avea loc judecata după depunerea raportului şi solicită punctele de

vedere ale preşedinţilor Camerelor si Guvernului ; dacă sesizarea este a

Guvernului, acestuia nu i se mai solicită punctul de vedere ; iar dacă

sesizarea este a unui preşedinte al Camerei, nu se mai cere acestuia punctul

de vedere ;

- judecătorul raportor, adunând probele şi informaţiile necesare, elaborează

raportul în 60 de zile de la înregistrarea sesizării ; după luarea deciziei în

plen, tot el va redacta decizia respectivă ce trebuie însuşită de toţi

judecătorii ; opiniile separate se depun până la definitivarea deciziei ;

- sesizarea trebuie să fie legală; ea nu poate avea efecte dacă :

Page 62: Drept contencios constitutional - sinteze

62

� este tardivă, fiind depusă după promulgarea legii ;

� decizia de a sesiza Curtea nu a fost legal adoptată ( în acest sens s-a

respins sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, decisă de secţiile reunite

fără îndeplinirea condiţiei legale de cvorum) ;

� sesizarea colectivă (50 deputaţi sau 25 senatori) nu întruneşte numărul

legal de semnături sau parlamentarii unei Camere au semnat obiecţia

formulată de parlamentarii celeilalte Camere (ca urmare a principiului

că parlamentarii nu-şi pot exercita drepturile decât în Camerele în care

au fost aleşi) ;

- la adoptarea deciziei, primul votează judecătorul raportor, iar ultimul

preşedintele; Curtea poate invita pe oricine spre a-şi exprima opinia;

- decizia se semnează de preşedinte şi de magistratul asistent certificându-se

astfel conţinutul ei (ceea ce permite preşedintelui să facă opinie separată) ;

- după pronunţare, soluţia se comunică Preşedintelui României pentru a

putea promulga legea, dacă s-a respins sesizarea, Curtea constatând că

legea este constituţională, iar dacă sesizarea este admisă, decizia fiind de

neconstituţionalitate, aceasta se comunică Camerei Parlamentului ce a fost

iniţial prima sesizată, în vederea deschiderii procedurii complementare de

reexamniare a legii.

2. Efectele specifice

� sesizarea are ca efect întreruperea procedurii de promulgare;

� decizia prin care se confirmă constituţionalitatea legii (s-a respins

sesizarea) se comunică Preşedintelui României în vederea reluării

procedurii de promulgare înăuntrul unui nou termen de cel mult 10 zile;

Page 63: Drept contencios constitutional - sinteze

63

� deciziile de infirmare a legitimităţii constituţionale a legii, prin care

obiecţia de neconstituţionalitate a fost parţial sau total acceptată, au ca

efect deschiderea procedurii complementare reexaminare a legii în

Parlament; în acest sens decizia are semnificaţia unui veto suspensiv ce

poate fi înlăturat numai cu votul a două treimi din parlamentarii fiecărei

Camere în parte (ceea ce exclude posibilitatea unui conflict între Camere

aşa încât în una chiar dacă majoritatea nu a fost întrunită,

neconstituţionalitatea nu poate fi înlăturată; este singura procedură

legislativă parlamentară în care nu există o procedură de mediere între

Camere);

� dacă neconstituţionalitatea nu a fost înlăturată, prevederile afectate se

elimină, Parlamentul putând modifica şi alte dispoziţii spre a asigura

caracterul unitar al legii sau, după caz, legea nu se mai trimite la

promulgare, dacă în întregime a fost declarată ca neconstituţională.

3. Procedura de reexaminare a legii la sesizarea Curţii

- reexaminarea nu implică facultatea Parlamentului de a refuza finalizarea

legii, deoarece ar fi contrar votului cu care a fost iniţial adoptată;

- nu există însă un termen în care Parlamentul să fie obligat să reia

dezbaterile în privinţa legii care a fost trimisă spre reexaminare; potrivit

regulamentelor reexaminarea se face cu prioritate;

- dacă Camerele adoptă fără nici o modificare textul de lege declarat

neconstituţional cu o majoritate calificată de 2/3 din numărul total al

Page 64: Drept contencios constitutional - sinteze

64

membrilor lor, se creează o prezumţie absolută de constituţionalitate a

textului respectiv, care va fi trimis spre promulgare;

- o lege adoptată cu această majoritate cvasiconstituţională rezultată din

stabilirea de către Parlament a constituţionalităţii sale nu mai poate face

obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, dar poate fi modificată sau

abrogată după procedura legislativă obişnuită (dacă legea ar fi putut să fie

atacată şi pe calea unei excepţii ulterioare, competenţa Parlamentului ar fi

pur iluzorie, întrucât Curtea este legată de decizia anterioară de

neconstituţionalitate pronunţată);

- dacă însă obiecţia de neconstituţionalitate nu a fost înlăturată, textele

declarate neconstituţionale sunt eliminate sau, după caz, legea nu va mai

putea fi trimisă spre promulgare ;

- procedura de reexaminare exclude orice conflict între Parlament şi Curte

ce ar rezulta din rolul de colegislator al jurisdicţiei constituţionale în

procesul legislativ, în toate cazurile legea fiind expresia voinţei

legiuitorului (fie că a restabilit prezumţia de constituţionalitate, adoptând

legea cu majoritatea de două treimi în fiecare Cameră, fie şi-a însuşit

decizia Curţii eliminând din lege textele neconstituţionale sau, după caz,

netrimiţând legea la promulgare, ceea ce are semnificaţia respingerii legii).

Concluzie

- decizia prin care s-a pronunţat neconstituţionalitatea are caracter

obligatoriu nu numai în sensul declanşării procedurii de reexaminare a

legii, dar şi în sensul constrângerii legiuitorului de a se conforma deciziei

Page 65: Drept contencios constitutional - sinteze

65

cu singura rezervă a înlăturării obiecţiei de necontituţionalitate în

condiţiile sus menţionate.

- decizia prin care s-a constatat constituţionalitatea legii are ca efect reluarea

procedurii de promulgare.

C. Controlul regulamentelor Parlamentului

1. Trăsăturile procedurii de control

Fiecare Cameră îşi adoptă propriul regulament, iar Camerele reunite

adoptă regulamentul şedinţelor comune ale Camerelor. Regulamentul este o

“rezoluţie” sau o varietate de hotărâre prin care se fixează regulile interne ale

activităţii parlamentarilor. Regulamentul parlamentar este un act normativ,

fiind supus obligaţiei publicării în Monitorul Oficial al României, dar sub

semnătura preşedintelui Camerei.

Deşi atât regulamentul parlamentar, cât şi legea se adoptă direct pe

baza Constituţiei, există deosebiri esenţiale între aceste două categorii de

izvoare de drept şi anume:

- legea este adoptată în aceeaşi formă de ambele Camere, inclusiv prin

procedura de mediere şi de stingere a conflictelor ce ar putea să apară

între Camere pentru obţinerea acestui rezultat (aceeaşi formă), pe când

regulamentele se adoptă de fiecare Cameră în parte cu votul majorităţii

absolute a parlamentarilor Camerei ; această majoritate nu transformă

regulamentul în lege, ci urmăreşte asigurarea unei reprezentări cât mai

Page 66: Drept contencios constitutional - sinteze

66

largi a voinţelor parlamentarilor în adoptarea actului normativ ce

concretizează autonomia regulamentară a Camerei ;

- atât legea cât şi regulamentul se aplică de la data publicării în

Monitorul Oficial ; dar în cazul legii publicarea este consecinţa

promulgării, pe când regulamentul nu este supus acestei proceduri, fiind

adoptat pe temeiul autonomiei parlamentare a Camerelor ;

În consecinţă, regulamentele parlamentare reprezintă « o prelungire a

Constituţiei » în ce priveşte organizarea şi funcţionarea Camerelor

Parlamentului ; de aceea, prin aceste regulamente nu se pot institui reguli

pentru persoanele din afara Parlamentului sau de către o Cameră pentru

cealaltă.

Controlul regulamentelor parlamentare este în linii generale asemănător

controlului constituţionalităţii legii pe cale obiecţiei de neconstituţionalitate,

de care se deosebeşte, însă, prin faptul că nu constituie un control, ci ulterior.

Sesizarea Curţii pentru exercitarea controlului constituţionalităţii

regulamentelor parlamentare se face prin acţiune directă, iar subiecţii ce pot

introduce acţiunea sunt numai din interiorul Parlamentului, ca aplicaţie a

principiului autonomiei parlamentare şi anume : preşedinţii celor două

Camere, un grup parlamentar sau cel puţin 50 de deputaţi sau 25 de senatori.

Sesizarea făcută de un grup parlamentar sau de cel puţin 50 de deputaţi

sau 25 de senatori se trimite Curţii în ziua depunerii, de secretarul general al

Camerei. În conformitate cu exigenţele principiului autonomiei parlamentare,

sesizarea nu poate fi făcută decât de parlamentarii Camerei a cărei regulament

face obiectul sesizării. Pentru identitate de raţiune, aceeaşi este regula pentru

preşedinţii Camerelor.

Page 67: Drept contencios constitutional - sinteze

67

În ce priveşte regulamentul şedinţelor comune, întrucât şedinţa

comună constituie doar o modalitate funcţională de lucru în comun a

Camerelor, nu o a treia Cameră a Parlamentului, regulile de mai sus se aplică

mutatis mutandis. Deci, şi în acest caz, sesizarea poate fi formulată fie de 50

de deputaţi, fie de 25 de senatori, fie de un grup parlamentar al uneia dintre

Camere. Ţinând seama, însă, că cei doi preşedinţi ai Camerelor conduc

şedinţele Camerelor reunite cu rândul, deci că amândoi îndeplinesc funcţia de

preşedinte al şedinţei comune, rezultă că sesizarea făcută de preşedinte trebuie

să provină de la ambii preşedinţi, în comun.

