Societatea Comercială SPECIFICAŢIE TEHNICĂ S.T. nr :38

ELECTRICA S.A. Bucureşti

Cleme şi armături pentru linii electrice aeriene de joasă tensiune

Rev. 0 1 2 Data 2010

Nr.pag : 38

Elaborat : SC ELECTRICA SA Biroul Tehnic – ing. Mihai Voicu

Data aprobării : Aviz CTS nr.855/10.08.2010

Data intrării în vigoare : 11.08.2010

CUPRINS

1. GENERALITĂŢI ....................................................................................................... 2 1.1. Obiect şi domeniul de aplicare ............................................................................ 2 1.2. Terminologie .......................................................................................................... 2 1.3. Standarde , Normative .......................................................................................... 2 1.4. Simbolizare ............................................................................................................ 3 1.5. Durata de utilizare normată ................................................................................. 3 1.6. Cerinţe constructive , funcţionale ........................................................................ 3 1.7. Condiţii de montaj ............................................................................................. 3 1.8. Marcarea ............................................................................................................... 4 1.9. Indicatorii de fiabilitate probabilistică ................................................................. 4

2. CONDIŢII TEHNICE DE CALITATE ................................................................ 4 2.1. Formă, dimensiuni, materiale ................................................................................ 4 2.2. Prescripţii specifice referitoare la unele accesorii ............................................... 5 2.3. Acoperiri de protecţie ......................................................................................... 6 2.4. Posibilităţi de montaj ........................................................................................... 7 2.5. Marcare .................................................................................................................. 7 2.6. Caracteristici mecanice ........................................................................................ 7

3. REGULI PENTRU VERIFICAREA CALITĂŢII ............................................. 7 3.1. Încercări de tip ....................................................................................................... 7 3.2. Încercări pe eşantion ............................................................................................. 8 3.3. Încercări individuale de serie ................................................................................. 8

4. METODE DE VERIFICARE ................................................................................. 10 4.1. Control vizual ........................................................................................................ 10 4.2. Control dimensional şi verificarea materialelor ............................................... 10 4.3. Verificarea acoperirilor de protecţie .................................................................. 10 4.4. Încercări nedistructive ......................................................................................... 11 4.5. Încercări mecanice ................................................................................................ 11 4.6. Încercare la pierderi magnetice ............................................................................ 22 4.7. Încercări la cicluri termice .................................................................................... 24 4.8. Încercări privind descărcarea corona şi perturbaţiile radioelectrice ..................... 31

5. AMBALARE, TRANSPORT, DEPOZITARE, DOCUMENTE. ........................ 31 6. GARANŢII ............................................................................................................... 31 7. ANEXA ...................................................................................................................... 32

2

1. GENERALITĂŢI

1.1. Obiect şi domeniul de aplicare

Specificaţia tehnică stabileşte condiţiile tehnice şi de execuţie pentru accesoriile liniilor electrice aeriene, cleme şi armături. Prevederile prezentei specificaţii se aplică la executarea, verificarea, încercarea, marcarea, conservarea, transportul, depozitarea şi garanţia accesoriilor pentru LEA.

Nr.crt. Denumirea obiectului 1. Brăţară de branşament pentru stâlpi vibraţi precomprimaţi 2. Brăţară de branşament pentru stâlpi centrifugaţi 3. Consolă orizontală pentru două izolatoare (susţinere, întindere şi terminală) 4. Consolă orizontală pentru patru izolatoare (susţinere, întindere şi terminală) 5. Brăţară pentru consolă orizontală, stâlpi centrifugaţi 6. Brăţară pentru consolă orizontală, stâlpi centrifugaţi 7. Cârlig de susţinere cu brăţară tip CSB 8. Ansamblu de prindere pe stâlp cu brăţară, de tip AUB 9. Consolă de susţinere cu brăţară, tip CSB

10. Brăţară cu cârlig pentru suport branşament 11. Inel pentru branşament încastrat în zid 12. Suport de întindere pe zid, tip SZ 600 13. Consolă pentru iluminat public 14. Armătură de susţinere în aliniament ASA 400 15. Armătură de susţinere în colţ ASA 1100 16. Diverse cleme şi accesorii

1.2. Terminologie 1.2.1. Clemele sunt dispozitive în contact direct cu calea de curent, care realizează o

legătură electrică, mecanică , sau electrică şi mecanică între conductoare, armături şi izolatoare, între două sau mai multe conductoare şi între conductoare şi bornele echipamentului electric.

1.2.2. Armăturile sunt piese sau dispozitive cu ajutorul cărora se asamblează, montează şi se protejează electric lanţurile de izolatoare.

1.3. Standarde , Normative SR EN 61284 - 2000 − Linii electrice aeriene. Prescripţii şi încercări pentru

accesorii. Acoperiri protectoare. Condiţii tehnice generale. SR EN ISO 2082:2009 − Acoperiri metalice şi alte acoperiri anorganice. Acoperiri

electrochimice de zinc pe fontã sau oţel, cu tratament suplimentar.

SR EN ISO 1461:2009 − Acoperiri termice de zinc pe piese fabricate din fontã şi oţel. Specificaţii şi metode de încercare.

SR EN ISO 2063:2005 − Pulverizare termică. Acoperiri metalice şi alte acoperiri anorganice. Zinc, aluminiu şi aliajele lor.

STAS 10702/1-83 − Protecţia contra coroziunii a construcţiilor din oţel supraterane. Acoperiri protectoare. Condiţii tehnice generale.

STAS 11111 – 86 − Abateri limită pentru dimensiuni fără indicaţii de toleranţă ale pieselor obţinute prin tăiere, îndoire sau ambutisare.

3

SR EN 22768-1/95 − Toleranţe generale. Partea 1 : Toleranţe pentru dimensiuni liniare şi unghiulare fără indicarea toleranţelor individuale.

SR EN 22768-2/95 − Toleranţe generale. Partea 2 : Toleranţe geometrice pentru elemente fără indicarea toleranţelor individuale.

PE 106/2003 − Normativ pentru proiectarea şi executarea liniilor electrice aeriene de joasă tensiune .

SR CEI 1089 − Conductoare pentru linii aeriene cu sârme rotunde, cablate în straturi concentrice.

SR EN 754-6:2008 − Aluminiu şi aliaje de aluminiu. Bare şi ţevi trase la rece. Partea 6: Bare hexagonale, toleranţe la dimensiuni şi de formã.

SR EN 573-3:2009 − Aluminiu şi aliaje de aluminiu. Compoziţia chimicã şi forma produselor obţinute prin deformare plasticã. Partea 3: Compoziţia chimicã şi forma produselor.

SR EN ISO 4032-2002 − Piuliţe hexagonale, stil 1. Grad A şi B. SR EN ISO 4014:2003 − Şurub cu cap hexagonal. Clasele de execuţie A şi B. SR HD 478.2.1 S1:2002 − Clasificarea condiţiilor de mediu. Partea 2: Condiţii de mediu

prezente în naturã. Temperaturã şi umiditate.

1.4. Simbolizare Simbolizarea clemelor şi armăturilor este alcătuită dintr-un simbol literal funcţional, urmat de caracteristica dimensională principală a produsului . Exemplu :

ASA 400 – armătură de susţinere în aliniament (sarcina de rupere 400 daN)

1.5. Durata de utilizare normată

Durata de utilizare normată a clemelor de medie tensiune este de 40 de ani . 1.6. Cerinţe constructive , funcţionale 1.6.1. Conformaţia clemelor trebuie să fie astfel încât să nu prezinte muchii, colţuri,

proeminenţe şi asperităţi ce ar putea favoriza apariţia pierderilor corona, precum şi cavităţi în care s-ar putea acumula apa.

1.6.2. Toleranţele de execuţie ale părţilor componente trebuie să asigure interschimba-bilitatea acestora .

1.6.3. Toate suprafeţele părţilor componente ale clemelor trebuie să fie netede, fără bavuri, creste, cruste, striuri, porozităţi, fisuri, sufluri.

1.6.4. Accesoriile trebuie astfel concepute încât : − să evite deteriorarea conductorului în condiţii de serviciu ; − să asigure fixarea componentelor individuale în aşa fel încât să nu se desfacă în exploatare ; − să suporte sarcinile mecanice rezultate din montaj, de întreţinere şi serviciu, curentul de

serviciu calculat, inclusiv curentul de scurtcircuit calculat, temperaturile de serviciu şi condiţiile de mediu.

1.6.5. Trebuie evitate orice fragilitate a pieselor finite, utilizând materiale şi procedee de fabricaţie adecvate.

1.7. Condiţii de montaj Locul de montaj : exterior ; Altitudinea maximă 2000 m ; Clemele se utilizează în zone cu climat temperat (N) conform SR HD 478.2.1 S1:2002.

• temperatura minimă -30 °c ; • temperatura maximă +55 °c ; • umiditatea relativă a aerului 100% ;

4

1.8. Marcarea Clemele se marchează pe suprafeţele nefuncţionale, dar vizibile după montare a

bacurilor clemei . Marcarea se face prin inscripţionarea următoarelor elemente : codul clemei (tipul) ; numele sau marca firmei producătoare ; data fabricaţiei ; gama de secţiuni de conductor pentru care este destinată clema .

