DIARIU BELETRISTICUŞIENCICLOPEDICU-LITERARIUCU ILLUSTRAJIUNI.

Din scrierile inedite alui S IMEOKU B Â B r I U T I U I.

Cu privire la limba română. (Urmare.)

, , I n Italia suntu atâte dialecte, câtu nu numai ^ p r o v i n c i e l e şi urbile, ma şi satele încă

au a une-orî dialectele loru ; în o ce­ta te altmentrenea vorbescu pre s t rada

*>*5s£ ce duce la o cetate, şi a l tmentrenea pre Ciire duce la altă cetate .

Cu tote că literatura sa descep-tatu de timpuriu în Italia, totuşi ştudiulu dialec-teloru italice în Italia încă e nou, şi nu e lăţitu preste tcîtă Italia. Se cultiva dialeptele în Lom-bardia, Pedemonte , Parma, Bologna, Piacenţia, Neapole , Sicilia ; în Roma precum î-mî spuse mai j adăunădî D. Petru Monti, dialeptele nu se înveţâ ; de locu.

Juliu PerHcari atinse mai ăntâiu importanţa i de a studia dialeptele poporăloru italice, mai aleşii ale celoru mai puţinii cunoscute, spre a ilustra j originele limbei italiane.

Pentru noi înse acestu studiu cu atâtu este \ de mai mare importanţă şi de câtu pentru Italianî, | fiindu-că limba nostră tocmai acum vre' se păşască de pre gradulu culturei poporului la gradulu cul-turei şcientifice, politice etc. şi are lipsă de aju-toriulu suroriloru sale celoru dulcî, a dialepteloru italice.

Pecatu că nu sau deşceptatu ai noştri mai de multu la ştudiulu dialepteloru italiane. Călu­gării din Blaşu tipăriseră o gramatică italiană în seclulu trecuţii, precum am vedutti în unu cata­loga de cărţî t ipărite în Blaşti trimisu la Guvernu; — ma fiindu alungaţi întreprinderea să împiedecă şi în locuiţi limbei italiane scrietoriî cei rei con-tinuară barbarismulu întrodusu mai înainte în sti­lului negoţeloru besericeşcî, care a adausu multu la stricăţiunea limbei în totă ţera.

Au fostu unii auguru ferice pentru limba nostră că au înveţatu în Roma călugării din Blaşu, că se cunoşce în operele lui Clein, Sincai si Ma­iorii câtă înfluinţă are ştudiulu limbei italiane în cultura limbei nostre, ma se fie adausu la ştu­diulu limbei celei strălucite a Italiei şi ştudiulu dialepteloru, fără îndoială se potea ajuta mai multu, şi limba lorii ar' fi şi mai curată şi mai copiosă, fiindu-că dialeptele în multe se apropia mai t a re de a nostră decâtti cea vulgară italiană ; unele Ic potemu lua din densele fără nice o sfială, ca şi cum ar' fi proprie ale nostre, altele le potemu imita.

La ştudiarea dialepteloru italiane înse nu avemu se luămu în considerare numai limba ce o vorbeşce poporalii în diferite părţî a Italiei, ci ne­apăraţii de lipsă este, ca se ştudiămu şi poesia

120

popolară a Italianiloru, căci acea ne oferă multe şi însemnate puncte de asemânăta te cu limba nostră, — puncte ce în limba cultă nu se potu găsi. Se citămu câteva esemple şi mai ântâiu din dialeptulu milanesu:

L 'anema tegnuta coi dent Mi sont nassun in ca del

Maja Nun no femm tante reson

Adess sont a că Mi gl' aveva ditt ciar e net t de anda innanz e de

ba t t el nemis

Don Carlo omm de penna e de consej

Cară mammina! Caro t i ! cară Iu !

A sto mond la mej reson l'e quella de save fassela

vâri

A câmp tempes taă no var benedizion

Ma nun semm nun D a m m on poo, dimm

ou poo Spiret donca ! tornemm

al nost post Che fa on s t repet

Lacrem inutel V o o a boffann ona caraf-fina per ciappâ on poo

de spiret E l scricca i dens A n d e m m fioeuj! E m m sentii Nun emm sentii a t rona

D'andâ dove j e por ta el so destin

Che j ' ha creaa (che i 'a creaa)

Vuj cuntao on beli cas, sii intendever

Taiel via L'uss l'e grand, lassel

passâ Di angior che han credun

de alzâ la testa M'obblega a volta s t raa

Me doeur N o se po di mej d'insci

Cu sufletulii în dinţi. Sum născutu în casa

Maja. Noi nu facemu a tâ ta

vorbă. Acum suntu acasă. Io disesemu chiar' şi netedu de a merge în­ainte şi de a ba te ini-

miculu. D. Carlu omu de penă

şi de sfatu. Mamă dragă! dragulu

meu! Din vorbă în vorbă ar' fi a şa : »cea mai bună raţiune pre lumea asta e acea a o şei face ca se se verascăjf Ro­mânii dicu mai scurţii : se vereşce, î-şî vereşce interesele, omenii etc. Câmpului bătuţii de grandină nu-i foloseşce

feştania. Ma noi suntemu noi. Dămî, dimi puerilii.

Măgari fus vera

C uragîu! turnămune la postulu nostu.

Ce face unu strepitu, sgomotu.

Lacrămî fără folosu. Me ducu se suflu o ca-rofină pent ruca s6 ca-

petu unu picu de spiritu. Elu crâşcă în dinţî. Aideţ î copii. A m senţîtu. Noi am auditu, semţîtu

a tuna. D e a merge unde-i duce

destinulu loru. Ce i-a creaţii.

Voi spune unu casu fru­moşii, fiţi cu atenţiune. Tajelu. Uşa e mare, lasă-lu se

t recă. Angerii cari au credutu

de a-şî înălţa capulu. M6 obligă a mă întorce

pre altă s tradă. Me dore. Nu s6 pote dice mai

bine decâtu aşa.

Macaru de ar' fi adevă­raţii.

Macaru până sera. Cea ce mi se pare mie unu picii stravagantu e a vede fraţii toţi a plân­

ge, a suspina atâta. Se vede pămentulu se­

mănaţii de ose. Se senti sgar de chi g' haa Se semtu (audu) sghe-

Magari fin şira Quell che me par a mi on poo stravagant, l'e a vede i fradij tut t a piang, a sospirâ tant S e ved la terra some-

nada d'oss

anno fi aa adoss

Se senti i ultem sospir de quis che meur

L'aria e greva, greva, umeda scura

E la spuzza d' odor de sepoltura

Per i vost meret Per creppâ del rid

reţele celoru ce mai au suflare în ose.

Se semtu (audu) suspi­nele ultime ale celoru.

ce morii. Aerulu e greu, greu,

umedu, oscuru. Şi e infectaţii de odorea

de sepultură. Pentru meritele vostre. Pentru a crepa de rîsu.

To tu ca se se cunoscă trebuinţa de a studia şi poesiele popolare din punctulu de vedere a limbei, mai citezu unu cântecu popolaru corsicanu.

O copilă află cadavrulu tătăne-seu într'o pă­dure, şi începe a se cân ta :

Eo parJîi dalie Calanche Circa quattr' ore di notte; Mi iie falgu cu ]a teda A circa per tutte l'orbe, Per trova/lu Iu mio vabu, Ma li avion» datu morte.

Aci soseşce o altă copilă, care cred^ndu că cadavrulu e unu frate alţi seu, pre care-lu cerca demultu, stă în locu şi vre sS începă şi ea a se cânta ; ma ceialaltă o întrerumpe şi cont inuă;

Cullasevene piu in su Chi 2r!iî;arete a (e) Matteiu ; Perche qugtu a Iu mio vabu. E l'aghiu da pieng7u'e eiu, Via pighiatemi u scuzzale, La cazzola e Iu murtellu. Nun ci vuiete anda, vabu! Tombu m' hann Iu mio vabu, E fertia u mio frateHit. O! circatemi e trisore, E qui Ţireptu ne venite Voglio twndemi i capelli, Per tuppali le ferite; Chi di Iu sangue di vabu V'achiv e&rcu Io mio dite. Di Iu vostru sangue, o vabu, Begliu, t'mghiemi un mandile; Lu mi vogliu mette a collu, Quando avrachiu ozin di ride Eo collu per le calanche, Falgu per la Santa-Croce, Sempre chiamando noi, vabu: Mi l'hanu crucifisatu Come Ghesu Cristu in croce.

(Va urma.)

127

PENTRU PLĂCERI G&JLM.. — Nuveletă -

«ţ |yCatarina II. împerătesă Rusiei a foştii o figură ^ffeiggr marcată . — Ca împerătesă şi ca femeia.

^ ^ Â T » Numele ei va rămâne scrisă cu litere 7^C'?;." grose în istoria lumii; si dacă amoralii va

fi portându protocole preste dragostele din fţj lume, dragostele ei voru fi scrise cu auru,

cu cernelă şi cu sânge de omu. La ademenirile amorului ea a călcată totă

trepta vieţi? sociale, sa rădicaţii şi sa cufondatu ca vulturu-'n sboru, şi şî-a permisii totă aventura, totă picanteria ce amoralii i-a pretinşii.

E ra împerătesă ; şi domnia cu mână de feru; inimă de leu în peptu de femeia. Dar' la desmer-dările amorului era auditore ca o femeia, şi pă-haruhi amorului i era dragii şi dulce.

»Cu noi plăcerea, după noi potopulu* dicea i frumosă Pompadour ; şi aruncândfi velu pe lume, dădea undă plăcerii, şi trăia dile dalbe. împeră­tesă Catar ina trăia plăcerii, dar' ochii ei de vul­turii nu dormiau nicî-odată.

Mari eveneminte politice, grele încurcături '' diplomatice se petreceau pe scena lumii — ea le pet recea cu atenţ iune; dar' i ajungea timpii şi inimă şi pentru jertfe la altariulti amorului.

Intre munţii Cerchesilorti isbucnise revolta. Eroii- şi adeneocţi î martiri se transportau cu droia la minele Siberiei, — împerătesă s tă tea treză, dădea ordine severe, — si împletea cununi amorului.

* * *

SuntemQ într'unu bălti mascaţii, în capitala Rusiei.

Carnevalulti era cătră sferşitu şi socie ta tea alesă, elita capitalei era de fadă. — Oficierii ru-seşcî, si garda împerătescă era representa tă cu deosebire .

Catarina, poternica şi faimosa împerătesă, i era în baiu. Dar ' asta nu o şcia, decâtu puţini chemaţi a păzi secretele launosei împă ră t e sc

Faţia-i era acoperită. Dar' ce era mai fru­moşii în e a : statura cea măiestosă şi ochii cei îndresneţî şi fulgerători se vedeau bine. Dar ' acestea erau destule pentru de a a t rage privirea toturorii asupra sa.

Publiculu se mişca cum se mişcă valulu; dar' în valulu acelu mare totfi-de-una poteai se vedî o figură înaltă şi măiestosă, care se impunea şi se deosebia.

împerătesă încunjurâ sala de două orî, şi privi în jurii.

Cându era se încunjure sala a treia oră, , odată stătii în locu şi privi cu ochii ţentiţî îndres-neţu spre unu căpitanii de gardă.

Căpitanulti privi la ea ca provocaţii, şi semţî fiori plăcute. Acei doi ochi aveau una focii cu neastemperu, unu focii ca unu fulgeru.

Căpitanulu era unu bărbaţii înaltă şi frumoşii, unu adevăraţii modelti de frumseţă bărbătescă.

Privirea lui măreţă, plină de încredere, impunea ; unu aşpectii marţialii, o ţenută superbă, împreu­nate cu frumseţă şi t inereţă erau menite se ster-nescă amorulu.

