Terapia Cognitiv-Comportamentala in Depresia Postpartum

7/22/2019 Terapia Cognitiv-Comportamentala in Depresia Postpartum

http://slidepdf.com/reader/full/terapia-cognitiv-comportamentala-in-depresia-postpartum 1/85

1

ARGUMENT

În viziunea contemporană, sarcina rămâne un eveniment medical care a suferit

o mică schimbare de-a lungul timpului, de la „doctorul știe cel mai bine”, la alegerea

informată. În timp ce majoritatea oamenilor întâmpină sarcina cu bucurie, o analiză a

literaturii psihologice, de-a lungul ultimilor 30 de ani, sugerează o creștere a

concentrării pe sănătatea mentală, pe tulburările alimentare, re-experimentarea

abuzului sexual anterior, anxietate și depresie. De asemenea, s-a menț ionat o gamă

largă de riscuri legate de HIV/SIDA și alte boli transmise pe cale sexuală, fumat,

diabet, obezitate, sarcini neplanificate și nedorite (în special în cazul mameloradolescente). Potenț ialele hazarduri investigate de psihologi se referă la îngrijorări

duale pentru statutul sănătăț ii mamei și al nou-născutului. Grupuri de femei, cum ar fi

adolescentele și mamele mai în vârstă, sunt cele cu un istoric de tulburări psihiatrice,

depresie sau anxietate mai pregnant decât celelalte femei.

Sarcina însă nu este o boală. Şi totuşi, în această perioadă pot apărea numeroase

tulburări psihice, trecătoare sau mai durabile, antrenând uneori simptome depresive şidificultăţi relaţionale cu bebeluşul.

Dintr-o perspectivă comună, fiecare femeie îşi îndeplineşte destinul atunci când

devine mamă, găsind în ea toate răspunsurile necesare, de parcă ar fi inevitabile,

ţinute secrete pentr u a fi scoase la iveală atunci când este momentul.

Sarcina şi naşterea, în sine, sunt apanajul femeilor. Dar cât de mult, a deveni

mamă, îndeplineşte destinul femeii? Capacitatea de a avea copii se leagă într -o

manieră psihologică de dragostea instinctivă/ataşamentul faţă de copil?

Sprijinul pentru „împlinirea destinului” a devenit o versiune „popularizată” a

psihanaliştilor freudieni care sugerează că sarcina, naşterea şi maternitatea transformă

dorinţa femeii de a face alte lucruri, cum ar fi cariera. Cu toate acestea, psihologii

feminişti au arătat că însuşi Freud nu a susţinut că biologia este în sine un destin, dar



2

vorbea despre femei şi bărbaţi ca având şansa de a urma căi feminine şi masculine în

viaţă. În mod similar, socio- biologia şi psihologia evoluţionistă au fost folosite pentru

a justifica accepţiunea conform căreia, creierul f emeii este „construit” să aibă şi să

crească copii.

Tranziţia la maternitate presupune o perioadă de vulnerabilitate psihologicăcrescută iar pentru unele femei poate fi mai complicat şi poate cauza mult stres. Un

răspuns la tranziţie poate fi depresia. Prevenirea depresiei postnatale ar trebui să

înceapă încă din timpul sarcinii.

Depresia postpartum poate afecta capacitatea mamei de a avea grijă de copil. Îi

poate lipsi energia, poate avea probleme în a se concentra, să fie iritată şi nu îi poate

îndeplini nevoile copilului de dragoste şi afecţiune. Ca rezultat, se poate simţi

vinovată sau îşi poate pierde încrederea în sine ca mamă, ceea ce poate înrăutăţi

depresia.

Există o serie de studii care evidenţiază eficacitatea tratamentelor

nonfarmacologice în cazul depresiei postpartum, acestea referindu-se la terapii, cele

mai des utilizate şi, implicit, cele mai eficiente, s-au dovedit a fi terapia interpersonală

şi terapia cognitiv-comportamentală.

Tema aleasă pentru această cercetare vine să contribuie la tendinţele actuale ,

atât pe plan naţional, cât şi mondial, terapia cognitiv- comportamentală fiind una din

formele de terapie utilizată în multe studii clinice şi care şi-a dovedit eficienţa şi în

depresia postpartum.



3

CAPITOLUL I

PSIHOLOGIA GRAVIDEI

I.1. SARCINA

Sarcina şi perioada de după naştere reprezintă o perioadă de tranziţie majoră în

viaţă, cu schimbări şi provocări. Distincţia dintre răspunsul natural la această tranziţieşi o tulburare care necesită tratament poate fi dificil de detectat, atât pentru noua

mamă cât şi pentru oamenii din jurul ei. Pentru multe femei, este o perioadă de

vulnerabilitate psihologică ridicată şi de distres, cu o gamă largă de reacţii şi

consecinţe asupra stării de bine a femeii, asupra legăturii mame-copil şi asupra

întregii familii.

Cercetările academice asupra maternităţii şi destinului emoţional au pălit după

1970, deşi ceea ce am ştiam rămâne important; de exemplu, sarcina şi maternitatea

sunt evenimente cheie de tranziţie pentru femei în perioadele lor de dezvoltare, deci a

deveni mamă creşte simţul femeii că intră în viaţa adultă şi oferă un simţ al

apartenenţei în lume.

Smith (1992)1 a remarcat să majoritatea studiilor despre sarcină abordau un

punct de vedere medical pozitivist şi într -adevăr se înţelegeau mai multe din această

experienţă complexă a tranziţiei „normale” a sarcinii. Am învăţat ceva despre acest

lucru în aceşti ani? Reconectarea pe care au făcut-o unii sociologi, medici, psihologi

clinicieni cu literatura psihanalitică, în special perspectivele Klein-ene, obiect-r elaţie,

1 Smith, J.A. (1992), Pregnancy and the transition to motherhood, în P. Nicolson & J.M. Ussher (Eds.), The psychology

of women’s health and health care, Basingstoke: Macmillan.



4

au adus în prim- plan ideea de diferenţă, ambivalenţă în a deveni mamă. Acest lucru a

dus la revizuirea „călătoriei emoţionale”, concept frecvent utilizat în domeniul cărţilor

de auto-ajutorare, luând la cunoştinţă că, în timpul sarcinii şi maternităţii, emoţiile

sunt mai mult decât răspunsuri la schimbările hormonale.

Cum răspund femeile la faptul că propriul corp le-a scăpat de sub control?Literatura despre atitudinea femeilor însărcinate arată cum, în timp ce sarcina permite

femeilor să transgreseze forma idealizată a corpului femeii, o astfel de construc ț ie

întărește idealul cultural de subț irime pentru multe femei din cultura vestică. Cu toate

acestea, multe femei sunt mândre de corpul lor de femeie însărcinată, scăpând astfel

de presiunea dietelor.

Corpul femeilor însărcinate au, de asemenea, scurgeri stânjenitoare din sâni și

vezică, au greț uri matinale, disconfort, somnolenț ă și dureri și, inevitabil, venele sunt

proeminente și au vergeturi. Site-urile web legate de sănătate sfătuiesc la exerciț ii

pelviene la podea pentru incontinenț a în situaţii de stres și folosirea unor absorbante

pentru sâni, asigurându-le pe femei că totul este normal.

Sarcina este un moment esenţial al dezvoltării psihoafective a femeii,

comparativ cu adolescenţa, prin impactul schimbării pe care îl presupune. Etapele

dezvoltării anterioare se prelungesc, ceea ce duce la o maturizare psihologică a

mamei. Maternitatea implică sentimente plăcute, care pot merge până la exaltare, dar

şi îndoieli şi anxietate. Numeroasele schimbări fizice, hormonale, modificările

imaginii pe care femeia o are despre sine, reapariţia conflictelor din prima copilărie,

toate acestea o pun pe viitoarea mamă în faţa unor contradicţii inerente stării ei. Este

deci normal ca mamele să aibă nevoie de ajutor şi de susţinere.

Winnicott (1971) a calificat perioada maternităţii drept „preocupare maternă primară”, subliniind astfel faptul că este vorba de o stare care, deşi temporară, se

învecinează cu nebunia fiindcă se lasă capturată de eveniment. În opinia renumitului

psihanalist, femeia, prin funcţia sa primitivă de mamă, dezvoltă o formă de repliere

asupra propriei persoane şi de hipersensibilitate, fiind cu totul absorbită de



5

satisfacerea nevoilor copilului ei: „Este vorba de o stare care se dezvoltă gradual

pentru a atinge un grad de sensibilitate ridicat în timpul sarcinii şi mai ales la sfârşitul

acesteia”.2

I.2. CREIERUL MATERN

„ Ezit să admit asta, dar în al treilea trimestru de sarcină sunt incredibil de

stupidă”. Acestea au fost cuvintele jurnalistei feministe din ziarul Guardian, Zoe

Williams în timpul sarcinii sale din 2008. Ea se referea, desigur la „minte de copil”:

credinţa larg răspândită că femeile însărcinate au probleme cognitive şi de memorie.Un pamflet publicat în 2005 despre 50 de lucruri pe care taţii trebuie să le ştie era şi

următoarea propoziţie: „Femeile însărcinate sunt puţin confuze…este din cauza

hormonilor lor”. Sarcina chiar afectează creierul femeilor sau idea sarcinii este un mit

sexist?3

Cercetările asupra fenomenului studiat au eşuat în două mari categorii de studii:

acele studii care întrebau femeile gravide dacă au unele probleme şi altele care

foloseau doar măsurători obiective. Studiile auto-raportate sunt mai consistente. Din

întregul eşantion, aproximativ două treimi dintre femei au raportat că au avut unele

probleme de memorie sau atenţie pe care le-au atribuit sarcinii lor. De exemplu, în

2003, într-un studiu, Ros Crawley la Universitatea din Sunderland, a folosit

chestionare retrospective şi jurnale longitudinale şi a descoperit că 40 de femei

însărcinate au raportat că memoria şi atenţia le fuseseră deteriorate, comparativ cu 24

de femei care nu erau însărcinate.4

2 Antoine, C. (2008), Ghid psihologic pentru sarcină şi maternitate, Editura Trei, Bucureşti.

3 http://www.thepsychologist.org.uk/archive/archive_home.cfm?volumeID=23&editionID=184&ArticleID=1641,

accesat în data de 20.05.2013.4 Crawley, R.A., Dennison, K., Carter, C. (2003), Cognition in pregnancy and the first year post-partum, în Psychology

and Psychotherapy, 76, 69 – 84.

http://www.thepsychologist.org.uk/archive/archive_home.cfm?volumeID=23&editionID=184&ArticleID=1641






6

În schimb, studiile care au utilizat teste obiective de memorie şi atenţie în

timpul sarcinii s-au dovedit a fi inconsistente. Pentru fiecare studiu care raportează un

aparent deficit, există un altul care scoate la iveală un rezultat negativ. O meta-analiză

a lui Julie Henry de la Universitatea din Sydney şi Peter Rendell de la Universitatea

Australiană Catolică din Melbourne, publicată în 2007, a clarificat unele confuzii. Din14 studii efectuate de-a lungul a 17 ani, au concluzionat că acelea care „aveau cerinţe

r elativ mai mari în ceea ce priveşte procesarea şi, în mod specific, măsurarea

componentei executive a memoriei”, au descoperit un deficit fidel, mic la femeile

gravide. „ Multe dintre studiile obiective anterioare au avut eşantioane mici cărora le

lipsea puterea de a detecta deficitul imperceptibil care fusese scos la ivea lă prin

combinarea studiilor într-o meta-analiză.”, spune Rendell.5

„Unele dintre inconsistenţele în testele obiective ar putea fi, de asemenea,

metodologice” spune Crawley. „Sunt multe sarcini care măsoară aceleaşi funcţii

cognitive, iar când oamenii vorbesc despre sarcinile pentru care le folosesc, un test

măsoară un lucru iar altul măsoară un altul, deci este destul de complicat.”6

Nepotrivirea dintre studiile subiective şi cele obiective l-a făcut pe Crawley să

se întrebe dacă femeile gravide raportează probleme doar pentru că societatea se

aşteaptă la asta de la ele. „Poate că există acest punct de vedere social că dacă femeile

sunt însărcinate, vor avea probleme cu memoria şi atenţia… se poate să facă parte din

punctul de vedere negativ pe care oamenii îl au despre femei, că sunt la mila

hormonilor lor” spune Crawley.

„ Fac o paralelă între munca ce a fost condusă cu ef ectele premenstruale

cognitive şi efectele menopauzei (arătând o contrazicere între măsurătorile cognitive

şi obiective)” explică ea. Există dovezi sigure legate de prejudecăţile sarcinii şi în altă parte în literatura de specialitate. Sara Corse de la Universitatea din Pennsylvania, de

exemplu, i-a pus pe studenţii de la MBA să interacţioneze cu ceea ce credeau ei că

5 Rendell, P.G., Henry, J.D. (2008), Prospective-memory functioning is affected during pregnancy and postpartum, în

Journal of Clinical and Experimental Neuropsychology, 30, 913 – 919. 6 Crawley, R.A., Dennison, K., Carter, C. (2003), Cognition in pregnancy and the first year post-partum, în Psychology

and Psychotherapy, 76, 69 – 84.



7

este un manager, dar în realitate era un asistent de cercetare. Studenţilor cărora li se

spusese că manager a este gravidă îi dădeau mai multe ratinguri negative decât cei

cărora nu li se spunea această poveste. Aparent, studenţii erau dezamăgiţi când

managera gravidă se dovedea a fi autoritară mai degrabă decât pasivă.7

Crawley a testat aşteptările sociale cu privire la deficitele cognitive şi sarcinăîntr-o lucrare publicată în 2008, împreună cu colegii ei, Sophie Grant ş i Kim

Hinshaw. Echipa lui Crawley a arătat prima dată că 13 femei însărcinate se descurcau

la fel de bine ca femeile care nu erau însărcinate pe un simulator auto, aducând şi mai

multă confuzie asupra realităţii cognitive cu privire la deficitele legate de sarcină. Mai

important totuşi, ei au chestionat12 femei însărcinate şi care nu erau însărcinate,

precum şi pe partenerii lor, despre faptul că femeile însărcinate au deficite cognitive

în timpul sarcinii. Consistente cu ideea că deficitele cognitive sunt un mit cultural

adânc înrădăcinat, toţi participanţii, nu numai persoanele care duceau o sarcină, au

raportat că sarcina este tipic asociată cu un uşor declin cognitiv.

„ Atunci când femeile sunt însărcinate, feminitatea lor este foarte evidentă , deci

poate că se declanşează în oameni acea posibilitate de a vedea în ei şi la alte femei

însărcinate că au lipsuri cognitive – de tipul pe care le facem toţi - iar ei atribuie

aceste lipsuri sarcinii” a spus Crawley.8

O altă posibilitate de a asocia sarcina cu deficitele cognitive, nu se datorează

faptului de a fi însărcinată în sine, ci deoarece sarcina este un eveniment de viaţă

major cu implicaţii emoţionale imense. Consistent cu acest lucru, diferite studii au

legat deficitele cognitive ale sarcinii cu depr ivarea de somn, oboseală şi depresie.

„ Poate ai găsi ceva similar dacă ai lua în considerare un alt eveniment de viaţă

major, cum ar fi doliul la care acei factori contribuie” spune Crawley. „ Dar dincauză că este plauzibil că sarcina este un eveniment fiziologic , poate avea un efect

7 Corse, S. (1990), Pregnant managers and their subordinates: The effects of gender expectations on hierarchical

relationships, în Journal of Applied Behavioural Science, 26, 25 – 47. 8 Crawley, R., Grant, S., Hinshaw, K. (2008), Cognitive changes in pregnancy: Mild decline or society stereotype? În

Applied Cognitive Psychology, 22, 1142 – 1162.



8

asupra cog niţ iei – din cauza schimbărilor hormonale – suspectez că din acest motiv

oamenii au privit acest lucru mai intens, în termeni de sarcină în sine.”9

În 2008 Peter Rendell şi Julie Henry au descoperit un nou punct de vedere,

publicând primele teste care măsurau memoria prospectivă în timpul sarcinii.

Memoria prospectivă este abilitatea de a ne aminti să facem acţiuni viitoare lamomentul potrivit, cum ar fi programarea întâlnirilor sau scoaterea cinei din cuptor.

„ Atunci când îi rogi pe oameni să reflecte ze la problemele de memorie sau ce îi

îngrijorează cu privire la memorie, memoria prospectivă este adesea menţ ionată ca

fiind importantă în viaţ a de zi cu zi”10 spune Rendell.

Rendell şi Henry au testat 20 de femei însărcinate cu ajutorul a două tipuri de

teste pentru memoria prospectivă: unul era un joc de tip Monopoly unde li se cerea să-

şi amintească să facă sarcini ipotetice de-a lungul unei săptămâni, cum ar fi să sune

instalator ul sau să ia hainele de la curăţătorie. Celălalt test era o sarcină din viaţa de zi

cu zi care avea loc de-a lungul unei săptămâni şi le cerea femeilor să verifice un PDA-

style electronic de 4 ori pe zi, zilnic.

Comparativ cu eşantionul de femei care nu erau însărcinate, viitoarele mame au

dat rezultate normale la primul joc, dar nu şi la cel cu situaţia din viaţa reală. „A fost

un efect puternic, deci poate că femeile gravide au probleme în a-şi manageria

resursele de-a lungul unei perioade mari de timp, sau poate sunt mai distrase în viaţa

reală, iar sarcinile provocatoare în acel context ridică probleme.” Forţa acestei

descoperiri l-a făcut pe Rendell să se întrebe dacă studiile anterioare au subestimat

impactul sarcinii asupra cogniţiei. „Am descoperit efectul de-a lungul a câtorva zile,

deci poate că studiile anterioare nu s-au concentrat pe problema cheie cu sarcinile pe

care le-au folosit.”11

9 Crawley, R., Grant, S., Hinshaw, K. (2008), Cognitive changes in pregnancy: Mild decline or society stereotype? În

Applied Cognitive Psychology, 22, 1142 – 1162. 10 Rendell, P.G., Henry, J.D. (2008), Prospective-memory functioning is affected during pregnancy and postpartum, în

Journal of Clinical and Experimental Neuropsychology, 30, 913 – 919. 11 Rendell, P.G., Henry, J.D. (2008), Prospective-memory functioning is affected during pregnancy and postpartum, în

Journal of Clinical and Experimental Neuropsychology, 30, 913 – 919.



9

Dar descoperirile consistente rămân eluzive. Cea mai recentă cercetare asupra

controversei sarcinii a fost publicată în Jurnalul Britanic de Psihiatrie. Autorii au

susţinut că au confirmat că sarcina nu are un efect advers asupra creierului femeilor

gravide. Studiul lui Helen Christensen şi colegii săi de la Universitatea Naţională

Australiană din Canberra a fost neobişnuit deoarece urmărea un eşantion mare defemei de-a lungul timpului. Cercetătorii au testat 76 de femei înainte şi în timpul

sarcinii. „Cercetarea noastră sugerează că deşi femeile - şi partenerii lor – cred că

există o legătură între capacitatea creierului lor, sarcină şi maternitate, nu există cu

siguranţă legături permanente pe care noi să le fi descoperit”12 a spus Christensen.

Am văzut că în timp ce multe femei au raportat că au întâmpinat dificultăţ i în

timpul sarcinii, dovezile obiective care să susţină o legătură între sarcină ş i declinul

cognitiv este inconsistentă. Acest lucru ridică o întrebare: dacă deficitul de memorie

există, el contează? Ar trebui să fie femeile îngrijorate? Pe de altă parte, dacă nu

există nici un deficit, ar trebui să facem mai multe pentru a combate acest mit sexi st?

