1.Drept civil –ramura a dreptului privat

Dreptul civil este acea ramură de drept care reglementează raporturi juridice, patrimoniale şi nepatrimoniale, în care părţile figurează ca subiecte egale în drepturi.

Explicaţie: dreptul civil are ca obiect relaţiile dintre oameni, în care persoanele se află în raport de egalitate.

Exemplu: raport de drept civil poate fi dreptul de proprietate (în cazul în care cineva are un teren şi o altă persoană îi încalcă dreptul de proprietate). Ca urmare a acestei egalităţi amîndouă părţile pot prezenta dreptul de proprietate.

Raporturile patrimoniale sînt relaţii evaluabile în bani.Raporturile nepatrimoniale sînt relaţii care nu sînt evaluabile în bani, ca de ex.:

dreptul la nume; dreptul la viaţă; dreptul la reluare numelui de fată după divorţ.

Legea fundamentală care reglemetează raporturile de drept civil este CODUL CIVIL, intrat în vigoare la 1. decembrie 1865.Un cod reprezintă un ansamblu de legi existente anterior, care pentru a fi mai uşor aplicate au fost codificate într-un cod.Codul civil român a fost întocmit după modelul codului civil al lui Napoleon.Codul civil român cuprinde 1914 articole, din care circa 1800 mai sînt şi astăzi în vigoare.

2.Sistemul dreptului civil in Republica Moldova

În legislația civilă modernă a Rep. Moldova pot fi identificate două perioade: --- Prima se referă

la perioada de timp în care era aplicat Codul civvil din 1962; --- A doua, cea referitoare la

aplicarea noului Cod civil, adoptat în 2002. a.) În ce privește prima perioadă, aceasta începe cu

adoptarea la 26 decembrie 1964, în ședința a IV-a a fostului Sovit Suprem al Rep. Moldova de

legislatura a VI, a Codului civil, urmînd să fie pus în aplicare la 1 iulie 1965. Aceste cod era

format din 603 articole, grupate în 8 titluri, dup cum urmează: 1. Dispoziții generale; 2. Dreptul

de proprietate; 3. Dreptul obligațiilor;4. Dreptul de autor; 5. Dreptul asupra unei descoperiri; 6.

Dreptul asupra unei invenții, propuneri de raționalizare și prototip industrial (abrogat prin Legea

nr. 735 din 22 februarie 1996); 7. Dreptul succesoral; 8. Capacitatea juridică a cetățenilor străini

și a persoanelor fără cetățănie. Aplicarea legilor civile ale statelor străine.Titlul I conținea 88 de

articole cuprinse în 5 capitole și vizau dispoziții cu privire la persoane, convenții, reprezentare și

prescripția. Pe parcursul timpului, în special după 1990 încoace dispozițiile cu privire la

persoanele juridice au căzut în desuetudine

3.Termenul drept civil.Obiectul ce raglementeaza a dreptului civil

Termenul este acel eveniment, viitor si sigur ca realizare, care fie amana producerea efectelor unui act juridic civil, fie determina incetarea efectelor acestuia.

Dreptul civil reglementează, aşa după cum s-a stabilit în definirea acestuia:a) raporturi juridice patrimonialeb) raporturi juridice nepatrimoniale

a) raporturile juridice patrimoniale sunt raporturi sociale reglementate de norma juridică civilă care au un conţinut economic ce poate fi exprimat, evaluat în bani. (ex.raportul juridic ce se naşte din contractul de închiriere, de vânzare-cumpărare etc.).

b) raporturi juridice nepatrimoniale (raporturi personale nepatrimoniale) sunt acele raporturi juridice care nu au un conţinut economic şi deci nu se pot exprima în bani. În cadrul acestora se manifestă individualitatea persoanei fizice.

Metoda de reglementare a raporturilor juridice civile

Dreptul civil fiind o ramură a dreptului privat reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale prin metoda egalităţii juridice a subiecţilor (părţilor). Este o particularitate a dreptului privat, spre deosebire de dreptul public, unde părţile (subiecţii) raportului juridic se află pe o poziţie de subordonare: statul, întotdeauna subiect în raportul juridic de drept public îşi impune conduita, îşi subordonează celălalt subiect.

4.Principiile dreptului civilPrin principii de drept înţelegem acele idei călăuzitoare care guvernează şi se regăsesc înîntregul sistem de drept dintr-o anumită ţară, într-o anumită perioadă de timp. Aceste ideicălăuzitoare sînt foart.e importante, ele avînd menirea să echilibreze sistemul de drept,

prin evitarea exagerării efectelor pe care le poate conţine anumite instituţii juridice. În general, ele au un rol de garantare a funcţionalităţii sistemului de drept, atît privit în mod orizontal, al compatibilităţilor efectelor instituţiilor din cadrul aceleiaşi ramuri de drept, cît şi în mod vertical, al coordonării ramurilor între ele.

În dreptul civil, ca şi în celelalte ramuri de drept, întîlnim următoarele categorii de principii:principii fundamentale ale dreptului; principii ale dreptului civil; principii ale instituţiilor de drept civil.

a.) Principiile fundamentale ale dreptului sînt acele idei de bază ce se regăsesc în întregsisitemul de drept din Republica Moldova. Din această categorie fac part.e: principiul

democraţiei, principiul egalităţii în faţa legii, cel al legalităţii şi al separaţiei puterilor în stat.Aceste principii, deşi se aplică şi dreptului civil, ţin şi de alte ramuri de drept, fiind

studiate şi de altediscipline. Ele îşi au originea în Constituţia ţării, fiind formulate de doctrină şi

jurisprudenţă,realizîndu-se pe planul teorii generale a dreptului.b.) Principiile dreptului civil sînt acele idei călăuzitoare care guvernează activitatea delegiferare civilă şi de aplicare a legislaţiei civile, care privesc toate instituţiile dreptului

civil. Cele mai importante sînt cele prevăzute în art.. 1, alin 1. C. civ., şi anume: principiul inviolabilităţii proprietăţii, principiul libertăţii contractuale, cel al inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, principiul necesităţii de realizare liberă a drepturilor civile, principiul de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi al apărării lor judiciare. În doctrină au fost evidenţiate şi alte principii: cel la asociere şi al exercitării cu bună credinţă a drepturilor civile şi altele.

c.) Principiile instituţiilor dreptului civil sînt idei de bază ce se apliă într-o instituţie civilăsau chiar în mai multe astfel de instituţii. Amintim aici: principiul consensualismului

(referitor la forma actelor juridice), principiul forţei obligatorii a efectelor actului juridic civil, principiul irevocabilităţii şi relativităţii efectelor actelor juridice civile.

4.Principalele principii ale dreptululi civila) Principiul inviolabilităţii proprietăţi. Pe parcursul evoluţiei sale acest principiu acunoscut schimbări în ce priveşte conţinutul său. În perioada socialismului s-a acordat

prioritate protecţiei proprietăţii socialiste de stat, deseori, în detrimentul proprietăţii private a persoanelor fizice. În noile condiţii social-economice create după anii 1990 încoace s-a revenit la apărarea globală a proprietăţii private.

b) Principiul libertăţii contractuale. Potrivit acestui principiu fiecare subiect de drept civilpoate să-şi aleagă singur persoana cu care să încheie actul juridic civil şi să stabilească

singur condiţiile contractuale. Astfel conform art.. 1 alin 2 C. civ: „ persoanele fizice şi juridice sînt libere să-şi stabilească pe bază de contract drepturi şi obligaţii sau orice alte condiţii dacă nu contravin legii”. Art.. 667 alin. 1, C. civ., stabileşte că: „ părţile pot încheia liber, în limitele normelor imperativr de drept contracte şi stabili conţinutul lor ... ”.

c) Principiul inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private. Potrivit acestui principiu niciun organ al statului nu poate să intervină în afacerile private ale persoanelor fizice şi

juridice, decît doar în cazurile expres prevăzute de lege. Acest lucru este prevăzut la art.. 1 alin 1 C. civ., potrivit căreia: „legislaţia civilă este întemiată pe recunoaşterea ... inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, ... ”.

d) Principiul egalităţii în faţa legii. Potrivit acestui principiu subiectele de drept pot să încheie orice acte juridice permise de lege. El îşi găseşte expresia în egalitatea capacităţii juridice, adică în aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, în posibilitatea egală a tuturor de a-şi exercita drepturile subiective şi asuma obligaţii juridice (art.. 18 C. civ.). Un asemenea principiu este consacrat şi în dispoziţiile constituţionale, unde, la art.. 16 se prevede că: „ toţi cetăţînii Rep. Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă religie, sex, opinie, apart.enenţă politică, avere sau origine socială”.

e) Principiul exercitării cu bună credinţă a drepturilor. Întregul edificiu al exerciţiului drepturilor civile şi al executării obligaţiilor corelative se fundamentează pe postulatul buneicredinţe, care are ca punct de plecare supoziţia că persoanele, sînt, în cadrul unui raport juridic civil,animate de intenţia sinceră şi loială că, ei, se vor comporta cu onestitate, adică cu bună credinţă.

5.IZVOARELE DREPTULUI CIVIL

Noţiunea de izvor de drept poate fi exprimată în două sensuri – formal şi material.

--- a. În sens formal izvorul de drept reprezintă forma de exprimare a regulilor de conduită generală, a normelor juridice şi care privesc comportarea persoanelor part.icipante la raporturile de drept civil.

--- b. În sens material izvorul de drept civil reprezintă condiţiile materiale de existenţă care generează normele acestei ramuri de drept. Normele dreptului civil îmbracă forma de acte normative şi sînt denumite şi legi, în sensul larg al cuvântului.

6.Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept

Delimitarea ramurii de drept civil de celelalte ramuri ale sisitemului de drept izvorăşte atît din raţiun practice cît şi teoretice. În practică se pune problema apart.enenţei unui raport juridic concret la o ramură sau alta de drept. Stabilirea acestui lucru înseamnă calificarea juridică a unei relaţii sociale, calificare ce este de maximă importanţă practică, deoarece doar o astfel de calificare, asigură o aplicare corectă a legii. Teoretic problema delimitării dreptului civil de alte ramuri de drept este impusă atît de asemînările cît şi deosebirile care există între raporturile juridice ce aparţin diferitelor ramuri de drept. Relaţiile sociale sînt patrimoniale sau nepatrimoniale care nu toate, însă, sînt reglementate de normele dreptului civil. Şi celelalte ramuri de drept reglementează relaţii patrimoniale sau nepatrimoniale. Întrebarea este, de a şti, care raporturi juridice formează obiectul de reglementare a dreptului civil şi care aparţin sferei obiectului de reglementare a altei ramuri de drept. Pentru aceasta vom folosi următoarele criterii de depart.ajare: specificul obiectului reglementării juridice, principiile de drept, metoda de reglementare, sancţiunile juridice aplicabile, calitatea subiectelor. Cît priveşte priveşte primele două criterii de departajarea acestea au fost analizate şi caracterizate deja. În continuare vom face referiri doar la celelalte criterii.15

--- Calitatea subiectelor. În drept civil, subiectele raporturilor juridice civile nu pretind o anumită calitate, suficient să fie persoană fizică sau juridică. În alte ramuri de drept subiectele au o calitate specială: organ al puterii, cetăţean, patron, angajat, rudă etc.

--- Caracterul normelor. Dreptului civil îi este caracteristic faptul că majoritatea normelor sale au caracter dispozitiv. În schimb în alte ramuri de drept, ca de ex. dreptul munciii, dr. administrativ, preponderent sînt normele juridice cu caracter imperativ.

--- Specificul sancţiunii. Încălcarea unei norme juridice atrage consecinţe negative pentru autorul încălcării. O astfel de consecinţă este diferită de la ramură la ramură. În dreptul civil sanţiunea urmăreşte readucerea părţilor la poziţia iniţială.

7.Notiunea de raport juritic civil

Aşadar raportul juridic civil se poate defini ca raport social patrimonial sau personal nepatrimonial reglementat de o normă de drept civil. Deci, raporturile juridice civile apar ca o concretizare, o realizare a normelor de drept civil, de unde rezultă că:

--- Ele sînt relaţii sociale, adica relaţii dintre oameni;

--- Relaţiile sociale respective sînt reglementate prin norme de drept civil.

--- Relaţiile sociale, reglementate de normele de drept civil, se exprimă sub forma raporturilor de drept civil, care, fie au sau nu au conţinut economic, adica sînt raporturi juridice patrimoniale sau nepatrimoniale.

--- Vom fi în prezenţa raporturilor juridice de drept civil numai în cazul în care părţile se găsesc pe poziţii juridice de egalitate.

8.Notiunea si elementele raportului juridic civil.Particularitatile raportului juridic civil….

