http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia

Reeditare electronică cu acceptul direct al autorilor şi al Bibliotecii Cronopedia, realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt

autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

antologie de poezie

cuvinte sculptate

antologie de poezie

2

Redactor: Lenuş Lungu

Coperţi: Ioan Muntean (prelucrare foto-web după Brian Dettmer)

Corectură: Gabriela Mimi Boroianu

Tehnoredactare: Ioan Muntean

Grafică, ilustrare: Ioan Muntean (colecţie foto web, foto Brian Demetter)

Ediţie apărută şi îngrijită sub egida administraţiei reţelei Cronopedia

(http://lenusa.ning.com)

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorilor şi reţelei Cronopedia.

Tipărit la Editura Editgraph - Buzău

Editor S.C. Editgraph S.R.L.

fdt. Filantropiei nr. 37

Tel. 0725.54.99.15; 0724.53.43.29

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

*** Cuvinte sculpate/*** - Buzău: Editgraph, 2014 ISBN

821.135.1-1

cuvinte sculptate

3

antologie de poezie

CCuuvviinnttee ssccuullppttaattee

Editura Editgraph

~ Buzău, 2014 ~

antologie de poezie

4

cuvinte sculptate

5

Gabriela Mimi BOROIANU

antologie de poezie

6

PPiieerrdduutt îînn uuiittaarree

Își cerne noaptea întunericul pe pleoape

Iar frigul toamnei sufletu-l-mbracă-n brumă.

Ai vrea să râzi dar nu știi cum se face,

Uitarea ţi-e pe gânduri, de-acum deplin stăpână.

Amintirile se estompează, una câte una,

În ceaţa densă ridicată de uitare

Și nu-nţelegi ce rost au toate astea,

Ce se ridică, să-ngreuneze a ta cărare.

Pierdut în tine, ca într-o noapte întunecată,

În care nici o stea nu vrea să-ţi fie călăuză,

Te-agăţi de orice șoaptă neînsemnată,

Știind că n-are rost să inventezi vreo scuză.

Tu te-ai pierdut pe tine când ţi-ai pierdut credinţa

Și rătăcești fără să-ţi găsești calea.

O frunză ești în toamna vieţi, ce-n vânt și-a dat voinţa.

Deplină ţi-e stapână pe gânduri azi uitarea.

cuvinte sculptate

7

ÎÎmmppoottrriivvaa ssoorrţţiiii

Bat dorurile tale la poarta sufletului meu,

La fel ca niște clopote ce au uitat să tacă,

Trezind nemărginirile cu al lor ecou. Dar eu,

Ar trebui să știi, c-am lăsat poarta descuiată.

Iubire-n suflet mi-ai pătruns prin desfăcuta poartă

Muzica ta divină încet cuprinde universul,

O lume-ntreagă e-ntre noi cătând să ne despartă,

Un suflet împărţim la doi și ne vorbim cu versul.

Destinul ne privește tăcut fierbând de enervare

Ridică munţi de stele blocând a noastră cale.

Tu glas de tunet împrumuţi și vuiet de la mare

Dar eu, nu știu cum să-ţi ajut și plâng ascunsă-n jale.

Te-aud de supărare în pumni cum stelele distrugi,

Certându-te cu demiurgul pe soarta ce ţi-a dat.

Mă doare gândul știind că niciodată n-ai s-ajungi,

Să strângi în braţe visul, pe care noi doi l-am visat.

antologie de poezie

8

EEuu ssuunntt uunn pprriinnţţ ccee nn--aarree vvâârrssttăă

Eu sunt un prinţ ce n-are vârstă.

Iubirea este singura mea greşeală.

Povestea mea e veche şi e tristă

Ca multe.. dar nu-i cer vieţii socoteală.

Poate-am greșit că am iubit atât de mult

Și sufletul mi-am dat pe-o gură dulce,

Dar sincer eu vă spun că n-am știut,

Că dragostea atâta suferinţă poate aduce.

Captiv mă simt într-o iubire fară de sfârșit,

Ce trece veacurile rând pe rând.

Eu am uitat, sincer îţi spun, cum a-nceput,

Dar știu că nu se va sfârși nicicând!

Eu sunt un prinţ ce n-are vârstă.

Povestea mea poate să fie și a ta!

Frumoasă este dar și atât de tristă.

Că am iubit, te rog, tu nu mă judeca.

Ascultă cum iubirea în versuri eu o cânt.

Din fericire mi-am făcut o năzuinţă.

Nu pune întrebări la care n-am răspuns.

E sunt un prinţ ce doar iubirii i-a jurat credinţă!

cuvinte sculptate

9

MMaarreeaa aallbbaassttrrăă

Eu vin la tine mare albastră și inima ţi-o las pe mal

S-o speli cu lacrima-ţi ascunsă în coama de talaz.

Eu vin la tine marea mea, să-mi curăţ sufletul de dor,

Cu valul tău alintă-mă, în cântul tău liniștitor.

Ajută-mă să uit durerea ascunsă adânc în inimă,

Ce nu mă lasă să trăiesc și sufletul mi-l macină.

Oh! mare albastră, marea mea, tu sora sufletului meu,

Doar tu ai înţeles inima mea și ieri și astăzi și mereu.

UUnn ssttrriiggăătt ddee ddoorr

Îmi rătăcește sufletul în lume,

Tot căutând o cale să te întâlnească,

Dar tu ai învăţat să te ascunzi atât de bine,

Iar lui îi e, din ce în ce mai greu să te găsească.

Poate-ai uitat cât mi-e de drag să te privesc,

Cu câtă dragoste mă pierd în ochii tăi

O! Doamne cât aș vrea să-ţi amintesc

Și să întorc spre mine a tale căi.

Mi-e sufletul o mare de durere

Ce-ntre-ale lumii maluri se frământă,

Chemându-te-n furtuni, să te întorci iubire,

La fel că altă dată, să fim iarăși împreună.

antologie de poezie

10

Să împărţim din nou aceleași vise

Și-aceeași inimă s-o împărţim la doi.

M-am săturat s-alerg pe drumuri ce-s închise,

Îmi vreau bucata mea de suflet înapoi!

Te vreau pe tine jumătatea mea pierdută,

Nu înţeleg, cu ce-am greșit de fugi de mine?

Te-am căutat în lumea asta toată,

Dar tu ai învăţat să te ascunzi atât de bine.

Îmi rătăcește sufletul sperând mereu

Că poate într-o zi am să te reîntâlnesc.

Tu ești jumatea sufletului meu,

Eu fără tine nu știu cum să trăiesc.

SSccrriissoorrii ddee ddoorr

N-aș fi crezut nicicând că fericirea

Poate să cânte mai suav ca marea

Ori că zâmbind c-o lacrimă iubirea

Poate doini mult mai amar ca jalea.

Mi-am scris durerea pe frunze-nmugurite,

Scrisori de dor din nopţi făr-de odihnă,

Când sufletu-mi plutea spre zări necunoscute,

Sperând lângă jumatea lui s-ajungă.

Râzând vântul toamnei le-a împrăștiat,

Și arătându-mi stelele șoptind a zis:

Doar scriind pe ele cu sufletul curat,

Iubirea poate fi cât cerul necuprins.

cuvinte sculptate

11

Cornel BALABAN

antologie de poezie

12

MMaaddrriiggaall

Iubirea ta ca o scânteie

A ars o clipă şi s-a stins,

Nu a sclipit în curcubeie,

În suflet nu ţi s-a aprins.

Dar a rămas pe o cărare

Pe unde a trecut încet,

Un fluture din floare-n floare

Şi a ajuns anahoret.

A fost un vis, poate o floare,

Adolescentă scuturând

Pe-a dragostei dintâi cărare,

Petale semănate-n vânt.

PPâânnzzaa ddee ppăăiiaannjjeenn

N-o poți duce cine știe cât

Chiar de e ușoară, chiar de-i grea,

Piatra dacă ți-ai legat de gât,

E acolo numai dragostea.

Pânză de păianjen a țesut,

Te va prinde-n plasa ei ușor.

Dragostea așa-i la început,

O mireasmă-n luna florilor.

Te așteaptă să străbați un drum,

Care te adună și desparte,

Tânăr ai pornit, ajungi bătrân,

Ca un meteor - te pierzi în noapte.

cuvinte sculptate

13

SSoonneett

Aprind castanii lumânări de floare

Şi liliacul înfloreşte iar

A câta primăvară oare

Eu scormonesc al visurilor jar?

Să uit de-al bătrâneţii avatar

M-am săturat de-a anilor ninsoare

Mă rog de Sfinţi să-mi facă o favoare

O primăvară să mai am măcar

Să preţuiesc secundă de secundă

Cu inima ce-o bate şi-o scufundă

Într-un ocean al timpului cărunt

Că nu se mai întoarce niciodată

O floare a tinereţii - scuturată

De anotimpul care i-a trecut

antologie de poezie

14

RRoommaannţţăă

Îţi aminteşti de primăvară?

Al timpului mister e într-un ghem

Tot bate inima şi-l desfăşoară,

Romanţele sunt pentru requiem.

Oraşul vechi e ca o mânăstire

Sub patrafirul Tâmpei alb de nea,

M-aşteaptă parcă singura iubire

Şi fiecare stradă e a mea

Salcâmii noştrii nu mai sunt în floare,

Iar dragostea se stinge ca un zvon,

Şi într-un fel sunt un soldat ce moare

Şi încă n-a ajuns la Maraton

TTee vviissaamm îînnttrr--oo ccaarrttee ddee vviissee

Te visam într-o carte de vise,

Erai într-un fir de trifoi

Cu trei foi, că a patra murise

În speranţa cu mugurii goi.

Floarea florii apoi se desprinse,

Lăsa vântul uşor un suspin,

O iubire ce-abia înflorise

A fost ninsă pe cerul senin.

Te visam într-o carte de vise

O copilă cu pletele ninse.

cuvinte sculptate

15

AAnnoottiimmppuurrii

E târzie - această toamnă

Șoapta frunzelor s-a stins

Mă gândesc la tine doamnă -

Nici o toamnă nu te-a nins

Te privesc și-acum în poze -

Ale timpului rostiri

Au parfum de tuberoze

Risipit în amintiri

Eu rămân sub anotimpuri

Și sub vremi, neînțeles

Doar cu muza - tot mai singuri

Și tristețea unui vers

FFaarr WWeesstt

În bahice plăceri nerodul

Când a rămas făr-o leţcaie,

Îndrugă laie şi bălaie

Emfatic cât e de fudul.

Şi sare-ndată la bătaie

Când încă n-a băut destul,

E ca un câine nesătul,

Şi latră, muşcă - ce potaie!

De-ar fi trăit c-un veac în urmă

Lângă cowboy pistolari,

Îl priponeau între măgari,

Ca cel mai prost măgar din turmă.

antologie de poezie

16

Monica BERCEANU

cuvinte sculptate

17

MM--aamm îîmmppăăccaatt ccuu ttiinnee

dinspre tine se aud fluturi clipind sub ghetele tale murdare

îți colindă o iarnă făcută țigară

se fumează femeia ta veche, pe sine

- îi e teamă să nu o fumezi tu la micul dejun -

De ce taci când strigă de jale limbile pantofilor curați

și-ți dau acatiste firele de grâu făcute femei

ninge peste altarul din potcoava calului virgin

și dinspre mine se aude mâine desenându-l pe ieri.

m-am împăcat cu tine în anul acesta vechi

ni s-au logodit vârfurile degetelor

și din toate unghiile zilelor noastre am făcut

o colindă.

