CRIMINALISTICA

Notiunea, obiectul, metodele si principiile criminalisticii

1. NOTIUNEA

Apararea ordinii de drept presupune nemilocit combaterea eficienta prin metode stiintifice, pe baza si in spiritul legii, a faptelor antisociale, cu prioritate a celor pe care societatea a inteles sa le sanctioneze prin normele sale penale.

O prima forma de protectie a societatii a reprezentat-o initierea unui sistem de legi prin care se arata si se sanctioneaza ceea ce nu este permis sau considerat periculos.

Nu numai normele de drept sunt suficiente in acest sens dar si conceperea unui mod de actiune in vederea descoperirii actului ilicit si a celor implicati in incalcarea legii.

Pornind de la forme empirice de lupta cu criminalitatea, concepute de catre Vidoq – reprezentand siguranta publica pariziana pe timpul lui Napoleon, au urmat treptat aparitie primelor elemente ale stiintei ce trebuia sa slujeasca adevarului.

Astfel, o serie de profesionisti ai dreptului au inteles ca pentru solutionarea cauzelor penale numai simpla aplicare a regulilor de drept este insuficienta. Penalistii dreptului modern au argumentat cu succes ca trebuie sa se recurga la diverse metode stiintifice de investigare a realitatii precum si la reguli tactice specifice de efectuare a unor acte

procedurale. Astfel a devenit necesar crearea unui sistem stiintific coerent, destinat investigarii faptelor penale.

Fondatorul noii stiinte judiciare este judecatorul austriac de instructie HANS GROSS care in anul 1893, „Manualul judecatorului de instructie”, reeditat in scurt timp sub denumirea „ Manualul judecatorului de instructie in sistemul criminalisticii”.

In acest sens si-a facut aparitia pe langa stiinta investigarii faptelor penale si CRIMINALISTICA. Intemeietorul ei a definit-o ca o stiinta a starilor de fapt in procesul penal.

Din analiza majoritatii punctelor de vedere exprimate in literatura de specialitate, continutul notiunii de criminalistica poate fi definit astfel:Criminalistica este o stiinta judiciara, cu caracter autonom si unitar care insumeaza un ansamblu de cunostiinte despre metodele, mijloacele tehnice si procedeele tactice destinate descoperirii, cercetarii infractiunilor identificarii persoanelor implicate in savarsirea lor si prevenirii faptelor antisociale.

Criminalistica este privita ca o stiinta care este intr-un continuu progres, punand la indemna instantelor civile si penale deopotriva mijloace noi pentru aflarea adevarului, mijloace pe care justitia le foloseste din plin – Ilie Stoenescu si Savelly Zilberstein „ Tratat de drept procesual civil”

2. OBIECTUL CRIMINALISTICII

Conturarea obiectului propriu criminalisticii prezinta importanta pe cel putin 2 planuri:

- evidentierea aportului sau particular in aflarea adevarului;- a sublinia unitatea si autonomia sa fata de celelalte stiinte

juridice si nejuridice, dar aflate in slujba justitiei si anume medicina legala, psihologia judiciara, fizica, chimia si biologia judiciara.

Principalele directii in care actioneaza criminalistica sunt urmatoarele:

initierea de metode tehnice destinate cercetarii urmelor infractiuni, incepand cu urmele specifice omului si continuand cu cele ale armelor sau instrumentelor, mijloacelor de transport, ale fenomenelor fizico-chimice in vederea identificarii persoanelor sau obiectelor;studierea si adaptarea la necesitatiile proprii criminalisticii a unor metode din alte domenii ale stiintei cum sunt cele proprii fizicii, chimiei, biologiei si matematicii, pentru aplicarea lor la specificul activitatii de prevenire si combatere a infractiunilor;elaborarea de reguli si procedee tactice in vederea efectuarii unor acte de urmarire penala;studierea practicii judiciare in vederea valorificarii stiintifice si generalizarii experientei pozitive rezultate din activitatea organelor de urmarire penala pe linia investigarii infractiunilor;analiza evolutiei modului de savarsire a faptelor penale pentru stabilirea celor mai adecvate procedee de combatere si de prevenire a lor, inclusiv de identificare a autorilor acestora;perfectionarea modului de cercetare a diverselor categorii de infractiuni, cu preponderenta a celor care aduc atingere unor

valori sociale deosebite, cele care sunt savarsite cu violenta si in general a faptelor penale care prezinta dificultati de investigare;elaborarea de metode si prefigurarea de masuri destinate prevenirii infractiunilor sau altor fapte cu caracter antisocial.

3. METODELE CRIMINALISTICII

Avand in vedere obiectul propriu de cercetare a acestei stiinte, criminalistica are metode specifice de cunoastere, unele dintre ele tipice stiintei respective, altele comune mai multor stiinte dar aplicate in mod particular,potrivit obiectului sau:

La baza metodologiei criminalistice se situeaza modalitati generale de cunoastere cum sunt observatia, analiza si sinteza, deductia si inductia, comparatia, adaptate la specificul obiectului criminalisticii. De ex., metoda comparativa este fundamentala in procesul de identificare a persoanelor si obiectelor, ea constituind baza metodologica a activitatii de expertiza criminalistica.

Metodele adaptate la specificul criminalisticii din alte domenii stiintifice, metode de analiza fizico-chimica a urmelor si microurmelor, metodele biologice de examinare a urmelor de secretii, tesuturi moi, metodele antropologice, metodele de examinare optica in radiatii vizibile sau invizibile, etc.

Metode de examinare proprii Criminalisticii care tin de particularitatiile obiectului sau de cercetare: metode destinate descoperirii si examinarii urmelor sau mijloacelor de proba, metode de identificare a persoanelor si cadavrelor semnalmente

exterioare ori dupa resturi osoase, metode de cercetare a inscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contrafacute, etc.

Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmarire penala,elaborate atat pe baza generalizarii experientei organelor judiciare cat si prin adaptarea unor elemente de cunoastere apartinand psiholodiei;

Metode tehnice de prevenire a infractiunilor, cum sunt cele vizand prevenirea falsului, a furtului, etc.

4. CARACTERELE CRIMINALISTICII

Raportata la alte stiinte chemate sa participe la activitatea judiciara, medicina legala, drept penal si procesual penal, drept civil, criminalisticii ii sunt specifice anumite caractere:

i. Caracterul judiciar – are in vedere legatura criminalisticii cu activitatile de cercetare si urmarire penala. In foarte multe situatii activitatea consacrata solutionarii cauzelor penale este precedata de un proces laborios destinat strangerii probelor, clarificarii imprejurarilor in care a fost savarsita fapta ilicita, identificarii autorului si cateodata chiar a victimei. Astfe, acest proces incepe deseori cu cercetarea la fata locului si continua cu activitatile de investigare, analiza, verificare in laborator a urmelor sau mijloacelor materiale de proba, cat si cu alte acte de urmarire penala.

ii. Caracterul autonom – obiectul criminalisticii este deosebit de cel al altor stiinte juridice. Astfel nici una dintre acestea nu-si propune sa elaboreze metode si mijloace tehnico-stiintifice de descoperire, ridicare si examinare a urmelor infractiunii sau de

identificare a infractorilor. In domeniul prevenirii savarsirii de fapte antisociale, prezent in politica penala si comun tuturor ramurilor dreptului nostru, modalitatile de realizare se paticularizeaza in procedee sau masuri cu totul specifice criminalisticii.

iii. CARACTERUL UNITAR – criminalistica este o stiinta cu o structura complexa, impusa de necesitatea rezolvarii unor probleme dintre cele mai diverse. Pornind de la particularitatile si specificul domeniilor de cercetare, criminalistica poate fi structurata in urmatoarele parti principale:

Tehnica criminalistica – cuprinzand ansamblul metodelor si mijloacelor tehnico-stiintifice destinate descoperirii, fixarii, ridicarii si examinarii urmelor sau mijloacelor materiale de proba;

Tactica criminalistica – insumand totalitatea procedeelor si regulilor altele decat cele stabilite prin norme de drept, privind efectuarea actelor de urmarire penale si in general de ancheta;

Metodologia criminalistica – vizand cercetarea unor categorii de infractiuni cum sunt infractiunile impotriva vietii, furturile, accidentele rutiere, navele sau aeriene, etc.

iv. CARACTERUL PLURIDISCIPLINAR – in activitatea complexa de prevenire a fenomenului infractional, in lupta dusa de organele judiciare pentru descoperirea infractiunilor si identificarea autorilor este necesar a se recurge la mijloace, metode si procedee din ce in ce mai perfectionate si eficiente. Toate acestea nu pot reprezenta decat fie rezultatul cercetarii stiintifice criminalistice fie rezultatul celor mai noi cuceriri din quasitotalitatea domeniilor stiintei si tehnicii.

5. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE CRIMINALISTICII

NOTIUNEA

A analiza principiile fundamentale ale criminalisticii presupune in primul rand conturarea acestui sistem avandu-se in vedere specificul obiectului Criminalisticii si in al doilea rand rolul pe care il joaca aceasta stiinta in stabilirea adevarului.

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE1) PRICIPIUL LEGALITATII – fundamental pentru sistemul

de drept. Acest principiu este stipulat atat in legea fundamentala cat si in normele penale. In acest sens dispozitiile codului penal art. 2 si dispozitiile codului de procedura penala art. 2 prevad ca intreaga activitate procesual penala, in consecinta, si aceea proprie investigarii infractiunilor, se desfasoara in stricta conformitate cu prevederile legii. Art. 2 cod penal prevede ca : „ Legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte.” Avand in vedere dispozitiile legale, totalitatea activitatilor de cercetare criminalistica trebuie sa se desfasoare in deplina concordanta cu dispozitiile legii, cu respectarea drepturilor si libertatilor cetatenilor, etc.

2) PRINCIPIUL AFLARII ADEVARULUI – Conform dispoz. Art. 3 cod proc. Pen. – „ in desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele cauzei precum si cu privire la persoana faptuitorului.” Aflarea adevarului este rezultatul unei activitati complexe de investigare a faptelor si imprejurarilor concrete, obiective referitor la o anumita cauza. Criminalistica pune la dispozitie justitiei mijloace de cunoastere stiintifica a adevarului, descoperirea autorului faptei ilicite si strangerea probelor necesare in acest sens.

3) PREZUMTIA DE NEVINOVATIE – este o regula fundamentala ce guverneaza desfasurarea procesului penal. Astfel, orice persoana impotriva careia a fost pornit un proces penal este prezumata nevinovata, numai organelor judiciare revenindu-le obligatia de a administra probele necesare dovedirii vinovatiei. In activitatea complexa de cercetare si analiza a urmelor unei infractiuni sau a mijloacelor materiale de proba, specialistii criminalisti trebuie sa caute elemente care pot stabili vinovatia dar si elemente de dovedire a nevinovatiei. Organele judiciare au datoria de a analiza cu atentie si responsabilitate probele puse la dispozitie, in scopul stabilirii vinovatiei sau nevinovatiei.

4) STABILIREA UNEI INFRACTIUNI DETERMINA MODIFICARI MATERIALE IN MEDIUL INCONJURATOR – potrivit acestui principiu toate

faptele ilicite ale omului, ca de altfel toate activitatile sale produc modificari care din punct de vedere criminalistic se obiectivizeaza in urme ale infractiunii. Este unanim admisa teza conform careia nu exista infractiune fara urme, dar in practica pot fi intalnite si asa-numitele „crime perfecte”. Trebuie sa definim cateva notiuni.

- Astfel, prin urma a infractiunii se intelege orice modificare materiala care intervine in conditiile savarsirii unei fapte prevazute de legea penala. Este necesar sa existe un raport cauzal intre fapta autorului si modificarea intervenita. Urma este interpretata nu numai ca o modificare materiala produsa de autorului faptei ci si ca o modificare determinata de victima unei agresiuni, dar ca o consecinta a infractiunii, ca de exemplu: muscaturile, zgarieturile, petele de sange de pe corpul sau imbracamintea agresorului, etc.

- Notiunea de urma trebuie privita intr-un sens foarte larg , deoarece intelegem nu numai urma formata prin contactul direct a doua corpuri (urmele de maini, picioare, de dinti, de buze, de pneuri, ale instrumentelor de spargere) ci si urmele formate din resturi materiale (urme biologice, reziduuri ale tragerii cu arma de foc, microurme diverse, etc)

5) PRINCIPIUL IDENTITATII

Printre activitatile pe care organele judiciare le desfasoara in cadrul procesului penal, aflam activitatea de identificare a persoanelor, obiectelor sau fenomenelor aflate in legatura directa, cauzala cu faptele incriminate de legea penala.

Identificarea – reprezinta activitatea de cautare si valorificare stiintifica a probelor necesare descoperirii infractorului si solutionarii cauzei penale. La baza acestei activitati sta principiul identitatii definit ca fiind o activitate prin care se stabileste identitatea persoanelor sau obiectelor pe baza trasaturilor si particularitatilor dinainte cunoscute.

Acest principiu capata anumite valente proprii determinate de natura scopului urmarit prin identificarea subiectilor infractiunii fie activi fie pasivi, cat si prin stabilirea exacta a tuturor faptelor si imprejurarilor in care a fost savarsita o anumita fapta penala.

6) PRINCIPIUL URGENTEI SAU OPARATIVITATII IN EFECTUAREA INVESTIGATIEI PENALE

Necesitatile practice impun celeritate in activitatea de investigare a infractiunilor, in vederea constatarii la timp si in mod complet a faptelor prevazute de legea penala cat si la identificarea infractorilor.

Cercetarea la fata locului se desfasoara cu maxima urgenta pentru prevenirea disparitiei urmelor – toate categoriile de urme – biologice, pozitionale, etc.

Urgenta este impusa in conditiile efectuarii de constatari tehnico-stiintifice sau expertize destinate identificarii unor obiecte ale caror caracteristici exterioare se pot modifica datorita uzurii sau degradarii in timp.

Subliniem importanta ascultarii operative a martorului si invinuitului, martorul putand sa uite anumite elemente semnificative pentru aflarea adevarului sau sa fie influentat iar invinuitul sa isi pregateasca raspunsurile la acuzatiile ce i se aduc.

Conexiunile cu stiintele juridice si judiciare

Dintre stiintele juridice Criminalistica are cele mai stranse legaturi cu dreptul penal, dretul procesula penal, si criminologia. Legaturile nu se reduc numai la stiintele penale ci si la alte ramuri de drept si anume: dreptul muncii, dreptul transporturilor, dreptul civil etc. De exemplu

cercetarea la fata locului in cazurile unor accidente de munca, stabilirea autenticitatii unui testament olograf, etc.

Conexiunea cu dreptul penal- avand in vedere faptul ca dreptul penal „apara valorile si relatiile sociale esentiale ale societatii”, constatam o relatie stransa intre cele 2 stiinte, criminalistica avand rolul specific de descoperire a faptelor prevazute de legea penala, de cercetare si interpretare a urmelor acestora precum si de identificare a autorilor infractiunilor. Practic criminalistica serveste la clarificarea si conturarea elementelor constitutive ale infractiunii – obiect, subiect, latura obiectiva, latura subiectiva.

Conexiunea cu dreptul Procesual Penal – dreptul Procesual Penal priveste studiul normelor juridice procesual penale si al raporturilor juridice reglementate de acestea. Legatura dintre cele 2 stiinte se concretizeaza in domeniul luptei impotriva fenomenului infractional, activitatea criminalisticii servind scopul procesului penal prin descoperirea si punerea in evidenta a probelor necesare aflarii adevarului. Normele de dr.proc.penal au o preponderenta deosebita in intreaga activitate de cercetare criminalistica -initierea si aplicarea regulilor sau metodelor tactice de efectuare a unor acte de urmarire penala cum sunt perchezitia si reconstituirea sau ascultarea martorilor si invinuitului se fac numai cu respectarea normelor procesual penale. Codul de procedura penala instituie normele juridice care sumt respectate la derularea oricarei activitati specifice criminalisticii incepand cu cerecetara la fata locului si continuand cu celelalte acte de ancheta , cu intocmirea rapoartelor de expertiza sau de constatare tehnico-stiintifica.