Ca orice raport juridic şi raportul juridic civil este compus din trei elemente:

A). – Subiectele;B). – Conţinutul;C). – Obiectul.

Subiectele (părţile) raportului juridic civil sînt persoane fizice şi juridice titulari de drepturi şi obligaţii civile.Obiectul raportului juridic civil constau în acţiunile sau inacţiunile la care sînt îndreptăţite părţile ori pe care aceştea trbuie să le respecte.Conţinutul raportului juridic civil reprezintă totalitatea drepturilor subiective şi a obligaţiilor corelative pe care le au părţile.

9.Continutul raporturilor juridice civile.Notiunea,continutul si categoriile drepturilor civile obiective.Obligatiuneacivila.Notiunea si clasificarea obligatiunilor civile.

Conţinutul reprezintă un element structural al raportului juridic civil şi se exprimă prin drepturile subiective civile ale subiectului activ şi obligaţiile corelative ce incumbă subiectului pasiv. Drepturile civile subiective formează latura activă a conţinutului raportului juridic civil, iar obligaţiile civile alcîtuiesc latura pasivă a lui. Într-un raport juridic civil unilateral subiectul activ este titularul unor drepturi subiective iar subiectul pasiv titularul unor obligații civile. Atunci cînd într-un raport juridic civil fiecare subiect are atît drepturi cît şi obligaţii, cînd ambii sînt atît subiect activ cît şi subiect pasiv, vom fi în prezența unui raport juridic sinalagmatic. În cazul drepturilor subiective civile reale şi a celor nepatrimoniale, conţinutul raportului juridic este determinat de lege. În cazul raportului juridic civil de creanţă, conţinutul raportului juridic este determinat fie de lege fie de cître voința părților

10.Subiectele si obiectile raportului juridic civil.Notiunea si continutul capacitatii civile a subiectelor raportului juridic civil.Persoana fizica si persoana juridical –subiectele ale raportului juridic civil.Capacitatea civila a persoanelor civile a persoanele juridice.Obiectul raportului juridic civil.

Noţiunea de subiect al raportului juridic civil înseamnă atributul, calitatea, posibilitatea de a fi titularul drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic civil.

Subiecţii raportului juridic sunt:

- persoanele fizice, denumite şi subiecte individuale de drept civil

- persoanele juridice, care sunt subiecte colective de drept civil.

Persoana fizică este omul, privit ca titular de drepturi şi obligaţii civile.Persoana juridică este colectivitatea care îndeplinind condiţiile legii (are o structură

organizatorică internă, un patrimoniu propriu, distinct de cel al oamenilor care o compun şi un scop bine determinat) este titulară de drepturi şi obligaţii civile.

Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice este reglementarea în materia subiectelor de drept civil.În această parte a cursului vom explica doar câteva noţiuni fundamentale privind subiecţii de drept civil, deoarece partea a doua a cursului, intitulată “Subiecte de drept civil” detaliază materia. Persoanele fizice şi persoanele juridice.Calitatea de subiect de drept presupune capacitatea civilă. Aceasta este formată din:• capacitatea de folosinţă• capacitatea de exercitare

Capacitatea de folosinţă Este aptitudinea generală a persoanelor de a dobîndi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii.Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se deosebeşte de cea a persoanei fizice prin aceea că aceasta nu este generală şi egală, ci este specifică fiecăreia dintre acestea. O persoană juridică are doar drepturi şi obligaţii izvorînd din scopul pentru care a fost înfiinţată, existînd aşadar principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice.

Dobîndirea capacităţii de folosinţă: 1. Persoana fizică dobîndeşte această capacitate: - de la naştere, ca regulă; - din momentul concepţiei copilului, ca excepţie, cu condiţia însă de a se naşte viu (de interes major în cazul în care şi acesta vine la moştenire).

2. Persoana juridică dobîndeşte această capacitate din momentul în care ia fiinţă. Are o capacitate de folosire restrînsă chiar de la data actului de înfiinţare (adică înainte de înregistrare), cît priveşte drepturile ce se constituie în favoarea ei; (neîndeplinirea obligaţiilor necesare pentru ca persoana juridică să ia naştere în mod valabil)?.

Încetarea capacităţii de folosinţă:1. pentru persoana fizică: - la moartea ei;- la declararea judecătorească a morţii.

2. pentru persoana juridică în cazul dizolvării.

Dizolvarea poate avea loc:

• prin voinţa persoanelor care au constituit-o;

• de drept - la împlinirea termenului pentru care a fost înfiinţată;

- în funcţie de realizarea sau de imposibilitatea realizării scopului propus;

- în cazul scăderii numărului membrilor organizaţiei sub limita stabilită de lege sau statut.

În cazul dizolvării, persoana juridică intră în lichidare.

Capacitatea de exerciţiuPresupune aptitudinea unei persoane de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii săvîrşind acte juridice.1. Persoana fizică dobîndeşte capacitea de exercitări depline la vîrsta de 18 ani. Pînă la 14 ani

este complet lipsită de capacitate de exerciţiu. Între 14-18 ani are capacitatea de exerciţiu restrînsă, putînd face singură acte de administrare, dacă nu-i pricinuiesc vreo vătămare. Minorul care a împlinit 16 ani poate dispune personal prin testament de jumătate din averea de care poate dispune un major. Minorul sub 14 ani răspunde de fapta sa producătoare de prejudicii dacă a avut discernămînt în momentul săvîrşirii faptei. După 14 ani se prezumă că minorul are discernămînt şi răspunde de fapta ce l-a prejudiciat pe altul.

Majorii sînt lipsiţi de capacitatea de exerciţiu în situaţia în care sînt puşi sub interdicţie de către instanţa de judecată.

Astfel persoanele fizice pot fi: persoane deplin capabile; persoane cu capacitate de exerciţiu restrînsă; persoane lipsite de capacitate de exerciţiu.

Obiectul raportului juridic:reprezintă prestaţia pe care subiectul activ o poate pretinde din partea subiectului pasiv, care poate fi pozitivă (de a da, de a face) sau negativă (de a nu face).

11.Clasificarea raporturile civile.Raporturile juridice absolute si relative.Raporturi juridice patrimoniale si nepatrimonialeRaporturi reale si obligationale.

1. După sfera persoanelor obligate sînt: absolute: se caracterizează prin aceea că:

- titularul dreptului (subiectul activ) este determinat; - subiectul pasiv (cel obligat) este constituit din toate celelalte persoane.

Drepturile absolute sunt opozabile tuturor în sensul că toate celelalte persoane (subiect pasiv) sînt obligate să respecte facultăţile pe care titularul dreptului le are asupra lucrului şi să se abţină de la orice acţiune de natură să îl împiedice să-şi exercite dreptul.Ex.: dreptul la nume, reputaţie, onoare (drepturi personale); dreptul de proprietate, dreptul de autor (drepturi patrimoniale).

relative: ele există în folosul unei anumite persoane determinate.Atît subiectul activ, cît şi pasiv sînt determinate.Este drept relativ acel în virtutea căruia o persoană numită creditor are dreptul să pretindă unei alte persoane, numită debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva.

2. După conţinutul lor: patrimoniale: pot fi evaluate în bani, au un conţinut economic; nepatrimoniale: nu pot fi evaluate în bani (dreptul la nume, reputaţie, etc.). Toate

acestea sînt şi drepturi absolute.Drepturile patrimoniale se clasifică la rîndul lor în:

drepturi reale: - acestea se stabilesc cu privire la un lucru determinat, între o persoană ca subiect activ şi toate celelalte ca subiecte pasive nedeterminate;

- "reprezintă acel drept subiectiv în virtutea căruia titularul său poate să-şi exercite atributele asupra unui lucru determinat, în mod direct şi nemijlocit, fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane."(C.

Stătescu) drepturi de creanţă: - acestea reprezintă dreptul pe care îl are o persoană numită

creditor de a pretinde unei alte persoane, numite debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva.

Deosebiri existente între drepturile reale şi drepturile de creanţă:

• Dreptul real conferă titularului său:

- dreptul de urmărire, care constă în posibilitatea titularului său de a urmări bunul în patrimoniul oricui s-ar afla;

- dreptul de preferinţă, care constă în facultatea pe care o conferă dreptul real de a avea prioritate faţă de orice alt drept, prioritate care dă putinţa satisfacerii titularului dreptului real înaintea titularilor altor drepturi.

• Dreptul de creanţă conferă titularului său un gaj general asupra patrimoniului debitorului în concurs cu ceilalţi creditori ai acestuia.

6. Drepturile reale sînt limitate, prevăzute de lege; Drepturile de creanţă sînt într-un număr nelimitat.

12.Calitatea de subiect de drept civil si notiunea de capacitate civila.

Capacitatea civilă este o parte a capacităţii juridice şi constă în aptitudinea, calitatea, posibilitatea persoanei fizice sau juridice de a fi subiect de drept. Persoana poate încheia raporturi juridice civile numai dacă are capacitate civilă. Potrivit prevederilor art.4 Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice: “Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor”. Persoana fizică are capacitate de folosinţă şi, în afară de cazurile prevăzute de lege, capacitate de exerciţiu (art.5 Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice).

13.Capacitatea de folosinta a persoanele fizice Aparitia capacitatii de folosinta a pesoanele fizice.Continutul capacitatii de folosinta a persoanele fizice .INGRADIRILE CAPACITATII DE FOLOSINTA ,Incetarea capacitatii de folosinta.

Capacitatea de folosinţă este definită de art.5 al aceluiaşi act normativ: “Capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligatorii.” În doctrină, se nuanţează formularea legală: “aptitudinea generală şi abstractă a omului de a avea drepturi şi obligaţii”. Am subliniat “de a avea drepturi” pentru a nu se confunda cu noţiunea de capacitate de exerciţiu în definiţia căreia apare sintagma “de a-şi exercita drepturile”. Într-o altă formulare, capacitatea de folosinţă este aptitudinea de a fi subiect de drept civil. Legea recunoaşte tuturor persoanelor capacitatea civilă, implicit capacitatea de folosinţă (art.4 Decretul 31/54 privitor la persoanele fizice şi juridice) fără nici o discriminare de sex, rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură sau origine.

Capacitatea de folosinţă este generală în sensul că ea cuprinde toate drepturile subiective şi obligaţiile civile recunoscute de dreptul obiectiv. Astfel, orice persoană fizică are dreptul să vândă, să cumpere, să închirieze, să doneze, să împrumute, să succeadă etc. Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. De exemplu, dreptul de a dona este interzis persoanei fizice în anumite condiţii: “art.806 Cod civil “minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici într-un fel”. Nimeni nu poate renunţa, nici în tot, nici în parte, la capacitatea de folosinţă. Uneori persoana fizică poate renunţa la un drept civil subiectiv, sau la mai multe, dar la aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii, la capacitatea de folosinţă nu poate renunţa. Capacitatea de folosinţă a omului începe de la naştere şi încetează cu moartea acestuia (uneori la declararea judecătorească a morţii).

La persoanele juridice, capacitatea de folosinţă este limitată de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă. Astfel, persoana juridică are aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii, dar numai “acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut”(art.34 alin.1 Decretul 31/1954). În concluzie, capacitatea de folosinţă nu mai este generală, ca la persoanele fizice, ci este limitată de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă. Legea sancţionează nesotirea limitării capacităţii de folosinţă la scopul pentru care s-a înfiinţat persoana juridică. “Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul” (n.a. nulitate absolută – art.31 alin.1 Decretul 31/1954). Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice începe la data înregistrării persoanei juridice sau la data actului de dispoziţie care le înfiinţează (de exemplu la persoanele juridice de drept public), data recunoaşterii actului de înfiinţare, data autorizării înfiinţării sau data îndeplinirii vreunei cerinţe a legi, după caz.Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice ia sfârşit la data încetării existenţei persoanei juridice, prin reorganizare sau dizolvare.

Încetarea capacităţii de folosinţă:1. pentru persoana fizică: - la moartea ei;- la declararea judecătorească a morţii.2. pentru persoana juridică în cazul dizolvării.Dizolvarea poate avea loc:• prin voinţa persoanelor care au constituit-o;• de drept - la împlinirea termenului pentru care a fost înfiinţată; - în funcţie de realizarea sau de imposibilitatea realizării scopului propus; - în cazul scăderii numărului membrilor organizaţiei sub limita stabilită de lege sau statut.