AA îîmmbbăăttrrâânniitt vviinnuull

Ne-am născut din struguri copți pe rugul inimii

În urletele viilor moarte de frică

și astăzi, Doamne, numărăm ridurile

căci a îmbătrânit vinul

PPooeezziiaa mmeeaa nnuu ss--aarr ffii nnăăssccuutt

Dacă n-ar fi avut o mamă și-un tată

Dacă n-ai fi fost tatăl bețiv

și n-aș fi fost mama denaturată

a cuvântului NOI.

antologie de poezie

18

SSiinngguurrăăttaatteeaa mmeeaa

Am pus morfină în singurătatea mea canceroasă

Numai doare ceasul din stânga lacrimii

Număr tic-tac-urile și durerile se îmbată

Cu tocurile rămasului.

Golul din suflet gonește dependența de tine

Mușcă bărbații din sânii femeilor lor

Sug lacom morfină pentru singurătatea lor

și se spală pe picioare

în laptele muls din frica de tine.

TTee ppllâânngg

Te plâng cu ochii toamnei mele dragi

Fără de lacrimi ochii-mi tânguiesc

Ai fost un anotimp fără de timp

Şi-n frunze moarte azi te regăsesc.

Mă dor de dor 3 toamne fără toace

Din vremea când eram copil din flori

Mă-mpiedicam de toate ale casei

Azi tac şi plâng şi tu repetat mori.

Te plâng, iubite, fără plâns domnesc

Boier din neam sărman şi fără haine

Azi plouă pe la noi şi e de rău

Te-ngroapă şi pe tine, Doamne

Doamne, cum e să nu ai toamna ta nicicând

Ce rău e să-mprumuţi de la vecini

O, Doamne, care eşti şi dacă eşti,

Dă de pomană Tu la 3 lumini!

cuvinte sculptate

19

AAșș ffii ppuuttuutt aavveeaa oo iinniimmăă mmaarree

Aș fi putut cântări sufletul cu viața mea

Convinsă fiind că gramele nu se vând din mine

Ci din tine.

Aș fi putut să-i pun inimii zăvor

La prima poartă ucisă nu de mine

Ci de tine.

Aș fi putut avea o inimă mare

Dacă aș fi avut cu ce s-o hrănesc nu din mine

Ci din tine.

CCooppaacciiii nnuu îînnttrreeaabbăă

Copacii vorbesc numai în limba copăcească

Se salută copăceşte şi aleargă cu paşi de copac.

În lumea lor Tomna nu are nume

Are doar un toc ascuţit pe care îl înfige în pământ

Să facă minuni.

Copacii nu sug la sânul mamei când sunt mici

Nu plâng şi nu îşi schimbă pamperşii

Nu miros a tutun ieftin şi nu se fumează decât unul pe altul.

Răşina cântă pe drumul tăcerii

Copacii dansează pe muzica lui David

Doamne, mai bate la uşa lui Iov,

Avem nevoie de frunze!

antologie de poezie

20

AAşştteeaappttăă--ţţii rrâânndduull

Aşteaptă-ţi rândul, Iarnă!

Ruginiul încă nu ţi-a ucis aşteptarea

Toamna mea râde în ochiul lui Dumnezeu

Dansează cu îngerii şi pe tine

Te salută de pe ultima treaptă!

Stai acolo, în albul tău, aici e culoare de suflet

Strângem toţi frunzele să le facem nor

Să zburăm cu el până la Rai.

Aşteaptă-ţi rândul, Primăvară!

Copacilor le este încă frig

Le e frică să-şi schimbe hainele

Te privesc cum tremuri de ciudă

Însă te iubesc fără ghiocei.

Aşteaptă-ţi rândul, Vară!

Tomna probează sufletele

Promoţia e încă în floare şi tu

O priveşti din oglindă, la etajul 3

Şi-i spui cât e de frumoasă!

Aşteaptă-ţi rândul, anotimpuri, inima mea e un an secetos

Ah, s-a transformat în deşert şi

Cămilele i-au furat proviziile!

cuvinte sculptate

21

IIuubbiirree mmuurraallăă

Dacă nu ajung la tine e pentru că

Picioarele nu mi-ajung să scriu cu ele urletele orgasmelor netrăite.

Îmi desfac degetele și printre ele găsesc castități tăvălite

în noroi

și când le strâng la loc mă dor neputințele tale.

Iubitul meu, iubirea ta îmi atârnă grobian de gleznă

îmi penetrează fără falus tăcerea își plânge pașii excitați din 2 în 2

urcă pe tavanele Afroditei din mine

tu stai în genunchi într-un tablou votiv.

Iubitul meu, hai să facem dragoste

Dintr-o iubire murală

Fără voluptate la naștere

și cu abstinență la moarte!

antologie de poezie

22

Victor Lucian BOTA

cuvinte sculptate

23

ZZbboorruurrii aaddâânnccii

demult timpul își roade oasele

pierdut pe alte meleaguri

caut tihna în zboruri adânci

la colțul unghiului geometric

al lumii

dorul meu nu are ideal

paradoxal se pierde undeva

prin mine

și lumina are fereastra îngustă

dincolo de pătrundere

nu se aude marea

dar se aude zborul

ÎÎnnttrr--uunn mmoommeenntt aall îînnvviieerriiii

Sunt omul care zideşte

gânduri efemere

şi pe umerii căruia

noaptea naşte vise întruchipate

sunt omul care şi-a zidit

iubirea pe cea mai înaltă

culme a mântuirii

Sunt doar un om

ce-şi duce crucea vieţii

pe drumul Golgotei

într-un moment al învierii

antologie de poezie

24

RRuuggiinnăă

sufletul de lemn

nu respiră de carii

dar nici viață nu are

dacă scoți cuiul

din rugină

AAnnoottiimmpp îînn ttăăcceerree

un pescăruș mângâie cerul

în adâncul zborului

anotimpul zace-n

rugina trupului

ŢŢiippăătt îînn ggoolliicciiuunneeaa aarriippiiii

în goliciunea aripii

îngerul tace

zidindu-și trupul în trepte

și-n ochii mei

zborul rămâne

țipătul neputinței

IIaa--mmăă DDooaammnnee

Ia-mă Doamne și du-mă

departe de lumea asta oarbă și surdă

și pune-mă Doamne,unde-i

pământul mai roditor

ca să-mi fie sufletul

pom înfloritor

cuvinte sculptate

25

UUmmbbrree îînn ttăăcceerree

lumânarea s-a stins

în vuietul nopții

umbre de nisip

în ochii unui

înger

CCăăddeerree

oglinda cerului în ochii umbrei

amortizând căderea

sufletului

în tăcere

ÎÎnn pprriivviirreeaa ttaa

ascult ciripitul păsărilor

la apusul soarelui

și foșnetul primăverii, iubito

când mă scald adânc

în privirea ta

antologie de poezie

26

AAmm ssăă rreevviinn

Am să-mi beau cuvintele

Împreună cu ale tale

Şi-am să sting lumina

Ochilor, acoperindu-mă

Cu o pleoapă cenuşie

A inimii tale

Am să visez ochii tăi

Scăldaţi în roua dimineţii

Ca o petală de trandafir

Am să plutesc spre tine

La începutul timpului

Am să mă înec în mare

Şi-atunci când mă vei striga

Am să revin

cuvinte sculptate

27

Maria CĂLINESCU

antologie de poezie

28

ZZbboorruull sspprree iinnffiinniitt

Zborul,

mereu spre infinit,

despică aerul în doua lumini,

compune nemărginirea

ce arde în trupul minţii

(viaţa, iubirea, moartea),

presară pulbere de stele

pe aripi de dor.

Cerul,

potir de argint,

destramă menirea

peste amurgul sângeriu,

aprinde făclii nemuritoare

în întuneric,

îmbrăţişează căutările

(uneori în van),

ia arvună zilelor,

luminii,

prin dureri prinse în răsăritul

cu aripi mute.

Zborul parcurge viaţa

(secunde, ore, zile, ani),

dantele de aur şi crunte înfrângeri,

măreşte sau micşorează senzaţia de infinit,

asociază naşterea cu moartea,

zâmbetul cu lacrima,

bucuria cu deznădejdea,

liniştea cu furtuna.

Zborul

cuvinte sculptate

29

te integrează în timp

pentru a-ţi descoperi propria fiinţă,

hrănindu-te cu propria-ţi cunoaştere,

cu posibilităţile sufletului,

cu visele,

picături de nemurire,

hrana supremă a fericirii.

VViiss nneeccuunnoossccuutt

În murmurul de cer ca mustul la dospit,

A răsărit un zâmbet pe chipul meu umbrit.

E zâmbetul speranței, cel fără de cuvinte,

Ce înfloreşte-aevea pe căi de luare-aminte.

În visul mult prea tânăr, ce azi pare vrăjit,

S-aprinde Carul Mare pe cerul ce-i cernit.

Aștept în zori s-apară Luceafărul grăbit,

S-aducă luminarea spre-apusul zămislit.

Din univers de stele să-mi facă giuvaiere,

Să-nvăluie simțirea cu caldul de la ele,

Din vis necunoscut să țeasă noul început,

Drumul spre apus, aşa, cum eu l-am vrut.

Împotrivirea sorţii rămâne-o amintire,

Cerul să dea lumină pe-a viselor gradină,

Să-mi coloreze drumul, ce uneori e greu,

În dulcele poeme să scriu frumos mereu.

Să înfloresc cuvinte cu străluciri astrale,

Cum înflorește macul sub razele de soare,

Să cânte împlinirea, cum tril de ciocârlie,

Cernite nopți în ziuă, nicicând, să nu mai fie.

antologie de poezie

30

PPoovveesstteeaa ttrriissttăă aa uunneeii ppăăssăărrii

Ascult o tânguire pe-o ramură de prun,

Singurătatea doare când norii se adun',

E-o pasăre ce plânge privind acum spre cer,

Furia care-anunţă zi lungă, viscol, ger.

Atât de întristată vrea ramul s-o astupe,

De frigul care vine şi visu-n două-i rupe.

Vrea mângâierea frunzei, un alint de ape,

Cerul s-o 'ncălzească cu ale nopții șoapte.

Privește ultim zbor în zarea ce-o desparte,

O lacrimă-o sugrumă, suratele-s departe

Şi vor străbate țărmuri cu valul înecat

În cântec de sirene, pe care, l-a uitat.

E trista ei, poveste ce soart-a hărăzit,

Să nu-și mai vadă țărmul pe care l-a iubit,

Din răutatea lumii cu-atât ea s-a ales,

C-o aripă zdrobită, sub ramul gol din șes.

Vin nopțile geroase, unde, şi visul moare.

Cât încă are timp, își pune o-ntrebare:

– Norocul e făcut după a sorţii toană?

Lacrima-i răspunde, prelinsă pe o rană.

cuvinte sculptate

31

CCâânndd îînnttrriissttaarreeaa nnuu mmaaii aarree ggllaass

Când întristarea nu mai are glas,

Când, numai ramul gol în urm-a mai rămas,

Când, nu mai cânta nimeni, doar salcia mai plânge,

Eu caut în sortirea cu file-nsângerânde,

Răspunsuri la-ntrebarea

Rostită-n necuvinte:

– De ce îmi pare mare distanta dintre noi?

Cum, să pot aduce totul înapoi?

Să zidim lumină în vise ce-am țesut,

Să alungăm din ploi, ce rană au făcut.

Să risipesc din lacrimi, ca roua pe vâlcea

Unde uscat e totul, chiar şi sortirea mea.

Închisă ca într-un glob, uitată la răscruci,

Unde nu-ntreabă nimeni

Şi nimănui nu-i pasă pe care drum apuci,

Pe cel uscat de vreme, cu zile reci de-a rândul,

Sau pe un drum cu flori

Unde-nfloreşte gândul?

Vântul spre apus, face lung popas...

El se strecoară-n mine, în visul ce-a rămas.

Suflă caldul-rece pe cerul plin de nori,

Presară-n nopţi uitare

Pe rana care doare,

Îi mai rămâne urma

În semn de... Bun rămas!

