AGENȚIA ZONEI MONTANE

CULTURA CĂPȘUNULUI

2

CULTURA CĂPȘUNULUI

1. Importanța culturii

Căpșunul este una dintre speciile pomicole care prezintă un interes economic și

alimentar deosebit, datorită potențialului mare de producție, calității fructelor,

conținutului ridicat în vitamina C și de alte substanțe utile în alimentație.

Căpșunile se numără, alături de cireșe, printre primele fructe care ajung la

maturitate în cursul anului (mai-iunie). Este o specie foarte precoce, producând fructe în

primul an de la plantare, dacă stolonii se plantează în luna iulie.

Căpșunul prezintă importanță atât pentru producătorul industrial de fructe, care

poate valorifica la prețuri bune producția timpurie, realizând astfel rezultate economice

considerabile, cât și pentru micul proprietar de teren care, prin cultura căpșunului, poate

realiza venituri importante cu care își poate continua activitatea în alte sectoare ale

fermei.

Talia redusă a plantelor fac posibilă cultura pe cele mai mici suprafețe, atât în

plantații pure, cât și intercalat în plantațiile pomicole tinere. Producerea materialului

săditor, înființarea și întreținerea culturii se fac destul de ușor și nu necesită personal cu

înaltă calificare. Potențialul mare de producție și veniturile care se realizează fac cultura

foarte rentabilă.

Fructele de căpșun sunt foarte solicitate atât pentru consumul în stare proaspătă,

cât și prelucrată la nivel familial sau industrial în cele mai diverse moduri: dulceață, gem,

jeleu, sirop etc. Prin compoziția biochimică complexă a fructelor, organismul uman

beneficiază de aportul sporit de vitamine, săruri minerale și glucide. Datorită conținutului

ridicat în vitamina C și mangan, fructele sunt utilizate ca remediu în buna funcționare a

sistemului nervos, fiind recomandate în insomnii, în stări anemice, astenie și în reglarea

funcționării ficatului. Sucul are efect bactericid, fiind utilizat diluat cu apă sau cu sifon în

cure interne sau chiar în cosmetică pentru vitalizarea tenului.

Fructele proaspete ca și infuzia din fructe, pulberea din rizomii uscați sunt folosite

în medicină la tratarea diferitelor boli (de rinichi, dispepsie cronică, hemoragii interne,

inflamații ale ficatului, gută reumatism etc.)

3

2. Aria de răspândire

Speciile genului Fragaria sunt răspândite în toată Europa, Asia, cu excepția unei zone

din nord, în America de Nord, precum și pe coastele Oceanului Pacific din America de Sud

etc. În ceea ce privește altitudinea, aceasta nu este un factor evident limitativ, în Elveția,

căpșunii se cultivă până la 1500 m, iar la noi în țară sunt din ce în ce mai răspândiți și în

zona montană, la 1200 m altitudine, în Pasul Tihuța, județul Bistrița-Năsăud sau

Depresiunea Dornelor, la 800-900 m, județul Suceava, de exemplu. Avantajul cultivării

căpșunului în zona montană, este prețul superior de valorificare, datorită obținerii în extra-

sezon a căpșunelor.

Zonele cu tradiție în cultivarea căpșunului, la noi în țară, sunt concentrate în partea

de nord-est (Botoșani, Suceava), în sud (Constanța, Giurgiu, Olt, Vâlcea, Gorj) și vestul țării

(Arad, Satu-Mare).

3. Particularități de creștere și fructificare

Căpșunul este o plantă perenă semierboasă, de talie mică (15-40 cm), care face

trecerea între plantele ierboase și cele lemnoase.

Partea subterană este formată dintr-o tulpină scurtă (rizom) din care pornesc

numeroase rădăcini destul de subțiri, aproape fibroase, de grosimi aproape egale, dispuse

ca o rețea.

În primii doi ani rădăcinile se dezvoltă foarte mult, sunt distribuite în majoritate

până la 15-20 cm adâncime, dar pot ajunge până la 50 cm, iar lateral până la 30 cm.

Numărul rădăcinilor se îmbogățește mereu în filamente și rădăcini active. Prin evoluția

anuală a tulpinii, rădăcinile se ridică mai spre suprafață, ceea ce face ca plantele bătrâne

(peste 4-5 ani) să sufere mai mult de lipsa apei decât cele tinere. După 3-4 ani, se creează

un dezechilibru între partea subterană și cea aeriană a plantelor, fructele rămân mai mici

și de calitate inferioară, iar plantația nu merită să fie menținută.

Primăvara, rădăcinile căpșunului încep să crească înaintea părții aeriene și

înregistrează un maxim de intensitate în lunile aprilie-mai. A doua creștere intensivă a

rădăcinilor are loc în luna iulie; în ambele faze, plantele trebuie să găsească în sol condiții

deosebit de favorabile de umiditate și substanțe nutritive. Dezvoltarea rădăcinilor până la

adâncimea de 25 cm se explică prin fertilizarea, aprovizionarea cu apă și aerarea mai bună

a solului pe această adâncime.

