SEMNIFICAŢIA ERGONOMIEI ÎN CADRUL MANAGEMENTULUI RESURSELOR UMANE

1.1. Apariţia şi evoluţia ergonomiei

Primele informaţii referitoare la Ergonomie există de la mijlocul secolului al XX-lea prin intermediul cărora se afla despre apariţia acestei ştiinţe interdisciplinare.

Se consideră că fondatorul organizării ştiinţifice a muncii este Frederic Winslow Taylor.

În decursul vieţii sale, Taylor a elaborat, pe baza experienţei proprii, mai multe lucrări, printre care şi „Principles of Scientific Management” în anul 1911. Unele dintre aceste principii se referă la:

comuniunea de interese a patronilor şi muncitorilor, argumentând că primii urmăresc profituri mai mari, iar muncitorii urmăresc salarii mai mari;;

descompunerea proceselor de muncă în mişcări elementare şi eliminarea tuturor gesturilor inutile;

stabilirea cu precizie a sarcinii de muncă; separarea preparării muncii, de executarea muncii, cerându-i-se

muncitorului docilitate completă, să execute ce i se cere, cum i se cere şi în cât timp i se cere;

stabilirea prin cronometrare a timpului necesar executării muncii încredinţate;

determinarea ritmului de muncă prin normarea muncii (în acest fel, norma de muncă devine un instrument de conducere şi de constrângere în acelaşi timp);

să se selecţioneze şi să se pregătească muncitorii astfel încât să fie capabili să îndeplinească normele de muncă stabilite.1

Ulterior, respectiv în intervalul 1940-1960, concepţiile referitoare la organizarea muncii pe baze ştiinţifice au fost îmbunătăţite de către alte personalităţi ale acelor timpuri cum ar fi: soţii Gilbreth, Lawry, Davis ş.a.

Astfel, a început să se contureze o nouă ştiinţă, şi anume „Ergonomia”. Aceasta cuprinde o serie de concepte necesare adaptării angajaţilor la munca pe care o realizează, în vederea obţinerii unui randament superior.

Modernizările intervenite în procesele de muncă, apariţia unor ramuri industriale noi, introducerea rapidă a tehnicii de calcul, încorporarea într-o măsură crescândă a muncii intelectuale în activitatea curentă, au lărgit mult sfera de preocupări a ergonomiei. Urmare a acestor realităţi, solicitarea preponderată în munca omului nu mai aparţine sistemului muscular, ci sistemului nervos central.

Ergonomia sintetizează anumite principii ce decurg din management, din ştiinţele tehnice, din psiho-sociologie, biologie şi altele, în vederea aplicării lor cu scopul asigurării şi îmbunătăţirii condiţiilor de muncă şi de viaţă. De asemenea,

1 Petre Burloiu – Mangementul resurselor umane, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 641

1

punerea în practică a conceptelor ergonomice, va conduce la formarea profesională a angajaţilor în orice domeniu de activitate.

De fapt, ergonomia se înscrie în procesul complex de organizare ştiinţifică a muncii, care se răsfrânge pozitiv asupra întregii activităţi a organizaţiei.

Ergonomia are la bază cunoştinţe, din mai multe ştiinţe: ştiinţe medicale; ştiinţe tehnice; ştiinţe economice; psihologia muncii; sociologia muncii.

Figura nr. 1 Principalele ştiinţe care participă la constituirea Ergonomiei

Sursa: Petre Burloiu – Mangementul resurselor umane, Ed. Lumina Lex, 2001. p. 644

Pe baza informaţiilor emise până în prezent Ergonomia ar putea fi definită astfel:

Ştiinţa formată din interferenţe ale unor domenii comasate: tehnică, fiziologie, psihologie, sociologie, economie care are ca obiect orientarea spre crearea unor posibilităţi psiho-fiziologice normale ale omului şi utilizarea raţională a acestor posibilităţi în condiţiile de mediu, sociale şi culturale cele mai favorabile, pentru ca angajaţii să dea randament maxim în organizaţie.