Dacă sesizarea s-a făcut de 50 de deputaţi sau 25 de senatori sau de un

grup parlamentar, ea se comunică, în termen de 24 de ore, preşedintelui

Camerei din care parlamentarii fac parte, cu precizarea datei când va avea loc

dezbaterea. Până la data dezbaterii, preşedintele Camerei va comunica Curţii

punctul de vedere al Biroului permanent (care, în cadrul acestei proceduri,

îndeplineşte funcţia de partener al Curţii în exercitarea controlului). În cazul

regulamentului şedinţelor comune, punctul de vedere este al Birourilor

Permanente reunite ale Camerelor care, împreună, asigură îndeplinirea

atribuţiilor ce revin Biroului Permanent al fiecărei Camere.

Controlul regulamentului este prin natura lui unul de conformitate.

Preşedintele Curţii, primind sesizarea, stabileşte data reunirii plenului

judecătorilor, comunică sesizarea şi numeşte un judecător ca raportor.

Controlul se exercită numai « in liminae litis » (în limitele sesizării).

Decizia se pronunţă cu votul majorităţii judecătorilor, se aduce la

cunoştinţa Camerei şi se publică în Monitorul Oficial.

Page 68: Drept contencios constitutional - sinteze

68

Din cele arătate rezultă că procedura controlului regulamentelor

parlamentare, ca şi aceea a controlului legii înainte de promulgare, are un

caracter abstract, nu concret, întrucât nu rezultă dintr-un litigiu (are la bază

conflictul dintre autorii sesizării şi Cameră, care oricând ar fi putut să

modifice regulamentul spre a evita controlul, dar nu un litigiu întrucât nu se

referă la aplicarea regulamentului – în practica Curţii stabilindu-se că

asemenea litigii se soluţionează exclusiv de Cameră, în virtutea autonomiei

sale parlamentare).

De asemenea, procedura de control al regulamentelor nu are un caracter

preventiv, ca în cazul obiecţiei, întrucât nu se inserează în procesul legislativ

al adoptării regulamentului (ca în cazul legii înainte de promulgare) ci

represiv (ca în cazul excepţiei de neconstituţionalitate) ceea ce rezultă din

efectele deciziei.

2. Efectele specifice

Neconstituţionalitatea unei prevederi regulamentare are ca efect

obligativitatea reexaminării acesteia, fără însă ca neconstituţionalitatea să

poată fi înlăturată, Camera fiind obligată să pună de acord prevederile

respective cu dispoziţiile Constituţiei ; până când nu va face aceasta, norma

regulamentară neconstituţională nu se aplică.

3. Comparaţia între controlul realizat pe calea obiecţiei de

neconstituţionalitate şi controlul regulamentelor Parlamentului este

redată în următorul tabel:

Page 69: Drept contencios constitutional - sinteze

69

Obiectul comparaţiei

Controlul pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate

Controlul regulamentelor Parlamentului

ASEMĂNĂRI scopul

controlului verificarea legitimităţii constituţionale şi în acest fel garantarea supremaţiei Constituţiei

tipul acţiunii acţiune directă la Curte sesizarea - controlul se realizează la sesizare

- sesizarea trebuie să fie scrisă şi motivată tipologia

controlului abstract

prima fază a procedurii controlului

- are caracter pregătitor - fază scrisă - se finalizează cu raportul judecătorului numit pentru a-l întocmi

a doua fază a procedurii controlului

- organul de jurisdicţie este plenul judecătorilor - are caracter deliberativ - şedinţa de judecată nu este publică

actul prin care se pronunţă

Curtea

decizie adoptată cu votul majorităţii judecătorilor

efectele deciziei

- se produc numai pentru viitor - sunt opozabile erga omnes (la regulamente, acest efect priveşte comunitatea

parlamentarilor Camerei)

DEOSEBIRI subiecţii de

sezină Preşedintele României, Guvernul, Curtea Supremă de Justiţie, preşedinţii Camerelor, 50 de deputaţi sau 25 de senatori

50 de deputaţi sau 25 de senatori grupurile parlamentare preşedinţii Camerelor

când se poate declanşa

până la promulgarea legii de către Preşedintele Românei

oricând, după intrarea în vigoare a regulamentului

tipologia controlului

- anterior promulgării legii - preventiv - Camerele pot înlătura decizia Curţii

dacă legea este adoptată în aceeaşi formă cu o majoritate de 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere, iar promulgarea devine obligatorie

- ulterior, după intrarea în vigoare a regulamentului

- represiv - control de conformitate. Camerele sunt

obligate să se supună deciziei Curţii şi să-şi modifice regulamentul în acord cu dispoziţiile constituţionale

prima etapă a procedurii controlului

- judecătorul raportor cere punctele de vedere ale Camerele Parlamentului şi Guvernului şi adună informaţii de la diferite autorităţi

- dacă sesizarea este a Guvernului, nu i se mai solicită punctul de vedere

- judecătorul raportor cere punctul de vedere al Biroului permanent şi adună informaţii de la diferite autorităţi

Page 70: Drept contencios constitutional - sinteze

70

Obiectul comparaţiei

Controlul pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate

Controlul regulamentelor Parlamentului

efectele deciziei

• dacă Curtea respinge obiecţia: Preşedintele României este obligat să promulge legea în termen de 10 zile • dacă Curtea admite obiecţia: - deschiderea procedurii parlamentare

complementare de reexaminare a legii - dacă legea este adoptată în aceeaşi

formă cu o majoritate de 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere, obiecţia de neconstituţionalitate este înlăturată, iar promulgarea devine obligatorie

- dacă însă, obiecţia de neconstituiţionalitate nu a fost înlăturată, textele declarate neconstituţionale sunt eliminate sau, după caz, legea nu va mai fi trimisă spre promulgare

• dacă Curtea respinge excepţia: - regulamentul rămâne în vigoare • dacă Curtea admite excepţia: - Camera va reexamina regulamentul în

scopul punerii sale de acord cu dispoziţiile constituţionale, neavând posibilitatea să înlăture caracterul neconstituţional al prevederii declarate ca atare de Curte

- până la data reexaminării, prevederile declarate neconstituţionale nu se mai aplică

D. Excepţia de neconstituţionalitate

Excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident ivit în

desfăşurarea unui proces în faţa instanţelor de judecată, constând în

contestarea legitimităţii constituţionale a unei prevederi legale dintr-o lege sau

ordonanţă de care depinde soluţionarea cauzei.

1. Caracteristicile procedurii

controlul are caracter concret, întrucât rezultă din contenciosul

constituţional ivit în procesul de aplicare a legii ;

b) aplicarea legii reprezintă îndeosebi o problemă a societăţii civile ; de aceea

excepţia de neconstituţionalitate constituie o garanţie constituţională a

Page 71: Drept contencios constitutional - sinteze

71

drepturilor şi libertăţilor conferite cetăţenilor pentru apărarea lor împotriva

unor eventuale abateri ale legiuitorului prin instituirea unor norme contrare

Constituţiei ; Curtea având rolul de garant al supremaţiei Constituţiei, devine

implicit un garant al acestor drepturi şi libertăţi ;

c) excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o excepţie de ordine publică aşa

încât ea poate fi invocată în orice fază procesuală şi poate fi ridicată de către

oricare parte, de procuror sau de instanţă din oficiu ; procurorul poate ridica

excepţia de neconstituţionalitate numai dacă are calitatea de participant la

proces ; invocarea excepţiei în faţa altei jurisdicţii decât a instanţelor

judecătoreşti, cum ar fi în faţa instanţelor Curţii de Conturi sau a unui organ

de jurisdicţie administrativă, este o cauză de inadmisibilitate deoarece,

potrivit art. 144 lit. c din Constituţie, numai instanţa de judecată poate sesiza

Curtea ;

d) pe plan procesual excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o excepţie de

fond, nu de procedură, fiind o chestiune prejudicială, limitată la problema

constituţionalităţii legii aplicabile litigiului ;

instanţa sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate are totodată

competenţa să o respingă pentru una dintre cauzele de inadmisibilitate

prevăzute de lege, asigurând astfel controlul de legalitate a excepţiei ;

prin invocarea excepţiei între instanţa judecătorească, Curtea

Constituţională şi părţi intervine un raport triunghiular în cadrul căruia

instanţa judecătorească este asociată la controlul de constituţionalitate

exercitat de Curte, întrucât ea este prima autoritate jurisdicţională în

faţa căreia s-a ridicat excepţia (judecătorul ad qvo) ; asocierea la

exercitarea controlului constă în următoarele :

Page 72: Drept contencios constitutional - sinteze

72

Instanţa sesizează prin încheiere Curtea ; deci în acest caz sunt deosebiţi

titularul excepţiei care a invocat-o şi autoritatea ce sesizează Curtea

care este o instanţă (în afară de cazul în care excepţia de

neconstituţionalitate este invocată din oficiu de către instanţa însăşi ; în

această situaţie, titularul excepţiei, care este instanţa, nu va fi

reprezentată în procesul constituţional) ; actul procedural al sesizării

este o încheiere a cărei efecte procedurale sunt, în afara sesizării,

suspendarea de drept a judecării procesului (pe cale de consecinţă

reluarea judecăţii, după soluţionarea excepţiei de către Curte, este tot

din oficiu, neaplicându-se în această ipoteză procedura perimării).

