Curs dermatologie. Anatomia şi histologia pielii
-
Upload
sarpeleorb -
Category
Documents
-
view
446 -
download
22
description
Transcript of Curs dermatologie. Anatomia şi histologia pielii
Conf. Dr. Laura Gheucă Solovăstru
Pielea:
înveliş membranos conjunctivo-epitelial
acoperă întreaga suprafaţă a corpului
se continuă cu semimucoasele şi mucoasele cavităţilor
naturale
Aspectul macroscopic variază în funcţie de:
• regiunea topografică
• vârstă
• sex
• rasă
suprafaţa cutanată - 1,5 – 1,8 m2 la un adult de talie
medie
fiecare segment al corpului = procent din suprafaţa
cutanată → regula “multiplului lui 9” a lui Wallace:
▪ 9% - fiecare membru superior
▪ 18% - fiecare membru inferior
▪ 36% - trunchi
▪ 9% - cap şi gât
▪ 1% - organele genitale.
Variază cu regiunea anatomică, sexul, vârsta:
pielea palmelor şi tălpilor – până la 5 mm
la nivelul pleoapelor şi prepuţului - doar 0,2-0,5 mm
copii, bătrâni şi femei - mai subţire.
Greutatea pielii
aproximativ 1/15 din greutatea totală a corpului - 4-5 kg
la adult
împreună cu hipodermul - 20 kg.
Culoarea normală a pielii depinde de:
dispersia luminii prin epidermul keratinizat
cantitatea de melanină produsă de melanocite şi diferenţele legate de proprietăţile şi numărul melanosomilor
vascularizaţia dermului şi concentraţia sângelui în oxihemoglobină şi hemoglobină redusă
cantitatea de caroten din stratul cornos şi hipoderm.
Variaţii funcţie de rasă, sex, vârstă, regiune topografică:
rasele umane – denumite după culoarea pielii
microscopie electronică - melanosomii din pielea neagră
sunt mai mari şi mai dispersaţi decât cei din pielea albă
la rasa albă , femeile şi copiii – piele mai deschisă la
culoare
anumite zone topografice (areole mamare, perineu,
părţile descoperite) - mai închisă.
Melanina absoarbe UV cu lungime scurtă de undă
→ protejează epidermul inferior şi dermul de
efectul cumulativ al acestora.
În funcţie de arealul geografic: în zone însorite
pielea este mai închisă la culoare.
Suprafaţa pielii NU este perfect netedă:
Proeminenţe
Depresiuni sau şanţuri
Orificiile cutanate sau porii
tranzitorii - datorate contracţiei muşchilor arectori ai părului.
permanente - produse de marile pliuri de flexie, de pliurile secundare (reprezentând liniile de tensiune elastică cutanată) şi de crestele papilare.
Aspectul crestelor de suprafaţă rezultă din configuraţia papilelor dermice şi a prelungirilor interpapilare epidermice, din aranjamentul benzilor de colagen dermic şi din tracţiunea muşchilor, având ca rezultat contractura fasciei.
Aceste creste realizează la nivelul palmelor şi tălpilor o „gravură” specifică fiecărui individ, purtând denumirea de dermatoglife.
Studiul dermatoglifelor permite identificarea fiecărei persoane, ca şi detectarea unor anomalii genetice (Sindromul Down) şi defecte cauzate de infecţii intrauterine ca rubeola.
Structurale –
adânci (inghino-crurale, submamare, interfesiere)
sau superficiale, fine, scurte şi numeroase, realizând cadrilajul normal.
De locomoţie - cutele din jurul articulaţiilor.
sau porii sunt depresiuni infundibulare reprezentând locul de deschidere a foliculilor pilosebacei sau a glandelor sudoripare.
La nivelul marilor orificii naturale pielea se continuă cu semimucoasele şi mucoasele.