Cum ţi-e numele căpitane ? întrebă Cătărina. — Vasilof, căpitanii de gardă! răspunse că­

pitanulti falnicii. împeră tesă nu-i lăsa timpii a o acompania.

Se întdrse repede şi trecii mai depar te . Se părea trecândti nepăsătore ; dar' căpi­

tanulti vădii toţii mereu cei doi ochi, ca doue fulgere, ţentiţî spre elu.

împerătesă mai încunjurâ odată sala de baiu, şi ajunse în dreptulti căpitanului. — Privirile se întelniră iară şi căpitanului i tresări, ca şi cându ar' cunoşce-o. Sta tura ast' măiestosă, ochii acei straşnici, foculti acela ce ardea în ei — le-a ve-dutu ore-unde. — Dar' cine pote se fie ?

Căpitanulu păşi doi paşî. — Frumosă mască, tu eşti cea mai frumosă,

— te ador t i ! împerătesă stătii înaltă; î-lu măsura odată,

apoi privi tentă în ochii lui. — Căpitane, î-mî placi — dise cu o superbie

ce t răda pe dama de o posiţie înaltă. Căpitanulu voi a o acompan ia ; dar' masca

desfăcu eventailulti înaintea feciei, şi dise înceţi i : a şcep t ă ; — apoi se întorse şi să amesteca în publică.

Privirile lorii se întâlneau adese, şi căpitanulu să semţa robiţii privirei acei măreţe, privirei acei îndresneţe, fără astemperti şi provocătore.

In urmă — masca elegantă trecii pe lângă elu, dise o vorbă, şi-i întinse unii biletu.

Apoi iară dispării.

* * *

Intr 'o odaia pomposă, arangîată după gustulti orientalii, şedea pe o sofa împerătesă Catarina, înlarvată. Şedea a lene si amăgitore, şi privia cu ochii setosî de dragoste . La piciorele ei s tă tea căpitanulu de gardă în genunchi.

Pe o măsuţă rococo a rdea o lampă mică, acoper i tă cu unu velu roşu subţire. Deasupra lampei unu Amorfi micii, cu aripi de aurii, să le­găna, — Şi clătiţii de căldura lampei, î-şî bă tea aripile drăgălaşii.

Odaia era luminată numai aşa ca de lună, şi acesta lumină redica feeria nopţii şi estasulu.

— Xu cere căpitane se mă cunoşcî, — nu şciî ce ceri — dicea împărătesa privindu în ochiî lui cu beţie.

— Ah mască frumosă, ochiî acei de focii — să-i vedii numai odată, — şi rădicată în ce-riurî la lumina lorii să mă semţeseti îndeitti.

Catarina să pleca la elu, ochî la ochi, şi privi în ochiî lui cu graţie, cu dragoste şi cu s e t e ; aşa cum priveşce păcătuiţi celii dulce cândfi seduce sufletulti la perire.

Căpitanulu semţî neşce fiori dulci şi îmbe-tă tore , fiorile unui nebunii estasti.

128

—• Vedi-i ? întreba ea încetu. — Se vedu unu zîmbetu pe gura ta, zîm­

betulu ângeriloru — să nu-lu uită în veci. împeră tesa stătu unu momentu. Apoi se

scolâ, redicâ pe căpitanu cu mâna sa, şi-Iu duse lângă o icoâiă —- Venus — ce era acă ţa tă pe unu părete .

— Stai aci căpitane. Dar ' nu te întorce. — Vei vede zîmbetulu meu.

Apoi merse la o oglindă; şi unu velu mare, bogaţi i , şi-Iu făcu turbând pe lângă capă ; unu turbanu ce-i acoperia fagia şi ochii — numai gura, două buze roşii şi înfocate — se vedeau. Apoi zîmbindii graţiosu şi amăgitorii!, dise :

— Căpitane, vino! Căpitanulii se întorse. Şi vădii doue buze roşii ca cireşa, şi pe doue

buze unu zîmbetu, pentru care-ţî oferezî vieţa pradă, ca nebunu.

Câpitanulu î-.şî perdu capulu. Se apropia încetu, se pleca, şi o săruta. — Ah, ţepâ m a s c a ; şi sări la o par te . Apoi

î-şî desfăcu turbauulu î-şî acoperi fagia iară, şi se aşedâ pe sofa.

E a era mâniosă, şi căpitanulii avea se-i ceră iertare.

— A h cine eşti? Ceremî vieţa, spunemî cine eş t i ! dise în urmă căpitanulii.

—• Nu pândi launele amorului căpitane, —• Gustă, şi tiu dori se descoperi tainele unei femei ce şi le ascunde. — Şciî ce e fericirea? Se nu vedî trecutulu, se nu vedî viitoriulu, se trăieşcî presentului, şi se gustî! Nu cere se-mî vedî fagia. E u suntu o dînă cu unu destină fatalii. Cine mă v e d e : mere .

Ast'feliii dise ea, apoi întinse mâna căpiţa- I nului, şi privi cu dragii.

Şi se priviau cu focii straşnicii si nebunu, şi cu dorulu răsfăţată.

L a m p a se părea că adorme, luna se ascun- | şese după unu norii, şi amoralii bă tea în aripi drăgălaşii.

* *

Câpitanulu remăsese singură în odaie, ca t reditu dintr 'unu somnii dulce. Privi în jurii, şi se părea că e beatii, beatu de voluptatea amorului.

Se scolâ, şi privi pe ferestră. Afară lucea luna şi poleia tote cu o lumină fantastică.

Dar ' vădii până ce dama mascată eşi pe p o r t ă ; şi într'unu minutti se vedu trecându o tră­sură pomposă pe s t radă înainte.

Căpitanului i-se părîi că-i stă resuflarea în locu. Trăsura era trăsura curţii imperiale.

Câpitanulu î-şî puse mâna pe frunte. Ah , cugeta — împără tăsa! Acuma-şî aducea aminte de statura acea,

d e privirea, de superbia acea neasemenată , ce numai Catarina o avea în Rusia cea mare. Şi să semţa rădicată în norî —• de speranţa, de amorţi, şi de ilusiunî.

Căpitanulii se întorse şi voi să-şî lege sabia.

Pe măsuţă lângă sabie vedu unu inelu cu brilante, unu inelu ce nu să pote preţui.

împeră tesa î-lti lăsase de suvenire, de suve-nirea unui momentu de plăcere.

Câpitanulu stătu frapată. Ce se gândescă, ce se facă ?

— A ! împerătesa şî-a uitată inelulu aci —• cuge ta ; şi-liî redicâ, şi-Iii săruta cu lăcomia unui amoră nebunii.

Inelulu ei, care i-a îmbogăţita vieţa cu o su­venire mai scumpă ca tote în lume, inelulu împă­rătesei cei marî şi poternice, ce por tă sceptrulu unei lutnî în t reg i !

Cu a tâ ta mai bine — cugeta elu. Mâne se va insinua la audinţă, şi-i va duce inelulu perdutu. Ah, o va vedă dară, i va vede fagia liberă, fagia acea de deiţă, ochiî acei de focii, —• şi în ochiî acei de focă va vede ardendii foculu vecînicu alţi amorului. Va sta aprope de ea, fagiă în fagiă, ochi la ochî, şi va semţî îndumnedăirea la zîmbetulu ei măgulitoriu.

* *

Intr 'altă di căpitanulii s tă tea înaintea îm­părătesei .

Catarina s tătea măiestosă şi împunătore, si cu ochiî se părea că măsură lumea de mică.

— Ce doreşcî, căpitanu de gardă ? întreba Maiestatea.

Căpitanulii arăta inelulu cu briliante. — Maiestate, — pe meşă a-ţî uitaţii unu inelu. împărătesei i se trase o cretă mică între

sprâncene. Catarina joca cărţi, adesă jocuri c u t e d a t e ;

dar' nu suferea ca cineva să i-se uite în cărţi. I-şî făcea voia dragă, până Ia escesu ; dar' nu uita nicî-odată că ea e împărătesa Rusiei, şi nu su-feria umilire. E a î-şî permitea to te , altuia nimica.

— Unu inelu? Nu cunoscu inelulu căpi tane! — Maiestate . . . voi să continue câpitanulu,

dar' împerătesa i făcu unu sămnu — audinţa sa sferşitu.

Câpitanulu eşi. La semnalulu daţii întră unu bărbaţii bă­

trână, cam gârbovă de spate, spână şi cu o fagiă neplăcută. Aces ta era şefulu poliţiei secrete. Unu omu care ar' fi şciutu să spună multe din aven­turile frumosei împără t e sc

Catarina i spuse ceva. — Vasilof, căpitanu de gardă — Mu cu­

noscu, dise şefulu poliţiei secrete. Apoi eşi.

* * * In diua următore primi câpitanulu ordină, —

şi porni la bătaie în Cerchesia. Cerchesiî luptau ca leii, luptau lupta de esis-

tinţă, lupta cea din urmă, — luptau cum să luptă moribundulu cu mortea.

Cădeau sermaniî, doborîţî de armele muscă-leşcî, — dar' viaţa şi o dădeau scumpă.

SALUTAREA TRIMAYEREJ.

130

Buletinele împărătesei vesteau, că muscalii morii, dar' învingă.

După câteva dile, şefulu poliţiei secrete întră la împerătesa.

Pe o tipsie de aurii aducea unu inelu de bri lante.

— Maiestate, — Vasilof, căpitanii de gardă a cădutu în bătaie.

— A fostu frumoşii băiat'u — dise împe­rătesa.

Iar' după ce eşi şefulu poliţiei, stătu şi privi la inelu cugetătore , şi dise în s ine : ţî-am spusu căpitane, că cine mă cunoşce, more.

Apoi întră o damă de curte şi împerătesa se puse la domino.

V. R. Buticescu.

SORTEA YKDUYEI. (UrmareJ

L a mesa încărcată cu cele mai alese bucate , ' p e care omenii din societăţile cu mare dare

de mână obicînuiau a le servi musafiriloru, se încinse o discuţie animată asupra toaleteloru, baluriloru, concerteloru, escursiuniloru ctc. Câteva dintre coconele mai vrestnice plângeau vremea t recută , reprobau moravurile stricate din lumea d e adî, iar' o par te a musafirelorti lăudau gustulu aleşii alu coconei Tăpălăgescu în alegerea buca-teloru. Aces te rămăşiţe ale unoru familii cădute ma-terialiceşce, dreptu jertfă prădălniciei lorii, răbdau câte şese dile în săptămână, iar' a şeptea di mân­cau la mesele altora despăgubindu-să pentru în­delunga răbdare . In vreme-ce bunulu D.-dău a muncitfi şese dile, iar' a şeptea di sa odichnitu, gurile acestora odihneau pe câtu Creatoriulu a zidiţii, şi zdrobiau pe câtu D.-dău a daţii pildă d e repaosti.

Intorsă densele dela mersulu firescu alţi lu-crurilorti omeneşcî, nu e mirare dar' că găsiau pe to tă lumea întorsă, obiceiurile bune de odinioră str icate astădî şi preste totu, lumea rea cum n'a mai fostu.

— »Audî aco lo! — începu cocona Vulpianu — »distracţie î-i dicti bărbaţi î unei visite de câ­teva minute cândti alergi ca se mai vedî ce făcu cunoscutele. Ei se înspăimenteză de prada ce se lace oferindu prietenei ce-a veniţii se te vedă, o dulceţă. In vremea mai de demultu ne strîr.geamu vorbiamu, mâncamu, dansamti şi lumea era mai bună. Astădî? Sub cuventu de obiceiuri alese, trecî pe la porta prieteneloru, dai o cartă de visită şi a tâ ta totu. Abia au mai rămaşii câteva case bune în care mai petreci la o mesă alesă.«

— »Şi rare-orî« — continua cocona Iepu-rescu — »căcî bărbaţi î de astădî nu privescu cu ochi buni prieteniile între femei ca unele, care , după-cum spunti ei, suntii p rea costişitore.«

»Cându vreau se mergă la birtu mai trecu cu vederea« — dise inevitabila cocona Frosa fixându pe cocona Tăpălăgescu.

