4. Dimensiunea de gen în educatia familiala

Lucrarea de fata încearca sa analizeze pe baza datelor obtinute în urma desfasurarii cercetarii, care

sunt în prezent rolurile dominante în educatia familiala în functie de genul parintilor (cele maternale

sau cele paternale), care sunt domeniile lor de manifestare, cum se explica distributia acestora în

contextul actual al familiei si, îndeosebi, care dintre cele doua roluri este cel dominant în raport cu

practicile educative din familie.

Scopul acestei analize este acela de a surprinde în ce masura dimensiunea de gen reprezinta o

referinta în analiza mecanismelor psihosociale ale practicilor educative din familie si în ce masura

aceste mecanisme determina un anumit model social al familiei aflat sau nu sub dominatia

reproductiei socio-culturale (de la modelul traditional catre cel postmodern). Se poate vorbi de o

schimbare, de o dinamica în configuratia rolurilor maternale si paternale în familia de azi? Cât de

vizibila este aceasta dinamica? În care repertoriu de actiuni se manifesta? Ce influenta are asupra

practicilor educative adoptate în familie? Vom încerca sa raspundem la aceste întrebari în urma

interpretarii datelor cercetarii, prin corelarea tuturor factorilor luati în considerare în analiza.

4.1. Rolurile de gen în spatiul familiei

Familia ca grup social a fost dintotdeauna influentata de contextul mai larg cultural, social, economic, politic al societatii în care s-a constituit. Unele dintre aceste influente au fost mai puternice, altele mai putin vizibile ca efect direct asupra familiei. Familia prin natura ei reuneste membri care au statuturi si roluri diferite, determinate atât de factori externi familiei, cât si de factori interni. Acest schimb natural între exteriorul si interiorul familiei face ca substanta raporturilor familiale sa capete configuratii diferite în functie de caracteristicile societatii în care traiesc, dar si de modul de receptare a vietii în comun de catre fiecare membru în parte.

Stereotipiile de gen au fost întotdeauna strâns legate de etapa de dezvoltare a societatii. Analiza lor se raporteaza în mare masura la statutul barbatului si al femeii în societate, la statutul casatoriei în societate, la statutul relatiei afective dintre cei doi, la statutul copilariei si copilului în interiorul familiei. Fiecare dintre acestea au cunoscut schimbari de-a lungul timpului care s-au reflectat puternic în metabolismul relatiilor dintre membrii familiei, dar si în modul în care drepturile si responsabilitatile au fost „distribuite” între acestia.

Lucrarile de specialitate în domeniul sociologiei familiei au încercat sa surprinda evolutia statutului femeii si barbatului de-a lungul istoriei societatii si sa identifice dinamica lor si în functie de evolutia istorica a familiei.

Trecerea de la matriarhat la patriarhat a determinat mutatii în registrul statutar al ambilor parinti, iar longevitatea patriarhatului a determinat o traditie ce cu greu va putea fi destructurata pentru restabilirea unor noi norme sociale si culturale, asa cum au încercat miscarile feministe din anii `60 si politica nondiscriminarii de gen din ultimele decenii.

Societatile preindustriale, ca si cele industriale au fost societati eminamente patriarhale, care în spatiul familiei se exprimau prin asumarea anumitor roluri de catre barbat: el era cel care muncea în afara caminului pentru a asigura subzistenta familiei (fie în agricultura, fie în domeniul industrial), era factorul decizional în problemele fa miliei si asigura raporturile familiei cu societatea, reprezenta