Conexiunea cu criminologia – este determinata de scopul general al celor 2 stiinte respectiv combaterea si prevenirea fenomenului infractional. Diferenta dintre cele 2 stiinte consta in specificitatea obiectului fiecareia si anume: criminologia studiaza starea dinamica si cauzele criminalitatii in scopul initierii de masuri destinate prevenirii sau combaterii faptelor ilicite in timp ce criminalistica elaboreaza metode si procedee tehnico-stiintifice si tactice de descoperire si cercetare a infractiunilor, a urmelor acestora precum si de identificare a infractorilor.

Conexiunile cu stiintele judiciare – legatura cu medicina legala, cu psihologia judiciara, conexiunea cu stiintele naturii.

ELEMENTE DE TACTICA CRIMINALISTICA PRIVIND PROCEDURA DE EFECTUARE A CONSTATARII TEHNICO-STIINTIFICE SI A

EXPERTIZEI CRIMINALISTICE

Solutionarea in mod legal si temeinic a unui proces presupune in primul rand clarificarea tuturor imprejurarilor de fapt privind cauza penala sau civila. O mare parte din expertizele sau constatarile tehnico-stiintifice solicitate in procesele penale apartin domeniului criminalisticii si medicinei legale.

CONSTATAREA TEHNICO-STIINTIFICA; ASPECTE PROCESUAL PENALE.

Constatarea tehnico-stiintifica se inscrie printre mijloacele de proba specifice legislatiei procesual penale. Potrivit dispozitiilor Cod proc. pen. constatarea tehnico-stiintifica are un caracter de urgenta, valorificarea stiintifica a urmelor fiind impusa de existenta pericolului disparitiei unor mijloacelor materiale de proba sau de schimbarea unor situatii de fapt.

Constatarea tehnico-stiintifica este efectuata de catre specialisti – tehnicieni criminalisti – care functioneaza in cadrul ori pe langa institutia de care apartine organul de cercetare sau de urmarire penala, fara ca acestia sa-si insuseasca atributii de organ de urmarire penala.

In conformitate cu dispozitiile codului de procedura penala constatarea tehnico-stiintifica se dispune numai in cursul urmaririi penale, exceptand cazul refacerii sau completarii acesteia , cand poate fi dispusa si de instanta de judecata.

EXPERTIZA CRIMINALISTICA. ASPECTE PROCESUAL- PENALE

Expertiza criminalistica face parte din categoria expertizelor judiciare, reprezinta un mijloc de proba prin care pe baza unei cercetari fundamentate pe date si metode stiintifice, se ajunge de catre expert la concluzii motivate stiintific privitor la fapte a caror lamurire solicita cunostiinte specializate.

Expertiza criminalistica reprezinta o cercetare stiintifica a probelor materiale in vederea identificarii persoanelor, obiectelor, substantelor si fenomenelor aflate in legatura cauzala cu fapta, stabilirii proprietatilor acestora si modificarilor de forma, continut sau structura.

Efectuarea expertizei, in conformitate cu dispozitile art. 116 C pr. Pen. este dispusa de organul de urmarire penala sau o instanta de judecata, in situatia in care pentru lamurirea unor imprejurari sau fapte ale cauzei pentru stabilirea adevarului sunt necesare cunostiintele unui expert.

In ipoteza savarsirii unei infractiuni de omor deosebit de grav ori a existentei unor dubii asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului, expertiza psihiatrica in baza lui 117 c.proc.pen. este obligatorie.

Spre deosebire de constatarea tehnico-stiintifica, la efectuarea expertizei poate participa alaturi de expertul numit de organele judiciare si un expert recomandat de parti.

Expertiza se poate efectua numai dupa punerea in miscare a actiunii penale.

Mijloacele si metodele de efectuare sunt aceleasi atat pentru constatarea tehnico-stiintifica cat si pentru expertiza, asemanatoare

fiind si regulile de efectuare, modalitatile de dispunere si interpretare a rezultatelor lor.

Constatarile tehnico-stiintifice ( sublinierea calitatii stiintifice a examinarii) efectuate de catre experti ai organelor de cercetare penala nu sunt incluse in categoria expertizelor criminalistice asa cum sunt ele definite de legea procesuala.

Conturarea domeniului de cercetare al fiecarei categorii de expertize judiciare se face in functie de obiectul cercetarii si de metodele proprii de investigare. Avem astfel o expertiza simpla, dar sunt situatii extrem de frecvente cand nu se mai poate vorbi de o simpla expertiza criminalistica, medico-legala tehnica sau artistica, deoarece imprejurarile cauzei reclama o cercetare multidisciplinara cu participarea expertilor din mai multe domenii.

Astfel de situatii se intalnesc in cazul savarsirii infractiunilor impotriva persoanei, al accidentelor auto sau de munca, al expertizelor operelor de arta, etc.

Sistemul unitatilor si laboratoarelor de expertiza criminalistica

Laboratoarele in sistemul Ministerului JustitieiLaboratoarele de expertiza criminalistica au fost infiintate in anul

1969. Din acest sistem fac parte Laboratorul Central si Laboratoarele interjudetene de expertize criminalistice cu sediul in Bucuresti si Cluj Napoca.

Laboratoarele interjudetene efectueaza prima expertiza la cererea organelor de urmarire penala, a instantelor de judecata, in domeniul dactilosopiei, balisticii judiciare, al cercetarii inscrisurilor si

ingeneral cercetarea stiintifica a tuturor categoriilor si mijloacelor materiale de proba, exceptie facand cele care intra in competenta serviciilor de medicina legala.

Laboratorul central efectueaza orice expertiza criminalistica precum si prima expertiza in cazul accidentelor de circulatie, incendii si explozii

La nivelul MINISTERULUI DE INTERNE isi desfasoara activitatea Institutul de Criminalistica cat si laboratoarele de criminalistica din unitatile teritoriale ale politiei.

REGULI TACTICE LA DISPUNEREA EFECTUARII CONSTATARILOR TEHNICO-STIINTIFICE SI A EXPERTIZELOR

CRIMINALISTICE

In efectuarea constarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor criminalistice trebuie sa fie respectate cerintele legale cat si reguli privind oportunitatea si stabilirea obiectului supus expertizei, formularea clara a intrebarilor adresate expertului, asigurarea calitatii materialelor trimise expertului, toate aceste elemente fiind de natura sa influenteze direct rezultatele expertizelor.

OPORTUNITATEA EXPERTIZEI – reprezinta o prima cerinta ce trebuie respectata de organele judiciare. Avandu-se in vedere probele, datele sau materialele existente in cauza se va stabili oportunitatea unei expertize, utilitatea acesteia. Oportunitatea expertizei se raporteaza si la momentul in care s-a dispus efectuarea acesteia, deoarece consecinte negative pot fi atat in cazul intarzierii efectuarii ei

(in aceasta situatie materialele trimise expertului pot suferi modificari, degradari) cat si in cazul efectuarii ei premature (situatie in care datele sunt insuficiente pentru realizarea cercetarii).

STABILIREA CORECTA A OBIECTULUI EXPERTIZEI – are consecinte directe asupra modalitatii de valorificare judiciara a acestui mijloc de proba. Obiectul expertizei judiciare consta in lamurirea unor fapte sau imprejurari ce necesita cunostiinte speciale din diverse domenii vezi art. 116 cod. Proc. Pen., in care se arata ca instanta de judecata poate apela la parerea unor specialisti pentru lamurirea unor imprejurari de fapt. Obiectul expertizei judiciare se limiteaza numai la ceea ce inseamna fapte sau imprejurari si nu la probleme de drept, si anume stabilirea vinovatiei sau nevinovatiei unei persoane, stabilirea naturii juridice a unei fapte, etc ( omor sau sinucidere, delapidare sau abuz in serviciu).

FORMULAREA CLARA A INTREBARILOR ADRESATE EXPERTULUI – intrebarile adresate circumstantiaza in mod direct obiectul expertizei si trebuie sa fie formulate cu claritate, concis si precis, evitandu-se exprimari echivoce, neclare, confuze si gresite.

ASIGURAREA CALITATII MATERIALELOR TRIMISE SPRE EXPERTIZA – constituie premisa de baza a obtinerii rezultatelor cele mai corecte si fundamentate stiintific. Expertul va trebui sa aiba la dispozitie urmele, obiectele ce constituie mijloacele materiale de proba cat si modele de comparatie sau obiecte presupuse a fi creat urmele descoperite la locul savarsirii infractiunii. In legatura cu mijloacele materiale de proba si cu modelele tip ori obiectele suspecte trimise expertului trebuie sa se cunoasca cu certitudine de unde provin iar aceste materiale trebuie

sa contina sau sa reflecte suficiente elemente caracteristice pe baza carora sa se faca identificarea.

Expertului i se vor trimite mijloacele materiale de proba insotite de modelele de comparatie sau de obiectele presupuse a fi format urmele la fata locului, mentionandu-se carei categorii ii apartine fiecare obiect. La expedierea materialelor trebuie sa se tina cont de factorii care le pot deteriora sau care pot determina distrugerea elementelor caracteristice de identificare.

TACTICA EFECTUARII EXPETIZELOR CRIMINALISTICE

Cerinta esentiala in efectuarea expertizelor criminalistice cat si a oricarei alte expetize judiciare sau a constarilor tehnico-stiintifice o reprezinta corectitudinea si probitatea profesionala – o cerinta de ordin deontologic.

De asemenea, expertiza trebuie sa fie operativa si sa se limiteze la obiectul indicat prin actul de dispunere a expertizei.

Avem trei etape sau momente principale si anume:1. cunoasterea obiectului expertizei: unde expertul

studiaza actul de dispunere a lucrarii cat si materialele de cercetat in vederea stabilirii relatiei de cauzalitate dintre indicatiile si datele continute in ordonanta sau incheiere si obiectele primite; expetul va stabili daca materialele corespund din punct de vedere calitativ si cantitativ.

2. examinarea separata a fiecarei categorii de materiale: obiectele trebuie sa fie fixate prin fotografiere.

Examinarea are in vedere atat urmele sau obiectele in litigiu cat si modelele de comparatie in vederea identificarii caracteristicilor pe baza carora se poate stabili identitatea sau neidentitatea persoanei sau obiectului inclus in sfera cercetarii.

3. examinarea comparativa: a caracteristicilor continute in urma ridicata de la locul faptei cu carcteristicile modelelor de comparatie create experimental cu obiectele incluse in sfera cercetarii. Procedeele folosite in examinarea comparativa sunt confruntarea, juxtapunerea si suprapunerea. Confruntarea se realizeaza prin modalitati diverse, avem confruntarea unor imagini, a unor diagrame, confruntarea urmelor cu impresiunile aflate in cartotecile criminalistice, confruntarea cu obiectele aflate in colectiile laboratoarelor pentru stabilirea apartenentei de grup, etc. Juxtapunerea sau continuitatea liniara este intalnita in cazul situatiilor specifice armelor de foc sau instrumentelor de spargere. Suprapunerea a 2 imagini dintre care una este transparenta, reprezentand urma, persoana sau obiectul in litigiu si modelul de comparatie, este o alta metoda folosita in examinarea comparativa.

REDACTAREA RAPORTULUI DE EXPERTIZA

In conformitate cu dispozitiile art. 123 Cod proc. Pen. raportul de expertiza cuprinde rezultatele investigatiilor stiintifice si are trei parti:

- Partea introductiva – unde se mentioneaza organul judiciar ce a dispus efectuarea expertizei, data la care s-a dispus efectuarea, numele expertului, data si locul unde a fost efectuata lucrarea, data intocmirii raportului de expertiza, obiectul acesteia si intrebarile la care urma sa raspunda expertul, materialul pe baza caruia a fost efectuata expertiza si daca partile care au participat au dat explicatii in cursul expertizei;

- Partea descriptiva – mijloacele si metodele tehnico-stiintifice folosite in efectuarea expertizei, eventualele obiectii sau explicatii ale partilor, analiza lor avand in vedere cele constatate de expert;

- Partea finala – concluziile expertului.

Raportul de expertiza se redacteaza in termeni clari si precisi, se vor evita formularile echivoce sau tehniciste. Din modul de redactare a raportului trebuie sa rezulte in esenta urmatoarele: respectarea de catre expert a prevederilor legale limitandu-se la obiectivele indicate in actul de dispunere a expertizei, examinarea intregului material trimis spre expertizare, folosirea celor mai moderne si adecvate metode si mijloace tehnico-stiintifice de examinare, fundamentarea stiintifica a rezultatelor cercetarii.

In functie de rezultatele la care a ajuns examinarea, concluziile pot fi CERTE, PROBABILE sau IMPOSIBILITATEA REZOLVARII PROBLEMEI.

Concluziile certe sau categorice subliniaza convingerea categorica a expertului privind solutionarea problemei si rezultatele stiintifice ferme la care s-a ajuns prin expertiza. Concluziile pot fi negative sau pozitive, clarificand existenta unui fapt, a identitatii unei

persoane sau obiect, sau stabilind excluderea persoanei sau obiectului din cercul de suspecti.

Concluziile de probabilitate sunt consecinta existentei unei anumite indoieli, incertitudini care este determinata de insuficienta calitativa sau cantitativa a elementelor caracteristice ale materialului cercetat.

Concluziile de imposibilitate a rezolvarii problemei care nu trebuie a fi confundata cu o concluzie certa negativa sunt determinate fie de calitatea complet nesatisfacatoare a elementelor caracteristice de identificare a obiectelor supuse examinarii sau de lipsa unor mijloace tehnice, stiintifice adecvate pentru investigare. Imposibilitatea ajungerii la o anumita concluzie mai poate fi determinata si de modul in care a fost prelevata, fixata si ridicata urma de la fata locului sau modalitatea in care a fost expediata.

Verificarea raportului de expertiza

In aceasta directie vor fi verificate pe de o parte respectarea prevederilor legale referitoare la expertiza (verificarea formala) iar pe de alta parte verificarea continutului stiintific al raportului de expertiza (verificarea de fond sau substantiala).

Pentru verificarea formala sunt examinate de catre instant de judecata sau organul de urmarire penala urmatoarele aspecte:

- respectarea conditiilor legale de numire a expertului, daca exista motive de recuzare a acestuia;

- formularea raspunsurilor clare si complete la toate intrebarile in cauza;

- respectarea conditiilor de citare a partilor;

- semnatura si datarea raportului.

In ceea ce priveste verificarea de fond, vor fi examinate problemele de fond ale raportului de expertiza si anume:- examinarea intregului material pus la dispozitia expertului;- folosirea unor mijloace si tehnici moderne si adecvate de

investigare;- concordanta dintre concluzii si continutul raportului de expertiza.

In ipoteza in care organul judiciar nu isi insuseste concluziile raportului de expertiza, acesta isi va motiva pozitia pe baza constatarilor facute cu prilejul verificarii raportului.

O eventuala neconcordanta dintre concluziile raportului si alte mijloace de proba nu poate constitui de la inceput un motiv de respingere a rezultatelor expertizei, deoarece se impune o analiza a intregului material probator

Valorificarea concluziilor expertizei

Rolul si importanta acestui mijloc de proba in formarea convingerii intime a instantei de judecata sau a organului de urmarire penala este demonstrat prin aceea ca peste 85% din concluziile rapoartelor de expertiza sunt insusite de catre instanta, ele servind la stabilirea adevarului in cauza.

Cele mai valoroase concluzii ale unui raport sunt cele cu caracter de certirudine, caci interpretarea lor nu ridica probleme deosebite. De cele mai multe ori expetizele criminalistice reprezinta singura

modalitate de a scoate la lumina probele necesare constatarii existentei sau inexistentei unei infractiuni si identificarii autorului ei.

METODE SI MIJLOACE TEHNICO - STIINTIFICE DESTINATE INVESTIGATIILOR CRIMINALISTICE

Mijloace tehnico-stiintifice folosite la cercetarea la fata locului.

Investigarea locului faptei reprezinta actul initial de urmarire penala si presupune cunoasterea imediata, directa si completa a locului in care a fost savarsita infractiunea sau acolo unde au fost descoperite urmele sau consecintele infractiunii.

