In ultra fiindii-că guberniulu in reportulu seu <* cătră educaţiune n'are nice una de-

toriă natiunale mai trumosâ decâtu d e t o r i a d r e p t ă ţ i i de a incură-

gia e c o r m e n t e pre toţî fiî naţiunii fără de di-ferinţă in Esi seu in Parisi: ar' fi de doritu ca se

(se Iacă burse şi alte Înlesniri şi pentru junimea nostră studiosă aici la universi tate; acesta dorinţă e destulu de motivată nu numai prin considera-ţiuni, că junimea care inveţă in s trăinătate nice una da tă nu va fi de ajunsu pentru a implea to t e posturile naţiunali, că junimea de aici se pote ţajuta bine şi cu burse mai mici, şi fiindu dinsa •neconteniţii in ochii părinţiloru sei şi ai părinţiloru patriei are şi îndemnuri mai multe de a merita incoragiamentulu, dar ' dinsa e motivată şi prin acesta consideraţiune că atunci şi junimea inveţă-toriă in străinătate ar' ave in concurenţia celei de aici cu unu motivu de emulaţiune mai multe, la din contra ^ctinsa ar' pote lesne se credă, că ne-avendu concurenţi in şcolele naţionali singură e dest inată la posturi şi la inaintări ori va face pro­gresii mai multu ori mai puţinii.

7. E s t e incă una impregiurare, care face de procede educaţiunea nostră natiunale cum procede

Din scrierile inedite alui S I M E O H U BAB.HUŢIU V.

Observaţiunî asupra educăţiuniî tinerimii din Moldova. (Urmare.)

vieţa bolnavului pre care l'au părăsiţii cele mai I bune poteri vitali dar ' toţii îlu mai ţenu doftori i cum potu ; educaţ iunea naţionale e opera cea mai

grandiosâ a tu turora poteriloru naţiunii intregî.1 La Români clasa naţiunii cea mai inaltâ, in care] este concent ra tă cultura şi averea, sau despărţiţ i i de multu de corpulu natiunale in cea ce privesce educaţiunea, dinsa îşi face educaţ iunea seu in ţ iere străine seu dela străinii din ţ i e ră ; până cându nu va contribui şi clasa boiariloru la educaţiunea nostră natiunale şi incă nu numai redicăndu insti-/ tute de binefacere şi fac un du oferte bănesci pen­tru diferite institute de educaţiune, prin care s'au destinşii boiariî Români şi de multu şi se destingu şi astădî, ci şi educându-şî pre fiî sei in şcolele naţiunalî, până atunci guberniulu nu va pote se facă nemica deplinii durătoriu pentru educaţ iunea nostră natiunale, apoi naţiunea cea ce n'are insti­tute naţiunali n'are nice patria, ar' meri ta consi­deraţiune din par tea naţiunaliloru noştri şi acesta impregîurare că naţiunea rom. sub Goţi, Huni, Avari ş. a. au avutu de a se lupta cu duşmani barbari , eră duşmanii esistenţiei ei cei de astădi suntu forte culţî şi de acea ar' deve se se unescă to te clasele naţiunii nostre spre a-şî apera esis-tinta.

U4fi

Aces te suntu ideile, ce după părerea şi con­vingerea lui Bărnuţiu aveau se servescă de indrep-tariu la organisarea inveţămentului in Moldova. Ideile aceste voia densulu se se facă trupă şi in direcţiunea acesta a şi lucraţii stăruindu pre lângă organele competente , ca se se acuire bărbaţ i har­nici, cu carte, cu pregătirea recerută in de ale inveţămentului, totu-de-a-una inse ţenendu sema de impregîurări. In biografia am amintită că Băr­nuţiu in inţelegere cu Laurianu stăruiau se se aducă Transilvăneni la Moldova şi cu aceia se se ocupe catedrele mai de căpetenia. Invitată intre alţii au fostu şi renumitulă nostru poetu naţionalii Andreiu Mureşanu, care inse din anumite motive n'a urmată chiămăriî ; şi ca acele motive se se cunoscă, fiindă de interesă şi pentru cela ce ar' voi se-i scrie biografia, îi publicămu scrisorea adre­sată lui Bărnuţiu din Sibiiu in causa a c e s t a ; ea por tă datulă de 4 XI. 1855 şi e de cuprinsulu ur-mătoriu :

Sabiniu 4 XI 1855.

Multă pretuitulă meu Domnii! La onora ta cltale epistolă din 9 optobre a.

c. nu ve potui respunde mai curundu din causa, că am fostu morbidă. Acum inse fiindu ceva mai bine, nu intârdiu a o face acdsta. Mai nainte de to te ve rogu, se aretaţ î D . Domnului Leon Ghica Directorului dela Depar tamentulă Cultului cea mai fierbinte a mea mulţâmită pentru generosi ta tea ce avu de a me propune pentru ca tedra de Litera­tura Română, asemenea mulţămescu şi Domniei tale pentru bunăta tea ce avuşî de a aproba acea propuseţiune. Lâtfl pentru s t rămutarea mea la Moldova, t rebue se ve spună, că pentru deocam­dată me resolviu a remâne in postulă, la care me aflu, mai alesă luăndu in consideraţiune impregîu-rarea, că am servită Statului Austr iacă in cuali-ta te de Con^epistu şi Transla toră 6 ani, incâtii 'mi mai lipsescu numai 4 ani, ca se fiu capace de pensiune a tâ ta eu, câ tă şi sogia cu pruncii, la eve-nirea unei morte t impur ie ; mai incolo precuge-tându şi la acea, că de şi leafa anuală de 325 gal-bini este onorifică pentru unu bărbatu, mai alesu necăsătoriţii , pe lângă totă scumpetea ce dom-nesce deocamdată in Principate, pentru unu pa-rente inse cu familia numerosă, cum suntu şi eu, c rede , Domnulă meu, că nu este de ajunsă, nice pe lângă cea mai mare economie. Apoi dela o miseriă secură, care me dedai a o t rage după mine, la alta nesecură, pe care nu o potu cunosce din tote părţile, 'mi vine cu greu se me s t rămută. Domnulu meu! Detor in ţa de parente me face a me ingrigi pentru venitoriulă familiei mele in casă de morte , apoi acela venitoriu nu-lu potu asecura decâtu seu prin o pensiune, de care la Dvostre , pe câta sciu, pentru femei nu esistă, seu prin o leafă bună, de care se fiu in s tare a-mî pune ceva la o par te in totu anulă. In Austr ia leafa 'mi este mică, pensiunea inse 'mi asecură pe femeie şi prunci de cerşirea pe la uşele crestiniloru ; in Mol­dova nici me potă bucura de una, nici de alta.

r'u^_i„ i™„. ; m s , .o i . w m U

Nu de leafă, căci acea abia ajunge pentru trebu­inţele de totă diua, nu de pensiune, care nu esistă in feliulu acesta. P r e ' l â n g ă acesta starea cea pre-cariă a Principateloru in timpulu de faciă pentru unu omu cu familia incă nu este prea atrăgătoriă, nu pentru oposiţiunile cele de acolo, cari intr'ade­verii suntu nubecule, ci pentru cele dinafară, cari semenă a orcane. Aşedîndu-se odată Principatele dela Dunăre definitivă, şi perdurându totă spiri-tulă acestu natiunale şi patriotică, de cari se află

! astădî însufleţiţi cu distincţiune fraţii Moldoveni, atunci eu voia fi celu dintâiu, care voia cânta cum am cântată şi in anulă presinte :

„Te salutu Moldovă, ţeră renumită, Patria lui Ştefana, marelui 1-rou. Câcî cu micu cu mare, cu Domnii şi Elită. Iţi prepari in lume unu viitorii! nuu !"

Vedî »Foia pentru minte, inimă si literatură« din anulă acesta, sub titlu de : Moldova la 1855. Eu aşî fi celu dintâiu, care aşî cere postă ame-suratu poteriloră mele in Moldova.