Partea aeriană este reprezentată printr-o tulpină scurtă, formată dintr-un număr

variabil de ramificații, pe care cresc frunzele, pedunculii florali și stolonii. Tulpina are o

înălțime de 10-15 cm, este perenă și îngropată parțial în pământ. Creșterile anuale,

reprezentate prin rozete de frunze, abia ating 1,5-2 cm. Aceste creșteri nu iau naștere prin

alungirea tulpinii inițiale, ci prin ramificații subterminale (laterale), ceea ce imprimă

plantei o poziție culcată. Creșterile anuale își formează o rozetă de frunze, la care în vârf

apare un mugure de rod. Noile creșteri anuale (în număr de 1-8) apar din mugurii laterali

ai rozetelor de frunze, iar în unele cazuri din mugurii dorminzi și adventivi de pe porțiunile

mai vechi ale tulpinii, mai ales când vârfurile tulpinii au fost distruse de ger, secetă etc.

O caracteristică a căpșunului, specifică acestuia, este faptul că plantele sunt

întotdeauna verzi (sempervirescente), iar frunzele nu cad. Totuși, moartea frunzelor în

fiecare an se datorează temperaturilor scăzute din timpul iernii. Uneori, plantele au

capacitatea de a-și păstra frunzele verzi și active și sub stratul protector de zăpadă, ceea

ce demonstrează că, în general, suportă umbrirea. Mugurii laterali pot evolua în stoloni

(filamente) sau conuri de rod.

4

Filamentele (stolonii) pot avea lungimea de 30-50 cm, uneori putând ajunge și până

la 1 m, au grosimea de 2-5 mm și din loc în loc formează câte un nod. Primele două

internodii pot avea o lungime de 5-15 cm, până la mugurele axial, iar cel de-al treilea și

următoarele sunt mai scurte, formând la nivelul nodurilor frunzulițe trifoliate cu muguri

axilari. Această regiune terminală este de fapt în zona de formare a plantelor tinere.

Procesul de formare a stolonilor se desfășoară pe tot parcursul sezonului de creștere.

În condiții de hrană optimă pentru înrădăcinare, o plantă tânără încă neînrădăcinată poate

supraviețui fără să aibă legătură cu planta-mamă circa 2-3 săptămâni. Plantele tinere pot

fi detașate de planta-mamă numai când își formează rădăcinile secundare.

Mugurii floriferi se formează în vârful ramificațiilor, în majoritatea cazurilor fiind

unul singur (uneori apar și 2 sau 3 muguri). Dintr-un mugure iau naștere unul sau mai mulți

pedunculi florali, care se dezvoltă în prelungirea axului principal, pe care se formează o

inflorescență ramificată.

O floare tipică are 5 sepale, 5 petale, 20-35 stamine și un număr variabil de pistile.

În funcție de felul cum se desfășoară înflorirea, există trei grupe mari de soiuri:

- Soiuri care înfloresc o singură dată pe an, în primăvară (înfloritul durează 20-30

de zile);

- Soiuri cu două perioade de înflorire: una primăvara și alta toamna (circa 15 zile);

- Soiuri cu înflorire continuă pe tot parcursul perioadei de vegetație (circa 150-190

de zile).

Polenizarea se face cu ajutorul vântului și a insectelor. Amplasarea coloniilor de

albine în cultura de căpșun are un rol foarte important în legarea fructelor și calitatea

acestora.

Fructul (căpșuna) rezultă din dezvoltarea receptaculului floral, care se îngroașă

și se înroșește, iar pe ea sunt așezate numeroase achene mici, alcătuind fructul baciform.

Primele fructe care apar sunt cele mai mari, tipice și provin din primele flori

crescute pe axul principal. Urmează formarea și coacerea fructelor de pe ramificațiile

axului floral, care sunt din ce în ce mai mici către vârful inflorescenței.

De la înflorit la coacerea fructelor, soiurile de căpșun necesită 25-30 de zile, ceea

ce înseamnă 40-45 de zile de la pornirea în vegetație.

4. Cerințele căpșunului față de factorii de mediu

Genul Fragaria posedă o mare capacitate de adaptare la condițiile naturale, ilustrată

prin răspândirea naturală sau cultivată, din zona tropicelor și până lângă granița terenurilor

înghețate. Cultura căpșunului este economică în regiunile unde în primul rând factorii

temperatură, lumină, umiditate și sol sunt deasupra punctelor critice ale speciei.

Temperatura. Plantele de căpșun sunt parțial sempervirescente, organele lor

aeriene nu sunt protejate pentru a rezista la temperaturi scăzute, iar sistemul radicular

este superficial, fapt pentru care sunt ușor afectate de ger. Prin talia sa redusă, căpșunul

poate folosi mai bine căldura solului, este ușor acoperit de stratul de zăpadă și este mai

puțin expus acțiunii negative a vânturilor.

Căpșunul are pretenții modeste față de căldură. În general, temperaturile extreme,

cum sunt gerurile mari din timpul iernii, cele târzii din primăvară și căldurile excesive din

timpul verii, influențează negativ atât creșterea cât și rodirea căpșunului. În condițiile țării

noastre, căpșunul poate suporta temperaturi de -15 până la -25°C timp de câteva zile,

durata fiind strâns legată de originea soiului, grosimea stratului de zăpadă și expoziția

terenului.

5

În afară de rezistența specifică a soiului, foarte importantă este lungimea axelor

florale, care, dacă sunt scurte și la adăpostul frunzelor, sunt apărate contra frigului.

Temperaturile prea ridicate din zilele de vară, cu insolație puternică, provoacă arsuri

la nivelul frunzelor, împiedică dezvoltarea și coacerea normală a fructelor, stânjenesc

formarea mugurilor florali la soiurile remontante și cu înflorire permanentă.