Crawley spune că indiferent dacă ar exista un deficit real, nu trebuie să ne

îngrijorăm. „ Într-un studiu anterior al meu, înainte de a da femeilor chestionarul

stand ard prin care să comparăm cogniţiile lor înainte şi după ce au fost însărcinate,

le-am cerut să-mi spună ce fel de schimbări au remarcat la ele odată ce au rămas

însărcinate. Din 198 de femei, 3 au menţionat spontan schimbările cognitive, deci nu

cred că sunt foarte izbitoare.”

Deşi nu mai sunt active în domeniul profesional, descoperirile anterioare ale lui

Crawley au lăsat impresia că s-ar fi putut face mai mult pentru a contracara ideea că

sarcina este legată clar de declinul cognitiv. O carte publicată în 2005 de jurnalista

Katherine Ellison numită „Creierul mamei. Cum maternitatea ne face mai deştepte” aînceput să schimbe curentul despre schimbările cognitive, dar era mai mult legată de

efectele de a fi mamă, şi nu de sarcină în sine.

12 Christensen, H., Leach, L.S., Mackinnon, A. (2010), Cognition in pregnancy and motherhood: Prospective cohort

study, în British Journal of Psychiatry, 196, 126 – 132.



10

Dar apoi, există acele descoperiri în domeniul memoriei prospective, deci nu ar

trebui să ne grăbim să demontăm mitul sarcinii. Pentru femeile care ar greşi mai

degrabă pe partea de siguranţă, iată sfatul lui Rendell „Strategiile specifice, includ

crearea unor indicii fizice externe sau imaginarea unor indicii vii care funcţionează ca

şi alerte, de exemplu: lăsarea unei notiţe lângă încuietoarea de la birou pentru a-ţiaminti să iei ceva de la muncă şi setarea ceasului pentru a scoate cina din cuptor. O

altă strategie specifică este să nu se amâne o sarcină odată ce s-a adus aminte de ea.

Cercetările au arătat că întârzierile de câteva secunde pot reduce şansele ca sarcina să

fie dusă cu succes la capăt.”13

I.2.1. CREIERUL FEMEII ŞI SARCINA

Cel puţin două studii de imagistică asupra creierului femeii însărcinate au

alimentat mitul sarcinii. În 2002 Angela Oatridge şi colegii săi de la Colegiul Imperial

de Medicină14 au scanat creierele unui mic eşantion de femei, înainte, în timpul şi

după sarcină şi au raportat că, creierul se micşorase în timpul sarcinii şi apoi şi-a

revenit la mărimea iniţială, la 6 luni după naştere. Mulţi jurnalişti s-au agăţat de acest

lucru, iar un studiu similar din 1997 a oferit dovezi incontestabile pentru sarcină. Alte

persoane au scos în evidenţă pe un mic eşantion (9 persoane) că „mecanismele şi

importanţa fiziologică” a descoperirilor lor era speculativă.

Majoritatea dovezilor despre efectele fiziologice ale sarcinii asupra creierului

provin de la studii pe şoareci, unde, spre deosebire de majoritatea cercetărilor pe

oameni, dovezile arată spre avantajele materne mai degrabă decât spre deficite.

O regiune crucială a creierului matern este aria medial pre -optică (mPOA) ahipotalamusului – o structură în lobul temporal care se ocupă de memorie. S-a arătat

că deteriorarea mPOA inhibă comportamentele materne cum ar fi construirea cuibului

13 Rendell, P.G., Henry, J.D. (2008), Prospective-memory functioning is affected during pregnancy and postpartum, în

Journal of Clinical and Experimental Neuropsychology, 30, 913 – 919. 14 Oatridge, A., Holdcroft, A., Saeed, N. et al. (2002), Change in brain size during and after pregnancy: Study in healthy

women and women with preeclampsia, în American Journal of Neuroradiology, 23, 19 – 26.



11

şi îngrijirea puilor. Sarcina pare a pregăti această arie pentru cererile maternităţii. De

exemplu, cercetările lui Lori Keyser -Marcus, în laboratorul lui Craig Kinsley de la

Universitatea Richmond, au arătat că sarcina sau tratamentul cu hormoni ai sarcinii

duce la creşterea densităţii dendritelor în regiunea mPOA (dendritele sunt părţile

neuronilor care primesc semnalele de la alţi neuroni).

15

Acelaşi laborator a cercetat miezul dendritic – sunt protuberanţe ca nişte spini

pe dendrite care îmbunătăţesc eficienţa semnalelor. Echipa lui Kinsley a descoperit că

densitatea miezului dendritic creştea în hipocamp la şoarecii cu sarcini şi la cei trataţi

cu hormoni pentru sarcină, comparativ cu şoarecii care nu aveau sarcini.

Un alt studiu efectuat în laboratorul lui Kinsley, condus de Jennifer Wartella, s-

a axat pe studierea creierelor şoarecilor care doar ce aveau o sarcină şi au descoperit o

activitate redusă în hipocamp şi regiunea amigdalei din creierele lor, un semn de

reducere a stresului.

În mod crucial, toate aceste schimbări la nivelul creierului au fost asociate cu

îmbunătăţiri ale comportamentului. „Şoarecii noştri au devenit mai buni la tot ce

aveau nevoie, căutarea hranei, prădarea, memoria spaţială, toate s-au îmbunătăţit,

răspunsurile la stres şi anxietate au scăzut.”16

Deci de ce există această contrazicere între avantajele sarcinii arătate la şoareci

şi deficitele arătate în studiile pe oameni? Kinsley crede că răspunsul are de -a face cu

tipul de sarcini folosite pentru a testa femeile gravide. „ Multe din datele obţ inute de la

femeile însărcinate au fost derivate din întrebările puse femeilor pentru a demonstra

îmbunătăţirea cognitivă a abilităţilor, comportamentelor, ocupaţ iilor care sunt

irelevante pentru îngrijirea şi protecţ ia copilului. Odată ce aceste întrebări şi

abordări devin mai sofisticate la analogia umană, cred că vor fi mai multe date care

15 Keyser-Marcus, L., Stafisso-Sandoz, L.G., Gerecke, K. et al. (2001), Alterations of medial preoptic area neurons

following pregnancy and pregnancy-like steroidal treatment in the rat, Brain Research Bulletin, 55, 737 – 745. 16 Wartella, J., Amory, E., Lomas, L.M. et al. (2003), Single or multiple reproductive experiences attenuate

neurobehavioral stress and fear responses in the female rat, în Physiology and Behaviour , 79, 373 – 381.



12

să susţină studiul pe animale.” 17 Consistent cu predicţia lui Kinsley, un studiu

publicat anul trecut de Rebecca Pearson şi colegii ei de la Universitatea din Bristol a

descoperit dovezi că sarcina în ultimul trimestru este legată de recunoaşterea crescută

a expresiilor faciale de ameninţare.

Progresele în înţelegerea mecanismelor creierului sugerează că sprijinul social joacă un rol crucial în scăderea ameninţărilor/stresului la nivelul creierului.

Parteneriatul Asistenţă-Familie este un exemplu de abordare, unde sprijinul intens şi

educaţia au fost oferite mamelor tinere, dezavantajate social, în perioada ante şi

postnatală. Cercetările din Statele Unite demonstrează rezultate pe termen lung atât

pentru mame cât şi pentru copii lor, ceea ce a făcut să fie implementate programe şi în

Marea Britanie cu ajutorul specialiştilor în medicină şi a moaşelor. Moaşele sau alţi

specialişti trebuie să aibă timpul necesar pentru a discuta problemele emoţionale cu

mamele şi de a oferi oportunitatea acestora de a se adresa specialiştilor.

I.3. ÎNGRIJIREA PERINATALĂ ŞI POSTNATALĂ

Sarcina, procesul naşterii şi maternitatea au ca cerinţe speciale, adaptări fizice

şi psihologice majore pentru viitoarea mamă. În plus, calea de dezvoltare de la

embrion la fetus, la nou-născut, până la copil are potenţialul de a exercita influenţe

critice asupra sănătăţii fizice şi mentale a noului individ de-a lungul vieţii sale.

Psihologia a generat noi modalităţi de înţelegere a acestor procese care sunt relevante

pentru sănătatea mentală atât a mamelor cât şi a copiilor lor.

17 Kinsley, C.H., Trainer, R., Stafisso-Sandoz, G. et al. (2005), Motherhood and the hormones of pregnancy modify

concentrations of hippocampal neuronal dendritic spines, Hormones and Behaviour , 49, 131 – 142.



13

Pauline Slade şi Michelle Cree 18 au realizat un plan de acţiune pentru

îmbunătăţirea îngrijirii în perioada de sarcină şi după. Astfel, ele au oferit o

perspectivă asupra îngrijirii perinatale şi postnatale privind sănătatea mentală.

1. Oferirea îngrijirii specifice, orientată emoţional pentru femei, încă din primele

luni ale sarcinii. Trebuie maximizată starea de bine psihologică a femeilor însărcinate.Această fază a vieţii poate fi cea mai critică dintre toate pentru noul individ deoarece

se dezvoltă creierul copilului şi sistemul nervos central. Aducând un aport la star ea de

bine a femeilor însărcinate poate fi cel mai bun ajutor pe care îl putem ofer i atât la

nivel individual cât şi la nivelul societăţii. S-au acumulat dovezi cum că nivelele de

anxietate şi stres din timpul sarcinii pot influenţa mediul intrauterin ş i pot afecta

dezvoltarea neurocomportamentală a fetusului şi a copilului. Mecanismele exacte,

sincronizările şi impactul sunt încă investigate şi la ora actuală.

Este important de recunoscut că aceeaşi femeie experimentează diferit sarcina,

naşterea şi perioada postnatală, iar ceea ce face diferenţa sunt continuităţile. În mod

nesurprinzător, anxietatea în timpul sarcinii este un predictor bun al statusului

emoţional în perioada postnatală. Au fost făcute eforturi pentru a prezice depresia

postnatală, dar în mod tipic, valoarea lor predictivă pozitivă s-a considerat a fi

inadecvată pentru rigorile unui instrument de screening. Cu toate acestea, se pierde

din vedere punctul critic – că statusul psihologic din timpul sarcinii este în sine

crucial şi demn de o intervenţie. În timp ce există dovezi că stresul antenatal poate

avea efecte potenţial serioase şi pe termen lung asupra copilului, cercetările limitate

disponi bile asupra impactului intervenţiilor antenatale, este dezamăgitor.

2. Recunoaşterea potenţialului de a crea anxietate şi îngrijorare este esenţial

pentru procesele de îngrijire. În prezent, sarcina este pentru mulţi o fază de anxietatecombinată cu presiunea de a „face ce trebuie”. Femeile sunt bombardate cu critici ş i

sfaturi cu o provenienţă dubioasă. În timp ce informaţia despre fumat este clară, alte

interdicţii sunt şi mai vagi, iar îngrijirea importantă nu se reduce la o listă de restricţii.

18 http://www.thepsychologist.org.uk/archive/archive_home.cfm?volumeID=23&editionID=184&ArticleID=1641,

accesat în data de 20.05.2013.







14

Impactul emoţional general cu privire la sfaturile bine intenţionate dar şi la

controalele antenatale cum ar fi ultrasunetele trebuie evaluate, dar pot avea consecinţe

adverse ascunse în a intensifica anxietatea femeilor în timpul sarcinii. Anumite

niveluri ridicate de anxietate sunt experimentate de un număr semnificativ de femei în

timpul sarcinii. Trebuie să le permitem femeilor să fie mai relaxate şi să se bucure deaceastă perioadă a vieţii, sau cum a spus Odent (2004) „ Principala preocupare a

medicilor şi a altor specialişti din domeniul sănătăţ ii în perioada îngrijirii prenatale

ar trebui să fie de a proteja starea emoţională a femeilor însărcinate.”19

3. Facilitarea tranziţiei la maternitate şi ataşamentul din timpul sarcinii prin

oferirea oportunităţii de a gândi şi discuta despre sine ca şi mamă. Există

oportunitatea de a ajuta femeile să facă schimbări cognitive şi emoţionale prin

discutarea a ceea ce înseamnă să devii mamă, ce fel de mamă doreşte sau nu să devină

şi de unde vin aceste idei. Femeile care sunt bine susţinute pot avea oportunităţi de a

discuta cu apropiaţii şi de a-şi dezvolta propriul simţ despre sine ca fiind o bună

mamă. Din păcate, acest lucru nu este accesibil pentru toţi. Un studiu calitativ asupra

adolescentelor însărcinate, dezavantajate social indica, că ele nu aveau oportunitatea

de a se gândi şi a discuta despre sine astfel de probleme iar aşteptările de neatins ale

multora ridicau potenţialul pentru dezamăgiri majore cu privire la rolul de mamă.20

4. Oferirea îngrijirii în timpul sarcinii ce permite oportunităţi adecvate de a

discuta travaliul şi naşterea, şi ajutarea f emeilor de a privi naşterea cu o toleranţă la

imperfecţiuni, nesiguranţă şi imprevizibilitate. Moaşele discută cu femeile pe scurt

despre travaliu în relaţie cu planurile de naş tere, dar rar în profunzime. Frica de

travaliu a fost identificată ca fiind o problemă de sănătate majoră pentru starea de bine

a femeilor şi a fost, de asemenea, legată de rata ridicată a operaţiilor de cezariană.Dovezile indică faptul că operaţiile de cezariană sunt asociate cu mai multe rezultate

adverse decât naşterile normale. Cu toate acestea, femeile le percep ca fiind mai

19 Odent, M. (2004), The caesarian, London: Free Association Books.

20 Oxley, T. (2005), Expectant mothers’ experiences of becoming a mother when they have had different maternal carers

in childhood, Unpublished DClinPsy thesis, University of Sheffield.



15

sigure, iar în lipsa unor motive medicale clare, se leagă de o experienţa trecută a unei

naşteri traumatizante sau frica de durere sau pierderea controlului. Psihologia a

dezvoltat intervenţii eficiente pentru frici şi fobie, iar acestea au fost utilizate în

contextul fricii la naştere în Scandinavia.21 Există dovezi că un astfel de input , nevoia

percepută pentru cezariană scade. Frica de travaliu poate fi tratată eficient şi ar trebuisă existe un proces de identificare clar şi oportunitatea pentru intervenţie.

Se poate, de asemenea, îm prumuta din cercetările substanţiale cu privire la

psihologia managementului durerii pentru a utiliza abordări precum hipnoza; utilizând

limbajul, vizualizarea, relaxarea şi înţelegerea corpului de a avea impact asupra

abilităţii femeilor de a manageria procesul travaliului şi naşterii. Există dovezi că

folosirea strategiilor de coping în travaliu este asociată cu o mai mare satisfacţie de

sine. Au existat, de asemenea, iniţiative de a facilita strategiile de coping existente ale

femeilor, care au arătat rezultate promiţătoare.22

5. Asigurar ea impactului psihologic al moaşelor asupra procesului naşterii este

înţeles ca un training al politicii de implementare al unui plan de acţiune. Pentru ca o

femeie să fie capabilă să treacă prin travaliu şi naştere trebuie să se simtă în siguranţă

şi să fie calmă. Ameninţările prezente şi percepute pot avea un efect psihologic şi pot

încetini şi chiar stopa travaliul.

Un simţ al siguranţei poate veni, parţial, dacă moaşa este percepută ca o figură

de ataşament. Astfel, schimbările moaşei din timpul travaliului pot avea potenţialul de

a crea nivele semnificative de distres. În plus, moaşa poate deveni o sursă de

ameninţare printr-o comunicare insensibilă sau poate fi o sursă de alinare şi siguranţă.

Este important de a înţelege impactul neuropsihologic astfel, criticismul, tonul vocii şi

expresia facială poate genera un simţ al siguranţei asupra procesului naş terii.Înţelegerea puterii abilităţilor de comunicare şi oferirea unei îngrijiri sensibile în

timpul naşterii ar trebui să fie o parte a trainingului oferit moaşelor.

21 Saisto, T., Halmesmaki, E. (2003), Fear of childbirth: A neglected dilemma, în Acta Obstetrica Gynacologica

Scandinavica, 82, 201 – 208. 22 Escott, D., Spiby, H., Slade, P., Fraser, R.B. (2004), The range of coping strategies women use to manage pain and

anxiety prior to and during first experience of labour, în Midwifery, 20, 144 – 156.



16

Simptomele de stres post traumatic după travaliu sunt asociate cu percepţia unei

îngrijiri insensibile, comunicare slabă şi nesprijinirea de către cadrele medicale.

Acestea întăresc importanţa comunicării clare, deschise, respectuoase şi sensibile

pentru ca femeile să se simtă bine informate şi sprijinite de personal. Este important

ca personalul să recunoască, că ceea ce poate reprezenta o experienţă de rutină pentruei poate fi o experienţă nouă şi potenţial înfricoşătoare pentru femeie ş i pentru

partener, de asemenea.

6. Facilitarea sprijinului disponibil în mediul natural –taţii. Acest principiu se

aplică în toate perioadele sarcinii, naşterii şi perioadei postnatale. Unul dintre

principalele beneficii ale educaţiei antenatale a fost formarea reţelelor sociale. Unele

studii de intervenţie scurtă au avut scopul de a oferi sprijin adiţional profesional

extern relaţiilor existente şi au arătat rezultate dezamăgitoare. Este mai folositor să

luăm în considerare facilitarea sprijinului între parteneri.

Lipsa sprijinului din partea partenerului este unul dintre cei mai puternici

predictori ai depresiei postnatale la femei. 23 Divorţul şi disputele serioase cu

partenerul sunt două dintre cele mai semnificative cauze ale stresului antenatal legate

de impactul pe termen lung asupra dezvoltării copilului. Partenerii femeilor cu

depresie maternă sunt mai probabil de a dezvolta şi ei depresie. Astfel, serviciile

psihologice trebuie adaptate pentru a include şi taţii. Trebuie să existe, de asemenea,

un ţel şi anume, de a creşte abilităţile de comunicare ale cuplurilor. Acest lucru poate

lua forma atât a promovării înţelegerii nevoilor fiecăruia din timpul naşterii şi

perioadei postnatale, cât şi înţelegerea schimbărilor normale ale partenerului, relaţiilor

sociale şi sexuale pe măsură ce un cuplu devine o familie. Cu toate acestea,

incluziunea partenerului este complexă. De exemplu, prezenţa tatălui la naştere esteadesea înalt valorizată de femeie şi este de aşteptat să se întâmple în majoritatea

ţărilor vestice, dar dovezile pentru impactul pozitiv asupra experienţei la naştere a

femeii, au dat rezultate ambigui. Într-adevăr, a fi prezent la naştere, poate avea un

23 Beck, C.T. (2001), Predictors of postpartum depression: An update, în Nursing Research, 50(5), 275 – 285.



17

impact negativ pentru tată. Astfel, trebuie acordată atenţie asu pra modalităţii optime

prin care partenerii se pot sprijini în timpul sarcinii, naşterii şi a perioadei postnatale.

7. Maximizarea oportunităţii pentru înţelegerea legăturii mamă-copil. Există un

număr mare de mame care se luptă pentru a forma o legătură cu copii lor. Acest lucru

este denumit adesea drept „ultimul tabu”, unde mamele nu sunt capabile să admitălipsa lor de sentimente sau experimentează sentimente de iritare, neplăcere sau

ostilitate faţă de copilul lor. Acest lucru se poate rezolva de-a lungul timpului, dar

dacă nu se rezolvă, poate avea un efect profund asupra dezvoltării pe termen lung a

copilului.