Avuşî bunăta te a dice, că venindu acolo aşîă ave ocasiune a vieţui mai conformă naturei pentru care am fostă chiamată. Domnulu meu ! Chiamarea mea ar' fi fostu se me cuprindă cu Pegasulă, as-pirândă la Olimpii; şi ca se o potă face acesta bine, aveamu trebuinţă de câteva peregrinagîuri pe la pamentulu celu clasică, er' nu se vendă par-ticipia, seu ce e şi mai reu, se traducă guberniu-lui meu hărtiî ciocoiesci, pe cari consogiî mei seu nu le voriî, seu nu le şciu decifra; acesta inse aşîă fi potutu-o face numai avendu o moşioră seu unu capitălaşîu, care se-mî verse pe totu anulu unu venită secură de 400—500 galbini, seu avendu unu postu de bibliotecariă cu o leafă bună.

Er tă , bunulu meu profesoră, că me espep-torai cu a tâ ta sinceritate, şi nu lua in nume de reu, ddcă imgregîurările de-ocamdată nu me ertă a me amesura dorinţei Dvostre . Binevoiesce a-mî mai scrie câte odată şi fiî încredinţată despre stima şi reverinţa cu care sum şi voiu fi remânea

Ală multă preţuitei D.-tale ascultătoriă discipula

Arid. Mureşianu. (Va urma.)

Porunca sorţii. Numai singurii in chilie Şedu la mesă meditânciu: De oe-atâta bucurie Şi dureri pe-acestu pamentu?!

Bucurie pentru alţii, Pentru mine numai chinu; — Ori aşa-i porunca sorţii, Câtu traiescu se totu suspinu?

A. Bâlibanu.

247

IUBIBEA CEA DIN URMĂ — Novelă. —

(Urmare.)

XII.

n locu de respunsu la întrebarea ce i-se

•-7. —7—.adresase, orfana se-i incredinteze

' domnci Angele secretulu intelnirei sale '"'"•cu Flavianu, rogându-o se-i dicteze ea

insasî conduita ce trebuia se o observe. LDar' Micheline n'a avută curagîulu se-i spună. Pote că se temea că contesa, inspirată de unu ore-care sentimentu de asprime, nu o va sfătui ca se jertfescă

noroculu pentru datorinţă, iubirea pentru devota-mentu. In adenculu inimei omeniloru celoru mai buni, se află totu-de-a-una unu mobilii de egoismu, care in modu instinctivă respinge, dela inceputu, aspra necesitate a abnegaţiunei.

Micheline^ sta nemişcată şi tăcută. D o m n a Angele curmase tăcerea.

— Purtarea d.-tale e semnificativă — clise ea. Căsătoria ce ţi-o propunu nu-ţî convine. Fie se nu mai vorbimii despre ea. Asemenea nicî d.-lu Pascalii nu va fi surprinsa de refusulti d.-tale, elîî o presimţa acesta.

— O presimţa ? — Fără îndoială. — S'ascepta la nesuccesulu paşiloru d.-tale ? — De sigurii. Deşi a potutu prevede, cu

tote aste, vestea acesta, simţii sigură, î-i va causa o lovitură dorerosă. Inimile dispuse in modu se-riosu in favorulu cuiva, chiar' şi atunci cându au puţ ine ilusiuni, totuşi se mai nutrescu cu speranţa.

E le suferă in modu crudelu cându se vedu silite de a-şî înăbuşi in 'ele ultima raclă de spe­ranţă.

— Cuvintele d.-tale domnă 'mi făcu r eu ! — Decă d.-lu Kersaint ar' fi june, bucurosă

s'ar' consola, reluă contesa cuventulu cu acea te­nacitate femeiască care nu-şî părăsesce nicî odată pe deplină scopulu la care ţentesce . Juneţa e nestatornicia inimei şi prin urmare îşî uită uşoră. Nu totu aşa e cu versta inaintată. Atuncî inima devine seriosă, statornică. Puţ ină accesibilă nesta­torniciei emotiuniloru usoratice, inima unui inain-tatu in e ta te nu mai primesce a se grava in aden­culu ei, decâtu sentimente seriose. Decă aces ta gravare devine o rană, ea se invenineză câ te i odată, incâtu nicî chiar' insuşî timpulu nu ar' po te se o vindece totu-de-a-una.

— Credî dară d.-ta că d.-lu Pascală se fie până intr 'atâta de nefericită f intrebâ Micheline agitată.

— Credu. Ia semă numai câtu de multu s'a sch imba tă ! A devenită numai o umbră. Elu intru a tâ ta se topesce dorindă a te vede, incâtu cinci­sprezece dile de asceptare îi causeză torturi gros-nice. Pare că îi lipsesce aerulu neincungîuratu de lipsă pentru vieţă.

Peptulu sermanei fete îi bă tea de credeai că i-se rupe, domna Angele observa şi adause indată cu o voce mai blânda :

— Liniscesce-te, cu to te aceste. D.-lu Ker­saint este unu omu de curagîu şi de resoluţiune. îndată ce va sci că visulu seu este nerealisabilu, se va sili a-lu da uitării, 'Iu va uita. Dragos tea lui fără speranţă se va schimba intr'ună sentimentu mai potrivită cu matur i ta tea verstei sale, mai ar­monică cu dorinţa inimei d.-tale.

— Şi . . . decă ar' incepe se me urască 1 — Elu ? . . . Ah respinge-Iu, Micheline, inse

nu-lu nesocot i ! — Ai drepta te , Kersaint este prea lealu,

prea generosu, pentru ca se potă fi cândva injustu şi crudelu.

— Etă-lu, întrerupse contesa conversaţia, că deschide uşa apartamentului . In câteva minute, îi voiu face cunoscută resultatulu iutreţineriî nostre.

— Ei b ine! nu, incă nu, murmură tinera fată adencu mişcată. Vreu se me gândescti până mâne. Mâne numai, domnă, îi vei vorbi.

Zărindu pe Micheline, Pascală remase in locu ca înăbuşiţii. Se lăsă pe unu fotelu şi-şî şterse facia inundată de sudori. Pe fagia lui suferinţa era atâtu de espresivă, incâtu era cu nepotinţă de a nu-ţî fi bă tă tore la ochi. Micheline îi apuca mâna cu gingăşie si îi vorbi nisce cuvinte atâtu de dulci incâtu elu trebui se-i suridă cu unu aeru plină de fericire.

— Me temeamu se nu ţi se fi intemplatti vre-o nenorocire, îi clise Pascală, inăbuşindu-şî unu suspină. Dar ' e tă- te a ic î : Mulţumită lui Domnedeu !

Diua, cu to te aceste , trecu incetinelu, cu anevoie. O silă nespusă, părea că apasă asupra fiecărui cuvântă, asupra fiecărei mişcări. Contesa se încerca inzedaru se facă voe bună. Câte-o glumă nimerită mai invioşa din cândă in cândîi sufletele, inse in curendu ochiî er' se întunecau, frunţile deve-niau gânditore, inimile păreau din nou apesate . Ca se scape de acesta influinţă penibilă, se scoboriră in grădină, inse ingrăditura de verdeţă şi de flori se păru indată prea strimtă pentru ca inima se se potă resfăţa in voe. Se hotăriră atuncî se-şî caute unu locu mai largă, mai recoritoriu şi mai priin-ţiosu la tufişurile din Luxembourg, unu locu liniş-citu, unde spiritulu singurătăţii îşî intinde totu-de-a-una in ore-care resfrangere plăcută imperiulu seu binefăcătoriu şi recreatoriu. Inse dorere ! unu filo-sofu a cjisu: »inzedaru schimbămă locurile, căci inimile nu se schimbă.« Sub inalţiî castani ai par­cului, ca şi sub arborii din grădină, societatea nostră nu incetâ de a merge unulu lângă altuia, fiindu totu preocupată şi suferindă de urîtu.

Micheline se opri unu momentu ca se pri-vescă o mare ţă corfă de clopoţei, de chrysanteme şi de degitare. Domna Angele se afla singură cu Pascală şi-i dise :

— I-amu spusu scumpei nostre copile. Kersaint tresări. — Ce ţi-a respunsu ? o intrebâ elă cu stăruinţă. — Că să va gândi până mâne.

248

Şi mşne hotărise-va ? — Mi-a promisu. E mai multa decâtu speramu. Mulţumescii!

Sera trecu cu mai puţ ină tristeţă decumu se as- | ceptau. Câtră dcce ore, Pascalu se duse in man­sarda sa lâsândă împreună pe contesa cu orfelina. ! In momentulu despărtirei , domna Angele, imbră- ' ţ işă pe tinera fată, apoi cu unu tonu cam solem-nelu ii dise : Cugetă-tc serioşii, se trateză de vii-toriulu d.-tale şi de fericirea unui omii onestă .

