Contractul de donatie

CAPITOLUL III

CONTRACTUL DE DONAŢIE

Secţiunea I. Noţiune, reglementare şi caractere juridice

1. Noţiune. Potrivit art. 801 C. civ. „Donaţiunea este un act de liberalitate prin care donatorele dă irevocabil un lucru donatarului care-l primeşte”.

Definiţia dată donaţiei de Codul civil a fost apreciată ca „inexactă”1, deoarece ar lăsa impresia că este vorba numai de o manifestare unilaterală de voinţă şi nu de un contract (cum este în realitate)2.

Deşi incomplet definită, legiuitorul de la 1864 a conceput donaţia ca un act juridic de formaţie bilaterală, ce presupune acordul ambelor părţi, prin care: donatorul „dă un lucru” donatarului „care-l primeşte”.

În aceste condiţii, definim donaţia ca fiind: contractul prin care una dintre părţi, donatorul îşi manifestă intenţia liberală (animus donandi) prin care îşi micşorează, în mod irevocabil propriul patrimoniu cu un drept real sau de creanţă, fără a urmări să primească ceva în schimb.

Contractul de donaţie este o liberalitate deoarece prin încheierea sa patrimoniului donatorului se micşorează cu un bun (sau un drept). Împreună cu contractele dezinteresate (de exemplu, comodatul, mandatul, depozitul etc.)

1 E. Saf ta-Romano, Contracte civile, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 177.2 „Donaţia este un contract, în care donatarul joacă un rol mai puţin important: voinţa

donatorului fiind preponderentă”; a se vedea Ph. Malaurie, L. Aynès, Cours de droit civil, Ed. Cujas, Paris, 1989, p. 191.

CONTRACTE SPECIALE

donaţia face parte din categoria actelor cu titlu gratuit.

Donaţia este totodată, o liberalitate inter vivos, deoarece se încheie şi îşi produce efectele, de regulă, în timpul vieţii donatorului (spre deosebire de testament care este tot o liberalitate, însă mortis causa).

Calificarea contractului drept donaţie este uneori dificilă. Ea are drept criteriu principal intenţia liberală (animus donandi) a donatorului care „trebuie să fie temeinic ancorată în elementele convenţiei între părţi”3. În materie de li-beralităţi elementul voinţei prezintă, mai mult ca oricând, o importanţă deosebită deoarece prin aceste acte (cu caracter gratuit) dispunătorul înstrăinează bunurile sale fără a primi un echivalent în schimb (cum se întâmplă de obicei).

După forma de realizare a voinţei animus donandi, donaţiile pot fi: directe (realizate cu respectarea formei autentice), indirecte (înfăptuite pe calea unui alt act juridic decât donaţia; de exemplu, renunţarea la un drept, remiterea de datorie, stipulaţia pentru altul) sau simulate [deghizate sau „disimulate sub aparenţa unui act cu titlul oneros” (s.n.)]4.

Amintim în acest context şi existenţa donaţiilor de bunuri viitoare care, sunt contracte de donaţie „făcute soţilor sau unuia dintr-înşii, prin contractul de maritagiu” (art. 932-934 C. civ.). Precizăm că dispoziţiile în cauză au devenit inaplicabile ca urmare a abrogării Titlului IV din Cartea a III-a a Codului civil „Despre contractul de căsătorie şi despre drepturile respective ale soţilor” prin art. 49

3 A se vedea, Fr. D e a k , Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, Bucureşti, 1999, p. 125-126.

4 A se vedea, C. Hamangiu , I. Roset t i -Bălănescu , Al. Băico ianu, Tratat de drept civil, vol. III, Ed. All, Bucureşti, 1998, p. 398.

110


din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei5.

Practica cunoaşte şi aşa numitele „contracte de donaţie cu clauză de întreţinere” prin care una dintre părţi înstrăinează un bun (de regulă, un imo-bil), iar cealaltă parte se obligă să-l întreţină pe tot timpul vieţii. Calificarea contractului drept „donaţie” provine din faptul că înstrăinătorul bunului nu pri-meşte în schimb o sumă de bani ori un alt bun (şi îşi produce o diminuare a patrimoniului), însă atât timp cât contractul nu are la bază intenţia liberală (ci asigurarea întreţinerii viagere) el nu poate fi donaţie.

2. Reglementare. Donaţiile sunt reglementate îndeosebi, de Codul Civil în Cartea a III-a intitulată “Despre diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea”, în Titlul II “Despre donaţiuni între vii şi despre testamente”, Capitolele I-IV, art. 813-855. Astfel, donaţiile au fost reglementate alături de testamente (ca liberalităţi inter vivos şi respectiv mortis causa) şi nu împeună cu celelalte contracte civile6.

Prin dispoziţiile Legii nr. 32/1994 (modificată prin Legea nr. 204/2001) au fost numite “două contracte noi”7, respectiv contractul de sponsorizare8 şi contractul de mecenat9.

5 Le reamintim totuşi, în speranţa că în viitorul apropiat vor fi repuse în vigoare.6 Doctrina franceză împarte liberalităţile în contractuale (donaţia) şi unilaterale

(testamentul); a se vedea M. Gr imald i , op. cit., p. 268. 7 A se vedea C. Toader, Drept civil. Contracte speciale, Ed. All Beck, Bucureşti,

2003, p. 105; F. Ţuca, Donaţie, sponsorizare, mecenat, în RDC nr. 9/1998, p. 100.

8 Sponsorizarea este un contract “prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susţinerea unor activităţi fără scop lucrativ desfăşurate de una dintre părţi, denumită beneficiarul sponsorizării” (art. 1 alin. 1 din lege).

9 Mecenatul este un “act de liberalitate prin care o persoană fizică sau juridică, numită mecena, trasferă fără obligaţie de contrapartidă directă sau indirectă, dreptul său de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare către o persoană fizică, ca activitate filantropică cu caracter umanitar, pentru desfăşurarea unor activităţi în domeniile: cultural, artistic, medico-sanitar sau

111

CONTRACTE SPECIALE

Alte acte normative cu dispoziţii incidentale în materie sunt: Legea nr. 2/1998 privind prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane, Legea nr. 217/2002 pentru modificarea şi completarea legii partidelor politice; OG nr. 37/2003 privind modificarea şi completarea OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

3. Caractere juridice. a). Donaţia este un contract unilateral. Deşi

actul juridic se încheie prin acordul celor două părţi, numai una dintre acestea are obligaţii contractuale (donatorul).

În principiu, donatarul nu-şi asumă obligaţii faţă de donator. Se acceptă unanim însă că donatarul trebuie să aibă o obligaţie de recunoştinţă (faţă de donator).

Obligaţia de recunoştinţă a donatarului este, în general, o obligaţie morală şi deci, neîndeplinirea ei nu poate atrage în mod direct sancţiuni juridice10.

b). Donaţia este un contract gratuit. Astfel, donatorul transmite unul sau mai multe drepturi donatarului, fără ca acesta (din urmă) să se oblige la plata vreunui echivalent.

Ca excepţie, în cazul donaţiei cu sarcini contractul devine oneros, dar numai în limitele valorii sarcinii. În această situaţie donaţia nu mai este unilaterală, ci în limitele sarcinii devine sinalagmatică.

c). Donaţia este un contract solemn, deoarece este supusă formei speciale, impusă ca o condiţie ad validitatem de art. 813 C. civ. potrivit căruia „Toate donaţiunile se fac prin act autentic”.

ştiinţific-cercetare fundamentală sau aplicată” (art. 1 alin. 3 din lege ). 10 A se vedea, J. Manol iu , St. Răuschi , Drept civil. Contracte, vol. I,

Ed. Graphix, Iaşi, 1984, p. 174

112


Excepţie de la regula de mai sus o fac darurile manuale, care se perfectează valabil numai prin predare, tradiţiune.

d). Donaţia este un contract translativ de proprietate. Astfel, o dată cu încheierea contractului operează de regulă, şi transferul dreptului de proprietate de la donator la donatar.

Precizăm însă, că donaţia este translativă de proprietate numai prin natura sa, contractul putând transmite valabil şi un alt drept (de exemplu, un alt drept real sau un drept de creanţă).

În principiu, şi în cazul donaţiei, dreptul de proprietate se transferă din momentul încheierii contractului, dar este posibil ca părţile (solo consensu) să amâne acest moment.

Ca excepţie, amânarea transferului dreptului de proprietate nu este posibilă în cazul darului manual, deoarece fiind un contract real, încheierea sa valabilă presupune (pe lângă acordul de voinţă) şi tradiţiunea (predarea) bunului la momentul încheierii contractului.

Transmiterea dreptului de proprietate de la donator la donatar produce consecinţele instituite de dreptul comun (de exemplu, riscul pieirii lucrului va fi suportat de donatar potrivit principiului res perit domino).

Secţiunea a II-a. Condiţii de fond

Pentru a fi valabil încheiată donaţia, ca orice contract, trebuie să îndeplinească condiţiile de fond ale contractului prevăzute de art. 948 C. civ. (capacitate, consimţământ, obiect, cauză).

Originalitatea contractului (în raport cu celelalte contracte speciale) se manifestă, în acest domeniul, printr-o regulă importantă exprimată de principiul irevocabilităţii donaţiei.

113

CONTRACTE SPECIALE

§ 1. Capacitatea părţilor

Potrivit regulii generale, aplicabile şi contractului de donaţie, capacitatea de a contracta constituie regula, iar incapacitatea excepţia.

Atât donatorul cât şi donatarul trebuie să aibă, la momentul perfectării contractului, capacitatea necesară pentru a încheia acte de dispoziţie.

În cazul donaţiei încheiate între absenţi, părţile (dar mai ales donatorul) trebuie să fie capabile atât la momentele ofertei şi acceptării, precum şi la momentul primirii comunicării actului de acceptare11.

Incapacităţile în materie pot fi: absolute, când persoana în cauză nu poate face şi nici primi donaţii, şi incapacităţi relative care presupun că incapabilul nu poate dona anumitor persoane şi nici primi de la unele din ele12.

Incapacităţile la încheierea contractului de donaţie sunt expres şi limitativ prevăzute de lege. Ele urmează a fi analizate în continuare, după cum interdicţia este de a dispune sau de a primi donaţii.

A. Incapacităţi de a dispune prin donaţii

Sunt incapabili absolut de a dispune: minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească.

a). Potrivit art. 129 şi art. 133 alin. 3 C. fam., minorii nu pot face donaţii nici prin reprezentanţi legali şi nici cu autorizaţia autorităţii tutelare.

