Sociologie (Medicală)

Teorii și curente în sociologia medicală și în Sociologia aplicată înmedicină. Construcția socială a noțiunilor de: sănătate, boală, suferință,medicină, stare de bine. Reproduceri și interpretări. Diferențe culturale

Structura socială/ Structuralism

Conceptul de structură socială pornește de la faptul că ansamblul social al viețiinoastre nu constă doar din însușiri întâmplătoare, ci din evenimente și acțiunistructurate. În studiul acțiunii umane se face o distincție între scopulcomportamentului – ceea ce intenționăm să facem, să se întâmple - șiconsecințele neintenționale. Uneori acțiunile întreprinse cu un anumit scop auconsecințe fără legătură sau care chiar împiedică îndeplinirea acelui scop. Sarcinasociologiei e de a studia echilibrul rezultat dintre reproducerea socială șitransformarea socială la schimbările prin care trece aceasta

Structuralismul în științele sociale studiază structura, sistemelor sociale, relațiilecare caracterizează instituțiile și procesele sociale punând accentul pe totalitateca structură socială ca relații de interdependență între elementele componenteale unui sistem social.

Reprezentantul cel mai de seamă al acestui curent: Claude Lévi-Strauss

Funcția socială/ Funcționalism

În matematică, o funcție este o relație care asociază fiecărui element dintr-omulțime (domeniul) un singur element dintr-o altă (posibil din aceeași) mulțime(codomeniul). Noțiunea de funcție este fundamentală în aproape toate ramurilematematicii și în toate științele exacte.

Funcționalismul este o teorie a ordinii și a stabilității sau teoria echilibrului:conceptul de stabilitate reprezintă o caracteristică definitorie a structurii și defineșteactivități care sunt necesare/ vitale pentru supraviețuirea sistemului. De exemplu,societatea are nevoi/ cerințe funcționale fundamentale sau imperative, în cadrulcareia diferitele nevoi funcționale produc/ generează apariția unor structuridiferențiate care sunt specializate în satisfacerea acestora sau a altora

Auguste Comte, Talcott Parsons

Construcția socială/ Constructivism

Cunoaşterea nu este o reflectare a realităţii obiective ci este o construcţiesocială, care constituie însăşi realitatea instituită pentru subiect.

Construcţia socială a realităţii o vedem ca pe un proces de “sensificare” (tocreate sense) care decupează realitatea prin intermediul triadei: voinţă,cuoaştere, acţiune.

Cu alte cuvinte, indivizii crează realitatea sau dau un sens propriu prezentrealității în care trăiesc. În acest sens spunem că realitatea este construităsocial.

Notă: aceste trei curente nu sunt/reprezintă o prezentare exhaustivă a școlilor și curentelorsociologice. Sunt doar trei exemple prezentate sumar cu titlu informativ, fiind relevante pentruînțelegerea sociologiei din perspectiva profesiunilor medicale.

Sociologie în sănătate

Transpunând toate aceste curente sau orice alte teorii în planul restrânsal domeniului sănătății (unde am descoperi, de exemplu: structuri dindomeniu, funcțiunile domeniului, construcția socială (sensul pe care-latribuie societatea acestui domeniu) observăm că spectrul sociologieisănătății sau al sociologiei în sănătate este unul multidimensional, pelângă faptul că, în general, sociologia și științele sociale suntsubordonate gândirii în termeni paradigmatici (încorsetate de cadreleunor paradigme).

Sociologie în sănătate

Bunăoară, termeni precum sănătate, boală sunt definiți din perspectivefoarte diferite, uneori contradictorii sau divergente, alteoricomplementare.

Sociologia este interesată deci de medicină, asistență medicală,practici de îngrijire, dar și de pacienți, cadrele medicale, instituțiiprestatoare de îngrijire, etc.

În toate cazurile, este vorba de a analiza și interpreta caracteristicile șiproblemele specifice relației individ - societate sau grup / societate, încontextul specific al sănătății.