— Me voiu cugeta seriosu, domnă, respunse t inera fată cu o voce plină de emoţiune.

Micheline nu se culcă. E a petrecu noptea | par te cu ochii ţintiţi spre ceriu, par te cu fruntea spriginită pe mâni, gandinduse asupra straniei sale I situaţiuni. Doue voci se redicau pe rendu in in-ţernulu ei Şi cercau de a resolva problema. Una j era acea a iubirei, cealaltă a recunoscinţei. Cea ! de antâiu îi reamintea in m.odu elocuentu prospe- j tele imprcsiuui ale trecutului, cele mai gingaşe j amintiri ale tinereţii. I repe ta cu a rdo re : Decă voiesci se fi fericită, mărită-te după Flavianu! — A doua, din contra, ii vorbia cu unu tonu triştii şi duioşii despre adversităţile resimţite, despre \ binefacerile primite, despre mângăerile in suferin­ţele ei. Ii dicea cu duioşie : Decă vrei se fi eene-l i i O

roşă mărită-te după Pascalu Kersa int ! Lungii timpii aceste doue voci vrăşmaşe se luptară intre ele cu cerbicie, fără ca una se se fi păruta că a invinsu pe cealaltă in inima Michelinei. Şovăinda intr 'ade-verti, intre aceste doue inspiraţiuni contrare, Mi- ; cheline se silia, de a se hotărî intr'uriu felu, fără se potă isbutf.

Ailăndu-se in prada unei perplesităţi atâtii de obositore, se lăsă sdrobită pe unii fotoliu; în­cetinelii capulti ii cădiu înainte, pleopele ca doue aripi ce palpita, i-se lăsară pres te ochii ei deja inpainginaţî, şi adormi.

Dormindu î-şî visă pe mamâ-sa . ' Mamă-sa o acoperia cu sărutări, o inunda cu lacrimi şi-i dicea j cu o nelinisce plină de gr igî : Ascultă-me Miche- j line, fii soţ ia aceluia, care mi-a făcuţii unii mor-menţii şi ţi-a mântuită vieţa I Flavianu este june.

.amabilii, uşorii, in curundu se va consola, decă l'ai părăsi. Pascalii inse, este in e ta tea in care sentimentele suntu incurabile, elu ar' păstra in inima sa pentru totu-de-a-una lovitura fatală ce l'a pătrunsă!

Decă acestti visă nu i-sar' fi aretatu Miche­linei in somnii decâtu o singură dată, i-ar' fi da tă prea puţ ină însemnătate. Dar ' elu i s'a aretatu din nou şi mai espresivu şi mai cu potere . Ast'felu cându ea sa desceptatu, o emoţiune superstiţiosă îi cu­prinse sufletulu. E a se hotărî a se supune autori­t ă ţ i i consiliului mamei sale.

— Remâneţ î cu b i n e ! murmura ea suspi-nându, remâneţî cu bine voi iubirile ţerei mele na t a l e ! renunţă la voi ! Cu to te că ve iubiamti multă, dulci ilusiuni ale juneţei mele, şi va-şî fi iubiţii to tă vi6ţa m e a ! Inse vocea mamei mele mi-a dictată dator inţa ce o amu, şi eu t rebue se ve jertfescu vertuţiî.

Contesa sosi de demineţă. — Ei bine! Micheline, o întrebă contesa —

socotitute-ai ? Da, domnă, respunse tinera fată: voiu fi so­

ţ ia lui Pascalii Kersaint.

XIII.

Micheline avea unii caracterii forte firmă, ho-tăririle sale nu şi le schimba. Pe cându veni Pas­calu ca se afle de la ea insaşî cofirmarea celoră ce i-se anunţaseră de cătră contesa, ea nu şovăi a-i respunde :

— Suntu ga ta să devină soţia d.-tatle. — Nu-mi potu aduce aminte, respunse Pas­

calu, cu o voce adâncii mişcată, ca se fi semţitu vre-odată o fericire atâtii de mare.

Se înţeleseră ca căsătoria se se facă câtu mai grabnică. Micheline trebuia se-şî părăsescâ ocupaţiunea din prăvălia, pentruca fără ameriare se-şî potă face pregătirile de cununia. In urmă s'a luaţii hotărirea ca după celebrarea actului de cununie Kersaint şi soţ ia sa se plece la Bretania unde voru merge se ingenunche la mormentulu Michelinei Chabry. Aces ta hotărire s'a luată la dorinţa Michelinei ; ea voia fără îndoială pentru superstiţ iosă sa supunere a cere o binecuvântare nevedută. După ce şi-au făcută aces te proiecte, Micheline simţi că ceva straniu îi apasă inima, ea ingălbinî, ochii i-se lângediră, fruntea i-sG încreţi. Voindu se-şî ascundă suferinţa, se duse in salonu şi se rădimâ la ferestă pe cote. Abia ajunse acolo şi zări prin ferestă unu omii tinerii trecundu pre o cărare a gradinei. Atunci ca cşită din fire, gâfă-indu, eşi repede din odae afară, lasându pe d.-na An­gele şi pe Pascalu uimiţi de acesta eşire sgomotosă.

Ajungându sub galeria, Micheline se află in faţia lui Flavianu pe care îlu lua de mână şi-Iu duse sub umbrariulă de caprifoiii. Aici se aşecliâ şi după ce se opinti • a-şî reculege tote poterile, declară in modu hotări tu tinerului că ea t rebue se renunţe la legătura proiectată intre ea şi elu.

Flavianu rentase incremenitti. 'Şi recâşcigâ cu to te aceste cumpetulii şi o intrebâ de causa unei schimbări atâtu de neprevedute.

— Eu dispună de vieţa mea, respunse Mi­cheline. Me mărită după d.-lu Kersaint.

Grosnică lovitură de fulgeră. E cu nepot in ţă! strigă Flavianu, cu ochii turburaţi.

— Adeveru îtî grăiescu. O tăcere adencă urmă în decursulu căreia ne-

fericitulu teneru, agitată de sentimente tumultose, nu scia dacă t rebue se cedeze indignaţiuneî, bat-jocureî seau desperării. In cele din urmă se stă­pâni şi cu unu tonu secă î-i dîse :

— Dacă trebuia se se întâmple ast'felă cu speranţele mele cele mai legitime, pentru-ce mai făcută se vinu ? Pote pentru ca se-mî arunci în faţă acesta noutate în moda insolenta ?

Micheline scose una ţîpetii. — Oh !. . . murmură ea îngrozită. Erî încă

nu sciam, că în ora în care îţî vorbescu, eu nu mai suntu a mea.

i'^flS? 'vX .

:'*-M«M,i

' " H Î - • • • :

250

— Fie replica Flavianu amărîtu. In totu ca- !

sulu nu mai amu ce se cautu aici, şi eu me re­t ragă Fi-î fericită ! Remasu bunu !

Pe cându voia se se depărteze sumeţîti şi des- • preţuitoru, Micheline 'Iu opri prin unu gestu repede.

— Ce vrei ? o întreba elu măsurând'o cu o privire rece.

— Vreu ca se me erţî, murmura ea. Vreu I se me părăsesc! fără a avea ironia pe buze şi ură in inimă.

-— De , ce te privesce ? nu cumva îţî pasă i de suferinţele celoru cari nu suntu iubiţi, de su­ferinţele celoru cari n'au foştii iubiţi nici odată : . . Dar ' se nu uitu, urmă Flavianu cu unu tonii aspru si despreţuitoriu, este avutu acestu domnii Pas­cala Kersaint?

Micheline se redicâ cu violenţă. — Flaviane ! Flaviane ! strigă ea, uresce-me,

fiindu că eşti fără milă! dar' nu me insulta, ţi-o interclicu acesta.

In acestu str igăte, isvoritu din simţulu de onore, Micheline era atâţfi de imposantă şi de majestosă, incâtu Flavianu, fără voe îşi plecă capulu. Elu îşî ascunse obrazulu in palme şi isbucni in lacrime.

— A h ! murmură elu, nici pe depar te nu me asceptamti la o ast'feliu de t r ă d a r e !