Aces ta ofta din adenculu sufletului şi tacit dreptu seninii de aprobare.

— »T6te ca tdte, dar' e revoltătore obrăs-nicia unora dintre bărbaţii de adî cari interdicti sociilorti societatea cu anumite persane spunendu că aceste suntu »sfredelulu dracului« în casa unde întră — se audf rostindu-se din unu colţii alu mesiî.

E r a rostuiţi coconei Pătlăgescu care se hrănia de pe mesele toturorti femeiloru nemulţumite de s tarea pe care o au.

Desbater i le erau portate de câteva cocone de feliulu acestora. Ele erau raportorii bogăţiei de mese întocmai ca raportorii gazetari dela din­eurile clasei aristocratice. Şi ei ca şi densele îşi au meseria particulară de a da veste în ţeră despre bogăţia meseloru unde obicînuiescu a-se împSca cu stomachulti cu care din partea cea mai mare a vremii trăiescu pe picioru de resboiu. Lumea se ia cu binele şi cu acele ca şi cu aceştia.

— »Se culcî copii!« — striga în sferşitu cocona Tăpălăgescu guvernantei. Guvernanta ieşi se împlinescă ordinulii.

Sieţiî copilaşi îşi t ra tară stomachulti cu ce potură din prăjiturile remase nesfărimate de so­cietatea alesă a bunei loru mame. Dânşii fură ne­voiţi a se culca fără să fi fostu învredniciţi de o sărutare din par tea ei. Dreptu vorbindu, mititeii nu prea erau obicinuiţi cu acesta gingăşie, >>căcî« — spunea cocona Tăpălăgescu — »nu e bine se obicînueşcî copii cu prea multă dovadă de dra­goste, devreme-ce pe urmă nu te mai poţî mântui de denşiî.<<

— »Nicî nu-ţî mai încape vremea se pri-meşcî şi se dai câte o visită din pricina că grija de copii nu te iartă a-ţî găti toaleta« — urmă în­ainte o altă prietină a coconei Tăpălăgescu.

»Audî creşcere!« — începu cocona Şpanocti — »Eram învitată la cocona Sfaciogii cu mai multe altele din societatea alesă. Cucona Sanfiresca spunea că nu pote încredinţa guvernantei îngri-girea copiilorti, că nu o lasă inima se ia dădacă, că . . . în sferşitu o mulţîme de bădărănii de feliulu acestora. Se vedea câtii colo că nu e de nemu.c

— «Dreptu se-ţî spunu, cocona Şpanocu, nu prea suntu încântată de o par te a societăţii cu care obicînuieşce a se încunjura madamti Sfanciogu. E u nici nu mai cercetezti casa densei« — res-punse cocona Frosa, care de vr'o doi anî nu prea era poftită pe la cocona, în casa căreia spunea că nu vrea se între.

— »E nemţoică Sanfiresca« — adause co­cona Vulpianu — şi, D.-dău mă ierte, dar' nu în-ţelegti ce gustii mai au bărbaţiî de adî. Scandalu! o mare par te îşi aducu nevestele din Germania şi să nu vă miraţi că o fată săracă nu pricepe ce va să dică vieţa în societăţile alese.«

— »Dar' aşa suntu tote nemţoicelec — con­tinuă cocona Frosa — »nu le găseşcî nice-odată în stare de a te primi cum să cere se primesc!

131

pe o cunoscută din clasa socială mai înaltă. Ele totu-de-a-una au miî de s cuse ; cându gătirea co-piiloru, cându privigherea lângă unu copila bol­nava, şi alte sute şi miî de scuse cu d'alde ale bucătăriei, casei şi aşa înainte. Aces te nemţoicî suntu dela firea loru servitore. Ba se spune că mai începe lumea a lăuda şi vrednicia femeiloru ungurene. Sau stricata obiceiurile bune de demultu. Aşa deu!«

După multă vorbă, în sferşitu să apropia şi cesulii despărţirii. Una câte una cinstitorele mesei au plecaţii.

în birtulu »la Cruce« coconulă Tăpălăgescu a. fostu astă seYă mai multu ca altă-dată omula pismuitu pentru fericirea lui casnică.

— »Nu te gândeşcî la însurătore coconule Cocorăscu ! ?« — dise unuia dintre conmesenî unui burlacO, vechiu funcţionara, care afară de buna < sa lefşoră mai avea şi o bunicică moşcenire dela reposaţiî săi părinţi.

— »Da:« — răspunse coconulu Cocorăscu — »'dar' unde găseşcî astădî o soţie ca cocona Tăpălăgescu! ?«

Coconulu Tăpălăgescu luase acesta răspunsa j dreptO una sarcasmu, deşi tovareşula său de mesă, coconulu Cocorăscu pizmuia îutr 'adevăra fericirea casnică a coconului Tăpălăgescu.

In credinţa, că astă-seră iarăşî î-lfl aşceptă soţia sa cu ceYta obicinuită decâteorî avea serate, coconulu Tăpălăgescu să şemţîa mai descurăgiatO ca tota-de-una. Găsi dar' de cuviinţă se bea mai o porţie de vinu ca să prindă curagîu.

Demulta î-şî pusese în gândii ca se dea o lecţie nemulţumitei lui soţii. Incurăgîata de vinu şi neastâmpărata de a vede odată resolvată şi acăstă chestie, îşî achită socotela dădu »bună sera!« tovareşilorO de mesă şi pleca cu espresia I unei hotărîrî nestrămutate pe faţiă.

Părea că vede bietula de Tăpălăgescu cum î-i prinde de bine să fie şi densula pe viitpria »ca-pula căsiî.«

Şi drepţii vorbindu cocona Tăpălăgescu nu era dela firea ei rea. Fie că influenţa socie-tăţiî de femei cu care să încungîurase, fie că prea multa dorinţă a coconului Tăpălăgescu de a av6 pace şi linişce, fie că amendoue aceste împreună au adusu starea de lucruri aci, — în orî-ce casa o schimbare a lucrurilorO nu era cu nepotinţă.

Trebuia dar ' se se sferşescă acostă comedie. Şi nu mai târdiu decâta pentru astă-seră hotărîse coconulu Tăpălăgescu a deschide ataculO împotriva stăpânirii cocdnei sale.

In mersulO său spre casă, curăgîosulu omu fluera în şîşăite unu marşO, reminiscenţă din timpulu cându pe băncile şcolei făcea cu colegii săi greve împotriva a cate unC profesorO prea din cale afară nepoIiticosO cu viitorii representanţ î ai ţăriî. Sub inspiraţia acestui marşO îşî alcătuise dicţia pe care ave' să o ţenă astă-se>ă coconei.

Ast'felifl pregătita cu deseverşîre pentru a taca şi apărare, sosi acasă, sună clopoţelula mai energicu ca de obiceiu şi întrâ.

După feliulu înfăţişării să cunoşce omula de-inimă. Cocona Tăpălăgescu fu surprinsă de ac-centula hotărî tâ, cu care soţiula ei î-i dădu astă-dată »bună sera.*

Dar ' obiceiulil e obiceia; densa începu a-i ţene obicinuita predică.

Spre mirarea ei, coconulă Tăpălăgescu î-şî flueră înainte marşulO întrerupta numai prin acelu »bună sera!« rece ce rostise la întrare. Ast'feliu să desbrăca şi în loca să dică o vorbă macaru, să culcă.

După mai bine de untt cesO, vădenda că soşiula ei nu primeşce lupta, adormi şi cocona Tăpălăgescu.

Trecură vre-o trei ore de somnu. Cocona Tăpălâgescu se deşceptă. Era ora hotărî tâ şi obici­nuită pentru sculare. Afară se vedeau semnele unei d ' i e frumose. In camera de-alăturî copilaşii îşî urmau somnula dulce.

După-ce îşî săruta, ca nicî-odată, copiî, co­cona Tăpălăgescu, se rentorse în camera de dor­mita ca se dea alarmă de sculare bărbatului ei şi să începă cu lecţia de demineţă.

După multă larmă, coconulă Tăpălăgescu nu afla de cuviinţă a da, încâtO pentru adî, ascul­tare soţiei.

Bănuinda ceva deosebita , ea î-lu scutura. E r a nemişcata bietulu. E ra morta.

(Va urma )

Cornel Pop Pecurar.

La aniversarea naşcerei mele. înc'unu anu de dulcî iluzii a peritu ca nălucire, A peritu!.,. sa stinsu in chaos, rătăcind ii in a/u seu sboru; Cincispredece primevere, ca o dulce suvenire Am trecuţii in a mea vieţă imbetatu de-unii sânţi) amorţi!

Domne! cându-mi-aducii aminte de-acea viaţă sburătore, De-acea verstă semenată de iluzii şi plăceri; Semţil din ochi-mi curgendu lacremi si pe faţă-ml o suddre, Unii fiorii prin mine trece.,. semtu că voru veni doreri !

Ani suavi ai vieţii mele, semănaţi de veselie, Verstă 'ncinsă cu ghirlande şi creată 'n sărbători! A-ţî per iţii ca şi steluţa din a ceriului tărie, Şi v'aţl ştersii din a mea vieţă ca şi rouă depe flori!

0! tu di aniversară, dulce di de fericire! în deşerţii mai vii acuma se me înşeli cu dulci cântări, Că nu-ml aduci decâtu lacremi şi o dulce suvenire Ce 'n trecutulu vleţei mele am cules'o 'n desmerdâri!...

A. G. DRAGHICESCU.

132

IUBIREA CEA DIN URMĂ. — Novelă. —

Nu şciu decă ânlâia iubi'e este cea mai înflăcărată, dar' cea din urmă. de sigurii, este cea mai mare şi cea mai adâncă.

[.

V e n t u l u mării urla printre mlăştinele sărase ce se întindu de-alungulu ţărmului bri­tanicii între Croisic şi Guerande. Tris­tele privelişti ale stepei, a cărei uni­formitate nu era întreruptă nici macaru de unu arbore, aveau o înfăţişare încă

şi mai posomorită din causa unei ne-gure grose de tomna precumu şi a noriloru celorti negrii şi marî, cari împestriţau ceriulu pe totă întin­derea s'a. Obosite de-a se juca cu spuma valu-rilorii, câteva paseri băl tăreţe sburau pe de-asupra acestui ţenutu triştii şi strigătulu loru melancolicii şi dulce s t răbătea printre armoniele jalnice ale vântului de medănopte .

In acesta di tristă ocnele erau deşer te . Nu era sufletu de băieşîi cu îmbrăcămintea albă ca zăpada, cu pălăria lată de pâslă îndoită spre frunte, şi îcî şi colea nu se zărea decâtu comori de sare sură împestri ţându drumurile negre care ducu miile de reservorii în care se formeză sarea de mare. Nimicii mai fără vieţă, nimicii mai jalnicu chiar' pe unu tempu cu sore, decâtu acestu pămentu săcu şi tăcuţii, fără unu firu de iarbă, fără o frundâ, fără unu veselii cântecu de pasere.