Sociologia medicală – obiect de studiu

Referința în definire a fost făcută la termenul de ‘’sănătate’’ (sociologie în sănătate) pentru că:

Sănătatea este conceptul integrator care leagă medicina de factorii sociali

Sănătatea este ‘’produsul finit’’ livrabil în societate, care rezultă din actul medical

Dar în literatură termenul uzual folosit pentru această disciplină este ‘’sociologie medicală’’

Robert Straus (1957) sugerează o disticție în sociologia medicală. 2 arii:

sociologie în medicină

și/sau/vs.

sociologie a medicinei.

h

Sociologia medicală – obiect de studiu

Sociologul ‘’în’’ medicină este practicianul care colaborează direct cu mediculsau alți practicieni medicali în studierea factorilor sociali relevanți înprobleme particulare de sănătate.

Munca lui țintește/vizează în mod direct îngrijirea pacientului sau, oricum,aria sănătății

Din această perspectivă, sociologia în medicină este o ‘’cercetare aplicativă’’în problematica medicală (mai puțin în problematica sociologică). Sociologiiîn medicină sunt astfel produsul școlii de medicină (îngrijire, sănătate publică,medicină generală)

Sociologia medicală – obiect de studiu

Sociologia medicinei, pe de altă parte, se ocupă cu factori cum ar fiorganizarea, rolurile, relațiile, normele, valorile și credințele legate depractica medicală (în sănătate) ca o formă de comportament uman.

Accentul se pune de această dată pe procesele sociale care au loc în cadrumedical și modul în care acestea contribuie la înțelegerea noastră asuprasănătății sau medicinei, în special, dar și la înțelegerea vieții sociale, îngeneral. (Sociologia care țintește studiul problematicii corpului profesionalmedical-fie prin raportare internă-fie în relație cu restul societății.)

Sociologia medicinei împărtășește aceleași obiective ca toate celelaltedomenii ale sociologiei și poate fi, prin urmare, caracterizată ca o știință(cercetare) și analiză a mediului medical dintr-o perspectivă sociologică.Deși unii sociologi ai medicinei sunt angajați în instituțiile de sănătate,majoritatea acestora lucrează în zona profesiilor sociologice (mediulacademic universitar sau mediul privat).

Sociologia aplicată în sănătate-proces relativ recent

Primul demers îi este atribuit lui Durkheim, în studiul despre sinucidere (1897) -’’defrișează’’ problematica sanitară.

Câmpul de studiu al sociologiei în sănătate este strâns legat de evoluția șidezvoltarea diverselor regimuri de securitate socială. (deci ar trebui abordat într-uncadru mai larg). Cu alte cuvinte, securitatea socială este o instituționalizare ainstituțiilor. Sănătatea intră, pe această cale, (poate e de discutat dacă nu se puteaîntâmpla și altfel) în sfera publică (serviciilor/prestațiilor publice) alături de toateelementele câmpului mai larg al ‘’protecției sociale’’. (De discutat: Dacă sănătateaar fi fost / rămas un bun individual? A se vedea cazul SUA)

Pe de altă parte, problematici precum maladia (boala), epidemia, boala cronică,devianța de comportament (de la normele sociale) și diferitele abordări terapeuticerelevă caracterul social (mai bine spus, fac inevitabilă intruziunea socialului).

În fine, sănătatea este un fapt social și pentru că demersul științific depășește cumult sfera medicinei, de cele mai multe ori, conexiunile fiind cu câmpurile științelorsociale și umaniste (sau de comportament).

Reprezentarea socială a sănătății

În centrul acestor diferite forme de analiză și interpretare a dimensiunii sociale asănătății se găsește problema filosofică și etică ‘’ Ce este sănătatea?’’

una dintre numeroasele definiții ale sănătății pe care le oferă manualele demedicină/ asistență medicală sau educație pentru sănătate pornește de la premisacă omul este o ființă bio-psiho-socială.

Astfel, sănătatea este considerată ca un standard sau ca o normă definită desocietate pe mai multe dimensiuni ale stării fizice/mentale/sociale. Acesteexigențe sau norme fac sănătatea ca ceva scalabil și evolutiv a determinat unstatut variabil al sănătății în funcție de societatea în care operează.

Reprezentarea socială a sănătățiiDefiniții formale:

(1)astfel cum este definită de către Organizația Mondială a Sănătății, o stare decompletă de bunăstare fizică, mentală și socială (deci, nu doar lipsa unei boli sau aunor leziuni) (WHO, 2008). Această definiție pune accentul pe faptul că sănătateanu este conturată doar de lipsa unor aspecte negative cum ar fi boala sauaccidentul, ci obiectiv necesită prezența unor caracteristici pozitive: cum ar fisentimentele de bunăstare, care sunt aspecte preponderent de natură socială șipsihologică.

