Curs 01 - INTRODUCERE IN STUDIUL PSIH SOC (v-2011)

8/7/2019 Curs 01 - INTRODUCERE IN STUDIUL PSIH SOC (v-2011)

http://slidepdf.com/reader/full/curs-01-introducere-in-studiul-psih-soc-v-2011 1/20

Curs № 1 INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ

suport de curs Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS

2010-2011

Cuprins:

Ce este psihologia socială?Individul în context social. Definiţia lui Allport (1935)Dimensiunile psihismului umanFocalizarea asupra studiului individuluiFocalizarea asupra studiului comportamentului socialCategorii de entităţi socialeFormele prezenţei sociale

Prezenţa reală Prezenţa imaginar ă Prezenţa implicită

Definiţia lui Allport revăzută şi completată

Psihologia socială şi disciplinele conexeRaporturile psihologiei sociale cu alte discipline psihologice

Psihologia generală şi psihologia socială Psihologia personalităţii şi psihologia socială Psihologia dezvoltării şi psihologia socială

Raporturile psihologiei sociale cu alte ştiinţe socialeSociologia şi psihologia socială Antropologia şi psihologia socială

Rezumatul temei

Concepte şi noţiuni cheieLecturi obligatoriiLecturi de aprofundareReferinţe bibliografice

* * *

Ce este psihologia socială?

Individul în context social

Psihologia socială face parte din „familia” de discipline sau ştiinţe psihologiceşi, prin urmare, are ceva în comun cu toate celelalte „rude”, având bineînţeles şi oidentitate particular ă, separată. Psihologia1 ca ştiinţă se ocupă cu studiul vieţii psihiceşi a comportamentului individului astfel încât toate ramurile psihologiei, inclusiv

psihologia socială, au acest obiect de studiu generic în comun. Particularitatea psihologiei sociale constă în faptul că ea se ocupă de studiul vieţii psihice şi a

1 Majoritatea conceptele cheie care sunt scrise cu caractere îngroşate se regăsesc la finele cursului, într-o secţiune întitulată „Concepte şi noţiuni cheie”.



Psihologie socială Curs: Introducere în psihologia socială

comportamentului individului aflat în context social sau, altfel spus, în situa ţ ii

sociale. Individul se regăseşte în situaţii sociale sau într-un context social ori de câteori se află în prezenţa altor persoane. Altfel spus, contextul social există ori de câte oriindividul este confruntat cu prezenţa altor persoane, indiferent dacă este vorba de o

singur ă persoană , un grup sau o mul ţ ime. Psihologul social porneşte de la premisa

conform căreia ceilalţi exercită permanent o influenţă asupra individului producândmodificări la nivelul psihismului şi comportamentului acestuia. Mai mult decât atât,

psihologii sociali au demonstrat că influenţa celorlalţi asupra individului se producechiar şi în cazul în care nu există interacţiune sau prezenţa celorlalţi şi interacţiuneacu ei este doar imaginar ă.

Una din cele mai cunoscute şi clasice definiţii ale psihologiei sociale este ceadată de Gordon Allport care afirma că psihologia socială este un domeniu alcunoaşterii ce studiază „modul în care gândurile, sentimentele şi comportamenteleindividului sunt influenţate de prezenţa actuală, imaginar ă sau implicită a altora”(Allport, 1935 / 1985).

Pentru a înţelege mai bine esenţa modului în care psihologia socială abordează psihismul şi comportamentul uman să analizăm cu atenţie definiţia propusă deGordon Allport.

Dimensiunile psihismului uman

Prima parte a definiţiei – cea care se refer ă la „gândurile, sentimentele şicomportamentele indivizilor” – ne focalizează atenţia asupra dimensiunilor sau

planurilor de manifestare a psihismului uman.În psihologie s-a încetăţenit faptul că toate st ă rile, procesele şi structurile

psihice pot fi grupate şi analizată ca fiind manifestări cognitive, afective saumotiva ţ ionale. Orice manual de psihologie generală alocă câte o secţiune acestor dimensiuni.

Din dimensiunea cognitivă a psihismului uman fac parte şi sunt analizateatenţia, senzaţiile, percepţiile, gândirea, limbajul, inteligenţa, memoria etc. Această

parte a psihicului este preocupată de procesarea informa ţ iei la nivelul sistemului psihic uman. Procesarea informaţiei implică astfel de operaţii precum selectarea,captarea, interpretarea, stocarea, activarea şi folosirea informaţiei (de exemplu,atenţia este implicată în selectarea informaţiei în timp ce memoria este orientată

preponderent spre stocarea acesteia etc.). Deseori pentru a face trimitere la totalitateastărilor, structurilor şi proceselor cognitive psihologii, inclusiv psihologii sociali,

folosesc termenul de cogniţie. Când informaţia procesată este de natur ă social ă , serefera la cunoaşterea şi reflectarea lumii sociale şi a individului aflat în interacţiune cuceilalţi, se foloseşte termenul de cogniţie socială.

O serie de alte procese şi stări psihice precum afectul, emoţia, sentimentul,dispoziţia fac parte din dimensiunea afectivă a vieţii intrapsihice. Procesele şi stărileafective sunt reac ţ ii evaluative la ceea ce se întâmplă în interiorul şi în exteriorulindividului. Emoţiile sociale sunt acele reac ţ ii evaluativ-afective care reflectă dinamica prezenţei, interacţiunilor şi relaţiilor individului cu ceilalţi (de exemplu,invidia este o emoţie socială care nu poate apărea decât cu prilejul evaluăriicomparative a propriei persoane şi a celuilalt cu privire la prezenţa sau absenţa unei

calităţi sau obiect).

Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

2




În cadrul celei de-a treia dimensiuni – dimensiunea motivaţională – suntanalizate astfel de realităţi psihice precum nevoile, trebuinţele, motivele, impulsurile,dorinţele, intenţiile, scopurile. Motivele sunt considerate a fi izvorul sau „motorulcomportamentului” (Fiske, 2004, p. 14), dar şi un factor dinamic al întregii vieţi

psihice. Stările motivaţionale pot fi înţelese ca dezechilibr ă ri ale homeostaziei ce apar

la diferite niveluri ale fiinţei: fiziologic, psihologic, social . În cazul motivelor sunt prezente tot timpul două componente sau funcţii: cea de energizare şi cea de

orientare. Astfel, stările motivaţionale implică tot timpul creşterea sau mobilizareaenergiei psihice sau nervoase şi, simultan, direcţionarea acestei energii sprecomportamente şi sau procese psihice care pot satisface motivaţia subiacentă. La felca şi în cazul celorlalte dimensiuni psihologii sociali discută despre motivele sociale,motive care sunt legate de existenţa celorlalţi şi care ne energizeaz ă pentru şi neorienteaz ă înspre interacţiunea cu ceilalţi (de exemplu, cel mai important motivsocial este motivul apartenen ţ ei sau asocierii sociale, motiv care ne face să căutămcompania celorlalţi şi să stabilim relaţii interpersonale durabile).

Dintre toate dimensiunile psihismului uman psihologii, inclusiv psihologiisociali, acordă o atenţie deosebită proceselor cognitive. Analiza cauzelor atenţieisporite acordate proceselor cognitive depăşeşte însă limitele acestui suport de curs.

Dacă e să revenim la definiţia psihologiei sociale propusă de Allport se poatevedea că dimensiunea motivaţională este în mod nejustificat omisă. Ţinând cont decele expuse mai sus prima parte a definiţiei ar putea fi modificată astfel: psihologia

socială studiază modul în care procesele şi stările cognitive, afective şi motiva ţ ionale ale unui individ la fel ca şi comportamentul acestuia sunt influenţate de prezenţă actuală, imaginar ă sau implicită a altora.

Focalizarea asupra studiului individului

Din definiţia propusă mai sus este evident faptul că psihologia socială seocupă de studiul psihismului individual . Deşi la începuturile evoluţiei disciplinei aufost anumiţi autori care au insistat asupra faptului că psihologii sociali trebuie să investigheze psihismul de grup ( group mind ), nivelul cunoaşterii ştiinţifice actuale nurecunoaşte prezenţa activităţii psihice decât la nivelul organismului biologicconsiderat separat. Altfel spus, psihologul social, la fel ca oricare psiholog, esteinteresat de studiul psihismului individual.

Focalizarea asupra studiul comportamentului social

În definiţia sa Allport indică, alături de dimensiunile psihismului uman, şicomportamentul . Precizarea expresă a comportamentului este importantă şi în acelaşitimp necesar ă: psihologii nu au acces direct la procesele cognitive, afective saumotivaţionale din capul individului. Ei judecă despre prezenţa şi dinamica ipotetică aacestora indirect, în baza comportamentului. Altfel spus, am putea afirma că

psihologii sociali studiază, în mod direct şi nemijlocit, comportamentul social alindivizilor.