1.9. Indicatorii de fiabilitate probabilistică Media timpului de bună funcţionare : MTBF = 16 • 104 h ; Intensitatea defectării : λ = 1/MTBF = 0,062 • 10-4 h ; Media timpului de recuperare : MTR = 10 h ; Intensitatea de reparare : µ = 1/MTR = 10-1 h ; Coeficient de disponibilitate : A = [(MTBF – MTR)/MTBF]• 100 = 99,99%

2. CONDIŢII TEHNICE DE CALITATE

2.1. Formă, dimensiuni, materiale 2.1.1. Forma, dimensiunile şi materialele sunt în conformitate cu documentaţia de execuţie. 2.1.2. Materialele care intră în componenţa produselor la care se aplică acestă specificaţie, trebuie să fie cea indicată în documentaţia de execuţie. Nu se admite înlocuirea materialelor decât cu acordul scris al proiectantului şi beneficiarului. Materiale metalice Materialele trebuie să satisfacă cerinţele duratei de utilizare şi nu trebuie să fie susceptibile de a prezenta o coroziune intergranulară sau tensiuni interne. Ele nu trebuie să provoace coroziunea conductorului activ sau a conductorului de protecţie. Materiaiele din care se compun racordurile presate trebuie să poată suporta deformarea la rece a materialului datorată presiunii. Componentele forjate de oţel trebuie să prezinte şi o rezistenţă suficientă la şocuri după compresie. Exemple de materiale utilizate:

aluminiu şi aliaj de aluminiu; oţel galvanizat; fontă ductilă sau fontă maleabilă galvanizată; oţel inoxidabil; cupru şi aliaje de cupru.

Materiale nemetalice Materialele nemetalice utilizate trebuie să prezinte o bună rezistenţă la îmbătrânire şi să poată suporta temperaturile de serviciu fără ca proprietăţile lor să fie afectate. Materialele trebuie să prezinte o rezistenţă adecvată la ozon, la radiaţiile ultraviolete şi la poluarea atmosferică pe domeniu complet al temperaturilor lor de serviciu. Ele nu trebuie să provoace coroziunea materialelor cu care sunt în contact.

Clemele sunt alcătuite din elementele componente prezentate mai jos, comune din punct de vedere constructiv, dar diferite dimensional, în funcţie de variantă .

5

2.2. Prescripţii specifice referitoare la unele accesorii

2.2.1 Accesorii pentru lanţul de izolatoare şi pentru conductorul de protecţie Pentru piesele de oţel forjat, găurile supuse la contracţie mecanică pot fi realizate prin poansoane la cald sub rezerva ca aceste găuri să fie conform toleranţelor pe cel puţin 70 % din grosimea poansonată. Pentru piesele de oţel forjat, găurile care nu sunt supuse la o concentraţie mecanică pot fi realizate prin poansonare la cald şi la rece fără a se ţine seama de limita menţionată.

2.2.2 Cleme de susţinere

2.2.2.1 Conductorul activ sau cel de protecţie poate fi montat în clema de susţinere fie simplu, fie protejat.

2.2.2.2 Clemele de susţinere trebuie concepute astfel încât efectele vibraţiilor asupra conducătorului activ sau a celui de protecţie şi chiar asupra clemelor să fie reduse la minim. Clemele trebuie concepute astfel încât să se evite presiunea localizată sau deteriorarea conductorului activ sau de protecţie.

2.2.2.3 Clemele de susţinere trebuie să prezinte o suprafaţă de contact suficientă pentru a evita deteriorarea datorată curenţilor de defect.

2.2.2.4 Rezistenţa la uzură a articulaţiei trebuie să fie suficient de mare pentru a evita o deteriorare în serviciu.

2.2.2.5 Pierderile magnetice nu trebuie să depăşească valoarea indicată. 2.2.2.6 Corpul unei cleme de susţinere trebuie să permită o oscilaţie în jurul unei axe orizontale

perpendiculară pe conductor. 2.2.2.7 Diferitele tipuri de cleme de susţinere sunt: - cleme prevăzute cu o articulaţie deasupra conductorului; pivotul este situat deasupra planului

orizontal al axei conducătorului; - cleme prevăzute cu o articulaţie în planul axei conductorului (articulaţie dublă sau triplă) una

dintre aceste trei articulaţii se găseşte în planul orizontal al axei conductorului; - cleme prevăzute cu o articulaţie sub axa conductorului . 2.2.2.8 Fabricantul trebuie să furnizeze utilizatorului domeniul de utilizare al clemelor de

susţinere. NOTA - Pentru flecare tip de clemă, utilizatorul poate alege între:

clemele standard: sarcina de alunecare a conductorului activ sau a conductorului de protecţie nefiind inferioară unei sarcini de alunecare minimă specificată;

clemele cu alunecare controlată: sarcina de alunecare a conductorului se situează între două valori diferite prin acord între utilizator şi furnizor.

2.2.3 Cleme de întindere, înnădire şi de reparare a conductorului activ

şi a celui de protecţie

2.2.3.1 Clemele destinate întinderii, înnădirii şi reparării conductoarelor active şi a celor de protecţie pot fi de următoarele tipuri, fără ca această listă să fie limitativă:

- cleme de întindere prin presare; - cleme cu pană sau cu blocaj conic; - cleme cu buloane (cu bolţuri); - cleme elicoidale preformate în uzină; - cleme montate cu ajutorul unei încărcături explozive.

2.2.3.2 Diferitele tipuri de cleme de mai sus pot fi utilizate pentru legături supuse sau nu la tracţiune sau la conectări în T. Atunci când clemele nu asigură continuitatea electrică a conductorului

6

(de exemplu cleme de întindere), ele nu trebuie să scadă capacitatea electrică a conductorului activ sau a conductorului de protecţie.

2.2.3.3 Clemele prevăzute cu ochiuri auxiliare destinate a fi utilizate în timpul construcţiei sau întreţinerii trebuie marcate cu o sarcină de rupere minimă specificată de către fabricant.

2.2.3.4 Clemele trebuie concepute astfel încât să nu conţină cavităţi interne şi să evite pătrunderea sau reţinerea apei în cursul serviciului.

2.2.3.5 Clema poate fi prevăzută cu un compus inhibitor de oxidare destinat reducerii oxidării metalului în punctele de contact electric între metale. Aceşti compuşi sunt utilizaţi în mod curent la clemele presate pentru a umple golurile interne şi a evita penetrarea apei în cursul serviciului.

2.2.3.6 Clemele trebuie concepute astfel ca, după montaj, zona de contact iniţial a clemei cu conductorul să nu determine solicitări ce pot antrena o ruptură datorată vibraţiilor eoliene sau altor oscilaţii ale conductorului.

2.2.3.7 Clemele destinate să îmbine conductoarele realizate din două materiale metalice diferite trebuie concepute astfel încât să se evite coroziunea bimetalică.

2.2.3.8 Clemele trebuie concepute astfel încât să se evite presiunile locale susceptibile de a determina fluajul la frig excesiv al materialului utilizat pentru conductorul activ sau cel de protecţie.

2.2.3.9 Clemele destinate restabilirii proprietăţilor electrice şi mecanice ale unui conductor trebuie însoţite de instrucţiuni clare ale fabricantului referitor la mărimea defectelor pe care sunt destinate să 1e repare.

2.2.4 Armături de protecţie a izolatoarelor

2.2.4.1 Dacă se utilizează ţevi de oţel pentru armăturile de protecţie, suprafeţele interioare şi exterioare ale ţevii trebuie zincate la cald.

2.2.4.2 Dacă ţeava este etanşată după zincare, calitatea suprafeţei anterioare trebuie stabilită de comun acord de către utilizator şi furnizor.

2.2.4.3 Pentru armăturile de protecţie a izolatoarelor (coarne de protecţie, inele de protecţie), concepute pentru a proteja lanţurile de izolatoare împotriva defectelor provocate de către arcul electric, beneficiarul trebuie să indice în comandă condiţiile în care se face încercarea la scurtcircuit.

2.2.4.4 Armăturile de protecţie trebuie concepute astfel încât să nu conducă la ruperi la oboseală provocate de către vibraţii eoliene. Armăturile de protecţie a izolatoarelor trebuie să suporte o sarcină mecanică statică fixată de comun acord de câtre furnizor şi utilizator. 2.3. Acoperiri de protecţie 2.3.1. Acoperirile de protecţie sunt conform STAS 10702/1 – 83 . Protecţia anticorozivă (în situaţia în care nu se specifică în proiect) se realizează prin zincare termică sau pulverizare, în conformitate cu SR EN ISO 22063, greutatea minimă a stratului de zinc fiind pe punct individual de 460 g/m2, iar pe media punctelor de 504 g/m2. 2.3.2. Organele de asamblare se protejează anticorosiv prin zincare electrochimică, grosimea medie a zincului fiind de 12 µm. 2.3.3. Punctele izolate neacoperite cu zinc, admise în proporţie de maxim 1% din suprafaţa zincată, pot fi corectate în mod adecvat dacă se asigură o rezistenţă anticorozivă ca şi zincarea termică (cu vopsele bogate în zinc sau prin metalizare).

2.3.4. Organele de asamblare din oţel filetate, executate conform STAS 2700/8-82 se protejează prin zincare electrochimică.

2.3.5. Elementele componente ale clemelor din aluminiu, aliaje de aluminiu sau cupru pot fi executate fără protecţie .

2.3.6. Pentru protejarea clemelor de înnădire, tracţiune şi reparare se foloseşte vaselină artificială tip C sau E, conform 917– 84.

2.3.7. Metalele la care diferenţa de potenţial electrochimic poate să antreneze o coroziune galvanică susceptibilă de a afecta integritatea elementului nu trebuie să fie niciodată în contact. Aceasta se aplică în mod particular acelor părţi de cleme în contact direct cu conductorul.

7

2.3.8. Toate filetările exterioare trebuie prelucrate sau rulate înainte de zincarea la cald. Filetele interioare pot fi prelucrate înainte sau după zincarea la cald. Dacă sunt prelucrate după zincare, ele trebuie gresate. 2.4. Posibilităţi de montaj 2.4.1. Elementele componente ale clemelor asamblate prin intermediul organelor de asamblare, trebuie să permită un montaj corect fără forţări sau loviri, să asigure interschimbabilitatea lor şi o mobilitate cât mai bună. 2.4.2. Preasamblarea se va face în fabrică şi se va urmării :

2 corespondenţa cu proiectul a reperelor ce alcătuiesc produsul ; 2 suprapunerea liberă a reperelor în zona de îmbinare între ele ; 2 cotele de gabarit ; 2 diametrul găurilor ; 2 diametrul şuruburilor şi corespondenţa cu proiectul ; 2 corespondenţa găurilor la îmbinări .