(2) Și descrierea sănătății ca absență a bolii a fost oficială în cadrul OrganizațieiMondiale a Sănătății fapt care tocmai demonstrează schimbarea viziunii sociale întimp și faptul că sănătatea este un construct social.

(3) O altă definiție consacrată se referă la capacitatea de a funcționa în modadecvat și normal la activitățile de zi cu zi (Dubos, 1981). Această definiție puneaccentul pe aspectele indirecte ale bolii și, în special, consecințele lor sociale.

Reprezentarea socială a sănătății

Sociologia permite și alte distincții. Sănătatea poate fi definită și din punctulde vedere al instituțiilor de sănătate (în mod diferențiat, în funcție deinteres sau viziune ideologică). De aceea, societatea contemporanăoperează și distincții mai rafinate (inabilitate, dizabilitate, boală, boalăcronică, boală acută, etc.)

În același timp, sănătatea este înțeleasă diferit prin prisma diferitelorperspective de analiză din societate. Nici din perspectivă istorică, nici pespectrul geografic sănătatea, ca percepție socială nu este un concept unitar.Aceasta probează necesitatea instrumentului sociologic în ajutorulprestației din sănătate.

.

Perspective de analiză ale sănătății/ bolii

Istoricismul (istorismul)

– pornește de la premisa că experiența bolii nu este doar individuală (boala este un‘’statut’’ dobândit în relația cu ceilalți, într-un context social).

Fiecare societate în evoluția istorică, are anumite boli, dar și anumite tipuri de bolnavi.În fiecare epocă și în orice loc, o persoana este bolnavă în funcție de comunitatea încare trăiește și în condițiile stabilite pentru statutul de boală.

Spre exemplificare,

epidemiile care, în secolele medievale, decimau populația erau considerate flagel colectivtrimis de Dumnezeu.

concepțiile despre contagiune se aplicau și patologiilor psihice. Bolile nu erau înțelese ca oproblemă medicală, în sensul prezent al medicinei sau al sănătății publice.

conceptul de ‘’ne-bunie’’ și ‘’ alienare’’ erau înțelese prin judecarea simptomaticii dupănivelul de cunoștințe și tehnica celui împuternicit asupra cazului. Astăzi aceste noțiuni suntchiar incorecte juridic în desemnarea unui eventual statut patologic, dar într-un înțeleslimitat al ideii de boală putem considera firesc ca fiind ne-bunie, abaterea de la o conduităuzuală a individului.

Istoricismul (istorismul)

Alt exemplu: în dezbaterea prezentă, problematica bolilor cronice se referă la ‘’grupuri de persoane’’ și generează implicit asocieri cu ideea de auto - management al bolii sau cu diversele categorii cronice: diabetici, cancer, cardio-vasculare, etc. În trecut, boala era preponderent înțeleasă/desemnată de forma ei acută, forma cronică fiind fie ignorată ca prea ușoară, fie neputință, pentru formele grave.

În esență, istoricismul ne sugerează că boala, în afară de a fi povestea pacientului, are un rol și o accepție construite social și situate istoric (într-o paradigmă culturală). A fi bolnav este un statut social specific acelei societăți

Interacționismul

- Este concepția menită a evidenția modul în care factorii, numiți uneorideterminanți influențează statutul social al sănătății, precum și starea desănătate a indivizilor și organizarea îngrijirii.

Invers, și starea de sănătate a oamenilor și comunităților schimbă echilibrulsocietății, acționează asupra mecanismelor sociale curente.

Boala sau epidemia sunt fapte care apar/ dispar din cursul social determinat. Cualte cuvinte, bolile sau epidemiile sunt ‘’modele’’ de interacțiune socială. Estevorba de o intercondiționare: Bolile, la rândul lor, acționează și ele asuprainstituțiilor sau asupra persoanelor care îngrijesc bolnavii. În egală măsură,evoluția de îngrijire a sănătății și a instituțiilor sale poate influența alte sectoareale societății: de exemplu, economia.