Tinera fată simţi o sguduire până in aden-culu inimei. Alerga după Flavianu şi-Iu readuse sub \ umbrariu. Dar ' inzădaru încercă ea se-lu consoleze. Presenţ ia de spiritu o părăsise, inima i se slăbise, abia potîi articula câteva cuvinte fără legătură. Prin o supremă încercare Flavianu ajunse a-şî stă­pâni din nou emoţiunea.

— Pentru ce consimţi a te mărita după :

acestu omu ? o întrebă elu. — Ca se-mi plătescu o datorie de recunos- j

cinţă, respunse Micheline. — Nedrep ta te şi nebunie ! căci mai pre susu j

de acesta datorinţă de recunoscinţă este o alta i da tor in ţă şi mai sfântă incă, datorinţă iubirei nos-tre nu-ţî mai aduci aminte de ea ?

— D o r e r e ! Ce se-ţî dicu. Suntu fatalităţi, cari ne împingă fără voia nostră pe alte căi de­câtu cele preferi te! Plânge-me Flaviane, dar ' nu me b las tema!

— Nu te plângu, dar ' nici nu te blastemu, domnişoră. Me voiţi sili se te uitu.

— Da, uită-me, ui tă-me! amu meritatu-o !. . Eu nu te voiţi uita pote nici «da t ă !

Aces te cuvinte din urmă îi scăpară Micheli-nei de pe buze atâtu de iute, incâtu sermana co­pilă n'avu timpu nici de-a reflecta asupra lorii. E a nu înţelese pe deplinii gravi tatea loru, ci numai dupăce observa efectulu straniu ce-lu produseră asupra lui Flavianu. In inima lui Flavianu aces te cuvinte dădură nascere la unu feliu de revoluţiune ; ochii i se aprinseră, faţia i se înroşi de unu valii de sânge, privelişcea turburată a feciei sale i dis­păru şi in loculu ei se ivi espresiunea unui senti-mentti esaltatu.

— A h ! asceptă Micheline, strigă elu, inima d.-tale intregă mi sa destăinuiţii prin unu singurii

cuventu! Da, me iubesci şi nu me vei uita nici o d a t ă ! Ore pote fi al tmintrenea? Se separă ore cineva ast'felu de cele mai intime amintiri ale ti-nereţei? Alungă ore cineva ast'felu cele mai pro­funde impresiuni ale inimei ? Se sciî că pentru d.-ta este numai unu logodnicii şi acestu logod­nicii suntu eu ! Feresce-te a te mărita după unu altulu, căci ai comite unu actu de vinovăţie, de nebunie, de monstruositate! căci de imaginea mea n'ai scăpa nici la căpăteiulti patului nupţialii . . . . A h ! renunţă, renunţă numai decâtu la periculo-sulu proiectu de eroismu ce l'ai concepuţii. Decă Pascalu e atâtu de nobilii precum spui, atunci binefăcătoriulti va înţelege că este unu sentimentu mai legitimii decâtu recunoscinţă, şi acestu senti­mentu este iubirea! Pentruca se-şî căşcige cu unu drepţii mai multu la afecţiunea d.-tale, elu se va grăbi de a te face se-mi dai mâna şi îţi va elice cu curagiu: Chiar' cu preţuiţi speranţelorti mele celoru scumpe, Micheline fi socia lui Flavianu! Elu continuă de a se esprima cu acesta vehemenţă, cu acesta răpire. Orfana îlti asculta fără a-lu în­t rerupe. E a suferia fără indoială magnetismulu vor-belorti iubite, şi ar' fi potutu-o crede cineva că se va induplica. Cu tote aceste nu fu aşa. E a in-sa-şî curmă acestu farmecă şi respunse inpotri-vindu-se :

— Cuventulumeu es teda tu , elu e irevocabilii. — Atunci, eu ţi-o declară, d.-lu Kersaint

are se scie că d.-ta te jertfesci! Micheline surise cu o melancolie nespusă. — Ce-mi folosesce ? dise ea. E u aşu ave

poterea, decă s'ar' cere, se afirmti contrariulu. Contesa şi Pascalu apărură la intrarea um-

brariului. Tinera fată se redică, şi reculegându-şî totă po te rea , dise cu o lină emoţ iune:

— V'am vorbită de unu amicu din copilăria mea, de d.-lti Flavianu Locmaria . E tă - l f i . . . Cre-dinţiosu amintiriloru amiciţiei nostre de odinidră, a venită se mi-o reamint^scă ; ba mai multu : elu îmi oferă consacrarea acelei amiciţii mări tândume după elu. Aces tu paşii, ve mărturisescu, me at inge adencu. Elfi es te pentru mine o deosebită onore. Dar ' ce altceva i potu respunde, decâtu că eu nu mai suntu a mea ? As t a e totfi ce sa petrecuţii intre noi. Iţi mulţemescu dar' din nou d.-le Fla­vianu de atenţiune, şi cu părere de reu, trebue se-ţî repetezu că e prea târdiu.

Dupăce ascultară pre Micheline, cei doi băr­baţ i se salutară cam in silă. Se priviau cu răcelă. ochii le clipeau intr'unu modu sinistru. Ţinuta loru pare că esprima o ameninţare. Unu ochiu ageru totuşi ar' fi potutu afla o deosebire mare in duş­măniile loru. Flavianu areta mai multu dispreţu, Pascalu mai multă aversiune. Celu de antâiu se mira in modu impertinentă că unu ast'felu de ri­valii îi este preferită. Alu doilea se irita gândin-du-se că unu tinerii atâtu de voinică i-arti potea răpi tesaurulu.

După câteva minute de tăcere in decursulu căreia şi unulu şi altulu da se inţelegă mânia ce-i s tăpenesce, Flavianu replica cu unu tonu animatu:

2:")]

— Nu, nu e prea târdiu, decă d.-lu Kersaint inţelegendu că drepturi le mele coverşescu pe ale densului, renunţă de sine la o legătură, pentru care, anumite convenienţe, nu suntu, după mine din destulu respectate .

Pascalii simţi cum i se stringe inima cu vio­lenţă. Ar' fi voită se sugrume pe acesta insolenţii. Dar ' domna Angele, ghîcindu ce se pet recea in internulu lui, ilu strinse de mână. Sub acesta ape-sare simpatică se linisci.

— Micheline e incă totu s tăpenă pe voinţa sa, şi dispune de vieţa sa, respunse Pascalu. In catt; me privesce pe mine, d.-le, eu nu voia re­nunţa nicî odată, din indemnulu meu propriu, la o căsătoria a cărei perspectivă me face de o mie de ori mai fericiţii, decum aşî pute-o esprima.

— Aşada ră d.-ta nu scii domnule, ce mo­bilii a determinaţii consimţirea ce ai obţinutu-o ? Ei b ine ! află că numai recunoscinţa. Micheline se jertfesce ca se-şî resplătescă serviţiile primite. Deci unu oină onestă nu primesce unu sacrificiu in schimbulu unei binefaceri.

Aces ta nouă provocare indreptată asupra lui Pascalii era se-lii facă se-i isbucnescă mânia, decă Micheline prin o privire rugătore nu Tar' fi domolită.

— Ei ce me privesce opinia d.-tale, replica Pascalu cu asprime. Eu nu ascultu şi nu respec-tezu decâtu voinţa aceleia care este in dreptu a se pronunţa pentru umilii seu altuia. Deci repe-ţescu : ea este liberă, şi se pote hotări incă odată după voinţa sa.

— Vorbescc Micheline! striga Flaviană. Nu mai şovăi. Mărturisesce-i d.-lui Kersaint că noi ne iubimu din copilărie! că o despărţ ire de doi ani n'a slăbită sentimentulu care ne insufleţesce! ca nu esistâ fericire afară de iubirea nostră ! că din tote aceste motive, atâtu de legitime, a tâ ta de imperiose, te decidi a-ţî re t rage o promisiune prin care te-ai angajată in modă atâtu de imprudentă . Decă faci acesta declaraţiune, binefacutoriulu d.-tale se nu te indoesci, va sancţiona prin aprobarea sa dorinţa sinceră şi resolută a inimei d.-ţale.

— Da, pronunţă-te Micheline. I-ţî asceptu hotărirea.

Şi Pascalu se rădimâ şovăindă de unu stelpu alu umbrariului.