11 Într-o opiniei restrictivă se apreciază că donatarul nu trebuie să fie capabil decât la momentul acceptării ofertei, întrucât oferta este un act unilateral al donato-rului; a se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 139.

12 Pentru amănunte privind incapacităţile în materie de liberalităţi, a se vedea F. Terre, Y. Lequette, Droit civil. Les successions. Les liberalites, Daloz, Paris, 1997, p. 223-224.

114


Mai mult, minorul nu poate dispune prin donaţii nici în favoarea tutorelui său, chiar după împlinirea vârstei majoratului (dacă autoritatea tutelară nu a dat descărcare de gestiune tutorelui). Excepţie face cazul când tutorele este însă un ascendent al minorului (art. 809 alin. 3 C. civ.).

În cazul în care minorul (minora) se căsătoreşte şi dobândeşte capacitatea de exerciţiu deplină el va putea să încheie valabil contracte de donaţie.

În practică, se admite valabilitatea unor donaţii făcute de minori cu condiţia să reprezinte daruri obişnuite (de exemplu, la aniversări)13.

b). Persoanele puse sub interdicţie judecătorească, fiind lipsite de capacitate de exerciţiu, nu pot încheia valabil contracte de donaţie (cu atât mai mult cu cât, în general, nu pot contracta).

De precizat că alienatul sau debilul mintal, nepus sub interdicţie, este prezumat a fi normal, iar actele încheiate de el vor fi valabile, până când acesta va fi pus sub interdicţie (momentul de referinţă al capacităţii persoanei fiind evident cel al încheierii contractului).

Sancţiunea nerespectării incapacităţii minorilor şi a interzişilor judecătoreşti de a dispune prin donaţii este nulitatea absolută a actului încheiat14.

B. Incapacităţi de a primi donaţii

13 În favoarea tutorelui minorului nu poate dispune nici dacă a ajuns la majorat, până când nu a fost descărcat de gestiunea sa (cu excepţia ascendenţilor minorului), a se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 134.

14 Incapacităţile speciale de a dispune sunt, în dreptul nostru, numai de folosinţă, „cu alte cuvinte legea refuză incapabilului…chiar dreptul de a dispune prin donaţie sau legat” (s. n.); a se vedea, M. E l iescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei, 1966, p. 158-163

115

CONTRACTE SPECIALE

a). Sunt incapabili absolut de a primi donaţii: persoanele neconcepute precum şi organizaţiile care nu au dodândit personalitate juridică.

Potrivit art. 808 alin. (1) C. civ. „este capabil de a primi prin donaţiune între vii oricine este conceput în momentul donaţiunii”15.

Este posibil totuşi ca persoanele neconcepute să fie gratificate indirect, de exemplu, prin gratificarea unor terţi capabili în favoarea unui copil neconceput sau prin contractul de asigurare (ca beneficiare ale asigurării)16.

Tot aşa, organizaţiile care nu au dobândit personalitate juridică nu pot primi donaţii. Pentru a primi donaţii persoana juridică trebuie să fie legal constituită, iar liberalitatea se dobândeşte numai cu respectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, potrivit căruia obiectul donaţiei trebuie să corespundă scopului organizaţiei prevăzut în actul de constituire.

Potrivit art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, ca excepţie, organizaţiile care nu au dobândit personalitate juridică pot primi donaţii în cursul constituirii (de la data actului de constituire) în vederea formării unui patrimoniu necesar func-ţionării.

Nerespectarea incapacităţilor absolute de a primi donaţii este sancţionată cu nulitatea absolută.

b). Alte categorii de persoane sunt incapabili relativ de a primi donaţii.

Potrivit art. 810 C. civ. medicii şi farmaciştii nu pot primii donaţii de la persoanele tratate pentru

15 Potrivit art. 654 alin. (2) C. civ. „Copilul conceput este considerat că există” cu condiţia să se nască viu [„copilul născut mort este considerat că nu există” art. 654 alin. (3) C. civ.].

16 A se vedea, D. A lexandresco , Explicaţiune teoretică şi practică a dreptului civil român, vol. IV, Ed. Socec, Bucureşti, 1913, p. 127; E. Saf ta-Romano, op. cit., p. 181.

116


boli care au produs decesul acestora. Incapacita-tea se întemeiază pe o prezumţie absolută de captaţie şi sugestie (varietăţi ale dolului), apreciindu-se consimţământul ca fiind viciat.

Pentru a opera, interdicţia trebuie să îndeplinească trei condiţii cumulative:

- donaţia trebuie să fi fost făcută în cursul unei boli de care donatorul a murit;

- moartea să fi fost cauzată de boala pentru care era îngrijit;

- tratamentul să fi avut caracter repetat sau de continuitate17.

Ca excepţie de la regula de mai sus, legea declară valabile donaţiile remuneratorii făcute de pacient medicului sau farmacistului, dacă sunt po-trivite cu starea materială a acestuia, precum şi cele făcute unei rude până la gradul IV inclusiv, cu condiţia ca donatorul să nu aibă moştenitori în linie dreaptă, afară de cazul în care donatarul este chiar el un astfel de erede [art. 810 alin. (1) şi (2) C. civ.]18.

Potrivit art. 810 alin. (3) C. civ. „Aceleaşi reguli sunt aplicabile în privinţa preoţilor”. Este necesar ca preotul să-l fi asistat pe bolnav şi să nu fi săvârşit un act izolat19.

Datorită faptului că incapacităţile medicilor, farmaciştilor şi preoţilor pot fi uşor ocolite prin simulaţie, legiuitorul a intervenit arătând că „Dispoziţiile în favoarea unui incapabil sînt nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse” [art. 812 alin. (1)

17 A se vedea TS, s. civ., dec. nr. 875/1969, în RRD, nr. 12/1969, p. 175.18 În doctrină s-a admis că sunt valabile şi donaţiile făcute doctorului de pacientul

care este soţul său; a se vedea, M. E l iescu, op. cit., p. 168.19 În categoria preoţilor intră: preoţii mireni, călugării, diaconii, arhiereii, ieromonahii

etc. (nu însă şi dascălii, paracliserii etc.); a se vedea, E. Sa f ta -Romano , op. cit., p. 182.

117

CONTRACTE SPECIALE

C. civ.], mai mult legea instituie o prezumţie de persoane interpuse în favoarea tatălui, mamei, copiilor (şi descendenţii lor), precum şi a soţului persoanei incapabile [art. 812 alin. (2) C. civ.].

Opinăm că nerespectarea incapacităţilor relative de a primi donaţii privind pe medici, farmacişti şi preoţi se sancţionează cu nulitatea relativă a donaţiei20.

Minorii şi interzişii au dreptul de a primi donaţii, dar neavând capacitate de exerciţiu le pot accepta numai prin reprezentanţii lor legali sau cu încuviinţarea autorităţii tutelare. Astfel, potrivit art. 815 alin. (1) C. civ., „donaţiile făcute unui minor sau interzis, se acceptă de tutore sau de părinte”.

În apărarea intereselor minorilor şi interzişilor legiuitorul [art. 815 alin. (2) C. civ.] a intervenit dând posibilitatea şi altor persoane (fără calitate de tutori) să poată accepta donaţii pentru ei, cum ar fi: ceilalţi ascendenţi (decât părinţii, chiar dacă aceştia ar fi în viaţă). În toate cazurile, însă dacă donaţia este cu titlu oneros (cu sarcini sau sub condiţie) acceptarea este un act de dispoziţie şi, în consecinţă, ea trebuie autorizată de autoritatea tutelară.

Încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 815 C. civ. atrage nulitatea relativă a donaţiei.

Potrivit art. 816 C. civ., incapabil de a primi donaţii este şi „surdo-mutul ce nu ştie să scrie” care poate accepta valabil o donaţie numai cu asistarea unui curator special numit de autoritatea tutelară (cu rol de interpret al voinţei acestuia).

Sancţiunea nerespectării prevederilor art. 816 C. civ. privind incapacitatea surdo-mutului de a primi donaţii este nulitatea relativă.

20 În acest sens a se vedea: C. Hamangiu , I. Roset t i -Bălănescu , Al. Băico ianu, op. cit., p. 747; M. E l iescu, op. cit., p. 174.

118


Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, în principiu, persoanele juridice pot primi donaţii dacă dreptul ce face obiectul donaţiei corespunde scopului stabilit în actul de constituire.

Donaţiile făcute instituţiilor bugetare (ministere sau alte instituţii centrale) urmează să fie acceptate de ministru sau de conducătorul instituţiei centrale de stat (potrivit prevederilor Decretului nr. 478/1954). În cazul în care donaţiile făcute statului au ca obiect un bun grevat de sarcini acceptarea se va face numai cu avizul Ministerului Finanţelor.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică bunurile donate ce urmează a intra în domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se acceptă de Guvern sau de consiliul judeţean ori local (după caz).

Sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale privind autorizaţia dată de către organul competent este nulitatea absolută.

În cazul altor persoane juridice (decât cele de stat) dar care au scopuri patrimoniale, donaţiile pot fi acceptate de organelor lor de conducere fără autorizaţii prealabile. De exemplu, liberalităţile făcute Uniunii Avocaţilor sau Uniunii Naţionale a Notarilor Publici se acceptă de consiliul Uniunii respective potrivit Legii nr. 51/1995 sau Legii nr. 36/1995.

Sub imperiul Legii nr. 21/1924 (azi abrogată) privind persoanele juridice, asociaţiile şi fundaţiile fără scop patrimonial puteau primi donaţii numai cu autorizaţie prealabilă şi cu avizul ministerului competent (excepţie făcând contribuţiile ori donaţiile iniţiale necesare pentru alcătuirea patrimoniului propriu)21.

21 A se vedea E. Popa, Regimul juridic privind înfiinţarea de persoane juridice cu scop nepatrimonial sau lucrativ, în Dreptul nr. 9/1993, p. 37; L. Miha i , Legalitatea înfiinţării fundaţiilor de către mai mulţi fondatori prin acte între vii, în

119

CONTRACTE SPECIALE

După intrarea în vigoare a OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii asociaţiile sau fundaţiile pot fi constituite fără autorizare prealabilă, pe baza principiilor prevăzute la art. 2. Ele pot dobândi personalitate juridică prin înscrierea în registrul asociaţiilor sau fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul (art. 5 pct. 1).