In conformitate cu dispozitiilor codului de procedura penala cercetarea la fata locului este necesara in vederea efectuarii de constatari cu privire la situatia locului savarsirii infractiunii, descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor infractiunii, stabilirii pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba precum si a imprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea.

„ Fata locului” sau „loc al savarsirii faptei” reprezinta atat locul efectiv al savarsirii infractiunii cat si zonele apropiate sau alte locuri unde exista date cu privire la pregatirea, comiterea si rezultatul faptei.

Locul savarsirii unei fapte este zona in care se gasesc cele mai multe urme si date referitoare la actul infractional si la autor.

Din punct de vedere tactico-criminalistic cercetarea la fata locului se realizeaza in 2 faze:

1. faza statica; 2. faza dinamica.

Cele 2 faze sunt sunt anticipate de actiuni premergatoare, preliminare respectiv:- stabilirea locului savarsirii infractiunii si paza lui in vederea

conservarii si protejarii urmelor;- acordarea primuliu ajutor victimei si inlaturarea pericolelor

iminente;- fixarea tuturor imprejurarilor care se pot schimba sau modifica

(retinerea unor imprejurari si date care sunt trecatoare sau perisabile respectiv temperatura, miros, caracterul iluminarii).

Faza statica – cercetarea la fata locului incepe cu luarea primelor masuri si anume inlaturarea eventualelor pericole, delimitarea locului, contatarea mortii victimei, selectionarea martorilor asistenti si retinerea persoanelor suspecte, examinarea la modul general al locului faptei, stabilirea modificarilor intervenite in campul infractional, etc.

Nici un obiect nu trebuie atins sau miscat de la locul sau; se fixeaza pozitia obiectelor principale, a victimei, in scopul formarii unei imagini asupra naturii faptei, modalitatii in are s-a savarsit si a momentului savarsirii.

Fixarea se realizeaza prin fotografiere, filmare, se executa masuratori pentru stabilirea distantei dintre obiectele principale asa cum au fost gasite.

Faza dinamica – faza complexa a cercetarii. In aceasta faza are loc cautarea, descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor, microurmelor sau mijloacelor materiale de proba, se executa fotografii de detaliu sau masuratori fotografice la scara.

Obiectele se pot deplasa in vederea examinarii lor.In aceasta etapa trebuie a fi clarificate imprejurarile negative

reprezentate de neconcordantele dintre starea si pozitia victimei sau a unor obiecte si situatia de fapt ca de exemplu descoperirea unui cadavru care prezinta plagi taiate profund fara ca in jur da existe urme de sange. Imprejurarile negative pot ascunde intentia autorilor de a ascunde fapta sau de a directiona cercetarile pe o pista gresita.

Cercetarea la faza locului presupune folosirea unor mijloace tehnico-stiintifice foarte diverse si variate:

1. Trusele criminalistice universale: sunt formate dintr-un instrumentar divers; se pot efectua cu ajutorul lor operatiuni principale

de cercetare la fata locului. Trusele criminalistice universale sunt impartite in mai multe compartimente astfel:

Compartimentul traseologic – care este destinat descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor de maini, de picioare, de dinti, ale instrumentelor de spargere. Contine: substante pulverulente, pensula magnetica, pulverizatoare, plicuri cu folii adezive pentru transferarea urmelor papilare, sursele de lumina vizibila si ultravioleta, etc.Compartimentul pentru executarea masurilor si marcare – marcarea obiectelor principale si a zonei cercetate. Avem ruleta, banda metrica colorata alternativ alb-negru, jetoane.Compartimentul necesar executarii desenelor si schitei – locului faptei si avem rigla gradata, busola, hartie milimetrica, hartie de calc, creioane colorate, etc.

De asemenea, trusa contine instrumentarul de amprentare a persoanelor si cadavrelor la fata locului cat si alte instrumente ajutatoare si anume; diamant pentru taiat geamul, magnet, surubelnite, ciocan, dalta, claste, patent, eprubete pentru ambalarea urmelor biologice, materiale, microurmelor, aparatura foto.

2. Trusele criminalistice specializate

Avand in vedere infractiunile cercetate avem urmatoarele categorii de truse:

Truse pentru testarea stupefiantelor – unde avem tuburi cu reactivi ce permit identificarea substantelor stupefiante ca: hasis, marijuana, LSD, alte substante din grupa opiaceelor, amfetaminelor. Se introduce o cantitate din substanta respectiva intr-un tub de cauciuc sau plastic, tub ce contine fiola cu reactiv. Prin presarea peretilor tubului se sparge fiola iar reactivul intra in reactie cu substanta suspecta. Categoria stupefiantului se determina in functie de modul de colorare a reactivului.

Truse pentru marcarea unor obiecte – se folosesc substante fluorescente sau chimice. De exemplu pentru prinderea in flagrant in cazul savarsirii infractiunii de dare de mita. Identificarea persoanelor care vin in contact cu obiectele marcate se face fie datorita aderarii prafului fluorescent la mainile sau imbracamintea persoanei (pus in evidenta numai cu radiatii ultraviolete) fie datorita reactiei dintre substantele chimice si elementele din compozitia transpiratiei ce determina o culoare specifica a pielii. Substantele din trusa necesita respectarea unor reguli stricte de conservare si transport deoarece contin elemente toxice. Se vor pastra in vase inchise ermetic, ferite de lumina puternica si caldura.

Truse pentru revelarea urmelor papilare latente cu radiatia de tip laser – folosite pentru descoperirea urmelor si fixarii lor prin fotografiere; trusa este portabila.

Alte categorii de truse cu destinatie speciala – astfel avem truse destinate investigarii accidentelor de circulatie, exploziilor si incendiilor, pentru examinarea cadavrelor neidentificate, pentru cercetarea falsurilor in inscrisuri.

LABORATOARELE CRIMINALISTICE MOBILE

Pentru investigarea completa a anumitor infractiuni si in special al infractiunilor care prezinta un grad de pericol social ridicat este necesara folosirea unor mijloace tehnice-criminalistice extrem de variate. Astfel organele de ancheta au la dispozitie laboratoare criminalistice mobile care sunt instalate pe diferite autoturisme, iar in ipoteza efectuarii cercetarilor in locuri greu accesibile laboratoarele criminalistice pot fi montate pe elicoptere, nave, etc.

Laboratoarele mobile au in dotare principalele truse criminalistice universale si specializate care sunt complete cu mijloace suplimentare si anume: descoperirea si ridicarea microurmelor, descoperirea urmelor latente de picioare pe covoare, linoleum, refacerea inscriptiilor, executarea de mulaje, instrumente optice de examinare si anume microscoape, diversi reactivi, instrumentar, compartiment foto, etc.

Se va folosi aparatura de filmat si de inregistrare video-magnetica in vederea consemnarii rezultatelor cercetarii sau a altor acte procedurale efectuate la fata locului si anume declaratiile martorilor, victime, persoanelor suspecte.

Pentru identificarea persoanelor dupa semnalmentele exterioare se va folosi „Foto identic kit” sau „Identikit” la care se adauga trusa speciala de identificare a cadavrelor necunoscute.

Aparatura de detectie cuprinde detectoare de metale cu camp electric, detectoare cu radiatii roentgen, detectoare pentru descoperirea cadavrelor ascunse sau ingropate – detectoarele de

cadavre functioneaza pe principiul reactiei dintre gazele de putrefactie si reactivul impregnat intr-o hartie de filtru. Alte detectoare: detectoarele de materiale radioactive, de substante explozibile, detectoare cu radiatii invizibile ultraviolete si infrarosii.

De asemenea, aceste laboratoare mai contin truse de prim ajutor, echipament special de protectie, masti de gaze, etc.

PRINCIPALELE TEHNICI SI METODE FOLOSITE IN EXAMINAREA URMELOR SI MIJLOACELOR MATERIALE DE PROBA

1. Metode de examinare microscopica.

Instrumente optice de examinare – Marea parte a investigatiilor criminalistice de laborator impun folosirea de metode si tehnici stiintifice in scopul vizualizarii sau revelarii unor detalii caracteristice in vederea identificarii obiectelor si efectuarii determinarii din punct de vedere cantitativ si calitatii.

Astfel in vederea examinarii unor categorii de urme si microurme sau a diverselor mijloace materiale de proba ce poarta elemente caracteristice de identificare se va apela la mijloace electronice sau optice de examinare.

Din punct de vedere stiintific se apeleaza la instrumente care sa permita vizualizarea caracteristicilor existente dincolo de anumite limite deoarece se cunoaste faptul ca in situatia vederii monoculare puterea de separare sau de rezolutie a ochiului este de cca. 0,075mm iar in ipoteza vederii binoculare nu mai pot fi percepute spatial obiecte sau detalii situate la un interval mai mic de 0,1mm.

LUPA – este un instrument optic de marit. Este folosita pentru descoperirea urmelor la fata locului si pentru examinarea initiala a mijloacelor materiale de proba.

Exista lupele simple formate dintr-o singura lentile convergenta si lupele compuse formate dintr-un sistem convergent de lentile.

Puterea de marire a lupelor se calculeaza in dioptrii si este invers proportionala cu distanta focala. Puterea de marire denumita grosisment ajunge la de 40x.

Alte categorii de lupe folosite: lupele cu piedestal care sunt folosite in examinarile dactiloscopice, lupe de masurat, lupe cu dispozitiv propriu de iluminare, lupe binoculare.

MICROSCOPUL OPTIC – este un instrument optic, de cercetare, folosit in examinarea urmelor si in desfasurarea procesului de identificare.

Este folosit in examinarile traseologice in vederea identificarii persoanelor, armelor, instrumentelor de spargere, descoperirii falsului in inscrisuri, examinarii probelor biologice, a microurmelor, etc

Se compune din 2 parti si anume:- partea optica- partea mecanicala care se adauga dispopzitivele accesorii de iluminare si microfotografiere.

Partea optica – este formata dintr-un obiectiv si un ocular fiecare definindu-se prin anumite caracteristici. In acest sens obiectivul are urmatoarele caracteristici:- grosismentul sau puterea de marire a obiectivului care poate

ajunge la 120x;- puterea de rezolutie care exprima capacitatea de distingere unui

numar cat mai mare de detalii indicata prin numar zecimal si anume 0,15; 0,30;

- claritatea care este direct proportionala cu luminozitatea obiectivului.

Partea mecanica – se compune din tubul mecanic care sustine ocularul, revolverul in care se monteaza obiectivele, un stativ si o masa cu dispozitive de deplasare, talpa de sustinere a microscopului, etc.

Sistemele de iluminare – pentru iluminare se folosesc trei sisteme principale si anume:- iluminarea laterala;- iluminarea prin obiectivul microscopului;- iluminarea prin lumina transmisa.

Se folosesc pe langa radiatii vizibile, radiatii infrarosii si ultraviolete.

Metode curente de cercetare in microscopie

Principalele metode sunt: vizualizarea in camp luminos – a obiectelor opace si

transparente, ale urmelor biologice, ale altor urme de natura organica sau anorganica;

vizualizarea in camp intunecat – pentru observarea bacteriilor vii, celulelor care nu pot fi colorate;

ultramicroscopia – pot fi depistate substante de dimensiuni foarte fine;

contrastul de faza – folosit in cercetarea micropreparatelor fara structura care se cerceteaza in vitro, respectiv urme de natura organica;

polarizarea – in vederea examinarii unor substante optice active de tipul celor care contin nicotina, zaharuri, unele elemente de natura toxica (au proprietatea sa roteasca plan ul de polarizare a luminii).

Tipuri de microscoape optice folosite in laboratoarele criminalistice

Tipurile de microscoape si microscopii folosite in criminalistica sunt:

STEREOMICROSCOPUL sau LUPA STERICA – are utilizare in examinarea optica a mijloacelor materiale de proba; permite examinarea in relief a suprafetei obiectului. Puterea de marire este mai mica decat a microscopului clasic dar permite o cercetare a unei suprafete mai intinse de la o distanta mai mare decat aceea a microscopului simplu.

Este format dintr-o platina care culiseaza in toate unghiurile pe care se aseaza proba ce trebuie examinata; lateral exista o sursa de lumina obisnuita iar deasupra acestei platine se gaseste un dispozitiv optic maritor care mareste de 1,5 pana la de 3x dar acest sistem optic maritor(lupa maritoare) se amplifica gratie a 2 oculare care se pun in continuarea acestuia.

MICROSCOPUL OPTIC CU SURSA DE LUMINA OBISNUITA – este folosit atat in domeniul traseologiei cat si in cercetarea unor urme materiale cum ar fi firele de par, resturi de imbracaminte, etc. Are o putere de marire de pana la 2000x.

MICROSCOPUL DE POLARIZARE – se foloseste pentru a observa cu ajutorul luminii polarizate a acelor structuri care au puncte de difractie diferita adica structuri bio-chimice diferite.

MICROSCOAPE DE CERCETARE IN RADIATII INVIZIBILE ULTRAVIOLETE, INFRAROSII – pentru cercetarea falsurilor in inscrisuri, a urmelor suplimentare ale tragerilor cu armele de foc, categorii de urme biologice.

MICROSCOAPE CU CONTRAST DE FAZA SIMPLU , INTERFERENTIAL, CU CAMP INTUNECAT cel din urma pune in evidenta o serie intrega de microbi.

Microscoapele electronice se impart in :1. microscop electronic de transmisie – care permite

examinarea specimenului dupa o prealabila pregatire prin intermediul bombardamentului electronic a specimenului. Electronii sunt emisi de relatia catod-anod si au proprietatea de a penetra specimenul de examinat. In final se realizeaza imaginea specimenului pe o placa fotografica avand mariri de pana la un milion de ori.

2. microscopul electronic cu baleiaj sau scanning – este un alt tip de microscop care foloseste vizualizarea specimenului pe o placa fotografica gratie emisiei de electroni secundari care sunt realizati prin bombardarea primara cu electroni emisi de catod deasupra specimenului care in prealabil a fost acoperit cu metal pe suport de grafit. Concomitent cu bombardarea de electroni primari a suprafetei metalizate secundar se smulg alti electroni din structura metalului. Acestia ajung pe pelicula fotografica si avem desenul specimenului care se analizeaza de ex. firul de par. Puterea de marire este de 100.000x.

In timp ce in microscopia electronica de transmisie avem imagine fixa cu imagine unidimensionala sau plana, microscopia electronica de baleiaj – imaginea se face prin scanare adica „maturare” (adica imaginea apare punct de punct si se misca) si imaginea este bidimensionala sau pseudodimensionala.

De exemplu, avem de analizat un fir de par. In acelasi timp se solicita un examen comparativ. Examenul firului de par se face prin microscopia electronica de baleiaj deoarece fiecare fir de par al fiecarui om are o arhitectura particulara a cuticulei. (zona de invelis a tijei firului de par) – un fir de par practic are o arhitectura si o structura. Arhitectura este de invelis si structura este de interior.

Cuticula nu poate sa fie examinata prin transmisie deoarece transmisia rezolva toate problemele de structura nu de arhitectura. Baleiajul rezolva numai problemele de arhitectura si nu de structura.

Citirea prin baleiaj a firului de par are aceeasi valoare cu testul de dactiloscopie, de ADN, etc.

ADN = o structura care se gaseste in nucleu si foarte putin in mitocondrie care este un organism citoplasmatic. Mitocondria este „plamanul” celulei si este furnizorul energiei celulei.

ADN este o structura prezenta in nucleu si care alcatuieste genomul celulei. El este o structura dublu helicoidala adica dublu spiralata care este alcatuita dintr-o multisecventa de baze purinice si pirimidinice si anume adenina, guanina, citozina si timina. Sunt stabilizate prin legaturi de hidrogen de slaba energie.

Secventialitatea celor 4 baze este specifica fiecarui individ. Un individ intotdeauna are secventa celor 4 baze ale parintilor.

ELEMENTE DE FOTOGRAFIE JUDICIARA

ROLUL FOTOGRAFIEI JUDICIARE IN INVESTIGAREA INFRACTIUNILOR.

Autorii de specialitate considera ca fotografia judiciara sta la baza majoritatii activitatilor specifice criminalistice.