Micheline îşî puse mâna pe peptu ca se-şî liniscescă baterile inimei. Apoi cu o voce ape-sată respunse:

— Eu nu schimbă nimica din cea ce am făcută. Renoiescu deci din totă voinţa mea liberă angajamentulu luată. O vorbă am şi acea mi-o ţinu.

0 privire posomori tă şi rece fu respunsulă lui Plavianu la acesta declaraţ iune. După care Flavianu se depărta cu unu paşiă firmu şi cu unu aeru măreţu.

Cu tote aceste, contra voinţei sale, lui Fla­vianu îi ţîşniră din adenculă peptului doue lacrime cari remaseră atârnate de genele sale. Micheline le zări şi se cutremura. (Va urma.)

ihV

AMORULU. de Blaise Pascal.

( J m u h i s'a născută pentru ca se cugete şi nu esistă nici unu momentu în care elu se nu cugete ; înse ideile curate care ar' fi în s tare se-lii facă fericită, îlu obosescu şi slăbescu. Elu nu se pote familiarisa cu acesta vietă uni­formă ; are lipsă de iritare şi activi-i tate, cu alte cuvinte, trebue ca din

tempii în tempu se fie; sguduitu prin pasiuni, alu cărora isvoni viu si adencu îlu semte în inima s'a.

Passiunile care corespundă mai multă fiinţei sale, suntu a m o r u l u ş i a m b i ţ i u n e a . Ele n'au | legătură între sene, dar ' totuşi adesea suntu aduse ' în combinaţiune ; dar' ele se slăbescu, s'ar' pote chiar' dîce se distrugă una pre alta. Ori câtu de cuprindetoriu ar' .şi fi unu spiritu, elu este capabilii numai d e o s i n g u r ă p a s i u n e m a r e ; de acea cândă amorulu se întâlnesce cu ambiţiunea, atunci ele suntu numai pe jumătate asia de mari decâtu cumii ar' fi cându s'ar' afla numai una singură. Eta tea nu determină nicî începutulu nicî sferşitulu ambeloni ; ele se născu în etatea cea mai fragedă şi dureză adesea până la mormentu. Pentru că ele pretindu multă focii, de acea şi juneţa este mai capabilă de ele, iar' cu tempulu se imblânzesce, deşi acesta se întemplă forte rară..

Vieţa omului e miserabilu de scurtă. E a se socotesce dela intrarea in lume; eu aşiu începe mai bucuroşii a numera dela naşcerea raţiunei, cându omulu începe a fi sguduitu prin ea, ce'a ce de or-dinariu se întemplă cu alu 25-lea anu aliî vieţiei. înainte de tempulu acesta cineva este copilă şi copilulu nu este bărbatu.

Câtu de fericită este o vieţă care începe cu amoralii şi se termină cu ambiţiunea! Decă aşiu ave se alegii, aşiu alege pe acesta. Până cându cineva este înfocată, este amabilii ; după ce se potolesce şi dispare : câtu de mare şi frumoşii este spaciulu ce remâne pentru ambiţiune !

O vieţă agitată este bucuria spiriteloru marî cei mediocri nu află plăcere în acesta, ei în totu loculu suntu maşine. Pentru acea a câşcigatu acela loculu celu mai norocosu, pe care îlu pote porta

matura omenescă, a c ă r u i v i e ţ ă î n c e p e ş i s e t e r m i n ă c u a m o r u ş i a m b i ţ i u n e .

Cu câtu este mai mare forţa spiritului, cu a tâ tu mai mari suntii şi passiunile. Pentru-că pas­siunile — înseşi semţieminte şi idei, care aparţenu singură numai spiritului, deşi suntu causate prin corso — nu suntu fără îndoielă alt'-ceva, decâtu spiritulu însuşi î.şî esercită întrega sa calitate. Vor-bescii aci numai despre passiunile înfocate, pen-tru-câ celelalte se mestecă adesea între sine şi cau-sezâ o confusiune forte incomodătore ; acesta nu se întemplă înse nici odată la cei ce au spiritu. In-tr'uniî sufletu mare, toţii este mare.

V*

252

Se pune întrebarea, decă cineva se iubescă? Acesta întrebare nu şi are locii, — cineva trebue se o semtă Aci nu se reflecteză, omulu se semte atraşii într'acolo şi are plăcerea a se înşela, decă slătuesce. Curăţenia spiritului are de urmare şi curăţenia passiunei ; pentru acea unu spiritîi mare şi curaţii iubesce cu căldură şi vede clarii cea ce iubesce. Suntu doue specie de spirite, celu geome­trică şi acela care s'ar' pote numi spiritulu liberii

Acela arc păreri lente, aspre, neînduplecate; acesta are o iuţelă a ideiei, care se ataseză totu-odată pre lângă amabilităţile obiectului iubiţii. Dela ochi merge la inimă şi de pe mişcările esteriore recunosce elii cea ce se întemplă în internii. Cându posede cineva acesta — spiritu îndoiţii câtă bu­curie ofere apoi amorulu. Pentru-că atunci dispune cineva dintr 'odată de forţa şi elasticitatea spiritului, amendoue acestea atâtu de necesare pentru elo-centulii raportu între cei ce se iubescii.

Noi ne naşcemii cu o disposiţiune de a iubi in inimă, care se liesyoltă, precumu se perfecţio-neză spiritulu, şi care ne indemnă se iubimu toţii ce ne pare frumoşii, cu tote că nu ni s'a spusii nici-odată ce este frumosu. Cine se mai pote deci îndoi, că pentru acea suntemii pre lume ca se iu-j bîmii ? §i în faptă, ori câtii ne-amii da silinţa a o' ascunde, iubimu toţii de-a-una. Chiar' şi în acele lucruri, de care credeamii a fi separaţii iubirea, ea se afli in secreţii şi ascunsă şi este cu nepirinţă ca omulu se trăiescă şi numai uni] inpmentu fără ea.

Omulu nu este dispusa se remână singurii cu sine; elii iubesce: elu trebue se caute aiurea, cea ce se potă iubi. .Acesta elu o pote afla numai în frumseţa; inse pentru-câ elu însuşi este făptura cea mai frumosă formată de mâna lui D.-dieu, asia trebue elii se se afle în sine însuşi chipulă acelei frumseţî, pre care elii o caută în afară-de-sine, fie­cine pote observa primele rade ale acesteia în sine însuşi şi după cum observă cineva, că obiectele afară de noi corespundă seu se depărteză de ace­lea, îşi formezâ idea frumosului seu urîtului. Cu tote acestea omulii care a ieşită din sine şi caută a umple golulu născută prin acesta în elii, nu se pa te mulţămi cu orî-ce întâlnesce. Inima lui este pre largă, trebue se fiă ceva ce-i semânâ şi este mai apropiată de elii. Pentru ace'a frumseţa care îlii pote mulţămi, constă nu numai în cuviinţă, dar ' şi în asemănare : e a s e m ă r g i n e ş t e s i r e ­s t r i n g e l a d i f e r e n ţ a ci e s e c s ii.

Natura a imprimaţii acestu adeverii atâtii de multă în sufletulu nostru, încâtiî aflându tote acestea deja pregă t i te ; nu e de lipsă pentru acesta nici ar tă nici studiu ; este ca şi cândii amu ave a umple unu locii în inima nostră, care în faptă se şi umple. Acesta înse mai bine se semte, decâtu se pote spune. Numai ce-i ce-şi confundă ideile şi potii despreţul, nu o vedu.

Cu tote că noţiunea acesta generală a frum-seţei este gravată cu r-aractere neşterse în sufletulu nostru, ea totuşi află modificări mari în aplicarea speţialâ, clar' numai la modulă de apreţiare cu pri­vire la ce'a ce ne place. Pentru-că cineva nu do-

reşce numai frumseţa ca atare, ci mai pretinde încă o miie de accessorii, care depindă dela disposi-

ţţiunea în care se află; fiă-cine are potemu dice, originalulu frumseţei sale, acârei copie o caută in lume. Mai adesea înse Suntu femeile care deter­mină acestu originală. Precumu ele au o potere nelimitată asupra spiritului bărbatului, asia ele îi reflecteză părţile frumseţei, pe care o au, seu o apre-ţiază şi adaogă ast'feliu în modă arbitrară cutare seu cutare la frumseţa fundamentală. De acea este unu secolu pentru blondine, unii altuia pentru brune şi deosebirea de păreri la femei despre aceste doue decide şi la bărbaţii aceluia-şî timpu, pentru unele seu altele.

