Capitolul XXII. CONTRACTUL DE TRANZACŢIE

§ 1. Noţiunea, clasificarea şi caracterele juridice ale contractului de tranzacţie

1.1. Definiţia. în literatura de specialitate contractul de tranzacţie este definit ca fiind

acel contract în care „părţile îşi fac una alteia sacrificii reciproce, renunţând la anumite drepturi, sau

stipulând chiar prestaţii noi, în schimbul unor renunţări făcute de cealaltă parte"1.

Articolul 1331 Cod civil defineşte contractul de tranzacţie este acel contract prin care părţile

previn un proces ce poate să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în

procesul executării unei hotărâri judecătoreşti.

Contractul de tranzacţie, deşi apare drept un contract nou după adoptarea Codului civil,

totuşi nu putem spune, că legislaţia nu prevedea un asemenea tip de contract. Astfel, părţile într-un

proces, după prevederile vechiului cod procesual civil erau în posibilitate de a se împăca asupra

litigiului, această împăcare servind drept temei pentru încetarea procesului. Astăzi, însă,

reglementarea contractului de tranzacţie obţine o expresie mai clară, astfel cum legislatorul

stabileşte nu doar efectele tranzacţiei, dar şi condiţiile de validitate ale acesteia, efectele

nerespectării condiţiilor contractului de tranzacţie etc. Este necesar de menţionat, că regimul juridic

determinat tranzacţiei în articolele 1331-1338 Cod civil se referă doar la o cauză civilă, excluzând

împrejurările unei fapte de natură penală, contravenţională sau de altă natură.

Astfel, pornind de la definiţia enunţată în articolul 1331 Cod civil, în baza contractului de

tranzacţie părţile

1.2. Clasificarea contractului de tranzacţie. în noua legislaţie contractul de tranzacţie

apare drept un contract numit şi reglementat. Astăzi, în baza noii legislaţii putem deosebi cel

puţin trei categorii de tranzacţii: tranzacţia civilă (1331-1338 Cod civil), tranzacţia de împăcare

penală (articolul 109 Cod penal) şi tranzacţia de recunoaştere a vinovăţiei procesual penală

(articolele 504-512 Cod de procedură penală). Poate apărea un temei de discuţie în ce priveşte

denumirea acestui contract, astfel cum în dreptul civil acest contract este denumit tranzacţie, iar în

dreptul penal aceasta este numit împăcare. Deşi pentru dreptul penal noţiunea de contract nu este

tradiţională şi este întrebuinţată relativ nu demult2, totuşi nu putem nega natura juridică a actului

prin care după prevederile articolului 109 al Codului penal al RM se înlătură răspunderea pentru o

infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. Prin urmare şi în cazul actului prevăzut de articolul 109 Cod

penal şi în cazul actului prevăzut de articolele 1331-1338 Cod civil este vorba despre tranzacţie.

1 C. Hamangiu, 1. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu "Tratat de drept civil român", după Eugcniu Safta-Romano „Contracte civile: încheiere, executare, încetare" Iaşi 1998, p. 3072 I. Trofimov, Dreptul contractelor. Partea generală. Chişinău 2002, pag. 10-13.

Totodată, este necesar de a face deosebire între tranzacţiile civilă, penală şi procesual penală,

fiecare din ele având obiect diferit. în aşa fel tranzacţia civilă înlătură procesul, neexcluzând

posibilitatea pentru persoana ce a cauzat dauna de a duce răspunderea. Tranzacţia penală înlătură

doar răspunderea, fără a înlătura procesul3. Procesul penal în asemenea caz încetează drept rezultat

al faptului că nu există temei de aplicare a măsurilor de răspundere şi nu în temeiul tranzacţiei.

Tranzacţia procesual penală nu înlătură nici procesul, nici răspunderea. Aceasta influenţează doar

asupra mărimii pedepsei4.

1.3. Caracterele juridice ale contractului de tranzacţie. Contractul de tranzacţie este

caracterizat prin următoarele:

1. Este un contract, sinalagmatic. Caracterul sinalagmatic al contractului de tranzacţie reiese

din faptul că la încheierea contractului de tranzacţie ambele părţi la contract dobândesc

drepturi şi obligaţii. Astfel, părţile soluţionând natura litigiului stabilesc reciproc obligaţiile

executării soluţiei litigiului.

2. Este un contract cu titlu oneros, dar poate apărea drept un contract cu titlu gratuit.

Caracterul oneros al tranzacţiei este unul de principiu, unde părţile la contract sunt în stare să

asigure soluţia litigiului punând drept temelie avantajul material al împăcării. În cazul, însă, când

drept obiect al litigiului apar drepturi cu conţinut nepatrimonial, şi soluţia litigiului nu cere avantaje

cu conţinut material, acest contract devine cu titlu oneros. Deasemenea acesta devine cu titlu

oneros, atunci când una din părţi cedează cu titlu gratuit avantajul pe care-1 poate pretinde.