Când întristarea nu mai are glas.

......................................................

Simt iarăși vântul rece, cum face lung popas.

antologie de poezie

32

Maria BRATU

cuvinte sculptate

33

AAccuumm şşttiiii??

trăiri încurcate în teanc de cuvinte leagă dezleagă

emoţii alt teanc

nu ştiu ce mi se întâmplă

linii bizare semne şi litere

fără niciun sens

le-ai lăsat aşa

suspendate între puncte puncte

prea multe

silabe disparate îşi caută înţelesul alături de altele

nu se potrivesc

început fără final

de ce a rămas?

nedesluşit îmi desenezi ceva

eu privesc

tu taci scrii retuşezi

iar ştergi

cum nu înţeleg mai nimic

te opreşti şi îmi spui scurt: sărută-mă!

antologie de poezie

34

IInneexxiisstteenntt

fâşii de lumină frumoase mai sunt

cum le privesc printre scânduri de gard

admir şi lumea

nu ştiu de ce

când spun ceva întoarce spatele

probabil inexistenţei mele

lângă o groapă de gunoi

cum sunt

lipită de gard

încerc să înţeleg dacă exist

umbră nu fac deşi lumina nu are cum trece prin mine

iar din cap până-n picioare pic de reflexii

nu-s

tot cu fumurile mele am noroc

la prounerea lor

îmi leg nişte tinichele să ştie lumea

cum şi unde sunt

să nu murdăresc

nici măcar tălpile oamenilor atunci când

merg cu gândurile lor de mână sau când sunt fericiţi

cuvinte sculptate

35

DDee aattââttaa ddiimmiinneeaaţţăă

ochii larg deschişi ceaţa şi fluviu miros de alb

odată cu trecerea ta

prin mine

vânt rece furtuni se opresc

respiraţia luminii în clipă

e atâta dimineaţă

mănunchi de raze nerăsărite încă

îmi prinzi pe sub val

încet

să nu se tulbure

atunci când ne suntem

sau când

de atăta dimineaţă

ne-am fi pierdut demult

antologie de poezie

36

SS ăă şş tt ii ii şş ii tt uu

prefer albul şi nu numai

cum îţi spuneam

reciclez vise

multe sunt ca nişte avertismente de cod portocaliu

parcă ar mai conta

e viscol prin mine

demult

ca-n iarna asta

şi totuşi îmi doresc

să-ţi arat

cum ţin în căuşul palmei clipa

între fulgul de nea şi picătură liniştea

iubirea

o imensitate

în micile sfere

de stări

un univers

despre care nu ţi-am vorbit niciodată

ce simt privind şi zăpada

topindu-se

de ce

îmi place

să fi ştiut şi tu

cuvinte sculptate

37

CCuu ttooaattee ffeerreessttrreellee llaarrgg ddeesscchhiissee îînn ttiimmppuull mmeeuu

înghesuită de fumul clipelor

stinse pe lumânări

aprinse

când paşii mei nu îndrăzneau să pătrundă

într-o noapte virgină

de teamă că feminitatea urmelor mele nedumerite

strică echilibrul unui poem

codificat de mesaje

continuu

prin sânge

cu tine

decodificându-l

curgeam fluviu albastru

nu mai ştiu de când

timpul scuipă din el tot fum

peste scrum

şi nu mă mai miră de ce gândurile mele

rămân condens de nesomn

răsărit irespirabil de secunde saturate

zile în şir

gata sa plouă

şi dacă mă mai scutur de mine

mă înec sufocată dis de dimineaţă

cu toate ferestrele larg deschise

în timpul meu

antologie de poezie

38

Lenuş LUNGU

cuvinte sculptate

39

GGâânndduurrii ddee ssuufflleett

te aşezi curcubeu în palme

speranţă plină de dor

aripa o înmoi în creste de nori

în tine în roua din munţi fiori

în zbor să trec printre ale mele nunţi

tu mă vroiai dezgolită de gânduri

de oase de trecut de iubiţi

îţi înfloream nerăbdătoare sub tâmplă

şi-mi sărutai pe buze sufletul ud

ţine-mă aproape sub pleoapă

soarbe-mă picătură fierbinte

mai lasă-mă să mă şi pierd în tine un pic

SSuufflleett ppiieerrdduutt

Atingeri de şoapte în miez de noapte

suflet sfărâmat

de braţele vântului

bucăţi de vise

rupte din tăcere

transformate-n pasteluri

frânturi de gânduri

îmi străpung trupul

ţipetele iernii din mine

dincolo de neguri

antologie de poezie

40

OO ccaaffeeaa ccuu iilluuzziiii

Izvor de gânduri

iluzii

într-o ceaşcă de cafea

unde aburii sunt mov

ţesute în buchet

şoapte

culese din vise nedormite

un ticăit

îmi străbate carnea

degetele-mi joacă suav

pete de culoare

se pierd pe sub vânt

florile-şi lasă amintiri

pe obraz de pământ pământiu

LLuummiinnaa

gânduri

în veşmânt

de umbre

unde timpul toarce stele

umbra mi se scurge

printre degete

lumina moare împrăştiată în culori

sub pleoape

curg clipe

firimituri şi cioburi

trupuri uscate

cuvinte sculptate

41

NNuuaannţţee

Paşii pierduţi

cărări

fâşii de suflet

ţâşnesc cuvintele în noapte ca nălucile

înşurubându-se în lumină

degete de vin

d e fo c

se înfig în ochiul ceacâr

miop

sticlă vopsită

în curcubeu

r.o.g.v.a.i.v.

chip stropit chip cioplit

aripă albastră

vis de îngeri blonzi

la gât

mărgele de gheaţă

multicoloră

nuanţe amestecate

gânduri hai-hui

antologie de poezie

42

SSttrroopp ddee eeccoouu

Inima s-a oprit

o rază picură

frântă

pe un cadran

ochii strălucesc

cleştar

picături de foc

pe fundul mării

din caierul - timp

torc ierburi

cu fruntea în cer

oglindă prismă

strop de ecou.

DDuurreerreeaa

Mi-aş vinde durerea

să fac bani de ţigări

mă aşez pe-o bancă

într-o gară tuşesc

împrăştii în aer

toţi viruşii din mine

îi presar în natura moartă se aud chitare-n vânt

îmi pun pălăria şi strig

dă-mi sufletul înapoi

să mai pot privi răsăritul

pe alei de castani

există viaţă

dincolo de moarte

să atingi o speranţă

la flacăra lumânării

cuvinte sculptate

43

Petre Ioan CREŢU

antologie de poezie

44

SSiissiiff şşii mmuunncciillee ccââmmppuulluuii

toată durerea mi se scurgea în pământul mamă

prin picioare ca prin nişte ţevi prin care se scurgea noroiul

din cer în canalizare

se scurgea genul acela de durere care mă făcea mai

puternic până când în mine rămânea o durere inutilă surdă

apoi eram tras pe dreapta şi agăţat în aşteptare

de moarte ca de un cui

durerea crează dependenţă iar orice bucurie sau zâmbet

provoacă migrene sevraj sau nevroze

în jurul meu un zgomot alb ca şi cum bobul de grâu se umfla

a pâine în cuptoare de piatră

am văzut odată cum morile îşi ridicau fustele şi plecau în

câmpie şi se transformau în sperietori pentru păsări

şi cumva nu mă miram dimpotrivă mă aşezam lângă ele şi

fluieram după ciori

când îmi amorţeau buzele de atâta fluierat mă spălam cu

ţărână pe faţă până prindeam rădăcini poate aş fi înmugurit

şi mi-ar fi crescut frunze subraţ

iar ochii mi-ar fi strălucit ca două boabe de rouă

cuvinte sculptate

45

MMii--ee ddoorr ddee nnooii

îmi amintesc cum îţi decojeam sufletul foaie cu foaie îţi dădeam la o parte

toate iubirile trădate frustrările până

te-am găsit într-un colţ speriată

nu ştiu de ce m-ai luat de mână să mergem mi-ai zis iar

eu nu ştiam unde

şi deodată cumva am murit

moartea aceea ce nu ni se întâmplă niciodată

şi unde cuvintele nu se rostesc se înfig adânc în oase

mi-e dor de acel tu și de vechiul eu

prea multă tăcere desparte

tu eşti tot mai singură

eu tot mai bătrân mai bolnav

prins între pereţi ca între scânduri

mi-e dor de tine şi asta mă doare

antologie de poezie

46

MM--aaii lluuaatt ddee mmâânnăă şşii mm--aaii ttrreeccuutt vviiaaţţaa

Până unde vrei să mă cunoşti, te-am întrebat?

Copilăria, să ştii, este

Tabu, îmi place să o retrăiesc de unul singur,

Cu ochii închişi şi cu perna în braţe, ţinută strâns

- Am acolo, lângă o pereche de aripi topite pe geam, o amintire

Unde o mătuşă mă întreba ce vreau să mă fac când voi creşte mare.

Nimic, răspundeam, sau dacă tot nu pot să mă fac soare,

Mă voi face umbră.

Între copilărie şi moarte doar pe ultimii ani îi mai ştiu,

Aici te chem şi te caut, bătrâneţea e singurătate grea,

O pipăi şi mă doare, mai mult mă preling

Iar oasele se frâng, aşa, rarefiate de zare

şi mă fac totuna cu pietrele, cu uitarea.

Habar nu aveam că ţi-ai propus să mă iei de mână şi să mă treci viaţa.

ŢŢiinnee--mmăă ddee mmâânnăă

ţine-mă de mână până la sfârşitul iernii

nu - mi da drumul mă pierd

trece-mă strada când lumina îmi străpunge tâmpla

şi sărută-mi lacrimile prelinse pe obrazul stâng

sunt doar bărbatul ce îţi sărută paşii

ce îţi iubeşte urma trecerii sufletului prin ochi

toată viaţa mea a fost o agoniseală de şovăieli

sunt doar un fluture născut din curcubeu

pierdut în cer

- e strâmt şi rece la mine în suflet

ţine-mă de mână şi trece-mă strada sprijiniţi

cuvinte sculptate

47

PPeennttrruu pprriimmaa ooaarrăă mmuurriittoorr

Dumnezeu m-a chemat să-i dau lumina înapoi.

Care lumină, Doamne, i-am zis, în mine e doar întuneric.

NNeeaa NNiiccuu

- din ciclul Spital 2 -

dintre perne şi plapumă din Nea Nicu se vedea doar fesul

negru şi lunguieţ ca un coif de luptă ziceai că e un vodă călare pe

pat paznic la marginile nopţilor

stavilă în calea nălucilor ce bântuiau de-o vreme spitalul

de-a lungul coridoarelor reci străbătute de paşi şi umbre diforme

deşi vorbele lui Nea Nicu erau mai tot timpul neinteligibile

ceva între na-na na-na şi na-na-naaa ţipate gutural de-a lungul zilei

când ne adunam în jurul lui şi ne povestea despre arătările nopţii

înţelegeam tot

cumva vedeam în juru-i eroii lumii morţi cu oasele lor albite de

vreme armata de cărucioare plecată în bejenie cu steaguri poeme

cântate de cuci

şi el din vârful patului tronând peste toţi eroul minune din salonul

cinci Nea Nicu cu fesul coif şi ochii plini de lumină

de mai bine de cinci ani îşi doarme Nea Nicu nopţile în fund

iar noi adormeam liniştiţi ştiindu-l de veghe

pe culoarul salonului cinci chiar lângă mine

antologie de poezie

48

CCuu ooaasseellee ssuufflleeccaattee ppâânnăă llaa ccooaattee

în noaptea când luna era ascunsă sub zăpadă

dragostea îţi ţâşnea din ochii căprui pe sub pleoape din unghii

ca o armată de îngeri cu oasele suflecate până la coate

tu femeie plăsmuită din suflet bălai şi din spumă

mă curăţeai de tristeţe încet încet

cu un pieptăn de os şi des

şi ea tristeţea îmi cădea la picioare

o adunai cumva în zilele pare

şi o purtai pe umărul drept

umăr din fier strunjit plin de candoare

în tainicul apus

mă insinuam pe sub pielea ta albastră până la oase

UUnn aalltt ppooeemm ddee mmiieerrccuurrii

La moartea mea de azi nu a venit nimeni să mă vadă,

obişnuiesc să mai mor câteodată sub privirea

femeii răstignită în zilele de miercuri, în staţia tramvaiului şapte,

pe pielea ei solzoasă, iubirile cicatrizate se întind ca nişte pecingini.