Pe termen lung, dificultăţile în ceea ce priveşte sănătatea mentală pot avea un

efect în detrimentul calităţii legăturii între mamă şi copil. Cu toate acestea,

tratamentul dificultăţilor sănătăţii mentale nu are neapărat un impact semnificativ

asupra legăturii mamă-copil.24

8. Recunoaşterea ariei distresului post natal şi identificarea unei îngrijiri

adecvate. Este important de recunoscut că există o gamă largă de distress de la

anxietate, panică, stres post-traumatic, tulburare obsesiv-compulsivă şi simptome

depresive.

Cele două autoare s-au concentrat pe depresia postnatală într -o manieră de a

oferi ajutor. Ca parte a îngrijirii în această perioadă, ar trebui să se poarte o discuţie de

rutină asupra problemelor psihologice postnatale.

Oferirea unei identificări precoce a riscului pentru stres post-traumatic este, de

asemenea, importantă. La ora actuală se recunoaşte că poate surveni un stres post-

traumatic la un procent mic de femei care au născut. Aproximativ o tr eime dintre

femei raportează naşterea ca fiind traumatizantă.25

Câteva întrebăr i simple cu privirela experienţele perinatale pot fi puse postnatal, înainte de externare, pentru a identifica

femeile cu un potenţial de risc pentru reacţii adverse. Această informaţie poate

24 Milgrom, J., Ericksen, J., McCarthy, R., Gemmill, A.W. (2006), Stressful impact of depression on early mother-infant

relations, în Stress and Health, 22, 429. 25 Creedy, D.K., Shochet, I.M. & Horsfall, J. (2000), Childbirth and the development of acute trauma symptoms:

Incidence and contributing factors, în Birth 27, 104 – 111.



18

permite specialiştilor să vadă dacă o femeie a avut după naştere simptome psihologice

legate de aceasta. Dacă da, ar trebui să i se ofere îndrumare. Dacă există probleme

mentale serioase postnatal, cum ar fi psihoza puerperală (o formă rară , dar severă de

tulburare bipolară care se poate dezvolta rapid, la câteva zile de la naştere) sau

depresia severă, profesioniştii în domeniul sănătăţii ar trebui să se simtă încrezători căele pot identifica boala şi ar trebui să ştie cui să se adreseze. Astfel de tulburări

psihiatrice serioase au fost identificate ca fiind principala cauză pentru moartea

mamei, deci trebuie oferit neapărat tratament. Accesul de urgenţă la tratament ar

trebui of erit fără ca mama să fie despărţită de copilul ei. În multe locuri însă, astfel de

servicii nu există.

În această perioadă, mai ales dacă mama alăptează şi a fost identificată o

tulburare psihică, cum este depresia postpartum, foarte eficientă este psihoterapia, în

special cea cognitiv-comportamentală.



19

CAPITOLUL IITERAPIA COGNITIV- COMPORTAMENTALĂ ÎN

DEPRESIE

II.1. DEPRESIA

Persoanele afectate de depresie clinică se simt triste şi fără speranţă săptămâni

de-a rândul. De cele mai multe ori, acestea îşi pierd interesul în lucrurile care înainte

le făceau plăcere şi au probleme cu somnul şi alimentaţia. Totodată, le este greu sădepună efortul de a găsi soluţii la problemele pe care le au, iar uneori nu se pot

concentra suficient nici măcar pentru a privi la televizor sau a citi. De regulă,

persoanele deprimate petrec multe ore gândindu-se la sinucidere, moarte sau la faptul

că le-ar fi mai bine dacă nu ar mai exista.

Depresia poate fi descrisă ca fiind starea de tristeţe, nefericire. Majoritatea

dintre noi ne simţim aşa uneori sau pentru perioade scurte de timp. Dar de presia

clinică este o tulburare de dispoziţie în care sentimentele de tristeţe, pierdere, furie sau

frustrare interferează cu viaţa de zi cu zi pentru o perioadă lungă de timp.

Pentru a stabili criteriile necesare cerute de DSM IV 26 pentru un episod

depresiv major ar trebui ca cinci (sau mai multe) din următoarele simptome să fie

prezente în timpul aceleiași perioade de 2 săptămâni și să reprezinte o schimbare a

funcț ionării anterioare; cel puț in un simptom este: 1) dispoziț ie depresivă sau 2)

pierderea interesului sau a plăcerii. Nu sunt incluse simptomele care sunt datorate în

mod clar unei stări medicale sau halucinaț iilor.27

26 American Psychiatric Association (2000), Manual de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale, Asociaţia

Psihiatrilor Liberi din România, Bucureşti (DSM IV R - 2003) 27 Stewart, D.E., Robertson, E., Dennis, C-L., Grace, S.L., Wallington, T. (2003), Postpartum depression: Literature

review of risk factors and interventions, University Health Network Women’s Health Program.



20

- Stare depresivă în majoritatea perioadei de peste zi, aproape în fiecare zi, așa

cum indică propriul raport (se simte trist sau gol) sau observaț ia celorlalț i (are

ochi înlăcrimaț i);

- Interes diminuat sau plăcere diminuată în toate activităț ile, aproape toată ziua,

aproape zilnic (așa cum este indicat de subiect sau cum observă celelalte persoane);

- Pierdere semnificativă în greutate, sau atunci când nu se ț in diete sau creștere

în greutate (de exemplu, schimbarea a 5% din greutatea corpului într-o lună),

sau descreșterea sau creșterea apetitului aproape zilnic;

- Insomnie sau hipersomnie aproape zilnic;

- Agitaț ie psihomotorie sau retard aproape zilnic (observabil de alț ii, sentimente

de neliniște sau de a fi încetinit);

- Oboseală sau pierderea zilnică a energiei;

- Sentimente de nonvaloare sau vină excesivă sau neadecvată (care poate fi

delirantă) aproape zilnic;

- Abilitate de a gândi sau de a se concentra diminuată, indecizie, aproape zilnic;

- Gânduri recurente de moarte (nu numai frica de a muri), ideaț ie suicidară fără

un plan specific, o tentativă de suicid sau un plan specific de a comite suicid;

- Simptomele nu întrunesc criteriile pentru un episod mixt;

- Simptomele cauzează distres clinic semnificativ sau deteriorarea ariilor sociale,

ocupaț ionale sau alte arii ale funcț ionării;

- Simptomele nu sunt cauzate direct de efectele fiziologice ale unei substanț e (de

exemplu, abuz de droguri, medicamente) sau unei afecț iuni medicale (de

exemplu, hipertiroidism)- Simptomele nu sunt rezultatul unui doliu, de exemplu, după moartea cuiva

drag, simptomele persistă pentru mai mult de 2 luni și sunt caracterizate de o

deteriorare funcț ională, preocupare morbidă de nonvaloare, ideaț ie suicidară,

simptome psihotice sau retard psihomotor.



21

Vedem deci că diagnosticul depresiei se bazează pe un ansamblu de simptome.

Nu depinde de unul singur. Depresivul îşi pierde încrederea în el însuşi. Nu mai vede

soluţii pozitive, totul i se pare lipsit de speranţă. Nu mai poate anticipa viitorul cu

încredere. Nu se mai simte în stare să înfrunte dificultăţile vieţii. Oricine poate resimţi

în anumite zile scăderi ale moralului, dar, în ziua următoare, buna dispoziţie revine.Depresivul nu are această zi fericită următoare.

Weissmann (1982) merge pe ideea unei cauzalităţi multiple pentru depresie

(apud Holdevici, 2009):28

- tulburări la nivelul neurotransmiţătorilor;

- tulburări depresive sau alcoolism în familie;

- pierderea unui părinte;

- neglijarea în copilăria timpurie;

- evenimente de viaţă negative;

- un partener ostil sau/şi critic;

- lipsa unei relaţii apropiate;

- absenţa unui suport social;

- lipsa stimei de sine pe termen lung.

În cazul depresiei psihotice apar sentimente puternice de inutilitate,

culpabilitate şi autodevalorizare, precum şi idei şi tentative de autoriză (suicid).

Suferinţa asociată cu boala depresivă, numită „durere morală”29, o depăşeşte de

cele mai multe ori pe cea a tuturor celorlalte ex perienţe dureroase din trecut.

Indiferenţa faţă de tot ceea ce înainte prezenta plăcerea de a trăi, resimţită din ce în ce

mai intens pe măsură ce episodul depresiv se agravează, nu face altceva decât să

intensifice această suferinţă, această durere de a trăi pur şi simplu. În mai toate cazurile, episodul depresiv este limitat în timp, durând 3-7 luni. Cu

toate acestea, recăderile sunt frecvente, şi la 15-20% dintre pacienţii depresivi

28 Holdevici, I. (2009), Tratat de psihoterapiecognitiv-comportamentală. Gândirea pozitivă – cheia sănătăţii şi

eficienţei, Editura Trei, Bucureşti. 29 Ducher, J.L. (2012), Depresia în 60 de întrebări. Cum să o depăşim, Editura Trei, Bucureşti.



22

simptomele se cronicizează. Din acest motiv, terapia urmăreşte nu numai să grăbească

revenirea, ci şi să menţină ameliorarea şi, dacă este posibil, să prevină recăderile.

II.2. EFICIENŢA TERAPIEI COGNITIV-COMPORTAMENTALE ÎN DEPRESIE

Psihoterapia cognitiv-comportamentală poate fi definită ca un fel de rezolvare

de probleme, depresia fiind ea însăşi o problemă. Scopul terapiei este să -l ajute pe

pacient să găsească soluţii la problemele sale şi nu doar să gândească mai raţional.Obiectivul imediat al terapiei este eliberarea de simptome, iar cel pe termen lung este

rezolvarea problemelor de viaţă (cum ar fi, de pildă, dificultăţile relaţionale)

prevenirea apariţiei sau măcar atenuarea unor episoade depresive viitoare.

Beck şi colaboratorii săi (1979), au stabilit o serie de caracteristici ale

psihoterapiei cognitiv-comportamentale în depresii (apud Holdevici, 2009): 30

- are la baza o concepţie teoretică coerentă (modelul cognitiv al depresiei) şi nu

este o simplă colecţie de tehnici;

- este scurtă şi limitată în timp, încurajând pacientul să dezvolte abilităţi de

autoreglare („self -help skils”),

- este structurată şi directivă;

- este orientată pe problemă şi pe factorii (cauze) care o menţin, mai mult decât

pe originile acestora;

- are a bază un proces de chestionare care sp dirijeze descoperirea („guided

discovery”);

30 Holdevici, I. (2009), Tratat de psihoterapiecognitiv-comportamentală. Gândirea pozitivă – cheia sănătăţii şi

eficienţei, Editura Trei, Bucureşti.



23

- se bazează pe metode inductive, astfel încât pacienţii învaţă să considere

gândurile şi convingerile ca pe nişte ipoteze care trebuie verificate;

- are un caracter educaţional, considerând tehnicile cognitiv-comportamentale ca

pe nişte deprinderi care trebuie achiziţionate de subiect prin exerciţiu şi

transferate în viaţa cotidiană prin intermediul temelor pentru acasă. Psihoterapia cognitiv-comportamentală implică maximum 20 de ore, în şedinţă

de o oră, desfăşurate de două ori pe săptămână, timp de 3 -4 săptămâni (pentru a

combate lipsa de speranţă) şi o dată pe săptămână ulterior. În practică însă, numărul

de şedinţe poate varia considerabil. Pentru subiecţii care au deprinderea de a se

autoregla, formată înainte de instalarea depresiei, sunt suficiente 5-6 şedinţe. Pentru

cei cu depresie mai severă însă, este bine ca şedinţele să fie mai scurte, deoarece

aceştia au capacitatea de concentrare scăzută şi, de asemenea, un nivel energetic

scăzut.

În tratamentul tulburării depresive majore, terapia cognitiv-comportamentală

este considerabil superioară medicaţiei antidepresive. La un an după tratament însă,

rata recăderilor este cu 50% mai mică în terapia cognitiv-comportamentală în

comparaţie cu medicaţia.31

În tulburările depresive, o combinaţie a terapiei cognitiv-comportamentale cu

medicaţia nu este mai eficientă decât terapia cognitiv-comportamentală, cu excepţia

tulburărilor severe cu elemente melancolice şi psihotice. Combinaţia dintre terapia

cognitiv-comportamentală şi antidepresive pare însă mai indicată pentru tulburările

severe la adolescenţi.

31 David, D. (2006), Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, Editura Polirom, Iaşi.



24

CAPITOLUL IIITERAPIA COGNITIV- COMPORTAMENTALĂ ÎN

DEPRESIA POSTPARTUM

Mediul postnatal (cum ar fi viaţa de familie şi calitatea îngrijirii) pot modera

efectele vulnerabilităţilor determinate prenatal. Matthews şi Meaney (2005) 32 au

revizuit literatura pentru a concluziona că depresia maternală şi anxietatea sau stresul

sunt asociate cu parentingul negativ şi ataşamentul slab, astfel eşuând în a atenua

vulnerabilitatea indusă prenatal către o serie de probleme cognitive, emoţionale şi

psihologice asociate cu distresul maternal şi retardul în dezvoltarea fătului.

Vom face cunoscute cele două forme de depresie ce pot apărea la viitoarea

mamă, depresia perinatală şi depresia postnatală sau postpartum, dar şi depresia pe

care o pot avea şi taţii, atât în perioada prenatală, cât şi în cea postnatală.

III.1. DEPRESIA PERINATALĂ ŞI POSTNATALĂ

Depresia care se petrece în timpul sarcinii sau cu un an înainte de naştere se

numeşte depresie perinatală. Numărul exact al femeilor care au o astfel de depresie

este necunoscut. Dar cercetătorii cred că depresia este una dintre cele mai comune

complicaţii în timpul şi după naştere. Adesea, depresia nu este recunoscută sau tratată

deoarece unele schimbări normale în timpul sarcinii pot cauza simptome similare şi au

loc în acelaşi timp. Oboseala, probleme ale somnului, reacţii emoţionale mai puternice

32 Matthews, S.G., Meaney, M.J. (2005), Maternal adversity, vulnerability and disease, în Riecher-Rössler A, Steiner M,

editors. Perinatal stress, mood and anxiety disorders: from bench to bedside. Basel: Karger, p. 28-49.



25

şi schimbări în greutatea corpului au loc în timpul sarcinii şi după naştere. Dar aceste

simptome pot fi, de asemenea, semnele depresiei.

Termenul de „depresie postpartum” se referă la un episod nonpsihotic care

debutează în perioada postpartum.

În cercetările anterioare, aceste depresii au fost definite în moduri diferite, cutoate acestea, studii mai recente şi riguroase au definit depresia postpartum pe baza

criteriilor standardizate de diagnostic pentru depresie din DSM-IV şi ICD-10.

Perioada postnatală este bine cunoscută ca fiind o perioadă cu risc de

dezvoltare a serioase probleme de dispoziţie. Sunt trei forme comune ale tulburărilor

afective postpartum: blues (baby blues, blues maternal), depresia postpartum (sau

postnatală) şi psihoza puerperală (postpartum sau postnatală), fiecare diferă în

prevalenţă, prezentare clinică şi management.

Depresia postpartum debutează adesea la 1-2 luni de la naştere. La unele femei,

„ blues postpartum” continuă şi devine mai sever. La altele, o perioadă de stare de bine

este urmată de un debut gradual al depresiei. Pattern-urile simptomelor femeilor cu

depresie postpartum sunt similare cu acelea ale femeilor care au depresie fără legătură

cu naşterea. Dovezile din studii sugerează că tulburările de dispoziţie ce urmează

naşterii nu diferă semnificativ de cele din alte perioade ale vieţii.

Depresia postpartum este caracterizată prin descurajare, labilitate emoţională,

sentimente de vinovăţie, pierderea apetitului, tulburări ale somnului, sentimentul de a

fi inadecvată şi incapabilitate de a face faţă copilului, concentrare şi memorie slabă,

oboseală şi iritabilitate. Unele femei se pot îngrijora excesiv cu privire la sănătatea

copilului sau la obiceiurile de hrănire şi se pot vedea ca fiind „rele”, inadecvate sau

mame neimplicate.Depresia postpartum netratată poate avea efecte adverse pe termen lung. Pentru

mamă, episodul poate fi un precursor pentru depresia cronică recurentă. Pentru copilul

ei, depresia mamei poate contribui la problemele emoț ionale, comportamentale,

cognitive și interpersonale de mai târziu.



26

III.1.1.CLASIFICAREA CLINICĂ A TULBURĂRILOR

POSTPARTUM

A existat o controversă asupra faptului dacă tulburările puerperale sunt

separate, distincte, sau episoade ale unei tulburări psihiatrice cunoscute cum ar fitulburările afective sau psihozele schizofrenice, care se petrec ca o coincidenţă în

perioada puerperală sau sunt declanşate de aceasta.

Brokington (1988)33 susţine că naşterea ar trebui privită ca un stresor general,

ca oricare alt eveniment de viaţă care poate declanşa un atac. Acest punct de vedere

este acum general acceptat.

III.1.1.1. Tulburările afective postpartum

Tulburările afective postpartum sunt împărţite în 3 categorii: blues postpartum

(mohorâre, tristeţe), depresie postpartum nonpsihotică şi psihoză postpartum.

Prevalenţa, declanşarea şi durata sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabelul III.1. Tulburarea afectivă postpartum – prevalenţă, declanşare, durată

Tulburare Prevalenţă Declanşare Durată Tratament

Blues 30 – 75% Ziua 3 sau 4 Ore sau zile Nu este

nevoie

Depresie

postpartum

10 – 15% În 12 luni Săptămâni –

luni

Este nevoie de

tratament

Psihoză

postpartum

0,1 – 0.2 % În 2

săptămâni

Săptămâni –

luni

Spitalizare

33 Brockington, I. F., Cox-Roper, A. (1988), The nosology of puerperal mental illness, în I.F. Brockington & R. Kumar

(Eds.), Motherhood and Mental Illness 2, Causes and Consequences London: Wright.



27

Blues postpartum (tristeţ e, mohorâre)

Blues postpartum este cea mai des întâlnită tulburare de dispoziţie, cu o

prevalenţă de 30-75%. Simptomele încep la câteva zile de la naştere, de obicei în ziua

3 sau 4 şi persistă timp de câteva ore sau zile. Simptomele includ dispoziţie labilă,

iritabilitate, anxietate generalizată, lăcrimare, tulburări ale somnului sau apetitului. Blues postnatal sunt limitate ca şi durată, este o tulburare uşoară şi nu necesită

tratament, simptomele dispar după câteva zile.

Tendinţa de a dezvolta blues nu este legată de istoricul psihiatric, stresorii din

mediu, contextul cultural, hrănitul la sân, cu toate acestea, acei factori pot influenţa

dacă blues se transformă într -o depresie majoră. Până la 20% dintre femeile cu blues

vor dezvolta o depresie majoră în primul an de postpartum.

Depresia postpartum

Datele dintr-un studiu pe o populaţie numeroasă arată că depresia non- psihotică

postpartum este cea mai comună, 10-15% dintre femei având-o după naştere. De

obicei debutează în primele 6 săptămâni postpartum şi majoritatea cazurilor necesită

atenţia unui specialist.34

Semnele şi simptomele depresiei postpartum sunt în general aceleaşi cu ale

depresiei majore care se declanşează în alte momente din viaţă, incluzând dispoziţia

depresivă, ahedonism şi energie scăzută. A mai fost menţionată şi ideaţia suicidară.

Screeningul tulburării de dispoziţie postnatală poate fi dificil datorită numărului

de simptome fizice asociate cu naşterea care sunt, de asemenea, şi simptomele unei

depresii majore, de exemplu tulburarea apetitului şi a somnului, libido diminuat şi

energie scăzută. În timp ce depresia postnatală severă este foarte uşor de detectat,depresia mai uşoară poate fi trecută cu vederea datorită confundării simptomelor.