de asemenea instanta autoritatii. Femeia era cea care se asigura de buna functionare a familiei în interiorul ei (treburile casnice, cresterea si îngrijirea copiilor, climatul afectiv), chiar daca uneori în perioada industriala acesteia i-au fost asociate si roluri de productie. Acest mod de distributie a rolurilor a fost asociat cu familia traditionala, roluri considerate complementare, dar puternic diferentiate. Dimensiunea traditionalului ar mai putea fi definita si prin functia reglatoare a normei socio-culturale. Familia traditionala îsi baza organizarea si functionarea pe norme sociale si culturale predefinite. Rolurile erau preluate, nu erau negociate. Femeile odata casatorite, deja se conformau statutului de sotie si mama cu toate rolurile asociate prin norma culturala. În fapt norma socio-culturala impunea limite statutare. Aceste norme însa au cunoscut unele modificari odata cu jumatatea secolului XX, când numarul femeilor care au intrat pe piata muncii a crescut, fapt care a continuat pâna în prezent, si care a fost acompaniat de miscarile de emancipare a femeii, ce impuneau necesitatea reconsiderarii statutul femeii în societate si, implicit, si în familie. Cu alte cuvinte, „daca înainte femeile acceptau departajarea de roluri si complementaritatea de tip traditional, acum multe vad în complementaritatea de acest gen o mare inechitate si o situatie conflictuala” (Stanciulescu, 1997).

S-ar putea afirma ca familia moderna apare odata cu reconsiderarea normei culturale si sociale generata de statutul femeii si cel al barbatului în societate si familie. Punerea ei sub semnul discutabilului sau chiar contrazicerea normei a condus la un alt mod de perceptie si de asumare a ambelor statuturi. Din acest moment, teza structuralismului functionalist, bazata pe normativitatea functionarii familiei – conform careia normele regleaza comportamentele si sunt distribuite conform statutului membrului în familie, definit cultural -, cedeaza locul altor teorii de analiza, precum cele ale interactionismului simbolic si constructivismului – conform carora interactiunile dintre identitatile membrilor familiei cu bagajul lor simbolic sunt cele care conduc la negocierea normelor si constructia rolurilor, existând un permanent proces de reconturare a lor, de reconstructie în functie de variabile legate de contextul familial particular -, si celor utilitariste – conform carora raporturile dintre membrii familiei transgreseaza normele sociale, rolurile definindu-se în functie de raportul cost-beneficiu, al utilizarii capitalului personal în cea mai avantajoasa forma, cu beneficii cât mai avantajoase, devenind în mare masura contextuale.

Aceasta dinamica se poate explica si prin schimbarea de accent de la norma si grup la individ, care în evolutia societatii a determinat o restructurare a raporturilor sociale. În familia traditionala, norma se aplica întregului grup. Odata cu afirmarea valorii individuale, structura, functiile, statutul si rolurile membrilor au suferit modificari si au condus spre reformularea acestora în scopul afirmarii individualitatii. Astfel se poate explica faptul ca în societatea moderna si mult mai pregnant în cea postmoderna, au putut aparea fenomene precum divortul, cupluri fara descendenti, concubinajul, familiile reconstituite etc., dar si posibilitatea de a vorbi despre femei de cariera sau femei care au nascut copii fara a întemeia o familie cu tatal acestora.

Explicarea în prezent a mecanismelor de distributie a rolurilor în familie între parinti, urmarind gradul de segregare a acestora în functie de gen, necesita o abordare pluriparadigmatica, tocmai datorita coexistentei mai multor moduri de definire a statutului celor doi în societate si familie, în functie de nivelul macrosocial sau microsocial la care ne raportam. Mutatiile sociale, culturale, politice si economice determinate de noua ordine a societatii postmoderne (care sustine nondiscriminarea de gen sub toate aspectele) patrund în mod diferit si se regasesc în mod amplu diversificat la nivelul micro-universului familial (existând diferente notabile între familia din mediul rural si cea din mediul urban). Multe dintre explicatiile structuralismului functionalist aplicate morfologiei sociale a familiei se pot aplica si astazi (ierarhiile sunt strict respectate, traiectoria autoritatii este predefinita etc.), cum la fel de bine si cele ale utilitarismului sau ale interactionismului simbolic (realitatea psihosociala a familiei se construieste în interiorul familiei