Instanţa verifică legalitatea excepţiei prin intermediul cauzelor de

inadmisibilitate ;

Încheierea de sesizare va cuprinde susţinerile părţilor, motivarea celui ce a

invocat-o, eventualele probe şi opinia instanţei. Opinia instanţei nu este

obligatoriu pentru Curte, dar constituie prima apreciere a unui organ de

jurisdicţie cu privire la excepţia de neconstituţionalitate respectivă şi în

practică, de regulă, prefigurează decizia Curţii ;

în cadrul raportului triunghiular, judecătorul ad qvem (către care) este

Curtea, ca judecător constituţional, iar părţile, prin efectul ridicării

excepţiei, capată calitate procesuală de părţi în procesul constituţional

privind soluţionarea excepţiei, indiferent de calitatea procesuală din

litigiul de drept comun ; cel care a invocat excepţia de

neconstituţionalitate, fiind titularul ei, capătă calitatea de reclamant ;

dacă excepţia a fost invocată din oficiu, părţile îşi păstrează calitatea

din procesul de drept comun.

Page 73: Drept contencios constitutional - sinteze

73

2. Cauzele de inadmisibilitate

� reprezintă motive legale ce împiedică declanşarea sau extinderea

procedurii de control a constituţionalităţii legii fiind indisolubil legate de

limitele controlului exercitat de Curte pentru verificarea constituţionalităţii

legii ;

� au un caracter imperativ şi sunt de ordine publică ; de aceea, nici părţile

într-un proces privind soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, nici

instanţa sau Curtea, nu ar putea trece peste o cauză de inadmisibilitate ; ele se

impun din oficiu, fiind destinate apărării unui interes public, privind limitele

controlului, ca expresie a competenţei de atribuire a Curţii în exercitarea

acestuia; în consecinţă cauza de inadmisibilitate poate fi constatată şi de

Curte, chiar dacă instanţa nu a reţinut-o ;

� cauzele sunt legale dar şi jurisprudenţiale (stabilite în practică).

Principalele cauze sunt următoarele :

1) legea adoptată în urma procedurii de reexaminare prevăzută de art.

145 alin. 1 din Constituţie cu o majoritate de 2/3 în fiecare Cameră.

Justificarea acestui motiv de inadmisibilitate constă în aceea că în

lipsa lui, decizia Parlamentului de readoptarea a legii ar fi ineficace,

Curtea fiind angajată într-o interpretare contrară prin însăşi decizia

iniţială de constatare a neconstituţionalităţii legii. O asemenea lege

este sustrasă controlului ulterior, deoarece interpretarea

constituţionalităţii a fost dată de legiuitorul însuşi, printr-un vot

calificat, care este cel necesar pentru revizuirea Constituţiei.

Page 74: Drept contencios constitutional - sinteze

74

2) obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl poate forma numai o

lege sau o ordonanţă a Guvernului, cu excluderea oricărui alt izvor

de drept cum ar fi : hotărârea Guvernului, ordinul ministrului,

instrucţiunea, contractul colectiv etc. Curtea nu poate să-şi exercite

controlul asupra unor acte ce exced sfera competenţei sale

constituţionale (strictă, specializată şi de atribuire).

3) controlul constitutionalităţii legilor poate privi numai legile în

vigoare, deoarece sancţiunea declarării unei legi ca neconstituţionale

fiind inaplicabilitatea, acest efect nu este posibil dacă legea a fost

abrogată sau având caracter temporar, termenul s-a împlinit ; în plus

dacă neconstituţionalitatea ar fi retroactivă, aceasta ar afecta

stabilitatea raporturilor juridice şi încrederea cetăţenilor în lege

deoarece ei au aplicat-o cât timp prezumţia de neconstituţionalitate

nu fusese răsturnată ; victima retroactivităţii ar fi chiar cetăţeanul

care de bună credinţă a aplicat legea;

4) legea modificată după invocarea excepţiei, întrucât dispare astfel

obiectul excepţiei, în afară de cazul când legea modificatoare preia

soluţia legală atacată din legea modificată, obiectul excepţiei iniţiale

existând, în această ipoteză, în continuare (pentru titularul excepţiei,

modificarea produsă nu are nici un efect);

5) excepţia de neconstituţionalitate respinsă poate fi reiterată, putându-

se deosebi următoarele situaţii;

� excepţia admisă nu poate fi reiterată (este contrar efectului erga

omnes a deciziei îndeosebi consecinţa efectului ireversibil, în

cadrul sistemului juridic, al neaplicării legii ;

Page 75: Drept contencios constitutional - sinteze

75

� excepţia respinsă nu poate fi reiterată de aceleaşi părţi şi pentru

aceleaşi motive fiind contrară autorităţii lucrului judecat ;

� excepţia respinsă poate fi reiterată de alte părţi, dar pe temeiul

altor motive, diferite faţă cele ce au justificat soluţia iniţială de

respingere deci, în principal, ca urmare a modificării stării de

constituţionalitate.

6) legea anterioară Constituţiei este abrogată, în temeiul art.150 din

Constituţie, în măsura în care vine în contradicţie cu o prevedere

constituţională ; deci inadmisibilitatea constă în aprecierea

constituţionalităţii, nu a abrogării ; Constituţia nu poate avea efect

retroactiv, deoarece nu se poate imputa legiuitorului

preconstituţional că nu a respectat exigenţele unei constituţii

ulterioare, aşa încât o lege nu poate fi neconstituţională în funcţie de

prevederile Constituţiei ulterioare; de asemenea, principiul

neretroactivităţii priveşte şi însăşi Constituţia nu doar legea ca act

subordonat Constituţiei;

7) excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie pertinentă, adică

legea atacată să fie aplicabilă litigiului, deoarece în caz contrar este

irelevantă; altminteri excepţia de neconstituţionalitate s-ar confunda

cu recursul direct, adică cu posibilitatea cetăţenilor de a contesta

nemijlocit în faţa Curţii, constituţionalitatea legii, nu prin

intermediul unui proces; această procedură însă, nu a fost receptată

de Adunarea Constituantă ; de aceia dacă procesul în faţa instanţei

Page 76: Drept contencios constitutional - sinteze

76

judecătoreşti a fost intentat numai pentru invocarea excepţiei,

aceasta este inadmisibilă;

8) nu pot face obiectul excepţiei interpretarea legii de către autorităţile

judecătoreşti şi nici modul de aplicare a legii (este o problematică

din sfera instanţelor judecătoreşti);

9) invocarea excepţiei în faţa altei autorităţi jurisdicţionale decât

instanţa judecătorească competentă să soluţioneze cauza (de ex

Curtea de Conturi);

10) invocarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe după ce a fost

aprobată sau respinsă prin lege (deoarece prin aprobare, ea este

incorporată în legea de aprobare, iar prin respingere, ea nu mai este

în vigoare) ;

11) intentarea unui proces cu scopul exclusiv de a invoca excepţia

3. Etapele procedurii de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate

Procedarea implică două etape succesive : una judecătorească şi cealaltă a

contenciosului constituţional.

Prima etapă se încheie cu sesizarea Curţii

Caracteristicile etapei judecătoreşti :

� se ridică excepţia de neconstituţionalitate şi instanţa sesizează Curtea cu

excepţia astfel cum a fost invocată, după constatarea legalităţii acesteia

prin verificarea inexistenţei unei cauze de inadmisibilitate ;

� actul de sesizare a Curţii este o încheiere, prin care instanţa, îşi exprimă

opinia asupra excepţiei ; încheierea prin care instanţa respinge excepţia,

Page 77: Drept contencios constitutional - sinteze

77

considerând-o inadmisibilă, nu poate fi atacată de părţi decât odată cu

fondul, dar încheierea de sesizare poate fi atacată ca orice încheiere având

ca efect suspendarea judecăţii ;

� soluţionarea procesului de drept comun se suspendă până la soluţionarea

excepţiei de neconstituţionalitate de către Curte ;

b) Etapele contenciosului constituţional

� cuprinde două faze ca orice litigiu constituţional (a se vedea Aspectele

generale ale procedurii) : prima pregătitoare, condusă de judecătorul

raportor, încheindu-se prin prezentarea raportului, iar a doua a judecăţii

propriu-zise, cu caracter de contencios constituţional, în cadrul căreia

citarea părţilor şi a Ministerului Public este obligatorie, iar şedinţa este

publică.

4. Efectele deciziei Curţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate

� sunt obligatorii pentru viitor şi opozabile erga omnes (nu doar inter partes

litigantes) ;

� o lege declarată neconstituţională devine inaplicabilă ; ea rămâne în

legislaţie, dar nu se mai aplică ; urmează ca legiuitorul să o modifice în

sensul conformităţii ei cu norma constituţională ;

� în plan procesual, încetează suspendarea litigiului de drept comun, care se

va judeca ţinând cont de situaţia creată prin decizia Curţii ;

� în procesele penale, decizia prin care se prevede că dispoziţia penală a fost

declarată ca neconstituţională, are efecte similare unei abrogări;

Page 78: Drept contencios constitutional - sinteze

78

� decizia prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate este de

asemenea obligatorie, consolidând prezumţia sa de constituţionalitate.

