Diagnostic imagistic al afecţiunilor

hepato – bilio – pancreatice

1

Metodele utilizate pentru explorarea ficatului, pancreasului, splinei şi regiunii învecinate se împart în:

Metode principale; Metode complementare; Metode cu scop terapeutic.

Metode principale Radiografia abdominală simplă; Ecografia; Scintigrafia; Colangiocolecistografia:

per os; intravenoasă;

Computertomografia (CT).

2

Metode complementare Angiografia; Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) Duodenografia hipotonă; Colangiografia directă

endoscopică retrogradă; percutană transhepatică.

Metode cu scop terapeutic Drenajul percutan al colecţiilor fluide

hepatice; (peri)pancreatice.

Drenajul biliar extern; Protezările biliare; Procedurile intervenţionale arteriale.

3

Metode de investigaţie a ficatului şi

semiologia leziunilor elementare Radiografia abdominală - Se efectuează cu bolnavul în decubit dorsal şi se

completează la nevoie cu radiografii în decubit lateral, preferabil drept.

 - Hepatomegalia: nu se poate aprecia decât aproximativ.

- Calcificările intrahepatice pot fi evidenţiate pe rgr. abdominală simplă.

- Prezenţa de gaz este complet anormală în interiorul parenchimului hepatic.

Radioscopia - localizarea colecţiilor gazoase sau calcificărilor; în asociere

cu examenul baritat; - în căutarea căilor de abord pentru puncţii diagnostice şi

terapeutice; - pentru monitorizarea plasării cateterelor biliare sau arteriale.

4

Examenul baritat Varicele esofagiene la bolnavii cu

hipertensiune portală. Ele reprezintă o cale de shunt dinspre port către sistemul cav inferior.

Ulceraţii şi eroziuni apar la bolnavii cu hipertensiune portală.

Ultrasonografia        Este cu atât mai eficientă ca metodă de

diagnostic cu cât două ţesuturi contigue sunt mai net diferite ca şi consistenţă.

      Leziunile focalizate sunt reprezentate de zone limitate cu reflectivitate modificată faţă de parenchimul înconjurător.

       Leziunile difuze sunt mai puţin uşor de pus în evidenţă din cauza imposibilităţii de a găsi un ţesut de comparaţie. Randamentul general de diagnostic nu depăşeşte 50%.

5

Scintigrafia       Este o metodă cu un scor bun în diagnosticul

prezenţei leziunilor focalizate. Este de asemenea de valoare în aprecierea volumului şi configuraţiei hepatice.

Computertomografia       Tehnica de examinare constă în esenţă în

explorarea cu secţiuni contigue, groase de 0,8-1 cm a întregului parenchim la început fără contrast şi în funcţie de datele obţinute în continuare cu contrast administrat cât mai rapid. În acest fel se realizează obiectivul principal de a creşte diferenţa de densitate dintre parenchinul normal şi leziunile înlocuitoare de spaţiu.

6

      Metode de investigaţie şi semiologia elementară a afecţiunilor căilor biliare

Radiografia abdominală       Este justificată în căutarea calcificărilor biliare. Ecografia este

metoda care restrânge indicaţiile de utilizare nu numai ale radiografiei simple, dar chiar şi a colecistografiei în ansamblu.

7

Colecistografia orală       Constă în administrarea

unui produs iodat resorbabil prin mucoasa intestinală. Secvenţa unui examen colecistografic complet implică minim două incidenţe şi administrarea unui prânz colecistografic.

Colangiocolecistografia intravenoasă Este considerată anacronică.

8

Colangiografia percutană transhepatică       Este o metodă agresivă care însă a devenit mult

mai sigură prin utilizarea acului elastic, nontraumatic, Chiba.

      Tehnica constă în reperarea vaselor biliare intrahepatice prin fluoroscopie, aspirarea unei cantităţi de bilă şi injectarea sub control fluoroscopic de contrast iodat hidrosolubil. Se obţine o opacifiere omogenă a întregului arbore biliar.

Coledocopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP)

      Reprezintă metoda de reperare şi cateterizare endoscopică a papilei Vater şi injectarea directă de substanţă de contrast pentru vizualizarea căilor biliare.

9

Colangiografia peroperatorie       Colangiografia intraoperatorie este metoda de explorare a

unor căi biliare în vederea precizării existenţei de eventuali calculi. 10

Colangiografia postoperatorie pe tub Kher este metoda de elecţie pentru căutarea litiazelor restante sau a obstrucţiilor biliare acute postoperatorii precoci. 11

Ecografia Este metoda de elecţie pentru studiul neinvaziv al căilor

biliare. Computertomografia       Este superpozabilă ca randament ecografiei.