3




Categorii de entităţi sociale

Deşi în definiţia pe care o analizăm nu se precizează expres acest lucru esteimportant să menţionăm că „prezenţa altora” sau prezenţa socială comportă treiforme, se poate realiza prin intermediul a trei categorii de entităţi sociale: indivizi,

grupuri sau mul ţ imi. Altfel spus, putem fi influenţaţi şi suntem influenţaţi atunci cândinteracţionăm cu o persoană, cu un grup sau în cazul în care ne aflăm în mijlocul uneimulţimi.

Dacă prezenţa socială a unor indivizi nu necesită precizări suplimentare esteutil să facem o distincţie clar ă dintre un grup şi o mulţime. Atât în cazul grupului câtşi în cazul mulţimii este vorba de prezenţa mai multor oameni. Ceea ce face diferenţaeste prezenţa sau absenţa unui liant preexistent între ei. Persoanele ce fac parte dintr-un grup au de regulă o istorie comună: au interacţionat anterior unii cu alţii, secunosc între ei, au dezvoltat norme de conduită specifică, valori comune etc.Mulţimea este însă o colecţie de indivizi a căror singur ă legătur ă este doar în prezent :faptul că toţi se regăsesc împreună aici şi acum. Când vorbim de mulţime nu eneapărat să ne imaginăm o piaţă plină de oameni care participă, de exemplu la unmiting. Numărul persoanelor poate să fie şi relativ mic: de exemplu, dacă aţi urcatîntr-un maxi-taxi vă veţi afla în prezenţa unei mulţimi, chiar dacă sunt doar 2-3călători pe care nu-i cunoaşteţi. Dacă acel maxi-taxi face o legătur ă între două oraşe şi

pe parcursul a câtorva ore toţi călătorii comunică intens, anonimatul dispare şi putemvorbi despre un grup incipient având şi o micro-istorie a sa.

Formele prezenţei sociale

Din definiţia lui Allport reiese faptul că prezenţa socială se poate realiza printrei modalităţi distincte: printr-o prezenţă actual ă , imaginar ă sau implicit ă .

Prezenţ a real ă

Prezenţa actuală (i se mai spune şi prezenţă explicită sau reală) se refer ă lasituaţiile în care o persoană, un grup sau o mulţime sunt percepute imediat, nemijlocit,se află „în bătaia simţurilor noastre” (de exemplu, o persoană cu care comunicaţi printelefon estre prezentă explicit pentru că o percepeţi în mod nemijlocit şi directfolosind analizatorul auditiv). Faptul că o astfel de prezentă vă influenţează este uşor de înţeles. De exemplu, dacă v-aţi certat de dimineaţă cu un prieten sau cu un părinte

vă puteţi aduce aminte că în acel moment starea afectivă vi s-a modificat cu totapanajul: tonalitatea vocii s-a schimbat, la fel şi ritmul bătăilor inimii etc. Iar dacă înfinal aţi închis o uşă, starea afectivă şi coordonarea muscular ă periclitată au produs oacţiune care mai degrabă poate fi apreciată ca „trântitul uşii”.

Prezenţ a imaginar ă

Prezenţa imaginară transfer ă interacţiunea exclusiv în spaţiul intrapsihic;celălalt nu este prezent fizic dar, ca rezultat al unei prezen ţe şi interacţiuni imaginare,

produce efecte asupra vieţii intrapsihice şi comportamentului individului. De

exemplu, este foarte posibil ca seara, înainte de a adormi, să reluaţi în spaţiulimaginaţiei cearta pe care aţi avut-o cu un prieten sau un părinte în timpul zilei, sau să


4




vă imaginaţi cum veţi comunica cu potenţialul angajator în timpul interviului demâine. În ambele cazuri interlocutorul lipseşte, nu este prezent real sau explicit, dar

prezenţa lui în spaţiul imaginaţiei vă este evidentă. Dacă în astfel de momente decomunicare imaginar ă am măsura unii din parametrii fiziologici ai corpului(conductibilitatea electrogalvanică a pielii, ritmul bătăilor inimii sau al respiraţiei etc.)

am constata că sunteţi la fel de emoţionaţi precum în momentul unei comunicări reale.Psihologii sociali au demonstrat în repetate rânduri că prezenţa imaginar ă a celuilalt

poate influenţa viaţa intrapsihică şi comportamentul individului, uneori la fel de puternic ca şi în cazul prezenţei actuale.

Unii cercetători afirmă chiar că omul nu este aproape niciodată singur, însolitudine absolută. Mark Baldwin şi John Holmes (1987) consider ă că, chiar dacă în

preajma noastr ă nu se află nici o persoană, individul se află mai tot timpul în faţa unor persoane invizibile, imaginare. Cine sunt acestea? Atunci când cunoaştem alte persoane şi interacţionăm mult timp cu ele dezvoltăm reprezentări mentale elaborateale celorlalţi şi le stocăm în memoria noastr ă. Totalitatea acestor reprezentări mentalealcătuiesc în mintea noastr ă o colecţie de persoane imaginare cărora le putem spuneaudienţă privată (Baldwin şi Holmes, 1987). Ulterior, chiar dacă persoanele în cauză nu se află în preajma noastr ă, putem sa le facem „să apar ă” imaginar în mintea noastr ă evocându-le din memorie. Evident, nu toate reprezentările mentale ale tuturor

persoanelor pe care le-am cunoscut vreodată sunt active tot timpul. Dar, de cele maimulte ori, conştient sau inconştient, o parte din reprezentările mentale ale celorlalţisunt activate, iar individul ajunge să evolueze precum un actor în faţa unui publicaflat în semiîntuneric: mai mulţi spectatori din umbr ă, acea audienţă privată dinmintea noastă, stau „cu ochii pe el”. La fel ca şi în cazul prezenţei reale a celorlalţi şiîn faţa audienţei private individul îşi ajustează comportamentul, aprecierile,atitudinile, replicile etc., adică este influenţat de prezenţa imaginar ă a celorlalţi.

Printre audienţa privată din mintea noastr ă se disting reprezentările acelor persoanecare sunt deosebit de importante pentru noi, la opinia cărora ţinem foarte mult, cu caream comunicat frecvent şi pe o perioadă relativ lungă de timp. Acestea suntreprezentările mentale ale persoanelor semnificative sau de referinţă (termenul înengleză significant others). Dacă ar fi să continuăm analogia cu teatrul invocată maisus, reprezentările mentale ale persoanelor semnificative se află „în primele rânduriale audienţei private”, cel mai aproape de „scena” unde evoluează sinele individului.Anume acest public este cel mai adesea vizibil, este mai pretenţios şi anume de

prezenţa acestora ţine cont cel mai mult actorul social. Ar mai trebui adăugat aici că printre reprezentările persoanelor semnificative se pot afla atât oameni reali cât şi persoane fictive: personaje din căr ţi sau producţii televizate sau chiar personaje

inventate de chiar individul în cauză. Ceea ce contează este liantul, semnificaţiaintimă şi intensitatea relaţionării, fie şi doar simbolice. Nici oamenii care au servitdrept figuranţi pentru reprezentările mentale nu trebuie să fi întreţinut neapărat relaţiiinterpersonale reale cu individul în cauză: contează alegerea f ăcută şi angajarea în

para-comunicare a celui din urmă. De exemplu, un fan al Madonei poate avea o para-relaţie intensă cu reprezentarea mentală a cântăreţei f ăr ă să fi avut în prealabil nici unfel de interacţiune şi comunicare reală cu idolul său.