34 Stewart, D.E., Robertson, E., Dennis, C-L., Grace, S.L., Wallington, T. (2003), Postpartum depression: Literature

review of risk factors and interventions, University Health Network Women’s Health Program



28

Psihoza puerperală sau postpartum

Episoadele depresive foarte severe sunt caracterizate de prezenţa trăsăturilor

psihotice şi sunt clasificate ca tulburare postpartum psihotică afectivă sau psihoză

puerperală. Diferă de depresia postpartum în etiologie, severitate, simptome,

tratament şi rezultate.Psihoza postpartum este cea mai severă şi rară formă de tulburare postnatală, cu

rate de 1-2 la 1000 de naşteri. Debutul clinic este rapid, cu simptome care au loc cel

mai devreme la 48-72 de ore postpartum iar majoritatea episoadelor au loc la 2

săptămâni. Simptomele sunt următoarele: depresie sau dispoziţie extaziată (care poate

fluctua rapid), comportament dezor ganizat, instabilitatea dispoziţiei şi halucinaţii.

Studiile follow-up au arătat că majoritatea femeilor cu psihoză puerperală întrunesc

criteriile pentru tulburare bipolară.

Dovezile din cercetări au arătat că factorii de risc pentru psihoza puerperală

sunt biologici şi genetici. Factorii psihosociali şi demografici probabil nu sunt factori

majori în dezvoltarea psihozei puerperale. Jones şi Craddock (2001) au descoperit că

r ata psihozei puerperale după naştere la femeile cu tulbur are bipolară era 260/1000 de

naşteri, iar rata psihozei puerperale la femeile cu tulburare bipolară care aveau, de

asemenea, un istoric familial de psihoză puerperală era de 570/1000 de naşteri.35

Factorii de risc pentru psihoza puerperală mai includ şi un istoric familial și

personal de psihoză puerperală sau tulburări psihotice (în special psihoza afectivă).

Dată fiind natura acestor simptome depresive sau psihotice, mamele se află sub

riscul de a-şi răni copii prin neglijare, incompetenţă sau halucinaţii. Infanticidul este

rar, petrecându-se 1-3 cazuri la 50.000 de naşteri, cu toate acestea, mamele cu

tulburări psihotice postpartum comit un procent semnificativ din acestea, iarestimările sugerează că 62% dintre mamele care comit infanticid comit , de asemenea,

şi suicid. Din cauza acestor consecinţe serioase, diagnosticul şi intervenţiile precoce

sunt imperative pentru sănătatea şi starea de bine a mamei şi a copilului.

35 Jones, I., Craddock, N. (2001), Familiality of the puerperal trigger in bipolar disorder: results of a family study, în

American Journal of Psychiatry, 158, 913-917.



29

Psihoza puerperală necesită spitalizare pentru tratament. Deşi prognosticul este

în general favorabil iar femeile se recuperează în totalitate, ele se află sub riscul de a

dezvolta episoade puerperale şi nonpuerperale de tulburare afectivă bipolară.

Există un număr de cauze pentru care femeile sunt depresive. Schimbări

hormonale sau evenimente de viaţă stresante, cum ar fi un deces în familie, pot cauzaschimbări chimice în creier ce duc la depresie. Depr esia este, de asemenea, o boală

care se petrece în unele familii. În alte cazuri, nu este clar ce cauzează depresia.

În timpul sarcini i

În timpul sarcinii, aceşti factori pot creşte şansele unei femei de a face depresie:

- Istoric de depresie sau abuz de substanţe,

- Istoric familial de boli mentale,

- Lipsa spr ijinului familiei şi prietenilor,

- Anxietate cu privire la făt,

- Probleme anterioare cu sarcini sau la naştere,

- Probleme maritale sau financiare,

- Vârsta mică a mamei.

După sarcină

Depresia după sarcină se numeşte depresie postpartum sau depresie peripartum.

După sarcină, schimbările hormonale din corpul femeii pot declanşa simptomele

depresiei. În timpul sarcinii, cantitatea a doi hormoni feminini, estrogen şi

progesteron creşte semnificativ. În primele 24 de ore de la naştere, cantitatea scade

brusc la nivelele normale ale femeii care nu este însărcinată. Cercetătorii cred că

această schimbare bruscă duce la depresie, aşa cum fluctuaţiile mici pot afecta

dispoziţia femeii înainte de a avea menstruaţie.Ocazional, nivelele hormonilor tiroidieni scad, de asemenea, după sarcină.

Tiroida este o glandă mică la baza gâtului care ajută la reglarea metabolismului (cum

anume foloseşte şi stochează corpul energia din mâncare). Nivelele scăzute ale

tiroidei pot cauza simptome de depresie, inclusiv dispoziţia depresivă, probleme de



30

somn şi creşterea în greutate. Un test simplu de sânge poate spune dacă acest fapt îi

cauzează femeii depresia, iar tratamentul medicamentos poate fi prescris de medic.

Există o serie de factori ce pot contribui la depresia postpartum:

- Oboseala după naştere, patternurile de somn întrerupte şi odihna insuficientă,

adesea, o împiedică pe mamă să-şi recapete puterile timp de săptămâni dupănaştere;

- Sentimentul de a fi copleşită de noul situaţiei, sau un alt copil de care trebuie să

aibă grijă sau îndoiala că va fi o mamă bună;

- Resimţirea stresului din cauza schimbărilor rutiniere de la locul de muncă sau

de acasă. Uneori, mamele cred că trebuie să fie „super mame” sau perfecte,

ceea ce nu este realist şi poate cauza stres;

- Sentimentul de pierdere – pierderea identităţii a cine este sau a fost înainte de a

avea copilul, pierderea controlului, pierderea figurii de dinaintea sarcinii şi

sentimentul că este mai puţin atrăgătoare;

- Mai puţin timp pentru ea şi mai puţin control asupra timpului.

Depresia nu numai că face rău mamei, dar îi afectează şi familia. Unii

cercetători au descoperit că depresia din timpul sarcinii poate creşte riscul de a naşte

un copil subnutrit sau riscul de a naşte prematur. Unele femei au probleme în a se

îngriji pe timpul sarcinii. Pot avea probleme cu hrănitul şi nu vor lua destul în greutate

pe timpul sarcinii; au probleme cu somnul, pot să nu urmeze instrucţiunile medicale,

să aibă o dietă săracă sau pot folosi substanţe dăunătoare, cum ar fi tutunul, alcoolul

sau drogurile ilegale.

Depresia postpartum poate afecta capacitatea mamei de a avea grijă de copil. Îi

poate lipsi energia, poate avea probleme în a se concentra, să fie iritată şi nu îi poateîndeplini nevoile copilului de dragoste şi afecţiune. Ca rezultat, se poate simţi

vinovată sau îşi poate pierde încrederea în sine ca mamă, ceea ce poate înrăutăţ i

depresia. Cercetătorii cred că depresia postpartum poate afecta copilul cauzând



31

întârzieri în vorbire, probleme emoţionale în crearea legăturilor cu ceilalţi, probleme

comportamentale, niveluri mai mici ale activităţilor, probleme de somn şi distres.

III.2. DEPRESIA POSTPARTUM LA BĂRBAŢI

Depresia postpartum este o formă a tulburării depresive majore şi a fost definită

ca având loc la femei între 3 luni şi un an de la naştere. Cu toate acestea, acest

fenomen a fost observat şi la bărbaţi după ce soţiile sau partenerele lor au născut.

Terminologia utilizată pentru a descrie depresia la bărbaţi după naşterea copilului nu afost încă standardizată. Unele fraze includ „depresie postpartum paternă” şi

„tulburare psihiatrică postpartum, dispoziţie depresivă şi distres”. Deşi

cercetările pe bărbaţi durează de puţin timp şi pe mai puţini subiecţi decât în cazul

femeilor, totuşi s-a ajuns la rezultate apreciabile.36

În orice an, aproximativ 3,3% dintre bărbaţi au depresie clinică reală sau

depresie majoră. Au fost conduse mai multe încercări de a estima rata depresiei

postpartum paternă. O meta-analiză a 43 de studii din 16 ţări au estimat depresia

postpartum paternă la 10,4%, cu cea mai mare rată la 3-6 luni postpartum. Acest

procent este suspicios de ridicat, deoarece unele analize estimau depresia postpartum

maternă la 23,8%, mult sub rata acceptată de 13%. Aceste valori ridicate se datorează

probabil includerii cazurilor de depresie minoră, fără suficiente simptome care să le

clasifice ca şi depresie majoră. De fapt, rata reală a depresiei postpartum paternă ar

putea fi apropiată de 5%. Dacă depresia postpartum paternă nu ar fi un fenomen real,legat specific într-un fel de naşterea copilului, rata bărbaţilor care au depresie la un an

de la naştere nu ar depăşi 3,3%, aceasta fiind incidenţa anuală a depresiei majore

36 Breese McCoy, S. J. (2012), Postpartum Depression in Men, în Dr. María Graciela Rojas Castillo (Ed.), Perinatal

Depression, ISBN: 978-953-307-826-7, InTech, Available from:http://www.intechopen.com/books/perinatal-depression/postpartum-depression-in-men accesat în data de 20.05.2013

http://www.intechopen.com/books/perinatal-depression/postpartum-depression-in-men





32

pentru bărbaţi. Cu alte cuvinte, orice depresie prin care trec bărbaţii în perioada

postpartum ar fi independentă şi ar fi considerată doar o coincidenţă naşterea

copilului.37

Câţiva factori s-au dovedit a fi predictori independenţi ai depresiei postpartum

paternă: istoric de depresie severă, depresie prenatală, anxietate prenatală, nivel deeducaţie scăzut, alţi copii în familie şi depresie maternă prenatală.38

Mai mult, o descoperire în particular pare foarte clară – depresia postpartum la

femei influenţează depresia postpartum la bărbaţi. De fapt, atunci când depresia

maternă este moderată spre severă, prevalenţa depresiei postpartum la bărbaţi este

peste 40%. 39

Autorii meta-analizei menţionate anterior au ajuns la câteva concluzii:

1) depresia postpartum paternă este o problemă reală semnificativă,

2) Ratele sunt mai mari în Statele Unite decât în oricare altă ţar ă, poate datorită

diferitelor aşteptări sau norme sociale,

3) depresia postpartum paternă este corelată cu depresia postpartum maternă.

Condon şi colaboratorii săi (2004) au efectuat un studiu în două spitale din

Australia pe 204 bărbaţi care urmau să fie taţi pentru prima dată. Bărbaţii erau

evaluaţi prin administrarea unor scale de dispoziţie şi de sănătate mentală, la 23 de

săptămâni de sarcină şi la 3, 6 şi 12 luni de la naş terea copilului. În mod interesant,

cea mai mare vulnerabilitate la depresie a taţilor în perioada perinatală era la începutul

celui de-al treilea trimestru de sarcină al partener elor, mai degrabă decât imediat după

naştere. Deşi autorii au admis posibilitatea unui bias al eşantionului, rezultatele lor

arătau că era mai probabil ca taţii în devenire să fie depresivi şi iritaţi, aveau mai

multe simptome fizice şi chiar consumau mai mult alcool în perioada postpartum.

37 Paulson, J.F, Bazemore, S.D. (2010), Prenatal and postpartum depression in fathers and its association with maternal

depression: a meta-analysis, în JAMA 303(19):1961-9. 38 Ramchandani, P.G., Stein, A,, O’Connor , T.G., Heron, J., Murray, L., Evans, J. (2008), Depression in Men in the

Postnatal Period and Later Child Psychopathology: A Population Cohort Study, în Journal of the American AcademyChild and Adolescent Psychiatry, 47(4):390-398.39 Veskrna, L. (2010), Peripartum depression - does it occur in fathers and does it matter? în Journal of Modern History

7(4):420-430.



33

Motivul pentru stresul şi depresia taţilor era aparent legat de anticiparea declinului

vieţii sexuale. Simptomele erau relativ stabile între 3 şi 12 luni postpartum. O altă

descoperire importantă a fost că în primul an postpartum, toate schimbările în relaţii

erau într-o direcţie negativă între soţ şi soţie, probabil din cauza punctului de vedere

al bărbatului, că numărul de contacte sexuale scăzuse. Totuşi, în general, sarcina afost o perioadă mai stresantă pentru bărbaţi decât perioada postnatală.40

Depresia majoră la bărbaţi şi depresia postpartum paternă se manifestă diferit

faţă de depresia la femei şi pot include sentimente de ostilitate, conflict şi furie, mai

degrabă decât universala recunoscută tristeţe şi apatie. Simptomatologia depresiei la

bărbaţi include:

1. Atacuri de furie,

2. Rigiditatea afectelor (eşec în a exprima emoţiile),

3. Auto-criticism,

4. Abuz de alcool sau droguri,

5. Relaţii sexuale nesănătoase sau infidelitate,

6. Comportament nesăbuit, cum ar fi condusul imprudent,

7. Comportament abuziv,

8. Comportament evazionist, cum ar fi privitul în exces la televizor,

comportament ce se poate manifesta şi la serviciu.

În plus, bărbaţii se pot auto-trata pentru depresie prin consumul de alcool şi se

pot retrage sau angaja în activităţi de evitare cum ar fi munca în exces, sport, sex sau

jocuri de noroc.41

Noii taţi pot experimenta multe din aceleaşi schimbări şi stres ca şi noile mame,

cum ar fi întreruperea somnului, r elaţii conflictuale şi/sau probleme financiare.Deoarece multe din mame lucrează, societatea se aşteaptă ca bărbaţii să lucreze mai

40 Condon, J.T., Boyce, P., Corkindale, C.J. (2004), The First-Time Fathers Study: a prospective study of the mental

health and wellbeing of men during the transition to parenthood, Australian and New Zealand Journal of Psychiatry 38:56-64. 41 Veskrna, L. (2010), Peripartum depression - does it occur in fathers and does it matter? în Journal of Modern History

7(4):420-430.



34

mult acasă şi să ajute mai mult la creşterea copiilor decât o făceau în trecut. Totuşi,

stresul rezultat îi poate supune unui mai mare risc de a face depresie postpartum decât

în alte perioade ale vieţii lor.

III.3. TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

ÎN DEPRESIA POSTPARTUM

Terapiile cognitiv-comportamentale (CBT) şi comportamentale (BT) sunttratamente psihologice eficace pentru depresia postpartum, cu dovezi clare în

eşantioanele generale.

Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este un tratament psihologic care se

adresează în special interacțiunii dintre gândire, simțire și comportament (Somers,

2007).42 Această formă de terapie este un efort comun între terapeut şi pacient, în care

terapeutul ascultă, învaţă şi încurajează pacienta să transmită preocupările sale şi o

învaţă tehnici de imitare pe care să le pună în aplicare apoi în viaţa lor de zi cu zi. De

multe ori, există o „temă pentru acasă”, constând în lectura şi în practica tehnicilor

învăţate, după fiecare sesiune, pentru a face ca terapia sa aibă maximum de succes

posibil.

La persoanele care trăiesc experiența unei depresii postpartum, fie că este

mama sau tata, gândurile afectează modul în care el sau ea se simte, care, la rândul

său afectează comportamentul acestora. Prin urmare, distorsiunile cognitive, sau

gândurile care nu au nici o bază în realitate, pot incita negativ emoțiile. Terapia

42 Somers, J. (2007), Cognitive behavioural therapy, Vancouver, BC: Centre for Applied Research in Mental Health and

Addictions (CARMHA).



35

cognitiv-comportamentală (CBT) ajută femeile să recunoască distorsiunile cognitive

și încurajează gândurile care susțin o evaluare mai realistă a situației.

Terapia cognitiv-comportamentală a fost demonstrată ca un tratament de succes

pentru cazurile de depresii non-psihotice.43Acesta s-a dovedit a fi la fel de eficace ca

medicamentele antidepresive pentru tratamentul de depresie uşoară până la moderată.Eficacitatea s-a dovedit atât în terapia de grup, cât și terapia individuală. Aceasta a

fost, de asemenea, investigată de Highet și Drummond (2004), care au constatat că

tratamentul individual cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale a condus la

rezultate pozitive imediate, dar şi la şase luni post-tratament.44

Într-un alt studiu, Milgrom şi colaboratorii săi (2005) au sugerat că terapia

cognitiv-comportamentală individuală a fost mai eficace decât terapia de grup, iar

acelaşi studiu a confirmat că o consiliere individuală este mai eficace decât o

consiliere de grup45.

În esență, atât terapia cognitiv-comportamentală de grup, cât şi cea individuală

şi-a demonstrat eficacitatea în tratamentul depresiei postpartum.

Aplicarea terapiei formale a fost studiată pe depresia postnatală, și atât terapia

cognitiv-comportamentală (CBT) cât și terapia interpersonală (IPT) s-au dovedit a fi

eficiente, dar rezultatele psihoterapiei antenatale au fost mai puț in clare. Studiile care

s-au bazat pe terapia cognitiv-comportamentală antenatală au fost echivoce, deși un

studiu recent a descoperit efecte pozitive pe un grup ce a urmat o terapie cognitiv-

comportamentală în timpul sarcinii. Terapia interpersonală a avut mai mult succes în

timpul sarcinii.

Deși majoritatea femeilor, atunci când au fost întrebate despre preferinț ele lor

pentru tratamentul depresiei în timpul sarcinii, au preferat psihoterapia în locul

43 Hanley, J. (2006), The assessment and treatment of postnatal depression, în Nursing Times, 102(1), 24-26.

44 Highet, N., Drummond, P. (2004), A comparative evaluation of community treatments for post-partum depression:

implications for treatment and management practices, în Australian and New Zealand Journal of Psychiatry, 38(4), 212-218.45 Milgrom, J., Negri, L.M., Gemmill, A.W., McNeil, M., Martin, P.R. (2005), A randomized controlled trial of

psychological interventions for postnatal depression, în British Journal of Clinical Psychology, 44, 529-542.



36

medicaț iei, totuși există situaț ii în care medicaț ia este mai bună pentru un tratament

eficient. Dacă nivelul sau natura depresiei este în așa fel încât femeia nu este alinată

prin strategii psihosociale, iar distresul are un impact asupra funcț ionării și auto-

îngrijirii, există un risc pe termen lung pentru copil și pentru starea de bine a mamei,

iar ea ar trebui încurajată să aibă în vedere medicaț ia.În mod ideal, ea ar trebui să aibă o relaț ie cu un psihoterapeut care o poate ajuta

pe ea și pe partener să ia în considerare opț iunile de tratament și să ia decizii care se

potrivesc valorilor și așteptărilor lor, să simtă că se află în control decât copleșiț i, să

aibă posibilitatea alegerii. Astfel, pare înț elept să se investească resurse într -o relaț ie

cu un psihoterapeut care cunoaște bine familia și care va ajuta mama vulnerabilă să

managerize tranziț ia la maternitate, recunoscând și sprijinindu-i punctele forte și

oferindu-i sprijin emoț ional, perspectivă, informaț ie și abilităț i de rezolvare a

problemelor. Apoi, postnatal, psihoterapeutul poate fi în alertă la nevoi și probleme pe

măsură ce acestea apar.

