criza telecomunicatiilor

download criza telecomunicatiilor

of 3

Transcript of criza telecomunicatiilor

  • 8/18/2019 criza telecomunicatiilor

    1/3

    Criza a determinat o creştere a competitivităţii pe piaţade telecomunicaţii

     Într-un context economic nefavorabil pentru multe companiidin ţara noastră, domeniul telecomunicaţiilor a devenit unmediu şi mai competitiv decât înainte.

    Reporter: În opinia dumneavoastră, cum a afectat crizacompaniile din domeniul în care activaţi?  Horia Hăhăianu: Piaţa de telecomunicaţii din România a fost,şi este şi în continuare, una dintre cele mai competitive pieţe!otuşi, criza a determinat o creştere a acestei competitivităţi şi,

    implicit, o diminuare a preţurilor !otodată, anumiţi "ucători aufost nevoiţi să#şi reor$anizeze şi%sau să#şi restrân$ă activitatea, în conte&tul în care lupta la vârf între marii operatori este din ce în ce mai apri$ă  Reporter: 'um a influenţat criza mediul or$anizaţional alcompaniei dumneavoastră? ( apărut necesitateare$ândirii%adaptării acestuia la noul conte&t economic? )aca da,

     în ce sens?

      Horia Hăhăianu: 'ondiţiile economice dificile, de criză, ne#au determinat să ne îndreptăm atenţia către eficientizareaafacerilor (m început să lucrăm atât pe partea de procese de*usiness, cât şi pe partea de creştere a cifrei de afaceri, printr#o a*ordare mai profesionistă şi proactivă a clienţilor

    'reşterea competiţiei şi a dinamicii din piaţă, precum şidiminuarea preţurilor, ne#au determinat, aşadar, să ne $ândimmai intens la rezultatele şi deciziile luate pe termen scurt, dar şi

    la efectele imediate asupra afacerii +u am pierdut însă dinvedere nici planurile de dezvoltare, $ândite în perioadaanterioară crizei, ci am fost nevoiţi să fim mai precauţi şi maidinamici pentru a reuşi să ne atin$em o*iectivele financiareasumate  Reporter: 'onsideraţi că e&istă o diferenţă ma"oră întremodul în care au reacţionat firmele mai mici şi cel în care aurăspuns companiile mari la provocările crizei economice?

      Horia Hăhăianu: În timp ce companiile mici se luptă pentrusupravieţuire, companiile mari urmăresc menţinerea cotelor de

    http://www.bursa.ro/pe-langa-diminuarea-preturilor-criza-a-determinat-o-crestere-a-competitivitatii-pe-piata-de-telec...&s=companii_afaceri&articol=65267&editie_precedenta=2009-10-21.htmlhttp://www.bursa.ro/pe-langa-diminuarea-preturilor-criza-a-determinat-o-crestere-a-competitivitatii-pe-piata-de-telec...&s=companii_afaceri&articol=65267&editie_precedenta=2009-10-21.htmlhttp://www.bursa.ro/pe-langa-diminuarea-preturilor-criza-a-determinat-o-crestere-a-competitivitatii-pe-piata-de-telec...&s=companii_afaceri&articol=65267&editie_precedenta=2009-10-21.htmlhttp://www.bursa.ro/pe-langa-diminuarea-preturilor-criza-a-determinat-o-crestere-a-competitivitatii-pe-piata-de-telec...&s=companii_afaceri&articol=65267&editie_precedenta=2009-10-21.html

  • 8/18/2019 criza telecomunicatiilor

    2/3

    piaţă, dacă nu chiar şi creşterea lor pe anumite se$mente Înaceste condiţii, modul de a reacţiona la criza economică esteunul diferit 'riza a determinat reaşezări din perspectiva

     "ucătorilor, au avut loc un număr semnificativ de fuziuni şi

    achiziţii care au schim*at pe alocuri structura pieţei, aconcurenţei şi, implicit, a modului de a*ordare a acesteia  Reporter: 'um pot fi $estionate adecvat informaţiile dininteriorul unei or$anizaţii, astfel încât efectele crizei asupraacesteia să fie minimizate?  Horia Hăhăianu: (cest lucru depinde foarte mult de fiecareor$anizaţie în parte, de dimensiunea şi de modul de or$anizaree&istent !otuşi, comunicarea şi claritatea informaţiilor

    transmise de către mana$ement sunt esenţiale în aceastăperioadă, indiferent de specificul or$anizaţiei şi cultura saor$anizaţională deal este un proces de comunicare internaconsecvent, prin care personalul să fie informat cu privire laceea ce se întâmplă în cadrul companiei şi mai ales cu privire ladeciziile ce îl vizează direct ar acest proces nu ar tre*ui să fieunidirecţional, prin care mana$ementul doar să transmităanumite lucruri celor din su*ordine, ci să implice şi feed*ac- din

    partea an$a"aţilor .ste important să vezi cum aceştia percepanumite chestiuni, ce este corect interpretat sau unde suntnecesare eventuale clarificări +umai în acest mod poţi săcontrolezi ce se întâmplă la nivel intern şi să optimizezicondiţiile de muncă  Reporter: 'are ar fi primele măsuri prin care companiile îşipot eficientiza activitatea, în conte&tul crizei, atât la nivelintern, cât şi în relaţiile cu partenerii, furnizorii sau clienţii?

      Horia Hăhăianu: /a nivelul societăţii 0!eletrans0, acţiunile întreprinse sunt foarte simple şi clare Pe plan intern, urmărimeficientizarea activităţii şi a proceselor de *usiness, astfel încâtsă fim mai fle&i*ili, dinamici şi să putem răspunde rapid laschim*ările survenite în piaţă )in perspectiva e&ternă, vizămcreşterea profesionalismului şi a calităţii serviciilor post#vânzare, în conte&tul adaptării permanente la dinamicapieţelor

  • 8/18/2019 criza telecomunicatiilor

    3/3

    http://www.bursa.ro/pe-langa-diminuarea-preturilor-criza-a-

    determinat-o-crestere-a-competitivitatii-pe-piata-de-

    telecomunicatii-

    65267&s=companii_aaceri&articol=65267&editie_precedenta=

    2!!"-#!-2#.html