Pielea poate fi împărţită după distribuţia pilozităţii în: păroasă (acoperită de păr). Până la pubertate perii se
cantonează exclusiv la nivelul scalpului, sprâncenelor şi genelor, iar după pubertate se dezvoltă la ambele sexe axilar şi pubian, iar la bărbat şi la nivelul feţei, toracelui anterior .
glabră (lipsită de păr). Teritoriile cutanate acoperite de păr des sunt deci restrânse, dar pe restul suprafeţei sunt peri fini, excepţie făcând palmele, tălpile, glandul penisului, feţele dorsale ale ultimelor falange, joncţiunile mucocutanate, care sunt complet glabre.
La om părul are doar un rol ornamental, spre deosebire de blana altor mamifere care serveşte ca înveliş protector.
Apă Substanţe minerale Substanţe organice Enzime Vitamine
desmolaze - glucide → CO2 + H2O hidrolaze → hidroliză în prezenţa apei peroxidaze → procese de oxidare proteinaze catalaze - descompun apa oxigenată esteraze:
fosfataza, lipaza, colinesteraza, hialuronidaza, tirozinaza ş.a.
A – intervine în keratinizare B1 – rol în metabolismul grăsimilor, Cu, Mg B2 – rol trofic pentru mucoase B6 – rol în metabolismul triptofanului B12 – rol în metabolismul acizilor nucleici, sinteza
metioninei PP – fotoprotectoare C – oxidorectoare – protecţia faţă de radicalii liberi D2 – metabolismul Ca şi P E – antitoxică H – intervine în metabolismul glucidelor K – redoxicatalizator
1. EPIDERMULUI
2. DERMULUI
3. HIPODERMULUI
+
STRUCTURA ANEXELOR PIELII
Epiteliu stratificat pavimentos keratinizat,
cu reînnoire continuă.
Celula de bază: keratinocitul.
Organizarea keratinocitelor în straturi denumite
după proprietăţile structurale sau după
activitatea funcţională a celulelor incluse.
Straturile reprezintă diferite stadii de
diferenţiere.
STRATUL CORNOS
STRATUL GRANULOS
STRATUL MALPIGHIAN
STRATUL GERMINATIV
STRATUL CORNOS STRATUL GRANULOS
STRATUL MALPIGHIAN
STRATUL GERMINATIV
derm
18% din grosimea epidermului
un singur rând de keratinocite de formă cilindrică,
dispuse perpendicular pe zona joncţională dermo-epidermică
cu nucleu mare ovalar, la polul apical, cu nucleol important,
cu organite tipice.
Aranjamentul în palisadă este întrerupt de celulele “clare”, melanocite,
celule Langerhans şi Merkel
Celulele bazale conţin de asemenea filamente de keratină (100 Â diametru), organizate în benzi fine în jurul nucleului, care se conectează cu
hemidesmosomii (joncţiuni între celulele bazale şi lamina bazală) şi
desmosomii (joncţiuni între keratinocitele adiacente).
Celulele bazale conţin numai citokeratine cu
greutate moleculară joasă.
Constituit din 6-20 rânduri de celule poliedrice, cu
nucleu rotund, clar, cu 1-2 nucleoli, cu citoplasmă
eosinofilă, mai condensată periferic. Conţin organitele
obişnuite. Tonofilamentele sunt mai groase şi aranjate în
mănunchiuri dense. Noi organite celulare apar: granulele lamelare sau
keratinosomii sau corpii Odland, sunt formate din
lamele alternante: conţin fosfolipide, polizaharide,
hidrolaze acide, incluzând fosfataza acidă. Formaţiunile de legătură sunt desmosomii.
Alcătuit din 5-6 rânduri de celule romboidale, cu axul mare
orizontal.
Celulele prezintă în citoplasmă granule neregulate de
keratohialină, bazofile.
Nucleii sunt picnotici, organitele celulare se degradează şi dispar.
Filamentele de keratină includ subunităţi de greutate moleculară
mare.
Granulele lamelare la nivelul interfeţei dintre stratul granulos şi
cornos se agregă în ciorchine, fuzionează cu membrana
plasmatică şi eliberează componenţii lor în spaţiul intercelular.
Prezent doar pe palme şi plante
Compus din celule cu nucleu picnotic sau
anucleate, fără organite celulare, care conţin
filamente imersate într-o matrice cu eleidină.