Conform lui Beck (2006) nu există dovezi suficiente că intervenț iile în timpul

sarcinii pot preveni depresia postnatală. Cu toate acestea, în ciuda dovezilor limitate,

poate fi important ca femeile să fie informate despre posibilele probleme de sănătate

mentală din perioada postpartum, deoarece s-a arătat că această informare previne

cazurile cu simptome depresive la femei.46

Screeningul pentru tulburarea de dispoziţie postnatală poate fi dificil datorită

unui număr de simptome somatice asociate cu naşterea care sunt, de asemenea,

simptomele unei depresii majore. Diferenţierea între simptomele depresive şi urmările

„normale” ale naşterii, cum ar fi schimbările în greutate, somnul şi energia scăzută

este o provocare care complică diagnosticul clinic. De exemplu, deşi este dificil de evaluat tulburar ea somnului la noile mame,

clinicianul poate întreba despre abilitatea mamei de a se odihni cu uşurinţă atunci

46 Beck, CT. (2006), Postpartum depression: it isn't just the blues, în The American Journal of Nursing , 106, 40-50.



37

când are oportunitatea. Multe femei cu depresie postpartum sunt anxioase deoarece nu

se pot odihni sau întoarce la somn după ce se trezesc din cauza copilului.

Alternările în ceea ce priveşte greutatea postpartum sunt variabile şi este

important să întrebăm femeia despre „dorinţa de a mânca” şi dacă „mâncarea este

gustoasă”. Aceste probleme ale libidoului ar trebui extinse pentru a include şiacce ptarea afecţiunii.

Toţi copii merită o mamă sănătoasă. Toate mamele merită şansa de a se bucura

de viaţă şi de copii lor. Nu suferi singură. Dacă ai simptome de depresie în timpul

sarcinii sau după ce ai născut, spune-i unei persoane iubite sau sună-ţi doctorul sau

psihoterapeutul.

Putem spune că, potrivit studiilor, unii dintre cei mai importanţi factori

implicaţi în apariţia, menţinerea şi agravarea distresului pre şi postpartum, sunt de

natură biopsihologică. În consecinţă, orice femeie care are un risc crescut pentru a

dezvolta o astfel de tulburare ar trebui să fie educată cu scopul de a preveni

declanşarea simptomelor şi ar trebui să benef icieze de suport adecvat. Educaţia

prepartum şi postpartum trebuie să includă informaţii privind consecinţele unor

asemenea tulburăr i emoţionale care se manifestă în perioada distinctă din viaţa unei

femei, reprezentată de sarcină. Realizarea acestei educaţii are o mare importanţă

pentru toate persoanele implicate în proces, atât pentru persoana care are tulburarea ,

cât şi pentru specialistul care oferă proceduri de evaluare şi/sau intervenţie.

Tranziț ia la maternitate presupune o perioadă de vulnerabilitate psihologică

crescută, iar pentru unele femei poate fi mai complicat și poate cauza mult stres. Un

răspuns la tranziț ie poate fi depresia. Prevenț ia depresiei postnatale ar trebui să

înceapă încă din timpul sarcinii.



38

CAPITOLUL IV

METODOLOGIA CERCETĂRII

IV.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

În perioada de lăuzie, proaspăta mămică trece printr-o serie de modificări

fiziologice care mar chează, dincolo de aspectele oarecum neplăcute şi incomode,

primul pas în procesul revenirii în urma sarcinii şi aducerii pe lume a unui copil. Pe

lângă modificările de ordin fiziologic, se produc şi o serie de efecte de ordin

psihologic, mai mult sau mai puţin subtile, cu efect inevitabil asupra dispoziţiei

mamei. Deşi se crede că depresia este cel mai adesea experimentată de mame, curând

după naştere, unele mame sunt depresive în timpul sarcinii iar cercetările au sugerat

că scorurile pentru simptomele depresiei sunt mai ridicate în timpul sarcinii decât

după naştere.

Dovezile disponibile sugerează că femeile gravide preferă mai degrabă

abordările non-farmacologice pentru tratamentul depresiei, o alegere care este

susţinută de eficienţa studiilor ce compară medicamentele cu terapia cognitiv-

comportamentală. Astfel de abordări non-farmacologice au fost implementate în

diferite contexte de tratament, creând o posibilitate importantă pentru femeile

însărcinate de a-şi îndeplini nevoile medicale şi de îngrijire în sănătatea mentală într -o

singură locaţie. Mai mult, terapiile cognitiv-comportamentale sunt adesea scurte, şi

vin în întâmpinarea nevoilor femeilor însărcinate care au timpul şi, în cazul sarciniloravansate mobilitatea, limitate.

Plecând de la aceste considerente, ne propunem ca obiectiv general al acestui

studiu să identificăm acele femei însărcinate care se află în al treilea trimestru de

sarcină şi care prezintă simptome ale unei tulburări de dispoziţie, să identificăm şi



39

femeile care au născut deja, până la patru luni după naştere, şi care prezintă o

tulburare de dispoziţie postnatală, precum şi verificarea eficienţei terapiei cognitiv-

comportamentale în depresia perinatală şi postnatală.

IV.1.1. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE CERCETĂRII

1. Identificarea şi evaluarea femeilor gravide care prezintă tulburare de dispoziţie

încă din timpul sarcinii, ştiut fiind că prevenirea depresiei postnatale ar trebui

să înceapă în perioada perinatală.

2. Efectuarea screening-ului pentru tulbur area de dispoziţie postnatală, respectiv

depresia postpartum.

3. Stabilirea condiţiilor de implementare a unui program de intervenţie

terapeutică, terapia utilizată şi care s-a dovedit eficientă în studiile efectuate

antenatal şi postnatal fiind terapia cognitiv-comportamentală.

4. Verificarea eficienţei programului de psihoterapie cognitiv-comportamentală

atât la femeile aflate în al doilea semestru de sarcină, cât şi la femeile care au

născut şi care prezintă depresie pre- şi postpartum.

IV.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

1. Se prezumă că psihoterapia cognitiv-comportamentală pentru depresie, aplicată

postpartum, scade semnificativ simptomatologia pentru această formă dedepresie.

2. Se prezumă că aplicarea tehnicilor cognitiv-comportamentale împotriva

depresiei la persoanele cu risc, prepartum, scade semnificativ incidenţa

depresiei la acestea, postpartum.



40

3. Se prezumă că aplicarea terapiei antidepresive în perioada prepartum scade

semnificativ mai mult scorurile de depresie decât cea aplicată postpartum.

4. Se prezumă că există diferenţe semnificative statistic între cele trei grupuri de

femei participante la studiul nostru, în sensul că intervenţia psihoterapeutică

prin tehnici cognitiv-comportamentale duce la ameliorarea depresiei postpartum, dovedindu-şi eficacitatea.

IV.3. OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTELOR

DEPRESIA POSTPARTUMDepresia postpartum, adesea, debutează la 1-2 luni de la naştere. La unele

femei, blues postpartum continuă şi devine mai sever. La altele, o perioadă de stare de

bine este urmată de un debut gradual al depresiei. Patternurile simptomelor femeilor

cu depresie postpartum sunt similare cu acelea ale femeilor care au depresie fără

legătură cu naşterea. Dovezile din studii sugerează că tulburările de dispoziţie ce

ur mează naşterii nu diferă semnificativ de cele din alte perioade ale vieţii.

Depresia postpartum este caracterizată prin descurajare, labilitate emoţională,

sentimente de vinovăţie, pierderea apetitului, tulburări ale somnului, sentimentul de a

fi inadecvată şi incapabilitate de a face faţă copilului, concentrare şi memorie slabă,

oboseală şi iritabilitate. Unele femei se pot îngrijora excesiv cu privire la sănătatea

copilului sau la obiceiurile de hrănire şi se pot vedea ca fiind „rele”, inadecvate sau

mame neimplicate.

Se pare că mamele prezintă „baby blues” (schimbări de dispoziţie) la 2 sau 4zile de la naştere, dar acesta este un lucru normal. Se vor simţi foarte emoţionate şi

vor izbucni în lacrimi, fără nici un motiv aparent sau pentru motive care pentru alţii

par neîntemeiate. Le va fi dificil să doarmă şi nu vor simţi nevoia să mănânce. Se vor

simţi anxioase, triste, vinovate şi le va fi teamă că nu sunt pregătite să fie mame.



41

DEPRESIA PERINATALĂ

Această formă de depresie este o tulburare a stării afective care duce la apariţia

unor trăiri de tristeţe şi pierdere a speranţei în cazul femeilor care urmează să aducă

pe lume un copil. Teama de necunoscut, factorii biologici specifici sarcinii şi lipsa de

sprijin emoţional sunt elementele care declanşează de regulă instalarea acesteiafecţiuni psihice frecvente.

Deşi se crede că depresia este cel mai adesea experimentată de mame curând

după naştere, unele mame sunt depresive în timpul sarcinii, iar cercetările au sugerat

că scorurile pentru simptomele depresiei sunt mai ridicate în timpul sarcinii decât

după naştere. Studiile sugerează că depresia poate fi de fapt mai comună înainte decât

după naştere.

TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

Terapia cognitiv-comportamentală este o combinare teoretico-metodologică

fundamentată ştiinţific a terapiei comportamentale cu terapia cognitivă, cu aplicaţii în

patologie şi sănătate; aşadar, ea are, pe lângă un caracter un caracter clinic (tratarea

bolilor), şi un profund caracter educaţional şi preventiv (optimizare, promovare a

sănătăţii).47

Terapia cognitiv-comportamentală este una activă, direcţionată, limitată în

timp, bazată pe sublinierea teoretic-raţională că afectarea comportamentului

individului este în mare parte determinată de maniera în care el îşi structurează

lumea.48

Principiul de bază al terapiei cognitiv-comportamentale postulează că modurile

în care individul se comportă sunt determinate de situaţiile imediate şi de felul în caresubiectul le interpretează.49

47 David, D. (2006), Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, Editura Polirom, Iaşi.

48 Beck, A.T. (1976), Cognitive Therapy for emotional Disorders, International Universities Press, New York.49 Holdevici, I. (1998), Elemente de psihoterapie, Editura B.I.C. All, Bucureşti.



42

IV.4. METODA

IV.4.1. PARTICIPANŢII LA STUDIU

Într-o primă fază a cercetării au fost chestionate un număr de 265 de femei , paciente ale secţiei de Maternitate din Spitalul Municipal Mangalia.

Tabelul IV.1. Tabel de frecvenţe pentru variabila „Vârstă”

Variabila Frecvenţă Procent ProcentValid

ProcentCumulativ

Valid 17 ani 4 1,5 1,5 1,518 ani 3 1,1 1,1 2,619 ani 10 3,8 3,8 6,420 ani 11 4,2 4,2 10,621 ani 17 6,4 6,4 17,022 ani 13 4,9 4,9 21,923 ani 14 5,3 5,3 27,224 ani 19 7,2 7,2 34,325 ani 32 12,1 12,1 46,426 ani 21 7,9 7,9 54,327 ani 26 9,8 9,8 64,228 ani 31 11,7 11,7 75,829 ani 19 7,2 7,2 83,030 ani 11 4,2 4,2 87,231 ani 4 1,5 1,5 88,732 ani 6 2,3 2,3 90,933 ani 5 1,9 1,9 92,834 ani 6 2,3 2,3 95,135 ani 8 3,0 3,0 98,136 ani 3 1,1 1,1 99,2

37 ani 2 ,8 ,8 100,0Total 265 100,0 100,0



43

Figura IV.1. Diagrama de bare pentru variabila „Vârstă”

Cele 265 de femei însărcinate sau care deja au născut în secţia de Maternitate

au vârsta cuprinsă între 17 şi 37 de ani, cele mai multe având vârsta de 25 de ani.

Vârsta medie a pacientelor este de 26 de ani.

Tabelul IV.2. Tabel de frecvenţe pentru variabila „Numărul naşterilor”


ProcentCumulativ

Valid prima nastere 150 56,6 56,6 56,6a doua nastere 82 30,9 30,9 87,5a treia nastere 24 9,1 9,1 96,6mai mult de

patru nasteri9 3,4 3,4 100,0

Total 265 100,0 100,0

2386564

11

19

31

26

21

32

19

1413

17

1110

34

F r e q u e n c y

40

30

20

10

0

373635343332313029282726252423222120191817

varsta



44

Figura IV.2. Diagrama de structură pentru variabila „Numărul naşterilor”

În studiul nostru este important de ştiut dacă femeile participante sunt la primanaştere sau au mai avut alte naşteri anterioare. Acest lucru este bine să -l cunoaştem şi

pentru a putea identifica dacă şi în cazul naşterilor anterioare femeile au avut

probleme legate de tulburarea de dispoziţie afectivă.

Din totalul celor 265 de femei care au participat la screening-ul pentru depresia

postpartum, 150 de femei se aflau la prima naştere (56,6%), 82 de femei se aflau la a

doua naştere (30,94%), 24 de femei se aflau la a treia naştere (9,06%) şi doar nouă

femei se aflau la a patra naştere (3,4%) şi peste acest număr de naşteri. De fapt doar 3

femei din cele 9 cuprinse în această grupare aveau peste 4 naşteri, respectiv 2 erau la a

cincea naştere, iar una singură la a şaptea naştere. În cazul acestei femei din cele şase

naşteri pe care deja le avea, trăiau doar cinci copii, unul decedând la două luni după

naştere.

93,40%

24

9,06%

8230,94%

15056,60%

mai mult depatru nasteri

a treia nastere

a douanastere

prima nastere

nasterea



45

Tabelul IV.3. Tabel de frecvenţe pentru variabila „Mediul de provenienţă”


ProcentCumulativ

Valid urban 129 48,7 48,7 48,7rural 136 51,3 51,3 100,0

Total 265 100,0 100,0

Datele prezentate în tabelul IV.3. arată că 136 de femei sunt din mediul rural,

iar 129 de femei sunt din mediul urban.

Din perspectivă procentuală, observăm în figura IV.3. că puţin peste jumătate

sunt femei care vin din mediul rural (51,32%), iar 48,68% din totalul femeilor care au

participat la programul de screening sunt din mediul urban.

Figura IV.3. Diagrama de structură pentru variabila „Mediul de provenienţă”

Femeile din mediul rural provin din localităţile limitrofe oraşului Mangalia,

care sunt arondate Spitalului din Mangalia, iar cele din mediul urban sunt atât din

13651,32%

12948,68%

rural

urban

mediul



46

oraşul Mangalia, cât şi din alte oraşe care au venit special să nască în această secţie de

maternitate.

Tabelul IV.4. Tabel de frecvenţe pentru variabila „ Nivelul de studii”

Variabila Frecvenţă Procent ProcentValid ProcentCumulativValid medii 148 55,8 55,8 55,8

universitare 62 23,4 23,4 79,2 postuniversitare 12 4,5 4,5 83,8 profesionale 25 9,4 9,4 93,2gimnaziale 18 6,8 6,8 100,0Total 265 100,0 100,0

Figura IV.4. Diagrama de structură pentru variabila „Nivelul de studii”

Din perspectiva „Nivelului de studii”, peste jumătate dintre femeile chestionate

sunt absolvente de studii medii (55,85%), asta înseamnă că 148 de femei au absolvit

liceul. Un procent destul de bun este reprezentat de femeile care au absolvit studii

186,79%

259,43%

124,53%

6223,40%

148

55,85%

gimnaziale

profesionale

postuniversitare

universitare

medii

studii



47

univer sitare (23,40%), ceea ce înseamnă că 62 de femei sunt absolventele unei

facultăţi, iar 12 femei, reprezentând un procent de 4,53% sunt chiar absolvente de

studii postuniversitare.

Dar, ţinând cont de faptul că femeile chestionate provin şi din mediul rur al, 18

dintre ele, reprezentând un procent de 6,79% sunt doar absolvente ale cicluluigimnazial, deoarece nu au mai putut să-şi continue studiile, acest lucru implicând

deplasarea lor într-un oraş, Mangalia sau Constanţa, situaţia lor materială

nepermiţându-le implicarea într-o nouă formă de învăţământ.

Totuşi, un număr de 25 de femei, care deţin un procent de 9,43% din totalul

celor 265 de femei chestionate, au absolvit o formă de învăţământ profesional, care le-

a asigurat un loc de muncă, bazându-se pe o meserie învăţată. Cele mai multe din

această categorie lucrează în Şantierul Naval de la Mangalia.

IV.4.2. INSTRUMENTELE DE LUCRU

Pentru a ne atinge obiectivele cercetării şi pentru a valida ipotezele stabilite

iniţial, am utilizat ca instrument Scala Edinburgh de depresie postnatală.

Edinburgh Postnatal Depression Scale – EPDS este, de departe, cel mai

folosit instrument în evaluarea depresiei postpartum. Ea a fost dezvoltată de Cocs şi

de colaboratorii săi (1987)50 pentru a ajuta medicii de medicină generală să identifice

femeile suferind de depresie postpartum. Scala a fost concepută şi testată în centrele

de sănătate din Livingston şi Edinburgh, constând în 10 întrebări prin care femeiatrebuie să aleagă un răspuns din patru variante ataşate fiecărei întrebări, referindu -se

la felul cum s-a simţit în ultimele 7 zile.

50 Cox, J., Holden, J., Sagovksy, R. (1987), Detection of postnatal depression: development of the 10-item Edinburgh

Postnatal Depression Scale, în British Journal of Psychiatry, 150, 782-786.



48

Propoziţiile, scrise la timpul trecut, includ întrebări legate de sentimentele

materne în ultimele 7 zile şi se mai referă la starea de spirit, anhedonia, vinovăție,

anxietate, și ideație suicidară. Un avantaj al acestei scalei este că aceasta nu include

simptomele somatice comune, cum ar fi insomnia şi pofta de mâncare redusă,

schimbări care pot apărea în mod natural la femeile care au născut, ci doar un singuritem abordează un simptom somatic și acest lucru se referă la starea de spirit: am

a fost atât de nefericit că am avut probleme cu somnul. EPDS, de obicei, este

administrat ca un test de hârtie-creion și, deși versiuni computerizate sunt acum

disponibile, ambele versiuni sunt puternic corelate și accesibile pentru femei.

Fiecare element este marcat pe o scară de 4 puncte (0-3), cu un scor total de la

0 la 30. Scorul maxim este 30, iar un scor peste 10 trădează o posibilă depresie. Unscor peste 13 sugerează o depresie de severitate moderată spre severă. Evaluatorul

este invitat să se uită totdeauna la întrebarea nr. 10 despre gândurile suicidale pentru a

decela din timp un posibil risc.

Indiferent de scorul la EPDS, suicidul necesită o consultaţie şi luarea unei

decizii dacă să se adreseze unui clinician din domeniul sănătăţii mentale. Întrebarea

10 din EPDS se referă la producerea răului propriei persoane, iar acest lucru poate

apărea în timpul unui interviu clinic. Auto-mutilarea nu este întotdeauna acelaşi lucru

cu suicidul; de exemplu, mulţi oameni cu diagnostic de tulburare borderline se taie

singuri. Pe de altă parte, persoanele care comit suicid sunt adesea diagnosticate cu

tulburări de personalitate.

De aceea, este recomandată o abordare cu întrebări clare şi simple. De exemplu,

se pun femeii următoarele întrebări:

- Ai sau ai avut gânduri suicidale? (dacă da, întrebaţ i mai departe)- Ai fost aproape de a pune în practică sau ai dus la bun sfârşit o tentativă de

suicid?

- Simţi că îţi poţi controla gândurile suicidale?



49

Scala EPDS a furnizat de-a lungul timpului şi în diferite studii, din diferite

spaţii culturale, rezultate stabile atunci când evaluările sunt repetate, prezentând trei

factori de structură: factorul „depresie”, cu întrebările 1, 2, şi 8, factorul „anxietate”,

cu întrebările 3, 4, şi 5 şi factorul „suicid”, cu întrebarea 10.