3. Este un contract, de regulă, constitutiv de drepturi, dar poate apărea şi drept unul

translativ de drepturi. Caracterul constitutiv de drepturi este unul propriu tranzacţiei, iar în cazurile

în care obiecte ale litigiului apar bunurile, - punându-se problema transmiterii drepturilor asupra

acestora - acest contract devine drept unul translativ de drepturi.

4. Este un contract cu conţinut patrimoniale, dar poate fi şi cu conţinut nepatrimonial.

Tranzacţia apare drept un contract cu conţinut nepatrimonial atunci când de regulă obiectul litigiului

apare un drept nepatrimonial.

5. După natura sa este un contract consensual. Caracterul consensual rezultă din condiţiile

referitoare la forma contractului ce le stabileşte legislatorul. Astfel, legislaţia civilă nu stabileşte

contractului de tranzacţie o condiţie de formă pentru valabilitate, unde părţile litigiului pot conveni

asupra modului de soluţionare şi într-o formă verbală, altfel spus, contractul de tranzacţie fiind un

contract consensual.

3 Alineatul (2) al articolului 109 Cod penal stabileşte, că împăcarea produce efecte doar din momentul pornirii urmăririi penale.4 I. Trofimov, D. Arteni, "Unele aspecte privind tranzacţia în dreptul civil şi în dreptul penal", Analele ştiinţifice ale Academiei "Ştefan cel Mare" a MAI, seria Drept Privat, nr. 3, Chişinău, 2003, pag. 100.

2

6. Este un contract ce poate fi încheiat atât personal cât şi prin reprezentant. Pornind de la

regulile generale de petrecere a procesului civil, unde părţile pot fi reprezentate în proces, odată ce

tranzacţia apare drept un act ce soluţionează natura litigiului, conchidem, că şi tranzacţie este

posibil de a fi încheiată de reprezentantul părţii în proces sau litigiu.

7. Este un contract numit, tipic şi reglementat. Având în vedere, că legislatorul în mod

expres reglementează conţinutul regimului juridic al contractului de tranzacţie, acesta dobândeşte în

noul cod caracterul unui contract tipic, reglementat şi numit.

8. Este un contract de executare succesivă. Deşi efectele executorii ale contractului de

tranzacţie pot fi de natură instantanee, totuşi tranzacţie rămâne a fi un contract de executare

succesivă. Acest lucru rezultă din faptul, că executarea tranzacţiei presupune respectarea unei

anumite proceduri şi, de regulă, onorarea obligaţiei principale - redresarea naturii litigiului –

apare drept o obligaţie ce se execută pe durata unei perioade îndelungate de timp.

9. Este un contract principal. Contractul de tranzacţie apare drept actul juridic principal ce

soluţionează obiectul litigiului şi soarta căruia nu depinde de modul şi condiţia executării altor

contracte.

10. Este un contract negociate. însăşi obiectul contractului de tranzacţie - litigiul -

condiţionează caracterul negociabil al contractului de tranzacţie. în vederea soluţionării litigiului

părţile negociază toate clauzele contractuale, cât cele ce privesc modul de soluţionare a litigiului,

atât şi cele ce privesc etapele procesului de soluţionare.

11. Este un contract irevocabil. După cum prevede articolul 1333 Cod civil, tranzacţia are

între părţi autoritatea lucrului judecat, iar în cazurile neexecutării condiţiilor tranzacţiei, aceasta

este susceptibilă executării silite.

12. Este un contract ce poate fi atât pur şi simplu, cât şi afectat de modalităţi.

§ 2. Condiţiile de validitate ale contractului de tranzacţie

Pornind de la prevederile articolului 1334 Cod civil, care stabileşte, că tranzacţia poate fi

declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a actelor juridice, ajungem la concluzia, că

pentru validitatea tranzacţiei este necesar respectarea condiţiilor generale de validitate ce privesc

legalitatea, capacitatea de a contracta, consimţământul, obiectul, cauza şi forma.

2.1. Legalitatea încheierii contractului de tranzacţie. Articolul 1332 Cod civil stabileşte, că

tranzacţia nu poate fi încheiată cu privire la capacitatea persoanei şi cu privire la actele care priveşte

ordinea publică. în acest caz este necesar de înţeles acele categorii de acte care privesc aptitudinea

persoanei de a se prezenta în calitate de pârât sau reclamant sau într-o altă careva calitate în cadrul

procesului civil. Deasemenea tranzacţia nu este admisă în ce priveşte schimbarea calităţii

3

procesuale. Spre exemplu, obiect al tranzacţiei nu poate servi schimbarea calităţii vânzătorului

bunului în cazul de evicţiune, astfel cum acesta să nu vină de partea cumpărătorului ci de partea

celui ce a indus situaţia de evicţiune.