Perspectivismul

Medicina poate fi, în accepțiunea prezentă, împărțită între două obiective:‘’restabilirea sănătății’’ sau ‘’schimbarea omului’’. (corespunzător celor 2 viziunia sănătății - lipsa bolii vs. starea de bine).

‘’Restabilește sănătatea’’ atunci când ea uită că omul din spatele organelorafectate sau omul din spatele suferinței este de multe ori ascuns, iar medicinavede doar organul sau afecțiunea (modelul bio-medical).

Prin ‘’schimbarea omului’’, se vizează îndeplinirea dorințelor umane legate deperformanță sau de aspect. Nu este țintită suferința, ci individul. Adicămedicamentele/ medicația pentru remedii sunt înlocuite de medicamente șimedicație pentru tratarea dorințelor.

Tradus în termeni de sistem medical, sănătatea poate ținti eliminareaafecțiunilor prin tehnici medicale sau poate ținti crearea unui mediu de viață maisănătos și educarea unor comportamente sănătoase care ar ridica gradul desănătate în ansamblu și ar scădea cheltuiala în sistemul medical.

(ho)spitalismul

- Asociem adesea medicina și sănătatea cu ideea de spital. De exemplu, însocietățile mai arhaice, când se invocă boala, referința este la spital.

De aceea, socialmente vorbind, spitalul ca instituție face delimitarea între boalăși sănătate, definește statutul de boală sau de sănătate. Într-adevăr, expresiisociale precum ’imi dă drumul acasă’ (externarea) sau ’m’am internat’desemnează social ceea ce juridic stabilește un statut de sănătate sau boală.

Pe de altă parte, spitalul (sau ca referire în general, instituția furnizoare deasistență medicală) este, și întotdeauna a fost, o întreprindere de socializare(Labayle, 2002). Spitalul are o funcție socială, mai precis, o funcție de controlsocial.

(ho)spitalismul

Spitalul a dezvoltat noi misiuni pentru medicină: paleația, gerontologia,îngrijirea cronică, etc. Aceste aspecte oferă sociologiei deja multe obiecte destudiu.

Din punct de vedere sociologic, spitalul este un ‘’bulion de culturi’’(Vega, 1999):pacienți din diverse grupuri, doctorii pe specialități, asistenții, ierarhiile formaleși informale, logica de afaceri vs. logica umanistă, finanțarea publică vs. lipsa deresurse: situații adesea contradictorii, dacă nu chiar conflictuale.

În rezumat, spitalul, prin profesii și organizare, este o reflectare a societății pecare pretinde că o vindecă și este etalonul instituțional care controleazăpercepția socială asupra sănătății și bolii. El este cel care definește sau oferăimaginea publică (sau socială) a ideii de sănătate.

Profesionalismul

Medicina este meserie sau profesie, știință, vocație și/sau misiune?

De fapt toate aceste atribute sunt în dezbatere și societatea glisează întreaceste valori. Prin fiecare din această accepțiune se schimbă și perspectivadefinirii sănătății. De vreme ce medicul este inima sistemului sanitar –fapt pecare societatea îl certifică prin cultul și prestigiul acordat profesiei medicale(de exemplu, concurența la facultățile medicale, anii de așteptare pentrudevenirea în profesie) - deducem de aici că profesia își arogă dreptul de acontrola domeniul (Vantomme, 2013).

Cu alte cuvinte, sănătate și boală este ceea ce medicul desemnează că este:în acest sens, Talcott Parsons (1951) propune două ideal-tipuri sau roluripentru medic: controlor social sau antreprenor moral. Medicina este o științănormativă și din ce în ce mai standardizată. prezentă, omniprezentă și uneori -potentă, chiar în instanțele de judecată.

Corporatismul

Rolul și misiunea sănătății au fost în continuă schimbare în funcție dedezvoltarea sanitară, nivelul tehnologic și concepțiile culturale din societate.

Medicina, și odată cu ea, sănătatea, au glisat dinspre statutul de activitate’umanitară’ cu rol de salvare și protecție a vieții, către activități de naturăcomercială.

Aceste transformări sunt generate din mai multe surse: creșterea costurilordin sănătate, creșterea exigențelor și pretențiilor în materie de sănătate careau însoțit dezvoltarea economică, apariția metodelor alternative și asuplimentelor alimentare, presiunea firmelor de medicamente, etc.

