UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE DREPT

Lucru individual

Contractul de credit bancar

Îndrumător: Asist. dr. Cristina Luiza Gavrilescu

Autor: Cimil Sandu,

Student al Facultății de Drept, UAIC

anul II, grupa 2A8

2016

1

PLANUL LUCRĂRII

1. Considerații generale asupra contractului de credit bancar

1.2. Funcții si particularitățile ale creditului bancar

1.3. Activitatea băncilor si a instituțiilor de credit nebancare din

România

2. Contractul de credit bancar

3. Garanții ca modalitate de rambursare a creditului bancar

Concluzie

Bibliografie

2

1.Considerații generale asupra contractului de credit bancar

Actualitatea temei investigate. În condițiile de trecere la relațiile de piață

rolul și însemnătatea pârghiilor monetare si financiar-creditoare cresc brusc.

Sistemele monetare si financiar-creditoare reprezintă unul din sectoarele

economiei, unde cel mai eficient lucrează mecanismele de piață.

Sistemul financiar, și in special sistemul bugetar influențează substanțial

creșterea produsului intern brut (PIB) și părții lui principale – venitul național,

dezvoltarea întreprinderilor și a ramurilot economiei naționale și situația păturilor

largi ale populației. Pentru ca puterea publică într-adevăr sa devină democratică ,să

înfăptuiască real suveranitatea, să asigure pe deplin interesele populației și a

statului în ansamblu , aceasta trebuie să dețină resurse financiare reale.

Creditul bancar , ca și moneda, este o categorie economico-financiară creată

pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de

procesul de schimb. Pentru activitatea prosperă a ramurilor economiei naționale ,

un rol semnificativ îl au relațiile de creditare si de decontare cu băncile , care au

drept obiectiv consolidarea economiei , extinderea producției , soluționarea

problemelor sociale.

Baza metodologică a cercetării științifice. Fundamentarea lucrării de față a

avut loc ,ținându-se cont de diversele opinii din literatura de specialitate atât

autohtonă cât și străină, în materia creditului bancar.

Prin contract înțelegem conform reglementărilor Noului Cod Civil1

„Contractul este acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu

intentia de a constitui ,modifica sau sa stinge un raport juridic”, iar creditul bancar

își are originalitatea în cuvântul latin “creditum” care inseamnă “a avea încredere “

. “ Această noțiune scoate in evidență elementul psihologic absolut necesar 1 Noul Cod Civil Român, adoptat prin Legea 287/2009. În: Monitorul Oficial Partea I nr. 505-2011

3

existenței unei operațiuni de împrumut- încrederea.”2 Observăm, că pe tot

parcursul dezvoltării, societatea tindea spre atingerea celei mai înalte şi celei mai

convenabile trepte de evoluţie a relaţiilor economice. Dezvoltarea economiei şi a

sistemului bancar este imposibilă fără existenţa unei normale circulaţii a banilor.

Potrivit dicţionarului „Moneda. Mică enciclopedie”, editat sub egida Băncii

Naţionale a Romăniei, autorii Costin C. Kiriţescu şi Emilian M. Dobrescu

menţionează că „creditul este relaţia bănească între o persoană fizică sau juridică

numită creditor, care acordă unei alte persoane, numită debitor, un împrumut în

bani sau care vinde mărfuri servicii pe datorie în general cu o dobândă stabilită în

funcţie de riscul pe care şi-l asumă creditorul sau de reputaţia debitorului”.

„Creditul bancar”3 este împrumutul bănesc acordat solicitanţilor (agenţilor

economici sau persoanelor fizice) de către instituţiile specializate denumite

instituţii bancare sub formă bănească, pentru un timp determinat, prin care se

procură diverse bunuri, se achită cheltuielile curente sau se efectuiează alte plăţi.

Cu alte cuvinte, a acorda cuiva un credit înseamnă a-i pune la dispoziţie o sumă de

bani ce va fi rambursată în viitor, la o anumită dată, fiind de regulă însoţită de o

dobândă.

„Noţiunea legală a creditului este conţinută în articolul 3 lit.g alin.1 al Legii

bancare a României”4

Conform acestei norme, este credit.