Potrivit art. 46 pct. 1 lit. e) şi f) din OG nr. 26/2000 (modificată şi completată prin OG nr. 37/2003) veniturile asociaţiilor, fundaţilor şi federaţiilor pot fi şi din „donaţii, sponsorizări sau legate”. În cazul asociaţiilor sau fundaţiilor recunoscute ca fiind de utilitate publică veniturile pot fi şi din „resurse obţinute de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele locale”, în temeiul conferirii unui drept „preferenţial la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale” [art. 41 lit. b)].

C. Incapacităţi privind donaţiile de organe

Donaţiile de organe au fost reglementate de Legea nr. 2/1998 privind prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane22.

Legea are dispoziţii distincte pentru două categorii de donatori: persoane „în viaţă”23 sau decedaţi.

a). Pentru a putea fi donator „în viaţă”, persoana trebuie să fie majoră, cu capacitate

Dreptul nr. 3/1995, p. 5; C. Toader , op. cit., p. 113.22 Deşi legea nu foloseşte, decât rareori termenul de donaţie, ne aflăm indiscutabil

în cadrul acestei operaţii juridice, deoarece transmiterea de ţesuturi sau organe se face întotdeauna cu titlu gratuit.

23 Pentru a distinge între donatorul în viaţă şi donatorul în moarte clinică, legea foloseşte termeni atipici: „subiectul în viaţă”, „subiectul în stare de moarte cerebrală”, „persoanele decedate” etc.

120


mintală deplină, iar prelevarea de ţesuturi să nu-i pună în pericol viaţa.

Donatorul viu (în viaţă) nu poate ceda organe unice sau vitale (art. 10 pct. 3)24.

Se interzice prelevarea de organe şi ţesuturi umane de la potenţiali donatori minori, precum şi de la persoanele lipsite de discernământ, aflate în viaţă (art. 6). În mod excepţional, dacă donaţia are ca obiect prelevarea şi transplantul de măduvă osoasă, iar donatarul este fratele sau sora donatorului, acesta (din urmă) poate fi şi o persoană minoră (art. 7 pct. 1)

Consimţământul donatorului major „trebuie să fie scris, liber, prealabil şi expres” (art. 5 pct. 1).

Consimţământul se dă numai după ce donatorul a fost informat de medic asupra eventualelor riscuri şi consecinţe pe plan fizic, psihic, familial şi profesional, rezultate din faptul prelevării.

Donatorul poate reveni înainte de prelevare asupra consimţământului dat (art. 5 pct. 4).

Donaţia de măduvă osoasă de la minori se poate face numai cu consimţământul fiecăruia dintre titularii autorităţii părinteşti sau al reprezen-tantului legal al minorului. Consimţământul se exprimă în faţa preşedintelui tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz, în a cărui rază de activitate domiciliază minorul, ori în faţa unui magistrat, după efectuarea obligatorie a unei anchete de către autoritatea tutelară competentă (art. 7 pct. 2). Refuzul minorului împiedică orice prelevare.

b). Donaţia de organe de la persoanele decedate se efectuează numai dacă moartea cerebrală a fost confirmatã medical.

24 Prelevarea de organe unice se poate face numai de la cadavre (art. 10 pct. 4 din lege).

121

CONTRACTE SPECIALE

Prelevarea de organe de la persoanele decedate se face cu respectarea a două condiţii:

- numai dacă există consimţământul în scris al persoanelor abilitate, precum şi,

- dacă prin actul prelevării nu se compromite o autopsie medico-legală solicitată, în condiţiile legii (art. 10 pct. 1).

În acest caz, donaţia se face cu consimţământul scris al membrilor majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: soţ, părinte, copil, frate ori soră. În absenţa acestora, consimţământul va fi luat de la persoana auto-rizată în mod legal să îl reprezinte pe defunct.

Ca excepţie, consimţământul acestora nu mai este necesar când persoana posesoare a cărţii de donator, decedată, şi-a exprimat, în scris, în timpul vieţii, dorinţa de a dona organe şi/sau ţesuturi.

Pentru a primi donaţia de organe donatarul trebuie să-şi manifeste în scris consimţământul, în prezenţa medicului-şef al secţiei în care este operat şi a doi martori (art. 11 pct. 1)25.

Când persoanele donatare sunt minori sau persoanele lipsite de discernământ, consimţământul va fi dat pentru ei de părinţi sau, după caz, de reprezentantul legal.

Consimţământul donatarului poate fi dat numai după ce medicul a informat primitorul sau persoanele abilitate de lege să-şi dea acordul, asupra eventualelor riscuri de ordin medical rezultate din transplant.

În mod excepţional, donaţia de organe umane se poate face fără consimţământul persoanei donatare sau a împuterniciţilor legali, dacă, datorită unor împrejurări obiective, legătura cu familia ori cu reprezentanţii legali ai primitorului,

25 Când donatarul este în imposibilitate de a-şi da consimţământul, acesta poate fi dat în scris: de către unul dintre membrii familiei, de o altă rudă sau de reprezentantul legal al acestuia (art. 11 pct. 2 din lege).

122


aflat în imposibilitatea de a-şi da consimţământul, nu se poate lua în timp util, iar întârzierea ar conduce inevitabil la moartea acestuia, fapt con-semnat de medicul-şef de secţie şi de doi martori (art. 12)26.

D. Incapacităţi privind donaţiile făcute partidelor politice

Potrivit art. 3 din Legea nr. 43/2003 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, printre sursele de finanţare a unui partid politic pot fi donaţiile şi legatele.

În materie de donaţii legea a impus unele incapacităţi atât donatorilor, cât şi donatarilor, precum şi unele limitări ale cuantumului gratificării.

Astfel, donaţiile primite de un partid politic într-un an fiscal nu pot depăşi 0,025% din bugetul de stat pe anul respectiv, iar în anul în care au loc alegeri, nu pot depăşi 0,050% (art. 5).

Suma maximă donată este diferenţiată şi în raport de calitatea donatorului; astfel, donaţia primită de la o persoană fizică într-un an nu poate depăşi 200 de salarii de bază minime brute pe ţară în anul respectiv, iar donaţia primită de la o persoană juridică într-un an nu poate fi mai mare de 500 de salarii de bază minime brute pe ţară (în acestea incluzându-se şi valoarea bunurilor mobile şi imobile, precum şi a serviciilor prestate).

Identitatea donatorului poate rămâne confidenţială, dar nu şi pentru o donaţie anuală mai mare de 10 salarii de bază minime brute pe ţară. Suma totală primită de un partid politic ca donaţii confidenţiale nu poate depăşi 15% din subvenţia maximă acordată de la bugetul de stat unui partid politic în anul respectiv.

26 De menţionat că lipsa consimţământului nu împiedică efectuarea transplantului, în cazuri de excepţie, dar numai dacă se referă la consimţământul donatarul-primitor .

123

CONTRACTE SPECIALE

Sunt interzise donaţiile de bunuri ori bani sau serviciile prestate gratuit făcute cu scopul evident de a obţine un avantaj economic sau politic.

Sunt incapabile de a face donaţii instituţiile publice, regiile autonome, societăţile comerciale sau bancare cu capital majoritar de stat, ori sindicatele (art. 6 pct. 1).

Donaţiile făcute partidelor politice din partea altor state ori a organizaţiilor din străinătate sunt interzise. Ca excepţie, sunt admise donaţiile constând în bunuri materiale necesare activităţii politice primite de la organizaţii politice internaţionale la care partidul politic respectiv este afiliat sau de la partide aflate în relaţii de colaborare politică (art. 6 pct. 2).

Donaţiile acceptate de către partidele politice cu încălcarea prevederilor legale sunt sancţionate cu nulitatea absolută (încălcarea dispoziţia fiind de ordine publică), iar veniturile obţinute se fac venit la bugetul de stat.

§ 2. Consimţământul

Pentru că donaţia este, în primul rând un contract, ea trebuie să aibă la bază acordul de voinţă al părţilor. Deoarece donaţia este şi o liberalitate, prin esenţa sa, acordul de voinţă trebuie să exprime voinţa animus donandi a donatorului şi acceptarea acesteia de donatar.

În principiu, consimţământul, ca element de validitate a contractului trebuie să nu fie „dat prin eroare, smuls prin violenţă, sau surprins prin dol” (art. 953 C. civ.).

Îm materie de liberalităţi vicierea consimţământului se face de regulă, prin dol, manifestat sub forma captaţiei sau sugestiei.

124


Sugestia constă în folosirea unor mijloace nepermise în scopul de a sădi în mintea testatorului ideea de a face o liberalitate pe care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă.

Captaţia înseamnă folosirea de manopere dolosive în scopul de a înşela buna credinţă a testatorului pentru a-l determina să facă o liberalitate, fără de care nu ar fi făcut-o.

Contractul al cărui consimţământul este viciat se sancţionează cu nulitatea relativă.

§ 3. Obiectul contractului

Pot forma obiectul donaţiei bunurile mobile şi imobile care deopotrivă, trebuie să îndeplinească (potrivit dreptului comun) o serie de condiţii precum: să fie în circuitul civil, să fie determinate sau determinabile, posibile, licite şi să existe sau să poată exista în viitor.

Excepţie de la condiţiile arătate mai sus fac: darurile manuale, care nu pot avea ca obiect bunuri viitoare, întrucât nu sunt susceptibile de tradiţiune.

Ca şi în alte contracte transmisibile de proprietate, bunurile viitoare pot forma, în principiu, obiectul donaţiei, cu excepţia moştenirilor nedeschise care nu pot fi înstrăinate, sub sancţiunea nulităţii absolute (art. 702 C. civ.).

Când bunul este individual determinat, donatorul trebuie să aibă calitatea de proprietar.

Dacă obiectul donaţiei este lucrul altuia, donaţia este nulă absolut.

§ 4. Cauza

Scopul pentru care donatorul transferă, cu titlul gratuit, proprietatea sau un alt drept

125

CONTRACTE SPECIALE

patrimonial altei persoane trebuie să fie real, licit şi moral. În caz contrar, donaţia nu poate fi valabil încheiată (pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 948 C. civ.).

Donaţia care are o cauză (scop) ce contravine legii sau bunelor moravuri ori ordinii publice este nulă absolut. Dovada cauzei ilicite incubă celui care o pretinde şi fiind o chestiune de fapt, poate fi făcută prin orice mijloace de probă27.

Cauza donaţiei cuprinde două elemente: intenţia de a gratifica şi motivul determinant.

Intenţia de a gratifica constă în transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanţă, cu titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil şi comun tuturor contractelor de donaţie. Evident, că intenţia de a gratifica este strâns legată de consimţământul liber exprimat al donatorului.