5. Comparaţie între obiecţia şi excepţia de neconstituţionalitate

Obiectul comparaţiei

Controlul pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate

Controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate

ASEMĂNĂRI

scopul controlului

- verificarea legitimităţii constituţionale a legii şi în acest fel garantarea supremaţiei Constituţiei

sesizarea - controlul se realizează la sesizare - sesizarea trebuie să fie scrisă şi motivată

prima fază la Curte

- are caracter pregătitor - fază scrisă, în care judecătorul raportor cere punctele de vedere ale partenerilor Curţii

(Camerele Parlamentului şi Guvernul) şi adună informaţii de la diferite autorităţi - se finalizează cu raportul judecătorului numit pentru a-l întocmi

organul de jurisdicţie

- plenul Curţii Constituţionale

actul prin care se pronunţă

Curtea

- decizie adoptată cu votul majorităţii judecătorilor

efectele deciziei

- efectele deciziei sunt opozabile erga omnes şi se produc numai pentru viitor

DEOSEBIRI

actul supus controlului

legea înainte de promulgare legea după intrarea ei în vigoare

sesizarea de către Preşedintele României, Guvernul, Curtea Supremă de Justiţie, preşedinţii Camerelor, 50 de deputaţi sau 25 de senatori prin acţiune directă la Curte

- de către părţile din proces, instanţa din oficiu sau procuror, atunci când este parte în proces, pe cale de excepţie, ridicată în faţa instanţei

- actul de sesizare a Curţii este o încheiere, prin care instanţa îşi exprimă opinia asupra excepţiei invocate

când se poate declanşa

până la promulgarea legii de către Preşedintele Românei

în orice fază procesuală, până la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile

tipologia controlului

- abstract - anterior promulgării - preventiv

- concret - ulterior publicării - represiv (prevederea neconstituţională nu

se mai aplică)

Page 79: Drept contencios constitutional - sinteze

79

Obiectul comparaţiei

Controlul pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate

Controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate

procedura

controlului

a doua fază la Curte - are caracter deliberativ şedinţa de judecată nu este publică

controlul cuprinde două etape: prima judecătorească şi a doua a contenciosului constituţional prima etapă - instanţa este asociată la control prin

verificarea legalităţii excepţiei pe calea cauzelor de inadmisibilitate;

- încheierea de respingere poate fi atacată odată cu fondul;

- încheierea de sesizare poate fi atacată separat; - instanţa îşi exprimă opinia asupra excepţiei în

încheierea de sesizare; - procesul se suspendă până la publicarea

deciziei Curţii a doua etapă cuprinde două faze a doua fază la Curte - citarea părţilor şi a Ministerului Public este

obligatorie - are caracterul unui contencios constituţional şedinţa de judecată este publică şi procedura este

orală

cauzele de

inadmisibilitate

- sesizarea nu este legală pentru motive cum ar fi: neîntrunirea numărului de semnături sau inclusiv din cauza semnării sesizării de către parlamentarii celeilalte Camere

- o lege în vigoare nu poate fi controlată

nu pot face obiectul excepţiei: - legile abrogate - legile modificate dacă nu au preluat soluţia

legislativă atacată din legea anterioară modificării

- sesizarea Curţii de către o altă autoritate decât cea judecătorească

- irelevanţa excepţiei - atacarea altui act normativ decât o lege sau o

ordonanţă - atacarea unei ordonanţe după aprobarea ei prin

lege - atacarea unei interpretări judecătoreşti - intentarea unui proces numai pentru invocarea

excepţiei - legile a căror constituţionalitate a fost stabilită

de Parlament potrivit art. 145 lit a din Constituţie

- excepţia admisă nu poate fi reiterată - excepţia respinsă nu poate fi reiterată de

aceleaşi părţi şi pentru aceleaşi motive - excepţia respinsă poate fi reiterată de alte

părţi, dar pe temeiul altor motive, diferite faţă cele ce au justificat soluţia iniţială de respingere

Page 80: Drept contencios constitutional - sinteze

80

Obiectul comparaţiei

Controlul pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate

Controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate

efectele deciziei

• dacă Curtea respinge obiecţia: Preşedintele României poate să promulge legea în termen de 10 zile • dacă Curtea admite obiecţia: - deschiderea procedurii parlamentare

complementare de reexaminare a legii - dacă legea este adoptată în aceeaşi formă

cu o majoritate de 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere, obiecţia de neconstituţionalitate este înlăturată, iar promulgarea devine obligatorie

- dacă, însă, obiecţia de neconstituiţionalitate nu a fost înlăturată, textele declarate neconstituţionale sunt eliminate sau, după caz, legea nu va mai putea fi trimisă spre promulgare

- încetarea suspendării procesului de drept comun

• dacă Curtea respinge excepţia: - este obligatorie şi în consecinţă nici o

autoritate nu poate refuza aplicarea legii controlate

- neconstituţionalitatea acelei legi va mai putea fi invocată în viitor numai de către alte părţi şi pentru alte motive

• dacă Curtea admite excepţia: - sancţiunea este inaplicabilitatea legii

controlate - în procesele penale, decizia prin care

prevederea penală a fost constatată ca neconstituţională, are efecte similare unei abrogări

Page 81: Drept contencios constitutional - sinteze

81

Capitolul VII

CONTROLUL INIŢIATIVEI DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI

Potrivit art. 144 lit. a, controlul iniţiativei de revizuire a Constituţiei se

exercită din oficiu. Este singurul caz în care controlul are caracter sistematic.

Având ca obiect proiectele de lege sau propunerile legislative pentru

revizuirea Constituţiei, el are caracter preventiv şi abstract.

Principalele caracteristici ale controlului iniţiativei pentru revizuirea

Constituţiei sunt următoarele:

- se exercită din oficiu, înainte de sesizarea Parlamentului cu iniţiativa de

revizuire;

- are ca obiect proiectul de lege sau propunerea legislativă iniţiată care,

trebuie prezentate cu respectarea unor cerinţe de tehnică legislativă,

precum ordonarea articolelor într-o anumită ordine logică, ceea ce

presupune avizul prealabil al Consiliului Legislativ; deci avizul prealabil al

Consiliului Legislativ este o condiţie de legalitate a exercitării controlului;

- constă în verificarea îndeplinirii condiţiilor constituţionale pentru

declanşarea procedurii de revizuire. În lipsa acestor condiţii, Parlamentul

nu poate trece la modificarea Constituţiei. De aceea, o iniţiativă cu

încălcarea acestor condiţii este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca

atare, fără a se trece la dezbaterea şi adoptarea ei. Condiţiile pot fi

împărţite în trei categorii:

a) condiţia rationae personae

Page 82: Drept contencios constitutional - sinteze

82

- se face o verificare cu privire la autorul iniţiativei. Potrivit art. 146 din

legea fundamentală, revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele

României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul

deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de 500.000 de cetăţeni cu drept de

vot, care trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţări, iar în

fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti, trebuie să fie

înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative;

- este necesar a se stabili dacă propunerea Preşedintelui României este

conformă cu cea a Guvernului, care nu poate avea sensul unui accept de

principiu ci, indiferent că este sau nu redactată sub forma unui proiect de

lege, trebuie, în substanţa sa, să privească întreg conţinutul proiectului

iniţiat de preşedinte;

- propunerea legislativă a parlamentarilor nu poate fi decât colectivă şi

distinctă, după cum parlamentarii sunt senatori sau deputaţi; deci nu este

posibilă o iniţiativă făcută împreună, condiţia de număr urmând a fi

stabilită separat, pentru fiecare dintre ei;

- iniţiativa populară privind revizuirea Constituţiei se verifică ca şi cea în

materie legislativă, cu particularitatea că, în ce priveşte reprezentativitatea,

ea trebuie să rezulte din condiţia de dispersie teritorială prevăzută în art.

146 alin. 2 din Constituţie.

b) condiţia rationae temporis

se referă la interdicţia revizuirii Constituţiei pe durata stării de asediu, stării

de urgenţă sau pe timp de război (art. 148 alin. 3 din Constituţie), ca şi pe

durata prelungirii mandatului Camerelor vechiului Parlament până la

întrunirea legală a noului Parlament (art. 60 alin. 4 din Constituţie).

Page 83: Drept contencios constitutional - sinteze

83

c) condiţia rationae materiae

- verificarea privind limitele revizuirii Constituţiei se referă la

respectarea prevederilor alin. 1 şi 2 ale art. 148 (nucleul dur al

Constituţiei), potrivit cărora nu pot face obiectul revizuirii dispoziţiile

privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului

român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului,

pluralismul politic, limba oficială sau dacă revizuirea ar avea ca rezultat

suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau

garanţiile acestora.

- controlul se exercită în termen de 10 zile ; acest termen fiind unul de

procedură constituţională, depăşirea lui nu are ca semnificaţie

obstrucţionarea iniţiativei; termenul începe să curgă de la data actului prin

care se declanşează procedura, care este o încheiere de autosesizare a

plenului; întrucât avizul prealabil al Consiliului Legislativ este o condiţie

de legalitate a efectuării controlului, implicit este o condiţie de

admisibilitate pentru declanşarea procedurii prin încheierea susmenţionată;

- decizia Curţii se pronunţă în plen cu votul a două treimi din judecătorii

Curţii Constituţionale, se publică în Monitorul Oficial şi se comunică

autorilor iniţiativei, întrucât proiectul de lege sau propunerea legislativă

pentru modificarea Constituţiei pot fi prezentate Parlamentului numai

însoţite de decizia Curţii

În concluzie, rolul Curţii Constituţionale nu este acela de a împiedica

iniţiativele de revizuire, ci de a asigura că ele se exercită cu respectarea

regimului constituţional al revizuirii Constituţiei.

Page 84: Drept contencios constitutional - sinteze

84

Capitolul VIII

TIPOLOGIA DECIZIILOR DE CONSTATARE A

NECONSTITUŢIONALITĂŢII LEGII

ŞI EFECTELE JURISDICŢIEI CONSTITUŢIONALE

A: Tipologia

Cel mai important criteriu de clasificare a deciziilor Curţii Constituţionale

este în funcţie de semnificaţia lor constituţională în controlul exercitat de

Curte. În acest sens, deciziile se clasifică în:

1) Decizii simple sau extreme (pentru că soluţia este extremă şi mai

simplu nu se poate) prin care se constată sau se declară o lege, o ordonanţă

sau o prevedere din aceasta ca fiind neconstituţională; aceste decizii se

clasifică în:

� decizii de neconstituţionalitate integrală în care caz neconstituţionalitatea

sancţionează întreaga prevedere legala ce face obiectul controlului: legea,

ordonanţa sau prevederea atacată din lege, ordonanţă sau regulament;

� decizii de neconstituţionalitate parţială, în care caz neconstituţionalitatea

se referă numai la o parte din textul atacat, cum ar fi articole, aliniate,

paragrafe, teze cuvinte etc.; decizia parţială este posibilă numai dacă prin

eliminare din reglementarea controlată a părţii neconstituţionale nu se

dezarticulează restul reglementării sau nu se viciază voinţa legiuitorului;

deci, partea eliminată trebuie să fie "detaşabilă" (altminteri, textul va fi

declarat în întregime neconstituţional); din această cauză, după unii autori

Page 85: Drept contencios constitutional - sinteze

85

deciziile parţiale fac parte din cele intermediare, despre care ne vom ocupa

în cele ce urmează, având în comun cu acestea, scopul salvării în cât mai

mare măsură a operei legiuitorului.

