LECŢIA A X-A

CERCETAREA LOCULUI FAPTEI

1. Obiective:

• Evidenţierea importanţei cercetării locului faptei (scenei infracţiunii) pentru identificarea făptuitorilor şi probarea activităţilor infracţionale ale acestora.

• Însuşirea regulilor tactice specifice cercetării locului faptei. • Formarea deprinderilor pentru cercetarea locului faptei în cele două faze:

statică şi dinamică. • Prezentarea truselor criminalistice moderne folosite la cercetarea locului

faptei.

2. Cuvinte cheie:

• Cercetarea locului faptei – activitate procedurală iniţială sau suplimentară pentru descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor create prin activitatea infracţională.

• Orientarea locului faptei – determinarea coordonatelor locului infacţiunii din punct de vedere topografic şi criminalistic.

• Îmrpejurări negative sau controversate – împrejurări create de infractor pentru a deruruta cercetările.

Exerciţii rezolvate:

1. Cercetarea locului faptei este o activitate:

a. iniţială; b. imediată; c. irepetabilă

2. Măsurile pe care trebuie să le ia cel care ajunge primul la locul faptei: a. executarea măsurilor fotografice bidimensionale; b. acordarea primului-ajutor victimelor; c. înlăturarea curioşilor; d. protejarea şi conservarea urmelor.

3. Ce activităţi nu se execută în faza statică a cercetării locului faptei: a. fotografierea de ansamblu a locului faptei; b. marcarea câmpului de acces în câmpul infracţiunii; c. orientarea locului faptei; d. descoperire, fixarea şi ridicarea urmelor;

e. folosirea câinelui de urmărire. 4. Ce activităţi sunt specifice fazei dinamice de cercetare a locului faptei:

a. delimitarea teritorială a zonei cercetate; b. examinarea minuţioasă a cadavrului şi a obiectelor purtătoare de urme; c. clarificarea împrejurărilor negative sau controversate;

5. Ce se înţelege prin fixarea locului faptei: a. marcarea urmelor; b. întocmirea procesului-verbal însoţit de schiţe, fotografii, imagini video; c. conservarea locului faptei;

6. Ce trebuie să se consemneze în procesul-verbal de cercetare a locului faptei: a. comentarii şi deducţii ale experţilor; b. ora începerii şi ora terminării; c. persoanele participante; d. descrierea detaliată a urmelor relevate şi prelevate.

Răspuns: 1. a, b, c; 2. b, c, d; 3. d; 4. b, c; 5. b; 6. b, c, d.

Dicţionar de termeni (Dicţionar de Criminalistică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984):

• Alibi – proba prin care persoana învinuită sau inculpată de săvârşirea unei

infracţiuni dovedeşte că în momentul comiterii acesteia se afla în alt loc. Cu alte cuvinte, persoana învinuită sau inculpată probează absenţa dintr-un anumit loc, prin prezenţa sa în altă parte.

• Ambalarea urmelor – operaţiune de împachetare a urmelor sau obiectelor purtătoare de urme într-un material sau obiect protector (cutie, sticlă, borcan, plic, eprubetă, pungă din material plastic etc.). Ambalajele se etichetează şi se sigilează. Pe etichetă se menţionează: a) numărul de ordine; b) ce reprezintă; c) data şi locul ridicării sau recoltării; d) calitatea, numele şi semnătura celui care a efectuat operaţiunea; e) numele, prenumele şi semnătura martorilor asistenţi şi f) viza organului de urmărire penală.

• Câinele de urmărire – câine dresat în mod special pentru prelucrarea urmei de miros pe baza căreia descoperă autorul infracţiunii, prin urmărirea acestuia pe drumul parcurs de la locul faptei, cât şi pentru descoperirea unor obiecte abandonate, pierdute ori ascunse de către făptuitor. În scopul valorificării în bune condiţii a urmelor de miros uman, trebuie luate măsuri de conservare a acestora încă din momentul sosirii la faţa locului.

• Cercetarea la faţa locului – Activitate de urmărire penală care constă în perceperea nemijlocită a locului săvârşirii infracţiunii de către organele de urmărire penală sau instanţele de judecată şi examinarea acestuia pentru descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă, stabilirea modului cum s-a comis fapta, identificarea făptuitorului şi probarea activităţii infracţionale. Un rol deosebit în desfăşurarea acestor activităţi îl au mijloacele şi metodele criminalistice.

Cercetarea la faţa locului se face prin prezenţa martorilor asistenţi afară de cazul când aceasta nu este posibilă.