EPDS este uşor de administrat şi s-a dovedit un instrument de screeningeficient. Mamele care au scoruri peste 13 suferă de o tulburare depresivă de severitate

variată. Scorul EPDS nu ar trebui să înlocuiască diagnosticul clinicianului. O evaluare

clinică atentă ar trebui efectuată pentru a confirma diagnosticul. Scala indică cum s-a

simţit mama în ultima săptămână. În cazurile nesigure, ar trebui readministrată scala

la 2 săptămâni. Scala nu identifică mamele cu nevroză anxioasă, fobii sau tulburări de

personalitate.

IV.5. PROCEDURA DE LUCRU

La începutul cercetăr ii, în Spitalul Municipal din Mangalia, în cadrul secţiei de

Maternitate, am identificat gravidele care erau internate în perioada în care eu am

derulat această cercetare. Astfel, începând cu luna februarie 2013 am făcut screening -

ul pe o perioadă de o lună de zile, atât la femeile care erau internate şi se aflau în al

doilea trimestru de sarcină, cât şi la femeile care au născut în această perioadă.

Pentru a forma lotul de studiu a fost nevoie să parcurgem mai multe etape în

această cercetare. În primul rând am făcut screening-ul pentru femeile însărcinate care

prezentau riscul de a dezvolta o depresie postpartum, acestea se aflau în al doileatrimestru de sarcină, iar Scala Edinburgh de depresie postnatală a fost aplicată cu

sprijinul cadrelor medicale din secţia de Maternitate a spitalului. De asemenea,

aceeaşi scală a fost aplicată şi femeilor care au născut în perioada în care noi am

desfăşurat studiul, în aceeaşi secţie de Maternitate



50

După aplicarea Scalei Edinburgh de depresie postnatală, am efectuat

prelucrarea datelor şi am identificat acele femei însărcinate care au obţinut un scor de

risc, putând dezvolta o depresie postpartum, dar şi acele femei care au născut şi au

prezentat simptomatologia unei depresii postpartum.

Tot cu ajutorul cadrelor medicale din secţia de Maternitate am constituit treigrupuri de femei care au participat efectiv la cercetarea noastră pentru a atinge

obiectivele pe care ni le-am propus.

Pe baza scorurilor obţinute la Scala Edinburgh de depresie postnatală, din

totalul celor 265 de femei chestionate am selectat un număr de 55 de femei care vor fi

incluse, parte dintre ele în programul de terapie cognitiv-comportamentală, iar o parte

dintre ele vor constitui grupul de control. Astfel, din categoria femeilor însărcinate în

al doilea trimestru de sarcină, am selectat 20 de gravide care prezentau riscul de a

dezvolta o depresie postpartum, adică aveau scoruri ridicate pe scala de depresie

Edinburgh. Aceste femei au participat la şedinţe de terapie cognitiv-comportamentală

în grup.

Tot pe baza scorurilor obţinute la scala Edinburgh, au fost selectate 15 femei

care au născut şi care, după naştere, au obţinut scoruri crescute la această scală, de

fapt, care prezentau scoruri de depresie postpartum. Aceste femei au beneficiat de

terapie cognitiv-comportamentală individuală, cu deplasare la domiciliul proaspetei

mămici. Cele 15 femei care au fost implicate în programul individual de terapie

cognitiv-comportamentală, au fost toate din oraşul Mangalia, datorită faptului că

intervenţia s-a făcut la domiciliul mămicilor, iar pentru cele din mediul rural,

deplasarea a fost cel mai mare inconvenient pentru extinderea cercetării şi în mediul

rural. O singură mămică, din localitatea 2 Mai, a beneficiat de terapie cognitiv-comportamentală pentru depresia postpartum, de aceea grupul de proaspete mămici a

fost de 16, pentru că nu o putem considera pe această femeie ca şi grup din mediul

rural, fiind singura, de aceea am ataşat-o la grupul din mediul urban.



51

Gr upul de control a fost constituit tot din femei care au obţinut scoruri ridicate

la scala Edinburgh, dar acestea nu au beneficiat de terapie cognitiv-comportamentală,

ele fiind doar evaluate după o perioadă de două luni de la prima evaluare.

În ultima etapă a cercetării, după ce grupul de studiu a parcurs programul

psihoterapeutic, am efectuat, din nou, evaluarea psihologică, de data aceasta a celor55 de femei, 15 din grupul de studiu cu terapie individuală, 20 din grupul de studiu cu

terapie în grup şi 20 din grupul de control, în vederea punerii în evidenţă a eficienţei

programului psihoterapeutic pentru femeile aflate în risc sau chiar cele care au

dezvoltat o depresie postpartum.

Datele obţinute în urma evaluărilor au fost prelucrate statistic cu a jutorul

programului specializat SPSS 15.0 (Statistical Package for the Social Sciences).

Ţinând cont de faptul că designul cercetării angajat de noi a fost unul

experimental de tipul pretest-posttest cu grup de control, am ales din categoria

metodelor cantitative analiza comparativă – testul t student.

În cercetarea noastră am utilizat atât testul t pentru eşantioane independente,

prescurtat t independent, cât şi testul t pentru eşantioane perechi, prescurtat t

dependent. Am optat pentru aceste tehnici deoarece designul cercetării este, pe de o

parte intragrup – efectuând o pretestare şi o posttestare după intervenţia

psihoterapeutică asupra femeilor ce fac parte din grupul de studiu – , iar pe de altă

parte intergrup – efectuând o comparaţie între grupul de studiu şi grupul de control,

ultimul nefiind inclus într-un program de intervenţie psihoterapeutică.

IV.5.1. PROGRAMUL DE TERAPIE COGNITIV-

COMPORTAMENTALĂ

Programul de terapie cognitiv-comportamentală pe care l-am implementat pe

parcursul a două luni, în perioada martie 2013 - mai 2013, a fost structurat pe 9

şedinţe, cu o frecvenţă de o întâlnire pe săptămână pentru cele două grupuri formate,



52

cu o durată de aproximativ 100 de minute pentru terapia în grup şi 50 de minute

pentru terapia individuală, cu deplasare la domiciliul proaspetelor mămici.

Componentele inovative ale acestui studiu se referă la faptul că, pe întreg

parcursul programului de terapie cognitiv-comportamentală, evenimentele activatoare

importante din viaț a femeilor însărcinate sunt disputate utilizând tehnici cognitiv-comportamentale. În plus, femeilor le-a fost oferită o analiză detaliată a emoț iilor și a

pattern-urilor de gândire disfuncț ionale.

Vom prezenta aici câteva probleme care au fost discutate din perspectivă

cognitiv-comportamentală pentru ca viitoarele mame, să le înţeleagă şi să elimine

acea gândire iraţională.

Societatea idealizează maternitatea, cerându-le mamelor să fie surse de hrană şi

dragoste pentru totdeauna. Se aşteaptă de la ele să atingă perfecţiunea imposibilă, prin

magie. Se consideră că sentimentul matern este instinctiv nu ceva ce trebuie învăţat.

În trecut, femeile învăţau despre maternitate în familiile mari ce erau unite.

Atunci când deveneau mame ele se puteau aştepta de la ajutorul celorlalte femei din

familie, tinere sau în vârstă. Astăzi, noile mame trebuie să facă faţă de unele singure

cu sau fără ajutorul partenerului şi adesea niciunul nu a avut experienţe anterioare.

Să dai naştere într-un spital înconjurată de străini şi nu de familie, aduce un stres în

plus şi femeile nu se vor simţi capabile să urmeze un ritual confortabil sau practici

care sunt parte importantă în cultura lor.

Dovezile sugerează că este mai posibil ca mama să devină depresivă dacă nu

are în cine să se încreadă. O naştere dificilă cu un travaliu lung şi dureros, o cezariană

neplanificată sau tratament de urgenţă, poate să genereze o suferinţă care să fie mai

degrabă tulburare de stres postraumatică decât depresie postnatală. Impactul acesteiaeste de multe ori subestimat deoarece oamenii cred că bebeluşul compensează pentru

traumă şi că femeia va uita experienţa; dar naşterea traumatizantă îi poate afecta

relaţia cu copilul şi cu partenerul. Se va simţi dezamăgită că naşterea nu a fost o

experienţă minunată la care a sperat, va fi furioasă pe medici şi pe moaşe dacă va



53

crede că naşterea nu a decurs cum trebuie. Femeile care au avut o naştere traumatică

ar trebui tratate pentru traume şi ajutate să treacă peste experienţă, pentru a minimiza

riscul de a dezvolta depresie pe termen lung.

Aceste aspecte au fost discutate cu femeile la terapia în grup pentru ca să nu

gândească despre ele în termeni absolutişti şi să nu se cantoneze într -o gândirecatastrofizantă.

De asemenea, au fost discutate schimbările ce se produc la nivelul corpului lor,

chiar cu privire la înfăţişarea lor după naştere. Ele pot avea aşteptări nerealiste despre

cât de repede va reveni corpul lor la greutatea normală şi le vor deranja vergeturile şi

cicatricile. De obicei, greutatea se pierde gradual iar cicatricile trec cu timpul.

Acest aspect a fost analizat aplicând ca şi în celelalte situaţii modelul ABC ,

plecând de la evenimentul activator, trecând

A mai fost luat în discuţie şi faptul că propriile experienţe din copilărie pot avea

o influenţă imensă asupra prezentului. Uneori, unele experienţe traumatizante sunt

aduse la suprafaţă de locul naşterii. În particular, dacă femeia a fost separată de mamă

înainte de vârsta de 10 sau 11 ani, ea ar putea fi mai vulnerabilă la depresia postnatală.

Aceste cicatrici vechi reapar sub forma depresiei şi pot fi înfricoşătoare. Dar pot fi, în

acelaşi timp, şi vindecătoare. Depinde de gândirea raţională sau iraţională a proaspetei

mămici. Femeile din grupul de studiu au fost învăţate să folosească o gândire

raţională în astfel de situaţii.

În grupul de terapie au mai fost abordate teme ca sângerările, durerile

postpartum, dificultăț i la urinare, transpiraț ie excesivă, febră, lactaț ie și faptul că

bebelușul nu mănâncă atât cât ar trebui sau și-ar dori. Acestea sunt doar câteva

exemple care au fost abordate din perspectivă cognitiv-comportamentală. Maispecific, acestea au fost discutate în termeni de catastrofizare, toleranț a la frustrare,

auto-deprecierea și ”trebuie cu necesitate”.



54

CAPITOLUL V

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Înainte de a valida ipotezele acestei cercetări, vom analiza din perspectivă

socio-demografică cele trei grupuri de femei care au participat efectiv la studiul nostru

după ce s-a efectuat screening-ul pentru depresia postpartum.

Figura V.1. Diagrama de bare pentru variabila „Vârstă-terapie”

Cele 56 de femei care au fost selectate pentru cercetare au vârste cuprinse între

19 şi 35 de ani, cele mai multe având vârsta de 27 de ani. Vârsta medie a

participantelor este de 25,61 ani.

Cele 56 de femei care au obţinut scoruri mari la Scala Edinburgh de depresie

postnatală, au fost repartizate astfel: 20 de femei prezintă depresie perinatală, 16

femei prezintă depresie postnatală, iar cele 20 de femei care alcătuiesc grupul de

control prezintă depresie perinatală.

211

2

55

76

56

33

54

1

F r e q u e n c y

6

4

2

0

varsta

353432302928272625242322212019

varsta



55

Tabelul V.1. Tabel de frecvenţe pentru variabila „Ierarhia naşterilor” în funcţie

de grupurile de studiu

Ierarhia naşterilor

Grup Total

grup delucru

individual

terapiein grup

grup decontrol

nasterea prima nastere 11 12 16 39a doua nastere 5 6 3 14a treia nastere 0 2 1 3

Total 16 20 20 56

În tabelul V.1. se observă că 11 femei din grupul de terapie individuală sunt la

prima naştere, iar 5 femei sunt la a doua naştere. Din lotul de terapie în grup 12 femei

se află la prima naştere, 6 sunt la a doua naştere, iar 2 se află la a treia naştere. În

grupul de control, 16 femei sunt la prima naştere, 3 sunt la a doua naştere, iar una

singură se află la a treia naştere.

Tabelul V.2. Tabel de frecvenţe pentru variabila „Nivelul de studii” în funcţie

de grupurile de studiu

Nivelul de studii

Grup Totalgrup delucru

individual

terapiein grup

grup decontrol

studii medii 9 9 16 34universitare 4 7 3 14

postuniversitare 3 2 0 5 profesionale 0 2 1 3

Total 16 20 20 56

În cele trei subloturi, nivelul de studii al femeilor este astfel distribuit: în grupul

celor 16 femei cu care s-a lucrat individual 9 femei au studii medii, 4 au studii

universitare şi 3 au studii postuniversitare. În sublotul femeilor implicate în terapie in

grup, 9 femei au studii medii, 7 femei au studii universitare, 2 au studii



56

postuniversitare, dar avem şi 2 femei care au studii profesionale. În grupul de control

16 femei sunt absolvente de studii medii, 3 au studii universitare, iar una singură este

absolventă de şcoală profesională.

Pentru a justifica implicarea celor 56 de femei în lotul general de cercetare,

vom efectua o analiză primară a celor 10 itemi cuprinşi în Scala Edinburgh dedepresie postnatală, dar şi a celor 4 întrebări suplimentare.

Figura V.2. Diagrama de structură pentru itemul „Am fost capabilă să râd şi să

văd partea bună a lucrurilor”

La primul item „Am fost capabilă să râd şi să văd partea bună a lucrurilor”, 33

de femei au declarat că nu atât de mult în ultimele 7 zile (58,93%), 20 de femei nu au

râs deloc în ultimele 7 zile (35,71%), iar 3 femei au declarat că nu văd atât de mult partea bună a lucrurilor (5,36%).

Încă de la primul item al scalei se observă nota de tristeţe la femeile însărcinate

sau la proaspetele mămici.

2035,71%

3358,93%

35,36%

deloc

cu sigurantanu atat demult acum

nu atat demult acum

Am fost capabila sa râd si sa vad partea buna a lucrurilor



57

Figura V.3. Diagrama de structură pentru itemul „Am privit cu entuziasm

lucrurile”

La itemul „Am privit cu entuziasm lucrurile”, 26 de femei au ales varianta „cu

siguranţă mai puţin” (46,43%), 25 de femei au ales varianta „mai deloc” (44,64%), iar

5 femei au ales varianta „mai degrabă mai puţin decât de obicei” (8,93%).

Figura V.4. Diagrama de structură pentru itemul „M-am învinovăţit fără motiv

când lucrurile au mers prost”

2544,64%

2646,43%

58,93%

mai deloc

cu sigurantamai putin

mai degrabamai putindecat deobicei

Am privit cu entuziasm lucrurile

2951,79%

2544,64%

23,57%

da, inmajoritateatimpului

da, uneori

rar

M-am învinovatit fara motiv când lucrurile au mers prost



58

La itemul „M-am învinovăţit fără motiv când lucrurile au mers prost”, 29 de

femei au declarat că majoritatea timpului se învinovăţesc (51,79%), 25 de femei se

învinovăţesc uneori (44,64%), iar 2 femei se învinovăţesc rar (3,57%).

Figura V.5. Diagrama de structură pentru itemul „M-am îngrijorat şi am fost anxioasăfără nici un motiv”

La itemul „M-am îngrijorat şi am fost anxioasă fără nici un motiv”, 26 de femei

sunt adesea îngrijorate şi anxioase fără nici un motiv (46,43%), 25 de femei sunt

uneori anxioase fără motiv (44,64%), în timp ce 5 femei sunt rar anxioase sau

îngrijorate fără motiv (8,93%). Se observă că femeile selectate pentru grupul de cercetare sunt şi anxioase,

îngrijorându-se fără motiv, unele adesea, iar altele uneori în funcţie de situaţiile de

viaţă cu care se confruntă.

2646,43%

2544,64%

58,93% da, adesea

da, uneori

rar

M-am îngrijorat si am fost anxioasa fara nici un motiv



59

Figura V.6. Diagrama de structură pentru itemul „M-am speriat şi m-am panicat fără

nici un motiv”

La itemul „M-am speriat şi m-am panicat fără nici un motiv”, 25 de femei s-au

speriat şi s-au panicat uneori fără nici un motiv (44,64%), 17 femei s-au speriat şi s-au

panicat destul de mult fără nici un motiv (30,36%), iar 14 femei nu s-au panicat foarte

mult fără motiv (25%).

Figura V.7. Diagrama de structură pentru itemul „Unele lucruri au fost prea mult

pentru mine”

1730,36%

2544,64%

1425,00%

da, destul demult

da, uneori

nu foarte mult

M-am speriat si m-am panicat fara nici un motiv

1730,36%

2748,21%

1221,43%

da, inmajoritateatimpului nu amputut sa facfata tuturorlucrurilor

da, uneori n-am putut safac fata atatde bine cadeobicei

nu, inmajoritateatimpului amfacut fatadestul de bine

Lucrurile au fost prea mult pentru mine



60

La itemul „Unele lucruri au fost prea mult pentru mine”, 27 de femei au

recunoscut că uneori n-au putut să facă faţă atât de bine ca de obicei (48,21%), 17

femei au declarat că în majoritatea timpului nu au putut să facă faţă tuturor lucrurilor

(30,36%), iar 12 femei au spus că în majoritatea timpului au făcut faţă destul de bine

lucrurilor care au apărut în viaţa lor (21,43%). După cum se observă în figura V.7., majoritatea femeilor nu pot să gestioneze

în această perioadă evenimentele care apar în viaţa lor, acest aspect fiind unul

generator de stres.

Figura V.8. Diagrama de structură pentru itemul „Am fost atât de nefericită încât am

avut probleme cu somnul”

La itemul „Am fost atât de nefericită încât am avut probleme cu somnul”, 27 defemei au avut probleme în majoritatea timpului cu somnul datorită faptului că s-au

simţit nefericite în ultimele 7 zile (48,21%), 25 de femei au avut uneori probleme cu

somnul (44,64%), iar 4 femei nu au avut foarte des probleme cu somnul datorită

faptului că au fost nefericite (7,14%).

2544,64%

2748,21%

47,14% da, in

majoritateatimpului

da, uneori

nu foarte des

Am fost atât de nefericita încât am avut probleme cu somnul



61

Figura V.9. Diagrama de structură pentru itemul „M-am simţit tristă”

La itemul „M-am simţit tristă”, 28 de femei au recunoscut că în majoritatea

timpului se simt triste (50%), 15 femei spun că adesea se simt triste (26,79%), iar 13

femei se simt triste, dar nu des (23,21%).

Figura V.10. Diagrama de structură pentru itemul „Am fost atât de nefericită încât am

plâns”

1526,79%

2850,00%

1323,21%


da, adesea

nu des

M-am simtit trista

1832,14%

2748,21%

1119,64%


da, adesea

doarocazional

Am fost atât de nefericita încât am plâns



62

La itemul „Am fost atât de nefericită încât am plâns”, 27 de femei recunosc că

sunt atât de nefericite încât adesea plâng (48,21%), 18 femei au spus că în majoritatea

timpului au plâns în ultimele 7 zile pentru că s-au simţit nefericite (32,14%), iar 11

femei recunosc că doar ocazional au plâns datorită faptului că s -au simţit nefericite

(19,64%).

Figura V.11. Diagrama de structură pentru itemul „M-am gândit să-mi fac rău”

La itemul „M-am gândit să-mi fac rău”, care este foarte important pentru starea

femeii gravide, pentru că se referă la gândurile suicidale, 23 de femei au recunoscut că

s-au gândit uneori să-şi facă rău (41,07%), unui număr de 22 de femei le-a trecut rar

prin cap acest lucru (39,29%), dar există şi răspunsurile a 8 femei care s-au gândit

adesea să-şi facă rău (14,29%), în timp ce 3 femei nu s-au gândit niciodată la faptul că

ar putea să-şi facă rău (5,36%).