Medicina trebuie să facă față și unor servicii concurente. În acest sens, sepoate vorbi și de un consumism în materie de servicii medicale. Concepte noiaduse de dezvoltarea capitalistă: industrie, turism medical. Suplimentealimentare, body building, etc

Cronicismul

Bolile si afecțiunile cronice sunt obiect de activitate pentru profesioniștii din sănătate șipentru sociologi, din perspectiva faptului că bolnavii cronici sunt cea mai nouă categoriesocio-profesională. Cariera de boală (parcurs, devenire caracteristică umană a bolnavuluicronic)

Progresele medicinei și progresele tehnologice materializate în creșterea speranței de viațăși scăderea mortalității la anumite categorii de boli au dus la standardizarea în timp a unorcaracteristici de îngrijire și de comportament care conturează categoria bolilor cronice (va fistudiat separat ca subiect la problematica sănătății publice). Pe de-o parte această așa-numită ’tranziție epidemiologică’ provocată de schimbarea ponderilor între bolileacute/infecțioase cu cele cronice implică numeroase schimbări cu efecte sociale (bugete,organizare) pe de altă parte, ne arată că Sănătatea nu este reductibilă nici la medicina, nicila instituția de îngrijire (spital sau altele) ci este în multe privințe o problematică socială. Deexemplu, tendința la aceste boli este spre automedicație la propriul domiciliu.

Perspectiva cronicistă pune în lumină aceste transformări.

.

Alte concepte din sănătate care comportă și o problematică socială

Comportament de Sănătate (HEALTH BEHAVIOR)

Comportamentul, ca ansamblu de acțiuni efectuate de către o persoană cu intențiade a dobândi sau de a-și păstra sănătatea (în scopul prevenirii problemelor desănătate sau în scopul obținerii unei stări de sănătate dorite)

Comportamentul de sănătate implică tipuri de activități, obiceiuri și stilul de viață pecare oamenii îl urmăresc pentru a se menține sănătoși.

Funcție de propria percepție individuală asupra stării de sănătate.

Stilul de viață este instituționalizarea unor comportamente pe termen lung, poate fiperceput ca sănătos sau nesănătos în funcție de o anumită masă critică decomportamente. Stilul de viață este adesea adoptat în acord cu statusul social sauexigențele apartenenței la un grup, dar este tratat de profesioniștii în domeniulmedical ca fiind o caracteristică personală (fiind sub control individual)

Îngrijirea sănătății(HEALTH CARE)

(1) definiția comportamentală: măsuri medicinale și preventive luate de un individsau de alții pentru a menține starea de sănătate funcțională a unei persoane.

(2) Definiția instituțională: aranjamente culturale și organizaționale ale uneisocietăți îndreptate spre menținerea stării de sănătate a populației sale.

îngrijirea sănătății se distinge de asistența medicală, care este un concept multmai strict ca definiție. Conceptul de îngrijire a sănătății se referă la oricecomportament sau funcții instituționale care vizează menținerea sau îmbunătățireastării de sănătate, inclusiv măsuri preventive, cum ar fi spălatul pe dinți, practicilealimentare și de prevenire a prejudiciului în sănătate.

Termenul de asistența medicală se referă numai la acele practici și funcțiiinstituționale controlate de practicienii în medicină

Îngrijire/ îngrijitor

Un rol: presupune acordarea de sprijin pentru cineva lipsit de independență funcționalăfizică sau psihologică (vârste fragile, bătrâni, copii, dizabilități și inabilități fizice șipsihice). Elementul cheie al acestui rol este dependența de destinatarul (recipientul)îngrijirii. Literatura de specialitate cu privire îngrijire se concentrează pe îngrijireinformală, îngrijirea profesională intrând în studiul asistenței medicale.

Probleme sociale legate de îngrijire: problematici de gen (majoritatea îngrijitorilor‘’primari’’ sunt femei, bărbații au mai multe șanse de a oferi îngrijire secundara, mai alessprijin financiar, problematici economice (îngrijirea este o prestație nefiscalizată, decieste o externalitate pentru economie (nu este cuantificată de PIB), problematiciinterpersonale (conflicte de familie, conflicte cu persoana îngrijită), problematici degestiune a timpului (respite) și alte forme de împovărare.