Niciodată nu mi-am dorit ca acum, ca ziua să se facă repede

noapte, deşi

toate dimineţile sunt încremenite în mine şi râd şi deodată am poftă

de viaţă,

iar fluturii, fluturii nu au uitat să zboare în spiralele, timid desenate

pe pereţii de sticlă,

ai saloanelor de-aici, de puştiul cu ciuf bălai şi ochii vii albaştri,

cumva întins pe-o aripă de înger, în salonul trei.

- Cât de frumoasă şi vie e marea dimineaţa la ora şapte, stau în căruţ,

privesc şi învăţ gândul să zboare departe.

cuvinte sculptate

49

Nicu DOFTOREANU

antologie de poezie

50

TTaannggoouu ddeesspprree...... îînnvveelliișșuull ppăămmâânntteesscc

Motto:

Contemplând viaţa lui Iisus aproape, fără voie, îţi vine în minte caracterizarea lui J.J Rousseau: „Dacă viaţa şi moartea lui Socrate sunt acelea ale unui înţelept, viaţa şi moartea lui Iisus sunt acelea ale unui Dumnezeu” Sterie Diamandi din volumul Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului reeditat la Editura Albatros în 2008

Când învelişul pământesc dispare

Şi gândurile-ţi redevin precare,

Se pare că şi dragostea-i pe ducă,

Iar dorurile redevin... nălucă!

Şi strică regula de bază

Ce ţine lumea asta încă trează!

Cât învelişul pământesc te lasă

Să te mai rogi cu mintea încă trează,

Re ispitit de DUHUL TINEREŢII,

Ce-abia mai poate ţine piept tristeţii,

Vrând să eviţi asaltul bătrâneţii,

Treci intersecţia ridurilor vieţii,

Purtând doar masca trecătoare-a Frumuseţii.

Doar că...

Nereuşind recuperarea

Eşecul naşte îndoiala

Că... poate nu e asta calea:

De a ieşi la drumul mare

Să furi din amintiri culoare!

Aşa că nu-i mai tot da zor...

Că timpul încă ţi-e dator!

Când învelişul pământesc se duce

Şi sufletul se află la răscruce,

Nimic din ce ţi-a fost promis...nu vine!

cuvinte sculptate

51

Rămâi în întuneric:

TU CU TINE!

Simţind regretul că în mod frecvent

Te-ai tot ferit de... sentiment!

TTaannggoouu ddeesspprree iiuubbiirreeaa ddee ţţaarrăă

Motto:

Lanţurile au redactat definiţia libertăţii Filosofie glumeaţă de cafenea

Considerând că-i de la sine înţeles,

Nu mai insist să-i dau istoriei eu alt sens,

Să vă vorbească cel ales de soartă, altădată,

Când se strigau perechile la poartă dintrodată!

Sunt amintiri străvechi pe cale să dispară,

Când ne desparte ca Popor de Ţară,

Sunt amintiri străvechi „de stat”,

Diminuate-n mod constant

de.... nepăsări mai vechi,

Descurajate-acum tot mai intens

De falsul interes

Al celor care ne doresc, cu disperare, doar pe-ales!

Noi nu putem să existăm fără trecut,

Deoarece din el cu toţii ne-am născut,

Dar nici să-ncremenim în el la nesfârşit

Nu e posibil să ne fi dorit!

Aşa că, Hai!,

făr-a uita nimic,

Să facem iar un pas spre viitor

Şi să rămânem Ţară şi Popor!

Chiar dacă schimbul ritmului rapid,

Din sentimentul românesc se vede,

Românu-i încă verde!

Să arătăm acelora ce ne momesc perfid spre vid

Că nu degeaba în trecut pe zid

antologie de poezie

52

De-atâta ori noi cu dârzenie ne-am bătut!

Că nu-i posibil totul să dispară

Chiar dacă unii zic că ţara-i şi afară.

TTaannggoouull îînnsseerrăărriiii

Motto:

Sunt unii-n viaţa noastră mare Ce au nevoie rând pe rând De o anume programare În gând, în faptă şi-n cuvânt Programare -Maria-Irina Roşca Din Vol. Raze pentru Suflet Ed. Destine 2012

Când am văzut un mărţişor,

Legat cu şnurul plin de dor

Ce la cuprins avea înscris

Numele tău preluat din vis:

Am prevăzut ceva anume:

Noi, doi copii CREÂND O LUME!

Şi ochii lumii,

Ochi fără nume-n ochii noştrii,

Surprind şi văd,

VĂD, Lumina, veşnica aliată a întunericului,

Poleind nemărginirea

Şi-ncet descoperindu-i stelele,

Ca palide copii de soare,

VĂD, Speranţe lor în faşă,

VĂD, În haina ei semi albastră,

Înserarea însăşi

Îngenuncheată-n faţa noastră..

Privindu-ne!

PRIVINDU-NE,

Înserarea ne ia în mână..

În aceiaşi mână,

Şi nu ne doare,

cuvinte sculptate

53

Pentru că înserarea e-n ochii tăi,

E-n tine,

E-n mine

E-n IUBIREA NOASTRÃ!

TTaannggoouull pprriimmuulluuii bbaall

Motto:

Nu ştiu dacă sufletul unui filozof doreşte mai mult decât să fie un dansator bun. Friedrich Nietzsche 1844 - 1900

La Primul Bal,

Când obosim,

Oprim pe loc să lenevim

Şi suflul să ni-l potrivim!

Devine atuncea evident

Că dansul nu-i prea...eficient

Chiar dac-atunci ne regăsim

Într-un sărut care-i...sublim,

Dar nu putem la nesfârşit

Să aşteptăm alt ritm şcolit,

Chiar dacă ştim, sau presimţim,

Că va vine un alt regim

Mult mai grăbit, nepotolit

... de neoprit,

Ce ne va lua la rost cam tare,...

De-om tropăi toţi din picioare!

Nu regretăm o aşteptare,

Din care-am învățat uimit:

Cu dansul nu e de glumit!!

De fapt el ţine totu-n loc,

... luând sentimentul la noroc

Aşa că-ntreb: De ce iubim

Când ştim că o să suferim!

Dar hai să tac... E primul Bal

Şi totu-i încă ireal!

antologie de poezie

54

Constantin Nicolae GAVRILESCU

cuvinte sculptate

55

AAccuumm ccâânndd ttooaammnnaa ffăăuurriitt--aa PPaarraaddiiss

Din norii grei,

când cenuşiu e cerul,

vor curge lacrimi mici

pe pomii desfrunziţi de vreme,

iar pe alei e-ntins în strat covorul

de frunze colorate-n fel și chip.

Tabloul

răvășit de vântul toamnei,

cu adieri caline, surde, reci,

deschide-n lume o minune,

ce doar cu sufletul să o petreci.

Mirosul reavăn îți îmbată simțul,

iar mici bobițe de mărgăritar,

sclipesc în dimineaţă

făurind misterul,

zâmbind stângaci

la cerul cel închis.

În zori, pe frunza arămie,

rămasă-nici și colo-n pom răsleț,

îngheață și dezgheață toamna,

lacrimi de cer în dansu-i desuet.

Mă poartă pașii înainte,

acum, când toamna făurit-a Paradis,

cu sufletul încins de bucurie,

cuprins de doruri și de vis.

Din norii grei

doar apa cea mai pură

se varsă-n lacrimă din cer,

și scaldă cu nesaț tot în natură,

să curețe tristețea semenilor mei

antologie de poezie

56

PPeerriipplluu

Unde noaptea se ascunde

când firav zorii sosesc,

numai ziua poate vede

cu ochiu-i neomenesc.

Ziua vine după noapte

și se duce lin curgând

tot în noapte-n zări departe,

lângă îngeri străjuind.

Şi uite aşa noaptea divină

zilei îi încheie apusul,

pe boltă când Luna plină

se arată la crepuscul.

Soarele pictează cerul

cu penelu-i sângeriu,

decriptând Lumii misterul

nopților, în ceas târziu.

Unde ziua se ascunde

când sorocul i-a sosit,

numai noapte poate vede

când totul e adormit.

cuvinte sculptate

57

TTooaammnnăă ttâârrzziiee

Te-am văzut întâi pe culme,

timid, sub adieri de vânt,

și am întins a mele palme

rostindu-ți vorbe jurământ.

Iar sus, spre cer rugi am făcut

să vii mereu pe înserat,

să mă întâmpini c-un sărut,

să-l sorb contiuu însetat.

Să vii tiptil frumoasă Toamnă

în mantia-ți ta ruginie,

să mă surprinzi distinsă doamnă,

natura toată-ți să mă îmbie.

Toamnă gingașe te-am văzut

atunci când berzele-au plecat,

sub streașina de cer căzut

și te-am iubit făr' de păcat.

Venit-ai iar din lumi de îngeri,

lin, pe cărarea cunoscută,

trecând prin tufele de sângeri

lăsându-mi firea abătută.

Te rog să stai mai mult cu mine,

să-mi bucur sufletul pe-alei,

țesând covor de frunze fine,

când trec agale pașii mei.

antologie de poezie

58

DDaaccăă llaaccrriimmaa aarr ccuurrggee

Dacă

lacrima ar curge

pe obrazul înăsprit,

ar spăla poate durerea

sufletului chinuit.

El ar plânge cu suspine

țara ce-i în agonie,

vlăguită în robie

de urât,

în a sa nimicnicie.

Lasă lacrima să curgă

pe pământul neîntinat,

ca să spele pe vecie

pași murdari

ce ne-au călcat.

Și-n șuvoaie să se-adune

lacrimile colective

ca să spele,

de rușine,

fețe dure, necăjite.

Lasă lacrima să curgă

peste pieptul de bărbaţi,

inima s-adune ura,

și dorința arzătoare

de-a lupta spre a fi salvaţi.

cuvinte sculptate

59

SSppeerraannţţaa nnuu aappuunnee

Merg înainte

pentru că totul e-n mișcare

iar energia-i în derivă

dar se transformă,

merg iute

spre scopul care

se conservă

înconjurat de karmă,

merg pentru că

gândul nu mă lasă

iar inima îmi spune:

– Să nu te lași

chiar dacă

eșecurile te apasă

speranța nu apune și vei reuși.

Merg înainte

pentru că totul e-n mișcare

mă așteaptă cuminte o dragoste mare.

antologie de poezie

60

Mihaela IONESCU

cuvinte sculptate

61

PPrrăăppăăddiittaa bbiibbiilliiccăă

Într-o luni de dimineaţă

Un amic al mamei mele,

I-a tăiat găina albă

Ce avea doar patru pene

A adus-o apoi la mine

Fără scalp şi fără pene,

Ca să văd cât e de mică

Prăpădita bibilică

Cu cuţitul şi toporul

A ameninţat-o apoi,

Că de nu va sta în oală

O aruncă la gunoi

Dar perfida bibilică,

Fără să ne pună-n gardă

A-nceput să ne atace

Cu vulcani de apă fiartă

Am ţinut apoi şedinţă

Cum sa îi venim de hac,

Şi-am căzut la învoială

S-o bombardăm cu-n capac

Pentru tactica avansată

Găina ne-a decorat,

Aplicându-ne pe umeri

Câte-o stea de găinaţ

antologie de poezie

62

DDoolliiuu

Ce-i inimă? Mi-i dor.

