Darwinismul social- reprezinta una din paradigmele stiintei sociale (intelegere care modeleaza ceea ce percepem)

Charles Darwin a elaborat teoria evoluţiei, folosindu-şi cunoştinţele din anatomie

comparată, botanică, paleontologie, embriologie, zoologie, dar şi experienţa de cultivator

de plante şi crescător de animale. Darwinismul este una din marile realizări ale ştiinţei

din secolul al XIX-lea. Evoluţionismul a apărut in secolul XIX în opoziţie cu fixismul care

susţinea că numărul de specii este invariabil..

Darwinismul social este o teorie potrivit căreia persoanele, grupurile şi rasele

umane sunt supuse aceleiaşi legi ale selecţiei naturale expusă de Charles

Darwin, aplicată şi în cazul plantelor şi a animalelor. Adepţii acestei teorii, printre

care Herbert Spencer şi Walter Bagehot din Anglia şi William Graham Summer

din Statele Unite, susţineau că viaţa oamenilor în cadrul societăţii este o luptă

pentru existenţă, guvernată de principiul supravieţuirii celui mai adaptat, mai

puternic. Acest precept a fost emis de Spencer. Sănătatea era un semn al

superiorităţii naturale, iar absenţa ei un semn al neadaptării. Teoria a fost folosită

de la sfârşitul secolului XIX, pentru a susţine capitalismul laissez-faire şi

conservatorismul politic. Teoria a cunoscut un declin odată cu evoluţia cunoaşterii

ştiinţific

Darwinismul social a fost popular pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, până la sfârșitul celui de al doilea război mondial. Susținătorii darwinismului social îl foloseau la justificarea inechității sociale, ca fiind de proveniență meritocratică.

Creatorul darwinismului social a fost Herbert Spencer, care a adaptat darwinismul la propriile sale teorii, prin care susținea că cei bogați și puternici erau cei mai bine adaptați climatului social și economic al vremii lor. Selecția naturală îi permitea să afirme că era natural, normal și corect ca cei puternici să prospere pe seama celor slabi, fapt ce se întâmplă în viața de zi de zi. Spencer susținea că supraviețuirea celui mai bine adaptat nu era doar naturală, ci și corectă din punct de vedere moral. Prin urmare, era imoral ca cei mai slabi să fie asistați, deoarece aceasta ar fi dus la supraviețuirea și chiar la reproducerea unora care erau fundamental neadaptați.