Este format din celule turtite, lamelare, în 4-10 rânduri.
Celulele au pierdut nucleul şi organitele, iar limitele intercelulare sunt vizibile doar la microscopul electronic.
Membrana celulară este groasă, rezistentă. Sunt legate prin desmosomi modificaţi. Tonofilamentele sunt în pachete, dispuse
orizontal şi înglobate într-o substanţă interfibrilară densă.
Keratinele reprezintă 80% din celula cornoasă (forme cu greutate moleculară mare).
Arhitectura în coloane verticale a stratului cornos.
▪ Stratul conjunctum (profund) şi
▪ Stratul disjunctum (superficial, cu celule care se detaşează).
Straturi
Cornos
Granulos
Spinos
Bazal
KeratineOrganite
Melanocitele: Celulele Langerhans Celulele Merkel Celulele dendritice nedeterminate
Alte celule dendritice evidenţiate: Celulele cu văl: Celulele interdigitate: Celulele reticulare dendritice
sunt intercalate printre celulele bazale. Sunt celule clare, cu nucleu ovoid în microscopie
optică, DOPA pozitive, evidenţiate prin impregnaţie argentică.
Melanosomii sunt organitele sintetizatoare de melanină: sunt structuri ovoide legate de membrană, cu evoluţie în 4 stadii:
sferic, oval, incomplet melanizat, melanizat.
Melanosomii cedează pigmentul keratinocitelor.
Sunt celule dendritice situate printre celulele spinoase,
bazale şi granuloase în epiderm, în foliculii piloşi şi
glandele apocrine, la nivelul mucoaselor. Sunt palid colorate şi au un nucleu lobulat. Sunt DOPA negative şi aurofile. Sunt definite clar prin coloraţia pentru ATP-ază şi alfa D
manozidază, flucorescenţă cu L-DOPA sau cu anticorpi
monoclonali. Granulele Bierbeck, în formă de bastonaş sau de
rachetă în microscopie electronică sunt organitele
specifice.
Situate printre keratinocitele bazale.
Au citoplasma palid colorată, nucleul lobulat şi
numeroase prelungiri dendritice.
Au câţiva desmosomi pe care se inseră filamente fine
şi numeroase granule intracitoplasmatice care conţin
catecolamine.
Stabilesc legături cu terminaţii nervoase (axon
terminal).
Sunt celule asemănătoare celulelor Langerhans, dar lipsite de granule Bierbeck.
Alte celule dendritice evidenţiate:
Celulele cu văl: din limfa care drenează pielea Celulele interdigitate: prezente normal în organele
limfoide Celulele reticulare dendritice
Elemente structurale ale joncţiunii dermo-epidermice: filamentele intermediare ale keratinocitelor bazale hemidesmosomii membrana bazală: 3 straturi
lamina lucida: clară electronomicroscopic, conţine laminină şi nidogen
lamina densa: colagen de tip IV lamina fibroasă: fibrile de ancorare, colagen tip IV,
microfibrile din derm filamentele de ancorare – conectează
hemidesmosomii la lamina densa fibrilele de ancorare plăcile de ancorare molecule ale matricei extracelulare a dermului
papilar microfibrile elastice
•membrana bazală: 3 straturilamina lucida: clară electronomicroscopic, conţine laminină şi nidogenlamina densa: colagen de tip IVlamina fibroasă: fibrile de ancorare, colagen tip IV, microfibrile din derm
derm papilar
derm mijlociu
derm profund
Fibroblastele şi fibrocitele: sunt celule alungite sau stelate, cu prelungiri efilate; au organitele bine reprezentate, nucleul mare, ovalar, situat central, cu cromatină fină şi 1-2 nucleoli (pentru fibroblaste).
Histiocitele: au o morfologie variată în funcţie de activitatea desfăşurată: nucleul mare, central, citoplasma palidă; histiocitul adult cu numeroase prelungiri citoplasmatice, nucleul alungit, numeroase organite.