Apa. Atât căpșunul cultivat, cât și fragul de pădure sunt specii care iubesc

umiditatea. În condiții de umiditate suficientă, plantele cresc și rodesc bine, dând producții

de calitate.

Cultura căpșunului este posibilă în condiții de precipitații cuprinse între 500-900 mm

anual, dar importantă este distribuția acestora în cursul perioadei de vegetație (martie-

octombrie). Fiind o plantă cu înrădăcinare superficială, căpșunul are nevoie de ploi dese și

mici, separate de zile călduroase. Din această cauză, căpșunul face parte din categoria

speciilor cu rezistență slabă la secetă. Chiar și secetele cu durată scurtă sunt resimțite de

plante și, chiar dacă plantele nu pier, recolta și calitatea fructelor scad considerabil.

Stagnarea apei timp îndelungat are ca efect pieirea plantelor, datorită încetinirii

creșterii rădăcinilor fibroase, sau chiar moartea acestora. În cazul aprovizionării reduse a

solului cu apă, mulciul (acoperirea solului cu frunze uscate, paie, fân, folie etc) are un rol

important în păstrarea umidității solului.

Lumina. Căpșunul cultivat suportă și semiumbra, putându-se obține producții de

fructe mulțumitoare și în culturi intercalate. Recolte bogate și mai ales de calitate se obțin

însă în culturile neumbrite. Majoritatea soiurilor de căpșun înfloresc și rodesc o singură

dată pe an, fiind numite ”de zi scurtă”, deoarece își diferențiază mugurii de rod în zile cu

aproximativ 12 ore de lumină.

Pentru culturile înființate la altitudini mai mari, cât și pentru soiurile timpurii este

indicată cultivarea căpșunului pe expozițiile cele mai însorite și călduroase, iar pentru

soiurile târzii se pot folosi la nevoie și condițiile de lumină difuză (semiumbră); se

menționează că soiurile cu fructe mai mici reușesc mai bine decât cele cu fructul mare.

Diferențierea mugurilor de rod la soiurile neremontante de căpșun începe în luna

august, iar la cele remontante în luna septembrie, proces care continuă până toamna

târziu. Creșterea stolonilor are loc în zile lungi, cu o cantitate destul de mare de căldură.

Vânturile, ca și la celelalte culturi agricole și pomicole, dăunează culturilor de

căpșun, deoarece iarna spulberă zăpada reducând rolul protector al acesteia împotriva

gerului și în perioada de vegetație mărește evapo-transpirația (pierderea apei din sol și din

plante) iar în timpul înfloritului deranjează zborul albinelor.

Solul. Căpșunul are cerințe mari, atât în ceea ce privește fertilitatea, cât și sub

raportul umezelii și al aerației din sol. Plantele de căpșun cresc și se dezvoltă bine pe

solurile ușoare, chiar nisipoase, dacă sunt bogate în substanțe organice.

Cel mai potrivit sol pentru cultura căpșunului este cel de natură nisipo-argiloasă,

mijlociu compact, ușor acid (pH=5,5-6,5), bogat în substanțe nutritive și cu umiditate

suficientă. În condițiile din România, solurile din lunci sau de pe prima terasă a apelor sunt

cele mai potrivite.

5. Tehnologia de cultură a căpşunului Căpşunul este specia pomicolă care poate produce peste 20-25 tone de fructe la hectar (în ţările vestice chiar peste 35-40 tone datorită unor fertilizări puternice pe care noi nu le recomandăm) şi se poate cultiva în majoritatea zonelor din România.

6

Alegerea soiurilor În România, soiul Premial se cultiva în anul 2007 pe aproape 70% din suprafaţa cultivată cu căpşuni, urmat de Red Gauntlet, Dana şi Elsanta. În ultimii ani au început să fie lansate în cultură soiurile: Elegance, Matis, Florence, Pegasus, Magic, Coral şi Albion. Pe suprafeţe mici se mai întâlnesc soiurile: Senga Sengana, Marmolada, Elsinore (indiferent la fotoperioadă) şi altele. S-a observat, în ultimii ani, în plantaţiile înfiinţate de românii care au lucrat în Italia sau în alte ţări vestice şi care au adus plante din plantaţii comerciale, cu sacoșa, două din cele mai păgubitoare boli: Verticillium şi Phytophtora cactorum. Pe plan mondial cele mai răspândite soiuri sunt Honeoye, Elsanta, Camorosa, Marmolada, Sonata, Pegasus, Symphony iar soiuri noi cu perspectiva de extindere in Europa sunt: Vibrant, Alba, Kimberly, Elianny, Elegance, Florence, Matis, Albion si altele. Soiuri precum Fresno, Madamme Moutot, Talisman, Tioga, Aiko, Totem, Brio, Pajaro, Bogota şi multe altele, citate în unele lucrări, nu se mai găsesc în cultură de zeci de ani probabil unele fiind dispărute şi din colecţiile ştiinţifice din ţară. Descrierea câtorva soiuri de căpșun cultivate în România:

Soiul Premial - Planta creşte sub formă de tufă viguroasă, cu port răsfirat, cu

frunzişul bogat rezistent la boli. Productivitatea este medie, de cca 10-15 t/ha. Prezintă

rezistenţă ridicată la boli, secetă şi ger. Fructul de mărime mijlocie (10-15 g), are forma

conică globuloasă, este de culoare roşu aprins, cu luciu mijlociu. Pulpa de culoare roșu

deschis, fermitate mijlocie, gust echilibrat. Un dezavantaj al acestui soi este fermitatea

slaba a fructelor care sunt foarte perisabile. Epoca de coacere a fructelor este foarte

timpurie, iar producţia de fructe este de circa 350 g/planta. Se coace începând cu sfârşitul

lunii mai, sau începutul lunii iunie. Nu este recomandat in culturi profesionale doar în

grădinile casei.