Randamentul metodei este tot 97% pentru precizarea sediului obstrucţiei şi 94% pentru precizarea cauzei.

Metodele radioizotopice       Produşii permit o vizualizare convenabilă atât a

paranechiului hepatic cât şi a eliminării biliare. Angiografia Constă în explorarea circulaţiei arteriale şi venoase. Proceduri intervenţionale cu scop bioptic       Fragmentele de ţesut biliar se pot obţine prin oricare

dintre metodele de abord instrumental direct a lumenului biliar: tuburile de drenaj biliar extern, tuburile Kher, endoscopic transpapilar sau chiar transvenos.

12

Explorarea radio – imagistică a pancreasului

Radiografia abdominală simplă Poartă o cantitate mică de informaţii. În pancreatita cronică se pot vizualiza calcificări.

Duodenografia hipotonă       A fost înlocuită în timp de alte metode mai specifice.

Constă în administrarea de Sulfat de bariu pe sonda duodenală după o prealabilă administrare parenterală sau locală de Buscopan sau Glucagon, produse care paralizează peristaltica.

Ecografia       Este metoda de bază în gestul diagnostic de primă

intenţie. Se obţine o delimitare bună a pancreasului în 60 – 85% din cazuri.

13

Medicina nucleară Nu se mai foloseşte din cauza slabei vizualizări a parenchimului Computertomografia       Constituie metoda de bază de diagnostic a afecţiunilor pancreatice.

Pancreasul se vede bine în special la bolnavii mai graşi.       Cancerele de pancreas beneficiază în mod diferit de diagnosticul

computertomografiei. Infiltraţia neoplazică, precum şi adenopatiile regionale sau la distanţă sunt unul dintre beneficiile examenului computertomografic. Metastazele hepatice, cel mai sigur argument de cancer pancreatic, se pun în evidenţă chiar de la începuturile diseminării sub formă de leziuni mici multiple.

      În rupturile traumatice de pancreas soluţiile de continuitate ale organului se pot completa cu colecţii fluide peripancreatice.

Colangiopancreatografia endoscopică retrogradă       Se cateterizează endoscopic papila şi se injectează o cantitate minimă de

contrast sub control fluoroscopic pentru a preîntâmpina refluarea de substanţe de contrast în parenchim, cauza de pancreatită acută.

Colangiografia percutană transhepatică Este indicată în diagnosticul obstrucţiilor biliare distale. Angiografia Este o metodă care şi-a pierdut mult din interes. Imagistica prin rezonanţă magnetică       Este superpozabilă ca randament diagnostic computertomografiei cu şi

fără contrast.14

Metode imagistice interventionale gastrointestinale Gastrostomia şi enterostomia percutană este

indicată în stenozele complete a tractului gastro-intestinal superior sau la bolnavii psihici.

Dilatarea cu balonaş realizata cu ajutorul unor catetere conduse de ghidaje metalice este utilizata in stricturile enterice, esofagiene, pilorice, colice, a stenozelor chirurgicale.

În tumorile maligne esofagiene sau în recidivele pe anastomoză după gastrectomie totală sau parţială, dilatarea cu balonaş nu oferă o paleaţie durabilă. În aceste cazuri se utilizează proteze metalice autoexpandabile sau stenturi din Nitinol.

15

DIAGNOSTICUL IMAGISTIC AL APARATULUI URINAR

16

Metode de diagnostic imagistic:

Radiografia renală simplă –dă relaţii despre umbrele renale, evidenţiază calculii urinari radio-opaci, dă informaţii despre schelet (malformaţii, tuberculoză, metastaze - ce pot fi în legătură cu afecţiunile renale).

Urografia intravenoasă (U.I.V) cu 1 ml soluţie iodată /kg. corp, ionice sau nonionice - pentru prevenirea reacţiilor alergice. Se face după pregătire de cel puţin 3 zile de regim de reducerea meteorismului abdominal. Este o explorare funcţională (nefrograma) şi morfologică (pielograma) şi a dinamicii căilor excretorii , inclusiv a vezicii urinare-cistografie postmicţionale.