Pentru sociologi problema îngrijitorilor a devenit atât de evidentă că unii îi consideră pe îngrijitori "pacient ascuns"

Boală = afecțiuneDISEASE

În sociologia medicală, o afecțiune (boală) este considerată o stare fizică adversă constând în o disfuncție fiziologică a individului.

A nu se confunda cu boală = starea de rău (conștientizarea psihologică al unei boli) sau o boală = caracteristica unui statut social(bolnav/pacient).

Boală = stare de rău/suferință/durereILLNESS/SIKNESS

Un status sau o stare de suferință dobândită ca urmare a unei boli. În sociologie,suferința / răul este o stare subiectivă, aparținând unui individ.

Este conștientizarea psihologică de a avea o boală prin simptome sau dureri. Decele mai multe ori aceasta conduce la modificarea obiceiurilor și a comportamentulsocial al bolnavului ca un rezultat.

Această definiție contrastează cu DEFINIȚIA MEDICALĂ a bolii, care este o disfuncție fiziologică a unui individ.

Concepția/dezbaterea filosofică despre rău (diferențe culturale, religioase,antropologice)

Durerea (rol organic medical-semnal, rol uman-simptom, suferință, indicatorintegrat, standard de civilizație pentru sistemul medical, nivel de rafinament îndrepturile omului, stereotipuri în percepția durerii pedeapsă sau modalitate deizbăvire)

Dizabilitate DISABILITY

O incapacitate fizică sau mentală sau o limitare în activități sau roluri așteptate a persoanelorfizice în mediul lor obișnuit. Dizabilitățile sunt rezultate dintr-o deficiență sau o pierdere și/sau anomalii mentale sau emoționale.

Capacitatea unei persoane de a funcționa este de multe ori la baza statusului său social (deexemplu capacitatea de muncă corelată cu profesia și implicit cu venitul).

Adesea, dizabilitățile fizice sunt purtătoare de stigmat social. Prin urmare, persoanele cu unhandicap fizic necesită nu numai un tratament medical, ci și ajustări sociale și economice saude atitudine. O problemă aparte, constituită social, a fost cea a denumirii dizabilitate vs.handicap. Conotația peiorativă a termenului handicap care duce cu gândul la situațiiletrecute de discriminare, au eliminat acest termen inclusiv în termeni juridici

Alte Problematici: ‘’restrângerea’’ vieții sociale ca urmare a handicapului, izolare socială șisentimentul de povară pentru alții.

Modele de intervenție socială: amenajarea mediului (clădirilor, parcărilor), integrarea înmuncă, aderarea la grupuri … deci e mai mult o problemă de răspuns a mediului restrictiv.

Comportamentul de boală(ILLNESS BEHAVIOR)

Activitatea sau activitățile întreprinse de către o persoană care se simte rău înscopul de a căuta fie ameliorarea bolii, fie reechilibrarea statusului inițial, fie oadaptare la o nouă situație sau status.

Comportamentul de boală este o variabilă importantă în sociologie medicală,deoarece nu toată lumea răspunde în același fel în caz de boală. Unii oameni mergla medici pentru tratament atunci când prezintă simptome de boală, în timp ce alțiicu aceleași simptome pot încerca auto-îngrijire sau pot respinge simptomele carenu au nevoie de atenție. Unele persoane pot nega chiar experiența de simptome deanxietate pentru ceea ce pot ele însemna (de exemplu, teama de SIDA, cancer).

Interpretările subiective ale statusurilor și sentimentele proprii sunt determinanteîn adoptarea comportamentului bolii. Modele de comportament bolii au fostdezvoltate de către Parsons (1951), în concepția sa despre Rolul (social al)bolnavului (sick role) .

Experiența de boală (ILLNESS EXPERIENCE)

Deciziile, comportamentele și rezultatele asociate cu diversele stadii alebolii.

Edward Suchman (1965, 1966) specifică următoarele etape ale experienței bolii:

(1) Experiență simptom,

(2) asumarea rolului de bolnav,

(3) contactul cu îngrijirea medicală,

(4) rolul asumat de pacient, și

(5) faza de recuperare și reabilitare.

Perspectiva sociologică cu privire la experiența boală se concentrează pe legătura dintrevariabilele personale și structurale, cu accent pe restricțiile sociale și culturale asupracomportamentului.