Chiar sunt atât de puternice în a ne influenţa reprezentările mentale alecelorlalţi atunci când ne „populează” mintea noastr ă? Iată un exemplu elocvent alinfluenţei subtile exercitate de audienţa privată, mai ales de reprezentările mentale ale

persoanelor semnificative. Mark Baldwin şi John Holmes au realizat un experiment încare au provocat în mod intenţionat activarea unor reprezentări mentale ce f ăceau


5




parte din audienţa privată a subiecţilor, urmărind apoi impactul acestora asupraopiniilor exprimate de aceştia (Baldwin şi Holmes, 1987; Experimentul 1). Maiîntâi însă să urmărim cum s-a derulat experimentul. Subiecţilor li s-a comunicat că urmează să participe la o cercetare ce implică o serie de „experienţe de vizualizare” întimpul cărora ei vor fi rugaţi să-şi imagineze cât mai detaliat şi vivace posibil o serie

de persoane, scene sau obiecte. La studiu au participat 40 de persoane, studente de laUniversitatea din Waterloo (Canada) care se înscriseser ă pentru un curs introductiv de

psihologie. O jumătate din studente au primit instrucţiuni scrise prin care erau invitatesă se gândească la persoanele din campusul universitar pe care le cunoşteau. Apoitrebuia să selecteze două dintre acestea. Cealaltă jumătate urma să se gândească lamembrii cei mai vârstnici ai familiei şi, la fel, să aleagă două persoane. Ulterior toţi

participanţii au fost rugaţi să se aşeze cât mai comod, să închidă ochii şi să se relaxezeîncercând să vizualizeze cât mai viu posibil imaginea persoanelor selectate anterior.Pentru ca exerciţiul de vizualizare să fie cât mai reuşit participantele erau ajutate devocea experimentatorului. Acesta le ghida imaginaţia citind următoarele instrucţiunii:

Lectura #1

Concentraţi-vă atenţia asupra persoanei alese [...] Imaginaţi-vă faţa acelei persoane. Încercaţi să-isimţiţi prezenţa [...] Vă puteţi aduce aminte un anume moment în care aţi fost în preajma acelei persoane. Prezenţa ei devine tot mai puternică [...] Încercaţi să aveţi o imagine cât mai clar ă a acestei persoane. Puteţi remarca faptul că distingeţi culoarea ochilor sau a părului, îi auziţi vocea [...]Imaginaţi-vă că acea persoană e chiar aici, împreună cu dumneavoastr ă [...] Acum aveţi o imagine clar ă a acelei persoane. Încercaţi să apropiaţi această imagine mărind-o [...] Menţineţi această imagine mărită pentru câteva momente [...] Imaginaţi-vă că vorbiţi cu acea persoană [...] Încercaţi să intensificaţi şi să tr ăiţi cât mai viu sentimentul prezenţei acelei persoane [...]

Instrucţiunile menţionate anterior erau citite de două ori pentru fiecare grup de participanţi, câte o dată pentru cele două persoane-ţintă selectate. Instrucţiunile eraucitite cu o voce calmă, cu pauze de 5 secunde în locurile marcate prin puncteîncadrate în paranteze pătrate (vezi textul de mai sus). Imediat după finalizareaexerciţiilor de vizualizare studentele erau întrebate despre măsura în care au reuşit să-şi imagineze persoanele selectate, cât de relevante şi utile li s-au părut instrucţiunileajutătoare etc. După ce discuţia lua sfâr şit se anunţa că, după o pauză ceva mai lungă,va urma o nouă serie de exerciţii de imaginaţie. În acelaşi timp participanţii eraurugaţi să ajute în pauză un alt cercetător care avea nevoie de urgenţă de subiecţi

pentru studiul său. Toţi subiecţii au căzut de acord să-i ofere ajutor.Cel de-al doilea experimentator (de data aceasta o femeie) le explica

participantelor că cercetarea ei urmăreşte să identifice factorii care fac ca un text să fie interesant, incitant şi plăcut. Ea le conducea pe participante într-un alt laborator şi

le oferea spre lectur ă şi evaluare două pasaje. Primul text era „de umplutur ă”, menitsă camufleze scopul cercetării. El avea ca subiect o temă neutr ă: conţinea descriereaunei rezervaţii naturale. După lectura pasajului, acesta era evaluat printr-un mini-chestionar. Urma textul reacţiile la care erau importante pentru cercetători. Cel de-aldoilea pasaj a fost selectat dintr-o revistă pentru femei şi prezenta o secvenţă ceconţinea relatarea unor fantezii sexuale pe care le avea o femeie cu privire la un

bărbat. După ce studentele aveau suficient timp pentru a citi cu atenţie textul ele eraurugate să completeze un chestionar de evaluare cu întrebări similare celor pe care lecompletaser ă pentru primul pasaj. Folosind scale de tip Likert în şapte trepte

participantele trebuiau să indice pe rând în ce măsur ă textul despre fanteziile sexualeale femeii era bine scris, incitant, clar, plăcut, amuzant şi cât de calitativ li se părea.

Trei dintre dimensiunile evaluative vizau propriu-zis calitatea textului, celelalte treimăsurând atitudinea faţă de pasaj, reacţia afectivă şi plăcerea resimţită ca urmare a


6




lecturii (incitarea, plăcerea, amuzamentul). În ultima parte a chestionarului seregăseau un şir de întrebări care măsurau cât de bine au fost memorate anumite detaliidin text („întrebări-camuflaj”) printre care erau inserate şi întrebările care măsurauatitudinea participantelor faţă de sexul premarital: dacă este sau nu acceptabil, măsuraîn care este de dorit să ai experienţe sexuale înainte de căsătorie, dacă este pozitiv sau

negativ.Ar mai fi de adăugat faptul că lectura şi evaluarea textelor se realiza astfel

încât o parte dintre participante se aflau tot timpul în faţa unor oglinzi, iar celelalteaveau în faţă un perete. Această modificare a fost introdusă pentru că plasareaindivizilor în faţa oglinzilor favorizează o focalizare a atenţiei pe propria lor persoană,

producând o creştere temporar ă a gradului de conştientizare a sinelui. La rândul său,creşterea conştientizării sinelui determină o mai bună evidenţiere a standardelor interne după care ne ghidăm în judecăţile şi comportamentele noastre. Astfel, design-nul studiului era unul simplu factorial 2 x 2 (tipul audienţei private: prieteni dincampus vs. membrii vârstnici din familie x conştientizarea sinelui: ridicată vs.normală).

Înainte de a anunţa rezultatele să recapitulăm ce s-a întâmplat în acestexperiment. Cercetătorii au folosit exerciţiile dirijate de imagistică mintală pentru aactiva, pentru fiecare participantă, doua persoane ce fac parte din audienţa privată.Pentru o parte dintre subiecţi audienţa privată activată era compusă din prieteni, iar

pentru cealaltă parte din membrii vârstnici ai familiei. La aproximativ zece minutedupă ce audienţa privată a fost activată studentele citeau şi evaluau un pasaj ceconţinea fanteziile erotice ale unei femei, exprimându-şi subsecvent atitudinile faţă desexul premarital.

Analiza datelor obţinute a pus în evidenţă faptul că cele două grupuri desubiecţi au avut reacţii afective diferite faţă de textul ce descria fanteziile erotice ale

unei femei. Astfel, studentelor care anterior avuseser ă o comunicare imaginar ă cu persoane tinere (condiţia „prieteni din campus”) le-a plăcut textul (M=4.82)semnificativ mai mult decât studentelor care discutaser ă în imaginar cu membrii maivârstnici au familiei (M=4.02; F (1,36) = 4.46, p < .05). Explorarea statistică aefectului principal a tipului de audienţă privată a relevat că rezultatul semnificativ sedatorează în special datelor obţinute în cazul studentelor ce completau sarcina cuoglinda în faţă (t (18) = 2.00; p = .03, one-tailed). Tot prezenţa unui grad mai ridicatde conştientizare a sinelui a determinat şi o corelaţie pozitivă şi puternică dintrereacţiile afective faţă de text şi atitudinile faţă de sexul premarital (r (18) = .61, p <.01).

Chestionaţi în final subiecţii nu au f ăcut nici o legătur ă dintre discuţia purtată

în imaginar şi reacţiile afective sau opiniile exprimate faţă de textul senzual. Osingur ă participantă a relatat faptul că, atunci când indica gradul de acord saudezacord cu afirmaţia „eu cred că sexul premarital este dezirabil”, s-a surprins asuprafaptului că purta în imaginar o dispută intensă şi neplăcută cu mama sa asuprafaptului care cifr ă de pe scală ar trebui să fie încercuită! Însă chiar şi acea persoană nua reuşit să sesizeze legătura dintre cele două sarcini din procedura experimentală,considerând că acestea erau distincte. Pe scurt, atunci când studentele r ăspundeau laîntrebările legate de pasajul senzual, era ca şi cum o f ăceau în prezenţa prietenilor saua celor mai în vârstă membri ai familiei, fiind influenţaţi de acea prezenţă în moddiferit, f ăr ă aşi da însă seama că ea există!

Rezultatele au confirmat ipoteza cercetătorilor: audien

ţa privat

ăne poate

influenţa atitudinile şi opiniile exprimate şi asta f ăr ă ca noi să fim conştienţi de acest


7




lucru. Cu prilejul cunoaşterii rezultatelor acestui studiu să nu uităm că adesea, se poate întâmpla ca, ceea ce noi susţinem cu ardoare că fiind opiniile, atitudinile, preferinţele noastre pot fi, de fapt, opiniile, atitudinile şi preferinţele audienţei noastre private, a persoanelor care contează pentru noi foarte mult!