De cin-ţi-e dor? De ochii lui.

De ochii cui?

De ochii lui, ai mortului, De ochii îngropatului.

De-ar fi să te gândeşti la cineva

Când ţi-o fi dor,

Să te gândeşti la mine,

Nebunul meu papa

SSeepptteemmbbrriiee

Mă învălui în adierea lui septembrie

Fără să vreau fără sa neg,

Mă confund cu frunza ruginie

Pe care mă aplec s-o culeg

Vibrez la foşnetul pădurii, spre seară

Când vântul începe să adie,

Şi îl ador când pe câmpie iară,

Cuceritor mai scutură o păpădie

Mă fac copac, ca vântul sa mă bată,

Să-mi rupă frunzele ofilite

Să-mi smulgă dragostea uitată,

Să lase loc o alteia pornite

cuvinte sculptate

63

ÎÎnn şşii iiaarr

În nopţi trăim iubirea,

În zile amăgirea.

În nopţi visăm la stele,

În zori pornim spre ele.

În nopţi suntem romantici

Iar ziua suntem antici.

În nopţi miroase-a busuioc,

Şi ziua salutam „Noroc!”

În nopţi iubirile rodesc

Şi zi de zi copiii cresc.

În nopţi se lasă rece,

Şi ziua calda trece.

În noapte-ţi auzi glasul,

În zori te scoală ceasul.

SSppeerraannţţaa

Am crezut că mă iubeşti şi tu,

Am sperat într-o deşertăciune,

Te-am iubit, te mai iubesc şi-acum,

Sunt conştientă de rebeliune.

Un suflet slobod şi curat

Nu se supune conştiinţei,

El luptă când e înfruntat,

În scopul biruinţei

Dar biruinţa e hazard

În dragoste şi în viaţă,

Caci viaţa se numeşte fard,

Dar fardul nu te-nalţă

antologie de poezie

64

Şi ce-mi rămâne-atunci să sper

Când de la cap la coadă,

E tot o sticlă cu eter

Ce stă mereu să cadă

CCiinnee ssuunntt eeuu

Singurătate sau tristeţe

Sau poate chiar visare,

Melancolie, nepăsare

Sau poate nostalgie,

Şi viata-şi face mersul ei

Şi azi, şi mâine, tot mereu,

Şi mă întreb dintotdeauna

Cine sunt eu, cine sunt eu?

O boare dac-aş fi de vânt,

M-aş strecura pe străzi hoinar,

Un porumbel, să zbor spre cer

Şi să înving înaltul,

O mare, zbuciumat-aş fi

De-a lungul şi de-a latul,

Şi chiar şi-un strigat dac-aş fi,

Şi tot m-aş recunoaşte,

Şi tot m-aş auzii.

Cine sunt eu, mă-ntreb din nou,

Şi-mi pare că plutesc,

Sau că vorbind cu mine

Pe mine mă găsesc.

Cu ochii căprioarei ce se adapă-n lacrimi,

Văd viaţa scufundată

Departe, în neanturi,

Suprem mâna se-ntinde

La ea să o cuprindă,

cuvinte sculptate

65

Căci inimii e teamă,

E frica s-o atingă.

Ş-atunci mă-ntorc din nou

În inima-mi plăpândă,

Şi o hrănesc cu visuri

Deşarte şi supreme,

Zicându-mi cu tristeţe,

Ce poate ea să spere?

antologie de poezie

66

Boris Marian MEHR

cuvinte sculptate

67

GGaarrddiiaannccaa șșii uummbbrraa

O văd și acum, în uniformă, râdea și plângea,

Cameleonic, din ce bolgii venea?

Lângă ea, Platon din Texas,

Grecește vorbea, tot grecește,

Unul bolund, gras, rotund, din Vangheliada

Istorică, tot turuia versuri spumând,

Ca o cascadă folclorică.

Eu mă suiam pe un nour să văd

Jungla din neguri pe albe,

Cum leoparzii vânați de bursuci

Se-mperecheau cu vânatul.

Ostro-mamuții mai mititei

Sluj îi făceau gardiencei,

Ea fluiera, ei jucau, bieți căței,

Cât e de stranie-i historia.

Mulți înțelepți ascultă de-un prost

Cu picioare de masă, totuși leoaica

E mai de preț, pare un gușter gardianca.

Iată cocorii, tremură-n bălți

Mulți brotăcei fără carte,

Unii ucid în vis, alții treji,

Visul și scrisul se caută.

Unii își riscă viața scriind,

Alții o riscă la rișcă,

Unul te pișcă, altul gândind,

Poate urca Chomolungma.

Fluture mare de diamant,

Pare-o petală tăiată,

Se reașează pe un genunchi

Al gardiencei culcate.

antologie de poezie

68

IInniimmaa rreeccee

Inimă rece, Michel Olandezul, cinematograful TIMPURI NOI,

unde intram printr-o fereastră spartă, pe întuneric și vedeam filme pe gratis

numai de dragul lui Michel Olandezul,

care-i scotea unui flăcău inima din piept

și îi punea o piatră. Bietul flăcău,

nenorocitul de Michel, bastard, „Das kalte Herz”

„Într-un regat frumos și îndepărtat,

despre care și legenda spune,

în care soarele nicicând nu apunea

deasupra veșnicelor, verzi grădine,

domnea de la-nceputurile lumii și până azi regina Fantezie”

„Vreau să zbori, i-a spus stăpânul casei,

iar casa și-a luat zborul... Cineva a spus - arde zăpada!

Iar luminile s-au stins”.

Fortăreața Machu Pichu domină lumea,

dar nu pe cea de aici, pe cea de dincolo de munții munților.

Capul meu stă pe tava privirilor voastre,

tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră,

cum de nu pot muri după ce am scris un poem?

Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn,

nu mai pot nici ochii să-i închid,

lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.

Ne-ndoios, nimic nu stăpânesc,

îmi trec stele galbene în sânge,

eu dansez, cu cartea-mbătrânesc,

Zidul Plângerii mă cheamă și mă strânge,

iar pustiul ce l-am străbătut a înflorit,

a dat fructe de aur, secolul din trupul meu a rupt, dar sunt veșnic cum este

și valul.

Nume port, morminte - cenușar,

n-am pus însă doliu pe retină,

inima îmi bate mult mai rar,

cuvinte sculptate

69

când m-apropii tot mai mult de Tine.

... Ca iarba-n primăvară este iubirea mea,

o paște timpul, iarna o face fulg de nea

și mai rămâne-n urmă o lacrimă, apoi

trec norii ca și anii, nu vom mai fi nici noi,

dar în adâncul firii trăiește-o lumânare

ascunsă-ntr-o firidă, nestinsă de suflare,

sub raza tremurată citesc în mine, scriu,

„De ce-nțelegem rostul iubirii prea târziu?”.

Ai ochi de fecioară frumoasă,

iubito, cu părul șaten,

lăsat pe umerii netezi

ca zarea-n ținutul Goshen.

Zâmbești ca un prunc înaintea

descătușării din vis,

zadarnic aș vrea doar cu mintea

să-mi stăpânesc ochiu-nchis

în mine, în inima care,

bătând nebunește, cerșind,

îți caută cu viclenie dorințele, șarpele - jind..

E totul rău, nimic nu-i bine,

nici binele, nici răul nu-s buline,

profundă silă, sete de adânc,

aș vrea să urlu, nici să pot să plâng,

ah, ciripitul păsării-n copac,

ah, norul, pentru mine un colac,

mă duc încet spre un înalt neant,

prietenii-mi aduc energizant.

Polen, lăptic de matcă, roș nectar,

chiar Dumnezeu mi-oferă un pahar,

e totul bine și nimic nu-i rău,

cum să polemizez cu Dumnezeu?

antologie de poezie

70

PPiicciioorruull mmeeuu

Piciorul meu nemișcat ca un obiect, gândește,

Nu vă mirați, la atâta gol - atâta minte,

Nu există generație care să nu aibă patru oameni drepți,

Unii nu sunt nici drepți, nici strâmbi, drâmbe adică,

Îngăduiți unui corp străin să ia locul Pământului,

Personal fac parte din Salonul Aurit al Aiuriților,

Cu cât violezi mai multe legi, cu atât ești mai liber,

Nicio crimă nu se face dinadins, ci din ins în ins,

Omorât fu cel ce vorbi de rău pe Puchinete,

Mai bine mort, decât cort pentru golanii lumii?

I-a rămas în gât Ziua de Apoi. Să fie sănătos.

Oricui i se poate întâmpla să fie frizer.

Decât mizer, fii dulgher, nu Dulgheru,

Nici ministerul. Fii Finisterul.

După ce a mestecat zahărul în ceai, a fost împușcat.

Cum, de ce? În alt poem.

Adieu, mes amis charmants.

MMoonnoolloogg ccuu//ffăărrăă CCeell ddee SSuuss

Cel de Sus nu răspunde oricând, poate niciodată,

Întreb, pune moartea capăt vieții?

Este o realitatea ea? Este o realitatea rea?

Poți lupta cu ea? Dar ea luptă cu tine?

Capătul vieții nu există! Corect. Dar ce este?

Nu este somn, eu am insomnie.

Dar ce a făcut Domnul când au fost uciși oameni?

Era absent sau lucra?

Când reînvii un leu mort, el te ucide.

La intrare scrie - înainte de ai intra aici, te aflai printre noi,

Vei rămâne aici pe veci, mai vrei să intri?

Știu, ai suferit o mare pierdere,

Înainte de a-l pierde pe Domnul, ai pierdut dragostea.

Dar asta e o altă discuție. Deschidem ciclul.

cuvinte sculptate

71

Mihaela OANCEA

antologie de poezie

72

RRuuggăă îînn aall cciinncciilleeaa aannoottiimmpp

În al cincilea anotimp,

Stelele, descălţate de sentimente,

Coboară-n rapel

Prin sinapsele târziului.

Rezervoarele de speranţă

Sunt gâtuite.

Luna, placidă, şi-a rulat

Ciorapul sidefiu

De balerină,

Iar sateliţii freamătă

În clocotitoarea tăcere,

Purtând în plisc Păsări de foc.

În templul nopţii,

Se roagă în strană

O fărâmă de simţire

Rătăcită

Între petale de cireş

Şi-n grâne coapte...

cuvinte sculptate

73

SSeerrttaarruull ccuu vvoorrbbee nneeggâânnddiittee

Te doare vorba negândită,

Ce o resimţi reverberând

Ascuţit, până-n creieri,

Ca un cuţit împlântat adânc,

Până-n plăsele, în rărunchi.

Ai învăţat să mimezi fericirea,

S-o lustruieşti zilnic, umil,

Cu speranţa că poate, într-o zi,

Celălalt va renunţa la ochelarii de cal

Şi va-nţelege că el, cuvântul,

Te clădeşte, dar te şi distruge.

Vorbele scrijelesc uneori în carne,

Dor până-n unghii, până-n pupile,

Excavează-n timpane, asurzitoare,

Până asudă şi, secătuite,

Se cuibăresc într-un sertar al amintirii,

De unde te-aşteaptă răbdătoare,

Să le-nţelegi menirea, În scurtă viaţa ta.

RReeggeellee mmeettaammoorrffoozzeelloorr eeşşuuaattee

Eşti uluit de cum se-nclină

Braţul balanţei?

Oricum ar fi, rămâi tributar

Grafemelor conştiinţei

Ce şi azi dislocă vertebrele ideilor

Pe care le cercetezi atent,

Pe probe de laborator,

Cu migală de ceasornicar.

Clipelor multifaţetate

Le netezeşti muchiile aspre

antologie de poezie

74

Şi-ncerci să animi

Mănunchiuri de stări anemice

Străpunse de aşchiile tăcerii.