Motivul determinant este scopul practic urmărit de donator, element subiectiv, variabil şi concret în fiecare contract de donaţie28.

§ 5. Principiul irevocabilităţii speciale. Excepţii

1. Potrivit art. 969 C. civ. “Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. Cu alte cuvinte orice contract valabil încheiat este şi irevocabil (neputând fi desfăcut sau desfiinţat prin manifestarea de voinţă a unei singure părţi). Astfel, putem spune că donaţia (ca şi celelalte contracte civile) este irevocabilă, în primul rând, în

27 A se vedea, C. Toader , op. cit., p. 117.28 A se vedea, D. Macovei , M.S. St r ib lea , Drept civil. Contracte. Succesiuni,

Ed. Junimea, Iaşi, 2000, p. 128.

126


temeiul dreptului comun (pentru că este un contract).

Irevocabilitatea donaţiei nu este însă, numai una generală, comună tuturor contractelor, ci şi o irevocabilitate, proprie, specială acestui contract, derivată din calitatea sa, distinctă de celelalte contracte, de liberalitate. Acesta este şi sensul dispoziţiilor art. 801 C. civ. potrivit cărora donaţia este “un act de liberalitate prin care donatorele dă irevocabil un lucru donatarului”(s.n.).

În literatura de specialitate, irevocabilitatea specială a donaţiei a fost adesea exprimată prin adagiul “Donner et retenir ne vaut”.

Irevocabilitatea donaţiei este, în consecinţă specială, deoarece priveşte nu numai efectele contractului, dar şi natura intrinsecă a contractului. Pentru aceste considerente, în doctrină irevocabilitatea donaţiei a fost supranumită şi „irevocabilitate de gradul doi”29.

Irevocabilitatea se justifică prin ocrotirea intereselor donatorului, garantarea dreptului de proprietate dobândit de donatar, precum şi pentru protejarea intereselor terţilor ce intră în raporturi juridice cu acesta din urmă şi în consecinţă, contribuie la siguranţa circuitului civil (art. 801, art. 822, art. 823, art. 824 C. civ.).

Părţile nu pot include în contract clauze care să contravină irevocabilităţii donaţiei, astfel că orice condiţie incompatibilă cu esenţa sa va atrage nulitatea absolută a contractului, cu specificaţia că nulitatea va lovi întreg contractul şi nu numai clauza nepermisă30.

Nulitatea absolută a unei clauze incompatibile irevocabilităţii donaţiei poate fi invocată de orice

29 A se vedea, Ph. Malaur ie , L. Aynès, op. cit., p. 214; Fr. Terre, Y. Lequette, op. cit., p. 351.

30 Ca excepţie, dacă donaţia este divizibilă şi restul efectelor contractului se pot menţine; a se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 142.

127

CONTRACTE SPECIALE

persoană, cu excepţia succesorilor în drepturi ai donatorului care, după ce au confirmat, ratificat sau executat voluntar donaţia nu o mai pot invoca pentru a solicita restituirea bunului [art. 1167 alin. (3) C. civ.].

Facem precizarea că nu orice clauze contractuale sunt incompatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiilor, ci numai cele care afectează în esenţă dobândirea dreptului transmis donatarului. De exemplu, pot fi inserate clauze privind: transmiterea bunului la un termen ulterior încheierii contractului, reţinerea uzufructului viager de către donator sau plata unor datorii determinate etc.

Potrivit art. 825 alin. (1) şi (2) C. civ., „Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dăruite” în caz de predeces al donatarului ori al acestuia şi al descendenţilor lui, dar numai în favoarea sa, nu şi a altei persoane. Această clauză conţine o condiţie rezolutorie cauzală (permisă de lege), care nu depinde de voinţa donatorului, ci de hazard (art. 1005 C. civ.).

A. Clauze incompatibile cu principiul

irevocabilităţii donaţiilor.a). „Este nulă orice donaţiune făcută în condiţii

a căror îndeplinire atârnă numai de voinţa donatorului” (art. 822 C. civ.).

Donaţia este nulă, chiar dacă condiţiile sunt simple potestative. Aceasta deoarece donaţia este o liberalitate, regimul său juridic fiind diferit de contractele cu titlu oneros (care devin nule numai dacă sunt afectate de condiţii potestative pure).

b). Potrivit art. 824 C. civ. donaţia este nulă dacă donatorul şi-a rezervat dreptul de a dispune de bunurile liberalităţii şi după perfectarea contrac-tului (chiar dacă a murit fără a fi dispus de ele).

128


Tot nulă absolut este şi donaţia ce reprezintă o substituţie fideicomisară (caz în care donatorul a desemnat un instituit cu obligaţia de a păstra, conserva şi remite bunul la moartea sa unei alte persoane, numită substituit - art. 803 C. civ.).

c). Este nulă şi donaţia prin care donatarul a fost obligat la plata unor datorii viitoare şi „care nu existau la epoca donaţiunii sau care nu erau arătate în actul de donaţiune” (art. 823 C. civ.).

Sancţiunea s-a impus pentru a nu permite donatorului revocarea indirectă a donaţiei prin crearea de datorii posterioare, până la valoarea donaţiei făcute.

d). Donaţia care conţine o clauză de denunţare unilaterală a contractului (de către donator) este de asemenea nulă, deoarece reprezintă o condiţie pur potestativă.

Rezultă că donaţia face excepţie de la regula potrivit căreia nimic nu se poate opune ca părţile să prevadă în contract o clauză de denunţarea acestuia31.

B. Clauze compatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiei.

a). Donaţia poate fi afectată de un termen. Clauza este permisă deoarece termenul, ca modalitate a actului juridic, nu afectează dobândirea dreptului transmis, ci numai exerciţiul acestuia.

b). Donaţia poate fi afectată şi de o condiţie, însă aceasta trebuie să fie exclusiv cauzală şi mixtă32.

c). Donaţia poate stipula plata datoriilor prezente (deci cu dată anterioară încheierii contractului).

31 A se vedea, C. Stătescu , C. Bî rsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. All, Bucureşti, 1995, p. 60.

32 A se vedea, D. A lexandresco , op. cit., p. 199.

129

CONTRACTE SPECIALE

d). Potrivit art. 825 C. civ. „Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dăruite, atât în cazul când donatarul ar muri înaintea lui, cât şi în cazul când donatarul şi descendenţii săi ar muri înaintea sa”.

De menţionat că stipulaţia „nu se poate face decât în favoarea donatorului” [art. 825 alin. (2) C. civ.].

Stipulaţia în favoarea donatorului reprezintă o condiţie cauzală rezolutorie.

2. Revocabilitatea donaţiilor între soţi. Prin excepţie de la principiul irevocabilităţii speciale a donaţiilor, donaţiile între soţi (art. 937 C. civ.) şi donaţiile “între vii pentru bunurile viitoare” (art. 821 C. civ.) sunt revocabile33.

De menţionat că doctrina este unanimă în a aprecia că revocarea donaţiilor între soţi este singura excepţie veritabilă de la principiul irevocabilităţii speciale a donaţiei.

Potrivit art. 937 alin. (1) C. civ. „Orice donaţiune făcută între soţi în timpul maritagiului este revocabilă”.

Donaţiile având ca obiect bunurile proprii sunt permise între soţi. Ca urmare a liberalităţii inter vivos, bunurile proprii ale unui soţ (donator), devin bunuri proprii ale celuilalt soţ-donatar (fără a se putea stipula intrarea acestora în comunitatea lor de bunuri, „ceea ce însemnă prefacerea dreptului de proprietate exclusivă a soţului donator într-un drept de proprietate devălmaşă a ambilor soţi”34).

Revocarea donaţiei dintre soţi se poate realiza prin voinţa unilaterală a soţului donator, indiferent

33 În doctrina franceză revocarea donaţiilor este privită ca o atenuare a principiului irevocabilităţii; a se vedea J. Maury , Successions et liberalites, Litec, Paris, 2001 p. 187-189.

34 A se vedea, I.P. F i l ipescu , Tratat de dreptul familiei, Ed. All, Bucureşti, 1993, p. 73.

130


de forma în care s-a efectuat donaţia (act autentic, donaţie indirectă sau dar manual).

Dreptul de a revoca liberalitatea inter vivos, este de esenţa donaţiilor făcute între soţi.

Dreptul soţului-donator de a revoca donaţia poate fi exercitat oricând în timpul căsătoriei sau după încetarea acesteia (sau chiar după moartea soţului donatar, împotriva moştenitorilor celui gratificat35).

Donaţia între soţi devine definitivă şi irevocabilă după moartea donatorului. Ca excepţie, după moartea donatorului moştenitorii acestuia vor putea cere revocarea donaţiei, dar pentru cauze legale (neexecutarea sarcinii sau pentru ingratitudinea donatarului).

Revocarea donaţiei dintre soţi operează prin simpla manifestare de voinţă a soţului donator (care nu este ţinut de a o şi motiva). Voinţa soţului donator de revocare a donaţiei poate fi manifestată expres, prin solicitarea restituirii lucrului, dar şi tacit (de exemplu, în cazul în care donatorul instituie un legat cuprins într-un testament cu privire la lucrul respectiv, în favoarea unei terţe persoane)36.

Soţul donator nu are posibilitatea ca prin actul de donaţie sau printr-un alt act juridic să renunţe la dreptul de revocare, deoarece revocabilitatea do-naţiilor între soţi este de ordine publică37.

Donaţiile între soţi sunt revocabile pentru „ca soţul, nevoit să ceară desfacerea căsătoriei din culpa celuilalt soţ, să poată revoca şi donaţiile fă-cute înainte de intervenirea cauzelor care determină desfacerea căsătoriei”38.

35 A se vedea, TS, col. dec. nr. 1649/1955, în CD, 1955, p. 82-83.36 A se vedea, D. Macovei , M.S. St r ib lea , op. cit., p. 132.37 A se vedea, D. Chi r ică , op. cit., p. 169.38 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 147.

131

CONTRACTE SPECIALE

Ca efect al revocării donaţiei, bunurile în cauză redevin bunuri proprii ale soţului donator.

În doctrină se aminteşte uneori şi despre un al doilea caz de revocabilitate a donaţiei, avându-se în vedere prevederile art. 821 C. civ. potrivit căruia „Donaţiunea între vii pentru bunurile viitoare este revocabilă” (s.n.).

Donaţia de bunuri viitoare (ce are ca obiect bunuri pe care donatorul le va lăsa, la moartea sa, donatarului) este de asemenea, revocabilă prin esenţa sa. Dacă însă donatarul moare înaintea donatorului, donaţia de bunuri viitoare devine caducă.