prin interactiunile dintre membrii acesteia). Ceea ce este socotit ca roluri traditionale în familie, segregate în functie de gen coexista alaturi de rolurile reevaluate si reformulate ce restabilesc o distributie cât mai echitabila între femei si barbati. Complementaritatea traditionala uneori este înlocuita cu complementaritatea postmoderna, în care statutul ambilor parinti, si al femeii si al barbatului este reconfigurat. Asa cum afirma si Elisabeta Stanciulescu „comportamentele familiale, inclusiv cele parentale, par a fi produsul unei combinatii – dependenta întotdeauna de situatiile particulare – între o ordine relationala (interactionala) si una statutara (normativa); tentatiile individualiste ale societatilor contemporane nu pot eluda constrângerile normative/institutionale fara a se autoanihila. Stadiul distributiei „traditionale”, exclusiv sau predominant normative, a rolurilor educative, a fost, cu certitudine, depasit (daca un astfel de sistem a existat vreodata în forma sa pura …)” (Stanciulescu, 1997). Aceeasi autoare este de parere ca „distributia rolurilor între membrii cuplurilor conjugale contemporane se caracterizeaza prin variabilitatea modelelor care se înscriu pe o axa ale carei limite sunt segregatia absoluta si egalitatea absoluta. Fara ca vreuna dintre aceste extreme sa fie vreodata atinsa». Altfel spus, gradul de inechitate al distributiei rolurilor în functie de gen a diferit de la un stadiu al societatii la altul, în prezent aflându-ne pe drumul renegocierii acestora în scopul atingerii unei egalitati absolute.

Înainte de a analiza rezultatele obtinute în urma prezentei cercetari, un aspect deosebit de important ce necesita a fi introdus în ecuatia analizarii diferentierii rolurilor în functie de gen în familie, si care rezoneaza în mare masura cu perspectiva interactionismului simbolic, este perceptia de sine fie a femeii, fie a barbatului în raport cu statutul pe care- l au de sotie, respectiv sot. Modul în care ei însisi se percep ca fiind mai masculini sau mai feminini, determina în mare masura o noua distributie a rolurilor în functie de calitatile si însusirile personale, ignorând deseori norma traditionala (Iluţ, ?). Astfel masculinitatea femeilor sau feminitatea barbatilor duce deseori la o rasturnare a rolurilor care confirma ca modelul traditional este metabolizat în functie de contextul psihosocial al fiecarei familii.

Totodata, teorii precum teoria definirii situatiei a lui Thomas, cea a împlinirii profetiei sau cea a etichetarii, contribuie la întarirea ideii ca atât mama cât si tatal îsi asuma anumite roluri si în functie de cum percep ei norma socio-culturala si cât de mare este presiunea sociala si culturala asupra încadrarii lor în anumite stereotipii. Vom încerca sa identificam prin analiza datelor obtinute prin desfasurarea anchetei prin chestionar, în ce masura rolurile traditionale/moderne sunt reproduse si în prezent în familie sau în care domenii se pot constata anumite schimbari, daca acestea exista.

4.2. Distributia rolurilor parentale în functie de gen

Teza structuralist functionala a anilor 50-60 a definit ca universala segre garea rolurilor de gen în

familia traditionala urmând doua axe complementare: cea instrumentala corespunzatoare

barbatului si cea emotional/expresiva corespunzatoare femeii. Cu alte cuvinte rolul barbatului era

acela de a desfasura o activitate extradomestica pentru a asigura bunul trai al familiei, în timp ce

femeia, mama, era cea care administra domeniul activitatilor domestice. Acest model cu o lunga

traditie a condus la relativ scazuta implicare a barbatului în rezolvarea problemelor domestice,

zilnice ale caminului si acordarea unui rol „eroic” mamei, îndeosebi în ceea ce priveste cresterea,

îngrijirea si educatia copilului. Timpul acordat de tata copilului era mult mai redus, iar relatia

mama-copil a devenit locul comun al socializarii si educatiei acestuia, tatal constituind doar un

reper si factor de decizie în momentele importante privind viitorul acestuia si ghidul catre lumea

exterioara.

