INTRODUCEREDepresia este o maladie mental caracterizat printr-o modificare profund a strii timice, a dispoziiei, n sensul tristeii, al suferinei morale i ncetinirii psihomotorii, asociindu-se n general cu anxietatea, depresia ntreine la pacient o impresie dureroas de neputin global, de fatalitate disperat, iar uneori antreneaz ruminaii subdelirante pe tema culpabilitii, a indignitii, a autoaprecierii, putnd conduce la luarea n considerare a sinuciderii i, uneori, la realizarea acesteia. (Larousse, 1998, p.101).

Depresia, una dintre cele mai frecvente si mai grave tulburari psihice, cu o pondere remarcabila in morbiditatea si mortalitatea generala, reprezinta actualmente o problema multidisciplinara de considerabila amploare. Datorita frecventei sale ridicate depresia poate fi comparata cu o ,,raceala comuna, constituind un grup heterogen, care are atat caracteristici comune, cat si diferente fenomenologice, etiopatologice, evolutive si chiar de raspuns la tratament.

Depresia se manifesta pe o perioada mai lunga de timp fata de simplele stari de tristete, de suparare, de pierdere a propriei energii, iar aceasta poate sa-ti schimbe complet viata, avand un impact negativ asupra ei. Depresia influenteaza complet modul de viata, iti schimba gandirile, fortele psihice si fizice, capacitatea de a munci scade, ii poate influenta chiar si pe cei apropiati tie, familia si prietenii.

Tabloul psihopatologic este dominat de: tristete de intensitate si profunzime diferita, inhibitie sau neliniste psihomotorie, cat si de o serie de alte fenomene, ca de pilda: pierderea capacitatii de a se bucura, de decizie, de interes, acompaniate de pesimism, repliere, idei micromanico-autolitice si diminuarea elanului vital.

Anxietatea, prezenta frecvent in depresii, este mult mai intensa si mai dureroasa decat in orice alta boala, accentuand indispozitia, disconfortul intern, precum si sentimentul de insuportabilitate al acestei stari, care-l fac pe bolnav sa-si traiasca personalitatea la dimensiuni restranse, devalorizata si lipsita de orice sens, ducandu-l uneori intr-o stare de disperare, de deznadejde si chair la acte autoagresive.

Tristetea, disperarea si comportamentul schimbat al depresivului cu ideile sale micromanice si preocuparile sau tentativele de suicid, creeaza in cadrul familiei si celor apropiati diferite reactii emotionale ce pot fi esalonate pe un larg evantai, cum sunt cele de mila, compasiune, grija si supraveghere ca reactii adecvate si utile, pana la cele de contagiune, pesimism, disperare, manie, a caror influenta negativa poate agrava tabloul depresiv si facilita conduita autolitica.

ORIGINEA DEPRESIEI. IPOSTAZELE ETIOLOGICE ALE DEPRESIEICauzele depresiei sunt total necunoscute; ipostazele se bazeaza pe argumente pertinente, dar nici unul nu poate explica depresia. La fel ca si in cazul schizofreniei, se confrunta doua teorii majore ale psihiatriei: psihogeneza si organogeneza. In cazul primei teorii, anomaliile mintale provin de la o fragilitate aparuta in copilarie si de la o perturbare a maturizarii. Evenimentele actuale, cauze aparente ale izbucnirii patologice, reale sau simbolice, prin impactul lor asupra unui teren sensibil trezesc imagini, o rana afectiva, un conflict indepartat. Pentru partizanii organogenezei, tulburarea provine din alterarile cerebrale. Fenomenele exterioare care preceda boala, sunt doar niste factori declansatori, dar acestea pot indica si o programare genetica.

TIPURI DE DEPRESII

1. Depresia endogena tipica este caracterizata de o durere morala vadita ce contrasteaza cu indiferenta afectiva exterioara, cu pesimismul puternic, cu inhibitia marcata, cu ideile de autoacuzare si sautodevalorizare, cu ideile delirante de rutina, de incurabilitate, catrastrofice, cu insomnia prin trezire precoce, cu anorexia insotita de scadere ponderala, cu lipsa de pofta de viata ce nu poate fi invinsa de nici un argument.