2) Deciziile intermediare, care au apărut pentru evitarea consecinţelor

legate de vidul de reglementare creat de deciziile simple; aceste decizii se

clasifică în:

a) Decizii de interpretare

- respingând sesizarea, Curtea condiţionează constituţionalitatea prevederii

controlate de o anumită interpretare a acesteia care astfel devine

obligatorie, ca şi legea însăşi;

- scopul interpretării este eliminarea "veninului neconstituţional";

- rolul Curţii este de legislator negativ, ceea ce înseamnă că se limitează

exclusiv la sancţionarea aspectelor de neconstituţionalitate; de aceea

Curtea precizează cum nu trebuie interpretată legea atacată, dacă o

asemenea interpretare rezultă inevitabil din conţinutul legii respective

(exemplu: impozitul agricol pe terenul necultivat este neconstituţional

dacă terenul este necultivabil); dacă ar arăta şi cum trebuie interpretată,

Curtea ar intra pe domeniul puterii judecătoreşti;

- decizia interpretativă nu modifică voinţa legiuitorului, ceea ce înseamnă că

interpretarea sancţionată ca fiind neconstituţională trebuie sa fie

"detaşabilă" (altminteri textul va fi declarat în întregime neconstituţional,

ca la deciziile de neconstituţionalitate parţială).

Page 86: Drept contencios constitutional - sinteze

86

b) Decizia cuprinzând un apel către Parlament (decizii apel)

- pentru reactualizarea legislaţiei într-un anumit domeniu;

- ele sunt specifice jurisprudenţei germane şi a ţărilor influenţate de

concepţia germană (Spania, Austria, Cehia, Ungaria etc.) în cadrul căreia

Curtea stabileşte un termen până la care legiuitorul este ţinut să

reglementeze deoarece altminteri, de la această dată, legea este anulată; în

practica românească nu s-a admis stabilirea unui asemenea termen.

c) Decizii aditive ce fac aplicarea unei prevederi constituţionale sau a

unor consecinţe ale unei prevederi constituţionale ce se adaugă astfel

reglementărilor din actul controlat.

- Tipologia deciziilor, nefiind legiferată, se dezvoltă pe măsura evoluţiei

controlului de constituţionalitate a legii; de aceea există şi alte tipologii,

mai ales în alte regiuni constituţionale.

- În toate ipotezele, prin decizia Curţii se soluţionează un conflict de

constituţionalitate, iar Curtea este sesizată pentru a “spune dreptul” în

scopul soluţionării acestui conflict.

B. Efectele deciziilor

Ceea ce caracterizează deciziile Curţii nu este autoritatea de lucru judecat

ci opozabilitatea "erga omnes" a efectelor deciziei. Potrivit art. 145 alin. 2 din

Constituţie, deciziile Curţii sunt obligatorii pentru viitor şi, deci, nu au efecte

retroactive. Obligativitatea deciziilor depinde, însă, de efectele lor. Numai în

acest sens deciziile Curţii sunt obligatorii. În fond, ceea ce este obligatoriu

Page 87: Drept contencios constitutional - sinteze

87

sunt aceste efecte. Ori efectele sunt diferite, în funcţie de situaţia de

neconstituţionalitate şi controlul corespunzător efectuat. Aceste efecte sunt

prezentate în următorul tabel:

Actul supus

controlului

Efectele deciziei

legea înainte de

promulgare pe calea

obiecţiei de

neconstituţionalitate

• dacă Curtea respinge obiecţia: Preşedintele României poate să promulge legea în termen de 10 zile • dacă Curtea admite obiecţia: - deschiderea procedurii parlamentare complementare de reexaminare a legii - dacă legea este adoptată în aceeaşi formă cu o majoritate de 2/3 din numărul membrilor fiecărei

Camere, obiecţia de neconstituţionalitate este înlăturată, iar promulgarea devine obligatorie - dacă însă, obiecţia de neconstituiţionalitate nu a fost înlăturată, textele declarate neconstituţionale

sunt eliminate sau, după caz, legea nu va mai putea fi trimisă spre promulgare legea după

publicare pe calea

excepţiei de

neconstituţionalitate

- încetarea suspendării procesului de drept comun • dacă Curtea respinge excepţia: - este obligatorie şi în consecinţă nici o autoritate nu poate refuza aplicare legii controlate - neconstituţionalitatea acelei legi va mai putea fi invocată în viitor numai de către alte părţi şi

pentru alte motive • dacă Curtea admite excepţia: - sancţiunea este inaplicabilitatea legii controlate - în procesele penale, decizia prin care prevederea penală a fost constatată ca neconstituţională, are

efecte similare unei abrogări regulamentul

parlamentar

- efectele deciziei sunt opozabile Camerei respective • dacă Curtea respinge excepţia: - regulamentul rămâne în vigoare • dacă Curtea admite excepţia: - Camera va reexamina regulamentul în scopul punerii sale de acord cu dispoziţiile constituţionale,

neavând posibilitatea să înlăture caracterul neconstituţional al prevedrii declarate ca atare de Curte - până la data reexaminării, prevederile declarate neconstituţionale nu se mai aplică

iniţiativa de

revizuire a

Constituţiei

- decizia Curţii are tocmai menirea de a preveni o neconstituţionalitate în procesul de revizuire - dacă constată încălcarea procedurii de revizuire (subiecţii sesizării, momentul sesizării sau

limitele sesizării), decizia împiedică declanşarea procedurii parlamentare de revizuire

Un efect mai general este constituţionalizarea ramurilor de drept ca urmare

a ridicării la nivelul normei constituţionale a unor reguli sau principii

specifice altor ramuri de drept, ceea ce este firesc, având în vedere poziţia

supraordonată a Constituţiei, conform supremaţiei sale.

Page 88: Drept contencios constitutional - sinteze

88

Concluzie generală

- Din cele arătate, rezultă că în cazul controlului de constituţionalitate se

regăsesc, într-o modalitate specifică cele două caracteristici fundamentale

ale actului jurisdicţional:

� puterea de a spune dreptul (jurisdictio), ce rezultă din derularea procedurii

constituţionale

� obligativitatea deciziei (imperium), ce rezultă din efectele deciziei după

publicarea ei.

Page 89: Drept contencios constitutional - sinteze

89

Capitolul IX

CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII PARTIDELOR POLITICE

Potrivit art. 144 lit i din Constituţie, Curtea Constituţională hotărăşte

asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.

Cu toate că şi această formă de control face parte din sfera controlului de

constituţionalitate, există o serie de trăsături care îl deosebesc de controlul de

constituţionalitate a legii. Astfel, prin controlul de constituţionalitate a legii

nu se soluţionează un conflict de interese particulare; acest control, ca şi legea

însăşi, are un caracter general, priveşte întreaga comunitate naţională, în timp

ce controlul constituţionalităţii partidului politic priveşte interesele de grup

ale partidului respectiv, nu în sensul că nu ar interesa comunitatea naţională,

ci în sensul că nemijlocit priveşte partidul în cauză, a cărui existenţă este

negată prin contestaţia formulată împotriva sa. De aceea, contenciosul privind

partidul politic este similar cu cel din faţa unei instanţe de judecată, de care se

deosebeşte prin anumite trăsături ce rezultă din caracterul său constituţional.

Aceste caracteristici sunt următoarele:

- contestaţia având ca obiect constituţionalitatea unui partid politic poate fi

formulată numai de preşedintele uneia din Camerele Parlamentului, pe

baza unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorităţii membrilor săi

sau de către Guvern; cu alte cuvinte contestaţia, care trebuie motivată şi

însoţită de dovezile pe care se întemeiază, sub sancţiunea nulităţii, poate fi

formulată numai de componentele principale ale procesului de guvernare:

majoritatea parlamentară şi Guvern, fiind o măsură restrictivă faţă de

Page 90: Drept contencios constitutional - sinteze

90

dreptul comun, potrivit căruia un alt tip de litigiu legat de activitatea

partidului, cum ar fi în legătură cu legalitatea înregistrării sale, poate fi

declanşat de orice persoană care dovedeşte un interes legitim;

- neconstituţionalitatea partidului poate fi pronunţată numai în cazurile

prevăzute de art. 37 alin. 2 din Constituţie, potrivit cărora sunt

neconstituţionale partidele care, prin scopurile ori activitatea lor, militează

împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a

suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României; această

circumstanţiere este mai restrictivă faţă de cea prevăzută în art. 8 alin. 2

din Constituţie care impune partidelor obligaţia să-şi desfăşoare activitatea

în condiţiile legii şi să respecte suveranitatea naţională, integritatea

teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei; îndeosebi, referirea

la principiile democraţiei este mai cuprinzătoare decât art. 37 alin. 2, care

din sfera acestor principii, a selectat numai pluralismul politic şi principiile

statului de drept; deci pentru orice altă încălcare decât cele ce intră în sfera

art. 37 alin. 2, sancţiunea nu fi poate neconstituţionalitatea partidului ci

alta, specifică ilegalităţii faptei sale;

- ca şi la controlul constituţionalităţii legii, faza judecăţii este precedată de o

fază preliminară, pregătitoare şi scrisă, în care activitatea este condusă de

un judecător raportor, desemnat de preşedintele Curţii; judecătorul raportor

este obligat să comunice contestaţia atât partidului cât şi Ministerului

Public, precizând şi data până la care se poate depune un memoriu în

apărare, însoţit de dovezile corespunzătoare; pe baza contestaţiei, a

dovezilor primite, a memoriului primit în apărare şi a oricăror alte

documente şi informaţii cerute, judecătorul raportor va întocmi un raport,

Page 91: Drept contencios constitutional - sinteze

91

iar preşedintele Curţii va stabili termenul de judecată şi va dispune citarea

părţilor.