Histiocitele – forma fixă, macrofagul – forma mobilă. Mastocitele: au aspect fuziform sau dendritic, nucleul
mare, rotund, ovalar sau neregulat, cu cromatină dispusă în grunji, organite citoplasmatice, granule cu structură lamelară la microscopul electronic sau granulară.
Sunt de 2 tipuri: mucoase şi conjunctive. Secretă amine cu acţiune vasoactivă. Celule migrate în derm: plasmocite, limfocite, celule
cromafine, PN.
Fibroblastele şi fibrocitele
mastocitele:
macrofagul
Fibrele de reticulină
Fibrele colagene
Fibrele elastice
limfocite
Fibrele de reticulină: fine, dispuse în grilaj, în special în dermul papilar şi în jurul
anexelor, conţin reticulină. Se evidenţiază prin impregnare argentică. La microscopul electronic: fibrile separate de o substanţă
interfibrilară cu MPZ neutre. Fibrele colagene:
groase, dispuse în fascicole, predominând în dermul propriu-zis şi profund, se evidenţiază prin coloraţia HE.
În microscopie electronică: fibrile cu striaţii transversale. Sunt formate din molecule de colagen care conţin 3 lanţuri
polipeptidice spiralate. Fibrele elastice:
sunt subţiri, sinuoase, predominând în dermul profund. Se evidenţiază prin coloraţia cu orceină. Sunt compuse din elastină. În microscopie electronică nu prezintă striaţie transversală, având
forma de cordoane cilindrice.
Lobuli grăsoşi separaţi de travee de ţesut
conjunctiv, cu elemente vasculo-nervoase.
Adipocitul (lipocitul) – celula structurală
Părul
Unitatea ungheală
Glandele sudoripare
Glandele sebacee
Părul propriu-zis
medulara – un singur rând de celule
corticala – celule fuziforme, încărcate cu keratină
epidermicula – un strat de celule anucleate,
intricate ca olanele unui acoperiş (cu marginea
liberă în sus)
Foliculul pilos: Teaca epitelială internă: cuticula: un strat ce celule lamelare intricate, dispuse invers
faţă de celulele epidermiculei (cu marginea liberă în jos) stratul Huxley – 2-3 rânduri de celule care conţin tricohialină stratul Henle – un rând de celule bogate în tricohialină Teaca epitelială externă rezultată din invaginarea epidermului
de suprafaţă. Teaca fibroasă condensare a dermului.
Segmentele foliculului pilos pe verticală:
•Porţiunea superioară: infundibulumul
•Porţiunea mijlocie: istmul
•Porţiunea joasă: bulbul
matricea ungheală patul ungheal
Repliul periungheal posterior
Repliul periungheal lateral
Marginea liberă
Cuticula Lunula
Unghia (lamă unghială, limb ungheal, tabletă ungheală) este o
anexă cutanată keratinizată specializată. Este formată dintr-un material cornos particular sau onichină
care nu evoluează spre descuamare ci spre o extensie continuă
în lungime. Unghia aparţine unităţii ungheale sau aparatului ungheal,
comparabil unităţii foliculare, care cuprinde în plus faţă de lama
ungheală 4 structuri epiteliale bine definite:
1. matricea ungheală,
2. patul ungheal,
3. repliurile periungheale şi
4. hiponichiumul.
se poate diviza în 3 zone:
rădăcina, ascunsă de repliul proximal; iese direct din
matrice;
lunula şi zona proximală sau rozee, care stă pe patul
unghiei, constituie partea principală a unghiei vizibile;
marginea liberă sau marginea distală, care nu este
aderentă la ţesuturile subiacente, ceea ce îi dă
culoarea albicioasă.
1. Matricea ungheală este direct în
contact cu falanga distală şi dă
naştere lamei ungheale.
2. Patul ungheal este situat înaintea
lunulei şi este constituit de un epiteliu
acoperind un derm direct în contact
cu falanga distală. Contrar epiteliului
matricei, cel al patului, în cazul unei
avulsii chirurgicale, rămâne aderent
la partea inferioară a tabletei.