Deasemenea obiect al tranzacţiei nu poate fi considerarea capacităţii sau incapacităţii

persoanei de a săvârşi anumite acte, indiferent de faptul dacă este aceasta persoană fizică sau

juridică. Nu poate constitui obiect al tranzacţiei ordinea de realizare a unui interes public într-o altă

modalitate decât cea prevăzută în legislaţia în vigoare, dacă legea nu admite o altă modalitate de

soluţionare a cazului. Nu poate fi obiect al tranzacţiei exonerarea de la răspundere sau micşorarea

cuantumului răspunderii unei persoane în cazul comiterii unei daune mediului, pornind de la faptul,

că dauna de mediu se despăgubeşte după alte reguli decât cele prevăzute de Codul civil5.

2.2. Capacitatea părţilor de a încheia contractul de tranzacţie. Calitatea de părţi la

contractul de tranzacţie o au părţile în litigiu, fie care sunt implicate într-un proces, fie care au

dreptul de a se adresa în instanţă pentru soluţionarea unui interes lezat. În aşa fel, capacitatea de a

încheia contractul de tranzacţie este direct condiţionată de capacitatea procesual civilă a persoanei.

2.3. Consimţământul în contractul de tranzacţie se consideră realizat atunci, când părţile au

convenit asupra tuturor condiţiilor cauzei litigioase. Raport cu alte categorii de contracte, tranzacţia

nu presupune realizarea consimţământului la momentul când părţile au convenit asupra condiţiilor

esenţiale - realizarea acestuia la contractul de tranzacţie se constată doar dacă părţile au convenit

asupra tuturor condiţiilor ce privesc litigiul.

2.4. Obiectul în contractul de tranzacţie priveşte deasemenea acele două categorii - obiectul

intrinsec şi obiectul extrinsec.

Obiectul intrinsec al contractului de tranzacţie îl formează:

a) Prevenirea unui proces ce poate începe. La apariţia litigiului în legătura cu faptul că una

din eventualele părţi la proces consideră încălcarea dreptului său, părţile în litigiu pot iniţia o

procedură de negociere a situaţiei create, care are drept rezultat încheierea contractului de

tranzacţie. în acest contract părţile convin asupra tuturor împrejurărilor ce constituie obiectul

litigiului. încheierea acestui contract are drept efect imposibilitatea demarării procedurii

judecătoreşti de către una din părţile contractante. Astfel, părţii la contractul de tranzacţie,

care a depus cerere de chemare în judecată având ca obiect litigiul soluţionat prin contractul de

tranzacţie, i se va refuza în examinarea acestei cereri, întemeind aceasta pe faptul existenţei unei

tranzacţii. Dovada existenţei tranzacţiei se va face de persoana interesată în evitarea procesului.

Totodată, chiar dacă părţile la contractul de tranzacţie au convenit asupra modului de soluţionare a

litigiului apăru, şi au fost lăsate nereglementate careva împrejurări, dar modul de soluţionare a 5 A se vedea I. Trofimov, Dreptul mediului, Chişinău, 2002, pag. 50-59

4

cărora nu poate fi determinat nici din contextul contractului, nici după lege, şi dacă părţile nu pot

conveni asupra lor prin încheierea unui contract de tranzacţie asupra acestora, partea, interesul

căreia este afectat, este în drept de a depune cerere în instanţa de judecată.

b) încetarea procesului început deja, dar asupra căruia nu s-a pronunţat încă o hotărâre. Prin

contractul de tranzacţie părţile, care deja au fost atrase într-un proces civil, sau chiar şi cele atrase

într-un proces penal, dar în ce priveşte cauza civilă, pot conveni asupra încetării procesului civil şi

respectiv - cauzei civile. Temei pentru încetarea procesului constituie convenirea părţilor asupra

tuturor problemelor expuse în cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională, precum şi în

celelalte cereri făcute până la încheierea tranzacţiei. Deasemenea tranzacţia poate fi încheiată şi în

procesul examinării cazului în apel sau recurs. Astfel, părţile pot conveni asupra fondului litigiului

şi după ce a fost aplicat căile de atac, dar până la momentul în care hotărârea instanţei de judecată a

devenit definitivă.

c) înlăturarea problemelor apărute în legătură cu executarea hotărârii adoptate pe

marginea unui proces, probleme care ar constitui obiectul unei eventuale examinări judecătoreşti

sau executări silite. în această stadie contractul de tranzacţie este menit de a înlătura acele probleme

care fie nu au fost soluţionate de către părţi în legătură cu executarea hotărârii instanţei de judecată,

fie au apărut careva împrejurări suplimentare, după care fie este necesară încheierea unui asemenea

contract, fie este necesară o examinare judecătorească asupra problemei executării.