Reconstitui precum Cuvier

Specia dispărută

Încercând să-i pipăi desăvârşirea,

Textura pulsatorie a infinitului.

Themis a rămas tot legată la ochi,

Însă ai descifrat în ce sens?

Nu observi cum devii

Într-o lume discontinuă

Un Gregor Samsa surghiunit,

Un rege al metamorfozelor eşuate?

Realitatea e o metaforă plastică

A unui metabolism incoerent.

Unde cauţi dreptatea? S-a decis!

Zeiţa ridică implacabil sabia...

cuvinte sculptate

75

Agafia DRĂGAN

antologie de poezie

76

EE aattââtt ddee ttâârrzziiuu ttaattăă,,

sap să te adun din mine cu amânările mele.

Niciodată nu te-am văzut color,

doar umbrele tale aşteptau

la poarta deschisă prea târziu.

Mi te cuveneai până nu ai mai fost,

eram doar eu pentru amândoi.

Te privesc un corp înţepenit

într-un răsărit inutil,

pleoapa ta, aripă frântă

pulsează în clipa suspendată

de care îmi agăţ frica.

Nu ştiu ce mă doare mai mult,

plecarea ta sau străinul rămas

blocat în neputinţa de a-l afla.

În zbaterea acuzării mele

pluteşte dragostea ta pentru mine.

Nu vreau lacrima mea să cadă

în ochii tăi întoarcere,

ţipăt doar de mine tradus.

Să nu mă uiţi!

Cum să te uit tată?

Cum să nu te uit străine?

Deschide ochii şi priveşte-mă,

care din noi a murit mai mult.

Scrâşnetul lopeţii sapă

în timpul definitiv în care trăieşti de acum.

cuvinte sculptate

77

DDaaccăă aaşş mmaaii ffii

Dacă aş mai fi eu cea de ieri m-aş întoarce

Să împart cu tine nopţile pârguite

De plăceri, până ce ziua firul îşi toarce

Tras din coama dimineţilor albite

Când somnul curge, seva îmbrăţişărilor

Cioplind vise în tinereţea trupurilor.

Dacă aşa mai fi eu cea de ieri te-aş respira

Mireasmă câmpenească de mac şi cicoare

Iarbă coaptă sub coasă călcată de soare,

Discretă cum e luna-n pătrar aş contura

Trupul tău adormit în fânul proaspăt cosit

Ispită, revendicându-mi dreptul la iubit.

Dacă aş mai fi eu cea de ieri te-aş aştepta

Sub ramul inimii aplecat către seara

Amintirilor noastre pure, aş căuta

Lâncezeala şi foşnetul verde din vara

Crescută în trupuri crude, spice necoapte

Înrourate de nopţi cu semne şi şoapte.

ÎÎnn nnoorruull mmeeuu

Oglinda asta minte nu pot să o ascult

Străin îmi este chipul cu cât privesc mai mult

Îşi cerne iarna noaptea, încet devin trecut

Prin viaţă-am curs stingheră, nu m-am recunoscut.

În furnicarul lumii într-un cocon am stat,

Pândind din visul searbăd, să fiu eu am uitat,

N-am ascultat cum timpul îmi bate limitat,

În lumea mea opacă, risipei m-am dedat.

antologie de poezie

78

Oglinzile le sparg, nu-nvăţ să îmbătrânesc,

Pe margini de abis, speranţele-mi clădesc,

Cu mine-n mine lupt, spre el să nu păşesc,

Dau ceasul înapoi, iubirea să-mi găsesc.

Nimic încet mă strigă, nimic n-am înţeles,

În norul meu închisă, nimic eu am cules.

DDeedduubbllaarree

La margine de cer se leagănă norii

vibrând între lumină şi întuneric

cu cenuşiul bat la porţile infinitului

picurându-şi neputinţă în cleştii pământului

în moartea amurgului tăcut sângerând

nimeni cu nimeni în lumini se adună

să-şi ţipe dorinţa-n trecute iubiri

tăcerile cu tăcerea se înţeleg

cu pas furiş intru în curtea stelată

şi-mi reazăm fruntea de căpătâiul nopţii

o nelumină fulgeră nuditatea eternă

cocoşii dimineţii că nişte amanţi părăsiţi

lovesc cu ciocul deşteptările mele carnala-mi formă

mă trage înapoi

răvăşindu-mi tristeţile întoarcerii

stelaru-mi suflet coboară inundând

strâmta odaie a iubirii pământeşti

cuvinte sculptate

79

LLaa ccaapp ddee ppoodd oo aaşştteeppttaarree

le văd la poartă-n aşteptare

două cruci încrustate în laviţă

câteva amintiri încă stau agăţate

de drum estompându-se încet în cimitirul

coborât de mult în rădăcini

cu podurile peste apa Gurguiului

adulmec lupoaică flămândă mirosurile

de lapte abia muls cânepă uscată la soare

visând frumuseţea ţesutelor anotimpuri

de iarbă cosită de fân proaspăt urcat în şură

aşteptând odihna amiezilor arse de praf

cu pere coapte prune strivite în livadă

ascult tocând ţapinele cum toacă spărgând păduri

scârţăit albastru sculptat în poartă...

dudul în faţa casei negre dulci erau ispitele lui

mărul bătrân gemea împovărat

sub chiotele pruncilor agăţaţi de ramuri

nu am văzut atunci dar acum le simt

au rămas au crescut odată cu mine

îţi sunt străină azi nu-s poduri să mai trec

eraţi voi... acum sunt eu

la cap de pod o aşteptare

antologie de poezie

80

AAccuumm

Urlă oglinzi

zdrobite sub chipuri,

femeie,

ce-ţi cauţi prin riduri trecutele frumuseţi!

Sub orice floare,

viermi rădăcină rod

atârnă cărnuri fleşcăite pe cântarul oaselor,

răscoleşte-ţi timpul,

zdrobeşte-l în munţi de nesimţire.

Corbi bat clopote

se leagănă ceasuri sub moarte clipe.

nebune gânduri se zdrobesc

în roase amintiri

prohod cântând stinselor lumini.

prin tine

strigă resemnarea.

cu mâini uscate

aduni zbateri de vis,

de ele te agăţi

firave paie

acum, acum, acum urlă vântul.

trecutul e mort

viitorul prefix nu are

atât a mai rămas, acum.

cuvinte sculptate

81

Nicolae VASILE

antologie de poezie

82

TTee ccaauutt

Sala, în care te-am văzut întâia oară,

are ceva ce încă mă-nfioară,

te zăresc aevea, undeva,...

mai întreba de tine şi altcineva....

Căndva erai acolo,...

te priveam şi nu mă săturam!

Casa ta de la ţară,...

ca o prinţesă printre flori,... atunci,

acum, răzbate un pustiu adânc,

îl simt de-afară, chiar şi printre uluci!...

Erai pe terasă cu mine,...

eu nu sorbeam cafeaua, ci pe tine!...

În parcul de lângă crâng,

ciudată ideie a unui politician nătâng,

legat cu o alee luminată de satul întunecos,

ne distram teribil, căutându-i vreun folos!...

Eram în maşină, şi ne veseleam,...

acum, fără tine, doar treceam!...

Am trecut pe la tine, pe-acasă,

ca să-ţi dau un cadou de suflet, aparte,

abia apărută, o carte, cu poeziile-ţi dedicate.

Te aşteptam la scară să cobori,...

dar n-ai venit, nici chiar de sărbători!...

Altădată mă invitai, şi-mi vorbeai,... acum, nu erai!...

Te caut, te caut, te caut,...

oare, ne vom mai regăsi vreodată?...

Mă sperie cuvântul „niciodată”!...

cuvinte sculptate

83

VViissuull

Am avut noroc

să te cunosc,

putea să nu se-ntâmple,

îmi trăiam viaţa fără rost,...

chiar fără niciun rost!...

Am avut soarta,

neşansa mea, să te-ntâlneasc

când viaţa greu te apăsa,

am încercat să te ajut,

cât am putut,... cât am putut!...

Am avut speranţa

că te conving să-ţi reiei viaţa,

imposibil, nu te-am convins,...

am fost învins,... am fost învins!...

Am avut curajul să îndrăznesc,

să-ncerc să nu te mai iubesc,

m-am chinuit destul de mult,...

dar n-am putut,... dar n-am putut!...

Am avut un dor,

am încercat să-l sting,

nu am putut, şi îmi venea să mor,

el a rămas aprins,

şi nu s-a stins,... şi nu s-a stins!...

Am avut un vis,

după atâta dor nestins,

ne întâlneam în stradă, undeva,

păreai mai înaltă de cât eşti,

eu păream şi mai scund,

antologie de poezie

84

m-ai sărutat uşor pe creştet şi mi-ai spus,

strângemă-n braţe, cât poţi de strâns!...

Îî,... dacă ne vede cineva?

Nu mai contează,... sunt a ta,...

chiar sunt a ta!...

BBuuccuurriiee ppeessiimmiissttăă

Copiii

sunt bine, în străinătate,

la casele lor,

nepoţii,

la fel, amintirile-mi mai sunt de ajutor,

foştii

elevi, subalterni, sau studenţi,

nu mai încap pe ecrane,

de cunoscuţi şi deştepţi,

colegii,

de şcoli şi servici, la fel ca mine şi ei,

parcă devenim tot mai mici!

Pentru binele tuturor

sunt bucuros,

mai puţin pentru mine,

din păcate, sunt şi sănătos!

cuvinte sculptate

85

SSiinngguurrăăttaattee

Femeie, femeie, femeie,

cea mai frumoasă dintre toate,

mulţi te curtează, şi toţi speră,

tu stai în singurătate!

Ce vrei tu cu a ta viaţă,

tot începe şi tot piere,

şi rămâi mereu aceeaşi,

singură, cu a ta durere!

Pentru doar această clipă,

ce este-o viaţă în eter,

lasă a iubirii undă,

de trăire, de mister!

TTrriisstteeţţee ooppttiimmiissttăă

Oasele trosnesc, urechile-mi ţiuie,

şi adesea pocnesc,

picioarele au cărări diferite

şi nu mai vor să m' asculte,

gândurile,

mereu în trecut,

care deşi plin,

este amestecat şi confuz,

prezent fără rost,

viitor făr' orizont,

trup bolnav,

şi suflet mort,

dar,... din feicire, încă mai pot.

antologie de poezie

86

FFlloorrii ddee mmoorrmmâânntt

Azi noapte,

mi-ai venit în minte, iar,

şi am visat

mormântul meu imaginar

erau acolo mulţi,

cu flori în număr par!...

Iubirea noastră

n-a fost în zadar!

SSiinngguurr

Vorbesc singur, singur cu pereţii,

ceea ce am vorbit o viaţă,

cu fraţii, cu părinţii,

cu colegii, cu studenţii.

Simt că nici ei n-au priceput,

mâine o s-o iau de la-nceput!

cuvinte sculptate

87

Albiana HINCIANU

antologie de poezie

88

CCeell ccee mmooaarree

Te văd abstras, cu-o inimă de boală.

Tu creşti cumva diform într-o rutină?

Nu-mi spune mie de iubiri de gală -

Eu nu mai sunt a ta felină,

Căci crudă lupt în dragoste cu ură,

Pe veci răzbunătoare de erori.

În gheare prind şi mişc apoi cultură

Să-ţi spun că nu tu mă omori!

Eu suflet n-am avut decât o dată,

Ne-mprumutând la margine de lună

O-ncredere perfidă şi pătată,

Ca viaţa ta prea goală şi nebună.

Vânezi mereu, şi n-ai o remuşcare

Cât de curate inimi, vinovate,

Iubesc pe chipul tău neclare

Minciuni nedrept ne-ndoliate.