Prezenţ a implicit ă

Prezenţa implicită face trimitere la faptul că în mod frecvent comportamentulindividului este determinat de simpla idee abstract ă că ceilal ţ i exist ă şi trebuie să ţinem cont de ei. În acest din urmă caz se include orice manifestare de respectare anormelor sociale în absenţa oricărui control social şi a oricărei prezenţe sociale(actuale sau imaginare). De exemplu, atunci când conduceţi maşina şi e o or ă târzieiar semafoarele încă mai funcţionează, dacă ajungeţi într-o intersecţie şi e roşu, celmai probabil vă veţi opri aşteptând culoarea verde. Chiar dacă nu mai e nimeni întrafic, nici alte maşini, nici pietoni şi nici echipaje ale poliţiei sau camere desupraveghere, majoritatea oamenilor au tendinţa să respecte normele care au foststabilite de comun acord, convenţiile sociale, în acest caz, normele de circulaţie pedrumurile publice.

Un excelent exemplu de respectare a unor norme în absenţa totală a prezenţeicelorlalţi şi a controlului social ni-l ofer ă scriitorul Daniel Defoe în romanul„Robinson Crusoe”. R ămas absolut singur, naufragiat pe o insulă f ăr ă prezenţă umană, Robinson îşi construieşte existenţa după normele şi valorile societăţii care l-acreat. Deşi ceilalţi nu mai există şi multe norme nu mai sunt necesare, prin faptul că Robinson le respectă acceptă influenţa distantă a celorlalţi, a societăţii de origine.

Definiţia lui Allport revăzută şi completată

Ţinând cont de cele menţionate anterior, putem rafina încă o dată definiţiainiţială, cea propusă de Gordon Allport în 1935.

Astfel, am putea defini psihologia socială ca fiind acea ramur ă a psihologieice se ocupă cu studiul modului în care procesele, stările şi structurile cognitive,afective şi motiva ţ ionale ale unui individ la fel ca şi comportamentul acestuia suntinfluenţate de prezenţă actual ă , imaginar ă sau implicit ă a unor persoane, grupuri saumul ţ imi.

Varianta condensată a aceleiaşi definiţii ar putea fi următoarea: psihologiasocială studiază modul în care viaţa psihică a individului şi comportamentul acestuia

sunt influenţate de ceilalţi.

Psihologia socială şi disciplinele conexe

Pentru o mai bună conturare a specificului psihologiei sociale este importantsă evidenţiem care sunt asemă nă rile şi diferen ţ ele acesteia în raport cu alte disciplineştiinţifice.

Aceste asemănări şi diferenţe se pot regăsi la diferite niveluri, cele maiimportante fiind:

1. Nivelul obiectului de studiu (ce se studiază?);2. Nivelul perspectivei de analiz ă (cum se analizează obiectul de studiu?)


8




3. Nivelul metodologiei dominante (cum se realizează demersul empiric sau,altfel spus, cum are loc preponderent cunoaşterea obiectului de studiu?)

În continuare vom urmări delimitarea identităţii psihologiei sociale „dininterior”, adică în raport cu alte ramuri ale psihologiei, urmată de o delimitare „în

exterior”, în raport cu cele mai importante şi proxime discipline sociale.

Raporturile psihologiei sociale cu alte discipline psihologice

Există un număr destul de impunător de ramuri ale psihologiei însă atenţianoastr ă se va îndrepta doar asupra acelor discipline psihologice care sunt printre celemai importante şi cunoscute.

Psihologia general ă şi psihologia social ă

Psihologia generală este disciplina psihologică cea mai cunoscută şiimportantă în acelaşi timp. Aţi luat contact cu ea pe parcursul orelor de psihologie înliceu. Cu ce se ocupă ea? Psihologia generală studiază procesele, structurile şi stările

psihice considerate fiecare separat . Ea este un fel de „anatomie generală” aplicată vieţii psihice: „disecă” viaţa psihică în elemente cât mai mici şi le analizează pefiecare în parte, f ăr ă a ţine cont prea mult de particularităţile individului sau defuncţionarea psihismului în ansamblu. Ea studiază în mod separat astfel de structuri şi

procese psihice precum senzaţia, percepţia, memoria, gândirea, limbajul (dimensiuneacognitivă); afectul, emoţia, sentimentul, dispoziţia (dimensiunea afectivă); nevoile,trebuinţele, motivele, impulsurile, dorinţele (dimensiunea motivaţională) etc.

Psihologia socială, la fel ca toate celelalte ramuri ale psihologiei, foloseşteconceptele şi noţiunile de bază menite să descrie viaţa intrapsihică elaborate în cadrul psihologiei generale. Cea ce o diferenţiază de psihologia generală este faptul că are unalt obiect de studiu: psihologia socială este orientată spre studiul proceselor psihiceinfluen ţ ate de situa ţ ia sau contextul social . De exemplu, ne putem întreba cât de bunisunt oamenii în anumite activităţi perceptive cum ar fi estimarea lungimii unor linii.Este o preocupare specifică psihologiei generale: pentru a verifica calitatea proceselor

perceptive nu avem decât să prezentăm subiecţilor seturi de linii de diferitedimensiuni şi să măsur ăm diferenţa dintre lungimea reală a liniilor şi cea estimată desubiecţi sau să-i rugăm să identifice dintr-un set de linii care este linia ce corespundeliniei etalon. Şi psihologia socială poate fi interesată de percepţia liniilor, însă într-o

manier ă indirectă (pentru a sesiza această diferenţă de abordare parcurgeţi mai întâiCadrul 1 din pagina următoare).

Situaţia descrisă în cadrul de mai jos este una în care calitatea proceselor perceptive nu ne interesează în mod direct: se urmăreşte identificarea impactuluiinfluenţei situaţiei sociale asupra percepţiei individului. O astfel de situaţieexperimentală a fost realmente folosită în cercetarea realizată de psihologul socialSolomon Asch (1951). Autorul experimentului a fost interesat să vadă care esteamploarea conformismului. Rezultatele au ar ătat că, pe ansamblul lotului de

participanţi la acest experiment, în aproape o treime din cazuri (32%!), subiecţii naividau un r ăspuns „greşit” din punct de vedere perceptiv însă „corect” sau conform cu

opinia grupului de complici.


9




Rezultatele acestui experiment demonstrează faptul că influenţa situaţiei saucontextului social (în acest caz, conform definiţiei prezentate anterior, contextul social

presupune prezen ţ a actual ă a unui grup de 6 persoane) poate influenţa percepţiaindividului (dimensiunea cognitivă sau cogni ţ ia) şi r ăspunsul public al acestuia(comportamentul social ). Remarcaţi că, spre deosebire de psihologia generală,

interesată, ca şi în exemplul anterior, primordial de percepţie, interesul focal al psihologiei sociale este direcţionat spre identificarea influen ţ ei exercitate de situa ţ ia

social ă (de ceilal ţ i) asupra percep ţ iei şi comportamentului individului. În loculsarcinii cu linii putea fi folosită oricare altă sarcină perceptivă (de exemplu, percepţiaculorilor; Moscovici, Lage şi Naffrechoux, 1969): ceea ce însă urma să fie păstratconstant este influen ţ a situa ţ iei sociale, influenţa celorlalţi asupra individului.

Cadrul 1Percepţia liniilor

În continuare încercaţi să faceţi faţă unui test perceptiv. Priviţi cu atenţie planşele de mai jos şi încercaţi să identificaţi, f ăr ă a folosi instrumente de măsur ă, care dintre cele trei linii de pe planşa 2 corespunde ca şi lungimeliniei de pe planşa 1.

CA B

PLANŞA 1 PLANŞA 2Care este r ăspunsul pe care l-aţi dat? Dacă aţi perceput linia C ca fiind linia corespunzătoare ca lungime linieietalon de pe planşa 1 atunci v-aţi înscris printre cei 99% dintre subiecţi care au dat un r ăspuns corect atunci cândau realizat această sarcină în condiţii de laborator.

Acum imaginaţi-vă că acest test perceptiv se desf ăşoar ă în prezenţa experimentatorului care arată planşele unuigrup de şapte studenţi. Fiecare student este rugat să-şi anunţe r ăspunsul în mod public, cu voce tare. Imaginaţi-vă în continuare că vă aflaţi printre aceşti studenţi şi trebuie să r ăspundeţi ultimul la întrebarea testului: „Care estelinia de pe planşa 2 ce corespunde liniei de pe planşa 1?”. Începe testul şi ceilalţi şase spun pe rând, înunanimitate, că linia A este cea care corespunde liniei de pe planşa 1. Atunci când vă vine rândul, ce veţir ăspunde? De ce credeţi că veţi r ăspunde astfel?