2.5. Marcare

2.5.1. Reperele vor fi marcate cu codurile din proiect, lizibile după zincare. 2.5.2. Codurile vor avea o înălţime de minim 3 mm. 2.5.3. Marcajul se face de aşa natură încât să nu poată fi acoperit prin asamblare. 2.6. Caracteristici mecanice

2.6.1. Forţa de rupere a clemelor de tracţiune şi de înnădire trebuie să fie cel puţin egală cu forţa de rupere a conductorului legat la clemă, precizată în standardul de produs.

2.6.2. Clemele de tracţiune şi înnădire trebuie să asigure strângerea conductoarelor astfel încât alunecarea acestora să nu aibă loc decât la o solicitare mai mare de 95% din forţa de rupere a conductorului.

2.6.3. Pentru clemele şi armăturile ce se montează cu şuruburi, momentele de strângere a şuruburilor se precizează la standardul de produs. 3. REGULI PENTRU VERIFICAREA CALITĂŢII

Cleme sunt supuse încercărilor de tip, încercări pe eşantion, încercări individuale de serie.

3.1 Încercări de tip

3.1.1 Generalităţi Încercările de tip au ca obiect stabilirea caracteristicilor de proiectare. În mod normal ele sunt efectuate o singură dată şi repetate numai în cazul modificării concepţiei de proiectare sau a materialului accesoriului. Rezultatele încercărilor de tip sunt consemnate ca o probă a conformităţii cu prescripţiile de proiectare.

3.1.2 Aplicare Echipamentele trebuie supuse încercărilor de tip din tabelul 1. În plus, cumpărătorul şi furnizorul pot conveni alte încercări, cum ar fi încercări la coroziune, încercări de îmbătrânire, încercări Ia oboseală, încercări la scurtcircuit şi încercări la arc electric.

8

3.2 Încercări pe eşantion

3.2.1 Generalităţi

Încercările pe eşantion au ca obiect verificarea calităţii materialelor şi a fabricaţiei.

3.2.2 Aplicare Accesoriile liniilor aeriene trebuie supuse la încercările pe eşantion din tabelul 1. Eşantioanele supuse la încercări trebuie selecţionate la întâmplare din lotul prezentat la recepţie. Cumpărătorul are dreptul să facă selecţia.

3.2.3 Eşantionare şi criterii de acceptare În afară de cazul când există un acord între cumpărător şi furnizor trebuie aplicate procedurile din planul de eşantionare conform cu ISO 2859-1 şi ISO 2859-2 (control prin atribute) şi ISO3951 (control prin variabile). Pentru fiecare încercare pe eşantion, tipul de control (prin atribute sau variabile) şi procedurile detaliate (nivelul de control, nivelul de calitate acceptabil, eşantionare simplă, dublă sau multiplă etc.) trebuie să facă obiectul unui acord între cumpărător şi furnizor (a se vedea exemplul din anexa I pentru control prin atribute şi anexa J pentru controlul prin variabile SR EN 61284). NOTĂ - Controlul pe eşantion prin variabile este o procedură de acceptare pe eşantion care trebuie folosită in locul controlului prin atribute atunci când este mai potrivită să se măsoare pe o scală continuă caracteristica sau caracteristicile luate în considerare. În cazul încercărilor la rupere şi a altor încercări la fel de costisitoare, procedurile de acceptare pe eşantion prin variabile permite o mai bună discernere intre calitatea acceptabilă şi calitatea obiectivă decât procedura prin atribute, pentru aceeaşi mărime a eşantionului. Obiectul procesului de eşantionare poate fi la fel de important la alegerea între un plan prin variabile sau prin atribute. De exemplu, un client poate decide să utilizeze un plan de eşantionare de acceptare prin atribute pentru a se asigura că piesele dintr-un lot de expediţie sunt conforme cu o toleranţă dimensională cerută. Fabricantul poate efectua măsurări in cadrul unui plan de eşantionare prin variabile de aceleaşi dimensiuni dacă el se interesează de tendinţele sau modificările progresive susceptibile de a afecta capacitatea sa de a furniza loturi de expediţie conforme nivelului de calitate de acceptare (NQA).

3.3 Încercări individuale de serie

3.3.1 Generalităţi Încercările individuale de serie au ca obiect să dovedească conformitatea accesoriului cu cerinţele specifice. Ele sunt efectuate pe fiecare bucată. Încercările nu trebuie să deterioreze accesoriul.

3.3.2 Aplicare şi criterii de acceptare Loturile de accesorii complete pot fi supuse la încercările individuale de serie din tabelul 1. Accesoriile care nu sunt conforme cu cerinţele trebuie îndepărtate.

9

10

4. METODE DE VERIFICARE

4.1. Control vizual

4.1.1. Încercările de tip trebuie să cuprindă controlul vizual pentru a se asigura conformitatea accesoriilor în toate domeniile esenţiale cu proiectele din contract. Abaterile de la proiecte trebuie să facă obiectul unui acord între furnizor şi cumpărător şi trebuie înregistrate conform unei derogări acceptate.

4.1.2. Încercările pe eşantion cuprind controlul vizual conform 3.2.3. Controlul vizual trebuie să verifice conformitatea proceselor de producţie, a formei, a acoperirii şi a finisării suprafeţei accesoriului cu proiectele contractuale. O atenţie particulară trebuie acordată finisării suprafeţelor care intră în contact cu conductorul. NOTĂ - Verificarea marcajului poate include marcajele dorite de cumpărător pentru a verifica controlul sau încercările (de exemplu încercări de durată, marcaje de identificare, ştampile de control etc.).

4.1.3. Pentru accesoriile supuse la încercările de tip la descărcare corona, încercarea pe eşantion trebuie să cuprindă o comparaţie a formei şi a finisării suprafeţei cu una din probele martor de la încercarea de tip la descărcare corona, dacă aceasta face obiectul unui acord între cumpărător şi furnizor.

4.1.4. Încercările individuale de serie nu cuprind şi controlul vizual, în afara unui acord între furnizor şi utilizator sau dacă controlul vizual este prevăzut prin sistemul de asigurare a calităţii al furnizorului.

4.2. Control dimensional şi verificarea materialelor

4.2.1. Încercările de tip şi încercările pe eşantion trebuie să includă verificarea dimensiunilor conform articolului 3 pentru a se asigura că accesoriile respectă toleranţele dimensionale stabilite prin proiectele contractuale. Cumpărătorul poate decide să asiste la măsurarea dimensiunilor selectate sau poate controla documentaţia furnizorului atunci când aceasta este disponibilă. Aparatele de măsurat şi calibrele trebuie selecţionate ţinând seama de precizia cerută. Documentele de evidenţă a calibrării trebuie furnizate la cerere.

4.2.2. Încercările individuale de serie trebuie să cuprindă un nivel specificat de control dimensional când planul de calitate din contract o cere. NOTĂ. Se recomandă să se acorde o atenţie particulară dimensiunilor susceptibile de a afecta interschimbabilitatea accesoriilor (de exemplu asamblare cu rotulă (CEI 60120): asamblările cu furcă şl placă (CEI 60471) sau performanţele mecanice şi/sau electrice.

4.2.3. Încercările de tip şi încercările pe eşantion trebuie să includă şi verificarea materialelor pentru a se asigura că ele sunt conforme cu documentaţia contractuală. Această verificare trebuie efectuată în mod normal de către cumpărătorul care controlează documentaţia furnizorului referitoare la specificaţiile de achiziţionare a materialelor, la certificatele de conformitate sau altă documentaţie de calitate. Dacă aceasta face obiectul unui acord între cumpărător şi furnizor, verificarea materialelor trebuie să includă încercările corespunzătoare specificaţiei de materiale.

4.2.4. Încercările individuale de serie trebuie să cuprindă un nivel specificat de verificare a materialelor (inclusiv încercările) când acest lucru este cerut prin planul contractual de calitate.

4.3. Verificarea acoperirilor de protecţie se face în conformitate cu SR EN 12330 şi SR EN ISO 2063.

11

4.4 Încercări nedistructive

4.4.1 Cumpărătorul trebuie să specifice sau să-şi dea acordul asupra încercărilor relevante, clasificarea lor (încercare de tip, încercare pe eşantion, încercare individuală de serie) şi criteriile de acceptare. De exemplu, următoarele încercări sunt nedistructive:

încercare magnetică; încercare la curenţi Foucault; încercare radiografică; încercare la ultrasunete; încercare la sarcină de probă; încercare de penetrare (de uscare); încercare a durităţii.

4.5 Încercări mecanice 4.5.1 Număr de accesorii de încercat

Încercări de tip

Încercările mecanice de tip trebuie efectuate pe trei accesorii. Toate accesoriile trebuie să treacă încercarea cu succes.

Încercări pe eşantion

Încercările mecanice pe eşantion trebuie efectuate conform procedurilor de eşantionare indicate la 3.2.3.

4.5.2 Eşantion încercat şi elemente de fixare pentru încercările mecanice de deteriorare şi de rupere, conductoare utilizate pentru încercările mecanice

Un accesoriu încercat trebuie să fie complet, cu toate piesele sale constitutive şi trebuie încercat în condiţii cât se poate de apropiate de montajul utilizat în exploatare. Pentru a evita deformarea lor excesivă se permite strângerea elementelor de fixare necesare pentru a transmite sarcinile mecanice accesoriului ce se încearcă în scopul evitării deformărilor lor inacceptabile. Unele încercări mecanice implică utilizarea conductoarelor încărcate până la rupere; scopul acestor încercări este de a evalua performanţele accesoriilor aplicate pe conductorul sau conductoarele pentru care ele sunt prevăzute. Prescripţiile şi încercările pentru conductoare sunt tratate în CEI 61089. În prezenta specificaţie, cuvântul “conductor” se utilizează pentru încercările aplicabile accesoriilor destinate conductoarelor active sau conductoarelor de protecţie.