La uşa ta doar nimeni va mai bate,

Doar mici strigoi cu feţele bizare,

Prin meritata-ţi grea singurătate,

Îţi vor şopti: „eşti cel ce moare”...

cuvinte sculptate

89

NNuu ttee uurrăăsscc,, ddaarr......

De azi iubire nu-ţi mai port.

Nu mai încapi la mine-n gând

Şi n-o să-mi fii votiv nicicând,

Căci te privesc ca pe un mort.

Preget bărbatul care nu mai eşti.

Mă minţi frumos să mă găseşti

La fel de tandră ca pe vremuri,

Dar n-o să fiu aici de tremuri

După falsul dolce farniente -

Eu nu am timp de sentimente.

Şi nu exist în van să te creez,

Precum credeam că pot să te iubesc.

Nu te urăsc, nu e firesc,

De azi, iubire, nu te mai clamez!

AAbbaannddoonnuull vveenniiaall

Câtă povară, câtă boală e să te iert pe veci, iubite,

Dar nu mai pun la îndoială trădări din râsete dorite.

De-acum, surâsul meu nu te mai ia cu dânsul.

Nu, nu încerca să vindeci ce-a fost plânsul,

Iar dac-ar fi tu pe aicea să mai vii,

Desculţă-n iarba caldă a orelor târzii,

Eu voi fugi spre alte braţe-n dangătul mai lin,

Te voi lăsa aici, căci simplu eşti cu sufletul puţin.

antologie de poezie

90

Ioan Mihai TUDORAN

cuvinte sculptate

91

UUllttiimmuull rrăăzzbbooii

Mă îmbăt cu gustul otrăvit al zilei

De pâine învelită în ziar.

Reptile trec călare prin altar

Și umplu cu venin cutia milei.

Cultura noastră grasă și prosperă

Se mângâie pe ţâţe în oglindă.

La știri cu gura largă, aburindă

Vorbesc de crizele de frontieră.

Soldații stau desculți pe malul apei,

Trec ielele îmbrăcate în satin,

Plângând de dor războiul submarin

Și-al Romei sfinte cruci pe tronul Papei.

Recruții iar așteaptă pe peroane,

Aceleași trenuri ce i-au dus de-acasă.

Și cântă Beatels iar la megafoane,

Miroase a bombă pâinea de pe masă

Și locul de la geam din avioane.

Trec vânturi nisipoase peste mare

Și telegraful bate disperat,

Cu vinuri dulci și imnuri proletare.

Armata de insecte s-a înecat.

Și baletăm cu gesturi culturale,

Prin catedrale râd turiști bronzați,

Sorbind cu decoltate osanale,

Pierduta libertate din sufletele goale

Și pâinea neagră dată la soldați.

antologie de poezie

92

CCeeii ddee llaa bblloocc

Noi suntem cei de la bloc,

Semnul minimalist al supraviețuirii planificate

și avangardă ofilită, post realismului socialist.

Noi suntem cei de la bloc.

Cultură suspendată fără de țară,

cu rădăcinile ofilite pe internet

Noi suntem cei de la bloc.

Cu galoșii îngrămădiți la uşă, în casa scării,

Cu cărți de poezie decorativă pe milieuri de vinilin

și mobilă de bucătărie cu picioare de coloană infinită.

Noi suntem cei de la bloc.

Viitorul revoluției lente, în uniformă de pijama.

Înscăunați în apartamente unicelulare, jilave,

multiplicate amoebic, ca o groapă comună săpată în sus.

cu vecinii impregnați în pereți,

Zdruncinate aleatoriu de cutremurele insolente, de Vrancea,

Manelizate urban în modele prefabricate,

de unde ne extragem zilnic,

În cămăși digitale, apretate mimetic,

Cu gesturi imperiale de Bill Gates de cartier,

Călare pe motorete de hârtie creponată,

gata să cucerim

Autostrada culturii universale

Și piața de muncă catalană.

Noi suntem cei de la bloc.

cuvinte sculptate

93

AAmmiinnttiirrii ttâârrzziiii

Ieri am urcat la mal, pe lângă vie,

Ningea cu fulgi pufoși, rotund și harnic,

Dormeau butucii grași de razachie

Și-un tren urca la deal către Comarnic.

Din munți simțeam cum iarna o să vie,

Cu păr bogat de nea învolburată.

Ca o amantă rece și bogată,

Țipind la cei plecați în pribegie.

Mă aștepta să mă întorc călare,

Cu lupi goniți de foame și de vânt.

Chircit de dor ca vita urcătoare

Cu sete de popas și de pământ.

Dar n-am fost eu.

Doar amintiri târzii,

Cu-ai mei cântând atâta de departe;

O Brad Frumos, prin blocuri cenușii,

Cu vinul fiert și dor de poezii,

Uitați de timpul care ne desparte.

antologie de poezie

94

ZZăăppeezziillee ddee ppee llaa nnooii

Zăpezile de pe la noi

M-au însoțit până departe,

Și s-au topit plângând în ploi,

Când răsăritul înapoi,

L-am fost uitat cum arde.

Și zâne goale prin ferestre,

Din gări s-au furișat în mine,

Cu aripi reci și solzi de pește,

Cu mări de frig curgând în vine.

Ca doi sori vechi, ce nu apun,

Văd ochii mamei pâlpâind

Deșertul lumii îl adun,

Pe răni din sarea lui să pun,

Să simt că nu mai pot să simt.

Cu dinți de stronțiu străveziu

Adie-n gări sfârșit de veac.

Icoană iernii mele scriu,

O semnătură de pribeag.

Pe mâna caldă fulgii reci

Aduc în sânge amintire,

De primăveri cu lilieci,

De iarnă ninsă de iubire.

Și cînd zăpezi vor învelii

Pământul dus, care mă doare

În sânul lui va încolții,

Sămânță blândă de uitare

A amintirilor târzii.

cuvinte sculptate

95

Oana PICEREA

antologie de poezie

96

BBoollnnaavv ddee ooaammeennii

Prin geam murdar de vânt şi ploaie,

Dintr-o clădire de beton,

Văd oamenii ce curg şiroaie,

În haine triste de molton.

Oraşu-i îmbibat de boală

Bolnav e parcul de copii,

Iar mantia ce înconjoară

Oraşul tot este tot gri.

Un turn maro se-nalţă-n zare,

Tuşeşte fum, calde reziduuri,

Şi pomii care-i stau în cale

Mor gălbejiţi şi plini de riduri.

Suflul e greu, praful îneacă

Tot ce respiră în oraş,

Am cana plină, gura seacă,

Privesc un „sat” sinucigaş.

TTiimmppuull

Pleoapa grea a timpului clipeşte apăsat,

Și veacuri de istorie în urmă a lăsat,

Cu fiecare geană pictează o secundă

Și fiecare clipă în veșnic se afundă

Și fiecare lacrimă marchează această lume,

Căci omu-i trecător în ființă și în nume,

Căci totu-i efemer, e parcă închipuire,

Dar ochiul timpului stă întru nemurire.

cuvinte sculptate

97

PPee ddrruumm

Ce fel de vis te-nalță către cer?

Ce fel de umbră te umple de mister?

Ce fel de sfat socoți că e mai bun?

Oricare-ar fi, tu vei urma un drum

Un drum ce-i scris în stele cu fire de argint,

Un drum pavat cu vise și vorbe care mint,

Un drum al tău pe care apuci inconștient

Și care nu-ți dă aripi, de cazi pentru moment,

Și orice fel de veste și orice fel de scop,

Te-aduc pe drumul vieții schimbat după noroc,

Și chiar de ai iluzii și vise de urmat

Tot timpul îți va spune: „Drumul s-a terminat!”

OO ssttiiccllăă ggooaallăă

Viața pare o sticlă goală

Rece, udă și pustie

Nici măcar lumina caldă

Să o umple nu mai știe

Prăfuită și uzată, chiar ciobită într-o parte,

Își privește conținutul, dureros vărsat pe-o carte

Pagini umezi și uscate, se lipesc de celelalte

Și sub al timpului glas, rămân reci și nemișcate

Multe se petrec în jur, lume trece, lume vine,

Însă peste sticlă trec ani și luni și nopți și zile

antologie de poezie

98

AAmmiinnttiirrii-- ssiimmţţiirrii bbllooccaattee

Cinci cuvinte dintr-o sută,

şase simţuri pe secundă,

trei zâmbete pe minut,

O privire şi un gând.

Ochelari de soare sparţi,

Blugi tociţi, dar prea mulaţi,

Cărţi deschise, aruncate,

Amintiri- simţiri blocate.

Soare, vânt, ninsoare, ploaie,

O ţigară, o văpaie,

praf, stilou, note uitate,

Amintiri- simţiri blocate.

Ţipete, urări de bine,

Dor nebun, mătăsuri fine,

Anii ce-au plecat departe,

Amintiri- simţiri blocate.

BBuuccuurreeşşttii

Bucureşti, dulce tezaur,

Împietrit cu foi de aur,

Mare-ntindere urbană,

Cu istorie de seamă.

Bucureşti, tu, veche vatră,

Cine vine, nu mai pleacă,

Cin' te gustă, te doreşte,

Şi aici se stabileşte.

Bucureşti, aduni în spate,

Oameni din plaiurile toate

Şi din ţară, şi de-afară,

Bucureşti - mândră fanfară.

cuvinte sculptate

99

Cristian ŢÎRLEA

antologie de poezie

100

II aa rr nn aa

E noapte de veghe și ger

Și-o zână cu aripi de sticlă

Se urcă prin ramuri și strigă,

Amanții cu plete de fier.

Și vânturi cu voci ascuțite,

Azmut înghețate organe,

Zăpezile cresc dolofane,

Și gârlele dorm împietrite.

Atât de departe e cerul

Cu sufletul lui de granit.

Soprane cu glas oțelit

Pictează cu stele eterul.

Te caut mereu dispărută.

Lumina prin cărți se închină.

Cu pletele ninse-n grădină

Zăpada mireasă tăcută,

Mă chiamă cu ochi de felină.

Și caut în cărțile grele,

Un sens nesfârșitelor spații

Și mă scufund în glaciații,

De infinituri paralele.

Și înghețate constelații.

cuvinte sculptate

101

CCooppiill mmaarree

Credeam plaja, doar, a mea, ieșisem să usuc ceva plâns...

– Tati, mi-a fost dor de tine!

Mi se cățără în brațe, greu de lacrimi.

O copilă „ninsă”

se-apropie,

ochi sărutând tristeți:

– Tatăl lui

se așeza în „Lotus”, ca Dumneavoastră.

Să nu-i spuneți,

e prea fericit!

A doua zi, pe plajă,

la vânturat amar:

– Ştiu că nu ești tati,

dar să nu-i spui,

e prea supărată!

– Ia-o de mână!

Recită-i „Floare albastră”,

fără ultimul vers!

Am revăzut-o, după ani, cu un om la braț.

Acesta s-a întors:

– Tati?

– Nu, fiule,

totul e speranță-n lume

antologie de poezie

102

SSiittuuaațțiiee ccoonnffuuzzăă

M-am aplecat, destul de brusc,

spre-un fir de nufăr

și-am ajuns, caraghios de vremelnic,

neînțeles să sufăr.

Ți-ai dat imacularea

pe-un strop de alb murdar,

inoculându-mi disperarea

și-n visuri, doar, calvar.

Speranța mea, credința mea, dintr-u-nceput,

spulberatu-s-au încet, nevăzut.

Noi ne-am cunoscut?

Orgoliul și mândria, ce-n suflet le așterni,

nărui-vor tinerețea iubiților eterni?

DDeeccllaarraaţţiiee

Ne scăldăm în noroi de incertitudini,

cu „poate”, cu „cred” și cu „oare”.

Amănuntele-absolute creează stupoare.