Obiectul extrinsec în contractul de tranzacţie îl formează:

a) Litigiul. Obiectul principal al tranzacţiei este neînţelegerea apărută între două sau mai

multe persoane. Este necesar de reţinut, că litigiul constituie obiect al tranzacţiei, dacă nu există

pe marginea acestuia o hotărâre judecătorească deja pronunţată.

b) Dreptul protejat sau interesul apărat. Nu poate fi iniţiată negocierea unei tranzacţii, dacă

nu este prezent un litigiu.

c) Termenul de executare a condiţiilor tranzacţiei. La încheierea tranzacţiei, analogic

prevederilor legii procesual civile, sau analogic eventualei hotărâri judecătoreşti, părţile stabilesc

termene de executare a tranzacţiei.

d) Bunul în litigiu. Bunul care serveşte obiect al litigiului poate apărea drept obiect al

contractului de tranzacţie. Este important de reţinut, că prin încheierea tranzacţiei nu se poate

dispune o transmisiune de drept patrimonial asupra bunului, deoarece aceasta este condiţia unui

contract translativ de drepturi. Prin tranzacţie poate fi făcută promisiunea încheierii unui

asemenea contract.

5

2.5. Cauza contractului de tranzacţie trebuie să reflecte dorinţa părţilor de a soluţiona litigiul

apărut între părţi. Nu poate fi încheiată tranzacţie cu scop de transmisiune a dreptului de proprietate

sau cu alt scop decât cu cel ce priveşte un litigiu.

2.6. Forma scrisă a contractului de tranzacţie este cerută pentru opozabilitate. Pornind de la

caracterul consensual a tranzacţiei, totuşi legislatorul presupune posibilitatea părţilor de a profita de

executarea silită a prevederilor contractului doar după omologarea acestuia. în acest sens, este

destul de important de a ţine cont de faptul, că contractul de tranzacţie încheiat este opozabil

părţilor. Pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi, inclusiv instanţelor de judecată, este cerută

omologarea. Nu cere omologare posibilitatea aplicării penalităţilor în rezultatul neexecutării sau

executării necorespunzătoare a condiţiilor contractului. Astfel, persoana interesată în executarea

silită a contractului de tranzacţie înaintează o cerere instanţa de judecată în competenţa căreia intră

examinarea litigiului care eventual ar fi fost soluţionat de această instanţă, şi făcând dovada

neexecutării condiţiilor contractului, cere executarea silită a acestuia. Instanţa de judecată, drept

rezultat al verificării corespunderii conţinutului contractului de tranzacţie condiţiilor prevăzute de

legislaţie, decide asupra asigurării executării silite a condiţiilor contractuale sau se pronunţă asupra

necorespunderii condiţiilor acestuia prevederilor legislaţiei în vigoare.

§ 3. Efectele contractului de tranzacţie

După cum este stabilit în condiţiile articolului 1333 Cod civil, părţile la încheierea

contractului de tranzacţie soluţionează litigiul apărut, fără a mai fi necesară desfăşurarea unui

proces civil, sau opresc procesul civil, sau înlătură dificultăţile avute loc în legătură cu executarea

hotărârii instanţei de judecată. în toate cazurile prin încheierea contractului de tranzacţie se

consideră că părţile au dat soluţie litigiului, iar un eventual proces este inutil. Prin urmare, dacă una

din părţile la contract înaintează cerere de chemare în judecată, unde obiectul litigiului îl formează

obiectul contractului de tranzacţie, atunci instanţa de judecată va refuza examinarea cauzei pe temei

că tranzacţia încheiată are puterea lucrului judecat, chiar şi dacă eventuala hotărâre judecătorească

ar fi formulat o altă soluţie decât cea care-i stipulată în contractul de tranzacţie. Partea care a

înaintat cerere de chemare în judecată este în drept să pretindă la examinarea judecătorească doar a

celei părţi a litigiului care nu şi-a găsit oglindire în textul contractului de tranzacţie.

Prin urmare, efectul principal al încheierii contractului de tranzacţie este soluţionarea

litigiului pe o cale extrajudiciară, care are drept efect, după caz, evitarea sau încetarea procesului,

precum şi soluţionarea unor chestiuni ce privesc executarea unei hotărâri judecătoreşti în vigoare.

6

7