14.CAPACITATEA DE EXERCITIU A PERSOANELOR FIZICE .CAPACITATEA DE EXERCITIU DEPLINA SI RESTRINSA.LIMITAREA SI LIPSA PERSOANEI FIZICE DE CAPACITATEA DE EXERCITIU

Persoanele fizice “Capacitatea de exerciţiu este capacitatea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, săvârşind acte juridice” (art.5 alin.3 Decretul 31/1954).Actele juridice nu pot fi încheiate de orice persoană. Persoana care încheie acte juridice trebuie să-şi dea seama de efectele juridice pe care le produce actul încheiat, trebuie să aibă voinţă conştientă.În doctrină se acceptă în unanimitate următoarea definiţie a capacităţii de exerciţiu: aptitudinea persoanei fizice de a dobândi drepturi (unii autori: de a exercita) şi de a-şi asuma obligaţii (unii autori: de a-şi îndeplini obligaţiile civile) prin încheierea de acte juridice proprii

Nu au capacitate de exerciţiu, potrivit art.11 din Decretul 31/1954, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi persoana pusă sub interdicţie. Legea prezumă că nu au discernământ. Beneficiind de capacitate de folosinţă ei pot deveni titulari de drepturi şi obligaţii, dar numai prin actele juridice civile încheiate de reprezentanţii lor (părinţii sau tutorele) în numele minorului.

Are capacitate de exerciţiu restrânsă minorul care a împlinit vârsta de 14 ani.

Actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsă se încheie de către acesta (n.a. - singur) cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui, în unele cazuri (acte juridice de dispoziţie) şi cu încuviinţarea autorităţii tutelare.

Capacitatea deplină de exerciţiu începe de la data când persoana devine majoră. Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.

Persoanele juridiceNoţiunea de capacitate de exerciţiu a persoanei juridice este aceeaşi ca la persoana

fizică.Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale. Organele persoanei juridice (stabilite sau alese potrivit actului normativ de înfiinţare a persoanei juridice) sunt purtătoarele voinţei persoanei juridice.Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice înseşi.Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcţiei.

15.Domiciliul .Notiunea si insemnatatea.domiciliul legal.resedinta

Loc in care persoana fizica isi are locuinta statornica sau principala.Orice persoana are un domiciliu si nu poate avea decat unul singur. Constituind unul din mijloacele de identificare a persoanei fizice, domiciliul are o importanta deosebita in raporturile juridice. Legea foloseste domiciliul drept criteriu pentru determinarea competentei instantelor de judecata in unele categorii de litigii, pentru stabilirea locului deschiderii succesiunii sau in alte cazuri. Domiciliul este voluntar, atunci cand este stabilit de insasi persoana fizica. Dovada domiciliului voluntar se face cu buletinul de identitate ori, in unele cazuri, prin alte mijloace de proba prevazute de lege. In cadrul legislatiei actuale, domiciliul sotilor, conjugal, este tot voluntar, deoarece sotii il aleg impreuna, spre deosebire de reglementarile vechi, potrivit carora femeia casatorita isi avea domiciliul la barbatul ei. Domiciliul este legal, cand este stabilit prin prevederile exprese ale legii pentru anumite categorii de persoane. Domiciliul legal al minorului esta la parintii sai, iar in cazul in care acestia au domicilii separate si nu se inteleg la care dintre ei va avea domiciliu copilul, decide instanta judecatoreasca. Domiciliul minorului, in cazul in care numai unul dintre parintii sai il reprezinta, ori in cazul in care se afla sub tutela, precum si domiciliul persoanei puse sub interdictie este la reprezentantul legal. Daca s-a instituit o curatela asupra bunurilor celui disparut, domiciliul acestuia este la curator, in masura in care acesta este indreptatit sa-l reprezinte. In cazurile in care a fost numit un custode sau curator asupra unor bunuri succesorale, cei chemati la mostenire   au domiciliul la custode sau la curator, in masura in care acesta este indreptatit sa-i reprezinte. , .. Reşedinţaeste adresa la care persoana fizică locuieşte temporar mai mult de15 zile, alta decât cea de domiciliu." Prin urmare, putem definireşedinţa ca fiind acel atribut de identificare în spaţiu, a persoaneifizice, prin indicarea locuinţei vremelnice ori temporare.

Reşedinţa este reglementată în art. 25-26, art. 29 din O.U.G.nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele deidentitate ale cetăţenilor români; art. 11 din Codul familiei; art. 12pct. 1 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.Din cuprinsul definiţiei menţionate şi având în vedereprevederile art. 25 alin. 3 din O.U.G. nr. 97/2005 rezultăurmătoarele caractere specifice ale reşedinţei: unicitatea, însensul că persoanele fizice nu pot avea în acelaşi timp, decât unsingur domiciliu şi o singură reşedinţă; vremelnicia, constând înaceea că reşedinţa este o locuinţă temporară a persoanei fizice;caracterul facultativ potrivit căruia o persoană fizică nu poate fisilită, în cadrul raporturilor de drept civil, să aibă reşedinţă.

16.Numele persoanei fizice.Numele de familie .Prenumele .Pseudonimul.

Numele reprezinta un atribut de identificare a persoanei fizice si consta in dreptul omului de a fi individualizat atat in familie, cat si in societate prin anumite cuvinte determinate, cu o asemenea semnificatie potrivit dispozitiilor legale. Numele cuprinde numele de familie si prenumele si confera dreptul de a purta numele, dreptul de a cere indepartarea erorilor de scriere a numelui in orice act si dreptul de a se opune justificat la folosirea numelui, in mod neindreptatit, de alta persoana. Ca drept nepatrimonial, dreptul la nume prezinta urmatoarele caractere juridice: 1. opozabilitatea; 2. inalienabilitatea; 3. imprescriptibilitatea; 4. universalitatea; 5. egalitatea si 6. unitatea. Exista mai multe ipoteze privind stabilirea numelui de familie, si anume: a) in cazul copilului din casatorie; b) in cazul copilului din afara casatoriei si c) in cazul copilului nascut din parinti necunoscuti.Prenumele reprezinta o parte a numelui in sens larg, de natura sa individualizeze persoana fizica in familie in primul rand, precum si in societate. Prenumele reprezinta aceleasi caractere juridice ca si numele. Prenumele se stabileste la inregistrarea nasterii, pe baza declaratiei facute de persoana care declara acest eveniment.Schimbarea prenumelui pe cale administrativa si retranscrierea prenumelui urmeaza aceleasi reguli ca si numele.Pseudonimul este un drept personal nepatrimonial care individualizeaza persoana fizica in societate, dar mai ales intr-un anume domeniu de activitate de o natura speciala, prin folosirea unui cuvant sau a unui grup de cuvinte. Pseudonimul constituie un element de identificare a persoanei fizice si se caracterizeaza prin autodesemnare.Porecla se deosebeste de pseudonim. Aceasta nu este un drept personal nepatrimonial si este acordata de alte persoane decat cel ce o poarta. Porecla nu serveste la identificarea persoanei fizice decat intr-o singura situatie, si anume la cazierul judiciar.

17.Temeiurile.ordinea si efectile declararii absentei fara veste a persoanei fizice

Temeiurile declararii persoanei fizice disparute fara urma sunt indicate in Codulcivil la art. 49 alin. (1),

care prevede ca persoana fizica poate fi declaratci disparuta faraurma daca lipseste de la domiciliu si a

trecut cel putin un an din ziua primirii ultimelor stiri despre locul aflarii ei.Pentru declararea persoanei

fizice disparute fara urma este necesara survenireafaptului juridic complex:—lipsa la domiciliu ,a stirilor

despre locul aflarii ei;—absenta stirilor (de cel putin un an);—imposibilitatea constatarii din aceste stiri,

pe toate caile posibile, a locului deaflare a persoanei. Nu orice absenta de la domiciliu insa va servi drept

temei pentru declarareadisparitiei. Pentru ca instanta judecatoreasca sa adopte o hotarare de declarare

adisparitiei, trebuie intrunite cele trei conditii de mai sus. Efectele declararii disparitiei.

Hotararea instantei judecatoresti de declarare a disparitiei produce efecte juridice doar la

domiciliul disparutului si nu influenteaza capacitatea juridica a persoanei la locul aflarii ei. Toate

actele incheiate de persoana declarata disparuta, daca corespund cerintelor legii, sunt valabile,

hotararea judecatoreasca de declarare a disparitiei neinfluentand valabilitatea lor.

18.Temeiurile ordinea si efectile declararii mortii persoanei fizice.

Dupa cum s-a mentionat, capacitatea de folosinta a persoanei fizice inceteazaodata cu moartea sau cu

declararea mortii ei. Evident, moartea si declararea mortiisunt doua lucruri diferite. Declararea mortii

se face in cazul in care moartea nu poate fi constatata fizic din motiv ca lipseste cadavrul ori ca acesta

nu poate fiidentificat.Pentru declararea persoanei decedata nu se cere declararea ei anterioara.disparuta

fara urma.Conform art. 52 din Codul civil, persoana fizica poate fi declarata decedata pecale

judecatoreasca. Drept temei pentru declararea persoanei declarate poateservi: -lipsa ei de la

domiciliu sau in decursul a trei ani;

-lipsa in decursul a sase luni a stirilor despre ea daca a

disparut fara urma in imprejurari ce prezentau o

primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune

ca a murit in urma unui anumit accident;

- militarul sau o alta persoana, disparuti fara urma in

legatura cu actiuni militare, pot fi declarati morti pe cale

judecatoreasca numai daaa au trecut doi ani din ziua

incetarii actiunilor militare.

Efectele aparitiei personei fizice declarata moarta Dace persoana declarata decedata se afla

undeva in viata, hotararea judecatoreasca nu influenteaza capacitatea de folosinta si

capacitatea de xercitiu la locul aflarii ei. Toate actele juridice incheiate de persoana

declarata decedata sunt valabile si au putere juridica datorita faptului ca ea are capacitate

de exercitiu.

19.Starea civila a persoanei fizice.Actiunile de stare civila

Starea civila reprezinta un drept nepatrimonial, un element de identificare a persoanei fizice prin indicarea calitatilor acesteia cu o anume semnificatie. Este vorba despre a suma de calitati personale care intra in competenta starii civile. Pentru a o desemna se foloseste si notiunea de statut civil al persoanei. Starea civila este un drept subiectiv si ajuta individualizarea persoanei, careia i se da astfel posibilitatea de a se evidentia prin starea civila, posibilitatea de a pretinde sa fie individualizata de alta prin acest element si posibilitatea de a apela la forta coercitiva a statului atunci cand este incalcata starea civila.

Sub aspectul definiţiei, prin acţiunile de stare civilă se înţelegacele acţiuni în justiţie care au ca obiect elemente ale stării civilea persoanei fizice.Acţiunea civilă este un ansamblu de mijloace procesualeprin intermediul cărora partea interesată poate solicita şi îşipoate asigura concursul unei autorităţi jurisdicţionale învederea recunoaşterii sau a realizării unui drept subiectiv oria unui interes legitim, inclusiv prin punerea în aplicare a unormăsuri de executare silită.Acţiunea civilă este o virtualitate, o posibilitate legală, ocategorie abstractă care devine concretă şi efectivă prinexercitarea ei. Constituită ca o categorie generală şi abstractăa dreptului, acţiunea civilă în concret se poate înfăţişa îndiverse forme: acţiune mobiliară, imobiliară, petitorie,patrimonială, extrapatrimonială etc.

20.Notiunea si elementele constitutive ale persoanei juridice

NOTIUNEA DE PERSOANA JURIDICA- Persoana juridica reprezinta un subiect colectiv de drept civil; este vor 717g69h ba despre un colectiv de oameni care, indeplinind conditiile pe care legea le reglementeaza, devine titular de drepturi subiective civile si de obligatii civile.

         ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE PERSOANEI JURIDICE-  Conform dispozitiilor Decretului nr. 31/1954, elementele constitutive ale persoanelor juridice sunt: 1. o organizare de sine statatoare; 2. un patrimoniu propriu, distinct de patrimoniul persoanelor fizice care compun persoana juridica respectiva si 3. un scop propriu, in acord cu interesul general. Aceste conditii rezulta si din reglementarile cuprinse in O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, aprobata cu modificari prin Legea nr. 246/2005 sau din dispozitiile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, cu modificarile survenite ori ale altor acte normative cu incidenta asupra problematicii persoanei juridice. Elementele constitutive mentionate prezinta caracteristica generalitatii, legalitatii, cumulativitatii, exclusivitatii si diversitatii.

21.Infiintarea persoanei juridice.Capacitatea civila a persoanei juridica.Atributele de indentificare a persoanei juridice.