2. Crearea unei ambianţe adecvate în cadrul organizaţiei

O importanţă deosebită în creşterea capacităţii de muncă şi în prevenirea oboselii, o reprezintă crearea ambianţei necesară desfăşurării activităţilor, în timpul programului.

Prin ambianţă înţelegem atât mediul material cât şi cel social în care îşi efectuează lucrările un angajat sau un grup dintr-un birou, departament, hală industrială, atelier etc.

În realizarea unei ambianţe corespunzătoare se au în vedere câteva aspecte, şi anume: intensitatea efortului intelectual şi a celui fizic, regimul de muncă, ritmul de muncă etc.

În crearea ambianţei la locul de muncă, un rol important îl are situaţia financiară a firmei. Astfel trebuie efectuate achiziţii în vederea asigurării

2

spaţiului necesar, dotarea acestuia cu mobilier, aparatură specifică, instalaţii de climatizare, dispozitive de iluminat etc.

Totodată ambianţa de lucru este conexată cu modul cum se raportează angajaţii la mijloace asigurate prin dotări specifice. În acest sens ne referim la utilizarea corectă a aparaturii, clasarea şi arhivarea documentelor în dosare, bibliorafturi, mape, dulapuri, rafturi, sertare, cutii.

În crearea unui climat favorabil realizării activităţilor în instituţii contribuie într-o oarecare măsură ţinuta vestimentară. Unele firme duc o politică în acest sens, impunând salariaţilor o anumită îmbrăcăminte, de o anumită culoare şi cu elemente preluate din sigla sau alte însemne ale organizaţiei.

Nu trebuie neglijate înfrumuseţarea spaţiilor (birouri, holuri, scări) cu tablouri, hărţi, flori etc.

2.1. Organizarea activităţii pentru locuri de muncă individuale şi colective

Oricât de mari ar părea sumele pentru achiziţionarea unor calculatoare, copiatoare, a mobilierului pentru birouri şi a scaunelor ergonomice, se va observa că într-un timp relativ redus ele se vor amortiza prin operativitatea executării lucrărilor, prin randamentul deosebit obţinut în procesul muncii, prin ambianţa şi plăcerea omului de a lucra in aceste condiţii având drept consecinţă creşterea profitului firmei.

Capacitatea de muncă este determinată de posibilităţile pe care le are organismul uman în executarea unei activităţi într-un interval de timp, la un nivel calitativ constant, fără a prejudicia sănătatea.

De regulă, capacitatea de lucru este un rezultat al echilibrului dintre persoana respectivă şi ambianţa creată. Pe parcursul unei zile de lucru, eficienţa umană este influenţată îndeosebi de durata şi numărul atribuţiilor executate, de deciziile luate sau de numărul şi viteza de prelucrare a informaţiilor primite.

Activitatea umană în timpul de lucru depinde, mai întâi, de tonusul psihic şi muscular, iar apoi de stimulii externi.

Factori care influenţează capacitatea de muncă: factorii fiziologici, care dau constituţia morfo-funcţională a omului,

exerciţiul, antrenamentul, oboseala, sexul, vârsta, starea de sănătate; factorii mediului de muncă (fizici, chimici, biologici); factorii psiho-educaţionali printre care se află: nivelul de pregătire

profesională şi de cultură generală, stările emotive, aptitudinile, interesul faţă de muncă, voinţa şi altele;

factorii psiho-sociali, culturali, economici, printre care înţelegem relaţiile interumane, organizarea timpului liber, interesul material etc.

Deosebit de importantă este preocuparea generală pentru adaptarea personalului la specificul locului de muncă.

De aceea, cu ocazia interviurilor în vederea angajării pe posturile vacante se pune un accent deosebit pe calităţile necesare persoanelor ce urmează să lucreze în

3

respectiva firmă şi deci, pe convingerea că cei selecţionaţi vor face faţă sarcinilor ce li se vor încredinţa. Pentru mai multă siguranţă angajarea se face, în cele mai multe cazuri pe o perioadă de probă, pentru a se verifica în ce măsură persoanele în cauză se pot adapta muncii pe postul ocupat.

