ŢESUTURILE

Definiţie:Ţesutul este o grupare de celule care are aceeaşi origine, aceeaşi structură şi îndeplinesc aceeaşi funcţie în organism.

După funcţia pe care o îndeplinesc ţesuturile pot fi: ţesut epitelial ţesut conjunctiv ţesut muscular ţesut nervos

1. ŢESUTUL EPITELIAL – este format din celule asemănătoare, strâns unite între ele şi de diferite forme: cubice, prismatice, cilindrice, pavimentoase(turtite), conice, strâns unite între ele, aranjate într-unul sau mai multe straturi, aşezate pe o membrană bazală, care le separă de ţesutul conjunctiv ce se află întotdeauna sub ţesutul epitelial.

După funcţie epiteliile se clasifică în: epitelii de acoperire epitelii glandulare epitelii senzoriale

1.1. EPITELIILE DE ACOPERIRE sunt epiteliile care acoperă suprafaţa corpului (epiderma) sau căptuşesc cavităţile corpului sau ale unor organe. Ele sunt formate din celule turtite sau prismatice dispuse într-un singur strat sau în mai multe straturi alcătuind epitelii simple (unistratificate) şi epitelii stratificate.

1.2. EPITELIILE GLANDULARE sunt ţesuturi formate din celule epiteliale modificate capabile să producă anumite substanţe, pe care le elimină în mediul lor înconjurător. Celulele glandulare se grupează formând organe speciale numite glande. O glandă este formată din ţesut conjunctiv, vase de sânge şi nervi. Există trei tipuri de glande: exocrine ( îşi varsă produsul de secreţie printr-un canal la exteriorul organismului – ex. glandele sudoripare), endocrine ( îşi varsă produşii de secreţie numiţi hormoni direct în sânge – ex. glanda tiroidă) şi mixte (au atât secreţie exocrină cât şi endocrină – ex. pancreasul, testiculul şi ovarul).

1.3 EPITELIILE SENZORIALE sunt alcătuite din celule specializate pentru recepţionarea stimulilor din exteriorul sau interiorul organismului şi intră în alcătuirea organelor de simţ.

2. ŢESUTUL CONJUNCTIV face legătura dintre diferitele organe, precum şi dintre componentele acestora. Intră în alcătuirea oaselor, are rol trofic (de hrănire), depozitează grăsimea, intervine în apărarea organismului, în fagocitoză. Este alcătuit dintr-o substanţă gelatinoasă numită substanţa fundamentală în care se află celule şi fibre. Fibrele dau rezistenţă şi elasticitate ţesutului şi pot fi de colagen, reticulină sau elastină. După consistenţa substanţei fundamentale, ţesutul conjunctiv se clasifică în: ţesuturi conjunctive moi,ţesut conjunctiv semidur, ţesut conjunctiv dur, ţesut conjunctiv fluid.

2.1. ŢESUTURILE CONJUNCTIVE MOI au structuri diferite şi îndeplinesc o varietate de funcţii: leagă între ele diferite părţi ale organelor, hrănesc alte ţesuturi, oferă protecţie mecanică, depozitează grăsimi, produc elentele figurate ale sângelui, au rol în imunitate. Ţesuturile conjunctive moi pot fi:

ţesutul conjunctiv lax – are cele trei componente în proporţii egale, conţine nervi, multe vase de sânge, formează hipodermul.

ţesutul conjunctiv reticulat – conţine fibre de reticulină care alcătuiesc o reţea între ochiurile căreia se află substanţa fundamentală, celule reticulate şi limfocite; intră în constituţia ganglionilor limfatici, splinei, ficatului, măduvei osoase.

ţesutul conjunctiv elastic – conţine predominant fibre de elastină anastomozate în reţea, printre fibre se află puţine celule şi substanţa fundamentală; intră în structura pereţilor arterelor şi venelor mari, corzile vocale.

ţesutul conjunctiv fibros – conţine predominant fibre de colagen, puţine celule şi substanţa fundamentală, este slab vascularizat, formează capsulele diverselor organe, fasciile musculare tendinoase, aponevrozele.