Precizăm că donaţia de bunuri viitoare nu constituie un pact asupra unei succesiuni viitoare (prohibit de lege şi sancţionat cu nulitatea absolută).

Donaţia “între vii de bunuri viitoare” (prevăzută de art. 821 C. civ.) este rar întâlnită în practică şi prezintă în consecinţă, un interes pur teoretic. Din aceste considerente literatura de specialitate s-a ferit să o asimileze unei “veritabile excepţii” de la principiul irevocabilităţii donaţiilor.

.

Secţiunea a III-a. Condiţii de formă.

§ 1. Principiul solemnităţii donaţiei

Potrivit art. 813 C. civ. „Toate donaţiile se fac prin act autentic”; rezultă că donaţia este un contract solemn (înscrisul autentic fiind cerut ca element esenţial de valabilitate a contractului şi nu ca mijloc de probă). Astfel, donaţia se prezintă ca o excepţie de la principiul consensualismului (caracteristic dreptului obligaţional).

132


Solemnitatea donaţiei nu însemnă însă, numai o simplă formă de prezentare a voinţei liberale (animus donandi)39. Ea are o semnificaţie mai profundă, ţinând de natura extrinsecă a acestui contract.

În acelaşi sens, s-a opinat că forma solemnă (autentică) a donaţiei reprezintă şi “o măsură de protecţie a voinţei donatorului, care dispune în mod actual şi irevocabil de un drept în favoarea unei alte persoane”, fără echivalent40.

Putem afirma astfel, că între principiul irevocabilităţii speciale şi principiul solemnităţii (ca elemente principale de fond şi respectiv, de forma) există o strânsă şi inseparabilă legătură care împreună, fac din donaţie “cel mai special contract” (dintre cele civile speciale).

Din acest considerent, forma solemnă nu constituie numai un simplu (şi comun) caracter al contractului, ci putem vorbi de mai mult şi anume, despre principiul solemnităţii donaţiei.

Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea absolută a contractului. Pentru ca liberalitatea inter vivos să producă totuşi efecte „ea trebuie să se refacă în formele legiuite” (art. 1168 C. civ.).

Deoarece forma solemnă este cerută imperativ (ad validitatem); dovada existenţei contractului de donaţie nu poate fi făcută cu martori (chiar dacă există un început de dovadă scrisă).

Nulitatea donaţiei pentru lipsa formei autentice poate fi invocată de orice persoană sau de instanţă, din oficiu (neputând fi înlăturată în nici un fel).

39 “Elle (sollenite, s.n.) se relie techniquement a la substance de l“acte”; a se vedea Fr. Terre, Y. Lequette, op. cit., p. 368.

40 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 128.

133

CONTRACTE SPECIALE

Nerespectarea formei donaţiei nu poate fi acoperită ulterior prin confirmare de către donator (art. 1168 C. civ.).

În schimb, s-a admis că după moartea donatorului, nulitatea donaţiei pentru viciul de formă poate fi acoperită prin confirmare, ratificare sau executare voluntară, de către moştenitorii do-natorului.

În cazul în care donaţia se încheie prin mandatar, împuternicirea specială a acestuia trebuie să aibă tot formă autentică, asemenea actului ce urmează a fi încheiat prin reprezentant (contractul de donaţie).

Când donaţia se încheie între absenţi, prin ofertă şi acceptare separate, ambele acte trebuie să fie făcute în formă autentică (sub sancţiunea nulităţii absolute). De menţionat, că acceptarea donaţiei trebuie să aibă loc în timpul vieţii donatorului, în caz contrar oferta fiind caducă [art. 814 alin. (2) C. civ.].

Acceptarea donaţiei trebuie făcută personal de donatar şi notificată donatorului, în limitele termenului stabilit de acesta41, iar dacă nu s-a fixat un termen, înainte de revocarea ofertei [în timpul vieţii lui şi înainte de a deveni incapabil - art. 814 alin. (2) C. civ]. Notificarea acceptării, neavând caracter personal, poate fi făcută şi de către alte persoane (de exemplu moştenitorii donatarului)

Potrivit art. 827 C. civ. „Orice act de donaţiune de mobile este valabil numai pentru obiectele trecute într-un act estimativ subsemnat de donator şi donatar”. Deci, legea cere, în cazul donaţiei de bunuri mobile existenţa, drept condiţie de valabilitate a contractului, a unui stat estimativ.

41 A se vedea, TS, dec. nr. 1406/1992, în CD 1992, p. 150.

134


Acesta trebuie să cuprindă descrierea fiecărui bun donat în parte, inclusiv valoarea lui.

Statul (actul) estimativ poate fi cuprins în înscrisul constatator al contractului de donaţie sau poate fi un înscris separat, ataşat contactului principal. De menţionat că actul estimativ poate fi şi sub semnătură privată (nu neapărat înscris autentic), el trebuind însă, să fie semnat de ambele părţi contractante42. Sunt scutite de formalitatea actului estimativ donaţiile indirecte şi darurile manuale.

§ 2. Donaţiile deghizate, donaţiile indirecte şi darurile de nuntă

Doctrina şi practica au recunoscut existenţa unor donaţii “scutite de formalismul art. 813 c. civ.” precum: donaţiile deghizate, donaţiile indirecte şi darurile manuale, care sunt astfel, excepţii de la principiul solemnităţii donaţiilor43.

1. Donaţia deghizată este o donaţie simulată care, sub aparenţa unui contract cu titlu oneros, ascunde natura gratuită a unui contract secret. De exemplu, deşi printr-un contract public de vânzare-cumpărare se înstrăinează o casă, în fapt dreptul de proprietate se transmite cu titlu gratuit. În acest caz, deşi părţile contractante recunosc existenţa unui preţ, acesta nu există în realitate (nefiind datorat).

Donaţiile deghizate sunt valabile, simulaţia nefiind, în principiu, sancţionată cu nulitatea44.

42 A se vedea, R. San i l ev i c i , op. cit., p. 68; I. Z inve l iu , op. cit., p. 156.43 A se vedea C. Hamangiu , I. Roset t i -Bălănescu , Al. Băico ianu, op. cit., p.

474; J. Manoliu, Şt. Răuschi, op. cit., p. 85. În acest sens doctrina franceză face disticţie între “formalism lourd” aplicabil donaţiilor directe şi “formalismes de substitution”, vezi J. Maury, Successiones et liberalites, Ed. Litec, Paris, 2001, p. 183-186.

44 Reamintim că simulaţia nu este, prin ea însăşi, o cauză de nulitate; deci actul simulat este valabil, dacă întruneşte condiţiile prevăzute de art. 948 C. civ.

135

CONTRACTE SPECIALE

Dacă însă, deghizarea este frauduloasă contractul este nul.

În ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de fond, s-a apreciat unanim că actul care deghi-zează donaţia (cel aparent) trebuind să întrunească toate cerinţele prevăzute de lege (în materie de donaţii).

În doctrină şi în practică s-a pus însă întrebarea: ce formă trebuie să îmbrace contractul care deghizează o donaţie, forma cerută în ge-neral pentru valabilitatea contractelor sau forma specială (autentică) impusă de art. 813 C. civ. pentru donaţii ?

Unii autori au susţinut cerinţa formei autentice a donaţiei deghizate, motivând că renunţarea la cerinţa solenităţii este în contradicţie cu dispoziţiile imperative ale art. 813 C. civ., care prevăd că „toate donaţiile se fac prin act autentic”, (prin aceasta înţelegându-se atât donaţiile declarate de părţi, cât şi cele deghizate)45.

Practica judiciară şi o parte importantă a doctrinei a susţinut că este suficient să fie îndeplinite condiţiile de formă cerute de lege pentru contractul care deghizează donaţia (actul aparent). În acest sens, în exemplul de mai sus, vânzarea aparentă a casei (construcţie) în formă consensuală (deci fără respectarea formei autentice) a fost valabil încheiată46.

Ne raliem opiniei exprimate de practica judiciară şi a autorilor, potrivit căreia forma donaţiei deghizate este aceea cerută de lege pentru actul aparent.

Sancţiunea simulaţiei este inopozabilitatea.45 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 151; C. Toader , op. cit., p. 126. 46 A se vedea practica, TMB, dec. civ. nr. 1855/1968, în RRD nr. 7/1969, p. 167 şi

C. Hamangiu , I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băico ianu, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All, Bucureşti, 1998, p. 474-477; M.B. Cantacuzino, op. cit., p. 380; I. Z inve l iu , op. cit., p. 158.

136


Susţinem soluţia de mai sus, pe considerentul (unanim acceptat) că, dacă sunt întrunite condiţiile de validitate a contractului ostensibil (aparent) simulaţia (deghizarea) este valabilă. De asemenea, deşi formularea art. 813 este la prima vedere, imperativă (“Toate donaţiie…”s.n) însuşi legiuitorul a admis anumite derogări directe sau implicite (a se vedea art. 812, 845, 940 etc.). Tot aşa, apreciem că nu se poate susţine concomitent, pe de o parte că donaţia deghizată este o excepţie de la principiul solemnităţii, iar pe de altă parte că forma trebuie să fie (musai) cea autentică.

Proba deghizării se face potrivit regulilor din materia simulaţiei: părţile contractante, precum şi succesorii lor universali sau cu titlu universal o pot face cu un contra înscris sau cu început de dovadă scrisă (completat cu martori sau prezumţii), iar terţii o pot face prin orice mijloc de probă (deoarece pentru ei, simulaţia este un simplu fapt).`

În acelaşi context, adăugăm că dispoziţiile art. 845 C. civ. instituie o prezumţie relativă de donaţie deghizată în favoarea moştenitorilor rezervatari ai donatorului, în caz de înstrăinare cu titlu oneros sub forma unei rente viagere sau cu rezerva drep-tului de uzufruct, către un moştenitor în linie dreaptă directă care să fi consimţit la încheierea actului.

Donaţia prin interpunere de persoane este tot o donaţie simulată, asemănătoare donaţiei deghizate, care însă are un obiect diferit. Astfel, dacă în cazul donaţiei de-ghizate simulaţia vizează natura gratuită a contractului, în cazul interpunerii de persoane simulaţia priveşte persoana donatarului.

137

CONTRACTE SPECIALE

În practică, această formă de simulaţie este întâlnită când se doreşte gratificarea unei persoane incapabile de a primi o donaţie, caz în care, contractul (public) se încheie cu o persoană interpusă.