Pielografia rezidă din injectarea substanţei de contrast cu ajutorul unei sonde introduse până în bazinet sau ureterul proximal. Se foloseşte cănd U.I.V nu evidenţiază rinichii.În caz de nefrostomă se poate realiza pielografia descendentă. La cazurile de hidronefroză se poate practica pielografia prin puncţia translombară, când este imposibilă cateterizarea ureterului. 17

Pielografie ascendenta pielografie descendenta18

Cistografia se poate obţine fie la sfârşitul U.I.V sau retrograd prin introducerea unei sonde transuretrale putând administra substanţă de contrast sau aer + substanţă de contrast. După umperea vezicii se face radiografie în cursul micţionării – probă dinamică astfel se studiază colul şi uretra posterioară, eventualul reflux vezico-ureteral.

Uretrografia se face în continuarea U.I.V sau retrograd prin instilarea substanţei de contrast în meatul urinar - radiografia se face în timpul instilării.

Exporări angiografice : arteriografia, ilio-cavografia şi flebografia spermatică stângă. Pentru vezica urinară se practică arteriografia hipogastrică.

Scintigrafia : realizează nefrograma izotopică cu identificarea unor zone afixatoare sau hiperfixatoare.

19

Computertomografia identifică cu mare acurateţe a proceselor expansive ale rinichilor şi spaţiul retroperitoneal.

Ecografia este indicată pentru aprecierea formaţiunilor ocupante, a rupturilor renale, de preferat la copil.

Imagistica prin rezonanţă magnetică – neiradiantă are indicaţii limitate în explorarea aparatului reno-urinar (aduce informaţii similare C.T). Are randament superior în aprecierea leziunilor vasculare şi a patologiei regiunii pelvine - poate realiza secţiuni în orice plan. Există variante ce obţin imagini similare U.I.V fără substanţă de contrast. Este posibil ca în perspectivă spectroscopia I.R.M să aducă informaţii cu specificitate ridicată în diagnosticul etiologic al tumorilor prostatei.

20

Anatomie imagistică Rinichii au poziţie retroperitoneală . Dimensiunea rinichilor este de 9-

12cm în axul lung şi 3-4cm transversal, pe Rg. axul longitudinal este cuprins între echivalentul a 2 vertebre şi jumătate şi 3 vertebre şi jumătate.

Conturul extern este convex şi intern concav în regiunea hilului.

Opacefierea la substanţa de contrast este egală, omogenă la U.I.V – nefrograma, în CT se evidenţiază diferenţiera medulară corticală.

Căile excretorii – sistemul pielo-caliceal (cupe caliceale, tije, bazinet) ureterul, vezica urinară.

21

Semiologie radiologică

tulburări funcţionale : asimetria de secreţie – apare în cadrul sindromului

obstructiv şi în cazuri de stenoză a arterei renale. întărzierea secreţiei opace de o parte . rinichiul „mut” – pentru a obţine acest diagnostic se

fac secvenţe U.I.V până la 24 ore sau UIV în perfuzie. Se va căuta cauza : sindrom obstructiv, distrucţia parenchimului renal (tuberculoză, pionefroză, tumori, etc), arterial sau venos.

hipertonia şi hipotonia căilor urinare se traduc prin modificări ale calibrului şi golirii lor.

22

Modificări morfologice de poziţie: apar în ptoze, ectopii renale procese tumorale de vecinătate, devieri ureterale, compresii vezicale.

de volum : de contur: - ancoşe şi incizuri - depresiuni se produc prin atrofia circumscrisă a

parenchimului renal - cicatrici inflamatorii sau posttraumatic.

- boselurile - rigiditatea căilor excretorii tubulare

23

Diverticul vezical

de formă : apar în raport cu malpoziţiile, malformaţiile, şi în procesele expansive.

- imaginile adiţionale sunt întâlnite în căile excretorii; congenitale: chist paracaliceal, rinichiul în burete, diverticuli, şi imagini din

necrozele papilare, caverne, formaţii chistice deschise în căile urinare (chist hidatic, chist seros) fistule.

ureterale : imagini diverticulare, eroziuni, fistule. vezicale : diverticuli, fistule. uretrale : uretrocel, fistule

24

opacitaţi calcare şi calcifierile ţin de calculi radioopaci, nefrocalcinoză, calcificări ale leziunilor tuberculoase sau parazitare, calcificări prostatice.

imagini lacunare apar în;

- nefrogame: tumori , leziuni distructive

- căi excretorii : calculi transparenţi, cheaguri, tumori, chisturi.

imagini de stenoză; caliceală, bazinetală, ureterală. Amputaţia este o formă extremă a stenozei.