Variatia simptomelor pe parcursul unei zile are un aspect particular in depresiile endogene: sunt foarte puternice dimineata, tinzand catre estompare la sfarsitul zilei. Depresivul melancolic nu isi da seama de aspectul patologic al starii sale, refuzand orice tratament, considerat inutil.

2. Depresia nevrotica sau psihogena este caracrterizata mai curand de anxietate, iritabilitate, acuze functionale multiple, absenta ideilor delirante si nevoia de ajutor. Autocompatimirea inlocuieste autoacuzarea. Spre deosebire de melancolic, depresivul nevrotic deseori incrimineaza evenimente sau persoane responsabile de starea sa, fiind capabil sa elaboreze strategii susceptibile sa o amelioreze. Spre deosebire de depresia endogena, tristetea si angoasa tind sa fie exacerbate seara, tulburarile somnului fiind frecvente

3. Mnifestarea depresiei simptomatice este legata de evolutia bolii din fundal. Deseori, oboseala si lentoarea psihomotorie sunt accentuate, acuzele somatice putand fi legate de afectiunea subiacenta. Uneori componenta anxioasa este foarte pronuntata, mai ales in depresiile din cursul bolilor grave, invalidante, si in unele afectiuni endocrine. Oricare ar fi registrul in care este situata depresia, tripleta tristete-dezinteres lentoare anxietate este primordiala, diagnosticul bazandu-se pe ea, iar celelalte simptome definesc natura si gravitatea depresiei.

TRATAMENTUL

Psihoterapia da rezultate mai ales in formele usoare si medii de boala, atat in forma individuala cat si a psihoterapiei de grup. Acesta va fi completata cu masuri de implicare a bolnavului in programe de activitate fizica, gimnastica, plimbari in aer liber, actiuni de grup, meloterapie (Metod de tratament prin muzic) si chiar ergoterapie (Tratarea unor boli fizice i psihice prin munc). Tratamentul presupune in primul rand deplina incredere a pacientului si o buna colaborare intre acesta si cadrele medicale. Masurile terapeutice reprezinta adesea urgenta datorita ideilor de suicid si a posibilitatilor punerii lor in practica. Terapia starilor depresive a constituit o preocupare permanenta a medicilor si a psihiatrilor toturor timpurilor. Datorita cresterii si imbogatirii arsenalului terapeutic, terapia starilor depresive este conceputa ca un tratament global, fiind individualizata si coordonata in asa fel incat prin mai multe puncte de atac sa obtinem ameliorarea si vindecarea depresiilor.

Tratamentul medicamentos a inregistrat progrese notabile in ultimii ani, prin descoperirea unei game largi de medicamente noi, active si eficiente. Printre acestea se inscriu grupa inhibitorilor recaptarii serotoninei: fluoxetina (Prozac), sertralina (Zoloft), paroxetina (Seroxat). Ele determina putine efecte secundare cardiovasculare si anticolinergice, dar pot produce tulburari dispetice, anxietate, insomnii si emaciere. Alte grupe de medicamente sunt reprezentate de preparatele care cresc recaptarea serotoninei: tianptin (Coaxil), si antidepresivele tetraciclice (Mianserin).

Pacientii cu depresie aparent rezistenta la tratamentul antidepresiv standard adeseori nu au primit medicamentul adecvat sau nu au fost complianti la tratament. Depresia pacientului care nu si-a terminat tratamentul antidepresiv cu substanta adecvata nu constitue o depresie rezistenta la tratament.

Cu toate achizitiile de numeroase preparate antidepresive, inca se mai intalnesc multe dificultati in tratamentul starilor depresive, iar antidepresivul ideal pare sa fie numai un vis a carui descoperire nu se stie sigur ca se va realiza vreodata.

Bibliografie

Iosif Gabos Grecu (autor), Marieta GrecuGabos, Mihaela Pop (colaboratori), Actualitati in terapia depresiilor; Editura Ardealul, Targu Mures 2004 Henri Loo si Pierre Loo (traducere doctor Victir Daniel Ionescu); Depresia; Editura Corint; Bucuresti, 2003 Larousse Marele Dictionar al Psihologiei Larousse; Editura Trei, Bucuresti, 2006