În memoriam Doinei și lui Ion Aldea- de Steliana Grama9 noiembrie 1992

A și-nceput calvarul infernal-Din ceruri a căzut o dublă steaȘi azi Doinița moare la spital,Iar soțul ei se stinge pe șosea.Doi trubaduri ai veacului acest Prea zbuciumat,prea zbuciumat în toate,Au îndrăznit să spere în celest,   În Dragoste,în Neam și Libertate! 

Au îndrăznit să cheme printr-un cântPoporu-acestui trist picior de țară  Spre-un ideal măreț și pururi sfânt  Ce ne ascunde-n lacrima amară. 

Ei au trecut oceanul de bârfeli Și au rămas ca și-nainte puri.Cum poți să negi acești martiri rebeli,Cum poți aura gloriei să le-o furi?

Prea poate pizma și fățărnicia Ar vrea să zmulgă aura din sicriuCând,vai,nici Doina noastră nu e vie ,Și nici Ion al nostru nu e viu. 

Dar voi nu știți c-aura mai rămâne Pe fruntea de copil îndoliat,Ce-n locul lor cânta-va,poate,mâineȘi-n locul lor va deveni Bărbat.

Și peste ani,când el va crește mare Și-am să-l ascult,mi se va părea ades  Că moartea Doinei fost-a o eroareȘi-a lui Ion a fost doar un eres.

Aceștea-s ei,s-au întrupat într-însul Și cântă iar pe scene și în mit.O,scumpă țară,mai oprește-ți plânsul Ion și Doina s-au înnemuit.

Și nu-i adevărat că-i infernalDin ceruri a căzut o dublă stea,Că Doina a murit într-un spital Și că Ion s-a stins pe o șosea.

Ei sunt și vor rămâne pentru noi Cât va mai exista această țară,Cât neamu-acesta naște-va eroi Și trubaduri să cânte la chitară...