Serioşii şi cuprinşii de griji la vederea acestei aspre privelişti, unu omu îmbrăcaţii cu o blusă albastră, ducundu unu sacu în spinare şi sprigi-nindu-să de unu bătu noduroşii, mergea înceţii p e drumulu ce duce dela Saint Nazaire la Guerande de-a curmezişulu mlastineloru sărose. După mer-sulu lui deosebiţii , după fineţa mâniloru lui ne­înăsprite de muncă, puteai uşorii cunosce în elu pe omulu căruia î-i place se facă escursiunî pe josu, pe unulu din acei artişti pasionaţi, deşî nu de pro­fesiune, carî voiescu se contempleze natura în ma-nifestaţiunile ei cele mai intime şi mai variate. Aces tu omu se numia Pascal Kersaint . Elu să întorcea din Paimboeuf, unde se dusese se-şî re­guleze o afacere de moscenire, si se ducea înde-retu la Parisu pe drumulu celti mare alii fantasiei, adecă cu hotărîrea de a ocoli pe josu peninsula armoricană, ţâra sa natală, ale cărei posiţiunî le admira cu nesaţîi, ca unii adevăra ta Bretonu ce era.

Entusiasmulu seu puţinii cam naivii nu-şî avea isvorulu în vr'unii escesu de tenereţe . Elu trecuse preste versta nebuniilorii şi a illusiuniloru. Ceasorniculu tâmpului î-i sunase! alu patrudecelea anu şi pre faţa lui se vedeau urmele acestei ma­turităţi a vieţii. Intr 'adeveru trăsurile feţiî lui Pascal erau slăbite şi obosite, creţe adencî îî erau săpate pe frunte, ascundendu, fără îndoiela sub îndoiturile loru secretulu unoru suferinţe înăbuşi te ; păruiţi lui negru era străbătutu de

numerose fire a lbe ; ochii lui afundaţi în orbite, aveau espresiunea unei lângedimî aprope betrâ-neşcî, avendu la estremităţile loru adencî b rasde . Cu unu cuvântu turistulu nostru avea tote aparen­ţele etăţii sale ; şi ai fi potutii cade în erorea d e a-lti ţene şi mai bătrânii, decă câte-odatâ nu ar* fi voitu refiexulu inimei sale candide şi esaltate ca se-i transfigureze în vre-unu modu faţa s'a mo-rosă şi vestedită.

Precându elu înainta prin acestu ţenutu păpu-rosu, bruma care îlu încungiura se redicâ puţinu c?te puţinii suindu-se cătră ceriu. Orisonulu se limpedia şi Pascal Kersaint se opri pentru-ca se mesure cu privirea spaţalu ce-lj percurgea din mo-mentu în momentu. îndată zări trei puncte în­depăr ta te , carî formau unu vastu triunghiu de-a curmezişulu troeneloru de nesipu : Gueranda, o ve­che fortăreţă încoronată de verdeţă ; Croisicu, unii micu portu de mare în faţa unui deşerţii nesiposu, şi cătunulu Batz, o grupă de colibi la piciorulii unei stânci înalte. Acestu tablou măreţii, păs-trându încă o solemnitate aspră şi sălbatică, ab-sorbia atenţiunea călătorului, cându de-odatâ unu sgomotu jalnicu î-i urma contemplaţiunea.

La îneeputu credîu că aude gemetulu unui ventil de mare, ce semână cu plângerea vocei omenescî, dar ' în curăndu să convinse că erau ţîpete prici­nuite de unu periclu ameninţătoriu. Pascalu alerga îndată spre locuiţi de unde străbătea acelu glasu plângătoriii, şi descoperi la câţî-va paşî din cărare, în faţa unui mormanu de sare sură, o femee palidă în agonia morţii, cu capulu spriginitu de genunchii' unei tinere fete care suspina.

— Sântă fecioră! ajută mamei mele! strigă tenăra fată îndată ce zări pe străinii.

Pascalu îşî stăpâni emoţiunea ce i-o causk acesta privelişce sfâşietore şi se puse să dee mână. de ajutoriu moribundei.

Femeia îşî perduse consciinţa; o surdă ago­nie îî încreţi muşchii feţei; din gura ei pe jumă­ta te deschisă, eşiau hropote plângătore, numai mâna ei mai arăta puţină energie vitală şi strin-gea poternicu mâna copilei ca şi cum ar' fi voitu să-şî susţenă vieţa prin o ultimă sforţare de iubire maternă.

Pascalu să sili a-i reda vieţa : î-î spălă tem­plele cu apă de mare scosă dintr'o baltă. I-î versk între dintî câteva picături de vinu vechiu ce-ltî avea în plosca lui de călătorie. I-î înveluf mem­brele, deja înţăpenite şi îngheţate, cu o mantă, ce-o scose din-saculu său. Insă în curendu t r ebu i să răcunoscă că silinţele s'ale erau zadarnice, şi că, pentru-ca să scape pe nefericita din gura mor ţ i i , să cerea grabnicu de-a recurge la ajutore mai energice şi mai esperte.

Unu medicii! dise Pascal tinerei fete, c a r e se uita cu o frică nespusă la ce'a-ce făcea elu. Alergă la Guerande şi adâ unu medici i!

Copila să ridica cu o săritură şi deşî lacri­mile îi înundau ochiî, deşî trămurulu î-î clătina piciorele, totuşi ea pornise să esecute ordinulu lui Pascal, cându acesta o chiema înderăptu. Elu ză-

133

— Trebue se negândimu a înmormânta pe mamă şi a trimite pe fică înderetu la părinţii sei, dîse ţeranca. — Aces ta te priveşce pre d.-ta domnule!

Pascalu tocmai voia se răspundă că a facutu totu ce-i dicta consciinţa sa, dar' n'avu potere ca se dîcă aşa ceva. In inima lui nu era a tâ ta ego-ismu încâtu se-şî mesure compătimirea s'a cu a tâ ta sgârcenie. Elu făcu din capu unu semnu care era ca şi o promisiune că-şî va împlini în­doita dătorinţă despre care î-i vorbise băeşiţa.

— Ei bine domnule, î-î dîse ea cu vocea ei gravă. Morta te va binecuvânta susu în ceriu. . . In momentulu cându era se-şi dee sufletulii lui Domnedeu a deschisă ochii mari, s'a uitată la fia-sa cu nedumerire şi a pronunţaţii gângăindu numele de Micheline. Apoi vieţa i s'a sferşitu

i într 'o lacrimă, fără îndoială, gândindu-se la copila j pe care o părăsia.

— Imî voiu da silinţa ca sufletulu sermanei mame se fie mulţumită de mine, respunse Pascalu adâncă mişcată.

(Va urma )

în lumea celoru vii. Din a lumei grigî, necasurî, din vârtejurile ei, Cu nopţî lungî, qLilo de trudă, inimî mm şi omenî rei — Cu doru multă me întorcă iarăşt în regiunî ce-am cunoscuţii La noi dragii vieţoi mele, plăcerî scumpe din fecută I Tremurându îmi atingă Lyra şi cordiţele-i instrunu. Mit de suvenirî şi gânduri dnld în sufletă mi s'aduuu. Şi în senu-mî iar' re'nvie : speranţe, gândiri, plăcerî —

| Suin mai tinerii, mai cu viaţă - mi se pare — decâtii ierî.

Vg salută cu bucurie Lyră, versuri, dragî copiii , Dorulu vost' m'a trasă de-acuma iar'în lumea celoru viî;

0 ! că nu-i nemică mai dulce ca în versurî se înşiri Povesti tainice şi sfinte, doruri mari ş; mari gândiri; Şi cându dârme lumea 'ntregă — numai singură se semţeşcî Plăceri ce-ţî înalţă gftndnlu in regiunî domned.eeşcî. Se chiemî vremile trecute, şi din ele se combinî — Alte vecurî, s'adunî nemurî, şî-alte nemurî se desbinî; — Şi catenele robiei c'o mână se le deslegî, Se creezî o altă lume, alte nemurî, alte legî.

rise la o mică depăr tare o colibă de băieşî şi se hotărî de-a t ranspor tă acolo pe sermana femeie, apoi de a merge elu însuşi cu totă graba la oraşiu ca se caute ajutoriu.

— Suntemu depar te de Guerande, dîse elu. Me temu ca drumulu se nu fie prea lungu pentru d.-ta, în s tarea de slăbiţiune în care te vedu. Ia-mî saculu şi băţulă şi urmeză-mî.

Dicundu acesta, Pascal redicâ în bra ţe cor-pulu aprope fără viaţă şi se îndreptă spre colibă, care era situată ca la o sută de paş ' , între doue grope de sare.

O bâie.şiţă, şedendu înaintea vetrei pre care fumegau nisce tăciuni, înv&rtia o rotilă încărcată cu cânepă.

Băeşiţa era o Bretonă de o verstă înaintată, cu trăsuri accentua te , cu faţă blânda, cu privirea seriosă şi adâncă ca şi aşpectulu ce-lu oferea îm-pregîurimca casei sale.

E a se redicâ fără a scote unu cuventu din gură, strînse straiele sure de pe patu şi Pascalu îşî aşecjâ trista povoră pe elu.

— Dăţî silinţa de-a re'nsufleţi pe mama şi de a mângâia fica, î-i dîse Pascalu ţeranei. Eu îndată voiu re 'ntorce.

Abia trecuse o 6ră şi Pascalu reintră în co­libă urmatu de unu medicti. Dar ' orî-ce ajutoriu acum era zedarnicu. La capetulu patului era o mică masă acoperită cu o pânză albă. Pe ea era aşedată o cruce cu Christosu restignitu între două opaiţe de răşină, a căroru lumină se reflectă licu-rindu pe fruntea rece şi liniscită a streinei care nu mai scia de suferinţe. Băeşiţa sta în genunchi si rostia o rugăţiune ţenendu în mână nişce mă­tănii, pecându copila, adâncită, pierdută în durere îşî ţîne faţa ascunsă între *mânî, aretându-şî adenca sa întristare prin tăcerea şi nemişcarea sa. Unu senţementu tainică şi sfântă te cuprinde în faţa unei ast'feliîi de privelişti, care te face mutu şi gândi tor i i ! Pascalu şi doctorulu, fără sgomotu se duseră la patulii unde zăcea m6rta. Acestu din urmă o esaminâ unu momentu, clătină încetinelu din capu şi eşi. Pascalu îlu reconduse până în drumti.

— Biata femeia, î-î d,îse atunci mediculu, a trebuiţii se îndure amari suferinţe, cari i-au rui­nată grabnică sănetatea. Poterea i-a fostă stbrsă, şi ea s'a stinsă.

După-ce remase singură la uşa colibei, căle-toriulu nostru începu se se gândescă la ce'a-ce trebuia se facă. Elu îşî împlinise o dătorinţă de umanitate. Mortea înse a grăbită a-i zădărnici silinţăle. Se mai pote" elu crede acum liberă şi se-şî vedă de drumu ? Ori din contră trebuia se jertfescă pentru acesta nenorocită o dî orî d6ue şi se îngrijescă însuşi de unu mormentă pentru acesta necunoscută ? Precându îşî punea aceste în­trebări , o mână î-i atinse umerulu, Se întorse şi se află în faţa ospitalierei ţerance. Aces ta ispră­vise de-a se închina cu mătăniile şi şi le aşecjâ la brâu.

^Arnicuîâ Familiei," AnulTX/vC"—^ 7 S 5 0 ? " M C T ~

Orî retrasă pre cornulu vetrei, adencitu cu ochiî 'n focă Se numerî filele vieţi-ţî, dulci, şi fără norocu, Se te impresore ca norulă gândirî dulcî. gândirî amare Şi prin minte-ţî se se-'ntorcă ca schinteile prin p a r ă . . ; / Se te-avenţîln vervulă stâncei, se-ţî vedî lumea la peci<5re Dine cu peru lungă şi galbenă se ăldându trupu-albă m isv6re.