Având în vedere că obiectul simulaţiei este persoana donatarului şi nu operaţiunea juridică efectuată de părţi, problema formei ce trebuie respectată la încheierea contractului nu mai este importantă, deoarece contractul încheiat cu persoana interpusă este o donaţie (evident supusă prevederilor art. 813 C. civ.).

Potrivit art. 812 C. civ. dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule, „fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse”. Sunt considerate persoane interpuse: tatăl, mama, copii şi descendenţii, precum şi soţul persoanei incapabile [art. 812 alin. (2) C. civ.].

Potrivit art. 940 alin. (2) C. civ. sunt interzise, sub sancţiunea nulităţii absolute, donaţiile deghizate între soţi, ori făcute prin persoane interpuse, chiar dacă nu aduc atingere rezervei succesorale. Dispoziţia este raţională, având în vedere caracterul revocabil al donaţiilor între soţi şi esenţa acestora (uşor de eludat prin simulaţie).

Prin art. 941 C. civ. se instituie, de asemenea, o prezumţie de interpunere pentru copiii soţului donatar, din altă căsătorie, din afara căsătoriei ori adopţie şi rudele în linie directă sau colaterală, până la gradul patru inclusiv, cu condiţia ca, în momentul încheierii contractului de donaţie, soţul donatar să aibă (real) vocaţie succesorală utilă la moştenirea acestora.

2. Donaţiile indirecte. Donaţiile indirecte sunt acte juridice fundamentate pe

138


intenţia de a gratifica (animus donandi), dar înfăptuite pe calea unui alt act juridic, diferit de contractul de donaţie.

Spre deosebire de donaţia deghizată, în care contractul aparent nu corespunde voinţei reale a părţilor (fiind fictiv), în cazul donaţiei indirecte, ac-tul perfectat (prin care se realizează o liberalitate) este cel voit de părţi.

Strict juridic, donaţiile indirecte sunt liberalităţi efectuate pe calea altor acte juridice (neasimilate sensului comun dat contractului de donaţie).

Pentru acest considerent donaţiile indirecte nu sunt supuse regulilor de formă cerute de lege pentru validitatea donaţiei, fiind o excepţie de la principiul solemnităţii donaţiei. În schimb, donaţiile indirecte sunt supuse regulilor de fond la care este supusă această liberalitate.

Actele juridice prin care se realizează donaţii indirecte sunt numeroase, însă cele mai uzitate sunt: renunţarea la un drept, remiterea de datorie şi stipulaţia în favoarea unei terţe persoane.

A. Renunţarea la un drept constituie o donaţie indirectă ori de câte ori se fundamentează pe animus donandi47. De exemplu, renunţarea uzufructuarului la dreptul său de uzufruct pentru a întregi dreptul nudului proprietar, renunţarea comoştenitorului la drepturile sale succesorale pentru a profita celorlalţi moştenitori etc.

De menţionat că între renunţare şi donaţie (ca instituţii de drept civil) există un raport juridic de interdependenţă, în care însă donaţia este de fapt un simplu accesoriu al operaţiei principale (care este renunţarea).

Pentru a produce efectele unei donaţii indirecte renunţarea trebuie să fie însă, pur

47 Renunţarea la un drept care nu are la bază intenţia liberală, nu realizează o donaţie indirectă. „În acest sens, se spune că renunţarea la un drept este un act juridic neutru”; a se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 156.

139

CONTRACTE SPECIALE

abdicativă, deoarece dacă s-ar face, de exemplu, în favoarea unuia dintre comoştenitorii existenţi, prin acesta s-ar realiza practic, o acceptare a moştenirii şi o transmitere a acesteia către persoana avută în vedere.

Per a contrario, dacă renunţarea ar fi translativă de drepturi (şi nu pur abdicativă) actul juridic trebuie să îmbrace forma autentică prevăzută de art. 813 şi art. 814 C. civ. pentru donaţii.

B. Remiterea de datorie constituie un mijloc voluntar de stingere a unei obligaţii şi reprezintă renunţarea cu titlu gratuit a creditorului la valorificarea unui drept de creanţă pe care o are împotriva debitorului său.

Renunţarea creditorului la valorificarea dreptului său nu este un act unilateral, ci un contract, în sensul că presupune acceptarea din partea debitorului. Efectul principal al încheierii contractului este stingerea raportului de obligaţie. Drept consecinţă, debitorul realizează un folos gratuit, o îmbogăţire care corespunde cu valoarea creanţei ce ar trebui să o plătească creditorului.

Când remiterea de datorie se realizează prin acte între vii, ea poate fi făcută prin orice formă: scrisă, verbală sau chiar tacită (atunci când rezultă din anumite fapte ale creditorului), deci nu este supusă formei autentice.

Remiterea de datorie poate fi făcută şi pentru moarte, printr-un legat, pe care debitorul poate sau nu să-l accepte (caz în care trebuie să îmbrace formele cerute de lege pentru testamente).

În ceea ce priveşte proba remiterii de datorie, aceasta urmează regulile de dovadă ale actelor juridice stipulate în art. 1191 şi urm. C. civ. Astfel, creditorul poate elibera debitorului o chitanţă prin

140


care recunoaşte efectuarea plăţii, deşi în realitate plata nu s-a făcut.

C. Stipulaţia în favoarea unei terţe persoane este un contract prin care o persoană numită promitent se obligă faţă de altă persoană numită stipulant să execute o anumită prestaţie în folosul unei terţe persoane numită beneficiar, care nu participă şi nici nu este reprezentată la încheierea contactului.

Stipulaţia în favoarea unei terţe persoane făcută cu intenţia de a gratifica (donandi causa), reprezintă tot o donaţie indirectă.

Atunci când stipulaţia în favoarea unei terţe persoane este o donaţie indirectă ea este scutită de forma solemnă impusă donaţiilor.

Aplicaţiile practice ale stipulaţiei pentru altul sunt: contractul de rentă viageră în folosul unui terţ, donaţia cu sarcină în folosul unei terţe persoane, contractul de asigurare asupra vieţii, contractul de asigurare de răspundere civilă etc.

De precizat că, dacă stipulaţia făcută donandi causa este prevăzută în cadrul unei donaţii directe (donaţie dublă făcută printr-un singur act juridic), contractul va fi guvernat de regulile aplicabile donaţiilor (formă autentică etc.). Numai în privinţa sarcinii stipulate, care este o donaţie indirectă grefată pe o donaţie directă, se vor aplica regulile specifice stipulaţiei pentru altul (în principal, lipsa formei solemne)48.

3. Darurile manuale. Darul manual este o donaţie realizată prin tradiţiunea bunului mobil corporal transmis de la dispunător la gratificat, în baza acordului de voinţă al părţilor contractante.

Darul manual reprezintă forma cea mai simplă de donaţie, impunând doar tradiţiunea unui mobil

48 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 158.

141

CONTRACTE SPECIALE

donat (pe lângă acordul de voinţă, indispensabil încheierii contractului).

Darul manual este exceptat de la condiţiile de formă impuse donaţiei propriu-zise, dar este supus aceloraşi condiţii de fond ale acesteia. El reprezin-tă o excepţie atât de la principiul consensualismului instituit de art. 971 C. civ., dar şi de la principiul solemnităţii instituit de art. 813 C. civ.

Darul manual face parte din categoria contractelor reale, a căror valabilitate este recunoscută în dreptul nostru de art. 644 C. civ.

Tradiţiunea bunului donat de la donator la donatar este de esenţa acestei varietăţi de donaţie. Ca excepţie, darul manual operează prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante, atunci când pentru un motiv sau altul, obiectul acestuia se află deja în mâinile donatarului (la momentul perfectării contractului).

Obiectul darului manual poate consta numai în bunuri mobile corporale, susceptibile de tradiţiune de manu ad manu (cărora le sunt asimilate titlurile la purtător şi biletele de bancă, întrucât încorporează valoarea creanţei şi pot fi transmise prin tradiţiune)49.

Bunurile imobile, precum şi mobilele incorporale (drepturi de creanţă, drepturi de creaţie intelectuală, fond de comerţ etc.) nu pot forma obiectul unui dar manual, pentru că nu sunt susceptibile de a fi transferate şi dobândite printr-o predare şi primire efectivă. Nu pot forma obiectul darului manual nici bunurile viitoare, pentru simplul motiv că neexistând, nici nu pot fi predate.

Sumele de bani consemnate la C.E.C. vor putea fi obiect al darului manual în condiţiile în

49 „Cea care dă valoare acordului de voinţă a părţilor este tradiţiunea bunului” (s. n.); a se vedea, E. Saf ta-Romano, op. cit., p. 190.

142


care lichidarea libretului C.E.C. al donatorului, concomitent cu constituirea soldului livretului emis pe numele donatarului „au semnificaţia juridică a unei donaţii”50. Deci, depunerea unei sume de bani la C.E.C. pe numele unei alte persoane, poate face obiectul darului manual, cu condiţia să nu se fi făcut cu alt titlu (de exemplu, plata unei datorii).

În consecinţă, simpla predare a unui libret C.E.C. altei persoane, nominalizat pe numele donatorului (şi netransferat pe numele donatarului), nu constituie dar manual, deoarece nu s-a transferat proprietatea sumelor de bani asupra celui căruia i s-a predat libretul nominativ.

Dovada darului manual poate fi făcută, în principiu, prin orice mijloc de probă (fiind o chestiune de fapt). Ca excepţie, donatorul şi succesorii săi pot proba darul manual, numai printr-un înscris sau început de dovadă scrisă, completată cu martori sau prezumţii, conform regulilor generale în materie de probe (art. 1191 şi urm. C. civ.).

Donatorul-posesor nu are nevoie de dovadă scrisă (fiind prezumat proprietar în baza art. 1909 C. civ).

Darurile de nuntă constituie una dintre cele mai cunoscute categorii de daruri manuale51 având în vederea tradiţia potrivit căreia, cu ocazia căsătoriei, părinţii obişnuiesc să-şi înzestreze copiii cu bunuri sau alte valori, de natură a constitui, pentru început, patrimoniul comun al soţilor.

Aceste bunuri sunt dăruite, de regulă, după oficierea căsătoriei, cu ocazia serbării nunţii, ceea

50 A se vedea, TS, s. civ., dec. nr. 1515/1986, în RRD, nr. 6/1986.51 Alte daruri manuale sunt: „pomana” care se dă cerşetorilor (care constă, de

regulă, în sume mici de bani sau alimente) şi „ciubucul” sau „bacşişul” care constă în gratificarea unei persoane care a prestat un serviciu satisfăcător pentru dispunător.