Principalele avantaje ale fotografiei judiciare sunt :- fidelitatea in fixarea si redarea imaginii locului faptei, a

urmelor infractiunii, etc ;- obiectivitatea in prezentarea datelor obtinute prin

mijloace criminalistice in ceea ce priveste fapta si persoana infractorului ;

- rapiditatea si simplitatea executarii fotografiilor, permitandu-se astfel urgentarea anchetei si rezolvarea pe cale de consecinta a anchetei ;

- evidenta probatorie a fotografiei cat si a imaginilor video ;

- influenta psihologica pe care o poate avea asupra invinuitului sau inculpatului. Se afirma in literatura de specialitate ca « un raport, oricat de documentat, nu va putea reda niciodata oroarea unui asasinat ca o fotografie ».

METODELE FOTOGRAFICE APLICATE INVESTIGATIILOR JUDICIARE.

Fotografia judiciara reprezinta un ansamblu de procedee tehnico-stiintifice necesare investigarii, fixarii, si redarii rezultatelor cercetarilor criminalistice sub forma imaginilor fotografice.

Fotografia judiciara cuprinde 2 mari categorii de metode si anume :

1. Fotografia judiciara operativa – din care fac parte fotografiile executate la locul faptei, incepand cu fotografia de ansamblu si continuand cu procedee speciale de fotografiere a urmelor, fotografia semnalmentelor, fotografia de reconstituire, alte fotografii care sunt destinate fixarii rezultatelor unor activitati de urmarire penala.

2. Fotografia judiciara de examinare – unde sunt incluse fotografiile executate in laboratoarele criminalistice si anume fotografia de ilustrare, fotografia in radiatii invizibile, etc.

Trebuie sa retinem urmatoarele aspecte importante ale necesitatii cunoasterii fotografiei judiciare de catre magistrati si avocati :

1. organele de urmarire penala supravegheaza sau conduc direct anumite activitati procedurale unde este nevoie de executarea unor fotografii, de exemplu in cazul omorului sunt ele insele obligate sa execute fotografii in interesul propriei anchete.

2. instantele de judecata ca si avocatii trebuie sa cunoasca si sa se pronunte asupra rezultatelor cercetarii criminalistice care majoritatea sunt redate prin imagini fotografice. Aceasta apreciere, insusire sau respingere a concluziilor poate fi facuta numai daca se cunosc limitele de executare a fotografiilor judiciare.

FOTOGRAFIA JUDICIARA OPERATIVA

Procedee de fotografiere la fata locului

Reprezinta un procedeu important de fixare a rezultatelor cercetarii. Cercetarii la fata locului i se adauga in cazul savarsirii unor infractiuni ca omor, accidente de circulatie, navale, aeriene, explozii soldate cu victime omenesti, talharii, etc filmarea sau inregistrarea pe banda videomagnetica.

Procedeele de fotografiere la fata locului includ : fotografia de orientare, fotografia schita, fotografia obiectelor principale, fotografia de detaliu, fotografia urmelor si masuratorilor fotografice.

1. FOTOGRAFIA DE ORIENTAREServeste la fixarea imaginii intregului loc al faptei in scopul

identificarii zonei in care a fost savarsita infractiunea. De asemenea, se urmareste surpreinderea acelor aspecte care por

oferi o anumita imagine asupra raportului dintre locul faptei si zona inconjuratoare.

In ceea ce priveste fotografiile executate in locuri deschise punctele de orientare pot fi cladiri, poduri, diverse indicatoare, borne kilometrice, in general orice element cu o prezenta si infatisare stabila in zona.

In ceea ce priveste locurile inchise, fotografia de orientare va cuprinde exteriorul cladirii, cu diverse puncte de reper si anume partticularitatile strazii, cladirilor invecinate, etc.

2. FOTOGRAFIA SCHITAEste executata in vederea redarii, in exclusivitate a intregului loc al

faptei, cu toate caracteristicile lui.Avem urmatoarele tipuri de fotografie schita:- fotografia schita unitara- unde se reda totalitatea locului

faptei intr-un singur cadru. ;- fotografia schita panoramica – este executata in situatia

in care locul faptei ocupa o suprafata mai mare si este imposibil de redat intr-o singura fotografie. La randul ei

aceasta se imparte in fotografia panoramica liniara unde aparatul se deplaseaza paralel cu locul faptei, fotografia panoramica circulara care se realizeaza prin luarea d eimagini prin rotirea aparatului situat intr-un punct central.

- fotografia schita pe sectoare – in care se reda pe portiuni locul faptei. Se executa acolo unde nu s epoate executa o fotografie unita de exemplu apartamente.

- fotografia schita incrucisata – aparatul este situat succesiv in puncte diferite in scopul evitarii asa-numitelor « zone oarbe ».

3. FOTOGRAFIA OBIECTELOR PRINCIPALE

Modalitatea fotografierii obiectelor principale consta in consta in fixarea imaginilor acelor obiecte care sunt in legatura sau care reflecta urmele si rezultatele actului infractional.

Din grupa obiectelor importante pot face parte; corpul victimei, armele si instrumentele folosite la savarsirea infractiunii, obiectele care poarta urme, urmele ca atare, etc.

Fotografia obiectului principal va fi dublata de o fotografie ce va reda pozitia acestui obiect in campul infrctional cat si in raport de pozitia fata de celelalte obiecte.

Obiectele sunt fotografiate astfel incat sa se redea elementele si detaliile sale caracteristice de identificare.

4. FOTOGRAFIA DE DETALIU

Este specifica fazei dinamice a cercetarii al fata locului cand este permisa deplasarea si modificarea pozitiei obiectelor in vederea punerii in evidenta a detaliilor caracteristice , a urmelor si identificarii lor pe suprafata obiectului.

Detaliile sunt fotografiate din apropiere, la scara mare, cu surse de lumina laterale.

5. PROCEDEE SPECIALE DE FOTOGRAFIERE LA FATA LOCULUI

Procedeele speciale includ mai multe categorii de fotografii si anume:

- procedeele de fotografiere a urmelor de maini, picioare, etc;

- procedeele de fotograiere a armelor, instrumentelor de spargere si a urmelor lor.

Pentru executarea fotografiei urmelor trebuie respectate anumite conditii tehnice. Fotografierea se va face dupa revelarea urmelor, in primul rand a celor latente, dar si a celor a caror nuanta nu se distinge de culoarea fondului.

6. PROCEDEE DE FOTOGRAFIERE A CADAVRELOR

Indiferent de cauza mortii – omucidere, sinucidere, accident – este necesar a se efectua fotografii pentru redarea pozitiei corpului, a starii imbracamintei, a leziunilor vizibile in acel moment, a distantei si raportului cu obiectele din apropiere.

Regula generala este aceea potrivit careia in ipoteza mortii violente cadavrele sa fie fotografiate in pozitia si in starea in care au fost gasite, nu ese permisa nici o modificare.

In functie de specificul situatiei, trebuie avute in vedere pe langa regula general si urmatoarele aspecte:

- cadavrele dezmembrate vor fi fotografiate in 2 etape si anume: se fotografiaza fiecare parte in locul si pozitia in care se afla si ulterior se fotografiaza intregul corp refacut;

- cadavrele inecatilor vor fi fotografiate in apa daca asa au fost gasite si ulterior dupa scoatere, pentru a nu risca instalarea putrefactiei;

- cadavrele spanzurate sau in pozitia sezand vot fi fotograiate din fata, spate si lateral;

- cadavrele carbonizate vor fi fotografiate in starea in care au fost gasite iar ulterior vor fi asezate pe o suprafata alba – hartie, cearceaf – pentru a se obtine suficient contrast si vor fi fotograiate cu ajutorul unei lumini puternice;

- cadavrele inghetate vor fi fotografiate in starea initiala precum si dupa dezghetare la temperatura camerei.

FOTOGRAFIA SEMNALMENTELOR

Reprezinta un ansamblu de procedee fotografice in vederea inregistrarii imaginii persoanelor care au savarsit infractiuni precum si a cadavrelor necunoscute in vederea identificarii lor ulterioare.

De asemenea, in aceasta categorie intra si fotografia de urmarire care are drept scop surprinderea pe pelicula a unor acte cu caracter infractional, fotografii care sunt efectuate numai in conditiile legii.

1. FOTOGRAFIA DE IDENTITATE A PERSOANELOR

Sau de identificare a persoanelo in particular a celor care au savarsit infractiuni.

Se executa 2 fotografii de bust una din fata si alta din profil.Persoana este fotografiata cu capul descoperit, pieptanata,

barbierita, fara ochelari, cu urechea dreapta descoperita. Privirea va fi indreptata inainte. Se pot executa si fotografii in radiatii infrarosii pentru a surprinde detalii din piele pana la o adancime de 2-3 mm.

Se va atasa perosanei o placuta cu data si numarul de ordine, placuta ce are o lungime de 28cm, la nivelul pieptului persoanei.

2. FOTOGRAFIA DE IDENTIFICARE A CADAVRELOR NECUNOSCUTE

In majoritatea cazurilor cadavreloe sunt pozate in pozitie culcata, iar pentru fotografierea profilului aparatul va fi instalat in partea laterala a mesei pe care este intins cadavrul.

Toaleta cadavrului are drept scop readucerea figurii unei persoane cat mai aproape de infatisarea avuta in timpul vietii. Fata va fi spalata, se vor inlatura urmele de sange sau de mizerie; ochii dca

sunt deshidratati se va injecta o solutie de apa cu glicerina in spatele globului ocular. In situatia in care ochii sunt disstrusi sau lipsa vor fi inlocuiti cu ochi de sticla. Fata se va unge cu vaselina si se va pudra cu talc pentru acoperirea leziunilor.

3. FOTOGRAFIA DE URMARIRE

Fotografia de urmarire sau de filaj sau de supraveghere consta in inregistrarea prin fotografiere sau filmare in conditiile prevazute de lege a unor activitati cu caracter infractional, a contactelor dintre participantii la savarsirea faptei prevazute de legea penala, inclusiv cu subiectul pasiv al infractiunii (in cazul infractiunii de santaj, persoana santajata) in vederea probarii acestor activitati.

Fotografia se executa fara stirea persoanei urmarite. Se vor folosi radiatii infrarosii pentru fotografierea in intuneric sau ceata.

FOTOGRAFIA DE FIXARE A REZULTATELOR UNOR ACTIVITATI DE URMARIRE PENALA

In vederea fixarii rezultatelor unor acte de urmarire penala si anume a perchezitiilor si reconstituirilor este necesar efectuarea de fotografii care vor ilustra constatarile cuprinse in procesul-verbal.

1. FOTOGRAFIA DE FIXARE A REZULTATELOR PERCHEZITIEI.

Modul de executare a acestui gen de fotografie se raporteaza la natura perchezitie si anume: corporala sau domiciliara.

Astfel, se va surprinde locul perchezitiei, se vor executa fotografii tip schita ale incaperii sau spatiului in care au fost ascunse obiectele.

Se vor fotografia obiectele descoperite cu prilejul perchezitiei, detalii ce vor servi la stabilirea identitatii sau particularitatilor obiectelor care au folosit la savarsirea infractiunii sau care reprezinta produsul ei.

2. FOTOGRAFIA DE FIXARE A REZULTATELOR RECONSTITUIRII

In situatia in care se efectueaza acte de investigare de natura reconstituirilor, se vor fotografia cela mai importante aspecte din cadrul verificarii experimentale a modului in care a fost savarsita infractiunea precum si declaratiile martorilor, invinuitilor sau inculpatilor.

3. FOTOGRAFIA DE FIXARE A REZULTATELOR PREZENTARII PENTRU RECUNOASTERE.

Este utila pentru evidenta sa probatorie.Avem prezentarea pentru recunoasterea de persoane si de obiecte.Din punct de vedere tehnic este necesar sa se efectueze astfel de

fotografii din care sa rezulte ca din intregul grup de persoane sau obiecte alcatuit in vederea recunoasterii a fost identificata o anumita persoana sau un anumit obiect.

4. INREGISTRAREA VIDEO A ACTIVITATILOR DE URMARIRE PENALA.

Filmul si banda videomagnetica cu caracter judiciar pot fi considerate ca avand un grad sporit de obiectivitate si exactitate fata de fotografia judiciara.

De subliniat faptul ca folosirea acestor mijloace impune respectarea cu strictete a dispozitiilor legale si a regulilor criminalistice de efectuare a lor.

Procesul-verbal incheiat co ocazia efectuarii actelor de ancheta inregistrate tehnic criminalistic trebuie sa contina referiri exacte, in detaliu si explicite privitor la inregistrarile facute.

Desi sunt perfecte din punct de vedere tehn ic, totusi mijloacele de inregistrare nu port servi pe deplin stabilirii adevarului decat in conditiile de folosire si interpretare a rezultatelor cu maxima competenta si obiectivitate.

FOTOGRAFIA JUDICIARA DE EXAMINAREFOTOGRAFIA JUDICIARA DE EXAMINARE

1. Fotografia judiciara de examinare in radiatii vizibile.

Fotografia judiciara de examinare reprezinta un ansamblu de procedee destinate cercetarii, in conditii de laborator, a mijloacelor materiale de proba, precum si fixarii rezultatelor investigarii tehnico-stiintifice a corpurilor delicte sau a urmelor ridicate de la fata locului.

Fotografia judiciara de examinare se poate clasifica in:

- fotografia de examinare in radiatii vizibile: fotografia de ilustrare, de comparare, de umbre, de reflexe, de contrast, de separare a culorilor, microfotografia.

- Fotografia de examinare in radiatii invizibile: ultraviolete, infrarosii, roentgen, gamma si beta, radiatii neutronice si holografia.

FOTOGRAFIA DE ILUSTRARE – scopul sau consta in fixarea imaginii initiale a obiectului ce urmeaza a fi examinat, a caracteristicilor si dimensiunilor sale.

Domeniile in care se aplica frecvent procedeul fotografiei de ilustrare sunt: cercetarea tehnica a inscrisurilor care sunt presupuse a fi falsificate sau contrafacute, cercetarea unor mijloace de proba cu suprafata plana, expertiza unor corpuri delicte, de genul armelor sau instrumentelor de spargere.

FOTOGRAFIA DE COMPARARE – una dintre metodele cela mai importante si mai frecvent intrebuintate in examinarile de laborator, in special in traseologie, in balistica judiciara, in expertiza inscrisurilor, in orice imprejurare in care se solicita efectuarea unui examen comparativ de natura optica.

Avem trei variante ale fotografiei de comparare si anume:- fotografia de comparare prin confruntare – procedeul se

bazeaza pe confruntare a 2 imagini dintre care una reprezinta urma sau mulajul ridicat de la locul faptei iar alta impresiunea sau mulajul creat experimental in laborator cu obiectul cercetat. Procedeul se aplica in vederea identificarii persoanelor dupa semnalmentele exterioare;

- fotografia de comparare prin suprapunere – consta in suprapunerea a 2 imagini dintre care cel putin una este fixat pe un suport transparent. Se determina astfel fie coincidenta, fie divergenta detaliilor ori trasaturilor caracteristice ceea ce conduce la stabilirea identitatii sau la excluderea din sfera cercetarii a obiectului suspect. Metoda este utilizata in traseologie pentru identificarea persoanei sau obiectului creator de urma, in expertiza bancnotelor, a stampilelor, ilustrarea falsului, identificarea cadavrelor necunoscute, etc;

- fotografia de comparare prin stabilirea continuitatii liniare sau numai prin juxtapunere – serveste la stabilirea identitatii unei persoane sau unui obiect ca urmare a determinarii continuitatii elementelor caracteristice reflectate in urma si modelul tip (impresiune) obtinut pe cale experimentala.

FOTOGRAFIA DE UMBRE – este destinata scoaterii in evidenta a caracteristicilor de relief. Se aplica inclusiv in fotografiile de detaliu executate la fata locului, in cazul urmelor de adancime de maini si de picioare ori al urmelor unor instrumente de spargere.

FOTOGRAFIA DE REFLEXE – are ca destinatie punerea in evidenta a urmelor de suprafata greu sesizabile la o prima vedere – de ex urmele papilare.