• Conservarea urmelor infracţiunii – operaţie care are drept scop păstrarea urmelor infracţiunii sau a obiectului purtător de urme în starea în care au fost descoperite şi protejarea lor împotriva factorilor distructivi, până la fixarea acestora. Conservarea urmelor infracţiunii se realizează, în principal, prin: încadrare (însemnarea cu cretă albă sau colorată de jur-împrejurul urmei infracţiunii); marcare (cu ajutorul plăcuţelor indicatoare, numerotate, din trusa criminalistică, sau în lipsa acestora cu alte obiecte improvizate de la locul faptei); acoperire (cu diferite obiecte – cutii de tablă sau de carton, bucăţi de placaj, coli de hârtie, de polietilenă etc. Dacă urma va fi exploatată prin folosirea câinelui de serviciu, se va ţine seama ca obiectul cu care este acoperită să nu aibă miros de petrol, usturoi, ardei etc. care să afecteze mirosul acesteia); pază (prin instalarea unuia sau mai multor posturi de pază – pentru a asigura locul faptei).

• Constatarea tehnico-ştiinţifică – Activitate de constatare, interpretare şi valorificare ştiinţifică imediată a urmelor, a mijloacelor materiale de probă şi a împrejurărilor de fapt, în scopul identificării făptuitorului şi a obiectelor folosite pentru săvârşirea infracţiunii.

• Faza dinamică a cercetării la faţa locului – activitatea de percepere nemijlocită a locului faptei şi de examinare minuţioasă şi în mişcare a obiectelor şi urmelor (dacă e cazul) prin folosirea mijloacelor tehnice criminalistice adecvate în scopul descoperirii probelor materiale. În această fază se realizează, de regulă, următoarele activităţi: căutarea în vederea descoperirii urmelor infracţiunii; fixarea fiecărui obiect şi urmă pentru a se evita substituirea sau confundarea cu altele asemănătoare; ridicarea şi ambalarea obiectelor şi urmelor descoperite în vederea trimiterii la laboratoarele de expertiză criminalistică; trimiterea urgentă a urmelor la cartotecile criminalistice pentru identificarea făptuitorului şi a unor obiecte. În faza dinamică, constatările se notează, ca şi în faza statică în agendă, în vederea întocmirii procesului-verbal, se realizează fotografii de detaliu şi filmare (dacă e cazul) şi se definitivează schiţa locului faptei.

• Faza statică a cercetării la faţa locului – activitatea de percepere nemijlocită a locului faptei în scopul descoperirii tuturor urmelor infracţiunii fără a proceda la atingerea sau schimbarea poziţiei acestora. În situaţia în care se impune ca un obiect să fie mişcat încă din faza statică, se va face aceasta numai după ce se va fixa poziţia sa prin notări corespunzătoare în procesul verbal, prin fotografiere şi filmare (dacă e cazul) şi în schiţa locului faptei. În faza statică se realizează, de regulă, următoarele activităţi principale: orientarea de ansamblu asupra locului faptei în vederea determinării acestuia şi a măsurilor imediate şi ulterioare ce se impun în raport cu natura şi locul unde s-a petrecut evenimentul; stabilirea şi marcarea drumului de acces în locul săvârşirii infracţiunii; sectorizarea locului faptei şi stabilirea ordinei în care se va face cercetarea; examinarea cu prioritate a urmelor şi obiectelor care prezintă un pericol iminent de modificare sau dispariţie; căutarea, descoprirea şi fixarea prin fotografii şi filmare (după caz) a poziţiei urmelor şi

obiectelor corp delict; interpretarea urmelor; ridicarea fotografică a caracteristicilor de relief ale terenului în vederea efectuării schiţei locului faptei. În faza statică, toate constatările sunt consemnate în agendă pentru întocmirea procesului-verbal, se realizează fotografii de orientare, schiţă şi fotografia obiectelor principale şi se pregăteşte efectuarea schiţei locului faptei prin ridicarea topografică a caracteristicilor de relief ale terenului cercetat.

• Fixarea urmelor infracţiunii – ansamblul activităţilor procedurale prin care se realizează stabilirea existenţei în locul săvârşirii infracţiunii, a urmelor, a obiectelor precum şi a celorlaltor mijloace materiale de probă descoperite la faţa locului, a poziţiei acestora în raport cu contextul locului şi poziţia lor reciprocă, precum şi starea lor. Modalităţile prin care se realizează fixarea urmelor infracţiunii sunt: descrierea în procesul verbal de cercetare la faţa locului şi, după caz, în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală şi folosirea mijloacelor tehnice (fotografia judiciară, schiţa, desenul, filmul judiciar, videofonograma şi fonograma judiciară). Fixarea urmelor infracţiunii se face cu respectarea anumitor reguli generale şi particularităţi de fixare în raport cu fiecare categorie de urme.

• Împrejurări negative (controversate) – situaţii de fapt care indică lipsa de concordanţă între anumite urme descoperite şi obiectul sau împrejurările care se presupune că le-a creat. Organul judiciar care efectuează cercetarea la faţa locului trebuie să lămurească modul în care s-au produs şi pentru aceasta cel mai adesea procedează la efectuarea de experimente judiciare. Atunci când experimentele nu lămuresc pe deplin împrejurările negative, organul judiciar apelează, potrivit legii, la cunoştinţele unor specialişti sau experţi.