Caracterul restrictiv al celor ce pot formula contestaţia, cât şi a motivelor

de neconstituţionalitate, dovedeşte că, în realitate, competenţa Curţii are

caracterul unei jurisdicţii speciale, de protecţie, pentru a evita alterarea luptei

politice a partidelor pentru putere, prin şicane judiciare, subminând principiul

libertăţii de asociere politică, ce stă la baza pluralismului în acest domeniu.

Astfel se explică şi faptul că deşi art. 37 alin. 2 din Constituţie se referă la

"partide şi alte organizaţii", competenţa Curţii este limitată numai la partide,

ţinând seama de rolul lor constituţional prevăzut de art. 8 alin. 2 din

Constituţie, celelalte organizaţii intrând sub tăişul represiunii de drept comun.

Procedura de judecată a contestaţiei este aceea a unui proces obişnuit,

cu următoarele particularităţi:

- părţile sunt Camera Parlamentului ce a formulat contestaţia, ce poate fi

reprezentată de persoana desemnată de Cameră în acest scop sau

Guvernul, ce poate fi reprezentat de Ministerul Justiţiei, precum şi partidul

politic, ce poate fi reprezentat de un avocat cu dreptul de a pleda în faţa

Curţii Supreme de Justiţie sau de persoana din conducerea partidului care,

potrivit statutului, îl reprezintă în relaţiile cu terţii;

- procesul are loc cu participarea Ministerului Public;

- părţile şi Ministerul Public se citează; ordinea dezbaterilor este aceea de

drept comun, iar judecata are loc pe baza raportului prezentat de

judecătorul raportor şi a probelor administrate;

- contestaţia se judecă de plenul Curţii, iar şedinţa este condusă de

preşedintele Curţii;

Page 92: Drept contencios constitutional - sinteze

92

- decizia, pronunţată cu votul majorităţii judecătorilor, este definitivă şi se

publică în Monitorul Oficial, iar în caz de admitere a contestaţiei, ea se

comunică autorităţii judecătoreşti la care partidul a fost înregistrat, pentru

radierea acestuia din evidenţele partidelor legal constituite; rezultă, deci,

că în această ipoteză, decizia are efecte constitutive.

Page 93: Drept contencios constitutional - sinteze

93

Capitolul X

CONTROLUL CRITERIILOR CONSTITUŢIONALE PENTRU

ÎNDEPLINIREA FUNCŢIEI DE PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI

Trei categorii de atribuţii ale Curţii Constituţionale, prevăzute de art.

144, lit. d-f din Constituţie, privesc nemijlocit exercitarea funcţiei de

Preşedinte al României şi anume:

- controlul respectării procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi

confirmarea rezultatelor sufragiului;

- constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în

exercitarea funcţiei prezidenţiale;

- avizarea propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României.

Rezultă, deci, că rolul Curţii Constituţionale de asigurare a supremaţiei

Constituţiei este specializat, în ce priveşte funcţia preşedinţială, la controlul

îndeplinirii condiţiilor de alegere, la înlocuirea temporară şi la suspendarea

din funcţiei a Preşedintelui. În aceste limite, Curtea este garantul

constituţionalităţii investirii cu funcţia de Preşedinte al României (faptul că

referendumul pentru demiterea Preşedintelui este tot sub controlul Curţii, este

un alt aspect legat de referendum, nu de funcţia prezidenţială).

Page 94: Drept contencios constitutional - sinteze

94

A. Funcţia de judecător electoral a Curţii cu privire la alegerea

Preşedintelui României

Potrivit art. 26 din Legea organică a Curţii Constituţionale, aceasta

veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi

confirmă rezultatele sufragiului în condiţiile prevăzute de legea pentru

alegerea Preşedintelui României. Această normă de trimitere consacră statutul

de judecător electoral al Curţii în alegerile prezidenţiale. În virtutea funcţiei

de judecător electoral, Curtea veghează la îndeplinirea operaţiunilor tehnico-

materiale şi juridice specifice procedurii electorale, asigură soluţionarea

contenciosului constituţional rezultat din incidentele ce pot apare în cadrul

alegerilor, confirmă şi prezintă în Parlament rezultatele sufragiului.

Un exemplar al propunerii de candidatură la funcţia de Preşedinte al

României se înregistrează şi la Curtea Constituţională.

Contenciosul Constituţional constă din trei categorii de litigii:

contestarea înregistrării sau neînregistrării candidaturii, contestarea modului

de soluţionare a unui incident legat de campania electorală; contestarea

alegerilor.

a) Până la 20 de zile înainte de data alegerilor, candidatul, partidele

politice sau cetăţenii pot contestata la Biroului Electoral Central

înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii. Biroul Electoral Central o va

înainta Curţii, împreună cu dosarul candidaturii, în termen de 24 de ore, iar

aceasta este obligată să o soluţioneze în termen de 48 de ore de la înregistrare.

Page 95: Drept contencios constitutional - sinteze

95

Contestarea candidaturii are ca obiect controlul îndeplinirii condiţiilor

legale de înregistrare sau neînregistrarea acesteia, prevăzute de legea

electorală sau dispoziţiile constituţionale aplicabile.

Contestaţia poate fi formulată numai de subiecţii competiţiei electorale

(candidaţi, partide politice, cetăţeni, cu excluderea autorităţilor publice şi

evident, a străinilor şi apatrizilor), se poate exercita numai în termenul de 20

de zile până la data alegerilor şi poate fi prezentată numai în scris şi motivat,

la Biroul Electoral Central. Întrucât legea nu invalidează contestaţia pentru

faptul depunerii ei direct la Curtea Constituţională, se admite că ea este

declanşatoare de efecte juridice şi într-o asemenea situaţie, de excepţie.

Posibilitatea oricărui cetăţean de a declanşa controlul atribuie actului

sesizării caracterul unei "acţiuni populare", în consonanţă cu caracterul

democratic al sufragiului.

b) În legătură cu campania electorală se pot depune plângeri sub

motivul împiedicării unui partid sau candidat de a-şi efectua propaganda în

condiţiile legii electorale. Subiecţii unei astfel de contestaţii nu pot fi decât

partidul sau candidatul împiedicat să-şi facă propaganda, nu cetăţenii sau

organizaţiile care sprijină candidatul respectiv, din moment ce nici el şi nici

partidul care l-a propus nu se plâng. Contestaţiile se soluţionează de Curte în

3 zile de la înregistrare.

c) Contestarea alegerilor se poate face numai printr-o cerere de anulare

formulată de partide sau de candidaţi şi numai dacă:

- votarea sau stabilirea rezultatelor votării a avut loc prin fraudă, adică

prin încălcarea cu intenţie a condiţiilor legale de exercitare a dreptului

de vot ori privind stabilirea rezultatului votării;

Page 96: Drept contencios constitutional - sinteze

96

- frauda să nu îi fie imputabilă, chiar parţial, însuşi contestatorului,

deoarece nimeni nu poate invoca propria culpă;

- cererea de anulare să fie depusă la Curte în cel mult 3 zile de la

închiderea votării, în scris, motivat şi însoţită de dovezile pe care se

sprijină.

Elementul central pentru anularea alegerilor este frauda electorală care,

pentru a conduce la acest rezultat trebuie să fie caracteristică, adică numai

privind votarea şi stabilirea rezultatelor votării, calificată, în sensul de a

modifica atribuirea mandatului sau ordinea candidaţilor la al doilea tur de

scrutin.

Condiţiile restrictive ale cererii de anulare au ca scop evitarea

destabilizării alegerilor şi a sancţionării cetăţenilor ce au votat onest, de

către o minoritate nesemnificativă.

Din cele arătate, rezultă că contenciosul electoral privind alegerile

prezidenţiale are un caracter specializat şi se evidenţiază prin următoarele

trăsături specifice:

- are loc numai în faţa Curţii Constituţionale, în calitate de judecător

electoral, potrivit unei proceduri derogatorii, sub unele aspecte, de la

dreptul comun;

- se exercită numai la sesizare, deci în vederea soluţionării unui conflict

de interese legat de aplicarea procedurii legale pentru desfăşurarea

alegerilor;

- disciplina alegerilor, ca urmare a caracterului de drept public al

procedurii electorale, impune ca termenele pentru formularea

contestaţiilor să fie de decădere, neputând fi nici întrerupte, nici

Page 97: Drept contencios constitutional - sinteze

97

suspendate: 20 de zile înainte de data alegerilor în ce priveşte

candidaturile, sfârşitul campaniei electorale referitor la incidentele

produse în desfăşurarea acesteia, 3 zile de la data scrutinului în ce

priveşte anularea alegerilor; calculul acestor termene este pe zile pline,

considerându-se atât ziua în care încep cât şi aceea în care se sfârşesc,

chiar dacă acestea nu sunt zile lucrătoare;

- procedura în faţa Curţii are caracter de urgenţă: 48 de ore în cazul

contestaţiilor privind propaganda electorală, până la data aducerii la

cunoştinţă a rezultatului alegerilor în ce priveşte cererea de anulare a

acestora;

- ţinând seama de urgenţă, judecata se face fără citarea părţilor potrivit

regulilor procedurale ale ordonanţei prezidenţiale; în toate cazurile,

având în vedere rolul constituţional al Ministerului Public, judecata se

face cu participarea acestuia;

- soluţionarea litigiului se face printr-o hotărâre, adoptată de plen cu

votul majorităţii judecătorilor Curţii;

- hotărârea Curţii este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial;

efectele deciziei diferă în funcţie de obiectul contestaţiei : infirmarea

refuzului Biroului Electoral Central de a înscrie candidatura prezentată

sau radierea candidaturii înscrise; confirmarea măsurii luate de Biroul

electoral de circumscripţie pentru soluţionarea plângerii ce i-a fost

adresată în legătură cu obstrucţionarea propagandei electorale sau,

dimpotrivă, infirmarea acestei măsuri şi luarea alteia corespunzătoare;

anularea alegerilor în una sau mai multe secţii de votare ori în una sau

Page 98: Drept contencios constitutional - sinteze

98

mai multe circumscripţii electorale şi modificarea corespunzătoare a

rezultatelor şi semnificaţiei alegerilor.