- orice angajament de a acorda bani ca împrumut cu condiţia rambursării lor,

- plăţii dobânzii şi altor plăţi aferente;

- orice prelungire a termenului de rambursare a datoriei;

2 Francoise Dekeuwer – Defossez “ Droit bancaire”, 8 edition, Ed. Dallaz, Paris 2004, op.cit. pag.72.

3 Gheorghe Cretoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur, “Economie”, Editura ALL Back, Bucureşti 2003, op. cit. pag.104.4 Legea bancară a Romîniei nr.58/1998 din 05 martie 1998, M.O. al Romîniei nr.121 din 23 martie 1998.

4

1.2. Funcții si particularitățile ale creditului bancar „ Ca operaţiune economică, creditul reuneşte trei elemente „5:

1) avansul de monedă financiară sau scripturală;

2) remuneraţia băncii;

3) rambursarea.

Aceste trei elemente se regăsesc și în definiția creditului în articolul 3 a legii

bancare a României.

Creditul bancar, ca şi moneda, este o categorie economico-financiară creată

pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de

procesul de schimb.” Pentru o activitate prosperă a întreprinderilor industriale şi a

altor ramuri ale economiei naţionale, un rol semnificativ îl au relaţiile de creditare

şi de decontare cu băncile care au drept obiectiv consolidarea economiei,

extinderea producţiei, soluţionarea problemelor sociale”. 6

Pentru a putea contura rolul şi funcţiile creditului bancar trebuie evidenţiate şi

analizate următoarele particularităţi specifice creditului bancar ``7 :

- obiectul creditului bancar – este reprezentat de disponibilităţile băneşti sub

formă de monedă fiduciară sau monedă scriptuală;

- participanţii (subiecţii) - creditului bancar sunt: cel ce acordă creditul,

numit creditor (banca) şi cel ce primeşte şi foloseşte creditul numit debitor

(agenţi economici, populaţia, statul, alte bănci şi instituţii financiare);

- scadenţa – momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului.

5 Ion Ţurcan “Drept bancar” Vol.III, Lumina Lex, Cluj, 1999. pag.32.6 Tudorache D. “Elemente de tehnică şi strategie bancară”. Editura Atheneum, Bucureşti 2001 pag.74.7 Andrew Murray “Analiza creditului”, Editura Expert, Bucureşti 1998 pag.54-55.

5

1.3. Activitatea băncilor si a instituțiilor de credit nebancare din

RomâniaSistemul de credit se caracterizează prin totalitatea instituţiilor bancare şi

creditare cu drept de a organiza şi a executa operaţiunile de creditare într-o anumită

ţară la o anumită etapă a dezvoltării economice. Prin sistemul de creditare se

subînţelege totalitatea elementelor ce determină organizarea procesului de creditare

(metodologia şi tehnologia), precum şi reglementarea acestuia în conformitate cu

principiile şi normele de creditare.

„Sistemul creditar evidenţiază două subsisteme de organizare a operaţiunilor de

creditare: sistemul instituţiilor bancare şi sistemul instituţiilor nebancare8”.

Sistemul bancar este reprezentat de banca centrală a statului şi de diverse

tipuri de bănci, iar cel nebancar este reprezentat de instituţiile financiare – creditare

specializate.

Politica de credit realizată prin banca centrală cu ajutorul unor instrumente şi

tehnici specifice urmăreşte să asigure prin promovarea funcţiilor creditului

echilibrul general economic de societăţi.

Banca centrală are un rol important în organizarea operaţiunilor de creditare,

deoarece, conform legislaţiei statului, ea este bancă ce acordă credite de ultimă

instanţă statului şi băncilor comerciale. De asemenea, banca centrală elaborează şi

supraveghează politica monetar – creditară a statului.

Însăşi esenţa instituţiilor bancare rezidă din tandemul „operaţii active- operaţii

pasive” - unicul mijloc economic pentru a executa funcţia strategică a băncilor:

intermedierea în credit (mobilizarea mijloacelor financiare şi distribuirea lor pe

scara economiei naţionale conform cererii şi ofertei. „După cum s-a indicat în

8 Iuliana Predescu, “Activitatea bancară între performanţă şi risc”. Editura Expert, Bucureşti 2005 pag.92.

6

doctrină, sursa creditului ca operaţiune activă o constituie aşadar depozitele,

rezultatul operaţiunilor pasive”.9

9 Ion Turcu, “Operaţiuni şi contracte bancare”, Tratat de drept bancar” Lumina lex, Bucureşti, 2004 pag.187

7

2. Contractul de credit bancar

Contractul de credit bancar poate fi definit ca „ o convenţie unilaterală şi

intituie personal, prin care o bancă sau o altă instituţie de credit similară se obligă,