4.5.3 Accesorii pentru lanţurile de izolatoare şi pentru conductoarele de protecţie Accesoriile de încercat trebuie încărcate într-un mod cât se poate de apropiat de încărcarea din exploatare (a se vedea figura 1). În cazul în care este dificil să se reproducă pe un singur montaj de încercare, repartiţia sarcinilor prezentate în exploatare, acestea pot fi reprezentate prin sarcini parţiale aplicate prin încercări succesive pe acelaşi accesoriu, sau pe alte accesorii prelevate din acelaşi lot. În acelaşi timp, trebuie verificat în prealabil faptul că această divizare a sarcinilor este valabilă pentru a controla performanţele specifice accesoriului.

12

Figura 1. Accesorii pt. lanţurile de izolatoare – Încercare la sarcină de rupere

4.5.3.1 Încercare mecanică la sarcină de întindere şi de rupere (a se vedea figura 2) Accesoriul de încercat trebuie menţinut pe un banc de tracţiune şi sarcina trebuie crescută progresiv până când atinge sarcina de alungire minimă specificată. Această sarcină trebuie menţinută constantă timp de 60 s. Ea trebuie apoi îndepărtată şi trebuie măsurată deformarea remanentă a accesoriului. Sarcina trebuie crescută din nou până la atingerea sarcinii de rupere minimă specificată care trebuie menţinută constantă timp de 60 s. Apoi sarcina trebuie crescută până la ruperea accesoriului.

13

Figura 2. Accesorii pt. lanţurile de izolatoare – Încercare la sarcină de rupere . Viteza de creştere a sarcinii

NOTĂ - Pentru sarcini de rupere mecanică foarte ridicate, atunci când securitatea accesoriului şi a operatorului riscă să fie afectate, încercarea se opreşte la 1‚2 ori sarcina de rupere minimă specificată. În acest caz trebuie aplicat controlul prin atribute. Criterii de acceptare Încercări de tip

În ceea ce priveşte sarcina de deteriorare, încercarea este concludentă dacă nu se produce nici o deformare remanentă mai mare decât valoarea convenită pentru o sarcină de deteriorare minimă şi sub aceasta. În ceea ce priveşte sarcina de rupere, încercarea este concludentă dacă ruperea accesoriului nu se produce la o sarcină mai mică sau egală cu sarcina de rupere minimă specificată.

Încercări pe eşantion

După cum se indică la 3.2.3, datele încercării trebuie evaluate conform procedurii de eşantionare şi criteriilor de acceptare ce fac obiectul unui acord între utilizator şi producător. La controlul prin atribute, fiecare accesoriu ce corespunde prevederilor specificate de criteriile de acceptare ale încercărilor de tip trebuie considerat ca un accesoriu corespunzător.

14

4.5.3.2 Încercări mecanice de deteriorare şi de rupere în punctul de prindere folosit în timpul montajului Încercarea trebuie efectuată după planul ce face obiectul unui acord între cumpărător şi furnizor. Metoda permite creşterea sarcinii pe durata încercării şi pentru evaluarea rezultatelor trebuie să fie cea indicată în figura 2.

4.5.4 Cleme de susţinere

4.5.4.1 Încercare la sarcina de deteriorare şi de rupere Încercarea trebuie realizată conform metodei A sau metodei B. Metoda A Încercarea trebuie efectuată după cum se indică în figura 3a sau 3b sau după un plan echivalent. Se montează pe conductor armături, dacă ele sunt utilizate în exploatare. Numărul de accesorii încercate, metoda de creştere a sarcinii în timpul încercării şi metoda de evaluare a rezultatului încercării trebuie să fie cele enunţate pentru încercările de deteriorare şi de rupere a accesoriilor lanţurilor de izolatoare. Unghiul α la sarcina de deteriorare minimă specificată trebuie să fie unghiul maxim de proiectare indicat de furnizor. Metoda B Prima treaptă

Clema trebuie montată pe bancul de încercare după cum se indică în figura 3a sau 3b şi încărcată pentru a se atinge unghiul α. Sarcina trebuie apoi crescută progresiv până la sarcina de deteriorare minimă specificată ce trebuie menţinută constantă timp de 60 s. Clema trebuie apoi eliberată de sarcină şi măsurate şi înregistrate eşantioanele cu deformaţii remanente.

Treapta a doua

Clema trebuie instalată pe bancul de încercare, împreună cu elementele sale de prindere, montată pe o bară rigidă de dimensiune adecvată utilizată în locui conductorului. Clema trebuie încărcată cu un unghi α apropiat de zero şi trebuie crescută sarcina progresiv până ce ea atinge sarcina de rupere minimă specificată. Această sarcină trebuie menţinută timp de 60 s, apoi crescută până la ruperea accesoriului.

NOTĂ - Pentru sarcinile de rupere foarte ridicate, atunci când securitatea accesoriului şi a operatorului este afectată, încercarea poate fi oprită la 1‚2 ori sarcina de rupere minimă acceptată. În acest caz, se utilizează controlul prin atribute.

15

Figura 3a Figura 3b

Figura 3. Clemă de susţinere – Încercare la sarcină verticală şi la sarcină de rupere

Criterii de acceptare Încercări de tip

În ceea ce priveşte sarcina de deteriorare, încercarea este concludentă dacă nu se produce nici o deformare remanentă mai mare decât valoarea convenită pentru o sarcină de deteriorare minimă şi sub aceasta. În ceea ce priveşte sarcina de rupere, încercarea este concludentă dacă ruperea accesoriului nu se produce la o sarcină mai mică sau egală cu sarcina de rupere minimă specificată.

Încercări pe eşantion

După cum se indică la 3.2.3, datele încercării trebuie evaluate conform procedurii de eşantionare şi criteriilor de acceptare ce fac obiectul unui acord între utilizator şi producător. La controlul prin atribute, fiecare accesoriu ce corespunde prevederilor specificate de criteriile de acceptare ale încercărilor de tip trebuie considerat ca un accesoriu corespunzător.

4.5.4.2 Încercare de alunecare

4.5.4.2.1 Încercare de alunecare pe cleme standard

la sarcini de alunecare minimă şi maximă specificate Conductorul utilizat pentru încercare trebuie să fie cel căruia îi este destinată clema.

Figura 4a Figura 4b

Figura 4. Clemă de susţinere (tip standard) – Încercare de alunecare

16

Încercarea trebuie efectuată după cum urmează (a se vedea figura 4a):

a) montarea unei porţiuni de conductor între extremităţile unui banc de tracţiune. Conductorul este supus la o sarcină egală cu 20% din sarcina de rupere nominală (SRN);

b) montarea clemei pe conductorul astfel instalat, piuliţele şi şuruburile fiind strânse cu un cuplu impus de furnizor;

c) reducerea la zero a sarcinii aplicate pe conductor şi eliberarea conductorului la o extremitate a maşinii de tracţiune;

d) fixarea clemei la extremitatea liberă a maşinii de tracţiune;

e) aplicarea unei sarcini egale cu 20% din sarcina de alunecare minimă asupra întregului ansamblu şi aplicarea unui traductor de deplasare astfel încât să se poată detecta mişcarea conductorului faţă de clemă. În lipsa traductorului se face o marcare pe conductor astfel încât să se detecteze mişcarea sus menţionată;

f) creşterea progresivă a sarcinii până când ea atinge sarcina de alunecare minimă specificată. Această sarcină trebuie menţinută constantă timp de 60 s;

g) creşterea progresivă a sarcinii până când conductorul alunecă în clemă. Încercarea de alunecare poate fi efectuată şi prin metoda indicată în figura 4b, după cum urmează:

1) montarea unei porţiuni de conductor între extremităţile unui banc de tracţiune. Conductorul este supus la o sarcină egală cu 20 % din sarcina de rupere nominală (SRN);

2) montarea clemei pe conductorul astfel tensionat , şuruburile şi piuliţele fiind strânse cu un cuplu impus de furnizori;

3) conectarea clemei la extremitatea W a unui dispozitiv de tracţiune adecvat şi instalarea unui traductor de deplasare sau a unei marcări pe conductor la extremitatea clemei astfel încât să se măsoare alunecarea dintre conductor şi clemă;

4) creşterea progresivă a sarcinii aplicate clemei până când aceasta atinge sarcina de alunecare minimă specificată. Această sarcină trebuie menţinută constantă timp de 60 s. Sarcina trebuie aplicată clemei coaxial cu conductorul, după cum se specifică schematic în figura 2b, pentru a evita rotirea acesteia.

5) creşterea progresivă a sarcinii până când conductorul alunecă în clemă.

Criterii de acceptare Încercări de tip Nici o alunecare nu trebuie să se producă la sarcina de alunecare minimă

specificată sau sub aceasta. Alunecarea trebuie să se producă între forţele de alunecare minimă şi maximă specificate.

Încercări pe eşantion După cum se indică în 3.2.3, datele încercării trebuie evaluate conform procedurii

de eşantionare şi criteriilor de acceptare ce fac obiectul unui acord între cumpărător şi furnizor. La controlul prin atribute, fiecare accesoriu care corespunde prescripţiilor specificate de criteriile de acceptare ale încercărilor de tip trebuie considerat ca un accesoriu corespunzător.