• Primele măsuri pentru cercetarea la faţa locului – măsurile pe care le ia echipa de cercetare din momentul sesizării şi până la începerea activităţii de cercetare. Aceste măsuri diferă după natura şi amploarea evenimentului cercetat: a) la primirea sesizării despre eveniment: verificarea sesizării (dacă e cazul), stabilirea locului evenimentului; solicitarea luării unor măsuri de pază a locului faptei (când e posibil); sesizarea organelor competene (când e cazul); formarea echipei de cercetare la faţa locului; verificarea stării mijloacelor tehnico-criminalistice ce urmează a fi folosite; deplasarea cât mai urgentă la faţa locului. b) după sosirea la faţa locului: acordarea primului ajutor victimelor; luarea tuturor măsurilor necesare pentru înlăturarea pericolelor iminente; asiguarea pazei locului faptei sau întărirea pazei (după caz); protejarea obiectelor şi conservarea urmelor; informarea operativă a evenimentului (situaţiei locului) de cercetat; identificarea persoanelor suspecte de a fi săvârşit fapta şi reţinerea lor conform legii; urmărirea făptuitorului (dacă e cazul); folosirea câinelui de urmărire (când se impune); asigurarea cu martori asistenţi; realizarea altor activităţi ce se impun (sigilarea staţiilor de comandă, de control, asigurarea scriptelor etc.)

• Proces-verbal de cercetare la faţa locului – înscris procedural încheiat de organele de urmărire penală sau de instanţele de judecată, în care se consemnează locul unde s-a încheiat, numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie, descrierea amănunţită a situaţiei locului săvârşirii infracţiunii, a

tuturor categoriilor de urme, a metodelor şi mijloacelor folosite pentru descoperirea, fixarea, ridicarea şi ambalarea lor, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă, a urmelor poziţionate, astfel încât acestea să fie redate cu precizie şi la dimensiunile respective. În toate cazurile, la procesele-verbale de consemnare la faţa locului se vor anexa schiţe ale locului faptei, planşe cu fotografii judiciare, filme sau videofonograme judiciare, care vor fi vizate şi despre executarea cărora se va face menţiune expresă în procesul-verbal.

• Relevarea urmelor – operaţiune criminalistică de punere în evidenţă a urmelor latente (invizibile) descoperite la locul săvârşirii infracţiunii. Relevarea urmelor se realizează prin aplicarea mai multor procedee: pudrare-prăfuire; aburire cu vapori de iod sau acid fluorhidric; tratarea cu soluţie chimică (ninhidrină, roşu de Sudan III, azotat de argint etc.) şi iluminarea dirijată incidentă.

• Reluarea cercetării la faţa locului – continuarea efectuării cercetării locului săvârşirii infracţiunii de îndată ce au încetat cauzele pentru care cercetarea a fost întreruptă. Întreruperea şi reluarea cercetării la faţa locului au loc în situaţii deosebite, de exemplu, când locul săvârşirii infracţiunii este foarte vast, prezintă unele particularităţi care impun desfăşurarea activităţilor într-un interval mare de timp (două sau mai multe zile) ori au survenit impedimente care nu mai permit continuarea cercetării (lăsarea nopţii când cercetarea trebuie făcută neapărat la lumina zilei; începerea unei ploi torenţiale; descoperirea anumitor surse de pericol care impun întreruperea cercetării până la îndepărtarea lor etc.). La întreruperea cercetării se iau măsuri de conservare şi protejare a urmelor care nu au fost încă examinate, se procedează la încuierea şi sigilarea locului cercetat atunci când situaţia permite aceasta şi se asigură paza pe toată durata de timp până la reluare, în aşa fel încât să se evite orice modificare a locului săvârşirii infracţiunii de către persoane interesate sau în mod întâmplator.

• Repetarea cercetării la faţa locului – efectuarea din nou a cercetării locului săvârşirii infracţiunii. Această activitate se face de regulă atunci când: prima cercetare criminalistică s-a efectuat necorespunzător sub aspect calitativ; prima cercetare s-a efectuat în condiţii nefavorabile care au influenţat direct buna desfăşurare a ei; în raport cu infracţiunea săvârşită se presupune, în mod logic, că la faţa locului trebuie să se găsească urme şi alte mijloace materiale de probă a căror prezenţă nu a fost însă constatată la prima cercetare.

Bibliografie selectivă:

1. Camil Suciu, Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972. 2. Gheorghe Păşescu, Intrepretarea criminalistică a urmelor la locul faptei, Editura

Naţional, Bucureşti, 2000. 3. Ion Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001. 4. Ion Mircea, Valoarea criminalistică a unor urme la locul faptei, Editura Vasile

Goldiş, Arad, 1996. 5. Lazăr Cârjan, Compendiu de criminalistică, Editura Fundaţia România de Mâine,

Bucureşti, 2005