Alte categorii de litigii specifice procesului electoral, cum ar fi

contestaţiile privind listele de alegători, formarea birourilor electorale,

operaţiile de votare etc. se soluţionează de instanţele şi autorităţile electorale

prevăzute de lege.

Confirmarea rezultatelor scrutinului prezidenţial se face pe baza

dosarului întocmit de Biroul Electoral Central şi cuprinde două operaţiuni

distincte, dar legate şi succesive: constatarea rezultatelor şi, dacă e cazul,

precizarea candidaţilor între care va avea loc cel de al doilea tur de scrutin şi a

datei alegerilor; validarea alegerii candidatului care la primul tur de scrutin a

obţinut votul majorităţii absolute a corpului electoral sau, la al doilea tur de

scrutin, cele mai multe voturi valabil exprimate. Fiecare din aceste operaţiuni

de confirmare a rezultatului alegerilor se face de plenul Curţii printr-o

hotărâre. Hotărârea de validare se prezintă în Parlament, în şedinţa Camerelor

reunite pentru depunerea jurământului noului preşedinte ales.

B. Constatarea împrejurărilor ce justifică interimatul funcţiei

de Preşedinte al României

Potrivit ar. 97 alin. 1 din Constituţie, dacă funcţia de Preşedinte al

României devine vacantă ori dacă preşedintele este suspendat din funcţie sau

dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile,

interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele

Camerei Deputaţilor.

Page 99: Drept contencios constitutional - sinteze

99

Vacanţa funcţiei de preşedinte intervine – conform alin. 1 al art. 96 din

Constituţie – în caz de demisie, de demitere din funcţie – care, după cum

prevede art. 95 alin.3, se face numai prin referendum – de imposibilitatea

definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.

Curtea constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul

numai la sesizare şi anume:

- la cererea preşedintelui uneia dintre Camerele Parlamentului sau a

preşedintelui interimar care exercită atribuţiile Preşedintelui României

în perioada cât acesta este suspendat din funcţie, dacă împrejurarea ce

justifică interimatul este vacanţa funcţiei ;

- la cererea preşedintelui care a condus şedinţele comune a Camerelor

Parlamentului prin care s-a abordat suspendarea din funcţie a

Preşedintelui României dacă împrejurarea ce justifică interimatul este

hotărârea de suspendare ;

- la cererea făcută de însuşi Preşedintele României sau a preşedintelui

uneia dintre Camerele Parlamentului, în cazul în care împrejurarea ce

justifică interimatul este imposibilitatea temporară a Preşedintelui

României de a-şi exercita atribuţiile.

Cererea pentru constatarea împrejurărilor care justifică interimatul

funcţiei de Preşedinte al României trebuie însoţită de dovezile necesare, iar

constatarea acestor împrejurări se face de plenul Curţii, printr-o hotărâre

adoptată cu votul majorităţii judecătorilor.

Interimatul funcţiei preşedinţiale este organizat direct de Constituţie, iar

constatarea împrejurărilor care justifică interimatul este o problemă exclusiv

juridică, cu caracter obiectiv şi nu de apreciere politică, care, tocmai de aceea,

Page 100: Drept contencios constitutional - sinteze

100

nu poate fi de competenţa unei autorităţi esenţialmente politice, cum este

Parlamentul şi intră în atribuţiile Curţi Constituţionale.

Menirea Curţii este de a constata şi certifica existenţa acestor

împrejurări, curmând astfel orice contestaţie posibilă, iar de la data emiterii

hotărârii, intervine interimatul.

C. Avizarea propunerii de suspendare din funcţie a

Preşedintelui României

Răspunderea Preşedintelui României poate fi de natură exclusiv

politică sau de natură juridică, în funcţie de faptele sale.

Pentru a interveni demiterea Preşedintelui României – ca sancţiune a

răspunderii politice – trebuie ca, mai întâi să se procedeze la suspendarea din

funcţie a Preşedintelui. Suspendarea nu este o formă a răspunderii politice, ci

o procedură premergătoare, obligatorie, pentru o eventuală sancţionare a

Preşedintelui deoarece Preşedintele României nu răspunde politic în faţa

Parlamentului, ci a corpului electoral, fiind ales prin vot direct, universal,

egal, secret şi liber exprimat. Suspendarea din funcţie de către Parlament

poate fi infirmată de corpul electoral prin referendum. De asemenea,

demiterea Preşedintelui se face tot de către corpul electoral.

Potrivit art. 95 din Constituţie, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin

care se încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi

suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună,

cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, la propunerea a cel puţin o

treime din numărul parlamentarilor şi după consultarea Curţii Constituţionale.

Page 101: Drept contencios constitutional - sinteze

101

Opinia Curţii se exprimă printr-un aviz, emis în temeiul art. 144 lit. f din

Constituţie.

Parlamentul trebuie să ceară avizul, iar Curtea Constituţională este

obligată să-l dea, dar fiind doar un aviz consultativ, conţinutul său nu obligă

Parlamentul, în calitatea sa de organ chemat să decidă asupra suspendării.

Sesizarea Curţii pentru emiterea avizului se face de către preşedintele

care a condus şedinţa comună a Camerelor reunite, prin trimiterea propunerii

de suspendare împreună cu dovezile pe care se întemeiază.

Primind sesizarea, preşedintele Curţii desemnează 3 judecători ca

raportori, câte unul numit de Preşedinte României, de Camera Deputaţilor şi

de Senat, care vor efectua toate investigaţiile necesare.

Şi în acest caz procedura cuprinde două etape: prima prealabilă şi

pregătitoare, încheindu-se cu raportul prezentat de judecătorii numiţi în acest

scop, a doua cu caracter deliberativ, în plenul judecătorilor.

Preşedintele României trebuie încunonştiinţat când vor avea loc

dezbaterile în plen, spre a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se

impută.

Avizul se emite de plenul Curţii, cu votul majorităţii judecătorilor, pe

baza propunerii de suspendare, a raportului întocmit de cei trei judecători

raportori, a dovezilor şi investigaţiilor făcute şi, dacă e cazul, a explicaţiilor

date de Preşedintele României.

După adoptare, avizul se publică în Monitorul Oficial şi se comunică

preşedinţilor celor două Camere, spre a fi adus la cunoştinţă parlamentarilor,

precum şi Preşedintelui României.

Page 102: Drept contencios constitutional - sinteze

102

Capitolul XI

CONTROLUL REFERENDUMULUI ŞI A INIŢIATIVEI POPULARE

Democraţia semi-directă se caracterizează prin procedee ce permit

corpului electoral să participe nemijlocit, în anumite limite şi forme, la

exercitarea puterii care permanent se exercită prin autorităţi reprezentative. În

regimul constituţional din ţara noastră, aceste modalităţi sunt referendumul şi

iniţiativa legislativă populară.

A. Controlul organizării şi desfăşurării referendumului

Referendumul este reglementat în Constituţie şi în Legea organică nr.

3/2000.

Referendumul naţional cunoaşte următoarele modalităţi:

a) constituţional, pentru aprobarea unei legi de revizuire a Constituţiei

adoptate de Parlament (art. 147 alin. 3 din Constituţie);

b) consultativ, prin care Preşedintele României, după consultarea

Parlamentului poate cere poporului să-şi exprime voinţa cu privire la

probleme de interes naţional (art. 90 din Constituţie);

c) pentru demiterea Preşedintelui României (art. . 95 alin. 3 din

Constituţie).

În condiţiile Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului,

se poate organiza şi desfăşura şi un referendum local asupra unor probleme de

interes deosebit pentru unităţile administrativ-teritoriale.

Page 103: Drept contencios constitutional - sinteze

103

În cadrul referendumului populaţia poate fi consultată cu privire la una sau la

mai multe probleme, precum şi cu privire la o problemă de interes naţional şi o

problemă de interes local, pe buletine de vot separate. Situaţiile care, potrivit art.

148 din Constituţie (nucleul dur al Constituţiei), nu pot fi supuse revizuirii nu pot

face obiectul referendumului.

Au dreptul de a participa la referendum toţi cetăţenii români care au împlinit

vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepţia debililor sau a

alienaţilor mintal puşi sub interdicţie, precum şi a persoanelor condamnate prin

hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale, iar

referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din

numărul persoanelor înscrise în listele electorale.

Operaţiunile pentru desfăşurarea referendumului au loc în circumscripţiile

electorale şi la secţiile de votare, organizate potrivit prevederilor Legii nr. 68/1992

pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, respectiv ale Legii nr. 70/1991

privind alegerile locale, republicată, cu modificările ulterioare, pe baza copiilor de

pe listele electorale permanente, a listelor electorale speciale şi a celorlalte liste

electorale prevăzute de lege.