FOTOGRAFIA SEPARATOARE DE CULORI – serveste la revelarea petelor, a urmelor, a modificarilor textului unui inscris, etc, greu vizibile cu ochiul liber datorita nuantelor de culoare apropiate de culoarea

suportului. Un exemplu tipic il constituie petele de sange pe care autorul unui omor a incercat sa le inlature de pe haine sau modificarile aduse unui inscris prin adaugarea sau inlaturarea de text, etc.

FOTOGRAFIA DE CONTRAST – este inclusa in categoria fotografiilor de examinare datorita posibilitatilor de marire a gamei mijloacelor de evidentiere a unor urme sau detalii caracteristice apte a fi folosite in procesul de identificare.

2. Fotografia judiciara de examinare in radiatii invizibile

Radiatiile electromagnetice invizibile de tipul ultravioletelor, infrarosiilor, radiatiilor X si gama au devenit indispensabile examinarii stiintifice a probelor materiale, a urmelor in general.

Avem:

FOTOGRAFIA DE EXAMINARE IN RADIATII ULTRAVIOLETE – face parte dintre metodele stiintifice de investigare folosit in mod curent in laboratoarele criminalistice si in cercetarile la fata locului pentru descoperirea urmelor de maini, a urmelor biologice, etc.

Domeniile de folosire a radiatiilor ultraviolete in Criminalistica sunt: - traseologia – revelarea si cercetarea de identificare a urmelor, printer care mai importante sunt urmele de maini, urmele biologice, alte urme organice, si anume cele care contin proteine, hidrocarburi, etc.

- balistica judiciara – pentru descoperirea urmelor suplimentare ale tragerii cu armele de foc;

- cercetarea tehnica a inscrisurilor – descoperirea falsului prin inlaturare de text, descoperirea unor falsuri in documente cu caracter financiar, etc, cercetarea operelor de arta, in special a picurilor.

- efectuarea de fotografii in cadrul unor activitati de urmarire penala printre care se pot numara descoperirea sau prevenirea furturilor, prinderea in flagrant delict a persoanelor care savarsesc infractiuni de genul luarii sau darii de mita.

FOTOGRAFIA DE EXAMINARE IN RADIATII INFRAROSII – isi gasesc numeroase aplicatii in cadrul cercetarii infractiunilor, incepand cu fotografierea la locul faptei sau cu aceea de urmarire si terminand cu efectuarea unor investigatii de laborator in cercetarea falsurilor ori in balistica judiciara.

Printre proprietatile principale ale radiatiilor infrarosii se numara capacitatea de a strabate anumite corpuri si de a fi retinute de altele. De retinut faptul ca ele nu sunt influentate de elemente poluante din atmosfera si anume fum, praf, ceata.

Domeniile de folosire a radiatiilor infrarosii in Criminalistica sunt:- cercetarea tehnica a inscrisurilor;- cercetarea unor valori sau opere de arta;- descoperirea urmelor suplimentare ale tragerilor cu armele de

foc;- efectuarea unor fotografii judiciare cu caracter operativ.

MICROFOTOGRAFIA – este o metoda de fixare a imaginii rezultatelor cercetarii la microscop, devenita indispensabila in toate domeniile stiintei.

De exemplu in ipoteza unei expertise balistice de laborator destinata identificarii armei cu care s-a savarsit un omor, se va apela la un microscop comparator. Rezultatul examinarii va fi fixat printr-o microfotografie de comparare care va reda continuitatea liniara a striatiilor lasate de arma pe proiectilul gasit in corpul victimei si a striatiilor lasate de arma pe proiectilul tras experimental, situatie ce va duce la identificarea armei in litigiu.

HOLOGRAFIA – aparitia laserului a determinat un adevarat salt calitativ in fixarea si redarea imaginilor luminoase ale obiectelor.

Din punct de vedere etnic holografia reprezinta o metoda de inregistrare si redare integrala a obiectelor, a intregului camp fotografiat, prin intermediul undelor de lumina de tip laser.

Pentru criminalistica avantajele holografiei dar mai ales ale radiatiei de tip laser sunt cu totul deosebite. De ex la cercetarea la fata locului, holografia poate servi atat la fixarea in relief a locului faptei cat si la descoperirea urmelor infractiunii.

TEHNICI DE IDENTIFICARE A PERSOANELOR DUPA URMELE LASATE DE CORPUL UMAN

NOTIUNEA DE URMA A INFRACTIUNII – orice actiune a oamenilor se reflecta prin transformarile produse in mediul in care se desfasoara la fel cum orice fapta ilicita produce transformari obiective, sub raport criminalistic, in urme ale infractiunii.

Prin urma a infractiunii intelegem orice modificare materiala intervenita in conditiile savarsirii unei fapte penale, intre fapta si modificarea produsa existand un raport de cauzalitate.

Producerea unei modificari nu este limitata la persoana autorului faptei, ea putand apartine si subiectului pasiv al infractiunii. Astfel, petele de sange sau firele de par ale victimei gasite pe imbracamintea agresorului sunt urme pretioase care fac dovada contactului dintre cei 2, imprejurare de natura sa conduca la implicarea persoanei suspecte in cauza cercetata sau la includerea in cercul de banuiti.

CRITERII DE CLASIFICARE A URMELOR INFRACITUNII

Clasificarea urmelor in fucntie de diferite criterii are drept scop cresterea gradului de precizie si claritate al formularii concluziilor cercetarilor criminalistice in solutionarea cauzelor penale.

Avem in vedere urmatoarele criterii:1. Factorul creator de urma – factorii care au determinat aparitia

urmei pot fi diversi: corpul omului, obiecte sau instrumente, animale, fenomene cum sunt incediul, explozia.

2. Tipul sau natura armei – avem: urme care reproduc forma suprafetei de contact a obiectului creator, de ex urmele de maini, de picioare, urmele instrumentelor de spargere, etc; urme sub forma de pete sau resturi de materii organice si anorganice – inclusive resturi sau fragmente de obiecte ce sunt denumite generic si urme materiale (petele de sange, firul de par, praful, ciobul, pilitura, pelicula de vopsea, resturi vegetale, etc.); urme sonore vocea, vorbirea, zgomotele obiectelor, care sunt conditionate de prezenta la locul faptei de un mijloc de inregistrare sau un martor de auditu capabil sa retina anumite caracteristici ale vocii sau ale modului de vorbire, situatie in care nu mai putem vorbi de urme; urme vizibile si urme latente ultimile invizibile cu ochiul liber sau foarte putin vizibile, ceea ce impune revelarea lor prin diferite metode; macro si microurmele.

3. Modul de formare a urmelor – avem in vedere raportul de miscare in care se afla la un moment dat obiectul creator si obiectul primitor de urma, iar pe de alta parte, locul in care se fixeaza urma pe obiectul primitor (la suprafata sau in adancime). Din acest punct de vedere deosebim: urme statice – create prin atingere, apasare sau lovire, fara ca suprafetele de contact sa se afle in miscare una fata de cealalta in

momentul contactului (urmele de maini, buze, picioare,etc); urme dinamice – formate ca rezultat al miscarii de translatie, de alunecare a unei suprafete una peste alta. Un exemplu tipic il constituie urma de franare a unui autovehicul sau urma lasata de un cleste in momentul taierii unui belciug; urme de suprafata- de ex atingerea cu mana a unei suprafete prafuite, etc; urme de adancime – specifice suporturilor sau obiectelor primitoare de urma cu un anumit grad de plasticitate, in care se imprima suprafata obiectului ce a format urma (urma de picior in pamantul moale).

CERCETAREA CRIMINALISTICA A URMELOR DE MAINI

Cercetarile intreprinse asupra desenelor papilare si a utilitatii lor in identificarea persoanelor au pus bazele unei ramuri importante a criminalsiticii si anume dactiloscopia (dactilos=deget, scopia=prin care se poate privi, cerceta).

Dactiloscopia este ramura Criminalisticii care se ocupa cu examinarea si clasificarea desenelor papilare in vederea identificarii persoanei.

Desenele papilare, specifice pielii corpului omenesc, aflate la nivelul degetelor, palmei si talpii piciorului cunoscute sub denumirea de dermatoglife, sunt formate din sistemul liniilor paralele ale crestelor papilare, separate intre ele de santuri papilare. Crestele papilare redau relieful neregulat al papilelor dermice, aflate la linia de legatura dintre cele 2 straturi principale ale pielii, derma si epiderma, dintre care

ultimul, aflat la suprafata, cunoaste un permanent proces de descuamare.

In varful crestelor papilare se gasesc orificiile sudoripare sau porii prin care este secretata sudoarea. Formata din apa, saruri minerale si substante organice, sudoarea reprezinta unul din elementele importante de formare a urmelor pe suprafetele cu care pielea intra in contact.

Nu numai desenul papilar, dar si crestele papilare si porii prezinta elemente de specificitate, puncte caracteristice de natura sa deosebeasca un individ de altul.

Proprietatile desenului papilar

1. Unicitatea desenului papilar – se deosebesc intre ele prin forma si prin detalii caracteristice, al caror numar si varietate fac practic imposibila intalnirea a 2 amprente identice. Pornindu-se de la un numar de 4 caracteristici, posibilitatea repetarii a 2 desene papilare cu aceleasi puncte coincidente ar exista teoretic numai la 64 milioane de amprente. Daca numarul detaliilor caracteristice creste rezultatul calculului ajunge la cifre astronomice.

2. Fixitatea desenului papilar – consta in mentinerea formei si detaliilor caracteristice ale desenului papilar de la formarea sa in luna a 6 a de viata intrauterina si pana la moartea persoanei. Singura modificare, fara implicatii in procesul identificarii, o reprezinta cresterea in dimensiuni a amprentei. Pe masura dezvoltarii

corpului, fara influenta asupra caracteristicilor crestelor papilare.

3. Inalterabilitatea – in mod normal un desen papilar nu poate fi modificat sau inlaturat. Numai ranile adanci care afecteaza in adancime stratul dermic, distrugand papilele, precum si unele boli de tipul leprei, pot duce la alterarea involuntara a desenului.

Clasificarea desenului papilar:Desenele papilare sunt caracterizate de forme variate. Astfel, s-a

impus impartirea lor pe categorii, grupe sau tipuri.

Primul criteriu il reprezinta regiunea anatomica a corpului pe care o ocupa, respectiv regiunea digitala, palmara sau plantara.

Desenele papilare ale mainii sunt impartite astfel:- regiunea digitala cu zonele falangetei, falanginei si falangei,

despartite de santurile flexorale;- regiunea palmara cu zonele palmara, tenara si hipotenara.

Indiferent de regiunea sau zona in care se gasesc desenele papilare au o importanta aproape egala in identificare. Dintre acestea se disting

desenele de pe falangete ale caror urme raman cel mai frecvent la fata locului.

Crestele papilare formeaza de regula trei zone:- zona bazala dispusa intre santul flexoral si centrul desenului;- zona centrala sau nucleara, zona ce detine ponderea cea mai

mare in clasificare;- zona marginala alcatuita din crestele aflate la exteriorul

desenului.

Locul de intalnire al celor trei zone poarta denumirea conventionala de DELTA.

Al doilea criteriu este impus de forma desenului din zona centrala si de pozitia si numarul deltelor astfel:

- desenele adeltice sau de tip arc lipsite de zona centrala;- desenele monodeltice sau de tip lat in care zona centrala

are forma unui lat pornind din dreapta sau din stanga desenului, de unde avem clasificarea in dextrodeltice si sinistrodeltice;

- desene bideltice sau de tip cerc zona centrala fiind sub forma de cerc, de spirala, de laturi gemene, etc;

- desene polideltice sau de tip combinat majoritatea prezen tand trei delte si foarte rar patru delte;

- desene exceptionale sau amorfe care nu se apropie de desenele papilare obisnuite.

DETALIILE CARACTERISTICE ALE DESENULUI PAPILAR

Amprenta digitala contine o serie de puncte caracteristice sau detalii de natura sa permita identificarea certa a individului.

Intr-un desen papilar se pot gasi in jur de 150 de detalii caracteristice.

Poroscopia si crestoscopiaDetaliile sau punctele caracteristice ale desenelor papilare pot fi

exploatate cu success in identificarea criminalistica numai daca sunt prezente intr-un numar sufficient sau reflectate, in conditii bune, de urma.

Sunt frecvente situatiile in care la fata locului urmele digitale se prezinta sub forma unor fragmente de creste papilare. Si in aceste cazuri identificarea este posibila prin examinarea formei porilor si a marginilor crestelor papilare.

Cercetara si interpretarea la fata locului a urmelor de maini

Urma papilara a degetelor, a palmei sau a intregii maini se formeaza prin contactul direct al acesteia cu o suprafata sau un obiect oarecare.

In functie de modul de formare se pot imparti astfel:- urme de maini statice sau dinamice – valoarea cea mai mare

pentru identificare o au urmele de maini statice deoarece redau cu claritate desenul papilar si detaliile sale caracteristice. Urmele dinamice care se prezinta sub forma unor manjituri pot servi la o identificare generica.

- Urme de suprafata sau de adancime – in functie de plasticitatea suportului primitor de urma. Urmele formate pe suprafete tip plastilina, chit moale, vopsea neuscata se formeaza in adancime spre deosebire de urmele lasate pe o suprafata dura, de tipul sticlei care sunt urme de suprafata. Urmele de suprafata se pot forma prin stratificare datorita depunerii de substanta aflata pe mana (sudoare,vopsea, grasime, sange, etc.) pe suprafata atinsa precum si prin destratificare datorita ridicarii substantei existente anterior pe obiect (praf, vopsea);

- Urme de maini vizibile sau latente – urmele latente se formeaza prin depunerea unui strat foarte subtire de substanta, capabila sa redea cu fidelitate detaliile caracteristice ale crestelor papilare si chiar al porilor. Urmele de maini latente contrar aparentelor sunt in majoritatea cazurilor de o calitate mai buna decat urmele vizibile. Cu toata valoarea redusa de identificare a urmelor vizibile ele servesc la constatarea imprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea

Descoperirea urmelor de maini

Presupune in primul rand o cautare sistematica a lor in functie de natura locului si de modul de savarsire a faptei.

Cautarea urmelor papilare poate incepe din locul in care se presupune ca a intrat infractorul, prin cercetarea clantelor usii, a incuietorilor, comutatorului, etc. Daca s-a patruns prin spargerea geamului cioburile acestuia pastreaza in conditii bune urmele crestelor

papilare. De asemenea, obiectele de portelan si sticla, suprafetele metalice, mobilier, suprafete relative zgrunturoase, gulerele, mansetele de camasi pot retine urme in conditii bune.

In situatia in care infractorul a folosit manusi, trebuie sa retinem faptul ca insesi aceste manusi pot crea urme specifice.

Stabilirea vechimii urmelor de maini

Reprezinta o probleme importanta de care se tine seama atat in procesul descoperirii cat si in cel al revelarii urmelor crestelor papilare.

Stabilirea vechimii se face in functie de factori variati si este uneori relativa. Astfel, urmele de portelan, sticla, suprafete netede, lustruite sau lacuite pot fi pastrate chiar ani de zile, in vreme ce hartia le pastreaza cateva ore in functie de calitatea ei.

In primele momente ale cercetarii stabilirea vechimii urmelor este absolute necesara pentru alegerea mijloacelor adecvate de revelare – de ex revelarea unei urme proaspete de circa o ora, prin prafuire, poate sa conduca la alterarea urmei datorita imbacsirii.

Fixarea si ridicare urmelor de maini

Din punct de vedere procedural principalul mijloc de fixare a urmelor il reprezinta procesul-verbal. Fixarea in acest document presupune consemnarea exacta, precisa si detaliata a metodelor de revelare intrebuintate, a locului in care au fost descoperite si a raportului de pozitie fata de obiectele principale

Din punct de vedere tehnic – criminalistic fixarea presupune in primul rand fotografierea urmelor atat in cadrul general a locului faptei cat si in calitatea lor de obiecte principale.

Fotografiile se executa dupa revelarea urmelor latente, cateodata chiar inainte, daca exista pericolul degradarii.