Experiența de boală nu este pur și simplu un răspuns la condițiile biologice. Luarea deciziilornecesită analiză la toate etapele și este dependentă de resursele disponibile. De exemplu,îngrijirea medicală ar putea fi inaccesibil pentru unele persoane (de exemplu, cei săraci), chiardacă aceștia ar accepta de bunăvoie rolul de bolnavi

CONTEXT CULTURAL al BOLII/SUFERINȚEI

Normele culturale, credințele, structurile sociale și condițiile materialeinfluențează raportarea la boală (favorabil sau defavorabil) și influențeazămodul în care simptomele bolii sunt percepute.

Astfel de variabile culturale pot fi distinse ca fiind personale (indicatoridemografici și socio-economici, identități sociale, rețele sociale și relații șiresurse psihologice) și/sau societale (calitatea și accesibilitatea serviciilormedicale, condițiile exterioare de mediu, etc.).

STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS

Modele colective de comportament legat de sănătate, bazat pe alegerea dintre opțiunile disponibilepentru oameni în funcție de șansele lor speranța de viață (Cockerham, Riitten, și Abel 1995).

Variabilele modelului includ vârsta, sex, rasa, etnie, precum și alte variabile relevante care au impactasupra stilului de viață. Comportamentul generat de aceste alegeri poate avea consecințe pozitive saunegative asupra organismului și a minții, dar formează totuși un model de ansamblu de practici desănătate care constituie un stil de viață.

Un stil de viață asumat ca sănătos include și forme de interacțiune cu serviciile medicale pentrucontroale fizice și de prevenire, dar majoritatea activităților au loc în afara sistemului de livrare asănătății. Aceste activități constau de obicei alegeri și practici, influențate de șansele de viață aleindividului sau probabilități pentru realizarea lor, care variază de la spălatul pe dinți și mâncare până larelaxare și spa-uri de sănătate.

Pentru majoritatea oamenilor, un stil de viață sănătos implica decizii cu privire la alimente, exercițiifizice, managementul stresului, fumatul, consumul de alcool și de droguri, riscul de accidente (deexemplu, utilizarea centurii de siguranță), și aspectul fizic. Prin urmare, stilurile de viață sănătoase potfi conceptualizate ca moduri de a trăi urmărite de oameni, în general, care doresc să-și mențină sau să-și îmbunătățească sănătatea lor și pentru a evita îmbolnăvirea sau rănirea.

STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS

Un stil de viață sănătos a devenit determinant de sănătate în societățile avansate. Conform luiRobert Crawford (1984), au existat trei motive majore pentru această dezvoltare:

recunoașterea tot mai mare în rândul publicului larg că modelele de boli majore s-au schimbat de laboli acute sau infecțioase către bolile cronice și transmisibile, cum ar fi boli de inima, cancer, diabet, pecare medicina nu le poate încă vindeca și care sunt limitatori în sine;

Numeroase catastrofe sănătate cum ar fi SIDA și cancerele, sunt cauzate de stiluri de viață particulare.

mass-media și furnizorii de asistență medicală au promovat schimbarea stilului de viață șiresponsabilitatea individuală pentru sănătate. Rezultatul a fost creșterea gradului de conștientizare afaptului ca medicina nu mai este răspunsul automat pentru toate amenințările la adresa sănătății. Prinurmare, strategiile de a adopta un stil de viață sănătos au câștigat în popularitate.

Problematica autocontrolului și a responsabilității personale pentru sănătate - subiect îndezbaterea actuală. În unele sisteme, pentru responsabilizarea individului, asigurarea estecondiționată de restricții asupra stilului de viață (de ex. pierderea asigurării în caz deneprezentare la controale de rutină, sau taxarea suplimentară a unor consumuri periculoase-accize pe alcool)

STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS

Max Weber (1864-1920)-fundamentul general pentru conceptele actuale de stil de viațăsănătos. Deși Weber a fost preocupat de stil de viață, în general, și nu a abordat în mod directproblematica de sănătate, prin efectele și prescripțiile diverselor stiluri descrise se înțelegeclar că stilurile orientate către sporirea activității, a consumurilor, menținerea activitățiisexuale, frumusețea sunt stiluri care produc sănătate.