814,29%

2341,07%

2239,29%

35,36%

da, adesea

uneori

rar

niciodata

M-am gândit sa-mi fac rau



63

Pentru a identifica maniera în care femeile gravide sau proaspetele mămici se

gândesc la sinucidere, am venit cu încă patru întrebări suplimentare care ne vor lămuri

asupra intenţiilor acestor femei.

Figura V.12. Diagrama de structură pentru itemul „Ai sau ai avut gânduri suicidale?”

La întrebarea „Ai sau ai avut gânduri suicidale?”, 34 de femei din totalul celor

56 care participă la cercetare au declarat că nu au avut gânduri suicidale (60,71%), în

timp ce 22 de femei au recunoscut că au avut gânduri suicidale (39,29%).

3460,71%

2239,29%

nu

da

Ai sau ai avut gânduri suicidale?



64

Figura V.13. Diagrama de structură pentru itemul „Ai fost aproape de a pune în

practică sau ai dus la bun sfârşit o tentativă de suicid?”

Cu toate că la întrebarea anterioară, 22 de femei au declarat că s-au gândit la

suicid, la întrebarea „Ai fost aproape de a pune în practică sau ai dus la bun sfârşit o

tentativă de suicid?”, doar 10 femei au spus că au fost aproape să pună în practică

acest gând sau măcar că s-a gândit în acest sens (17,86%), în schimb 46 de femei nu

au avut nici o tentativă de suicid, mai mult nici nu s -au gândit să pună în practică

acest gând (82,14%).

Figura V.14. Diagrama de structură pentru itemul „Simţi că îţi poţi controla gândurile

suicidale?”

4682,14%

1017,86%

nu

da

Ai fost aproape de a pune în practica sau ai dus la sfârsit o tentativa desuicid?

712,50%

4987,50%

nu

da

Simti ca îti poti controla gândurile suicidale?



65

La întrebarea „Simţi că îţi poţi controla gândurile suicidale?”, 49 de femei au

spus că da, îşi pot controla gândurile suicidale (87,5%), iar 7 femei nu pot controla

aceste gânduri (15,5%), fiind dintre cele care au o depresie severă.

Figura V.15. Diagrama de structură pentru itemul „Ai avut aceleaşi simptome şi la

naşterile anterioare?”

Important este să ştim dacă şi la naşterile anterioare participantele la studiu au

trecut prin aceeaşi situaţie. Astfel, la întrebarea „Ai avut aceleaşi simptome şi la

naşterile anterioare?”, exceptând femeile care sunt la prima naştere, ele reprezentând

peste jumătate din numărul total al lotului de femei (69,64%), doar 5 femei au mai

experimentat depresia în timpul sarcinii (8.93%), acestea făcând parte din sublotul cu

depresie perinatală. Un număr de 12 femei care nu se află la prima naştere, nu au mai

experimentat depresia în cazul naşterilor anterioare (21,43%). Deci, probabilitatea de

apariţie a depresiei la următoarele naşteri, chiar dacă ea a fost prezentă la o naşt ere

39

69,64%

1221,43%

58,93% sunt la prima

nastere

nu

da

Ai avut aceleasi simptome si la nasterile anterioare?



66

anterioară, este destul de redusă, mai ales ţinând cont de faptul că la apariţia depresiei

pre- şi postpartum contribuie o serie de factori, de la cei biologici la cei sociali.

Pe baza acestor rezultate, cele 56 de femei care alcătuiesc lotul nostru de

cercetare, au fost distribuite în trei grupuri de lucru. Astfel, din primul grup fac parte

16 femei care deja au născut şi prezintă scoruri mari pentru depresia postpartum.După cum deja am spus, 15 femei sunt din Mangalia şi doar una din localitatea 2 Mai,

care a fost introdusă în acest grup de terapie individuală după o consultare cu un

clinician, ea aflându-se după naştere într -o depresie severă. Celelalte femei au fost

distribuite în grupul de lucru pentru terapia în grup, 20 de femei, acestea putând să

participe la terapia de grup care s-a desfăşurat cu o frecvenţă de o şedinţă pe

săptămână, iar celelalte 20 de femei au constituit grupul de control. Şi femeile din

grupul de lucru şi cele din grupul de control sunt femei însărcinate în al doilea

trimestru de sarcină, cele 9 şedinţe de terapie în grup s-au derulat până când aceste

femei au născut. Post evaluarea cu ajutorul Scalei Edinburgh de depresie postnatală s-

a efectuat cu ajutorul cadrelor medicale, la o lună de zile după ce acestea au născut.

Am efectuat această introducere ca un preambul la prezentarea rezultatelor

pentru a verifica cele patru ipoteze stabilite iniţial după încheierea programelor

terapeutice, atât cel individual, cât şi terapia în grup.

V.1. PROGRAM DE TERAPIE COGNITIV-

COMPORTAMENTALĂ

În continuare vom face cunoscute o serie de tehnici pe care le-am aplicat încadrul terapiei cognitiv-comportamentale atât la gravide, aflate în perioada perinatală,

cât şi la femeile care au dezvoltat o depresie postpartum, fără a avea pretenţia că vom

detalia în profunzime fiecare discuţie, ci doar direcţiile generale ale terapiei aplicate.



67

Mai întâi trebuie să specificăm faptul că toate intervenţiile s-au bazat pe

modelul ABC (Ellis, 1992).

În primul rând, femeile au învăţat în detaliu cele două componente principale

ale modelului terapiei cognitiv-comportamentale: ABC comportamental şi ABC

cognitiv. Ulterior, programul s-a centrat pe sarcina şi problemele emoţionale care potapărea. Au fost discutate din perspectivă cognitiv-comportamentală mişcările fetale,

mai precis lipsa mişcărilor fetale, o introducere asupra aspectelor fizice şi a

schimbărilor ce pot apărea în primele luni de sarcină, etc. Următorul mare subiect de

discuţie a fost despre naştere şi perioada ulterioară naşterii. Au fost abordate teme ca

sângerările, durerile postpartum, dificultăţi la urinare, transpiraţie excesivă, febr ă,

lactaţie şi faptul că bebeluşul nu mănâncă atât cât ar trebui sau şi-ar dori. Acestea sunt

doar câteva exemple care au fost abordate din perspectiva terapiei cognitiv-

comportamentale. Mai specific, acestea vor fi discutate în termeni de catastrofizare,

toleranţă la frustrare, auto-deprecierea şi „trebuie cu necesitate”.

Numărulsăptămânii

Tema săptămânală Formaterapiei

1 Evaluare iniţială Individuală

2 Prezentarea modelelor ABC – cognitiv şi comportamental Grup3 Jocuri de rol, exerciţii bazate pe modelele ABC Grup4 Sarcina – gânduri negative referitoare la posibile pericole Grup5 Relaţia de cuplu – suportul partenerului Grup6 Naşterea Grup7 Perioada imediat următoare naşterii – îngrijorări comune

pentru primele săptămâni după naştere Grup

8 Imaginea fizică şi stima de sine Grup9 Încheierea terapiei – jocuri de rol pe probleme ipotetice Grup

În intervenţia terapeutică ne-am bazat şi pe strategiile cognitiv-

comportamentale de psihoterapie în depresie ale lui Melanie Fennell (1989):

1. Strategii cognitive :

- tehnici de distragere,



68

- numărarea gândurilor,

2. Strategii comportamentale:

- monitorizarea activităţilor, plăcerii şi autocontrolului,

- realizarea unor orare,

- stabilirea unor sarcini gradate,3.Strategii cognitiv-comportamentale

- identificarea gândurilor negative,

- adresarea de întrebări gândurilor negative,

- experimente în sfera comportamentală.

4.Strategii preventive:

- identificarea convingerilor,

- adresarea de provocări pentru viitor,

- pregătirea pentru viitor.

În realizarea programului psihoterapeutic pentru proaspetele mămici care au

dezvoltat depresie postpartum am avut în vedere şi cele şase tehnici de bază ale

terapiei cognitive (după Williams, 1999, p. 265):

1. Identificarea gândurilor negative – subiectul este instruit să conştientizeze

gândurile cu conţinut depresiv din momentul în care acestea se manifestă;

2. Trasarea de sarcini în sfera comportamentală – subiectul va fi încurajat să

realizeze acele activităţi pe care are tendinţa de a le evita;

3. Testarea validităţii gândurilor şi convingerilor negative – selectarea şi

trasarea unor sarcini menite să infirme veridicitatea gândurilor şi convingerilor

negative;

4. R epetare cognitivă (antrenament cognitiv) – subiectul va repovestiterapeutului, toate etapele unei activităţi pe care are tendinţa să o evite, evidenţiind

gândurile şi sentimentele pe care le încearcă. Astfel, se pot identifica blocajele,

găsirea unor eventuale soluţii, pentru depăşirea acestora şi imaginarea unor

succese viitoare.



69

5. Tehnici terapeutice alternative – relaxare, hipnoză - subiectul este instruit să-

şi imagineze o situaţie care-l supără şi să genereze strategii de a-i face faţă.

Tehnicile sunt mai eficiente în stare de relaxare.

6. Abordarea convingerilor negative de bază – terapeutul va investiga modul în

care schemele cognitive disfuncţionale s-au structurat de-a lungul timpului, precum şi modul în care acestea influenţează viaţa de zi cu zi a pacientului.

Programul individual de terapie cognitiv-comportamentală în depresie

aplicat proaspetelor mămici cu depresie postpartum

Şedinţa 1 – anamneza

Şedinţa 2 – lista problemelor şi a gândurilor negative pentru fiecare problema

Şedinţa 3 – tehnici de distragere (concentrarea pe un obiect, amintiri şi imagini

plăcute, mai ales pentru mămicile care nu se află la prima naştere)

Şedinţa4 – strategii comportamentale ( monitorizarea activităţilor după gradul de

plăcere si realizarea de orare )

Şedinţa5 – identificarea gândurilor negative – restructurare cognitivă

Şedinţa 6 – experimentarea unor comportamente noi

Şedinţa 7 – învăţarea relaxăr ii (Jacobson)

Şedinţa 8 – dezvoltarea expectanţelor pozitive

Şedinţa 9 – stabilirea de obiective pentru perioada următoare atât pe termen scurt,

mediu şi lung, cât şi vizualizarea îndeplinirii lor. Încheierea terapiei cognitiv-

comportamentale

La încheierea acestui program de intervenţie terapeutică cognitiv-comportamentală, atât în cazul celei de grup, cât şi în cazul terapiei individuale, s-a

efectuat o posttestare pentru identificarea nivelului de depresie, date ce au fost

utilizate în analiza comparativă pentru depistarea eficienţei terapiei cognitiv-

comportamentale.



70

Prima ipoteză

Pentru verificarea primei ipoteze (Se prezumă că psihoterapia cognitiv-

comportamentală pentru depresie, aplicată postpartum, scade semnificativ

simptomatologia pentru această formă de depresie) am efectuat o analiză comparativă

pentru eşantioane perechi. Am comparat media scorurilor obţinute de cele 16 femei,după naştere, la Scala Edinburgh de depresie postnatală cu media scorurilor obţinute

în urma aplicării aceleiaşi scale după finalizarea celor 9 şedinţe de terapie individuală

la domiciliu.

Tabelul V.3. Mediile scorurilor obţinute la depresia postpartum înainte şi după terapia

individuală Media N Abaterea

standardEroarea standard

a medieiPair 1 EPDS 21,75 16 1,983 ,496

EPDS1 14,94 16 2,144 ,536

Există o diferenţă a mediilor dintre scorurile obţinute la prima evaluare a

depresiei postpartum şi mediile scorurilor obţinute după intervenţia psihoterapeutică

individuală, cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale, la femeile care au născut

şi au dezvoltat ulterior o depresie postpartum.

Tabelul V.4. Testul t de comparare a mediilor pentru eşantioane perechi în cazul

depresiei postpartum la proaspetele mămici

Paired Samples Test

6,813 1,642 ,410 5,938 7,687 16,597 15 ,000EPDS - EPDS1Pair 1

Mea n Std . Deviation

Std. Error

Mean Low er Upper

95% Confidence

Interval of the

Difference

Paired Differences

t df Sig. (2-tailed)



71

Datele prezentate în tabelul V.4. arată că există diferenţe semnificative între

mediile scorurilor obţinute de femeile care au dezvoltat o depresie după naştere, în

etapa de screening, şi mediile scorurilor obţinute după intervenţia terapeutică

cognitiv-comportamentală. Diferenţa celor două medii ale scorurilor este de 6,813,fiind în acelaşi timp semnificativă statistic: t (15) = 16,597, p < 0,01.

Aceste rezultate vin să confirme prima ipoteză în sensul că simptomatologia

femeilor aflate în depresie postpartum s-a redus semnificativ, chiar dacă scorurile

obţinute ne atrag atenţia asupra prezenţei încă a depresiei, dar femeile implicate în

programul de terapie cognitiv-comportamentală individual au învăţat să gestioneze

evenimentele apărute în viaţa lor de proaspete mămici şi să nu mai catastrofizeze

aceste evenimente. Cu alte cuvinte, depresia s-a redus simţitor , iar noi putem

considera că terapia cognitiv-comportamentală este eficientă în astfel de situaţii, atât

la nivel cognitiv, cât şi comportamental.

A doua ipoteză

Pentru ca să validăm cea de-a doua ipoteză (Se prezumă că aplicarea tehnicilor

cognitiv-comportamentale împotriva depresiei la persoanele cu risc, depresie

prepartum, scade semnificativ incidenţa depresiei la acestea, postpartum) datele au

fost supuse tot unei analize comparative între media scorurilor obţinute la Scala

Edinburgh de depresie postnatală de către femeile aflate în al doilea trimestru de

sarcină şi media scorurilor obţinute de aceleaşi femei după intervenţia

psihoterapeutică cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale înainte de naştere, dar

evaluarea s-a făcut la un interval de două săptămâni după naştere. De data aceastaterapia abordată a fost una în grup, cele 20 de femei participând săptămânal la o

întâlnire de grup unde fiecare îşi expunea problematica cu care se confrunta.



72

Tabelul V.5. Mediile scorurilor obţinute la depresia prepartum înainte şi după terapia

în grup Media N Abaterea

standardEroarea standard

a medieiPair 1 EPDS 22,05 20 2,259 ,505

EPDS1 13,05 20 1,191 ,266

Şi în acest caz există o diferenţă a mediilor dintre scorurile obţinute la prima

evaluare a depresiei prepartum şi mediile scorurilor obţinute după intervenţia

psihoterapeutică în grup, cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale, la femeile

care au prezentat încă din timpul sarcinii o depresie, dar postevaluarea făcându-se la

două săptămâni după naştere.

Tabelul V.6. Testul t de comparare a mediilor pentru eşantioane perechi în cazul

depresiei prepartum la femeile aflate în al doilea trimestru de sarcină şi după naştere

Datele prezentate în tabelul V.4. arată că există diferenţe semnificative între

mediile scorurilor obţinute de femeile care au dezvoltat o depresie înainte de naştere,în etapa de screening, şi mediile scorurilor obţinute după intervenţia terapeutică

cognitiv-comportamentală în grup, evaluarea făcându-se la două săptămâni după

naştere, perioadă după care putem vorbi de o depresie postpartum, fără să mai fie

Paired Samples Te st

9,000 2,128 ,476 8,004 9,996 18,918 19 ,000EPDS - EPDS1Pair 1

Mean Std . Dev iation

Std. Error

Mean Low er Upper

95% ConfidenceInterval of the

Difference

Paired Differences




73

confundată cu „baby blues” . Diferenţa celor două medii ale scorurilor este de 9,00,

fiind în acelaşi timp semnificativă statistic: t (19) = 18,918, p < 0,01.

Aceste rezultate vin să confirme şi cea de-a doua ipoteză în sensul că femeile

care prezentau depresie prepartum în al doilea semestru de sarcină, în urma aplicării

tehnicilor cognitiv-comportamentale pentru ameliorarea depresiei existând riscul de adezvolta o depresie postpartum, scorurile au scăzut semnificativ şi chiar dacă în unele

situaţii depresia nu a fost eliminată complet, posttestarea făcându-se doar la două

săptămâni după naştere, s-a înregistrat o ameliorare semnificativă a acesteia.

În cadrul grupului fiecare femeie a avut posibilitatea să-şi identifice problemele

care o deranjează şi să-şi formeze o gândire raţională referitor la ele, atât cu ajutorul

experienţei personale, cât, mai ales, intrând în relaţie cu experienţa celorlalte

participante la terapia în grup. Căpătând această abilitate de a transforma o gândire

iraţională în una raţională, s-a ameliorat depresia din perioada prenatală, mai mult, nu

au dezvoltat o depresie postpartum după naştere.

A treia ipoteză

Pentru validarea şi celei de-a treia ipoteze (Se prezumă că aplicarea terapiei

antidepresive în perioada prepartum scade semnificativ mai mult scorurile de depresie

decât cea aplicată postpartum) datele culese în cazul celor două aplicări ale Scalei

Edinburgh de depresie postnatală, în prima etapă de screening şi în cea de-a

postevaluare după intervenţia psihorterapeutică, au fost supuse unei analize

comparative, pentru a identifica eficienţa programului de terapie cognitiv-

comportamentală atât în cazul terapiei individuale, cât şi a terapiei în grup.

Tabelul V.7. Mediile scorurilor obţinute de femeile din grupul de terapie individuală

şi cele implicate în terapia în grup după programul de terapie cognitiv-

comportamentală

Grup N Media Abatereastandard

Eroareastandard a



74

mediei

EPDS1 grup de lucru individual 16 14,94 2,144 ,536terapie in grup 20 13,05 1,191 ,266

Cu toate că cele două grupuri de femei sunt inegale ca număr, cele implicate în

terapia în grup sunt mai numeroase ca cele care au beneficiat de o terapie cognitiv-

comportamentală individuală, media scorurilor la Scala Edinburgh de depresie

postnatală pentru cele cu terapia în grup este mai mică decât media scorurilor celor

care au participat la terapie individuală. Dar este imperios necesar să ştim dacă acest

această diferenţă este semnificativă statistic.

Tabelul V.8. Testul t de comparare a mediilor pentru eşantioane independente în cazulfemeilor cu terapie individuală şi a celor cu terapie în grup

Rezultatele din tabelul V.8. pot fi analizate din perspectiva valorii testului

Levene: F(34)= 5,154, p = 0,030, deci p < 0,05. Observăm că testul Levene (F) este

semnificativ statistic, datorită valorii pragului de semnificaţie, deci varianţele sunt

inegale, condiţia omogenităţii varianţelor nu este satisfăcută şi atunci luăm în

consideraţie rezultatele testului t afişate pe a doua linie.

Astfel, testul t are o valoare de t (22,25) = 3,154, p < 0,01, ceea ce înseamnă că

există diferenţe semnificative între medii, femeile care au participat timp de 9 şedinţe

Independent Samples Test

5,154 ,030 3,351 34 ,002 1,888 ,563 ,743 3,032

3,154 22,251 ,005 1,888 ,598 ,647 3,128

Equal variances

assumed

Equal variances

not assu med

EPDS1 F Sig.

Levene's Test fo r

Equality o f V ariances


Mean

Difference

Std. Error

Dif f erence Low er Upper

95% Confidence

Interva l of the

Difference

t-test fo r Equality of Means



75

la o terapie cognitiv-comportamentală în grup au obţinut o ameliorare mai

semnificativă a depresiei postpartum decât femeile care au făcut o terapie individuală

după naştere.