Soiul Red Gauntlet – este unul din cele mai cultivate soiuri, are tufa de vigoare

mijlocie, fructele mijlocii sau mari, scurt conice cu vârful rotunjit, de culoare roșie-închisă,

însușiri de calitate bune și maturare târzie.

7

Soiul Elsanta - este un soi de căpșun olandez, foarte cultivat in Europa datorită productivității ridicate și rezistenței la boli. Totuși în ultimii ani este tot mai restrâns în culturi datorită sensibilității ridicate la bolile de rădăcină. Planta are vigoare mijlocie-mare, creşte sub formă de tufă globuloasă având frunzele lung peţiolate ceea ce determină ca tufa să fie destul de înaltă. Produce multe inflorescente si de asemenea un număr mare de fructe care în condiții bune de irigare și îngrășământ pot ajunge majoritatea la mărime mare. Calitatea fructelor: mari (20-25g), uniforme, conic rotunjite, culoare roşu strălucitor, cu fermitate ridicată, uneori vârful nu este bine copt. Fructele sunt foarte aromate, gust dulce, foarte atractiv pentru piață. Totusi fructele mari de clasa I sunt în procent mult mai redus față de noile soiuri care încet îl vor înlocui pe Elsanta. Coacerea: este un soi semi-timpuriu se recoltează în prima decadă a lunii iunie.

Perioada recoltării fructelor este de aproximativ 20-30 zile în funcție de condițiile climatice. Producția medie pe plantă - 500 g sau poate fi și mai mare în condiții de tehnologie avansată. Productivitate: foarte ridicată, ajunge la producţii de 18-20t/ha şi chiar mai mult în condiţii optime de climă şi sol.

Soiul Elegance, unul dintre cele mai performante soiuri de căpșun nou obținute la

Institutul East Malling are menirea de a înlocui soiul Elsanta atât de răspândit în Europa având aceeași grupă de timpurietate dar calități mult superioare. Caracteristicile plantei: soiul de căpșun Elegance are o creștere a tufei mai viguroasă decât Elsanta, creștere erectă, foliaj bogat dar cu bună expunere a fructelor în tufă, pețioluri florale mai lungi pentru o recoltare ușoară. Este foarte rezistent la frig și ger nu este predispus

8

la înghețarea florilor având o înflorire mai tardivă. Avantajul acestui soi este rezistența la bolile de rădăcină, la mana coletului (Phytophthora cactorum) și verticilioză (Verticilliun dahliae) comparativ cu Elsanta care este susceptibil la aceste boli care fac tot mai multe probleme în Europa în ultimii ani. Este ușor sensibil însă la făinare. Caracteristicile fructelor: se remarcă prin aspect comercial deosebit de atractiv,

culoare roșu deschis, aprins, strălucitor, forma conică ușor turtită, foarte uniforme. Alt avantaj este calitatea I a fructelor, majoritatea fructelor sunt mari (35 g) și cu fermitate bună, păstrare la fel de bună ca și la Elsanta. Fructele sunt rezistente la crăpare în perioadele cu exces de umiditate și mediu rezistente la putregai. Perioada de recoltare la soiul Elegance începe cu 2-3 zile mai repede decât Elsanta, însă această perioadă este mai extinsă până la 4-5 săptămâni. Producțiile pot depăși 30 tone/ha sau un kg/plantă la o tehnologie avansată.

Soiul Magic: Planta: este un soi cu creștere viguroasă a tufei care formează un număr destul de mare de frunze dispuse lax (deschis), astfel tufa este mare şi răsfirată. Este un soi deosebit de rezistent la bolile de frunze si rădăcină mai ales la pătări. Fructul este foarte mare (25-30 g), de formă alungită, cu vârful lăţit, de culoare roşie foarte uniformă, strălucitoare, aspectuoasă datorită luciului puternic. Pulpa de culoare roşu deschis, cu fermitate mijlocie, gust foarte bun, aromat. A câștigat multe premii la sesiunile de degustare la Institutul de la Pitești. Epoca de coacere a fructelor este semi-timpurie. Se coace la începutul lunii iunie şi recoltarea durează până la mijlocul lunii.

9

Soiul Coral: Planta este de vigoare medie-mare, tufa globuloasă, cu frunzele

dispuse răsfirat cu tendinţă de creştere spre exterior. Fructul este de mărime foarte

mare (peste 25g, uneori chiar 35g) de formă turtită, de culoare roşu aprins spre

rozaliu, uniform şi lucios. Pulpa de culoare roşu deschis, cu fermitate mijlocie,

gust foarte bun şi aromă intensă. Epoca de coacere este tardivă. Fructele se recoltează

începând de la mijlocul până la sfârşitul lunii iunie şi chiar început de iulie. Este unul

dintre cele mai productive soiuri putând da producţii de peste 25-30t/ha.