Prin înfiinţarea persoanei juridice înţelegem crearea în condiţiile legii a acestui subiect de drept. Dacă în situaţia persoanei fizice, naşterea este un eveniment juridic în cazul persoanei juridice înfiinţarea este întotdeauna un act juridic, o manifestare de voinţă a unei persoane fizice ori a unei persoane juridice deja existente făcută cu intenţia de a constitui un asemenea subiect de drept. ntocmai ca persoanele fizice, persoanele juridice au capacitatea de folosinţă şi capacitate de exerciţiu. În prezent, art. 206 din noul Cod Civil reglementează diferit capacitatea de folosinţă a persoanei juridice, în funcţie de împrejurare că are sau nu scop patrimonial. Astfel, potrivit art. 206 alin. (1), de principiu, persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de cele care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice. Evident, dispoziţiile alin. (1), referindu-se la persoana juridică fără distincţie, sunt incidente în cazul ambelor categorii. Spre exemplu, o persoană juridică nu poate avea dreptul la nume sau la domiciliu ori obligaţia legală de a întreţine, întrucât acestea sunt specifice doar persoanei fizice. În schimb, în temeiul art. 26 alin. (2), persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau de statut. Acest text instituie principiul specialităţii capacitaţii de folosinţă a persoanei juridice fără scop patrimonial. Facem precizarea că, în vechea reglementare, art. 34 din Decretul nr. 31/1954 instituia principiul specialităţii capacitaţii de folosinţă pentru ambele categorii juridice. Actele încheiate cu nesocotirea dispoziţiilor art. 206 alin. (1) şi (2) sunt lovite de nulitate absolută. Capacitatea de folosinţă este dobândită, conform art. 205 din noul Cod civil, diferit, în funcţie de formalităţile la care sunt supuse persoanle juridice. Astfel, persoanle juridice supuse înregistrării, au capacitatea de folosinţă de la data înregistrării lor. Spre exemplu, potrivit art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la fundaţii şi asociaţii, asociaţia dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul. În schimb, celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, după caz, de la data actului de înfiinţare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei cerinţe prevăzute de lege. Identificarea are două înţelesuri: prin identificarea persoanelor juridice înţelegem instituţia juridică care cuprinde totalitatea normelor ce reglementează mijloacele şi atributele de individualizare a persoanelor juridice, iar în al doilea sens, prin identificare se înţeleg atribute de identificare: denumirea, sediul, naţionalitatea, contul bancar, marca, emblema, codul fiscal, telefonul, telexul, faxul etc.Identificarea persoanei juridice este o necesitate permanenta, din momentul înfiinţării şi până la încetarea ei. Importanţa identificării îşi evidenţiază valenţele în privinţa capacităţii juridice a persoanei (naţionalitate, sediu), în privinţa competentei jurisdicţionale (sediu), a soluţionării operative a tuturor aspectelor legate de încheiere şi executare a actelor juridice. Natura juridică şi caracterele atributelor de identificare

22.Reorganizarea si incetarea activitatii persoanei juridice.Societatile comerciale ca persoane juridice.Organizatiile necomerciale ca persoana juridice..

Persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege. Notiune: Reorganizarea persoanelor juridice reprezinta o operatiune juridica specifica, care are ca efecte nasterea, modificarea sau incetarea unor subiecte de drept.Operatiunea reorganizarii apare ca un proces complex de unire sau divizare la care participa doua sau mai multe persoane juridice existente, de pe urma caruia, fie ca se nasc, fie ca isi inceteaza existenta, fie ca isi modifica structura organizarii.

Societate sau persoana juridica constituita printr-un contract intre mai multe persoane fizice si/sau juridice care convin sa puna in comun diferite valori, bunuri sau activitati in scop lucrativ.

Societatea comerciala este de trei feluri: - societate comerciala de persoane (societate comerciala in nume colectiv si societate comerciala in comandita simpla); - societate comerciala de capitaluri (societate comerciala in comandita pe actiuni, societate comerciala pe actiuni, si societate comerciala pentru plasament de capital, de investitii etc.); - societate comerciala cu raspundere limitata.

Organizaţie necomercială este persoana juridică al cărei scop este altul decît obţinerea de venit.

Organizaţii necomerciale sînt:a) asociaţia;b) fundaţia;c) instituţia.

Asociaţia

(1) Asociaţie este organizaţia necomercială constituită benevol de persoane fizice şi juridice asociate, în modul prevăzut de lege, prin comunitate de interese, care nu contravin ordinii publice şi bunelor moravuri, pentru satisfacerea unor necesităţi nemateriale.

Articolul 182. Fundaţia(1) Fundaţie este organizaţia necomercială, fără membri, înfiinţată de una sau mai multe persoane fizice şi juridice, dotată cu patrimoniu distinct şi separat de cel al fondatorilor, destinat atingerii scopurilor necomerciale prevăzute în actul de constituire.

Articolul 183. Instituţia1) Instituţie este organizaţia necomercială constituită de fondator (fondatori) pentru exercitarea unor funcţii de administrare, sociale, culturale, de învăţămînt şi altor funcţii cu caracter necomercial, finanţată parţial sau integral de acesta (aceştia).

23.Notiunea si categoriile obiectelor raportului juridic civil.Bunurile ca obiecte ale raportului juridic civil.Definitia bunului in dreptul civil.Corelatia dintre termeni bunuri,patrimoniu si lucru

Obiect al raportului juridic civil este acţiunea sau inacţiunea persoanei conform căreia se dobândeştedrepturi subiective şi obligaţii civile. Obiectul material constituie bunurile şi rezultatele activităţii intelectuale. În acest temei deosebim obiectul raportului juridic civil

,care constituie acţiunile persoanei şiobiectele drepturilor civile, care constituie bunuri materiale şi nemateriale. Totalitatea bunurilor sînt obiecte şi a obligaţiilor civile. Astfel în opinia lui Suhanov E.A. obiectul drepturilor civile coincide cu obiectul raportului juridic civil. În realitate comportamentul participanţilor raportului juridic civil nu poate fi analizat separat de bunuri, în acest temei şi apare raportul juridic.Comportamentul nu poate fifără obiect, fără scop.2Deci, în literatura juridică se deosebesc noţiunile: „obiect al raportului juridic civil”„obiectal dreptului civil” şi „obiect de reglementare a dreptului civil”, care nu sunt identice. De asemenea, înliteratura juridică este menţionat faptul neconfundării conţinutului raportului juridic civil cu obiectul raportului juridic civil. 3 Obiectul raportului juridic civil este concret şi constă în acţiunile concrete sau inacţiunile subiectelor. Din cele expuse rezultă că nu trebuie de confundat obiectul raportului juridic civil cu bunurile care reprezintă obiectul material, obiectul acţiunii sau inacţiunii, deci, ele formează elementul exterior al raportului juridic civil. Dintre obiectele materiale cele mai frecvent întâlnite sunt bunurile. Nu mai puţin importante sunt şi serviciile, rezultatele activităţii intelectuale şi drepturile personal nepatrimoniale.Esenţa categoriei bunurilor constă în determinarea regimului juridic, adică în determinarea posibilităţii sau imposibilităţii de a săvârşi ace juridice civile cu ele ce au ca consecinţă un rezultat juridic. Regimul juridic determină comportamentul participanţilor raportului juridic ce se referă la bunuri corporale sau incorporale.Codul civil foloseste termenul de “bun” si termenul de “lucru” fara a le defini. Astfel, in art.480: “Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege” si in art.936: “Numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract.”Corelația bun – lucru – patrimoniu Noţiunea de lucruri şi cea de bunuri nu se suprapun în totalitate, aceasta deoarece există lucruri care nu întrunesc condiţiile bunurilor şi există bunuri care nu sînt lucruri . Astfel lucrurile vor putea fi considerate bunuri numai dacă întrunesc condiţiile enumerate în punctul de mai sus. Iar din categoria bunurilor fac part.e nu numai lucrurile ci şi alte drepturi patrimoniale (serviciile) cît şi drepturi personale nepatrimoniale (rezultate ale activităţii intelectuale). Prin lucruri înţelegem tot ce există în realitate, în lumea înconjurătoare, şi sînt percetibile prin simţurile noastre, precum ş ceea ce există în imaginaţia omului (pămîntul, aerul, lumina soarelui, înţelepciunea). Lucrul este deci, specia, iar bunul este genul. Lucrul are întotdeauna o existenţă materială fiind perceptibil simţurilor noastre, indiferent de starea lor fizică – solidă, lichidă, sau gazoasă. În ce priveşte patrimoniul, acesta reprezintă ansamblul drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic aparţinînd unei persoane. Această noţiune nu se confundă cu elementele sale componente, adica cu drepturile şi obligaţiile care se găsesc în conţinutul său. Aceste drepturi şi obligaţii se referă şi la bunurile existente în patrimoniu. Deci, dacă patrimoniul ar reprezenta o sumă de bunuri, bunurile reprezintă o part.e din elementele componente ale patrimoniului.

24.Clasificarea bunurilor.Criteri de clasificare.Bunuri mobile si bunuri imobile.Bunuri aflate in circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil.Bunuri comsumtibile si bunuri necosumtibile.Bunuri divizibile si bunuri indivizibile.Bunuri principale si accesorii.Bunuri corporale si bunuri incorporale

Doctrina, clasifica bunurile dupa mai multe criterii de clasificare. In cele ce urmeaza ne oprim la urmatoarele criterii de clasificare, frecvent intalnite in doctrina. Astfel:

- dupa regimul juridic al circulatiei bunurilor, distingem: bunuri in circuitul civil, bunuri scoase din circuitul civil, bunuri cu o circulatie juridica restrictiv reglementata si bunuri momentan fara stapan;

- dupa modul lor de percepere:bunuri corporale si bunuri incorporale- natura lor si calificarea data de lege: bunuri mobile si imobile- dupa modul cum sunt determinate: bunuri certe, individual determinate, (res certa) si bunuri determinate

generic, bunuri de gen (res genera);- dupa modul cum pot fi sau nu inlocuite in executarea unei obligatii:  bunuri fungibile si bunuri

nefungibile;- dupa cum intrebuintarea obisnuita implica sau nu distrugerea, consumarea sau instrainarea lor:  bunuri

consumptibile si bunuri neconsumptibile;- dupa cum pot fi impartite sau nu, fara sa-si schimbe destinatia lor: bunuri divizibile si bunuri indivizibile;- dupa corelatia intre ele: bunuri principiale si bunuri accesorii;- dupa cum sunt sau nu producatoare de alte bunuri, fara a-si consuma substanta: bunuri frugifere si bunuri  bunuri mobile In art.472 Cod civil sunt enumerate bunurile mobile, care pot fi: prin natura lor sau prin determinarea legii.bunurile imobile Bunurile imobile sunt enumerate in art. 462 Cod civil: „bunuri imobile prin natura lor, sau prin destinatia

lor, sau prin obiectul la care se aplica”.¨ bunuri in circuitul civil:

Regula este ca toate bunurile sunt in circuitul civil. Ele pot face obiectul actelor juridice civile si prin urmare pot fi dobandite sau instrainate prin asemenea acte.124

¨ bunuri scoase din circuitul civilPrin exceptie, numai prin lege trebuie admis ca anumite bunuri pot fi scoase circuitului civil. De pilda, in

art.135 alin.4 din Constitutia Romaniei din 1991 sunt enumerate categorii de bunuri care “fac obiectul exclusiv al proprietatii publice (…) statului si unitatilor administrativ teritoriale.” Ele sunt “inalienabile” (alin.5 din acelasi articol) asadar nu pot fi instrainate sau grevate. Aceste bunuri sunt: “bogatiile de orice natura ale subsolului, caile ale comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege.”

Dupa cum intrebuintarea obtinuta implica sau nu distrugerea, consumarea sau instrainarea, bunurile sunt consumptibile si neconsumptibile.

- bunuri consumptibile: sunt bunurile care prin intrebuintarea obisnuita se distrug, se consuma sau se instraineaza (de exemplu, alimentele, combustibilul. Ele, aflate in proprietatea unui vanzator, prin vanzare se consuma, pentru ca se instraineaza).

- bunurile neconsumptibile: sunt bunurile care nu au aceasta calitate, in conditiile aratate mai sus.

Dupa cum pot fi impartite sau nu, fara sa-si schimbe destinatia lor, bunurile sunt:- bunul divizibil, este bunul care poate fi impartit, divizat fara sa-si schimbe destinatia sa economica. De exemplu, o suprafata de pamant, un cupon de stofa etc.- bunul indivizibil: este bunul care prin divizare, impartire isi schimba destinatia economica. De exemplu, un animal viu, un autoturism, o haina etc.

Dupa corelatia dintre ele, bunurile sunt:- bunul principal, este bunul care poate fi folosit, potrivit destinatiei lui, in mod independent.- bunul accesoriu, este bunul mobil care este destinat sa foloseasca altor bunuri, de care este legat prin

aceeasi destinatie economica. De exemplu arcusul fata de vioara, cheia fata de lacat, bratara fata de ceas etcPotrivit modului lor de percepere distingem:¨ bunuri corporale: sunt bunurile care au existenta materiala, fiind percepute de om prin propriile simturi.