Dacă e să r ămânem în continuare în spaţiul percepţiei umane, trebuie să menţionăm că de cele mai multe ori psihologii preocupaţi de psihologia generală studiază percepţia folosind stimuli asociali sau naturali (culori, forme, zgomote), întimp ce psihologii sociali analizează cu precădere percepţia stimulilor sociali (percepţia indivizilor consideraţi separaţi, percepţia grupurilor, percepţia mulţimilor)şi a caracteristicilor de interac ţ iune prezente în situa ţ iile sociale. Adeseori psihologiisociali analizează percepţia celor două categorii de stimuli simultan şi în conexiune,

percepţia stimulilor naturali fiind influenţată de situaţia socială. De exemplu, reieşinddin experimentul menţionat mai sus (Asch, 1951), este evident că percepţia liniilor (stimul asocial sau natural) este influenţată de percepţia grupului şi comportamentului

afişat de membrii grupului (stimul social).


10




Psihologia personalit ăţ ii şi psihologia social ă

Spre deosebire de psihologia generală, psihologia personalităţii esteinteresată în primul rând de individ. Ea caută în modul de desf ăşurare şi organizare avieţii intrapsihice şi a comportamentului fiinţei umane „amprenta individualităţii”. De

asemenea ea se preocupă şi de diferenţele interpersonale care apar între personalităţileindivizilor.

Pentru psihologia personalităţii cauza comportamentului uman este ascunsă îninteriorul individului, în structura personalităţii acestuia. Unul din conceptele cheie

pentru psihologia personalităţii este conceptul de trăsătură de personalitate. Eareprezintă o caracteristică stabilă a vieţii intrapsihice a individului responsabilă pentrucomportamentul similar al acestuia în marea majoritate a situaţiilor. De exemplu, dacă observăm că un coleg ne ofer ă ajutor ori de câte ori îi cerem acest lucru şi secomportă la fel şi cu ceilalţi colegi, ajungem la concluzia că el posedă o tr ăsătur ă caracteristică, o tr ăsătur ă de personalitate, pe care o putem eticheta ca fiind„prietenos” sau „altruist”. La fel procedează şi psihologii ce studiază personalitatea:

pentru a stabili prezenţă unei tr ăsături de personalitate, ei încearcă să identificeconsistenţa comportamentală trans-situaţională a unui individ .

Psihologii sociali sunt interesaţi însă de un alt tip de consistenţă comportamentală. Ei urmăresc să identifice consistenţa comportamentală

situaţională a majorit ăţ ii indivizilor : cum se comportă oamenii în general în situa ţ ii

sociale similare. De exemplu, psihologii sociali se pot întreba în ce situaţii socialemajoritatea oamenilor sunt dispuşi să acorde ajutor (să fie „prietenoşi” sau „altruişti”),şi asta indiferent sau f ăr ă a se ţine cont de tr ăsăturile de personalitate pe care le au(pentru o demonstraţie citiţi şi urmăriţi indicaţiile din Cadrul 2).

Cadrul 2Cât valorează 50 de bani?

Deşi suntem în epoca telefoanelor mobile, telefoanele publice încă nu au dispărut cu desăvâr şire.Încercaţi să vă imaginaţi, cât mai real posibil, că asistaţi la următoarea situaţie. O persoană se apropiede un telefon public situat la intrarea într-un centru comercial aglomerat, introduce cartela, formează un număr de telefon, poartă o convorbire scurtă, vocea îi este calmă, neutr ă ca tonalitate, apoi închideşi pleacă. În faţa acelei persoane, mergând în aceiaşi direcţie, se mişcă încet o altă persoană ducând unteanc mare de hârtii şi, în momentul în care doar câţiva paşi îi mai despart, teancul de hârtii îi scapă dinmâini şi se împr ăştie pe jos în dezordine.

Care credeţi că este probabilitatea ca persoana ce a purtat convorbirea telefonică să intervină pentru aajuta la strângerea hârtiilor ?

Estimaţi în spaţiul de mai jos probabilitatea oferirii ajutorului indicând un procent între 0 şi 100.Cred că probabilitatea ca ajutorul să fie acordat este aproximativ de ________ %

Atenţie ! Nu citiţi mai departe f ăr ă a face estimarea de mai sus !

Acum imaginaţi-vă că toată întâmplarea pe care o urmăriţi este identică cu cea descrisă anterior,existând doar o singur ă mică schimbare: atunci când, după ce îşi încheie convorbirea telefonică, persoana dă să plece de lângă telefonul public observă, pe măsuţa aflată dedesubtul telefonului, omonedă de 50 de bani, pe care o ia şi o pune în buzunar. Urmează momentul în care altcineva scapă hârtiile pe jos şi acestea se împr ăştie în dezordine.

Întrebarea r ămâne aceiaşi: care credeţi că este probabilitatea ca persoana ce a purtat convorbireatelefonică şi a găsit moneda să intervină pentru a ajuta la strângerea hârtiilor ? R ăspundeţi mai jos.Cred că probabilitatea ca ajutorul să fie acordat este aproximativ de ________ %


11




Comparaţi cele două cifre pe care le-aţi obţinut. Continuaţi lectura cursului pentru a obţine informaţiisuplimentare.

70 două cercetătoare americane, Alice Isen şi Paula Levin au realizatmai m

nat o monedă de 10cenţi în

estui studiu cu estimările pe care le-aţi f ăcut când aţi parcurs

i că o simplă întâmplare de a fi găsit

o mone

r, pentru psihologii sociali cauzalitatea comportamentului uman estesituată

În anii `ulte studii în care şi-au propus să vadă în ce măsur ă comportamentul deajutorare sau altruismul este influenţat de starea afectivă a individului. Cercetătoareleau pornit de la ideea că dacă le inducem subiecţilor o dispoziţie puţin mai bună decâtcea pe care o au pe moment, ei vor fi mai predispuşi să ajute un necunoscut aflat îndificultate. În experimente realizate buna dispoziţie a participanţilor a fost provocată

prin oferirea unor beneficii neaşteptate, cum ar fi, de exemplu, faptul de a fi servit cu pr ă jituri f ăr ă a plăti nimic (Isen şi Levin, 1972; Experimentul 1).

În unul din studiile efectuate a fost lăsată în mod intenţiocabina unui telefon public situat la intrarea într-un centru comercial aglomerat

(Isen şi Levin, 1972; Experimentul 2). Ori de câte ori o persoană folosea telefonul, în

momentul în care păr ăsea cabina, un complice al cercetătorilor simula neatenţia de afi scă pat pe jos un teanc de hârtii care se împr ăştiau în calea subiectului.Experimentatorii notau dacă persoana care vorbise la telefon ajuta sau nu lastrângerea hârtiilor şi, simultan, verificau dacă a găsit sau nu moneda plasată încabina telefonică. În condiţia de control telefonul nu era „alimentat” cu o monedă-surpriză. Astfel, f ăr ă ca să ştie, un număr de 41 de persoane au participat la aceststudiu. Analizând rezultatele, s-a constatat că 14 din cei 16 subiecţi care au găsitmoneda au acordat ajutor în strângerea hârtiilor (un procent de 87,5 la sută) în timp cedoar un subiect din cei 25 care nu avusese şansa de a găsi moneda s-a oferit să ajute(un procent de doar 4 la sută!).