143

CONTRACTE SPECIALE

ce face ca ele să constituie bunuri comune ale soţilor (deoarece se presupune că a existat intenţia donatorului ca ele să intre în comunitatea de bunuri a soţilor)52.

În schimb, donaţia făcută de părinţii unuia dintre soţi, după serbarea nunţii, califică bunul drept bun propriu. Soluţia îşi are temeiul în prevederile art. 31 lit. b) C. fam. (excepţie de la regulă) potrivit cărora bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin donaţie sunt bunuri proprii (cu excepţia cazului când donatorul a prevăzut că ele vor fi comune).

În doctrină s-a admis însă că darurile obişnuite au un regim derogatoriu de la dreptul comun, neintrând sub incidenţa excepţiei prevăzute de art. 31 lit. b) C. fam., şi în consecinţă devin bunuri comune ale soţilor (potrivit regulii instituite de art. 30 C. fam.). În susţinerea punctului de vedere de mai sus s-au invocat prevederile art. 759 C. civ., potrivit cărora darurile obişnuite nu sunt supuse raportului donaţiilor.

De menţionat însă, că celelalte donaţii reprezentând sume mari de bani sau alte bunuri de mare valoare, devin bunuri proprii [potrivit art. 31 lit. b) C. fam.], chiar dacă sunt făcute cu ocazia serbării nunţii şi de către persoane care nu sunt părinţii unuia dintre soţi (cu excepţia cazului în care donatorul a dorit ca bunurile respective să devină comune)53.

Secţiunea a IV-a. Efectele contractului de donaţie

52 A se vedea, TS, s. civ., dec. nr. 786/1979, în CD, 1979, p. 141-143.53 Pentru amănunte în materie de daruri de nuntă, a se vedea, Fr. Deak, op. cit., p.

164-167 şi E. Saf ta-Romano, op. cit., p. 191-193.

144


Principalul efect (legal) al contractului de donaţie este transmiterea dreptului de proprietate de la donator la donatar (consecinţă a caracterului translativ de proprietate al donaţiei).

Deşi, prin natura sa donaţia transmite dreptul de proprietate, este posibil ca dreptul transmis cu titlu gratuit să fie un alt drept real (decât dreptul de proprietate) sau un drept de creanţă. În acest din urmă caz, operaţia juridică se va analiza ca o cesiune de creanţă cu titlu gratuit, căreia i se vor aplica regulile prevăzute de art. 1391 şi urm. C. civ. (cu derogările corespunzătoare naturii gratuite a transferului)54.

§ 1. Obligaţiile donatorului

Principala obligaţie (personală) a donatorului este predea bunului donat donatarului. Predarea bunului are semnificaţia transmiterii materiale a lucrului şi se poate face ulterior încheierii contractului, potrivit clauzelor contractuale.

Dacă părţile au convenit ca bunul donat să fie păstrat de donator şi după perfectarea contractului, acesta va răspunde pentru pieirea sau deteriorarea bunului, dar numai dacă a survenit din culpa sa (pentru celelalte cazuri răspunderea fiind a donatarului-proprietar). Evident că, dacă bunul donat este un dar manual, întotdeauna donatarul va răspunde de pieirea lucrului în calitatea sa de proprietar.

Având în vedere caracterul gratuit al contractului, în principiu, donatorul nu are şi obligaţia de a-l garanta pe donatar pentru evicţiune sau pentru viciile ascunse [art. 828 alin. (1) C. civ.].

54 Contractul prin care se transmite un drept de creanţă cu titlu gratuit, trebuie să respecte forma cerută de lege; a se vedea, C. Stătescu , C. Bî rsan, op. cit., p. 348-349.

145

CONTRACTE SPECIALE

Ca excepţie de la regula de mai sus, donatorul datorează totuşi, garanţie pentru evicţiune în următoarele cazuri:

a) când a promis expres garanţie pentru evicţiune [art. 828 alin. (2) C. civ.];

b) când evicţiunea provine dintr-un fapt personal [art. 828 alin. (3) C. civ.];

c) când donaţia este cu sarcini, în limitele valorii acestora [art. 828 alin. (3) C. civ.].

Tot ca excepţie, donatorul datorează garanţie pentru viciile bunului donat, în următoarele cazuri:

a) când s-a obligat expres în acest sens;b) când viciile ascunse cunoscute de donator

au pricinuit un prejudiciu donatarului;c) când donaţia este cu sarcini, în limitele

valorii acestora.

§ 2. Obligaţiile donatarului

Atunci când donaţia este pur gratuită (neafectată de vreo sarcină), donatarul nu are nici o obligaţie faţă de donator (contractul fiind unilateral).

În cazul de mai sus, donatarul are, cel mult o obligaţie imperfectă, de recunoştinţă (morală) care, dacă este încălcată poate duce implicit, în anumite condiţii, la revocarea donaţiei pentru ingratitudine (art. 831 C. civ.).

Dacă donaţia este sub modo (cu sarcini), donatarul are obligaţia de a executa sarcina, întocmai ca debitorii din contractele sinalagmatice deoarece, în caz contrar, donaţia poate fi revocată.

§ 3. Efectele donaţiei faţă de terţi

146


Prin caracterul său translativ de proprietate, contractul de donaţie, produce efecte directe, doar între părţile contractante.

Pentru ca donaţia să producă efecte şi faţă de terţi este necesară îndeplinirea formelor de publicitate.

Când bunul donat este un mobil corporal opozabilitatea se realizează prin transmiterea posesiei bunului respectiv (art. 972 şi art. 1909 C. civ.).

Dacă obiectul donaţiei este un drept de creanţă opozabilitatea faţă de terţi se realizează numai prin notificarea cesiunii către debitorul cedat ori prin acceptarea ei de către acesta printr-un act autentic (art. 1393 C. civ.).

În cazul în care obiectul donaţiei este un imobil, contractul devine opozabil terţilor din momentul transcrierii dreptului în cartea funciară (art. 818 C. civ. şi art. 22 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare)55.

Transcrierea în cartea funciară poate fi cerută, în primul rând de donatar, deoarece el este cel mai interesat să preîntâmpine dobândirea aceluiaşi drept de către terţi. Pot de asemenea să ceară transcrierea: mandatarul donatarului, tutorele, ascendenţii minorului donatar şi chiar donatorul.

Potrivit art. 820 C. civ. anumite persoane, cum sunt: tutorii care îi reprezintă pe minori sau pe interzişi sunt obligate să solicite transcrierea dona-ţiei, sub sancţiunea acoperirii daunelor create persoanelor fără capacitate, prin inacţiunea lor56.

55 Dacă este cazul, se va transcrie atât oferta de a dona şi acceptarea, cât şi no-tificarea acceptării (art. 818 C. civ.).

56 Dacă tutorele a omis să ceară transcrierea, iar donatorul înstrăinează bunul altei persoane, minorul nu mai poate cere bunul donat, dar are o acţiune în daune împotriva tutorelui; a se vedea, E. Saf ta-Romano, op. cit., p. 198.

147

CONTRACTE SPECIALE

Art. 819 C. civ. prevede dispoziţii derogatorii în materie (faţă de publicitatea actelor cu titlu oneros), în sensul că lipsa transcrierii poate fi invocată de orice persoană interesată, dar în primul rând de cei care au primit de la înstrăinător proprietatea bunului, creditorii ipotecari asupra bunului donat şi succesorii cu titlu particular ai donatorului.

Nu pot invoca lipsa transcrierii donaţiei: donatorul şi succesorii săi universali sau cei cu titlu universal, precum şi reprezentanţii legali sau convenţionali ai donatarului, deoarece aceştia erau obligaţi să ceară transcrierea actului.

Potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare dobânditorul de bună-credinţă al unui drept real (prin donaţie sau legat), ce şi-a înscris dreptul în cartea funciară va simţi pe deplin efectele publicităţii imobiliare “decât în termen de 10 ani, socotiţi din ziua când s-a înregistrat cererea lor de înscriere” (după prescripţia acţiunii în rectificare).

Secţiunea a V-a. Cauzele legale de revocare a donaţiilor

Donaţiile sunt, prin esenţa lor, în principiu, ire-vocabile.

După cum am văzut anterior, ca excepţie de la principiul irevocabilităţii, donaţiile sunt revocabile în două cazuri. Este cazul donaţiilor între soţi (art. 937 C. civ.) şi a donaţiilor de bunuri viitoare (art. 821 C. civ.).

Codul civil (art. 829) prevede şi alte trei cazuri în care donaţia “se revocă” (pentru neexecutarea sarcinii, pentru ingratitudine, şi pentru naşterea unui copil), cunoscute în doctrină drept “cauze legale de revocare a donaţiilor”.

148


Doctrină este unanimă în a aprecia că cele trei cauze legale de revocare nu sunt excepţii de la principiul irevocabilităţii donaţiei, deoarece nu depind exclusiv de voinţa donatorului57.

Elementul care a creat confuzii în cazul excepţiilor de la principiul irevocabilităţii donaţiilor a fost folosirea improprie a termenului de “revocare” în art. 829. Precizăm că cele trei cazuri de “revocare legală” prevăzute de legiuitor sunt în fapt, cazuri de rezoluţiune a contractului.

De menţionat că părţile pot stipula în contract şi alte clauze care pot duce la revocarea donaţiei (cu respectarea principiului irevocabilităţii).

Precizăm că numai revocarea legală pentru naşterea unui copil operează de drept (celelalte două fiind judiciare).

§ 1. Revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii

Dacă donaţia este sub modo (cu sarcini), donatarul are obligaţia de a executa sarcina, deoarece în caz contrar, donaţia va fi revocată (rezoluţionată).

Sarcina reprezintă o obligaţie impusă de donator gratificatului, în limita căreia se diminuează caracterul gratuit al liberalităţii.

Sarcina trebuie să fie posibilă, licită şi morală. Ea poate fi dispusă în favoarea dispunătorului, în favoarea unui terţ sau în favoarea gratificatului în-suşi. În primele două situaţii, sarcina transformă liberalitatea într-un act mixt, în parte oneros, în parte gratuit. Dacă sarcina absoarbe integral valoarea liberalităţii, caracterul gratuit dispare şi

57 Adăugăm că în acest sens, că cele trei cauze nici nu sunt de fapt revocări veritabile (ci în fapt sunt cauze de rezoluţiune a contractului).

149

CONTRACTE SPECIALE

liberalitatea se transformă într-un act cu titlu oneros.