17

4.5.4.2.2 Încercare de alunecare pe cleme standard la sarcină de alunecare minimă specificată în mod unic

Încercarea trebuie efectuată urmând toate operaţiunile indicate pentru clema standard precedentă, până la operaţiunea f) (procedura din figura 4a) sau până la operaţiunea 4) (procedura din figura 4b). După operaţiunea f) sau 4) încercarea trebuie efectuată după una din cete două proceduri h) şi i) descrise mai jos (procedura trebuie să facă obiectul unui acord între cumpărător şi furnizor):

h) creşterea progresivă a sarcinii până când conductorul alunecă în clemă (valoarea sarcinii de alunecare trebuie consemnată în raportul de încercare)

sau

i) desfacerea legăturii dintre clemă şi bancul de tracţiune şi fixarea extremităţii libere a conducătorului la bancul de tracţiune (pentru procedura din figura 4a) sau demontarea extremităţii W a dispozitivului de tracţiune adecvat (pentru procedura din figura 4b). Aceasta trebuie făcută fără îndepărtarea clemei încercate şi fără modificarea cuplului de strângere. Sarcina trebuie crescută apoi până la ruperea conductorului.

Criterii de acceptare Încercări de tip Încercarea este concludentă când conductorul nu alunecă în clemă la sarcina minimă

de alunecare specificată sau sub aceasta. În plus pentru procedura i), conductorul nu trebuie să se rupă la o sarcină mai mică decât 95% din sarcina sa de rupere nominală (SRM)

Încercări După cum se indică în 3.2.3 datele încercării trebuie evaluate conform procedurii de pe eşantion eşantionare şi criteriilor de acceptare ce fac obiectul unui acord între cumpărător şi

furnizor. La controlul prin atribute, fiecare accesoriu ce corespunde exigentelor specificate de criteriile de acceptare ale încercărilor de tip trebuie considerat ca un accesoriu corespunzător.

4.5.4.2.3 Încercare de alunecare pe cleme cu alunecare controlată

Conductorul supus încercării este cel căruia îi este destinată clema. Pentru fiecare încercare trebuie utilizată o nouă clemă de susţinere. Armăturile preformate trebuie montate pe conductor dacă ele sunt utilizate în exploatare.

Montajul de încercare trebuie să permită conducătorului să alunece în clema de susţinere.

Figura 5 indică un exemplu de banc de încercare pentru caracteristicile de alunecare ale clemelor de susţinere.

18

Figura 5. Clemă de susţinere (cu alunecare controlată) – Încercare de alunecare

4.5.4.2.3.1 Determinarea coeficientului de frecare Când se specifică de către cumpărător, coeficientul de frecare trebuie determinat prin încercarea ce urmează:

Această încercare se efectuează cu conductorul sprijinit pe corpul clemei de susţinere, fără pălărie.

Unghiul de încovoiere α şi sarcina verticală Fv trebuie să facă obiectul unui acord între utilizator şi producător.

În timpul încercării cele două extremităţi a le conductorului sunt supuse la tracţiune. Forţa de alunecare trebuie măsurată la nivelul axei de rotaţie a clemei de susţinere pe o

lungime de conductor de l m . Coeficientul de frecare se determină plecând de la raportul dintre forţa de alunecare maximă

măsurată şi sarcina verticală Fv .

4.5.4.2.3.2 Măsurarea forţei de alunecare

Când se pregăteşte această încercare conductorul trebuie supus la 20% din sarcina sa de rupere nominală. Unghiul de încovoiere de la ieşirea din clema de susţinere trebuie să facă obiectul unui acord între cumpărător şi furnizor.

Şuruburile trebuie strânse conform instrucţiunilor de instalare, apoi conductorul este detensionat . Clema de susţinere este supusă apoi la tracţiune.

Forţa de alunecare trebuie măsurată pe axa de rotaţie a clemei atunci când clema alunecă pe o lungime de conductor fixată de cumpărător.

NOTĂ - Prin acord între cumpărător şi furnizor, această încercare poate fi realizată fără a detensiona la una din extremităţi conductorul.

19

Criterii de acceptare Încercări de tip Coeficientul de frecare şi forţa de alunecare trebuie să fie cuprinse în domeniul

de valori care fac obiectul unui acord între cumpărător şi furnizor şi nu trebuie să se producă pe conductor nici o altă deteriorare decât o aplatizare a suprafeţelor sârmelor conductoare. La cererea beneficiarului, în timpul încercării trebuie înregistrată rezistenţa la tracţiune a conductorului.

Încercări pe eşantion După cum se indică în 3.2.3 datele încercării trebuie evaluate conform procedurii

de eşantionare şi criteriilor de acceptare ce fac obiectul unui acord între cumpărător şi furnizor. La controlul prin atribute, fiecare accesoriu ce corespunde condiţiilor specificate de criteriile de acceptare ale încercărilor de tip trebuie considerat ca un accesoriu corespunzător.

4.5.4.3 Încercare de strângere a şuruburilor clemelor

Încercarea trebuie efectuată montând clema pe un conductor de diametru egal cu cel căruia îi este destinată clema. Şuruburile şi/sau piuliţele trebuie strânse cu un cuplu de montaj specificat de furnizor.

Acest cuplu este apoi crescut până la o valoare de 1‚1 ori valoarea de montaj specificată. Conexiunea filetată trebuie să rămână utilizabilă, oricare ar fi numărul de montări şi demontări şi toate piesele constitutive trebuie să rămână intacte.

Conductorul nu trebuie să aibă nici o deteriorare în interiorul clemei. În final, cuplul trebuie crescut până la de două ori valoarea de montaj specificată sau până la

valoarea cuplului maxim recomandat de furnizorul şurubului, fiind reţinută valoarea cea mai mică. Creşterea nu trebuie să antreneze nici o crăpătură a pieselor filetate sau a componentelor la care acestea sunt conectate.

4.5.5 Cleme de tracţiune, manşoane de tracţiune şi manşoane de joncţiune Conductorul utilizat pentru încercare trebuie să fie cel căruia îi este destinat accesoriul.

4.5.5.1 Încercare la tracţiune

Accesoriul trebuie montat pe conductorul activ sau conductorul de protecţie conform recomandărilor furnizorului şi ansamblul trebuie montat pe banc de tracţiune. Trebuie luate toate măsurile de precauţie pentru a evita deformarea conductorului tip cuşcă de presare.

Lungimea conductorului între accesoriul încercat şi orice altă clemă sau manşon din ansamblul de încercat trebuie să fie mai mare sau egală cu de 100 ori diametrul exterior al conductorului sau 2,5 m, reţinându-se valoarea cea mai mică.

NOTĂ - Pentru încercările realizate pe lungimi de conductoare relativ scurte, este foarte important ca pe parcursul instalării accesoriilor să se ia măsuri pentru a asigura ca firele conductorului să rămână strânse.

În centrul secţiunii de conductor poate fi amplasat un manşon astfel încât să se supună simultan la încercări două manşoane sau cleme de ancorare şi un manşon de joncţiune (a se vedea figura 6).

20

Figura 6. Clemă de întindere şi manşoane de întindere – Încercare la tracţiune

Conform figurii 7, sarcina P trebuie crescută progresiv până când ea atinge valoarea M sau M ≤ 20% din sarcina de rupere nominală a conductorului. Un traductor de deplasare trebuie apoi instalat astfel încât să poată fi detectată mişcarea conductorului în raport cu echipamentul.

În absenţa unui traductor trebuie făcută o marcare pe conductor pentru a detecta mişcarea menţionată mai sus. Sarcina trebuie crescută apoi progresiv până când se atinge 60% din sarcina de rupere minimă specificată (SRMS) pentru clema sau manşonul de tracţiune. Sarcina trebuie menţinută la această valoare pe durata T convenită între cumpărător şi furnizor (T ≤ l h).

Figura 7. Clemă de întindere şi manşoane de întindere – Încercare la tracţiune Viteza de creştere a sarcinii

21

Încercarea trebuie apoi continuată parcurgând una din următoarele alternative:

a) sarcina trebuie crescută continuu fără ajustarea accesoriului cel puţin 30 s, până când se atinge RMS. O astfel de sarcină trebuie menţinută constantă cei puţin 60 s.

Dacă aceasta face obiectul unui acord între cumpărător şi furnizor, sarcina trebuie atunci crescută progresiv până la ruperea clemei /manşonului sau sârmelor conductorului. Sarcina de rupere trebuie conservată pentru informare.

b) sarcina trebuie crescută progresiv până la rupere fără ajustarea accesoriului. Trebuie înregistrată sarcina de rupere.

Criterii de acceptare Încercări de tip Încercarea este concludentă dacă nu se produce nici o deplasare a conductorului

în raport cu manşonul / clema şi nu se produce nici o rupere a manşonului / clemei sau conductorului. - pentru alternativa a), la sfârşitul sau înainte de terminarea aplicării SRMS timp de 60 s. - pentru alternativa b), la nivelul sau sub SRMS.

Încercări pe eşantion După cum se indică în 3.2.3 datele încercării trebuie evaluate conform

procedurii de eşantionare şi criteriilor de acceptare ce fac obiectul unui acord între cumpărător şi furnizor. La controlul prin atribute, fiecare accesoriu care corespunde prescripţiilor specificate de criteriile de acceptare ale încercărilor de tip trebuie considerat ca un accesoriu corespunzător.

NOTĂ - Pentru această încercare, valoarea SRMS este valoarea de strângere a clemei / manşonului pe conductor şi este egală cu:

SRMS = X • 0,95 SRA unde X ≤ 1 este definit de cumpărător.

4.5.5.2 Încercare mecanică de deteriorare şi de rupere

Accesoriul trebuie menţinut pe un banc de tracţiune. Conductorul trebuie înlocuit printr-o bară rotundă sau un cablu de oţel de aceeaşi dimensiune (a se vedea figura 8).

Figura 8. Clemă de tracţiune şi manşoane – Încercare la sarcina de deteriorare (rupere)

22

Metoda de creştere a sarcinii în cursul încercării şi metoda de evaluare a rezultatelor

încercării trebuie să fie cele enumerate în 4.5.3 pentru încercarea la sarcina de deteriorare şi la sarcina de rupere a accesoriilor lanţurilor de izolatoare.

NOTA - Această încercare se referă la rezistenţa proprie a accesoriului.