Comparaţi rezultatele acCadrul 2. Rezultatul obţinut de dumneavoastr ă e la fel de tranşant de diferit

pentru cele două cazuri – cu sau f ăr ă monedă? Aţi estimat o diferenţă de peste 80%dintre cele două condiţii? Presupunerea noastr ă este că, în marea majoritate acazurilor, aţi oferit un procent mult mai mare de 4% pentru situaţia „f ăr ă monedă” şiun procent mai mic de 87 % pentru condiţia „cu monedă”. Dacă am intuit corectrezultatele pe care le-aţi obţinut, aveţi o demonstraţie clar ă a faptului că, în general,oamenii tind să supraestimeze puterea personalit ăţ ii în producerea unui

comportament (factorii interni) şi, simultan, subestimeaz ă puterea situa ţ iei în a

produce acela şi comportament (factori externi).Studiul menţionat este o dovadă a faptulu

dă, o întâmplare insignifiantă de altfel, schimbă un comportament uman foarteimportant pentru viaţa socială, cel de ajutorare a semenului aflat în dificultate.Probabil, cu toţii veţi fi de acord că valoarea unei monezi de 10 cenţi sau 50 de banieste una neglijabilă. Însă nu este de loc neglijabilă puterea situaţiei în a face peoameni să fie mai altruişti! Şi asta doar cu preţul a 50 de bani sau printr-o simplă

pr ă jitur ă! Ce altceva pot face oamenii pentru binele celuilalt după ce se „îmbogăţesc” pe neaşteptate cu o jumătate de leu, urmăriţi în alte două studii realizate de Levin şi

Isen (1975).Aşada

Lectura #2

preponderent în exteriorul individului: comportamentul uman este covâr şitor

determinat de situa ţ ia sau contextul social . Atunci când, ca urmare a mai multor

cercetări, psihologii sociali observă că o bună parte sau majoritatea oamenilor încontexte sociale similare se comportă la fel, se afirmă că a fost descoperit un nou


12




fenomen sau efect psihosocial. Unii psihologi sociali, situaţi pe o poziţie radicală,afirmă chiar că nu există dovezi suficiente pentru existenţa tr ăsăturilor de

personalitate, factorii situaţionali fiind suficienţi pentru a explica reacţiile psiho-comportamentale ale oamenilor. O astfel de viziune extremă ne prezintă fiinţa umană ca fiind un fel de „robot ghidat de situaţia socială”, ceea ce nu ar corespunde însă

realităţii. După cum afirma unul din pionerii psihologiei sociale moderne, KurtLewin, comportamentul uman trebuie înţeles ca fiind rezultatul interacţiunii dintre

situa ţ ia social ă şi personalitatea individului. În cotidian însă, de foarte multe ori,suntem înclinaţi să credem că for ţa dominantă care produce comportamentul umaneste anume personalitatea, deşi în realitate cel mai adesea anume situaţia socială estehotărâtoare!

Psihologia dezvolt ării şi psihologia social ă

Psihologia dezvoltării este orientată spre studiul modului în care procesele,structur

copiiiîncep s

aporturile psihologiei sociale cu alte ştiinţe sociale

Paleta ştiinţelor sociale este foarte variată aşa încât vom examina doar acele

ile şi stările psihologice (cognitive, afective şi motivaţionale) se constituie şievoluează odată cu dezvoltarea biologică a individului. Deşi uneori psihologii socialifolosesc în calitate de participanţi la experimente copii sau adolescenţi, ei nu suntinteresaţi neapărat de aspectele de evoluţie a vieţii psihice sau a comportamentuluiuman. Psihologia socială apelează la cunoştinţele acumulate în psihologia dezvoltăriiori de câte ori se confruntă însă cu problema identificării vârstei de la care un anumefenomen psihosocial se manifestă sau dacă vrea să stabilească specificul manifestăriiacestuia în raport cu diferite etape de evoluţie bio-psiho-socială a individului.

De exemplu, psihologii sociali se pot interesa de momentul de la careă fie atenţi la apartenenţa rasială a persoanelor, manifestând primele semne de

prejudecată rasială, de preferinţă pentru o rasă şi respingere a celeilalte. În anii `40 ai

secolului trecut doi cercetători americani, Kenneth Clark şi Mamie Clark (1947) şi-au propus să identifice acest aspect folosind „tehnica jocului cu pă puşile”. Această metodă presupunea urmărirea copiilor afro-americani (de culoare) şi copiilor anglo-americani (albi) atunci când erau lăsaţi să se joace cu pă puşi identice dar care aveau osingur ă diferenţă: culoarea acestora era albă sau neagr ă. Copii cu vârsta cuprinsă între3 şi 7 ani erau rugaţi să indice în mod repetat experimentatorului pă puşa cu care voiausă se joace, pă puşa care era mai frumoasă, pă puşa care avea o culoare frumoasă etc.În urma analizei rezultatelor a reieşit că atât copii anglo-americani cât şi cei afro-americani aveau o preferinţă pentru pă puşa albă. Pentru copii mai mici de 3 aniinteracţiunea verbală era dificilă. Atunci cercetătorii au măsurat durata timpului încare copiii se jucau cu cele două pă puşi. Rezultatele au indicat faptul că majoritatea

copiilor petrec mai mult timp jucându-se cu pă puşa de culoare albă, diferenţă careapărea în jurul vârstei de 2 ani şi care se accentua pentru copiii mai mari. Concluziileacestui studiu sugerează faptul că prejudecata pozitivă faţă de rasa albă şi prejudecatanegativă faţă de rasa neagr ă se poate învăţa de copii de la cea mai mică vârstă, şi astaf ăr ă ca cineva să-şi propună deliberat acest lucru!

R

discipline care, din punct de vedere al preocupărilor tematice şi specificului

demersului empiric, se situează cel mai aproape de psihologia socială.


13




Sociologia şi psihologia social ă

Sociologia este ştiinţa care studiază societatea şi instituţiile sociale (Brehm,Kassin

o mulţime de subiecte sau teme pe care leabordea

e carele anal

sebireîntre ce

socială şi sociologia – sunt în multe privinţecomple

ntropologia şi psihologia social ă

Antropologia se ocupă de studiul diferitor culturi şi influenţelor exercitate de

& Fein, 1999). Ea se orientează spre „studiul modului în care grupurile,organizaţiile, categoriile sociale şi societăţile se constituie, funcţionează şi se

modifică” (Hogg & Vaughan, 1998, p. 4).Sociologia şi psihologia socială auză simultan, deşi în maniere diferite. Atât psihologii sociali cât şi sociologii

sunt interesaţi de astfel de subiecte precum prejudecata, stereotipurile, violenţa,satisfacţia maritală, comportamentul consumatorului, atitudinile politice, aculturareaetc. Deşi au foarte multe teme în comun, cele două discipline le abordează în manierediferite. Dacă psihologia socială se interesează în primul rând de individ , de realitatea

psihologică, sociologii sunt mai mult preocupaţi de studiul diferitor grupuri şicategorii sociale, de realitatea sociologică. De exemplu, psihologii se pot interesa înce măsur ă asocierea unei vedete cinematografice sau sportive cu un anume produsdetermină schimbarea atitudinilor cumpăr ătorilor faţă de acel produs şi, în subsecvent,creşterea vânzărilor. Sociologii vor fi mai degrabă interesaţi de analiza statutuluisocio-economic al cumpăr ătorilor respectivului produs şi vor face predicţii asupradinamicii vânzărilor în funcţie de evoluţia veniturilor obiective ale populaţiei.

O altă distincţie între cele două discipline se refer ă la tipul de variabile pizează cu precădere. Sociologii sunt centraţi pe analiza impactului unor

variabile societale sau sociostructurale. Astfel de variabile sunt cristalizate înmaniera obiectivă de organizare a realităţii sociale, sunt puternic obiectivate saumaterializate în realitatea socială. În exemplul menţionat anterior statutul socio-economic reprezintă un exemplu de variabilă socio-structurală. Psihologii sociali suntmult mai atenţi la impactul unor variabile cu o existenţă mai puţin durabilă, de

variabilele situa ţ ionale. De exemplu, starea afectivă de moment (în cotidian îispunem dispoziţie, bună sau proastă) sau comportamentul pe care îl are o altă persoană pot determina modificări situaţionale în comportamentul individului.

Distincţia în tipul predominant de variabile considerate determină o deole două discipline şi la nivelul metodologiei. Pentru că analizează impactul

unor variabile uşor alterabile, susceptibile de a fi manipulate, psihologii socialifolosesc în majoritatea cercetărilor realizate metoda experimental ă . Experimentul cametodă de culegere a datelor este folosit şi în sociologie, însă mult mai puţin. Pentrusociologii ce lucrează cu variabile relativ stabile metoda predilectă r ămâne ancheta.Reieşind din această distincţie de orientare metodologică, am putea spune că

psihologia socială este mai mult orientată spre identificarea cauzalit ăţ ii (orientare

explicativă) în timp ce sociologia este preponderent orientată spre descrierearealit ăţ ii sociale (orientare descriptivă).

Cele două discipline – psihologiamentare, oferind o imagine mai clar ă a individului plasat în societate

(perspectiva psihologiei sociale) şi a societăţii reflectate la nivelul individului(perspectiva sociologică).

A

acestea asupra vieţii individului (Feldman, 1995). Comparativ cu sociologia,antropologia are o perspectivă şi mai globală asupra fenomenelor sociale.


14




Antropologii se concentrează asupra identificării aspectelor universale specifice uneiculturi, fiind prea puţin preocupaţi de individul propriu-zis: individul nu interesează decât ca purtător al unei culturi. O bună parte din cercetările antropologice suntdedicate descrierii sistematice a culturilor exotice regăsite în comunităţi socialeizolate.