Orî s'alergî în valea-adenca, prin poienele cu florî Şi s'asculţî câtu e de dulce cântulu de privighitorî, Se priveşcî cum susu în ceriurî mândru stelele s'aprindu, Şi cum sfintele ilusiî dulce sufletu-ţî cuprindă; Si se uiţî că eştî în lume, de visezî orî eştî deşceptu . . . Domne ! câtu e de irumosă dulcea viaţă de poetu —

Ve salută după-anî de d.ile — Lyră, versurî, dragî copiî! Dorulu vost' m'a trasă de-acuma iar' în lumea celoru viî.

¥. B. Muntenescu.

134

DIN YIEŢA DE BUCUREŞCÎ. Buba aristocraţiei. — Distrugerea monumenteloru nationaale. — Dâue proteste. - Balulu Societăţii Amiciloru de Bele-Arte. —

Postu şi dulce. - Beneficiele artis'iloru noştri.

După alegerile dela Banca naţională, unde candidaţii liberali naţionali au avută o majoritate de aprope trei sute voturi asupra candidaţiloru guvernului, alegerile dela Creditulu ruralii — prima societate română de creditu fondară — au veniţii se adeverescă odată mai multă că aristocraţia se duce . . . După averea mobilă, averea imobilă e în mâna democraţ iei liberale. Votanţii , representându 3.504 voturi şi unu capitalu de 59.500.000 lei (franci) adunaţi Dominecă (11 23 Martie) spre a alege doi membrii în loculii celoru doi liberalî-na-ţionalî eşiţî la sorţi, au realesu pe aceşt i din urmă cu aprope unanimitate, pe cândii primulu ministru actualii a avuţii numai doedecî şi două de voturi.

Şi nu e de mirare că aristocraţia devine din ce în ce mai nepopulară şi vede cu ochii perin- ; du-i împreună cu averile din mână şî terenulu de sub piciore. Nu demultă unu comerciantă din capitală, d. Grigore Alexandrescu, a reluată în »Românulu« propunerea ce formulase odinioră în «Unirea» pentru înfiinţarea unei societăţ i cu sco-pulu de a veni în ajutoriulu îmbunătăţirei sortei săteanului românii. D.-sa ofere suma de 1000 lei dacă se voru găsi o sută de subscriptorî cari se ofere o sumă identică pentru numitulu scopu, şi până la 5000 lei, împreună cu fratele d.-sale, Ma-teiti Alexandrescu, cându subscrierea s'ar' urca la suma de 500.000 lei.

Iniţiativa dlui Alexandrescu a fostă împăr­tăşită de unu altă comerciantă, d. Ionii G. Paladăi care s'a oferită a subscrie şi d.-sa 1000 lei.

Ei bine, credeţ i că s'a găsită printre nume-rulu însemnată ală membriloră aristocraţiei nostre , | sau printre numerulu şi mai însemnată încă a Iu acelora cari trecu s'au voru se trecă ca atari, vre unulă care se răspundă acestei nobile propuneri? Vorba lui Millo:

A ş i ! fugi de-acolo nu mai visa! Cu tote acestea diuarele străine trîmbiţeză pe

to te tonurile cum ea-şf vărsă punga spre ajuto- ! ră rea străiniloră, a instituţiuniloră şi scopuriloru loru. Ast'feliu iată ce cetimă într 'ună diuariu fran-ţuzescii ce apare aici, redigiatu de unu franceză : »Inregistrândă ieri generosa ofrandă a unui Ro­mână în favorea scolei franceză, am tăcută nu­mele donatoriului... care are de-alt 'mintrelea dreptă la onorile celei mai largi publicităţi. Vomă spune dar ' că acela care a dăruită 25,000 franci în folo-sulu • scolei franceze, e d. Alexandru Filipescu, fiulă principesei Elisa Filipescu.«

Şi pe cându se dăruescu 25.000 lei pentru o scolă streină, nu se răspunde nici cu 1000 la apelulu patriotică făcutu de unfl comerciantă în folosulu ţăranului română, talpa ţerei şi temelia statului.

Iată dar' pentru-ce aristocraţia nostră nu mai are nici o t recere şi pentru-ce nu este nici o oca-

siune în care , venindu facă în facă cu democraţia, se nu culegă furtuna după ventulu ce a semenatu.

Iată asemănarea pentru-ce Românulii cântă blăstemându :

Bate, Domne, pe ciocoiu ! şi-şi rădică pumnii asupra clasei înalte, care nu se îngrijesce a face nici o reacţiune în contra cu­rentului nenorocită ce o sapă în temelie.

* * * O reacţiune care va face epocă în istoria

artei în România e de sigurii acea ce sa începutu de câtva timpu în contra modului cum sa făcutu pân'acum, şi din nenorocire urmeză a se face încă, res taurarea monumenteloru nostre istorice şi naţio­nale. Mai mulţi deputaţi', între cari illustrulu nostru oratoru d. Nicolae Ionescii, au interpelată guver-nulu, — cu prilejulă cererei unui nou creditu pentru continuarea lucrărilorfl de restaurare a besericei Sfinţii Trei-Ierarchî din Jaşî, — asupra modului defectuosu şi costişitoriu în care ele se severşescu. To tu spre a lupta 111 contra acestei nenorocite direcţiuni, sa instituiţii şi unu comitetă de resis-tenţă >pentru apărarea de distrugere a monumen­teloru naţionale« care a publicată până acum două pro tes te şi care credemu că nu se va opri aci.

Primulu din aceste protes te — o broşură de patru-decî pagine în 8" — începe ast'feliu :

»Suntă 15 ani de cândii, dintr'unu seinţâ-mentă de înaltă patriotismu, s'a hotăritu a se res­taura celii mai remarcabilii monumentu istorică »Curtea de Argesiii« ce făcea fala artei architec-turale în România şi mândria neamului nostru.

>Dorindii a face bine, iniţiatorii acestei fe­ricite idei făcură apelă la somităţile Franţiei, la celebrulă Viollet-le-Duc, spre a ne spune ce trebue făcută.

»După unu studiu de adevărată savantă, acesta celebru architectă ne încheia vederile s'ale asupra acestui monumentu şi ce t rebue se facemă spre a-lă restaura. To tu elu ne hotăresce că aceste lucrări voru dura d o i a n i c e 1 ii m u l t ii şi nu voru costa decâtă 200.000 lei.

»Lucrările se începură pe temeiulă hotăritu de acesta savantă şi sub conducerea unui france/u recomandată a fi fostă în biroulă seu multă tempu.

»Lăsată în largulu liberei acţiuni, acesta domnă profită de evenimentele ce neliniscirâ ţera dela 75 încoce şi lungesce lucrările în tempu de d o i-s p r e d e c e a n i , consumândă un i i m i i i o n u ş e p t e s u t e d e m i i l e i , spre a face, nu restau­rarea monumentului, ci spre a schilodi opera cea mai gingaşă ce aveamu, sdrobindu-i totu ce con­tenea de originala, totă ce făcea reputa ţ ia s'a drăptă de « b i j u t e r i e a a r t e i a r c h i t e c t u -r a l e b i z a n t i n e , « iar' în locu dându-ne o clă­dire plină de zorzone şi de poleelî ce bată la ochiula vulgului, dar' care va rămânea viitorimei modelulă batjocurei unui străină nepriceputa şi n e o n e s t u . . . .

135

Urmeză apoi unu studiu alu d.-lui G. Sterianu asupra modului cum se face «restaurarea monu-menteloru istorice în străinătate şi în România», si doue documente forte importante relative la restaurarea Mănăstirei Argeşului. Umila e rapor­tulu d.-loru de "Baudot şi Viollet-le-Duc — acesta o celebri tate europeană — prin care se stabilescu lucrările şi cheltuielile şi cel'altu, raportulă Comi-siunei însărcinată în Decembre, 1879, de minister, cu constatarea lucrăriloru, din care reese că aceste sau făcută cu modificări regretabile, prin ace'a că sau adăugată ornamente cari n'au existată, sa mo­dificată caracterulO turleloră, sa stricată armonia proporţiuniloru, sau suprimată accesorii caracteris­tice originalitate! monumentului.

Alu doilea protes tă pe care 1 amă primită de-ună-dî, cuprinde unu alu doilea studiu, şi sub ace-laşiu titlu, alu d.-lui G. Sterianu, care nemulţumitu I a lupta numai cu propriele-i forţe a făcută apelă j asupra acestei cestiunî la luminile a doue somităţi : dniî Charles Gornier, architectulă operei din Paris i si Henri ReVoil architectulă monumenteloră isto­rice ale Franţe i .

Ia tă , după multă interesanta scrisore a aces­tui din urmă, vederile ce există în Fran ţa asupra i acestei cestiunî:

»Respectulă trecutului şi alu amintiriloră is­toriei artei trebue se fiă nota dominantă a lucră- j riloru de astă natură. A nu modifica nimica, a nu îndrepta nimicii, a consolida înainte de tote, i a reface pe câtă mai puţină posibilă şi decă e necesarii a susţene" părţi vechi prin n o u e ; se se urmărescă cu multă scrupulositate nu numai rostu­rile, ciubucele, dar' chiar' feliulă de cioplitură se fiă conforme cu cea vechia ; într'unu cuvântă a copia totu în modă servilă.

»Se se întrebuinţeze aceleşî materiale, dacă j se pote , din acele-şî ca r ie re ; a s e f e r i c â t ă m a i m u 11 ii d e a s e a t i n g e d e s c u l p t u r i , d e a s e d e n a t u r a c a r a c t e r u l u , f i ă c h i a r ' b a r b a r u , p r i n î n d r e p t ă r i c a r i l e - a r ' r i ­d i c a v a 1 6 r e a i s t o r i c ă ş i a r ' d i ' s t r u g e • a r m o n i a e x i s t â n d u î n t r e a c e s t a d e c o -r a ţ i u n e ş i c o n s t r u c ţ i e , a l u c ă r e i a s ­p e c t u î 1 u î m b o g ă ţ e s c e .

»A n u s p o i n i c î - o d a t a ! ş i n i c i a r ă -d u i v r e - o d a t ă z i d u r i l e !

»Fie-care epocă (me oprescă la 1800) î.şî are noima s a ; este o pagină de istorie locală scrisă cu petre!«.

După acesta urmeză raportulu dlui Lecompte , însărcinată cu res taurarea , prin care răspunde la acusările Comisiunei din 1879.

Ambele aceste protes te sau distribuită cu profusiune şi sperămu că cei în dreptu, luminaţi p e deplinu asupra acestei atâtu de importante ces­tiunî, se voru păzi pe viitoriu de a mai cădea în erorile trecutului şi a mai permite — sub pre textă : de restaurare — derimarea pucineloru monumente ce ne-au mai remasu, după cum s'a făcută cu Be-serica Sfântului Dumitru din Craiova, Mitropolia j

din Tirgovişte şi altele astădî pentru totu-de-a-una perdute !