4.5.5.3 Încercare mecanică la sarcină de deteriorare şi la sarcinile de rupere în punctul de prindere folosit în timpul montajului Încercarea trebuie efectuată după cum se indică în figura 9 (sau o figură echivalentă). Metoda de creştere a sarcinii în timpul încercării şi metoda de evaluare a rezultatelor încercării trebuie să fie cele enunţate la paragraful 4.5.3 pentru încercarea la sarcina de deteriorare şi la sarcinile de rupere a accesoriilor lanţurilor de izolatoare.

Figura 9. Clemă de tracţiune şi manşoane – Încercare la sarcina de deteriorare (rupere) a punctului de fixare utilizat la montaj

4.5.5.4 Încercare de strângere a şuruburilor clemei Încercarea trebuie efectuată conform 4.5 .4.

4.6 Încercare la pierderi magnetice

4.6.1 Generalităţi Această încercare de tip este destinată verificării pierderilor magnetice ale clemelor de susţinere şi de tracţiune pentru conductoarele liniilor electrice aeriene (exclusiv cleme pentru conductorul de protecţie). Încercarea trebuie efectuată conform acordului dintre cumpărător şi furnizor (a se vedea 3.1.2 şi tabelul 1).

4.6.2 Procedură de încercare Se trece un curent de frecvenţă industrială (a se vedea figura 10) printr-o lungime de conductor adecvată şi trebuie măsurate pierderile de putere cu şi fără accesorii fixate pe conductor. Armăturile prefabricate trebuie montate pe conductor dacă ele sunt utilizate în exploatare. Geometria circuitului de încercare trebuie să fie aceeaşi pentru cele două măsurări. În ambele cazuri se aşteaptă atingerea temperaturii de echilibru termic. Conductorul trebuie să aibă diametrul maxim căruia îi este destinat accesoriul. Pentru a măsura pierderile de putere trebuie montate pe conductor cel puţin cinci cleme

23

distanţate la cel puţin 50 cm. Accesoriile încercate trebuie să fie complete, toate componentele fiind asamblate după cum se indică în desenele furnizorului accesoriului. Încercarea trebuie realizată la o tensiune alternativă la 50 Hz sau 60 Hz şi intensitatea curentului trebuie să fie conform tabelului 2. În ţările în care nu se utilizează cabluri de dimensiuni metrice, curentul de încercare trebuie să fie ca al acelui conductor metric inferior cel mai apropiat.

Tabelul 2

Intensitatea curentului ce trebuie aplicat pentru încercarea la pierderi magnetice

Secţiune conductoare

mm2

Intensitatea A

Aluminiu şi aliaj de aluminiu

Cupru

25 50 75

1 00 1 50 200 250 300 400 500 600 700 800 900

1 000

115 1 75 230 275 355 435 500 565 680 785 875 955

1 025 1 100 1 170

1 25 230 31 0 365 470 575 670 760 910

1 030 1 140 1 240 1 330 1 410 1 490

NOTĂ - Pentru secţiunile neincluse în tabelul de mai sus se ia valoarea imediat superioară

4.6.3 Criterii de acceptare Încercarea este concludentă dacă pierderile magnetice ale clemei sunt mai mici sau egale cu de α ori pierderile de putere pe unitatea de lungime a conductorului. Condiţia corespunde relaţiei

L

P

N

PP CCD ⋅α≤−

unde Pc - reprezintă pierderile de putere ale lungimii de referinţă a conductorului fără accesorii, în W; PD - reprezintă pierderile de putere ale lungimii de referinţă a conductorului cu accesorii, în W;

L - este lungimea de referinţă a conductorului în metri; N - numărul de accesorii montate;

α - este coeficientul de evaluare. Dacă nu se specifică altfel de către cumpărător sau furnizor, el poate fi considerat egal cu 1.

24

Figura 10. Încercare la pierderi magnetice

4.7 Încercări la cicluri termice ( în conformitate cu SR EN 61284) Scop Încercările la cicluri termice sunt încercări de tip destinate a garanta performanţele electrice pe termen lung ale clemelor conductoare de curent. Atunci când concepţia unei cleme satisface cerinţele acestui capitol, se aşteaptă ca în serviciu:

a) rezistenţa electrică a clemei să rămână stabilă; b) temperatura clemei să nu depăşească pe cea a conductorului la care este fixat; c) în cazul în care concepţia şi utilizarea unei cleme impune efectuarea încercării de scurtcircuit, curenţii de scurtcircuit nu afectează performanţa clemelor.

4.7.1 Cleme

4.7.1.1 Generalităţi Clemele conducătoare de curent, manşoanele presate şi celelalte forme de manşoane mecanice pot fi clasificate în două grupe principale din punct de vedere al solicitării la tracţiune: cleme solicitate la tracţiune şi cleme nesolicitate la tracţiune (a se vedea anexa A).

4.7.1.2 Temperaturi de serviciu Încercările la cicluri termice specificate în acest articol se aplică clemelor destinate a fi utilizate pe conductoarele a căror temperatură maximă autorizată în serviciu este următoarea:

− la curent admisibil de durata ≤ 80 0C − la curent de scurtcircuit ≤ 200 0C

În cazurile particulare în care o clemă este calculată pentru temperaturi ale conductoarelor mai ridicate decât cele indicate mai sus, temperaturile de încercare se vor stabili, conform acordului dintre furnizor şi utilizator.

25

4.7.1.3 Clasificare pentru încercări Dacă nu se pot identifica cu claritate toate eventualele aplicaţii ale clemelor, din punct de vedere ale încercărilor pot fi definite următoarele două categorii de cleme :

− categoria A: clemele sunt supuse numai ciclurilor termice electrice. Clemele tip din categoriei A sunt clemele solicitate la tracţiune ;

− categoria B: clemele supuse la cicluri termice electrice şi la o încercare de supracurenţi

de scurtă durată. Clemele tip din categoria B sunt cleme nesolicitate la tracţiune.

Încercarea la supracurenţi de scurtă durată nu este realizată pentru categoria A deoarece construcţia clemelor solicitate la tracţiune este în general atât de robustă pentru a satisface prescripţiile mecanice, încât această încercare nu este necesară, afară de cazul în care clema este constituită din sârme preformate elicoidale pentru care repartiţia curentului poate să nu fie uniformă în toate sârmele. Încercarea la supracurenţi de scurtă durată poate fi realizată şi pe cleme de categoria A pe baza acordului. între utilizator şi furnizor.

4.7.2 Eşantioane

4.7.2.1 Generalităţi Încercarea trebuie realizată pe patru cleme. Clemele furnizate pentru încercare trebuie să fie identice cu cele din producţia de serie.

4.7.2.2 Cleme multigamă În general, clemele trebuie încercate pentru toate configuraţiile de conductoare pentru care au fost concepute. Totuşi, cu acordul beneficiarului, următoarea excepţie este autorizată în scopul limitării numărului de încercări: dacă o clemă este concepută pentru mai mult de o dimensiune de conducător, încercarea trebuie realizată pe cea mai mare şi cea mai mică dintre dimensiuni în gama de dimensiuni declarate de furnizor.

4.7.2.3 Pregătire Suprafeţele de contact ale clemelor şi conductoarelor trebuie pregătite conform instrucţiunilor furnizorului. Clemele trebuie instalate în strictă conformitate cu instrucţiunile furnizorului pe conductoarele de dimensiunea şi tipul pentru care trebuie utilizate, fără o altă pregătire. Nu se admite nici o strângere a clemelor în timpul încercărilor.

4.7.2.4 Identificarea eşantioanelor Următoarele informaţii tehnice trebuie înregistrate pentru clemele şi conductoarele de încercare înainte de realizarea încercării. Cleme

producător, număr de nomenclator sau de referinţă;

categoria clemei: A sau B;

tehnica asamblării: pregătirea suprafeţelor de contact, gresarea clemelor (eventual), detaliile

metodei de montaj şi scule ce trebuie folosite.

26

Conductoare

specificaţii;

materiale;

dimensiuni şi compoziţie.

4.7.3 Montaj de încercare

4.7.3.1 Condiţii de încercare Încercarea trebuie realizată în absenţa curenţilor de aer, la o temperatură ambiantă cuprinsă între 15 0C şi 30 0C. Montajul de încercare trebuie realizat astfel încât distanţa între cleme sau orice alte conexiuni introduse pentru a facilita încercarea, să permită asigurarea unei interferenţe termice neglijabile. Ansamblul trebuie sprijinit astfel încât aerul să poată circula liber în jurul ansamblului asigurând o răcire naturală prin convenţie. Dacă se utilizează o răcire accelerată, aceasta trebuie să afecteze ansamblul în mod uniform. Încercările trebuie executate asupra conductoarelor noi şi o tensiune mecanică care să nu depăşească 20% din sarcina de rupere nominală a conductorului principal poate fi aplicată asupra ansamblului de cleme solicitate la tracţiune (a se vedea anexa A- SR EN 61284).

4.7.3.2 Conductor de referinţă Pentru a permite măsurarea rezistenţei electrice şi a temperaturii, ansamblul trebuie să conţină o lungime de conductor fără cleme care să fie utilizată ca referinţă. Dacă o clemă racordează două dimensiuni diferite de conductoare, trebuie utilizată cea mai mică dintre ele drept conductor de referinţă. Lungimea conductorului de referinţă nu trebuie să fie mai mică decât 100 ori diametrul său, dar nu mai mare de 4 m.

.

4.7.3.3 Puncte de potenţial Pentru măsurarea rezistenţei electrice, punctele de măsurare a potenţialului trebuie amplasate pe conductor la o distanţă de 25 mm de extremităţile tuturor clemelor de încercat. Pentru conductorul de referinţă, punctele de măsurare a diferenţei de potenţial pe o lungime echivalentă clemei trebuie utilizate ca în anexele B şi C din SR EN 61284. NOTĂ - A se vedea anexa G pentru un exemplu de stabilire a unui punct de măsurare a potenţialului. Mai pot fi folosite alte tipuri de puncte de măsurare a potenţialului utilizate frecvent.