Psihologia socială este şi ea interesată de cultur ă, însă într-o manier ă aparte:

* * *

psihologul social este interesat de modul în care indivizii din diferite culturireacţionează la situaţii sociale similare. De exemplu, psihologii sociali se pot întrebadacă indivizii din diferite culturi reacţionează la fel confruntaţi cu o influenţă exercitată de o autoritate sau un grup. De asemenea, psihologii sociali se pot întrebaîn ce mod cultura afectează anumite structuri intrapsihice pe care le analizează în modfrecvent (de exemplu, cum este construit eul sau sinele social în culturile considerate„individualiste” faţă de culturile numite „colectiviste”). În ultimii ani interesul pentrustudiul impactului culturii asupra fenomenelor psihosociale este tot mai mare,dezvoltându-se chiar o subramur ă a psihologiei sociale – „psihologia socială transculturală”.

Rezumatul temei

Psihologia ca ştiinţă este compusă din mai multe ramuri sau discipline

nă înţelegere a particularităţilor sale distincte, psihologiacială

psihologice, printre care psihologia socială ocupă un rol important. Fiecare disciplină psihologică încearcă să pună în evidenţă psihismul şi comportamentul uman dintr-o perspectivă aparte. Particularitatea inedită a psihologiei sociale constă în faptul că nearată şi ne explică viaţa psihică şi comportamentul individului ca fiind, uneori subtil,

altădată evident, dar aproape tot timpul şi inevitabil, influenţate de prezenţa celorlalţi,de situaţiile sociale. Prin nenumăratele sale cercetări psihologii sociali demonstrează că viaţa intrapsihică a individului este aproape continuu influenţată de ceilalţi pe toatecele trei dimensiuni: cognitiv, afectiv şi motivaţional. Prin urmare, marea majoritate acomportamentelor umane sunt mai degrabă comportamente sociale – determinate sauinfluenţate de prezenţa celorlalţi, de variatele forme de interacţiune interumană.Psihologia socială afirmă că ceilalţi (persoane, grupuri sau mulţimi) prin prezenţa lor (reală, imaginar ă sau implicită) în mintea individului participă neîncetat la viaţaintrapsihică a acestuia, influenţând şi geneza comportamentului. Cunoaşterea

psihologică actuală afirmă că nu există o minte colectivă (la nivel de grup, naţiuneetc.) însă mintea fiecărui individ, fiind produsul vieţii sociale, nu funcţionează adecvat şi eficient decât în interconexiune şi interinfluenţare cu minţile altora, cuvariatele situaţii sociale.

Pentru o mai buso este bine să fie privită în raport cu principalele discipline psihologice şi celemai apropiate discipline sociale. Astfel, comparativ cu psihologia generală careanalizează „bucată cu bucată” procesele, stările şi structurile psihice, psihologiasocială arată cum fiecare din acestea sunt substanţial influenţate de situaţiile sociale încare se regăseşte la un moment dat individul. Psihologia personalităţii ne sugerează că sursa principală a comportamentului uman ar fi ascunsă în structura internă aindividului, în personalitatea sa. Psihologia socială ocupă însă o poziţie opusă: în

viziunea sa, sursa principală a comportamentului este intrinsec legată de particularităţile şi structura situaţiilor sociale în care se află o persoană, mult mai mult


15




decât de individualitatea sa determinată de tr ăsăturile de personalitate. Dacă psihologia dezvoltării ţine cont foarte mult de maturarea şi dezvoltarea biologică şisocială a individului pentru a urmări apariţia şi evoluţia structurilor şi proceselor

psihologice, psihologia socială adeseori ignor ă aceste aspecte. Pentru psihologiasocială contează mai mult dinamica situaţiilor sociale „aici şi acum” şi măsura

influenţei exercitate de acestea asupra individului. Sociologia – disciplina socială ceamai apropiată de psihologia socială – este concentrată pe studiul grupurilor şicategoriilor sociale, foloseşte cu precădere ancheta pentru a culege datele ştiinţifice,date pe care le ancorează preponderent într-un demers descriptiv. În contrast,

psihologia socială este axată pe individ, foloseşte cu precădere experimentul cametodă de cercetare, iar datele astfel obţinute servesc pentru fundamentarea unuidemers explicativ. Antropologia studiază diferitele culturi şi influenţele exercitate deacestea asupra vieţii individului, modul în care el ajunge să fie structurat diferit caurmare a impactului factorilor culturali. Psihologia socială clasică considera că mareamajoritate a oamenilor sunt mai mult influenţaţi de caracteristicile situaţiilor socialedecât de factori culturali. În ultimul timp însă psihologii sociali acordă tot mai multă atenţie modului în care oamenii ce provin din culturi radical diferite reacţionează diferenţiat confruntaţi cu situaţii sociale identice sau apropiate ca textur ă.

Concepte şi noţiuni cheiedefiniţiile princ cest material

2

sihologia → ştiinţa care se ocupă cu studiul vieţii psihice şi comportamentului

Situaţii sociale / situaţii în care un individ se află în prezenţa altor persoane; alternativ,

Psihologia socială ramur ă a psihologiei ce studiază modul în care gândurile, sentimentele şi

→ a psihologiei ce studiază modul în care procesele, stările şi

→ via ţ a psihică a individului

Dimensiunea

uman

procese, structuri sau stări psihice care sunt implicate în selectarea,

Cogniţie (umană) termen frecvent folosit în psihologia contemporană (începând cu anii 70 ai

ipalelor concepte şi noţiuni din a

P

individului

context social→

pentru a face trimitere la situaţiile sociale, se foloseşte sintagma context

social

→

comportamentele individului sunt influenţate de prezenţa actuală,imaginar ă sau implicită a altora (definiţia originală propusă de Allport,1935)ramur ăstructurile cognitive, afective şi motiva ţ ionale ale unui individ la fel ca şicomportamentul acestuia sunt influenţate de prezenţă actual ă , imaginar ă sau implicit ă a unor persoane, grupuri sau mul ţ imi (definiţia propusă de

Allport, modificată prin actualizare şi detaliere)ramur ă a psihologiei ce studiază modul în careşi comportamentul acestuia sunt influen ţ ate de ceilal ţ i (varianta condensată a definiţiei anterioare)

cognitivă a

psihismului

→

captarea, interpretarea, stocarea, activarea şi folosirea informa ţ iei însistemul psihic uman

→

secolului trecut) pentru a face trimitere la totalitatea proceselor, structurilor şi stărilor ce au loc la nivelul sistemului psihic fiind implicate în

2 Conceptele şi noţiunile sunt prezentate în ordinea apariţiei lor în textul cursului; uneori conceptul este definit exact ca şi în text,altădată definiţia este uşor refrazată şi sau completată.


16




procesarea informa ţ iei

Cogniţie socială cunoaşterea şi reflectarea lumii sociale şi a individului aflat în interacţiune

→ vă dominantă de abordare a obiectului de studiu psihologiei

→

Dimensiunea

man

procese şi stări psihice ce reprezintă reac ţ ii evaluative la modificările din

Emoţii sociale emoţiile care reflectă calitatea şi natura interacţiunilor şi relaţiilor cu

Dimensiunea procese şi stări psihice ce reprezintă for ţe motrice pentru orientarea şi

Motive sociale motive care sunt legate de existenţa celorlalţi şi care ne energizează pentru

Comportament comportamentul individului în situaţii sau contexte sociale; comportament

Categorii de

emodul în care ceilalţi sunt percepuţi de către individ: ca persoane separate,

Grup o colecţie de indivizi care au o istorie comună: au interacţionat în trecut, se

Mulţime o colecţie de indivizi între care nu există legături preexistente, dar care la

Prezenţa actuală / situaţiile sociale în care ceilalţi (o persoană, un grup sau o mulţime) sunt

rezenţa imaginară situaţiile sociale în care ceilalţi sunt prezenţi doar prin evocarea unor

Audienţă privată totalitatea reprezentărilor mentale ale altor persoane stocate în memoria

→ lalţi în spaţiul intrapsihic al individului (diferită

Persoanele

e / de persoanele care sunt foarte importante pentru un individ; reprezentările

→ e sau de referinţă individul poate avea şi

Prezenţa implicită situaţiile în care ceilalţi, deşi nu sunt prezenţi explicit sau imaginar, sunt