Eficienţa terapiei cognitiv-comportamentale este mai mare în cazul unei

intervenţii în grup, în perioada prenatală, decât atunci când se intervine la depresia postpartum, când deja mama are şi responsabilitatea copilului, o responsabilitate

majoră în plus, mai ales dacă nu este susţinută de soţ, ştiut fiind faptul că unul dintre

cei mai importanţi predictori ai depresiei postpartum la femei este lipsa sprijinului din

partea partenerului.

A patra ipoteză

Pentru a valida şi cea de-a patra ipoteză (Se prezumă că există diferenţesemnificative statistic între cele trei grupuri de femei participante la studiu, în sensul

că intervenţia psihoterapeutică prin tehnici cognitiv-comportamentale duce la

ameliorarea depresiei postpartum, aceasta dovedindu-şi eficacitatea) datele obţinute la

postevaluare în cazul celor două grupuri de lucru şi datele obţinute de grupul de

control pentru depresia postpartum, au fost supuse unei analize de varianţă datorită

faptului că avem trei variante pentru analiza comparativă.

Tabelul V.9. Testul Levene pentru omogenitatea varianţei în modelul ANOVA Suma

pătratelor df Pătratele

mediiF Sig.

Varianţaintergrupală

909,116 2 454,558 158,042 ,000

Varianţa

intragrupală

152,438 53 2,876

Total 1061,554 55

În urma analizei de varianţă am obţinut un singur model ANOVA deoarece

există doar o singură variabilă dependentă şi anume, depresia postpartum.



76

În tabelul V.9. identificăm valoarea testului Levene, dar mai ales pragul de

semnificaţie al acestuia, care este mai mic de 0,01, ceea ce înseamnă că există

diferenţe semnificative statistic între cele trei grupuri de femei privitor la depresia

postpartum: F = 158,042, p < 0,01.

Acest test statistic ne indică doar că există diferenţe între scorurile la depresia postpartum obţinute de femeile din cele trei grupuri, dar nu identificăm şi diferenţele

existente. Pentru aceasta a fost nevoie de o analiză post-hoc, utilizând testul

Bonferroni, care ne indică între ce grupuri există diferenţe de medii ale scorurilor şi la

ce nivel sunt acestea.

Tabelul V.10. Analiza post-hoc cu testul Bonferroni pentru depresia postpartum

Rezultatele indică existenţa unor diferenţe semnificative între toate cele trei

grupuri de femei privitor la depresia postpartum. Nu vom mai aduce în discuţie

diferenţele dintre mediile scorurilor obţinute după terapia cognitiv-comportamentală

de către participantele la terapia individuală şi la cea în grup, care a fost deja

analizată, ci ne vom referi doar la diferenţele dintre grupurile de studiu şi grupul de

control. Astfel, există diferenţe semnificative între mediile scorurilor obţinute pentru

depresia postpartum între grupul care a parcurs un program de terapie cognitiv-

comportamentală individuală şi grupul de control alcătuit din femeile care nu au

Multiple Comparisons

Dependent Variable: EPDS1

Bonferroni

1,887* ,569 ,005 ,48 3,29

-7,212* ,569 ,000 -8,62 -5,81

-1,887* ,569 ,005 -3,29 -,48

-9,100* ,536 ,000 -10,43 -7,77

7,212* ,569 ,000 5,81 8,62

9,100* ,536 ,000 7,77 10,43

(J) Grup

terapie in grup

grup de control

grup de lucru individual

grup de control


terapie in grup

(I) Grup


terapie in grup

grup de c ontrol

Mean

Difference

(I-J) Std. Error Sig. Low er Bound Upper Bound

95% Confidence Interval

The mean diff erence is s ignif icant at the .05 level.*.



77

participat la nici o formă de terapie, dar care au avut scoruri ridicate la depresia

postpartum în perioada prenatală: t (grup individual-grup control) = 7,212, p <

0,01, cum există diferenţe semnificative şi între mediile scorurilor obţinute pentru

depresia postpartum între grupul care a parcurs o terapie cognitiv-comportamentală în

grup şi grupul de control: t (terapie grup-grup control) = 9,100, p < 0,01.Pe baza acestor rezultate putem afirma că şi cea de-a patra ipoteză a fost

confirmată, femeile care au fost implicate într -o formă de terapie cognitiv-

comportamantală, fie individuală sau în grup, au obţinut scoruri mai scăzute pentru

depresia postpartum decât femeile din grupul de control. Mai mult, terapia în grup în

perioada de sarcină s-a dovedit mai eficientă pentru prevenirea depresiei în perioada

postpartum. Depresia postnatală se poate dezvolta la femeile aflate la prima sarcină

sau la o multiplă sarcină.

Studiul nostru vine să confirme sau chiar să infirme alte studii care au avut ca

temă de cercetare intervenţia psihoterapeutică sau psihosocială în depresia

postpartum. Astfel, conform unui studiu efectuat de Beck (2006) nu există dovezi

suficiente că intervenţiile în timpul sarcinii pot preveni depresia postnatală. Cu toate

acestea, în ciuda dovezilor limitate, poate fi important să informăm femeile despre

posibilele probleme de sănătate mentală din perioada postpartum, deoarece s-a arătat

că această informare previne cazurile cu simptome depresive la femei.51

Într-un studiu efectuat de Denis (2009) femeile care primiseră informaţii despre

depresia postnatală şi participaseră la un program educaţional în spital, la 2 zile după

naştere, aveau o depresie mai scăzută la un interval de 3 luni după externare spre

deosebire de grupul de control.52

Corelând cercetarea noastră cu cele care au folosit metodele de intervenţie ,amintim un studiu al lui Glavin (2010), care a luat în calcul următoarele elemente ce

constituiau principala componentă a intervenţiei postpartum: 1) creşterea concentrării

51 Beck, C.T. (2006), Postpartum depression: it isn't just the blues, în The American Journal of Nursing, 106, 40-50.

52 Dennis, C.L. (2009), Preventing and treating postnatal depression. Comprehensive screening programmes and betterorganization of care are key, în British Medical Journal, 338, a2975.



78

pe sănătatea mentală a mamei cu ocazia vizitei la domiciliu, la 2 săptămâni după

naştere; 2) identificarea femeilor cu depresie postnatală la 6 săptămân i postpartum cu

Scala Edinburgh; 3) o şedinţă de consiliere după completarea scalei, la 6 săptămâni

postpartum; 4) şedinţe de consiliere de suport pentru mamele depresive, 5)

deschiderea faţă de problemele de sănătate mentală la fiecare vizită la clinică ş i 6) unsistem de recomandări pentru tratamente viitoare. 53 Descoperirile din studiul lui

Glavin (2010) sugerează că vizitele la domiciliu creşteau preocuparea pentru starea

mentală a mamelor, screening-ul la 6 săptămâni postpartum şi consilierea de suport

reduceau nivelul depresiei postnatale în anul următor naşterii.

53 Glavin, K., Smith, L., Sørum, R., Ellefsen, B. (2010), Supportive counseling by public health nurses for women with postpartum depression, în Journal of Advanced Nursing, 66, 1317-1327.



79

CONCLUZII

În urma demersului teoretici-metodologic, putem afirma ca o concluzie

generală că ne-am atins obiectivele în această cercetare, iar cele patru ipoteze stabilite

iniţial s-au confirmat. Astfel, terapia cognitiv-comportamentală în cazul depresiei

postpartum şi-a dovedit eficienţa. Modificarea credințelor iraționale a redus dispoziția

depresivă, care la rândul ei a redus gândurile automate, credin țele intermediare și

centrale, care în acest caz sunt văzute ca și corelate non-cauzale ale dispoziției

depresive.

Odată cu naşterea copilului, statutul femeii se schimbă brusc, aceasta văzându-

se în situaţia de a face faţă unei situaţii noi şi de a fi capabilă, în primul rând, să oferedragoste şi afecţiune necondiţionate copilului, să răspundă nevoilor acestuia de

de pendenţă. Este lesne de înţeles că pentru o adaptare reuşită la noua situaţie, mama

are nevoie de sprijin şi de echilibru psihic. Odată cu această trecere bruscă, femeia

este în totalitate acaparată de rolul de mamă, negăsind tim p, pe perioada lăuziei,

pentru a se mai ocupa de rolul de femeie, soţie, fiică, prietenă. Din aceste motive,

proaspăta mămică are nevoie de sprijin afectiv din partea familiei şi a soţului, pentru aduce la capăt cu bine această perioadă şi pentru a se afla într-o stare optimă şi a fi

capabilă să răspundă nevoilor copilului.

În terapia cognitiv-comportamentală, restr ucturarea cognitivă, cunoscută şi sub

numele de empirism logic, a ajutat pacientele să-şi identifice şirul de gânduri

iraţionale, folosind argumentele logice pentru a testa conţinutul acestor gânduri în

comparaţie cu realitatea propriei experienţe de viaţă. Restructurarea cognitivă a dus e

la experimentarea comportamentală, în care pacientele şi-au testat gândurile anxioase

dominante.

Femeile gravide au preferat mai degrabă abordările non-farmaceutice pentru

tratamentul depresiei, o alegere care este susț inută şi de eficienț a studiilor ce compară

medicamentele cu terapia cognitiv-comportamentală. Această abordare non-



80

farmaceutică a fost implementată în diferite contexte de tratament inclusiv în clinicile

medicale, creând o posibilitate importantă pentru femeile însărcinate de a-și îndeplini

nevoile medicale și de îngrijire în sănătatea mentală în timpul sarcinii. Mai mult,

tratamentele cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale sunt adesea scurte, și vin

în întâmpinarea nevoilor femeilor însărcinate care au timpul și în cazul sarciniloravansate, mobilitatea limitată.

Studiul nostru aduce în prim plan nevoia de a interveni prenatal în situaţiile

femeilor care se află în risc de a dezvolta o depresie postpartum, ştiut fiind că a portul

psihologic în serviciile perinatale este la ora actuală limitat. Faptul că am dovedit că

terapia cognitiv-comportamentală este mai eficientă în perioada perinatală, ar trebui

să se dea mai multă atenţie tratamentului psihologic care să fie oferit ca principal

tratament în locul medicamentelor datorită impactului potenț ial pe termen lung al

consecinț elor dificultăț ilor sănătăț ii mentale asupra fetusului și al copilului. Trebuie

făcută o schimbare a percepț iilor; decât să fie văzută ca „cireașa de pe tort”, terapia

cognitiv-comportamentală ar trebui privită ca fiind o parte integrantă a „tortului”. O

îngrijire eficientă în domeniul sănătăț ii mentale în perioada pre- şi postpartum,

împreună cu facilitarea tranziț iei la maternitate, are un potenț ial de a pregăti indivizi,

familii, comunităț i și societăț i mai sănătoase.

Sarcina și perioada postnatală oferă cea mai bună oportunitate pentru îngrijirea

preventivă. Atenţia acordată pentru sănătatea mentală și dezvoltarea maternităț ii

trebuie să fie o parte de rutină a consultaț iilor. Există, de asemenea, nevoia de a se

concentra pe grija ante și postnatală; acest lucru permite stabilirea încrederii și

recunoașterii schimbărilor în sănătatea mentală a viitoarei mame.

O parte majoră a prevenţiei o constituie informarea despre factorii de risc. Femeile artrebui monitorizate de către medicul lor pentru a determina factorii lor de risc pentru

dezvoltarea unei posibile depresii postnatale. Recomandarea este să se ofere mai mult

sprijin emoţional şi informaţional femeii însărcinate, dar şi partenerului ei, atât în

timpul sarcinii cât şi în perioada postpartum.



81

BIBLIOGRAFIE

1. American Psychiatric Association (2000), Manual de Diagnostic şi Statistică a

Tulburărilor Mentale, Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România, Bucureşti

(DSM IV R - 2003)

2. Antoine, C. (2008), Ghid psihologic pentru sarcină şi maternitate, Editura Trei,

Bucureşti.

3. Beck, A.T. (1976), Cognitive Therapy for emotional Disorders, International

Universities Press, New York.

4. Beck, C.T. (2001), Predictors of postpartum depression: An update, în Nursing Research, 50(5), 275 – 285.

5. Beck, C.T. (2006), Postpartum depression: it isn't just the blues, în The American Journal of Nursing , 106, 40-50.

6. Beck, C.T. (2006), Postpartum depression: it isn't just the blues, în The

American Journal of Nursing, 106, 40-50.

7. Breese McCoy, S. J. (2012), Postpartum Depression in Men, în Dr. María

Graciela Rojas Castillo (Ed.), Perinatal Depression, InTech, Available from.

8. Brockington, I. F., Cox-Roper, A. (1988), The nosology of puerperal mental

illness, în I.F. Brockington & R. Kumar (Eds.), Motherhood and Mental Illness

2, Causes and Consequences London: Wright.

9. Christensen, H., Leach, L.S., Mackinnon, A. (2010), Cognition in pregnancy

and motherhood: Prospective cohort study, în British Journal of Psychiatry,

196, 126 – 132.

10. Condon, J.T., Boyce, P., Corkindale, C.J. (2004), The First-Time Fathers

Study: a prospective study of the mental health and wellbeing of men during

the transition to parenthood, Australian and New Zealand Journal of

Psychiatry 38:56-64.



82

11. Corse, S. (1990), Pregnant managers and their subordinates: The effects of

gender expectations on hierarchical relationships, în Journal of Applied

Behavioural Science, 26, 25 – 47.

12. Cox, J., Holden, J., Sagovksy, R. (1987), Detection of postnatal depression:

development of the 10-item Edinburgh Postnatal Depression Scale, în British Journal of Psychiatry, 150, 782-786.

13. Crawley, R., Grant, S., Hinshaw, K. (2008), Cognitive changes in pregnancy:

Mild decline or society stereotype? În Applied Cognitive Psychology, 22, 1142 –

1162.

14. Crawley, R.A., Dennison, K., Carter, C. (2003), Cognition in pregnancy and the

first year post-partum, în Psychology and Psychotherapy, 76, 69 – 84.

15. Creedy, D.K., Shochet, I.M. & Horsfall, J. (2000), Childbirth and the

development of acute trauma symptoms: Incidence and contributing factors, în

Birth 27, 104 – 111.

16. David, D. (2006), Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, Editura

Polirom, Iaşi.

17. David, D. (2006), Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, Editura

Polirom, Iaşi.

18. Dennis, C.L. (2009), Preventing and treating postnatal depression.

Comprehensive screening programmes and better organization of care are key,

în British Medical Journal, 338, a2975.

19. Ducher, J.L. (2012), Depresia în 60 de întrebări. Cum să o depăşim, Editura

Trei, Bucureşti.

20. Escott, D., Spiby, H., Slade, P., Fraser, R.B. (2004), The range of copingstrategies women use to manage pain and anxiety prior to and during first

experience of labour, în Midwifery, 20, 144 – 156.



83

21. Glavin, K., Smith, L., Sørum, R., Ellefsen, B. (2010), Supportive counseling by

public health nurses for women with postpartum depression, în Journal of

Advanced Nursing, 66, 1317-1327.

22. Hanley, J. (2006), The assessment and treatment of postnatal depression, în

Nursing Times, 102(1), 24-26.

23. Highet, N., Drummond, P. (2004), A comparative evaluation of community

treatments for post-partum depression: implications for treatment and

management practices, în Australian and New Zealand Journal of Psychiatry,

38(4), 212-218.

24. Holdevici, I. (1998), Elemente de psihoterapie, Editura B.I.C. All, Bucureşti.

25. Holdevici, I. (2009), Tratat de psihoterapiecognitiv-comportamentală.

Gândirea pozitivă – cheia sănătăţii şi eficienţei, Editura Trei, Bucureşti.

26. Jones, I., Craddock, N. (2001), Familiality of the puerperal trigger in bipolar

disorder: results of a family study, în American Journal of Psychiatry, 158,

913-917.

27. Keyser-Marcus, L., Stafisso-Sandoz, L.G., Gerecke, K. et al. (2001),

Alterations of medial preoptic area neurons following pregnancy and

pregnancy-like steroidal treatment in the rat, Brain Research Bulletin, 55, 737 –

745.

28. Kinsley, C.H., Trainer, R., Stafisso-Sandoz, G. et al. (2005), Motherhood and

the hormones of pregnancy modify concentrations of hippocampal neuronal

dendritic spines, Hormones and Behaviour , 49, 131 – 142.

29. Matthews, S.G., Meaney, M.J. (2005), Maternal adversity, vulnerability and

disease, în Riecher-Rössler A, Steiner M, editors. Perinatal stress, mood andanxiety disorders: from bench to bedside. Basel: Karger, p. 28-49.

30. Milgrom, J., Ericksen, J., McCarthy, R., Gemmill, A.W. (2006), Stressful

impact of depression on early mother-infant relations, în Stress and Health, 22,

429.



84

31. Milgrom, J., Negri, L.M., Gemmill, A.W., McNeil, M., Martin, P.R. (2005), A

randomized controlled trial of psychological interventions for postnatal

depression, în British Journal of Clinical Psychology, 44, 529-542.

32. Oatridge, A., Holdcroft, A., Saeed, N. et al. (2002), Change in brain size during

and after pregnancy: Study in healthy women and women with preeclampsia, în American Journal of Neuroradiology, 23, 19 – 26.

33. Odent, M. (2004), The caesarian, London: Free Association Books.

34. Oxley, T. (2005), Expectant mothers’ experiences of becoming a mother when

they have had different maternal carers in childhood, Unpublished DClinPsy

thesis, University of Sheffield.

35. Paulson, J.F, Bazemore, S.D. (2010), Prenatal and postpartum depression in

fathers and its association with maternal depression: a meta-analysis, în JAMA

303(19):1961-9.

36. Ramchandani, P.G., Stein, A,, O’Connor, T.G., Heron, J., Murray, L., Evans, J.

(2008), Depression in Men in the Postnatal Period and Later Child

Psychopathology: A Population Cohort Study, în Journal of the American

Academy Child and Adolescent Psychiatry, 47(4):390-398.

37. Rendell, P.G., Henry, J.D. (2008), Prospective-memory functioning is affected

during pregnancy and postpartum, în Journal of Clinical and Experimental

Neuropsychology, 30, 913 – 919.

38. Saisto, T., Halmesmaki, E. (2003), Fear of childbirth: A neglected dilemma, în

Acta Obstetrica Gynacologica Scandinavica, 82, 201 – 208.

39. Smith, J.A. (1992), Pregnancy and the transition to motherhood, în P. Nicolson

& J.M. Ussher (Eds.), The psychology of women’s health and health care,Basingstoke: Macmillan.

40. Somers, J. (2007), Cognitive behavioural therapy, Vancouver, BC: Centre for

Applied Research in Mental Health and Addictions (CARMHA).



41. Stewart, D.E., Robertson, E., Dennis, C-L., Grace, S.L., Wallington, T. (2003),

Postpartum depression: Literature review of risk factors and interventions,

University Health Network Women’s Health Program.

42. Veskrna, L. (2010), Peripartum depression - does it occur in fathers and does it

matter? în Journal of Modern History 7(4):420-430. 43. Veskrna, L. (2010), Peripartum depression - does it occur in fathers and does it

matter? în Journal of Modern History 7(4):420-430.

44. Wartella, J., Amory, E., Lomas, L.M. et al. (2003), Single or multiple

reproductive experiences attenuate neurobehavioral stress and fear responses in

the female rat, în Physiology and Behaviour , 79, 373 – 381.

45. http://www.intechopen.com/books/perinatal-depression/postpartum-depression-

in-men accesat în data de 20.05.2013

46. http://www.thepsychologist.org.uk/archive/archive_home.cfm?volumeID=23&

editionID=184&ArticleID=1641, accesat în data de 20.05.2013.













Terapia Cognitiv-Comportamentala in Depresia Postpartum

Documents

Transcript of Terapia Cognitiv-Comportamentala in Depresia Postpartum