Firesc cred că este ca nimeni, nici tu,

dragostea s-o pună sub semn de-ntrebare.

Dovezi se cer, dovezi încontinuu,

când totul e-atât de clar și de cert:

jurăminte pentr-un sentiment inert.

Îmi spui de Soare, de Lună, de stele,

că toate-s prea pline, prin mine, de ele,

cuvinte sculptate

103

că vântul și ploaia, deschizându-ți odaia,

îți bat în plete și ești ciuciulete,

dar toate acestea tu ferm le suporți

și-n gândurile tale pe mine mă porți.

La ce bun, drăguță, dacă nu ai tact

și-mi spui „te iubesc!” ca pe-un simplu pact?

Cine poate schimba, după voia sa,

intensitatea,

utilitatea,

imensitatea vieții?

FFrriiccaa

Mie

Motto:

„La mort de la vie? Pourquoi pas la naissance d'une mort?” Moartea vieţii? De ce nu naşterea unei morţi?

Mi-e frică de zi: dorm visări.

Mi-e frică de noapte:

veghez

pentru ca ziua,

de care mi-e frică, vină.

Mi-e frică de femeie:

mă culc, cu ea,

pentru a sa plăcere.

Mi-e frică de bărbat:

îl salut, ca prieten,

într-o bună zi îmi va fi frate.

antologie de poezie

104

Mi-e frică de mine:

mă deghizez, pentru totdeauna,

doritor și inutil,

obositor și indispensabil,

seducător și frivol,

glumeț și ridicol și, toate acestea,

prea mult sau nu destul.

Totul depinde de oglindă,

de care îmi este, evident, frică.

Oglinda sunteți voi:

mă ascund și

este mult timp

de când nu mă regăsesc,

și-mi este atât de frică.

cuvinte sculptate

105

Olga VĂDUVA

antologie de poezie

106

TTee--aamm aaşştteeppttaatt pprreeaa mmuulltt

ne-am regăsit după un timp latent,

ai vrut să vii, ai vrut să fii prezent,

prin câte labirinturi te-ai pierdut,

oricum, tu nu mai ești ca la-nceput.

ai colindat mulți ani, ai fost plecat,

habar nu ai în suflet ce-am păstrat,

vorbe în vânt... să tac?... sau să le spun,

acum tu mă implori și-mi spui c-ai fost nebun.

mă ții de mână, vrei ca să te iert,

eu te privesc în ochi și nu te cert,

te juri că mi-ai trimis multe scrisori

și mai visat din noapte până-n zori?

te-am așteptat prea mult, acum mi-e greu

să te mai strâng la piept iubitul meu,

nu te mai cred, s-a stins tot ce a fost,

plângi în zadar, nimic nu are rost.

cuvinte sculptate

107

CCâânndd mmaaii lliippsseesscc

Când mai lipsesc, mă pierd în anotimpuri,

în vară secetoasă și fierbinte,

o fugă dau prin roua de pe câmpuri,

zăpadă cern pe versuri şi cuvinte.

Când mai lipsesc, mă rătăcesc de mine,

colind pământul... caut fericire,

mă regăsesc în lumea care vine,

adun frânturi de clipe-n nemurire.

Când mai lipsesc alin marea când plânge

însingurată-n iarna nemiloasă,

durerea ei în mine se răsfrânge,

cu glas șoptit îi spun: Rămâi frumoasă!

PPrriivviirreeaa ttaa

Privirea ta în valuri s-a ascuns,

în ceasuri răstignite pe minute,

e obosită de-așteptări fără răspuns,

de freamătul iluziilor pierdute.

Privirea ta colindă printre vise,

străbate-adâncul cristalin al mării

prin amintiri cu porțile deschise,

și spre apusul nesfârșit al zării.

Privirea ta s-a rătăcit în ceață,

potir de gânduri, răsărit din aștri,

neliniștită lacrimă de gheață

și-a revărsat în ochii tăi albastri.

antologie de poezie

108

Privirea ta e rugă-n jurăminte,

banalitate-n clipa de trăire,

un argument în marea de cuvinte,

neregăsită-n ceas de amăgire.

Privirea ta mi-a dăruit iubirea

pe care am pierdut-o în trecut,

un fulg de nea îmi pare fericirea,

iertare-ți dau, și-o iau de la-nceput.

PPee ssccaarraa iieerrttăărriiii

Pe scara iertării urc treaptă cu treaptă.

Credinţa e sprijin. Puterea Ta dreaptă

dă-mi Doamne! Trăire cu clipe divine,

o stea de lumină şi vise senine.

Dă-mi Doamne poruncă şi lacrimi amare,

să ies din păcate, să scap din vâltoare.

Sădeşte în mine dorinţă de rugă,

mândria şi fala departe să fugă.

Aprinde făclia iubirii frăţească,

iar mila Ta, Doamne... în ei să renască.

Arată-le drumul pavat cu speranţă,

mânia să piară, s-avem toleranţă.

În har să-mă-mbraci, şi-n dulce visare

să mă-ntăreşti, să-mi fii alinare!

Trimite-mi izbânda din slava cerească,

puterea Ta, Doamne, să mă întărească.

cuvinte sculptate

109

DDoommuull ddiinn MMiillaannoo

Dantelă-n piatră rece, fără viaţă,

Priviri mirate vor să te cuprindă,

Te regăsesc învăluită-n ceaţă,

Ninsorii i-a fost greu să te atingă.

Podoabă gotică-n absida roză,

Ai strâns în tine frumuseţi divine,

Altar nestins cu iz de tuberoză,

Un recviem se-nalţă către tine.

Aripi de îngeri printre vechi arcade,

Trec raze de lumină spre vitralii,

Statui eterne prinse în rocade

Sunt martorii iubirilor de dalii.

Un cânt sublim aduce bucuria

Ascetă rugă-n slava înălţării

Răsună pân'la cer...AVE MARIA

Vibrant ecou, în ceasul închinării.

antologie de poezie

110

AAmmiinnttiirrii ttrreeccuuttee

Pregătesc brăduţul pentru sărbători

Cetini argintate, din cristale...flori

Clopoţei din sticlă, globuri cu sclipici

Poate că va trece, Moşul pe aici.

Lumânări de ceară, panglici colorate

Cele ce sunt vechi, le pun deoparte,

Fulgii de zăpadă...ornament din vată

Amintiri trecute, vremuri de-altă dată.

Se aud colinde...e Sfântul Ajun,

Magii fac cărări pentru Moş Crăciun,

Stele strălucesc pe cerul senin

Lerui Ler răsună în decor divin.

cuvinte sculptate

111

Cuprins

Gabriela Mimi BOROIANU 5 Pierdut în uitare 6 Împotriva sorţii 7 Eu sunt un prinţ ce n-are vârstă 8 Marea albastră 9 Un strigăt de dor 9 Scrisori de dor 10

Cornel BALABAN 11 Madrigal 12 Pânza de păianjen 12 Sonet 13 Romanţă 14 Te visam într-o carte de vise 14 Anotimpuri 15 Far West 15

Monica BERCEANU 16 M-am împăcat cu tine 17 A îmbătrânit vinul 17 Poezia mea nu s-ar fi născut 17 Singurătatea mea 18 Te plâng 18 Aș fi putut avea o inimă mare 19 Copacii nu întreabă 19 Aşteaptă-ţi rândul 20 Iubire murală 21

antologie de poezie

112

Victor Lucian BOTA 22 Zboruri adânci 23 Într-un moment al învierii 23 Rugină 24 Anotimp în tăcere 24 Ţipăt în goliciunea aripii 24 Ia-mă Doamne 24 Umbre în tăcere 25 Cădere 25 În privirea ta 25 Am să revin 26

Maria CĂLINESCU 27 Zborul spre infinit 28 Vis necunoscut 29 Povestea tristă a unei păsări 30 Când întristarea nu mai are glas 31

Maria BRATU 32 Acum ştii? 33 Inexistent 34 De atâta dimineaţă 35 S ă ş t i i ş i t u 36 Cu toate ferestrele larg deschise în timpul meu 37

Lenuş LUNGU 38 Gânduri de suflet 39 Suflet pierdut 39 O cafea cu iluzii 40 Lumina 40 Nuanţe 41 Strop de ecou 42 Durerea 42

Petre Ioan CREŢU 43 Sisif şi muncile câmpului 44 Mi-e dor de noi 45 M-ai luat de mână şi m-ai trecut viaţa 46 Ţine-mă de mână 46 Pentru prima oară muritor 47 Nea Nicu 47 Cu oasele suflecate până la coate 48 Un alt poem de miercuri 48

cuvinte sculptate

113

Nicolae DOFTOREANU 49 Tangou despre... învelișul pământesc 50 Tangou despre iubirea de ţară 51 Tangoul înserării 52 Tangoul primului bal 53

Constantin Nicolae GAVRILESCU 54 Acum când toamna făurit-a Paradis 55 Periplu 56 Toamnă târzie 57 Dacă lacrima ar curge 58 Speranţa nu apune 59

Mihaela IONESCU 60 Prăpădita bibilică 61 Doliu 62 Septembrie 62 În şi iar 63 Speranţa 63 Cine sunt eu 64

Boris Marian MEHR 66 Gardianca și umbra 67 Inima rece 68 Piciorul meu 70 Monolog cu/fără Cel de Sus 70

Mihaela OANCEA 71 Rugă în al cincilea anotimp 72 Sertarul cu vorbe negândite 73 Regele metamorfozelor eşuate 73

Agafia DRĂGAN 75 E atât de târziu tată, 76 Dacă aş mai fi 77 În norul meu 77 Dedublare 78 La cap de pod o aşteptare 79 Acum 80

antologie de poezie

114

Nicolae VASILE 81 Te caut 82 Visul 83 Bucurie pesimistă 84 Singurătate 85 Tristeţe optimistă 85 Flori de mormânt 86 Singur 86

Albiana HINCIANU 87 Cel ce moare 88 Nu te urăsc, dar... 89 Abandonul venial 89

Ioan Mihai TUDORAN 90 Ultimul război 91 Cei de la bloc 92 Amintiri târzii 93 Zăpezile de pe la noi 94

Oana PICEREA 95 Bolnav de oameni 96 Timpul 96 Pe drum 97 O sticlă goală 97 Amintiri- simţiri blocate 98 Bucureşti 98

Cristian ŢÎRLEA 99 I a r n a 100 Copil mare 101 Situație confuză 102 Declaraţie 102 Frica 103

Olga VĂDUVA 105 Te-am aşteptat prea mult 106 Când mai lipsesc 107 Privirea ta 107 Pe scara iertării 108 Domul din Milano 109 Amintiri trecute 110

Cuprins 111

cuvinte sculptate

115

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia

În Biblioteca Cronopedia au apărut:

Chronos – Peniţa de Aur, anul II, nr. 13-14-15, mar-apr-mai, 2014 Nicu Doftoreanu – Tangouri altfel Antologie de versuri – Zborul frunzelor în ceruri Aurel Chiorean – Să ne jucăm de-a anotimpul Agafia Drăgan – Nevoia de fericire Lenuş Lungu – Să ne iubim în toamnă *** – Viaţa Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obște

În curs de apariţie la Biblioteca Cronopedia:

Almanahul Cafeneaua Taifas literar 2015 Antologia bilingvă româno-franceză „Cuvinte pe aripi de gând” Marin Voican Ghioroiu – Maria Tănase spune

Colecţiile Bibliotecii Cronopedia: Vieţile sfinţilor Tradiţii Gastro&Literatura Mirific Povestiri cu tâlc Folclor internistic Călătorii virtuale Originea numelor Gânduri altfel Revista „Chronos – peniţa de aur – izvor de cultură”

Contact editura Biblioteca Cronopedia: mail: fabulatortemporis@gmail.com, izvordecultura@yahoo.com tel: 0771647750, 0763450054