Soiul Albion: este un soi care formează tufe de o vigoare medie şi cu productivitate ridicată, cu frunze mari. Este un soi de căpşuni adaptat la condiţiile climatice din România iar în zonele foarte ploioase este recomandat cultivarea în spații protejate. Foarte rezistent la îngheț. Înflorire şi perioada de recoltare: florile au un diametru mare, sunt numeroase, cu polen viabil, parfum puternic. Este un soi remontant timpuriu. Caracteristicile fructelor: fructele sunt de dimensiuni mari și foarte mari (media 30 gr.), cu formă lungă conică, consistența este bună, culoarea exterioară este un roşu strălucitor cu o pulpă de culoare deschisă. Are excelente caracteristici organoleptice, cu o bună perioadă de păstrare. Perioada de coacere: fiind un soi remontant, Albion produce fructe începând din luna mai până în octombrie, odată cu venirea înghețurilor timpurii. Are un randament ridicat de fructificare se pot obține de la 500 g pana la 1 kg/plantă în condiții optime. Specificație: se recomandă a fi utilizat în grădini sau plantații comerciale pe suprafețe mici deoarece având o perioadă lungă de recoltare, tratamentele și fertilizările nu sunt recomandate în perioada de recoltare, putând duce la pierderi de producții în perioadele foarte ploioase și/sau foarte secetoase, sau o calitate slabă a fructelor.

10

Tehnologia de cultură în sistem clasic Distanţele de plantare În funcţie de sistema de maşini agricole folosită în plantaţie, distanţele de plantare variază între 70 şi 90 cm între rânduri şi 25-30 cm între plante pe rând. Pe suprafeţe mici, în grădină, când se lucrează manual, se poate reduce distanţa de plantare între rânduri la 60-65 cm. Plantarea se face pe rânduri echidistante. Sistemul de plantare în benzi noi nu este recomandat având posibilităţi minime de mecanizare. Plantarea: se poate face manual sau mecanizat cu maşina de plantat răsaduri. Plantarea manuală este cea mai răspândită şi cu rezultate bune la prindere, deşi este mai costisitoare. Plantarea manuală se poate face cu plantatoare speciale în formă de U, cu sapa sau uneori cu plantatoare în formă de lingură. Nu se vor folosi plantatoarele conice care se folosesc în legumicultură. Plantarea se face după o irigare prealabilă cu una-două zile înainte de plantat sau după o ploaie, când terenul s-a zvântat la suprafaţă. Se marchează terenul cu ţăruşi, la distanţele de plantare între rânduri, iar apoi se întind sârme sau sfori cu distanţa marcată între plante pe rând. Dacă nu sunt marcate sforile, se face o măsură pe care o folosesc muncitorii la primele câteva zeci de plante. Se creează foarte repede obişnuinţa iar apoi plantarea va decurge uşor fără să mai fie nevoie de măsură. Dacă se face plantarea cu plantatorul special de căpşuni plantele nu se mai mocirlesc şi nu se mai fasonează rădăcina, aceasta fiind fasonată în momentul plantării. Dacă se plantează cu lingura de plantat sau cu sapa, se fac gropile înainte iar apoi se plantează stolonii cu rădăcina dreaptă până la nivelul coletului. După plantare mugurele central trebuie să fie la nivelul solului. Greşeli care trebuie evitate la plantare: Copca (gropiţa) din pământ nu este suficient de adâncă şi vârful rădăcinilor se îndoaie

în sus. Mugurele central (inima) rămâne cu 1-2 cm deasupra solului şi plantele înrădăcinează

greu sau se usucă. Mugurele central este îngropat uşor în pământ şi planta se usucă. Solul nu este bine tasat în jurul plantei, rădăcina nu are un bun contact cu solul şi

plantele suferă în dezvoltare sau se dezvoltă mucegaiuri pe rădăcină. Nu se udă plantele după plantare şi acestea se ofilesc.

11

Plantarea mecanică, se face cu maşina de plantat răsaduri de legume MPR 5 sau MPR6, sau altă maşină de plantat răsaduri, iar concomitent se realizează şi udarea. Plantele trebuie fasonate înainte, frunzele şi rădăcina, iar după plantare urmează o verificare a tuturor plantelor şi se corectează manual greşelile de plantare. În ţările din vest și în special în SUA, sau perfecţionat maşini de plantat care realizează o plantare relativ uniformă. Totuşi, cele mai multe plantaţii, chiar şi în ţările vestice, se realizează manual. Procentul de prindere în cazul plantării mecanice este mai scăzut, având în vedere cauzele enumerate mai sus şi este necesară, după două săptămâni de la plantare, completarea golurilor. Perioada de plantare În România se plantează, în general, plante proaspete recoltate din pepinieră şi plantate direct în câmp. Avem astfel două perioade de plantare: – toamna, între 15 septembrie şi 15 octombrie – primăvara, în intervalul 10-30 aprilie şi – vara cu plante frigo în perioada 15-30 iunie.

În funcţie de condiţiile climatice ale fiecărui an şi de zona în care se plantează căpşunul, aceste intervale pot să difere cu câteva zile, mai devreme sau mai târziu. În general, înfiinţarea plantaţiilor cu plante proaspete prezintă dezavantajul că terenul este ocupat câteva luni în plus faţă de plantarea de vară şi nu se obţine o producţie de fructe în primul an.