Forma cea mai frecvent folosită pentru extinderea metodelor specifice diferitelor activităţi din întreprinderi, o constituie transmiterea experienţei individuale prin demonstraţii practice şi expuneri însoţite de proiecţii de filme.

Întreaga muncă de studiere şi extindere a experienţei colective înaintate şi a proiectării pe această bază a noului proces de muncă, se realizează de tehnologi, economişti, maiştri, normatori şi alţii, în colaborare cu muncitorii bine pregătiţi. Această colaborare asigură crearea proceselor de muncă care prevăd nu numai aplicarea a tot ce este bun în experienţa colectivă a celor mai buni muncitori, ci şi perfecţionarea tehnică continuă a acestei experienţe.

Munca de studiere şi extindere a proceselor de muncă înaintate se realizează, de obicei, în ordinea următoare:

a) alegerea obiectelor pentru studiu;b) studierea muncii unor executanţi individuali sau colectivi;c) alegerea celor mai bune mânuiri de muncă (a îmbinării celei mai raţionale a

muncii în formaţia de lucru) si proiectarea unui proces de muncă raţional;d) efectuarea unei munci pregătitoare de introducere a noului proces de

muncă şi organizarea extinderii în masă a acestuia.

3. Oboseala organismului uman la locul de muncă

O definiţie a oboselii în muncă este formulată şi dezvoltată, în mai multe variante şi în raport de anumite domenii de activitate, în cadrul medicinii muncii şi al educaţiei sanitare a personalului muncitor.

Astfel, cercetătorii din domeniu consideră apariţia oboselii în organism ca fiind determinată de efortul fizic şi/sau intelectual depus de om în procesul muncii, într-un timp relativ îndelungat.

Este un fapt bine cunoscut că problema oboselii organismului omului reprezintă o preocupare importantă a fiziologilor, medicilor, iginieniştilor şi a altor specialişti. În acelaşi timp, această preocupare a devenit o adevărată problemă socială, o preocupare de bază a managerilor.

Într-o economie de piaţă a crescut considerabil atât efortul fizic, cât şi cel intelectual al acestor oameni şi deci oboseala în organismul este inerentă.

Factorii de solicitare a personalului din birouri, în timpul muncii, sunt asemănători cu cei de solicitare a oamenilor din domenii productive. Dintre aceştia enumerăm: microclimatul, iluminatul, zgomotul, intensitatea şi durata zilei şi săptămânii de lucru, factorii psihici, (unele conflicte între colegi, monotonie în muncă etc.) alimentaţia neraţională sau neritmică.

Uneori oboseala personalului din diferite compartimente, are un rol nefast în activitatea de zi cu zi a firmei, manifestându-se prin: scăderea atenţiei, stări de nervozitate faţă de colegi şi mai grav faţă de clienţi, întârzierea predării unor lucrări, în final scăderea eficienţei muncii.

4

Fenomenele enumerate mai sus apar atât din motive obiective cât şi subiective. Avem în vedere creşterea volumului de muncă datorită dezvoltării actuale, faptul că marea majoritate a personalului din întreprinderi este deţinută de femei, iar ele sunt în acelaşi timp salariate, soţii şi mame solicitate să facă faţă cu bine în toate situaţiile.

Solicitările şi izbucnirile nervoase sunt determinate de cele mai multe ori de lipsa unor condiţii de muncă normale, şi anume: prezenţa în aceeaşi încăpere a unui număr prea mare de persoane, efectele sonore rezultate din convorbirile telefonice, sau cele provocate de discuţiile purtate la întâmplare, fără menajamente între colegi,

Toate acestea demonstrează necesitatea unor preocupări intense ale conducerilor firmelor pentru asigurarea ambianţei de lucru corespunzătoare, asigurarea disciplinei la locul de muncă, a unei eficienţei maxime şi a raţionalizării activităţii, în general a protecţiei muncii.

5

6