Moda insa-şi şi ţera determină adesea cea ce se numesce frumosu. Este o apariţiune stranie, că obiceiulu se mestecă atâtu de multă în pasiunile nostre. Cu tote acestea înse fiă-care pote ave în­chipuirea s'a proprie despre frumseţe, după care judecă elu pre celelalte şi la care le reduce; asia se esplică pentru-ce unii înamorată află pe iubita sa mai frumosă şi o arată de modelă.

Frumseţa are o miie de variaţiunî. Femeia scie se le joce mai bine pe acestea. Decă este de

' spiritu ea scie se le învioşeze şi ridice de minune. Decă o femeie voiesce se placă şi cându ea dis­pune şi de avantagiuhi frumseţei seu cehi puţină în parte, atunci i va şi succede; chiar' decă băr­baţii nici n'ar' observa acesta, şi e i nu şi-ar' da silinţa, totuşi i ar' face amoroşi. in inima loră este unii loca golii şi acolo se va încuiba ea.

Omulu este născuta pentru plăcere; elu o simte acesta, nu este de lipsă ele altă probă pentru

I acesta Elii urmeză raţiunei s'ale, cândii umblă după j plăcerea lui Adesea însă elii semte passiunea în

inima s'a, fără se scie, unde şi cândă au începută. O plăcere adeverată ca şi una falsă potă in

acela-şi chipă preocupă spiritulu. Pentru-că este indiferentă decă este adeverată seu falsă, numai se fiă cineva convinsă despre adeverulu ei ?

Prin conversarea despre amoru devine cineva amorosă. Nimicii mai uşorii decâtă acesta. Pas­siunea acesta este pentru omă cea mai firescă. —•. A m o r u h i n ' a r e e t a t e ; e l u se r e n a s c e c o n t i n u u . Poeţii ni-o-au spusă acesta, pentru acea ei înfaţişeză pe Amoru ca copilă. Dar' n'a-vemă lipsă se întrebămu de acesta, noi o semţimii.

Amoruhi dă spiritu şi se susţene prin spiritu. Se recere ore- s ;-care desteritate pentru a iubi. Modurile de a place în fie care dî şe desecă; dar' trebue ca cineva se placă şi place.

O serginte a egoismului nostru ne înfăcişeză pe noi înşine, ca şi cându am fi în stare a umple mai multe locuri în afară; pentru ace'a ne semţiuui forte măguliţi a fi iubiţi. îndată ce o doreşce acesta cineva cu căldură, se observă îndată şi se cunosce de pe ochii persanei pe care o iubes.ee ; pentru-că ochii suntă interpreţii inimei; dar' numai cehi

: iniţiată înţelege limba loră. Omulă singură este ceva neperfectă; elu

' t rebue se afle unu alu doilea, pentru ca se fiâ fe­bricita. Elii o caută adesea în acela-şî stratu alu

253

societăţii, pentru că aci se potu arăta unulu altuia mai liberii si mai lesne şi semte că văpaia cresce, cu tote că nu îndrăznesc-: a o descoperi aceleia care o aţîţă. Cându cineva iubesce o femeia în posiţi-, une socială inegală, atunci ambiţiunea pote insoci în-ceputulu amorului; dar' nu preste mulţii ea îlii stâpâ-neşce. Elu este unu tiranii care nu sufere pe unu egală sieşi, elu voies.ce se fie senguru; tote passiu-nile trebue se i se supună gî se-i fiă ascultătore.

0 p r i e t e n i e s u b l i m ă u m p l e i n i m a u n u i o mu cu m u l ţ i i m a i b i n e , c a u n a d e ' t o t e d î 1 e 1 e şi e g a l ă ; lucrurile bagatele se cu­fundă în poterea ei de concepţiune, numai cele mari suntu permanente şi remânu.

Adesea se scriu lucruri, care se potii proba numai provocându pe fie-care se mediteze asupra s'a şi se alic adeverulu despre care se vorbesce. In acesta constă poterea argumentelorii mele.

Decă omuhi este delicată în v r e u n a din păr­ţile fiinţei s'ale spirituale, apoi este in amoră. Pentru-că atinsă de unu obiectă afară de sine îlă va evita, îndată ce va afla în elu ceva in contra­zicere cu ideile sale. Măsura acestei delicateţe ale-gătore se determină prin unu motivă pură nobilă şi sublimă. Ast'feliu se pote intempla ca cineva se se credă că este delicată, fără a fi înse în realitate şi ceialalţi au dreptulu se ne condamne ; în vreme ce pentru frumseţe îşi are fie-care mesura s'a pro­pria, independentă de ace'a a celoru-alalţi. Cu acea de a fi seu a nu fi alegătoriă, stă treba aşa că decă voiesce cineva a fi alegătoriă, nu este departe de a fi în gradulu supremu. Femeiloru le place la bărbaţi acesta delicateţă alegătore şi acesta este cum mi se pare punctulu cela mai vul­nerabilă pentru a le câsciga : ne face plăcere a vede cum o miie altele suntu respinse şi numai noi stimabile.

C a l i t ă ţ i l e s p i r i t u a l e n u s e c â s c i g a «i n î n s u ş i r e , c i e l e n u m a i s e p e r f e c - !

ţ i o n e z ă. De aci urmeză, că acesta delicateţă este' unu dară alu naturei, şi nu o acvisiţiune artificiosă.

Cu câtă are cineva mai multă spirilă cu atâta află:: mai multă frumseţâ originală; dar' nu este permisă a' fl înamorată pentru-că atunci, vede numai pe una.

Nu se întemplă ore că pre cândii femeia iese din sine însăşi pentru de a se reproduce în inima unui altu­ia, ca se remână pentru ceialalţi unu loca golu în a ei ?

Cunoscu şi de acelea, care negă acesta. Este permisă a numi acesta nedreptate? Este firesce a da pe atâtu pe câtă au luată.

Insistenţa asupra uneia şi aceleia-.şî idei obo-seşce şi anihileză spiritulă omului. De acea este de lipsă pentru intensitatea şi durata amorului a nu şei câte-odată că iubimu; acesta nu este o in­fidelitate, pentru-că de aci nu urmeză, că iubimu pre una alta; c o n c e n t r ă m u n u m a i p o t e r e m a i m u l t ă , p e n t r u d e a i u b i m a i b i n e . Aces­ta se întemplă fără a cugeta la ea ; spiritulă se înclină de sine spre acesta; natura o voieşte, o comandeză. Cu tote acestea trebue se o recunoşcemu, că acesta este o consecenţă miserabilă a naturei omeneşti şi că am fi mai fericiţi, decă n'ar' trebui se schimbămu idea; dar ' aci nu se pote ajuta. (Va urma.)

„Amicu/u Fami/iei." Anulu XIV. — l890TNr?mr

UHU CÂSCIGU INTERESANTU.

p r i

— V e r s i u n e . —

,;| ^JŞlptu domni galanţî îmbarcară în o dj pe r* o naie şi se îndreptară pe Rîu în josu.

v jf Pucinu mai inainte de a se depărta naia dela ţermuru, căpitanulu corăbiei de totu mai primi şi pre unâ omâ îmbrâ-

_ * cată miseru, cu condiţiunea ca se şadă ' liniscitu în unii ânghiu, se se porte bine

şi apoi la debarcare se plătescă ma-troziloru beutură de 18 cr.

Nikli — cum se numea omulii — îşi lovi veselă buzunariulu în care se aflau numai 7 cr. şi câţi-va bumbi picaţi de pre vestminte, în semnu că primesce condiţiunile căpitanului. »N'am chiar' 18 cr. — îşi d.îse elu — dar' speră că voiu câsciga şi pre apă ceva.«

Căletoriî erau tare bine dispuşi totu glumiau şi spuneau feliu de feliu de anecdote, şi in distracţia acesta a lorii nici nu observa pe Nikli, care stătea înghemuitii în unii colţiu, necutedendu se-şi depună nici chiar' bocceaua de pre spate.

După-ce căletoriî gă tără cu poveştile, unii din ei priveau pe rîu în josu, ceialalţi ved.endă pe Nikli retrasă în colţiulu seu 'Iu agrăiră :

— X'ai sci se ne spui şi tu ceva se ne dis-tragemii !