Printre procedeele de fixare a urmelor se mai numara schitele si desenele intocmite la fata locului si care se anexeaza procesului-verbal.

Ridicarea urmelor de maini

Se poate realiza fie prin transferarea pe pelicula adeziva speciala, fie prin efectuarea unui mulaj.

1. Transferarea pe pelicula adeziva denumita folio se face dupa revelarea si fotografierea urmelor. Foliile adezive pot fi transparente, albe sau negre, alegerea lor fiind in functie de culoarea urmei.

2. Ridicarea cu ajutorul mulajelor se realizeaza in cazul urmelor de adancime, dupa fotografierea prealabila a lor;

3. Transportarea obiectelor putatoare de urma impune respectarea unor cerinte de manipulare si ambalare vizand prevenirea distrugerii sau alterarii urmelor.

Expertiza criminalistica a urmelor de maini

Expertiza dactiloscopica reprezinta etapa finala a activitatii de clarificare a aspectelor legate de formarea urmelor de maini la fata

locului, de obtinerea de informatii privind persoana, precum si de precizarea raportului dintre urma si activitatea infractionala.

Daca expertului i se prezinta numai urma ridicata la fata locului acesta are posibilitatea sa stabileasca de la ce mana provine, regiunea mainii sau degetul care a format-o, din ce tip sau varietate de desen papilar face parte, in ce mod s-a format, vechimea urmei si daca aceasta contine suficiente date de identificare.

In cazul in care i se prezinta expertului si impresiunile digitale luate persoanei suspecte, ori cele existente in cartoteca dactiloscopica, se poate stabili daca urma si impresiunea sunt formate de acelasi deget deci de aceeasi persoana.

Un aspect particular al identificarii pe baza amprentelor digitale il reprezinta posibilitatea identificarii unor cadavre necunoscute.

Scopul principal al expertizei dactiloscopice este acela al identificarii persoanei ce a lasat urme in campul infractional. Pentru efectuarea expertizei dactiloscopice este necesara in primul rand amprentarea persoanelor aflate in sfera de interes a inestigatiilor.

Amprentarea cadavrelor prezinta anumite particularitati datorate proceselor specifice putrefactiei, rigiditatii cadaverice mumificarii si deshidratarii.

Cercetarea criminalistica a urmelor lasate de alte parti ale corpului

1. Cercetarea urmelor lasate de picioare

Sunt folosite destul de rar in activitatea de identificare, considerandu-se ca au mai putine posibilitati de individualizare datorita numarului relative redus de elemente caracteristice, cu exceptia celor specifice crestelor papilare de pe talpa piciorului.

Din categoria urmelor de picioare fac parte:- urmele plantei piciorului – ale piciorului gol;- urmele piciorului semi-incaltat;- urmele de ciorapi sau de incaltaminte.

Urmele plantei piciorului si anume cele formate de piciorul gol sunt cele mai valoroase pentru individualizare, deoarece amprenta plantara (amprenta talpii piciorului) poate servi la o identificare certa a individului, echivalenta cu identificarea bazata pe amprentele digitale.

Urmele piciorului semiincaltat sau ale ciorapilor reproduce forma generala a plantei piciorului, a regiunilor sale si a tesaturii.

Urmele de incaltaminte daca sunt formate in conditii corespunzatoare (de ex. urme statice in pamantul moale) pot reflecta elemente caracteristice utile identificarii.

In legatura cu urmele de picioare trebuie sa precizam ca nu trebuie sa confundam o urma dinamica (prin excelenta o urma de alunecare) cu urma create de piciorul aflat in mers, urma de natura statica.

Expertiza criminalistica a urmelor de picioareProblemele principale pe care le poate rezolva expertiza

criminalistica a urmelor de picioare indiferent daca este vorba de urma

piciorului gol ori de cea de incaltaminte sunt in functie daca expertului i se trimite spre examinare numai urma in sensul mulajului, fotogramei sau desenului ridicata de la fata locului sau si urma si modelele tip de comparative.

Daca expertului i se trimite numai urma acesta va putea solutiona urmatoarele probleme: determinarea sexului, varsta, talia, greutatea aproximativa, particularitatile anatomo-patologice, mecanismul de formare si vechimea urmei, alte date rezultate din interpretarea elementelor crearii de urma.

In ipoteza in care i se pun la dispozitie expertului si modele de comparatie, respectiv impresiunea plantei piciorului sau incaltamintea suspecta, se poate ajunge la identificarea persoanei sau obiectului creator de urma.

Urmele de dintiFac parte din categoria acelor urme care ofera o baza de

identificare atat sub raport criminalistic cat si medico-legal, datorita unor caractersitici ale formei, dispunerii si particularitatilor prezentate de fiecare dinte, indeosebi dupa varsta de 25 de ani cand intreaga dantura este formata.

Urmele de dinti asa cum se descopera ele pe corpul persoanelor, pe alimente sau diverse obiecte se prezinta sub forma statica sau dinamica de suprafata sau de adancime.

In cazul Ramaru urmele de dinti descoperite pe corpul victimelor alaturi de modul de operare au constituit un indiciu pretios de stabilire a faptului ca omorurile erau savarsite de acelasi autor servind la alcatuirea portretului robot.

Cerecetarea la fata locului a urmelor de dinti nu necesita mijloace de investigare deosebite fiind prin excelenta vizibile.

Fixarea urmelor de dinti se face prin consemnarea in procesul-verbal si prin fotografiere, insistandu-se numai asupra detaliilor si

asupra corpurilor purtatoare de urma fata de celelalte obiecte principale.

Expertiza urmelor de dinti sau expertiza odontologica poate raspunde la intrebari privind natura umana sau animala a urmei, sex, varsta, tipul antropologic al persoanei, mecanismul de formare si caracteristicile dintilor reflectate in urma.

Urmele de buzeSe formeaza la contactul acestora cu diverse obiecte, prin depuneri

de natura biologica (saliva), alimentara si cosmetica. Urmele se prezinta sub forma statica sau dinamica, pentru identificare fiind realmente utile urmele statice. Se pot prezenta sub forma vizibila sau latenta si in majoritatea cazurilor numai ca urme de suprafata.

Expertiza criminalistica a urmelor de buze poate sa dea raspunsuri privind natura umana sau animala a urmelor, mecanismul de formare, vechimea urmei, varsta, sexul, tipul antropologic aproximativ al individului, natura substantelor existente in urma.

Alte urme formate de parti ale corpului uman:- avem urme de urechi, urmele nasului, urmele fruntii, urmele de unghii – toate acestea pot furniza data referitoare la cele petrecute in momentul savarsirii infractiunii, la raportul dintre victima si agressor, la modul in care a actionat autorul, la numarul de persoane, etc.

Cercetarea criminalistica a urmelor biologice de natura umana

Din categoria urmelor biologice face parte marea masa a urmelor de materie biologica umana, indeosebi produsele de secretie, excretie si tesuturi umane.

Secretiile principale sunt: saliva, secretia nazala, laptele matern. Excretiile include: urina, fecalele, sperma, sputa, vomismentele, meconiul, etc. Tesuturi moi: sange, piele, tesut muscular, masa cerebrala. Tesuturi dure: oase si unghii.

Cercetarea urmelor de sange

Urmele de sange detin o pondere particulara in cadrul investigarii criminalistice.

Sangele detine aproape 1/13 din greutatea unei persoane si se compune din 2 parti principale: plasma si elementele celulare formate din globule rosii- hematii, globule albe – leucocite si trombocite.

La fata locului urmele de sange se prezinta sub forma de picaturi, stropi, dare, si sunt consecinta unei actiuni violente exercitate asupra corpului persoanei, de natura sa determine, direct sau indirect, leziuni ale vaselor sanguine.

Culoarea urmelor de sange difera in functie de vechimea, cantitatea, natura suportului si factorii care actioneaza asupra lor: temperature, lumina, agenti fizici si chimici. O urma proaspata are o culoare rosu-stacojiu si un luciu caracteristic. Cu timpul luciul dispare iar culoarea se transforma in maroniu si negru.

O influenta importanta asupra urmelor de sange o au actiounile exercitate de om, respective de persoana care cauta sa indeparteze pata prin razuire, spalare sau prin distrugerea suportului sau a portiunii sale care contine urma, cum ar fi de pilda arderea prosopului, a batistei, decuparea unei portiuni din material, etc.

Expertiza urmelor de sange incadrata in categoria mai larga a expertizelor biocriminalistice este destinata sa ofere clarificari la

numeroasele intrebari formulate de organele judiciare si anume daca urma este sau nu este sange, daca este de natura umana sau animala, caror grupe din sistemul AB0, serice, enzimatice sau limfocitare apartine sangele, care este organul din care provine, daca contine alcool sau elemente de natura toxica, sangele apartine unui barbat sau unei femei, care este vechimea aproximativa a urmei, etc?

Cercetarea urmelor de saliva si de sperma

Urmele de saliva intereseaza pentru obtinerea unor date privind persoana, indeosebi pe baza grupei sanguine, cu precizarea ca acest lucru este posibil numai in ipoteza in care individual este de tip secretor. Calitatea de secretor o au persoanele care elimina in secretiile organismului antigene ce se gasesc si pe hematiile sangelui, ceea ce permite determinarea grupei sanguine.

La cautarea urmelor de saliva nu trebuie pierdut din vedere ca ele se pot confunda cu alte urme biologice – sperma, secretie vaginala, transpiratir, mucus nasal – precum si cu pete de alta natura organica sau anorganica – sucuri, detergenti, vopsea.

Expertiza urmelor de saliva serveste la clarificarea unor aspecte relative asemanatoare urmelor de sange. In saliva pot fi depistate si o serie de caracteristici individuale reflectate de compozitia celulara si de flora microbiana specifica zonei bucale.

Urmele de sperma – sau urmele seminale. Prezenta lor este caracteristica savarsirii de infractiuni de un grad de periculozitate deosebit sau al caror mod de savarsire prezinta anumite particularitati. Si anume omorul, infractiunile privitoare la viata sexuala.

Expertiza biocriminalistica a urmelor seminale este destinata stabilirii faptului daca urma este de sperma si daca aceasta este de origine umana sau animala, determinarea caracterului de secretor sau nesecretor a individului, grupei sanguine, vechimii petei, substantelor straine prezente in urma si a eventualelor boli venerice.

Posibilitatile de examinare a urmelor de sperma fata de alte urme biologice sunt amplificate de capacitatea de supravietuire a spermatozoizilor. Astfel, la o femeie in viata, spermatozoizii supravietuiesc intravaginal circa 48 ore, iar la un cadavru ei se pot conserva un timp mai indelungat, mergand pana la 19 zile, in ipoteza cadavrelor inghetate.

Cercetarea firului de par

Firele de par uman alcatuiesc o categorie aparte de urme biologice denumite si urme de natura piloasa. – prin care se obtin date importante cu privire la personae si la imprejurarile faptei. In esenta se pot obtine date despre natura, originea, caracteristicile de sex, varsta, regiunea corporala din care provine, pigmentatia, diverse particularitati morfologice ale firului de par, etc.

In general unui fir de par ii este caracteristica o anumita lungime, grosime, pigmentatie, ondulatie precum si unele degradari, toate raportate la varsta si sexul persoanei, la regiunea corpului din care provine, la starile fiziopatologice si la influenta unor factori de mediu.

Expertiza firelor de par este consacrata pe de o parte cercetarii structurii intime a parului, cu elementele sale caracteristice iar pe de alta parte , analizei suprafetei acestuia a diverselor particule aderente, urme ale materiei in care a fost descoperit.

Expertiza va trata anumite aspecte:- natura si originea umana sau animala a firului de par;

- modul de detasare a firelor de par;- sexul, varsta aproximativa si rasa persoanei;- eventualele alterari produse de diverse boli;- natura depunerilor de pe suprafata firului de par.

Este posibila identificarea grupei sanguine a persoanei datorita prezentei antigenelor specifice sistemului A,B, O.

Cercetarea urmelor olfactive

Urmele de miros reprezinta o categorie aparte de urme specifice nu numai omului ci si animalelor, inclusiv majoritatii substantelor care contin elemente volatile.

Formarea urmelor olfactive este practice inevitabila, orice persoana lasandu-si moleculele de miros peste tot pe unde trece, pe fiecare dintre obiectele atinse, nici pantofii, nici imbracamintea si nici manusile neputand sa impiedice formarea acestui tip de amprenta olfactiva.

Exploatarea in investigatiile criminalistice a urmelor olfactive s-a impus datorita proprietatii acestora de a se forma invariabil la simpla trecere a [persoanei printr-un anumit loc.

O urma olfactiva formata in locuri inchise poate persista in conditiile cele mai bune max. 20 ore. Temperatura ridicata, vantul,ploaia, trecerea unui numar mare de oameni conduc la degradarea rapida a urmei.

In functie de persistenta urmelor acestea sunt clasificate in urme proaspete cu o vechime de pana la o ora, urme normale cu o vechime de trei ore si urme reci cu o vechime de 6-7 ore.

Spre deosebire de om, un caine poate selecta o urma din alte 200, el dispunand de un numar de cellule olfactive de 30 de ori mai mare. Calitatile care servesc la descoperirea urmelor olfactive sunt in fucntie de rasa, pregatirea si sexul cainelui. Printre cei mai folositi caini in descoperirea si prelucrarea urmelor de miros este ciobanescul german (cainele lup), acuitatea olfactiva maxima avand-o femelele.

Folosirea “cainilor politisti” in descoperirea si prelucrarea urmelor olfactive a devenit o practica curenta datorita eficacitatii ei, nu numai in cazurile de identificare a persoanelor dar si in domenii ca de ex:

- depistarea stupefiantelor;- detectarea explozivilor;- descoperirea de persoane rapite, victime ale unor actiuni de

natura terorista ori personae care se ascund pentru a se sustrage urmaririi penale ori altor masuri judiciare.

Identificarea persoanelor dupa semnalmente, dupa voce si prin alte metode criminalistice

Identificarea persoanelor si cadavrelor dupa semnalmentele exterioare.

Pentru ca o persoana sa poata fi deosebita de o alta sub raport criminalistic si identificata este necesar ca descrierea caracteristicilor sale anatomice sa se faca dupa metode riguros stiintifice. Descrierea semnalmentelor – cunoscuta in literature de specialitate sub denumirea de metoda portretului vorbit – are in vedere caracteristicile intregului corp, accentul fiind pus pe particularitatile anatomice ale fetei.

In esenta, identificarea se face cu ajutorul unor metode si tehnici specializate, in cadrul unor activitati de urmarire penala desfasurate potrivit unor reguli tactice specifice ascultarii martorilor sau victimilor infractiunii.

METODE CRIMINALISTICE DE IDENTIFICARE A PERSOANELOR DUPA SEMNALMENTELE EXTERIOARE

Imprejurarile in care sunt savarsite infractiunile impugn in mod frecvent identifcarea autorilor unor infractiuni, a victimelor acestora prin metode destinate exploatarii imaginilor fixate memorial, majoritatea acestora fiind aplicabile si in cazul cadavrelor necunoscute descoperite intr-o stare care permite o astfel de identificare.

METODA PORTRETULUI VORBIT

Porteretul vorbit este o metoda stiintifica care seveste la identificarea persoanelor pe baza descrierii semnalmentelor exterioare ale acestora de catre o alta persoana.

DESCRIEREA FORMELOR STATICE vizeaza elemente caracteristice privind talia, constitutia fizica sub aspectul general al perosanei, forma capului si a fetei, eventuale infirmitati, etc.

Talia poate fi scunda, mijlocie si inalta. In acest sens avem 3 gradatii: 160 cm pentru talia scunda, 160-175 cm pentru talia mijlocie si peste 175 cm pentru talia inalta, urmand ca aceste aprecieri sa se modifice avand in vedere conditiile de crestere a mediei inaltimii.

Constitutia fizica sau corpolenta este apreciata ca robusta sau solida, mijlocie, slaba sau uscativa, in functie de marimea sistemului osos si de masa musculara a individului. De asemenea, intereseaza si forma umerilor, lungimea gatului, particularitati ale mainilor si picioarelor, etc.