→

cu ceilalţio perspectisociale prin acordarea unei atenţii sporite dimensiunii cognitive a

psihismului (sinonim frecvent: perspectiva procesă rii informa ţ iei sociale)selectarea, captarea, interpretarea, stocarea, activarea şi folosireainforma ţ iei sociale în sistemul psihic uman

afectivă a

psihicului u

→

exteriorul sau interiorul individului; rezultatul evaluărilor se traduce prinresimţirea a ceva ca fiind „plăcut” sau „neplăcut”, „pozitiv” sau „negativ”,„bun” sau „r ău” (valenţa afectului rezultat)

→

ceilalţi

motivaţională a

psihicului uman

→

canalizarea vieţii psihice şi a comportamentului

→

şi ne orientează înspre interacţiunea cu ceilalţi

social→

ce este rezultatul unor influenţele subtile sau evidente din partea altor persoane

entităţi social→

ca grup, sau ca o mul ţ ime

→

cunosc între ei, au norme şi valori elaborate şi acceptate în comun

→

un moment dat se regăsesc împreună, simultan şi în acelaşi loc

explicită / reală →

percepuţi imediat, nemijlocit, se află „în bătaia simţurilor noastre”

P →

reprezentări mentale presupunând şi antrenarea în interacţiuni mentale sau

imaginare cu persoane, grupuri sau mulţimi→

unui individ; reprezentările pot fi construite pornind de la persoane realedar şi fictive, imaginare; prezenţa imaginar ă a celor de audien ţ a publică , prezentă explicit în exteriorul individului)

semnificativ

referinţă

→

mentale ale acestor persoane sunt cele mai puternice şi influente din rândulaudienţei private a individului pe lângă persoane semnificativ grupuri semnificative sau de referin ţă

→


17




luaţi în consideraţie de către individ la modul generalface trimitere la faptul că în mod frecvent comportame→ ntul individului este

Psihologia generală ramura a psihologiei care studiază procesele, structurile şi st ă rile psihice

Conformism supunerea manifestă a individului la presiunile tacite sau exprese ce vin

Psihologia

iiramur ă a psihologiei care se ocupă cu identificarea aspectelor particulare şi

Trăsătură de o caracteristică stabilă a vieţii intrapsihice a individului considerată

Consistenţa

ntală cazul în care un individ are, în marea majoritate a situaţiilor relevante,

Consistenţa

ntală

cazul în care, fiind plasaţi în situaţii sociale identice sau similare, marea

Fenomen / efect consistenţă comportamentală manifestată de o bună parte sau de

Psihologia este orientată spre studiul modului în care procesele, structurile şi stările

Prejudecată atitudine faţă de un grup sau o categorie socială care se r ăsfrânge şi asupra

→ afectivă negativă faţă de o persoană necunoscută care intervine

Sociologia este ştiinţa care studiază societatea şi instituţiile sociale

rile, organizaţiile,

determinat de simpla idee abstractă că ceilalţi există şi trebuie să ţinemcont de ei; în acest din urmă caz se include orice manifestare de respectarea normelor sociale în absenţa oricărui control social

→

considerate fiecare separat; este un fel de „anatomie generală” aplicată vieţii psihice: disecă viaţa psihică în elemente cât mai mici şi le analizează pe fiecare în parte, f ăr ă a ţine cont prea mult de particularităţile individuluisau de funcţionarea psihismului în ansamblu

→

din partea unui grup

personalităţ→

distincte de structurare a vieţii intrapsihice şi a comportamentuluiindividului; este orientată spre identificarea „amprentei individualitţii”considerând comportamentul ca fiind determinat în bună parte de tipul de personalitate sau de tr ăsăturile de personalitate

personalitate→

responsabilă pentru comportamentul similar al acestuia în marea majoritatea situaţiilor

comportame

trans-situaţională

→

acelaşi gen de comportament (de ex.: nu ajută pe alţii); în baza acesteiconsistenţe putem deduce că individul are o anume tr ăsătur ă de personalitate (de ex: „egoist”)

comportamesituaţională

→

majoritate a oamenilor se comportă în mod similar (de ex.: nu ajută pealţii); în baza acestei consistenţe putem deduce prezenţa unui fenomen /efect de psihologie socială

psihosocial→

majoritatea indivizilor aflaţi în situaţii sau contexte sociale similare (de ex:„efectul de spectator” sau, cum i se mai spune, „efectul de gur ă cască” ceapare în situaţiile de urgenţă)

dezvoltării→

psihologice (cognitive, afective şi motivaţionale) se constituie şi evoluează odată cu dezvoltarea biologică a individului

→

persoanelor ce fac parte din acestea; de cele mai multe ori se foloseşte pentru a desemna o atitudine negativă ( prejudecat ă negativă ) deşi există şisituaţii aparte când putem vorbi despre o atitudine pozitivă ( prejudecat ă

pozitivă )raportareimediat ce aceasta este identificată ca apar ţinând unui categorii sociale sauunui out-grup

→

→ ştiinţa preocupată de „studiul modului în care grupucategoriile sociale şi societăţile se constituie, funcţionează şi se modifică”

(Hogg & Vaughan, 1998, p. 4)


18




Antropologia se ocupă de studiul diferitor culturi şi influenţelor exercitate de acestea

Lecturi obligatoriipentru iniţiere î tru examinare

** Acest suport de curs

ectura #1

→

asupra vieţii individului (Feldman, 1995)

n temă şi pregătirea pen

* L

. W., & Holmes, J. G. (1987). Salient Private Audiences and Awareness of the Self.

ectura #2

Baldwin, M Journal of Personality and Social Psychology, 52, 1087-1098.

L, & Isen, A. M. (1975). Noi studii privind efectul stării de bine asupra comportamentului de

Lecturi de aprofundare

pentru o cu mai largă

helcea, S. (2006). Psihosociologia – domeniu de studiu interdisciplinar (Capitol 1). În S. Chelcea, L.

alim, T. (2003). Introducere şi metode (Capitolul 1). În T. Malim. Psihologie social ă . Bucureşti: Ed.

oscovici, S. (1996). Prefaţă. În A. Neculau (coord.). Psihologie social ă . Aspecte contemporane. Iaşi:

eculau, A. (2004). Ce este psihologia socială? În A. Neculau (coord.) (2006). Manual de psihologie

Referinţe bibliograficesurse citate în textul acestui material

llport, G. W. (1935/1985). The historical background of social psychology. In G. Lindzey & E.

sch, S. E. (1951/1996). Influenţa interpersonală. Efectele presiunii grupului asupra modificării şi

aldwin, M. W., & Holmes, J. G. (1987). Salient Private Audiences and Awareness of the Self.

rehm, S. S., Kassin, S. M., & Fein, S. (1999). Social Psychology. N.Y.: Houghton Mifflin.

lark, K., & Clark, M. (1947). Racial identification and preference in Negro children. In T. M.

eldman, R. S. (1995). Social Psychology. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice Hall.

iske, S. (2004). Social beings: A core motives approach to social psychology. USA: Wiley.

ogg, M. A., & Vaughan, G. M. (1998). Social Psychology (2-nd edition). London: Prentice Hall.

Levin, P. F.ajutorare (titlul original: Further studies on the effect of feeling good on helping). Sociometry, 38, 141-147.

noaştere nuanţată şi o viziune

CIvan, G. Jderu şi A. Moldoveanu. Psihosociologie. Teorie şi aplica ţ ii. Bucureşti: Ed. Economică, 1 – 13.

MTehnică, 9-17.

MPolirom, 7-16.

N social ă . Ediţia a 2-a. Iasi: Polirom, 21-27.

AAronson (Eds.) (1985). The handbook of social psychology (3rd ed., Vol. 1, 1-46). New York:McGraw-Hill.

Adistorsiunii judecăţilor. În Perez, J. A., & Boncu, S. (coord.) (1996). Influen ţ a social ă : texte alese. Iaşi:

Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, 100-111.

B Journal of Personality and Social Psychology, 52, 1087-1098.

B C Newcomb & E. L. Hartley (Eds.) Readings in social psychology. New York: Holt, 335.

F F

H


19




Isen, A. M., & Levin, P. F. (1972). Effect of feeling good on helping: Cookies and kindness. Journal

evin, P. F., & Isen, A. M. (1975). Further studies on the effect of feeling good on helping.

oscovici, S., Lage, E., & Naffrechoux, M. (1969). Influence of a consistent minority on the

of Personality and Social Psychology, 21, 384-388.

LSociometry, 38, 141-147.

Mresponses of a majority in a colour perception task. Sociometry, 32, 365-380.

20

Curs 01 - INTRODUCERE IN STUDIUL PSIH SOC (v-2011)

Documents

Transcript of Curs 01 - INTRODUCERE IN STUDIUL PSIH SOC (v-2011)