25

Sindroame urinare Sindromul obstructiv este format din:

întârziere de secreţie dilatarea cavităţilor întârzierea golirii lor atrofia parenchimului renal.

Diagnosticul radiologic urmăreşte evidenţierea modificărilor de obstrucţie şi determinarea cauzei obstrucţiei.

Modificările aparatului excretor superior realizează hidronefroza a cărui grad şi aspect este determinat de nivelul obstrucţiei, gradul ei şi vechimea sindromului.

26

Hidronefroză dreaptă prin calcul ureteral 27

Funcţional, apar întârzieri de secreţie sau chiar abolirea ei - rinichi mut, - explorarea trebuie continuată cu pielografie. Dilataţiile moderate apar la nivelul caliciilor care se dilată în bule, apoi se transmit la nivelul caliciilor mari şi bazinet care pot atinge dimensiuni monstroase.

28

Refluxul vezico - ureteral: creşte presiunea în căile excretorii superioare şi propagă infecţia pe cale ascendentă şi are drept cauză un deficit al joncţiunii uretero-vezicale. Se studiază prin cistografie retrogradă (reflux pasiv) şi cistografie micţională (reflux activ).

29

Sindromul tumoral renal: apare în procesele expansive benigne sau maligne şi cuprinde:

Deformări ale contururilor renale, când formaţiunea este periferică ; compresii pe ureter când au sediul la polul inferior renal.

Modificări de poziţie a rinichilor Modificări ale sistemului pielo-caliceal:

amprente pe calicii sau pe bazinet-în semiton alungiri şi subţieri ale caliciilor dezorientări ale caliciilor, deplasarea bazinetului

Amputaţii caliceale prin compresie sau invazie tumorală Aplatizări ale caliciilor sau bazinetului cu semiton sau compresii

moderate Dilataţii prin compresii adiacente Imagini lacunare la nefrograma urografică, arterială şi izotopică în

cazul tumorilor parenchimatoase; imagini lacunare la pielografie urografică sau ascendentă în cazul tumorilor bazinetale.

Arie transonică sau cu ecouri la ecografie, în raport cu consistenţa tumorii

Sindromul vascular asociat.30

Malformaţii congenitale renale De număr:- Agenezie renală bilaterală este incompatibilă cu

viaţa .- Rinichi unic congnital – se constată un rinchi mărit

ecografic şi urografic, dacă există orificiu ureteral în vezică este ureter orb. Diagnosticul de certitudine îl pune arteriografia.

- Rinichiul dublu este format dintr-o masă parenchimaroasă dublă, cu două sisteme pielo-caliceale (pielon dublu), fără separaţie organică. Ureterul poate fi dublu sau bifid.

- Rinichiul dedublat prezintă două mase parenchimatoase cu două sisteme pielo-caliceale şi două uretere – ureter dublu.

31

Rinichi unic congenital

32

Rinichi supranumerar proiectat pe aripa sacrată dreaptă, duplicitate pielo-caliceală dreapt

33

Duplicitate pielo-ureterală bilateral

34

De mărime Rinichi hipoplazic – mic congenital , este mut U.I.V ,

la pielografie , sistemul pielo-caliceal modificat cu calicile puţin excavate, parenchimul este redus.

Rinichi hiperplazic – pentru a fi diagnosticat trebuie ca cel contralateral să fie normal sau tot hiperplazic , altfel este mărit compensator, configuraţia este armonioasă .

Prin simfiză – unirea celor doi rinichi duce la apariţia rinichiului în „potcoavă”, „sigmoid” . Datorită rotaţiei incomplete a rinichilor simfizaţi , bazinetele rămân anteriore iar caliciile privesc anterior spre rahis. Ureterele pornesc în afară şi blochează scurgerea urinii cu dilataţii pielo-caliceale uneori.

35

Rinichi stâng mic congenital

36

Rinichi în potcoavă

37

De poziţie : Malrotaţia – în evoluţia

sa se produce rotaţia rinichiului şi poate rămâne bazinetul posterior iar caliciile anterior.

Ectopia – sediul anormal fie joasă frecventă – lombar inferior, pelvin, sau înaltă mai rară (pulmonar). Variante de ectopie încrucişată este obişnuit asociat cu simfiza renală , rinichiul ectopic este sudat cu cel normal. 38

De structură : Rinichiul polichistic –

este bilateral ,chisturile neavând legătură cu sistemul pielo-caliceal se evidenţiază indirect prin efectul de compresiune şi dezorientare. Rinichii sunt măriţi, suprafaţa este boselată

Chistul paracaliceal, dilataţie diverticulară a unui calice, cu sediul parenchimatos, care comunică cu calicele.