De exemplu, o carte, o banca, un apartament etc.¨ bunuri incorporale: sunt bunurile ce nu au existenta materiala perceptibila simturilor noastre. De pilda:

drepturile in general.

25.Banii si titlurile de valoare ca obiecte ale raportului juridic civil.Notiunea si principalele categorii de titluri de valoare .Obligatia,Cecul,Cambia,Actiunea.

Banii şi titlurile de valoare ca obiecte a raportului juridic civil.Conform legislaţiei civile banii se atribuie la bunurile mobile. Sunt bunuri determinate generic (cu toate că pot fi individualizate). Deci în acest caz e vorba de monede, bani cheşi. Conform art. 130 p.3 al Constituţiei RM dreptul exclusiv de a emite monede îl are Banca Naţională. Moneda naţională este leul moldovenesc. Deci, banii constituie o modalitate de plată, dar pot apărea şi ca marfă – obiect de sine stătător al unor contracte: *împrumut, *credit. In cadrul apărării dreptului de proprietate prin acţiunea în revendicare banii nu pot fi ceruţi de la dobânditorul de bună credinţă. Banii în numerar constituie: modalitate de plată (pot fi uşor transformaţi în bani cheşi); nu reprezintă bunuri, ci drepturi de creanţă (este folosit termenul mijloace băneşti); se include în noţiunea de patrimoniu.Într -o economie dezvoltată obiect al schimbului de mărfuri sunt nu numai bunurile, dar şi drepturile patrimoniale , inclusiv cele exprimate în documente speciale - hârtii de valoare (titluri de valoare).Titlu de valoare -document ce dovedeşte un drept patrimonial, drept ce nu poate fi realizat decâtnumai prin prezentarea documentului.

Drepturile patrimoniale există numai în formă de titlu şi deci transmiterea hârtiei de valoare este transmiterea dreptului, pierderea hârtiei - pierderea dreptului. Numai cel ce are dreptul asupra hârtiei de valoare dispune de drept şi-1 poate exercita. Hârtiile de valoare sunt bunuri mobile; determinate generic, pot fi determina te individual (cambia, biletul de loterie.

Cambia este inscrisul care cuprinde ordinul dat de o persoana numita tragator, unei alte persoane numita tras de a plati unei terte persoane numita beneficiar, la scadenta sau la ordinul acesteia o suma de bani stabilita.

Cecul este un inscris care contine ordinul dat de emitentul cecului numit tragator, unei banci la care are un disponibil banesc, numita tras, de a plati o suma de bani unui beneficiar la prezentarea titlului.

acţiunea este un titlu reprezentativ a contribuţiei asociaţilor unei societăţi pe acţiuni,constituind fracţiuni ale capitalului social, care conferă posesorilor calitatea de acţionar. Acestenn îscrisuri oferă titularului anumite drepturi: dreptul la dividende, dreptul la vot în adunarea generală, dreptul la restituirea valorilor nominale, în caz de lichidarea

societăţii.

obligaţiunea este acel titlu de valoare care atestă dreptul posesorului de a primi într-untermen de la emitent preţul ei nominal şi un procent fix din acest preţ. Obligaţiunile pot fi

nominative şi la purtător.

26.Obiectile nemateriale ale raportului juridic civil.Denumirira de firma a persoanei juridice .Rezultateleactivitatii intelectuale ca obiecte ale raportului juridic civil.

27Notiune si clasificare actelor juridice civile.Conditiile actului juridic.Capacitatea de a incheia actul juridic civil

actul juridic este manifestarea de cître persoanele fizice şijuridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile”. Această definiţie legală nu diferă mult de cea consacrată de doctrina de specialitate. În acest sens actul juridic civil este manifestarea de voinţă a unei sa mai multor persoane săvîrşite cu intenţia de a produce efecte juridice civile, constînd în crearea, modificarea, sau stingerea unor raporturi juridice civile în temeiul şi în limitele stabilite de normele dreptului juridic obiectiv.

Actele juridice deosebit de variate pot fi grupate, clasificate. Demersul are valoare practică: fiecare categorie de acte juridice produce efecte specifice, supunându-se anumitor reguli juridice.

Conditiile actului juridic sunt elementele care alcatuiesc acest act.In functie de aspectul la care se refera distingem:- Conditii de fond - cele care privesc continutul actului juridic civil.- Conditii de forma - cele care se refera la exteriorizarea vointei.

Capacitatea de a incheia actul juridic civil "reprezinta acea conditie de fond si esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea actelor de drept civil.".Aceasta reprezinta o parte a capacitatii de folosinta a persoanei fizice.- In legatura cu aceasta conditie de fond este de retinut - ca principiul sau regula este capacitatea de a face actul juridic civil, exceptia fiind incapacitatea.Acest principiu se desprinde din D.31/1954 art.6 alin.1 "Nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta si nici lipsit in tot sau in parte, de capacitatea de exercitiu, decat in cazurile si in conditiile stabilite de lege".Capacitatea este o stare de drept - de jure (asa cum o vede legea (Belein), iar discernamantul este o stare de fapt.

28.Consimtamintul.Vointa juridica-formarea ei.Principiile vointei juridice.Viciile de consetamint.

Consimţămîntul este una din condiţiile de fond a actului juridic civil, prin care înţelegem manifestarea hotătîrii de a încheia actul juridic civil şi deci de a se obliga juridiceşte. El are li o consacrare legală. Astfel, art. 199, alin. 1, C. civ., prevede că: “consimţămîntul. este manifestarea exteriorizată, de voinţă a persoanei de a încheia un act juridic”. Terminologic consimţămîntul are două sensuri: --- într-un prim sens se are în vedere voinţa exteriorizată a autorului actului unilateral sau a uneia din părţile actului bilateral --- întrr-un al doilea sens se are în vedere acordul de voinţă al părţilor în actele bilaterale sau multilaterale. Consimţămîntul împreună cu cauza (scopul) formează voinţa juridică

Voința juridică. Formarea ei Formarea voinţei juridice este rezultatul unui proces psihologic complex, care cuprinde mai multe etape:--- Nevoia simţită de om şi reflecatarea acestuia în conştiinţă,--- Alegerea mijlocului de satisfacere a acestei nevoi;--- Luarea hotătîrii de încheiere a actului juridic civil;--- Exteriorizarea hotătîrii luate prin aducerea la cunoştinţa altor subiecte de drept.

Principiile voinței juridice Voinţa juridică este guvernată de două principiii a). Principiul libertăţii actelor juridice civile, numit şi principiul autonomiei de voinţă reiesă din dispoziţiile art. 667, C. civ. Atfel potrivit alin. 1, părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor, sau alin. 2 unde se prevede că, obligarea la încheierea unui contract este interzisă.

b.) Principiul voinței interne. Cînd între voinţa internă şi cea externă există concordanţă nu se pune problema determinării principiului aplicapil, voinţa este aceiaşi.

Sunt vicii de consimtamant : eroarea, dolul (viclenia), violenta si leziunea.a) Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act civilEroarea este reglementata in art.953 Codul civil, 954.

Dolul sau viclenia- Def. - Este viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persone, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa incheie un act juridic

.Violenta Este un viciu de consimtamant ce consta in amenintarea unei persoane cu un rau care iI produce o temere ce o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi incheiat.Violenta este reglementata in Codul xivil prin articolele 955, 956, 957, 958.

Leziunea Def. Leziunea este acel viciu de consimtamant care consta in dispozitia vadita de valoare intre doua prestatii. Codul civil reglementeaza in numeroase dispozitii leziunea: art.951, 1157, 1158, 1160, 1162, 1163, 1164, 1165.

29.Obiectul actului juridic civil.Conditiile de valabiliiate.Cauza actului juridic civil.

Noţiunea legală a obiectului actului juridic se desprinde din art. 206 alin. 1 C. civil: “obiect al actului juridic este obligaţia persoanei care a încheiat actul juridic”. În doctrină aceasta a fost definită ca fiind conduita părţilor stabilită prin actul juridic, prestaţia pe care subiectul activ o poate pretinde iar subiectul pasiv este ţinut să o îndeplinească în temeiul angajamentului luat prin încheierea actului juridic.

Condițiile de valabilitate a obiectului actului juridic Art. 206 alin. 2, C. civ., enumeră trei condiţii de valabilitate a actului juridic la care doctrina mai adaugă două condiţii: a.) Obiectul trebuie să fie licit. Potrivit art. 220 C. civil actul juridic care contravine normelor imperative, ordinii publice şi bunelor moravuri este lovit de nulitatea absolută. b.) Obiectul trebuie să fie în circuitul civil. Art. 286, C. civ., stabileşte că bunurile pot circula liber, cu excepţia cazurilor cînd circulaţia lor este limitată sau interzisă. c.) Să fie determinat sau determinabil sel puţin după specia sa înseamnă că în actul juridic urmeză să se precizeze toate elementele esenţiale de individualizare, iar în cazul în care bunul este de gen trebuie determinat prin specie şi cantitate, de ex., o mie de litri de motorină. d.) Obiectul trebuie să existe, deci acesta trebiuie să existe fie la momentul încheierii actului fie la momentul executării lui. În acest ultim caz obiectul actului juridic se referă la bunuri viitoare, art. 206 alin. 3, C. civ. e.) Obiectul trebuie să fie posibil aceasta deoarece nimeni nu poate fi obligat la o prestaţie imposibilă. Imposibilitatea trebuie să fie absolută deci să fie imposibilă pentru toţi. Dacă imposibilitatea este relativă, deci cînd ea priveşte doar pe debitor, obiectul actului juridic este posibil.

Cauza actului juridic Cauza sau scopul actului juridic este obiectivul urmărit la încheierea actului juridic. Cauzareprezintă un element al voinţei juridice şi este de natură psihologică, exprimînd motivaţia care a stat la baza încheierii actului juridic civil. Cauza întotdeauna precede efectele actului juridic. Cauza nu reprezintă materializarea scopului urmărit la încheierea actului juridic civil, ci prefigurarea mintală a acestuia, care se realizează înnaintea sau în timpul perfectării actului.

30.Forma actului juridic.Forma verbala.Forma tacita.Forma scrisa(forma simpla scrisa si forma autententica).Inregistrarea actelor juridice civile.Efectile nerespectarii formeii actului juridic civil.

Valabilitatea actelor juridice civile este condiţionată nu numai în privinţa fondului ci, uneori, şi de forma acesteia. Prin forma actului juridic înţelegem, modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a da naştere, modifica sau stinge un raport juridic civil concret. Forma actului juridic civil poate fi privită în sens restrîns sau în sens larg

Forma verbală a actului juridic(1) Actul juridic pentru care legea sau acordul părţilor nu stabileşte forma

scrisă sau autentică poate fi incheiat verbal. (2) Actul juridic care se execută chiar la incheierea lui poate

fi incheiat verbal. Excepţie fac actele juridice pentru care se cere forma autentică sau actele juridice

pentru care forma scrisă este cerută pentru valabilitate.. Acest principiu este consacrat de art. 209 alin 1 C. civil care prevede: “actul juridic pentru care legea sau acordul părţilor nu stabileşte forma scrisă sau autentică poate fi încheiat verbal”. Singura condiţie pe care trebuie îndeplinită pentru a opera acest principiu este ca modul de exsteriorizare a voinţei de a încheia actul juridic civil să fie susceptibil de a face cunoscută această voinţă cocontractantului sau terţilor.

În ce priveşte tăcerea se consideră exprimare a voinţei de a încheia acte juridice doar în cazurile prevăzute de lege sau de acordul părţilor art. 208 alin. 4 C. civil.

a.) O formă a actului juridic, cerinţa căreia reprezintă o condiţie de valabilitate a actului juridic civil este forma autentică. Potrivit art. 212 C. civil: “forma autentică a actului juridic este obligatorie în cazurile: a. stabilite de lege; b. prevăzute prin acordul părţilor, chiar dacă legea nu cere formă autentică”. În general forma autentică a actului juridic o reprezintă forma autentică notarială adică acel act certificat de notar.

b.) O altă formă, cerinţa căruia reprezintă o condiţie de valabilitate a actului juridic este forma scrisă, dar aceasta numai în anumite condiţii, şi anume cînd îndeplinirea formei scrise este cerută de lege pentru valabilitatea actului juridic, sau cînd părţile au ridicat forma scrisă a actului juridic la rangul de condiţie de valabilitate. Acest efect este prevăzut la art. 211 alin. 2, C. civil unde stabileşte că “nerespectarea formei scrise a actului juridic atrage nulitatea lui numai în cazul în care acest efect este expres prevăzut de lege sau prin acordul părţilor”.