în schimbul unei remuneraţii să pună la dispoziţia unei persoane fonduri băneşti pe

un termen şi în cuantum determinat sau să îşi asume, în interesul unei persoane, un

angajament bănesc prin aval sau scrisoare de garanţie”10

Operaţiunile de credit pot interveni într-o gamă amplă de relaţii între

indivizi sub forma unor acorduri personale simple pînă la tranzacţiile formalizate

ce se efectuează pe pieţe monetare sau financiare foarte dezvoltate şi formulate în

cadrul unor contracte complexe. Părţile implicate, tipul de instrumente utilizate şi

condiţiile în care creditul este consimţit, sunt extrem de diverse şi în continuă

evoluţie.

„Prin prisma faptului că conţinutul contractului de credit bancar este

format dintr-un şir de clauze standard sau prestabilite ( fiind nişte prevederi care

sunt pregătite în avans pentru uzul general şi repetat de către o parte şi care sunt

folosite de fapt fără negociere cu cealaltă parte), apare problema săvârşirii

abuzurilor de către creditor (care, în definitiv, înseamnă profitarea de starea de

nevoie în care se află cocontractantul11” prin impunerea condiţiilor de acordare şi

de returnare a sumei împrumutate, precum şi prin punerea în executare a titlului

executoriu obţinut de creditor are o istorie destul de interesantă cu o deosebită

relevantă. Consecinţele drastice şi inechitabile ale abuzurilor creditorilor faţă de

10 Ioan Turcu – “Operaţiuni şi contracte bancare”, Tratat de drept bancar, ed. A V-a, vol.II, editura Lumina Lex, Bucureşti 2004, pag.283.11 Francisc Deak, Corneliu Bîrsan, Gheorghe Beliu şi colectivul „Instituţii de drept civil”, Bucureşti 1999, pag.33 „în situaţia în care o parte profită de starea de nevoie ori de neştiinţa sau ignoranţa în care se găsea cealaltă parte în momentul încheierii actului, acesta este lovit de nulitate absolută pentru cauza imorală”.

8

debitori, manifestate cu precădere în perioadele de criză economică, sunt cunoscute

încă din timpuri foarte îndepărtate12.

„Asistăm în ultima perioadă la o dispută încrincenată între bănci şi clienţii

acestora în ceea ce priveşte contractele de credit, în prezent instanţele de judecată

din Uniunea Europeană fiind asaltate cu acţiuni în justiţie în care se reclamă

conduita abuzivă a unor bănci la încheierea unor asemenea contracte”13.

„Temeiul juridic al unor asemenea acţiuni îl constituie prevederile Directivei

Consiliului 93/13 CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele

încheiate cu consumatorii14 şi prevederile Directivei Comisiei Europene şi a

Parlamentului European nr.48/2008 din 23 aprilie 2008 privind contractele de

credit pentru consumatori.”15

12 Pentru o prezentare impresionantă a reglementări datoriilor private în antichitate a se vedea Gheorghe I. Brăţianu, „Studii bizantine de istorie economică şi socială”. Polirom, Iaşi, 2003 pag.63-72.

13 Florin Aurel Mtiu, judecător, Curtea de Apel Timişoara „ Clauzele abuzive în contractele de credit în intepretarea recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii europene. 8 decembrie 2010. www.juridice.ro(1062) clauzele abuzive- contractele de credit bancar – în interpretarea Curţii de Justiţie a UE.14 Această directivă a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr.L95 din 21 aprilie 1993.

15 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L.nr.133 din 22 mai 2008

9

3. Garanții ca modalitate de rambursare a creditului bancar

Pentru a asigura recuperarea creditelor în situaţia în care debitorul nu-şi

respectă obligaţiile contractuale de rambursare a ratelor scadente, nu onorează

plata dobânzilor şi a celorlalte obligaţii stipulate în contract din motive ce nu-au

putut fi prevăzute la acordarea creditului, banca solicită împrumutaţilor garanţii

asiguratorii, care pot fi oferite atît de debitor, cît şi de terţe persoane fizice sau

juridice, numite garanţi.