* * *

Se şcie că acum unu ană unii din artiştii noştri au organisatu o exposiţie de tablouri în pa-latulu Ateneului, spre a se alege, cu acestu pri-leju, acele cari se se trimită la Exposi ţ ia univer­sală din Paris. Din acestu incidenţă s'au alesă şi o sută din cele mai bune lucrări, formându-se o loteria din alu cărei produsă se se potă acorda o mai dreptă resplătire talenteloră nostre. S'au emisă 5000 bilete, a 5 lei unulu, dar' plasarea loru merge forte greu. Spre a'^grăbi distribuirea loru, Socie ta tea Amiciloru de Bele-Arte a dată Sâm­bătă (1022 Marte) unu baiu în Sala Teatrului Na­ţională, la care costulu bileteloru de întrare era rescumperatu cu bilete de loterie. At rac ţ iunea serei a fostă o inovaţie din cele mai fericite : Ba­raca artistică ce se ridicase pe scenă, îţi lua ochii prin mulţîmea şi frumseţea palateloru ce erau ex­puse aci. Fie-care avendă unu »appui-main« d'au-ritu legată cu o fundă mare de panglică, era zu­grăvită de unulu din artiştii noştri. Unu teneru, pictorii de talentu, Al. Bănulescu, ne-a presintatu întrega galerie a capeteloru frumose ale lui Mirea, lucrate cu totu a tâ ta gingăşie cu câtă farmecă originalele; apoi dniî Voinesc 1, fostulă nostru con­sulii la Odesa şi astăcjî abilulu pictoru de marine, ne-a înfăţişată câte-va din măreţele aspecte ale »nemărginitului safiru« ; Nestorescu, câteva capete gra ţ iose ; Paraschivescu, care-şî semneză pânzele cu pseudonimulă Joană Alpar, mai multe peisage şi florî şi încă o mulţime altele totu aşa de frumose. Ast'felă înţelegeţi că ele s'au vândută ca pânea caldă, cu to te că publiculă — de şi forte >select* cum ar' dîce Claymoor — era forte restrînsu. Pare că spre a s6 adeveri că la noi to te elemen­tele suntu ostile artei, cea mai oribilă vreme îşî deslănţuise în sera acea totă furia ei asupra Bucu-resciloru. Cum to te relele înse au bunulu loru, acesta a contribuită ca cotilionulu se fiă mai ani­mată şi ca se nu remână nimenea nemulţumitu, mai alesă dintre elegantele curăgiose cari au înfruntată puhoiulu spre a veni şi cari s'au întorşii încărcate de daruri.

* * *

Pe cândă ceialalţî muritori întră în postă, ar­tiştii societari ai Teatrului Naţională întră în dulce, căci sumele rotunde ce le-aducă serile de bene­ficiu — cari sosescu odată cu Idele lui Marte — le permite se-şî. îndulcescă şi mai multă traiulă, deja destulă de îndulcită estimpu, graţie tant ieme-loru grase ce acele câteva succese ale stagiunei le-au produsă. Şi pe lângă succesulu materială care nu e de loca dispreţuită — succesulă morală încă a fostă din cele mai strălucite. La 5 17 Marte beneficiulă lui Julianu a fostă o continuă ovaţiune. CorOne, scule preţiose, obiecte de artă, sonete d e ocasiune, până şi porumbeii nevinovaţi au fostă puşi la contribuţiune de entusiasmulă publicului,

1.(0

pentru modulu deseverşitu în care artistulu întru-pdză pe porcariulu Jupanii din »Zigeiner-Baron«, îmbrăcaţii în piele ungurescă. Adeverulu e că Julianu e întregii sufletulu piesei. Daţi rolulu al­tuia şi opereta va cădea »â-plat.* Alu doilea be­neficiu a fostu alu dnei Romanescu care ne-a datu Dominea (11/23 Marte) piesa lui Wi lb rand t : »Aria şi Mesalina,« t radusă sub numele acestei din urmă.

. .Acesta piesa, care, după titlulu sub care ni s'a serviţii s'ar' fi potutu prea bine termina şi după actulu I-u şi după alu IH-lea, ca şi după alu V-lea, n'a plăcutu de locu publicului nostru. De-alt 'min-trelea nici rolulu nu convine dnei Romanescu, alu cărei fisicu delicaţii nu e de locu în armonie cu role de aşa mărime. Cu tote aces tea inteligenţa artistei a sciutu interpreta de minune sentimentele personagiului represintatu şi mărturisirile entusiaste ale salei au fostu la înălţimea talentului ei.

Preste o septemână Notară a ţenutu se ne dea pentru beneficiulu seu o piesă nouă, cu to te că e mai veche de doue mii de ani. D.-sa şf-a alesu t ragedia lui Sofocle: »Oedip rege,* pe care s'a cercatu se-lu interpreteze cu to tă maiesta tea an­tică. Val6rea acestei opere care din înălţimea a 23 de veacuri domneşce în fruntea poesiei drama­tice fără ca nimicu să-i întunece gloria, ne impune se insistămu mai multu asupra-i şi se-i aducemu tributulu nostru de admiraţiune.

T e b a e decimată de ciumă. Poporulu imploră pe Oedip se-lu mântuiască de acestu flagelii, cum odinioră îlu mântuise de devastările Sfinxului. Ora-colulti dela Delfi a predisu că nu va fi mântuire până cândii mortea lui Laius predecesorulCi lui Oedip —-nu va fi resbunată. Ghicitoriulu Tiresias acusă de acestu omoru pe însuşi regele Oedip. Aces ta îşî amintesce că fugindti depar te de Corintu, pentru-că Apolonu î-i predisese că va omori pe tatălii seu ţ i se va însocf cu mamă-sa, a ucisu la o respantie pe unu călătoria cu ce ta lui, cari î-i împedecau t recerea. Dar ' Laius — căci aces ta era căleto-riulu — fusese omorîtti de o cetă de tâlhari, după cum încredinţase singurulti din servii lui care a scăpată cu vieţa. Intre aces tea soseşce unu tri­mişii cu ves tea că Polib morindu, Corintieniî î-î ofere tronulu. Fuga lui Oedip nu va fi scurtaţii ore vi^ţa tatălui seu, împlinindu-se ast'feliti prima par te a oracolului ?. . . Şi Meropa în vi£ţă, nu era o ameninţare că şi a doua par te a profeţiei po-t ea se se împlin^scă ? De ace'a Oedip nu va merge la C o r i n t u . . . . Dar ' trimisulu î-i mărturi-seşce că Polib n'a fostu tatălii seu, precum nicî Meropa nu era mama lui. Atunci cine suntti pă­rinţii lui? Oedip fusese găsiţii pe muntele Cite-ronului, cu piciorele legate. L a aces ta descope­rire Jocasta, so ţ ia lui, cuprinde totă mărimea ne-norocirei lorii. Şi prezisese lui Laius că copilulu ce i se va naşce va causa pierderea neamului seu. Iată pentru ce Jocas ta îlu încredinţase unui păs­toriţi, care în locu se-lu pidrdă, îlu dedese în grija Corintianului. Teribilulu adeverii se descopere in t6 tâ grozăvia lui. Oedip — care va să d î că : cu piciorele legate — era însuşi copilulu acesta. Ast '

| feliu fatala profeţie a oracolului era împlinită : omo-ritoru alu tatălui seu Laius, socii alu mamei s'ale Jocasta . In desperare, elfi îşî străpunge ochii pe corpulii neînsufleţiţii alu reginei si victimă a blăs-temului neînduratu ce însuşi îlu aruncase asupra omoritoriului, lipsiţii de lumina dîlei, despoiata de mărire, acoperiţii de pecate , acestu mare nenoro­ciţii reia toiagulu celei mai amare pribegii.

Iată în câteva trăsuri repedi subiectulu aces­tei frumose şi teribile composiţiunî, — cea mai dramatică din cele şeptedeci şi doue tragedii ale lui Sofocle, — pe care > savanta ordonanţă a mer­sului, interesulu situaţiuniloru, neprevgdutulti inci-dentelorîi, joculti firescii alu desvoltăriloru, drama­ticele emoţiunî prin mijloculu cărora se desfâşoră, şi în fine catastrofa fulgerătore care o termină, au făcuţii se fiă proclamată de unu capu-de-operă unicu în antichitate, au făcuţii se fiă salutată ca minunea cea mai deseverşită ce a ilustraţii vre­odată scena ateniană.

>Secoliî au respectatei gloria acestei concep-ţiunî măreţe care, precedându cu mai multu de d6ue miî de anî progresele sciinţei scenice, atinge cele din urmă limite ale artei moderne.

Corneille, Ducis, Voltaire, englezulti Dryden ' s'au încercaţii înzădaru se dispute sceptrulu acestei ' imposante creaţiunî a unui geniu pâmenteanu : co-I r6na dramatică a remasti lui Oedip Atenianulu,

cu adeveratu rege între toţi şi cu îndoiţii titlu.. .c Cu aceste apreţierî îşî încheia analisa sa

asupra lui >Oedip« traducătoriulti lui Eschil, care a tradusu în versuri franţuzesc! tote cele şepte tragedii ce ne-au mai remasu din teatrulu lui So­focle.

Traducţ iunea jucată pe scena nostră e făcută de d. E. Aslanu, după o asemenea traducţie franceză detori tă poetului Lacroix, maestrulu adaptătoriu alu lui Shakespeare şi de curendu alţi lui >Egmont«, de Goethe , jucaţii pe scena teatrului Odeon, din Parisu. Dar ' dacă t raducţ iunea franceză e supor­tabilă, mulţămită marelui talentti alţi traducăto-riului, care i-a datu totă eleganţa versului francesu, cea română — făcută după o adaptaţ ie în versuri — e cu totulti depar te de originalii. Versifi­caţia greoie, limba săracă, espresiunile barbare, suntti depar te de-a ne da cea mai mică idea despre graţia şi dulceţa nesferşită, puritatea şi ar­monia stilului aceluia pe care poporulu celti mai literatu Fa supranumitu «albina atică.*

Ne oprimti cu părere de reu aci, spagiulu nepermiţendu-ne se reamintimti tote evocaţiunile ce represintarea unorti asemeni opere ne rechiamă despre unii t recutu totti atâtti de mare şi de glorioşii, pe câtti de depărtatu. Ne mulţumimu se încheiamii cu exclamaţiunea pe care Jacolliot o aruncă în faţa vechei splendori a Indiei : » 0 Grecie, facă ceriulu ca trecutulu t6u s6 fiă viitoriulti nostru!*

După exemplulu celorti vechi, spectacoIulQ s'a încheiaţii cu o farsă: »Sfredelulu Dracului,* de Alexandri , în care Julianu e de o vervă îndră­cită. Ast'feliti succesulfi ambilorti artişti a fostu

137

deseverşitu. Dreptu-ace 'a , după eşirea loru din I teatru, o cetă de studenţi i-a conduşii acasă în mij-loculii unoru nesfârşite ovaţiunî.

* * * Mai puţind norociţii a foştii Manolescu, tene-

rulu nostru primii, care a reluaţii pentru benefi-ciulu seu o piesă vechie: »Kean sau desordine şi geniu,« de Al. Dumas tatălu. Piesa fiindu cunos­cută n'a atraşii publiculu; ne mirămă însă că n'a făcuţii acesta numele artistului. A treia-dî, Sâm­bătă (24 5), fiindu închiderea stagiunei de dramă ţi comedie cu »Hamlet«, publiculu şi-a reparată în parte greşela, nu prin aceia că teatrulu ar' fi foştii mai plinii, dar ' prin ovaţiunile făcute atâtu lui Ma­nolescu, câtii şi dnei Românăsca , după represen-taţie. Caii fură scoşi dela t răsura ce-i aşcepta şi acesta trasă de studenţi. Ast'feliu fură duşi îm­preună la Academie , şi aci, pe treptele palatului, oratorii împrovisaţî îşi desfăşiurară totă elocinţa. Prefectulu poliţiei abia potii se-i hotărască să ter­mine ora fiindu prea înaintată. Beţii artişti, spre a scăpă de-a fi purtaţi pe umeri pân'acasă o posiţiune destulu de incomodă pentru cine nu-i echilibristu — abia potură să se streedre într'altă trăsură — acesta avendu-şî caii, ce'a ce e mai de preferaţii pe o vreme recorosă — şi se-o steAgă repede spre casă.