Plantarea de vară se face în lunile iulie-august, cu plante recoltate primăvara timpuriu şi păstrate în depozite frigorifice, aşa numitele plante „frigo”. Avantajul este că se obţine o producţie de fructe în anul următor. Există şi posibilitatea înfiinţării de plantaţii de căpşuni cu plante ”frigo” foarte bine dezvoltate, numite A+ , care plantate în luna mai asigură o producţie de fructe după 6-8 săptămâni de la plantare. În România plantele „frigo” se importă şi sunt mult mai scumpe. Lucrări de întreţinere în anul I

Completarea golurilor

Se face după două săptămâni de la plantare cu plante din acelaşi soi. La plantarea manuală, dacă s-au respectat normele de plantare prinderea este de peste 99% astfel că nu mai este necesară completarea golurilor.

12

Eliminarea inflorescenţelor şi stolonilor Apariţia a 1-2 inflorescenţe la plantele de căpşuni, în primul an de plantare, poate să ducă la epuizarea plantei şi la o slabă diferenţiere în anul următor. Aceste inflorescenţe se elimină mai ales la plantaţiile înfiinţate în primăvară. Dacă plantaţia s-a făcut toamna devreme, am avut o toamnă lungă şi plantele s-au dezvoltat foarte bine se pot lăsa să producă în primăvara următoare. Apariţia filamentelor, care produc plante noi, influenţează negativ dezvoltarea plantelor dacă nu sunt eliminate. Odată cu prăşitul manual se vor elimina inflorescenţele şi filamentele apărute. Dacă folosim plante „frigo” de tip A+, se elimină numai prima sau uneori a doua inflorescenţă, apoi plantele se lasă să producă. Lucrările solului În primul an se fac două-trei praşile mecanice şi două-trei praşile manuale în funcţie de starea de îmburuienare a solului. Dacă nu s-au folosit erbicide preemergente numărul praşilelor poate fi mai mare, în funcţie de starea de îmburuienare a solului. Trebuie să menţionăm, că plantele de căpşun, având o înrădăcinare superficială, sunt concurate puternic de buruieni, astfel că terenul trebuie menţinut curat. Tratamente fitosanitare În primul an se fac trei-patru tratamente, în funcţie de starea fitosanitară a plantaţiei. Irigarea În prezent, în zona Satu-Mare, unde se obţine aproape 70% din producţia de căpşuni din România se folosesc sisteme de irigare pe suprafeţe mici. Totuşi noi nu recomandăm să se facă plantaţii comerciale dacă nu este asigurată o sursă de apă pentru irigare. În timpul verii, atunci când nu avem precipitaţii naturale, se recomandă să se facă o udare la fiecare 7-10 zile în funcţie de starea de aprovizionare a solului cu apă. În timpul formării fructelor se udă la 3-7 zile. Irigarea se poate face prin aspersiune sau prin picurare. Irigarea prin aspersiune prezintă avantajul că este mai uşor de folosit, dar necesită norme mai mari de apă şi un control mai strict al bolilor. Irigarea prin picurare necesită norme mai mici de apă, aduce apa la rădăcină, presiunea bolilor este mai mică dar îngreunează mult lucrările mecanice şi manuale existând riscul să tăiem conductele de udare. Lucrările de întreţinere în plantaţiile pe rod Eliminarea frunzelor uscate se face primăvara devreme prin greblarea plantaţiei. Este o lucrarea obligatorie care favorizează pornirea plantelor în vegetaţie şi reduce rezerva de boli. Frunzele uscate se adună, se scot din plantaţie şi se ard. Întreţinerea solului curat de buruieni şi afânat se face prin trei-patru praşile mecanice şi două-trei praşile manuale. Combaterea bolilor şi dăunătorilor Se fac anual între patru şi şapte tratamente complexe în funcţie de starea fitosanitară a culturii şi condiţiile climatice specifice fiecărui an. Mulcirea Prin mulcire se elimină riscul ca fructele să vină în contact cu solul, să se murdărească de pământ (la căpşun fructele nu se pot spăla înainte de valorificare), se