Astfel se poate spune ca în familia traditionala mama era cea care petrecea cel mai mult timp cu

copilul, era cea care se ocupa de activitatile gospodaresti, cea care se ocupa de problemele afective

ale copilului, fiind cea careia acesta i se destainuie, în timp ce tatal intervenea doar ca instanta

simbolica a autoritatii - o norma intrata în constiinta comuna. Timpul pe care tatal îl petrece cu

copilul este doar cel de îndeplinire a functiei de reconfort108 (momente de tandrete si confesiune), în

timp ce mama asigura toate cele trei functii pe care le îndeplinesc parintii prin petrecerea timpului

cu copilul: functia de întretinere si reparatie (activitatile menajere) si cea ce dezvoltare (obiective

educative explicite).

Evolutia istorica a familiei a scos în evidenta si o istorie a paternitatii, care a avut evidente

consecinte asupra rolurilor asumate de mama în familie. Astfel, conform E. Stanciulescu109,

autoritatea paterna a atins apogeul în perioada burgheziei secolului al XIX- lea, „relatia tata-copil

fiind reprezentata ca nucleul care încheaga unitatea familiei”, copilul fiind considerat un capital al

familiei, necesar a fi administrat judicios pentru a aduce familiei „un profit material sau/si

simbolic”, pe când în familiile muncitoresti, copilul era conceput drept „un spatiu de manifestare

(unicul!) al puterii”, paternitatea fiind definita „prin numarul de copii, în special de sex masculin,

107 Petru Ilut aminteste în cartea sa, Sociopsihologia si antropologia familiei, ca „începând din anii ’70, psihologii au

revizuit modelul disjunctiv al masculinitatii-feminitatii si s-au întrebat daca nu exista indivizi care se vad pe ei însisi ca

având la cote ridicate atât atribute masculine, cât si feminine. S.Bem (1974) raspunde afirmativ si numeste respectivele

persoane „androgine (psihologic)”, combinând cuvintele grecesti andro (barbat) si gyne (femeie). Faptul ca multe

persoane depasesc rigiditatea traditionala în identificarea de sine a rolurilor de sex prin modelul androgin poate duce la

beneficii, în primul rând printr-o mai mare flexibilitate si adaptabilitate comportamentala. Cercetarile au evidentiat

consecinte pozitive asupra pretuirii de sine. În societatile traditionale însa, unde comportamentul puternic diferentiat de

rolul de sex este o valoare, androginia apare mai mult ca un handicap decât ca un atu. Androginia ar trebui mai degraba

înteleasa ca un mod de „a te adapta în functie de situatie în promovarea atributelor de un gen sau altul. (…) Indivizii

androgini sunt capabili de abilitati sporite în relatiile intime de cuplu, adopta un spectru mai larg de valori si

comportamente, au în general o viata de familie mai sanatoasa fizic si psihic (Ickes, 1993)”.

108 Cf. F. De Singly, apud. Ciuperca, Cristian, Cuplul modern – între emancipare si disolutie. Bucuresti, Editura

Tipoalex, 2000, pag. 72.

109 Stanciulescu, Elisabeta, Sociologia educatiei familiale, vol. I, Polirom. Colectia Sociologie Stiinte Politice, Iasi,

1997, pag. 114-115.

care pot fi conceputi, iar nu printr-un raport educativ”. Sensul descendent al autoritatii paterne se

apreciaza ca a fost remarcat începând înca din secolul al XIX–lea, în clasele mijlocii si populare,

facând trecerea de la o perspectiva traditionala la una de emergenta110, ce releva faptul ca si tatii

sunt la fel de capabili ca si mamele sa se implice activ în educatia si îngrijirea copilului. Treptat

apare ideea „noului tata”, ale carui raporturi nu se mai subsumeaza atât de puternic unei logici

statutare, ci din ce în ce mai mult unei logici relational-afective. Aceasta este perspectiva asociata

celei de-a doua jumatati a secolului XX si societatii contemporane. Sociologul de Singly apreciaza

ca „specificitatea si complementaritatea rolurilor care caracterizeaza familiile contemporane rezulta,

nu numai dintr-o logica statutara (a rolurilor masculine si feminine prescrise de modelul cultural si

interiorizate în procesul socializarii), ci si dintr- una relationala (a rolurilor construite în experienta

familiala)”111.