Garanţia se utilizează cu scopul de a indica orice metodă, instrument sau

angajament ce se referă la contractul de credit şi care este pus la dispoziţia sau în

favoarea băncii şi este în măsură săi asigure băncii recuperarea sumei date cu

împrumut, inclusiv a dobînzii în cazul neachitării la timp a obligaţiilor.16

„Părţile implicate în solicitarea unei garanţii sunt”17 :

- ordonatorul garanţiei – debitorul principal. Ordonatorul oferă o garanţie din

patrimoniul său ori solicită unui terţ (garant) să ofere o garanţie în locul lui;

- beneficiarul garanţiei – cel care a primit garanţia (banca). Beneficiarul

execută garanţia, respectiv incasează banii ce rezultă din vînzarea bunului

dacă debitorul principal nu şi-a îndeplinit obligaţia de a rambursa creditul.

- Garantul – debitorul secundar (poate fi o altă bancă, o persoană juriridcă,

statul, o persoană fizică) care garantează că în cazul neîndeplinirii

obligaţiilor de către debitorul principal va îndeplini obligaţia de rambursare

a datoriei la credit.

Înainte de a accepta o garanţie, indiferent de natura obligaţiei garantate sau de

instrumentele de garantare utilizate, banca trebuie să ia în consideraţie trei aspecte 16 Turcu Ion „Operaţiuni şi contracte bancare. Tratat de drept bancar. Ed. a v-a, vol.2, Editura Lex, Bucureşti 2004. pag.263.

17 Mircea Boulescu “Administrarea riscurilor semnificative de către instituţiile de credit” Tribuna economică v.16, nr.31, Bucureşti 2005, pag.74.

10

esenţiale: dreptul de proprietate, perfectarea contracului de garanţie, valoarea

garanţiei.

“Garanţiile constitue o sursă secundară de protecţie a creditului în cazul unor

împrumuturi neprevăzute”18.

Concluzie

18 Dragoş Şagună C. Donoica “Drept bancar şi valutar”, Editura Proarcadia, Bucureşti 2004 pag.182

11

Creditul este unul din motoarele principale ale întregului angrenaj economico-

social. Utilizarea raţională a creditului sporeşte puterea productivă a capitalului şi

asigură creşterea producţiei. Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide

pentru investiţii sau activităţi curente.

Rolul primordial al băncilor rămîne de-a lungul a mai multor secole strâns legat

de calitatea lor de intermediari în contextul relaţiei economii-investiţii ( operaţiuni

pasive-active).

Cu toate că, astăzi activitatea băncilor comerciale a devenit foarte complexă,

esenţa acestora constă în principal în mijlocirea creditului şi efectuarea plăţilor

între agenţii economici şi / sau pesoane fizice. Analizând opiniile cercetătorilor

din diverse ţări supuse analizei privind definirea „ sistemului de credit”, putem

afirma că acesta reprezintă totalitatea relaţiilor de credit, a formelor, metodelor şi

normelor de acordare a creditelor şi de organizare a rambursării acestora,

existente în economia unei ţări fiind realizate de instituţiile financiare de credit

prin intermediul unui ansamblu de norme juridice aprobate de stat, răspunzînd

cerinţelor unei anumite etape de dezvoltare social-economică.

În final , vreau să enunţ că dezvoltarea raţională a sistemului de creditare, a

practicii şi varietăţilor contractelor bancare de credit, a bazei legislative pentru

garantarea rambursării creditelor bancare în România va duce la creşterea

operaţiunilor de credit rentabile pentru bancă şi dorite de clienţi. La realizarea

acestui obiectiv vor fi utile atât legislaţia cât şi practica băncilor de peste hotare

cât şi opiniile lucrătorilor practici care bine cunosc problemele ce necesită

rezolvate prin norma de drept.

Bibliografie

12

1. Andrew Murray şi colectivul „Analiza creditului”, Editura expert,

Bucureşti, 1998

2. Ion Turcu „Drept bancar” vol.3, Luciana Lex, Cluj 1999

3. Costin C. Kiriţescu şi Emilian M.Dobrescu „Monedă Mică

enciclopedie”, editat sub egida B.N.M., Bucureşti 1997

4. Turcu Ion „Operaţiuni şi contracte bancare. Tratat de drept bancar ed

a V-a (2 volum) Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004

5. Noul Cod Civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență.

6. Legea bancară a României nr.58/1998 din 05 martie 1998, M.O. al

României nr.121 din 23 martie 1998

7. Tudorache D. „Elemente de tehnică şi strategie bancară”, Editura

Atheneum, Bucureşti 2001

8. Dragoş Şagună, C.Donică „Drept bancar şi valutar” Ed. Proarcadia,

Bucureşti 2004

13