Un exemplu în acest sens ni-l oferă art. 625 din C. civil care prevede că nerespectarea formei scrise a clauzei penale atrage nulitatea ei. De asemenea contratul de fidejusiune trebuie încheiată în formă scrisă, condiţie necesară pentru valabilitatea lui.

Inregistrarea actului juridic (1) Actul juridic ce are ca obiect bunuri imobile urmează sa fie inregistrat în

modul stabilit prin lege. (2) Poate fi stabilită prin lege condiţia inregistrării unor alte acte juridice.

 Efectele nerespectarii formei scrise a actului juridic (1) Nerespectarea formei scrise a actului juridic face

sa decada partile din dreptul de a cere, in caz de litigiu, proba cu martori pentru dovedirea actului juridic.

(2)   Nerespectarea formei scrise a actului juridic atrage nulitatea lui numai in cazul in care acest efect

este expres prevazut de lege sau prin acordul partilor.

31.Modalitatile actului juridic.Termenul si conditia ca modalitati a actului juridic civil.

Prin modalitatea a actului juridc se înţelege acel element cuprins într-un act juridic, care constă într-o împrejurare ce are influienţă asupra efectelor pe care le produce sau trebuia să le producă actul, în sensul amînării, limitării sau desfiinţării lui. Modalităţile actului juridic se deosebesc esenţial de condiţiile de fond ale actului juridic. Dacă în lipsa condiţiilor de fond actul civil nu este valabil încheiat, lipsa modalităţilor afectează doar eficacitatea actului juridic civil nu şi valabilitatea lui .

Termenul poate fi definit ca un eveniment viitor şi sigur ca realizare, pînă la împlinireacăruia este amînată începerea sau stingerea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor. Din definiţie poate fi dedus următoarele caractere: --- este un eveniment viitor raportat la data încheierii actului; --- realizarea ei este sigură. Sediul materie îl reprezintă, art. 259 – 266 C. civil.

Condiția - modalitatea a actului juridic civil Condiţia este definită ca un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde însăşiexistenţa drepturilor şi obligaţiilor, adică naşterea ori desfiinţarea actului juridic civil. Sediul materie îl reprezintă capitolul IV din cartea întîi, art. 234 – 241, C. civil. Art. 234, C. civ., prevede că: ” actul juridic se consideră încheiat sub condiţia cînd apariţia şi încetarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative depind de un eveniment viitor şi nesigur ca realizare”. Pentru a fi valabilă condiţia trebuie să fie posibilă, să fie conformă legii, ordinii publice, bunelor moravuri şi realizarea sau nerealizarea ei să nu fie dependentă de voinţa, art. 235. C. civil.

32.Efectile actului juridic civil.Principiul fortei obligatoriu a actului juridic.Principiul irevocabilitatii actului juridic civil.Principiul relativitatii actului juridic civil.

Efectele actului juridic civil consatau în naşterea, modificarea, transmiterea sau stingerea unor raporturi juridice concrete. Efectul general şi imediat al oricărui act juridic civil constă în legarea subiectelor de drept civil în cadrul unor raporturi juridice concrete. Subiectele de drept civil sînt legate între ele prin conţinutul raportului juridic civil concret, adică prin drepturile şi obligaţiile cărora le-a dat naştere, le-a modificat, le-a transmis sau le-a stins actul juridic civil civil. Determinarea efectelor actului juridic civil presupune respectarea anumitor reguli. Prima regulă presupune dovedirea actului deoarece dacă nu se dovedeşte existenţa actului juridic civil nu se mai pune problema stabilirii efectelor sale. Cea de a doua regulă constă în interpretarea clauzelor actului juridic urmărind prin aceasta calificarea juridică a acestuia şi/sau stabilirea înţelesului unei clauze. Aceste efecte ale actului juridic civil sînt guvernate de anumite reguli care arată cum şi faţă de cine se produc aceste efecte. Acestea sînt: principiul forţei obligatorii, cel al irevocabilităţii actului civil şi cel al relativităţii efectelor actului.

Principiul forței obligatorii a actului juridic civil Acest principiu reiese din dispoziţiile art. 668, alin 1 C. civil, potrivit căruia “contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceia ce au stipulat expres, dar şi la tot ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii”. Desemnat prin adagiul pacta sînt servanda exprimă acea regulă de drept potrivit căreia actul juridic civil încheiat valabil se impune autorului sau autorilor săi întocmai ca şi legea. În alţi termeni: actul juridic civil este obligatoriu iar nu facultativ. Fundamentul principiului forţei obligatorii a actului juridic îl reprezintă două cerinţe şi anume, necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice civile, imperativul moral al respectării cuvîntului dat.

Principiul irevocabilității actului juridic civil exprimă acea regulă de drept potrivit căreia actul bilateral nu poate fi revocat prin voinţa numai uneia dintre părţi, iar actele unilaterale în principiu, nu pot fi revocate. Acest principiu rezultă din dispoziţiile art. 668 alin 3 C. civil potrivit căruia “contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel”.

Principiul relativității actului juridic Acest principiu reiese din dispoziţiile art. 668 alin. 2 C. civil, prima parte, potrivit căruia: “contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel”. Deci, acest principiu exprimă ideia potrivit căruia un astfel de act produce efecte juridice numai faţă de autorul sau autorii lui fără a putea să profite sau să dăuneze altor persoane

33.Nulitatea actului juridic civil.Nulitatea absoluta si nulitatea relativa.Efectile nulitatii actului juridic civil.

Nulitatea este o sancţune civilă care desfiinţează actul juridic în cazul în care acesta a fost încheiat cu nerespectarea condiţiilor de validitate cerute de lege. Se susţine că nulitatea îndeplineşte trei funcţii:--- preventivă cînd persoanele care vor să încheie un act juridic cu nerespectarea condiţiilor de validitate sînt atenţionate că un asemenea act nu va produce efecte juridice. --- represivă constă în lipsirea de efecte a actului juridic civil încheiat în pofida regulilor stabilite de lege. ---reparatorie prin care se asigură repararea prejudiciului şi restabilirea ordinii de drept încălcate.

În dependenţă de natura interesului ocrotit nulitatea poate fi absolută şi relativă. --- Nulitatea absolută este acea sancţiune a actului juridic civil încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale ce ocroteşte un interes general. Pentru desemnarea nulităţii absolute în literatura de specialitate se foloseşte exprisii ca “nul de drept”, sau pur şi simplu ”nul”. Nulitatea relativă este acea sancţiune aplicată unui act juridic care a fost încheiat cu încălcarea unor dispoziţii ce ocrotește un interes individual. Pentru desemnarea acestui caz de anulabilitatea se foloseşte expresia de “actul este anulabil” sau în general ”anulabilitate”

Efectele nulității actului juridic civil Prin efectel nulităţii actului juridic înţelegem consecinţele pe care le antrenează declararea nulităţii actului juridic. Efectele nulităţii sînt identice indiferent că este vorba de nulitate relativă sau absolută. În ambele situaţii ele conduc la desfiinţarea raportului juridic civil născut în baza actului 76 juridic în întregime sau în privinţa clauzelor care contravin scopului urmărit de legiuitor. În legătură cu efectele juridice ale nulităţii trebuie să deosebim după cum acestea se produc între părţile contractante sau faţă de terţi.

34.Notiunea de reprezentare.Domeniul de aplicare a institutie de reprezentare.Categoriile de reprezentare.Imputernicirile reprezentantului.Reprezentarea comerciala

Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană, numită reprezentant încheie un act juridic în numele şi pe seama altei persoane numită reprezentat în aşa fel încît efectele actului se produc direct şi nemijlocit în persoana reprezentatului.

Principalele aspecte ale domeniului de aplicare a reprezentării pot fi sintetizate astfel: a.) În privinţa persoanelor fizice utilitatea reprezentării poate fi analizată diferit după cum este vorba de: ---- persoane lipsite de capacitate de exerciţiu reprezentarea este indispensabilă, în sensul că o astfel de persoană încheie acte juridice prin reprezentantul său legal; ---- persoane cu capacitate de exerciţiu deplină, reprezentarea permite ca, atunci cînd ei nu pot participa la încheierea unui act juridic în mod direct, să împuternicească o altă persoană să încheie astfel de acte juridice. Motivele care determină reprezentarea sînt în general motive de fapt dintre care enunţăm: boala, lipsa persoanei de la domiciliu, nedorinţa titularuui de drept sau a persoanei obligate de a exercita dreptul sau de a-şi onora obligaţia, lipsa cunoştinților de care persoana dă dovadă într-un anumit domeniu, etc. b.) În privinţa persoanelor juridice reprezentarea are un rol atît de important încît se poate spune că este de nedespărţită de activitatea acestora. Astfel organele de conducere ale persoanei juridice ne fiind în stare să facă faţă, să participe la încheierea multitudinii de acte juridice în mod personal, sînt obligaţi să împuternicească alte persoane cu încheierea acestor acte, ceia ce duce la naşterea unor raporturi de reprezentare.

O subcategori de reprezentare legală o reprezintă reprezentarea judiciară şi există atunci cînd ea îşi are izvorul înr-o hotărîre pronunţată de instanţa judecîtorească. De ex., potrivit art. 61 din C. civil, organul executiv al persoanei juridice poate fi desemnat de instanţa de judecată dacă organul suprem nu poate să-l desemneze. --- Reprezentarea convenţională există atunci cînd o persoană împuterniceşte o altă persoană să încheie acte juridice pe numele şi pe contul său. De ex., procura sau contractul de mandat.

Împuternicirea de a representa este acea condiţie a cărui existenţă justifică şi explică producerea efectelor în persoana reprezentatului. Potrivit art. 246, C. civil: “acordarea împuternicirilor se efectuiază prin exprimarea voinţei faţă de persoana care se împuterniceşte sau faţă de terţ în a cărui privinţă va avea loc reprezentarea”. Împuternicirea poate fi legală sau convenţională. În legătură cu această condiţie se pun unele probleme.  Reprezentarea comercială. Art.258 alin.1 din codul civil defineşte reprezentantul comercial ca fiind acea persoană care reprezintă de sine stătător şi permanent interesele întreprinzătorului la încheierea actelor juridice în vederea gestionarii afacerii. În înţelesul prevederilor art.258 din cod, pot deveni reprezentanţi comerciali atât persoanele juridice, constituite potrivit legii, cât şi persoanele fizice, dacă au calitatea de întreprinzători individuali

35.Procura.Forma si termenul de actiune a prociurii.Trasmitera procurii (procura de substituire).Incetarea procurii .Efectile incetarii procurii.

Procura. Potrivit art. 252, alin. 1, C civil, procura este înscrisul întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unuia sau mai multor reprezentanţi. Altfel spus, procura este un act unilateral care materializeză manifestarea de voinţă a reprezentatului şi care concretizează conţinutul şi limitele împuternicirilor ce le deleagă reprezentantului.Forma procurii Regula este că procura trebuie să îmbrace forma scrisă, condiţie cerută de lege ad probationem. Cu toate acestea în unele cazuri procura trebuie să îmbrace forma autentică ad validitatem. Astfel potrivit art. 252, alin. 2, C. civil, procura trebuie să fie făcută în formă autentică dacă este eliberată pentru încheierea actelor juridice în formă autentică, de ex., înstrăinarea sau cumpărarea de teren, semnarea unui contract de ipotecă, ş.a. De asemenea procura va trebui să îmbrace forma autentică dacă ea este emisă în baza unei alte procuri în care este menţionat dreptul de substituire. Se are în vedere procura de substituire, art. 253 alin. 2, C. civil. Termenul de acțiune a procurii Procura este valabilă în termenul prevăzut de ea dar care nu poate fi mai mare de 3 ani. Dacă termenul nu este indicat, procura va fi valabilă timp de un an de zile de la data întocmirii. Termenul de valabilitate al procurii de substituire nu poate să depăşească termenul de valabilitate al procurii iniţiale. Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi autentificată notarial este valabilă pînă la anularea ei de cître persoana care a eliberat-o.Dacă în procură nu este indicată data întocmirii, ea nu are valoare juridică. Procura de substituire. După cum am arătat şi cu o altă ocazie, deoarece desemnarea reprezentantului se face ţinându-se seama de calităţile personale ale acestuia, el va trebui să efectueze personal operaţiunea sau să încheie actele juridice pentru care este împuternicit. Reprezentantul va putea să-şi substituie o altă persoană în îndeplinirea sarcinii sale, prin transmiterea unei părţi sau a tuturor împuternicirilor primite, numai în cazul în care un asemenea drept i-a fost conferit de către reprezentat sau în cazul în care substituirea este impusă de interesele reprezentatului. Dispoziţiile art.253 alin.1 din codul civil nu fac altceva decât să reia regula stabilită de art.244 din cod, prevăzând că persoana căreia îi este eliberată procura poate elibera o procură de substituire numai dacă acest drept este stipulat expres în procură sau dacă este în interesul reprezentantului.