Paternitatea contemporana, dupa de Singly se caracterizeaza prin trei trasaturi112: a) putine relatii

directe cu copilul, b) responsabilitatea familiei ca unitate (chiar daca nu putem vorbi despre un

model universal pater familias, tatal continua sa îsi asume o functie de trasare a directiilor generale

si de restabilire a ordinii, atunci când este cazul) si secondarea sotiei în activitatea cotidiana.

Aceeasi preocupare a distributiei rolurilor au avut-o si Kellerhals si Montandon care au încercat sa

prezinte comparativ rolurile educative parentale sub trei aspecte :

1. al reglarii directe a comportamentului copilului (încurajare, supravegherea igienei, controlul

temelor etc.)

2. al comunicarii (schimb de informatii, confidente, opinii)

3. al cooperarii, respectiv al participarii la activitati comune (loisir, iesiri, hobbiuri etc.)

Autorii au încercat sa evidentieze domeniile în care cei doi parinti se implica si tipul de resurse

(instrumentale sau expresive) pe care fiecare dintre ei le furnizeaza copilului. Teza unei slabe

implicari paterne a fost confirmata. Autorii au constatat în baza cercetarii efectuate ca “tatii intervin

direct în reglarea comportamentului copiilor de doua ori mai putin decât mamele, iar atunci când o

fac, interventia lor este mai mult normativa, constând în a comenta, a impune, a permite sau a

interzice o activitate, a explica principii morale. Putini sunt cei care urmaresc efectiv si sistematic

activitatea copilului si o sustin emotional. Aceeasi implicare comparativ mai slaba este identificata

si în domeniul comunicarii: copiii comunica sensibil mai mult cu mamele, iar carentele în

comunicarea cu tatal sunt, de regula, compensate printr-o comunicare mai intensa cu mama; o

carenta aproape niciodata compensata prin comunicarea cu tatal”113.

Cercetatorii apreciaza ca “rolul patern este mai degraba secundar decât specific si, reciproc, rolul

matern este foarte cuprinzator. Altfel spus, pierderea specificitatii masculine în domeniul

instrumental (daca aceasta specificitate a existat vreodata) nu pare a fi compensata printr-o crestere

comparabila a contributiilor barbatului în domeniul expresiv.”114

Din datele culese în urma desfasurarii anchetei prin chestionar, putem sa confirmam câteva dintre

ideile referitoare la familia contemporana din România în privinta distribuirii rolurilor între cei doi

parinti.

Diferentierea de gen a participarii la educatia copilului a parintilor este surprinsa în multe cercetari

si prin aprecierea ponderii timpului acordat copilului si a modului în care este petrecut acest timp cu

copilul.

104 Stanciulescu, Elisabeta, Sociologia educatiei familiale, vol. I. Polirom, Colectia Sociologie Stiinte Politice, Iasi,

1997, pag. 134.

110 Cf. R. A. Fein apud. Stanciulescu, Elisabeta, Sociologia educatiei familiale, vol. I, Polirom. Colectia Sociologie

Stiinte Politice, Iasi, 1997, pag. 114-115

111 Apud Stanciulescu, Elisabeta, Sociologia educatiei familiale, vol. I, Polirom. Colectia Sociologie Stiinte Politice,

Iasi, 1997, pag. 134

112 idem, pag. 133.

113 Stanciulescu, Elisabeta, Sociologia educatiei familiale, vol. I, Polirom. Colectia Sociologie Stiinte Politice, Iasi,

1997, pag. 129.

114 Kellerhals, J., Montandon, C., Les Strategies educatives des families. Neuchatel, Delachaux & Niestle, 1991, pag.

159-160 apud. E. Stanciulescu, Sociologia educatiei familiale, vol. I, Polirom. Colectia Sociologie Stiinte Politice, Iasi,

1997.