Mai mult, Weber a atribuit adoptarea stilurilor de viață în general claselor de sus și de mijloc,fapt din care decurge posibilitatea de contagiune dincolo de granițele sociale. Calitatea departicipare poate diferi în mod semnificativ, dar nivelul de participare în societățile avansatepoate fi suficient de relevant.

Diferențierea clasă socială/statut social îl situează pe Weber în contrapondere cu Marx. LaMarx clasa (averea) este factorul predominant în determinarea rangului social, Max Weberafirmă că starea (prestigiul) și puterea (influența politică) sunt de asemenea importante,arătând că, în timp ce clasa este o dimensiune obiectivă a vieții sociale, statutul este unasubiectivă, constând în stima de sine (ceea ce-și arogă singur individul). De asemenea statutulnu este dat de ceea ce produci, ci mai curând de ceea ce consumi, adică de stilul de viațăadoptat (care poate fi sau nu în acord cu categoria profesională sau clasă).

PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII

(1) – desemnează un proces-acțiune- procesul care conferă populațieimijloacele de a-și asigura un control sporit asupra propriei stări desănătate și de a-și îmbunătăți această stare (WHO, 2005-Carta de laOttawa).

Manifestarea publică a acestui proces are loc pe diverse canale: prineducație, sensibilizarea opiniei publice și publicitate, dar și prin programede screening de risc bazate pe comunitate și programe de diagnostic,intervenții organizate adaptate la prevenirea bolilor și depistareaprecoce a bolii.

(a nu se confunda cu prevenirea chiar dacă promovarea sănătății poateinclude și măsuri preventive).

PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII

(2) – O mișcare socială începută în anii 1960 având ca scop concentrareaatenției publicului asupra comportamentului de sănătate preventivă. Astfelde mișcări stimulează concurența pentru cercetare și obținerea de fonduride implementare a programelor, de exemplu, între unitățile medicale și desănătate publică, care se concentrează pe abordări terapeutice și deprevenire a bolilor.

Cele mai multe fonduri publice sunt încă acordate în cadrul eforturilor de avindeca boli cronice, cum ar fi cancerul si bolile de inima. Promovareasănătății, cu toate acestea, este acum o parte integrantă a educației pentrusănătate, cu toate că există mult potențial de fraudă în acest sector.

MEDICINĂ SOCIALĂ

Studiul cauzelor și consecințelor stării de sănătate și a bolii, inclusiv maniera de răspuns asupra bolii. Medicina socială este un câmp vast de analiză a relațiilor între societate, sănătate și medicină. Include, dar nu se limitează la:

examinarea rolului medicinei ca instituție socială;

efectele sociale ale cunoașterii medicale;

originile sociale ale sănătății, bolii, morbidității;

stilul de viață de sănătate și filozofii sociale și politice care stau la baza sistemelor de livrare a sănătății;

normele sociale, valorile și etica referitoare la practica medicală;

cultura în medicină și sănătate, precum și istoria socială a medicinei.

ETICA BIOMEDICALĂ/Bioetică

Aplicarea raționamentul moral pe probleme legate de dezvoltarea de tehnologii biomedicale și distribuirea serviciilor de sănătate.

Probleme biomedicale includ decizii privind sfârșitul vieții, aparate de susținere a vieții, utilizarea de tehnologii de reproducere și de consiliere genetică si de screening , modificarea comportamentelor de control, proiecte controversate de cercetare clinică , drepturile animalelor, precum și echilibrul terapeutic

Distribuirea fondurilor între prevenție vs. Curativ

distribuirea de resurse limitate medicale și servicii, cum ar fi în transplantul de organe și de dializa renala, consecințele strategiilor de control al costurilor pentru calitatea și accesul la asistență medicală, precum și dezvoltarea de spitale pentru - profit .

În timp ce filosofii pot vedea etica fiind inerentă naturii umane, sociologii au tendința de a atribui disputa etică unor diferențe culturale.

Din 1980 , domeniul eticii biomedicale a devenit instituționalizat, așa cum se reflectă în dezvoltarea de protocoale guvernamentale sau instituționale, sau în litigiile și precedentele judiciare apărute pe astfel de teme și atenția sporită acordată eticii în învățământul medical (Sorenson and Swazey 1989).