Încetarea procurii Acţiunea procurii incetează, de regulă, odată cu săvîrșirea acţiunilor pentru a căror efectuare a fost eliberată. Pe lîngă această regulă, art. 255 din C. civil prevede și alte cauze de încetare a procurii, dintre care: --- expirarea termenului; --- revocării împuternicirilor de cître reprezentat; --- renunţării reprezentantului; --- dizolvării persoanei juridice care a avut calitatea de reprezentat sau reprezentant; --- decesul declararea dispariţiei fără urmă a persoanei fizice car a avut calitatea de reprezentat sau reprezentant; --- declararea incapacităţii persoanei fizice care a avut calitatea de reprezentant sau reprezentat sau limitarea ei în capacitate de exerciţiu. Efectele încetării valabilităţii procurii. În scopul protejării terţilor de bună-credinţă ce au încheiat acte juridice cu reprezentantul căruia i-au încetat împuternicirile, legea consideră valabile toate actele juridice încheiate de acesta până la momentul când a aflat sau trebuia să afle despre încetarea valabilităţii procurii. Actele astfel încheiate îşi vor produce efectele atât faţă de reprezentat cât şi faţă de succesorii săi, cu excepţia cazului în care aceştia demonstrează că ca terţul contractant a ştiut sau trebuia să ştie că procura a încetat (art.257 alin.1 din codul civil).

36.Notiunea si mijloacele de exercitare a drepturilor subiective civile si executarea a obligatiilor.

 Prin exercitare a drepturilor subiective civile se înţelege realizarea de către titularul dreptului subiectiv civil a conţinutului acestui drept. Astfel, persanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile sunt libere să-şi exercite drepturile civile după cum consideră necesar, determinînd de sine stătător volumul de exercitare a drepturilor civile cât şi acele mijloace la care vor apela pentru exercitarea drepturilor civile. La fel titularul dreptului civil singur decide înstrăinarea dreptului cei aparţine, precum şi refuzul de la acest drept. Rămâne la dorinţa persoanei de a decide asupra exercitării dreptului civil. Unele drepturi subiective civile sunt concomitent şi obligaţii civile. Astfel, de exemplu, în conformitate cu prevederile art. 40 - 44, tutorele în unele cazuri nu numai că este în drept să încheie acte juridice civile, dar este obligat să o facă pentru a proteja interesele persanei puse sub tutelă. De aceea, realizarea unor drepturi subiective civile depinde nu numai de voinţa titularului dreptului, dar şi de prevederile legii.

Exercitarea drepturilor subiective civile este în strînsă legătură cu executarea obligaţiilor civile. În dependenţă de faptul cum va fi executată obligaţia civilă se va putea vorbi despre realizarea dreptului civil.Modalitatea de executare a obligaţiilor diferă în raporturile juridice civile absolute de cea din raporturile juridice relative. Astfel, în cazul raporturilor absolute obligaţia se execută prin inacţiunile de la care urmează să se abţină subiectul pasiv (în cazul dreptului de proprietate subiectele pasive sunt obligate de a se abţine de la săvârşirea acţiunilor care ar prejudicia o exercitare normală a dreptului de proprietate). În schimb, în cazul raporturilor relative obligaţia va fi executată prin săvârşirea acţiunilor, corespunzătoare naturii juridice a raportului obligaţional, de către persoana obligată (spre exemplu în raportul de vânzare-cumpărare vânzătorul trebuie transmită bunul compărătorului).

37.Principiile exercitarii a drepturilor subiective civile si executare a obligatiilor

Exercitării drepturilor şi obligaţiilor se bazează pe o serie de principii, care reprezintă nişte cerinţe generale înaintate faţă de titularii drepturilor şi obligaţiilor. Astfel, persoanele fizice şi juridice îşi exercită drepturile şi îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri.

Primul principiu este principiul bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor. Persoanele fizice şi juridice trebuie să-şi exercite drepturile şi să execute obligaţiile cu bună-credinţă. Buna-credinţă se prezumă pînă la proba contrară. Dacă persoana în exercitarea drepturilor sau executarea obligaţilor a acţionat cu bună-credinţă apoi actele juridice încheiate de o asemenea persoană nu vor putea fi declarate nule.

Al doilea principiu este principiul legalităţii exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor. În conformitate cu acest principiu titularul dreptului trebuie să-şi exercite drepturile civile în aşa fel ca acţiunile săvârşite de el să nu contravină normelor legale. La fel trebuie să fie conforme legii şi mijloacele de exercitare a drepturilor.

Al treilea principiu constă în exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor în corespundere cu prevederile contractului. Contractul are forţă obligatorie pentru părţile contractante, acestea fiind obligate să respecte prevederile înserate în contract. Dar contractul va avea forţă de lege între părţi numai în cazul în care corespunde prevederilor legii, adică nu conţine prevederi contrare legii.

Al patrulea principiu este principiul respectării ordinii publice şi a bunelor moravuri în exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor. Acest principiu impune subiectelor a respecta, în exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor, nu doar prevederile legale, dar şi ordinea publică şi bunele moravuri. Acest principiu este reflectat şi în alte norme ale Cc (art. 66 alin.4, art. 87 alin. 1 lit. (d), art. 110 alin.2 lit. (b), art. 220 alin. 2, art. 512 alin. 3, art. 1332).

38.Limitile de exercitare a drepturilor subiective civile.Abuzul de drept..Limitele de exercitare a drepturilor subiective civile si a executării obligatiilor

Limitele de exercitare a drepturilor subiective civile si a executării obligatiilor Drepturile persoanei nu sunt exclusive și nelimitate. Odată ce drepturile persoanei nu sunt exclusive, legislația Republicii Moldova impune anumite limite asupra drepturilor subiective a persoanei. Exercitarea drepturilor subiective civile trbuie să se realizeze în conformitate cu anumite norme și în baza anumitor principii: - conform art. 3 al. 2 din Decretul nr. 31/1954, dreptul subiectiv civil trebuie exercitat potrivit cu scopul lui ecconomic și social. - Conform art. 57 din Constituție, dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună-credință - Dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale (juridice sau materiale) Abuzul de drept este depășirea limitelor la exercitarea drepturilor. Abuzul de drept reprezintă forma specifică de încălcare a principiului de exercitare a dreptului subiectiv potrivit scopului social-economic, legii, regulilor de convețuire socială. Aceasta reprezintă realizarea drepturilor subiective prin forme ilegale în temeiul legii. Orice abuz de drept presupune două elemente constitutive: - un element subiectiv ce constă în exercitarea cu rea-credință a dreptului subiectiv civil - un element obiectiv care constă în deturnarea dreptului subiectiv de la scopul pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală, faptul săvîrșit neputînd fi explicat printr-un motiv legitim.

39.Apararea drepturilor civile.Mijloacele de aparare a drepturilor civile.Autoaparare ca mijloc de aparare a drepturilor civile.

Apărarea drepturilor civile(1) Apărarea drepturilor civile încălcate se face pe cale judiciară.(2) Modul de aplanare a litigiului dintre părţi pînă la adresare în instanţa de judecată poate fi prevăzut prin lege sau contract.(3) Apărarea drepturilor civile pe cale administrativa se face doar în cazurile prevăzute de lege. Hotărîrea emisă pe cale administrativă poate fi atacată în instanţa de judecată.

Art. 253Mijloace de apărare(1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).(3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.(4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.

 Autoapărarea ocupă un loc aparte în sistemul mijloacelor de apărare a drepturilor subiective civile. În scopul autoapărării, nu sunt considerate ilicite acţiunile persoanei care ia, sustrage, distruge sau deteriorează un bun sau reţine persoana obligată care ar putea să se ascundă, sau înlătură rezistenţa celui obligat la acţiunea pe care acesta trebuie s-o tolereze, dacă nu se poate obţine asistenţa organelor competente şi, fără o intervenţie imediată, există pericolul că realizarea dreptului va deveni imposibilă sau substanţial îngreuiată (art. 13).

40.Notiunea si insemnatatea termenilor in dreptul civil.Calcurea termenelor.

Noțiunea și însămnătatea termenelor în dreptul civilPrin termen în drept civil înţelegem acel eveniment viitor şi sigur ca realizare de care legea,voinţa părţilor sau hotărâre judecîtorească leagă anumite efecte juridice constînd în naşterea,modificarea sau stingerea de drepturi şi obligaţii civile.Însemnătatea termenilor este privită prin prisma trecerii, a scurgerii perioadei prevăzute în aceste termene. Astfel de faptul scurgirii timpului sînt legate anumite efecte juridice care pot duce la dobîndirea de dreptruri sau a altei stări juridice. De exemplu, uzucapiunea sau prescripţia achizitivă a bunurilor imobile, art. 332 C. civil, sau mobile, art.. 333 C. civil. Tot astfel scurgerea timpului poate avea efecte contrare, afectînd dreptul civil subiectiv, în sensul pierderii acestuia, cum este cazul împlinirii termenului de decădere, sau posibilitatea de valorificare, pe cale de constrîngere judiciară, a unui drept civil subiectiv, pe calea prescipţiei extinctive.

Calcularea termenilorPotrivit art. 260, C. civil termenele se pot stabili prin una din următoarele trei modalităţi:--- indicarea unei date calendaristice--- indicarea unei perioade--- referirea la un eveniment viitor şi sigur că se va produce84a.) În ipoteza în care termenul este stabilit prin indicarea unei date calendaristice survenirea acestei date va fi considerată ca expirare a termenului. b.) În cazul în care termenul este stabilit prin indicare unei perioade se vor calcula după cum urmează: --- În cazul în care termenul este stabilit pe zile --- În cazul termenelor stabilite pe săptămâni, luni, ani,

41.Termenele de prescriptive extinctive.Notiunea si insemnatatea termenilor de prescriptive extinctive.Domeniul de aplicare a prescriptiei extinctive.Cererile.carora nu li se aplica prescriptia.

Noțiunea termenului de prescripție extinctivă Prin termenul de prescripţe extinctivă înţelegem intervalul de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia poate fi exercitat dreptul la acţiune ori dreptul de a cere executarea silită în caz contrar stingîndu-se aceste drepturi în sens material. Din definiţie rezultă că avem de a face cu un interval de timp care priveşte în egală măsură atît exercitarea dreptului la acţiune cît şi a dreptului de a cere executarea silită. Aceasta din urmă reprezentând o fază a activităţii procesuale, constînd într-un ansamblu de măsuri concrete necesare pentru realizarea efectivă a dreptului subiectiv. Ca orice interval de timp, termenul de prescripţie exstinctivă are un început, marcat de data de la care începe să curgă prescripţia, o durată, care este însă-şi termenul de prescripţie exstinctivă, şi un sfârşit marcat de data împlinirii termenului examinat aici. Termenul de prescripţie este unul eminamente legal, caracter care decurge prin analogie din dispoziţiile art. 270 C. civil care interzicînd orice act juridic cu privire la termenul de prescripţie exstinctivă, interzice implicit şi stabilirea lui pe cale unilaterală sau convenţională.

Domeniul de aplicare a prescripției exstinctive Determinarea domeniului de aplicare a prescripţei extinctive înseamnă stabilirea drepturilor subiective civile prescriptibile extinctiv, deosebindule de cele imprescriptibile extinctiv. Deci, este vorba de stabilirea sferei sau categoriilor drepturilor subiective, pentru care, ocrotirea prin forţa de constrângere a statului este limitată în timp, prin fixarea în lege a termenelor înăuntrul cărora dreptul la acţiune poate fi exercitat, pentru a nu fi respinsă ca prescrisă. În literatura de specialitatea au fost propuse mai multe criterii de determinare a domeniului prescripţiei exctinctive: cel al actului normativ care reglementează prescripţia extinctivă; criteriul ramurii de drept căreia aparţin drepturile subiective, şi în fine criteriul naturii juridice a drepturilor subiective. În dreptul moldovenesc principalul criteriu avut în vedere în determinarea domeniului de aplicare a prescripţiei extinctive îl reprezintă natura juridică a drepturilor subiective, ca fiind patrimoniale sau nepatrimoniale. Aceasta rezultă din dispoziţiile art. 270 alin. 2 şi art. 280 C. civ., unde se stabileşte cazuri de acţiuni imprescriptibile. Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă regula că: prescripţia se va aplica ori de cîte ori, printr-o prevedere legală, raportul juridic nu va fi considerat imprescriptibil.