Aspectul general sau tinuta unei persoane poate fi evaluata ca sportiva, eleganta, atletica, greoaie, ori asociata unor profesiuni cum ar fi cele de ofiter, balerin, functionar, marinar, intellectual, student, etc.

CAPUL PERSOANEI – detine locul principal in descrierea portretului vorbit, astfel:

- forma capului – privit din fata poate fi alungita, ovala, dreptunghiulara, triunghiulara, cu baza in sus sau in jos, patrata, colturoasa, romboidala. Din profil capul poate avea un contur normal sau regulat, tuguiat, etc. Forma capului trebuie raportata la conturul fetei si la conturul profilului;

- fata se imparte de regula in 3 zone ; frontala, nazala si bucala. Zona frontala cuprinde regiunea dintre baza nasului si baza

acestuia; zona bucala cuprinde regiunea dintre baza nasului si varful acestuia;

- fiecare element component al fetei se descrie separate astfel:- PARUL se descrie dupa culoare, forma carliiontata, intins,

ondulat, calvitie, lungime, mod de pieptanare;- FRUNTEA se descrie dupa inaltime, latime, contur, inclinare,

particularitati, mod de ridare;- OCHII se descriu dupa forma, pozitie, culoare, spatiu interocular,

particularitatile pleoapelor, genelor, adancimea in orbite, etc;- NASUL are caracteristica radacina, linia dorsala sau muchia,

inaltimea, latimea, baza, conformatia narilor, culoarea;- GURA SI BUZELE se descriu dupa marime, contur, culoare,

pozitie, grosime, proeminenta;- BARBIA se descrie potrivit profilului ei, latimii, inaltimii,

particularitatilor sale si anume plata, ascutita, ingropata, Barbie dubla, etc;

- URECHEA intereseaza atat in privinta aspectului general, pozitia fata de cap cat si sub aspectul elemntelor sale componente – lob, tragus, antetragus, helis, etc;

- RIDURILE sunt apreciate in functie de zona in care se gasesc , dupa forma si numarul lor.

- SEMNELE PARTICULARE fac parte din elementele pretioase pentru identificarea persoanelor si cadavrelor. Tatuajul ocupa un loc important in suita semnelor particulare; el poate fi gasit pe toata suprafata corpului cu exceptia palmelor, talpilor si pielii de pe cap, de regula pentru tatuajul ornamental se prefera pieptul, spetele si bratele. Daca eventual s-a incercat inlaturarea lui chirurgicala, cu ajutorul fotografiei sub radiatii infrarosii i se poate observa forma initiala, datorita resturilor de pigment ramase in tesut.

DESCRIEREA FORMELOR DINAMICE

Denumite si functionale se refera in special la tinuta corpului, felul mersului, mimica, privirea, diferite forme de manifestare, etc.

Mersul unei personae poate fi normal, degajat, suplu, sportiv, greoi, ezitant, cu pasi mari sau mici, saltaret, cu alte particularitati date de morfologia piciorului, de anumite infirmitati, si de starea de sanatate.

Modul de manifestare se intelege gestica, vorbirea care sunt in functie de personalitatea si temperamental individului.

Vorbirea trebuie inclusa in conturarea portretului vorbit, prin particularitatile de genul vorbirii normale,precipitate, balbaite, organizate precum si timbrului, accentului, etc.

Metode tehnice folosite in identificarea persoanelor dupa semnalmentele exterioare.

Portretul schitat – sau schita de porter consta in schitarea unui portret dupa descrierea martorului sau a victimei, de catre un desenator cu calitati plastice foarte bune.

Fotorobotul – este o metoda de identificare cu ajutorul unui colaj fotografic de elemente faciale preluate din fotografii ale semnalmentelor unor personae diferite.

Sintetizatorul fotografic, portretul robot computerizat, sunt alte doua metode folosite.

Metode criminalistice de identificare a cadavrelor necunoscute

Procedeele criminalsitice de identificare a persoanelor dupa seemnalmente exterioare pot fi utile si in cazul identificarii cadavrelor necunoscute insa aplicabilitatea lor este limitata de transformarile firesti prin care trece corpul uman ca urmare a anumitor fenomene cadaverice, procesul de putrefactie, etc.

Metodele criminalistice de identificare a cadavrelor utilizate mai frecvent in practica sunt:

Metoda supraproiectiei – consta in proiectarea sau suprapunerea imaginii craniului necunoscut peste imaginea fotografica a persoanei disparute, careia se presupune ca i-a apartinut craniul. Cele 2 imagini negative sunt proiectate pe un ecran in vederea stabilirii coincidentei sau necoincidentei elementelor anatomice si antropometrice appreciate ca puncte de reper.

Suparpunerea electronica a imaginilor este o varianta perfectioanta a supraproiectiei.

Reconstituirea fizionomiei dupa craniu – mai este denumita si metoda GHERASIMOV – RISCUTIA dupa numele celor 2 care s-au ocupat de aceasta metoda in Rusia si in Romania. Metoda consta in reconstituirea plastica si grafica a tesuturilor moi ale capului, potrivit unor standarde de grosime determinate stiintific. Intreaga operatie se executa pe craniul cadavrului caruia se incearca sa i se determine identitatea.

Identificarea dupa resturile osoase – expertiza criminalsitica osteologica este efectuata de specialistul antropolog care este in masura sa determine daca urmele osteologice sunt sau nu de natura umana, daca ne aflam in prezenta unui schelet intreg sau daca oasele apartin mai multor personae.

De asemenea se pot obtine informatii referitoare la sex, varsta, talie si eventualele boli de care a suferit personae ain timpul vietii.

Identificarea dupa sistemul dentar si lucrarile stomatologice – este valoaroasa datorita elementelor specifice de individualizare pe care le prezinta in mod natural dantura unei personae.

Practica demonstreaza ca in anumite situatii si anume explozii, incendii, catastrophe, accidente, distrugerea premeditate a corpului victimei prin diverse modalitati printre foarte putinele elemente care mai pot oferi date cu privire la personae, mergandu-se pana la identificare, sunt cele ale sistemului dentar.

Identificarea prin expertiza fotografiei de portret – este un procedeu frecvent aplicat de organelle judiciare in stabilirea identitatii unui cadavru caruia I se poate face o fotografie a semnalmentelor dupa efectuarea toaletei sale. La aceasta se adauga identificarea unei personae amnezice sau care isi ascunde identitatea. Metoda consta in compararea unei fotografii cat mai recente a persoanei disparate cu fotografia semnalmentelor cedavrului.

IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPA VOCE SI VORBIRE

Metoda moderna in slujba aflarii adevarului si descoperirii autorului infractiunii.

Individualitatea vocii si vorbirii determinate de diverse particularitati anatomice si fiziologice permite identificarea neta a unei perosane de alta pe baza unor caracteristici de natura diferita.

Pentru a putea initia un astfel de proces de identificare este necesara descoperirea de urme specifice respective cele denumite urme sonore ale vocii si vorbirii a caror existenta este determinate de raspandirea pe scara larga a mijloacelor electronice de inregistrare fonica.

Particularitatile care determina individualitatea vocii fiecarei persoane sunt urmatoarele:

- particularitatile de constructie ale aparatului fonorespirator ale fiecaruia dintre componentele sale (plamiani, trahee, laringe, coarde vocale, cavitate bucala, etc) servesc la diferentierea neta a unei personae de alta.

- Particularitatile functiei fonatorii determinate de fiziologia specifica a actului respirator si de modul de comportare a coardelor vocale. Aceste particularitati se reflecta in cele 3 caracteristici principale ale vocii: timbru, frecventa, intensitate, unde primele 2 sunt foarte importante pentru identificarea persoanei deoarece scapa controlului constient al acesteia;

- Particularitati determinate de modificari ale aparatului fonorespirator aparute ca urmare a unor maladii.

De remarcat ca vocea prezinta o alta proprietate esentiala si anume stabilitatea. Din momentul schimbarii vocii la pubertate aceasta ramane relative stabile pe intreaga durata a vietii.

Expertiza criminalistica a vocii si vorbirii

Ea nu se rezuma numai la identificarea persoanei, ea incearca sa resolve si probleme cum ar fi: - stabilirea autenticitatii fonogramei in litigiu;- identificarea persoanei vorbitorului ;- stabilirea eventualei deghizari a vocii si vorbirii;

Inregistrarea penala

Privita in ansamblu inregistrarea penala consta in esenta in urmatoarele:

- identificarea persoanelor care au mai savarsit infractiuni pe baza inregistrarii penale nomminale si dactiloscopice;

- identificarea autorilor unor fapte penale pe baza inregistrarii dactiloscopice monodactilare si dupa modul de operare;

- identificarea persoanelor disparute si a cadavrelor cu identitate necunoscuta potrivit semnalmentelor exterioare ori a altor date antropologice;

- identificarea unor obiecte corp delict ari stabilirea apartenentei lor de grup, pe baza datelor din cartoteci sau diverse colectii.

Importanta inregistrarii penale trebuie privita in dublu sens si anume: combaterea infractiunilor prin identificarea autorilor lor , inclusive a celor cu antecedente penale precum si a unor mijloace materiale de proba si al doilea sens priveste scopul preventiv al activitatii judiciare , inregistrarea celor condamnati penal, servind la o supraveghere a modului lor de reeducare si de reinsertie sociala pentru a nu mai comite alte infractiuni.

ELEMENTE DE BALISTICA JUDICIARA

Aparitia acestui domeniu al tehnicii criminalisticii denumit “balistica judiciara” s-a impus datorita frecventei folosirii armelor de foc in savarsirea de infractiuni si datorita particularitatilor referitoare la cercetarea la fata locului si la examinarile specifice de laborator.

Balistica judiciara reprezinta o ramura distincta a tehnicii criminalisticii, destinata examinarii armelor de foc si urmelor acestora prin metode si mijloace tehnico-stiintifice specializate in scopul determinarii imprejurarilor in care a fost folosita o arma la comiterea unei infractiuni si al identificarii sale.

Balistica judiciara se diferentiaza de balistica exterioara sau balistica tintei avand in vedere obiectivele urmarite si metodele la care apeleaza. Ea isi propune sa identifice o arma dupa urmele lasate pe tub, sa determine distanta de la care s-a tras dupa urmele secundare, sa stabileasca vechimea aproximativa a impuscaturii, etc.

NOTIUNI TEHNICE DESPRE ARMELE DE FOCElementele de constructie ale armelor de foc sunt: teava,

mecanismul de inchidere, mecanismul de percutie (de dare a focului),

si de scoatere a tubului tras, patul sau crosa armei si sistemul de ochire.

Din punctul de vedere al examinarii criminalistice intereseaza in special teava si mecanismul de tragere.

Teava armei – este formata din camera cartusului sau camera de detonare, conul de fortare sau racordare care asigura patrunderea glontului in ultima zona a tevii, zona ghintuita. Tevile ghintuite imprima o miscare de rotatie proiectilului, necesara stabilitatii traiectoriei proiectilului. Ele se diferentiaza dupa calibru, numarul, sensul de rotatie a ghinturilor, latimea si pasul acestora.

Ansamblul mecanismelor – de inchidere, percutie si scoatere a tubului tras serveste procesului de identificare datorita particularitatilor de constructie si de prelucrare a pieselor componente ce vin in contact nemijlocit cu tubul cartusului. De ex. percutorul, pragul aruncator, etc lasa urme specifice apte sa serveasca la identificare armei.

CLASIFICAREA ARMELOR DE FOCCriteriile de clasificare urmaresc in principal stabilirea celor mai

adecvate repere care pot facilita identificare de grup sic ea individuala. Astfel avem:Dupa destinatie – armele se impart in arme militare, arme de aparare apropiata ( pistoale, revolvere), arme de vanatoare, arme sportive sau de tir si arme cu diverse destinatii speciale si anume pistoale de semnalizare, de alarme, cu gaze lacrimogene etc.Dupa modul de functionare – arme cu repetitie la care introducerea cartusului se face prin manevrarea inchizatorului dupa fiecare foc, arme semiautomate de tipul pistoalelor la care este necesara apasarea tragaciului pentru fiecare foc, si arme automate cu o cadenta de tragere care poate ajunge la cateva lovituri pe secunda.

Dupa constructia canalului tevii – avem cu teava lisa, specifica armelor de vanatoare, arme cu teava ghintuita si arme cu tevi combinate de tipul armelor de vanatoare cu 3 sau 4 tevi.Dupa calibru – pot fi de calibru mic pana la 6,35 mm, mijlociu intre 6,35 si 9mm si mare peste 9 mm. Dupa lungimea tevii – arme cu teava lunga (pusti si carabine), arme cu teava mijlocie, specifica in present majoritatii pistoalelor mitraliera si cu teva scurta pentru revolvere, pistoale.

Munitia armelor de focSimpla examinare a caracteristicilor generale ale unui glont ori

proiectil conduce la stabilirea tipului de arma folosit de infractor.

Elementele componente principale din care este format un cartus indiferent de destinatie si de modul de fabricatie sunt:

- proiectilul sau glontul – care se prezinta sub forma gloantelor, alicelor sau mitraliilor. Un glont se compune dintr-un miez de otel, de plumb ori otel acoperit cu plumb si dintr-o camasa metalica. Forma si compozitia gloantelor este foarte diferita in functie de destinatie sau de tipul de arma folosit.

- Tubul cartusului – confectionat din metal, material plastic sau carton (la armele de vanatoare) a carui rozeta este intotdeauna metalica. El contine incarcatura de pulbere, capsa si proiectilul.

- Capsa – destinata aprinderii incarcaturii contine un exploziv puternic si sensibil la actiunile mecanice de ex fulminatul de mercur sau stibiatul de plumb. Aprinderea are loc in momentul lovirii capsei de catre percutor urmata de spargerea ei pe o pist interioara denumita nicovala.

Incarcatura de pulbere a unui cartus se compune din substante explozive de azvarlire a caror combustie foarte rapida este insotita de degajarea unei cantitati mari de gaze, capabila sa propulseze proiectilul cu o anumita viteza. Aceasta incarcatura se poate prezenta sub 2 forme si anume: pulbere coloidala fara fum si pulbere neagra sau cu fum, ultima intalnita in present foarte rar in special la munitia armelor de vanatoare fabricate artizanal.

Elemente imediate de identificare sunt oferite de poansonarea cartusului respectiv sau cifre batute pe suprafata exterioara a proiectilului si in special pe rozeta cartusului. Primele 2 cifre reprezinta codul uzinei de fabricatie iar ultimile 2 anul de fabricatie.

Elementele trageriiPrincipalele elemente ale tragerii cu semnificatie in solutionarea

cauzelor penale sunt:Viteza proiectilului – este in functie de tipul si de cantitatea de pulbere, de greutatea proiectilului si de lungimea tevii.Traiectoria – reprezetnata de linia curbata descrisa de centrul de greutate al proiectilului in drumul parcurs de la iesirea din teava armei si pana la tinta este definite printr-o serie de elemente cum sunt unghiul si linia de tragere, punctul de incidenta, etc.Bataia armei – reprezinta distanta maxima la care poate sa ajunga un proiectil. Sub raport balistico- judiciar intereseaza bataia eficace si anume distanta la care

proiectilul isi mentine precizia si forta distructiva. Aceasta depinde de viteza initiala a glontului.

Urmele formate prin folosirea armelor de foc

1. Urmele formate de arma pe cartus – la tragerile executate cu o arma de foc indiferent de tipul aceteia se formeaza invariabil urme de tubul cartusului iar in cazul armelor cu teava ghintuita se formeaza pe glont urme caracteristice reliefului tevii.