Campania pentru referendum începe la data aducerii la cunoştinţa publică a

datei referendumului şi se încheie cu o zi înainte de data acestuia. În campania

pentru referendum partidele politice şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în

mod liber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunări publice şi prin

mijloace de informare în masă.

Măsurile tehnico-organizatorice privitoare la referendumul naţional se stabilesc

de Guvernul României în termen de 10 zile de la data la care a fost anunţat

referendumul.

Page 104: Drept contencios constitutional - sinteze

104

a) Referendumul privind revizuirea Constituţiei

Iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse normelor prevăzute la

art. 146 şi 147 din Constituţie, iar organizarea şi desfăşurarea referendumului,

precum şi rezultatul acestuia, sunt obligatorii şi se stabilesc prin lege.

Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA” sau

„NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu

legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?”

Rezultatul referendumului se stabileşte în funcţie de majoritatea voturilor

valabil exprimate pe întreaga ţară.

b) Referendumul privind demiterea Preşedintelui României

este obligatoriu şi se stabileşte prin hotărâre a Parlamentului, în condiţiile prevăzute

la art. 95 din Constituţie.

Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA” sau

„NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu

demiterea Preşedintelui României ?”

Demiterea Preşedintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea

voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

c) Referendumul cu privire la probleme de interes naţional

Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului

să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional.

Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se

stabilesc de Preşedintele României, prin decret, iar punctul de vedere al

Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să

Page 105: Drept contencios constitutional - sinteze

105

fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu

votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Sunt considerate probleme de interes naţional:

� adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţării;

� adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la:

- regimul general al proprietăţii publice şi private;

- organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi

regimul general privind autonomia locală;

- organizarea generală a învăţământului;

- structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei,

participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;

- încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată

nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani;

- integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;

- regimul general al cultelor.

Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” asupra problemei

supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la

nivelul ţării.

Biroul Electoral Central veghează la reactualizarea listelor electorale

permanente, la întocmirea copiilor de pe acestea şi la transmiterea lor la birourile

electorale ale secţiilor de votare; supraveghează corecta desfăşurare a

referendumului; soluţionează contestaţiile care îi sunt adresate, cu excepţia celor

care sunt date în competenţa altor birouri electorale sau a instanţelor judecătoreşti.

În cazul în care constată o fraudă electorală la o secţie de votare sau într-o

circumscripţie electorală, Biroul Electoral Central dispune anularea rezultatelor

Page 106: Drept contencios constitutional - sinteze

106

referendumului în cadrul acelei secţii de votare sau, după caz, în cadrul

circumscripţiei electorale respective.

Rezultatele centralizate la nivel naţional de către Biroul Electoral Central,

cuprinzând numărul voturilor valabil exprimate pentru fiecare răspuns de pe

buletinul de vot şi numărul voturilor nule, se înaintează, cu pază militară, la Curtea

Constituţională, în termen de 24 de ore de la încheierea centralizării.

Rolul Curţii Constituţionale este garantarea supremaţiei Constituţiei. În acest

sens, Curtea prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii

privind organizarea şi desfăşurarea referendumului la nivel naţional şi confirmă

rezultatele acestuia, fiind garantul exercitării de către corpul electoral a acestor

prerogative.

Legea de revizuire a Constituţiei sau, după caz, măsura demiterii din funcţie a

Preşedintelui României intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al

României, Partea I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor

referendumului.

Curtea Constituţională publică rezultatul referendumului în Monitorul Oficial

al României, Partea I, şi în presă.

B. Controlul privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni

Ca tehnică a democraţiei semi – directe, iniţiativa populară, constă în

exercitarea iniţiativei legislative de către un segment semnificativ a corpului

electoral (de principiu, iniţiativa legislativă, adică sesizarea având ca efect

declanşarea competenţei legislative a Parlamentului, se exercită de Guvern,

parlamentari şi direct de corpul electoral pe calea iniţiativei populare).

Page 107: Drept contencios constitutional - sinteze

107

Potrivit articolului 73 din Constituţie, iniţiativa populară poate aparţine unui

număr de 250.000 de cetăţeni cu drept de vot, proveniţi din cel puţin un sfert din

judeţele ţării, dacă în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti sunt cel

puţin 10.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Dacă iniţiativa priveşte o

lege constituţională, pragurile de reprezentativitate sunt: 500.000 de cetăţeni cu

drept de vot din cel puţin jumătate din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, câte

20.000 în fiecare din aceste judeţe.

În jurisprudenţa Curţii s-a statuat că cele două praguri de reprezentativitate

trebuie simultan realizate, dar sunt diferite: primul se referă la întreg corpul electoral

cu condiţia ca numărul celor ce sprijină propunerea legislativă să provină din cel

puţin un sfert sau după caz, jumătate, din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, iar al

doilea priveşte judeţele respective (astfel, de exemplu, un sfert din judeţe fiind 11,

iar pragul de 10.000 de semnături în fiecare, se totalizează 110.000, diferenţa până

la 250.000 putându-se regăsi în restul corpului electoral, chiar dacă în nici unul din

judeţele rămase semnăturile nu totalizează 10.000 de cetăţeni cu drept de vot).

Nu pot face obiectul acestei iniţiative problemele fiscale, cele cu caracter

internaţional, amnistia şi graţierea.

Iniţiativa legislativă a cetăţenilor se exercită printr-o propunere legislativă

întocmită în temeiul art. 73 din Constituţie în domeniul legilor organice sau

ordinare, iar în temeiul art. 146 din Constituţie în domeniul legilor constituţionale.

Promovarea iniţiativei legislative a cetăţenilor se asigură de către un comitet de

iniţiativă alcătuit din cel puţin 10 cetăţeni cu drept de vot.

Iniţiativa legislativă populară este un drept constituţional mai ales în favoarea

opoziţiei extraparlamentare. De aceea, nu pot face parte din comitetul de iniţiativă

persoanele alese în funcţie prin vot universal, membrii Guvernului, persoanele numite

Page 108: Drept contencios constitutional - sinteze

108

în funcţie de primul-ministru sau care nu pot face parte, potrivit legii, din partide

politice.

Responsabilitatea pentru redactarea propunerii legislative a cetăţenilor revine

comitetului de iniţiativă, care trebuie să asigure formularea acesteia în formele cerute

pentru un proiect de lege şi să o motiveze printr-o expunere de motive semnată de toţi

membrii comitetului de iniţiativă.

Componenţa comitetului de iniţiativă se aduce la cunoştinţă, împreună cu

propunerea legislativă care face obiectul iniţiativei, prin publicare în Monitorul

Oficial al României, Partea I. Comitetul de iniţiativă trebuie să asigure înregistrarea

propunerii legislative la una dintre Camerele Parlamentului. În vederea publicării,

propunerea legislativă se avizează, în prealabil, de Consiliul Legislativ.

Promovarea propunerii legislative publicate se face pe baza adeziunii

cetăţenilor, prin semnarea de către aceştia a listelor de susţinători.

Listele de susţinători, atestate de către primarul localităţii respective, precum şi

dosarele se întocmesc în două exemplare originale care se păstrează unul la Curtea

Constituţională şi unul la Parlament.

Obiectul verificării, din oficiu sau pe baza sesizării preşedintelui Camerei

Parlamentului la care s-a înregistrat iniţiativa, realizate de Curtea Constituţională îl

formează: caracterul constituţional al propunerii legislative, îndeplinirea condiţiilor

privitoare la publicarea acesteia şi la atestarea listei de susţinători, întrunirea

numărului minim de susţinători, precum şi respectarea dispersiei teritoriale a

acestora pentru a fi întrunită reprezentativitatea.

Primind sesizarea, preşedintele Curţii Constituţionale va desemna un judecător

ca raportor şi va stabili termenul pentru întrunirea judecătorilor, în vederea

verificării iniţiativei. Curtea Constituţională se pronunţă, prin hotărâre, în termen de

Page 109: Drept contencios constitutional - sinteze

109

30 de zile de la sesizare asupra propunerii legislative, iar hotărârea se comunică

preşedintelui Camerei Parlamentului care a sesizat-o şi se publică în Monitorul

Oficial al României, Partea I.

Hotărârea de verificare a îndeplinirii condiţiilor pentru exercitarea

iniţiativei populare are efecte constitutive întrucât, în temeiul ei, se

declanşează procedura legislativă parlamentară.

BIBLIOGRAFIE

1. Mihai Constantinescu, Drept contencios constituţional, Universitatea

Ecologică Bucureşti, 1999. 2. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Curtea Constituţională a României, Editura

Albatros, Bucureşti, 1997 3. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Studii constituţionale, vol. II, Editura Actami,

Bucureşti, 1998. 4. Ioan Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale, vol, II Editura Servo-Sat, Arad,

1998. 5. Ioan Deleanu, Justiţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995. 6. Ioan Vida, Manual de legistică formală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000. 7. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 2000. 8. Florin Bucur Vasilescu, Constituţionalitate şi constituţionalism, Editura Naţional,

Bucureşti, 1998. 9. Tudor Drăganu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Tratat elementar, vol. I,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998. 10. Maria Năstase Georgescu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Editura Sylvi,

Bucureşti, 2001. 11. Cristian Ionescu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, vol. I, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 1997. 12. Cristian Ionescu, Principii ale democraţiei constituţionale, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 1997.

Page 110: Drept contencios constitutional - sinteze

110

13. Cristian Ionescu, Dezvoltarea Constituţională a României – Acte şi documente, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

14. Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Constituţia României – comentată şi adnotată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997.

15. Dan Claudiu Dănişor, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997.

16. Simina Tănăsescu, Ştefan Deaconu, Drept Constituţional şi Instituţii politice – Caiet de seminarii, Editura All Beck, Bucureşti, 2001.

17. Ion Rusu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.

18. Mihai Bădescu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.