4.7.3.4 Instalarea buclei de măsurare Anexele B şi C (SR EN 61284) prezintă o dispunere tip a buclei de măsurare cu lungimile minime între cleme şi/sau alte conexiuni. Pentru clemele în T, cele două posibilităţi de trecere a curentului pot fi încercate separat ca urmare a unui acord între cumpărător şi furnizor.

27

4.7.3.5 Măsurări

4.7.3.5.1 Măsurări de rezistentă electrică Rezistenţa electrică a fiecărei cleme încercate şi a conductorului de referinţă trebuie măsurate între punctele de măsurare a potenţialului amplasate conform 4.7.3.3 La măsurarea rezistentei electrice temperatura conductorului de referinţă şi a clemelor încercate trebuie notate şi valoarea rezistentei electrice obţinute trebuie raportată la 20 0C după următoarea formulă:

( )201

RR

20

20−θ⋅α+

= θ

unde : R0 - este rezistenta electrică măsurată;

θ - este temperatura (în grade Celsius) a clemei sau conductorului de referinţă în momentul

măsurării;

α20 - este coeficientul de variatie a rezi stenţei cu temperatura. Acest coeficient poate fi egal cu: α20 = 4 x 1o-3/0C pentru cupru, aluminiu şi conductoare de oţel-aluminiu;

α20 =3,6 x 1o-3/0C pentru aliaje de aluminiu. Măsurarea rezistenţei electrice trebuie realizată în curent continuu de intensitate mai mică sau egală cu 10% din curentul alternativ de încercare. Conexiunile provizorii utilizate pentru măsurarea rezistenţei electrice trebuie situate la o distanţă mai mică sau egală cu cel puţin 50 de ori diametrul conductorului plecând de la clemă şi trebuie realizate astfel încât să stabilească un contact efectiv cu toate sârmele conductorului luate în considerare pentru calculul rezistentei sale echivalente. Aparatele utilizate pentru măsurarea rezistentei electrice trebuie să aibă o eroare de măsurare mai mica decât 1% sau mai mică decât 0,5 µΩ considerând cea mai mare dintre aceste valori, când instrumentul este calibrat pentru o rezistenţă electrică de etalonare certificată. NOTĂ - Este important de notat că erorile pentru măsurarea rezistenţei electrice conduc la creşterea riscului de respingere, dacă este aplicată metoda de evaluare matematică descrisă în anexa E (SR EN 61284). De exemplu, este recomandabil să se ţină seama de următoarele puncte:

− Valoarea efectivă a tensiuni termoelectromotoare de contact poate afecta exactitatea unei măsurări a unei rezistenţe reduse (de ordinul a 10 µΩ. Pentru a compensa aceasta, se fac două măsurări ale rezistenţei inversând polaritatea curentului de măsurare. Media celor două citiri este considerată apoi ca rezistenţă electrică reală a eşantionului.

− Durata în timpul căreia eşantioanele sunt lăsate să se răcească înainte de a măsura rezistenţa electrică poate afecta

valoarea măsurată şi este recomandabil să fie lăsat să treacă un timp suficient de mare după întreruperea curentului de încercare al ciclului de sarcină. Pentru cleme destinate conductoarelor cu secţiune mai mare de 200 mm2, acest timp poate atinge 12 h.

Pentru reducerea duratei globale a încercării, este permisă răcirea forţată a epruvetelor.

28

4.7.3.5.2 Măsurarea temperaturii

Temperaturile clemelor şi conductoarelor de referinţă, inclusiv temperatura mediului ambiant, trebuie măsurate cu ajutorul unor termocupluri sau a altor mijloace adecvate cu o precizie de 2 0C sau mai bună. Temperatura înregistrată a clemei trebuie să fie cea a celei mai calde părţi a suprafeţei. Termocuplul poate fi introdus într-o mică gaură făcută în clemă sau să fie fixat pe suprafaţa exterioară.

Pentru conducătorul de referinţă, termocuplul trebuie poziţionat în mijlocul său şi fixat, fie într-o mică gaură făcută într-un conductor, fie glisând sub sârmele stratului exterior al unui conductor multifilar (a se vedea anexele B şi C SR EN 61284).

Dispozitivele de măsurare a temperaturii ambiante din timpul încercării trebuie să fie astfel amplasate încât să nu fie afectate de căldura disipată de circuitul de încercare.

4.7.3.5.3 Măsurarea supracurenţilor de scurtă durată (cleme de categoria B)

Se recomandă măsurarea amplitudinii şi duratei supracurentului cu ajutorul unui oscilograf înregistrator sau ai unei tehnici echivalente.

4.7.4 Procedură de încercare la cicluri termice

4.7.4.1 Generalităţi

Încercarea la cicluri termice trebuie să cuprindă N cicluri de sarcină electrică. Numărul N de cicluri trebuie ales din tabelul 3. Supracurenţii de scurtă durată trebuie aplicaţi clemelor de categorie B conform 4.7.2.1 şi de asemenea, clemelor de categoria A în cazul în care N cicluri = 100.

Fiecare ciclu cuprinde o perioadă de încălzire, în timpul căreia curentul prescris pentru încercare este aplicat montajului, urmată de o perioadă de răcire, curentul fiind întrerupt.

Încercarea la ciclu termic trebuie realizată în curent alternativ.

Tabelul 3 - Condiţii pentru încercarea la cicluri termice

N (cicluri)

Tf (0C)

supratemperatură Nsc

(impulsuri) 1000 70 3*

500 100 3*

100 130*** 8**

N = număr de cicluri Tf = supratemperatura conductorului de referinţă peste temperatura mediului ambiant

Nsc = număr de impulsuri cu curent de scurtcircuit pentru clemele de categoria B * = impulsuri aplicate după N cicluri ** = impulsuri aplicate după 0,5 N cicluri *** = pentru toate tipurile de conductoare, supratemperatura (creşterea temperaturii

peste temperatura ambiantă) trebuie să fie mai mică decât 150 0C.

29

4.7.5 Cleme de categoria A

4.7.5.1 Procedură de încercare

Clemele de categoria A trebuie încercate cu ajutorul metodei ciclurilor termice electrice (N cicluri) descrise mai jos.

1) Încercarea trebuie făcută asupra clemelor pregătire conform 4.7.2.3. După ce au fost poziţionate cele patru cleme în montajul de încercare, dar înainte de a începe ciclul de încălzire, rezistenţa electrică a fiecărei cleme ca şi rezistenţa conductorului de referinţă trebuie măsurate aşa cum s-a precizat în 4.7.3.5.1. Apoi, rezistenţa unei lungimi echivalente a conducătorului de referinţă trebuie calculată ţinând seama de lungimea clemei.

2) Prin ansamblu trebuie trecut curentul de încercare. Valoarea şi durata curentului de încercare trebuie să fie astfel încât să indice temperatura conducătorului de referinţă la

valoarea: 5

0fT+ 0C (a se vedea tabelul 3) peste temperatura ambiantă şi să menţină această

temperatură timp de 30 min.

Se poate utiliza un curent iniţial a cărui valoare să nu depăşească 150% din curentul de încercare, pentru a asigura o încălzire accelerată destinată reduceri timpului de creştere a

temperaturi conductorului la 5

0fT+ 0C peste temperatura ambiantă.

3) La sfârşitul perioadei de încălzire, curentul electric trebuie întrerupt şi se lasă conductorul să se răcească până la o valoare mai mare cu 50C decât temperatura ambiantă. Se poate utiliza o răcire forţată pentru a reduce durata ciclului. 4) Această secvenţă trebuie repetată astfel încât să se aplice 0,1 N cicluri de încălzire şi de răcire (± 0,02 N cicluri). 5) În timpul unuia din ultimele cinci cicluri de 0,1 N cicluri (± 0,02 N cicluri) trebuie măsurate temperatura conductorului şi temperatura fiecărei cleme, în timpul ultimelor 15 min. ale perioadei de 30 min. 6) Ansamblul trebuie apoi lăsat să se răcească până ta temperatura ambiantă. Apoi, se măsoară şi se înregistrează rezistenţa electrică a fiecărei cleme. 7) Ciclul de încălzire trebuie urmat de măsurarea temperaturii şi rezistenţei electrice la sfârşitul fiecăruia din 0,1 N cicluri până realizează 0,5 N cicluri. 8) Urmează apoi alte 0,5 N cicluri, măsurând rezistenţa electrică după fiecare dintre cele 0.05N cicluri (± 0,01 N cicluri) şi temperatura pentru fiecare dintre cele 0,1 N cicluri (± 0,02 N cicluri). Clemele nu trebuie strânse sau reglate în timpul încercării. Secvenţa de mai sus este reprezentată sub o formă schematică în anexa D (SR EN 61284).

În cazul în care sunt necesare încercări la supracurenţi de scurtă durată, aceste încercări trebuie realizate conform 13.5.3.1 pentru clemele de categorie B.

30

4.7.5.2 Criterii de acceptare (cleme de categoria A) Fiecare clemă trebuie să satisfacă următoarele criterii :

1) Rezistenţa electrică iniţială a unei cleme nu trebuie să difere cu mai mult de 30% din media rezistenţelor electrice iniţiale al e celor patru cleme asamblate pentru încercare.

2) Temperatura suprafeţei clemei măsurată când este străbătură de curentul de încercare, pentru fiecare dintre cele 0,1 N cicluri nu trebuie să depăşească temperatura conductorului de referinţă.

3) Rezistenţa electrică a clemei măsurată la sfârşitul fiecărui 0,1 N cicluri la temperatură ambiantă; trebuie să depăşească 75% din rezistenţa electrică măsurată pentru lungimea echivalentă conductorului de referinţă.