- Urmele de pe tub – se formeaza in trei etape succesive: incarcarea, tragerea si extragerea tubului tras. In momentul incarcarii se formeaza urme dinamice longitudinale pe peretii laterali ai tubului prin impingerea cartusului in camera de detonare. In momentul tragerii sau al declansarii focului apar in primul rand urmele percutorului si ale peretelui frontal al inchizatorului ce se formeaza pe fundul cartusului. In momentul extragerii tubului se imprima pe rigola sau marginea anterioara a rozetei urmele ghearei extractoare iar pe fundul tubului urmele pragului aruncator (ejectorului). Avand in vedere perfectionarile aduse munitiei armelor de foc se afla si aceea a confectionarii tuburilor din materiale plastice care se autodistrug prin insasi arderea pulberei de azvarlire situatie in care resturile acesteia nu mai pastreaza urmele sus-mentionate.- Urmele de pe glont – au un caracter dinamic si reflecta caracteristicile constructiei interioare a tevii ghintuite.

2.Urmele de impuscare – prin care se inteleg in primul rand urmele specifice formate de proiectil urme care sunt denumite si factori primari sau urme principale ale tragerii. De asemenea, avem urme secundare sau factori suplimentari ai tragerii formate in special in tragerile de la o anumita distanta.Urmele principale – sunt rezultatul actiunii directe exercitate. Ele se intalnesc sub trei forme:

- urme de perforare – in situatia in care proiectilul a traversat intreg corpul;

- urme de patrundere – sau canale oarbe cand glontul patrunde in corp fara a mai iesi;

- urme de ricosare – cand glontul este deviat de obiect, in functie de densitatea obiectului, de unghiul de lovire.

URMELE DE PERFORARE – acestora le sunt specifice trei elemente: orificiul de intrare, canalul si orificiul de iesire.

Orificiile de intrare si iesire se deosebesc intre ele prin anumite caracteristici pe baza carora se stabileste directia din care a patruns proiectilul, directie ce nu coincide in toate cazurile cu directia de tragere, traiectoria glontului putand fi influentata de diversi factori.

Pe corpul uman orificiul de intrare se caracterizeaza prin lipsa de tesut iar diametrul sau este apropiat de cel al proiectilului. Orificiul de iesire nu prezinta lipsa de tesut.

Pe imbracaminte sau pe alte obiecte confectionate din material textile orificiul de intrare este mai mic decat cel de iesire.

Urmele formate in obiectele lipsite de elasticitate (caramida, piatra, beton) orificiul de intrare este mai mare decat diametrul proiectilului, practic ne aflam in fata unei ruperi sau sfaramari. La obviectele din lemn diametrul orificiilor corespunde in mare cu cel al proiectilului.

La geamuri perforarea capata forma unui trunchi de con cu baza mare in directia de inaintare a proiectilului astfel ca orificiul de intrare este mai mic decat cel de iesire.

URMELE DE RICOSARE – constau din adancituri sau zgarieturi in fucntie de unghiul de lovire si de natura obstacolului aflat pe traiectoria glontului. Ricosarea determina o modificare a traiectoriei glontului concomitant cu o reducere a fortei sale cinetice.

Urmele secundare – sunt rezultatul actiunii unor factori suplimentari ai tragerii altii decat cei specifici proiectilului. Urmele secundare pot fi impartite in 2 mari categorii:

- urme secundare formate indiferent de distanta de tragere – inelul de frecare creat prin depunerea prin marginea orificiului de intrare a unor particule de unsoare, praf, rugina sau oricare alta substanta aflata pe suprafata proiectilului si inelul de metalizare care consta din depuneri de particule metalice desprinse de pe suprafata proiectilului in momentul perforarii unor obiecte cu un anumit grad de densitate ( de ex strabaterea unor oase plate ale corpului uman);

- urme secundare formate la tragerile cu teava armei lipita de corp sau de la mica distanta – si anume rupturile provocate de gaze apar la tragerile effectuate la distante mai mici de 10cm, urmele gurii tevii se formeaza prin lipirea acesteia de corp, urmele de unsoare existent ape teava armei apar sub forma de stropi depusi in jurul orificiului de intrare, etc.

Sub raport tehnic criminalistic examinarea urmelor secundare se face in conditii de laborator, descoperirea lor necesitand folosirea

radiatiilor invizibile, cele infrarosii, analizele spectrale si chimice, analize prin activare cu neuroni etc.

Expertiza balistica criminalistica a armelor de foc si a urmelor acestora

Expertiza balistica judiciara este una dintre cele mai complexe examinari la care sunt supuse armele de foc, munitia si urmele acestora.

Problemele curente care se cer a fi rezolvate vizeaza modelul, seria si calibrul armei, starea tehnica, posibilitatea de autodeclansare, tipul de munitie folosita, distanta si directia de tragere , etc.

Expertiza criminalistica a urmelor principale ale tragerii consta din examinarea orificiilor de intrare si de iesire, a canalelor formate atat pe corpul uman cat sip e obiectele cu care glontul a venit in contact. De asemenea, sunt supuse examinarii si urmele de ricosare..

Cercetarea criminalistica a urmelor secundare ale tragerii este destinata descoperirii si examinarii urmelor apartinand factorilor secundari sus-mentionati ai tragerii cu o arma de foc, formati in jurul sau in interiorul orificiului de intrare a proiectilului ca si a urmelor specifice de tragere formate pe mana persoanei care s-a folosit de arma.

Cercetarea criminalistica a inscrisurilor, a scrisului, a falsului in inscrisuri si a altor categorii de falsuri

Investigarea criminalistica a inscrisurilor, ca domeniu distinct al tehnicii criminalistice are urmatoarele obiective principale:

- cercetarea tehnica a actelor scrise destinata in special descoperirii falsului ori a contrafacerilor de documente, inclusiv a inscrisurilor dactilografiate;

- cercetarea criminalistica a scrisului de mana care are drept scop stabilirea autenticitatii scrisului unei persoane ori identificarea persoanei scriptorului, inclusive a unor falsuri de tipul imitarii sau deghizarii;

- cercetarea falsului la monede, banknote, timbre, cecuri, opera de arta, in special picturi.

Spre deosebire de dreptul civil, in dreptul penal si in dreptul procesual penal notiunea de inscris este privita atat in calitatea sa de mijloc de proba cat si de obiect material al infractiunii.

Reguli minime de precautie necesare pastrarii si conservarii inscrisului care ar putea contine sau purta o urma a unei infractiuni:

- incrsisurile presupuse purtatoare de urme de maini ale persoanei care le-a redactat sau folosit sunt prinse de colturi cu o penseta, o clema sau cu mana inmanusata;

- inscrisurile trebuie protejate de actiunea factorilor care le-ar putea altera, de ex umezeala, caldura, lumina puternica, lumina solara, etc;

- pe respectivele inscrisuri nu se fac nici un fel de insemnari, sublinieri, mentiuni si nu se pliaza, decat in situatia in care este absolut necesar;

- pentru protejare si prindere la dosar, inscrisurile se introduce in plicuri sau mape speciale;

Refacerea documentelor deteriorate – cum sunt cele arse ori rupte, este adeseori absolut necesara solutionarii unei cause penale sau civile.

Prin reconstituirea inscrisurilor disparute, pe baza metodelor criminalistice, avem in vedere inscrisurile degradate sau distruse partial, respectiv numai pe acelea la care este posibila refacerea.

Refacerea inscrisurilor rupte sau taiate este o operatie ce se efectueaza in mai multe etape. Refacerea propriu-zisa se face de la colturile si marginile actului continuandu-se cu celelalte fragmente, pe baza formei marginilor acestora, a directiei randurilor, a urmelor de pliere, a continutului ori a altor elemente grafice care permit stabilirea succesiunii fragmentelor de hartie.

Fragmentele de hartie se fixeaza intre 2 placi de sticla sau 2 coperti de plastic transparent care se lipesc pe margini cu o banda adeziva. Nu este permisa lipirea directa abucatilor de hartie su folosirea benzilor adezive.

Refacerea documentelor arse – necesita procedee laborioase si o atentie deosebita pentru prevenirea distrugerii definitive.

Transportarea inscrisurilor carbonizate se face in cutii cu vata care sa nu preseze hartia arsa si sa nu permita lovirea acesteia de peretii cutiei. Examinarea in laborator necesita asigurarea elasticitatii hartiei prin pulverizarea cu vapori de apa si ulei de ricin. Revelarea scrisului de pe hartia carbonizata este posibila prin fotografierea separatoare de culori, prin folosirea radiatiilor ultraviolete si in special cu ajutorul radiatiilor infrarosii.

Refacerea inscrisurilor supuse la actiunea apei- este posibila in functie de mai multi factori si anume: calitatea hartiei si

calitatea cernelii, timpul cat inscrisul a stat in apa, vechimea actului, compozitia apei, gradul de poluare, aciditate, etc.

Stabilirea autenticitatii unui inscris – in mod frecvent se solicita stabilirea autenticitatii documentelor sau buletinelor de identitate, a legitimatiilor de serviciu, a permiselor de acces in diverse locuri, a actelor de stare civila, certificatelor, documentelor contabile, etc. De asemenea, la aceasta clasificare trebuie sa adaugam documentele cu character fiduciary si anum e moneda de hartie, diferite titluri, cecuri, titluri de credit, etc.

Principalele elemente commune avute in vedere la stabilirea autenticitatii unui inscris sunt urmatoarele:

- indeplinirea cerintelor legale privind forma si continutul actului sctis, acesta trebuind sa fie datat, semnat, stampilat, inregistrat, evidentiat, numerotat;

- aflarea actului in termenul de valabilitate;- corespondenta dintre datele referitoare la identitatea

persoanei mentionate in act si buletinul sau alt document cu care se legitimeaza;

- existenta elementelor de protectie sau de securitate, care sunt destinate sa ateste autenticitatea unui document si sa previna falsificrea sau contrafacerea sa.

Principalele masuri de securitate destinate prevenirii falsificarii sau contrafacerii sunt:

- securitatea hartiei – prin compozitie;- imprimarea de securitate realizata in forme variate;- perfectionarea elementelor accesorii de identificare

Deosebirea dintre falsificare si contrafacere este aceea ca prima se realizeaza prin modificarea, in forme variate a continutului unui inscris sau document iar cea de-a doua reprezinta confectionarea intregului act astfel incat el sa semene cu unul original.

Stabilirea vechimii unui inscris – se cere in situatia in care data reala ori momentul redactarii nu corespunde cu data indicate in act sau atunci cand anumite parti din inscris sunt redactate in perioade diferite de timp, contrar aparentelor, multe din acestea fiind tipice pentru falsul prin adaugare de text.

EXPERTIZA CRIMINALISTICA A SCRISULUI DE MANA

Obiectul principal al acestui tip de expertiza il constituie identificarea persoanei dupa scris si stabilirea autenticitatii scrisului, ori semnaturii unei persoane ori a depistarii falsurilor prin deghizare, imitare, etc.

Scrisul care este definit ca find un sistem de comunicare, de reproducere prin semne grafice a gandurilor si a vorbirii – constituie un complex de reflexe conditionate format printr-un process de invatare.

Identificarea dupa scrisul de mana are ca fundament stiintific existenta unor elemente particulare prezente in scrisul fiecarei personae, elemente dependente de specificul activitatii nervoase la nivelul scoartei cerebrale. Scrisul are o proprietate fundamentala si anume individualitatea sa, proprietate care se manifesta atat in forma cat si in continut.

O alta proprietate a scrisului o constituie stabilitatea caracteristicilor grafice, stabilitate relative date fiind mai multe modificari mai mult sau mai putin semnificative.

Principalele cause ale modificarilor survenite in scrisul unei persoane sunt in esenta urmatoarele:

- necesitatea scrierii rapide;- starile patologice;- conducerea mainii de o alta persoana;- starile de intoxicatie cu alcool, diverse substante

tranchilizante sau stupefiante, cu substante otravitoare;- existenta unor conditii improprii de scris.

Efectuarea expertizei grafice – propriu-zisa consacrata individualizarii persoanei parcurge fazele oricarui process de identificare criminalistica:

- cercetarea prealabila a materialelor, necesara cunoasterii obiectului expertizei si stabilirii calitatii si cantitatii modelelor de comparative, urmata de analiza separate a scrisului in litigiu si a celor de referinta;

- examinarea comparativa care conduce la stabilirea asemanarilor si dupa caz a deosebirilor dintre scrisul in litigiu si cel de comparatie;

Prin urmare, rezultatul unei expertize grafice reprezinta rodul unei examinari calitative a caracteristicilor cu valoare de identificare prin care s-a ajuns fie la o concluzie certa privind identitatea sau neidentitatea persoanei, fie la o concluzie de probabilitate.

CERCETAREA CRIMINALISTICA A FALSULUI IN INSCRISURI

Potrivit dispozitiilor legale falsul in inscrisuri poate fi de natura materiala sau intelectuala.

Falsul material, atat cel in inscrisuri oficiale cat sic el in inscrtisuri sub semantura private este consecinta contrafacerii sau alterarii sale in orice mod, de natura sa produca efecte juridice.

Falsul intellectual consta in falsificarea unui inscris oficial cu prilejul intocmirii acestuia de catre un functionar ori alt salariat aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau imprejurari neadevarate in inscrisul astfel intocmit.

Principalele procedee de realizare a falsului in inscrisuri le reprezinta inlaturarea sau acoperirea unui text, adaugarea de text, modificarea unui semn graphic, imitarea unuiu scris sau semnaturi, deghizarea propriului scris.

In falsificarea unui inscris poate fi folosita numai una dintre aceste modalitati , dupa cum pot fi intrebuintate concomitant mai multe procedee, cum ar fi inlaturarea unui text urmata de adaugarea altuia, in care s-a imitat scrisul initial.

Cercetarea falsului prin inlaturarea de text – reprezinta o modalitate de falsificare intalnita frecvent in practica judiciara, penala si civila, ea realizandu-se pe cale mecanica sau chimica fiind deseori urmata de adaugarea altui text, situatie in care avem falsul prin substituire.

Inlaturarea mecanica efectuata prin razuirea textului cu o lama ori un alt obiect ascutit sau prin radierea sa cu o guma.

Inlaturarea chimica se realizeaza prin spalarea cu anumite substante chimice a unui text, in intregime sau numai partial avand ca rezultat inlaturarea textului.

Acoperirea unui text ori a unor semne grafice prin hasurarea ori prin patarea cu diverse substante de scriere ori de alta natura.

Expetiza criminalistica a textelor sterse se desfasoara in 2 etape si anume:

- stabilirea locului alterarii – operatie relative usor de realizat in unele imprejurari datorita vizibilitatii cu ochiul liber a portiunii de inscris sau cu folosirea radiatiilor ultraviolete;

- refacerea textului inlaturat – unde avem metode fizice de refacere a textelor scrise cu cerneala sau cu creioane chimice care au la baza radiatiile invizibile atat cele ultraviolete cat si cele infrarosii si metodele chimice – de refacere a textului inlaturat care au la baza reactia dintre diversi reactivi chimici si componentele cernelii sau creionului patrunse in masa hartiei care vor intra in reactie cu solutii de revelare;

- refacerea textului acoperit – acest gen de revelare este in functie de diferenta de vechime dintre scrisul acoperit cu substanta intrebuintata la acoperire precum si de calitatea sau de culaorea acestsora. Revelarea textului se poate face prin examinarea scrisului prin transparenta intr-o lumina puternica, de asemenea se paote recurge la fotografia separatoare de culori;

Cercetarea falsului prin adaugare de text - este tipic pentru falsurile partiale. Poate fi executat prin simpla modificare a unei cifre , din adaugari de cifre, cuvinte.

Cercetarea falsului prin imitarea si prin deghizarea scrisului – se inscrie printre falsurile intalnite mai des in practica, mai ales in cazul semnaturilor, al mentiunilor ori textelor de mai mica

intindere. Falsificarea de semnaturi se numara printre cele mai frecvente categorii de falsuri, cu implicatii juridice, sociale, econimice.

Falsul prin deghizarea scrisului se intalneste frecvent in cazul scrisorilor anonime cu character injurios, calomnios, de amenintare sau de santaj, situatie in care autorul incearca sa isi ascunda identitatea. Principalele procedee de realizare a deghizarii scrisului sunt:

- deformarea sau modificarea unor caracteristici grafice generale sau particulare proprii;

- scrierea cu mana stanga;- scrierea cu majuscule sau cu caractere de tipar

N O T E D E C U R S

CRIMINALISTICA

Lector Univ Manuela Manolescu