13

reduce riscul unei infecţii puternice cu Botrytis (putregaiul cenuşiu) şi se împiedică parţial dezvoltarea buruienilor. Mulcirea se face în sistemul clasic cu paie. În general, în Germania, Austria, Polonia şi ţările nordice se practică preponderent mulcirea cu paie, în timp ce în alte ţări, mari producătoare de căpşuni din Europa, în special în Spania, Italia, Franţa se foloseşte mulciul din folie neagră de polietilenă. La mulcirea cu paie se va avea în vedere ca paiele să fie balotate şi depozitate în anul precedent producţiei. În cazul mulcirii cu folie neagră este obligatorie combinarea mulciului cu irigarea prin picurare. Folia şi instalaţia de picurare se poziţionează înainte de plantare. Mulcirea cu paie se face în aprilie-mai şi constă în aşternerea unui strat de paie cât mai aproape de plante şi printre plante pe rând. Această lucrare poate să înceapă în momentul înălţării inflorescenţelor şi poate continua până la formarea primelor fructe. Se pot folosi paie de orz sau grâu care să nu fie mucegăite. Eliminarea stolonilor Se face odată cu praşilele mecanice să manuale. În sistemul clasic se pot lăsa una sau două plante care să înrădăcineze aproape de plantele mamă asigurându-se o densitate mai mare de plante pentru anul următor. Dacă lăsăm să crească plantele fiice printre rânduri vom obţine „iarbă de căpşuni” şi nu vom avea decât o producţie foarte modestă. Mulţi ani, în unele zone, sau recoltat mereu stoloni pentru înfiinţarea de plantaţii noi din vechile plantaţii comerciale şi astfel s-a ajuns la producţii de 4-5 tone de căpşuni la hectar în loc de 20-25 de tone. Cosirea frunzişului Se face după recoltare. Se cosesc frunzele bătrâne cu atenţie pentru a nu răni mugurele central. Frunzişul se reface repede după o irigare sau o ploaie. Această lucrare se execută când menţinem cultura de căpşuni timp de doi sau trei ani de producţie. Se elimină cu această ocazie şi o parte din rezerva biologică de boli şi dăunători. Frunzele cosite se greblează, se scot din plantaţie şi se ard. Fertilizarea Se face în funcţie de aprovizionarea solului şi îngrăşămintele organice aplicate la pregătirea terenului. Se vor folosi aproximativ: – azot: 100-120 kg/ha substanţă activă (s.a.) – fosfor: 55- 60 kg/ha s.a. – potasiu: 100-150 kg/ha s.a. Se preferă îngrăşămintele îmbogăţite cu diferite elemente, în special magneziu şi zinc. Fertilizarea se face fracţionat, de două-trei ori pe an, din care 1/3 se dau toamna (cele cu fosfor şi potasiu) şi restul primăvara. Irigarea Udările se fac cu norme mici de apă de 300-350 mc/ha la irigarea prin aspersiune şi 100-120 mc/ha la udarea prin picurare. Perioada optimă de menţinere a unei plantaţii Deşi, în ţara noastră, în cultura clasică s-a menţinut cultura de căpşuni 4-7 ani, rezultatele au demonstrat că o producţie economică se poate obţine doar în primii doi ani de producţie. Producţia maximă de fructe se obţine în primul an de producţie (anul doi de la plantare) şi o producţie satisfăcătoare în anul doi sau uneori anul trei de producţie. Începând din anul trei fructele sunt mici, producţia scăzută, atacul bolilor şi dăunătorilor

14

mult mai mare. În ţările vestice se practică, pe suprafeţe mari, cultura anuală a căpşunului în asolamente legumicole. Recoltarea În funcţie de soi şi tehnologia de cultură aplicată, se obţin în România producţii medii de 12-20 tone în majoritatea zonelor de producţie şi producţii de 20-30 tone în plantaţiile intensive. Recoltarea se face dimineaţa sau seara direct în caserole de plastic. Fructele se recoltează cu o codiţă de 1-2 cm. Forţa de muncă necesară la recoltare La o producţie medie de 15 tone/ha un muncitor poate recolta 8-10 kg/oră. Perioada de recoltare este de aproximativ cinci săptămâni. La început producţia pe plantă este 30-40 g, iar în săptămâna 2-3 producţia creşte până la 100-150g, în funcţie de soi. În săptămâna 4-5 producţia scade din nou la 50-80g/plantă. Se poate astfel aproxima un necesar de 7-8 culegători la începutul şi sfârşitul perioadei de recoltare şi o suplimentare cu patru culegători în toiul recoltării. Ambalaje Recomandăm pentru recoltare şi comercializare caserole de plastic de 500g. În aceste caserole se recoltează direct din câmp pe două sau trei calităţi. După recoltare, caserolele cu fructe se aşează în lădiţe şi sunt transportate imediat din câmp.

Păstrarea şi transportul În cazul valorificării zilnice a recoltei, fructele de căpşun se pot păstra în încăperi răcoroase timp de 24 de ore. Se pot transporta pe distanţe scurte cu un camion obişnuit, acoperit. Se va evita expunerea fructelor la soare. În cazul în care nu se poate valorifica producţia imediat se face o pre-răcire a fructelor până la 8-10° C în camere frigorifice iar transportul fructelor pe distanţe lungi se face cu un camion frigorific. În acest fel producţia se menţine la parametrii optimi până la trei zile. În general, în România, desfacerea nu creează probleme datorită producţiei mici de căpşuni. Cu toată creşterea suprafeţelor cultivate şi a producţiei, în România, se obţine o producţie de 0,5 kg fructe de căpşuni/locuitor. Veniturile obţinute din cultura căpşunului sunt mult mai consistente decât cele obţinute de tinerii români plecaţi la cules de căpşuni în Spania.