ţesutul conjunctiv adipos – conţine celule mari ce depozitează central grăsimea (adipocite), fibre de reticulină şi elastină, este situat în hipoderm, în jurul organelor (ochi, rinichi).

2.2 ŢESUTURILE CONJUNCTIVE SEMIDURE (CARTILAGINOASE) – prezintă substanţa fundamentală numită condrina (substanţa organică impregnată cu săruri de calciu şi fosfor). Celulele sunt de două tipuri: condroblaste (celule tinere) şi condrocite (celule mature adăpostite în cavităţi numite condroplaste). Conţine fibre de colagen şi reticulină, nu sunt vascularizate şi inervate, nutriţia lor se realizează pe baza pericondrului ( membrană conjunctivo-vasculară ce învelesc cartilajul). Ţesuturile cartilaginoase sunt de trei tipuri: hialin, elastic şi fibros.

hialin conţine fibre în porporţii egale, la embrion formează scheletul, iar la adult cartilajele costale, traheo-bronhice, septul nazal.

elastic este prezent în structura pavilionului urechii, conductul auditiv extern, epiglotei, aripilor nasului, în unele porţiuni ale laringelui şi ale trompei lui Eustachio.

fibros formează discurile intervertebrale, meniscurile articulare şi simfiza pubiană.

2.3 ŢESUTURILE CONJUNCTIVE DURE (OSOASE) conţine substanţa fundamentală numită oseina, iar fibrele sunt de colagen conţine trei tipuri de celule: osteoblaste (celule tinere ce secretă oseina), osteocite (celule mature cu multe prelungiri adăpostite în cavităţi numite osteoplaste), osteoclaste (celule gigant). Există două tipuri de ţesut osos: spongios şi compact.

Ţesut osos spongios format din lamele osoase numite trabecule ce delimitează cavităţile pline cu măduvă roşie.

Ţesut osos compact format din unităţi morfofuncţionale numite osteoane (sistem havers). Osteonul este ansamblul alcătuit dintr-un canal Havers, lamelele osoase înconjurate.

2.4. ŢESUTUL CONJUNCTIV FLUID ( SÂNGELE)Sângele este un tesut conjuctiv lax cu o consistenta fluidă, compus din plasmă şi elemente figurate, care asigură nutriţia şi oxigenul necesar organismului. Substanţa fundamentală a sângelui este plasma, iar celulele (elementele figurate) sunt globulele roşii, albe şi plachetele sanguine. La un adult de cca 70 kg volumul sanguin este de 5-6 litri (8% din greutatea corpului). Plasma reprezintă 55-60% din volumul sanguin, iar elementele figurate 40-45%. Sângele recoltat proaspăt într-un vas curat se coagulează. După un timp se constată că pe fundul vasului se separă cheagul de culoare roşie, iar deasupra rămâne un lichid transparet, gălbui – serul. Plasma este un lichid gălbui, care conţine 90% apa şi 10% substanţe organice şi anorganice, cum ar fi electroliţi (Na, Ca, K, Mg, Cl, HCO3, HPO, SO4), substanţe nutritive (glucoză, aminoacizi, lipide, vitamine), produşi finali de metabolism (uree, creatinină, acid uric), hormoni şi proteine. Proteinele (7-9% din volumul plasmatic) sunt de 3 tipuri: albumine, globuline şi fibrinogen. Albuminele asigură presiunea osmotică necesară menţinerii volumului sanguin. Globulinele transportă lipide, vitamine liposolubile, Cu şi factori ai

coagulării.Gamaglobulinele sunt anticorpi produşi de limfocite şi asigură imunitatea organismului. Fibrinogenul are rol în coagularea sângelui. Sângele îndeplineşte funcţii importante pentru organism, cum ar fi:

transportul de substanţe nutritive şi gaze respiratorii, asigurând desfăşurarea proceselor metabolice; apărarea antiinfecţioasă prin anticorpi specifici; funcţia hemostatică prin coagulare; menţinerea pH-ului prin sistem tampon; reglarea temperaturii corpului; reglarea echilibrului hidrig.