' — »Ecă — cugetă elu în sine - mi se dâ ocasiune se câşcigu ceva! Se învoiră în urmă ca fie-care se propună pe rendu câte o gâcitură şi ce­lui care o va deslega mai antâiu se i se plătescă de cătră fie-care câte 50 cr. E ra ceva pe placulu toturora, sperându că li se va da destulă obiectă de rîsu, începură a se gândi fie-care la câte o gâcitură.

»Se-mi spuneţi începu celu deântâiu — câte oue moi va pote consuma unu omă mâncăciosii pe inima golâ?« »Asja ceva e greu de gâcitu I —-reflectară vre-o câţiva, scoţendu din busunariu câte 50 c r . — »Câte? D'apoi numai unulu!« — respunse Nikli — »alu doilea nu-i mai multă pe inima golâ!« — »Drept'-ai!« şi aduna dela fie-care câte 50 cr.

»Asceptă numai — cugeta alu doilea — îmi vei plaţi tu banii înapoi. Se îmi gâciţî —- dîse elu cu voce înaltă — de ce a scrisă St. Paulă şi epis­tola II. catra Corintenî?« — »Fîindu-că n'au fostu de facă se li-o spună cu gura !« respunde repede celu din colţiu, stringendu banii.

Chiar' ajunseră cu naia în dreptulă unui satu. »Ecă oraşiulu Bamlach!« dîse alu treilea — şi acum dacă escî tu asia de iscusită se-mi spui în care lună mancă mai puţ ină locuitorii din Bamlach?«

»ln Februariu — respunse Nikli — fiindu-că acea e luna cea mai scurtă.«

»Cum se pote acea — întrebă ală patrulea — că din doi fraţi numai unulu nu-i unchiu?« — »Tare uşioru, flindu-că unulu din ei e frate cu tatălă d.-tale şi pentru acea \ ţî unchiă, celaltu fiindu-ţî tată, nu-ţî pote fi şi unchiă.«

254

»Se îmi gâcescî! - începu alu cincilea, chiar' 1 cându unu pesce sări din apă — la care pesce îsii ochiî mai aprope unulu de celu-alaltu ?« — »La celu mai micu« repunse Nikli, în vreme-ce cei-alalţi şi recapitulau Zoologia.

»Cum vei putea merge calate din Berna până în Basilica diua în amedia mare şi totu în umbră ?«

»Aşia câ acolo unde nu va fi umbră te vei scobori josu de pre caki!« dîse omulii nostru stren- ; gendii banii.

»Uacâ cineva pornindu din Basilea spre Berna în frigulu celu mai mare — întreba alu şieptelea — îşi va uita mănuşile acasă, ce va face ca se nu-i îngheţă manile? — »Şi le face pumnii, şi atunci nu i voră îugheţa manile ci pumnulu,« gâci şî de astă-dată Nikli.

»Şi de ce s'a suită Diogene în butoiu?« — întrebă alu optulea — »Fiindu-că butoiu n'avea uşiă, căci se fi avuţii, întră prin ea:« — »Bravo!

- răspunseră călătorii — ai gâcitu în totu-de-a-una, propune-ne acumu şi tu una!«

Gândindu-se puţinii Nikli i întrebă: »Se-mi gâciţi d.-lorii, cum se potu fierbe doi păstrăvi în trei ole, dar' asia că în fie-care se fie cate unulu ?« Călătorii erupse în rîsiî la audîulu acestei gâciturî, se cugetară puţinii, dar' vedendu că n'ajungu la nici unu resultatu, scose încă câte 50 crucerî.

»Spune-ne tu şi aci îsu banii!« djseră ei. Nikli dupâ-ce privi în drepta şi in stînga se scula

din colţulu seu şi apropiându-să de mesă unde erau depuşi banii, clise: »sciţî ce d.-loru, eu îsu unii că­lătoria săracii, tare săracii.« — »Ce avemii noi de a face cu acesta ? — întrebă călătorii curioşi. ! — »Nimica! numai atâta vreau se vă spumi că îsu tare săracii. Nu luaţi dar' în nume de rău -şi dîcendii acestea scose 50 cr. — ve spumi dreptu că nici eu nu sciii! aci 'su cei 50 cr. pentru celu ce va gâc i . . . .«

L a audjulu acestora toţi erumpseră în hohote, îlii lăsară în pace şî se îngrigiră toţi ca se de­barce, căci ajunseră la loculu destinaţiunei.

Nikli se bucura de secerişul ce-lii făcii şî fără de şovăire plăti vinii matroziloru.

A, C. Domşa.

E H . . . în estazu de fericire Lungii in ochii tei priviam Iar' in inima mea însumi Nu şciu bine ce simţam.

Unde-i ore timpulă dulce Te întrebă acuma eu, Inse tu din depărtare Audî ore glasu/ă meu,

G. SIMU.

Cronică . — Adunarea generală a XXIX. a „Associaţiuniî transilvane" sa ţenutu estu anu în Reghinului săsescu în 27 şi 28 Augustii st. 11. — Ospeţiî, mare parte, împreună cu mai mulţi membrii din Comitet ilu centralii, au sositu deja Marţi în 26 Augustii cu trenulu de demineţă. Cei sosiţi au foştii întimpinaţî la gară din partea Româniloru din Reghinii prin o cuventare rostită prin direc­torului despărţementului Reghinii, dlti P. B a r b u . In numele ospeţiloru a respunsu preşedintele Asso-ciaţiunei dlti G. B a r i ţ i u.

M e r e u r t î n 27 A u g u s t o am asistaţii cu toţii la serviciulii divinii ce sa sevîr.şitii în biserica gr.-cat., precum şi la parastasulii ce sa celebraţii în faţia criptei familiare întru aducerea aminte a fericitului L a d i s 1 a u b a r ' o n u F o p ii, foştii pre­şedinte alu »Associaţiuniî«. După parastasii a ros­tiţii preşedintele »Ass6ciaţiuniî,« dlu G. B a r i ţ i ii, o cuventare ocasională, accentuândii meritele ilus­trului defuncţii pentru patrie, naţiune şi »Asso-ciaţiune.« — La n ore sau deschisă şedinţele. In cuventulu seu de deschidere, domnulu preşedinte G. Bariţiii a aretatii scopulu » Vssociaţiunif tran­silvane,* precum şi resultatele ce le-a obţinută în decursuiii celorti 29 de anî, decândti există. La cuventulu de deschidere a respunsu dlti M. O f-b o n a ş i i , advocată în Reghinii, bineventândti pe ospeţî si dbrindu întrunirii cele mai bune suc­cese. — In conformitate cu programulu stabilită se alese o comisiune pentru încassarea de taxe şi pentru înscrierea de membri noi în personele d.-loru G. Ş a g ă u , protopopi i ; P. U i l ă c a n i i , protopopi i ; ambii din Reghinii, şi I. P o p e s e u , primarii! în Topliţa. — După apelulu nominală alu membriloni îndreptăţiţi a participa cu votu de­cisivă la desbateri le adunării, ceti secretariulu II. aii; »Associaţiuniî,« dlu Dr. Ioană C r i ş i a n u , ra-portulu comitetului despre activitatea lui în amilii 1889, presentându-se în legătură prin preşedintele »Associaţiuniî« raţiociniile pro 1889, precum şi pro-iectulă de budgetu pro 1891, dimpreună cu 2 raporte speciale ale comitetului cătră adunarea generală, re-feritore la o nouă arondare a despărţeminteloru şi la suma de 1000 fi., vota tă decătră adunarea generală din anulă t recută în scopulu înavuţirii literaturii po­porale. Raportulu generală dimpreună cu aduse le lui: lista stipendiştiloru» Associaţiuniî,« consemnarea membriloru de nou înscrişi, consemnarea membriloru reposaţî , precum şi cele doue raporte speciale se t ranspuseră pentru examinare unei comisiunî în per­sonele domniloru G. P o p i i d e ' B ă s e ş c î , M. Or-b o n a ş u, advocată în Reghinu şi A. B â r s e a n u, profesorii în Braşovu. — Pentru examinarea ra-ţiociniiloru şi a proiectului de budgetu se exmise o comisiune în personele domniloru P. P i p o ş i u , jude reg. la tablă în M.-Oşorheiu; P. B a r b ă , advocată , şi Dr. A. T o d e a, advocată, ambii din

255

Reghina. Propuneri sau interpelări nu sau insinuata. Singura disertaţiune ce a foştii anunţată nu sa po-tutu ceti din causă, că autorulu ei n'a fosta de faciă. Ast'feliu sa potutu încheia şedinţa deja la orele 12' 3.