Dar ' a tâta nu încăldesce pe unu artiştii. A m j preferaţii ca teatrulu se fie mai plinii şi cu deosă- j bire lojile se nu mai rămână gole la spectacolele seriose cum au foştii la a doua representaţ ie a lui »Oedip rege», la Kean şi la Hamlet , căci succe-sulii celu mare alu »Voivodului (?) Ţiganiloru« nu c tocmai măgulitoriu pentru gustulu publicului nostru.

A. a ŞOR. 'λ f 3 E ? ' ^ >

Academia Română. — Sesiunea generală din 1890. —

Dlu A l e x a n d r u P o p i i archivariulii „Academiei Ro­mâne" ne trimite următoroa dare de semă asupra lncrărilorii acestei savante corporăţiunî severşite în sesiunea gene- j

raia din a c.

emia Română în acostă sesiune a avutu , 4 şedinţe publice dintre carî două au foştii solemne şi presidate de însuşi MM. LL.

Regele şi Regina însociţî de principele moşceni-toriu A. S. R. Ferdinand. Cu acă'stă ocasiune sau cetitti următorele lucrări ale membriloru Academiei :

M. S. Regina, o alcătuire poetică înt i tulată: „ Visulii poetului."

V. A. Urechid, unii memoriu însoţiţii de do­cumente privitore la Neculae Mavroghenî.

B. P. Haşdeu, cuvinte le : Ascultu, Aromescu, Asanu I, Asanu II şi Asfiintescu din Magnum Ety-mologicum Romaniae .

P. S. S. Ep. SfcFchixedecu, despre luptele be-sericei or todoxe cu protestantismulu şi în specialii cu calviniştiî din Transilvania, în seclulu alu XVII şi despre sinodele ţenute în Moldova la 1641 şi 1645.

Dr. I. Felie, Igiena la exposiţia universală din Paris din anulu 1889.

N. Cretwlescu, două documinte traduse din greceşce dela 1821—1822. Celu de ântâiii a r a t ă : trista şi nenorocita situaţia a ţărei românesc! de­scrisă de Comitetulu boerilorti români, întocmiţii la Braşovu, în timpulii emigraţiunei dela 1821—22 ; iar' alu doilea ouprinde: Dorinţele de înbunătăţ i rea stărei ţerei româneşcî esprimate de Comitetulu boerilorti români, ce să constituise în Braşovu în timpulii emigraţiunei dela 1821—22.

Gr. G. Tocilescu, o dare de semă despre scrierile istorice şi poetice ale cronicariului Şte­fanii Fănuţă cunoscuta până acum sub numele d e „Ziloţu Ro>nântduJ şi în urmă face o comunicare asupra monumentului romanu dela Adam-Clissi din Dobrogea, care a foştii redicatii de împeratulti Traianu în onorea şi în amintirea victoriilorii re­por ta te de densulu asupra poporăloru barbare dela Dunărea de joşii, după cum dovedeşce inscripţiunea monumentului, din care sau găsiţii destule frag­mente pentru a pote fi restituită aprope întregă.

In decursulu acestei sesiuni Academia a avutu onorea de a primi visita A. A. LL. RR. Princi­pelui Regalu alu Italiei şi Principilelui moş-cenitoriu alu României . Cu acesta ocasiune Aca­demia alege de membru onorariu pe A. S. R. Principele de Neapolu, ântâiulii Principe din casa domnitore a Italiei, care visiteză România, unu Principe iubitoriti de şciinţe şi cunoscuţii ca unu distinşii numismaţii. Asemenea alege de membrii onorari alţi Academiei pe A. S. R. Principele Ferdinand alţi României , pe dniî Simionu Mangiucâ din Oraviţa, canoniculu A. S. Petruszewicz din Lemberg- si Comandorulu Cecchett i directorulu archiveloru regale din Veneţia .

In secţiunea li terară a Academiei fiindu va­cante din 1887 două locur i : Unulu alţi reposatului Fontanin şi altulti alu regretatului canonicii T im. Cipariii.

Alegerea sa amenatu împărţendu-se voturile secţiunilorii până în acesta sesiune. Secţiunea li­terară propune a se alege membri ai Academiei în secţiunea literară în celea doue locuri vacante pe dniî Gr. G. Tocilescu şi Ioanu Slavici amendoi autori distinşi şi indicaţi pentru aceste două locuri din mai multe puncte de vedere . In Plenulu Aca­demiei însă, numai dlu Gr. G. Tocilescu într 'uneşce numărulu de voturi recerutu de s t a tu t e , iar' dlu J. Slavici cade.

Să alegu membrii corespondenţi dlii C. Fr-biceanu profesorii la facul ta tea. de. teologie din Bucureşcî, Dr. E . Katuzniacki profesoru la univer­si tatea din Cernăuţi , C. I. Odhner directorulu archiveloru regale din Stockholm pentru secţiunea istorică şi dniî Dr. G. Romniceanu, Dr . G. Asaki ,

138

Dr . N. Kalinderu profesori la facultatea de me­dicină din Bvcureşcî în secţiunea şcientifică.

Academia avea se distribue în aces ta sesiune următorele 4 premii :

1. Premiulu Nasturelu-Herescu din seria B. de 4CC0 lei.

2. Premiulu statului Lazaru de 5000 lei. 3. » » Eliade-Radulescu de 5CC0

lei pentru care a foştii publicaţii subiectului ,.ls-toria 'şcâfficru m (erile renane m firma jun etate a sec/v/vi XJX. fără la onvlii 1864" şi

4. Premiulu Asociaţiurei Craiovene pentru dcsvol tarca h.veţfmentului publicu, de 1,500 lei.

Pentru celea doue dintâiu sau presentatu 7 lucrări tipărite şi pentru celu de alii 4-lea 7 lu­crări d idac t ice ; însfi cemisiunile însărcinate cu esr.minarea acestorii lucrări n'au aflatu nici u r a atâtu de meritorie ca se pdtă oferi vre-unulu din premiile indicate.

Pentru premiulu El iade Radulescu presen-tându-se ur.u sirguru rrar.uscristi anonimii în 7 volume, averdu titlulu pe temurile I—VI ..Analele culhrti renane", iar' pe alu VII. t emu yAnalc/e culturii nop'ana/e •" cu divisa: ,F)ona piaesmtis cape, latina Hora<." Ccmis iurea însercinată cu esa-mi ra rea acestui manuscriptu Fa aflatu destulti de meritoriu şi i-a acordaţii premiulu Eliade-Radu­lescu de SCCO le i : desfăcundu sigilulu a aflatu, că autorulu lucrărei este dlti V. A. Urechid.

Din for.dulu loanu Fa tu pentru distribuirea de cărţi didactice în şcolele primare sau împărţiţii în doue judeţe (Tutova şi Jalomiţă) 8228 exem­plare în valore de 5,333 lei 24 bani.

Din răportulu ccmisiurei bibliotecei se vede că colecţiunile de documente istorice câtu şi de cărţ i vechi sau înmulţitu forte multu prin donurile făcute de dlu secretariu generalii D. A. Sturdza şi alţîA particulari binevoitori.

In fine Delegaţ iunea Academiei române pe anulti 189c—91 sa compuşii în mooulti următori t i : Preşedinte Ionii Ghica.

Vice-preşedinte alii secţiunei l i terare B. P. Haşdeu.

Vice-preşedinte alu secţiunei istorice N. Io-nescu.

Vice-preşedinte alii secţiunei şcientifice P, S. Aurelianti.

0 î mul tu . . . . O ! multu imî placă a tale versuri Tu mi-ai şoptită copilă 'ncetu Si-apoi cu multă gingăşie Ai dechiaratu că sum poetu.

O ! multă iubescu eu ochiî tei Ca noptea cea adencă Ţî-am spusu atuncia eu cu dorii Sji-ţî voiu mai spune încă.

G. Simu.

D I V E R S E . ^ ypi^^aiMjnimMînmjMjHminnMnimmMi, %' Hf V ¥ V ¥ ¥ ¥ ¥ ¥ ¥ ¥ V V V V ¥ ¥ ¥ ¥ mmmmm

Cronică. — Sen; SSana instituţii de creditii şi economii, societate pe acţiuni în Deeş, şî-a ţe-nutti advnana constituanta în 29 Aprilie st. n . — fiindu de facă 42 acţiunarî cu 256 voturi repre-sentâr.dti unu capitalii de 31CCO florenî. — După deschiderea adunărei şi consta tarea numărului ac-ţiunarilorti presenţî şi a acţiilorti representate , sa constituiţii biuroulu adunărei alegendu-se : preside dlu canonicii Va>iliu I'opu, ro ta r i dd. dr. Gavril Trifoi ii şi dr. Emil F. h<grvtiv, iar' în comissiunea verificătore şi de scrutiniu dd. loanu Georgiv, 'oanii F. Negri/tiu şi loanu B. Cherecheş. — Sa constatata apoi că, pres te numerulu de 500 acţiuni emisse, sau subscrisu încă 98 şi sa plătitu mai bine de 10" , pre­scrise ; şi în urma acesteia sa hotărîtii înfiinţarea societăţii cu capitalulu de 50,000 florenî prevedutu în Prospectulti emisii din par tea fondatoriloru — reducundu-se numerulu acţiuniloru la aceia cari au subscrisu dela 5 acţiuni în siisu.

După-ace'a s'au stătoritu statutele societăţii, în urma că ro ra : societatea se înfiinţază pe timpii nede te rmina tu ; fie-care acţiunariti are în adunarea generală până la 5 acţiuni de fie-care acţiune câte unii votu, nu pote în se se într'un^scă nici unii ac­ţiunariti mai multe de 30 voturi nici sub unu titlu; — din proventulti curaţii se lasă 12"/0 la libera dispunere a adunăriloru generale pentru de-a-le distribui spre scopuri filantropice, culturali etc. Sa aleşii apoi Consiliulu de direcţiune pe şese ani în personele : Vasiliu răpit canonicii, dr. Teo­dorii Mihaii, N. F1 Nigrvţiu, dr. Garr. Triponu, Teodorii JLrmcnu, Georgiu Gradoviciu, Joanu Welle, Alexandru (heresteş; şi comitetulu de revisiune pe unfl anii în personele : Augvstini Mwteâtm, Gregoriu Steţiu, Ştefanii Gala, Joanu Georgiu, Victori Filieş.

In urmă fondatorii au foştii absolvaţî de res­ponsabilitate — străpunendti to te actele împreună cu banii încassaţî în sumă de 7210 florenî la con­siliulu de direcţiune. Şi cu acesta adunarea con­sti tuantă a »Someşanei« sa închişii, esprimendu-se mulţemită acelora cari au lucraţii cu a tâ ta zelu la înfiinţarea acestui instituţii de creditii şi economii, între acţionarii căruia n'a intraţii nici unii străinii.

Direcţiunea »Someşanei* sa constituită ast'-feliu: preside dlu canonicii Vasiliu Popi, v.-preside şi casanţi provisoru dlti Joanu Welle, secretariu si comptabilu provisoru dlu dr. Gavrili Triponu.

Miluiţi ca se fiţi miluiţi! S e 1 i c e a, comună curatu română cu 110 familii, cu locuitori diligenţi şi cruţători, în comitatulu Turda-Ariesu, a ajunsu-o o catastrofă înspăimentătore ce n'a potutiî vede ochiu omenescii. în 8 1. tr. între 12 -1 ore din di, s'a escatii unu focii, care, ajutaţii de unu ventii poternicu, a consumaţii totalii averea aloru 75 fa­milii in aşa mesură, încâtii nefericiţii ani de tristă suvenire 1848—9, cu totă furia lorii, n'au potutit

13:1 •

se facă undeva mai multă! Dauna extirpată ofi­cioşii este de 40 169 fl. 58 cr. v. a. — Intre ne­fericiţii păgubiţi este şi beserica românescă cu pa­gubă de preste 4200 fl. — Omenii desperaţi, lip­siţi de bucuria Paşciloră, umblă pribegi cerşindă nutreţă pentru vitele ce mugescă de fome pe dealuri afară la câmpâ, femeile, mânate de iubirea mămească, alergă plângundu din satu în satu dună pane, ca se aline fomea prunciloru, care plângă de ploie, frigă şi fome printre grămăd' le de cenuşe.