39

Malformaţii congenitale pielo-caliceale

pielon multiplu – bazinet multiplu cu uretere care au traiect dublu pănă în vezică sau care se uneşte înainte de a ajunge în vezică, pielgrafic trebuie ştiut că bazinetul ureterului superior orificiul sub celui superior. Frecvent unul dintre uretere se deschide ectopic – în vagin, uretră posterioară.

ureterul „orb” – ureterul supranumerar nu ajunge în rinichi ,de regulă apare în agenezia renală.

megaureterul congenital este bilateral , nu se pune în evidenţă obstacolul.40

Malformaţii vezicale duplicitate vezicală – completă sau incompletă. extrofie vezicală se asociază cu absenţa peretelui

abdominal anterior şi cu malformaţii de simfiză pubiană .

Malformaţii uretrale duplicaţia poate fi parţială sau totală hipo sau epispadiasul trebuiesc căutate şi alte

malformaţii valve uretrale – sunt cauză de obstrucţie la copil.

41

Litiaza urinară Examenul radiologic urmăreşte evidenţierea calculului, răsunetul

asupra funcţiei căilor urinare superioare, stabilirea cauzei favorizante. Absorbţia faţă de Rx. depinde de compoziţia chimică, fiind –

radiotransparenţi calculii de cistină, acid uric, xantină, radioopaci - carbonaţi, fosfaţi, oxalaţi, trifosfaţi de calciu.

Ecografia decelează calculii indiferent de structura lor chimică. Calculii radiotransparenţi se evidenţiază prin metode cu substanţe de

contrast. Dar şi unii şi ceilalţi trebuie investigaţi urografic, pentru stabilirea sediului şi efectului asupra funcţiei secretorii şi excretorii. Ei pot fi blocaţi – în bazinet, ureter, col vezical, uretra posterioară. Gradul sindromului obstructiv determinat de litiază este determinat pe U.I.V : absenţa sau diminuarea secreţiei cu întârzierea opacefierii . În caz de rinichi secretor , apar diferite grade de hidronefroză.

U.I.V şi examenele retrograde pot descoperi cauzele locale ale unei litiaze ce crează stază şi infecţie : stenoză pielo-caliceală, vas aberant, stenoză ureterală, joasă - cu eventual ureterocel, anomalii ale calculului vezical – maladia colului, hipertrofia prostatei, sau ale uretrei - stricturi câştigate sau congenitale, etc. 42

43

Tuberculoza urinară Clasificarea T.B.C radiologic corelată cu modificările anatomo-

patologice împarte tuberculoza renală în patru stadii. Stadiul I – tuberculoză miliară a rinichiului; nu are corespondent

radiologic. Stadiul II – în parenchimul renal apar modificări delimitate în formă

de tuberculoză productivă nodoasă sau mici caverne ale corticalei sau medulare, fără comunicare cu sistemul pielo- caliceal. U.I.V şi pielografic - nu sunt modificări.

Stadiul III – corespunde formei fibro-ulceroase şi cavernoase a tuberculozei urinare cu interesarea sistemului pielo- caliceal.

- U.I.V şi pielografic apar leziuni la un calice izolat sau la un grup de calicii.

- Leziunea incipientă ce poate fi constatată radiografic este eroziunea sau ulceraţie peripapilară şi ulceraţii fine ale vârfului papilei- „mâncat de molii” . Prin confluarea eroziunilor apare o pseudo cavernă de origine calcică care se adâncete treptat prin escavare în parenchim, putând ajunge până lângă capsulă.

- Paralel cu imaginile de adiţie apar şi imagini de strictură la tija caliciilor. 44

Modificări tbc caliceale superior stânga

45

Strictura unui calice mare produce imaginea de „margaretă”, unde petalele fiind caverne , altele hidrocalicii.

46

Stadiul IV : leziunile distructive ale parenchimului la care se asociază cele pielo-caliceale sunt întinse. Apare pielonefroza tuberculoasă, rinichiul atrofic sau mastic. 47

Modificările bazinetale debutează prin atonie, ca apoi să apară rigiditatea parietală şi stenoza. Efectul este de dilatarea caliciilor aferente.

Modificările ureterale încep frecvent cu stenoze în porţiunea prevezicală, ceea ce crează o dilataţie în amonte. În această fază caliciile dilatate, bazinetul stenozat şi ureterul dilatat dau o triadă clasică.