Sarcina se aseamănă cu o condiţie rezolutorie deoarece nici una nu afectează naşterea dreptului, iar în caz de realizare a condiţiei sau de revocare legală a donaţiei pentru neexecutarea sarcinii, efectele sunt retroactive.

Sarcina şi condiţia rezolutorie nu se confundă. Astfel, în cazul condiţiei rezolutorii nu se creează obligaţii în sarcina donatarului (chiar dacă este po-testativă)58, în schimb sarcina obligă pe donatar (în caz de neexecutare putându-se recurge la măsuri de executare).

Având în vedere că în limita sarcinii, contractul de donaţie are caracter sinalagmatic, în caz de neexecutare, donatorul poate cere justiţiei executarea silită a obligaţiei (ce formează obiectul sarcinii), cu daune-interese sau revocarea donaţiei, potrivit dispoziţiilor art. 1020 şi 1021 C. civ.59 În schimb, donatarul nu se poate elibera de sarcină, abandonând bunurile dăruite (fără acordul donatorului).

Neîndeplinirea sarcinii trebuie să fie culpabilă donatarului60.

Revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii este judiciară, deci trebuie să fie cerută instanţei.

Acţiunea în revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor poate fi exercitată în principiu, de donator, dar şi de succesorii săi în drepturi, de creditorii chirografari pe cale oblică

58 Condiţia potestativă contravine principiului irevocabilităţii numai dacă este din partea donatorului; a se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 170.

59 În doctrină s-a admis că revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor operează la fel ca rezoluţiunea contractelor; V. Sto ica, Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile, Ed. All, Bucureşti, 1997, p. 73.

60 A se vedea, L. Miha i , Notă (II) la dec. civ. nr. 951/1981 a TJ Arad, în RRD, nr. 12/1982, p. 45-46.

150


(art. 974 C. civ.) ori de cesionar (atunci când i s-a transmis acţiunea în revocare, cu titlu oneros sau gratuit).

În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terţ, acesta poate cere numai executarea obligaţiei asumate de donatar, dar nu şi rezoluţiunea con-tractului, deoarece el nu este parte contractantă.

§ 2. Revocarea pentru ingratitudine

Faptele care atrag revocarea donaţiei pentru ingratitudine sunt enumerate limitativ de art. 831 C. civ. (şi, în consecinţă, sunt de strictă inter-pretare).

a). Donatarul să fi atentat la viaţa donatorului (art. 831 pct. 1 C. civ.). În această situaţie, nu se cere o condamnare penală (aşa cum se cere în cazul nedemnităţii prevăzute de art. 655 C. civ.), fiind suficient să existe intenţia autorului de a ucide (chiar dacă donatorul nu a fost nici măcar rănit).

Uciderea din culpă sau în legitimă apărare nu este cauză de revocare (precum nici uciderea donatorului de către donatarul lipsit de discernământ).

b). Donatarul să fi săvârşit delicte, cruzimi sau injurii grave (art. 831 pct. 2 C. civ.).

Prin delicte se înţeleg orice fapte penale, prin care sunt lezate bunurile sau persoana donatorului.

Delictul comis asupra persoanei sau averii soţului donatorului sau contra rudelor acestuia se consideră delict îndreptat contra donatorului însuşi.

Actele de cruzime vizează integritatea corporală şi sănătatea doctorului (şi trebuie

151

CONTRACTE SPECIALE

săvârşite de donatar sau din ordinul acestuia, de către o altă persoană). 61

Injuriile sunt fapte care ating onoarea, demnitatea sau reputaţia donatorului. Faptele trebuie să aibă o anumită gravitate (care se apre-ciază de instanţa de judecată).

Faptele enumerate de art. 831 pct. 2 C. civ. trebuie săvârşite cu intenţie (în lipsa acesteia, ingratitudinea nu se poate presupune).

c). Refuzul donatarului de a da alimente donatorului (art. 831 pct. 3 C. civ.). Se are în vedere fapta donatarului care (deşi avea posibilitatea) a refuzat cererea donatorului (aflat în nevoie) de a-i da alimente.

De menţionat că, revocarea donaţiei nu operează dacă donatorul avea obligate alte persoane de ai acorda întreţinere (inclusiv alimente).

Valoarea alimentelor nu poate depăşi valoarea bunului donat.

În toate cazurile, „refuzul nejustificat de alimente este sancţionat numai prin posibilitatea revocării donaţiei”62. Donatorul şi donatarul nu au acţiune în justiţie pentru a cere, întreţinere de la donatar şi respectiv restituirea prin echivalent a prestaţiilor.

Acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine va putea fi îndreptată doar împotriva donatarului vinovat [art. 833 alin. (2) C. civ.]. Moştenitorii donatarului nu pot fi obligaţi să restituie bunul primit de autorul lor cu titlu de donaţie.

61 Când faptele sunt consecinţa actelor provocatoare din partea donatorului, re-vocarea donaţiei nu va opera; a se vedea, E. Saf ta-Romano, op. cit., p. 202.

62 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 176; D. Macovei , M.S. St r ib lea , op. cit., p. 135 şi TS, col. civ., dec. nr. 1572/1968, în RRD, nr. 4/1969, p. 178.

152


Revocarea donaţiei pentru ingratitudine „poartă în mod evident amprenta caracterului ei de pedeapsă civilă” (s.n.)63.

Ea poate fi intentată numai de donator, fiind o acţiune strict personală.

Ca excepţie, moştenitorii donatorului vor putea deveni titulari ai acţiunii în revocare, dacă acţiunea a fost introdusă de donator sau dacă donatorul a decedat înainte de expirarea termenului în care acţiunea putea fi intentată [art. 833 alin. (2) C. civ.]. Acţiunea nu poate fi intentată nici de către creditorii donatorului pe calea acţiunii oblice, deoarece „ea presupune aprecierea morală a conduitei donatarului, pe care o poate face numai donatorul”64.

Revocarea legală pentru ingratitudine este de asemenea judiciară (deci trebuie cerută instanţei de judecată).

Acţiunea trebuie introdusă în termen de un an, calculat de la data producerii faptului sau din ziua când donatorul l-a cunoscut [art. 833 alin. (1) C. civ.]. Termenul de un an este un termen de decădere (nu de prescripţie), prezumându-se că dacă a trecut un an fără ca donatorul să ceară revocarea donaţiei, acesta l-a iertat pe donatar.

Datorită faptului că acţiunea în revocare pentru ingratitudine are caracter esenţialmente personal, admiterea acesteia nu va produce efecte retroactive fata de terţi65.

Toate donaţiile sunt supuse revocării pentru ingratitudine.

63 A se vedea, D. Chi r ică , op. cit., p. 167.64 A se vedea, R. Sani lev ic i , op. cit., p. 83.65 A se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 178-179; C. Toader , op. cit., p. 72.

153

CONTRACTE SPECIALE

§ 3. Revocarea pentru naşterea unui copil

Orice donaţie făcută de o persoană care nu are copii, va fi revocată de drept, dacă donatorului după încheierea donaţiei i se naşte un copil sau un alt descendent, din căsătorie sau din afara căsătoriei.

Potrivit art. 836 C. civ. revocarea donaţiei va avea loc chiar şi în cazul în care copilul se naşte după moartea donatorului.

Cauza de revocare se întemeiază pe prezumţia voinţei donatorului de a revoca donaţia în caz de producere a acestui eveniment, dar şi pe ideea de protecţie a copilului.

Pentru ca donaţia să fie revocată pentru naşterea unui copil se cer întrunite două condiţii:

a). Donatorul să nu fi avut copii sau alţi descendenţi, la momentul încheierii donaţiei. Existenţa unui copil conceput la încheierea donaţiei nu împiedică revocarea contractului (art. 837 C. civ.).

b). Ulterior donaţiei, să i se fi născut (donatorului) un copil viu.66

Revocarea pentru naşterea unui copil operează de drept (art. 836 C. civ.) şi pentru orice fel de donaţii. În consecinţă, prin simplul fapt al naşterii unui copil al donatorului, donaţia anterior încheiată este desfiinţată prin dispoziţia legii (fără a fi necesară intervenţia justiţiei).

Pentru considerentele de mai sus, în caz de litigiu instanţa, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile legale, va constata numai revocarea (nepronunţându-se în cauză).

66 Este fără de relevanţă dacă copilul este născut viu sau viabil.

154


Acţiunea în restituire poate fi intentată de către donator, dar şi de către succesorii săi în drepturi (inclusiv creditorii, pe calea acţiunii oblice).

Potrivit art. 21 din Decretul nr. 167/1958, acţiunea în restituirea bunului donat - proprietatea fiind redobândită de drept - se prescrie după 30 de ani de la naşterea copilului.

Ca efect al naşterii unui copil, dreptul de proprietate al donatarului este desfiinţat retroactiv, iar lucrurile donate reintră în patrimoniul donatorului, libere de orice sarcini67.

Orice clauză, „prin care donatorul ar renunţa la revocarea donaţiunii pentru naştere de fiu (copil – s.n.), este nulă şi fără nici un efect” (art. 839 C. civ.).

După cum am văzut, doctrina este unanimă în a aprecia că naşterea unui copil din căsătorie sau din afara căsătoriei revocă, de drept, donaţia an-terior încheiată.

Doctrina a fost însă împărţită când a trebuit să răspundă la întrebarea: ce efecte va produce adopţia în această materie?

Potrivit unei opinii, dacă donatorul avea un copil adoptat in momentul donaţiei, naşterea ulterioară a unui copil nu va determina revocarea donaţiei, deoarece adoptatul „este asimilat copilul din căsătorie”68. Tot aşa adoptarea unui copil ulterior donaţiei ar avea drept efect revocarea acesteia.

Într-o altă opinie, la care ne raliem, împărtăşită şi de practica judecătorească69 s-a reţinut soluţia contrară, potrivit căreia revocarea pentru naşterea unui copil operează numai când donatorul

67 Donatarul este obligat şi la restituirea fructelor din ziua când i se va fi noti ficat naşterea copilului; a se vedea, R. Sani lev ic i , op. cit., p. 85.

68 A se vedea, E. Saf ta-Romano, op. cit., p. 204.69 A se vedea, TJ Vâlcea, dec. civ. nr. 1384/1981, în RRD, nr. 1/1982, p. 62.

155

CONTRACTE SPECIALE

dobândeşte (chiar postum) un copil exclusiv din căsătorie sau din afara căsătoriei.

În acest context, trebuie să admitem implicit, că nici existenţa unui copil adoptat anterior donaţiei nu împiedică revocarea contractului.

156

Contractul de donatie

Documents

Transcript of Contractul de donatie