Starea acestora nefericiţi reclamă ajutoriă grabnică şi pentru acea comitetulu de ajutorare, com­pusă din: domnii G e o r g i a S u c i 11, v. protopopă gr. cat. ca preşedinte, Iacobă Bordană, Iosifu Moga, Iosifă Florianu, preoţi, Aureliu Popă, Ioană Cădaria, notari cercuali, şi Traianu Vlassa, proprietarii!, — î-si permite a recurge la genero ătatea preastima-tului publică românescă rogându-lă se grăbescă în ajutoriulu şi alinarea fomei acestora nefericiţi cu milă de ori ce felia: bani, bucate e t c , şi aceste se le trimită la adresa preşedintelui comitetului I de ajutorare în îndoia p. u. Turda spre a le împărţi :

nefericiţîloră păgubiţi Ajutorele marinimose se voră căita publice. Redacţiunea acestei foie primeşce bucurosă

contribuiri de ori-ce soia în scopulu ajutorarei confraţîloni noştri din Selicea, pe cari apoi cuitându-le fără întârdiere le va trimite la Comitetulu de ajutorare respectivă.

Nouele table reg. Ardealulă capetă doue table reg. una la C 1 n ş i ă si una la M.-O ş o r h e i ii. Iar' celelalte noue voră reşede în oraşele Budapesta, Cincî-besericî, Strigoniu, Craşovia, Pojonă, Seghe-dinu, Dobriţinu, Timişora si Oradea-mare.

Activarea oficeriioru reserviştî alu Austro-Un-gariei. Ministeriulă comună de resboiă a dată o or-dinaţiune, care uşureză în modă însemnată acti­varea oficeriloră reserviştî — Candidaţii îşi dau petiţiile la ministeriu prin comandele cercuriloră de întregire, în a cărora evidenţă stau ei, şi prin acele corpuri de trupe, de ale cărora efectivă se ţe ă. Aprobarea acestora petiţiunî de cătră comandanţii reşpectiveloru corpuri de trupe are a se face pe temeiulă cunoşcerei personale a individualităţii, a răporturiloră sociale şi private ale candidatului. Acesta are a se supune mai antâiă unei probe practice de mai multe lucruri în serviciulu trupeloru şi mai târdiu unui esamenu întregitoriă din obiecte militare şi technice speciale.

lubileulu de 10 ani de archipăstorire a M i ­tropolitului Bucovinei dlii dr. S i l v e s t r u M o r a r i u A n d r i e v i c i u se va serba în 8 şi 9 Maia în totă Bucovina. Spre acesta scopu sa şi formată în Cer-năuţî unu Comitetă de 44 inşi cari voră se aran-gîeze diverse festivităţi cu acesta ocasiune solemnă.

., Societatea pentru cultura şi literatura română in Bucovina a ţenută mai multe conveniri literarie, în cari unii din membrii ei au prelesu despre diferite ; obiecte. In doue din aceste a prelesu collabora- j torele şi amiculă nostru C o s t a n t i n ă M o r a r i a ; şi anume intr'una despre « p e d a g o g i a r o m â n ă { î n B u c o v i n a * si într'alta despre » ş c o l a d e

m e s e r i i d i n C e r n ă u ţ i . « — Ambe aceste in­teresante prelegeri publice se voră publica în o broşură, ce se va vinde în »folosulă fondului primei scole române de fetiţă în Bucovina« înfiinţată totă prin dlii Const. Morariu.

Adunarea generală a asociaţiunei naţionale din Aradu pentru li teratura şi cultura poporului română sa ţenutu în 21 1. tr. sub presidiulu P. S. Sale Episcopului Aradului Ioanu Meţianu. Adu­narea generală a esaminatu raportulu despre acti­vitatea direcţiunei din anulu t recută , a censuratu socotelile, din cari se vedea, că fondulă asocia­ţiunei la finea anului t recută a fosta de 2506 fl.' şi a dată absolutoria direcţiunei, apoi a alesă membrii direcţiunei pentru anulu curenţii, în fine a decisu, ca lucrurile direcţiunei cu începere din anulă curentă se se inducă într'unu almanachu, cu a cărui edare sa însărcinată direcţiunea.

Regele Portugaliei a presentată pre supuşii sei la s3. Paşci cu libertatea inveţămentului şi a pressei.

Per^cii-icarei n u b i . Diuariale de modă »La Mode« din Paris şi »Mode Zeitung« din Viena se ocupi cu personificarea modei. E vorba adecă de-a şei se se alega forma şi colorea noueloru mode după esteriorulă fie-cârei femei considerându sta­tura trupului, forma faţieî şi colorea perului etc. — cu unu cuventă e vorba de formaţiunea —- toi-lettei, desvoltarea gustului individuală ca se şcie se alegă ce stă bene fia-cărei fem^i şi ce i redică mai multă frumseţa şi atracţiunea. — Aforă de acea prin acesta se ia la critică seriosă moda in­ternaţională — din punctă de„ vedere estetică, formatică şî higienică. <•

0 nouă cenoirinţă de' frumuseţă. In Roma sa formată sub numele »Comitato del concorso di belezza« unu comitetă, care va întocmi în sala dela »Teatro nazionale« o concurenţă de femei fru-mose. Femeile, care voiescu se ia parte la acesta concurenţă interesantă, n'au decâtă se-şi arete do­rinţa printr 'o scrisore adresată numitului comitetu, alăturăndu şi fotografia. Decă comitetulu află, că fe­meia respectivă este destoinică de concurenţă, o va invita se mergă la Roma, garantându-i chel­tuielile de căletoriă şi întreţenerea pe 6 dîle într'unu hotelă de primulu rangă, acesta se înţelege, afară de premiile ce eventuală se potu câşciga şi care împreună facă suma de 6000 de lire italiene.

Hymen. Dlu Georgiu I / e a advocată în Baia-de-Crişu sa fidanţată cu amabila domnişoră Ida Csato — fiica dlui Ludovicii Csato advocată archi-diecesană şi metropolitană în Blaşiă. — Sincerele nostre urrări teneriloru logodiţi!

Grâcitură. Bărbatulă-nebărbată a lovită cu petra, ce nu

e petră paserea-nepasere, ce şedea pre arborele nearbore.

Terminulu de deslegare e 18/30 Maia a. c.

140

G L U M E .

Logica copilărescâ. — M a n,:,. morilu unchiulu, vcmu Imbiâca di.liu pe jumetue .

C o p i l a . - Pentiu ce j e jumăta te? Dn metate a moritu unchiulu ?

— Fier,d-câ

ni moi pe ju-

JSatllValu. — D.-ţora Z . . . . ce pare atâlii de frumosă, era intr'o lojă la teatru. Doi inşi vorbiau de dinţii ei. cumpăraţi de la unu faimoşii dentiştii, de peliţa-i roşă şi perulîi blondă, da­torite unui iriseru şi de talia sa, datorită bumbacului.

— Domniş6ra Z. . . . djse unulu dintre ei. n'are nimicii naturalii, decâtu copiî.

Oglwda-i totulu. — O domnă bătrână aşcăptă se i-se facă operaţiunea cataractei (perdea la ochi). Mai înainte de-a Începe operaţiunea, ea cugetă că este pote pentru cea din urmă 6ră, că mai vede lumina, natura, copacii, ceriulu Acesta cugetare o mişcă forte. — Celu puţinii, î-şî djce ea. se intrebuinţămu bine cele din urmă priviri ale noslre ! şi chiămându servitorea —. Luisâ ! — Porunceşce ! — Adă-mî o oglindă.

Unulu c a altulu. — J u d e c a t n r i u l u : De ce ai lovită cu atâta crud_ime pe acesta nenorociţii ?

I n c u 1 p a t u 1 u : Nu e vina mea dacă a fostu idiotă.

J u d e c ă t o r i u l î i (cu aspr ime) : Idioţii suntu şi ei o m e n i . . . ca tine şi ca mine !

Jurisconsulţi statornici in păreri. — Unii advocată cileză ca autoritate în materie de doctrină unu juriscon­sultă încă In viaţă

Piesidentulu î-lu întrerupe: „Domnule advoca'u, spriginiţi-vă pe autorii morţ i , căci

cei vii pi tu se-şî schimbe părerea " 111 societate. — Contele T. curtezi o tinărâ vă­

duvă. — „Ascultă-me," î-i d.'se elu. — „Nici-odată." — „Te conjură." . N u . " - „Ccre-mî ce voieşcî." — „Vorbe numai." — Pune-n e la probă." - „Dacă a ş i dori l u n a ? " — »A-şi aduce-o, dar', cu o condiţiune." — „Şi a rume ?" — „Ar' trebui se te râpescă în lună."

Morte în regulă. — Unu medică Intâlneşce pe unu altulu şi-i djce : „Frate, am să-mi iau unu concediu pentiu câteva d.ile, te rogii se ai bunătate a-mî ţene loculu." — „Cu cea mai mare plăcere, îăspunse cel-'alaltu, dar' de ce nu laşi, amice, câ ei moră şi fără de m i n e " — . O h ! nu, eu suntu forte regulată şi voiu ca Înşişi bolnavii mei se moră în tolă regula."

AmorU şi amoru. — Pe unu rămurelit Şede unu turturelu, Pe o rămurea Şede-o turturea.

Mai josu la tulpină Cocoşă şi-o găină.

Ţurţurii de amoru, Spună tn limba lorii, Ce au cugetată Cându sau cununată.

C( i de pe tulpină, Se bată şi suspină !

0 dupla superare. — Mihalaclie in pată zace, soţia lui e forte bine ;

L'amendui, precum se vede, ună reu mima le ţene.

Mihalnche are temă, c'o se mârâ, neîndoiosu,

Iar ' soţia se îngrigeşce că se face sănetosu.

Intăritu în Opiniune. — Judecătoriulă cătră acu-satu': - Adevărată că ai <\hu demnului acestuia: m ă g a r i u m a r e ?

Acusatulu, după ce piiveşce multu pe reclamantă, pe care la începută d J c e a că nici nu-lă cunoşce, răspunde:

— C u c â t ă î - l u p r i v e s c ă m a i m u l t u p e d o m n u î ă . c u a t â t u î - m î a d u c u a m i n t e , c e e d r e p t ă, c ă i - a ni c[ i s u a ş a c e v a .

S a şciutii afla. — C u r t i s a n u l i Trebue s i recunoscă orî-cine că făta d.-tale, pre stimată domnă e f6rtc fru­mosă şi drăgălaşă ; şi eu a-şj fi pre fericită dacă ,

M a m a (întrerumpendu-Iu.) Credă ăfiw. io câ e drăgălaşa; preste aceea mai are încă şi d6ue mii zestre,

C u r t i s a n u l ă (care visa de d.ecî de mii). Şi eu a-sjt fi pre fericită daca a-şî ave ună salariu mai mare. câcî atunci mi-asî lua voia de a-i cere mâna.

Proprietariii, Redactorii respunejetoriu şi Editorii: N I C O L ... ^ _ - .. _^^5CWB^W

A E F. N E G R U T I U .

Gherla Imprimării. .Aurora" p. A. Todoranu 1S90.