4) Rezistenţa electrică medie a clemei pentru ultimele 0,5 N cicluri nu trebuie să depăşească rezistenţa electrică iniţială a clemei cu mai mult de 50%.

5) O curbă a variaţiei rezistenţei electrice în raport cu numărul de cicluri trebuie să demonstreze, cu o probabilitate rezonabilă, că rezistenţa în cursul ultimelor 0,5 N cicluri nu creşte cu mai mult de 15 0C din valoarea rezistentei medii în timpul aceleiaşi perioade. Metoda utilizată pentru determinare acestei probabilităţi trebuie să fie conform anexei E (SR EN 61284).

4.7.6 Cleme de categoria B

4.7.6.1 Procedură de încercare

Procedura de încercare trebuie să fie identică cu cea indicată în 4.7.5.1. pentru clemele de categorie A, cu următoarele excepţii:

2) Dacă numărul N de cicluri de încălzire este egal cu 1000 sau 500, trebuie aplicaţi trei supracureriti de scurtă durată după N cicluri de încălzire (a se vedea tabelul 3).

Dacă numărul N de cicluri de încălzire este egal cu 100, trebuie aplicaţi opt supracurenti de scurtă durată după 50 cicluri termice (a se vedea tabelul 3).

Valoarea curentului trebuie să fie suficient de mare pentru a creşte temperatura conductorului de referinţă la o valoare egală cu 180 0C ± 100C, peste temperatura ambiantă. Durata impulsului trebuie să fie de l s pentru conductoarele a căror secţiune este mai mică sau egală cu 100 mm2 şi până la 5 s pentru conductoarele având secţiunea mai mare de 100 mm2.

Această temperatură poate fi atinsă după întreruperea impulsului de curent.

Între impulsuri, montajul de încercare trebuie lăsat să se răcească până la temperatura ambiantă.

La sfârşitul încercării la supracurent de scurtă durată, montajul este lăsat să se răcească până la temperatura ambiantă.

3) Rezistenţa electrică a fiecărei cleme supuse încercării trebuie măsurată şi înregistrată înainte si

după încercarea de supracurent de scurtă durată.

31

4.7.6.2 Criterii de acceptare (categoria B) Fiecare clemă trebuie să satisfacă următoarele criterii:

1) Rezistenţa electrică iniţială a fiecărei cleme nu trebuie să difere cu mai mult de 30% din media rezistentelor electrice iniţiale ale celor patru cleme asamblate pentru încercare. 2) Temperatura suprafeţei clemei măsurată pentru toate 0,1 N cicluri la trecerea curentului de

încercare nu trebuie să depăşească pe cea a conductorului de referinţă. 3) Rezistenţă electrică medie a unei cleme în cursul ultimelor 0,5 N cicluri nu trebuie să depăşească rezistenţa electrică iniţială cu mai mult de 50%. 4) O curbă de variaţie a rezistentei electrice în raport cu numărul de cicluri trebuie să demonstreze, cu o probabilitate rezonabilă, că variaţia rezistentei electrice în cursul ultimelor 0,5 N cicluri nu creste cu mai mult de 15% din rezistenţa electrică medie în timpul aceleiaşi perioade. Metoda utilizată pentru determinarea acestei probabilităţi trebuie să fie conform anexei E(SR EN 61284). 5) Rezistenta electrică a clemei măsurată după încercarea la şocuri de curent de scurtcircuit nu trebuie să depăşească valoarea rezistenţei electrice măsurată înainte de încercarea la scurtcircuit de scurtă durată cu mai mult de 50%

4.8 Încercări privind descărcarea corona şi perturbaţiile radioelectrice

( în conformitate cu SR EN 61284) Scop Acest articol descrie metodele de încercare utilizate pentru determinarea performanţelor echipamentului, în ceea ce priveşte efectul corona şi perturbaţiile radioelectrice. Nu tratează limitele admisibile ale perturbaţilor radioelectrice sau ale tensiunilor de dispariţie a efectului corona, nici ale gradientului de tensiune de dispariţie a descărcării corona specificate de reglementări sau de practica companiilor de electricitate. Încercările la descărcarea corona şi la perturbaţiile radioelectrice sunt încercări de tip.

5. AMBALARE, TRANSPORT, DEPOZITARE, DOCUMENTE.

5.1 Ambalarea clemelor şi armăturilor se tace în palete - lăzi metalice, conform SR 13404:1998,

fiecare produs fiind asamblat cu toate elementele componente. 5.2 Transportul se face cu orice mijloace de transport, care să nu permită deteriorarea

produselor în timpul transportului. 5.3 Depozitarea produselor ambalate se face astfel încât să se evite degradarea lor. 5.4 Documente Clemele şi armăturile se livrează însoţite de documentul de certificare a calităţii emis de

firmă care va conţine următoarele: - denumirea produsului; - numărul lotului şl numărul produselor din lot; - buletine cu testele individuale; - viza organului de calitate; - marca de fabrică.

6. GARANŢII 6.1. Termenul de garanţie este de un an de la darea în exploatare, dar nu mai mult de

doi ani de la livrare.

32

ANEXA

Brăţară de branşament pentru stâlpi vibraţi precomprimaţi Brăţară de branşament pentru stâlpi centrifugaţi Consolă orizontală pentru două izolatoare (susţinere, întindere şi terminală)

Tip stâlp a b mm mm

SE 4T 235 222 SE 10T 360 315 SE 11T 420 380 Stâlp intermediar de branşament 135 135

Tip stâlp D

mm TP 10001 190 SC 10005 320

− efort maxim orizontal 100 daN; − efort maxim vertical 100 daN

− efort maxim orizontal 100 daN; − efort maxim vertical 100 daN

33

Consolă orizontală de susţinere − efort maxim orizontal pe fază 300 daN; − efort maxim vertical pe fază 100 daN Consolă orizontală de întindere şi terminală − efort maxim orizontal pe fază 500 daN; − efort maxim vertical pe fază 150 daN Consolă orizontală pentru patru izolatoare (susţinere, întindere şi terminală) Consolă orizontală de susţinere − efort maxim orizontal pe fază 300 daN; − efort maxim vertical pe fază 100 daN Consolă orizontală de întindere şi terminală − efort maxim orizontal pe fază 500 daN; − efort maxim vertical pe fază 150 daN

Denumire Simbol Tip profil

STAS 7835/1-80 Greutate

kg Consolă orizontală de susţinere C2 S Ui-40x50x3 1,8 Consolă orizontală de întindere şi terminală C2 IT Ui-80x50x3 2,37

Denumire Simbol Tip profil

STAS 7835/1-80 Greutate

kg Consolă orizontală de susţinere C4 S Ui-40x50x3 4,80 Consolă orizontală de susţinere în colţ sau întindere

C4 I Ui-80x50x3 6,35

Consolă orizontală terminală C4 T Ui-80x80x3 13,82

34

Brăţară pentru consolă orizontală, stâlpi centrifugaţi Brăţară pentru consolă orizontală, stâlpi centrifugaţi

Se încearcă cu consolele aferente.

Tip brăţară Dimensiuni stâlp [mm]

Dimensiuni brăţară [mm]

Masa [kg]

D a L B-TP 10001-160 160 160 575 0,511 B-TP 10002-255 255 255 825 0,733 B-SC 15005-275 275 275 935 0,830 B-TC 15006-270 270 270 855 0,759 B-TC 15014-365 365 365 1165 1,035 B-SC 15005-280 280 280 900 0,799

Tip brăţară Dimensiuni stâlp

[mm] Dimensiuni brăţară

[mm] Masa [kg]

x y z a L B-SE 4T-160 158 160 175 160 710 0,630 B-SE 4T-180 158 160 175 180 700 0,622 B-SE 5T-200 198 212 220 200 840 0,746 B-SE 5T-220 198 212 220 225 825 0,733 B-SE 10T-265 257 261 286 265 1100 0,977 B-SE 10T-295 257 261 286 295 1075 0,955 B-SE 11T-325 315 320 350 325 1285 1,141 B-SE 11T-355 315 320 350 355 1260 1,119 B-SE 1aT-180 176 194 210 180 800 0,710 B-SE 1aT-215 176 194 210 215 785 0,697 B-SE 6(7)TM-280 276 340 368 280 1280 1,137 B-SE 6(7)TM-370 276 340 368 370 1190 1,057

35

Cârlig de susţinere cu brăţară tip CSB − efort maxim orizontal 100 daN; − efort maxim vertical 100 daN Ansamblu de prindere pe stâlp cu brăţară, de tip AUB − efort maxim orizontal 1500 daN; − efort maxim vertical 150 daN

Tip stâlp D

[mm] TP 10001 160 TP 10002 250 SC 10005 250 TCP 15006-120 270 TC 15007 210 TC 150014 380 TC 150015 380

Tip stâlp

a [mm]

b [mm]

c [mm]

SE 1aT 176 194 210 SE 6TM SE 7TM

276

340

360

SE 8TM SE 9TM

352

413

448

Tip stâlp R [mm]

SC 10005 138 TCP 15006-120 140 TC 15007 110 TC 150014 190 TC 150015 190

Tip stâlp a

[mm] b

[mm] SE 6TM SE 7TM

280

370

SE 8T SE 9T

355

450

SE 10T 185 215

36

Consolă de susţinere cu brăţară, tip CSB − efort maxim orizontal 150 daN; − efort maxim vertical 250 daN Brăţară cu cârlig pentru suport branşament − efort maxim orizontal 100 daN; Inel pentru branşament încastrat în zid − efort maxim orizontal 100 daN;

37

Suport de întindere pe zid, tip SZ 600 a) Montaj pentru legături de întindere ; b) Montaj pentru legături terminale . − efort maxim orizontal 600 daN Armătură de susţinere în aliniament ASA 400 − efort maxim vertical 400 daN Armătură de susţinere în colţ ASA 1100 − efort maxim orizontal 1100 daN

38

Braţe (console) pentru iluminat