Modificările vezicale – apar de timpuriu prin fenomene de cistită. La început se poate sesiza o rigiditate parietală în vecinătatea orificiului ureteral care elimină urina bacilară, apoi o reducere treptată a detrusorului şi apariţia vezicii mici tuberculoase. Ea va crea un obstacol în calea fluxului urinar de partea netuberculoasă, determinând o uretero-hidronefroză. Se fac operaţii vezicale, prin plastii cu intestin (cistoplastii).

48

Infecţii renale nespecifice

Pielonefrita ( interstiţială). Semnele obişnuite sunt: rinichi mic cu incizuri pe contur ce ating câte un calice, reducerea indicelui cortico-renal,

Rinichi mic stâng pielonefritic Grupe caliceale stângi aplatizate

49

pionefroza determină contururi neregulate ale cavităţilor caliceale ce denotă distrucţii ale parenchimului, rinichiul ajungând în final o pungă de puroi.

abcesul renal şi flegmonul perinefritic realizează sindromul pseudotumoral renal.

50

Chistele renale Ele realizează sindromul pseudatumoral renal. chistul seros este un proces ocupant unic, obişnuit

la polul renal inferior. În afara semnelor pielo-caliceale se poate observa şi devierea ureterului sperior. Ecografic apare o arie transonică.

rinichiul polichistic descris la modificările de structură.

chistul hidatic renal înainte de calcificare are semnele chistului renal simplu. După calcificare poate fi reperat şi pe radiografia renală simplă, sub forma unui cerc opac continuu sau discontinuu, foarte caracteristic.

51

Tumorile aparatului urinar

Neoplasm renal drept - deformări pielo-caliceale

Tumorile parenchimatoase renale maligne se manifesă prin sindromul tumoral , inclusiv eroziuni şi amputaţii, semne ce apar numai la un rinichi.

La scintigrafie se vede o arie hiper - sau a fixatoare; la ecografie îi corespunde o imagine solidă neomogenă datorită zonelor de hemoragie sau necroză. C.T are indicaţie atăt în evaluare preoperatorie cât şi în urmărirea postoperatorie.

52

Imagine lacunară cu pinteni şi semitonuri la nivelul vezicii urinare

tumorile bazinetale – produc imagini lacunare la urografie sau pielografie. Uneori este dificil de făcut diagnosticul diferenţial cu calculii radiotransparenţi., cheagurile de sânge, şi. frecvent se asociază cu semnele de tumoră parenchimatoasă.

tumorile ureteriale – se manifestă radiografic prin imagini lacunare şi se asociază frecvent cu tumori bazinetale şi vezicale.

tumorile vezicale: sunt frecvente. Cele benigne sunt pediculate şi nu infiltrează peretele, producând imagini lacunare cu lizereu opac. Uneori sediul tumorii este într-un diverticol.

Tumorile maligne pot fi vegetante, infiltrante, sau ulcerante. Tumorile vegetante, produc imagini lacunare cu bază largă de implantare şi

întreruperea conturului vezical. Tumorile infiltrante, se pun în evidenţă prin cistopielografie. Tumorile ulcerante, se evidenţiază cu dublu contrast.

53

Examenul imagistic al prostatei Metode imagistice folosite sunt: Ecografia , endosonografia rectală, C.T IRM

Afectează imaginea morfologică şi funcţia colului vezical precum şi a uretrei posterioare.

Adenomul măreşte uneori considerabil volumul prostatic, crează obstacol în calea de evacuare a urinei, stază vezicală, favorizează infecţia, uretero-hidronefroză şi litiaza uretero- renală, precum şi diverticuloza vezicală cu litiază vezicală.

La cistografie se constată o amprentă biconcavă, ce ridică trigonul . În timpul micţiunii, colul se deschide defectuos, şi în vezică rămâne un reziduu variabil. Uretra prezintă îngustări şi scolioze.

54

La urografie putem constata grade diferite de hidronefroză, asociate cu grade diferite de insuficienţă de secreţie, modificările ureterului terminal în undiţă sunt tipice pentru hipertrofia de prostată.

Tumorile au acelaş semn, dar cu imagini de rigiditate a deformării bazei. Prinderea ostiului uretral de o parte sau alta crează modificări ale arborelui pielo- caliceal.vezicii, cu aplatizarea şi semitonuri la umplerea vezicii urinare.

55

56