Femeile schimbă lumea. Participare şi emancipare

Participarea femeilor, în timpul Primului Război Mondial, la munci civile, mod voluntar sau forţate să ia locul bărbaţilor, ori în armată, în spatele frontului sau chiar în prima linie, le-a făcut indispensabile efortului de război. Emanciparea lor a dus la schimbări fundamentale pe piaţa muncii, în structura familiei tradiţionale, în privinţa drepturilor civile, dar şi în modă.A ramas celebră declaraţia "Fără femei, nu va exista o victorie rapidă", făcută în 1915 de viitorul premier britanic David Lloyd George, care ilustrează cel mai bine implicarea femeilor în efortul de luptă din toate tările beligerante, în timpul Primului Război Mondial.

Participare şi emancipare

Înainte de război, tradiţional, femeile munceau în general în propria gospodărie sau lucrau cu plată, în agricultură, ca servitoare, menajere şi dădace, ca vânzătoare sau muncitoare în industria textila şi în manufacturi, ori ca profesoare, institutoare sau guvernante.

Chiar de la începutul ostilităţilor, la 7 august 1914, şeful guvernului francez, Rene Viviani, care se aştepta la un război scurt, a făcut apel la femeile de la ţară să-i înlocuiască pe câmpul muncii pe cei care sunt pe câmpul de bătălie. Era perioada secerişului şi era vital ca recolta să nu se piardă.Conflictul militar s-a prelungit, iar în Franţa, la fel ca în Germania, multe femei au fost nevoite să facă munci grele, luând uneori chiar locul cailor rechiziţionaţi, şi să administreze singure exploatările agricole.

Potrivit istoricului Benjamin Ziemann, în anul 1914, circa 44% dintre fermele din Bavaria erau administrate de femei, iar în Franţa, numărul femeilor care administrau singure o fermă agricolă se ridica la 800.000.

După plecarea a milioane de bărbaţi pe front, în toate tările beligerante femeile au fost încurajate, sau forţate, să se alăture efortului de război, şi ele fie s-au oferit voluntar, fie au fost plătite pentru munca lor şi multe dintre ele s-au specializat în munci sau profesii rezervate altădată doar bărbaţilor. Ele au devenit recepţionere, angajate la poştă sau la bancă, au condus tramvaie, au lucrat în spitale sau ca institutoare în şcolile de băieţi.

Femei in fAu lucrat şi pe santiere navale, în ateliere sau în uzinele de armament, în Franţa au fost supranumite munitionettes şi au devenit simbolul intrării femeilor într-un sector masculin. La începutul lui 1918, în jur de 400.000 de femei munceau în uzinele de război franceze, un sfert din mâna de lucru din acest sector.

În Marea Britanie războiul a adus în câmpul muncii în special femeile măritate, din toate mediile sociale. Şi în Canada femeile au lucrat, în special ca infirmiere sau au cusut bandaje, dar şi în fabricile de muniţie sau pe şantiere navale, unele se angajau pentru prima oară, iar altele lucraseră până atunci ca servitoare, iar până la sfârşitul războiului trei sferturi dintre ele au avut mai multe slujbe.

La sfârşitul războiului, femeile au fost rugate să se întoarcă la casele şi la muncile lor tradiţionale sau în familie, dar o se produsese o schimbare fundamentală de mentalitate, şi femeile au revenit pe piaţa muncii în anii care au urmat, feminizând locurile de muncă din agricultura, industrie şi comerţ sau au facut cariera practicând profesii liberale.

Marele Război a antrenat şi o evolutie decisivă în privinţa modei feminine, vestimentaţia s-a schimbat esenţial şi la fel şi coafura, femeile îşi tund scurt părul şi renunţa la aranjamente elaborate în favoarea unora mai lejere şi mai comode.

Fiind angajate pe şantiere, în uzine şi ateliere sau în transporturi femeile încep să poarte din ce în ce mai mult pantaloni şi bluze sau salopete bufante, iar rochiile se scurtează descoperind glezna şi deven mai puţin ample şi mult mai uşoare.

Nevoia de a avea libertate de mişcare a alungat încet-încet corsetul şi pălăriile mari, improprii pentru o viaţă activă, iar materialele rigide sunt înlocuite cu altele mai uşoare şi mai flexibile.