înainte de încheiere preşedintele împărtăşi adunării îmbucurătorea şcire, că fericitulu ingi­neria Ioană Olteană din Galaţi de naşcere din Cojocna, a lăsată „Associatiuniî" prin testa-mentu frumosa sama de 100.000 lei, — care legaţii aş i foştii t ranspusa la cassa »Associaţiunii,« după detragerea competenţeloru erarialc, în sumă de 90.000 lei în aura. Adunarea a luată cu în-suiletjre acta de acesta faptă nobilă a repau-săţului I. Olteană şi şi-a espHmatu prin sculare pietatea şi veveripţa laciâ eu dăraitoriulă, ală cărui nume va remanea neştersu în amintirea RomâniloFu.

La 2 orc a avuţii loca banchetulu arangîatu în onorea ospeţilorii; — iar' la 8 ; , ore sera sa începută concertulu arangîatu în favorulu «Asso­ciatiuniî* cu programulu următoriu :

1. «) D i m a : »Cântecti de tomna;« b) T o s t i : »Vorrei morire« ; <•) Ş t e f a n e s e u : »Mândruliţă..-.« cântate de dlti N i c o l a e P o -p o v i c i 11, profesorii de musică în Braşovu. — 2. » E c h o u r î d e s u s p i n e , * poesie de Pom-piliu, declamată de Domnişora A. S c e o p u l u . — 3. M o z a r t : Arie din »Fluerulu fermecaţii,« cântată de domna M ă r i a C r i ş i a n u din Sibiiu. — 4. A l a r d a : »Faust,« fantasie p. violină şi piano, executată de prof. de musică din Reghinu, dlu M a r o s c h e r . — 5. K r e u t z e r : Duetii din opera » 0 nopte în Granada« p. sopran şi bari ton, cântatti de domna Măria Crişianu şi domnulîi N. Popovicia. — 6. S c h e l e t t i : »Dorulu,« cântatii de d.-şora A. Sceopulu. — 7. D i m a : <i) »Sequi-dilla;« 6) »Ceriulu meu,« cântate de domna Măria Crişianu. — 8. nj D i m a : »Şciî tu mândră. . . ;« b) Mu s i c e s e u : »Resai lună . . . ;« c) Mu s i c e s cu : »Nevesta care i ubeşce . . .« cântate de dlu N. Po­poviciti.

Mulţimea participanţilorti la concertu, care umplea până la îndesuială sala de-altfelii pentru împregîurările locale forte spaţiosă, nu aveau de-câtii cuvinte de laudă şi de recunoscinţă faciă cu concertanţii .

J o i în 28 A u g u s t u la 9V2 ore sa înce-putii şedinţa a Ii-a. După verificarea protocolului luatu în şedinţa I-ă a urmata raportulu comisiuniî pentru înscrieri. Din taxele de membri noi şi vechi, îndeosebi membri fundatori, a intrata fru­mosa sumă de aprope 1500 fl. v. a., dovadă des­pre viulu interesu ce-lu nutrescu pentru »Asso-ciaţiune« Românii din Reghinu şi gîuru, căci ei cu deosebire au foştii aceia, care şi-au datu obo-lulfi. — A urmatu apoi la ordine raportulu co­misiuniî pentru examinarea raportelorfi comitetului prin raportorula aceleia dla A. B â r s e a n a . Ra­portulu generalii ala comitetului sa luata spre şciinţă. Proiectula pentru o nouă arondare a des­părţenii ntelorii sa aprobata cu unele modificări şi comitetula a primiţii însărcinarea, de a-la pune în

1 lucrare încă în decursulii anului 1890. In urma r a ­portului speciala, relativii la suma de 1000 fl., vota tă pentru înavuţirea literaturii poporale , care a data ansă la o discuţiune mai lungă, sa hotă-rîta, ca acesta sumă se se susţenă şi în viitoria. Din ea se se escrie premii pentru cele mai bune scrieri menite pentru popora din economia de câmpu şi de vite, apoi pentru scrieri t rac tânda cestiunî is­torice, etnografice şi filologice, care vorii fi a se publica în organula »Associaţiuniî,« şi în fine pen­tru manuale, de care se simte mai mare lipsă în şcolele nostre medii. La propunerea comisiuniî

I pentru examinarea raţiociniilora şi a proiectului s de budgeta prin raportorula, dla Dr. A. T o d e a,

i-sa datu comitetului absolutoriula ceruta pentru gestiunea anului 1889 şi sa stabilita budgetuhl pro

! 1891 întocmai proiectului presentatu de comitetu. Urmânda a se defige locuia pentru proxima

I adunare generală, sa primita invitarea făcută din par tea dloru I o a n i i R a ţ i i i , B o n t e s c u şi I v a n din Ha ţega (mai era o învitare din par tea Româ-nilora din Deva) şi ast'fel'ni adunarea din anula viitorm se va ţenea în opidula H a ţ e g i i . Ter-

• minulti ţeneriî îlu va fixa comitetulii în conţelegere cu Românii din Haţegti şi gîuru.

In fine se luară disposiţiunile de lipsă pentru ver ficarea protocolului şedinţei a Ii-a.

Cu aceste terminându-se ordinea dilei, pre­şedintele mulţumi membriloru presenţî pentru in-teresulu ce l'au dovediţii şi declara şedinţele adu­nării a XXIX-a a »Associaţiuniî« de încheiete.

Joi sera a avuţii locB balulu data to ta în fa­vorulu » issociaţiuniî.« Sala, în care sa data şi concertulii, era plină. Toa le te frumose, cos tume româneşcî întocmite cu gusta şi buna disposiţiune la toţi cei de faţiă, iată caracterist ica acestui bala, care a durata până în diorî de di. — In pausă sau distribuiţii cele doue premii de câte 2 napo­leoni, menite a se da acelora 2 dame, care vorii ave cele mai frumose costume româneşcî întoc­mite de ele înseşi. Unuia l'a căpăta ta d.-na Mă-necruta din Muresii-Osorheia si altuia d,-na Dana din Borgo-Prundu.

V i n e r i î n 29 A u g u s t a sau într 'unita toţ i ospeţiî în parcula din apropierea oraşului, iar' sera veniră toţi cei din Reghimi cu mica cu mare, ca se-şî iee la gară remasa buna dela ospeţiî ce se îndepărtară.

Au fosta dile de adevera tă serbătore d i k l e adunării din Reghina. Meritula e fără îndoială ala

I Româniloru din Reghina, cari n'au cruţata nicî os-I tenelî, nicî jertfe, pentru a face ospeţilorii plăcută ; pe t recerea la denşjî.

Laureatulti Poeţii alu Gintei latine Barchilîi dela Mîrcesoî

V A S I L E ALEXANDEI a repausatu

in sera dilei de 3 sept. st. n. in etate de 63 ani. înmormântarea, care a foştii clemnâ de marele defuncta,

sa fâcutu pe spesele statului românu în 7 sept. n E t e r n ă a ni e n t i r e a l u i !

256

GLUME.

Ce Cântă. — P r o f e s o r u l i i d e m u s i c â : (pre care voiau a-lu angagîa pentru de-a instrua pre domnişâra) : — Ce cântă domnişora ?

D o m n i ş â r a (cu grabă) : Se moriu cu tine, se me sferşescu ?. . . .

P r o f e s o r u l i i d e mu s i c ă : Apoi dacă a-ţî ajunsu până acolo, ve rogu se nu mai începeai la piami . . . căci destulu şciţî pentru vieţă.

*Vl.'^ '.

•^sx.^ ¥ * V

Imaginaţivne deSVOltflta. — Amice, de câte ori vedii împreună pre acestî doi 6menî, Inchipneşce-ţî unu advocatu 51 unu medicu, totu-de-una mi-se impare că vedii înaintea mea o bandă-de-telharî.

Cum aşa ? N6, pentru că totu-de-una îmi vinii în minte cuvintele „ P u n g a o r î v i e ţ a t a ! "