HEMOSTAZA este procesul fiziologic prin care organismul intervine în oprirea hemoragiei, ca urmarea lezării vaselor de sânge. Formarea cheagului de fibrină are loc prin transformarea fibrinogenului plasmatic (globulina din plasmă), solubil, în fibrina insolubilă, sub acţiunea trombinei. După realizarea hemostaziei şi refacerea peretelui vascular lezat are loc fibrinoliza, adică procesul de descompunere enzimatică a fibrinei.

GRUPELE DE SÂNGEHematiile au pe suprafaţa lor aglutinogenele A şi B (antigene). În plasma există aglutininele (anticorpii)α si β, corespunzători aglutinogenelor A şi B. consecinţa prezenţei acestor antigene şi anticorpi este apariţia grupelor sanguine: 0(I), A (II), B (III), AB (IV). Din tabelul de mai jos rezultă că persoanele care au  grupa 0(I) sunt donatori universali, iar persoanele care au grupa AB sunt primitori universali. În caz de transfuzii cu sânge incopatibil, apare şocul hemolitic.

GRUPA AGLUTINOGEN PE ERITROCITE

AGLUTININA ÎN PLASMĂ

PRIMEŞTE DE LA

DONEAZĂ LA

O I O α β O O, A, B, ABA II A α A ŞI O A, ABB III B β B ŞI O B, AB

AB IV AB - O, A, B, AB AB

FACTORUL RhUn alt grup de antigene întâlnit pe hematii este factorul Rh (aglutinogenul Rh). Acest factor a fost descoperit în eritrocitele maimuţei Macaccus rhesus, de unde i-a venit şi numele de Rh. Majoritatea oamenilor   posedă acest antigen (85%), de aceea sunt Rh pozitiv. Există un număr mai mic de oameni (15%) care nu îl  posedă, de aceea sunt Rh negativi şi în caz de transfuzii, trebuie să primească numai sânge Rh negativ. Determinarea Rh-ului nu are importanţă numai în transfuzii, dar şi în cazul mamelor cu Rh negativ la care fătul cu Rh pozitiv. La naştere, când se rup vasele placentei, are loc pătrunderea de hematii fetale Rh positiv în circulaţia mamei Rh negativ, cu o serie de efecte manifestate cu ocazia altei sarcini. Copilul, în caz de nepotrivire de Rh dintre soţi, se poate naşte cu tulburări grave cauzate de o anemie pronunţată, transport defectuos al oxigenului, tulburări ale sistemului nervos, uneori idioţenie. Boala este gravă şi se numeşte boala hemolitică a noului născut.

ELEMENTE FIGURATE DESCRIERE ŞI FUNCŢIIGLOBULELE ROŞII (eritrocite, hematii)

4- 6 milioane /mm3-celulele adulte sunt anucleate; sunt biconcave, roşii, cu diametrul de 7-8µ, au durata de viaţă de120 zile-se formează prin hematopoieză în maduva roşie-sunt distruse prin hemoliză de către splină-contin Hb, care transportă gaze respiratorii: O2-oxihemoglobina; CO2–carbohemoglobina; CO-carboxihemoglobina; la 100 g sânge corespund 14-15ga Hb

GLOBULELE ALBE (LEUCOCITE)5-10.000/mm3

-sunt celule nucleate, mobile, cu rol esenţial în imunitate

GRANULAREBAZOFILELE

20-50/mm3

-sunt celule sferice cu nuclei lobaţi şi diametru de 10-12µ; conţin enzime şi subst vasodilatoare (histamine,heparina); cresc în stadiile de inflamaţii

EOZINOFILELE100-400/mm3

-sunt celule sferice cu nuclei bilobaşi şi diametru de10-14µ; cresc în bolile parazitare şi alergice

NEUTOFILELE3000-7000/mm3

-sunt celule sferice cu nuclei lobaţi şi diametru de 10-14µ; traversează prin diapedeză pereţii capilarelor, acumulându-se în ţesutul afectat, şi digeră microorganismele prin fagocitoză