15

6. Investiţii pentru înfiinţarea unei plantaţii de căpşun (anul 2016) Se estimează o creştere continuă a suprafeţelor cultivate cu căpşuni în ţară. Este destul de greu de stabilit un preţ fix pentru un hectar de căpşuni, fiindcă totul depinde de dotarea fermei, sursa de apă pe care o folosim, costul mâinii de lucru în fiecare zonă şi aşa mai departe. Calculul investiţiei pentru un hectar de căpşuni. Se consideră o cultură clasică cu paie, plantată toamna devreme (10-15 septembrie). – Fertilizarea de bază cu 350-400 kg N-P-K 15-15-15: 960 lei (se face pe arătură). – Împrăştiat îngrăşământ manual: circa 2 zile om (z.o.) x 60 lei = 120 lei. – Arătura de bază se face la o adâncime de minim 28-30 cm, în funcţie de zonă, şi costă în jur de 600 lei. – Lucrarea de pregătire a solului pentru plantat se face cu combinatorul sau cu freza. Nu recomandăm discul decât în cazul în care nu avem altă posibilitate. Preţul este de circa 600 lei. – Investiţia în plante de calitate: 40.000 plante x 0,7 lei = 28.000 lei. Plantarea se face cu plantatoare speciale. Cu plantatoarele sunt necesare circa 20 z.o./ha. Dacă facem plantarea manual, la copcă, şi cu mocirlirea plantelor, sunt necesare circa 80-100 z.o./ha. Varianta optimă, cu plantatoare, costă circa 1.200 lei. – Fertilizarea cu îngrăşăminte: anul 1+anul 2 = 10 saci complex N-P-K 15-15-15= 1.200 lei – Tratamente în primii 2 ani aprox 2.500 lei. – Lucrări de îngrijire mecanice pe intervale (cu motocultorul) = 10 z.o.x 60= 600 lei – Lucrări de îngrijire manuale: prăşit, stropit, fertilizat, plivit, eliminare flori şi filamente, cosit, greblat, irigat= 50 z.o.x 60 lei= 3.000 lei – Necesar de paie baloti în anul doi şi trei circa şapte tone: 1.000 lei – Recoltat anul I (la plantarea de toamnă), la o productie de 5 tone/ha: 50 z.o. x 60 = 3000 lei – Recoltat anul II, la producţie de 25 tone/ha: 250 z.o. x 60 = 15.000 lei – Alte cheltuieli pot fi cele cu ambalajele, transportul producţiei din câmp şi desfacerea. Total cheltuieli şi venituri pentru un hectar: Toate cheltuielile se ridică undeva la 58.000 lei pentru un hectar, cu menţiunea că aceste cheltuieli sunt variabile şi variază de la o zonă la alta. Şi producţia de căpşuni poate fi mai mare în mod obişnuit, sau poate fi mai mică, din cauza unor incidente climatice sau unui atac masiv de boli sau dăunători. La un preţ minim de valorificare de 5 lei la 30 tone/ha, în doi ani se obţine un venit de 150.000 RON. Anul trecut, preţul mediu de valorificare a fost mai mare de 6 lei. Dacă scădem cheltuielile, rămâne un profit de circa 93.000 lei/ha în anul 2 de la plantare. În anul III cheltuielile cu întreţinerea sunt mai mici iar producţia poate ajunge la 20-25 t/ha sau chiar mai mult.

Există si anumite cheltuieli pentru investiţii de lungă durată, cum ar fi achiziţia unei motosape, circa 2.000 lei, sau a unei motopompe cu aripa de udare cu 10 aspersoare,

16

circa 3.000 lei. De asemenea, dacă nu avem sursă de apă, trebuie să vedem cât ne costă forarea unui puţ. Luând în considerare toate aspectele chiar şi unele cheltuieli neprevăzute, cultura căpşunului rămâne o cultură rentabilă. La cultura pe folie neagră se reduc cheltuielile cu forţa de muncă manuală în timpul anului cu paiele şi erbicidarea, dar cresc cheltuielile cu folia neagră, furtunele de irigare prin picurare, conectori, instalaţia de fertilizare şi irigare. Este bine, în acest caz, să ne informăm bine, înainte de achiziţionarea acestor materiale şi echipamente, fiindcă preţurile variază mult de la un distribuitor la altul.

7. Posibilități de finanțare a investiției Co-finanțare din PNDR 2014-2020, sub-măsura 4.1a – investiții în exploatații

pomicole. Prin această sub-măsură de finanțare, în baza unui proiect, se poate înființa plantația, se pot achiziționa utilajele necesare pentru mecanizarea lucrărilor agricole din fermă, se pot construi spații de producție, depozitare, condiționare, ambalare, desfacere (inclusiv autorulote, dozatoare de sucuri naturale din fructe), etc. Intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru ferme mici, de exemplu (de 8.000-11.999 SO), fără a depăși: 100.000 euro pentru achiziții simple; 300.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare, reconversie etc.) și 450.000 euro pentru investițiile care conduc la un lanț alimentar integrat.

Tot din fonduri europene se poate accesa sub-măsura 6.1- sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, care în baza unui plan de afaceri se poate accesa un sprijin nerambursabil de până la 50.000 euro, această sub-măsură fiind destinată tinerilor fermieri cu vârsta până în 40 de ani.

Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, sub-măsura 6.3 – destinat fermelor cu dimensiunea economică între 8.000 și 11.999 SO, în baza unui plan de afaceri se poate obține un sprijin nerambursabil de 15.000 euro.

Material elaborat de: Ing. Felicia Elena ANDRONIC Consilier AZM Ianuarie 2017

Bibliografie: 1. CHIRA Lenuța, 2007 – Cultura arbuștilor fructiferi, Ed. M.A.S.T. București. 2. MITRE Viorel, 2002 – Pomicultură specială, Ed. AcademicPres, Cluj Napoca. 3. RENTROP & STRATON - Cultivarea arbuștilor fructiferi, Grup de Editură și

Consultanță în Afaceri. Alte surse de informare și documentare:

- PNDR 2014-2020;

- Ghidul solicitantului pentru sub-măsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole; - Ghidul solicitantului pentru sub-măsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor

fermieri; - Ghidul solicitantului pentru sub-măsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor

mici; - Articole publicate în presa de specialitate; - Pagina de internet a unor producători autorizați de butași de arbuști fructiferi.