3. Unghia este înconjurată pe 3 părţi prin repliuri care delimitează şanţuri ungheale în care unghia este menţinută.
Repliul supraungheal sau proximal acoperă matricea lăsând pe unele degete, ca policele, să apară lunula. Acest repliu se termină prin cuticulă, expansiunea stratului cornos pe tableta ungheală, pe care ea aderă.
Repliurile laterale corespund continuităţii repliului proximal pe cele două părţi ale tabletei.
4. Hiponichium-ul constituie o extensie subungheală a epidermului. Ea face joncţiunea între extremitatea distală a patului ungheal şi pulpa digitală.
Glandele sudoripare atrichiale (ecrine) : 2-5
milioane, distribuite pe aproape întreg corpul.
Glandele sudoripare epitrichiale (apocrine) :
limitate în axile, areola mamară, perineu, organe
genitale, stinghie, aria periombilicală. Sunt mai mari,
se deschid în canalul folicular.
Glandele sudoripare apo-ecrine (50% din glandele
axilare la adulţii cu hiperhidroză): conduct lung care se
deschide direct la suprafaţa cutanată.
un glomerul: celule clare, secretorii, piramidale, cu
mitocondrii abundente, aşezate pe un strat discontinuu
de celule mioepiteliale şi pe o membrană bazală; celule
întunecate, mai mici, cuboidale sau piramidale, cu
granule închise, periferice, secretoare de mucus;
conduct sudoripar dermic: 2 straturi de celule epiteliale
cuboide aşezate pe o membrană bazală;
conduct intraepidermic: un singur rând de celule
epiteliale, fără membrană bazală.
Glande holocrine, acinoase.
Distribuite pe faţă, scalp, piept, spatele superior;
asociate foliculilor piloşi.
Structura acinului: membrană bazală, celule
ovale nediferenţiate la periferie, celule
diferenţiate acidofile centrale, nucleul mic,
întunecat, citoplasmă redusă prin acumularea de
grăsimi; conduct de deschidere în folicul.
Plexul hipodermic: artere musculo-cutanate
care străbat aponevroza superficială şi dau reţeaua
hipodermică fiecare arteră însoţită de 2 vene
Plexul dermic profund: pleacă din plexul hipodermic prin „artere în candelabru” reţea în dermul profund, fiecare arteriolă dublată de 2
venule
Plexul subpapilar: ia naştere din arterele în candelabru, fiind o reţea densă
de vase mici
Plexul papilar: metarteriolă şi capilare
Vasele limfatice: capilare cu terminaţie oarbă la nivelul papilelor reţea dermică superficială colectoare limfatice
Structura histologică a vaselor cutanate:▪ arteriole: intima (celule endoteliale) – un singur rând de celule
tunica medie: limitanta elastică externă, fibre musculare
adventice – fibroasă▪ venele: structură asemănătoare▪ capilarele: structură asemănătoare
somatică senzorială: fibrele senzoriale
(terminaţii nervoase libere sau în asociere cu
structuri specializate)
autonomă vegetativă – rol în vasoreglare şi
termoreglare; fibrele simpatice motorii
inervează glandele sudoripare, muşchii
vaselor, muşchii arectori, glandele sebacee
Structura histologică a organelor terminale (capsulă
şi porţiune centrală):
terminaţii nervoase înconjurate de condensări lamelare ale
ţesutului conjunctiv şi celule schwaniene
Corpusculii Meissner: alungiţi sau ovoizi, în papilele
dermice ale pielii degetelor
Organele terminale mucocutanate: localizate la
nivelul buzelor, pleoapelor, canalului perianal,
glandului, clitorisului
Corpusculii Vater-Pacini: ovoizi sau sferici turtiţi,
situaţi în dermul profund şi hipoderm, pe suprafeţele
de presiune, areole, regiunea anogenitală
Corpusculii Krause: formă neregulată, rotunjită,
structură fibrilară, numeroşi pe limbă, marginea
buzelor
Corpusculii Ruffini: situaţi în dermul profund;
ramificaţii nervoase amielice
Întrebări ?Întrebări ?