AGRANULARE

LIMFOCITELE1500-3000/mm3

-sunt celule sferice cu nuclei mari de 5-17µ; produc anticorpi, subst cu rol în imunitatea naturală a organismului; au durată de viaţă între câteva ore şi câţva ani;

MONOCITELE100-700/mm3

-sunt celule cu diametru de 14-24 µ; migrează în ţesuturi unde se transformă în macrophage şi fagocitează bacterii şi resturi celulare

TROMBOCITE250.000-300.000/mm3

-sunt cele mai mici elemente figurate 2-4 µ; sunt aplatizate, nu au nucleu, aderă la suprafaţa endoteliilor vasculare lezate şi eliberează factori ce intervin în coagularea sângelui; durata de viaţă este de cca o săptămână, dupa care sunt distruse de splină.

3. ŢESUTUL MUSCULAR - produce prin contracţie mişcare, există mai multe tipuri de ţesut muscular: striat, neted, striat de tip cardiac.3.1 Ţesutul muscular striat – intră îin alcătuirea muşchilor scheletici, care sunt elementele active ale mişcării. În structura fibrelor musculare striate intră sarcolema (membrana periferică a fibrelor musculare striate), sarcoplasma (citoplasma fibrei musculare) şi aparatul fibrilar. Celulele muşchiului au mai mulţi nuclei.3.2 Ţesutul muscular neted intră în alcătuirea organelor interne (uter, vezică urinară, tub digestiv). Din punct de vedere structural, celulele au aspect fusiform şi dimensiuni mici. Celulele muşchiului neted au un singur nucleu.3.3. Ţesutul muscular de tip cardiac (miocardul) prezintă asemănări cu ţesutul muscular scheletic.Celula prezintă sarcoplasma bogată în Na+, Ca2+, K+, sarcolema şi nucleu. Fibrele miocardice se dispun linear, cap la cap şi despărţite de o membrană, numită disc intercalar. Miocardul mai conţine ţesutul nodal sau embrionar.

4.ŢESUTUL NERVOS este format din celule specializate (neuroni) si din celule gliale (nevroglii).Neuronul este unitatea structurală şi funcţională a sistemului nervos, fiind o celulă perfecţionată care nu are capacitatea de a se divide; odată distrusă nu se mai reface. Neuronul este alcătuit din: corp celular (membrană celulară, citoplasmă, nucleu, organite celulare) şi prelungiri (axon şi dendrite).Dendritele sunt scurte, groase şi ramificate arborescent. Axonul este unic, lung, ramificat la capăt şi prevăzut cu butoni terminali, este acoperit cu trei teci cu rol de hrănire, protecţie ( ex. teaca de mielină de culoare albă). Dendritele şi axonii constituie fibrele nervoase prin care circulă informaţiile din mediul extern sau intern, informaţii transformate în influx nervos. Neuronii stabilesc între ei contacte funcţionale = sinapse (legături chimice indirecte prin care influxul nervos se transmite de la un neuron la altul întotdeauna astfel:

dendrite → corp celular → axonProprietăţile neuronilor:

excitabilitatea – proprietatea neuronului de a răspunde stimulilor ( ex. lumină, zgomot, temperatură);

conductibilitatea – proprietatea neuronului de a conduce stimulul (excitaţia) sub formă de influx nervos; se face întotdeauna într-un singur sens, datorită sinapselor şi necesită consum de energie şi oxigen.

Celulele gliale  predomină numeric  în ţesutul nervos. Celulele gliale au funcţii trofice (de nutriţie a neuronilor), metabolice ( de fagocitare a neuronilor distruşi), de susţinere şi reparatorie (cicatrizare) Ele se înterpun între neuroni şi vasele sanguine. Îşi păstrează capacitatea de diviziune.

1. neurilema 2. neuroplasma 3. nucleu

4. nucleol

5. corpusculi Nissl

6. neurofibrile

7. dendrite

8. axolema

9. axoplasma

10. celule Schwann

11. teaca de mielină 12. ştrangulaţie Ranvier

13. teaca Henle 14. arborizaţie terminală

15. butoni terminali 16. axon 17. nucleul celulei Schwann 18. membrana celulei Schwann

.