Articolul 86. Cererile cărora nu li se aplică prescripţia    Prescripţia nu se aplică:    1) cererilor   ce   decurg  din  încălcarea  drepturilor   personale nepatrimoniale, cu

excepţia cazurilor prevăzute de lege;    2) cererilor   organizaţiilor  de  stat  privitoare  la  restituirea bunurilor  de stat, care se află

în posesiunea nelegitimă a colhozurilor şi a altor organizaţii cooperatiste, celorlalte organizaţii obşteşti sau a catăţenilor;

42.INCEPUTUL CURGERII TERMENILOR DE PRESCRIPTIE.SUSPENDAREA CURSULUI PRESCRIPTIEI

INCEPUTUL CURGERII TERMENILOR DE PRESCRIPTIE Regula generală privind începutul cursului prescripţiei exstinctivă este prevăzută la art. 272 alin. 1 part.ea întîi, C. civ., care prevede că: “termenul de prescripţie exstinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune”. Această regulă se fundamentează pe ideia că înainte de data naşterii dreptului la acţiune, titularul dreptului subiectiv nu are putinţă de a acţiona juridiceşte. De la această regulă codul civil cuprinde unele excepţii prevăzute la acelaş articol, punctele 2– 8.1. În cazul drepturilor pure şi simple termenul începe să curgă în momentul în care s-a format raportul juridic.

--- 2. În cazul drepturilor afectate de modalităţi prescripţia începe să curgă de la data împlinirii termenului sau condiţiei.

--- 3. În cazul acţiunilor privind răspunderea delictuală prescripţia începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea alin. 4, C. civ. --- 4. Prescripţia acţiunii în anulabilitate începe să curgă din momente diferite, în funcţie de cauza nulităţii relative.

--- 5. În cazul obligaţiilor regresive termenul de prescipţie exstinctivă începe să curgă de la data cînd trebuia executată obligaţia principală, alin. 6, C. civ. De ex. acţiunea de regres a codebitoului solidar de a cere celorlalţi codebitori cotele părţi ce le revenea din obligaţia principală, art. 544 C. civil.

--- 6. În cazul viciilor ascunse termenul de prescripţie curge diferit după cum: --- a). este vorba de un bun transmis sau lucrare executată alta de cît o construcţie, avem două momente de la care începe să curgă prescripţia: --- un moment subiectiv cel al descoperiiri viciilor şi; --- un moment obiectiv, data expirării termenului de garanţie de un an pentru aceste două situaţii. --- b). este vorba de o construcţie, caz în care de asemenea vom avea două momente, dar spre deosebire de prima situaţie cel de-al doilea moment este marcat de expirarea unei perioade de 3 ani de zile.

--- 7. În cazul realizării unei lucrări curente începutului curgerii prescripţiei i se vor aplica regulile de la punctul 6, cînd în primul caz, termenul va fi de o lună, iar în al doilea caz termenul va fi de 3 luni.

--- 8. În cazul prestaţiilor succesive începutul curgerii prescripţiei va fi momentul în care fiecare prestaţie va fi exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, din momentul ultimei prestaţii neexecutate.

Suspendarea cursului prescripției extinctive Pentru ca instituţia prescripţiei exstinctive să-şi atingă scopul este necesar ca titularul dreptului la acţiune trebuie să aibă nu numai voinţa de a acţiona ci şi posibilitatea reală de a intent această acţiune. În situaţia în care persoana îndreptăţită, datorită unor cauze independente de voinţa lui, se va afla în imposibilitatea de a acţiona pentru a-şi apăra dreptul, este prevăzută posibilitatea ca acest interval de timp, cît durează imposibilitatea, să nu fie cuprins în calculul termenului de prescripţie. Pentru acest caz legiuitorul stabileşte suspendarea cursului prescripţiei exstinctive, adica oprirea curgerii termenului pe toată durata existenţei acestei împrejurări.

43.Intreruperea cursului de prescriptive.Repunerea in termenul de prescriptive.

Întreruperea termenului de prescripție Întreruperea prescripţiei exstinctive constă în acea modificare a cursului termenului care se concretizează în încetarea cursului datorită unei cauze prevăzute expres de lege. Cazurile de întrerupere a prescripţiei exstinctive sînt prevăzute expres şi exaustiv la art. 277 alin. 1 C. civil. a.) O primă cauză o reprezintă introducerea unei cereri de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată va produce efectul său suspensiv numai dacă a fost admisă printr-o hotărâre definitivă. Ea nu va intrerupe prescripţia dacă a fost respinsă, anulată ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea. b). O a doua cauză o reprezintă recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de beneficiarul prescripţiei. Astfel debitorul îşi manifestă intenţia de a executa obligaţia ce îi incumbă în acel raport juridic, iar titularul dreptului capătă credinţa legitimă că debitorul îşi va executa obligaţiia de bună voie, fără a mai fi nevoie să-şi exercite dreptul său la acţiune spre a obţine executarea obligaţiei în mod forţat. Efectele întreruperii prescripţiei extinctive sînt reglementate de alin 2 art. 277 C. civil. Astfel prim efect este că întreruperea şterge termenul prescripţiei începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. Al doilea efect este că după întrerupere, curge un nou termen de prescripţie.

Repunerea în termenul de prescripție Repunerea în termen poate fi definit ca fiind un beneficiu acordat titularului dreptului la acţiune de a fi formulată şi după expirarea termenului de prescripţie, care, datorită unor împrejurări legate de persoana reclamantului nu a putut fi intentată înăuntrul termenului prescris. Sediul materiei îl reprezintă, art. 279 alin. 1. C. civil. Astfel, conform acestui articol: ”în cazuri excepşionale dacă instanţa de judecată constată că termenul de prescripţie exstinctivă nu este respectat datorită unor împrejurări legate de persoana reclamantului, dreptul încălcat al persoanei este aopărat”. Totuşi repunerea în termen va putea opera dacă dreptul la acţiune a fost exercitat înainte de expirarea unui termen de 30 de zile calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie.

44.Notiuneasi insemnatatea drepturile personale nepatrimoniale…

Dreptul personal nepatrimonial este acel drept subiectiv, neevaluabil în bani, strâns legat de persoană, recunoscut în legătură cu relaţiile sociale ce apar cu privire la apărarea şi individualizare atributelor de identitate şi a valorilor de integritatea a persoanei, precum şi cele ce se referă la recunoaşterea drepturilor de creaţie intelectuală. Sediul materie civilă îl reprezintă art.. 2, 15, 16 din C. civ. Deşi textele în discuţie foloseşte şi alte denumiri pentru a desemna sfera relaţiilor personal nepatrimoniale, ca de exemplu; drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, valori nepatrimoniale, considerăm că dreptului civil îi este caracteristic termenul de drepturi personale nepatrimoniale. Celelalte forme de exprimare sînt folosite în alte ramuri de drept cum ar fi: dreptul constituţional, administrativ, penal, contravenţional, etc

Din definiţia de mai sus rezultă că drepturile nepatrimoniale comportă următoarele trăsături:

a.) Nu au un caracter economic. Cu toate aceste trebuie să deosebim dreptul subiectivn nepatrimonial de latura patrimonială a exerciţiului său.

b.) Sînt indispensabile de titular, adică sînt inalienabile. Aceasta numai în principiu, şi se referă în mare la cele legate de identitatea persoanei şi integritatea ei, aceasta deoarece unele drepturi ce ţin de identitate pot forma obiectul unei înstrăinări.

.c.) Acordă subiectului activ posibilitatea de a cere celorlalte subiecte să se abţină de la încălcarea dreptului său.

d.) Acordă posibilitate de a cere repunerea prin mijloace legitime de apărare în drepturile subiective încălcate inclusiv prin echivalent bînesc. Deşi drepturile personal nepatrimoniale nu au conţinut economic, în cazul încălcării lor este posibilă repararea prejudiciului material şi moral. Dacă prejudiciul mart.erial va fi compensat în toate cazurile, prejudiciul moral numai în cazurile expres prevăzute de lege.

45.Clasificarea drepturilor personale nepatrimoniale.Exercitatea si apararea drepturilor personale nepatrimoniale.

clasificarea drepturilor personale nepatrimoniale

Drepturile personale nepatrimoniale se clasifică în: a.) Drepturi personale nepatrimoniale care privesc existenţa şi integritatea fizică şi morală a subiectelor de drept. Acestea sînt dreptul la onoare, la reputaţie, la secretul vieţii personale, la viaţă, la sînătate, la libertate. b.) Drepturi personale nepatrimoniale cu privire la elementele de identificare sau individualizare a subiectelor de drept civil. Printre acestea identificăm dreptul la nume, la pseudonim, la denumire, la domiciliu, la reşedinţă, la sediu, la asociere, cele cu privire la starea civilă a persoanei fizice, la apărarea onoarei şi demnităţii. c.) Drepturi personale nepatrimoniale îndreptate spre asigurarea inviolabilităţii şi tainei vieţii personale, cum sînt: dreptul la inviolabilitatea locuinţei; inviolabilitatea documentaţiei personale: dreptul la taina vieţii intime, personale sau familiale; dreptul la confidenţialitatea medicală, etc.

d.) Drepturi personale nepatrimoniale ce privesc creaţia intelectuală, această categorie se referă la dreptul de autor, de inventator sau inovator. A nu se confunda aceste drepturi cu consecinţele pe care le pot avea exercitarea acestor drepturi sau acelea rezultate din încălcarea lor. De exemplu, exercitarea dreptului de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, prin publicare, are ca efect naşterea dreptului patrimonial de autor.

exercitare a drepturilor persoanale nepatrimoniale Fiind un drept absolut titularul dreptului personal nepatrimonial îşi determină singur modul de exercitare a dreptului său. În ce priveşte conţinutul lor aceste trebuie să fie exercitate potrivit scopului social recunoscut de lege unor astfel de drepturi. Ele trebuie să fie exercitate cu bună credinţă, astfel încît acestea să nu contravină ordinii publice şi bunelor moravuri. În ce priveşte subiectele, unele drepturi personale au un caracter strict personal ele neputînd fi exercitate prin intermediul terţului. De ex., cele referitoare la viaţă, sînătate, ş.a.

Apărarea drepturilor personale nepatrimoniale. Drepturile personale fiind drepturi absolute numai titularul său este determinat. Individualizarea subiectului pasiv are loc numai în situaţia în care aceste drepturi sînt încălcate. Odată încălcate se pune problema apărării lor. În principiu apărarea drepturilor personale nepatrimoniale se poate realiza pe două căi: cale recunoaşterii voluntare şi cea a soluţionării ei judiciară. În primul caz este situaţia în care subiectul pasiv determinat, autorul încălcării, recunoaşte existenţa şi apart.enenţa dreptului persoanei anterior încălcării dreptului. O astfel de soluţie este prevăzută la art.. 11 lit. a C. civ. unde se prevede că apărarea dreptului civil se face prin:” recunoaşterea dreptului”.

46.Continutul onoarei,demnitatii si reputatii profisionale

Potrivit art.. 16 alin. 1 din C. civil: ” orice persoană are dreptul la respectul onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale profisionale”. Deşi codul civil face referire la noţiunea de onoare, demnitate şi reputaţie profisională, ea nu le defineşte, urmînd ca aceasta să fie realizată de doctrina de specialitate.

Onoarea este o apreciere socială a persoanei din part.e societăţii. Ea reprezintă o preţuire deosebită, consideraţie, respect, meritele sale, stimă acordată cuiva pentru virtuţi. Din punct de vedere juridic onoarea este reflectarea calităţilor persoanei în conştiinţa societăţii.

Demnitatea este autoaprecierea calităţilor morale, profisionale şi de altă natură ale persoanei.

Reputaţia profisională este o opinie, aprecierea a societăţii, formată în decursul unei perioade de timp, despre calităţile profisionale ale persoanei. Între aceste noţiuni există o legătură, fiecare decurgînd una din alta şi completîndu-sereciproc

Dreptul la onoare şi demnitate reprezintă un drept fundamental. Deşi Constituţia R. Moldova nu consacră acestui drept un articol aparte, art. 32 alin. (2) al Constituţiei(care garantează libertatea opiniei şi exprimării) prevede: “Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.” Această stipulaţie presupune egalitatea dreptului la onoare şi demnitate cu dreptul la libera exprimare, adică garantarea acestuia la nivelul unui drept fundamental, cel puţin atunci când intră în contradicţie cu dreptul (fundamental) la libera exprimare. Ba mai mult, dreptul la exprimare este fundamental până în momentul când este lezat dreptul la onoare şi demnitate. Când aceasta se întâmplă, nu mai există dreptul la exprimare.